Mănăstirea Paltin – Petru Vodă şi-a serbat hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în prezenţa călduroasă a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a oficiat slujba Sfintei Liturghii, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost cinstit cu multă evlavie de către credincioşii şi pelerinii care ne-au însoţit în rugăciuni şi în cântări duhovniceşti, lăudând cu bucurie pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, cerând ajutorul şi ocrotirea ei cea cerească.
După oficierea Sfintei Liturghii Înalt Preasfinţitul Teofan a săvârşit slujba de sfinţire a troiţei închinate vrednicului de pomenire, Arhimandritul Justin Pârvu, a cărui prezenţă duhovnicească s-a făcut simţită de către majoritatea închinătorilor şi obştii de maici a acestei sfinte mănăstiri.
În seara zilei în care a fost sărbătorit hramul Mănăstirii Paltin-Petru Vodă, după pavecerniţa mică, în jurul orelor 18.00, ÎPS Teofan a hirotesit întru stareţă pe Preacuvioasa maică Schimonahia Justina Bujor, ucenică îndeaproape a Părintelui stareţ Justin Pârvu, cea care i-a fost alături până în ultimele clipe de suferinţă, fiind aleasă de Părintele Justin să păstorească duhovniceşte obştea mănăstirii de maici.
La finalul ceremoniei, IPS Teofan a rostit un călduros cuvânt de învăţătură despre rânduiala vieţii monahale şi cum se cade a vieţui călugărul în mănăstire, amintind de predaniile şi cuvintele testamentare ale Părintelui Justin, îndemnându-ne să le împlinim cu râvnă şi evlavie.
Pentru rugăciunile Preacuviosului Părintelui nostru Justin, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin!
Doamna preoteasa si profesoara Laetitia Leonte a organizat zilele acestea la Targu Ocna un parastas pentru inimoasa Anastasia Popescu (foto sus, la tinerete, si jos, la a doua tinerete), cunoscuta mai ales sub numele de Mama Sica. Nepoata a lui Teodosie Popescu, Mama Sica s-a nascut la 14 iunie 1911 si a plecat la Domnul pe 14 august 1995. Partenerii nostri de la KitTV si Ziaristi Online au inregistrat si difuzat un scurt interviu realizat dupa slujba de pomenire de la Targu Ocna cu cea mai buna prietena a Mamei Sica din ultima parte a vietii sale de pe acest pamant: doamna Laetitia Leonte, in varsta de 97 de ani. Va prezentam filmarea de la Targu Ocna insotita de cateva fotografii memorabile cu Mama Sica cat si de trei evocari, intre care si un cuvant al doamnei Laetitia Leonte, rostit in 2005 in memoria eroinei generatiei interbelice, generatia neinfrantilor.
Doamna Laetitia Leonte despre prietena sa, Mama Sica:
Venerabila, fosta profesoarã de religie, autoarea cãrtii „Cum sã-i învãtãm pe copii religia?”, neobosita misionarã crestinã, meritã sã fie cunoscutã si de cei care n-au avut posibilitatea sã-i asculte vorba aducãtoare de bucurii, cãci au trecut, iatã!, 10 ani de la plecarea ei la Domnul (in prezent 18 ani – n.n.). Fiindcã am avut fericirea de a mã fi socotit ea ca „iubitã prietenã” si „surioara mea scumpã”, încerc sã v-o aduc în fata ochilor prin aceste câteva rânduri. S-a nãscut în 1911 în orãselul Rosiorii de Vede. Mama ei era fiicã de preot, asa cã de micã a fost crescutã în frica sfântã de Dumnezeu, chiar de bunica ei, preoteasa. Se ducea regulat la bisericã, asculta cu atentie si cu dragoste slujbele si predicile si a devenit o înteleaptã încã din anii copilãriei. Vãzându-o desteaptã si iubitoare de carte, învãtãtorul i-a sfãtuit pe pãrinti s-o dea la o scoalã cât mai bunã. Dupã absolvirea liceului a studiat Teologia la Bucuresti. Toatã puterea ei de muncã si toatã dragostea de învãtãturã si-a concentrat-o asupra marilor adevãruri mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos. Dar bunele si folositoarele cunostinte dobândite nu le-a putut preda decât timp de 14 ani, ca profesoarã de liceu si asistentã la Facultatea de Teologie din Bucuresti, cãci în 1948 regimul comunist a scos religia din scoli. Îndepãrtatã de la catedrã, Mama Sica s-a dedicat activitãtilor sociale ca sorã de caritate, pentru îngrijirea persoanelor vârstnice si neajutorate. Dupã 1989 s-a luptat ca nimeni altul pentru reintroducerea predãrii religiei în scoli. Profesoara Anastasia Popescu a plecat la Domnul, plânsã si regretatã de toti câti au cunoscut-o. Pentru toate meritele ei a primit de la Patriarhul Teoctist „Crucea si gramata patriarhalã”. – Laetitia Leonte
Mama Sica s-a zbătut pentru introducerea învăţămîntului religiei în şcolile din România, şi a reuşit! Biserica însăşi nu a putut să nu-i recunoască darul şi harul, împuternicind-o să catehiseze alături de sacerdoţiu. Ca, poate, o minune a Maicii Domnului, căreia îi închina rugăciunile ei, „Mama Sica” a plecat de la moarte spre viaţă în ajunul prohodului Maicii Domnului. – Duiliu Sfinţescu
Dumnezeu sa le odihneasca in pace pe toate martirele neamului romanesc din generatia de foc a Mamei Sica!
Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Şipot care curge plin cu apă vie,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Dulcea mea Marie!
Bucură-te floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopţilor de vară,
Spicul cel de aur, veşnic plin cu hrană,
Mirul care vindeci orice fel de rană,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Ploaia cea de mană!
Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară,
Bucură-te, cântec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cântec de mărire,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Blândă fericire!
Bucură-te, mărul vieţii care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primăvară.
Bucură-te iarăşi, ţărm de bucurie,
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Sfânta mea Marie!
GAZETA DE MARAMURES si Pagina ParinteleJustininformeaza: Propunerea GAZETEI de acordarea titlurilor de cetăţean de onoare pentru Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan la Sighetu Marmaţiei, JustinPârvu la Baia Sprie şi Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş a adunat numeroşi adepţi şi susţinători.
Sătui de ignorarea adevăratelor valori şi de schimbarea scării principiilor, am demarat un RECURS LA DEMNITATE. Am propus acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru şase personalităţi care au trăit şi au murit pentru valorile care dau identitate Maramureşului şi Ţării: Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan la Sighetu Marmaţiei, Justin Pârvu la Baia Sprie şi Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş.
Sase oameni care reprezintă fiecare un prototip, un model şi o virtute demnă de urmat. Propunerile şi referatele vor fi depuse săptămâna viitoare la fiecare dintre cele trei primării. Până atunci însă, am deschis o listă de susţinători: ONG-uri, instituţii şi oameni care doresc să se alăture demersului nostru.
Până acum am adunat deja importante mesaje de susţinere. Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Maramureş, subfiliala Sighetu Marmaţiei, cat si institutia nationala, prin vocea presedintelui AFDPR, dl. Octav Bjoza, susţin din toata inima demersul nostru. De asemenea, directorul Institutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST), istoricul si fostul detinut politic timp de 16 ani dr. Radu Ciuceanu, cat si alte numeroase personalitati, printre care se numara si dl. Constantin Dobre, fostul lider al minerilor de la 1977, si istoricii de pe ambele maluri ale Prutului Ioan Scurtu, Vasile Lechintan, Cristian Troncota si Alexandru Moraru cat si profesorii Ilie Badescu, Adrian Boeru, Radu Baltasiu, Viorica Balteanu, s.a.. Totodata, reprezentantii administratiei publice locale si deputati de Maramures s-au alatura demersului, cum ar fi Gheorghe Simon, Gabriel Zetea si Emil Marinescu, vicepresedinti ai Consiliului Judetean sau Zamfir Ciceu, presedintele Consiliului Judetean Maramures, care, pornind de la propunerea Gazeteim vrea sa instituie distinctia “Maramuresean deonoare”.
Cum între cei şase se numără şi un cardinal greco-catolic şi un mare duhovnic şi monah ortodox am primit personal sustinerea distinsului Arhiepiscop IPS Justinian Chira (foto) si a PS Justin Hodea Sigheteanu, şi, evident, sprijinul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului şi a Episcopiei greco-catolice de Maramureş, dar şi a Asociaţiei Filantropice Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul, condusă de inimosul părinte Vasile Fodoruţ, care s-a arătat de asemenea încântat de iniţiativă şi va pune o listă la dispoziţia credincioşilor din parohia sa, care doresc s-o semneze, mai transmit jurnalistii Ioana Lucacel si Mircea Crisan de la Gazeta de Maramures.
Iata doar o parte din sustinatorii demersului Gazeta de Maramures si mesajele acestora, asa cum vor fi prezentate in viitorul numar al publicatiei maramuresene:
“În perioada comunista, multor generatii le-a fost îngradit accesul la adevarata istorie. Personalitati de calibru, oameni de aleasa cultura, au fost prezentati adesea drept “dusmani ai poporului”, în timp ce generatiilor tinere le era prezentat modelul „omului nou”, a activistului de partid, semidoct, obedient si periculos. De ce? Pentru ca un asemenea om este foarte usor de manipulat. Adesea, privind în jur, la ceea ce ne ofera scena politica, la falsele modele care ni se ofera azi, simt ca exista pericolul repetarii istoriei pe anumite segmente ale politicii, ale vietii publice în general. De aceea, demersurile prin care adevaratele valori ale judetului, si implicit ale tarii, sunt promovate, sunt nu doar bine-venite, ci obligatorii. Sunt gesturi firesti de reparatie morala pentru oamenii care chiar au suferit pentru un principiu, pentru o idee, care dincolo de gratii si de zeghe, au fost oameni liberi, pentru ca au avut cultura si demnitatea care le-a permis sa aiba constiinta si spiritul libere.
Initiativa “Gazetei de Maramures” vine oarecum în sprijinul unei idei pe care si noi – ca administratie judeteana – dorim sa o promovam: aceea de a institui titlul de „Maramuresean de onoare” pentru oamenii care au marcat istoria, cultura, viata judetului nostru. Dorim ca prin acest titlu sa eviden&iem si sa promovam adevaratele modele si valori ale Maramuresului.”
Zamfir Ciceu,
Presedintele Consiliului Judetean Maramures
“Subscriu cu toata inima! Ce pot spune, decat ca este o initiativa laudabila care ii onoreaza pe cei care se mai gandesc inca la marile personalitati ale Romaniei trecute prin iadul temnitelor bolsevice, infrant in vesnicie, cu ajutorul Mantuitorului, cu moartea pre moarte calcand. Pentru ca sunt si fost detinut politic si istoric, recunosc ca pentru marele nostru confrate martir Gheorghe I. Bratianu puteau fi facute mai multe. Pot sa va mai spun insa ca Academia Romana are in vedere un proiect de cinstire a membrilor sai arestati, intemnitati sau chiar ucisi in inchisorile comuniste. Cat despre regretatul Parinte Justin, care a participat la slujba aceea de Pasti din adancurile minei de la Baia Sprie despre care ati scris si Dvs, pot sa va spun ca m-am bucurat sa fiu alaturi de dansul atat la hramul Manastirii Poarta Alba – Galesul, ridicata in memoria colegilor nostri morti la Canal si sfintita de Arhiepiscopului Tomisului, cat si pe lista de sustinatori ai lui Valeriu Gafencu, “Sfantul Inchisorilor”. Mai adaug un singur lucru: demersul Dvs minunat are, totusi, o mica si unica hiba: ca vine atat de tarziu…. Dar mai bine acum decat nicicand! Ii felicit anticipat pe edilii si membrii consiliilor locale din orasele maramuresene care se vor onora cu aceste distinctii. Dumnezeu sa va binecuvanteze!”
Dr. Radu Ciuceanu, fost detinut politic Director – Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (INST) Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania
“Consider ca este o initiativa buna, pe care o sustin. Ca urmare, numele meu poate fi inscris pe lista cu adeziuni pentru conferirea Cetateniei de Onoare post-mortem lui Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hosu, Aurel Vişovan, Nicolae Steinhardt şi Justin Pârvu.”
Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu Președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania
“Da, din tot sufletul si cu cea mai inalta putere omeneasca, aceea a lacrimii!” – Prof. Univ. Dr. Ilie Badescu
“Închegarea unei societăți, capacitatea ei nu doar de a se integra în modernitate, dar mai ales aceea de a propune lumii propria modernitate, depinde de trezia fiecăruia dintre noi. Trezia înseamnă înainte de toate discernământ, iar acesta, la rândul lui, se reazemă pe neuitare. Stâlpii neuitării sunt sfinții, martirii și eroii noștri, modelele. Părintele Justin, Nicolae Steinhardt, Gheorghe Brătianu, care exprimă esența omenească numită credință și iubire de aproapele, sunt turnurile de veghe ale societății românești. Cu condiția să nu-i uităm. Iată de ce inițiativa de a le conferi titlul de Cetățean de Onoare este nu numai remarcabilă, dar face parte din necesarul urcuș al treziei noastre.”
Dr. Radu Baltasiu Director – Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române
“DA! Un astfel de demers, acordarea titlului de cetatean de onoare, are o semnificatie, dar nu o implinire, daca nu vom interioriza nazuinta lor formativa, curmata in moarte, la unii: Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, marele istoric Gheorghe I. Bratianu, sau implinita si disemnata, ca in cazul lui Nicolae Steinhardt si a Parintelui Justin. Macar de-am invata cate ceva din martiriul lor, din cuvantul lor, din lucrarea lor. Mi-e teama ca acesta “acordare” sa nu fie o uitare, cand ea ar trebui sa insemne aproape o inviere. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace, iar noi sa-i “inviem”, sa traiasca in noi! Pentru ca nu stiu ce sa spun mai mult, ramane sa ma inchin!”
Prof. Univ. Dr. Adrian Boeru, filosof – Universitatea Nationala de Arte
Anul acesta, în ianuarie am fost la Sighetul Marmauiei, cu probleme de învatamat. Primul drum l-am facut însa la Memorial si apoi la Cimitirul martirilor de la marginea orasului, desi le mai vizitasem de doua ori. Ca istoric mi-e imposibil sa ma împac cu marea nedreptate facuta de fostul regim comunist acestor mari personalitati ale natiei romane. Odihneasca-se în pace, iar memoria lor sa fie vesnic în amintirea poporului nostru. Va felicit pentru aceasta ini&iativa si va asigur ca aveti în mine un asiduu sustinator!” – Prof. Cristian Troncota
“DA, din toata inima!” – Dorin Suciu, jurnalist, fost corespondent TVR la Budapesta, fost director adjunct Agerpres, membru al conducerii Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș
“Mult stimate Victor Roncea, Basarabia Literara din toata inima si cu toata dragostea Va trimite acest mesaj de adeziune pentru sustinerea la Cetatenia de Onoare acordata Parintelui Justin, istoricul-martir Gheorghe Bratianu si altor fosti detinuti politic, mari personalitati ale Romaniei. Va dorim mult succes si tarie de caracter.” – Mihai Ciubotaru, Redactor-sef BASARABIA LITERARA
“Semnez si sustin, din toata inima!” – Constantin Dobre, UK, fost organizator si conducator al revoltelor mineresti din Valea Jiului, Lupeni, august 1977
“Sustin! Doamne, ajută!” – Prof. Univ. Dr. Viorica Bălteanu, Universitatea POLITEHNICA Timișoara
“Este o datorie a noastra sfanta sa ne cinstim trecutul, mai ales acum, cand prezentul ne este atat de tulbure, iar viitorul deja incert!
Timpul exista prin oameni, istoria prin oameni se cladeste.” – Marian Ilie, Diplomat militar in rezerva, poet
“Domnule Roncea, Susţin iniţiativa! Mă alătur celor care condamnă practicile torţionare care au pustiit România vremii de elitele intelectuale, transferîndu-le cu brutalitate în temniţe şi colonii de muncă a cărui urmare a fost, în destule cazuri, exterminarea. Numele şi memoria lor merită această cinstire.” – col (r) Benone Neagoe, jurnalist
“Va rog, domnule Victor Roncea, sa ma treceti si pe mine printre semnatari. Sunt de acord cu propunerea de a li se acorda titlul de Cetatean de onoare post-mortem. Toti sunt oameni valorosi pentru ca au influentat puternic in bine destinul nostru national.” – Vasile Lechintan, istoric, Cluj Napoca
“Sustin initiativa si vreau acest lucru sa se intample cat de curand posibil!” – Alexandru Moraru, istoric, Chisinau
“Foarte frumos demersul Gazetei de Maramures! Nu pot decat sa va doresc sa va luptati pana castigati batalia. Nu mai exista un asemenea demers din partea presei, iar în felul acesta ne pretuim valorile. Ma bucur pentru ideile voastre.” – Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene „Petre Dulfu”
Scriitori, jurnalisti, profesori, artisti, romani din tara si strainatate: Magda Ursache, Mariana Gurza, Victor Roncea, Florin Palas, Catalin Dumitrescu, Tudor Borcea, Valeriu Gardin, Mihai Vlad, Roland Marcu, Dan Tanasa, Dan Tomozei, Tudose Nicusor, Salaru Ioan Alexandru, Andrei Valentin Munteanu, Magda Ciobanu, George Roca, Cristina Poponete, Stefan Doru Dancus, Elena Andronache, Vladimir Iliescu, Maria Iliescu, Dorin Voican, Justina Bacosca, Dumitru Albu, Gina Munteanu, Leontina Florean, Daniel Marius Icovoiu, Laura Toma, Mihai Robea, Catalina Badea Chatellier, Herman Vlad, Bogdan Ganea, Elena Alina Radescu, Liviu Constantineanu, Erland Secrieru, s.a., cat si de monahi si monahii in nume personal.
La 28 noiembrie 2008, profesoara Gratia Lungu Constantineanu ajungea la Manastirea Durau, pentru a lua un interviu parintelui slujitor si duhovnic de acolo, Ieromonah Hariton Negrea. Profesoara Lungu lucra la cea de a doua carte a sa – avandu-l ca personaj central pe Parintele Justin Parvu, carte care avea sa apara la Editura Haritina, in 2009, cu titlul: “Parintele Justin Parvu. Ctitor si parinte duhovnicesc.”
In aceasta lucrare sunt adunate o seama de marturii si ganduri ale ucenicilor celor mai destoinici ai Parintelui Justin, imprastiati prin tara pe la diveste manastiri si schituri, si pentru a caror culegere Doamna Lungu Constantineanu s-a deplasat prin tara parcurgand peste 6000 de km spre a purta dialog, pentru a intervieva, pe fiecare in parte. In prefata cartii, autoarea nota: “O realitate cu totul aparte am aflat la Sfanta Manastire Durau, manastirea de metanie a Parintelui Justin, unde sfintia sa a trimis un ucenic foarte responsabil si vrednic de a duce mai departe osteneala de preot slujitor, misionar si duhovnic…”
La sfarsitul lunii mai 2013, cand Parintele Justin Parvu a numit pe cel ce dorea sa-i devina urmas ca staret al celor doua obsti de la Petru Voda, cu siguranta ca multa lume, mai ales dintre noi, mirenii, nu auziseram de Parintele Hariton. Gasind o sursa biografica foarte valoroasa in cartea Doamnei Gratia Lungu Constantineanu, amintita mai sus, o sa refac in rezumat profilul uman si duhovnicesc al Parintelui Hariton, asa cum rezulta din dialogul purtat cu dumnealui in toamna lui 2008 de Doamna Lungu.
Parintele Hariton Negrea s-a nascut in 1967 in comuna Tatarasti – jud. Bacau, unde a urmat scoala primara. Liceul l-a urmat in Adjud, unde in marea majoritate a timpului a locuit in internat. Provenind dintr-o familie credincioasa, avand ca parinti pe Gheorghe si Floarea Negrea, a primit de mic o educatie crestina adecvata, frecventand biserica, spovedindu-se si impartasindu-se regulat. Dupa liceu, a urmat o scoala profesionala in Bucuresti, unde, imediat dupa anul 1990 a cunoscut mai bine biserica ortodoxa prin intermediul organizatiei ASCOR, si a legat prietenii cu ucenici ai preotilor Nicodim Mandita si Visarion Iugulescu. Duhovnicul sau, Parintele Vasile Gavrila, era presedintele ASCOR Bucuresti, si, vreme de mai multi ani i-a calauzit interiorul spiritual. Acelasi duhovnic i-a dat ulterior binecuvantare pentru a ajunge la Petru Voda, la Parintele Justin Parvu. “Viata monahala a inceput din anul 1995, cand cunoscusem ceva despre Parintele Justin; si Parintele Justin, pana sa ma primeasca in manastire m-a tinut in faza de cunoastere, de consolidare a ideii de a ma intoarce catre viata monahala pana in luna mai 1996, cand am fost primit definitiv in viata monahala din obstea Manastirii din Petru Voda.“
A fost numit rasofor de Sf. Cuvioasa Parascheva, cam la 3 luni dupa ce a intrat in obste, cu numele Protasie, nume dat de insusi Parintele Justin, in legatura cu sarbatoarea acelei zile. A fost tuns in monahism la 14 aprilie 1998, de Sf. Mucenita Tomaida, si era chiar in saptamana patimilor. Numele sau, ca si a altor frati ce se tundeau in monahism, era ales cu grija de Parintele Justin, in masura in care fiecare se asemana cu un fost parinte din obstea de la Durau din vremea de dinainte de intemnitare a Parintelui Justin (care a apucat sa vietuiasca la Durau, inainte de inchiderea sa din 1948, nu mai mult de 4 ani). “Dupa ce Parintele Justin ii dadea numele de calugarie fiecaruia in parte, implicit ii spunea si viata parintelui pe care l-a avut parintele din vechea obste a Manastirii Durau, pe care Parintele Justin l-a avut atunci ca un indrumator sau ca un exemplu demn de urmat. In cazul meu, imi aduc aminte de parintele ieromonah Hariton care a fost preot in zilele cand Parintele Justin era novice in Manastirea Durau; acel parinte Hariton era un foarte bun calugar care se evidentia in primul rand prin slujbe si prezenta in mijlocul oamenilor, deci slujbele facute pentru oameni, sfaturi date oamenilor si mai ales, cauta pe linia rugaciunii sa rezolve problemele lor de viata.” Ca nas de calugarie, Parintele Justin a ales pentru noul monah Hariton pe parintele ieromonah Chesarie, care in 2008 se afla la Urecheni (aproape de Targu Neamt), “si mi l-a ales prin faptul ca era ascet.” Monahul Hariton a fost hirotonit diacon in ziua de Sf. Haralambie, 1999, la biserica cu hramul Sf. Haralambie din Iasi.
In 1999, pe atunci IPS Mitropolit Daniel (azi Patriarh), a cerut Parintelui Justin sa detaseze cativa preoti de la Petru Voda la Durau. Unul dintre ei a fost Parintele Hariton Negrea, care a ramas acolo ca parinte slujitor si duhovnic, de atunci si pana la momentul prezent, al numirii ca staret la Petru Voda.
Parintele Hariton a vietuit la Petru Voda timp de trei ani. Dupa transferul la Durau, se spovedea saptamanal, apoi bisaptamanal si apoi lunar la Parintele Justin. In continuare, de-a lungul anilor, a pastrat legatura continuu cu Parintele Justin, cu care sa sfatuia oricand era nevoie. In dialogul cu autoarea cartii, Gratia Lungu Constantineanu, pe mai multe pagini, Parintele Hariton rememoreaza cele mai importante evenimente din viata monahala, cele mai multe alaturi de Parintele Justin, invataturile primite. Extrag mai jos doar cateva pasaje, urmand ca cei interesati sa le citeasca pe toate direct in cartea citata, alaturi de o serie de alte dialoguri cu ucenici – astazi de seama, ai Parintelui Justin Pravu.
“Relatia cu Parintele Justin a fost cea mai puternica relatie cu un om din viata mea. Am cunoscut parintii care m-au crescut, am cunoscut parinti duhovnicesti atunci cand eram la studii in Bucuresti, printre care si Parintele Galeriu un mare duhovnic, Parintele Vasile Gavrila, duhovnicul la care eu ma spovedeam in zilele acelea; am cunoscut pe Parintele Sofian Boghiu, un mare duhovnic in momentul acela din Bucuresti si alti preoti de calitate si cu experienta de viata duhovniceasca care erau in Bucuresti in anii dupa 1990. Relatia cu Parintele Justin a fost si este cu totul speciala pentru ca era prezent tot timpul in obstea pe care dansul o supraveghea in calitate de staret. Ma spovedeam de doua ori pe saptamana, uneori si de trei ori pe saptamana la Parintele Justin. Primeam raspunsuri la problemele de viata duhovniceasca si implicit si pentru viata prietenilor mei, a parintilor, a rudelor mele, raspunsuri impecabile. Am cunoscut pe Parintele Justin in tot cat ne-a putut randui Dumnezeu sa descopar la Sfintia Sa, viata si trairile pe care ni le prezenta ca exemplu. Consider ca Parintele Jsutin a fost pe langa un mare duhovnic si un mare psiholog. Nu-mi amintesc niciodata sa ma fi certat cu ceva. Nu-mi amintesc sa nu fi gresit eu cu ceva. Stiam ca gresec si ca fac erori, dar Parintele Justin a avut suficient tact, atata experienta duhovniceasca incat sa indrepte lucrurile fara ca cineva sa-l fi influentat in privinta asta. Relatia cu Parintele Justin decurgea incontinuu dintr-o situatie imbunatatita intr-o situatie si mai imbunatatita. Consider ca am fost, ca si ceilalti calugari din Petru Voda, cei mai favorizatioamnei de pe fata pamantului. Spun lucrul acesta pentrtu ca sunt intr-o manastire de calugarite care nu au cunoscut atat de aproape un parinte de talia Parintelui Justin de la Petru Voda. Am vazut cu ochii mei minunile lui pe care nimeni nu poate sa mi le stearga vreodata. Am trecut prin toate ascultarile pe care Parintele Justin mi le-a oferit si nu-mi aduc aminte sa fi fost vreo ascultare pe care sa nu o fi facut si eu. Poate ca ascultarile prin care m-a trecut Parintele Justin nu le-am realizat practic cum trebuie, dar parintele a avut in vedere sa ma puna la orice ascultare din manastire. Consider ca mai mult m-a tinut la ascultarea de la brutarie, ascultarea de la prescurarie, ascultarea de la pangar, ascultarea de la paracliserie. Aceste ascultari se potrivesc ca durata. Consider cam patru luni pentru fiecare, celelalte ascultari prin care am trecut, inclusiv la oi, am fost si la vite, am fost si la ocolul padurii, am fost si la fan, am lucrat si la curatenia din cadrul manastirii. Dar la aceste ascultari m-a tinut ceva mai multdecat la celelalte. Nu am cautat o explicatie, dar in toate mi-am gasit pacea si linistea. Niciodata nu m-a lasat sa fac un lucru pe masura puterilor mele, ci intotdeauna mi-a spus ca inainte de toate sa-mi fac randuielile de rugaciune calugaresti si apoi sa implinesc lucrul mainilor mele. Daca implineam un lucru din cadrul ascultarii si nu-mi implineam randuielile mele de rugaciune, ziua aceea nu era considerata ca fiind realizata. De aceea, ne preciza inainte de a incepe o acultare, cat efort trebuie sa depunem in asa fel incat rugaciunea sa nu ne lipseasca si biserica si slujbele, la fel, sa nu ne lipseasca. Cand eram calugar cu ascultarea la brutarie, imi aduc aminte, ca eram cu Parintele Teodosie, un calugar de acolo, mai eram si cu alti parinti cu care faceam paine si imi aduc aminte ca intr-o primavara, aproape de vara, am ramas fara faina la manastire. Noi acolo ne foloseam de painea pe care oamenii o aduceau ca ofranda bisericii si din acea faina noi framantam si coceam la cuptor si ofeream pelerinilor care veneau acolo la manastire pentru inchinare si rugaciune si sfaturi duhovnicesti de la Parintele Justin. Asa s-a intamplat in momentul acela cand lazile noastre cu faina s-au golit. Oameni multi erau in manastire si cand ne-am dus la Parintele Justin si i-am spus ca am ramas fara faina in lazile noastre, Parintele Justin, mi-aduc aminte, ‘prefacut’ fiind, ne-a zis ca-l mintim. ‘Voi ma mintiti ca nu mai este faina in lazi si eu stiu ca faina este in lazile de la manastire.’ Si ne-am intrebat chiar unii cu altii daca fiecare a vazut bine lucrul acesta. Cand Parintele Justin ne-a dat porunca sa ne mai uitam inca o data daca este faina in lazile de acolo, cand ne-am dus, a fost minunea ca lazile erau pline cu faina pentru paine. N-o sa poata nimeni sa-mi stearga lucrul acesta din amintire. Era un moment de exceptie. Nu au intalnit calugari contemporani sau calugarii acestia tineri din secolul nostru, nu au intalnit o astfel de experienta si o astfel de traire. De aceea consider ca noi am fost privilegiati de Dumnezeu pentru ca noi am vazut cu ochii nostri acest lucru. Cine poate sa-l stearga vreodata? Voi merge in mormant si nu se poate uita asa ceva pentru ca l-am intalnit la un om cu totul deosebit.”
In incheiere mai extrag o fraza pe care Parintele Hariton a rostit-o tot in 2008, in cadrul interviului cu Profesoara Lungu Constantineanu, pentru legatura cu preluarea dificilei sarcini actuale:
“Cand Parintele Justin va trece la cele vesnice, consider, dupa parerea mea, ca moartea Parintelui Justin produce jumatate din moartea mea, deci atat de greu va fi de suportat.“
Dupa ce am trimis textul spre publicare, am aflat din adresa A.F.D.P.R., datata 2 iulie 2013, ca victoria care m-a bucurat n-a fost victorie. Inimaginabil, Consiliul Local al orasului Tg. Ocna a retras iarasi titlul de cetatean de onoare acordat lui Valeriu Gafencu, mort in temnita sinistra a Aiudului dupa ce l-a ajutat sa nu moara pe pastorul Wurmbrand, cedindu-i streptomicina. Acesti “chirurgi” ai Istoriei rezistentei romanilor la bolsevizare nu cedeaza. Capitulam?
În cuvântul sǎu, George G. Potra, dupǎ ce a evidenţiat bogata activitate ştiinţificǎ desfǎşuratǎ de marele istoric, a propus iniţierea unor demersuri pentru primirea lui Gheorghe Buzatu post mortem în Academia Românǎ.
AȘEZĂMÂNTUL SOCIAL „SF. ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL” – Participați la cel mai recent proiect! Construirea unui adăpost pentru animale! Un Proiect al Asociatiei Pro Vita Bucuresti.
BBC este un post anti-crestin si batjocoritor la adresa batranilor, este concluzia unui sondaj propriu realizat in Marea Britanie in urma cu doi ani. Angajatii recunosc ca au liber sa insulte crestinii iar britanicii considera ca grupurile minoritare si “drepturile” lor – cum ar fi pretentiile homosexualilor la casatorie – sunt supra-reprezentate de corporatia anti-crestina, relata cotidianul DailyMail la vremea respectiva, in iunie 2011.
BBC foloseste “stereotipii peiorative” la adresa crestinilor, arata si The Teleghraph. “In ceea ce privește religia, au fost mulți care au perceput BBC ca fiind anti-creștin iar creștinismul prezentat denaturat”, se arata in Raportul intern obtinut de The Telegraph.
Cu un an inainte, cardinalul de Edinburgh criticase BBC declarand ca “a institutionalizat anti-crestinismul”. In decembrie 2011, aceasta afirmatie avea sa se dovedeasca stiintific, cand, conform unui sondaj intern in randurile angajatilor postului public britanic, s-a demonstrat ca numai 22,5 % dintre acestia se declara crestini (de notat totusi ca doar 57% au acceptat sa raspunda la aceasta intrebare). Oricum ar fi, rezultatul contrasteaza cu faptul ca 71% dintre britanici se declara crestini si 15% lipsiti de religie, dupa cum transmite Christian Post. Aceeasi publicatie noteaza tendinta BBC de a folosi terminologia de inspiratie sovietica “era noastra” si “inaintea erei noastre” in loc de Inainte de Hristos si Anno Domini, de la nasterea Mantuitorului.
Intr-un interviu realizat in 2012 de portalul sorosist FreeSpeachDebate, directorul general al BBC, Mark Thompson, un tip cu serioase deranjamente psihice, dupa cum se poate observa in interviul filmat, admite ca postul are o politica anti-crestina. “BBC este vadit anti-crestin“, considera editorialistul de la Daily Caller, oferind mai multe exemple in articolul sau de opinie. Un alt comentator britanic, Marcus Stead, intra in amanunte privind modul in care este reprezentat un personaj crestin intr-o productie BBC: un amarat destinat ridicolului. Aceasta face trimitere si catre memoriile cunoscutului prezentator BBC Peter Sissons, care, la incheierea carierei, a dezvaluit ca practica BBC, descris ca un post capcanat de extrema stanga, era sa insulte crestinii, motivandu-se ca oricum acestia nu raspund pentru ca sunt prea slabi. Daca nu urmai regula, iti pierdeai postul, afirma Sissons. Un analist de la Daily Mail subliniaza de altfel ca vinovata de gradul ridicat de anti-crestinism al “ateistilor Guardianisti” de la BBC este si Biserica Anglicana, pentru ca nu reactioneaza.
Nu acelasi lucru a facut Biserica Ortodoxa Romana, care a emis un viguros si foarte bine argumentat protest la un reportaj anti-crestin de toata jena, descris de BOR drept O manipulare care nu onorează postul de televiziune BBC. Iata de ce, de data aceasta, trebuie felicitata Patriarhia Romana.
Aparatorii si prietenii din umbra ai Romaniei au fost inspirati reprogramand la TVR1 seria de documentare Mostenirea Clandestina a apreciatei realizatoare TV Monica Ghiurco. Episodul 5, transmis ieri, la orele 21.00, ne prezinta, prin intermediul istoricului american Larry Watts, realitatea din documente privind atribuirea unui rol de tara terorista Romaniei, cu “ajutorul” actorului principal Carlos Sacalul. Si realitatea arata total diferit de propaganda retelei neo-kominterniste dirijate de duetul de-un comic penibil, de clowni janghinosi imbatraniti in rele, recte Pacepa-Tismaneanu. Si anume, documentele demonstreaza ca pentru aceasta operatiune anti-Romania, intinsa ca o guma rasmestecata pana in zilele noastre, au fost implicate la greu serviciile comuniste AVO/AVH, STASI si KGB. “Prietenii” stiu de ce, dupa cum ne da de inteles si titlul primului volum al lui Larry Watts despre istoria secreta a Romaniei. Propaganda este si termenul pe care il foloseste seful SRI, ambasadorul George Cristian Maior, pentru a descrie “orizonturile” de dezinformare ale nomenclaturistului securist Ion Mihai Pacepa. La care, pentru ca acolitii sai sa priceapa mai bine, indiferent de nivelul la care s-au infiltrat, de la cel mai “inalt” (ODC-istii altor puteri) la cel mai jegos (ODD-istii Voiculescu si Paunescu), mai adauga: “Neadevar, Minciuna”. Detalii, pe pagina de Facebook Larry Watts – Cei dintai vor fi cei din urma.
GAZETA de Maramureş reacţionează la campania împotriva identităţii şi valorilor naţionale. Ne-am săturat să asistăm cum ne îngropăm trecutul, identitatea şi demnitatea în uitare. Pentru că identitatea acestui loc înseamnă în primul rând oamenii lui. Oameni care s-au născut, care au murit, care au trăit pentru acest judeţ şi pentru idealurile sale. Propunem acordarea titlurilor de cetăţean de onoare pentru şase oameni de seamă ai acestor locuri. Sase oameni care reprezintă identitatea şi spiritul acestor locuri: Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, episcopul Iuliu Hosu, profesorul Aurel Vişovan- ca cetăţeni de onoare ai Sighetului, Nicolae Steinhardt – cetăţean de onoare al oraşului Târgu Lăpuş şi părintele Justin Pârvu – cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie.
UPDATE: Vedeti sustineri importante in baza, la rubrica de comentarii!
Recursul la demnitate „intentat” de GAZETA a devenit mişcare: Mişcarea pentru Demnitate Naţională! Numeroase persoane şi asociaţii ne-au transmis mesaje de susţinere şi au salut ideea de a propune acordarea titlurilor de cetăţean de onoare pentru Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan la Sighetu Marmaţiei, Justin Pârvu la Baia Sprie şi Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş.
Părintele Justin Pârvu spunea că adevărata smerenie nu înseamnă pierderea identităţii, dezagregarea personalităţii şi fruntea plecată. Ci dimpotrivă, demnitatea naţională şi păstrarea valorilor. Iar noi credem că ceea ce ne dă tria de a ridica fruntea şi de a ne îndrepta spatele e trecutul. Un trecut spălat cu jertfe, suferinţe şi sânge. O onoare pe care am dobândit-o cu un preţ scump. Preţul suprem. Viaţa celor mai buni dintre fiii acestui Neam.
Acesta a fost şi motivul pentru care săptămâna trecută GAZETA de Maramureş a propus şi intentat un recurs la demnitate. O demnitate care ne obligă să-i cinstim pe cei care ne-au dăruit-o. Am ales 6 personalităţi istorice care au trăit şi au murit pentru valorile care dau identitate Maramureşului şi Ţării: Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan, la Sighetu Marmaţiei, Justin Pârvu, la Baia Sprie şi Nicolae Steinhardt, la Târgu Lăpuş.
Sase oameni care reprezintă fiecare un prototip, un model şi o virtute demnă de urmat.
Iata deja primele reactii:
„Consider că respectarea trecutului şi promovarea unor oameni care reprezintă cu adevărat modele pentru tânăra generaţie fac parte din obligaţiile asumate de orice administraţie publică locală. Din fericire, noi, sighetenii avem mulţi oameni de seamă, oameni care s-au născut, au trăit sau au murit aici şi care, prin modul în care au trăit, dar mai ales prin ceea ce au fost, reprezintă nişte repere. De aceea, salut iniţiativa acordării titlurilor de cetăţeni de onoare pentru Gheorghe Brătianu, Iuliu Maniu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan. Sunt, fiecare dintre ei un etalon, un exemplu de savant, istoric, episcop, om politic, profesor. Vom analiza propunerea în cadrul Consiliului Local” – Ovidiu Nemeş, primarul municipiului Sighetu Marmaţiei
„Îmi place ideea Gazetei de Maramureş să-l facem cetăţean de onoare postmortem pe Nicolae Steinhardt. Trimiteţi cererea şi referatul şi o luăm în considerare cu cea mai mare plăcere. O agreem! Mi se pare o idee foarte bună şi inedită, iar eu o agreez”. – Mitru Leşe, primarul oraşului Târgu Lăpuş
„Salut iniţiativa voastră şi voi ştiţi că întotdeauna oamenii care au trecut prin Baia Sprie şi au lăsat o urmă ar trebui să fie cât de cât menţionaţi. De când sunt primar, eu nu am dat nicio diplomă de onoare, dar nu mă opun, sunt de acord, o discutăm în Consiliul Local şi cu mare plăcere aş vrea să-i dăm părintelui Justin Pârvu ce merită”. – Dorin Vasile Paşca, primarul oraşului Baia Sprie
“Asociatia Civic Media sprijina in totalitate demersul Gazetei de Maramures. Conferirea Cetateniei de Onoare Post-mortem Parintelui Justin va sfinti localitatea Baia Sprie si se va constitui ca un omagiu adus celor care s-au jertfit in minele de plumb si cupru, detinutilor politic, martirilor anticomunisti, Sfintilor Inchisorilor! De asemenea, sunt convins ca intreaga comunitate a istoricilor patrioti din Romania va sustine demersul Dvs pentru martirul Gheorghe I Bratianu, geopoliticianul de geniu care a prevazut pericolul rusesc la Marea Neagra si l-a explicat cu atata acuratete pentru romanii de ieri, azi si maine. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe toti martirii neamului romanesc! Doamne, ajuta!” – Victor Roncea, presedinte-fondator Asociatia Civic Media
Portalul Ziaristi Online, care sustine total initiativa Gazetei de Maramures, va indeamna sa semnati adeziunea Dvs la adresa [email protected] si la [email protected] cu mentionarea urmatoarelor date: nume si profesie sau organizatie, contact, localitate/tara. De asemenea, puteti sa va adaugati semnatura la rubrica de comentarii de la acest articol.
Referatele şi cererea noastră vor fi depuse la cele trei primării, împreună cu o listă de semnături de susţinere. Avem convingerea că acordarea acestui titlu ne onorează pe noi, de aceea, aleşii locali din Sighet, Baia Sprie şi Târgu Lăpuş vor aproba propunerea noastră.
Cetatenie de Onoare post-mortem pentru martiri ai inchisorilor comuniste
Ca şi oamenii, locurile au destinul şi memoria lor. Maramureşul a purtat pecetea binecuvântării divine, dar şi un blestem al unei smerenii înţelese greşit. Cineva spunea că popoarele nu se deosebesc numai prin destinul lor. Ci şi prin modul în care ştiu să şi-l pună în valoare. Noi, maramureşenii, n-am ştiut niciodată să găsim echilibrul între demnitate, mândrie şi modestie. Ne întâmpinăm oaspeţii cu pâine cu sare. Nu cu lacrimi, nu cu mândrie, nu cu bucurie. Există o mare apăsare în trecutul nostru şi un gol în prezentul nostru. O insuportabilă tăcere pe care suntem datori să o spargem. Nimeni nu ne poate contesta trecutul, demnitatea, mândria şi onoarea. Pentru că ele au fost câştigate cu moarte şi sânge. Iar cei care au plătit preţul înnobilării şi înveşnicirii Maramureşului sunt adevăraţii lui cetăţeni. Cetăţenii de onoare al acestui colţ de ţară pe care suntem datori în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor să-i cinstim pentru că, cinstindu-i pe ei, ne înălţăm noi, pentru că amintindu-i pe ei, asigurăm demnitatea noastră şi pentru că, onorându-i pe ei, devenim noi onorabili.
Am spus-o: Maramureşul e special nu numai pentru locuri, tradiţii, monumente, folclor, palincă şi peisaje. Maramureşul e special pentru oamenii săi. Oameni care s-au născut, care au murit, care au trăit pentru acest judeţ şi pentru idealurile sale. Într-o perioadă în care ne negăm valorile şi identitatea şi retragem titluri de cetăţeni de onoare, GAZETA de Maramureş a pornit un recurs. Un recurs la onoare, demnitate şi memorie.
Propunem acordarea titlurilor de cetăţean de onoare pentru şase oameni de seamă ai acestor locuri. 6 oameni care reprezintă identitatea şi spiritul acestor locuri: Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, episcopul Iuliu Hosu, profesorul Aurel Vişovan- ca cetăţeni de onoare ai Sighetului, Nicolae Steinhardt – cetăţean de onoare al oraşului Târgu Lăpuş şi părintele Justin Pârvu – cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie. 6 oameni care reprezintă un reper, un model şi o lecţie pentru generaţiile de azi. 6 oameni care ne îndreptăţesc să privim cu mândrie spre trecut şi cu responsabilitate spre viitor.
Începem recursul la memorie din kilometrul zero al demnităţii. Fosta Închisoare de la Sighet, transformată în urmă cu 20 de ani în memorial. Aici este mormântul elitelor din perioada interbelică şi maternitatea demnităţii noastre. Pe mormântul lor ne-am câştigat noi, cei de astăzi, dreptul de a privi în ochi soarta. Şi tot pe mormântul lor ne-am luat datoria de-ai cinsti cum se cuvine.
Până acum, niciunul dintre demnitarii morţi la Sighet sau foştii deţinuţi politici închişi aici nu au primit titlul de cetăţean de onoare. De aceea, îi propunem public primarului Ovidiu Nemeş, un om care ştie că dăinuirea unei comunităţi se poate face numai prin păstrarea identităţii, valorilor şi idealurilor sale, acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem pentru patru personalităţi excepţionale închise la Sighet: Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan.
IULIU MANIU sau „Sfinxul de la Bădăcin”
Iuliu Maniu reprezintă modelul omului politic, al remarcabilul om de stat. Cel care înfiinţase la 30 octombrie 1918, la Viena, Consiliul Naţional al Românilor din Transilvania, şi apoi, după ce în 2 decembrie 1918 devenea preşedintele Cosiliului Dirigent al Transilvaniei, şi-a dus până la capăt rolul său hotărâtor pentru unirea Ardealului cu Vechiul Regat al României, iar, în continuare, prin social-politic luminata şi, naţional, înţelept integratoarea fuziune în 1926 a Partidului Naţional Român din Transilvania cu Partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache din Vechiul Regat, a fost părtaş la crearea în România Mare a unei forţe durabile de inspirare şi punere în practică a democraţiei parlamentare, pe temeiurile eticei creştine, ale cerinţelor de dreptate socială şi ale apărării intereselor naţionale, cu neabătută asumare de riscuri şi sacrificii, a fost întemniţat, unde a şi decedat în 5 februarie 1953, fiind apoi aruncat într-o groapă comună anonimă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet, unde se afla trist-vestita închisoare.
În acest an se împlinesc 140 de ani de la naşterea lui şi 60 de ani de la moartea sa. Născut la 8 ianuarie 1873, în localitatea Bădăcin, comuna Pericei, pe atunci în comitatul Sălaj, fiu al lui Ioan şi Clara Maniu. Tatăl său, Ioan Maniu (1833-1895), a crescut în casa unchiului, Simion Bărnuţiu, urmând studiile juridice la Pesta şi Viena. Şi-a început cariera politică în cadrul PNL din Transilvania. În iunie 1915 este încorporat în armata austro-ungară şi trimis pe frontul italian, de unde a dezertat în 1918, întorcându-se la Arad. Împreună cu personalităţi de primă mărime ale mişcării naţionale româneşti din Transilvania şi ale PNR, precum viitorul cardinal in pectore greco-catolic, Iuliu Hossu, Gheorghe Pop de Băseşti, viitorul patriarh Miron Cristea şi alţii, Iuliu Maniu a participat hotărâtor la unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat. Face parte dintre organizatorii Marii Adunări de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 1918, unde se va decide unirea Transilvaniei cu Regatul României. După unirea Partidului Naţional Român din Transilvania cu Partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache şi constituirea Partidul Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu devine preşedinte al partidului şi de trei ori prim-ministru al României între 1928 şi 1933.
În ultimul deceniu al vieţii sale, Maniu a fost implicat în politică drept un opozant al regimului lui Ion Antonescu, fără să se implice în actul de la 23 august 1944; după această dată, Maniu a luptat împotriva preluării ţării de către comunişti, proces pe care refuzase să-l accepte, încrezător peste măsură în sprijinul marilor puteri occidentale. În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autorităţile comuniste şi judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947.
Prin sentinţa dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viaţă. Este trimis la penitenciarul din Galaţi, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 este transferat împreună cu Mihalache şi alţi naţional-ţărănişti la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viaţă la 5 februarie 1953, la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet. Se spune că i-au fost rupte picioarele pentru a încăpea în sac.
GHEORGHE I. BRĂTIANU
Gheorghe Brătianu este modelul savantului. Opera lui Gheorghe Brătianu, fragmentată în scrierea ei de război şi întreruptă definitiv de anii de detenţie, este una din cele mai obiective şi convingătoare pledoarii despre unitatea poporului român în spaţiul carpato-pontic. Viaţa sa este, de asemenea, o pagină de istorie. La 18 ani, după ce debutase ca elev în „Revista Istorică” a lui Nicolae Iorga, Gheorghe Brătianu se înrolează voluntar, având consimţământul scris al tatălui său, Ion I.C. Brătianu, şi pleacă pe front. În 1917 este rănit în luptele de pe Valea Trotuşului şi trimis în spatele frontului. În 1918 revine pe frontul din Bucovina şi este rănit din nou.
Studiază istoria la Paris, trece prin arhivele de la Geneva şi Napoli, obţine doctoratul sub îndrumarea lui Nicolae Iorga şi, mai târziu, a lui Ferdinand Lot. După performanţe istorice strălucite, devine la 30 de ani membru corespondent al Academiei.
În noiembrie 1940 condamnă public asasinarea magistrului său, Nicolae Iorga. Va deveni în anul următor, la 1 martie, director al Institutului de Istorie Universală fondat de acesta cu câţiva ani înainte. Abia în 1943 devine membru deplin al Academiei. În 1947 i se stabileşte arest la domiciliu în Bucureşti, str. Biserica Popa Chiriţă, unde revizuieşte şi termină patru din lucrările sale de istorie. În 1948 este exclus din Academia Română.
În mai 1950 este arestat fără mandat şi dus la penitenciarul Sighet, unde va muri în 27 aprilie 1953.
Este autorul celebrelor cuvinte „Adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit”. Şi el face parte dintre cei care s-au stins la Sighet, demonstrând că, uneori, credinţa e mai puternică decât viaţa. Gheorghe I. Brătianu este nepotul lui Ion C. Brătianu şi fiul lui Ionel Brătianu şi al prinţesei Maria Moruzi-Cuza.
Viitorul mare istoric Gheorghe Brătianu s-a născut la 28 ianuarie 1898, la Ruginoasa, în judeţul Iaşi. După absolvirea Liceului Naţional din Iaşi (promoţie 1916) se va înrola voluntar în armată pentru a participa la războiul de reîntregire a ţării. În 1917 se va înscrie la Facultatea de Drept din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1920. Fiind atras de istorie, va abandona cariera juridică şi se va înscrie la Universitatea Sorbona din Paris, unde frecventează cursurile unor istorici prestigioşi, precum Ferdinand Lot şi Charles Diehl, şi va obţine doctoratul în 1929. Vocaţia pentru istorie s-a ilustrat în prima sa lucrare, intitulată “O oaste moldovenească acum trei veacuri”. Lucrarea a fost publicată de către Nicolae Iorga şi a reprezentat debutul istoriografic al unui tânăr de numai 16 ani. În 1924 va deveni profesor universitar la catedra de istorie universală a Universităţii din Iaşi, iar din 1940 a Universităţii din Bucureşti. În 1942 va fi primit în rândurile membrilor titulari ai Academiei Române. Gheorghe I. Brătianu va îndeplini funcţia de director al Institutului de Istorie Universală din Iaşi (1935 – 1940) şi apoi al Institutului de Istorie Universală “Nicolae Iorga” din Bucureşti (1941 – 1947).
Gheorghe I. Brătianu se va înscrie în 1926 în Partidul Naţional Liberal, iar la 12 octombrie 1927 va deveni şef al organizaţiei Iaşi a PNL. În 1930, omul politic Gheorghe I. Brătianu va da curs sugestiilor regelui Carol al II-lea şi va sparge unitatea PNL prin crearea unei noi formaţiuni politice: PNL Gheorghe Brătianu. În noaptea de 7 spre 8 mai 1950, este arestat de Securitate şi întemniţat la închisoarea din Sighetu Marmaţiei, fără să fie judecat şi condamnat. În noaptea de 23 spre 24 aprilie 1953, Gheorghe I. Brătianu a murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani, în condiţii încă neelucidate. Potrivit mărturiilor altor deţinuţi, se pare că s-a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detenţiunii. După alte surse, se presupune că a fost bătut de un gardian până când a murit.
Memoriile unui camarad de suferinţă spun că, în închisoare, Brătianu desenase pe un perete un plan de istorie universală. În acest an se împlinesc 6 decenii de la moartea sa.
Episcopul IULIU HOSSU
Iuliu Hossu este prototipul omului care a sacrificat totul pentru credinţă. La 28 octombrie 1948 este arestat şi dus la Dragoslavele. Este transferat mai apoi la Mănăstirea Căldăruşani, iar în 1950 la Penitenciarul din Sighetu Marmaţiei. În 1955 ajunge la Curtea de Argeş, în 1956 la Mănăstirea din Ciorogârla, apoi din nou la Căldăruşani, unde a stat izolat până la sfârşitul vieţii. La 28 aprilie 1969 este numit Cardinal “in pectore”. Moare la 28 mai 1970 în Spitalul Colentina din Bucureşti, ultimele lui cuvinte fiind: “Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”.
Sanctificat de Papă. Este omul despre care Arhiepiscopul Parisului spunea: «forţa Spiritului i-a dat puterea să nu se supună niciodată, să rămână un om în picioare, în chiar momentul când mâinile şi picioarele erau legate».
Episcop greco-catolic de Gherla (din 1917) şi apoi de Cluj-Gherla (din 1930), militant pentru Unire, este cel care a citit, la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, „Proclamaţia de Unire cu ţara”. Membru al Consiliului Dirigent, a făcut parte din delegaţia care a prezentat Hotărârea de Unire Regelui Ferdinand la Bucureşti. Senator de drept în Parlamentul României. După Dictatul de la Viena, rămâne în Transilvania ocupată de hortyşti, protestând în numeroase rânduri împotriva represiunii la care era supusă populaţia românească, dar şi cea evreiască, de către autorităţile maghiare. Arestat la 28 octombrie 1948, va rămâne privat de libertate timp de 22 de ani, trecând prin diverse închisori şi locuri de domiciliu obligatoriu. Între 25 mai 1950 şi 4 ianuarie 1955 a fost închis împreună cu alţi 50 de preoţi şi episcopi greco şi romano-catolici în penitenciarul Sighet. I s-a stabilit apoi domiciliu obligatoriu pe termen nelimitat, întâi la mănăstirea Ciorogârla, apoi la mănăstirea Căldăruşani. Grav bolnav, a murit la 28 mai 1970, la spitalul Colentina din Bucureşti.
În martie 1969, Papa Paul al VI-lea îl declarase cardinal „in pectore” al Bisericii Catolice, decizie pe care a făcut-o publică la 5 mai 1973.
AUREL VIŞOVAN
Aurel Vişovan este prototipul dascălului care nu se îngrijeşte doar de minte, ci mai ales de suflete şi caractere. Un om cu o tărie şi o generozitate imense şi o putere de sacrificiu pe măsură. Un om care a ştiut să păstreze flacăra credinţei aprinsă nu numai pentru el, ci şi pentru alţii. Liderul primului lot de deţinuţi politici ai Maramureşului, fost profesor la Liceul Dragoş Vodă. Un voievod al demnităţii şi onoarei.
Este liderul primului lor de deţinuţi politici de la Sighet. Născut în 4 iunie 1926, a decedat în 2002 la Sighet, după o viaţă în care şi-a păstrat credinţa şi idealurile, plătind preţul greu al suferinţei. A fost întemniţat timp de 16 ani, trecând prin închisorile Sighet, Cluj, Jilava, Piteşti, Gherla, Baia Sprie, Aiud, Culmea, Satu Mare. A fost nu doar un om cu o cultură imensă, ci mai ales un model de demnitate şi onoare. De două ori, la cele două procese înscenate de comunişti, a vrut să ia asupra lui întreaga „vină” pentru elevii arestaţi în lotul său. Degeaba însă. Şi-a scris memoriile după Revoluţie, argumentând că Dumnezeu nu l-a părăsit niciodată. La fel cum nici el nu a lepădat credinţa.
PARINTELE JUSTIN PÂRVU
Justin Pârvu este morala unei vieţi jertfite şi răscumpărate prin iubire. Jertfite pentru ceilalţi, câştigată pentru Dumnezeu. “O aşchie de om” s-a dovedit a fi un munte de smerenie, tărie, demnitate şi mai ales dragoste. Retras în munţi, a transformat muntele într-un muşuroi de credinţă. Fugind de oameni, oamenii l-au urmat. Şi luptând pentru veşnicia Neamului, şi-a câştigat el însuşi dreptul la veşnicie, adeverind cuvintele altui cetăţean de onoare: Nicolae Steinhardt, “dăruind, vei dobândi”.
Despre mina Baia Sprie, GAZETA a scris în numerose rânduri. Şi despre oamenii de excepţie supuşi aici unui regim de exterminare. Cel mai cunoscut reprezentant al lor era, poate, părintele Justin Pârvu, care s-a stins recent. În memoria lui şi a celor care s-au jertfit aici, primarul Dorin Vasile Paşca ridică anual, cu smerenie şi evlavie, un parastas. De aceea, îi propunem să facă mai mult. Ca unui om care are înţelepciunea să distingă valoarea şi tăria, să o aprecieze, îi propunem să-i acorde titlul de cetăţean de onoare post-mortem părintelui Justin Pârvu. Ultimul mare sfânt al temniţelor comuniste.
Evident, nu-l putem uita pe NICOLAE STEINHARDT.
Steinhardt este prototipul intelectualului care a căutat cu mintea Adevărul pentru a-l trăi în final cu inima. Un om al paradoxurilor: evreu, botezat ortodox în închisoare, savant, erou şi creştin care şi-a găsit fericirea în cea mai cruntă suferinţă, pentru că tot acolo şi-a găsit credinţa, nădejdea şi dragostea.
Sfânt, savant şi erou deopotrivă. Născut evreu, intelectual pur şi mai degrabă agnostic, este condamnat în lotul “Noica-Pillat” şi, în cea mai cruntă suferinţă, ajunge să guste din fericire şi să afle, asemeni lui Pascal, că “inima are raţiuni pe care raţiunea nu le poate înţelege”. Era fericirea martirului modern, bucuros să sufere pentru Dumnezeu. Nicolae Steinhardt a ştiut, asemeni lui Don Quijote, să vadă un castel într-o cârciumă prăpădită şi să transforme închisoarea în academie şi altar. Credea că “definiţia eroismului şi a sfinţeniei nu este decât aceasta: să faci imposibilul posibil”. Şi dacă nu pentru intelectul, pentru credinţa şi principiile sale, atunci pentru tăria de a face imposibilul posibil, Nicolae Steinhardt este un erou şi un sfânt. A reduce la o simplă cronologie o pagină de viaţă, o lecţie de credinţă şi onoare, e totuna cu a reduce o dramă umană la o simplă statistică. Ori, Nicolae Steinhardt, a ştiut că numai ignorând ordinea pământească poţi ajunge la esenţial, la o ordine superioară a lucrurilor. Scara sa, presărată cu crunte suferinţe, a fost lungă, alunecoasă, extrem de grea, „imposibilă”, dar în vârful ei l-a aşteptat fericirea. De fapt, credea că tocmai asta este condiţia creştinului în lume, să facă imposibilul posibil. Iar pentru el, a fi creştin a devenit nu o profesie, nu o religie, nu un rost, ci Rostul. Rostul unei vieţi la capătul căruia sătenii din satele maramureşene ar exclama: „minunate sunt Căile Domnului”.
Nicolae Steinhardt s-a născut acum 101 de ani. Mai exact, în 29 iulie 1912, în comuna Pantelimon de lângă Bucureşti. Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în “lotul Pillat-Noica” la 13 ani de muncă silnică sub acuzaţia de “crimă de uneltire contra ordinii sociale”. A murit în 1989 în Maramureşul despre care spunea că „e un simbol, e o chintesenţă, un semn, un recapitulator sub care se ascunde – poate mai intens şi mai insidios decât sub altele – sufletul românesc în forma lui cea mai loială – ademenitoare şi mai elevată. Elevată nu în sens pilduitor, solemn, livresc, oficios”. Pentru ce a făcut, dar mai ales pentru ceea ce a fost, Steinhardt merită titlul de cetăţean de onoare al oraşului Târgu Lăpuş. Pentru că cinstindu-l pe El, pe Ei, ne înălţăm noi, pentru că amintindu-i pe ei, asigurăm demnitatea noastră şi pentru că, onorându-i pe ei, devenim noi onorabili.
August 17th, 2013 
VR 
Mănăstirea Paltin – Petru Vodă şi-a serbat hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în prezenţa călduroasă a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a oficiat slujba Sfintei Liturghii, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost cinstit cu multă evlavie de către credincioşii şi pelerinii care ne-au însoţit în rugăciuni şi în cântări duhovniceşti, lăudând cu bucurie pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, cerând ajutorul şi ocrotirea ei cea cerească.
Posted in 
Tags: 
