Posts Tagged ‘Grupul pentru Dialog Social’

ADEVĂRUL despre LIICEANU și GDS – Grupul de Diversiune Socială moșit de BRUCAN. RECHIZITORIUL lui Roncea

RECHIZITORIU

Liiceanu și-a dat demisia din GDS la 10 zile după ședința în care s-au stabilit următoarele:

“Pe 20 septembrie 2019 a fost aleasă noua conducere a GDS-ului. Andrei Cornea este noul președinte al Consiliului Director. Ceilalți 4 membri C.D. GDS sunt: Brîndușa Armanca, Andreea Pora, Horia-Roman Patapievici și Radu Vancu. Cristina Cioabă a fost aleasă cenzorul GDS-ului.”

Motivul real este, fără îndoială, faptul că nu mai poate controla total direcția organizației societății civile roșii prin instalarea unui prepus. Arogarea calității de conducător de facto al Grupului reiese și din Cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o împotriva mea în urma a două articole din Evenimentul Zilei, în care era vorba, în primul rând, de constituirea tenebrosului “Grup de Diversiunea Socială” – după cum l-a botezat ieri Cornel Nistorescu într-o emisiune radio cu Ionuț Cristache și Ion Spânu. Un front-Grup neokominternist, un nod rețelar al Rețelei Soros în România, o rețea în rețea. O rețea otrăvitoare, care a plantat în 30 de ani armate de viruși în rețelele politice, de educație și securitate românești, agenți infecțioși care acționează în prezent ca niște veritabile bombe cu ceas pentru sistemul imunitar al României.

Acum, după ce Pleșu, în calitate de membru “pe viață” al Consiliului de conducere tip Troikă al Fundației Soros din România a anunțat presupusa dizolvare a acesteia, Liiceanu s-a gândit să-i meargă pe urme și să-și lepede și el pielea de GDS-ist. Reamintesc că în primii ani Grupul s-a lansat cu sprijinul direct al lui Soros, adus personal de Brucan la sediul din Calea Victoriei oferit chiar de către el colegilor GDS-iști. Grupul a funcționat o perioadă bună cu un președinte comun și la GDS și la Fundația Soros. Oare în ce blană vor sări de-aici înainte cei doi dacă acum “s-au răsfirat”? Pretextele demisiei lui Liiceanu sunt ridicole, invocându-l pe Marx, idolul lui Andrei Cornea, tocmai el, care cita pe larg din ideologul crimei și ciumei roșii în lucrări “filosofice” autocenzurate la republicare.

După 10 zile de frământat în cearșafurile-i Armani, Liiceanu s-a gândit că opereta “La independentu’ civic” poate să-i mai lustruiască puțin fața altfel deja bine cremuită cu Clinique. Monica Macovei l-a urmat, supusă. De notat: amândoi împart aceeași avocată și cu amândoi m-am aflat în judecată. Ambii au pierdut în esență primele procese. Urmează cel de mai jos.

Însă orice operă comică ar mai juca în continuare, Liiceanu rămâne indisolubil legat de tot ceea ce a însemnat nefast în acești ani Grupul moșit și scos de sub pulpana lui Silviu Brucan în decembrie 1989, sau poate chiar mai devreme, având în vedere declarația lui Tudor Octavian privind întâlnirea secretă de la Tescani, din 23 august 1989, dintre Pleșu, Măgureanu și Iliescu.

Să nu uităm, exact acum un an Pleșu și Liiceanu îndemnau vocal la boicotarea Referendumului pentru Căsătorie și Familie.

Redau mai jos Rechizitoriul meu la adresa acestui Grup și a lui Liiceanu, așa cum a fost depus în Instanță, în procesul care se află în curs de desfășurare. Dincolo de părțile juridice veți găsi o sinteză asupra scopului și activităților acestui “PCR în ilegalitate”.

Nu în ultimul rând public aici în premieră un document al Curții de Conturi a României, care certifică din nou adevărul afirmațiilor mele în ce privește derogările de care a avut parte Humanitas prin trafic de influență la nivel înalt:

Tribunalul Bucureşti

Secţia a III-a Civilă

Dosarul nr. 8752/3/2019

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul RONCEA VICTOR – ALEXANDRU,

în temeiul art. 205 Cod Procedură Civilă, formulez următoarea

ÎNTÂMPINARE

Prin care solicit respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele

MOTIVE:

  1. În fapt,

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Liiceanu Gabriel, a solicitat obligarea subsemnatului la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral, pretinzând că i-aș fi încălcat drepturile nepatrimoniale constând în onoare, demnitate, reputație și imagine prin ”afirmațiile mincinoase și prin declarațiile denigratoare și defăimătoare susținute în cotidianul Evenimentul Zilei din data de 21 ianuarie 2019, 22 ianuarie 2019 și 30 ianuarie 2019”.

Totodată, a solicitat obligarea subsemnatului, pe cheltuiala mea, la publicarea hotărârii judecătorești în cotidianul Evenimentul Zilei, inclusiv https://evz.ro/ și pe pagina de Facebook ”evz.ro”.

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă că ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, însă aceste susțineri sunt neîntemeiate, așa cum voi arăta în prezenta întâmpinare.

  1. Afirmațiile privind pretinsa „campanie de denigrare” a reclamantului susținută de subsemnatul în cotidianul Evenimentul Zilei sunt neîntemeiate

Arăt că nu este vorba de nici o „campanie”, ci de un articol de informare publicat în două părți, cu același subiect, înființarea Grupului pentru Dialog Social (GDS), material care se înscrie în seria de cronici ale acestui an, ocazionate de împlinirea a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.

Adevărul despre cei care au ocupat scena politică și civică după 1989 s-a dovedit de foarte multe ori a fi cu totul altul decât cel prezentat, cosmetizat, publicului larg. Pentru a da un singur exemplu relevant în cazul nostru îl vom aminti pe Radu Vasile, un premier post-decembrist de la finele anilor 1990, aparent la locul lui și, în plus, un poet sensibil. La mult timp după debarcarea lui, în 2006, fostul președinte Emil Constantinescu avea să declare într-o dezbatere publică faptul că Radu Vasile a fost colaborator al Securității și că el personal a cunoscut acest lucru chiar în perioada nominalizării acestuia dar l-a ascuns opiniei publice. În 1993, însuși Radu Vasile, ca parlamentar, semnase pentru o lege de deconspirare a agenților Securității. Se știa „acoperit”. Biografia lui Wikipedia nici azi nu consemnează acest lucru.

După cum vedem – și din aceste motive ca cel expus mai sus -, au trecut aproape 30 de ani pentru ca Parchetul General să reușească să finalizeze Rechizitoriul în Dosarul Revoluției. Datoria unui jurnalist este, la fel, de a dezveli tot adevărul, indiferent de trecerea timpului și notorietatea unor făptuitori sau ai altora și în acest sens au fost scrise articolele incriminate de dl. Liiceanu.

Grupul pentru Dialog Social, al cărui membru fondator este reclamantul Liiceanu Gabriel, împreună cu ideologul comunist Silviu Brucan şi eseistul Andrei Pleşu, între alții, își revendică apariția pe scena publică pe 31 decembrie 1989, la Hotelul Intercontinental.

Materialul informativ, destinat inițial suplimentului Evenimentul Istoric, a fost publicat în Evenimentul Zilei şi structurat în două părți datorită volumului mare de informații şi documente atașate. Cele două părți ale articolului au apărut în zile consecutive, după cum se arată şi în acțiunea reclamantului Liiceanu Gabriel, respectiv în 21 şi 22 ianuarie 2019.

Materialele în cauză sunt și semnalate ca atare încă din titlu, respectiv cu partea I şi partea a II-a: „GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul maghiar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)” şi „GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul maghiar (II)”. (Anexa nr. 1 și 2).

Cel de-al doilea articol, din 30 ianuarie 2019 – „Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO” (Anexa nr. 3) -, arăt că modalitatea în care a fost privatizată Editura Politică constituie unul dintre mai multele aspecte pendinte cauzei Valerian Stan împotriva României aflată pe rolul CEDO, și comunicată Guvernului României la 11.07.2013; informația se află publicată pe web-site-ul CEDO aici https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22itemid%22:[%22001-123807%22]} și aici https://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22appno%22:[%2229497/13%22]} (Anexa nr. 4). Articolul din 30 ianuarie 2019 este o continuare firească a primului material, în care prezentam documente inedite, publicate în premieră. El a inclus și informații deținute de către domnul Valerian Stan, un expert recunoscut în lupta anti-corupție din România, fost șef al Departamentului de Control al Guvernului Convenției Democrate Române (CDR) între anii 1996 – 1997, fost ofițer de Armată şi membru fondator al Comitetului de Acțiune pentru Democratizarea Armatei (CADA), fost membru fondator şi președinte al Alianței Civice, fost director de programe şi vicepreședinte al Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH), fost director de programe în cadrul Fundației Institutul pentru Politici Publice (IPP) şi, din ianuarie 2005, membru al Consiliului director al Fundației Centrul de Resurse Juridice (CRJ) după ce, între 2008 şi 2013 a fost președinte al Consiliului director al CRJ.

Ca atare, pretinsa „campanie de denigrare” se referă în fapt la doar două articole, iar reclamantul nu a adus nicio dovadă a caracterizării şi scopului închipuit atribuite materialelor elaborate de subsemnatul. În schimb, plasând acest termen încă din prima propoziție a acțiunii, reclamantul Liiceanu Gabriel dă acțiunii o notă de auto-victimizare cu scopul de a influența instanța în favoarea interpretării propriei sale realități, denaturând şi prezentând trunchiat situația de fapt relatată de mine în articolele publicate.

