În sfârşit, după o insistenţă diabolică, UDMR-ul şi-a văzut visul cu ochii. Tone de arhivă din patrimoniul instituţiei Arhivelor Naţionale, o instituţie nobilă creată de generaţiile făuritoare a statului naţional român modern, urmează să fie oferite în natură, gratuit, cu o inconştienţă incomensurabilă, de Camera Deputaţilor a Parlamentului României etniei şi confesiunilor maghiare. Camera Deputaţilor a făcut un act de ştirbire a suveranităţii statului român, împărţind această atribuţie cu UDMR-ul prin această cedare a funcţiei statului de a administra arhivele de pe tot cuprinsul ţării, arhive de interes public major.
Formulăm această întrebare cu justificată îngrijorare şi răspundem şi noi la apelul „Apăraţi istoria românilor!”, emis de un grup de ziarişti cu referire la proiectul „România medievală”, lansat de către directorul Institutului Cultural Român (ICR), Horia Roman Patapievici, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE), respectiv cu ministrul Teodor Baconschi.
Din această toamnă, elevii din Salonta învaţă în şcoli separate pe criterii etnice. În secret, Ministrul Educaţiei a aprobat propunerea înaintată de Inspectoratul Şcolar Bihor, la cererea UDMR, pentru înfiinţarea unei şcoli cu clasele I-XII în care să se predea numai în limba maghiară.
Dacă într-o formă artistică Adevărul şi Frumosul sînt nedespărţite, acea artă este teologică, fiindcă exprimă o cunoaştere a unui mod al unităţii lor ca chip al Unităţii din care s-au născut, făcînd audibil cum clipa strigă după eliberarea ei de secrete şi îmbrăcarea ei în Taină. Arta teologică ne aminteşte că Dumnezeu este mai aproape de noi decît noi de înşine.
“Corpul profesional al arhiviştilor români solicită Camerei Deputaţilor să retrimită proiectul Comisiei de specialitate, cu recomandarea ca problemea restituirii arhivelor bisericeşti să fie supusă unei dezbateri publice ample, pe măsura implicaţiei sale asupra întregii societăţi, şi să ţină cont de opiniile specialiştilor în domeniu şi de interesul public general.”
Nu s-a ţinut cont că acest comunism a apărut la Londra, unde Marx studia şi scria, pe banii lui Engels, la British Museum, că principiile de organizare sunt aceleaşi, cum am văzut, mai puţin lupta de clasă, supralicitată din motive ideologice şi de putere de către Lenin şi Stalin.
O captura de imagine trimisa de un cititor fidel ma zguduie putin in veghea placuta de la miezul noptii: dintre decolteurile vulgare ale unor “Sanzi” si “Tonciu”, amorurile Annei Lesko cu “Iri”, nespalaturile pe dinti ale Ioanei Tufar si “fetele de la pagina 3” se iteste si figura din ce in ce mai negricioasa (merge pe urmele ficatilor lui Patriciu?) a bulibasei Plesu cu un titlu care, asociat cu mutra, pare sa spuna, de fapt: “Am dovada existentei extraterestrilor”. Sau: “Si tiganii – pardon, romii – cred in Dumnezeu”. “Interviul-eveniment” din Click-ul educativ al lui Patriciu – care va fi urma de alte doua “dialoguri-fluviu”, “intamplator” tocmai acum, cand instanta va hotari, din nou, dupa 10 ani, cum a colaborat cu Securitatea – este dat in tandem in Adevarul si poarta data de 4 noiembrie si ora 21.30. Dupa ora si continut, s-a vrut a fi un cadou pentru Basescu de ziua lui. Si nu numai.
Iata:
“Ce spuneţi despre toate săgeţile acestea pe care preşedintele Băsescu le trimite către Rege?
