“Cu ungurii nu putem avea probleme militare: dacă dăm drumul la toţi caii din Ardeal, fără călăreţi, în două ceasuri se pişă în Budapesta”, spunea Petre Ţuţea. Budapesta a fost ocupată, hrănită şi eliberată de Armata Română. Chestia nu le place ungurilor deloc. De aceea s-au gândit chiar să falsifice istoria, aşa cum era ea înscrisă pe Arcul de Triumf din Bucureşti. Aşa că într-o zi menţiunea a dispărut. După ce basorelieful ce omagia pe Arcul de Triumf ocuparea şi eliberarea Budapestei de către Armata Română, la 4 august 1919 (foto aici), a fost eliminat, sub una din guvernările trădătoare în care UDMR şi-a făcut de cap, am făcut o Plângere pentru identificarea şi pedepsirea autorilor acestei fapte penale. Deşi Parchetul a început ancheta, prin 2012, şi deşi aflarea răufăcătorilor era la fel de grea ca depistarea unui elefant roz în biroul miniştrilor culturii UDMR, nici până azi nu au fost aflaţi făptaşi. Când a devenit clar că autorităţile nu vor să se mişte pentru îndreptarea unei asemenea sfidări şi batjocoriri maghiare la adresa Istoriei şi a României, de Crăciunul anului 2013 câţiva băieţi viteji s-au gândit să facă un cadou inedit românilor, reînscriind Budapesta pe Arcul de Triumf, printr-o manieră cu totul inedită, imaginată şi pusă în aplicare de activistul pentru drepturile omului Mihai Tociu (video mai jos). Iată că, în sfârşit, după alţi doi ani şi chiar la aniversarea a 96 de ani de la eliberarea capitalei maghiare de hoardele bolşevice ale lui Bela Kuhn (Cohen), restauratorii Arcului de Triumf s-au gândit şi ei să facă un cadou românilor, finalizând chiar pe 4 august 2015 basorelieful ce urmează să reamintescă lumii cum a salvat Armata Română B U D A P E S T A!
Felicitări şi mulţumiri!
PS: Desigur, sperăm ca lucrările să fie gata până de 1 Decembrie, pentru ca Armata Română, brigăzile SRI şi alte detaşamente să poată trece cu arma la umăr pe sub Arcul de Triumf!
Astăzi, 21 Mai, de Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, s-a înfăptuit sfinţirea monumentului celor 250.000 de romani jertfiţi la Cotul Donului în 1942, în Marele Război îndreptat împotriva bolşevismului ateu şi pentru Reîntregirea Naţională, ne informează Victor Dogaru, care ne oferă şi fotografia de mai sus.
În frumoasa imagine de la evenimentul de dezvelire a Troiţei îi avem, de la stânga la dreapta, pe domnul General (r) RADU THEODORU (92 de ani, autorul celebrelor carţi “România ca o pradă” şi “Urmaşii lui Attila” – PDF), în costum naţional pe unul dintre ultimii supravieţuitori ai bătăliei de la Cotul Donului, ION NICĂ PAIU (95 de ani) şi pe General (r) dr. FLORIAN TUCĂ (87 de ani, cunoscut istoric militar).
Iniţiativa ridicării primului monument comemorativ în memoria ostaşilor români morţi la Cotul Donului aparţine inimosului şi neobositului general Radu Theodoru, fiind susţinută de Părintele Arhimandrit Mihai Muscariu de la Sfânta Mănăstire Comana, cât şi de alţi patrioţi. Dezideratul final este înălţarea unei Troiţe chiar pe locul bătăliei, unde pe locul de veci al atâtor români nu se află ridicată nici măcar o cruce.
Detalii, pe site-ul realizat de Emilian Stoenică, CotulDonului. Acţiunea domnului General Radu Theodoru a fost inspirată de lucrarea “Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare” (Chişinău, 2012) promovată de energicul cercetător basarabean dr. Vasile Şoimaru şi la Bucureşti şi realizată de acesta împreună cu Iosif Niculescu, Gheorghe Pârlea şi Roxana Iorgulescu-Bandrabur, la 70 de ani de la bătălia împotriva duşmanului bolşevic.
În continuare redăm un fragment emoţionant din acestă lucrare, extras din capitolul IV al cărţii, intitulat „Ei au supravieţuit măcelului de la Cotul Donului. Şi încă sunt în viaţă, ca să ne povestească…” şi semnat de învăţătorul Gheorghe Pârlea. Reportajul a fost realizat în vara lui 2012 în două sate din judeţul Iaşi.
Să scrieţi că… am dat mâna cu dom’ Mareşal Antonescu!
„Între supravieţuitorii luptelor de la Cotul Donului şi Stalingrad, patru dintre ei trăiesc, cu privilegiul unui supliment de vârstă dăruit de Cel de Sus, în comuna Mirosloveşti, judeţul Iaşi. Bravii ostaşi de la Cotul Donului îşi duc povara bătrâneţii depănându-şi amintirile de război pe băncuţele de la poarta gospodăriilor aflate acum în grija copiilor, ajunşi şi ei în pragul neputinţei aduse de vârstă.
