Nu stiu cum a fost ca director al MNAC dar ca fotograf si om liber a fost genial. L-am cunoscut pe Mihai Oroveanu inainte de ’89. Ma refugiam uneori in laboratorul sau fotografic de la Combinatul Fondului Plastic, ca intr-o oaza a libertatii. Ne-am simpatizat reciproc. A fost nepot al lui Ion Jalea si, printr-o ciudata intorsatura a vietii, ginere al lui Leonte Rautu, casatorindu-se cu o tanara pe care a cunoscut-o in liceu, actuala Anca Oroveanu, un personaj pe masura umbrei tatalui ei. Mihai Oroveanu povestea ca, dupa ’89, cand i-a spus socrului lui sa-si scrie memoriile, monstrul care a fost Leonte Rautu l-a expediat sec: “Oamenii ca mine nu au amintiri”. Un filosof din generatia sa a interpretat asa: “Mi s-a parut un raspuns sincer – ei, kominternistii, nu pot avea amintiri, acestea i-ar tortura!”. Sau fisa postului de agenti NKVD nu le permite sa-si publice memoriile reale… Poate pentru a spala putin din pacatele familiei de nomenklaturisti in care s-a nimerit, in 1990, Mihai Oroveanu a fost primul si ultimul om despre care am avut cunostinta ca a predat proprietarilor reali cheile casei in care statea, atunci cand acestia i-au batut la usa. M-a indemnat mereu sa-mi folosesc talentul de fotograf si m-a sustinut in realizarea, la ArtExpo – Oficiul National de Expozitii de la Teatrul National, a expozitiei “Ziua a treisprezecea”, vernisata de Parintele Galeriu. Era un colectionar pasionat, printre altele si de tunuri. A fost si va ramane un mare fotograf al Romaniei. Prietenii sai ar trebui sa-i realizeze, macar acum, un album de fotografie pe care nu stiu sa-l fi publicat cat a fost in viata.
Mai jos, una din fotografiile ce poarta semnatura marelui fotograf Mihai Oroveanu, dintr-o serie memorabila cu Petre Tutea, pe care mi-a daruit-o, integral, pe hartie, din imensa lui arhiva. Multumesc, Mihai Oroveanu!
Părintele Justin: “Trebuie să fim optimişti, să avem toată convingerea că Hristos rămâne acelaşi astăzi şi în viitor. Hristos nu va fi învins niciodată!”
Călugării Mănăstirii “Petru Vodă” nu înţeleg când reuşeşte stareţul lor iubit, marele duhovnic Iustin Pârvu, să se odihnească. În fiecare miez de noapte, părintele slujeşte în biserică. În fiecare zori de zi, la uşa chiliei sale se strânge un puhoi de pelerini, oameni care nu vor să-şi spovedească păcatele decât îngenunchind în faţa marelui păstor de suflete din Munţii Neamţului. Are 82 de ani. După moartea părintelui Cleopa, a rămas stâlpul duhovnicesc al întregii Moldove, omul – sau poate sfântul – spre care se îndreaptă toate speranţele oamenilor din acest colţ de ţară.
Însă credincioşii care vin la părintele Iustin nu aşteaptă numaidecât răspunsuri la problemele lor imediate: boli, dragoste, sărăcie, foamete şi disperare. Vor să ştie ce se va întâmpla cu noi bieţii români, la cumpăna dintre ani şi milenii. Aşteaptă de la el cuvântul unui mare profet, al unui martir care a suferit vreme de 20 de ani în cele mai crunte puşcării comuniste, al unui văzător cu duhul spre veacurile ce vor să vină. În faţa uşii duhovnicului, pelerinii veniţi până în inima munţilor aşteaptă cuminţi, aşezaţi pe bănci de lemn înşirate pe lângă pereţi. Un fel de sală de aşteptare la uşa unui mare doctor de suflete. Un frate tânăr intră în încăperea îngustă şi ne roagă să aşteptăm: “Dacă aţi venit cu credinţă, cu sufletul deschis, sigur vă va primi”.
“Poporul român e asemenea poporului evreu. După 40 de ani de rătăcire, se îndreaptă spre pământul făgăduinţei”
– Părinte Iustin Pârvu, zi de zi, în umila dvs. chilie intră o ţară întreagă. Ascultaţi toate necazurile, bucuriile, spaimele şi speranţele românilor care vin să se spovedească. S-au schimbat românii, dacă vorbim numai de ultimii zece ani? Şi dacă da, în bine sau în rău?
– Dacă e ”soi bun”, sămânţă bună, omul nu se schimbă aşa uşor. Am avut norocul să revăd oameni pe care i-am cunoscut acum 20-30 de ani şi care s-au păstrat în acelaşi stadiu moral şi spiritual, având însă foarte mult de luptat cu generaţiile copiilor lor, ca rezultat al influenţelor acestora sălbatice care vin din Apus. La ora actuală, cu toate încercările acestea care vin peste noi, cu alegerile acestea care te fac să-ţi pierzi orice speranţă, eu cred totuşi că poporul român îşi păstrează esenţa şi însuşirile sale spirituale, deosebindu-se mult, calitativ, de alte neamuri. Că suntem discreditaţi? Că se spune despre noi c-am fi coada Europei? Tot ce ni se pare nouă rău acum este un mare bine pentru viaţa noastră creştină.
Ne plângem că în Occident e bine şi că la noi e rău. Dacă noi am avea binele acesta al apusenilor şi dacă l-am folosi cum l-au folosit ei, n-am fi astăzi la un asemenea nivel de spiritualitate. La noi, în Răsărit, de bine de rău, se mai face un schit, o biserică. Acolo, bisericile rămân goale-goluţe. Apare biserica ambulantă, pe roţi, dusă în piaţa publică, unde se mai strâng vreo zece creştini, să le facă o Sfântă Liturghie.
De pildă, chiar astăzi am primit un telefon de la un profesor român plecat în Australia. Are trei copilaşi. Cică într-o zi stăteau la masă şi, deodată, fetiţa cea mai mică, Anastasia, în vârstă de patru ani şi jumătate, se ridică în picioare şi-i spune: “Tăticule, noi trebuie să mergem acasă!”. Toţi au întrebat-o miraţi: “Dar de ce să mergem acasă, Anastasia?”, şi fetiţa răspunde: “Păi, eu trebuie să mă fac măicuţă, la mănăstire, în România”. Ei nu vorbiseră niciodată despre viaţa de mănăstire, despre credinţă, despre ceea ce făcuseră ei înainte. Iată că sângele nu se face apă. Aici este naşterea noastră, leagănul nostru, în rădăcinile astea, pe care, oricât ar căuta cineva să le înăbuşe, nu se poate.
– Şi totuşi, de ce suntem atât de năpăstuiţi? De ce trăim aşa bezmetic, ca o turmă de oi mânată de un cioban nebun? Ce mai avem de plătit? N-au fost destui anii de dominaţie comunistă? Chiar nu există nici o rază de speranţă pentru România?
– Ştiţi cu ce seamănă astăzi poporul român? Seamănă cu poporul evreu, după cei 40 de ani de rătăcire, ieşind din ţara Egiptului şi îndreptându-se către Pământul Făgăduinţei. Prin ce a trecut poporul acesta, român… A trecut prin toate persecuţiile posibile, începând din 1922, cu Revoluţia din Rusia, cu tot calvarul Sodomei comuniste! Răsăritul, cei 36 de milioane de ucenici ai creştinismului din Balcani şi întreaga Rusie sunt poporul evreu în cei 40 de ani de rătăcire în pustie. Dar trăim astăzi zile de zbucium. Semnele sunt peste tot: sărăcia, foametea, plecarea tinerilor români, pribegia lor prin lume după o bucată de pâine, intelectualii noştri, care se dedau la cele mai umilitoare ascultări şi munci pentru un ban pe care să-l aducă în ţară, ca să-şi poată hrăni copii, românii aceştia care plâng după mamele lor de-acasă, care nu mai au o sărbătoare, nu mai au o duminică, sunt robii tuturor înjosirilor şi necredinţelor, ai tuturor păgânismelor turceşti şi arabe. Am ajuns cerşetori ai Europei şi ai lumii întregi. Braţul cel mai ieftin de muncă este al bietului român. În ce umilinţă a ajuns neamul nostru creştinesc… Oare toată frământarea şi durerea aceasta nu ne fac să-l comparăm cu poporul iudeu care merge în Pământul Făgăduinţei? Eu cred că da. Dar în Pământul Făgăduinţei n-au intrat decât cei întâi născuţi, care îşi lăsaseră toate amintirile în urmă, în casa robiei. La fel şi astăzi, doar cei care îşi vor lăsa toate amintirile din perioada comunistă vor trece în “România Făgăduinţei” şi se vor salva.
“Cred că atât cât a durat stricăciunea, tot atât va dura şi refacerea noastră spirituală”
– Sfinţia voastră, cum puteţi explica unui om de rând, care nu mai are putere de a suporta sărăcia şi umilinţa, că numai prin suferinţă ne vom putea mântui, că numai îndurând vom putea ieşi la lumină.
– Ştiţi ce sunt toate aceste rele? Ele nu sunt altceva decât un medicament foarte bun pentru sănătatea noastră sufletească. Cu cât un popor este mai încercat, cu cât un popor este mai împilat, mai strâns şi ţinut în stările acestea de ispitire, cu atât poporul acesta va fi mai înţelept şi mai destoinic în a învinge iadul. Cum se poate explica aceasta? N-aţi simţit oare niciodată că sunteţi conduşi din umbră? Că nişte forţe secrete – puteţi să le spuneţi Securitate, puteţi să le spuneţi mafie, cum vreţi – vin peste noi şi ne dirijează orice pas? Plecând talentele noastre şi geniile noastre, căsătorindu-se prin Canada şi America, peste 30-40 de ani ţara noastră va fi ocupată de străini şi noi nu ne vom mai recunoaşte originea. Pentru că ăsta este scopul iniţial al celor ce conduc lumea din umbră: desfiinţarea naţiunilor sub orice formă, deznaţionalizarea în masă, căsătoriile cu orice rasă şi religie, amestecarea sângelui. Prin noua ordine mondială, prin idea globalizării, transformăm Europa într-un comunism al statelor. Mai rămâne să desfiinţăm graniţele şi haosu-i gata.
Lumea trebuie să înţeleagă că politicienii noştri sunt doar nişte marionete ale acestor forţe. Unii îşi zic naţionalişti. Atunci de ce nu-i întreabă, de ce nu-i consultă pe oamenii care într-adevăr s-au jertfit pentru naţiune, care au stat atâta vreme în puşcăriile comuniste? Să se gândească: “Măi, bătrânii ăştia pentru ce au suferit? Au fost doar aşa, o ciorbă goală?”. Extremiştii naţionalişti nu sunt decât termometrul iudaismului în România, să vadă “ei” cum mişcă naţiunea română la un moment dat. Să vadă pe ce pot conta, încotro se mişcă duhul nostru.
Babilonul, haosul pe care-l trăim noi astăzi nu sunt decât rezultatul tendinţei acesteia de schimbare esenţială a originii noastre, a tradiţiilor noastre, adică a ceea ce ne leagă ca neam.
– Când credeţi că va sosi pentru noi clipa de izbăvire?
– N-aş putea da ani. Dar eu cred că atât cât a durat stricăciunea, tot atât va dura şi refacerea noastră spirituală. Stă în puterile noastre să o desăvârşim. Cu cât stricăciunea va mai dura, cu atât va întârzia şi învierea. Deşi astăzi este atât de neglijată, de la educaţie va pleca totul. De la educaţia religioasă în şcoală se va forma o gândire închegată pe principiile acestea sănătoase, de viaţă morală. Nu va trece mult timp şi va apărea un şir de oameni puternici, potriviţi să apuce frâiele ţării.