Pentru că reclamantul Liiceanu Gabriel a ținut să anexeze şi CV-ul său, ofer la rândul meu instanței, pentru a înțelege mai bine nivelul asumării responsabilității celor afirmate în articolele incriminate, câteva date despre mine:

(more…)

Cum a fost înființat GDS. Faza pe documente. Grupul pentru Dialog Social a anunțat că îl dă în judecată pe jurnalistul Victor Roncea și ziarul Evenimentul Zilei. Iată de ce:

Devoalarea “Brigadierului Securității”, Lucian Boia, și a rețelei de informatori și kominterniști a GDS provoacă un nou atac la adresa libertății presei și de exprimare din partea moștenitorilor ilegaliștilor bolșevici.  GDS a anunțat ieri, 1 februarie 2019, că mă dă în judecată – împreună cu ziarul – pentru articolele din Evenimentul Zilei. Iată de ce:

„Ilegalități nesfârșite” pentru GDS

După publicarea de către EvZ a materialului despre înființarea Grupului pentru Dialog Social de către un agent KGB – Silviu Brucan – și unul al Ungariei comuniste – Alin Teodorescu, de mână cu Pleșu și Liiceanu, s-au ridicat mai multe aspecte legale, pe care am dorit să le sintetizăm, conform unei opinii avizate. Una dintre cele mai avizate. Este vorba de Valerian Stan, fondator al CADA în 1990, fost șef al Departamentului de Control al Guvernului CDR, poziție din care a inițiat primele acțiuni de anticorupție la nivel înalt, care vizau devalizarea statului de către demnitari ai acestuia, fost director de programe și vicepreședinte al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH), fost președinte al Alianței Civice, colaborator al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România la elaborarea unor proiecte legislative şi pentru redactarea de sesizări penale specifice ș.a.m.d., în prezent membru al Consiliului director al Fundaţiei Centrul de Resurse Juridice (CRJ). Astfel am aflat și faptul că ilegalitățile prin care s-a făcut „transferul de proprietate” al Editurii Politice a PCR „au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci” sau de acum.

Filiera Brucan-Pleșu-Liiceanu

Reamintim pe scurt faptele, dovedite prin documente apărute în exclusivitate în EvZ: La data de 8 ianuarie 1990, Silviu Brucan, fondator al Grupului pentru Dialog Social, în calitate de reprezentant al Consiliului Frontului Salvării Naționale le aprobă colegilor săi de Grup, Gabriel Liiceanu și Alin Teodorescu, ocuparea sediului impozant din Calea Victoriei 120, care aparținuse UTC (pentru Nicu Ceaușescu) și care fusese trecut în acte în administrarea Minsterului Culturii, respectiv a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. La data respectivă organizația nu era constituită legal. Cei doi au preluat patrimoniul de lux al UTC transferat Ministerului Culturii fără acoperirea legii. Înregistrarea ca persoană juridică a GDS a avut loc după 22 ianuarie 1990.

Tot înainte de înființarea legală a GDS, Ministerul Culturii, prin Andrei Pleșu, la rândul lui membru fondator al GDS, aprobă înființarea asociației și acordă și o subvenție financiară neprecizată, în bani peșin, din fondurile Ministerului Culturii, pentru funcționarea organizației sale și a colegilor săi de Grup. Apoi, la 20 februarie 1990, Andrei Pleșu, în calitate de Ministru al Culturii, emite Ordinul nr 82, prin care anunță retroactiv, că de la data de 1 februarie 1990 „se înființează editura Humanitas” și „cu aceeași dată se numește drept director al editurii Humanitas domnul Gabriel Liiceanu”, tovarășul și colegul său de GDS. Prima librărie Humanitas apare pe domeniul GDS de pe Calea Victoriei 120: „Librăria din fundul curții” (documentele mai jos).

Conform memoriilor artistului Eugen Mihăescu, membru de Onoare al Academiei Române și fost ambasador al României la UNESCO, totodată cel care l-a găzduit pe Silviu Brucan la New York, în turneul acestuia din 1988, GDS a fost fondat de fapt în casa lipită de cea a lui Pleşu, de pe strada Paris, lângă Guvern, unde stătea cumnatul lui Pleșu, arhitectul Ascanio Damian, la rândul său membru fondator al GDS, și unde își făcuseră cartier general Iliescu și Brucan în zilele „revoluției”.

Abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influență și alte fapte penale

Iată opinia avizată a expertului consultat de EvZ în această speță, Valerian Stan: „La vremea săvârșirii lor, toate aceste fapte constituiau infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiuni ce se pedepseau cu închisoare până la 5 ani. Mă refer la ce-au făcut Brucan și Pleșu. În cazul celor care au intervenit pe lângă ei, avem de-a face cu infracțiunea de trafic de influență, care se pedepsea cu închisoare până la 10 ani. În același timp, prin modalitatea concretă în care au fost săvârșite, ele mai îmbrăcau și forma altor infracțiuni prevăzute și pedepsite la acea vreme de legea penală”. În ceea ce privește sediul GDS, având în vedere că acesta a fost însușit fraudulos “responsabili de toate cheltuielile statului din cei 29 de ani sunt cei care l-au atribuit illegal, respectiv Ministerul Culturii în solidar cu Andrei Pleșu”, ne spune specialistul în anti-corupție.

Pleșu a secretizat Ordinului de atribuire a Editurii PCR lui Liiceanu

„Pentru fundamentarea unei cereri cu care m-am adresat CEDO, cerere pe care Curtea a comunicat-o în urmă cu șase ani Guvernului, am documentat atribuirea Editurii Politice de către ministrul Pleșu d-lui Liiceanu, editură care a devenit Editura Humanitas. Și care a adus apoi, din 1990 și până azi, frumoase beneficii și d-lui Pleșu și atâtor membri ai GDS.”, afirmă Valerian Stan, pentru a ne furniza apoi și o informație care ar trebui să dușeze puțin, cu apă rece, apologeții celor doi intelectuali de rasă și de casă ai tuturor regimurilor: „Ilegalitățile prin care s-a făcut acest «transfer de proprietate» au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci. Ordinul d-lui Pleșu nu doar că n-a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial, dar, cum aveam să descopăr cu ocazia de care spun, potrivit «dispoziţiilor interne» ale Ministerului era stabilit inclusiv că «acest document nu se fotocopiază şi nu se scoate în afara instituţiei»”. Dacă îl studiem puțin, înțelegem și de ce.

Ordinul în cauză, Nr. 82, prezintă nişte ciudăţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie. Dar, totuși, de ce trebuia ținut secret? Poate doar pentru a triumfa minciuna. Pentru că nu mai departe de acum doi, Mircea Vasilescu, fost redactor șef al revistei lui Andrei Pleșu „Dilema Veche”, mințea printre dinți într-o luare de poziție (drepți) pentru patronul său, afirmând că, cităm, „Dl Liiceanu a fost de fapt numit director la fosta Editură Politică: administrativ și birocratic, ăsta-i adevărul, pe bază de documente. Denumirea «Humanitas» (și nu doar denumirea) a apărut după.” Dar, după cum stă scris în Ordinul care trebuia să rămână secret, adevărul „pe bază de documente” stă tocmai invers: începând cu data de 1 februarie se înființează Editura Humanitas și cu aceeași dată se numește în funcția de director Liiceanu, cu un salariu de 5610 lei și o indemnizație de conducere de 300 lei, ocazie cu care editura nou înființată preia patrimoniul Editurii Politice a PCR.

Pomanagii tuturor regimurilor

Mircea Vasilescu este normal să mintă. Din 1993, Ion Iliescu i-a oferit lui Andrei Pleșu plata integrală a revistei „Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie igienică, tipar, portar. Era vremea când Iliescu limita apariţia ziarului „România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de tipar de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La „Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, inclusiv al lui Mircea Vasilescu, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri. Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română a mers ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi apoi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să facă un total, pentru o firmă cu zeci de angajaţi și o publicație cu cheltuielile aferente, timp de 11 ani? Oare se putea face un spital pentru copiii bolnavi de cancer din banii aceștia?

Materialele integrale și documentele probatoare, mai jos:

GDS a fost fondat de un agent sovietic și unul ungar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu (I)

GDS, fondat de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, împreună cu un agent sovietic și unul ungar (II)

Afacerea privatizării Humanitas de către Pleșu și Liiceanu, într-un dosar aflat la CEDO

EXCLUSIV: Stenogramele Colegiului CNSAS în cazul atacului GDS la Ioan Aurel Pop: „S-au furat documente din Arhivă!”. Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

Sursa: Roncea.Ro

Epilog “Ciuma Roșie”:

Rechizitoriul Mineriadei merge mai departe, prin Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România. Victor Roncea în Dosarul Mineriadei, acum la ICCJ (fragment)

Asa am fost extras din Piata Universitatii pe 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu si colegii din Arhitectura in aceasta masina

La rugămintea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) întrerup serialul cu extrase largi din Rechizitoriul Mineriadei. O lucrare a Asociaţiei, aflată în faza de redactare finală, va cuprinde o sinteză a acestui Rechizitoriu epocal. Voi reveni aşadar cu prezentarea cărţii de marturii şi documente, unele cu totul inedite, a Asociaţiei. Până atunci, redau din cele circa 20 de intrări cu numele meu din materialul redactat de procurorii militari un fragment care mi-a adus aminte de cum am trecut prin marea de mineri cu o Dacie a MAI sau SRI (foto). Voi reveni totuşi cu unele capitole din Rechizitoriu care mi se par mai interesante şi sunt mai puţin cunoscute publicului.

“(…) Din declaraţia persoanei vătămate Roncea Victor – Alexandru rezultă că în ziua de 13.06.1990 în jurul orei 10:30 în timp ce acesta se afla în incinta Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” Bucureşti a văzut că “muncitorii” I.M.G.B. au spart geamurile Institutului şi au bătut mai multe persoane. A văzut că au fost aruncate sticle incendiare şi că o dubă de culoare albastră a fost răsturnată şi incendiată şi că au existat atacuri între manifestanţii din Piaţa Universităţii şi poliţişti. Ulterior, deplasându-se către Universitate s-a întâlnit cu numiţii Ţarălungă Sebastian, Tina M. Leto, Felix Goldstein, Cristi Ciubotaru, Pascal Ilie Virgil, Titi Calistru, Mihai Popescu Stoeneşti şi alţii.
În zona Poliţiei Capitalei s-a întâlnit şi cu Andrei Rochian – ofiţer de marină în Marina Comercială. A văzut cum clădirea dinspre Ministerul de Interne şi din spatele I.G.P.-ului ardea. În timp ce se afla la intrarea din stânga a Ministrului de Interne a auzit un foc de armă din interior care a ucis o persoană ce se afla la o distanţă de 10 m de el. Acesta declară că glonţul a intrat în ochiul persoanei şi a ieşit prin ceafă. S-a întâlnit cu numitul Eugen Popescu care filma pe o stradă paralelă cu râul Dâmboviţa. La Universitate s-a întâlnit cu numiţii Marian Munteanu, Mihai Gheorghiu, Eugen Popescu, Alexandru Baboş, Bogdan Petrescu, fratele său şi alţi prieteni. Acesta declară că a mai văzut o persoană împuşcată în cap în faţa blocului Romarta şi o alta împuşcată în picior.
În data de 14.06.1990, în jurul orei 05:00 în timp ce se afla în ultima cameră a turnului Institutului de Arhitectură Ion Mincu împreună cu Alexandru Baboş, Bogdan Petrescu, Roncea George, Sebastian Ţarălungă, Adrian Tudor, Sârbu Ştefan, Sârbu Alexia Adela, Bereczky Nagy Dorottya, Anghel Silvana, Mihai Frunzetti, Adrian Alexandru şi o studentă din anul I la Arhitectură au fost agresaţi fizic cu răngi metalice şi bâte de către mineri. Ulterior, el împreună cu Adrian Tudor şi două studente din anul I au fost transportaţi de un miner şi un şofer cu o maşină la sediul Guvernului. Aici i-au fost confiscate mai multe bunuri personale, aparatul foto etc.
Împreună cu alte 43 de persoane a fost transportat la U.M. 0575 Măgurele. (…)”

