“Indeed, the Cuban missile crisis constituted one of the turning points that determined the character of Romanian independent policy for the rest of the Cold War.”
Introduction
by Larry L Watts
Translated into English for the first time, the following ten documents have appeared in publications sponsored by the Romanian Academy of Sciences, the Romanian Ministry of Foreign Affairs and the Romanian National Archives. In all but two cases, the documents were discovered by individuals directly involved with the incidents or present at the meetings whose transcripts are herein reproduced – the Romanian-Chinese discussions by Romulus Ioan Budura, who served at the time of the crisis at the foreign ministry in Bucharest and later became Ambassador to the People’s Republic of China [Documents 1, 3, 4, 6, 9], and Vasile Buga, a diplomat and Soviet specialist often involved in Soviet-Romanian discussions and who later served for many years in the Romanian Embassy in Moscow [Documents 5, 7, 8]. One of the two remaining documents appears in its original German-language version on the website of the Parallel History Project on Security Cooperation [Document 10]. The last is an excerpt regarding the crisis from an interview with Romania’s foreign minister at the time, which has previously appeared in Romanian [Document 2].
Romania played almost no role whatsoever in the Cuban missile crisis. Yet that crisis was critical in reorienting Romanian foreign and security policies in a manner that caused significant shifts in the nature of the Cold War regionally and globally – for example, as attested by its subsequent campaign for nuclear disarmament and confidence-building measures within the Warsaw Pact, and its central role in the Sino-American rapprochement and in the mediation of Egyptian-Israeli relations. Indeed, the Cuban missile crisis constituted one of the turning points that determined the character of Romanian independent policy for the rest of the Cold War.
Bucharest’s early independent initiatives were poorly understood in Washington during the first half of the 1950s and for almost a decade thereafter.[i] Initially, such initiatives were dismissed, ignored or assimilated into prevailing paradigms dominated by a cognitive bias dating from the 1940s that Romania was the “least able” or likely to challenge Soviet domination.[ii] It was not until 1963 that the ostentatious nature of that defiance finally (if only temporarily) overrode US intelligence doubts.[iii] Given the hesitation and delay with which Romanian policy reorientation was recognized in the US, a decade after its first manifestations, it is hardly surprising that the even more consequential transformation following the Cuban Missile, during 1963 especially, also escaped notice by the US intelligence and academic communities. Within a year of that crisis Romanian policy experienced a tectonic shift from the mere reassertion of national control over institutions and policies to the containment of Soviet military might regionally and globally.[iv]
A Troubled Relationship: 1954-1961
Within 48 hours of Stalin’s death, on 5 March 1953, Romania leader Gheorghe Gheorghiu-Dej told the Politburo of the Romanian Worker’s Party Central Committee that the Soviet advisors who ran the economy “must hand over the functions they have held up to this point to representatives of our own country.”[v] Concurrently, he lobbied Moscow insistently for the closure of the Soviet-Romanian joint ventures (SOVROMs), describing them as purely exploitive and “no better” than capitalist institutions, an opinion which had gotten him into serious trouble in 1947.[vi] [Documents 4, 5] As Khrushchev rightly observed, “for Romanians, ‘SOVROM’ was a curse word.”[vii]
Cine il sustine pe agentul KGB Ion Mihai Pacepa si il ataca pe Larry Watts: de la Nestor Ratesh la Petre M Iancu
Turnatorii Securitatii au infiltrat pana-n gat Radio Europa Libera si Deutsche Welle si dau astazi Romaniei si romanilor lectii de “deontologie” si “democratie”, din Occident. Insa steaua la care se inchina insa tot cea din varful Kremlinului.
„Cei care au contribuit în epocă cel mai mult la statuia lui Pacepa am fost noi, cei de la Europa Liberă, difuzând din ianuarie 1988 în serial fragmente din „Orizonturi Roşii“. Astăzi am putea să ne întrebăm – ştiind despre Pacepa ceva mai multe – cât de inspirată a fost acea decizie“, a concluzionat Liviu Tofan, fost director adjunct al postului de Radio Europa Libera / Radio Free Europe, la finalul unei recente dezbateri prezentate de Adevarul. O concluzie de bun simt. Poate singura. Pentru ca, spre exemplu, cel care l-a promovat in exces pe fostul nomenclaturist comunist acuzat de crime ca securist in slujba DIE si a KGB, a fost chiar directorul Departamentului romanesc al RFE – in doua randuri! -, dupa pensionare consultant principal al postului, nimeni altul decat Nestor Ratesh, pe numele real Stesel Natan, alias “NICU” pentru ofiterii de Securitate in fata carora isi turna colegii de la Agerpres, inainte de a deveni “dizident”. In ciuda nenumaratelor elogii si mentionari a personalitatii fostului director al RFE cat si a biografiei oficiale, nicaieri nu a aparut aceasta informatie, chiar si sub forma asteptata de confesiune publica, in ultimii 23 de ani, de cand cica se spune liber adevarul si numai adevarul.
Civic Media a primit raspunsul de la CNSAS in cazul lui Nestor Ratesh in decembrie 2012, dupa sase ani de la solicitarea trimisa Consiliului in cadrul campaniei Voci Curate in presa si societatea civila din Romania. Nici in toata aceasta perioada, desi a stiut ca este cercetat, Nestor Ratesh nu s-a obosit sa-si marturiseasca public colaborarea cu Securitate. Documentele sunt puse la dispozitia intregii opinii publice in baza articolului Roncea.Ro.