Deprimante! M-am exprimat public despre asta. Nu se poate să te vizitezi cu Regele Cioabă, să dănţuieşti cu Bercea Mondial, să frecventezi emisiunile lui Dan Diaconescu şi să-l năşeşti pe bietul Paul de Hohenzollern şi, în acelaşi timp, să te răfuieşti, ignar, cu Regele Mihai. E de neînţeles. Preşedintele e liber, fireşte, să aibă ce păreri vrea. Dar funcţia lui nu-i permite să facă din idiosincrasiile proprii o politică de stat. Ca să nu mai spun că tot felul de caraghioşi din PDL s-au simţit obligaţi să danseze, servil şi mediocru, pe muzica lui.
I-aţi fost consilier în primul mandat. De la început nu-l plăcea pe Rege?
Da, de la început. Prin ianuarie 2005 a primit, din partea Regelui, o invitaţie la masă. Mi-a fost imposibil să îl conving să se ducă! E, în alcătuirea lui, o componentă plebee, care îl avantajează în planul sincerităţii, dar îl face, totodată, să fie un campion al bâtei în baltă. În plus, lui Băsescu nu îi place deloc să i se spună că a greşit. Dimpotrivă. Preferă să îngroaşe greşeala până la grotesc. Dar v-am spus deja prea multe. Vă rog să mă lăsaţi să mă opresc aici. Altfel, îmi sabotaţi memoriile… ”
Dar povestea nu se termina la Basescu atata timp cat Plesu si-a propus sa termine Romania. Pe langa amintirile despre cum l-a instalat pe el Petre Roman la Externe si cum a acceptat ca ii era rusine sa-l refuze si cum nu si-a dat demisia nici dupa ce PD-ul s-a retras de la Guvernare, pentru ca… tocmai refuzase o bursa la Georgetown, etc, etc, etc, ceea ce m-a scarbit cel mai tare este modul nonsalant in care “isi aduce aminte” – in premiera dupa 12 ani! – ca el, de fapt, s-ar fi impotrivit bombardamentului NATO asupra Iugoslaviei chiar de Pasti. Poate chiar a stat pe unul dintre podurile peste Dunare cu un mare semn de “Target” pictat pe burdihan si noi nu ne-am dat seama, cine mai stie!?
Cum in vremea aceea, cu un frate aflat chiar sub bombardamente la Belgrad tocmai ma intorsesem la Bucuresti de la granita cu Iugoslavia dupa ce, de nervi si dezgust fata de noi, sarbii nu mai primeau nici un roman, si ma ocupam exact de Externe, cu surse chiar alaturi de marele ministru cu omleta rece, stiu mai mult decat sigur ca MAE si Plesu personal nu au schitat nici cel mai mic gest crestinesc pentru fratii sarbi. Ba dimpotriva. Iata si extrasele din presa vremii care dovedesc acest lucru.
Deci, la capitolul ticalosie, Plesu sta cam asa (tam-nesam se gandeste ca acum e momentul sa se dea “ortodox”, dupa 12 ani):
“În legătură cu involuţia contemporană a clasei politice, daţi-mi voie să mai spun ceva despre episodul Kosovo, care nu ne priveşte direct pe noi.
Vă rugăm.