Victor Roncea Blog

PS: Astăzi am fost la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României pentru a mi se înmâna înştiinţarea privind derularea Procesului Mineriadei:

În ziua în care a fost arestat generalul Iulian Vlad s-a înfiinţat Grupul pentru Dialog Social. Istoria post-decembristă a României scrisă de procurorii militari. RECHIZITORIUL Dosarului Mineriadei (III)

Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă şi pentru că am constatat că nimeni nu a făcut-o până acum, am început să public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi. Episoadele anterioare pot fi găsite după eticheta Rechizitoriul Mineriadei.

Continuarea Capitolului II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI

La 25 decembrie 1989 a avut loc, la Târgovişte, procesul soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu urmat, în aceeaşi zi, de execuţia acestora. La procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu au participat, ca delegaţi, din partea C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, general Victor Atanase Stănculescu și Virgil Măgureanu.

De asemenea, au mai fost prezenţi maiorul Mugurel Cristian Florescu şi locotenentul-major Trifan Matenciuc. În data de 28 decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr.20/1989, în vigoare de la 29 decembrie 1989, a fost eliberat din funcţia de şef al Marelui Stat Major din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi adjunct al ministrului apărării naţionale, generalul-maior Ştefan Guşă.

În aceeaşi zi, prin Decretul C.F.S.N. nr.17, publicat în Monitorul Oficial în 29 decembrie 1989, a fost rechemat în activitate generalul-colonel Vasile Ionel şi numit, prin Decretul C.F.S.N. nr.20/1989, semnat de Ion Iliescu, în funcţia de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, funcţie pe care a îndeplinit-o până la 30 aprilie 1991. În această calitate, Vasile Ionel a cumulat și funcțiile de prim-adjunct al ministrului apărării (28 decembrie 1989 – iunie 1990) și secretar de stat al M.Ap.N. (iunie 1990 – mai 1991).

Inculpatul Ion Iliescu l-a numit, apoi, pe g-ral.col. Vasile Ionel, consilier prezindenţial şef al Administraţiei Prezidenţiale, la 01.05.1991, funcţie pe care a deţinut-o până la 01.09.1994 când, tot Ion Iliescu, l-a numit consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, funcţie în virtutea căreia a fost şi membru al C.S.A.T., până la 21.11.1996. La data de 21.10.1994, Vasile Ionel a fost avansat la gradul de general de armată, iar după trecerea sa în retragere, a fost numit, la 27.02.2004, administrator al Uzinei de Armament M.F.A. Mizil. A decedat în anul 2015.

Generalul-colonel Vasile Ionel care, în perioada 1949 – 1954, a urmat cursurile Academiei Militare de Artilerie şi Rachete din U.R.S.S., a fost trecut în rezervă de Nicolae Ceuşescu, în cadrul procesului de îndepărtare din armată a generalilor care îşi efectuaseră studiile în Uniunea Sovietică.

În ziua de 31 decembrie 1989 a fost arestat generalul-colonel Iulian Vlad, în biroul său de la Ministerul Apărării Naţionale, prezent la arestare fiind şi Gelu Voican Voiculescu. Generalul Iulian Vlad era şeful Direcţiei Securităţii Statului care, încă din 27 decembrie 1989, prin Decretul nr.4/1989 al C.F.S.N., trecuse în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Prin acelaşi Decret nr.4/1989, au mai trecut în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Comandamentul Trupelor de Securitate împreună cu organele şi unităţile din subordinea acestora.

Consiliul Frontului Salvării Naţionale, ca organ al puterii de stat, trebuia să fie unul neutru politic. Subsumat acestui scop, prin Decretul- Lege nr. 8/31 decembrie 1989, publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, a fost reglementată înregistrarea și funcționarea partidelor politice, trecându-se de la sistemul partidului unic la sistemul pluripartid. În art. 1 se preciza că: „În România este liberă constituirea partidelor politice, cu execepţia partidelor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat şi de drept, în România.
Nici o altă îngrădire, pe motiv de rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură, sex sau convingeri politice nu poate împiedica constituirea şi funcţionarea partidelor politice”.

Tot la 31 decembrie 1989, s-a constituit Grupul pentru Dialog Social (G.D.S.), „ca un grup de sine stătător, care acţionează legal, începând de astăzi, 31 decembrie 1989. El aspiră să reprezinte conştiinţa lucidă a acestei societăţi care a fost umilită şi destructurată. Vrem să contribuim la ieşirea din dezastru şi la regenerare.
Grupul pentru Dialog Social este un grup independent, strict informal, care nu se subordonează niciunei grupări politice şi care refuză orice colaborare cu cei care au susţinut vechiul regim.
Declarăm explicit: Nu vrem să fim un centru de putere ci un centru de influenţă.Pe cont propriu fiecare membru al grupului are dreptul la propriile sale opţiuni şi orientări politice, care nu afectează însă, în niciun fel, statutul şi orientarea Grupului.
Grupul pentru Dialog Social este o instanţă de reflexie critică asupra problemelor fundamentale care frământă societatea civilă română, asupra inserării ei in contextul european: civilizaţie – cultură – politică – societate civilă – ecologie. Este un club de dezbateri între intelectuali de diferite profesii, care îşi propun să prospecteze căile de evoluţie şi organizare ale acestei societăţi, o evoluţie bazată pe valorile umane şi pe drepturile omului. Grupul pentru Dialog Socialîşi propune să fie un laborator în care economişti, sociologi, politologi, istorici, filozofi, urbanişti, scriitori, teologi, etc. să găsească (să caute) împreună strategiile şi soluţiile de care societatea română va avea nevoie în viitorul imediat”, se arăta, printre altele, în declaraţia de constituire a acestei organizaţii neguvernamentale.

Începând din 2 ianuarie 1990, ministrul apărării Nicolae Militaru, împreună cu Gelu Voican Voiculescu, prim-viceprim-ministru, au coordonat preluarea de către M.Ap.N. a structurilor fostei securității. La conducerea fostelor Direcţii Judeţene de Securitate au fost desemnaţi ofiţeri din cadrul M.Ap.N. Ofiţerii din cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti au fost trecuţi în rezervă, considerându-se că aceştia au făcut poliţie politică în favoarea regimului Ceauşescu însă, după puţină vreme, aşa cum vom arăta în continuare, unii dintre ei au fost încorporaţi într-o nouă structură informativă, U.M. 0215, sub ordinele lui Gelu Voican Voiculescu în cadrul Ministerului de Interne.

Va urma

Victor Roncea Blog

Monica Macovei contra lui Victor Roncea, sau torţionarul care nu-şi uită victima. Răspuns în BURSA la adresa aberatiilor fostului procuror comunist Monica Macovei, pentru a cărei candidatură la preşedinţie voi semna cu doua mâini

Funny photo Monica Macovei Lustratie

Jurnalistul Victor Roncea răspunde, la solicitarea Ziarului Bursa, la declaraţia făcută ieri de Monica Macovei prin care anunţa că i-a dat în judecată pe colaboratorii turnătorului Voiculescu și Antena 3″, nominalizându-i pe jurnaliştii Mihai Gâdea, Radu Tudor și Victor Roncea.

Monica Macovei contra lui Victor Roncea, sau torţionarul care nu-şi uită victima

1. Monica Macovei si spagarul lui Duicu Andrei Badin la B1 si Antena 3 cu VantuDoamna Monica Macovei se află într-o gravă eroare, scuzabilă însă, având în vedere gradele ridicate ale temperaturii şi ora de la final de program când este emis comunicatul său de ameninţare cu acţionarea în judecată “a colaboratorilor turnătorului Voiculescu”, între care mă enumără şi pe mine.

Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3. Dacă dânsa va putea demonstra, vreodată, contrariul, promit să-i fac cadou – evident numai pentru orele de după program – o sticlă de whisky mai ieftior, respectiv J&B, marca sa preferată.

Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3, spre deosebire de înfocatul ei propagandist de la B1TV, Andrei Bădin, tocmai prins de SRI şi DNA cu raţa lui Duicu în gură, respectiv o şpăguţă de 5000 de lei, personaj prezentat de EvZ ca una dintre “vocile dreptei” şi care a evoluat bine mersi de la sclavul de serviciu al “turnătorului Voiculescu” la “deontologul” de serviciu (acelaşi?) al “preacinstitului Păunescu”, ambii nababi media având de fapt şireturile legate cu firul aceluiaşi serviciu: DIE.

Vladimir Tismaneanu sotie Iliescu KGB Varanul si turnatorul Dan Voiculescu Jurnalul NationalNu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3, spre deosebire de colegul doamnei Monica Macovei din Grupul pentru Dialog Social (GDS), “anticomunistul” Vladimir Tismăneanu, care, înainte de a ieşi Traian Băsescu preşedinte, făcea turul caselor de protocol, al ţării şi al lumii, alături de Ion Iliescu, lansându-i memoriile “şocante” şi scriind asiduu, ca un scrib disciplinat, împreună cu soţia sa, la gazeta “turnătorului Voiculescu”, aşteptând cuminte sfârşitul de lună pentru a se întâlni pe coridorul de la casieria “varanului” de azi cu… Mircea Cărtărescu, altă vedetă a GDS.