În satul Soci din comuna amintită îşi au gospodăriile Ion (Nică) Paiu, de 92 de ani, şi Mihai Dascălu, de 91 de ani, iar în satul Miteşti, fraţii Eugen şi Vasile Isachi, primul de 91 de ani, iar celălalt de 92 de ani. Faptul de a-i prinde în viaţă chiar în acest an comemorativ al luptelor amintite şi de a-i intervieva ne-a prilejuit o emoţionantă lecţie de istorie vie, dincolo de răceala abstractă a documentelor.
Fraţii Vasile şi Eugen Isachi îl aveau pe Frontul de la Răsărit şi pe cel de-al treilea frate, pe Ion, care n-a avut norocul să scape cu viaţă. L-a sfârtecat o schijă undeva în Bucovina, în timpul retragerii. Cei doi fraţi întorşi acasă au fost şi ei răniţi la picioare şi la mâini. «Era să fim ca-n poezia aceea a lui George Coşbuc: Trei, Doamne, şi toţi trei!», ne surprinde veteranul. Şi tot el ne înştiinţează: «Dar să ştiţi, măi băieţi – între «băieţii» cărora li se adresa, doi trecuseră binişor de 60 de ani – că la Mirosloveşti a fost o mamă care şi-a smuls părul din cap strigând: Trei, Doamne, şi toţi trei!». Şi moş Eugen, schiţând o grimasă ce tindea spre plâns, le pronunţă numele celor trei flăcăi mândri ca brazii, căzuţi tustrei la Cotul Donului: Ion, Gheorghe şi Costache Păduraru. Apoi, bătrânul veteran, atins în zona aceea sensibilă a memoriei sale, născută din cea mai crudă experienţă umană, schimonosit de accesele de plâns, ne uimeşte prin trăinicia faptelor asimilate în mintea omului simplu. «Am văzut iadul pe pământ. Trăgeam cu puşca doar să alung moartea; moartea era rusul. Tovarăşul meu bun, soldatul Potop Alexandru, şi-a prăpădit de tot tăria şi s-a împuşcat singur în cap, ca sa moară repede. Pe dom’ colonel Gumă l-au luat prizonier sub ochii mei. Priveam din tranşeu, cu cei care mai erau vii, cum l-a prins ceata de partizani ruşi. Colonelul avea deja infiptă în spate ţeava de automat rusesc şi n-avea-ncotro. Dacă trăgeam, murea de glonţul nostru. La câteva ceasuri mai încolo, într-un răgaz pentru adunat răniţii, că erau gemete şi strigăte de ajutor şi în româneşte, şi în ruseşte, ne-am repezit, în atac condus de dom’ capitan Armeanu, ca să-l salvăm pe colonel. Îşi săpa singur groapa. Asta făcea ofiţerul nostru când l-am găsit. Am pus ruşii pe fugă, dar l-am lăsat zălog morţii pe dom’ căpitan Armeanu, în prăpădul care tocmai pornise, cu tancurile şi aviaţia. O schijă cât un grăunte îl nimeri chiar în inimă. Aproape nu se vedea pe unde i-a înţepat pieptul. Au murit atunci şi dom’ locotenent cololonel Sorescu, şi sublocotenentul Popescu… Of! A fost mai grea lupta la retragere decât la înaintare. Doamne! Cum se mai ruga la mine un soldat basarabean, cu pântecele flenduri, să-l împuşc! Şi n-am putut …». De-aici încolo n-a mai putut scoate nicio vorbă moş Eugen. Plânsul său ne-a copleşit şi pe noi. Ne simţeam vinovaţi că am răscolit jarul din sufletul celui pe a cărui suferinţă trăim fără merite care să ne pună în cumpănă viaţa. La plecare, i-a revenit puterea ca să strige dupa noi, cu o nedisimulată mândrie: «Să scrieţi că… am dat mâna cu dom’ Mareşal Antonescu!». (Sursa: Historia)
Marţi, 21 Octombrie 2014, Părintele Paulin Clapon, veteran al primei unităţi de paraşutişti militari ai Armatei Române, a fost decorat de către colonelul dr. Doru Constantin Tocilă, comandantul Batalionului 630 Parașutiști «Smaranda Brăescu» de la Bacău, pentru meritele sale militare, transmite Manastirea Petru Voda.Ro.
Monahul Paulin (Gheorghe) Clapon a fost combatant activ pe frontul de Răsărit în al doilea război mondial, luînd parte la o sumă de acţiuni de mare vitejie ale paraşutiştilor militari, o tînără armă de elită înfiinţată în 1941, cu cîteva zile înainte de intrarea României în războiul de dezrobire a Basarabiei. După întoarcerea de pe front a fost arestat şi a stat în temniţele comuniste vreme de aproape 20 de ani, pînă la eliberarea din anul 1964, fiind printre ultimii deţinuţi politici eliberaţi de regimul comunist. În închisorile prin care a trecut, în special închisoarea Aiud, Gheorghe Clapon a fost un model de demnitate, integritate şi dîrzenie. După săvîrşirea întru Domnul a soţiei sale, în anul 2005 a venit la Mănăstirea Petru Vodă, unde a fost tuns în monahism de Părintele Justin Pârvu. Reamintim că şi Părintele Justin Pârvu a fost militar în cadrul trupelor de vînători de munte, Divizia a 4-a, pe acelaşi front de Răsărit.