Intr-un interviu mai vechi din “22”, organul de presa al GDS, Nestor Ratesh elucubreaza pe tema Dosarelor Securitatii de la CNSAS. Nici cu aceasta ocazie, desi afirma ca a studiat Doasarele Europei Libere din Arhivele SRI si SIE, Nestor Ratesh nu gaseste posibilitatea ca in textul kilometric sa strecoare si un randulet in care sa-si faca mea culpa si sa-si prezinte si fata de informator al Securitatii. In schimb sustine ca este putin probabil ca Securitatea sa fi avut spioni la Europa Libera. E cazul sa radem putin…
“Rodica Palade, “22”: Multi se intreaba daca a plasat Securitatea spioni la Europa Libera? Ai putut sa descifrezi aceasta enigma? Nestor Ratesh: Nu rezulta asa ceva din dosarele pe care le-am vazut pana acum. E adevarat, a fost o considerabila disponibilitate pentru sueta din partea catorva colegi, suete din care isi extrageau adesea informatorii substanta rapoartelor lor. De aceea probabil aceste rapoarte abunda de cancanuri marunte, pe care apoi ofiterii le ingrosau, construind tot felul de teorii si chiar “planuri de actiune” pe temeiul lor. Dar nu as vrea sa trivializez chestiunea in nici un caz, dupa cum nu as dori sa fiu excesiv de naiv. E adevarat ca se cere uneori, ca, de pilda, intr-un plan de actiune din 1982, “infiltrarea a inca doi informatori” la Europa Libera, acel “inca” putand sugera ca mai erau si altii, toate informatiile importante insa provin, in dosarele cercetate, de la informatorii din afara postului, posibil unul sau doi dintre ei fosti salariati sau colaboratori ai Europei Libere. Un colaborator permanent al postului este mentionat pentru o eventuala racolare, el avand niste antecendente solide de pe cand era in tara, dar nu apare nicaieri ca racolarea a avut efectiv loc. In fine, la sfarsitul anilor ‘70 au fost disensiuni interne serioase la München care ar fi putut oferi unele oportunitati Securitatii, fara a exista indicii certe ca le-a utilizat cu succes. Sau n-am fost eu destul de perspicace.”
Cu siguranta, Nestor Ratesh ori n-a fost deloc perspicace ori si-a inchipuit ca va fi protejat si azi asa cum au facut-o Securitatea si succesoarele ei timp de 40 de ani, de la data emigrarii sale in SUA si pana azi. Imaginati-va: daca Securitatea si-ar fi dorit sa-l compromita pe directorul Radio Europa Libera, cat de simplu i-ar fi fost sa-i publice cateva note informative olografe… Dar n-a facut-o. Concluzia o trageti singuri.
Acum: ce mai este interesant de notat? O tipologie: personaje ca Nestor Ratesh, dupa ce au tras sange din poporul roman pentru a-l turna in laboratoarele Securitatii, au ales ca dupa “defectarea” in Occident sa urasca nu numai sistemul pe care l-au servit cu varf si indesat ci intreg poporul roman. Cazul William Totok, aka “THOMAS”, fost informator al Securitatii, la randul sau amploaiat la Europa Libera, Deutsche Welle si organul GDS: uraste romanii azi asa cum a facut-o de cand a plecat din tara care l-a gazduit, in 1987. Deloc ciudat, exact in acelasi an au devenit ziaristi “occidentali” si cei care au preluat butoanele de la Nestor Ratesh, ca transfugii” Traian Ungureanu, Rodica Binder si Petre M. Iancu. Asa au ajuns sa il promoveze pe agentul KGB Ion Mihai Pacepa, continuand astfel misiunea Securitatii din perioada consilierilor sovietici din NKVD, perioada in care ori ei – cazul Nestor Ratesh, ziarist la Agentia oficiala de presa a regimului comunist Agerpres – ori parintii lor – cazul Petre M Iancu alias Peter Moscu, cu tata nomenclaturist si propagandist comunist, au servit la bolsevizarea tarii.
Mostenitorii NKVD-ului sunt acum la post si il ataca pe istoricul american Larry Watts de pe unde s-au infiltrat, conform Directivelor Departamentului 1 Dezinformare al fostei Directiei I principale a KGB. O noua dovada ne parvine de la Deutsche Welle, printr-un articol vitriolic la adresa lui Larry Watts si lustruitor, cu limba, in privinta lui Tismaneanu si ai lui. Motivul: deconspirarea lui Pacepa, implicit a retelei lor, a vechiului komintern. Practic isi apara propria structura conspirativa, inainte de lansarea celui de-al doilea volum al trilogiei lui Larry Watts, in care le este radiografiata Reteaua. De bun simt ar fi sa fie retrasi de la post daca nu vor sa se retraga singuri la pensie. In caz contrar, datoria posturilor de stat pe unde si-au facut cuibul si de unde isi continua sub steag strain operatiunile de inversare a valorilor si reperelor este sa se descotoroseasca de ei. Macar acum, in ultimul ceas. Razboiul Rece trebuie sa ia sfarsit si in Romania. Oricum, dupa cum ne asigura Larry Watts, Cei din urma vor fi cei dintai.