“Veacul al XXI-lea va fi doar o urmare a veacului al XX-lea”
– Credeţi că generaţiile de astăzi, formate într-un bombardament informaţional fără precedent, mă refer la televizor şi la Internet, vor mai putea fi recuperate pentru o viaţă creştină, profund morală şi sufletească?
– Uitaţi-vă, am întrebat pe un băiat de 8 ani ce face când se scoală de dimineaţă. “Păi… ce să fac? Mă duc la calculator şi mă joc”. E un caz. Ei bine, acest copil, peste 15-20 de ani, nu va mai avea nici o urmă de meditaţie, nu va mai şti să citească o carte, va fi gol, risipit. Se configurează încă de pe acum o deformare a lumii, o moarte spirituală a omului. Moartea lui Dumnezeu! Sinucidere voită! Omul acesta nu mai are nici un sentiment. Nu mai ştie să privească o floare, să se bucure de natură, de creaţia lui Dumnezeu. Rădăcinile lui sunt tăiate. Poate fi purtat oriunde de vânt.
Dacă s-ar mai reduce, dragii mei, din toată falsa educaţie a calculatorului, din civilizaţia sălbatică a televiziunii şi Internetului, ar fi bine, căci toate acestea nasc în om o mândrie luciferică, îngâmfarea că peste el nu mai există nimic. Ei bine, astăzi această îngâmfare se naşte odată cu bietul elev, cu bietul ţăran. Acum îţi ştie şi copilul din leagăn ce firmă de motor se aude pe stradă, ce maşină tece pe uliţa satului.
Eu nu sunt împotriva calculatorului, nici a televizorului. Dar felul de a-l folosi, cât trebuie să-l foloseşti şi când – asta mă îngrijorează. Dacă ar fi, Doamne fereşte, să se mai recruteze astăzi nişte tinerica să apere ţara, nu ştiu câţi ar merge să ia arma, să-şi dea viaţa pentru un ideal. De ce? Pentru că oamenii nu mai au nimic, nu mai au patrie, familie, nimic. Şi cum să aibă, dacă toţi nu vor decât să plece în Canada? Astfel încât veacul douăzeci nu e numai o dispariţie a vieţii teologice. Este poate mai mult: o dispariţie totală a vieţii spirituale, decăderea omului, animalizarea lui.
– Şi veacul al XXI-lea?
– Bătrâneţea nu-i decât ce a fost tinereţea, iar tinereţea nu-i altceva decât ceea ce a fost copilăria. Aşa că veacul al XXI-lea va fi doar o urmare a veacului al XX-lea. Încât toate întrebările acestea milenariste despre sfârşitul lumii, aceste profeţii sunt nişte gogoşerii, apă de ploaie. Atâta vreme cât omul nu va reveni în aşezările fireşti, normale, “câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”, el nu va avea nici o putere. Din păcate, pentru România, din punct de vedere spiritual, veacul al XXI-lea va fi o prelungire “în rău” a veacului al XX-lea. “Rău” cum v-am spus, în felul în care este o ispitire, dar “rău” şi pentru o reînnoire a noastră ca neam. Trebuie să fim optimişti, să avem toată convingerea că Hristos rămâne acelaşi astăzi şi în viitor. Hristos nu va fi învins niciodată!
O operatiune fara precedent de PR mascat in pseudo-jurnalism si para-activism de tipul “Militiilor Spirituale” are loc in ultima perioada in favoarea agentului sovietic parasutat in tabara americana in 1978, recte tortionarul securist Ion Mihai Pacepa. Vechi legaturi ale agenturii neo-kominterniste din Romania, si nu numai, s-au reactivat la ordin si toarna tone de deseuri media in capul cititorului neavizat. Pana si un comentator oarecare de pe site-ul ziarului “Adevarul“, agresat de aceasta campanie mediatica de toamna, demna de heirupismul cincinalelor comuniste, remarca neaos, pe buna dreptate: “Da’ ce se intimpla ‘fratelo’ de se vorbeste in ultima vreme tot mai mult de Pacepa, mai ceva ca de Base sau regele Cioaba?”.
Intr-adevar: ce se intampla, care este miza? Este cazul sa o deslusim. Din cate se observa, miza are doua incarcaturi, pe care celula Pacepa incearca sa le indese intr-un singur foc:
1) Discreditarea totala a profesorului american Larry Watts, istoric si expert in informatii, care a demonstrat stiintific apartenenta lui Ion Mihai Pacepa la KGB si, prin lucrarile sale documentate, trimite asa-zisul “Raport Tismaneanu” la cosul de gunoi al istoriei;
si
2) Incercarea disperata de a evita prin presiuni publice si oculte inculparea sa oficiala la Tribunalul International de la Haga pentru crime impotriva umanitatii.
Da, ati citit bine si veti afla mai multe despre aceasta tema, foarte curand. Este vorba de o actiune la care lucreaza de mai mult timp o echipa de avocati si experti in drepturile omului, impreuna cu victimele generalului DIE Ion Mihai Pacepa, si care a transpirat public dupa ce pupilul cuplului ascuns Vladimir Tismaneanu-Marius Oprea de la IICCMER, “militianul spiritual” Andrei Muraru, a transmis o invitatie in Romania, cu aceeasi nota de PR agresiv, numitului Ion Mihai Pacepa, “at large”. Ocazie cu care seful sau direct – e drept, doar de onoare, in cazul in care aceasta exista – presedintele IICCMER Dinu Zamfirescu s-a revoltat public fata de acest act sfidator la adresa victimelor comunismului. Evident, avem de a face cu o culme a ridicolului: un tortionar al regimului comunist, declarat oficial de CNSAS drept “agent al politiei politice comuniste”, este invitat sa tina prelegeri despre experienta sa ca general de Securitate de catre un Institut insarcinat, chipurile, cu “investigarea crimelor comunismului”.
Este interesant de observat si cum dl. Muraru si-a schimbat in numai cateva luni propria imagine despre Pacepa. Daca acum il invita sa lupte cu “istoricii revizionisti” pentru a lumina natiunea, la dezbaterea publica organizata in luna aprilie a acestui an chiar de Institutul pe care sustine ca il conduce, IICCMER, in cadrul Serilor Bucureşti Strict Secret, afirma despre Pacepa, conform presei, urmatoarele: “Şi Andrei Muraru, directorul IICCMER, a arătat că nu se poate pune bază pe afirmaţiile lui Pacepa, acesta falsificându-şi şi ”dosarul de cadre şi autobiografia pentru a ieşi bine”. În opinia sa, Pacepa era frustrat că nu a fost numit şef al spionajului românesc şi era implicat în nişte fapte de corupţie astfel încât ”ar fi picat oricum dacă nu fugea””.
La aceeasi dezbatere, istoricul Liviu Tofan, directorul Institutului Roman de Istorie Recenta conchidea: ”Generalul Pacepa este un personaj dubios care a contribuit la propria discreditare prin poveştile sale fantasmagorice”.
Cum dl. Tismaneanu, citat de prietenii sai ungureni de la “Forta Civica“, sustine “ca discutia publica despre tortionarii aflati in libertate este binevenita”, atunci haideti sa discutam public, invocand presa de pe ambele maluri ale Atlanticului. “Circ moral“, titreaza Cuvantul Libertatii telenovela stiristica despre invitarea fostului general securist si agent sovietic in Romania, amintind ca directorul Serviciului Roman de Informatii (SRI), George Cristian Maior, a considerat “opera” lui Pacepa, “Orizonturi rosii”, contine „mult neadevăr, minciună şi propagandă”.
“Adevarul” subliniaza ca “Dinu Zamfirescu, preşedintele actual al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), nu ştia nimic de invitaţia mentionată şi se dezice de un asemenea demers, potrivit unor surse citate de „Cotidianul”. Mai mult, Zamfirescu a afirmat că va “publica în curând documente din arhivele CNSAS ce-l dovedesc pe Pacepa posibil criminal împotriva umanităţii.””
“Dinu Zamfirescu, director adjunct al Institutului (in realitate presedinte – Nota Red. Z.O.), a precizat că Pacepa ar putea lămuri aspecte legate de acţiuni desfăşurate împotriva unor redactori ai postului de radio Europa liberă potrivit unui plan elaborat şi aprobat de general pe când conducea spionajul regimului Ceauşescu, până la fuga lui în Occident, în iulie 1978, potrivit jurnalul.ro”, citat de DC News.
“Preşedintele onorific al Institutului (IICCMER), Dinu Zamfirescu, surprins de această invitaţie, a afirmat că Pacepa ar trebui să lămurească participarea lui ca general de Securitate la acţiuni îndreptate împotriva unor români care se aflau în străinătate. Istoricul a declarat Antenei 3 că Pacepa a avizat planuri detaliate de represiune asupra unor salariaţi de la Europa Liberă. El s-a referit la Emil Georgescu, redactor al postului, agresat fizic şi la directorul secţiei române de la Europa Liberă. “Aşa ceva poate fi considerat ca o crimă împotriva umanităţii”, a conchis Zamfirescu, într-o intervenţie la Antena 3″, citata de Jurnalul National.
“Preşedintele onorific al Institutului, Dinu Zamfirescu, crede însă că Pacepa ar trebui să răspundă, în primul rând, pentru activitatea sa în slujba fostului regim opresiv. Astfel, Zamfirescu a declarat pentru România TV: “Eu sunt destul de mirat că s-a făcut această invitaţie, dar asta nu înseamnă că domnul Pacepa nu ar trebui întrebat asupra unor activităţi pe care le-a avut în special asupra salariaţilor de la Europa Liberă, încercări de compromitere şi chiar agresare fizică. Aşa ceva poate fi considerată ca o crimă împotriva umanităţii”, transmite RTV.
“Generalul Mihai Pacepa a avut două funcţii în anii ’70: şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (spionaj) şi consilier personal al lui Ceauşescu. Poziţiile ocupate i-au permis să pună la punct planuri de măsuri orientate împotriva opozanţilor regimului. Unul dintre acestea a fost legat de intenţia de lichidare a jurnalistului postului de radio Europa Liberă, Emil Georgescu. „În acest plan de măsuri se cerea «intensificarea măsurilor de compromitere şi izolare (…) cu sarcina (…) de a întări versiunea potrivit căreia acesta este vechi informator al organelor de securitate române”, ne-a declarat preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Dinu Zamfirescu”, scrie Ziarul Ring, care intra in amanunte binevenite:
“Preşedintele IICCMER, Andrei Muraru, nu l-a înştiinţat pe preşedintele consiliului ştiinţific, Dinu Zamfirescu, cu privire la invitaţia făcută generalului Pacepa. „Domnul Muraru este preşedinte executiv şi sigur că poate iniţia diverse acţiuni. Nu mă deranjează neapărat că nu m-a înştiinţat, dar este o chestie de elementară politeţe, zic eu. Sigur că dacă ar fi venit Pacepa, cred că aş fi intervenit într-un mod mai direct. În orice caz, dacă mi se va cere, voi sprijini institutul, mai ales că am avut posibilitatea să văd atât dosarul lui Pacepa, cât şi dosarele acestor oameni pe care regimul comunist căuta să-i anihileze”, a încheiat dl Zamfirescu. Jurnalistul Emil Georgescu, bătut şi înjunghiat de 28 de ori Cuprinsul teribilului document suna ca o execuţie rece, programată în cele mai mici amănunte. „La punctul 6 se prevedea ca «prin intermediul informatorului Barba Geza (…) va fi organizată molestarea repetată şi aplicarea unor măsuri de corecţie fizică lui Emil Georgescu, în scopul intimidării şi determinării acestuia de a părăsi teritoriul RF Germania»”, a continuat dl Zamfirescu. Ce a urmat se cunoaşte: jurnalistul a fost bătut de mai multe ori şi înjunghiat (a avut 28 de plăgi de cuţit!), dar a scăpat, ca prin minune, de fiecare dată”. Pentru ziarul citat Dinu Zamfirescu mai afirma: „Trădarea faţă de Ceauşescu este foarte bună, dar asta nu înseamnă că Pacepa a ajuns general pentru că era un îngeraş.” si „Pacepa nu a fost făcut întâmplător general, ci datorită unor «merite» faţă de regimul Ceauşescu.”Pana si HotNews, desi incerca sa evite subiectul, din prea mult servilism fata de “cauza”, insereaza in stirea sa si un extras video de la B1Tv, in care Dinu Zamfirescu, presedinte de onoare al IICCMER si membru al Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) face aceeasi afirmatie transanta: ca detine dovezi clare privind faptul ca Ion Mihai Pacepa se face vinovat de crime impotriva umanitatii. (vedeti video mai jos)
Si iata cum operatiunea de dezinformare grosolana si inflentarea a opiniei publice si factorilor de decizie pusa la cale de gruparea de piaristi pacepisti se intoarce singura impotriva clientului si sefului lor, tortionarul Pacepa, agent al politiei politice comuniste si posibil viitor condamnat ineternational pentru crime impotriva umanitatii.