Evenimentul de ieri este unic în istoria post-decembristă a României şi face o mare cinste Armatei Române, pentru care Sfînta Biserică Ortodoxă se roagă la toate slujbele sale.
Oficiali ai Armatei Române au participat marţi la o slujbă de mulţumire oficiată de către soborul mănăstirii nemţene Petru Vodă. Cu acest prilej, au oferit părintelui Paulin Clapon, veteran de război, însemnele onorifice ale paraşutiştilor militari – bereta, insigna şi ecusonul, precum şi o diplomă de excelenţă, publică şi ziarul Lumina al Patriarhiei Române, Doxologia, portalul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei prezentând şi o filmare, pe care o vedeţi reprodusă mai jos.
Veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, monahul Paulin a făcut parte din prima companie de parașutiști militari, înființată în 1941, şi-a servit şi iubit Patria, a luptat cu mândrie, onoare şi credinţă, a cunoscut închisorile și prigoana comunistă, dar amintirea războiului îi este încă vie.
Sublocotenentul în retragere Gheorghe Clapon, acum monahul Paulin, s-a retras în viața monahală la sfatul vestitului preot arhimandrit Iustinian Pârvu, iar la cei aproape 94 de ani nu poate vorbi, ca urmare a celor trei atacuri cerebrale, dar este foarte lucid, aude și vede foarte bine.
“La vederea militarilor, bătrânul parașutist s-a ridicat din strană. Frații călugări, în frunte cu starețul mănăstirii, protosinghelul Hariton Negrea au efectuat o mică slujbă de mulțumire și la sfârșit i-au cântat monahului Paulin Întru Mulți Ani! Comandantul Batalionul 630 Parașutiști, colonel Doru Tocilă împreună cu plutonierul-adjutant principal Cezar Iosub și plutonierul-adjutant Costel Stanciu, militar rănit în Afganistan, au oferit în numele camarazilor de armă veteranului de război o beretă bordo, o insignă de specialist de clasă în arma parașutism, emblema unității, o diplomă de excelență și o sticlă de vin spumos pe care era tipărită poza Smarandei Brăescu. Prin semne bătrânul a dat de înțeles că a cunoscut-o personal pe temerara parașutistă.
Privindu-i pe parașutiști, chiar dacă nu putea vorbi, din ochii călugărului izvora acel simplu: Mulțumesc că nu m-ați uitat! Pentru câteva clipe, bereta de parașutist a revenit pe capul bătrânului parașutist, după foarte mulți ani de uitare. Toată suflarea din biserică, călugări și militari au simțit că fratele sau camaradul mai în vârstă a redevenit peste ani acea punte de legătură sufletească între armată și biserică.” – ne-a transmis cu emoţie camaradul nostru Lucian Irimia, despre această acţiune de suflet a paraşutiştilor băcăuani.
Pentru că sacrificiu impune respect! Pentru că putem!”
Prezentarea evenimentului pe larg, fotografii precum şi alte informaţii despre martiriul Părintelui Paulin în teminiţele Aiudului, unde a stat închis, 19 ani şi şapte luni, alături de marile personalităţi anticomuniste ale României, la MĂRTURISITORII:
22 iunie 1941 a marcat – peste orice consideraţii teoretice, ideologice, militare, etice ori holocaustologice –, deopotrivă cu 24 ianuarie 1859, 9 mai 1877, 15 august 1916, 1 decembrie 1918 sau 22 august 1968, una dintre Zilele astrale ale istoriei naţionale.