Ştiţi că Belgradul a fost bombardat de Paşte. Mi s-a părut potrivit să telefonez doamnei Albright şi să o previn că nu e o idee bună să bombardezi o ţară ortodoxă de Paşte! Aşa cum nu bombardezi o ţară musulmană de Ramadan. „Va fi – spuneam – o reacţie negativă şi în România.” Şi atunci, dânsa mi-a pus o întrebare care m-a năucit: „Dar câţi catolici aveţi în România?”. „Vreo 4%” – zic eu, perplex. „Păi, atunci nu e nicio problemă!” Şi am înţeles că doamna ministru nu era informată asupra creştinismului răsăritean (Dar nici el nu s-a obosit sa o informeze, considerand prin absurd ca aceasta conversatie ar fi existat in afara suprarealismului lui Plesu! – nota mea, VR). Ne credea musulmani. Ea fiind născută, totuşi, prin preajmă, în Cehoslovacia! (Nu ştiu dacă ştiţi că tatăl ei a fost ambasadorul Cehoslovaciei la Belgrad în aceeaşi perioadă în care Tudor Vianu a fost ambasadorul nostru tot la Belgrad, încât Ionel Vianu, fiul lui, se va fi jucat cu doamna Albright în curtea ambasadei…) De altfel, cu acelaşi prilej, am fost contrariat şi de Javier Solana, care e spaniol, catolic şi profesor universitar. L-am sunat şi pe el, cu acelaşi mesaj: „Domnule, bombardamentul de Paşte nu e o idee bună” (Cat de tare era dl Plesu! Auzi, i-a zis lui Solana: “nu e o idee buna”. Dar inainte si dupa Paste este “o idee buna” uciderea de civili nevinovati din marile orase ale Serbiei pentru o vina inventata in Kosovo, nu-i asa, domnule rect or al “Noii Europe”? – Nota mea, VR) Şi el zice: „Între ce ore e Paştele la voi?”. Ca şi cum Paştele e de la 3 la 5! Cam aici suntem… ”
Dar credeti ca s-a oprit vreo clipa bombardamentul de Paste? Ce gluma! Cam aici suntem, asadar: la un individ care a franat institutii cheie ale statului in toate Guvernele Romaniei si isi permite sa minta cu atata “naturalete” despre prestatia sa lamentabila din toate functiile pe care le-a ocupat. Si iat-o si pe tovarasa Zoe, adevarata “presedinta” a Romaniei, cam ce zicea, in ajun de Pasti:
In sfarsit, iata, probabil, si singurul adevar din interviu. Incercand, de fapt, sa-si laude produsul, pe prepusul din Jacuzzi, si sa “infunde” Biserica, face o prezentare reala a pozitiei Patriarhului Teoctist la venirea Papei, care a fost fortat sa accepte vizita chiar de gasca “neo-europenilor” lui Plesu, “stramba-dreptacii” de azi. Macar atat:
“„BOR a încercat blocarea vizitei Papei”
Cu vizita Papei cum a fost?
Trebuie spus că a contat foarte mult că era ambasador la Vatican Teodor Baconschi (n.r. – actualul ministru de Externe al României). A făcut, cu formaţia sa de teolog, o bună priză cu locul. Vedeau pentru prima dată venind din Est un tip cu care se putea purta un dialog de substanţă. Rolul lui în pregătirea vizitei a fost important. Preşedintele Constantinescu a susţinut de asemenea, insistent, întregul demers. A contat, cred, şi solidaritatea tactică şi logistică a Ministerului de Externe. Din păcate, BOR n-a fost, într-o primă etapă, cooperantă. Am primit chiar vizita unui reprezentant al Patriarhiei, care avea mandat să descurajeze organizarea vizitei papale. Îmi amintesc că avea obiecţii pe două fronturi. Mai întâi, îmi comunica dezacordul BOR cu privire la şefia corpului diplomatic din Bucureşti. Să vă explic: Adrian Severin, cât a fost ministru de Externe, a avut buna idee de a reintroduce şi la noi o regulă, curentă în lume, potrivit căreia şeful corpului diplomatic străin este Nunţiul Apostolic, adică trimisul Vaticanului. În România ateismului comunist, această regulă fusese abandonată în 1951. S-a hotărât ca, în locul Nunţiului Apostolic, să fie numit în funcţia respectivă cel mai bătrân dintre ambasadori. Cel mai bătrân era, mai întotdeauna, câte un african, uitat pe aici de statul său, în iureşul schimbărilor politice. Or, reprezentantul Patriarhiei vine şi îmi spune: „Suntem împotriva ideii ca Nunţiul Papal să fie şeful corpului diplomatic!” „Păi, dacă e vreun musulman, vă convine mai mult?” „Da, preferăm turbanul musulman mitrei papale!” A doua obiecţie, foarte apăsată, era legată de vizita Papei. Cu ce argumente? „Va pleda cauza greco-catolicilor.” Ulterior, s-a încercat blocarea vizitei printr-o sumedenie de condiţii, de natură să-l determine pe Suveranul Pontif să renunţe. Ei bine, Papa a acceptat toate condiţiile care i s-au pus!
Ce fel de condiţii?
