Pacepa însuşi a fost un apropiat al Elenei Ceauşescu, în jurul căreia s-au adunat şi culturnicii internaţionalişti în frunte cu Gogu Rădulescu, Z. Ornea et comp. Dupa cum zicea si Ceausescu la Proces: „Dar asta înseamnă nimicirea României!”
Pacepa intra totusi in legenda. Putini oameni se pot mindri ca au lucrat, pe state de plata, pentru Securitatea romana, KGB si CIA, citeodata pentru toate concomitent.
În răspăr cu opiniile îndeobşte împărtăşite în rîndurile istoricilor români în ceea ce-l priveşte pe fostul adjunct DIE, istoricul american dinamitează imaginea acestuia, susţinînd că ‘’trădarea’’ lui Pacepa ar fi fost în realitate regizată de sovietici cu scopul de a dezinforma serviciile secrete americane în privinţa regimului de la Bucureşti şi a induce o stare de reticenţă a americanilor faţă de statul român.
Ion Mihai Pacepa, dacă era vocea lui, fiidcă oricum înfăţişarea era „protejată”, a oferit duminică seara un interviu la B1 TV, la împlinirea a 35 de ani de la defectarea sa din funcţia de şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii Statului şi, în plus, din cea de consilier pentru securitate şi dezvoltare tehnologică al preşedintelui României.
La 35 de ani de la “defectarea” pionului KGB, brigada de pionieri care incerca sa resusicite “live” tehnica ruseasca a maskirovkai impreuna cu mumia lui Pacepa, a produs un “interviu” care copiaza mai curand metoda lui Potemkin, plasandu-l pe Pacepa in geamul de la B1 pentru a-i incasa Tismaneanu pensia.
Cu ajutorul Sfântului Ștefan a apărut numărul din acest an al revistei mănăstirii „Cuvinte către tineri”.
Sunt felurite subiecte, și legate strict de mănăstire, ori de Bucovina, și generale, despre convertirea la ortodoxie a unor persoane din medii culturale și etnice depărtate de cele tradițional ortodoxe, trăirea în credință a unor profesioniști ai medicinii etc.
– Părinte, Biserica este astăzi clătinată de multe devieri. Ce atitudine să avem faţă de ele?
– Cei ce mărturisesc apărându-şi credinţa sunt ca nişte apologeţi ai vremurilor acestora. Este dovadă de curaj şi de sacrificiu să mărturiseşti pentru că astăzi, când adevărul este sistematic ascuns cu meşteşugire diplomatică, riscul este foarte mare: să-ţi pierzi serviciul, să ajungi pe drumuri, să intri la puşcărie, să fii caterisit…
– Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?
– Nu este un eroism deloc, ci frica, de a nu-ţi vinde sufletul, este o datorie. A mărturisi nu este exagerat, a tăcea este mai grav.
– Şi când trebuie să taci?
– Când o fi timpul. Trebuie să ştii când să taci şi când să mărturiseşti. Dar de cele mai multe ori tăcerea este ascundere a acestor realităţi, o trădare a adevărului.
Costel Artenie Condurache, prietenul nostru, în ultimii 23 de ani a dus în spinare, de multe ori la propriu, fizic, toate ostenelile şi greutăţile ultimilor mărturisitori ai unei generaţii exterminate în temniţele comuniste.
Costel era prietenul tuturor bătrînilor deţinuţi politici şi era prezent la toate evenimentele organizate de aceştia, fie că erau la Bucureşti, la Aiud, la Tîrgu Ocna, la Turda, la Cluj sau la Timişoara. S-a implicat personal în editarea a zeci de volume de literatură memorialistică şi în apariţia a cîteva reviste, între care Gazeta de Vest, care apărea la Timişoara la începutul anilor 90, iar mai apoi revista Permanenţe, dar şi multe alte publicaţii. Prin eforturile sale personale s-au salvat amintirile şi memoria unei generaţii întregi, în orice formă a fost cu putinţă: scrise, vorbite, înregistrate. Iernile cu troiene îl surprindeau cu rucsacii de cărţi şi reviste în spinare, încercînd să bucure inimile ultimilor bătrîni scăpaţi din temniţele comuniste.
Dacă astăzi se ştie ceva în România despre Sfinţii Închisorilor, i se datorează, în mare parte, şi lui Costel Condurache. Neîncetatele sale osteneli au scăpat de la anonimat şi uitare totală faptele minunate ale jertfei unei întregi generaţii.