2. M-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru faptul că am publicat informaţii privind faptul că fosta membră PCR încă de pe băncile facultăţii a reuşit să promoveze cam rapid, de la Procuratura Locală Giurgiu la procuror al Parchetului Sectorului 1 Bucureşti şi pentru că tatăl ei, prezentat în toate biografiile sale oficiale drept “jurist”, a fost de fapt colonel şi instructor la Secţia Militară şi Probleme de Justiţie – Sector MAI – a CC al PCR, secţie care depăşea în prerogative chiar şi Securitatea.

Monica-Macovei-PPE-GayFest-Homosexuali-Accept-PDLM-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru faptul că am arătat că actuala europarlamentară şi aspirandă la funcţia supremă în stat pe tichet de adeptă a doctrinei populare, ceea ce înseamnă şi conservatoare, creştin-democrată, este în realitate membră fondatoare şi de onoare (!) a asociaţiei homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor din România (ACCEPT), şi, pe deasupra, o susţinătoare a sectei-porno a “guru”-lui “Grig” Bivolaru (MISA). Culmea, la data de 4.01.2005, domnia sa a cerut public achitarea inculpatului Gregorian Bivolaru, chiar de pe postul “varanului” şi “turnătorului de Voiculescu”, Antena 3.

M-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru că am afirmat că este implicată în retrocedările abuzive din Transilvania, de partea maghiarilor, care se folosesc de bisericile catolică şi greco-catolică, confesiune pe care pretinde că o împărtăşeşte doamna în cauză, sau că i-am reproşat că simbolurile luptătorilor cu armă în mână în cea mai lungă rezistenţă armată anticomunistă din “blocul sovietic”, Ana şi Ion Gavrilă Ogoranu, au murit supăraţi după ce fosta ministreasă le-a refuzat recunoaşterea meritelor şi anularea dosarului penal de “duşmani ai poporului” sau că am publicat informaţia că fostul şef al SIPA, generalul Dan Gheorghe (fost şef al BA a SRI, UM 0215 a MI, DGPA a MJ), a fost demis de domnia sa după ce a refuzat să-i dea o înregistare video din Parcul Operei.

Dar nu!

3. Doamna Monica Macovei a ales să mă dea în judecată pentru că am publicat pe www.Roncea.Ro un document din procesul defunctului general Mihai Chiţac, ministru de Interne în Guvernul FSN (alături de nedemisionarul Andrei Pleşu, printre alţii), responsabil în mare parte de mineriada din 13-15 iunie 1990. În documentul respectiv, fostul Ministru de Interne al lui Ion Iliescu şi Petre Roman, invocă în apărarea sa o declaraţie a Monicăi Macovei, pentru a întări propriile sale afirmaţii potrivit cărora Poliţia nu a folosit nici un fel de violenţă împotriva manifestanţilor, reţinuţilor şi arestaţilor. Să o analizăm:

Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta Procuratură a Sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi de la aceeaşi unitate, am fost trimişi la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti: Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu. La Măgurele, am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau declaraţii din Piaţa Universităţii. Nu am văzut nici un act de violenţă. Citind aceste declaraţii, am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.” (Sursa: EvZ – 29.05.1997 – am respectat sublinierile facute de fostul general Chitac).

Astazi, doamna Monica Macovei sare peste textul ingrosat de Chitac – “Nu am vazut nici un act de violenta” – si se apleaca asupra afirmatiei din final, cu “Toata lumea pleaca acasa”, interpretand-o intr-o nota personala ca “dovada” ca ea ar fi sustinut, de fapt, “că oamenii arestați ilegal nu comiteau acte de violență și că trebuia să fie eliberați imediat, să plece acasă” (citat de pe blogul domniei sale, 10.07.2014).

Ca unul dintre cei arestati ilegal – in fapt, retinuti ilegal, pentru ca nu ni s-a intocmit niciodata un document de arestare – dupa ce am fost rapit din Institutul de Arhitectura de catre trupele para-militare minieresti; ca unul dintre cei anchetati si maltratati de colegii doamnei fost procuror la Unitatea de la Magurele si ca unul dintre cei care am intocmit dosarele Amnesty International in acest caz, nu pot decat sa declar, asa cum am mai facut-o si cu alte ocazii, ca doamna Monica Macovei a mintit, a mintit, a mintit.

In primul rand, sa ne amuzam putin. Recititi ce a constatat ea, in propria-i traducere: ca “oamenii arestati ilegal nu comiteau acte de violenta“. Unde? La Magurele? Noi? Contra cui sa fi comis “actele de violente”: a procurorilor, jandarmilor, minerilor?

Acum sa redevenim seriosi: Unitatea de Jandarmi de la Magurele (fosta a trupelor de Securitate) a fost pe perioada detentiei ilegale a circa 700 de romani, scena unor violente cumplite, explicate prin intoxicarile cu care au fost tratati soldatii in termen (de exemplu, li s-a spus ca noi am fi scos ochiii, cu cutitul, unui soldat de la Televiziune), prin inrairea pana la animalizare a minerilor (“cazati” in Unitate) dar si prin ticalosia unor ofiteri si procurori fideli regimurilor PCR si FSN.

Nu are rost sa intru in descrierea supliciile “horror” la care am fost supusi. Este suficient sa subliniez – si exista circa 700 de martori – ca acestea s-au derulat continuu, inclusiv si mai ales in timpul interogatoriilor luate de colegii doamnei procuror Monica Macovei, cand ni se fortau emiterea unor declaratii – cu pumni si picioare, rangi si paturi de arma – legate de detinerea de droguri sau arme sau de valuta sau alte ajutoare, de la americani sau de aiurea. Afirmatia doamnei fost procuror in acest caz – “Nu am văzut nici un act de violenţă“. – , folosita de altfel cu succes de fostul Ministru de Interne in apararea sa, este nu numai o minciuna ordinara dar intra si in sfera complicitatii la crima, avand in vedere acuzatiile aduse generalului Chitac si victimele rezultate in urma mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Apoi, gluma cu “toata lumea pleaca acasa” este de-a dreptul sadica, avand in vedere ca cei arestati nu puteau si nici nu au plecat nicaieri (unii pe o perioada intinsa pe luni de zile), jandarmii se aflau in post iar minerii se simteau ca acasa, asa ca n-aveau unde sa plece. Singurii care puteau si erau liberi sa plece linistiti acasa sau, mai precis, la o bere, erau doamna procuror si colegii sai.

Doamna procuror se apara azi afirmand ca in 1992, dupa doi ani de la evenimente, a avut o activitate revolutionara merituoasa impotriva abuzurilor din 13-15 iunie 1990 (mai precis la data de 23.06.1992, cu o luna si o saptamana inainte de a pleca cu o bursa Soros la Budapesta). Bravo ei! Sincere felicitari!

Dar intrebarea mea este ce a facut doamna procuror Monica Macovei in clipa in care a iesit, libera ca o pasarica a democratiei, pe poarta Unitatii? Loc al groazei in care se aflau, rapiti si lipsiti de libertate, sangerand, cu fracturi deschise si cu fetele tumefiate, sute de oameni nevinovati, dintre care zeci de femei, unele ce aveau sa fie violate la adapostul “Legii”, aparate si reprezentate de doamna Monica Macovei si colegii sai? A mers cu colegii la o bere, linistita “că oamenii arestați ilegal nu comiteau acte de violență” asupra jandarmilor, minerilor si procurorilor?

Cum a dormit doamna procuror, transformata in timp intr-o adevarata Maria Tereza a societatii civile, in seara de dupa ce a vizitat ca la acvariu Unitatea de la Magurele, stiind cu sute de oameni sunt incarcerati si maltratati, intr-o hala imensa, intinsi cu fata pe ciment sau tinuti in genunchi, cu mainile la ceafa, paziti cu glont pe teava, ca niste criminali periculosi, si fara ca famiile lor sa stie daca mai sunt in viata sau nu, timp indelungat, perioada in care am fost cautati prin spitale, la morga sau la cimitire, prin gropile necunoscutilor?

Cat de mult s-a revolutionat ea, pentru “drepturile omului”, hai, nu pe 13, dar pe 14 si 15 iunie, cand a vazut ca se ingroasa gluma, sau pe 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30 iunie, sa spunem? Hmmm… Ciudat. Nici eu, nici consulul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Dennis L. Curry, care ne cauta la randul sau prin spitale si morgi, n-am auzit nici pas atunci din partea ei.

Ca procuror al regimului “Iliescu-KGB” atunci avea marea sansa sa devina disidenta-sefa, strigand in piata publica “Opriti macelul!”, dupa modelul altui “disident” revolutionar. De ce nu s-a dus la sediul GDS – care era plasat de Silviu Brucan sub protectia armatei, pentru a nu fi afectat, din greseala, de mineri – ca sa devina o “deep throat” la organul GDS, revista “22”? Sa divulge lumii ca sunt niste oameni batuti si rapiti, fara acte si fara drept, intr-o Unitate militara? Dar daca dansa “nu a vazut nici un act de violenta”, nici din partea noastra nici din partea procurorilor, si nici usturoi n-a mancat…

Opinia publica a aflat despre ororile inimaginabile savarsite in Unitatea de Jandarmi numai dupa ce am fost eliberat eu, impreuna cu fratele meu, si am publicat in “Romania libera”, gratie lui Sorin Rosca Stanescu, serialul de dezvaluiri macabre “Infernul se numeste Magurele”. Ulterior, datele privind arestatii, rapitii, mortii, ranitii si disparutii, adunate de echipa Ligii Studentilor din care faceam parte, au fost folosite si de colegii doamnei Macovei din GDS, pentru a publica vreo doua carti dar si, mult mai eficient, de Amnesty International, care a ajutat la eliberarea tuturor celor retinuti ilegal. Pe protestele internationale intocmite in aceea perioada tulbure n-am vazut niciodata numele “Monica Macovei”.

Ca sa inchei: Doamna Macovei, dupa ce si-a consumat eroismul de la “Congresul Fuziunii” “dreptei” printr-o ridicare de manuta (https://www.cristoiublog.ro/gindul-de-la-ora-12-de-unde-dumnezeu-au-scos-ziarele-si-televiziunile-chestia-cu-momentul-eroic-al-monicai-macovei/), incearca sa-si gaseasca o tema de “ridicare” in campania sa de propaganda, chipurile pentru prezidentiale, in fapt o penibila operatiune de imagine cu scopuri care privesc diverse constructii politice prezente si viitoare. Eu ma declar public unul dintre cei care vor semna pentru inscrierea Monicai Macovei in cursa pentru prezidentiale. Numai asa, cred, va vedea in sfarsit aceasta gasca din care provine Monica Macovei cat mai da poporul roman pe niste jalnice muraturi, chiar si rahormonizate, ale regimului comunist-bolsevic.