Aşa după cum este cunoscut, în 1940 URSS a săvârşit împotriva României, neprovocată în vreun fel, un act de agresiune făţişă, ocupând cu forţele militare ţinuturi româneşti străvechi: Basarabia în întregime, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi mai multe ostroave din zona Gurilor Dunării. Agresiunea URSS a declanşat reacţia în lanţ care, în scurt timp, în vara-toamna anului 1940, a condus direct la prăbuşirea României Mari. În momentele în care s-a pregătit şi a început Războiul în Est, la 22 iunie 1941, URSS încă nu era aliată cu SUA şi Marea Britanie, tabăra Naţiunilor Unite închegându-se în urma agresiunii hitleriste şi întărindu-se în perioada următoare, când România se afla deja în urmărirea agresorului sovietic. Reiese că nu se poate susţine cum că, din start, de la 22 iunie 1941, România s-ar fi pus în stare de beligeranţă cu Puterile Occidentale (cu Marea Britanie şi SUA, în primul rând). Campania României în Est – Războiul Sfânt, cum a fost denumit din cele dintâi minute – a beneficiat, indiferent de “culoarea” aliatului (A. Hitler) ori de stadiul deplorabil al pregătirii armatei noastre, de susţinerea poporului român în întregime, de acordul partidelor politice ale momentului şi al monarhiei, mai puţin de suportul comuniştilor şi al altor indivizi aflaţi în solda Moscovei ori subjugaţi propagandei staliniste. Având în vedere situaţia concretă şi ţelurile campaniei (eliberarea provinciilor răşluite şi zdrobirea comunismului), războiul României din 1941-1944 a purtat, de la un capăt la altul, un caracter naţional şi popular. România n-a luptat decât pentru a-şi recupera fiii şi pentru a-şi impune recunoaşterea dreptului; ea nu s-a angajat nicidecum într-un război rasial, nici într-unul în afara legilor internaţionale. S-a întâmplat, aşa după cum anticipase, în decembrie 1916, la Iaşi fiind, inegalabilul Nicolae Iorga, şi anume că bătălia Românilor se desfăşura, atunci, ca şi, adăugăm noi, după 22 iunie 1941, pentru „DREPTUL NOSTRU ÎNTREG. ATÂT, ŞI PENTRU NIMIC MAI MULT, NU”!
(…)
În 1941, cu siguranţă, Antonescu se dovedise, înainte de orice, omul faptelor. La 22 iunie 1941, el a răspuns exemplar pentru riscul imens asumat – un război împotriva URSS, pentru distrugerea pericolului comunist şi eliberarea provinciilor istorice ocupate de Kremlin în 1940. Cum am precizat, Războiul României a fost unul drept de la un capăt la altul, în mod precis de la 22 iunie 1941 şi până la trădarea internă, cu ramificaţii internaţionale, din 23 august 1944. De altfel, chiar la 1 iunie 1946, în ziua execuţiei, care a amintit, potrivit voinţei Învingătorilor de moment, de un veritabil masacru, Mareşalul Antonescu a transmis mamei sale, în cursul ultimei lor întâlniri, la Jilava, această declaraţie cu valoare de testament: « DACĂ MOR, ESTE PENTRU BUCOVINA ŞI BASARABIA. DE-AR FI SĂ REÎNCEP, AŞ FACE LA FEL! »
În context, se impune această precizare: Războiul din Est al României nu a avut absolut nici o legătură cu holocaustul brun, nazist, nefiindu-i nici cauză şi nici efect. A suportat însă toate consecinţele holocaustului roşu, sovietic, atât după 1944, dar şi… anticipat, în 1940-1941, în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei ocupate de Armata Roşie în urma notelor ultimative ale lui V. M. Molotov din 27-28 iunie 1940.
Este mai puţin cunoscut că, în noaptea de 21/22 iunie 1941, în orele care au precedat nemijlocit atacul din zorii zilei, Ion Antonescu, în prezenţa generalului Eugen Ritter von Schobert şi a unor ofiţeri germani şi români, în trenul de comandament « Patria », garat în staţia Piatra Neamţ, a prevestit acţiunea militară «dreaptă şi sfântă» proiectată: « Domnule General, Domnilor, vă anunţ că în această zi a sosit ceasul luptei pentru a şterge pata de dezonoare de pe fruntea Ţării şi de pe stindardele Armatei. Peste puţin timp, în faptul acestei zile, Armata Ţării va primi ordinul să treacă Prutul spre a împlini trupul Ţării, aşa cum a fost lăsat de la Basarab …» Au urmat, în fapt, două documente de amplă rezonanţă istorică, atât Ordinul către Armată dar şi Proclamaţia către Ţară, esenţiale din multiple puncte de vedere, dar înainte de orice pentru declanşarea operaţiunii militare şi constatarea intervenţiei stării de casus belli între România şi URSS, pentru definirea precisă a ţelurilor de război – eliberarea provinciilor istorice şi a Românilor subjugaţi prin forţă în 1940 de către Imperiul roşu stalinist şi sensul cruciadei anticomuniste, angajată pentru prevenirea pericolului unei viitoare cotropiri sovietice. Ambele documente, exprimând forţa şi hotărârea în acţiune, l-au dezvăluit fără dificultate pe autorul mesajului, care, dacă acceptăm, cum se cuvine, că stilul reprezintă Omul, atunci acesta a fost Antonescu, care, de altfel, după cum vom constata, a intervenit personal în text. După cum a fost şi în intenţia autorului, documentele