Si-acum sa ne amuzam putin cu “neperspicacele” director de la Radio Europa Libera si “uitucul” turnator de la Agerpres al propriilor colegi, dintre care i-am identificat pe urmatorii: Romulus Caplescu, Ecaterina Oproiu, Sergiu Verona, Felicia Antip, George Serafin, Cornel Raducanu, Ion Fantanaru, Nathan Lupu, Uli Valureanu, Gabriela Folgu, Dikran Baboian, Nicolae Plopeanu, Ion Manea, Anton Celaru, Nicolae Ionescu, Ţicu Simion, etc…
“Până când va veni timpul potrivit pentru un atac, relaţiile pacifiste cu România trebuie menţinute, totuşi orice oportunitate trebuie folosită pentru a o izola diplomatic, iar o organizaţie iredentistă activă trebuie să continue să existe în Transilvania”. (Gyula Juhász, Hungarian Foreign Policy (1919-1945), 1979)
Represiunea neobosită asupra etnicilor non-unguri i-a făcut pe cei de la Budapesta să piardă în mod constant suportul internaţional în cea de-a doua jumătate a secolului, înainte de Primul Război Mondial. Admiratorii monarhiei duale austro-ungare au devenit cei mai exigenţi critici privind dincolo de faţada unei administraţii aşa-zise vizionare în teritorii populate în majoritate de alte etnii. (R. W. Seton Watson, Racial Problems in Hungary, „Probleme rasiale în Ungaria” 1908). Situaţia etnicilor români din Transilvania în ajunul războiului a fost sumbră. Autorităţile maghiare au răspuns cerinţelor românilor de a fi eliberaţi de acest tratament cu o represiunea politică, economică şi religioasă mai puternică, cu o asimilare şi mai brutală şi printr-o colonizare maghiară şi mai extinsă asupra fostelor regiuni româneşti. (Keith Hitchens, Rumania 1866-1947, 1994). Autorităţile vieneze au prevăzut în mod corect că refuzul intransigent al ungurilor de a le acorda drepturi fundamentale românilor va aduce sfârşitul monarhiei.
Momentul Trianon a fost interpretat în unanimitate de istoricii unguri ca o nedreptate extraordinară şi o rană dureroasă. De fapt, Tratatul de la Trianon a redresat una dintre cele mai longevive nedreptăţi din Europa. Pentru prima dată în câteva sute de ani majoritatea populaţiei din Transilvania şi-a primit cu adevărat drepturile politice şi civile, a fost eliberată de discriminarea economică sistematică, i s-a permis libertatea religioasă şi nu a mai fost supusă naţionalismului agresiv al unei “rase superioare”.
Dar Tratatul de la Trianon nu a inversat pur şi simplu rolurile dintre discrimnat şi discriminator. Fosta minoritate maghiară privilegiată nu a fost privată de drepturile politice. Nu a suferit restricţii punitive aplicate practicilor religioase. Şi, cu excepţia reformei agrare care de asemenea a redistribuit proprietăţile marilor stăpâni din vechiul regat, minoritatea maghiară nu a fost supusă unei politici economice discriminatorie. (David Mitrany, Pământul şi ţăranii în România: Războiul şi Reforma agrară (1917-1921), 1930)
Desigur că Tratatul de la Trianon nu a fost perfect şi populaţii minoritare au continuat să existe de ambele părţi ale noii granţie. Desigur, drepturile egale au fost incluse în prevederile obligatorii cu privire la minorităţi, prevederi care i-au fost impuse României în timpul negocierilor de pace. Şi, desigur, resentimentele moştenite şi discriminarea individuală au continuat să persiste. Dar niciunul din aceşti factori nu a putut diminua inovaţia fundamentală a egalităţii constituţioinale şi legale din regiune.
Trianon a fost fără îndoială o rană. Dar guvernul de la Budapesta a păstrat-o deschisă în mod intenţionat şi s-a îngrijorat până când a devenit gangrenoasă, inevitabil conducând ţara din nou spre un război dezastruos. Odată cu recuperarea teritoriilor pierdute prin Tratatul de la Trianon, Ungaria a dezvoltat un interest statornic în schimbarea forţată a frontierelor şi crearea unei instabilităţi printre vecinii săi, care deţineau la acel moment aceste teritorii, în scopul de a facilita transferul lor pe viitor. În acest sens, Budapesta a căutat în mod activ să împiedice orice reconciliere fundamentală etnică din regiune şi în special dezvoltarea unui vieţi comune între unguri şi români. Dimpotrivă, Horthy şi guvernele ungare care au urmat la putere au avut misiunea de a insufla convingerea, în rândul maghiarilor de pretutindeni, că unirea Transilvaniei cu România a fost doar o ocupaţie temporară de către trupele ostile, sub care minoritatea ungară a fost supusă la o continuă brutalitate şi asimilare forţată, demonizându-i pe români şi politicile lor asupra minorităţilor.
Instrucţia lui Horthy din octombrie 1919 a exprimat în mod explicit intenţiile interbelice ale Ungariei: “Până când va veni timpul potrivit pentru un atac, relaţiile pacifiste cu România trebuie menţinute, totuşi orice oportunitate trebuie folosită pentru a o izola diplomatic, iar o organizaţie iredentistă activă trebuie să continue să existe în Transilvania”. (Gyula Juhász, Hungarian Foreign Policy (1919-1945), 1979) Cum incitarea la ură etnică şi instigarea la violenţă au devenit simboluri ale politicii (clandestine) ale Ungariei împotriva vecinilor săi, politica internă a alunecat de asemenea spre naţionalism extremist şi violenţă paramilitară. Budapesta şi-a implicat organizaţiile maghiare imigrante din întreaga lume în proiectul său iredentist. La conferinţa mondială maghiară susţinută la Budapesta în 1927, de exemplu, organizaţia ungaro-americană a oferit sprijin pentru revizionismul teritorial, pe care l-a onorat în timpul activităţii neîntrerupte de lobby a administraţiei prezidenţiale americane. Horthy a reuşit chiar să recruteze ambasadori britanici pentru a submina sprijinul Londrei pentru Bucureşti, dar şi un magnat britanic care să insiste pe lângă Fuhrer să atace România. (Neil Tweedie and Peter Day, “When Rothermere urged Hitler to invade Romania”, Telegraph, 1 March 2005 – este vorba de proprietarul cotidianului Daily Mail – Nota Z.O.)