Altfel, nu am de ce sa ma mai mire ca o victima a mineriadei este atacata, si dupa aproape 25 de ani, de unul dintre personajele din tabara tortionarilor. Este in spiritul vremii.

Victor Roncea

Integral in BURSA – Jurnalistul Victor Roncea: «Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu”»


Mani Pulite - Cristi Preda si Monica Macovei la Primarie - Cu toate pulitele susFoto: Acuvio.Blogspot.com – Funny pictures si Partidul Comunist Italian

Bursierii ICR, agenti anti-Romania platiti din banii pensionarilor si mamelor cu alocatii taiate. Cazul Republica Moldova: Doi bursieri ICR au blocat predarea Istoriei Romanilor copiilor basarabeni. RAPORT catre BASESCU/SRI

La cererea lui Mircea Toma – noul MC al lui Patapievici – republic un Raport deschis catre Basescu si SRI privind bursierii ICR, veritabili agenti anti-Romania platiti din pensiile si alocatiile taiate in numele “crizei”. In numele aceleiasi crize, conform Raportului Curtii de Conturi, angajatii lui Patapievici nu au avut salariile reduse cu 25%. Ba chiar dimpotriva. Comentariile sunt de prisos. Nesimtirea totala, incomensurabila, a acestui vierme cu ochelari – din celebra galerie a “limbricilor mintii” – il va distruge pe Basescu la Referendum.

Foto/Info: Basarabeni.Ro. Vezi si Nistru-Prut.Info – Membru al Comisiei Ghimpu: “Institutul Cultural Roman este finantat de Federatia Rusa?“; Un alt membru al Comisiei Ghimpu, in Adevarul-Moldova: Cum promovează ICR românismul la Chişinău; Monitorul: Este ceva putred; s.a.m.d.

”Institutul Cultural Român este o instituţie de cultură aflată sub autoritatea preşedintelui României, care are ca misiune promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei”– Misiunea ICR

“Preşedintele României este preşedinte de onoare al Institutului.” – Legea de functionare a ICR

Raport Deschis

Catre: Presedintele Romaniei, dl Traian Basescu

Directorul Serviciului Roman de Informatii, dl George Maior

Re: O “institutie de interes national” impotriva interesului national si a directiilor enuntate de Presedintele Romaniei pentru apararea identitatii si a demnitatii romanilor din jurul granitelor

Agenti anti-Romania stipendiati de ICR

Programe antiromanesti perfectate prin intermediul ICR, respectiv ICR-Chisinau

Cheltuirea a 2.000.000 de euro pentru un bun al Rusiei – “Zemstva Guberniei Basarabia” si infiintarea unei filiale “moldovenesti” a Colegiului Noua Europa

Demolarea Clădirii Scolii confesionale ortodoxe romanesti din Jula, cu o vechime de 180 de ani, revendicata de comunitatea romaneasca pentru un muzeu al romanilor

Seminar ICR-Budapesta impotriva Romaniei si a adevarului istoric privind evenimentele din martie 1990 de la Targu Mures

 

Domnule Presedinte al Romaniei si Presedinte de Onoare al Institutului Cultural Roman,

Domnule Director al Serviciului Roman de Informatii,

 

Va scriu in calitate de jurnalist preocupat de peste 20 de ani de problemele comunitatilor romanesti din jurul granitelor si de cetatean roman oripilat de bresele in securitatea nationala perfectate prin intermediul unei institutii publice “de interes national”, cum este Institutul Cultural Roman condus de dl Horia Roman Patapievici si al carui Presedinte de Onoare este chiar Presedintele Romaniei.

Am aflat recent ca si din taxele mele si ale membrilor familiei mele care au fost siliti sa paraseasca Romania rasariteana in urma invaziei trupelor sovietice de ocupatie, ICR a cadorisit cu burse de 7000 de dolari doi istorici din Republica Moldova care au votat in cadrul asa-numitei Comisii Şleahtiţchi – supranumita la Chisinau “Comisia Rusinii” – pentru eliminarea obiectului Istoria Romanilor (ca obiect separat) din instituţiile de învăţământ preuniversitar ale Republicii Moldova, conform Basarabeni.ro.

Numele celor doi sunt Igor Casu si Virgil Paslariuc si beneficiaza de bursa ICR ce poarta numele lui Alexandru Sturdza, pentru a-l onora (!) pe greco-romanul care a fost fiul primului guvernator al Guberniei Basarabia după raptul de la 1812, atasat al Ministerul de Interne al Imperiului Tarist timp de 22 de ani, sub conducerea ţărilor Alexandru I şi Nicolae I, si care a mai primit si titlul onorific de “consilier de taină” al ţarului.

Votul in “Comisia Rusinii” a fost de 11 “contra” la 9 “pentru”. Asadar, predarea Istoriei Romanilor in scolile din Republica Moldova a stat exact in votul celor doi bursieri ICR. Astfel, viitorul educatiei copiilor din stanga Prutului, investitia in zeci de mii de manuale de Istoria Romanilor pentru scolile din Basarabia a Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni impreuna cu toate dezideratele enuntate de Dvs din 2004 pana azi, pentru pastrarea si apararea identititatii nationale a romanilor din jurul Romaniei, au fost aruncate la cos de… doi bursieri ai ICR.

Atat Ministrul Educatiei, Mihail Şleahtiţchi, cat si Igor Casu, bursier ICR si membru al “organelor decizionale” ale Fundatiei Soros – Moldova, s-au antepronuntat inca de la infiintarea “Comisiei Rusinii” si inainte de efectuarea “cercetarii” asupra eliminarii obiectului Istoria Romanilor. Astfel, intr-un editorial din ziarul “Adevarul”, din 20 decembrie 2011, Igor Casu afirma: “Când vom înţelege şi noi că nu există o istorie a românilor în afara istoriei Europei? O disciplină numită Istoria ar oferi prilejul să mai renunţăm şi la anumite clişee şi interpretări triumfaliste din istoria românilor pe care le-am preluat din manualele editate în România în anii 1990, care nu mai sunt în circulaţie în drepta Prutului, sau de la istorici servili regimului ceauşist de dinainte de 1989. Deci, pe când vom putea spune şi noi, românii basarabeni: Good bye, Ceauşescu?”. In opinia bursierului ICR, Istoria Romanilor echivaleaza cu Ceausescu si Istoria din manualele romanesti a anilor post-decembristi, intr-un sens peiorativ. Pe aceeasi directie, a propagandei antiromanesti, bursierul ICR Igor Casu isi permite sa afirme intr-un interviu pus la cale in Evenimentul Zilei, in preajma aniversarii Marii Uniri, ca „Nimeni nu mai vrea unirea cu România!”.

Dintre cei patru membri ai Comisiei ICR care a hotarat stipendierea celor doi istorici mancurtizati, Igor Casu si Virgil Paslariuc, au facut parte Mihail Neamtu si Petre Guran, directorul ICR – Chisinau.  Dl Petre Guran, fost bursier al Colegiului Noua Europa, este prieten apropiat al celor doi, dupa cum se poate vedea pe pagina de internet a Forumului Plural, ce se doreste a fi un embrion moldovenesc, in sensul sovietic, al Colegiului Noua Europa condus de rectorul Andrei Plesu. Dl Mihail Neamtu este si el un bursier al Colegiului Noua Europa, in calitate de “invitat al rectorului“, si bursa pe care le-a conferit-o celor doi istorici de la Chisinau pare sa fie in sensul afirmatiilor sale despre propriile lui beneficii de (fost) bursier si bugetar: „Aveam un grant al Academiei Române care îmi asigura un post căldicel, cu șofer, casă de la RA‑APPS. Mai aveam un post de director științific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului prin care puteam călători oricând la orice hotel de patru stele din Europa. Mi‑am depus demisia de la stat pentru că simțeam că stagnez, că nu mă dezvolt, că sunt închistat.” (Interviu Money.ro).

Tot bursier al Colegiului Noua Europa (“New Europe College – Новая Европа колледжа”) este si ambasadorul Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul altui bursier “NEC – NEK”, dl Teodor Anatol Baconschi, fostul ministru de Externe esuat lamentabil la mal prin cel mai slab mandat al diplomatiei romane de la Sergiu Celac incoace. Dl Lazurca s-a gandit sa ofere un adevarat exemplu de romanism devenind “fiu duhovnicesc” al unui cunoscut activist anti-roman in cadrul Patriarhiei Moscovei, Pavel Borsevschi, la biserica caruia s-a gandit sa duca si Corul Bisericii Stavrapoleos din Bucuresti, aflat la Chisinau in cadrul unui program al… ICR. Tot dl Lazurca s-a gandit sa fie si ghidul bisericesc al lui Mircea Geoana intr-un “pelerinaj” care a cuprins doar manastirile din Basarabia aflate sub obladuirea Moscovei. Si tot dl Lazurca este cel care “a uitat” sa-i invite si pe patriotii romani inchisi timp de 13 si 15 ani la Tiraspol, de Ziua Nationala a Romaniei, pentru prima oara de la eliberarea lor din temnitele rusesti.

La fel ca ministeriatul nasului sau, dl Lazurca a fost considerat, in precedentul sau post, drept cel mai jenant ambasador la Vatican din tot corpul diplomatic acreditat pe langa Sfantul Scaun, conform aprecierilor de la fata locului. Ca sa dam un singur exemplu, dl Lazurca a refuzat sa sustina in 2008 celebra expozitie internationala realizata in triplu parteneriat Romania-Moldova-Ucraina, “Cucuteni-Trypillia. O mare civilizaţie a Vechii Europe (5000 – 3000 î.Ch.)” , riscand eliminarea primelor doua din expozitia de la Vatican, respectiv a Romaniei, care reprezenta si Moldova, in favoarea unilaterala a Ucrainei. Dupa eforturi de diplomatie culturala incomensurabile si fara absolut nici un sprijin din partea Ambasadei Romaniei expozitia care definea autenticul “brand” romanesc, al vetrei civilizatiei europene, s-a desfasurat pana la urma dupa cum fusese prevazut dar sub patronajul… Ambasadei Ucrainei pe langa Sfantul Scaun!