erau şi au rămas, o dată cu desfăşurarea evenimentelor, apoi cu trecerea deceniilor, inclusiv a celor ce vor să vină, piese de referinţă pentru orice antologie a demnităţii naţionale. Cum cititorul dispune mai jos de textul integral al Ordinului lui Antonescu, vom stărui asupra îndemnului cuprins în Proclamaţia către Ţară : « Români ! Vă chem la luptă. La lupta sfântă, în contra prăvălitorilor civilizaţiei şi bisericii, ai dreptăţii şi propriilor noastre drepturi. La lupta sfântă pentru Neam şi pentru Rege. La lupta mare şi dreaptă, alături de Marea Naţiune Germană, pentru dreptatea viitorului românesc». Este, după cum avertizat, rândul lui Antonescu să intervină, motivându-şi personal rolul şi rostul : «…V-am cerut să-mi dăruiţi nădejdea voastră, încrederea voastră, făgăduindu-vă să lupt pentru reînălţarea Patriei. Şi m-aţi ascultat. Dumnezeu m-a ajutat ca la un an numai de la prăbuşirea graniţelor – anul umilirii, al suferinţei şi învăţăturii româneşti – să pot îndrepta din nou Neamul nostru pe calea luptei şi sfintelor noastre drepturi. Am purtat de-ajuns pe braţele mele zbuciumate frământatele ruine ale României Scumpe şi Mari […] A sosit vremea să-mi împlinesc jurământul. Pornim la luptă. În acest ceas de încercare, jur să vă duc la biruinţa sfinţirii drepturilor noastre asupra bătrânei Moldove, să fac din nou in pământul Basarabilor vatra morţilor şi leagănul copiilor noştri şi din codrii Bucovinei straja nepieritoare a gloriei româneşti. Mulţumesc Domnului că m-a învrednicit să sparg atât de repede cătuşele roşii ale anarhiei şi pradei cotropitoare […] Dumnezeu ne-a dat ani grei de încercare cruntă. Ne-a deschis drumul de furtună spre zori de înălţare. Să-l urmăm cu încredere, Români! Cu gândul ţintă la drepturile Neamului … Să pornim la luptă, Români! … Cu Dumnezeu înainte. Urmaţi-mă! Războiul Sfânt a început!»
ORDIN CĂTRE ARMATĂ
„Ostaşi,
V-am făgăduit din prima zi a noii Domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă; să şterg pata de dezonoare din cartea Neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri.
Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a Bisericii, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!
Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.
Ostaşi,
Plecaţi azi pe drumul biruinţelor lui Ştefan cel Mare ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor. Înainte. Fiţi mândri că veacurile ne-au lăsat aci straja dreptăţii şi zid de cetate creştină. Fiţi vrednici de trecutul românesc.
Ostaşi,
Înainte. Să luptaţi pentru gloria Neamului. Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri. Să cinstiţi prin vitejia voastră amintirea lui Mihai Vodă şi a lui Ştefan cel Mare, a martirilor şi eroilor căzuţi în pământul veşniciei noastre cu gândul ţintă la Dumnezeu.
Să luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori.
Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru.
Ostaşi,
Izbânda va fi a noastră. La luptă.
Cu Dumnezeu înainte!
General Ion Antonescu, 22 iunie 1941”
Studiul integral al Profesorului Gheorghe Buzatu la:
Doi nationalisti romani – inventivul Mihai Tociu si acerbul Mihai Rapcea – sustinuti mediatic de Roncea.Ro si Bindiribli.ro au redat demnitatea nationala romanilor, in ajun de sarbatori, si au repus adevarul istoric privind eliberarea Budapestei la locul lui, pe Arcul de Triumf. Un cadou de la romani pentru romani. Actiunea civica asumata de cei prezenti a avut lor azi, 23 Decembrie 2013, sub deviza: “De Craciun romanii si-au dat ratia de adevar”.
Nu s-a intamplat atunci, pentru ca am asteptat ca autoritatile sa nu batjocoreasca Armata Romana, din nou, trecand-o pe sub un Arc al carui Triumf a fost stirbit deliberat. Dar, surpriza (?), povestea cu parada golita de fond s-a repetat si anul acesta.
Dupa o oarecare perioada, in care am fost si audiat, un investigator mi-a spus in particular ca modalitatea prin care a fost inceputa actiunea denota ca sefii si-au propus ingroparea afacerii. In primul rand, au intrebat vinovatii daca sunt vinovati si ei au zis, normal, ca nu. Asta nu e nimic nou in cazul unei anchete. Problema e ca afirmatia lor – a Ministerului Culturii si Primariei – a fost luata drept litera de lege: si anume ca modificarea dateaza din 1953. Asa ca onor Parchetul General s-a spalat pe maini si a dat un mare NUP (documentele mai jos).
Insa, chestiunea este ca, din 1989 incoace, Arcul de Triumf a trecut prin vreo doua restaurari si jumatate (in ultimul caz s-au ridicat schele in jurul Arcului, pentru a fi apoi date jos apoi fara vreo explicatie clara). Pe scurt, noi nu stim daca aceste institutii sau altele au operat profanarea Arcului de Triumf, dar ele au dat vina pe comunistii bolsevici din ’53 desi numerosi veterani ai Armatei Romane, care au defilat de-a lungul anilor pe sub Arc, au depus marturie ca inscriptia Budapesta a fost reinstalata la locul ei dupa 1964.