Demonstrând că toate mijloacele erau justificate în acest demers, Horthy, care şi-a promovat în mod ostentativ sentimentele sale anti-comuniste şi anti-sovietice, a colaborat de asemenea cu Stalin pentru a diviza România. (Tatiana Volokitina, Tofik Islamov and Tatiana Poliakova, editors, Transilvianskii Vopros: Vengero-Rumynskii Territorialnii Spor I SSSR, 1940-1946. Dokumenti, 2000).
În tot acest timp, Budapesta nu şi-a asumat niciodată responsabilitatea pentru represiunea sa de secole asupra populaţiei române din Transilvania. Eşecul de a recunoaşte pe deplin această povară, de a o analiza în toate aspectele sale, a făcut ca Budapesta să fie incapabilă de a trece peste toate aceste conflicte interetnice. Elitele politice maghiare cu greu s-au putut dezice de trecut pentru a merge mai departe, au refuzat să recunoască faptul că originile actelor politice abuzive erau în continuare incluse în politica de stat, contaminând sistemul educaţional şi denaturând percepţia publică.
În schimb, Budapesta a continuat să promoveze politicile secolului XIX de asimilare forţată şi, când forţele lui Horthy au intrat în nordul Transilvaniei în septembrie 1940, au început să ucidă sistematic elitele intelecutale şi spirituale din oraşele şi satele româneşti. Acestea nu au fost atrocităţi – crimele individuale ale ofiţerilor, soldaţilor sau unităţilor care nu au ţinut seama de ordinele primite. Au fost mai degrabă acţiuni punitive ordonate în mod specific de comandanţii militari maghiari în cadrul unei campanii urmărită cu bună ştiinţă de conducerea politică maghiară. Dacă perspectivele româneşti s-au pierdut în mijlocul acestei campanii, se pot imagina presiunile şi forţele care au cuprins elitele maghiare individuale cu îndeajunsă viziune pentru a recunoaşte nevoia de schimbare. Elocvent în acest sens a fost protestul remarcabil al ministrului de externe Pal Teleki împotriva politicii de a justifica în mod fals prin abuzul asupra minorităţilor atacurile maghiare împotriva vecinilor săi.
În celebrul bilet de sinucidere din aprilie 1941, ministrul ungar de externe a condamnat conducerea ţării sale pentru că s-a plasat “de partea ticăloşilor, pentru că nu există nicio fărâmă de adevăr în poveştile despre atrocităţi. Nu există nici măcăr împotriva germanilor, darămite împotriva ungurilor!” (Nicholas Nagy-Talavera, Cămăşile verzi şi ceilalţi: Fascismul în Ungaria şi România, 1970.
În acea toamnă, Ivan Héjjas, unul dintre comandanţii preferaţi din “Teroarea Albă” ai lui Horthy, şi Baron Ede Atzél, care a condus “Societatea Transilvaniei pentru evidenţa populaţiei” responsabilă de monitorizarea, deposedarea şi excluderea etnicilor români din economia regională, au înaintat un plan pentru eliminarea etniei române în timp record. Aprobat de primul ministru al Ungariei la începutul anului 1942, planul propunea aceeaşi politică care a condus la sinuciderea lui Teleki, stipulând că “pentru a justifica represaliile oficiale împotriva românilor”, comandouri maghiare “care vorbesc româneşte, se îmbracă în costume naţionale româneşti şi se afişează ca un grup românesc, vor lansa atacuri teroriste împotriva germanilor din Transilvania şi a unor grupuri de unguri”(23 august 1944:. Documente, vol. i, 1984)
Noile autorităţi maghiare din Transilvania au urmărit un program de patru ani, de purificare etnică împotriva românilor. Este de notat faptul că autorităţile române nu au răspuns cu acceaşi monedă etnicilor maghiari care au rămas sub jurisdicţia lor. După apelurile repetate ale României – şi în conformitate cu dispoziţiile Tratatului de la Viena prin care s-a transferat Ungariei nordul Transilvaniei – în 1941, o comisie de anchetă germano-italiană a fost trimisă să investigheze situaţia. O alta a fost trimisă în 1943 la cererea guvernului de la Budapesta, aparent ca parte a unui efort greşit de a anula vinovăţia ungurilor identificată la prima anchetă.