Toată disputa născută în jurul Sfîntului Valeriu Gafencu şi în jurul cetăţeniei de onoare oferită lui de primăria oraşului Tîrgu Ocna i se datorează, în cea mai mare parte, lui Costel Condurache si organizatiei sale, PREZENT, pentru că el a avut această idee şi a supus-o dezbaterii primăriei oraşului, care a aprobat-o în urmă cu cîţiva ani.
Mare parte din înregistrările şi interviurile cu Părintele Dionysie Ignat i se datorează tot lui Costel, care a insistat pe lîngă ucenicii sfîntului de la chilia Sf. Gheorghe – Colciu să nu lase neînregistrată nici o mărturie şi a primit binecuvîntarea bătrînului pustnic. Prin el, oaza de viaţă duhovnicească de la chilia Bătrînului Dionysie a răcorit ani de zile sufletele însetate de sfinţenie ale celor ce nu au putut ajunge în Athos. Deplin ancorat în trăirea creştină şi în prezenţa la toate slujbele Bisericii, Costel Condurache reprezintă pentru mulţi reperul întoarcerii la Hristos ori al întîlnirii cu El. Cu încă 10-20 de tineri rîvnitori şi neobosiţi precum fratele Costel, România întreagă ar fi arătat astăzi complet diferit.
Costel Condurache are un copil de un an si doua luni, Corneliu, ramasa acum doar cu mama sa, Cezarina. Orice ajutor socotiţi că se poate oferi acestei familii greu încercate, în primul rînd în rugăciuni, dar şi în bani, pentru familia sa, sînt binevenite.
Pe 29 iulie, la orele serii, fratele nostru s-a dus la Ceruri dupa o suferinta grea, indurata cu seninatate. A plecat sa-i fie de ajutor Parintelui nostru Justin si cetei mucenicilor romani, in frunte cu Valeriu, Sfantul Inchisorilor. In aceasta noapte este privegheat la Biserica Sapientei. Slujba de inmormantare va avea loc tot aici, maine, joi, 1 august, la orele 12.00.
Prea Fericitul si vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu, care a avut numele de botez Toader Arăpaşu, s-a născut pe 7 februarie 1915 în satul Tocileni, comuna Stăuceni de langa Botosani, fiind al zecelea din cei unsprezece copii ai soţilor Dumitru şi Marghioala Arăpaşu. El a urmat şcoala primară din satul natal, după care, la vârsta de 13 ani, a devenit monah, intrând ca frate, la Schitul Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani. A fost Intâistătătorul Bisericii Ortodoxe Romane timp de 21 de ani, trecând la cele veşnice în 30 iulie 2007, la vârsta de 92 de ani.
Familia si consatenii sai din Tocileni lucreaza zilele acestea la definitivarea unui muzeu dedicat Patriarhului. Primarul comunei Stauceni, Mihai Chihaia, a solicitat Patriarhiei Romane sa transfere bunurile personale ale patriarhului Teoctist in casa memoriala a acestuia, reconstruita in localitatea sa natala. “Avem promisiunea ca bunurile care au fost proprietate personala a patriarhului vor ajunge la Stauceni. Vrem ca de obiectele Prea Fericitului Parinte sa se bucure toata lumea”, a declarat Mihai Chihaia, citat de CrestinOrtodox.Ro. Duminica aceasta a avut loc un Parastas in satul natal al Patriarhului, informeaza Doxologia, urmasii Patriarhului din Tocileni asteaptand cu nerabdare deschiderea Muzeului, cat de curand, in prezenta IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
UPDATE: AZI LA TVR 1, ORA 21.00 – MOSTENIREA CLANDESTINA – Larry Watts si Monica Ghiurco despre Pacepa si ai lui
Misteriosul domn Pacepa
de Larry Watts
Subiectul referitor la Ion Mihai Pacepa, cel care a ales să “schimbe tabăra”, este unul controversat. Există dezbateri despre angajatorii domnului Pacepa, dacă a fost sau nu reprezentantul Securităţii statului, care este natura dezertării sale, cât de importantă a fost contribuţia sa la căderea lui Ceauşescu, în ce măsură fuga sa a avut o importanţă în procesul de democratizare a României etc.
Unele dintre aceste subiecte au fost elucidate şi nu ne mai preocupă. Altele rămân pe tărâmul supoziţiilor. În cele ce urmează doresc să fac referire la trei dintre ele.
A lucrat Pacepa pentru KGB?
