„Omul sub fascinaţia căruia mi-am petrecut tinereţea a fost Gabriel Liiceanu. Prima oară când l-am întâlnit (pe culoarul Facultăţii de Drept, în 1990), am fost atât de emoţionat, încât, întinzându-i o carte pentru autograf, am simţit cum mâinile îmi tremurau la propriu. Pentru generaţia celor care au făcut filozofie imediat după ’89, Gabriel Liiceanu a fost simbolul iniţierii în arcanele speculaţiei”. – Efectele televizorului asupra minţii “legionaroidului” (apud Aluigică) Sorin Lavric
Domnul Volodea Tismăneanu dă în clocot de-a dreptul pe bloguşorul lui. Cum n-a “ţinut” Craciunul, a bombardat netul, ca o prostituata bătrână ce e – vorba lui PAH – cu mesaje isterice despre legionari verzi versus prezumtiv dungaţi alb-negru, un costum cu care ar trebui să înveţe să se obişnuiască, căci mâna doamnei Kovesi e ceva mai lungă decât a Securităţii (doar a fost baschetbalistă). Bietul troll şi-a scos până şi piticii de grădină, cu sarmaua-n gură, să colinde cu steaua roşie-n mână la poarta nouă de la Cotroceni, pe tema inventatului antisemitism al românilor. Evident, alegerea lui Iohannis, care a spulberat la nivel internaţional mitul românului xenofob – pentru care s-au “halit” atâtea milioane de dolari de la Soros şi Guvernul SUA – trebuie cumva maculată de la bun început cu eterna calomniere a României, de “ţară fascistă”, “mâncătoare de evrei”. Aşa de bine i-a “mâncat” că până şi Shimon Peres a recunoscut că românii au salvat cei mai mulţi evrei din lume în perioada nazismului şi horthismului – 400.000. Sursa: Palatul Cotroceni. Dar voi reveni pe această poveste, declanşată, chipurile, de decorarea preşedintelui AFDPR Octav Bjoza, şi aranjată din culise de Andrei Muraru şi Vladimir Tismăneanu. Acum vreau doar sa sancţioneaz o nouă şarjă de minciuni – de rescriere şi mistificare a istoriei – marca Tismăneanu. Episodul: Apel către Liichele.
Vă propun să citim acest stupefiant text despre “tismanizarea” în stil bolşevic a istoriei reale:
“Document electrizant ca mesaj si formidabil ca scriitura, “Apelul catre lichele”, lansat de Gabriel Liiceanu pe 30 decembrie 1989, la cateva zile dupa executia cuplului Ceausescu, a fost un manifest pentru claritate morala, un protest impotriva tentativelor, de-acum vizibile, de regrupare a nomenclaturii sub flamura FSN-ului dominat de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu. Devenea limpede ca tovarasii vechi si noi nu erau dispusi sa accepte pluralismul, voiau de fapt un fel perestroika romaneasca. Voiau sa ramana la putere. Vorba lui Iliescu: “N-am facut placinta ca s-o manance altii”. Adica, de pilda victimele regimului, fostii detinuti politici, partidele democratice renascute, intelectualii critici, disidentii, participantii la protestele anticomuniste din Valea Jiului si de la Brasov.
Lichelele s-au recunoscut in articolul dinamitard al filosofului, au reactionat ca lovite in moalele capului. Gabriel Liiceanu sfida palavrageala iliesciana despre reconciliere si afirma dreptul victimelor de a le cere calailor, mari si mici, sa faca un pas inapoi. In Romania nu avusese loc o revolutie de catifea, precum in Cehoslovacia, dictatura lui Ceausescu lasese in urma teroare, foamete, masacre.
Din acel moment, din clipa aparitiei “Apelului” in revista “22”, putem spune ca a inceput razboiul fatis al noilor potentati impotriva intelectualilor critici. Este un razboi care nu s-a incheiat. Unul din primele capitole a fost legat de aprobarea de catre Petre Roman a aparitiei fetidei publicatii “Romania Mare”. A facut-o pentru ca Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor i-au promis ca-i vor amuti pe inelectualii rebeli.” (Foto: “intelectual rebel” din Guvernul FSN al lui Iliescu şi Roman în mână cu primul număr al revistei GDS, “22”, lansată cu o serie de elucubraţii-fluviu semnate de “licheaua bună” Silviu Brucan)
Cred că e suficient. Aţi recunoscut, desigur, autorul: trolul tasmanian aka Paduchele Tismăneanu.
Istoria reală: “În temeiul Decretului Consiliului Frontului Salvării Naţionale” – conducători, aceiaşi numiţi mai sus de tov. Tismăneanu: Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu – etc, etc, etc, Andrei Pleşu, nicidecum o lichea a FSN-ului aceloraşi domni, emite Ordinul 82 din 20 februarie 1990 (!) prin care transferă întreg patrimoniul celei mai bogate edituri din ţară – Editura Politică a PCR – editurii Humanitas, unde este îndirectorat nelicheau Gabriel Liiceanu. Deci, ce sfida Liiceanu? Şi mai ales, cui i-o sfida? (Document mai jos)
Încă din ianuarie ’90, Grupul pentru Dialog Social unde activează Pleşu, Patapievici, Liiceanu, Tismăneanu, eiudem (sic) farinae, primeşte de la Silviu Brucan, în regim gratuit, somptuosul sediu din Calea Victoriei, unde se află şi azi, proaspăt renovat atunci de Nicu Ceauşescu. (Foto 1, cu toţi trolli luând notiţe de la agentul KGB Silviu Brucan, cu care, de altfel, avea să se lanseze pe piaţă organul GDS “22” Foto 2, revistă finanţată ulterior şi de George Soros, Foto 3, prezent şi el, tot la GDS, împreună cu aceeaşi “lichea bună”. Silviu Brucan)
“Unul din primele capitole” ale “războiului care nu s-a încheiat” începe tot printr-o conspiraţie murdară – de tipul celei îndreptate azi împotriva Preşedinţiei şi a României – când Petre Roman (evreu, se pare) dispune şi… nelicheau Andrei Pleşu (rom, se zice) aprobă finanţarea revistei cu tentă antisemită “România Mare”, a lui Corneliu Vadim Tudor, cel care a avut drept misiune nu “a(s)muţirea intelectualilor rebeli” (“aşa rebeli” ca la curtea lui Iliescu şi Brucan…), ci compromiterea oricărui ideal naţional exprimat politic şi cultural în România post-decembristă. Anihilarea unirii cu Basarabia, puse automat doar pe seama “extremiştilor”, şi trivializarea chestiunii dure a românilor din Transilvania şi a pretenţiilor extremiste ale Ungariei (Apropo: De câte ori a fost ”patriotul” Corneliu Vadim Tudor în Covasna și Harghita? Dar la Chişinău sau Cernăuţi? ZERO ori, vă spune ceva?).
Schema e simplă: dacă nu avem antisemiţi, îi fabricăm (în paranteză fie spus, şi la Mănăstirea Petru Vodă a bunului Părinte Justin s-a aciuat un “patriot” “ortodox” care o dădea în sus şi în jos cu “jidanii” care fac şi dreg, folosindu-se de intrări încă nedevoalate public, din milă creştinească, nu altceva. A făcut, şi el, un filmuleţ, şi aşa a ajuns anchetat bătrânul duhovnic nonagenar de Parchet şi MCA-ul infractorului Katz. Trei vizionări avea când a devenit, instantaneu, vedetă video pe Hotnews, cu buhuhu-ul de rigoare. Vă sună cunoscut: filmuleţ, youtube, legionari? Acelaşi MO ca şi la domnul Bjoza. Cam slabişti aceşti ca Katz…)
Aşadar, revista “România Mare” a lui Vadim Tudor a fost finanţată direct de Andrei Pleşu şi Petre Roman, motiv care a dus la demisia singurului disident anticomunist din Guvernul Roman, Dan Petrescu, pe atunci secretar de stat la Ministerul Culturii. Trecutul, chiar dacă se rescrie, nu se prescrie, tovarăşi! Cam asta e cu liichelele cu memoria inversă…
PS: Să nu uităm liicheau tasmaniană:
Dragă Dorin:
(…) Acum o rugăminte legată de universitate: Am fost nominalizat de către departamentul meu (…) pentru prestigiosul DISTINGUISHED INTERNATIONAL SERVICE AWARD. Ți-aș fi profund recunoscător dacă ai putea trimite o scurtă scrisoare de susținere (…) pentru a mi se acorda acest premiu al universității.(…)
Scrisoarea ar trebui să facă referință la angajamentul meu continuu în favoarea valorilor și instituțiilor democratice în Romania. Evident trebuie amintit rolul meu ca președinte și coordonator al Comisiei Prezidențiale. Poate menționezi, în câteva cuvinte AGORA, dar și Democracy-at-Large.
Deadline-ul este (…), însă ar fi dezirabil ca scrisoarea să fie trimisă prin e-mail cât mai curand.(…)
“Depistăm, deci, în filonul umanist revoluţionar al concepţiei tovarăşului Nicolae Ceauşescu, întelegerea profundă, deplină, a faptului că totalitatea socială concretă îşi are rădăcina în om. Că nu semnifică nimic în absenţa lui sau în condiţiile ignorării lui. Or, tocmai socialismul şi comunismul tind să corespundă practic, să dea întreaga măsură reală unei eterne chemari antropocentriste, pe care marxismul o ridică la cea mai înaltă cotă.” – Vladimir Tismăneanu, profesor de socialism-ştiinţific şi marxism-leninism la Maryland University
“Părinții au deținut monopolul Comunismului. Copiii dețin monopolul Anticomunismului.”– Dorin Tudoran despre Vladimir Tismăneanu
După ce l-a supt, promiţător, pe Ceauşescu, aproape pe gratis, cu banul înainte pe Iliescu, cu gingăşie pe Constantinescu şi cu bani şi înainte şi după, pe Băsescu, păduchele Tismăneanu a încercat un salt şi în blana lui Iohannis. Mortal, după cum se vede. Un atac sinucigaş explicabil: proptelele se surpă în faţa lui “Relu Fenechiu cu nume german” şi i s-au mai terminat şi rezervele din tot ce a supt de la Băsescu. Păi nu vedeţi ce sfrijit a ajuns Băsescu cel de odinioară după contactul prelungit cu Tismăneanu şi ai lui, Pleşu, Patapievici, Liiceanu? Doar 5% a mai rămas din el, bietul bătrânel, de nici sirenele nu-l mai trec marea acum. Se vede treaba că păduchii tasmanieni i-au supt tot sângele şi mai mult decât atat… Problema e că niciodată nu le-a ajuns. Şi aşa s-au întors la sângele României.
Când Băsescu a lăsat-o ca-n tren cu Steaua României oferită unui agent maghiar antiromân recunoscut – Laszlo Tokes – în timp ce îi “demartiriza” pe eroii-martiri din Grupul Trosca, nu i-a deranjat nimic. Dimpotrivă. I-au pupat poala ca să se mai lipească şi ei de o decoraţie, în total dispreţ faţă de România pe care o urăsc şi o înjură pe unde-apucă, adeseori chiar pe banii noştri. Când primeşte Steaua României, pe merit, un român, condamnat la 15 ani de închisoare, Tismăneanu sare ca proasta din baie (expresie clasică românească). Cum să n-aibă dreptate Iulian Capsali? Nu există un “caz Bjoza“. Ci unul Tismăneanu. Care nu se mai termină… Dar ce-ar fi lumea fără diavol, chiar şi cu şase picioare, ca păduchele tasmanian, etern “linşatul” Tismăneanu?
Bref: Eram pe o canapea confortabilă de piele, albastră, vântul vuia dinspre lac dar înauntru era cald şi bine, mai ales cu un Chivas Regal în faţă. Îl abordez frontal pe interlocutorul meu: “Asocierea cu intelectuali profitori ai tuturor regimurilor, başca cu legături nelămurite cu KGB-ul, şi aici îl amintesc şi pe Pacepa, ar putea să vă compromită iremediabil mandatul, în timp.” “La cine vă referiţi, mai exact?”, zice omul cu alură de milionar din faţa mea, dar puţin încordat de un referendum ce sta să vină. “La Tismăneanu, în mod special”. Şi a urmat cel mai elocvent gest de dezgust pe care l-am văzut la cineva, odată cu rostirea numelui lui, pe silabe, cu scârbă nedisimulată: “Tis-mă-nea-nu…” Mai lipsea o flegmă. Acesta este omul. Omul pe care am încercat să-l scap de râia Tismăneanu, spre binele lui şi al României. N-a fost sa fie… Păcat!
PS: La 29 noiembrie 2002, președintele României Ion Iliescu i-a conferit Părintelui Arsenie Papacioc, fost instructor şi primar legionar şi mare duhovnic al Ortodoxiei române, Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”. La 31 martie 2004, Vladimir Tismăneanu lansa împreună cu Ion Iliescu, la Teatrul Naţional, volumul comun “Marele şoc”. A urmat Paris şi Washington. Mare şoc… 🙂
PPS: Îl admir pe dl. Dorin Tudoran de pe vremea când îl aştepta Ilie Merce la colţ de stradă cu salamul la subţioară. Apoi, prin metode “subversive” (o parte din familie în America) am ajuns, cu mare bucurie, în posesia unei reviste Agora. O ţineam la loc de cinste, în biblioteca părinţilor, alaturi de “Garda de fier – organizaţie teroristă de tip fascist”, a cunoscuţilor Fătu şi Spălăţelu, în care descopeream cu mirare că citatele lui Corneliu Codreanu despre morală – cea de care vorbea şi Octav Bjoza – nu se pupă cu titlul bombastic al lucrării comuniste de înfierarea a Mişcării Legionare. Fără mirare, constat că din acest manual de istorie falsificată de bolşevici, îşi trag azi seva politologi “occidentali” sau “neaoşi”, de ici-colo, de prin albiile Potomacului, Dâmboviţei, Prutului, Nistrului sau Moscovei.
Când l-am cunoscut pe Dorin Tudoran în persoană, la Chişinău, în calitatea sa de director IFES, am fost cu adevărat onorat să-l întâlnesc. Apoi, peste ani, am fost unul dintre cei care a susţinut ca merită să publice în paginile celebrului ziar ZIUA, deşi făcuse o tură prin menajeria lui Voiculescu (alături de “anticomuniştii” Tismăneanu şi Cărtarescu) şi deşi – nota bene – poziţiile mele se aflau în contradicţie cu opiniile şi afinităţile sale intelectuale şi personale, între care se număra şi Tismăneanu. De aceea ţin să-i atrag atenţia: nu a avut nimeni ceva cu Tismăneanu pentru că este evreu. O jigodie rămâne jigodie fie că este pe malurile Potomacului, Dâmboviţei, Prutului, Nistrului sau Moscovei. Nici cinci ape nu-l spală, după cum se vede. Aşa cum dacă Katz de la inventatul “MCA – Romania” va fi arestat de DNA pentru mega-fraudele din Afacerea Duty-Free de pe vremea lui Năstase nu cred că o vom putea acuza pe dna Kovesi de… “antisemitism”. Şi tot aşa cum nu cred că guvernul Statelor Unite ale Americii poate fi acuzat de antisemitism – cum a făcut-o stupid James Woolsey, şefuleţul cu bube-n cap al CIA demis după ce a păstorit cea mai mare penetrare a KGB din istoria agenţiei de informaţii americane – pentru că nu-l eliberează pe spionul israelian şi, totodată, trădatorul evreu-american Jonathan Pollard. Nu mă miră că acelaşi individ este astăzi susţinătorul înfocat al KGB-istului Pacepa. Dar acestea sunt, deja, problemele americanilor…
Concluzie: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face! Sau: Do onto others as you would have them do onto yourself…
Pentru documentare:
It’s Not the First Time
Ex-CIA Director Woolsey Makes Ass of Self
by DAVID MACARAY
Last week it was reported that former CIA Director James Woolsey, forced to resign during the Clinton administration for his bungling of the Aldrich Ames affair, was going around telling people that the reason Jonathan Pollard, the notorious Israeli spy, was still in prison after 29 years is because the U.S. government is anti-Semitic. In short, Pollard remains in prison because he’s a Jew.
That has got to be one of the silliest statements of the new year. If Woolsey honestly believes the U.S. government is anti-Semitic, that it is driven by anti-Jewish sentiments, he needs to explain why the U.S. has generously made Israel, the spiritual and geographical homeland of the Jewish people, a virtual client-state, having given/lent/made available billions upon billions of dollars over the years.
Consider those other spies. Aldrich Ames, formerly of the CIA, and Robert Hanssen, formerly of the FBI, are both serving life sentences without the possibility of parole for having supplied the Soviet Union with U.S. state secrets. John Walker, formerly of U.S. Naval intelligence, is set to be released in 2015, after having served 30 years in prison for selling secrets to the Soviets. None of the three are Jewish.
Of course, the argument Woolsey and others make is that, while Ames, Hanssen and Walker handed over their goodies to our arch-enemy, the USSR, those thousands upon thousands of pages of top-secret documents that Jonathan Pollard stole from the U.S. government were handed over to Israel, an American ally. Those “Free Jonathan Pollard” protesters want to know why we would treat an ally this way.
There could be two reasons. First, Israel doesn’t always act like an ally. In 1979, Andrew Young, the U.S. Ambassador to the UN, met secretly with a representative of the PLO, despite President Carter having assured Israel that would never happen. Young was forced to resign his ambassadorship. How did Israel find out about the meeting? Mossad agents were tailing Young, and had followed him to New York.
Second, when an ally steals U.S. top-secret documents, there’s always a risk of those documents falling into the hands of an enemy that has infiltrated the ally’s intelligence network Take the 1950s and ‘60s, for example, when the U.S. refused to share sensitive info with Great Britain, knowing that its intel service (with Soviet agents Kim Philby, Guy Burgess, et al) leaked like a sieve. If Israel honestly believes Mossad and Shin Bet can’t be infiltrated, they’re deluding themselves.
In any event, Pollard’s caper was monumental is scale. After being captured, and the full extent of what he had turned over to Israel was determined, Caspar Weinberger, Reagan’s Secretary of Defense, referred to it as the most damaging intelligence breach in U.S. history. Maybe Weinberger was lying or wildly exaggerating. After all, DOD people regularly make things sound more menacing than they are. But that doesn’t change the fact that Pollard was a liar, thief and traitor.
In truth, Woolsey’s continued nitpicking since leaving office is a result of his never having forgiven Clinton for firing him. As sordid and disgraceful as the Aldrich Ames affair was, Woolsey didn’t think he deserved any of the blame, even though this Ames fellow, this paid Soviet agent posing as a CIA operative, was so conspicuously guilty, so easy to track down, his trail resembled snail slime. The buck stops with Woolsey.
Releasing Pollard is fine. Why not? He has served 29 years. Besides, isn’t spying common? Doesn’t the U.S. regularly spy on people—allies, foreign citizens, its own citizens? So let’s not get morally self-righteous about some snooping. At the same time, let’s not minimize what Pollard did. And while there’s more than enough hypocrisy to go around, let’s not pretend the sole reason he remains in jail is because he’s Jewish.
David Macaray is an LA playwright and author (“It’s Never Been Easy: Essays on Modern Labor”). [email protected] / CounterPunch
În timpul evenimentelor din decembrie 1989, două seminţii, străine de România, şi, să recunoaştem, neprietene românilor, au produs cele mai bestiale crime ale revoluţiei: ungurii din Harghita-Covasna – prin uciderea şi mutilarea sălbatică a ofiţerilor Securitate şi miliţie din Odorheiu Secuiesc şi Târgu Secuiesc, respectiv locotenent-colonelul Dumitru Coman, linşat de maghiari dezlănţuiţi, şi maiorul Aurel Agache, ambii bătuţi până la moarte şi după -, şi ruşii, care au ordonat prin agenţii lor uciderea militarilor din Grupul Trosca, ale căror cadavre au fost lăsate în plină stradă şi profanate drăcesc. Ucideri ritualice. În ambele cazuri, vinovaţii, deşi cunoscuţi, au rămas nepedepsiţi. Cu sprijinul celui mai înalt for al ţării: Preşedinţia României. Prin doi dintre reprezentaţii ei: Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. În ambele cazuri, victimele au fost ucise, a doua oară, batjocorindu-li-se memoria, de la cel mai înalt for al ţării: Preşedinţia României. Prin grija celui de-al treilea locatar: Traian Băsescu.
Trecerea printr-un timp dat a unui personaj, în speţă mandatul unui preşedinte, trebuie să rămână în istorie printr-un ceva, prin ceea ce-l defineşte. Un lucru emblematic. Aşa-zisa condamnare a comunismului, pe baza unui “raport” mistificator al istoriei României, nu poate fi decât un fals în acte publice. În rest, a rămas ceva concret în urma lui Băsescu, dincolo de informaţiile venite pe final de ultim mandat privind şpăgile de milioane de euro solicitate şi primite de cei care se foloseau în traficul de influenţă în primul rând de asocierea cu persoana sa? Sau de o altă informaţie, la fel de revelatorie, şi anume că în perioada premierului Emil Boc problema Tezaurului României de la Moscova a fost scoasă din programul de guvernare? Asemenea Tezaurului, praful şi pulberea s-a ales de România în ultimii zece ani. Nu este cazul să deschid aici o analiză pe care mi-am refuzat-o, din motive de post. Vreau să mă refer doar la esenţa problemei. A Cazului Băsescu.
Prisma: Cazul Tokes vs Cazul Coman-Trosca, ultimul fiind, după cum se ştie, depozitarul dovezilor că generalul Nicolae Militaru – cel căruia Ion Iliescu şi Silviu Brucan i-au încredinţat conducerea Armatei în 1989 – a fost agent KGB/GRU. La cererea senatorului Raymond Luca, născut în URSS, solicitare neîntemeiata legal dar în care se acuză că cei doi, Coman şi Trosca, alături de alţi ofiţeri USLA, ar fi făcut “poliţie politică”, preşedintele Traian Băsescu semnează la sfârşitul lui februarie 2011 decretele de “demartirizare” a acestor eroi.
La zidul adevărului, din punctul meu de vedere, Băsescu rămâne în istoria turnesolului, în primul rând, prin aceste două gesturi definitorii şi emblematice, care îi marchează cu fierul roşu toată cariera: neridicarea Ordinului National “Steaua României”, acordat chiar de către el antiromânului visceral cocoţat în cele mai înalte funcţii europene cu aportul PDL, agentul Securităţii comuniste a Ungariei Laszlo Tokes – în ciuda tuturor instanţelor morale şi legale care cereau şi permitea acest lucru -, şi batjocorirea luptătorilor din Grupul Trosca, executaţi a doua oară de la uciderea ritualică şi profanarea lor sălbatică, prin ridicarea titlurilor de eroi-martiri, – în ciuda faptului că întreaga acţiune de contestare a lor a fost nelegală, injustă şi imorala, taxată apoi chiar de Avocatul Poporului drept nulă de drept.
Justiţia i-a dovedit lui Traian Băsescu caracterul ilegal al propriei semnături date în 2011 pe decretul de anulare a titlurilor de eroi-martiri pentru Dumitru Coman şi membrii Grupului Trosca. La momentul semnării retragerii titlurilor, sentinţa de “poliţie politică” invocată pentru atacarea eroilor-martiri nu era definitivă, fiind ulterior contestată în Instanţă şi, mai mult, chiar dovedită drept nulă de Avocatul Poporului, deorece actul CNSAS a fost publicat în Monitorul Oficial după ce instituţia fusese declarată ca funcţionând în baza unei legi neconstituţionale. Şi totuşi, cinci eroi-martiri au rămas “demartirizaţi”, soţiile eroilor şi cei 11 copii rămaşi orfani de tată fiind obligaţi să returneze pensia de urmaş cumulată, din 2004 până în 2011.
În 2011 i-am demonstrat preşedintelui că a greşit şi că are posibilitatea şi datoria să repare această “eroare”. În aceeaşi scrisoare către Preşedinţie afirmam că mai bine ar ridica împreună cu SRI-ul un monument in cinstea acestor eroi, la locul crimei. La doar câteva zile, la neagra comemorare, un grup de artişti “teroristi” a ridicat un monument temporar, extrem de sugestiv: pe un cauciuc inscripţionat cu numele TROSCA, un cap strigând către noi, cu ochii larg deschişi, amintind decapitarea şi profanarea şoferului autovehiculului blindat al USLA, ucis prin călcare cu tancul (foto sus – Video aici). Anul următor, în 2012, SRI-ul a ridicat un monument la locul masacrului însă fără a reuşi, până azi, să scape de un panou publicitar cu reclamă la cârnaţi ieftini, proţăpit la mai puţin de 10 metri de monument (foto).
Anterior, SRI reacţionase la gestul preşedintelui Băsescu prin publicarea unui anunţ sobru, comemorativ, în revista serviciului, Intelligence (Nr. 19, martie – mai 2011). Pe două pagine negre, cu imaginea unei lumânări aprinse, alături de portretele luptătorilor antiterorişti căzuţi la datorie se afla textul sec: Eroii nu au nevoie de “Diplome”. Dar familiile lor?
Aşa că, dacă este să judecăm mandatele lui Traian Băsescu dincolo de fumigene şi lăcrămioare, iată, scripta manent – asta rămâne: o semnătură pentru un ungur extremist, apărător înfocat al criminalilor maghiari din decembrie 1989 şi o semnătură împotriva unor eroi-martiri români ucişi de ruşi, ritualic, în acelaşi decembrie negru. Judecaţi singuri.
Şi, în plus, să nu uităm de deservirea clanului de mafioţi culturnici antiromâni în frunte cu Tismăneanu – cu “raportul” său falsificator al istoriei românilor – şi compania lui de zgomote, Liicheanu, Pleşu, Patapievici…
În această noapte, de 23 spre 24 decembrie, se împlinesc 25 de ani de la asasinarea Grupului Trosca, ofiţerii USLA Gheorghe Trosca (colonel, şef de Stat Major în cadrul USLA), Eugen Trandafir Cotuna (locotenent-colonel, şeful serviciului de protecţie apropiată), Andrei Ştefan (sublocotenent), Ion Muicaru (sublocotenent, şofer ABI ucis prin calcare cu şenila tancului. Capul acestuia a fost asezat pe roata unui ABI), Emil Oprea (sublocotenent), Florin-Constantin Suprăţeanu (sublocotenent), Teodor Neagoe (sublocotenent), Ion Costache (sublocotenent).
Dumnezeu să-i ierte!
Fotograful Laurenţiu Gâlmeanu, cel care a surprins şi o serie întreagă de imagini extraordinare din Piaţa Universităţii, în 21 decembrie 1989, a publicat în această noapte de 23 spre 24 decembrie 2014, în premieră, In Memoriam Grupul Trosca, o filmare tulburătoare de la locul carnagiului, realizată în ajunul Craciunului, în urmă cu 25 de ani. Dacă aveţi nervii tari, o puteţi viziona în baza blogului său cu Imagini de la Revoluţia din 1989.
Semnalez un articol foarte interesant (cu menţiunea ca la “anti-corupţie” ar trebui puse nişte ghilimele):
EXCLUSIV: Și-a cumpărat Microsoft bunăvoința vocilor anti-corupție?
În timp ce companiile românești au devenit inamici publici, cele de peste ocean par a fi scăpat de criticile vocilor anti-corupție deși dosarul care a bulversat România se referă, în principal, la licențele Microsoft. Microsoft a avut însă grijă să investească bani buni în perioada desfășurării contractelor sale în cele mai cunoscute voci anti-corupție. Așa se face că liderii de opinie care și-au construit o carieră din a tuna și fulgera împotriva incorectitudinii sunt cuprinși de o tăcere stranie când vine vorba de manevrele Microsoft în România.
Iată și una din cauze. ”Intelectualii lui Băsescu” au făcut parte din privilegiații sponsorizați de Microsoft România în perioada 2003-2006. Poate de aceea niciunul din numele participante la conferințele Microsoft nu s-a pronunțat public cu privire la … Microsoft. Printre ”fanii” Microsoft se numără nume grele precum Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și H.R. Patapievici, Mircea Mihăeș sau actualul ambasador al României la Chișinău, Marius Lazurca. Maestrul de ceremonii și intermediarul legăturii intelectualilor cu Microsoft a fost Ioan T. Morar. O descriere a felului cum funcționa această operațiune scumpă de promovare a Microsoft o găsim chiar la unul dintre participanți şi organizatori, Mircea Mihăieș, într-un articol din România Literară nr. 47 din 2004.
Legătura Microsoft cu grupul de susținători al lui Traian Băsescu, cei mai importanți fiind răsplătiți ulterior cu funcții la Institutul Cultural Român sau în diplomație, s-a concretizat în conferințe ținute în toată țara și în cărți publicate de Humanitas, editura lui Liiceanu. Andrei Pleșu a fost cel care a dialogat efectiv despre rolul Microsoft în lume la conferința ”Despre inimă” din 8 decembrie 2006, fiind cea de-a 18-a conferință Microsoft. (textul integral poate fi găsit AICI). În cadrul acestei conferințe, Pleșu dialoghează cu CEO Microsoft România de la acea vreme, Silviu Hotăran.
Perioada desfășurării conferințelor Microsoft în care intelectualii cunoscuți ai țării făceau imagine publică pentru companie coincide cu perioada contractelor în care Microsoft are rolul principal în România. Tăcerea acelorași intelectuali pe această temă este, din acest punct de vedere, foarte grăitoare. Investiția în bunăvoința publică față de Microsoft a fost costisitoare și deocamdată nimeni nu a cercetat câți bani a cheltuit compania în a-și asigura o imagine bună sau protecția vizavi de activitățile sale. Sau câți km de autostradă se puteau construi din acești bani. Rezultul însă este pe măsură: Dosarul Microsoft pare a fi despre oricine altcineva, numai despre Microsoft nu!
Şi un articol mai vechi, tot despre tovarăşii de mai sus şi marea corupţie:
Patriciu, protectorul lui Andrei Plesu!
Am mai precizat anterior ca analiza Cazului Patriciu este, in opinia noastra, de o covarsitoare importanta in sensul perceptiei orizontului societatii romanesti in intervalul urmator. Patriciu este un exponent ilustrativ, este expresia unei tipologii a oligarhiei romanesti. Aparitia sa recenta la rampa, cu un interviu in care a socat opinia publica sustinand ca Justit ia ar trebui sa fie o afacere privata si ca reprezentantii statului ar trebui sa slujeasca oligarhia, arata continutul aproape patologic al reprezentarilor despre lume si viata ale acestui reprezentant de frunte al cleptocratiei. Preocuparile sale de resort politic si social interfereaza si cu zona culturala si a societatii civile, spatiu din care se hraneste si se recruteaza clasa politica. Grupari mai mult sau mai putin vizibile ancorate in zona spatiului societatii civile, sau in civil, au rol de control si influenta, astfel ca am considerat necesara dezvaluirea legaturilor dintre astfel de grupari si politica cinica a Noii Oranduiri Oligarhice, oranduire reprezentata si ilustrata de Patriciu.
Am plecat de la convingerea ca Patriciu personifica resurectia grupurilor ascunse – conspirate pana in prezent – care au capitalizat resursele principale economice si acum isi asuma, la vedere, un post comisarial, de control total politic. Atat actualul premier, cat si cel care va urma sunt pioni ai lui Dinu Patriciu. Preocuparile de politica culturala ale lui Dinu Patriciu nu sunt de azi, de ieri. Rompetrol Holding detine, pe langa cotidienele Adevarul si Click, si grupul de presa Satiricon (Dilema veche, Dilemateca – girate de Andrei Plesu si revistele Plai cu boi, Aspirina saracului – create de Mircea Dinescu si Romania literara – girata de Nicolae Manolescu). Matricea functionala, trasaturile si definitiile constitutive ale curentului cultural reprezentat de gruparea adapostita de ROMPETROL dezvaluie o accentuata si apasata orientare antiromaneasca. Atacul la Eminescu pleaca din garnizoana Rompetrol si este hranit logistic de reteaua lui Patriciu. ROMPETROL adaposteste una dintre cele mai agresive grupari antiromanesti – o contraelita care are drept tinta constanta demolarea efigiilor nationale si a reperelor identitare. De ce un grup petrolier a ajuns baza logistica a acestei Miscari, plecata din curtea GDS, este un domeniu de analiza separat, asupra caruia vom reveni. Banii proveniti din afacerile cercetate penal, din deturnare de fonduri, spalare de bani, evaziune fiscala, manipulare a pietei, tranzactionare nelegitima la Bursa, administrare frauduloasa etc. au ajuns in pusculita unor fete simandicoase, cu preocupari elevate.
Grupul de crima organizata (conform Rechizitoriului DNA) creat si coordonat de Dinu Patriciu, organizat intr-o masinarie a infractiunilor, a reusit crearea unei baze a organizatiilor negre cu gulere albe ale societatii romanesti chiar in interiorul societatii civile. Este ilustrativ cazul Fundatiei Noua Europa, beneficiara a banilor obtinuti prin frauda. Potrivit Oficiului National de Combatere a Spalarii Banilor, in data de 18.10.2002, Tudori Fondation a incasat suma de 6.600.000 USD de la OMV Aktiengesellschaft din Austria, reprezentand plata partiala a pretului de cumparare pentru societatea ROMPETROL. In data de 22.10.2002, din suma pe care a incasat-o, Tudori Fondation a efectuat mai multe plati. Una dintre ele, de doua milioane USD, a fost varsata in contul Fundatiei Anonimul, deschis la Banca Italo-Romena, cu explicatia donatii. Din acest cont s-au constituit depozite, iar 4,02 miliarde au fost transferate catre Fundatia Noua Europa. Andrei Plesu este fondator si presedinte al Fundatiei Noua Europa, iar membrii Consiliului de Administratie – Victor Babiuc, Maria Berza, Heinz Hertach, Helga Junkers, Joachim Nottelbeck, Heinz Rudi Spiegel, Serban Stati si Andrei Pippidi, sotul Alinei Mungiu Pippidi, sefa Coalitiei pentru un Parlament Curat.
Este semnificativ ca pe lista cu politicienii patati intocmita de Alina Mungiu, sefa a SAR, o pseudosocietate academica de apartament, Patriciu nu a figurat si nici subordonatul sau, Calin Popescu Tariceanu, desi era publica informat ia despre anchizitionarea de autoturisme Citroen de catre institutii din subordinea Ministerului Industriilor, de la Tariceanu direct, practic, deoarece acesta era unic importator. Mungiu si-a asumat functia de comisar al spatiului public, oferind certificate de buna purtare selectiv insa, dupa cum se vede. Si o alta organizatie academica s-a aflat pe statul de plata cu bani proveniti din frauda. La data de 07.11.2002, membri fondatori si actionari ai Academiei Catavencu au fost platiti cu suma de 8.626.095.788 lei din aceeasi sursa mentionata de Oficiul National de Combatere a Spalarii Banilor. Revenind la afacerile culturale ale lui Patriciu, este de mentionat ca protejatul sau, Andrei Plesu, este totodata si fondator, alaturi de Dinu Patriciu, al unei alte fundatii liberale, Institutul de Studii Liberale. Printre membrii fondatori se mai numara Zoe Petre, Nicolae Manolescu, Horia Roman Patapievici.
Cum a ajuns partenerul lui Patriciu, Andrei Plesu, consilierul prezidential al lui Basescu, este un mister care face parte din ciudateniile tipice sistemului politic din Romania. Personaje de pe statul de plata al mogulilor si oligarhilor au reusit sa-si gaseasca un culcus in ograda celui mai inversunat dusman declarat al sistemului oligarhic – Traian Basescu. Este fie o mare abilitate, fie expresia unui oportunism desantat, care are la baza profitul prin orice mijloace. Cazul lega- turii ombilicale Patriciu – Plesu este ilustrativ nu doar in planul discursului moral. Pana la banii insusiti de la Patriciu, Plesu a mai avut parte de finantari controversate pe adresa fundat iei inscrise la domiciliul sau. Scopul constituirii fundatiei – facilitarea contractelor interna- tionale in domeniul cultural si stiintific – suna destul de obscur, dar a devenit mai cunoscuta datorita unui scandal urias, care a dus la cererea de demitere a lui Plesu, in 1998, din functia de ministru de Externe. S-a dezvaluit in presa ca fundatia, in care Plesu detinea functiile de presedinte pe viata si de director, a primit o finantare externa consistenta – un milion de marci – din partea unei organizatii legate de statul german, ceea ce a ridicat serioase semne de intrebare cu privire la integritatea si statutul ministrului de Externe. Plesu, beneficiar al unor sume mari de bani proveniti din afara – sume neinregistrate la Administratia Financiara, nu a gasit altceva de cuviinta decat sa ceara sanctionarea ziaristilor care, in opinia sa, s-ar fi facut vinovati de subminarea sigurantei nationale. Stranie opinie despre rolul Justitiei. Sa-i bagam la bulau pe ziaristii care scriu despre afaceri dubioase este un laitmotiv care a inspirat o lunga lista de politicieni si oligarhi totodata. Este de luat in considerare ipoteza ca Andrei Plesu sa-l fi inspirat pe emulul si finantatorul sau, Dinu Patriciu, in panseurile sale de astazi despre justitia privata. (va urma)
O domnişoară de 45 de kg – dupa cum s-a autodescris – a fost obligată de instanţă să plătească o amendă de 2000 de lei după ce anul trecut s-a remarcat ca portavocistă între “tinerii mânioşi” de sorginte marxistă care au “ocupat” Clujul pentru a “salva” Roşia Montana. Scandal mare pe site-ul matronat de Alina Mungiu Pippidi, sub titulatura “România curată – cu ochii pe voi” (plagiat după revista Mişcarea a Mişcării Pentru România). La cererea publicului, “România Curată (prin Societatea Academică din România, titular de cont) a decis deschiderea unui CONT DE SOLIDARITATE” pentru întrajutorarea tinerei şi a altora ca ea, aflăm de pe site-ul numit. Înţelegem că suma a fost atât de mare încât, iată, se creează un (nou) cont al SAR.
Dar domnişoara de 45 de kg şi şefa sa, de ceva mai multe kg, uită să menţioneze în articolul flamboiand care a încins pe net “idioţii folositori” că tânăra în cauză este chiar angajata societăţii care militează pentru ea, ca “coordonator al Coalitiei pentru Universitati Curate” şi “asistent de proiect in cadrul proiectului Mobilizarea universitatilor pentru combaterea discriminarii”. Să înţelegem că marea doamna Mungiu o plăteşte pe domnişoara mică ca o furnică cu un salariu sub cel minim pe economie? Sperăm că nu! Dar, totuşi, nici una dintre vocalele vedete ale SAR, ca domnul Guran, care beneficiază de sponsorizare de la OMV-GAZPROM, sau deontologul Tolontan, cu cei 508.018 euro pe care-i primeşte, pe an, de la puşcăriaşul Dan Voiculescu, n-ar fi putut oare s-o ajute pe biata lor colegă de muncă cu câteva sute de euro amărâte? Sau măcar ruble convertibile… Dar marea doamna Mungiu, care încasează şi ea, ca angajată anticoruptă a puşcăriaşului miliardar Dan Adamescu, un salariu bunicel, n-ar fi putut s-o ajute pe micuţa sa amploaiată?
Mă aşteptam ca măcar patronatul SAR, reprezentat de membri fondatori ca Pleşu, Liiceanu şi Patapievici (lista aici) să intervină cu câteva grăunţe din buzunarul lor de intelectuali ai tuturor regimurilor pentru clona Nataliţei Morari de la Chişinău. La fel cum mă aşteptam ca o societatea care militează atât de febril pentru transparenţă instituţională, curăţenie şi anticorupţie să afişeze pe site-ul ei Rapoartele anuale şi sponsorii cu totalul sumelor intrate în conturile SAR an de an. Egalitate, dar nu pentru căţei? Aşa se pare. Pentru că toate aceste date lipsesc de pe site-ul dâmboviţean al Societăţii Academice din România (asta ne aduce aminte de PCdR). Ceea ce nu se poate la Centrul “anticorupţie” pe care doamna Mungiu şi l-a “tras” pe lângă şcoala din Germania unde activează, şi de pe site-ul căruia aflăm – în dreptul rubricii “Donatori şi Clienţi” (!), respectiv parteneri – că sponsorul principal al proiectului este “Institutul Societăţii Deschise” Soros. Desigur, ce dă Soros în Germania ramâne în Germania. Dar ce dă Soros în România, unde se duce, de nici măcar o amendă amărâtă nu se poate plăti din fondurile lui şi este nevoie să se cerşească pe internet pentru a se acoperi suma de 2000 de lei?
E drept, domnişoara lucra la Coaliţia pentru curăţenie. Probabil unii dintre Dvs n-aţi observat că Coaliţia s-a transformat peste noapte în Alianţa pentru curăţenie. Pentru o împrospătare de fonduri. Dacă micuţa portavocistă ar fi lucrat la Alianţă şi nu la Coaliţie ar fi putut probabil să pună deoparte măcar un leu din “fondurile norvegiene” primite de SAR pentru proiectul finanţat în cadrul Fondului ONG prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 în valoare totală de 236.875 euro din care 84,8% reprezintă finanțare nerambursabilă, pe perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2016, respectiv “Romania curata“, site unde, subliniez, ni se scrie că toată lumea lucrează pe bază de “voluntariat”. Şi-atunci pe ce se duc cei 236.875 euro (118.437,5 euro pe an)? Pe sfaturile Alinuţei?
Acum depinde şi când s-a angajat mititica de 45 de kg. Pentru că dacă ar fi fost ONG-istă de mică-mică, ar fi putut păstra măcar câţiva leişori din finanţările încasate de Alina Mungiu Pippidi de la fondul ONG-ist controlat de Soros, respectiv CEE Trust, de unde matroana SAR a primit: Martie 2007 ‐ Februarie 2008 (1 an) 40,300 USD (pentru “Coaliţia pentru un Parlament curat“); Aprilie 2008 ‐ Mai 2009 (1 an) 95,500 USD (pentru “Coaliţia pentru Universităţi curate“); Iunie 2009 ‐ Iulie 2010 (1 an) 93,500 USD (tot pentru “Universităţi curate“); Septembrie 2010 ‐ Aprilie 2012 (1 an si 7 luni) 120,000 USD (pentru “România curată“). Un Total oarecare de 349,300 USD.
Bani grămadă, care reprezintă circa 10% din totalul mai general al sumelor livrate de Soros miliţienilor “spirituali ” şi brigăzilor “ecologiste” ale “societăţii civile” din România în ultimii ani, Total care se ridică la 3,136,026 USD (Tabelul mai jos). Am văzut rezultatele acestor sponsorizări Soros în toate acţiunile SAR, ale “tinerilor mânioşi” de la Cluj sau din Piaţa Universităţii de la Bucureşti, ca şi din toţi porii doamnei Mungiu. Remarcăm însă că din bilanţul de mai sus lipsesc ultimii doi ani. Gaură in memoria CEE Trust, gaură pe site-ul SAR. Dar, sperăm, nu şi în buget!
Oricum, aşa, ochiometric, nu putem să nu observăm că macar adunând sumele astea două tot o punem de vreo jumătate de milion de euro. Pentru democraţie, nu pentru căţei. De căţeluşe ce să mai vorbim?…
PS: Evaluată la kg, colegii micuţei activiste SAR-iste n-ar fi trebuit să dea din buzunarul lor de “voluntari” decât 44, 44 lei/kg. Pai un somon e mai scump!
Nota bene: Suma de 236.875 euro este primită de SAR prin “EEA Grants – Norway Grants“, un conglomerat ciudat care reuneşte fonduri din Norvegia, liliputanul Liechtenstein si Islanda. Islanda, dacă vă aduceţi aminte, este prima ţară din Europa şi probabil din lume care a intrat în faliment. Islanda a fost apoi cumpărată rapid de Rusia, care i-a împrumutat 4 miliarde de euro din Trezoreria Federatiei Ruse. Acum are bani de “filantropie” pentru “Holocaustul Roma” din România? Aşa numitele “fonduri norvegiene“, de care beneficiază mărinimos şi Alina Mungiu Pippidi având printre scopurile enunţate în proiect să adune 2.000.000 de vizitatori pe site-ul România Curată în 2 ani (eu am de unul singur peste 12.000.000 în cinci ani de blog), au intrat recent şi în dezbaterea publică a specialiştilor americani. O investigaţie complexă realizată de New York Times a conchis într-un material de analiză publicat pe 6 septembrie a.c. că aceste fonduri sunt destinate “cumpărării influenţei de către puteri străine“. Practic, conform experţilor americani citaţi, destinatarul lor, în cazul de faţă Alina Mungiu Pippidi, devine agent de influenţă al unei puteri străine.
Bonus: Iată şi sumele încasate în ultimii ani de “societatea civilă”, în special cea “ecologistă”, de la Reţeaua Soros, considerată de specialişti drept o mască a serviciilor speciale ruseşti. În tabelul de mai jos avem în vedere doar finanţările adunate din surse deschise:
Ieri seară, televiziunea ce-şi spune cu un tupeu maximal “România TV” – era vorba că astfel de denumiri, care subjugă numele ţării, vor fi interzise; este valabil şi pentru impostoarea “Societate Academică din România”, ONG-ul de lift (e drept, lift de maşini, ţinand cont de volumul membrilor) al Alinei Mungiu Pipidi – a coborât la un nivel abject aşa zisul jurnalism pe care îl practică. Pentru cei care se feresc – pe bună dreptate – de asemenea surse de intoxicare, canalul în cauză, al “mogulaşului” Sebastian Ghiţă, a invocat – cu “dovezi”, câteva imagini cautate îndelung – un pretins parkinson sau delirium tremens al preşedintelui Traian Băsescu, pentru care, chipurile, s-ar afla în “incapacitate de a conduce România”. Alţii au alte handicapuri, poate mai severe, şi vor să conducă România. Într-un cuvânt: o porcărie.
Şi o spune unul care îl critică, pe drept, în opinia mea fermă, pe Traian Băsescu, pentru greşeli pe care, iată, de abia azi, recunoaşte public că le-a făcut. Respectiv încurajarea căpuşelor “intelectuale” şi profitoare să i se urce în capul şi să-l sugă, să-l sugă, să-l sugă, până nu i-a mai rămas decât o umbră – deci o pată gri – din charisma de odinioară. Prea târziu, bătrâne, prea târziu! Efectele distrugerilor provocate de clanurile Tismăneanu-Pleşu-Patapievici-Liiceanu-Cărtărescu-Preda-Macovei-ETC-KGB sunt incalculabile. Asumarea unei “erori” la final de mandat şi doar pentru că toţi ţi-au bălăcărit preferata marcând-o pe rând, ca o haită care se racoreşte, nu mai are nici o valoare. Cine plăteşte? Aceasta este întrebarea! Pentru cei care s-au întrebat care a fost “misiunea” mea pe lângă Traian Băsescu, atâţia ani, o repet acum: am încercat să-l salvez pe preşedintele României de cea mai împuţită gaşcă de neo-kominternişti a acestei ţări. La fel cum fratele meu a încercat să-l scape, prin articolele lui, de piaza rea care îl posedează şi azi. Aceste “misiuni” în interesul naţional al României ne-au adus numai prieteni, după cum se ştie, cu ghilimelele de rigoare. Probabil, zic şi eu, că a meritat sacrificiul personal, undeva, acolo, în cel mai adânc tranşeu al frontului invizibil.
Deci, din această poziţie, repet: atacul RTV la bolile preşedintelui reprezintă, după părerea mea de jurnalist cu 25 de ani de presă, cea mai abjectă porcărie îmbrăcată în haine “ziaristice” pe care am văzut-o în această perioadă.
La acelaşi nivel de centură, de data aceasta a “societăţii civile”, se încadrează şi atacurile repetate ale marii obsedate (nu pot să-i spun micii) Alinei Mungiu Pipidi, care a ajuns aproape să-l compare pe Băsescu cu un şofer de TIR. Sigur, e normal ca doamna Pipidi să fie supărata şi pe TIR-işti, mai ales când a fost refuzată, cu dezgust firesc, să urce în cabină. Cine ar fi luat-o?…
PS: O somăm pe această cale pe Alina Mungiu Pipidi să elimine de pe site-ul ei sintagma “cu ochii pe voi”, care plagiază rubrica “Suntem cu ochi pe voi” a publicaţiei “Mişcarea”, revista formaţiunii Mişcarea Pentru România.
Într-un text extrem de violent şi, în acelaşi timp, de o rară ipocrizie, specifică însă personajului, Gabriel Liiceanu, căci despre el e vorba, se raliază partenerului său de lichelism, Andrei Pleşu, desigur, şi îl calcă în picioare, cu o satisfacţie morbidă, pe bătrânul actor de 95 de ani, Radu Beligan. Nu era de ajuns primul atac la gâtul maestrului, înfăptuit de bloggerul de Pravda, angajatul unui traficant de copii, fost ministru al Culturii FSN-ului lui Iliescu şi Roman, apoi “îngeraş” la CNSAS cu nevasta agentă DIE şi ministru de Externe complice la crimele asupra populaţiei civile din Belgradul bombardat chiar şi de Sfintele Paşti.
Parcă nu-i dăduse sângele pe nas “moşului”; măcar de data asta să îi provocăm un atac de cord!, şi-au zis “catarii de la Păltiniş”.
Vina lui Beligan? A spus public cu cine are de gând să voteze. Treaba lui, zic eu. Măcar dreptul ăsta cred că-l mai are, în cazul în care nu trăim deja în “1984”.
Aţi ghicit, probabil, că longevivul artist nu s-a exprimat pentru comisăreasa Monica “Mandela” Macovei, fosta procuroare comunistă îmbătrânită rele, în brigăzile căreia s-a înregimentat Gabriel Liiceanu, primind în dotare şi bocancii cu care l-a executat, sadic, pe nonagenarul Radu Beligan.
Daca Radu Beligan ar fi spus ca România are nevoie de o femeie preşedinte – alta decât Elena Udrea, bien sûr, aleasa fostului lor stăpân, pe care au slugărit-o, până mai ieri, toţi “intelectualii lui Băsescu” – acum am fi citit în revista “22”, organul GDS, adevărate ode la adresa maestrului. Posesorul posedat de Siegfried şi Marcello ar fi scos pe loc o nouă ediţie a CD-urilor Humanitas cu Radu Beligan. Dar n-a fost să fie… Şi-atunci, la zid cu “boşorogul”!
La linşarea tribală a celebrului actor s-a asociat, cum altfel?, şi politrucul Vladimir Tismăneanu, după cum aflăm din notele de subsol şi mulţumire ale patronului împropietărit de Ion Iliescu şi amantul celebru Andrei Pleşu, peste noapte, cu fosta Editură Politică a PCR.
Cârdăşia macabră a celor trei foşti gealaţi din gărzile intelectuale ale lui Băsescu seamănă cu răfuiala unor borfaşi plătiţi, care înghesuie şi maltratează la colţ de stradă un bătrânel distins pentru că n-a făcut cu mâna coloanei de motociclişti postapocaliptici, cu Macovei în frunte călare pe motorul cel mai lung. Tipologie de atac specifică unei haite de hiene, pe care am mai vazut-o când ciorile atacă un şoim solitar.
A-i da geniul lui Beligan la o parte pentru a-i reclama, cu năduf proletar, paiul din ochiul său, în timp ce toţi cei trei ciraci ai Mandelei de Dâmboviţa au colecţii de bârne ale Securităţii înfipte pe unde s-au nimerit, este, de asemenea, unul din rezultatele unei nefaste realităţi inversate, creditate de Băsescu, care a acceptat fără discernământ ca “procesul comunismului” să-l facă, din buze, exact marii profitori ai regimului comunist, fii bolşevicilor care au adus comunismul în România şi slugile lor. Aceasta este… “moştenirea Băsescu”, piatra de moară cu care se va duce de gât la fundul istoriei.
Dar mai presus de orice, atitudinea celor trei gâzi grobieni, la 25 de ani de la momentul 1989, denotă totala îmbibare cu ură, inoculată în sânge, practic, de la călăii pe care îi moştenesc. Ei, “purii moralişti”, “catarii de la Păltiniş” – după cum i-a catalogat Părintele Nicolae Steinhardt -, “străini de credinţa românească” – după cum a observat Părintele Dumitru Stăniloae – nu pot ierta. O atitudine normală pentru nişte personaje care cer, cu vehemenţă, ca şi înaintaşii lor antiromâni, monştrii bolşevici, eliminarea religiei din şcoli, deziderat înscris în platforma-program a alesei lor la preşedinţie, tovarăşa “mani pulite” Monica Macovei. “Mâini curate”, suflete murdare…
De ce-ar fi iertat tocmai Beligan, care susţine că “este legat ombilical de România”, “ţară-minune” de care nu poate sta despărţit mai mult de o săptămână şi pentru care “se roagă fierbinte la Dumnezeu”, seară de seară? Când realitatea trebuie să fie că “radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”, apud vedeta Humanitas şi Dilema, asasinul platit al culturii române H.R. Patapievici?
Dar domnul Beligan nu trebuie să se supere. Ura bestială a troicii Pleşu-Liiceanu-Tismăneanu se va scurge în canalele istoriei, acolo de unde au şi ieşit aceste fantome ale anticreştinismului cu faţă semi-umană. De 2014 ani ştim că iubirea învinge, întotdeauna.
O spune şi Radu Beligan: “Secretul longevitatii mele este Iubirea. Cred ca suntem pe pamant pentru acest lucru unic: sa iubim. Iubiti ce vreti, dar iubiti. Nimic nu este mai dezastruos decat infirmitatea inimii.
Si fiindca am acest prilej, dati-mi voie sa va declar ceea ce n-am putut sa fac pana acum: sa va declar ca va iubesc, da, va iubesc si pe dumneavoastra, spectatorii mei credinciosi care m-ati facut ceea ce sunt astazi.
Poate nu stiti cine sunteti: sunteti cei pentru care traiesc si care ma fac sa traiesc.
Odata am fost intrebat care este cuvantul pe care l-am am rostit cel mai des in viata mea. Am raspuns spontan: multumesc.
Va multumesc tuturor celor prezenti aici, asta seara, pentru toata iubirea cu care m-ati onorat. Ii multumesc lui Dumnezeu si il rog fierbinte sa aiba grija de Romania”.
PS: O să fac si eu apel la nişte note, de subsol, pentru a-i lămuri pe cei care pot fi derutaţi de proiecţiile fantastice ale realităţii răsturnată. Dacă domnul Beligan, din motivele lui, care ţin de idealuri artistice şi care priveau întreaga comunitate artistică, a ales să aibă pe faţă o anumită atitudine, cei trei satrapi ai “corectitudinii moralei” au acţionat în secret, pe din dos, aşa cum a învăţat Tismăneanu în Primăverii, Pleşu pe strada Paris şi Liiceanu de la tatăl sau, colegul de breaslă al tatălui lui Patapievici. Nu degeaba reputatul bizantinolog Sorin Ulea îl caracteriza pe Pleşu astfel: “Un tip cu ambiții secrete, cu vocație de mistagog, care vrea să domine suflete, un escroc intelectual.”
Notele, însă, nu sunt scrise de actualul general (r) Vasile Mălureanu, fostul ofiţer de Securitate căruia i s-a spovedit dl. Pleşu înainte de a-i scrie tovarăsului general al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceauşescu. Ci sunt chiar ale matroanei lor: Monica Lovinescu. Înainte de a purcede la cele câteva notiţe din jurnalul Monicăi Lovinescu e bine să ştiţi că, la începutul anilor ’70, Securitatea a elaborat un plan “Alfa”, privind cetăţenii români care ies din ţară la bursă, în deplasare de serviciu sau pentru turism. Acest plan a fost consolidat apoi de planul “Atlas”. Cele doua planuri au fost redate de istoricul Stejărel Olaru în cartea sa “STASI şi Securitatea”. Conform acestor planuri, Securitatea se obliga să recruteze ca informator sau agent orice cetăţean român care urma să se deplaseze în străinătate în interes de serviciu sau la burse, unde plecarea era avizată tot de Securitate. Numai în măsura în care agentul era de cea mai mare încredere i se permitea să plece din ţară – în Occident – însoţit şi de familie. Este de observat şi larghetea financiara cu care cei doi făceau naveta pe ruta Bucureşti-Heidelberg-Paris… Şi acum micile note despre marii “moralişti” si profitori ai tuturor regimurilor:
Monica Lovinescu. Jurnal, 1981-1984. Selectii:
1981, Paris
Marti 15 decembrie
Cand ma intorc de la dentist (abcesul) il gasesc acasa pe Gabriel Liiceanu. (…) Plesu a scris un articol impotriva patriotismului, el, de cand e in Germania, n-a putut scrie un rand de filosofie.
Miercuri 30 decembrie (revelionul la Paris)
Toata ziua la noi, G. Liiceanu. (…)
1983, Paris
Duminca 8 mai
Seara, Liiceanu cu sotia.
Miercuri 11 mai
Seara la Liiceanu (varul sau plecat, i-a lasat casa) la cina cu Stoichita. Cateva stiri din tara. Ulea atacat de V. pentru felul cum s-a purtat cu Plesu si evitat apoi de toata lumea, a fost internat la Marcuta.
Vineri 13 mai
Seara Liiceanu cu sotia la noi. Sorin Marculescu i-a scris ca Jurnalul de la Paltinis s-a intors de la cenzura doar cu cateva pagini taiate si lasandu-i-se lui Balaita raspunderea publicarii. S.M. crede deci ca va fi publicat. Si brusc ne intrebam impreuna – dar cu cea mai mare infiorare tot Liiceanu se intreaba – cum va reactiona Eliade la paginile atat de dure impotriva lui, dar nu numai Eliade, ci si Noica insusi, care poate fi furios de repetarea a ceea ce a spus el despre Eliade si de dezvaluirea continutului scrisorilor acestuia din urma, al carui egoism absolut il deplange Liiceanu in Jurnal. (E. da vesti despre el si nu cere niciodata de la Noica).
Acum Noica spune ca s-a terminat in Romania cu cultura pe treizeci de ani. Cum se inseala in toate pronosticurile, poate fi un motiv de speranta.
Duminica 2 octombrie
De la trei dupa amiaza la 12 noaptea, Liiceanu la noi. (…) Ii telefoneaza la Heidelberg lui Andrei Plesu in clipa cand acesta chiar a intrat in casa. E cu Ujica, si Liiceanu scurteaza convorbirea. Dupa ce ne intoarcem de la restaurant, il recheama si vorbim si noi cu el. I-au dat drumul cu copilul.
Vineri 30 decembrie
Seara telefon Culianu – Plesu – Liiceanu. Au sosit la Paris. (…) Liiceanu imi spune ca au venit toti trei cu masina de la Heidelberg… (Pentru a face Revelionul la Paris)
1984, Paris
Duminica 1 ianuarie
Daca exista semne pentru un inceput de an, acesta a fost cu adevarat fast. De atata vreme ne doream sa-i vedem impreuna pe Liiceanu cu Plesu – si iata ca s-a intamplat. Toata ziua aici, de la 4 dupa-amiaza la miezul noptii…
Sambata 12 mai
Telefon Liiceanu. L-a convins telefonic Imre Toth sa fie vesel! Si face eforturi. Vin in trei, la sfarsitul saptamanii la Paris. Cu sotia si cu Plesu.
Luni 21 mai
Seara cina, in Cartierul Latin, cu Liiceanu, sotia lui si Plesu.
Vineri 25 mai
Mai tarziu, ajungem la Liiceanu si Plesu (stau la Oprescu acasa) pentru o cina care nu stiam ca e de aniversare. (Dupa Revelion si ziua de nastere sarbatorita tot la Paris! – Nota mea)
Luni 28 mai
Cina cu cei doi: Liiceanu si Plesu. (…)
Liiceanu si cu Plesu, care ne asteptau seara acasa, sunt inmarmuriti cum de a avut Tudoran curajul sa faca asa ceva prin telefon. (A dat un interviu la Radio Suisse Romande impotriva redeschiderii Canalului). Si cum nu au taiat comunicatia? Si cum nu-l suprima pe D.T.?
Miercuri 30 mai
Azi, miercuri, pe la pranz, Liiceanu si Plesu, in sfarsit singuri…
PS 2: Mi se pare mie sau din asa-zisa “antologie a ruşinii” folosită de cuplul Liiceanu-Tismăneanu pe post de baros în capul domnului Beligan au scapat, din greşeală probabil, limbile lui Manolescu pentru Ceauşescu sau poezia aceasta răscolitoare:
Pleşu, acest nefericit filosof de colţ de ziar, un “rezistent prin mâncare” al tuturor regimurilor, de la Ceauşescu şi Iliescu la Constantinescu şi Băsescu, în prezent susţinător înfocat al şefei lesbienelor şi homosexualilor din lupanarele “societăţii civile”, anticreştina Mandela Macovei, se gândeşte să-şi mai lipească numele de o mare personalitate, atacându-l mizer pe nonagenarul Radu Beligan. Ce mai: îi face… morală!
Când îi scria cu libidoşenie lui Ceauşescu ca să poată apoi să meargă în sejururi şi la burse în Occident, cu acordul Securităţii, dl. Pleşu, plagiatorul lui Adorno, devenea, se ştie, un moralist “cu acte în regulă”. În străinătate fiind, dl. Pleşu, din calitatea lui de moralist, n-a găsit nici un prilej să critice crimele regimului comunist din România, altfel decât în şoaptă, la cafenelele din Montparnasse. Curajosul moralist guraliv de azi este complicele de ieri, prin tăcere, al acestor crime.
Când făcea apologia intervenţiei în forţă împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, în sinistrul Adevărul din 14 iunie 1990, ulterior masacrului mineresc asupra Capitalei pupâdu-i mâna cu aceeaşi libidoşenie satrapului Iliescu, din funcţia de ministru al Culturii, dl. Pleşu era, se ştie, tot un moralist. Moralistul de azi este complicele de ieri la crimele lui Iliescu.
Când, la CNSAS fiind, înfiera Securitatea acoperindu-şi soţia, fost agent al DIE, dl. Pleşu era, din nou, un moralist. Complice la fraudă, impostură dar şi la teroarea Securităţii, iată, atât familială cât şi familiară.
Când susţinea, pe vremea lui Constantinescu, cot la cot cu “tovarăşa colonel” Zoe Petre, bombardarea sârbilor de Sfintele Paşti, dl. Pleşu era, din nou, un moralist. Dar şi un complice al crimelor comise asupra populaţiei civile sârbe din capitala europeană Belgrad, bombardată sălbatic chiar şi în noaptea de Înviere.
Când a ajuns la Băsescu, a ştiut cum să rămână acelaşi moralist limbist, împreună cu toată gaşca lui de antiromâni bolnavi: Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu, eiudem farinae (sic). Complice şi făptaş al crimelor lor culturale împotriva poporului român.
Din această postură de mare scribuleţ la ziarul unui traficant de copii şi, desigur, moralist de servicii, sperând să-şi recapete sinecurile dacă-i revine mafia GDS la putere, Andrei Pleşu îl înjură pe maestrul Radu Beligan, negându-i dreptul la opinie, oricare ar fi aceasta. Cu ce drept, dle Andrei Pleşu?
Morala: ţiganul tot ţigan.
Victor Roncea
UPDATE: Intr-o “Scrisoare catre Andrei Plesu si catre cetatenii Romaniei care iubesc democratia”, mai multi artisti de marca ai Romaniei ii reproseaza scriitorului ca l-a atacat in mod “josnic” pe maestrul Radu Beligan, dupa ce acesta din urma si-a manifestat sprijinul pentru Victor Ponta in cursa pentru prima functie in stat. În scrisoare, care este semnată de actorii Florina Cercel, Adela Mărculescu, Marin Moraru, Costel Constantin, societari de onoare ai TNB, și de soliștii Dida Drăgan, Angela Similea, Adrian Daminescu și Florin Apostol, i se solicită lui Andrei Pleșu să-i ceară scuze maestrului Beligan, transmite Agerpres.
“Maestrul Beligan merita respectul dumneavoastra si al nostru, nu atacuri politice josnice…”, spun semnatarii scrisorii.
“Acest mesaj nu se refera neaparat la persoane, ci la valori. Acest mesaj reprezinta un semnal de alarma in fata radicalismului, a intolerantei si a urii care se manifesta in societatea romaneasca. Din pacate, aceste sentimente si atitudini care ataca in mod direct fundamentele unei societati deschise sunt promovate nu doar de unii actori politici, ci si de reprezentantii elitei culturale, de oameni care reprezinta repere sociale si care exceleaza in domeniile lor de activitate.
Suntem profund ingrijorati in acelasi timp de atacul nedrept pe care domnul Andrei Plesu l-a lansat la adresa Maestrului Radu Beligan, doar pentru ca marele nostru actor a indraznit sa aiba si sa exprime public o opinie si o optiune politica diferita de cea a domnului Plesu. Consideram ca traim intr-o societate democratica in care libertatea de exprimare este garantata si ca nimeni nu trebuie pus la zid doar pentru ca isi exprima punctele de vedere. Este firesc ca intr-o societate deschisa sa existe pluralism de idei, de opinii si de optiuni de orice natura si este la fel de firesc ca oamenii, in special cei care reprezinta repere pentru societate, sa accepte si sa respecte faptul ca cineva gandeste si se manifesta altfel decat ei.
Domnule Andrei Plesu, va respectam si va recunoastem autoritatea epistemica in calitate de scriitor, de estetician si de istoric al artei, dar consideram ca este fundamental gresit pentru sanatatea spatiului public romanesc sa actionati, prin intermediul cuvintelor, conform dictonului «cine nu este cu noi, este impotriva noastra». Credem ca Romania inceputului de secol XXI ofera cetatenilor sai libertatea de a-si exprima ideile si preferintele, inclusiv pe cele politice, fara a fi atacati, linsati si batjocoriti comunicational de cei care au alte optiuni.
Va respectam parti-pris-ul politic evident al ultimilor 10 ani, va acceptam opiniile expuse in calitate de intelectual, adica de personalitate care se implica in treburile publice. Dar, atunci cand cineva nu este de acord cu o opinie, nu trebuie sa arunce cu pietre, sa denigreze si sa terfeleasca imaginea si munca depusa de o viata intreaga. Cariera de exceptie a maestrului Beligan nu merita in nici un caz astfel de atacuri, pe care le asteptam parca mai mult din partea unor partizani politici obtuzi si nu din partea unui autor respectat ca dumneavostra.
Va rugam sa acceptati acest minim comportament democratic si sa va cereti scuze fata de Maestrul Radu Beligan. Domnia-sa are dreptul, ca si dumneavoastra si ca orice cetatean al acestei tari, sa se exprime public fara teama ca cei care gandesc altfel ar putea reactiona violent!”, se arata in scrisoarea semnata de Florina Cercel, Adela Marculescu, Marin Moraru, Costel Constantin, Dida Dragan, Angela Similea, Adrian Daminescu si Florin Apostol.
In plus, societarii de onoare ai Teatrului National Bucuresti, Florina Cercel, Adela Marculescu, Marin Moraru si Costel Constantin, ii transmit lui Andrei Plesu ca nu prezinta corect realitatea atunci cand spune ca artistii de la TNB i-au cerut in 1990 sa-l demita pe Radu Beligan de la conducerea institutiei: “Vrem sa va reamintim, domnule Andrei Plesu ca, noi, artistii Teatrului National Bucurest in anul 1990 nu v-am cerut schimbarea directorului TNB, domnul Radu Beligan, asa cum afirmati, ci, v-am adresat solicitarea de a numi un director la prima scena a tarii la 3 luni de la vacantarea postului, dupa ce Mesterul Radu Beligan parasise conducerea TNB din motive personale, iar Teatrul National Bucuresti nu avea conducere. Aceasta este realitatea faptica pe care dorim sa o subliniem si sa o facem cunoscuta opiniei publice”.
O alăturare de nume ciudată? Nici pe departe! Haideţi să developăm filmul:
Monica Macovei, personaj para-politic convertit de la comunism la greco-catolicism, a ieşit azi la Timişoara şi a decretat că religia trebuie eliminată din şcoli. Şi înlocuită cu “Istoria religiilor” 1. Pentru cei care-i cunosc activitate de peste doua decenii nu-i nici o mirare. Doamna Macovei aka Mandela de Dâmboviţa este şi membră de onoare şi fondatoare a asociaţiei homosexualilor din România 2. Conform propagandei Accept de pe Wikipedia, fără ea şi Traian Băsescu poate nu am fi avut azi exhibiţionismul anual al homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor de pe străzile Bucureştiului 3.
Doamna Macovei este susţinută, cu ardoare, am putea spune, de Gabriel Liiceanu, colegul ei de GDS 4. Domnul Gabriel Liiceanu s-a exprimat similar privind religia cu doamna Monica Macovei, la o relativ recentă “dezbatere” de la GDS, în fapt o punere la zid publică a Bisericii Ortodoxe Române, executată în cel mai pur stil stalinist anticreştin 5.
Tovarăşul domnului Liiceanu, Andrei Pleşu, care s-a evidenţiat la rândul său şi ca un apărător al homosexualilor, trivializând în stil elevat miştocăresc credinţa ortodoxă 6, are aceeasi părere cu Monica Macovei şi Gabriel Liiceanu, militând mai pe faţă mai pe din dos pentru înlocuirea orelor de religie cu o nouă materie, de “Istoria religiilor” 7.
Domnul Andrei Pleşu este, de altfel, “director-fondator” al unui fantomatic Institut de Istorie al Religiilor 8, creat prin trafic de influenţă perfectat de Andrei Oişteanu, nepotul lui Leonte Răutu 9, la Traian Băsescu şi Emil Boc, cel din urmă solicitând Academiei să îl plaseze sub umbrela sa, oferind şi o filă de buget pentru a reteza obiecţiile întemeiate ale forului academicienilor. Acesta este cadrul “academic” care va da “linile directoare” ale cursului şi manualului de “Istorie a religiilor” de care vorbeşte doamna Mandela Macovei.
Mergem mai departe?
Doamna Macovei s-a bucurat încă de dinainte de a închide gura, în timp ce-şi anunţa candidatura la prezidenţiale, de “sprijinul neprecupeţit” al aşa zisului Partid “Noua Republică” al lui Mihai Neamţu, emulul lui Andrei Pleşu, totodată coordonator al volumului omagial “In Honorem Andrei Pleşu” 10. De altfel, domnişorul Mihai Neamţu este şi fost bursier al Colegiului “Noua Europă”, unde stă drept rector Andrei Pleşu 11. Prin guriţa lui Neamţu, formaţiunea de lift a fost “primul partid care susţine candidatura Monicăi Macovei” 12.
Mihai Neamţu a fost susţinut la alegerile europarlamentare, cu elan proletar am putea spune, de un băiat agitat din Bacău 13, despre care n-am mai scris demult nimic având în vedere dimensiunile lui liliputainesti, pe numele lui Claudiu Târziu, fratele mai cunoscutului ziarist Tiberiu Lovin. În ciuda acestui sprijin preţios – care se pretindea a fi dintr-o zonă “creştină”, “ortodoxa”, “de dreapta”, dar care ţintea de fapt fragmentarea acestui electorat şi erodarea unui candidat susţinut de familiile tradiţionale româneşti 14 – dar şi a votului asigurat de membrii cultului penticostal prin primarul Aradului, Gheorghe Falcă 15, o rudă a lui Mihai Neamţu, Partidul “Noua Republică”, lansat cu fast de Monica Macovei şi Mihai Răzvan Ungureanu 16, a reuşit să ia fabulosul scor de 0,27%.
Mihai Neamţu a fost colaborator al fostei publicaţii sporadice a lui Claudiu Târziu, revista “Rost”, fiind lansat în spaţiu la “Puncte cardinale” 17, defuncta gazetă condusă de şeful lui Claudiu Târziu, Răzvan Codrescu, pe numele său adevărat Crivăţ Vasile Adolf Marian. Despre Răzvan Codrescu, domnul Andrei Pleşu a afirmat că este singurul partener de dialog din zona “dreptei” extreme cu care ar putea întreţine o conversaţie. Atât Răzvan Codrescu cât şi Claudiu Târziu s-au evidenţiat prin adularea intelectuanalilor “Dilemei Vechi”, în frunte cu Horia Roman Patapievici 18. Pe linia “Dilemei” lui Pleşu, cei doi Pat şi Pataşon autoproclamaţi drept “nationalişti creştini rezonabili” l-au denigrat, şi ei, pe Eminescu, după cum i-a dus mintea şi sufletul atrofiat: atacându-i credinţa. 19.
Ca să închidem cercul new-age-iştilor de tip “Formula As”, organul angajator al lui Claudiu Târziu, conchidem prin a afirma ceea ce se ştie, şi anume că Claudiu Târziu s-a remarcat atât prin susţinerea susţinătorului anticreştinei Monica Macovei, recte Mihai Neamţu, cât şi, în egală măsură şi mai mult decât atât, a domnului Dan Puric 20, îndrăgitul (am scris bine?) “mim al ortodoxiei”, despre care nu are rost să mai adaug nimic, cazul său de fost informator nemărturist al Securităţii fiind destul de cunoscut 21.
Domnul Dan Puric, care – o spun cu toată sinceritatea -, trebuie iertat pentru păcatele tinereţii, este un actor pe care l-am respectat, mai ales că provenea din acelaşi mediu ca şi mine. În plus, mulţi dintre tinerii cu care lucra îmi erau prieteni, ceea ce ma făcea inerent să fiu părtăş la viaţa lor de zi cu zi noapte de noapte. Desigur, nu mi-a plăcut când, înainte de manifestarea de ziua lui Eminescu pe care am organizat-o la Centrul de Geopolitică al Universităţii Bucureşti, unde a acceptat (fără a o onora apoi) invitaţia de a conferenţia, a afirmat în faţa colegilor mei de la ziarul Ziua – referitor la atacurile din zona “dreptei” la Eminescu şi credinţa sa – că Claudiu Târziu şi Răzvan Codrescu “sunt nişte idioţi patentaţi” 22. Pe atunci nu credeam acest lucru decât despre unul dintre ei… Dar ce-a fost a fost. Ziceam că conchid: Claudiu Târziu aşadar, “creştin înfocat” dar “rezonabil”, este “slugă la doi stăpâni”: Mihai Neamţu – primul susţinător din ţară al anticreştinei prohomosexuale Monica Macovei – şi la Dan Puric.
Dan Puric şi-a anunţat tot în această perioadă nu susţinerea ci apartenenţa la “mişcarea” 23 condusă de domnul Calin Georgescu, preşedintele Clubului de la Roma pe Europa 24.
Cam atât am avut de spus.
Note:
1. Monica Macovei: “Religia nu are ce căuta în școli, ci istoria religiilor ar trebui să fie introdusă. Lasă copilul să-și aleagă singur religia și dă-i istoria religiilor, care reprezintă de fapt istoria umanității, e multă cultură generală acolo”. – Pressalert;Activenews din 12.09.2014.
Ideea a fost suţinută în trecut atât de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) (vedeti DOC – Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli – Asur) cât şi de funestul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, în proiectul său de “reformare” a învăţământului, unde, la punctul 3 al capitolului 17 din Legea Educaţiei, se stipula că, “la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar” .
2. Biografie Agerpres din 29.05.2014; Articolul “Ce face Monica Macovei cand se plictiseste?” de Maria Petraşcu – Ziare.ro din 31.05.2011, care oferă şi numărul actului de înregistrare a asociaţiei homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor Accept, disponibil la arhiva Judecătoriei Sector 2: 6727/25.10.1996
3. Propaganda Accept de pe Wikipedia: “În mai 2005, ACCEPT a organizat al doilea festival GayFest, care a inclus o paradă de mândrie (pride parade) prin străzile Bucureștiului. Deși această paradă a fost aproape blocată de primarul Bucureștiului, Adriean Videanu, festivalul a continuat, după ce Traian Băsescu și Monica Macovei au intervenit în favoarea grupării ACCEPT. În 2006, a doua paradă GayFest a avut ca temă campania pentru legalizarea uniunilor între persoane de același sex (căsătorie sau uniune civilă/parteneriat înregistrat).” Etc…
4. G. Liiceanu – “Manifest pentru Monica Macovei”, Contributors din 7.09.2014, sintetizat de Politica ta in articolul “Cum a trădat Gabriel Liiceanu nobilele idealuri ale băsismului”, în care sunt oferite citatele următoare:
“…eu votez „cu ochii închiși” candidatul ale cărui valori, expuse într-un program politic, coincid cu ale mele. (…) Cred că nu am avut decât o singură dată în acest sfert de secol un asemenea candidat. Și mai cred că acum îl avem a doua oară…”
“…poate că minunea nu se întâmplă în imediat, dar voturile (nu puține) pe care le va obține Monica Macovei, vor face cu putință apariția unui partid care, în alegerile parlamentare din 2016, va schimba harta politică a țării și a parlamentului“;
De asemenea, citatul dlui Liiceanu oferit de AM Press la 22.08.2014 în articolul “Greu tupeu de fariseu. Liiceanu, şeful campaniei electorale a Monicăi Macovei”:
“In ultimii 25 de ani exista o singura persoana in Romania care s-a ocupat de educatie si va face asta in continuare. Aceasta persoana este Monica Macovei!”
5. Vedeţi discursul anticreştin al lui G. Liiceanu, cu puternice note antiortodoxe, la Hotnews, 13.06.2014, şi suplimentul special al revistei “22” a Grupului pentru Dialog Social, “Religia în spațiul public și în învăţământul şcolar“, din 17.06.2014. Reţinem cu umor că cunoscutul filosof crede că la ortodocşi există un post de… 60 de zile. Şi acest om vrea să se ocupe de Religia în scoli…
În cadrul “dezbaterii”, moderata de subalternul lui A. Pleşu de la “Institutul de Istoria Religiilor”, Eugen Ciurtin, de confesiune incertă, şi de Andrei Oişteanu, de confesiune mozaică şi membru în conducerea aceluiaşi “Institut”, se oferă şi cheia unei “educaţii religioase cuviincioase”, printr-un citat din “maestrul” Andrei Pleşu: “Bine condusă, ea [educaţia religioasă] nu poate decât să consolideze educaţia pură şi simplă, să-i dea anvergură şi temei. Ce e rău şi urât în marile texte sacre ale lumii? Ce tip de anestezie intelectuală te poate face să priveşti chiorâş spre Upanişade şi spre Coran, spre Canonul Buddhist şi spre Biblie?”. Adică teza susţinută de Monica Macovei la Timişoara.
6. Andrei Pleşu: “Distribuţia – proporţională – a măsurilor punitive se poate rezolva aproape birocratic, la nivel de „experţi”, extraşi, eventual, dintre capii bisericii…Ca de pildă acum, pe malurile Dunării: travestit austriac victorios în nord, la Copenhaga – ergo ploi devastatoare în sud. Homosexuali euforici (preponderent în vestul neortodox) – ergo 50 de morţi în Serbia. E la mintea cocoşului.” Extras din “Teologia „penală“”, articol apărut pe blogul filosofului de la Adevarul, 26.05.2014. Articolul a primit două replici ortodoxe de la Doxologia si Politica.
7. Cadrul “ideologic” în care se vor forma viitorii profesori de “Istoria religiilor” este asigurat tot de Andrei Pleşu, prin “primul masterat de Studii Religioase din România”. Detalii EvZ şi Roncea.Ro, 3.04.2013
8. Institutul de Istoria Religiilor, unde îi găsim pe aceiaşi membri GDS care dezbat de zor Religia în şcoli, Eugen Ciurtin, ca cercetător gradul II si pe Andrei Oişteanu ca cercetător gradul III
10. Despre “In Honorem Andrei Pleşu” – “Cultura admiraţiei”, Revista “22” a GDS, 21.02.2013
11. “Cercetător” (2005-2006) şi “oaspete al rectorului” (in dormitor?) (2006-2007) – Biografie romanţată pe Wikipedia
12.”Noua Republică,primul partid care susține candidatura Monicăi Macovei” – Pagina de Politică, 23.07.2014
13. “Votez. Votez PNR!”, de Claudiu Târziu, 24 mai 2014, pe blogul Rost şi pe blogul personal, împreună cu De ce susţin Noua Republică şi Susţin! Cine nu se resemnează, semnează!, articole pur propagandiste şi total opuse unui moment de sinceritate din 2011 al aceluiaşi autor, când afirma: “Apariţia unui grupuscul numit „Noua Republică”, sub conducerea lui Mihail Neamţu, nu merită comentată, în mod normal. Însă, agitaţia propagandistică din jurul acestei mici falange revoluţionare (cu voie de la poliţie) i-a împins pe cîţiva prieteni de idei să-mi ceară opinia în legătură cu NR. Şi-atunci, o spun: Se vede cu ochiul liber că NR nu e decît o afacere pedelistă (ca şi asociaţia Blogary, aşa-zisa Mişcare Populară ş.a.), menită să încerce recuperarea, sub alte măşti dar pentru aceeaşi gaşcă, a unei părţi din capitalul electoral pierdut de PDL. Părerea mea este că NR n-are şanse. În primul rînd pentru că mesajul ei nu se deosebeşte fundamental de cel al PDL şi al lui Traian Băsescu, ba şi susţine aşa numita „doctrină Băsescu”. (…) În al doilea rînd pentru că oamenii care au organizat-o, în frunte cu Neamţu, nu sînt credibili, ca unii care pînă mai ieri au fost în slujba statului sub guvernarea PDL (de altfel, liderul NR nu e liber să critice puterea cu adevărat) şi mai au şi alte tinichele de coadă. În al treilea rînd pentru că suferă de „internită” – adică se rostogoleşte promiţător pe internet (i-auzi, ca bulgărele de zăpadă!) pentru a deveni praf şi pulbere în viaţa reală. (…) Una peste alta, nu cred că NR va păcăli prea multă lume că este adevărata „Dreaptă” politică, pe care o aşteaptă cam de mult o parte dintre români. Printre sloganurile mobilizatoare şi declaraţiile de principii se vede urzeala neoconservatoare. (…) Vom continua să ne amăgim (sau nu) cu surogate ale Dreptei – un fel de „dreapta stîngii”, cum bine spune dl Răzvan Codrescu –, cu rezultate nenorocite precum cele din guvernările CDR, ADA, PNL-PSD şi PDL & Co.” Cel mai nou chip al „dreptei stîngii”: Noua Republică, 17.10.2011
15. Articolul “Ucenicii pocăiți. Mihail Neamțu și MRU se folosesc de banii și de influența penticostalilor, pentru a ajunge în Parlament”, ZiuaNews, 31.10.2012
16. Afisul Congresului “Noii Republici”, de la 23.06.2012, cu Neamtu, Ungureanu, Papahagi, Paleologu si Macovei pe post de “matroana”, prezentat de Antideontologul
17. “Deliciul impostatiei. Iulian Capsali despre Mihail Neamtu, tuterul lui Volodea Tismaneanu. Articol din 2008” – BadPolitics, 10.10.2012
18. “Falsa elegie despre Eminescu” – o corecţie la opinia lui H.R. Patapievici de Corneliu Florea, Ianuarie 2007; “Autopsia unor alegeri” – România îngenuncheatã. Mircea Platon, 11.12.2009, H.-R. Patapievici: Marxiştii merită dispreţuiţi, blogul lui Claudiu Târziu, 24.02.2009; Blogul lui Răzvan Codrescu: “Nu mă sfiesc să mărturisesc că mă simt tot mai solidar cu autorul Politicelor cînd este vorba de poporul român de azi (dacă nu în totalitate, în orice caz într-o gravă şi decisivă majoritate…), continuînd să mă distanţez de domnia-sa numai în privinţa judecăţii prea radicale a întregului trecut românesc.” – 26.06.2009
19. Răzvan Codrescu: “Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creştin” – “Eminescu şi creştinismul” (2009)
Profesorul Nae Georgescu răspunde acestui atac al cuplului Târziu-Codrescu la Eminescu:
“(…) Cu atât mai ciudat mi se pare că dl. Răzvan Codreanu nu vede, n-aude: dânsul citeşte şi citează chiar din postume.
Ca să vă daţi, însă, seama ce efecte pot avea afirmaţiile dânsului, citez câteva ecouri la textul pe care şi l-a postat pe INTERNET: „Era necesara o astfel de pozitie. M-am saturat si eu de abordari amatoriste si/sau exaltate fara temei. Ce confortabil este cind vezi ca mai sint si nationalisti crestini rezonabili, care au stiinta de carte, spirit critic si profunzime” !
Ce l-o fi impresionat pe acest internaut care semnează “Claudiu Târziu” dar scrie cu “î” ? – Desigur, tonul curajos al discursului împănat cu note care în subsol răspund la anii 1930 ori confundă Bucovina cu Moldova. Sintagma “naţionalist creştin rezonabil” pluteşte ca o floare de nufăr peste aceste subsoluri… insalubre. O tânără care semnează “Vera” este de-a dreptul entusiasmată: “Dle Codrescu, va multumesc mult pentru acest articol, mi-am limpezit anumite nedumeriri, mai ales ca imi iau licenta anul acesta. Si am o tema foarte dificila “Sentimentul religios in poezia lui Eminescu”. Poate imi sugerati ceva…” – iar autorul îi răspunde tuşat: ” Tema e generoasă şi, dacă nu ţii s-o circumscrii procustian creştinismului şi ortodoxiei, religiozitatea lui Eminescu se vădeşte reală şi fascinantă, la punctele de întîlnire dintre spiritul romantic şi spiritul folcloric, dintre dacism şi creştinism, dintre meditaţia filosofică şi meditaţia religioasă, dintre lirismul sacru şi lirismul profan. S-a scris mult pe această temă, dar nu ştiu nici o carte care să sintetizeze mulţumitor lucrurile. Poate o veti scrie dvs., licenţa fiind un prim pas (pe care vi-l doresc unul “cu dreptul”)”.
N-am ce zice, chestia cu “circumscrisul procustian” e haioasă, cum ar zice un tânăr – dar unde va fi fiind, oare, punctul de întâlnire dintre lirismul sacru şi lirismul profan ?! Nu cumva, în goana după noutate, inventând atâtea concepte care de fapt nu există, dl. Răzvan Codrescu are definiţia dânsului şi pentru “creştinism”, un fel de pat care, rotund fiind, îl evită prin aceasta pe proprietarul Procust? Mai departe de aici, totul este combinare măiestrită unor lucruri n’esistente.” – Extras din Veghea (An II, Nr 3, 2009) şi din cartea profesorului, “Boala şi moartea lui Eminescu”.
21. “In baza Notei de Constatare DI/I/1305 din data de 10.05.2010, intocmita de Directia de Specialitate din cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, in care se regasesc urmatoarele elemente: domnul PURIC Liviu Dan este titular al dosarului fond retea nr. R 64665 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutat “in scopul supravegherii informative a elevilor din cadrul Liceului de Arte Plastice N. Tonitza”; la data de 15.03.1976 a semnat un “Angajament” atribuindu-i-se numele conspirativ “CRISTIAN”. Directia de Specialitate nu a identificat informatii transmise Securitatii de catre domnul PURIC Liviu Dan.” – Adeverinta CNSAS 1520/30.08.2012 – Documentul AICI
Ulterior, potrivit Realitatea TV, au apărut şi informările: “Într-o notă din 20 martie 1976, Puric primea şi o parolă cu care era abordat de Securitate: „Prietenul tău Cristian îţi transmite salutări şi te roagă să-l ajuţi cu problema unor schiţe”. La sfârşitul anului 1977, documentele Securităţii susţin că „în cursul anului 1977 a cules informaţii referitoare la starea de spirit din rândul elevilor, precum şi despre anumiţi elevi care întreţin relaţii cu cetăţenii străini ori vizitează bibliotecile ambasadelor străine concretizate în două note informative”.” – “Dan Puric. Povestea unei NECOLABORĂRI cu Securitatea. Recrutat, dar nu a făcut poliţie politică” – Realitatea.net, 9.05.2013
22: Surse relativ credibile: propriile mele urechi 🙂
23. Lansarea “Mişcării “Motivaţia: Romania” – Dezvoltare, Durabilitate, Sustenabilitate” (MMRDDS), 15.08.2014 – Anomismia şi Activenews (unde puteti vedea şi afişul şi “trailerul” promo al “mişcării”)
January 3rd, 2015 
VR 
„Omul sub fascinaţia căruia mi-am petrecut tinereţea a fost Gabriel Liiceanu. Prima oară când l-am întâlnit (pe culoarul Facultăţii de Drept, în 1990), am fost atât de emoţionat, încât, întinzându-i o carte pentru autograf, am simţit cum mâinile îmi tremurau la propriu. Pentru generaţia celor care au făcut filozofie imediat după ’89, Gabriel Liiceanu a fost simbolul iniţierii în arcanele speculaţiei”. – Efectele televizorului asupra minţii “legionaroidului” (apud Aluigică) Sorin Lavric
Posted in 
Tags: 