Comisia din 1943 a identificat din nou problema ca fiind “discriminarea brutală împotriva populaţiei româneşti de către funcţionarii publici şi civilii maghiari”,care a fost cauzată de “atitudinea fundamentală” pe care autorităţile maghiare şi-au exprimat-o în mod deschis că “românii, atât ca o rasă, cât şi ca o cultură, se află la un nivel mult mai jos decât ungurii şi, prin urmare, nu pot avea pretenţii la acelaşi tratament cu naţionalităţile de stat“. (Vasile Puşcaş, Transilvania şi aranjamentele europene: (1940-1944), 1995)
Comisia germano-italiană a raportat mai departe că, sub conducerea lui Horthy, educaţia în limba română a fost oprită, iar profesorii români au fost exilaţi din Transilvania sau relocaţi în Ungaria propriu-zisă. Populaţii întregi de sate au fost expropriate fără compensaţie şi evacuate de urgenţă. Toţi funcţionarii publici români au fost concediaţi şi cei care şi-au dorit să-şi primească pensiile pentru care au muncit, care îşi doreau să se angajeze la stat sau care voiau să părăsească serviciul militar erau obligaţi să se convertească mai întâi la biserica maghiară (romano-catolică sau reformată). Numele românilor au fost maghiarizate în documentele oficiale (foto mai jos). Şi Bisericii Ortodoxe Române şi Bisericii Catolice Greceşti li s-a pierdut recunoaşterea oficială din nou şi au fost distruse cu acordul tacit al autorităţilor maghiare conduse de la Budapesta. Era ca şi cum Budapesta ar fi vrut să sublinieze în cea mai întunecată culoare cât de imperios necesar a fost într-adevăr Tratatul de la Trianon.
Acesta este al doilea episod din cele patru ale serialului “Statuia din Clădirea Capitol”, despre originile conflictelor interetnice dintre români şi maghiari.
La un an de la trecerea la Domnul a blandului si atat de modestului Profesor Florin Constantiniu (8 aprilie 1933 – 14 aprilie 2012), prezint, mai jos, o suita de filmari si articole In Memoriam, realizate de Ziaristi Online intr-o editie speciala comemorativa, cat si un editorial fulminant al marelui istoric, scris la momentul declansarii de catre Parintele Justin Parvu a dezbaterii asupra pasapoartelor biometrice cu cipuri electronice. Intre timp problematica s-a largit, privind acum si libertatea furata prin noile carduri de identitate si sanatate, impuse ilegal romanilor, cat si prin viitoarelor permise de conducere unice europene, precursoare ale pasaportului/buletinului de “cetatean european” lipsit de identitate, acte imaginate ca o lesa de gatul oamenilor, de catre o noua dictatura globalista babilonica, dictatura biometrica, in fata careia autoritatile vandute ale Romaniei stau deja intr-o pozitie devenita clasica pentru ele, in ultimii 23 de ani: in patru labe. Daca Parintele Mihai Valica explica teologic de ce cipurile biometrice rapesc libertatea oferita omului de Dumnezeu, regretatul Profesor Florin Constantiniu ne lasa mostenire un indemn puternic de care trebuie sa tinem cont: Voi refuza sa primesc acte biometrice!
Dumnezeu sa-l pomeneasca in Imparatia dreptilor, impreuna cu marturisitorii romani, de la primii sfinti daco-romani dobrogeni si pana azi!
Academician Florin Constantiniu: De ce nu-mi voi scoate pasaport biometric?
Sa va spun din capul locului: nudin cauza mult discutatului numar 666, care incifreaza numele celei de-a doua Fiare din Apocalipsa (13, 18). Nu in niste cifre de pe pasaport se ascunde Fiara. Ea este in lumea ce ne inconjoara, mai exact in lumea neocapitalista, cu marile ei pacate. Cu aceasta Fiara avem de luptat, nu cu niste biete acte. Atunci de ce refuzul meu de a primi un pasaport biometric ? Pentru a raspunde voi urca pe firul cauzal. Atentatele de la 11 sept. 2001 au inspaimantat si isterizat America. De la Razboiul de Secesiune (1861 – 1865) teritoriul SUA nu a mai cunoscut ororile unui conflict armat (doar in cursul razboiului din Pacific, japonezii au trimis niste baloane explozive, care au avut efecte neinsemnate pe teritoriu american). Prabusirea “Gemenilor” si avarierea Pentagonului au fost un adevarat soc pentru publicul american. El s-a lasat supravegheat, ampretat, interceptat, descaltat, intr-o maniera care aminteste pana la un punct de 1984 a lui Orwell si care intra in conflict cu principiile democratice. Mai mult, in atmosfera de panica, americanii au inghitit “soparla”, pusa in circulatie de “banda celor 4”: Bush – Cheney – Rumsfeld – Rice) despre armele de distrugere in masa ale lui Saddam Hussein, minciuna folosita pentru a justifica razboiul din Irak.
Pentru orice observator impartial al arenei internationale, conflictul dintre SUA si lumea islamica este consecinta pozitionarii SUA in criza din Orientul Mijlociu. Pot SUA si NATO sa trimita mii de militari in Irak, Afghanistan sau oriunde cred ca se poate purta “razboiul impotriva terorismului”, violenta islamica nu va fi stinsa decat in ziua in care se va gasi o solutionare satisfacatoare a conflictului din Orientul Mijlociu. Sub impactul atentatelor de la 11.sept., masurile americane de urmarire, ascultare, ampretare, rapiri, torturi etc … au atins paranoia. Dupa ce Al-Qaeda a lovit Marea Britanie si Spania – in ipostaza de aliati ai SUA – frica a curpins si Uniunea Europeana, ai carei membri s-au grabit sa intensifice controlul propriilor cetateni.
Mi se va spune ca noile elemente introduse in pasaport vor ajuta la descoperirea raufacatorilor, care s-au inmultit atat de mult. Haideti sa ne intrebam: de unde atatea crime, atatia traficanti de droguri, de carne vie etc … ? Raspunsul este simplu: sistemul neocapitalist genereaza si stimuleaza impulsul de inavutzire prin orice mijloc, inclusiv prin cele mai josnice. Cati oameni nu sucomba unor astfel de ispite ? Atata timp cat exista capitalismul, cat totul este o marfa, infractionalitatea se va intensifica. O dovada o constituie Afganistanul. In timpul cand, chipurile, se desfasoara operatiunea “Enduring Freedom” (Libertate durabila !!!) , Afganistanul a devenit unul din cei mai mari producatori – daca nu cel mai mare producator – de opiu. Mesagerii “libertatii” au falimentat in misiunea de a face din amintita tara un stat … onorabil.