Să nu iasă din Bucureşti, să nu pună în vedetă Biserica greco-catolică etc. Dar dorinţa lui Ioan Paul al II-lea de a veni a trecut peste toate piedicile. ”
A, stati putin! Ca sa stiti cum sta cu dovada “credintei” lui Plesu, abil speculata in titlul aruncat printre tatele si cururile din Click-ul lui Patriciu:
“Cine v-a impresionat dintre liderii pe care i-aţi întâlnit?
Am mai spus-o: având de a face, de-a lungul a doi ani, cu mai toţi liderii importanţi ai lumii, am ajuns la concluzia că mi se oferă dovada existenţei lui Dumnezeu. Fiindcă arareori anvergura reală a acestor lideri era pe măsura sarcinilor lor. Astfel încât am ajuns să cred că, de vreme ce, cu „administratorii” ei de-acum, lumea pare, totuşi, să funcţioneze, meritul e al Providenţei…”
Asa l-a descoperit Plesu pe Dumnezeu… Alaturi de “liderii importanti ai lumii” care distrugeau si ucideau cu bombardamentele lor o capitala si o tara europeana, pentru prima oara de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial… Si cate coarne avea “dumnezeul” lui Plesu: doua sau trei, ca cel al lui Patapievici?
Pe datele de 15.10.2011, ora 18.11 și 16.10.2011, ora 9.55 au fost postate două comentarii sub numele meu la articolul dlui Vladimir Tismăneanu. Vă rog să-mi comunicați datele persoanei respective pentru o clarificare juridică în chestiunea acestui furt de identitate. De asemenea, vă rog să retrageți comentariile respective postate sub numele Ilie Bădescu și să postați replica mea pe site-ul dvs. Fac precizarea că în ceea ce mă privește am aceeași părere pozitivă despre personalitățile menționate în replica sa de dl. Tismăneanu și, de asemenea, fac publică prețuirea mea pentru dna profesor Maria Voinea si dl. prof. Lazăr Vlăsceanu, care mi-au fost colegi de facultate. N-am încetat niciodată să-mi exprim prețuirea pentru opera de excepție a d-lui. acad. Gheorghe Vlăduțescu, profesorul meu de istoria filozofiei antice ca și față de toți ceilalți profesori nominalizați în comentariile așezate în mod calomnios sub numele meu pe site-ul dvs.
“Catarii de la Paltinis”… “işi petrec găunoasa lor existenţă întru superficialitate, eseistică, literatură şi alte diverse forme de amăgire”. – Parintele Nicolae Steinhardt
“Apelez, tovarăşe Secretar General, la dreapta dvs judecată şi la înţelegerea dvs omenească” – A. Plesu
Marele ex-om de stat, seful suprem al Colegiului Noua Europa, diriguitorul Dilemei lui Patriciu, fondatorul GDS alaturi de S. Brucan si conjuratul de la Tescani cu Iliescu si Magureanu, un marunt colaborator al Securitatii?
Cunoscutul activist pentru drepturile omului, Gabriel Andreescu, cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să anuleze hotărârea prin care acesta a fost condamnat în 2001 în procesul în care Andrei Pleşu l-a acuzat pe acesta de calomnie şi defăimare. Pleşu a făcut atunci o plângere penală împotriva lui Andreescu, după ce acesta din urmă a declarat într-o conferinţă de presă că fostul ministru al Culturii nu şi-a clarificat relaţia cu fosta Securitate, scrie Romania libera. Mai concret, adaug eu, în 20 februarie 2001, Gabriel Andreescu a participat la o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a referit la relaţiile unui membru CNSAS, Andrei Pleşu, cu Securitatea şi instituţiile regimului comunist. El a precizat că Pleşu a colaborat cu Securitatea şi a acceptat unele funcţii înalte în primele guverne formate după 1989.