Pacepa a declarat atât echipelor germane, cât şi celor americane implicate în dezertarea sa, că a lucrat direct în favoarea KGB-ului – deşi era la vremea respectivă adjunctul şefului serviciilor de informaţii externe. De fapt, el nu a ezitat niciodată să sublinieze faptul că a lucrat ca agent KGB. În cartea să din 1987, „Orizonturi Roşii”, el a subliniat faptul că a avut întâlniri personale cu şeful KGB Yuri Andropov şi insistă asupra faptului că raporta direct către Alexander Mikhailovich Sakharovski, şeful serviciilor de informaţii străine al KGB.
Desigur că la vremea respectivă Pacepa încerca să acrediteze ideea că Securitatea şi Ceauşescu- erau agenţi ai Moscovei, dar afirmaţiile sale privind faptul că raporta direct şefilor KGB au fost explicite şi nu doar metaforice.
În cadrul unui simpozion public referitor la activitatea KGB-ului, în cadrul căruia a dezbătut problematica cu James Woolsey, fost Director al CIA şi fostul disident sovietic Vladimir Bukovsky, el a afirmat, fără echivoc, că „am petrecut 27 de ani din viaţa mea lucrând pentru KGB şi am părăsit această tabără acum 26 de ani” (Front Page Magazine, 30 aprilie 2004).
Cei „27 de ani” acoperă întreaga perioadă a carierei sale în Securitate, de la începuturile acesteia în 1951, când securitatea românească era controlată integral de centrala de la Moscova şi până la dezertarea sa, în 1978.
Pacepa a reafirmat cu perseverenţă că în 1972, superiorul său din KGB i-a acordat responsabilitatea pentru „operaţii ilegale în România” (The American Spectator, 9 iulie 2010). Nu exista nicio controversă în ceea ce priveşte faptul unanim recunoscut, atât de către CIA, cât şi de către BND precum şi de către alte medii informate – privind faptul că Pacepa lucra pentru KGB. De ce există această controversă în media din România, este un mister.
Securitatea era controlată de către KGB?
Acest aspect este un pic mai sensibil dacă luăm în considerare faptul că unii consideră că KGB-ul avea abilitatea de a recruta agenţi dubli în cadrul Securităţii, ca o „dovadă” a controlului pe care îl exercita. Oricum, un număr însemnat de surse confirmă că serviciile de inteligenţă româneşti au întrerupt orice cooperare explicită cu KGB-ul încă din 1963.
Dezertorii din serviciile secrete cehoslovace Ladislav Bittman şi Jan Sejna raportează că problemele de colaborare cu România au început în 1962. Liderul sovietic Nikolai Podgorny a specificat anul 1963, ca anul încetării colaborării. În conformitate cu cele declarate de Serviciile Est Germane, Stasi, liderii KGB i-au informat în legătură cu încetarea acestei colaborări în timpul discuţiilor bilaterale din 1967. De asemenea, Yuri Andropov nota în raportul său anual, după primul an ca şef al KGB-ului, că organizaţia a primit doar informaţii minimale din partea română şi acestea doar de la ambasadorul României.
Cu excepţia serviciilor secrete bulgare, KDS, pe care România încă speră să le cointereseze în ideea unui Pact Balcanic, independent de Uniunea Sovietică, Securitatea întrerupsese orice colaborare explicită cu celelalte servicii ale Pactului, încă de la mijlocul anilor 1960.
În lumina acestor realităţi, afirmaţia lui Pacepa că primea ordinele direct de la conducerea KGB-ului în 1972 este deosebit de interesantă.
În 1971, imediat după vizită lui Ceauşescu la Beijing – primul dintre liderii comunişti de la ruptură sino-sovietică – Moscova a ordonat celorlalte servicii ale Pactului de la Varşovia să întrerupă toate legăturile, de orice tip, cu Securitatea.
A existat o mică întârziere între aceste instrucţiuni şi încetarea oricăror contacte, care au permis o „ultimă vizită socială” a oficialilor KGB şi a soţiilor acestora în România, la începutul anului 1972.
Şeful acelei delegaţii, şeful serviciilor de contrainformaţii Oleg Kalugin, nota după ce s-a mutat în Statele Unite că, în timp ce celelalte servicii ale blocului deveniseră „şi mai aservite KGB-ului”, românii ieşiseră din alianţă şi, în 1971 „Ceauşescu întrerupsese toate legăturile cu KGB-ul” (Harvard International Review, 2002).
Şi documentele serviciilor secrete din Bulgaria raportează că KGB-ul a forţat KDS să întrerupă orice legătură cu România în 1971 şi să pledeze „mea culpa” pentru că le păstrase atât de mult timp.
