Pe pagina de Facebook evenimentele zilei a fost postat un articol din Scânteia Tineretului în care apare „Cuvântul tovarăşului Mihai Ungureanu“, actualul premier desemnat. Adevarul reproduce articolul publicat la vremea respectiva de sora sa mai mica.
„Tovarăşul“ Ungureanu, ca membru delegat al Organizaţiei judeţene Iaşi a UTC salută “hotărârile de insemnatate istorica adoptate de Congresul al XIII-lea al Partidului Comunist” şi “înflăcăratele îndemnuri adresate tinerei generaţii de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu” care “pun in fata noastra, a elevilor utecisti, sarcini deosebite”.
În discursul său, Mihai Razvan Ungureanu susţine că „Suntem conştienţi că pentru a realiza o economie modernă, intensivă, sunt necesare cadre a căror pregătire să se reflecte în capacitatea de a răspunde noilor exigenţe ale muncii, ale activităţii sociale în general, care trebuie să dovedească înaltă competenţă profesională, gândire creativă, deschidere spre nou, spirit de iniţiativă, responsabilitate, ordine şi disciplină“.
Totodată, „noi, elevii din judeţul Iaşi, ne angajăm că vom depune toate eforturile pentru a ne forma ca specialişti cu o înaltă pregătire politică şi profesională, cu conştiinţă înaintată, hotărâţi să muncească fără preget, cu entuziasm şi pasiune tinerească, revoluţionară, cu responsabilitate pentru continuarea neabatutata a drumului ascendent pe care Romania s-a inscris in perioada de o efervescenta fara precedent inaugurata de Congresul al IX-lea al Partidului Comunist“ (la care Ceausescu a fost ales secretar general al PCR).
Premierul desemnat, Mihai-Răzvan Ungureanu, a absolvit în 1987 Liceul de matematică-fizică „Costache Negruzzi“ din Iași ca şef de promoţie. Din 1985 şi până la Revoluţie a fost membru supleant în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist (UTC), transmite Adevarul.
Pana la urma, omul si-a respectat “angajamentul”…
Tot in acelasi ziar sare din baie si cel de-al doilea cel mai mare scriitor roman in viata (dupa Cacartarescu), respectiv Cacartianu (scuzati balbaiala, e de emotie ca sunt contemporan cu ei), cu un editorial in care hotul striga hotul: – Ordin de zi pe unitate: demolaţi-l pe Ungureanu! Na, ca prostovanul s-a auto-deconspirat dupa modelul “nici noi nu mai stim cati suntem”… 🙂
Pe de alta parte, pe site-ul cotidianul.ro a aparut chiar zilele acestea un articolas la fel de amuzant ca cel semnat de Ungureanu. Merita, cred, alaturate. “Prietenii stiu de ce” 🙂
Sorin Roşca Stănescu: Tinerii şi construirea României comuniste

„Secţiunea a VIII-a a celei de-a 29-a sesiuni a cercurilor ştiinţifice studenţeşti… au acoperit o largă paletă tematică, un loc important fiind consacrat analizei rolului şi locului tineretului patriei noastre în procesul de edificare a societăţii socialiste multilaterel dezvoltate, contribuţie a Partidului Comunist Român, a secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, definirii pe care asociaţiile studenţilor comunişti trebuie să o aibe în procesul construirii României moderne, a României comuniste (…)”
Sorin Roşca Stănescu, „Preocupări ştiinţifice circumscrise Anului Internaţional al Tineretului”, „Viaţa Studenţească”, anul XXXIX, nr. 18, 1 mai 1985, p.12
(Sorin Roşca Stănescu (n.1949), jurnalist la revistele “Viaţa Studenţească” şi “Amfiteatru” până în 1986, apoi la “Informaţia Bucureştiului”; înfiinţează cotidianul “Ziua” după 1990. Este unul dintre „democraţii” foarte activi în ultimii 20 de ani, iar în ianuarie 2012 s-a înscris în PNL, folosindu-se de prilejul mitingului politic organizat de USL)
Sursa (aproape incredibil): Cotidianul

February 9th, 2012
VR
Posted in
Tags: 





































Mihai Razvan Ungureanu: Intotdeauna loial. Bine, bine: loial. Dar cui?
Ca Plesu, piticul de gradina al lui Patriciu, vrea sa-l faca pe Mihaita presedintele universului, daca ar putea intra in contact cu omologii sai, omuletzii verzi, e stiut. Zice inainte-cuvantatorul de serviciu din el, despre Razvanel: “diplomaţia şi politica în genere erau, pentru el, nu simple dexterităţi anexe, conjuncturale, ci ingredientele unei vocaţii. (..) Restul e destin. Şi va fi, deopotrivă, istorie, căci îi prevăd autorului o traiectorie publică de ordinul excepţiei”. Mai-mai!
Nu stiu de ce si cum dar, fara sa-mi doresc sa fiu rautacios – chiar dimpotriva as putea spune, am fost extrem de ponderat, pana acum, de dragul cuiva dar nu spui cine, persoana insemnata – prefatatorii dau pe-afara de o atentie homo-intelectuala nu prea cusher, ca sa zic asa. Tz tz tz…
Iata ce zice si distinsul comentator de politica externa Emil Hurezeanu – care zilele trecute uitase ca avem ambasadori in SUA si UK inca de la inceputul anului – ca a gasit intre copertile “nenarcisiste” ale “memoriilor” reputatului ministru de Externe care a brevetat diplomatia in genunchi sau/si vier-pfoten: “fărîme din eforturile unui înalt demnitar dedicat, instruit şi briliant şi chiar imaginea în epură, ce-şi aşteaptă dezvoltările, a unui om de stat luminos şi responsabil“.
Noroc ca nu mai traieste Ceausescu saracul, ca ar fi plesnit acum, pe loc, de invidie! Dar, poate, ar fi fost si putin mandru: nu spunea tanarul membru al CC al UTC dupa intalnirea sa cu secretarul general al PCR, agitandu-si mana dreapta deasupra clasei, ca “de-acum incolo nu ma voi mai spala – l-am atins pe tovarasul Nicolae Ceausescu!”?
Se pare ca de-atunci a ramas… de dreapta…
Roncea Ro – 7 Iunie 2008
Vezi si Andrei Plesu despre Traian Basescu:
“Experienţa mea personală cu el este că el nu are niciun fel de respect şi de simpatie umană pentru oamenii de carte. El, în sinea lui, are un hohot de râs când se gândeşte la oamenii ăştia”.
Integral la Andrei Plesu are “darul limbilor”. Marturisiri despre “Frontul” lui Plesu: Teodor Baconscky, Mihai Razvan Ungureanu, Toader Paleologu, Sever Voinescu, Cristian Preda