Plesu l-a dat in judecata si, foarte rapid, in doar cateva luni, respectiv in octombrie 2001, judecătorii români l-au condamnat pe Andreescu, la plata unei amenzi penale de cinci milioane de lei vechi şi la daune de 50 de milioane de lei vechi către Andrei Pleşu, in recurs, dupa ce Andreescu fusese achitat de prima instanta. Este posibil ca procesul sa fi fost chiar cel mai rapid in Romania, daca tinem cont cat de repede a trecut prind doua instante si vacanta judecatoreasca din timpul verii. De notat ca Andrei Plesu, ca si Mircea Dinescu, era membru al Colegiului CNSAS desi fusese membru al Partidului Comunist Roman, inca de la 19 ani! Legea CNSAS interzicea membrilor Colegiului sa fi facut parte din orice Partid.
Gabriel Andreescu a intentat apoi proces statului român la CEDO, în anul 2002. El a invocat încălcarea articolului 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la liberă exprimare şi a articolului 6, referitor la un proces echitabil. În 2010, CEDO a decis că lui Gabriel Andreescu i s-au încălcat dreptul la un proces corect şi libertatea de expresie.
Drept urmare, Guvernul, adica romanii, trebuie să-i plătească acum 10.000 de euro lui Andreescu din cauza lui Plesu, pentru ca i s-a încălcat dreptul la exprimare şi la un proces echitabil.
Nu în ultimul rând, CEDO a luat notă de faptul că daunele înscrise în soluţia finală a instanţei româneşti erau exorbitante: de 15 ori salariul mediu pe economie din România (in cazul proceselor mele cu gasca GDS – Liiceanu, Patapievici, Tismaneanu-Berindei -, pentru acuze similare, aceasta pretentie era de 200 de ori salariul mediu! – ati citit bine!).
Aceasta ar putea fi considerată o măsură care ar putea determina media şi liderii de opinie să se reţină de la îndeplinirea rolului lor de informare a publicului în chestiuni de interes general, mai arată CEDO (se aude “maestre” Stoica?).
Cererea de revizuire a hotărârii prin care Andreescu a fost condamnat a fost înregistrată în septembrie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii au fixat primul termen al procesului pentru 24 octombrie, dată la care procesul s-a amânat pentru 21 noiembrie.
De abia astept!
Foto-document: Demonstratie la Iasi impotriva ministrului culturii FSN, A. PLesu
Romania riscă să piardă 800 de ani de istorie documentară: modificarea Legii Arhivelor Naţionale ar putea legifera retrocedarea unei bune părţi din arhivele naţionale cultelor religioase. Istoricii acuză, arhiviştii se isterizează, politicienii execută ordinele.
„Trădarea, ca şi trecutul, nu se prescrie. Această carte este o mărturie pentru generaţiile viitoare a chinurilor prin care trece România azi”, a declarat Victor Roncea, jurnalist. În opinia generalului Vlad, cartea „răstoarnă prejudecăţile, aduce în lumină adevăruri tulburătoare şi avertizează asupra pericolului ce paşte identitatea naţională”.
Despre presa si securitate, dintr-o perspectiva personala
Ma numesc Victor Roncea, sunt jurnalist, si, pentru cei care nu ma cunosc, o sa incerc sa explic de ce ma aflu aici. In primul rand originea: dupa parintii tatei, sunt oltean si ardelean. Dupa parintii mamei: sunt muntean si moldovean. Bunica mea (nascuta in Sinaia) a fugit de rusi, din Cernauti, pe jos, insarcinata si cu mama de mana, pe atunci in varsta de doi ani. Ajunsa la Bucuresti avea sa-si piarda sarcina – fratele nenascut al mamei mele – pe masa de operatie de la Filantropia in urma bombardamentelor aviatiei americane. Aceasta pare sa fie soarta romanilor: sa fuga de rusi si sa dea de americani.