Pentru ca, de peste Ocean, dintr-o publicatie extrem de respectabila in lumea americana, este vorba de National Catholic Register, unde se analizeaza intr-o cronica de carte recenta aparitie editoriala de propaganda si dezinformare a lui Pacepa, din care real este doar titlul – “Disinformation”, ni se reitereaza, intr-un comentariu sec si la obiect, afirmatia noastra si a dlui Zamfirescu privind crimele contra umanitatii de care se face vinovat tortionarul comunist:
“As a Romanian prosecutor, and presently lawyer active also in the the human rights field, I am aware that Pacepa’s crimes will be brought before the International Criminal Court of Justice for crimes against humanity committed for 27 years while he was at the helm of the Romanian Securitate. A young group of honest scholars and human rights advocates are at this time assembling the documentation which will be publicly released this fall in the presence of a number of Pacepa’s victims.”
Interesant, nu? E vorba de un fost procuror care vorbeste si ne informeaza ca, in aceasta toamna, cazul tortionarului Pacepa va fi adus in fata Curtii Penal Internationale pentru crime impotriva umanitatii comise timpr de 27 de ani cat a fost stab al Securitatii. Cu un procuror, dar de la DNA, in mod cert ar trebui sa faca cunostinta in curand si dl. Tismaneanu, pentru fraudele comise impreuna cu dl Patapievici la ICR.
La acelasi articol din “National Catholic Register” – intitulat ‘Disinformation’ and a Dubious Source – aflam inca un comentariu interesant, venit din partea lui Edward G. Stafford, absolvent al National Defense Intelligence College si fost atasat militar la Ambasada SUA din Bucuresti, in prezent pe o functie similara la Ambasada SUA din Ankara:
“I read your piece on NCRegister.com with interest, in particular your references to Larry Watts, Ph.D., whose contributions to cementing Romania’s place in NATO and the Trans-Atlantic community have been under-appreciated. Through his solid scholarship and sound advice, Larry contributed mightily in shaping the post-Communist Romanian leadership’s appreciation for the importance of respect for human rights, positive ethnic relations, and democratic Civilian-Military relations. I know first-hand that his efforts to inculcate democratic values and develop democratic institutions in Romania were invaluable. Given the reliability of Romania as an ally of the U.S. and the West, it is clear that his efforts have borne good fruit. “A fructibus eorum cognoscetis.””
Mergand apoi la un material de propaganda pe tema “invitarii oficiale de catre Guvernul roman” (?!) a fostului securist si nomenclaturist comunist, articol aparut in publicatia americana ca ii face aproape zilnic lui Pacepa apologia infractiunii – este vorba de WMD – aflam un comentariu care pune capac minciunilor in lant distribuite de echipa de zgomote a fostului ideolog si nomenclaturist comunist Vladimir Tismaneanu:
First, Mr. Woolsey specifically contradicted the claim that when he was CIA director Mr. Pacepa admitted to being a KGB agent in Mr. Woolsey’s office. Mr. Pacepa misattributes that allegation to me although I have never written, said, nor insinuated any such thing. Mr. Woolsey trusted Pacepa on this point rather than verifying for himself and now regrets his challenge to my veracity. For my references to Mr. Pacepa and their evidentiary foundations I invite your readers to consult www.larrylwatts.com, www.larrylwatts.blogspot.com or my book With Friends Like These: The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania (2010).
Second, in Mr. Pacepa’s own words to a 2004 panel that included Mr. Woolsey and Vladimir Bukovsky, “I was a KGB agent for 27 years, I left it 25 years ago” (at https://archive.frontpagemag.com – Symposium: KGB Ressurection). Throughout his writings, including his most recent volume, Mr. Pacepa insists that he received his orders from the highest echelons of the KGB – the definition of a KGB agent.
Third, Mr. Pacepa attempts to besmirch my character by claiming that “Watts had settled in Romania during Ceauşescu’s reign and had worked for Ceauşescu’s brother, General Ilie Ceauşescu.” (Disinformation: 340) I did none of those things. I conducted research in Romania on U.S. Fulbright, IREX, and National Resource grants (and did several stints at Radio Free Europe) on-and-off during 1981-1984. From 1985 on I was conducting research at the Woodrow Wilson Center in Washington, D.C., doing contract work for the U.S. Government, completing doctoral work at UCLA while working as a RAND consultant, and teaching at the University of Washington in Seattle.
Finally, I am not a Romanian-American. I have never requested, nor been granted, Romanian asylum or citizenship. My residence in Romania during the 1990s was driven by my work on inter-ethnic mediation, security sector reform, and that country’s integration into NATO. My residence in Romania continues to be on the basis of temporary visas.
Respectfully,
Larry L. Watts
In concluzie, retineti: Pacepa = crime impotriva umanitatii. De ce vrea sa scape tortionarul: procesul de la Tribunalul Penal International, condamnarea, arestarea si un sfarsit demn de Rudolf Hess. Un Rudolf Hess al “Marelui URSS”.
Protagonisti: una bucata agent KGB la pensie (?) – Ion Mihai Pacepa; una bucata “militian spiritual” al scolii de cadre Marius Oprea & Volodea Tismaneanu de la cooperativa GDS – Andrei Muraru (condamnat de Instanta pentru minciuna cu scop de dezinformare si manipulare a opiniei publice in cazul secretarului Colegiului CNSAS, Corneliu Turianu) si doua institutii de stat insarcinate cu comunismul si “post-comunismul” – CNSAS si IICCMER. Cea din urma, o institutie fara cap dar cu multe cozi, dupa asemanarea oamenilor care cred ca ei conduc Romania. Dovada: invitatia organului guvernamental IICCMER (mai jos) se constituie intr-o veritabila proba de apologie a infractiunii. In timp ce organismul abilitat – CNSAS – il declara pe tortionarul Pacepa “agent al politiei politice comuniste”, o struto-camila inventata de Guvernul Tariceanu pentru consilierul fara ORNISS si traficantul de oseminte Marius Oprea, umflata la rang de girafo-râmă de Guvernul Boc pentru ideologul PCR-PDL Vladimir Tismaneanu si mentinuta de Guvernul Ponta din motive de santaj – IICCMER – il invita pe dezinformatorul KGB in sejur in Romania, pentru “prelegeri” despre “anticomunism”. Caldura mare…
(1) Fapta de a îndemna publicul prin viu grai, scris sau prin orice alte mijloace de a nu respecta legile ori de a săvârşi fapte ce constituie infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârşită de un funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori de către o persoană din cele prevăzute în art. 281, pedeapsa este închisoarea strictă de la un an la 5 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare săvârşirea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
(4) Purtarea în public a unei uniforme, insigne sau altor asemenea semne distinctive neautorizate, în scopurile arătate în alin. (1), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile-amendă.
(5) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează lăudarea în public a celor care au săvârşit infracţiuni sau a infracţiunilor săvârşite de aceştia.
IATA INFRACTIUNILE:
DOVADA APOLOGIEI INFRACTIUNII:
PS: Este evident ca fantoma lui Pacepa nu are de gand sa vina in Romania pe motiv ca americanii n-au inventat inca si pasaportul pentru cartite iar aici l-ar primi probabil prea multe brate deschise si apoi bine inchise. Insa agentii lui de serviciu din Romania trebuie sa mai agite cu ceva micuta lor furtuna dintr-un pahar cu otrava KGB.
Mircea Valcu-Mehedinti (foto dreapta), un neobosit cercetator in fostele fonduri secrete din Arhivele Nationale, a scos la lumina pentru istorie un document deosebit: transcrierea momentului tradarii Romaniei si a Maresalului Antonescu, de catre tanarul Rege Mihai, din ziua de 23 august 1944. Evenimentul rusinos de la Palat, care nesocotea tratativele pe care Maresalul le purta cu Aliatii si prin care tara a fost predata neconditionat in mainile sovieticilor, a consfintit practic lovitura de stat a ocultei NKVD-iste din Romania. Regia a inclus si inregistrarea momentului de catre camarila regala, pe placa, iar cercetatorul Mircea Valcu-Mehedinti a descoperit documentul in dosarul lui Dinu Bratianu si l-a redat publicului prin intermediul portalului Art-Emis. Dl. Mircea Valcu-Mehedinti, despre care puteti afla mai multe pe blogul sau de prezentare cat si dintr-un interviu publicat de Ziarul romanilor de pretutindeni, a publicat pana acum 17 volume de documente, intr-o colectie intitulata “Dezvăluiri – Faţa necunoscută a Istoriei României”, culese preponderent din Fondurile: C.C. al P.C.R. – Secția Cancelarie, Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale, Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Serviciul Special de Informaţii, Corpul detectivilor, Ministerul de Interne, Direcţia Generală a Poliţiei, Casa Regală, Monitorul Oficial, s.a. Un interlocutor extrem de agreabil, dl. Mircea Valcu-Mehedinti, in conversatia pe care am avut-o pe tema descoperirii sale, si-a aratat dezamagirea fata de modul in care documentul a fost exploatat de presa suburbana cu pretentii de centrala si inclinatii intre central-rasariteana si central-orientala, recte Evenimentul Zilei. “Prin ce au publicat au mascat tradarea savarsita de Regele Mihai”, a afirmat distinsul cercetator, colonel in rezerva al Armatei Romaniei, ale carui lucrari le veti putea gasi, in luna octombrie, la Salonul de Carte Militara “Polemos“. Dezvaluirea privind inregistrarea pe placa a sinistrului act de tradare nationala de la 23 august 1944 intregeste descoperirile remarcabile ale regretatului Profesor Gheorghe Buzatu, respectiv EXCLUSIV. Prof Gh Buzatu: 23 AUGUST 1944: JOCUL CU DESTINUL ROMÂNIEI. Însemnările din celulă ale Mareşalului Ion Antonescu din seara de 23 august 1944. DOCUMENT OLOGRAF cu preambulul INEDIT: Cum a intrat Ceausescu in posesia testamentului lui Antonescu din 23 august 1944. Profesorul Gheorghe Buzatu – pe care il puteti vedea si asculta la o conferinta de la Chisinau, intr-o filmare postata recent de istoricul basarabean Alexandru Moraru – si profesorul Florin Constantiniu s-ar fi bucurat si intristat in acelasi timp citind aceasta transcriere. Zvonurile din lumea arhivistilor privind placa in cauza si copiile acesteia sunt numeroase. Daca tot se spune ca ar fi si la Moscova si la Washington si la Ierusalim, poate n-ar strica sa devina un bun public si pentru neamul pentru care si-a sacrificat viata Maresalul Antonescu, reintregitorul.