Ca sa ne intoarcem la Chisinau, cei noua istorici basarabeni care au incercat sa salveze obiectul de studiu Istoria Romanilor sunt Ghe. Cojocaru, dr. în istorie, Directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept, Academia de Ştiinte a Moldovei; Dragnev D., membru-corespondent al AŞM, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Eşanu A., academician, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Gonţa Gh., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, Universitatea Pedagogică “I. Creangă”; Moşanu Al., dr. habilitat, membru de onoare al Academiei Române; Negrei I., istoric, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Negru Gh., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Parasca P., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, ULIM; Varta I., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM. Acestia sunt membri ai Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova – Comisie infiintata de fostul sef interimar al republicii, Mihai Ghimpu – in frunte cu presedintele acesteia, dl Gheorghe Cojocaru, se afla in conducerea Asociatiei Istoricilor din Republica Moldova si fac parte din Mişcarea Civică „Anul 1812” initiata de istorici basarabeni pentru comemorarea raptului rusesc din urma cu 200 de ani. Se lupta de 10 ani pentru apararea studiului Istoriei Romanilor. Nu sunt bursieri ICR.

Actiunea anti-romaneasca a celor doi bursieri ICR a starnit revolta altor colegi de breasla, mai ales ca si dl Igor Casu a facut parte din Comisia Ghimpu. Dr Veaceslav Stăvilă, la randul sau fost membru al Comisiei, se intreaba public daca nu cumva “Institutul Cultural Roman este finantat de Federatia Rusa?“. Ar fi fost mai bine, cred eu, pentru ca cel putin nu se cheltuiau banii vaduvelor si pensionarilor romani. Nici nu ar fi fost nevoie de schimbarea initialelor institutiei “de interes national”: ICR = Institutul Cultural Rus.

Dr. Mihai Tasca, secretar al Comisiei Ghimpu, apreciaza de-a dreptul ca ICR  este un adevarat vector al antiromanismul la Chisinau. Intr-un articol plin de mahnire aparut in “Adevarul”-Moldova, acesta rememoreaza cum directorul ICR – Chisinau, dl Petre Guran, la o conferinţa din 24 ianuarie 2011, ziua Micii Uniri, a vorbit celor prezenţi despre… Bizanţ. “Neobişnuit a fost discursul şefului ICR Chişinău şi la conferinţa din 27 martie 2011, când a povestit unei săli arhipline de unionişti care au venit să marcheze ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă … despre istoria Franţei”, scrie dl Mihai Tasca.

(more…)

Raport Deschis catre Presedintele Romaniei si Directorul SRI: ICR inseamna, de fapt, Institutul Cultural Rus?

”Institutul Cultural Român este o instituţie de cultură aflată sub autoritatea preşedintelui României, care are ca misiune promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei” – Misiunea ICR

“Preşedintele României este preşedinte de onoare al Institutului.” – Legea de functionare a ICR

Raport Deschis

Catre: Presedintele Romaniei, dl Traian Basescu

Directorul Serviciului Roman de Informatii, dl George Maior

Re: O “institutie de interes national” impotriva interesului national si a directiilor enuntate de Presedintele Romaniei pentru apararea identitatii si a demnitatii romanilor din jurul granitelor

Agenti anti-Romania stipendiati de ICR

Programe antiromanesti perfectate prin intermediul ICR, respectiv ICR-Chisinau

Cheltuirea a 2.000.000 de euro pentru un bun al Rusiei – “Zemstva Guberniei Basarabia” si infiintarea unei filiale “moldovenesti” a Colegiului Noua Europa

Demolarea Clădirii Scolii confesionale ortodoxe romanesti din Jula, cu o vechime de 180 de ani, revendicata de comunitatea romaneasca pentru un muzeu al romanilor

Seminar ICR-Budapesta impotriva Romaniei si a adevarului istoric privind evenimentele din martie 1990 de la Targu Mures

 

Domnule Presedinte al Romaniei si Presedinte de Onoare al Institutului Cultural Roman,

Domnule Director al Serviciului Roman de Informatii,

 

Va scriu in calitate de jurnalist preocupat de peste 20 de ani de problemele comunitatilor romanesti din jurul granitelor si de cetatean roman oripilat de bresele in securitatea nationala perfectate prin intermediul unei institutii publice “de interes national”, cum este Institutul Cultural Roman condus de dl Horia Roman Patapievici si al carui Presedinte de Onoare este chiar Presedintele Romaniei.

Am aflat recent ca si din taxele mele si ale membrilor familiei mele care au fost siliti sa paraseasca Romania rasariteana in urma invaziei trupelor sovietice de ocupatie, ICR a cadorisit cu burse de 7000 de dolari doi istorici din Republica Moldova care au votat in cadrul asa-numitei Comisii Şleahtiţchi – supranumita la Chisinau “Comisia Rusinii” – pentru eliminarea obiectului Istoria Romanilor (ca obiect separat) din instituţiile de învăţământ preuniversitar ale Republicii Moldova, conform Basarabeni.ro.

Numele celor doi sunt Igor Casu si Virgil Paslariuc si beneficiaza de bursa ICR ce poarta numele lui Alexandru Sturdza, pentru a-l onora (!) pe greco-romanul care a fost fiul primului guvernator al Guberniei Basarabia după raptul de la 1812, atasat al Ministerul de Interne al Imperiului Tarist timp de 22 de ani, sub conducerea ţărilor Alexandru I şi Nicolae I, si care a mai primit si titlul onorific de “consilier de taină” al ţarului.

Votul in “Comisia Rusinii” a fost de 11 “contra” la 9 “pentru”. Asadar, predarea Istoriei Romanilor in scolile din Republica Moldova a stat exact in votul celor doi bursieri ICR. Astfel, viitorul educatiei copiilor din stanga Prutului, investitia in zeci de mii de manuale de Istoria Romanilor pentru scolile din Basarabia a Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni impreuna cu toate dezideratele enuntate de Dvs din 2004 pana azi, pentru pastrarea si apararea identititatii nationale a romanilor din jurul Romaniei, au fost aruncate la cos de… doi bursieri ai ICR.

Atat Ministrul Educatiei, Mihail Şleahtiţchi, cat si Igor Casu, bursier ICR si membru al “organelor decizionale” ale Fundatiei Soros – Moldova, s-au antepronuntat inca de la infiintarea “Comisiei Rusinii” si inainte de efectuarea “cercetarii” asupra eliminarii obiectului Istoria Romanilor. Astfel, intr-un editorial din ziarul “Adevarul”, din 20 decembrie 2011, Igor Casu afirma: “Când vom înţelege şi noi că nu există o istorie a românilor în afara istoriei Europei? O disciplină numită Istoria ar oferi prilejul să mai renunţăm şi la anumite clişee şi interpretări triumfaliste din istoria românilor pe care le-am preluat din manualele editate în România în anii 1990, care nu mai sunt în circulaţie în drepta Prutului, sau de la istorici servili regimului ceauşist de dinainte de 1989. Deci, pe când vom putea spune şi noi, românii basarabeni: Good bye, Ceauşescu?”. In opinia bursierului ICR, Istoria Romanilor echivaleaza cu Ceausescu si Istoria din manualele romanesti a anilor post-decembristi, intr-un sens peiorativ. Pe aceeasi directie, a propagandei antiromanesti, bursierul ICR Igor Casu isi permite sa afirme intr-un interviu pus la cale in Evenimentul Zilei, in preajma aniversarii Marii Uniri, ca „Nimeni nu mai vrea unirea cu România!”.

Dintre cei patru membri ai Comisiei ICR care a hotarat stipendierea celor doi istorici mancurtizati, Igor Casu si Virgil Paslariuc, au facut parte Mihail Neamtu si Petre Guran, directorul ICR – Chisinau.  Dl Petre Guran, fost bursier al Colegiului Noua Europa, este prieten apropiat al celor doi, dupa cum se poate vedea pe pagina de internet a Forumului Plural, ce se doreste a fi un embrion moldovenesc, in sensul sovietic, al Colegiului Noua Europa condus de rectorul Andrei Plesu. Dl Mihail Neamtu este si el un bursier al Colegiului Noua Europa, in calitate de “invitat al rectorului“, si bursa pe care le-a conferit-o celor doi istorici de la Chisinau pare sa fie in sensul afirmatiilor sale despre propriile lui beneficii de (fost) bursier si bugetar: „Aveam un grant al Academiei Române care îmi asigura un post căldicel, cu șofer, casă de la RA‑APPS. Mai aveam un post de director științific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului prin care puteam călători oricând la orice hotel de patru stele din Europa. Mi‑am depus demisia de la stat pentru că simțeam că stagnez, că nu mă dezvolt, că sunt închistat.” (Interviu Money.ro).

Tot bursier al Colegiului Noua Europa (“New Europe College – Новая Европа колледжа”) este si ambasadorul Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul altui bursier “NEC – NEK”, dl Teodor Anatol Baconschi, fostul ministru de Externe esuat lamentabil la mal prin cel mai slab mandat al diplomatiei romane de la Sergiu Celac incoace. Dl Lazurca s-a gandit sa ofere un adevarat exemplu de romanism devenind “fiu duhovnicesc” al unui cunoscut activist anti-roman in cadrul Patriarhiei Moscovei, Pavel Borsevschi, la biserica caruia s-a gandit sa duca si Corul Bisericii Stavrapoleos din Bucuresti, aflat la Chisinau in cadrul unui program al… ICR. Tot dl Lazurca s-a gandit sa fie si ghidul bisericesc al lui Mircea Geoana intr-un “pelerinaj” care a cuprins doar manastirile din Basarabia aflate sub obladuirea Moscovei. Si tot dl Lazurca este cel care “a uitat” sa-i invite si pe patriotii romani inchisi timp de 13 si 15 ani la Tiraspol, de Ziua Nationala a Romaniei, pentru prima oara de la eliberarea lor din temnitele rusesti.

La fel ca ministeriatul nasului sau, dl Lazurca a fost considerat, in precedentul sau post, drept cel mai jenant ambasador la Vatican din tot corpul diplomatic acreditat pe langa Sfantul Scaun, conform aprecierilor de la fata locului. Ca sa dam un singur exemplu, dl Lazurca a refuzat sa sustina in 2008 celebra expozitie internationala realizata in triplu parteneriat Romania-Moldova-Ucraina, “Cucuteni-Trypillia. O mare civilizaţie a Vechii Europe (5000 – 3000 î.Ch.)” , riscand eliminarea primelor doua din expozitia de la Vatican, respectiv a Romaniei, care reprezenta si Moldova, in favoarea unilaterala a Ucrainei. Dupa eforturi de diplomatie culturala incomensurabile si fara absolut nici un sprijin din partea Ambasadei Romaniei expozitia care definea autenticul “brand” romanesc, al vetrei civilizatiei europene, s-a desfasurat pana la urma dupa cum fusese prevazut dar sub patronajul… Ambasadei Ucrainei pe langa Sfantul Scaun!