In 21 decembrie 1989 m-am aflat in Piata Universitatii, printre alti nebuni si alaturi de agentii straini pe care dvs i-ati reperat in timpul si dupa lovitura de stat din 22 decembrie 1989. Din 21 decembrie 1989 pana in 15 iunie 1990 rareori am mai ajuns pe acasa, fiind unul dintre organizatorii manifestatiilor anticomuniste si antifeseniste, care au culminat cu Fenomenul Piata Universitatii si venirea minerilor la Bucuresti. M-am intalnit prima oara cu dl general Rogojan in 13 iunie 1990. Desigur, fara sa stim unul de celalalt. Domnia sa era in sediul SRI de la “Lanturi”, la un nivel superior al cladirii, incoltit de diversi agenti care faceau pe demonstrantii, iar eu stingeam incendiul lasat de acestia in urma lor, la etajele inferioare. Peste 20 de ani, cand avea sa-mi ofere, in exclusivitate aceasta istorie, o premiera jurnalistica – un ofiter de servicii secrete despre cum a fost in sediul SRI in 13 iunie 1990 – am constatat cu surprindere ca nici ziarul stindard al “opozitiei”, nici cel al “puterii” nu au fost interesate de aceasta dezvaluire. De fapt, ce deranja, se pare, erau numele noastre, puse deja “la index” in democratia “noii republici”. Istoria acelor zile este cuprinsa astazi, gratie autorului, Aurel I Rogojan, si editorului, Petru Romosan, intre paginile acestui volum, exceptional, dupa parerea mea: “Fereastra Serviciilor Secrete. Romania in jocul strategiilor globale”.
A doua zi dupa momentul 13 iunie, pe 14 iunie, unul dintre colegii dvs avea sa-mi salveze viata, mie cat si colegilor care ne refugiasem in Institutul de Arhitectura, dupa ce mai multi mineri, aflati dupa parerea mea sub influenta unor substante speciale, vroiau pur si simplu sa ne taie capetele, printre altele.
La ancheta desfasurata asupra mea la Unitatea de la Magurele, in conditii umilitoare, faptul ca am fost recunoscut de catre soldatii dezarmati de la sediul SRI, din 13 iunie, cat si invocarea unor nume din Ambasada SUA, ale unor persoane interesante care ne contactasera la Liga Studentilor, a dus, probabil, la eliberarea mea si a fratelui meu, dupa trei zile de calvar.
Am devenit jurnalist la “Romania libera”, apoi corespondent al ziarului in Statele Unite. Am facut parte din echipa de presa a Miscarii Pentru Romania, o formatiune care, daca nu era spulberata de Virgil Magureanu – la fel dupa cum a procedat si cu celebra unitate 0110 -, astazi, la fel ca formatiunea rivala dar similara, Fidesz-ul lui Viktor Orban, putea sa fie la putere in Romania.
Am revenit definitiv in tara in 1996, punandu-ma rau din prima si cu noua guvernare si cu ambasadorul SUA din acea perioada, un personaj numit Alfred Moses, dupa ce – fac aceasta afirmatie in premiera – cu sprijinul unor informatii obtinute de la un ofiter FBI, intr-o actiune conexa cu CIA, am publicat la ZIUA o ancheta despre traficul de influenta si afacerile murdare, de sute de milioane de dolari, derulate sau inlesnite de reprezentati ai SUA cu inalti oficiali din Ucraina si Romania – la noi era vorba de cumnatul lui Mircea Geoana, un oarecare Ionut Costea – in ceea ce s-a numit “Afacerea Transchem” (Foarte interesant, in perioada campaniei electorale din 2009, un britanic simpatic si sclipitor, din punct de vedere intelectual, angajat al unei firme private de intelligence, a venit la Bucuresti pentru a purta o discutie profesionala pe aceasta tema). La vremea respectiva, am fost amenintat, democratic, cu moartea, dar prietenii mei care, se vede treaba, erau si sunt mai puternici decat dusmanii mei, au reusit sa ma protejeze. De atunci si pana in 2009 am fost sef al Departamentului Externe al ziarului ZIUA si reporter de razboi, ocazional, din Balcani si pana in lumea araba. M-am impotrivit semnarii Tratatului cu Ucraina (cat si cu Republica Moldova) si nu am sustinut pozitia conducerii politice a Romaniei in timpul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, motiv pentru care intr-o alta carte a generalului Rogojan, “Spionaj in Balcani”, apar la randul meu ca personaj aflat “in atentia” organelor.
In 20 de ani de presa, am intalnit sute de colegi de-ai dvs, din toate colturile lumii, in calitati oficiale sau sub diverse acoperiri mai mult sau mai putin traznite, zeci de ministri de externe si oficiali guvernamentali si numerosi presedinti de state, mai mult sau mai putin faimosi. Doi dintre ei, Mubarak si Gaddafi, si-au gasit, recent, sfarsitul tragic. Am fost la sediul NATO in momentul in care tara noastra a fost primita in Alianta, si in Biroul Oval, la prima intalnire a presedintelui Basescu cu Bush Jr. Dar am fost si la Arafat, in Ramallah, pe vremea cand acesta, asediat, isi traia ultimele saptamani de viata si am fost si arestat, in Ucraina, si declarat persona non grata pentru 10 ani, pentru articolele mele scrise despre drepturile romanilor din jurul Romaniei.
L-am cunoscut pe dl general Rogojan pentru ca ma pasionase o carte a domniei sale, unica la vremea aceea, despre spionajul ungar inRomania. Apoi, la eliberarea ultimilor detinuti politici romani din Transnistria, fostii membri ai Grupului Ilascu, iesiti dupa 12 si 15 ani de inchisoare, cand am publicat cu Civic Media, in cinstea lor, un volum omagial care s-a numit “Eroi pentru Romania – Basarabia si amenintarile Rusiei la Marea Neagra”, domnul general ne-a ajutat oferindu-ne pentru carte un capitol consistent despre spionajul rusesc in Romania.
Cu toate acestea, dupa 20 de ani de presa, intr-o zi, s-a hotarat ca nu mai sunt bun de ziarist. Si mi “s-a ridicat dreptul de semnatura” in presa centrala, ca sa folosesc o formulare de pe vremuri.
Ultimul articol la care lucram, aparut doar pe jumatate, era scris ca urmare a unei investigatii pornite de la informatiile pe care am avut privilegiul sa le primesc de la un personaj de legenda din lumea dvs. Unul dintre acei oameni fara nume – ca si cel pomenit de domnul Rogojan in cartea sa, in dialogul despre tovarasul Pacepa, agentul “american” creat si protejat de structurile speciale ale KGB.
Investigatia mea se referea la agentii unor puteri straine, ostile Romaniei, care se orienteaza dupa lumina venita de la Rasarit, si care au ajuns mari si tari in tara aceasta, in ciuda faptului ca activitarea lor antiromaneasca fusese devoalata de catre serviciile secrete romanesti inca de dinainte de 1989. Unul dintre ei – numit in partea din articol care a fost publicata – este binecunoscutul agent maghiar Laszlo Tokes, ajuns ditamai vicepresedinte al Parlamentului European. Colegul meu, Florin Budea, reputat jurnalist oradean, aflat aici in sala, se confrunta si acum cu acest personaj, care ii pretinde despagubiri fabuloase pentru publicarea acelorasi informatii despre fostul episcop reformat de Oradea. Pentru lupta sa pentru adevar, in aceasta batalie dintre David si Goliat, dl Budea a fost premiat de Civic Media cu Premiul “Mile Carpenisan” pentru curaj si excelenta in jurnalism in 2011. Dar iata, procesul cu sinistrul extremist maghiar, continua.
Partea a doua a articolului pomenit, ramasa nepublicata in urma demiterii mele intempestive in prag de alegeri, de catre patronul din umbra al publicatiei, Sorin Ovidiu Vintu, il privea direct pe fostul prim ministru al Romaniei, Adrian Nastase, care, desi fusese avertizat oficial si neoficial de catre colegii dvs, de la cel mai inalt nivel, ca angajeaza pe post de sef al Cancelariei un agent maghiar dovedit, acesta a ignorat informarile si dovezile prezentate si a procedat in consecinta, numindu-l pe Alin Teodorescu, primul sef al Fundatiei Soros si, concomitent, al Grupului pentru Dialog Social, in aceasta functie de raspundere in statul roman. Actul, dupa toate normele legale, se incadreaza in Codul Penal de astazi la “inalta tradare”, si este pedepsit cu inchisoarea. Din cate stiu eu, tradarea, ca si trecutul, nu se prescrie.
La starea de “indezirabil”, “non grata” in propria presa, romana, si-au adus contributia si alte personaje din cartea domnului profesor Rogojan: un anume Liiceanu, un anume Plesu, un anume Patapievici, un oarecare Tismaneanu, cu totii mari vedete ale cercurilor vizibile de “intelectuali public” dar si ale celor invizibile, de conspiratori marunti anti-Romania. Am fost dat in judecata de Liiceanu, pentru un editorial cu titlul “Profitorul tuturor regimurilor”, de Patapievici, pentru o ancheta intitulata, daca nu ma insel, “Jaful de la ICR” si de Tismaneanu, prin prepusul sau, Mihnea Berindei, pentru o analiza cu un titlu bun, dupa parerea mea: “Cand Minciuna sta cu Presedintele la masa”. Fiecare mi-a cerut drept daune, mie si ziarului, cate 3.300.000.000 lei (trei miliarde lei vechi). In total 9 900 000 000 lei. Avocatul celor trei: Valeriu Stoica. Se pare ca articolele de acest tip si cele legate de Rusia si esecurile diplomatiei noastre, cum a fost si un alt editorial, care avea titlul, metaforic, “Limba lui Ungureanu”, si se incheia cu o chemare adresata Departamentului National Antitradare si presedintelui Basescu – “Comandante, da ordinul!” -, au dus pana la urma la raderea completa a arhivei ZIUA de pe internet. Procesele au fost pierdute in cele din urma de tovarasii in cauza si, daca nu as fi citit in memoriile publice ale unor mari scriitori romani si luptatori pentru adevar, inca exilati, ca Radu Portocala si Paul Goma, ca si ei au fost eliminati din viata publica, si de la Paris si de la Bucuresti, de personaje ca Petre Roman, Andrei Plesu, Nicolae Manolescu, etc, as fi crezut ca sunt singurul paranoic din presa. Singura scapare pare sa fie internetul. De altfel, printr-o stralucita formula, Paul Goma se declara “scriitor internetizat”.
Dar iata totusi ca nu suntem chiar paranoici si mai exista cate o speranta, concretizata, pentru publicarea adevarului: cartea domnului general Rogojan scoate aceste personaje din tenebrele lor – practic le ia de ciuf – si le aduce la lumina zilei, prezentandu-le adevarata lor fata, asa cum este bine cunoscuta de serviciile secrete romanesti, dar si de cele aliate. Este vorba de personaje care, prin concursul lor nefast la mersul impiedicat al statului si la cursul evenimentelor politice, atenteaza zilnic la securitatea statului roman impingand tara, incet-incet, spre un deznodamand care – asa cum avertizeaza cu strigatele sale din desert academicianul Dinu Giurescu – poate duce la pulverizarea Romaniei si chiar la disparitia natiunii romane, in cele din urma.
Aparitia acestei carti, prin devotamentul generalului Rogojan fata de adevar si straduinta editurii Compania, a domnului Romosan personal si a prietenilor sai, este nu numai un avertisment grav adresat decidentilor statului dar si – intr-o era cand istoria reala este deformata si falsificata sau chiar stearsa complet – o marturie pentru generatiile viitoare asupra chinurilor prin care trece Romania de azi, aflata sub atacurile continue ale neo-kominternistilor – dupa cum ii definea regretatul profesor Mihai Ungheanu -, cu totii urmasi directi ai kominternistilor care au nenorocit Romania sub ocupatia sovietica urmata dupa lovitura de stat din 23 august 1944.
Este, cred eu, o datorie de onoare a tuturor celor care si-au dedicat viata apararii securitatii nationale sa urmeze drumul deschis de Fereastra Serviciilor Secrete si de dl general Aurel Rogojan si sa nu lase tara sa cada, din nou, poate definitiv, sub ocupatia – vorba lui Take Ionescu – a “dusmanilor naturali” ai Romaniei.
Nota: Audienta, pe langa studenti si profesori, a fost formata in majoritatea ei din cadre active, in rezerva si in retragere ale serviciilor de informatii romanesti
November 11th, 2011 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