Prin urmare, în ce bază primea Pacepa ordine de la conducerea KGB pentru „operaţiuni ilegale în România” în 1972?
Niciunul din celelalte servicii ale Pactului nu considera Securitatea „un partener cooperant, frăţesc” şi toţi ceilalţi lideri ai Pactului denumeau România şi pe conducătorul ei „trădatori” în cadrul întâlnirii lor din luna august 1971 în Crimeea. În conformitate cu arhivele dezvăluite de arhivistul KGB Vasiliy Mitrokhin, spre sfârşitul anilor `70, cam în aceeaşi perioadă în care a fugit Pacepa, Prima Direcţie a KGB a transferat România şi Securitatea din cadrul Departamentului al 11-lea pentru cooperare cu servicii socialiste frăţeşti, în cadrul Departamentului al 5-lea, care includea statele NATO, Albania şi Iugoslavia, toate fiind ţinte ale operaţiunilor ostile de intelligence ale sovieticilor şi ale statelor Pactului de la Varşovia.
În mod clar, Securitatea era tratată de către KGB ca un serviciu duşman mai degrabă decât ca unul subordonat.
De ce a dezertat Pacepa?
Există mai multe teorii care tratează problema motivării fugii lui Pacepa, în iulie 1978. Una dintre teorii susţine că îi era teamă de iminenta deconspirare a sa că agent KGB, că îi era teamă că vor fi făcute publice activităţi ilegale sau ambele. O altă teorie susţine că i s-ar fi ordonat din partea KGB-ului să procedeze aşa. Mult mai puţin convingător, Pacepa a susţinut în cartea sa din 1987, că era un iubitor al democraţiei şi un pro-american în secret. Acesta este un domeniu al speculaţiilor mai degrabă decât al cunoaşterii, cel puţin până în acest moment, dar primul este cel mai probabil în comparaţie cu ultimele două.
În general, KGB-ul nu îşi dorea ca ofiţerii săi să dezerteze din cauza secretelor pe care ar fi putut să le dezvăluie. De asemenea, KGB-ul nu avea de ce să fie nerăbdător cu privire la pierderea unui agent atât de sus plasat în Securitate şi în ierarhia româneasca - Pacepa era totuşi principalul consilier pe probleme de securitate al lui Ceauşescu.
Se păstrează încă suspiciuni privind dezertarea sa ca fiind o operaţiune pusă la cale de sovietici, în primul rând pentru că Pacepa a făcut declaraţii privind politica românească şi comportamentele româneşti despre care ştia că sunt false. Acest fapt confirmă ipoteza conform căreia operaţiunea era de dezinformare de tip sovietic, care să distrugă relaţia specială româno-americană.
Oricum, el ar fi putut să cocheteze şi cu sprijinul pe care i l-ar fi putut oferi un grup din interiorul Statelor Unite, interesat în subminarea suportului pe care Washington-ul îl oferea României, spre exemplu, una dintre organizaţiile Ungaro-Americane care insistau să afirme că România a practicat genocidul în ceea ce-i privea pe etnicii maghiari din Transilvania.
Există şi posibilitatea că el exprima nemulţumiri personale de un fel sau altul. În orice caz, întrebarea referitoare la motivaţiie lui Pacepa pentru fuga sa rămâne o întrebare deschisă. Recent, un jurnalist m-a interpretat greşit şi a făcut afirmaţia că eu aş fi spus că socotesc şi – că aş avea “dovezi”- că Pacepa a fugit în Statele Unite ca parte a unei operaţiuni sovietice. Eu nu am spus şi nici nu cred aşa ceva. Oricum există precedente în care fugarii au ajuns din nou sub influenţă sovietică după ce au ajuns în Statele Unite. Anatoliy Golitsyn, un fugar din cadrul KGB, a oferit informaţii foarte bune în timpul dezertării sale iniţiale în 1961-1963 înainte de a deveni foarte frustrat că nu a fost lăsat să ofere personal un briefing preşedintelui John Kennedy şi s-a mutat în Anglia.
La intoarcerea în SUA, în vara lui 1963, a venit cu tot felul de fabulaţii care confirmau dezinformarea sovietică, a bulversat contrainformaţiile CIA şi a compromis în mare măsura operaţiunile CIA în blocul sovietic pentru urmatoarea decadă. Printre noile revelaţii ale lui Golitsyn erau afirmaţiile cum că ruptura dintre Tito si Stalin, dintre albanezi şi sovietici, precum şi cea sino-sovietică erau false, că independenţa României era un mit şi un pic mai târziu, că Uniunea Sovietică nu ar invada niciodată Cehoslovacia pentru că furia sovieticilor pentru „Primavara de la Praga” era doar de faţadă.