Ca sa ne intoarcem la Chisinau, cei noua istorici basarabeni care au incercat sa salveze obiectul de studiu Istoria Romanilor sunt Ghe. Cojocaru, dr. în istorie, Directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept, Academia de Ştiinte a Moldovei; Dragnev D., membru-corespondent al AŞM, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Eşanu A., academician, Institutului de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Gonţa Gh., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, Universitatea Pedagogică “I. Creangă”; Moşanu Al., dr. habilitat, membru de onoare al Academiei Române; Negrei I., istoric, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Negru Gh., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM; Parasca P., dr. habilitat, Facultatea de Istorie, ULIM; Varta I., dr. în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept, AŞM. Acestia sunt membri ai Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova – Comisie infiintata de fostul sef interimar al republicii, Mihai Ghimpu – in frunte cu presedintele acesteia, dl Gheorghe Cojocaru, se afla in conducerea Asociatiei Istoricilor din Republica Moldova si fac parte din Mişcarea Civică „Anul 1812” initiata de istorici basarabeni pentru comemorarea raptului rusesc din urma cu 200 de ani. Se lupta de 10 ani pentru apararea studiului Istoriei Romanilor. Nu sunt bursieri ICR.

Actiunea anti-romaneasca a celor doi bursieri ICR a starnit revolta altor colegi de breasla, mai ales ca si dl Igor Casu a facut parte din Comisia Ghimpu. Dr Veaceslav Stăvilă, la randul sau fost membru al Comisiei, se intreaba public daca nu cumva “Institutul Cultural Roman este finantat de Federatia Rusa?“. Ar fi fost mai bine, cred eu, pentru ca cel putin nu se cheltuiau banii vaduvelor si pensionarilor romani. Nici nu ar fi fost nevoie de schimbarea initialelor institutiei “de interes national”: ICR = Institutul Cultural Rus.

Dr. Mihai Tasca, secretar al Comisiei Ghimpu, apreciaza de-a dreptul ca ICR  este un adevarat vector al antiromanismul la Chisinau. Intr-un articol plin de mahnire aparut in “Adevarul”-Moldova, acesta rememoreaza cum directorul ICR – Chisinau, dl Petre Guran, la o conferinţa din 24 ianuarie 2011, ziua Micii Uniri, a vorbit celor prezenţi despre… Bizanţ. “Neobişnuit a fost discursul şefului ICR Chişinău şi la conferinţa din 27 martie 2011, când a povestit unei săli arhipline de unionişti care au venit să marcheze ziua Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă … despre istoria Franţei”, scrie dl Mihai Tasca.

(more…)

Traian Basescu, “Scheletul din dulapul lui Patapievici de la ICR”. Sorin Iliesiu incalca Legea Omertei si cere demisia lui Andrei Plesu din Grupul pentru Dialog Social printr-o Scrisoare Deschisa ignorata de revista “22”

Ca intr-un adevarat serial despre cele 1001 de nopti nesfarsite ale Romaniei, astazi se strecoara in spatiul public, din grota de pe Calea Victoriei 120 a celor 40 de hoti, una dintre povestile in care Sheherezada este si Ali Baba iar padisahul nostru putin mai mult pervers este de fapt chiar Printul “nevazut” al Hotilor, maria sa Harun al-Plescoi, nume de cod “Tulceanul”. O poveste adevarata, relatata de Sorin Iliesiu, in care veti afla cum Andrei Plesu l-a avertizat pe Ali Baba sa “invete sa pastreze tacerea” in Grupul pentru Dialog Social, o Centrala locala a Neo-Kominternului, mosita de Silviu Brucan si Ion Iliescu chiar in casa filosofului de Plescoi din strada Paris 14 si stropita ulterior cu milionul de dolari al lui George Soros, la sediul infamilor din Calea Victoriei.

Daca recent s-a aflat ca patronul spirtual al teologului Baconschi-Jacuzzi nu il iubeste numai pe Marcello-Siegfried-Liiceanu ci merge pe urmele discipolului sau la capitolul Despre amante, din Scrisoarea Deschisa a lui Sorin Iliesiu veti mai afla cum renumitul filosof a refuzat sa dea detalii despre biografia sa secreta si colaborarea cu Securitatea chiar si colegilor sai din GDS, despre cum se impart functiile in diverse Guverne, intre “colegii Marius Oprea, Vladimir Tismaneanu si Ioan Stanomir” basca “colegul Horia Roman Patapievici”, despre cum a girat Andrei Plesu guvernele lui Ion Iliescu si Petre Roman fara sa regrete niciodata crimele comise de catre acestia in 1989 si 1990, despre cum a sustinut ca isi da demisia si din Guvernul FSN si din GDS si, ulterior, a uitat, despre cum s-a infruptat califul Harun al-Plescoi din fonduri guvernamentale fara sa dea socoteala nimanui si a sfidat Legea CNSAS care interzicea ca din Colegiu sa faca parte membri ai PCR (cum era cazul lui, inca de la 19 anisori), despre cum a fost atacat Sorin Iliesiu de “colegul” sau de “Grup” Andrei Oisteanu, nepotul lui Leonte Rautu, despre cum Radu Filipescu vrea sa-l depaseasca pe Ceausescu in longevitate in Consiliul de Conducerea al unui organism para-guvernamental, cum e CC al GDS, despre cum e deranjat Plesu ca Iliesiu apare la postul lui Voiculescu in timp ce el latra fara jena ca un chow-chow cu limba neagra in lesa lui Patriciu, si, nu in ultimul rand, despre cum Traian Basescu “a devenit Scheletul nostru din dulap”, recte din dulapul lui Patapievici de la ICR. O poveste care va continua, cu siguranta, cu vreo tragedie oedipiana masculinizata total prin haremul celor 40 de hoti ai Romaniei, si care, dupa parerea noastra, nu este recomandabil sa fie citita seara pentru ca poate provoca prea multe cosmaruri. Sa speram insa ca nu se va transforma in Povestea Comerciantului si a Papagalului, in care bietul Iliesiu va avea soarta celui din urma…

Scrisoare deschisă

 – Sorin Ilieşiu către colegii din Grupul pentru Dialog Social (GDS)

1 februarie 2012

 Stimaţi colegi,

Integral la Ziaristi Online

Ziaristi Online: Dumitru Iuga il acuza pe seful GDS, Radu Filipescu, ca a colaborat cu Securitatea. EXCLUSIV/DOC

Militantul anticomunist Dumitru Iuga, fost detinut politic si, dupa 21 decembrie 1989, liderul sindicatului din Televiziunea Romana, il acuza pe seful GDS, Radu Filipescu, nepot dupa mama al lui Petru Groza, ca a colaborat cu Securitatea. De-a lungul anilor, mai multe voci competente au semnalat faptul ca organizatia infiintata de Silviu Brucan si George Soros, Grupul pentru Dialog Social, este plina de colaboratori ai Securitatii si ai serviciilor de informatii rasaritene (vezi cazul Oisteanu -KGB), impostori de toate felurile si pretinsi “anticomunisti”. Seful GDS a fost surprins in cateva din aceste posturi si de ziaristul George Damian, intr-un articol intitulat Minciunile lui Radu Filipescu. Fragmentele pe care Dumitru Iuga le ofera in exclusivitate portalului Ziaristi Online fac parte din cartea sa de memorii „Cu faţa la perete”, pe care, dupa cum afirma Dumitru Iuga “nu vrea să o publice nimeni!”. O facem noi:
Câteva adevăruri de necontestat

1. Securitatea a fost implicată, prin toate mijloacele disponibile sau create, personal, reţele de informatori, mijloace tehnice moderne, acte de diversiune, în activităţi de poliţie politică şi după momentul 1964. Cine spune altfel minte încercând să mistifice realitatea sau nu cunoaşte adevărul (în acest caz ar trebui, mai bine, să tacă!).

Ofer cititorilor un document în facsimil, dintre multele aflate în arhiva mea personală, care nu poate fi contestat de nimeni.

2. GDS – eul s-a construit având la bază oameni controlaţi de fosta securitate. Radu Filipescu, preşedinte (pe viaţă!) al consiliului de administraţie al acestui „ong” a fost preluat sub control de securitate încă din detenţie. Sub preşedinţia sa s-au lipit acolo ca muştele la miere tot felul de personaje, unele intelectuali de excepţie dar cu morala la pământ sau în necunoştinţă de cauza.

Ofer dovezi oricărui om cu mintea întreagă care, după lectura lor, ar trebui să se întrebe cine este, în realitate, acest Radu Filipescu!

Semnez şi îmi asum răspunderea totală asupra acestor afirmaţii.

Dumitru Iuga

E-mail: [email protected]

Despre “jogging”-ul lui Radu Filipescu:

DESPRE POSIBILITATEA PUNERII ÎN LIBERTATE A UNUI DEŢINUT POLITIC ÎNAINTE DE EXPIRAREA PEDEPSEI. CADRUL LEGAL

(…)

Eliberare înainte de termen prin hotărâre a “curţii de judecată”

Am în faţă un volum publicat în anul 1998 sub semnătura doamnei Herma Kopernik Kennel care a fost scris în strânsă colaborare cu personajul cărţii (Radu Filipescu). Nu mică mi-a fost surpriza când am citit că o eliberare înainte de termen putea fi hotărâtă şi de o anume “curte de judecată”… Asteriscurile din citat reprezintă anonimizări hotărâte de autor.

 […]“După două zile, lui Radu i se ordonă din nou să vină în biroul comandantului Vasile, unde îl aştepta procurorul militar în civil şi *.  Radu se îmbrăţişă cu tatăl său  încercând să-şi stăpânească lacrimile. Vasile spuse plin de importanţă:

– Uite, începu el, datorită cererii tatălui tău te vom elibera.

Totul se petrecea atât de repede de parcă nici nu era real.

*  nu făcuse nici o cerere de eliberare. Îşi dădea seama că se căuta un motiv pentru această graţiere, dar nu ripostă.