Eu, ca simplu jurnalist si cetatean roman, vreau doar adevarul. Si modul cel mai simplu prin care adevarul putea fi aflat era o expertiza tehnica asupra cimentului care a astupat inscriptia. Era greu? Nu! Tot asa cum nu era greu nici sa fie curatat acest ciment pentru a reaparea BUDAPESTA printre bataliile castigate de Armata Romana si inscrise pe Arcul de Triumf, ca urmare a victoriei asupra trupelor bolsevice ale lui Bela Kun, in ceea ce ramane practic in istorie drept primul razboi anticomunist al lumii.
Dar nici Primarul General, nici capii Armatei, nici UDMR-istii din Ministerul Culturii si nici comandantul lor suprem, nu s-au invrednicit sa faca acest lucru de trei ani incoace, de cand dureaza scandalul, multumindu-se sa dea din gura despre patriotism la 1 Decembrie, cu o istorie mutilata deasupra lor.
La operarea simbolica a Romaniei cei responsabili de redarea demnitatii nationale s-au dovedit drept agenti, mai precis servitori, ai celor care au astupat inscriptia, fie ei ocupantii sovietici si alogenii bolsevici din 1953 fie mostenitorii si succesorii lor de dupa 1989.
Gazeta de Nord Vest, publicatie din Satu Mare infiintata in 3 ianuarie 1990, a fost rasa de pe internet in cursul zilei de ieri, 9 mai 2013, iar redactorii dati afara din sediul redactiei cu gorilele unei firme de “security”. Scandalul, chiar daca are pe fond, in aparenta, diverse cauze locale, are loc dupa aparitia in presa a unor acuzatii extrem de grave ale senatorului PSD de Satu Mare Valer Marian, colaborator al Gazetei, la adresa presedintelui Partidului, premierul Victor Ponta, si a socrului sau, Ilie Sarbu. Totodata, ultimul articol cu tenta de investigatii aparut in Gazeta, in data de 8 mai a.c., facea referiri la anumite intoxicari privind conducerea SRI, respectiv legate de prim-adjunctul Florian Coldea, servite, olograf, de un anume colonelul (r) Ioan Timis, implicat in actionariatului Gazetei.
Cărțile lui Larry Watts atestă, din surse neromânești, același adevăr, chiar dacă autori deloc dezinteresați se încăpățânează să susțină stereotipul mincinos al obedienței totale a României postbelice față de Moscova.
„Aviatori de altădată” a istoricului Daniel Focşa, apărută în noiembrie 2012, este o astfel de armă a duhului, în care România cea adevărată, ţara noastră cea pierdută este reînviată şi readusă în prezent, prin alcătuirea magică de cuvinte scrise cu talent, cu pasiune şi cu suflet
MOTTO: “Teritoriul însă ce l-a cerut bunei voințe a noastre nu i-l vom ceda niciodată, câtă vreme vom fi în viață. Noi însă, nici din dragoste, nici de frică, nu-i cedăm din pământ nici cât un deget”
Faptul că Dl. Marian Preda, actualul decan al Facultăţii, este un sociolog de o mediocritate și incompetență profesională probată prin scrierile și declarațiile sale publice jenante nu este doar problema sa personală.
Armata românească a fost instituţia cea mai pro-americană din ţara dumneavoastră, vazând SUA drept contraponderea militară principală a Moscovei în Europa si principalul sprijin al României. Din cauza faptului că Elena Ceauşescu a fost împotriva americanilor, politica s-a schimbat în anii ‘80.
In 2009, Turcescu era inrolat in ARMATA de la Realitatea FM si Realitatea TV (a lui Sorin Ovidiu Vintu) si incepuse lupta cu “tiranul Basescu” … Acum ii linge pingelele (nota Z.O.)
Parintii basarabeni sunt revoltati ca “Enciclopedia Medicală a Familiei”, donată recent de Guvernul României si raspandita in scoliele din Republica MOldova conţine propaganda homosexuala, fotografii şi explicaţii indecente, nepotrivite pentru vârsta elevilor. Volumele fac parte din Colectia “Cartile Adevarul”.
Iulian Leca: Ar fi ramas doar problema morala a lui M.R. Ungureanu si a placerilor sale ciudate de a se pomada si ferchezui din belsug din bani publici, in timp ce in calitate de sef al Executivului impui masuri de austeritate si predici doctrina de dreapta.
Pe scurt, scandalul MRU – unguentul l-ar fi afectat doar pe autorul si beneficiarul din acte al produselor de lux achizitionate de Regia de Protocol a Guvernului, nu si pedelisti. Cu atat mai putin a Aliantei Romania Dreapta. Insa un necaz nu vine niciodata singur – o vorba din popor, a carei valabilitate o cunoastem cu totii din propria experienta. Si pentru ca, probabil, s-au temut ca imaginea sa nu-i fie intr-atat de afectata de scandalul cheltuielilor de lux de la Guvern, capii PDL au decis sa-l salveze pe istoric si sa-l trimita sa candideze intr-un loc sigur, unde victoria ar fi asigurata in proportie de 90%. (…)
Insa cum va percepe electoratul, in general, candidatura celei mai mari sperante a dreptei romanesti – Mihai Razvan Ungureanu – in fieful unui baron local de calibrul lui Gheorghe Falca? Ce sa insemne ca nu a avut curajul sa mearga acasa la el, la Iasi, dar alege postul garantat de un Falca plin de dosare penale? (…)
Paradoxala schimbare la fata a unui partid care vede acum, din nou, cum salvatorii se transforma in calai, iar pleasca devine tot mai mult un blestem.
“E vorba de un fost consilier de-al lui Tăriceanu, un tinerel dat afară din Guvern pe uşa din faţă şi întors pe-o fereastră din dos, în Cabinetul lui Ponta. Acum are şi rang şi funcţie”, il citeaza pe profesorul Corneliu Turianu ziarul GHIMPELE.
Echipa noastra de la Vrajitorul.eu impreuna cu ziaristii de investigatie de la ziarul CAPITAL, pregatim o lovitura de toamna pentru toti smenarii si smecharii din mediul de afaceri romanesc.
„Să fi fost de început cu Divizia de Cremene a generalului Ion Dumitrache înseamnă mai mult decât orice hristov de vitejie, înseamnă mirul norocului odată cu harul eroic” – Mareşal Ion Antonescu, iunie 1943
Pornind de la o informatie ce circula pe bloguri inca din urma cu vreo doi ani (!), in care istoricul Florin Sinca reclama vandalizarea Arcului de Triumf si a istoriei nationale prin mutilarea placii pe care era inscrisa Budapesta printre orasele eliberate si bataliile castigate de Armata Romana, presa intarziata de astazi a reusit sa produca o reactie prin publicarea unei stiri, reproduse insa fara cercetarea in profunzime a faptelor. Reactia, de asemenea, a fost insa doar la nivelul cetatenesc, a romanilor revoltati de un asemenea sacrilegiu. Din pacate, nici un oficial al Romaniei, al Armatei Romane, al Primariei Capitalei si Ministerului Culturii, nu a solicitat, cum se cuvine, restaurarea imediata a Arcului de Triumf. Daca mutilarea istoriei si monumentului national au facut-o comunistii sau succesorii lor de azi este de datoria organelor de ancheta sa lamureasca si, totodata, sa dispuna revenirea neintarziata a monumentului la stadiul sau initial. Oricum, cine a facut-o, sa plateasca! Cum nici Parchetul nu s-a autosesizat, cum era normal, Asociatia Civic Media vine in intampinarea romanilor revoltati si adreseaza urmatoarea Plangere Penala:
Catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti
In atentia Domnului Prim-Procuror
CC: Ministerul Public, Parchetul General al Romaniei
Subscrisa Asociatie Civic Media, prin presedintele – fondator, Victor Roncea, formulam urmatoarea
PLANGERE PENALA
Impotriva persoanelor si a institutiilor responsabile de profanarea si mutilarea unui monument istoric si distrugerea unei valori culturale nationale
Asociatia Civic Media, care are printre scopurile sale apararea valorilor si identitatii nationale, va sesizeaza cu privire la modificarea substantiala a adevarului istoric prin interventia brutala asupra unui simbol national – Arcul de Triumf din Bucuresti.
Dupa cum trebuie sa fi intrat in atentia Dvs, monumentul istoric Arcul de Triumf din Bucuresti a fost mutilat prin stergerea inscriptiei BUDAPESTA din randul bataliilor castigate prentru reintregirea si apararea patriei, Romania Mare, si a oraselor eliberate de Armata Romana de catre trupele sovieto-unguresti.
Atentatul asupra monumentului istoric de valoare nationala intruneste elementele constitutive ale infractiunilor prevazute de art 319 Cod Penal – Profanare de monumente – si art 360 Cod Penal – Distrugerea sub orice formă, fără necesitate militară, de monumente sau construcţii care au o valoare artistică, istorică ori arheologică -, fapte ce se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Va invederam faptul ca, potrivit declaratiilor veteranilor de razboi pe care ii puteti consulta si Dvs la Asociatia lor, aceasta inscriptie exista in 1989 pe Arcul de Triumf. Este adevarat ca ea a fost stearsa in 1953, dupa cum sustine azi, prezentand doar o jumatte din adevar, adica o minciuna prin omisiune, Primaria Capitalei, dar ea a fost restaurata dupa moartea lui Stalin si venirea lui Nicolae Ceausescu la putere.
Va mai informam ca atat Primaria Capitalei, respectiv Primarul General Sorin Oprescu, cat si Ministerul Apararii, respectiv fostul ministru Gabriel Oprea, cat si Ministerul Culturii, condus la acea vreme chiar de seful UDMR, Kelemen Hunor cat si Administratia Prezidentiala a Romaniei, al carei reprezentant, Traian Basescu, se prezinta anual, de 1 Decembrie, sub monumentul mentionat, au fost sesizati oficial, prin adrese inregistrate, inca din septembrie 2011 (va putem pune la dispozitie corespondenta purtata de catre reclamant, colonel (r), fost cadru al Serviciului Roman de Informatii, cu aceste foruri).
Cu toate acestea, nici una dintre institutiile numite nu a catadicsit nici sa inceapa demersurile pentru repunerea monumentului la stadiul sau original nici sa va sesizeze pe Dvs, potrivit Legii, pentru descoperirea si pedepsirea faptasilor, care pot fi chiar printre cei enumerati mai sus. Se adauga la lista suspectilor si fostul primar general Adriean Videanu, in al carui mandat s-a mai petrecut o “restaurare” a monumentului.
Solicitam asadar identificarea si tragerea la raspundere a celor vinovati si dispunerea restaurarii neintarziate a Arcului de Triumf pentru repunerea la stadiului initial al monumentului, conform Legii, cu BUDAPESTA printre orasele eliberate de glorioasa Armata Romana, care, ca mic semn de amintire, nu a tinut decat sa-si puna opinca pe Parlamentul Ungariei.
Plutonul de Misiuni Speciale – Judo, parasutism si patriotism
Infiintarea primelor unitati de comando ale Armatei Romane nu este cunoscuta de publicul larg potrivit cu jertfa si statura militarilor care si-au dedicat intreaga viata apararii tarii, printre care se afla legendarul parasutist basarabean Mihai Ţanţu, fiu al unui membru al Sfatului Tarii care a votat Unirea si a fost de trei ori prefect de Chisinau, erou al luptelor anti-sovietice, dupa 23 august 1944 activ in Miscarea Nationala de Rezistenta, arestat, condamnat la 25 de ani de temnita, evadat de la Aiud, fugit in Franta unde intra in Serviciul de Informaţii al Militarilor Români din Exil, reintors in tara pentru actiuni de sabotaj, rearestat si inchis din nou, tot la Aiud, pana la decretul de amnistie din 1964.
După înfiinţarea, la 10 iunie 1941, a primei companii de paraşutişti din Armata Română, în cadrul Centrului de Instrucţie al Aeronauticii de la Popeşti-Leordeni, locotenentul de atunci Mihai Ţanţu a fost printre primii ofiţeri care au răspuns apelului de încadrare în această unitate care avea să se situeze în scurt timp în elita oştirii române, dupa cum se arata intr-un studiu publicat sub egida Fundatiei Maresal Alexandru Averescu, consultat de Ziaristi Online.
In Foaia sa calificativa pe anul 1943, aflata in Arhivele Militare Romane, se mentioneaza ca Mihai Ţanţu s-a evidentiat mai ales in diferite acţiuni diversioniste cu Plutonul de Misiuni Speciale, “dovedind excepţionale aptitudini în instruirea elementelor sale ca saboteuri, informatori şi terorişti”.
Un veteran judoka, profesorul Anton Muraru, antrenor emerit, centura neagra 8 dani la judo, povesteste:
August 8th, 2015 
VR 
“Cu ungurii nu putem avea probleme militare: dacă dăm drumul la toţi caii din Ardeal, fără călăreţi, în două ceasuri se pişă în Budapesta”, spunea Petre Ţuţea. Budapesta a fost ocupată, hrănită şi eliberată de Armata Română. Chestia nu le place ungurilor deloc. De aceea s-au gândit chiar să falsifice istoria, aşa cum era ea înscrisă pe Arcul de Triumf din Bucureşti. Aşa că într-o zi menţiunea a dispărut. După ce basorelieful ce omagia pe Arcul de Triumf ocuparea şi eliberarea Budapestei de către Armata Română, la 4 august 1919 (foto aici), a fost eliminat, sub una din guvernările trădătoare în care UDMR şi-a făcut de cap, am făcut o Plângere pentru identificarea şi pedepsirea autorilor acestei fapte penale. Deşi Parchetul a început ancheta, prin 2012, şi deşi aflarea răufăcătorilor era la fel de grea ca depistarea unui elefant roz în biroul miniştrilor culturii UDMR, nici până azi nu au fost aflaţi făptaşi. Când a devenit clar că autorităţile nu vor să se mişte pentru îndreptarea unei asemenea sfidări şi batjocoriri maghiare la adresa Istoriei şi a României, de Crăciunul anului 2013 câţiva băieţi viteji s-au gândit să facă un cadou inedit românilor, reînscriind Budapesta pe Arcul de Triumf, printr-o manieră cu totul inedită, imaginată şi pusă în aplicare de activistul pentru drepturile omului Mihai Tociu (video mai jos). Iată că, în sfârşit, după alţi doi ani şi chiar la aniversarea a 96 de ani de la eliberarea capitalei maghiare de hoardele bolşevice ale lui Bela Kuhn (Cohen), restauratorii Arcului de Triumf s-au gândit şi ei să facă un cadou românilor, finalizând chiar pe 4 august 2015 basorelieful ce urmează să reamintescă lumii cum a salvat Armata Română B U D A P E S T A!
Posted in 
Tags: 