In ceea ce ma priveste ma simt umilit sa fiu tratat ca un infractor – cu amprente de la ambele maini si expresia faciala (in afara de fotografie ) trecute pe pasaportul biometric. Ce vina am eu ca americanilor si aliatior lor le este frica de Al-Qaeda ? Ce vina am eu ca neocapitalismul naste si incurajeaza crima, traficul de droguri, prostitutia ? Sa fie ampretati si masurati adevaratii culpabili de aceste delicte.
Sunt sigur ca daca Al-Qaeda mai da o bomba in SUA, in afara de pasapoarte biometrice, ni se va tatua si un numar ca la detinutii din lagarele hitleriste. In fond, fascismul este un produs al capitalismului.
Profesorul Ernest H. Latham Jr, fost atasat cultural american in Romania intre 1983 si 1987, a lansat ieri la Facultatea de limbi si literaturi straine a Universitatii Bucuresti din Pitar Mos 7-13, sala Mihai Eminescu, o culegere de eseuri, inainte de publicarea mult asteptatelor sale memorii. Conform declaratiilor sale facute reporterului Ziaristi Online, acestea urmeaza sa cuprinda doua parti: prima, pana la caderea regimului comunist si cea de doua, a “timpurilor noi”. Lucrarea diplomatului american, in prezent coordonator de studii avansate pentru România şi Moldova la Institutul diplomatic al Departamentului de Stat al SUA, este intitulata Timeless and transitory. 20th Century Relations Between Romania and the English˗Speaking World si a fost tiparita de Editura Vremea (Bucuresti, 2012). Are un cuvant inainte al profesorului Paul Michelson, de la Huntington University, o prezentare semnata de Dennis Deletant, profesor la Catedra de Studii Romanesti “Ion Ratiu” de la Georgetown University, Washington DC, si cuprinde istorii care au implicat anglo-americani veniti in spatiul geopolitic al Marii Negre, Basarabia si Romania, incepand cu primul razboi mondial si pana la ocupatia bolsevica, de la membri ai elitei culturale de limba engleza la cei ai serviciilor speciale de informatii.
La lansarea de ieri, profesorul Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei, a istorisit despre personalitatea autorului si legaturile, inclusiv de domeniu capilar, pe care le are cu Ernest Latham, dupa care a facut o foarte frumoasa introducere in problema, urmata de confesiunea doamnei Silvia Colfescu de la Editura Vremea privind pretuirea pe care o acorda unui astfel de gest de prietenie aratat de profesorul american Romaniei, intr-o perioada cand acestea sunt din ce in ce mai rare. Profesorul Ernest Latham merge pe urmele istoricilor Charles Upson Clark, Keith Hitchins, Paul Michelson si Larry Watts, aflat, si el, la manifestare, a subliniat dr Rodica Mihaila, director executiv al Comisiei Fulbright – Romania. In final, Ernest Latham a multumit audientei si s-a aratat incantat de publicarea acestui prim volum, in limba engleza, in Romania.
Alocutiunile participantilor pot fi urmarite in filmarile facute de Ziaristi Online.
Muzeul Taranului Roman, aflat intr-o continua reprofilare, a trecut de la apologia homosexualilor la cea a criminalilor notorii. Primul pe lista: Pacepa, alias “Sobolanul”, alias “Canalia”, alias “Podeanu”, alias “Montaigne”, alias Tismaneanu. Desi era mai simplu sa aduca un cadavru plastifiat de chinez batjocorit de vecinii lor de la Antipa, “taranii” de la MTR s-au gandit ca ar putea resuscita un cadavru viu doar pentru GDS-isti, ca sa mai roada si gura lor un os. Conform comunicatului emis mai mult “pe surse” si, apoi, cam “pe burta”, parascovenia “stiintifica” de la MTR “reprezinta a doua intalnire din cadrul serilor Bucuresti Strict Secret”, un fel de PR nemascat pentru Realitatea si Radio Gurilla, posturile puscariasului Sorin Ovidiu Vintu, la care presteaza inca diverse personaje manevrate in sus si-n jos din spatele gratiilor, in ciuda interdictiei de a se folosi in celula telecomenzi, fie si pentru jucarii stricate. Moderator, asadar (poate v-ati prins): Stelian Tanase, fost membru al Comisiei Tismaneanu care a alcatuit asa-numitul Raport Final asumat de fostul presedinte al tuturor romanilor, Traian Basescu, in Parlamentul Romaniei. Parteneri, pe masura clownilor: de la Radio Itsy Bitsy la “Observatorul cultural”, locul unde se produce fauna lui Oprea (alt membru al Comisiei Tismaneanu) de la IICCMER. Aflam, de altfel, ca la dezbaterea cu pricina a participat si un baiat, Andrei Muraru, pretins sef al IICCMER si lider neincoronat al “militiilor spirituale”, specialist in fraudarea si falsificarea documentelor fostului PCR, dupa cum a demonstrat in instanta secretarul Colegiului CNSAS, profesorul Corneliu Turianu. Un alt “invitat de marca” a fost generalul de mucava Dan Voinea, autorul celei mai sinistre farse judiciare de dupa procesele staliniste din anii ’50. Pe scurt, ca si in cazul propagandei homosexuale, ne intrebam, din nou: la Muzeul Taranului Roman se respecta recomandarea SRI privind expertizarea psihiatrica a cadrelor de conducere?