Iata transcrierea documentului si materialul dlui Mircea Valcu-Mehedinti publicat in premiera de Art-Emis:
Încet, dar sigur, adevărul iese la iveală. „Dumnezeu nu bate cu parul!”
Cu ani în urmă, un fost ofiţer a predat lui Nicolae Ceauşescu agenda lui Carol al II-lea – ţinută în secret decenii la rând – în paginile căreia Mareşalul Ion Antonescu şi-a consemnat impresiile fierbinţi ale orelor petrecute în camera-seif, unde fusese închis de regele Mihai. Preşedintele de atunci al României nu a distrus-o. A dat ordin să fie păstrată pentru posteritate. Prin amabilitatea regretatului profesor Gheorghe Buzatu, a portalului Ziarişti Online şi a revistei ART-EMIS, conţinutul însemnărilor Mareşalului au fost accesibile publicului larg. Astăzi, vă prezentăm un document inedit despre Marea Trădare Naţională de la 23 august 1944. Devin vizibile apucăturile de maidan şi ambiţiile nefaste ale unui rege infantil şi lipsit de demnitate. Vă reamintim că – excluzând longeviva relicvă regală, TOŢI ceilalţi participanţi şi/sau implicaţi în complotul de la 23 august 1944 au trecut în altă lume în împrejurări tragice, neclare, ori şi-au găsit sfârşitul în temniţele unde au fost trimişi şi schingiuiţi de către slugile alogene ale sovietelor. Redacţia mulţumeşte cercetătorului Mircea Vâlcu-Mehedinţi pentru punerea la dispoziţie a acestui text inedit – parţial reprodus după înregistrarea pe placă a ceea ce s-a întâmplat în ziua de 23 august 1944 în Salonul Galben de la Palatul Regal. Documentul va fi prezentat şi în volumul „Istoria comunismului din România. Origini. Activitate”, vol. I (în lucru) – al cărei autor este domnul Mircea Vâlcu-Mehedinţi.
O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă
23 august 1944 reprezintă unul dintre momentele jenante din istoria românilor. Ce n-aş da să-l pot contrazice pe scriitorul Ştefan Dumitrescu care afirmă că „suntem un popor axiofag, care ne distrugem, ne mâncăm singuri valorile”? Tot el, referindu-se la acel ruşinos 23 august, scria: „…Mareşalul avea să fie arestat de un puţoi de rege, care nu-şi ştersese nici caşul de la gură… Când au aflat că Regele şi tâmpiţii cu care a făcut el treaba asta, l-au arestat pe Antonescu, ruşilor nu le-a venit să creadă… Ce, ăştia sunt nebuni, îşi bat joc de noi? Cum adică să-l aresteze pe Mareşal şi să ni-l dea legat, pentru ce ne fac ei cadoul ăsta? […] aşa suntem noi deştepţi în istorie, le facem duşmanilor de moarte cadouri şi tot noi le plătim după aceea. […] Aceia care l-au arestat pe Mareşalul Ion Antonescu, pentru că, în infantilismul lor au crezut că pentru aceasta li se vor înălţa statui, au săvârşit una dintre cele mai mari ticăloşii. Ei s-au mânjit pentru totdeauna de sânge şi dezonoare”.[1]Mai târziu, abjecţia de proces înscenat Mareşalului în 1946 de către aşa numitul Tribunal al Poporului şi derulat sub regie străină, în stilul execuţiilor sumare, a fost „O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”.[2]
Mărturisirea unui important participant la evenimentele din acele zile nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării şi/sau interpretării. Să sperăm că din Arhivele Naţionale încăpute – cu voia guvernanţilor – pe mâna altor alogeni, coreligionari cu cei de după ’44, direct interesaţi să ne şteargă istoria, vor mai rămâne câteva picături din uleiul adevărului… şi vor putea străbate până la suprafaţa apelor tulburi ce au inundat România. (Ion Măldărescu)
Unele aspecte ale evenimentelor din zilele de 22 și 23 august 1944, redate de Dinu C. Brătianu[3]
„În dimineața zilei de 22 August, trupele rusești erau la 20 km de Bolgrad, 10 km de Bârlad și 5 de Bacău. Dezastrul total se apropia cu pași repezi, iar pe front armatele române, în fața retragerii germane se predau sau atacau pe germani. În București, Mareșalul Antonescu discuta cu Clodius ultimele amănunte privind încheierea unei convenții comerciale, care nu era altceva decât o crimă, căci procentele de cereale, oleaginoase și petrol erau sporite, iar resursele nu mai puteau fi asigurate, față de perspectiva pierderii teritoriului într-o cadență uluitoare. În aceste împrejurări am vizitat, la ora 11 ½ a.m., pe atașatul militar al Turciei, rugându-l să comunice din partea opoziției unite, printr-un cod stabilit între blocul național și aliați, întrebarea pe care o adresam celor trei mari puteri și anume:
1. Admit națiunile unite ca România să declare în mod unilateral, în termen de trei zile (respectiv până în seara de 24 august, ora 24.00) că încetează lupta?
2. Admit națiunile unite ca această declarație să fie făcută de încă Mareșalul Antonescu? Puneam această întrebare pentru că răspunsul afirmativ ar fi putut înlătura calificarea celor doi Antonești drept criminali de război.
3. Pot națiunile unite să ne dea un răspuns încă în cursul zilei de 22 august?
Cifrul a fost expediat la Cairo și Ankara, primul la ora 12.40, al doilea la ora 14.00. La ora 17.00 atașatul militar al Turciei a remis secretarului meu răspunsul:
1. Punctul 1 din chestionarul blocului democratic este admis fără rezerve, cu adăogirea că o notă scrisă va trebui remisă de Ministrul României la Ankara, celor trei ambasadori ai Națiunilor Unite, în cel mult 24 ore de la proclamația adresată prin Radio, românilor.
2. Se admite Mareșalul Antonescu, însă guvernul va trebui să se retragă după încheierea armistițiului și semnarea lui la Moscova. Prin aceasta, aliații renunță la calificarea de criminali de război, cu condițiunea ca cei doi Antonești să recunoască, în preambulul armistițiului, înfrângerea și să semneze actul.
3. Se insistă că este ultima ocazie de a ne asigura un viitor demn de vechile prietenii ce le-am avut cu aliații și de memoria lui Titulescu.
La ora 17.15 blocul democratic a luat cunoștință de răspuns, hotărând a face imediat demersurile necesare pe lângă Mihai Antonescu și a se obține o întrevedere cu Mareșalul Antonescu. În același timp am trimis pe domnul Bebe Brătianu la Rege, pentru a-L pune în curent cu evoluția situației.
Condițiile armistițiului erau:
1. Teritoriale – frontiera din 1940.
2. Demobilizarea a ½ din armată, iar 20 divizii să ocupe Ardealul de Nord.
3. Economice – 1.000.000.000 plătibili în 4 ani în mărfuri.
4. Politice – garnizoane în Moldova în orașele capitală de județ pe timp de 5 ani.
Fiecare punct avea mai multe paragrafe ce urmau a fi discutate la Moscova.
La ora 19, Regele mi-a comunicat prin secretarul său că a obținut suprimarea garnizoanelor, reducerea efectivelor pentru Ardeal și că de urgența încheierii armistițiului depind îmbunătățirile condițiilor economice și financiare. În ce privește chestiunea reacțiunei germane, întrucât ea nu fusese pusă de Aliați, urma să se ceară ca germanii să părăsească țara în 7 zile, iar la prima agresiune să declarăm Germaniei război. Blocul Democratic a aprobat raportul și a hotărât facerea ultimului demers pe lângă guvern.
La ora 20, Mihai Antonescu a fost primit de domnul C. Brătianu, declarându-se în totul de acord cu hotărârile luate și luându-și angajamentul să convingă pe Mareșal de a nu pierde ultima ocazie de a se salva.
La ora 23, spre surprinderea mea, am fost rugat de o voce la telefon să nu părăsesc casa, întrucât într-un sfert de oră urma să fiu vizitat de o persoană amică. Am așteptat la poartă, nerăbdător să aflu un moment mai devreme cine putea fi. Am fost stupefiat să văd pe Rege, însoțit de un caporal din Regimentul de Gardă Călare. Mi-a declarat zâmbind că a „șters-o” prin dos și a luat un camarad cu el, ca să-l conducă, întrucât acesta știe strada unde locuiesc, deoarece fusese curier la Corpul Cavalerilor și îmi adusese pe vremuri o corespondență. Regele era îmbrăcat în pullover, cu pantaloni golf, cu capul gol (într-adevăr avea capul „gol” – n.n.), și de la stația Scala venise cu tramvaiul 16 la clasa a 2-a, trecând pe platforma din față a unui vagon deschis, biletul nu și l-a cumpărat El, ci caporalul le-a cumpărat pe amândouă. Intrând în biroul meu, l-am lăsat pe caporal împreună cu soția mea și cu secretarul care aștepta telefonul de la Mihai Antonescu.
Regele mi-a declarat deschis că se teme ca lăsând pe Antonești să semneze armistițiul, aceștia vor încerca să se cramponeze de putere, ceea ce nu mai poate admite. Mi-a indicat și a insistat asupra faptului că nu are nici o încredere în Antonești și că El personal și-a ales garda pentru sine de 23 august, înarmând suplimentar gradații și a adăugat că și-a luat toate măsurile ca lovitura să reușească, însă trebuie grăbită, și terminată chiar a doua zi. Iar motivul adevărat pentru care venise era următorul: să se constituie chiar în acea noapte un nou guvern, pentru orice eventualitate. În fața insistenței Regale, am chemat pe domnii Dinu Brătianu și Pătrășcanu, arătându-le situația. Am promis Regelui că la ora 7 ½ din a doua zi, va avea lista guvernului și am plecat apoi însoțindu-l pe jos până la Fundația unde Regele a trimis pe caporal înainte și apoi s-a strecurat după el, prin aripa neterminată. Probabil că se înțelesese cu sergenții din postul de la stradă și cu ostașii din gardă.
La înapoiere, soția mi-a comunicat că în convorbirea avută cu caporalul ce însoțise pe Rege, acesta i-a declarat că pe tot parcursul distanței de la Palat la mine, Regele l-a înjurat pe Mareșal și pe soția sa, gratificându-I cu diverse epitete foarte „populare”.
La ora 1.00 am primit o comunicare telefonică de la Mihai Antonescu, care mă anunța că Mareșalul, în urma expunerii sale și a vizitei domnului Mihalache, a hotărât convocarea unui consiliu de miniștri plini pentru 23 august ora 10, unde sunt rugat să iau parte ca delegat al Blocului Democratic.
La ora 2.00, într-o scurtă vizită la domnul C. Brătianu, am aflat că guvernul era constituit și gata să facă față oricărei eventualități (Se va intercala lista). Am remis lista secretarului meu, care a înaintat-o la Palat, la ora 7 dimineața; în același timp i-a remis-o Regelui și generalului Sănătescu.
La ora 10.00 m-am prezentat la Președinție. La ora 10 ¼ a sosit și Mareșalul, încruntat, cu cravașa în mână, răspunzând rece și distrat la plecăciunile ce I se făceau. Luau parte la Consiliu: Mihai Antonescu, I.Petrovici, Atto Constantinescu, Petre Ionescu, I. Marinescu, Marian, General Şteflea, Piky Vasiliu, Col. Elefterescu etc. Redau textual discuțiile urmate:
Mareșal Ion Antonescu: Domnilor, domnii din opoziție au găsit de cuviință să se constituie în bloc și să trateze pacea peste capul Guvernului. Recunosc, este un act de curaj, dar răspunderea o are Mareșalul Ion Antonescu, singurul care are drept să aprecieze asupra chestiunei de a se încheia sau nu un armistițiu cu U.R.S.S. Nu D-lor (arătând spre mine și ridicând tonul) și probabil complicele dumnealor, Regele D-lor de la Sinaia, au a se amesteca în această chestiune. Apoi, ironic: și au aerul să-și spună, uite te salvăm și pe dumneata, numai grăbește și încheie armistițiul. Nu domnilor, Mareșalul Antonescu nu are nevoie să fie salvat. El e tare și e patriot.
Am aruncat o privire lui Mihai Antonescu și la gestul său, arătând că și el e surprins de atitudinea Mareșalului, m-am sculat și am întrebat: Aceasta este atitudinea Dvs. definitivă?
Mareşalul: Așteaptă, ai răbdare, ce, ai vreun interes?
Dinu Brătianu: Da, al țării și dacă D-ta crezi că este timp de circ, te rog să dai reprezentația pe frontul care a ajuns la 250 km de noi și mâine va fi la 150 km. Îți repet, aceasta este hotărârea D-tale? Pentru că nu D-ta ai ultimul cuvânt.
Mareşalul: Tăcere: Domnilor, ca să nu se spună că sunt încăpățânat, voi oferi Rusiei un armistițiu. Voi preveni și Germania. Și cum sunt sigur că vor refuza să discute cu mine, astfel voi avea descărcarea de a duce războiul până la ultimul om (strigând) până la capăt (răcnind) până la victoria finală a Axei. Tăcere mormântală. Apoi: Ei, ești mulțumit, Domnule Brătianu?
Eu: Nu. Dar nu înțeleg să discut cu D-ta în fața Consiliului. În acest moment Mihai Antonescu este chemat afară. Înapoindu-se anunță pe Mareșal că Regele dorește să-l vadă.
Mareşalul: Să mă lase în pace. Spuneți-i că acum am o altă treabă mai importantă de făcut decât să mă duc la Palat. Apoi, cu un gest măreț, m-a invitat într-o cameră alăturată, unde a urmat următoarea convorbire:
Mareşalul: De ce ești nemulțumit?
Eu: Domnule Mareșal, ți s-a spus că Aliații admit să discute cu D-ta și că, consecința pentru D-ta este că scapi de răspunderea crimei de război. Cum vrei D-ta să anunți Germania? D-ta ai fi putut face aceasta dacă ai fi avut siguranța că ți se respinge oferta; atunci, da, nu ai fi avut altă ieșire, deși te previn, că dacă aliații refuzau să discute cu D-ta, toate măsurile erau luate. Sunt împuternicit de cele patru partide, să-ți comunic că D-ta nu ai altceva de făcut decât să execuți ceea ce ți se cere. Dacă anunți Germania, țin să-ți fac serviciul să te anunț că armata din Moldova va ridica armele împotriva Germaniei. (În acest moment Gen. Şteflea anunță că a căzut Bolgradul, Morlenii și că rușii sunt în împrejurimile Bacăului).
Mareşalul: Bine; dați-mi răgaz până la ora 2, când voi merge la Rege să tratez.
Eu: Ce să tratezi? Ascultă, domnule Mareșal, suntem oameni serioși sau ne jucăm cu soarta țării?
Mareşalul: Aveți cuvântul de onoare al Mareșalului Antonescu, că nu voi anunța Germania, dacă mi se garantează securitatea mea, și știi că Mareșalul nu-și calcă cuvântul.
Eu: Însuși Regele vă garantează securitatea. Vă veți putea adăposti la Palat, dacă aveți temeri.[4]
Mareşalul:Și soția mea?
Eu: Și.
Mareşalul: Bine. La 2, la Palat. M-a condus la ușă.
Când am ieșit cu mașina de la Președinție, caporalul care însoțise pe Rege, a făcut semne șoferului să oprească. S-a urcat în mașină și mi-a comunicat să merg la stăpânul său. Regele, foarte furios, îmi comunică grav că s-a gândit să-l cheme pe Mareșal ca să-i ceară să termine mai curând. (Probabil primise alte instrucțiuni de la Moscova – n.n.). I-a răspuns obraznic. L-am calmat, apoi mi-a spus:
Regele: Să știi că am să-l oblig să trimită telegrama cifrată chiar din biroul meu, ca să mă asigur, și apoi, imediat, cât nu se termină emisiunea la Radio, să dăm un comunicat sobru, iar seara voi citi Proclamația. Nu cumva crede că o va da el…
Am aprobat soluția și am plecat s-o comunic Blocului, care o adoptase pe loc.
La ora 2 ½ am primit un telefon de la Palat. Mareșalul nu sosise. Am plecat imediat la Snagov, unde am găsit pe Mareșal furios. Cu mare greutate l-am convins să plece la 3 ½ la Palat, împreună cu Ică Antonescu.
La ora 4.00, când oaspeții intrau pe poarta Palatului, nu mai funcționa nici un telefon între Palat și oraș, afară de al D-lui C. Brătianu, unde ne aflam toți. Legăturile cu Snagovul fuseseră tăiate. Surprinderea noastră a fost totală. (Regele își luase toate măsurile să nu poată fi stingherit în arestarea Antoneștilor, premeditată, indiferent de răspunsul pe care l-ar fi primit de la aceștia. Regele deja primise ordin, de la Moscova, să-i aresteze pe cei doi – n.n.)
La ora 4 ½, un telefon de la Palat previne pe D-l C. Brătianu că D-l General Sănătescu cheamă pe toți miniștrii din guvernul constituit în noaptea precedentă. Stupoare.
La ora 5.00, toți miniștrii erau strânși în sala de așteptare.
La ora 5 ¼ a apărut, fără nici un protocol, Regele, care le-a spus:
Regele: Domnilor, luați-vă posturile în primire și socotiți-vă în Consiliu de Miniștri Extraordinar, sub președinția Mea. Antoneștii au fost obraznici și i-am arestat. S-a terminat cu era lor. Nu puteți depune jurământul, căci trebuie desființat Decretul 3072. Nu-mi cereți amănunte. Am înregistrat pe placă convorbirea cu Antoneștii și nu veți mai avea nevoie de nici o lămurire mai mult. Și acum, la lucru.
Rolul meu de purtător de cuvânt al opoziției luase sfârșit. După ce mi-au mulțumit, Regele mi-a făcut din ochi și m-a condus la ușa hall-ului. Acasă l-am găsit pe Generalul Arhip, care mi-a povestit următoarele:
Generalul Arhip: La ora 5 ½ l-am primit pe Generalul Dobre, care fusese prevenit că Mareșalul a plecat la Palat și că miroase că se va petrece ceva. În cazul când la ora 5 ½ n-a ieșit de la Palat, el, Dobre, va lua măsuri pentru a-I înlesni plecarea de la Rege.
La ora 5 ½ Gen. Dobre s-a prezentat Gen. Ahip, căruia i-a declarat că Mareșalul s-ar părea că a fost deținut cu forța la Palat și că trebuie ca Statul Major să ia măsuri de salvare. Generalul Arhip i-a răspuns: Dacă Mareșalul este reținut cu forța la Palat, aceasta înseamnă că a pierdut încrederea Regelui și a țării. [5]
Cum îți închipui D-ta că o să încercuiesc Palatul și pe șeful Armatei (Regele) ca să salvez un particular?[6]
Eu: Generalul Dobre a plecat cu coada în jos. Astfel s-a terminat domnia Antoneștilor. Printr-un curaj de nedescris.[7]Regele lucrând pe cont propriu, ajutat numai de ostași (15 la număr – n.n.) a pus la punct o întreagă rețea de microfoane, aparate de înregistrat, montate de Rege și subordonații săi, arme automate subtilizate de la unitate, sonerii sub biroul Regal, toate cu scopul de a se dovedi, în fața istoriei, ședința istorică din după amiaza zilei de 23 august 1944.
Audiența Mareșalului și a lui Ică Antonescu după înregistrarea pe plăci
Mareșalul: Să trăiești, Majestate! (Se aude și vocea lui MihaI Antonescu spunând ceva asemănător).
Regele: Domnilor, nu este timp de pierdut, ați adus țara, cu toate reprezentările ce v-am făcut, într-o situație din care numai încetarea imediată a luptei și gonirea germanilor din țară, o pot salva.
Mareșalul: Majestatea sa se înșeală…
Regele. Mai întâi obișnuiește-te să vorbești cuviincios. Ce-i aia, Majestatea Ta?
Mareșalul: Majestatea Ta…
Regele: Voastră.
Mareșalul: Voastră, dacă vreți.
Regele: Nu că vreau, trebuie.
Mareșalul: Astăzi sunteți nervos.
Regele: Da, pentru că D-ta când te-am chemat azi dimineață m-ai tratat ca pe un nimic (dând cu pumnul în masă). Nu-ți permit să-ți arogi drepturi asupra persoanei mele. Crezi D-ta că am să admit să mi se uzurpe prerogativele și eu să asist ca un incapabil la sfărâmarea țării mele?[8]
Mareșalul: Dar cine o sfărâmă?
Regele: Voi toți și când vă chem, nu aveți timp pentru Regele țării.
Mareșalul: Voiam să vă spun că vă înșelați dacă credeți că salvați țara printr-un armistițiu.
Regele: Nu v-am chemat să-mi faceți observații și să vă dați păreri. Scopul pentru care v-am chemat este să trimit de aici, din biroul meu, telegrama alăturată, privind încetarea ostilităților cu națiunile aliate. Urmează o pauză, apoi:
Mareșalul: Citește Domnule Antonescu și vezi, crezi că Mareșalul poate trimite o telegramă ca asta?
Ică: Cine a făcut-o?
Regele: Ce vă privește. Dacă n-o dați o dau eu.
Mareșalul: Cum vă puteți închipui că Mareșalul poate trăda aliații germani și a se arunca în brațele Rusiei?
Regele: Cine trădează, Domnule? Dumneata sau nemții. Dumneata ai garantat frontiera Germaniei sau Germania pe a României. Dacă e garanția pe Milcov, pe Argeș, (strigând) pe Olt?
Mareșalul: Nu sunt surd. De ce strigați?
Regele: Ba ești. Altfel ai fi auzit vuietul țării. Scurt: Domnule Mareșal, dai telegrama sau nu?
Marerșalul: Nu! Așa, nu!
Regele: Dar cum?
Mareșalul: Să iau contact cu Germania?
Regele: Ce e. Ne târguim aici, Domnule Antonescu.
Mareșalul: Mareșal Antonescu.
Regele: Domnule Antonescu, de patru ani îmi uzurpi drepturile. N-ai avut nici încrederea, nici simpatia mea. [9]De patru luni lucrez cu opoziția să salvez țara. Mă crezi, o știu bine, un copil bâlbâit și prost. Dar aceasta o vor judeca românii mei. Dar dacă crezi că sunt trădător vei încerca cea mai cumplită deziluzie. Sunt Regele țării și al D-tale. Vreau să scap țara și (lovind cu pumnul în birou) nimeni și nimic nu-mi poate sta împotrivă.
Mareșalul: Majestatea Voastră este tânăr și fără experiență.
Regele: Suferința este o experiență.
Mareșalul: Nu poți dispune de țară dacă…
Regele: Sunt șeful armatei și ordinul Meu a fost dat.
Mareșalul: (violent). Ce ordin? Știe Măria Ta că Majestatea Ta ar putea pierde Tronul?[10]
Regele: Mă ameninți? Dumneata pe Mine? Te-am adus Eu la cârmă? Crezi că mai ai puterea să ordoni aici? Și D-ta, D-le Mihai Antonescu, faci cauză comună cu șeful D-tale?
Ică: Majestate, comiteți o eroare și o imprudență judecând astfel pe Mareșal.
Regele: D-ta dai sau nu telegrama?
Ică: D-l Mareșal trebuie să hotărască.
Regele: Aici și de aici înainte hotărăsc Eu. V-am oferit prilejul să vă salvați și pe voi. Am vrut să vă adăpostesc chiar. Vă voi adăposti și acum, dar în beciu. Domnilor, sunteți arestați!
Se aud zgomote de pași, uși deschise și strigăte: Sus mâinile!
Mareșalul: Cum, eu mareșalul țării…
Regele: Vax! Luați-i de aici. Să vie generalul Sănătescu.
Nota redacţiei: Comentariile sunt de prisos!Vă invităm să citiţi şi valoroasele volume apărute sub titlul „Distrugerea şi cucerirea României fără război”, vol. I-IV, Bucureşti, Ed.MVM, 2011-2012, cuprinzând 1700 pag. – autor Mircea Vâlcu-Mehedinţi -, unde veţi descoperi multe elemente de noutate despre care, în România, nu se vorbeşte decât în şoaptă.
[4] M.Vâlcu-Mehedinţi – Regele trădător a demonstrat – așa cum se va vedea mai jos – că nu și-a onorat cuvântul, dovedind lipsă de respect chiar și față de sine. Și Mareșalul a avut încredere în el, de aceea s-a dus la Palat – n.n.)
[5] Ibidem – N-am înțeles niciodată de ce regii, președinții de țară și șefii de partid consideră că voința lor este și voința Țării. Ei, întotdeauna, în megalomania lor, se consideră totuna cu Țara. Ori, aceasta nu este adevărat. Și Ceaușescu, și Băsescu, ceea ce au făcut ei, după bunul lor plac, au considerat că este voința Țării. Oare, așa să fie?
[6 Ibidem – Dacă Regele era Șeful Armatei, respectiv Comandantul Suprem, și Ion Antonescu doar un subordonat al Comandantului Suprem, care a fost cauza că nu i-a ordonat Mareșalului Antonescu să se oprească la Nistru? Mareșalul Antonescu ar fi trebuit, ca un militar disciplinat, să execute ordinul. Ori, în toate filmele documentare, în toate fotografiile, fostul rege Mihai a mers pe front și, fericit, a trecut în revistă trupele care luptau împotriva Sovietelor. Aceasta nu înseamnă că era de acord cu tot ce făcea Mareșalul Antonescu, că era conform și dorințelor sale? Dacă așa stau faptele, de ce numai Antoneștii au fost socotiți criminali de război? Doar cel mai vinovat era, așadar, fostul rege. Răspunsul este deosebit de simplu: Acest rege era un trădător de țară, care le-a dat rușilor România pe tavă! Prin trădarea lui, România a capitulat fără condiții. Rușine lui și românilor care, astăzi, îl adulează!
[7] Ibidem – Acesta nu a fost curaj! Fostul rege Mihai îl avea în spate pe Stalin și avantajele pe care acesta i le promisese, în cazul că-i va îndeplini ordinele (promisiunea că nu va fi judecat drept criminal de război şi promisiunea că va rămâne Suveran al României până la moarte, cărora li s-au adăugat cele două avioane primite cadou, cea mai înaltă decorație sovietică, „Pobeda” cu diamante și, poate, vagoanele încărcate pe care le-a luat cu el după 30 decembrie 1947 etc.
[8] Ibidem –„Regele este servitorul Ţării, nu Ţara este servitorul Regelui”.
[9] Tudor Vladimirescu – Ţara,„Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor”.
[10] M.Vâlcu-Mehedinţi: De reținut că Mareşalul Ion Antonescu l-a adus pe tron pe acest rege. Și pe mama lui, pe care regele Carol al II-lea o alungase, a readus-o în Ţară. A pierdut tronul la 30 decembrie 1947, dar nu din cauza Mareșalului Antonescu, ci din cauza rușilor, pe care i-a ajutat atât de mult, trădându-și Țara.
“Mai am o singură neliniște: să îi văd pe acești martiri canonizați. Sfintele lor moaște izvorăsc pretutindeni mireasmă și vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până și în Țara Sfântă, la Sfântul Munte Athos și în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinți și maici că sfinții izvorăsc mir și mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaștele acestor sfinți mucenici, că au ajuns să fie slăviți peste hotare mai degrabă decât în țara lor.”
Istoricul american Larry Watts si-a deschis si un blog personal – de fapt, tot profesional -, pe langa cel in romaneste, de la Adevarul, si site-ul sau, dedicat trilogiei despre istoria secreta a Romaniei, LarryLWatts.com. Astfel, pe noul blog, LarryLWatts.blogspot.com, puteti citi deja opt materiale in engleza despre Dezinformare strategica, KGB, Pacepa, Trianon, s.a.
De asemenea, nu ratati la Ziaristi Online – Intelligence, maine, la 45 de ani de la momentul Praga 1968, analiza profesorului Larry Watts, cu dedicatie pentru romani si adevarul istoric.
Si pentru ca cuplul de comici ratati Pacepa & Tismaneanu are mancarici, le vom oferi cititorilor nostri si un serial despre adevarata fata a “cartitelor” si “conservelor” stricate ale KGB! Pe langa expertul in informatii american Larry Watts, se vor pronunta si cei care l-au cunoscut, direct sau indirect, de la Paul Goma la… altii.
Urmare a unui parteneriat stabilit cu Asociatia Civic Media, portalul Basarabia-Bucovina.Info urmeaza sa dezvolte sectiunea de Arhive printr-un aport important de documente, unele foste secrete si strict secrete, din colectii particulare si din arhive de la Washington, Londra, Paris, Berlin, Viena, Bucuresti, Cernauti si Chisinau, si chiar si Moscova, in privinta capitalei Rusiei, atat prin intermediul bogatului fond documentar accesat de istoricii Gheorghe Buzatu si Ioan Scurtu, cat si prin colaborarea existenta dintre arhivele militare si cele diplomatice ale Romaniei si Federatiei Ruse. In acest sens, pentru acesta toamna avem promisiunea aparitiei unui set de documente de o valoare deosebita, care contine date asteptate de romani de aproape 70 de ani: situatia nominala a prizonierilor romani din URSS. In ce priveste parteneriatele noastre, in tara s-au parafat deja colaborari stranse cu institutiile responsabile, rezultatul urmand sa fie valorificat atat prin intermediul portalului electronic cat si prin alte forme publicistice.
Urmare a parteneriatului cu Civic Media suntem onorati sa publicam, incepand de astazi, in premiera online, documente si studii remarcabile extrase dintr-o lucrare care, fara nicio indoiala, va contribui definitoriu la redefinirea in spatiul public si mediile de specialitate a relatiilor strategice dintre statele membre ale Pactului de la Varsovia aflate sub tutela URSS vs Romania, prin prezentarea lor in forma sa reala si documentata, eliberata de dogme si ideologii straine de stiinta informarii si a istoriei. Este vorba de exceptionalul volum de documente elaborat cu acribie de neobositii istorici basarabeni Gheorghe Negru, fost membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, si sotia sa, Elena Negru, intitulat „CURSUL DEOSEBIT” AL ROMÂNIEI ȘI SUPĂRAREA MOSCOVEI – Disputa sovieto-română și campaniile propagandistice antiromânești din RSSM (1965-1989). Publicata anul acesta, sub egida Academiei de Știinţe a Republicii Moldova si cu o prefață a profesorului american Larry L. Watts, lucrarea este recomandată pentru editare de către Consiliul Știinţific al Institutului de Istorie, Stat și Drept al AȘM. Recenzentii primului volum al celor doi istorici sunt Alexandru Moșanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, Ion Șișcanu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, profesor universitar, Gheorghe Nicolaev, doctor în istorie, conferențiar universitar. Traducerea documentelor a fost asigurata de Gheorghe Chiriţă, redactarea de Alex Cosmescu, machetarea de Sergiu Vlas, coperta fiind realizata de Mihai Bacinschi. Dar cel mai bine va descrie munca neintrecutilor descoperitori ai adevarului pur concentrati in jurul revistei “Destin Romanesc” chiar prefatatorul volumului, dr. Larry Lee Watts:
Prefaţă
Prin munca lor asiduă, istoricii Elena Negru şi Gheorghe Negru încearcă să scoată în vileag operaţiunile sovietice desfăşurate în timpul războiului rece în interiorul RSS Moldoveneşti şi prin intermediul acesteia. Eforturile lor de pionierat au servit drept punct de pornire pentru studii ale savanţilor de pe câteva continente, au deschis noi perspective în cercetarea războiului rece1. Ca şi alte cercetări ale acestor autori, lucrarea „Cursul deosebit” al României şi supărarea Moscovei: Disputa sovieto-română şi campaniile propagandistice antiromâneşti din RSSM (1965-1989) aruncă lumina demult aşteptată asupra uneia din cele mai obscure margini ale războiului rece.
În Occident, despre frontiera dintre URSS şi România se ştia mai puţin decât despre orice altă frontieră sovieto-europeană; era practic necunoscută importanţa ei strategică pentru Kremlin. În parte, această neştiinţă reprezenta rezultatul scontat al unei campanii pe termen lung, de propagandă şi dezinformare, duse de imperiul sovietic încă de la mijlocul anilor ´20. La sfârşitul anilor ´20, Moscova patrona o reţea impresionantă de publicaţii, transmisiuni şi „societăţi basarabene” care practic monopolizase informaţiile referitoare la „Basarabia” şi România în întreaga Europă şi în SUA. Mai mult de un deceniu şi jumătate, această reţea atribuia aproape orice fenomen negativ din regiune „jugului românesc”, influenţând stabil opinia susceptibilă a Europei şi a SUA faţă de o zonă în raport cu care ambele aveau, tradiţional, doar interese terţiare2.
Implicarea mai directă a Washingtonului în Europa şi pe plan global a redus şi mai mult atenţia SUA faţă de această parte a lumii, această neglijare fiind suplimentată de prejudecăţile americane referitoare la impactul determinant al ideologiei şi presupusa uniformitate a comunismului şi a partidelor comuniste din cadrul blocului sovietic. În consecinţă, America nu era la curent cu seria de campanii necruţătoare lansate de Moscova şi de autorităţile sovietice subordonate ei din RSSM – şi descrise în documentele adunate în acest volum de Elena Negru şi Gheorghe Negru – pentru a combate orice reafirmare a rădăcinilor, identităţii şi istoriei comune a românilor şi moldovenilor, care nu susţinea declaraţiile că acest teritoriu ar fi tânjit, de milenii, după încorporarea sa în URSS şi, înainte de asta, în Imperiul Ţarist.
Înţelegerea greşită de către Washington a situaţiei de la frontiera sovieto-română era provocată şi de preconcepţiile derivate din îngrijorarea SUA că, în timpul războiului rece, ar fi putut apărea şi un conflict militar. Ele concentraseră foarte îngust atenţia SUA doar asupra celui mai plauzibil loc pentru o asemenea confruntare – Fulda, la hotarul dintre Germania de Est şi Germania de Vest. Totodată, preconcepţiile respective confereau o mare importanţă strategică, pentru SUA, aşa-zisului „strat nordic” al blocului sovietic (Germania de Est, Polonia şi Cehoslovacia) şi una aproape nulă „stratului sudic” (Ungaria, România şi Bulgaria). Viziunea Kremlinului era alta, fiind influenţată nu doar de lungimea frontierei sovieto-române, ce rivaliza cu cea dintre Polonia şi URSS. Adevărata semnificaţie a acestei frontiere ne este sugerată de amploarea extraordinară a campaniilor sovietice de propagandă antiromânească, reflectată în documentele prezentate aici de autori; campanii ce implicau practic toate instituţiile sovietice de informaţii, cercetări şi educaţie, rivalizând chiar şi cu masivele eforturi sovietice din perioada interbelică.
Desigur, cea mai mare problemă nu era atât politica română, cât puterea identităţii româno-moldoveneşti; rezonanţa istoriografiei române/moldoveneşti, care începea să se iţească de după cortina stalinistă ce o ascundea în Moldova sovietică; caracterul atractiv pentru majoritatea locuitorilor Moldovei al independenţei constructive a României, care provoca, în mod repetat, admiraţia internaţională. Îngrijorarea sovieticilor, generată de această atracţie şi de motivele acesteia reiese clar din aceste documente. Washingtonul nu era informat nici în această privinţă; accesul lui la problemele şi evoluţiile din RSSM se limitau la ceea ce apărea în presa locală, aflată sub un control strict. Şi diplomaţilor americani de la Bucureşti li s-a creat impresia greşită că „Basarabia” şi RSSM aveau doar o semnificaţie minoră pentru România, iar unii specialişti din SUA excludeau chiar şi capacitatea Bucureştiului de a pune o asemenea problemă3. Acest contrast izbitor între interpretarea şi evaluarea SUA şi ciocnirile frontale şi explicite, din aceeaşi perioadă, ale României cu o serie de lideri sovietici, referitoare la istoria, cultura şi identitatea comună a României şi Moldovei a fost descris în detalii şocante în materialele de arhivă publicate anterior de Gheorghe Negru şi Elena Negru, ecoul lor făcându-se simţit şi în aceste documente4.
Autorii şi editorii trebuie felicitaţi pentru această lucrare, care scoate în vileag multe lucruri ascunse, făcând transparent ceea ce, în mod intenţionat, fusese lăsat opac, în contextul problemelor fundamentale ce ţin nu doar de relaţiile sovieto-moldoveneşti, sovieto-române şi româno-moldoveneşti în anii ´60 şi ´70, dar şi de natura şi amploarea războiului propagandistic şi de dezinformare din timpul războiului rece.
Ca şi celelalte studii semnate de ei, acest volum oferă noi perspective şi arii de cercetare referitoare la unele comportamente anterior prost înţelese sau total neînţelese. Şi de această dată, cercetătorii Elena Negru şi Gheorghe Negru au dat o lovitură puternică reprezentărilor şi percepţiilor greşite, introduse în mod fraudulos în această regiune şi care au persistat timp îndelungat.
Larry L. Watts
_____
1 De exemplu, toate documentele anexate la studiul din 2012 al subsemnatului referitor la asemănarea dintre campaniile propagandistice antiromâneşti şi antichinezeşti ale blocului sovietic au fost descoperite şi publicate de Elena Negru şi Gheorghe Negru. Vezi Larry L. Watts, A Romanian INTERKIT? Soviet Active Measures Against the Warsaw Pact’s “Maverick” 1965-1989, Cold War International History Project Working Paper #65, 3 December 2012 la https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/CWIHP_Working_Paper_65_Watts_Romanian_Interkit_0.pdf şi Elena Negru şi Gheorghe Negru, PCM şi naţionalismul (1965-1989): Documente adunate în cadrul programului de cercetări efectuate de către Comisa pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova, Destin Românesc, nr. 5-6 (69-70), 2010.
2Vezi, de exemplu, Bernard Cook, US Diplomacy Towards the Bessarabian Question and the Soviet-Romanian Crisis Between the End of WWI and the Beginning of WWI, comunicare la conferinţa internaţională The Management of International Crises From 1919 Until Today desfăşurată sub egida Comisiei Internaţionale de Istorie a Relaţiilor Internaţionale – ICHIR, 19-23 septembrie 2012, Bucureşti (Nota Red: Studiul Profesorului Cook urmeaza sa fie publicat si de Basarabia-Bucovina.Info printr-un parteneriat cu Magazin Istoric si cu acordul autorului).
3Aceste ciocniri, deseori violente, erau extrem de bine ascunse de auditoriul occidental, ca şi de cele românesc şi moldovenesc. De exemplu, atunci când a fost întrebat, în cadrul unui interviu, dacă Basarabia/Moldova a reprezentat o problemă pentru România în timpul în care era ambasador în România, în 1973-1977, Harry G. Barnes, Jr. a răspuns „nu”, deoarece „era prea periculos să se vorbească despre asta” şi „majoritatea românilor” probabil „credeau că e imposibil” ca această problemă să fie pusă „în vreun viitor previzibil”. Vezi Harry G. Barnes, Jr. intervievat de Charles Stuart Kennedy, 25 aprilie 2001, „Association for Diplomatic Studies and Training, Foreign Affairs Oral History Project”, 2010 la https://www.adst.org/OH%20TOCs/Barnes,%20Harry%20G.%20Jr.toc.pdf. În 1976, aceeaşi impresie fusese împărtăşită de analistul Vladimir Socor, care emigrase din România în SUA cu doar câţiva ani înainte. Conform lui Socor, „niciodată nu s-a făcut vreo aluzie oficială” sau academică la tema tabu a Basarabiei pentru că ar fi „depăşit limitele testate ale toleranţei sovietice”. Vladimir Socor, The Limits of National Independence in the Soviet Bloc: Rumania’s Foreign Policy Reconsidered,Orbis, vol. 20, nr. 3 (toamna 1976), p. 701-732.
4 Larry L. Watts, The Soviet-Romanian Clash over History, Identity and Dominion, e-Dossier Nr. 28, Cold War International History Project, March 2012 la https://www.wilsoncenter.org/publication/e-dossier-no-29-the-soviet-romanian-clash-over-history-identity-and-dominion. Toate documentele din acest studiu au fost iniţial descoperite de Gheorghe Negru şi publicate, în traducere românească, în studiul său Disputa dintre USSR şi RSR privind tratarea istoriei relaţiilor ruso- şi sovieto-române,Destin Românesc, nr. 3-4 (67-68), 2010.
Romanul Mihai Cofar, maltratat si batjocorit sadic la Targu Mures, in martie 1990, aproape ucis de extremistii unguri dar prezentat de televiziunile straine si de Smaranda Enache drept un “maghiar victima a pogromului romanesc”
Revista INSTITUTUL DE STIINTE POLITICE SI RELATII INTERNATIONALE AL ACADEMIEI ROMANE ne pune la dispozitie un intreg capitol, in format PDF, din lucrarea istoricului Larry Watts “Cei dintai vor fi cei din urma” (Editura Rao, 2013), a doua parte a trilogiei expertului in informatii american dedicata Războiului clandestin al blocului sovietic împotriva României. Pagina de internet Roncea.Ro, afiliata portalului Ziaristi Online, reda prima parte a acestui capitol, cu trimitere in final la site-ul ISPRI pentru descarcarea directa a documentului PDF. Revista de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale Nr. 1/2013 poate fi cumparata prin comanda electronica de la libraria ISPRI, a Institutului Academiei Romane.
ROMÂNIA GREŞIT ÎNŢELEASĂ*
LARRY L. WATTS**
Abstract. This chapter examines the origins and impact of cognitive bias, organizational pathologies such as dysfunctional secrecy and compartmentalization, and intentional disinformation on US assessments of Romanian policy and behavior during the Cold War. This excerpt analyzes US dismissals of independent behavior during the mid-1950s, and the failure to share dramatic elements of Romanian policy among key stakeholders after the Cuban Missile Crisis.
În ultimul deceniu al Războiului Rece, analizele americane susţineau că regimul comunist din România n-ar mai fi „rebelul“ care fusese cândva. Pe la mijlocul deceniului, mulţi dintre cei mai bine informaţi specialişti în problemele Europei de Est erau convinşi, de exemplu, că multe dintre analizele anterioare „bătuseră prea mult monedă pe independenţa României în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, în contrast cu «cei cinci loiali»“, iar această atenţie exagerată faţă de aparentul diferend sovieto-român de asemenea „predispunea la exagerarea fidelităţii restului ţărilor din Pactul de la Varşovia“.1 Se credea acum că „problemele economice grave şi dependenţa de sprijinul economic sovietic“ a României permiseseră Moscovei să o „mituiască, furnizându-i energie, pentru a-I câştiga asentimentul sau măcar supunerea faţă de deciziile Pactului de la Varşovia“, transformând-o într-un „aliat ceva mai cooperant“.2
Câţiva analişti au insistat că sfidarea afişată de România faţă de Moscova a fost doar o aparenţă; că România nu a fost o „rebelă“, ci mai degrabă un „cal troian“ sovietic, iar această servitute secretă faţă deMoscova ar reprezenta caracteristica definitorie a regimului de la Bucureşti.3 Aceşti analişti au argumentat că liderii occidentali creduli (ca şi liderii de opinie) au fost duşi cu zăhărelul de docilitatea liderilor români, care ar fi lucrat neîncetat împotriva intereselor SUA şi în beneficiul Kremlinului. Conform acestei viziuni, fiecare demonstraţie a opoziţiei României faţă de URRS şi fiecare exemplu admirabil de comportament al Bucureştiului reprezentau o parte a unui complot elaborat de câştigare a unei încrederi nemeritate din partea Occidentului sau de înşelare a poporului român.4
Cu o frecvenţă crescută în perioada premergătoare Revoluţiei din decembrie 1989 din România, ţara şi liderul său au fost portretizate ca fiind responsabile de provocarea în mod deliberat a unor tensiuni internaţionale, de pe urma cărora ar fi tras foloase;5 ca promovând şi pregătind agresiuni militare în Europa6; conspirând cu state paria, cum ar fi Coreea de Nord şi Libia, împotriva SUA7; conducând programe de înarmare nucleară şi bacteriologică8 şi angajându-se într-o politică de „genocid cultural“ împotriva minorităţilor proprii9. Acuzaţiile extreme de şovinism, în special în rândurile militarilor români, au fost atât de dese în anii 1980, încât serviciile secrete din SUA au inclus conflictul etnic şi pogroamele împotriva maghiarilor din Transilvania drept scenarii probabile, în caz că s-ar ajunge la instabilitate în România10. Conform unei evaluări de la mijlocul anului 1988, o „revoltă generalizată“ ar fi dus „aproape la anarhie, lucru care ar conduce la o preluare a puterii de către forţele militare“, timp în care violenţele interne s-ar putea „transforma în violenţe etnice îndreptate împotriva minorităţii maghiare din Transilvania.“11 La doar câteva luni de la Revoluţie, acest portret sumbru părea să-şi capete confirmarea, o dată cu ciocnirile etnice din oraşul transilvănean Târgu Mureş, pe care presa internaţională le-a prezentat drept un atac furibund al şovinilor români împotriva etnicilor maghiari, lucru asimilat ulterior cu pogroamele antisemite din perioada Holocaustului12.
Descoperirile din arhivele Pactului de la Varşovia după 1989 şi investigaţiile conduse de organisme de monitorizare americane şi internaţionale au infirmat toate aceste acuzaţii anterioare anului 1989. Ele au relevat faptul că Bucureştiul a continuat să sfideze Moscova pe „aproape toate punctele de pe agendă“, în interiorul Pactului de la Varşovia13. Într-adevăr, românii intraseră atât de tare în conflict cu URSS, spre finele anilor 1970, încât ţara lor fusese transferată, în cadrul KGB-ului, de la departamentul de colaborare cu alte state socialiste surori, la cel care se ocupa de statele NATO duşmane (împreună cu Iugoslavia şi Albania).14 KGB-ul punea România în aceeaşi categorie cu SUA, Germania de Vest şi Israelul—centre ale unor operaţiuni subversive antisovietice, îndreptate împotriva populaţiilor din URSS.15
De fapt, revelaţiile postcomuniste provenite din arhive şi investigaţii nu au reuşit să confirme în nici un fel existenţa unor preparative pentru operaţiuni militare agresive din partea României, îndreptate împotriva niciunuia dintre vecinii săi – în ciuda unor schimburi de replici adesea acide, care au avut loc la sfârşitul anilor 1980 între Budapesta şi Bucureşti. Şi nu s-au descoperit nici arme de distrugere în masă, nici urme că ar fi existat vreodată astfel de arme pe teritoriul României.16 Departe de a fi militarii şovini arzând de nerăbdare să lanseze un pogrom împotriva minorităţilor etnice, ForţeleArmate Române au jucat, de fapt, după Revoluţie, un rol important de mediere între popoare şi state — un rol pe care Budapesta l-a recunoscut public.17
Filmul original al ciocnirilor etnice despre care s-a spus că au fost provocate de români la Târgu Mureş, în martie 1990 — neacceptat multă vreme de anchetatori – şi interviurile cu regizorul şi jurnalistul britanic care a relatat către Occident ce se întâmpla, au relevat că lucrurile au stat exact invers.18 Grupul mai mare de demonstranţi de etnie maghiară (majoritar în zona respectivă) i-a atacat pe cei de etnie română, iar victima confruntărilor brutale, portretizată în presa internaţională drept un etnic maghiar atacat de un şovin român era de fapt un etnic român atacat de maghiari.19 Jurnaliştilor britanici care relatau ciocnirile li s-au oferit desfăşurătoare ale evenimentului gata interpretate, pe care ei n-au avut posibilitatea de a le supune unei verificări, de vreme ce nu i-au putut intervieva pe cei implicaţi.20
Chestiunea arzătoare este aceasta: cum şi de ce au înţeles atât de greşit analiştii americani evoluţia situaţiei din România şi dinamica relaţiilor din interiorul Pactului?
————————
1 Acest citat este preluat din alocuţiunea susţinută de Robert Hutchings, în mai 1984, în cadrul conferinţei ocazionate de lansarea volumului The Warsaw Pact and the Question of Cohesion: Volume I, The GreaterSocialist Army: Integration and Reliability (1983), coordonat de Teresa Rakowska-Harmstone şi Christopher D. Jones de la Departamentul Canadian alApărării. Pentru a fi corect cu Hutchings, percepţia sa a fost împărtăşită de marea majoritate a participanţilor, care a inclus 97 de specialişti de vârf şi oficiali guvernamentali din America de Nord şi Europa. Hutchings, la vremea aceea director al Radio Europei Libere, a fost curând detaşat ca ofiţer al US National Intelligence, unde a coordonat National Intelligence Estimates realizată de întreaga comunitate de intelligence a SUA pe perioada ultimilor ani ai decadei. „Remarks of Robert Hutchings“ in „Part II: The Warsaw Pact Forces: Fragmentation and Reintegration,“ The Warsaw Pact and the Question of Cohesion:A Conference Report, co-sponsored by Washington, D.C., Kennan Institute for Advanced Russian Studies and The Woodrow Wilson International Center for Scholars, 1985, 25. Singura voce din cadrul conferinţei care a subliniat cât de diferită este acum România în comportamentul său de politică externă şi de securitate a fost Christopher Jones.
2 Christian Nünlist, „Cold War Generals: The Warsaw Pact Committee of Defense Ministers, 1969-90,“ May 2001, Courtesy of Parallel History Project on European Cooperation (PHP), ww.php.isn.ethz.ch, by permission of the Center for Security Studies at ETH Zurich on behalf of the PHP network, (Hereafter: PHP), at https://www.php.isn.ethz.ch/collections/coll_cmd/introduction.cfm?navinfo=14565.
4 Din 1989 această linie interpretaţională i-a influenţat pe unii să susţină că Bucureştiul sprijină în mod explicit regimul Dubcek şi chiar că şi mai spectaculoasa denunţare a invaziei sovietice din Cehoslovacia nu a fost decât „o mascaradă politică“. Vezi Vladimir Tismăneanu and Bogdan Iacob, „Betrayed Promises: Nicolae Ceauşescu, the Romanian Communist Party, and the Crisis of 1968“ in Vladimir Tismăneanu, editor, Promisesof 1968: Crisis, Illusion and Utopia, Budapest, Central European University Press, 2011, p. 257; Vladimir Tismăneanu, „Behind the Façade of the Ceauşescu Regime,“ Radio Free Europe, 28 June 2008, at https://www.rferl.org/content/Behind_Facade_Ceauşescu_Regime/1145867.html. Vezi de asemenea Tom Gallagher, Theft of a Nation: Romania Since Communism, London, Hurst & Co, 2005, p. 58.
6 Henry Kamm, „Hungarian Accuses Rumania of Military Threats,“ The New York Times, 11 July 1989; Andrea Tarquini, „Ceauşescu is Buying Missiles to Aim at Hungary,“ La Repubblica, 16/17 July 1989; Douglas Clarke, „The Romanian Military Threat to Hungary,“ RAD Background Report/130, Radio Free Europe Radio (RFER), 27 July 1989, Open Society Archives (OSA), Box 143, Folder 4, Report 53.
7 Vezi de exemplu Ion Mihai Pacepa, Red Horizons,Washington DC, Regnery Gateway, 1987, pp. 99-100, 297, 300-301.
8 Vladimir Socor, „Ceauşescu Claims That Romania Could Make Nuclear Weapons,“ Romanian Situation Report/4, RFER, 4 May 1989; Jonathan Eyal, „Romania: Looking for Weapons of Mass Destruction?“ Jane’sSoviet Intelligence Review, vol. 1, no. 8 (August 1989), pp. 378-382. Douglas Clarke a obţinut acest articol înainte de a fi publicat şi îl citează cu titlul original propus de Eyal indicând modul în care Eyal a fost pe deplin convins de campania de măsuri active: „Romania: A Dictator Dreaming of New Mass Destruction Weapons.“ Clarke (1989b), p. 6.
9 Vezi Witnesses to Cultural Genocide: First-Hand Reports on Rumania’s Minority Policies Today, New York, American Transylvanian Federation, Inc and Committee for Human Rights in Romania, 1979; Volgyes (1982), pp. 82-83; Genocide in Transylvania: Nation On The Death Row, compiled by the Transylvanian World Federation and the Danubian Research and Information Center, Astor, Fl., Danubian Press, 1985.
10 Pentru presupusul şovinism al militarilor români vezi Volgyes (1982), pp. 41, 45, 47, 54-56, 58, 83, 94, 98.
11 „Romania: Impending Crisis?“ in Soviet Policy Toward Eastern Europe Under Gorbachev: National Intelligence Estimate (NIE 11/12-9-98), 26 May 1988, p. 16, CIA.
12 Vezi The Washington Post, 22 March 1990. Povestea originală a fost spusă de jurnalistul de la Sky News, Gary Lawon Honeyford. Elöd Kincses, Marosvásárhely fekete márciusa, Püski Kiadó, Budapest, 1990, disponibil în engleză ca Black Spring: Romania’s Path from Revolution to Pogrom December 1989 – March 1990, Budapest-Munich,, Present LTD, 1992, at https://www.hunsor.se/dosszie/elod_blackspring.pdf.
13 Anna Locher, „Shaping the Policies of the Alliance —The Committee of Ministers of Foreign Affairs of the Warsaw Pact, 1976-1990“, May 2002, PHP. See also Nünlist (2001), PHP.
14 Christopher Andrews and Vitalyi Mitrokhin, The World Was Going Our Way: The KGB and the Battle for the Third World, New York, Basic Books, 2005, p. 500. România a fost de asemenea transferată din grupul de cooperare al serviciilor de informaţii frăţeşti al statelor din Pactul de la Varşovia. De exemplu în compartimentul de informaţii externe est german al Stasi, România a fost transferată în grupul statelor „rebele“, „dizidente“ şi „renegate“ (grupul G) alături de China, Albania şi Iugoslavia. Georg Herbstritt şi Stejărel Olaru, Stasi şi Securitatea, Bucureşti, Humanitas, 2005, p. 102. Vezi de asemenea „Ein feindliches Bruderland. Rumänien im Blick der DDR-Staatssicherheit“, Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik (Berlin), no. 1 (May 2004).
16 Vezi „Ameninţarea nucleară românească“ în capitolul 16 al cărţii.
17 Vezi Nepszabadsag (Budapest), 15 December 1990, tradus în Foreign Broadcast Information Service – East Europe (FBIS-EEU), no. 243, 18 December 1990, p. 62; Lajos Für interview by Peter Marvanyi on Budapest Kossuth Radio Network, 3 June 1992, 1830 hrs GMT in „Minister Fur on Military Agreements with Romania,“ FBIS-EEU-92-109, 5 June 1992, p. 19. Vezi de asemenea, Zoltan Barany şi Peter Deak „The Civil – Military Nexus in Hungary“ în Constantine P. Danopolous şi Daniel Zirker, eds, The Military and Society in the Former Eastern Bloc, Boulder, Westview, 1999, p. 46.
18 Vezi interviul cu directorul programului, Patrick Swain, realizat de Mihai Mincan, „Culisele manipulării conflictului româno-maghiar din 20 martie 1990“, Adevărul, 14 martie 2010, la https://adevarul.ro/ news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflictului-romano-maghiar-20-martie-1990-1_50ad49937c42d5a663924d61/index.html. Vezi de asemenea Dorin Suciu, „Postscriptum la o manipulare“ la https://roncea.ro/2010/03/22/dupa-20-de-ani-post-scriptum-la-o-manipulare-dorin-suciu-prezinta-noi-dovezi-de-la-targu-mures-ungurii-au-reusit-sa-blocheze-pe-youtube-documentarul-despre-ororile-din-1990/. Poveşti despre pogromul românilor împotriva etnicilor maghiari în Târgu Mureş continuă să circule, cu câteva semne de întrebare: cum o „adunătură“ estimată între 500 şi maxim 3.000 indivizi ar putea lansa un pogrom împotriva unui grup estimat între 9.000 şi maxim 15.000 indivizi sau cum poate avea un pogrom ca rezultat 135 de răniţi între cei care l-au comis şi numai 33 de răniţi între presupusele victime. Ministrul de Externe maghiar Gyula Horn a fost primul care a descris evenimentele din Târgu Mureş ca un „pogrom“, la 22-24 martie 1990, în cadrul reuniunii Consiliului Europei dedicat relaţiilor cu Europa Centrală şi de Est. Vezi de asemenea „Minority Situation in Romania Seen as Worst in Central Europe“ şi „Anti-Hungarian Attacks in Mures County Discussed“ in the Foreign Broadcast Information Service’s, Joint Publications Research Service Report: Eastern Europe, JPRS-EER-90-166, 19 December 1990, U.S. Government Printing Office, pp. 1-2, 5.
20 Conform lui Swain, el a fost angajat de postul londonez de televiziune Channel 4 pentru a realiza un segment al unui program numit „Şi zidurile au căzut: vecinii răi“ dar proiectul a fost finanţat şi produs numai de Budapesta. Mai mult, imaginile filmului şi informaţiile privind identitatea grupurilor şi indivizilor ca şi natura acţiunilor ce au avut loc au fost asigurate de producătorul maghiar. Swain s-a bazat în întregime pe partenerii lui pentru interpretarea evenimentelor şi nu a intervievat niciun român ca parte a proiectului. Vezi Mincan (2010).
* Extras din Capitolul 1 „România greşit înţeleasă“ din Cei dintâi vor fi cei din urmă: România şi sfârşitul războiului rece (Editura RAO), volumul II din trilogia lui Larry L. Watts, Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României.
** Profesor la Universitatea din Bucureşti, Masterul Studii de Securitate şi Analiza Informaţiilor al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială.
August 31st, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