După cum nota un analist american: „dupa ce-şi dovedise buna credinţă în timpul primei perioade de rezidenţă în SUA”, Golitsyn părea că a “reluat misiunea sa de dezinformare” (David Martin, A Wilderness of Mirrors, 2003). CIA a conchis că preţul pentru KGB ar fi fost mult prea mare pentru ca ei să încurajeze în mod voit dezertarea unui ofiţer propriu. Oricum, acest lucru nu era valabil şi în cazul ofiţerilor din serviciile aliate.
În 1987, spre exemplu, CIA a descoperit că “fiecare agent cubanez recrutat de către agenţie în ultimii douăzeci de ani era de fapt agent dublu – pretinzând loialitate faţă de SUA dar lucrând de fapt în secret pentru Havana” (Timothy Weiner, A Legacy of Ashes: The History of the CIA, 2007).
Aparent, ceea ce nu era permis celor din KGB, era permis ofiţerilor din serviciile auxiliare a căror cunoaştere în ceea ce priveşte centrala KGB era limitată.
Pentru a concluziona, ştim că Pacepa era agent KGB şi ştim că Securitatea nu era controlată de către KGB – nu era nici macar în relaţii cordiale (deşi unii dintre ofiţerii de securitate ca şi Pacepa erau cu siguranţă).
Acestea nu sunt opinii. Acestea sunt fapte stabilite cu claritate şi confirmate în mod repetat prin documente şi declaraţii date la vremea respectivă.
Noi nu ştim de ce a dezertat în SUA. Dar noi ştim ceea ce a spus odată ajuns acolo.
Looking back over a lifetime of assessing the Soviet Bloc, another senior CIA analyst noted in the 1980s that Romania’s “particularly risky” independence had “successfully redefined the role of a member of the Bloc, maintaining ties that are mostly formal and confining Soviet influence almost entirely to the negative,” while “all of its moves and positions have been swallowed by the post-Stalin Soviet leaderships, which sometimes seem less tolerant than simply outplayed.” According to the retiring career officer, “all the East European states have benefited from Romania’s insistence on (and the USSR’s recognition of) the right of members to assert independent views in Bloc councils.” (CIA, 12/1/82, foia.cia.gov)
Regardless of what political odor the Central Intelligence Agency and its analysts may currently enjoy (or suffer), I would trust their time-tested assessments over those of Mr. Tismaneanu even had I not read the internal Warsaw Pact documents that fully confirm them. Assertions that Romania defiance and opposition during the Cold War was insignificant and had no impact on the geopolitical confrontation between East and West are simply wrong. Such assertions were debunked at the time by reliable intelligence assessment, and their wrongheadedness has been confirmed beyond doubt in the documents of the other Warsaw Pact members that have come to light since the collapse of communism. No amount of denial or negation, and no attempt at deception or prestidigitation will change that fundamental reality.
During the mid-19th century, Professor Bowen was hindered in the degree to which he could directly respond to his attackers by considerations of professional and social prestige (none of his attackers were academic experts, specialists in the field or, for that matter, university professors.) Joyfully, I am not encumbered by such limitations. Should Mr. Tismaneanu choose to emerge from behind his careful insinuations and engage me directly on the arguments I present, he will find a willing partner in public discussion.
But fear not, dear reader. I will not hold my breath.
Sâmbătă, 27 Iulie 2013, la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, doctorul cel fără de arginţi, într-o atmosferă foarte emoţionantă, s-a săvârşit, în mijlocul a mai mult de 5000 de închinători, pomenirea a 40 de zile de la trecerea din viaţa aceasta a Părintelui Justin Pârvu, informeaza portalul Manastirii Petru Voda.
“La vale”, maicile au reusit sa amenajeze un Muzeu in chilia Parintelui Justin, dupa cum publica site-ul Manastirea Paltin.
Inregistrarea Audio a Predicilor IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei: PetruVoda.Ro
Tot astazi a avut loc, la Catedrala Patriarhala, o slujba de pomenire pentru Prea Fericitul Parinte Teoctist, regretatul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, la sase ani de la trecerea sa la cele vesnice, oficiata de PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, transmite Basilica.
Dumnezeu sa-i pomeneasca in Imparatia Cerurilor! Vesnica lor pomenire!
August 4th, 2013 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