Dincolo de ce stim ca s-a vrut a fi conferinta in cauza, fasaita cu cinci zile inainte de data cand era anuntata lansare celui de-al doilea volum al istoricului Larry Watts, care se ocupa si de “Sobolan”, este de observat ca nici unul dintre participanti nu a subliniat natura criminala a personajului laudat sau criticat, agentul politiei politice comuniste Ion Mihai Pacepa (Vedeti Decizie CNSAS: “Eroul” Pacepa a fost “agent al politiei politice comuniste”). Ori, conform unei fise a SRI reprodusa de Mihai Pelin in “Opisul emigraţiei politice. Destine în 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor din arhivele Securităţii” (Editura Compania, Bucureşti, 2002): Ion Mihai Pacepa “a aprobat şi uneori a participat direct la lichidarea fizică a unor persoane indezirabile, cetăţeni români sau străini, în împrejurări asupra cărora pluteşte şi astăzi misterul, dar despre care există indicii documentare certe”. Repet: “despre care exista indicii documentare certe”.
Mai mult, in adresa oficiala pe care Civic Media a remis-o CNSAS, pentru a fi scoase la lumina aceste “indicii documentare certe”, am introdus si marturia vaduvei unuia dintre cei ucisi de Pacepa, inregistrata de ziaristul de investigatii Marian Ghiteanu. Citez: “Una dintre crimele odioase la care Ion Mihai Pacepa si-a adus nemijlocit contributia, alaturi de seful sau direct Nicolae Doicaru, defunctul sef al spionajului romanesc, este asasinarea lui Alexander Opojevici, un fost comandant de partizani si ofiter sarb, opozant al lui Tito, care se refugiase la Bucuresti. Totul in urma unei intelegeri intre Tito si Ceausescu, prin care primul dorea sa-si elimine adversarii din emigratia sarba. Crima a avut loc in noaptea de 8-9 august 1975, intr-o camera a hotelului Dorobanti, si a fost executata de Pacepa si de oamenii sai, sub coordonarea lui Doicaru. Maria Opojevici, vaduva fostului disident sarb, dezvaluie, in exclusivitate pentru cititorii nostri, circumstantele, atatea cate au putut fi aflate, ale uciderii sotului sau.”. Integral la Civic Media.
Uciderea disidentului sarb Alexander Opojevici si a tovarasului sau, Djoka Stoianovici, a fost certificata de autoritatile sarbe la data de 27 mai 2002, cand cadavrelor lor au fost deshumate din Cimitirul Tomasevsc din Zrenianin, unde fusesera ingropate de securitatea lui Tito, catre care fusesera predate corpurile de catre Pacepa. Un al treilea sarb, Vladimir Dapcevici, care a scapat cu viata, devenind martor ocular, i s-a confesat in detaliu vaduvei lui Opojevici dupa 1989, mai precis in 1991. Doamna Maria Opojevici s-a adresat si CNSAS cu o cerere, de la care, cel putin in 2008, nu a primit nici un raspuns. Intre timp insa CNSAS si-a marit fondul documentar cu peste un milion de dosare noi de la SRI, inclusiv o parte din arhiva Unitatii speciale 0110, care trata tarile din Pactul de la Varsovia la fel ca pe cele din NATO. Poate astazi vor rasari mai multe dovezi. Crima oribila s-a infaptuit, oricum, la ordinele si sub executia directa a lui Pacepa (Vedeti si col. Andrei Pasareanu, “Demers catre Adevar – Romania Decembrie 1989 – o alta analiza a evenimentelor” (Editura Fundatiei Culturale Gheorghe Marin Speteanu, Bucuresti, 2008).
In Raportul “final” in cauza, cu un numar de 666 de pagini, publicat pe site-ul Presedintiei Romaniei (Presidency.ro) in 2006 si de Editura Humanitas in 2007, ni se ofera dezinformarile publicate de Pacepa in SUA sub obladuirea organizatiilor antiromanesti de sub umbrela Hungarian Lobby drept cea mai credibila sursa posibila privind “relatiile de subordonare” ale Romaniei, respectiv ale lui Ceausescu, fata de serviciile de spionaj si informatii ale URSS. Dintr-o nota de subsol (normal) aflam chiar si faptul ca “Corespondenţa particulară dintre VT şi generalul Pacepa a lămurit şi mai mult natura relaţiilor dintre Ceauşescu şi Kremlin în perioada lui Brejnev” (Pag 118). “VT” banuim ca – desi documentul oficial citat nu este vreun jurnal personal – ar putea reprezenta “Vladimir Tismaneanu”. Carevasazica aflam ca Vladimir Tismaneanu a intretinut o corespondenta personala cu un criminal sinistru, pe care il crediteaza cu credibilitate maxima – “vocea autorizata in domeniu” laudata pentru “rolul exceptional”-, desi este declarat chiar si de catre CNSAS drept “agent al politiei politice comuniste“.
Dupa cum afirma CNSAS in inscrisul publicat in Monitorul Oficial al Romaniei inca din 2006 (deci la o data cand inca se elabora Raportul!), Ion Mihai Pacepa se face vinovat de ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, cum ar fi: “dreptul la libertatea cuvantului, dreptul la inviolabilitatea domiciliului, dreptul de a fi liber de imixiuni arbitrare in viata privata, domiciliu sau corespondenta, dreptul la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor, etc”. Aceste este personajul citat de cateva zeci de ori, cu “operele” sale pe cuprinsul celor 666 de pagini ce poarta antetul Presedintiei Romaniei si al carui nume a fost rostit de doua ori la categoria “eroi ai luptei socialiste”, de catre presedintele Traian Basescu, in Parlamentul Romaniei, cand a citit ca un papagal Concluziile documentului ticalos.
Si se mai pune o intrebare: un personaj dovedit de CNSAS drept agent al politiei politice comuniste si asupra caruia exista “indicii documentare certe” ca a executat cel putin un act criminal, mai poate fi general al Romaniei, recompensat si cu pensii din urma prin decretul unui fost presedinte al Romaniei, supranumit “Iliescu-KGB”? Iata, dl Basescu euro-atlantistul are posibilitatea sa faca dreptate: daca tot a condamnat comunismul sa puna in practica propriile afirmatii si sa-l lustreze personal pe generalul criminal si tradator introdus pe sub usa la Cotroceni de catre ayatollahul de balta si profitorul tuturor regimurilor V. Tismaneanu.
Cea mai puternică lovitură primită de serviciile de informaţii româneşti în întreaga lor istorie s-a petrecut la jumătatea anului 1978, când însuşi şeful adjunct al spionajului românesc1, generalul Ion Mihai Pacepa a trecut în tabăra adversă. N. Ceausescu a solicitat ulterior autorităţilor americane printr-un emisar din CPEx, trimis în SUA, ca diplomaţii români să nu fie prigoniţi şi denigraţi de către serviciile speciale americane. S-a pus astfel, în plan extern, surdină cazului Ion Mihai Pacepa.
Migranţii tigani erau călăuziţi pentru a ajunge în mod fraudulos în localităţile Cancún şi Mexico City, din Mexic, şi, ulterior, după efectuarea plăţii, erau preluaţi de alţi membri ai grupării tiganesti şi transferaţi pe teritoriul statului american, cu destinaţia Los Angeles şi New York.
Poliţia şi DIICOT au colaborat cu agenţii FBI şi CIA pentru anihilarea grupării tiganesti de traficanţi de tigani.
Prestigioasa publicatie TIME arata in articolul “Hounded in Europe, Roma in the U.S. Keep a Low Profile” (“Vanati in Europa, Romii din SUA tin capul la cutie”) ca romii, cunoscuti mai bine ca tigani (in original “the Roma, more commonly known as Gypsies”), ajung in SUA pentru ca sunt haituiti de rasism in Europa. Speram ca autoritatile americane si cele romanesti nu au actionat in baza acelorasi sentimente cand au dat iama in clanurile din Craiova, tinand cont ca toti infractorii vizati erau tigani.
Ziaristi Online solicita CNCD-ul sa investigheze de urgenta acest caz si sa sanctioneze atat autoritatile SUA si ale Romaniei, de la CIA la DIICOT, cat si pe cele din Italia, Franta, Germania si Spania, care nu par sa suporte tiganii – cunoscuti mai putin ca romi – din motive necunoscute.
Pe de alta parte, se pare ca clanul tiganesc a actionat in baza imboldului oferit chiar de acest articol din TIME, in care Jakab Orsos, fost director al Centrului Cultural Maghiar din New York sustine ca tiganii pot solicita asil politic in SUA in baza atacurilor rasiste la care sunt supusi in tarile lor de origine, desi acesta este un proces complicat. “E foarte rau ca acest lucru este atat de dificil”, se plange ungurul citat in revista TIME, concluzionand: “Marile orase ale Americii pot oferi o liniste minunata, perfecta, pentru Tigani (Gypsies).” Subsemnam!
UPDATE: La plangerea noastra catre CNCD se adauga si autoritatile din Mexic. Iata de ce:
“Un prieten bun (unul dintre cei alaturi de care am fost in Jamaica) a plecat in Mexic. La plaja! zeci de ore de zbor si de escale prin aeroporturi. Ajunge acolo, este tratat din prima ca un infractor si acuzat fara probe ca vrea, de fapt, sa emigreze in SUA. Chestia e legata de scandalul sutelor de rromi, trecuti peste gardul mexican (o cautare pe net e suficienta pt asta). Capii afacerii erau din… Craiova! Una peste alta, omul n-are treaba cu scandalul. Dar nu i se iau in considerare argumentele, dovezile certe de la agentia de turism, nu conteaza ca are cazare, bilet de intoarcere etc., asigurare, nici ca poate proba lejer ca are suficienti bani pe card cat sa-si permita o excursie la Cancun. E tratat ca un infractor si atat. E trimis inapoi in Europa, la Paris, cu bilet emis de politia mexicana. Situatie extrem de jenanta in avion, unde insotitorii de zbor stiu ce inseamna un astfel de bilet. La Paris e preluat la aeroport ca Escobar, de masini cu girofare si de oameni in uniforma. Umilinta totala. E dus la politie si pus sa dea declaratii. Din fericire, francezii nu se lasa dusi de prejudecati. Ii verifica actele, ii asculta argumentele, se conving de realitate, il saluta si il trimite sa se plimbe prin Paris. Ca sa-si recupereze bagajele il costa 300 de euro! Omul e avocat. Ne spune: “urmeaza procesul!” L-am sunat imediat (e inca la Paris), am vb cu el a fost de acord. Asa ca eu zic: “Urmeaza o poveste!” Cu multe detalii!”