– Ai fost condamnat la 10 ani închisoare, continuă procurorul militar. La intervenţia curţii de judecată pedeapsa a fost comutată de la 10 ani la 5. Şi pentru că nu mai ai decât cinci ani o să te eliberăm conform amnistiei din 1984!

Radu era complet uluit.

Reîntors în celulă, i se păru că doar visase întâlnirea cu tatăl său.

La 18 aprilie (1996), un gardian l-a scos pe Radu din celulă şi l-a condus în biroul comandantului.

Procurorul militar, Traşcă şi comandantul Vasile erau prezenţi, ca şi colonelul Deleanu, securistul spitalului de Urgenţă şi *. Colonelul îi oferi lui Radu  imediat o ceaşcă de cafea şi un Kent. […]

Jogging cu securitatea, pg. 206

Textul reprodus conţine o serie de inadvertenţe pe care mă simt dator să le corectez:

1. Tatăl deţinutului nu avea dreptul legal de a  solicita eliberarea fiului său, major şi responsabil juridic, aflat în detenţie. Eventual acesta putea încerca (şi chiar obţine!) o atitudine binevoitoare  şi înţelegătoare  din partea mai marilor regimului pentru eliberarea fiului dar cererea, în mod obligatoriu, urma  a fi întocmită şi semnată de către fiul deţinut. Reiau, ar fi putut totuşi face asta, sub semnătură proprie,  numai dacă fiul ar fi fost calificat în evidenţele medicale cu discernământ redus (bolnav la cap);

2. “Curtea de judecată” este o instituţie inexistentă în justiţia românească a anilor 80. Presupunând că autorul a avut în vedere Tribunalul Suprem, această  instituţie nu avea dreptul să revină, din proprie iniţiativă, asupra sentinţelor definitive şi irevocabile pronunţate. În schimb, Tribunalul Suprem putea fi sesizat de către Procurorul general al R.S.R., prin procedura recursului extraordinar, să  reanalizeze sentinţa respectivă. Procurorul general al R.S.R. nu putea însă înainta un astfel de recurs fără a fi la rândul său sesizat de către deţinut iar acesta nu se putea adresa la acest nivel fără aprobarea securităţii. Cât despre securitate … aceasta nu producea astfel de acte de bună-voinţă decât în anumite condiţii!

Concluzionând, această eliberare înainte de termen de către “curtea de judecată” este, aşa cum spune distinsa doamnă Ana Blandiana în prefaţa volumului, “în multe privinţe un basm”… Adevărul trebuie căutat în dosarul penal al personajului unde, cu siguranţă, se află fie un recurs extraordinar, fie  un decret personal de graţiere, ambele  motivate, condiţionate şi susţinute de probatoriul necesar.

*

Reiau, în continuare, un fragment dintr-un  document reprodus în volumul de faţă care dovedeşte că nimic nu  se putea schimba în viaţa deţinuţilor politici fără informarea şi avizul cerberului care conducea Direcţia VI – a, colonelul Gheorghe Vasile. Dealtfel, autorul „şi-a băgat bine în cap” o expresie folosită de acesta cu ocazia singurei întâlniri care a avut loc între cei doi: „Noi vă băgăm, noi vă scoatem. Să-ţi intre bine în cap asta!”

D.S.S./Dir. Cerc. Penale/0286945/1.02-1984 – CĂTRE Dir. IV,  Tov. col. Calotă Petre

Integral la Ziaristi Online

Ziaristi Online: “22”-ul lui Noica rasturnat si Grupul pentru Dialog Social mosit de Plesu cu Ascanio Damian, Iliescu si Brucan in strada Paris nr 14 in decembrie 1989 si sponsorizat de Soros in ianuarie 1990. PAMFLETUL NEGRU (III)

Ziaristi Online: Publicam cea de a treia parte a exceptionalului interviu realizat de Costin Cretu cu filosoful Constantin Barbu, unul dintre geniile Romaniei care nu ajung sa fie cunoscute la televizor, la programul de teleshopping al editurii Humanitas cu care este agresat contribuabilul TVR in fiecare duminca. Constantin Barbu este unul dintre elevii lui Noica ramas fidel maestrului si planurilor sale, de la Proiectul Eminescu, realizat in mare parte prin publicarea de catre Academie a manuscriselor jurnalistului, poetului si ganditorului national, la Proiectul Cantemir, pe care filosoful craiovean il duce acum la bun sfarsit. Dupa primele doua parti, PAMFLETUL NEGRU (I). Filosoful Constantin Barbu despre Noica si Proiectul National Mihai Eminescu si PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate, Constantin Barbu vorbeste in ultima parte a interviului publicat de Ziaristi Online despre Platon, Aristotel, Kierkegaard, Kant, Hegel, Heidegger dar si despre Paltinis, Noica, Cioran si una dintre marile realizari si recuperari ale culturii romane: Integrala Manuscriselor Cantemir.

Printre fanetele filosofiei europene, filosoful isi gaseste timp sa se ocupe si de buruienile ei, cum ar fi Eugen Simion sau capusele lui Noica, “initiatii” sectei “Catarilor de la Paltinis”, dupa cum ii numea Parintele Steinhardt, reorganizati dupa 1989 in “arhitectii” Grupului pentru Dialog Social si Colegiului Noua Europa (numit la origini “Colegiul Invizibil”) cu bratele lor inarmate, succesoarea Editurii Politice a PCR, Editura Humanitas, completata de Editura Polirom a vechiului Komintern resapat.

Constantin Barbu povesteste cum, dupa doua zile si doua nopti de examinare, Noica l-a “promovat” oferindu-i o bursa la Heidelberg (blocata insa de Securitate, dupa cum puteti afla din episoadele anterioare) si marturisindu-i cum in urma dialogului i s-a nascut ideea “Celor 22”.

Este binecunoscut eseul “antrenorului” Noica, “Cei douăzeci şi doi sau despre cultura de performanţă”, prin care fostul filosof legionar care a pactizat cu comunistii sperand in perpetuarea filonului national propunea o selectie a elitelor natiunii, pentru a scapa tara de “lautarism” . Dar ce te faci cand dintre semintele lui Noica a ramas – cel putin in ecranul tv -, in loc de grau, doar neghina, si din neghina au crescut, adapati de securitatea securitatilor doar doi lautari: Plesu si Liiceanu?! Misterul relatiei lui Noica cu cei doi filosofi fara opera pare sa fie lamurit cunoscand metalitatea si planurile conspirative ale “antrenorului”, relevate de camarazii sai din inchisoare. Profesorul Raul Volcinschi povestea adeseori apropiatilor cum Noica ii propusese inaintea eliberarii sa i se alature in planul de “penetrare” a Partidului Comunist si aparatului de securitate. Ceea ce nu putea controla nici macar Securitate e faptul ca “antrenorul” Noica pregatea, de fapt, 22 contra 22.

Pe scurt, pentru a nu lungi povestea, cei doi fii de nomenclaturisti, Liiceanu si Plesu, unul cu tatal in Ministerul de Finante al RSR, altul cu mama in cel de Externe, sub Ana Pauker (ati observat ca niciodata nu vorbesc de parintii lor?!) erau folositi de Noica drept simple “curele de transmisii” ale dorintelor lui spre Partid si Securitate. Sa nu uitam ca “Jurnalul de la Paltinis” a fost publicat – in zeci de mii de exemplare – cu avizul Securitatii, aceeasi care ii plasase pe cei doi pe orbita burselor lui Noica la Bonn si Heidelberg (pe Plesu chiar de doua ori). Revenind la planul informativ post-decembrist, numele reviste “22” a GDS isi are izvoarele exact in aceasta preluare si confiscare a ideii lui Noica, a “Celor 22”, de fapt o intoarcere pe dos a ei demna de experimentul Pitesti, de data aceasta cu perspectiva extinderii reeducarii la nivel national (sa observam ca acum GDS a ocupat cu brio centrul manipularii maselor, TVR).

De altfel, e bine de stiut ca grupul in cauza a fost mosit de Silviu Brucan impreuna cu Andrei Plesu si Ion Iliescu acasa la Ascanio Damian, cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, o veriga a retelei pe deplin conspirate a  Kominternului in Romania. Operatiunea s-a petrecut chiar in zilele lui decembrie 1989, pe cand grupul de “revolutionari” se retragea “la baza”, intre excursiile de pe itinerariul Televiziune – Guvern – CC – MApN. Obsesia confiscarii “22”-ului lui Noica avea sa urmareasca in continuare grupul de lautari ai tuturor serviciilor, Plesu publicand, impreuna cu Elena Stefoi si… Petre Roman, in 2002, cartea “22 de luni dupa 22 decembrie 1989. Transformari, inertii, dezordini”. Normal, daca nu la Humanitas, la Polirom. Intentia initiala a celulei de baza a “ilegalistilor” GDS a fost ca grupul sa aiba doar 22 de membri. Dar, ce sa-i faci?, se pare ca aici Noica a gresit: sunt mai mult de 22 de “genii” malefice in Romania… si toti tovarasii intelectuali sunt, aproape fara exceptie, fii si nepoti de agenti kominternisti.

In ianuarie 1990, la chemarea lui Brucan, in Bucuresti aterizeaza George Soros, care, impreuna cu o agenta, acum cu acoperire diplomatica a unui serviciu strain, merge direct la sediul “22” pus la dispozitia GDS de FSN in fostul local UTC al lui Nicu Ceausescu din Calea Victoriei 120, unde incepe sa traseze directive “celor 22”, care iau notite ca niste sefi de detasament pioneresc, de la activistul UTC Stelian Tanase pana la informatorul DSS Alecu Paleologu. Sef al GDS si, concomitent, al Fundatiei Soros este instalat Alin Teodorescu, viitorul sef al Cancelariei Guvernului Nastase, pe atunci doar informator al Securitatii si agent al serviciului secret al Republicii Populare Ungare, conform ofiterilor UM 0110 “anti-KGB”. De atunci, tentaculele centrului ideologic GDS si ale Retelei Soros se intind ca un blestem asupra Romaniei prin toate Guvernarile ei, de la Iliescu-Roman la Basescu-Boc, regim care va sucomba exact pe mana Partidului Civililor din Romania (PCdR). Pana la acel moment, sa urmarim ce ne mai dezvaluie Constantin Barbu:

Continuarea la Ziaristi Online

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova