Posts Tagged ‘sfintii inchisorilor’

ATENTAT SI PROFANARE. Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor, mort in temnitele comuniste, atacat post-mortem de Institutul Elie Wiesel, ce poarta numele unui impostor al lagarelor naziste, repudiat de evreii de la Buchenwald. PETITIA si Solidarizarea Profesorului Gheorghe Buzatu AICI

Valeriu Gafencu - Safntul Inchisorilor - si familia sa martirica - Ziaristi OnlineFundatia Ion Gavrila Ogoranu informeaza cu ingrijorare  opinia publica romanesca asupra faptului orwellian ca Institutul Elie Wiesel cere Primariei Targu Ocna retragerea calitatii de cetatean de onoare post-mortem pentru Valeriu Gafencu, supranumit de evreul Nicolae Steinhardt “Sfantul Inchisorilor”, cel care l-a salvat de la moarte prin jertfa sa pe detinutul evreu Richard Wurmbrand si care s-a savarsit din viata martiric chiar in temnita bolsevica de la Targu Ocna. Valeriu Gafencu a fost fiul lui Vasile Gafencu (foto sus), deputat în Sfatul Țării din partea Comitetului Executiv al Sfatului Ofițerilor și Ostașilor Moldoveni din Odesa. La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. Vasile Gafencu a fost agricultor, membru al partidului național din Odesa. A fost deportat în Siberia de forțele de ocupație sovietice în toamna lui 1940, informeaza Wikipedia citand reputatii istorici basarabeni Mihai Tasca si Gheorghe Cojocaru, presedintele Comisiei de investigare a crimelor comunismului din Republica Moldova.

Explicatia cererii Institutului Elie Wiesel, semnata de un oarecare Alexandru Florian, este de-a dreptul ridicola si ar fi de ras daca subiectul nu ar fi atat de grav. Concret, Institutul numit solicita dez-onorarea lui Valeriu Gafencu pe motivul ca ar fi initiat o greva a elevilor din Iasi la inceputul anului 1941, fapta pentru care a si fost condamnat si amendat de… dictatura antonesciana, chestiune socotita de Institutul care altfel condamna abitir regimul Antonescu drept una dintre “dovezile” pentru care Valeriu Gafencu trebuie re-condamnat post-mortem. Va dati seama ce crima a faptuit: o greva a elevilor!? A doua “dovada” a Institutului in cauza este ca Valeriu Gafencu a mai fost condamnat inca o data, in decembrie 1941, de catre un Tribunal Militar al aceleasi dictaturi militare instituita prin regimul Antonescu, regim numit adeseori in Rapoartele Institutului drept “regim fascist”.

In Plangerea catre Primaria Targu Ocna, “regimul fascist” al dictatorului Antonescu devine “statul roman”, in schimb studentul de numai 20 de ani devine membru al unei “organizatii fasciste” (?!). Adica un “regim fascist” condamna o “organizatie fascista”? Fara indoiala cineva trebuie sa faca un dus rece in Institutul ce poarta numele unui controversat evreu, acuzat de frauda si despre care se afirma ca si-a insusit identitatea unui detinut de la Buchenwald, motiv pentru care exista un proces pe rol la Budapesta – dovada la https://www.eliewieseltattoo.com/. Adica: ori regimul era fascist si atunci condamanarea unui tanar de 20 de ani pentru o banala greva a liceenilor este un act samavolnic si revoltator, tipic unei dictaturi fasciste sau comuniste, ori regimul reprezentat de Maresalul Ion Antonescu era bland si pasnic cu toti cetatenii sai si tanarul basarabean Valeriu Gafencu reprezenta un real pericol pentru bietul “stat roman” drept pentru care trebuie re-condamnat chiar si in ciuda faptului ca a patimit sub doua dictaturi si a murit inchis in temnitele bolsevice. De fapt, problema este un singura: Valeriu Gafencu a facut parte din “Fratiile de cruce”, organizatia de tineret a Miscarii Legionare. Conform logicii Institutului ar trebui condamnati atunci si toti fostii pionieri din Romania, ca sa nu mai vorbim de utecisti! Au nu stie Alexandru Florian ca regimul comunist a fost condamnat sub pana lui Vladimir Tismaneanu ca “criminal, ilegal si ilegitim”? Asadar utecistii de ieri, parlamentarii de azi, sunt… ilegalisti! Plus criminali si ilegitimi!

Pare simptomatic ca aceasta solicitare vine dupa precedentul creat de presedintele Traian Basescu prin dez-martirizarea eroilor din Grupul Trosca ucisi salbatic si decapitati de agentii KGB-GRU in timpul evenimentelor din decembrie 1989, act intregit de o gafa jenanta aparuta public sub semnatura Elenei Udrea prin care martirul crestin Nichifor Crainic, un geniu al Romaniei care a suferit 15 ani de inchisoare,  era socotit de nepomenit si chiar mai mult, de eliminat, exact ca in perioada regimului comunist care a ocupat Romania cu tancurile Armatei Rosii a URSS. Cititi Elena Udrea si frica de stampile baga teologii cu capul in nisip. In apararea lui Nichifor Crainic. Insa nici Elena Udrea nici Institutul Elie Wiesel nu par sa ne lamureasca ce trebuie sa facem cu marii ganditori ai acestei lumi, legionari sau simpatizanti ai Miscarii Legionare, prima organizatie anticomunista din lume, cum ar fi Mircea Eliade, Constantin Noica, Nae Ionescu, Sextil Puscariu, Petre Tutea, Emil Cioran, Lucian Blaga, Radu Gyr, Aron Cotrus, Vasile Voiculescu, Traian Trifan, Ioan Ianolide, Mircea Vulcanescu, mari duhvnici si marturisitori ai Ortodoxiei romane care au infrant iadul temnitelor bolsevice si enorm de multi altii. Ii ardem, dragi tovarasi?

Nu cu mult timp in urma, un alt institut dubios solicita condamnarea – poate si biciuirea publica? – a marelui duhovnic nonagenar Parintele Justin Parvu de la Petru Voda, cu 17 ani de inchisoare comunista, pentru ca in propria-i chilie i s-a cantat de ziua lui un cantecel din tinerete. Ceausescu pare mic copil pe langa urmasii bolsevicilor care au invadat Romania si ne spun azi ce sa facem si mai ales ce sa nu facem in tara noastra.

Redactia Ziaristi Online isi exprima solidaritatea totala cu initiatorii Apelului catre Primaria Targu Ocna si solicita autoritatilor romanesti responsabile sa apere memoria unui martir anticomunist al Ortodoxiei haituit post-mortem de persoane puse sub o umbrela a imposturii si relei-credinte. Nu in ultimul rand amintim intentia anuntata de o Biserica ortodoxa de a-l canoniza pe Valeriu Gafencu, “Sfantul Inchisorilor”. Asta chiar ar fi culmea: un sfant din calendar contestat de un institut panglicar!

Redam Apelul societatii civile crestine, marturia unui fost detinut politic despre jertfa lui Valeriu Gafencu cat si nota incriminatorie a ciudatului Institut.

Integral la Ziaristi Online

AICI! Petiţie publică pentru SOLIDARITATE CU VALERIU GAFENCU!

Solidarizarea Profesorului Gheorghe Buzatu:

Tentativa tovarăşilor de la aşa-numitul Institut “Elie Wiesel”  este atinsă de nulitate din toate punctele de vedere şi reprezintă o  culme a absurdităţii şi obrăzniciei. Aceşti tovarăşi NU reprezintă pe  nimeni, iar, pentru ceea ce urmăresc acum, VINOVAT SE FACE NUMAI  GUVERNUL PONTA, care, trecându-i sub protecţie în 2012, i-a băgat  practic la putere. Cum pentru ce? Pentru ca, de acum înainte, să realizeze oficial nu numai FALSIFICAREA ABJECTĂ A ISTORIEI ROMÂNILOR, ci şi să pună în practică ceea ce nici NKVD/KGB şi slugile odioase ale  Kremlinului n-au reuşit după 1944, şi anume să impună … ALUNGAREA  SFINŢILOR DIN CALENDAR! Este uluitor: unde se mai întâmplă aşa ceva în  lume? Nu în Etiopia sau în Trinidad, ci ÎN ROMÂNIA. Unde, în plină domnie a HAOSULUI, totul a devenit posibil. Este o dovadă elocventă a  faptului că ROMÂNIA SE AFLĂ SUB OCUPAŢIA urmaşilor acelora care au  programat şi înfăptuit metodic împotriva POPORULUI ROMÂN blestematul  HOLOCAUST ROŞU, crima crimelor din ultimul mileniu! Tovarăşilor le  lipseşte bunul simţ elementar, impunându-se, tocmai de aceea, să li se  aplice imediat şi exemplar ORDONANŢA 31/2002!  Doar vorbim de HOLOCAUST, care NU A AVUT CULORI, aşa cum pledează Wiesel şi ai săi şi iau în  seamă numai ce şi cum le place, numai ceea ce le aduce profit. Tovarăşii TREBUIE să priceapă, imediat şi necondiţionat, că VALERIU GAFENCU a  fost şi rămâne UN SFÂNT AL NOSTRU, după cum RADU GYR, al cărui îndemn  redevine – se vede – actual: RIDICĂ-TE, GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE!

Cititi si:

RAPORT: TOKES SI TIMIŞOARA – ORAŞUL DECLANŞĂRII EVENIMENTELOR DIN DECEMBRIE 1989. Ce ascundea Sergiu Nicolaescu sub presul “revolutiei” (III).

Agentul maghiar-sovietic Laszlo Tokes la Timisoara 1989 cu doi soldati romani

„…Tökes este trădător de ţară… avea contacte încă din aprilie… cu trimişi ai serviciilor de spionaj maghiar…în 24 iulie a apărut în emisiunea Panorama de la Budapesta…iar imediat după el ar fi urmat regele Mihai (regale Mihai a amânat cu o săptămână – n.n.) …după 24 iulie nu a mai ieşit din casă decât la ceremonii religioase în baza unor indicaţii de la Budapesta… săptămânal trimitea informaţii afară…”

Aniversare. Caragiale a facut rechizitoriul politicienilor de azi: “O pletoră de semidocți, fără caractere, fără omenie, ce caută câștig cât de mare fără multă osteneală”

ion-luca-caragiale ziaristi online

La aniversarea gazetarului, pamfletarului si scriitorului de geniu Ion Luca Caragiale, Ziaristi Online publica un adevarat rechizitoriu al colegului de redactie al lui Eminescu despre politica stramba a Romaniei de ieri si azi, invadata de hoarde de “semidocți, fără caractere, fără omenie, adevărați cavaleri de industrie intelectuală, cărora le trebuiesc numai decât onoruri cât de multe fără niciun merit și câștig cât de mare fără multă osteneală.

“Sa fii cineva inseamna sa stii cine esti si ce vrei” (*). Elena Udrea si “legionarul” Nichifor Crainic

Nichifor Crainic este cel dintîi teolog român din epoca modernă a istoriei noastre care scoate teologia din cercul strîmt şi ocolit al specialiştilor, prezentînd-o, într-o formă impunătoare, atenţiunii generale a lumii intelec­tuale. Nichifor Crainic înnoieşte prin reactualizarea tradiţiei într-o teologie care se mulţumea cu cîteva coji din această tradiţie, primite pe calea şi de multe ori prin inter­pretarea ocolită a teologiilor apusene”, săvîrşind “o adevărată restaurare a teologiei româneşti în duhul ortodox”. – Parintele Dumitru Staniloae despre Academicianul Nichifor Crainic, considerat cel mai mare poet român creştin si recompensat de bolsevici cu 15 ani de temnita grea.

(*) Citatul ras de doamna Udrea din motive ce tin de falsificatorii istoriei si culturii nationale din jurul ei. Degeaba stii ce vrei daca nu-ti cunosti trecutul si, ca atare, n-ai cum sa stii cine esti si nici cum “sa fii cineva”.

UPDATE: Inteleg ca citatul era unul mai frumos: “Am primit acest citat de la o prietena. Adevarat, nu? “A fi naţionalist în România, adică a-ţi închina viaţa ridicării neamului şi ţării tale, însemnează a te aşeza pe un pisc în bătaia tuturor furtunilor urii şi a trăznetelor răzbunării. Nimic nu e mai urâtă, nimic mai prigonită şi mai lovită decât dragostea supremă de românism.” Nichifor Crainic”. Adevarat, sigur ca da!

“Intrebat-am bufnita cu ochiul sferic,

Oarba care vede-n intuneric

Tainele necuprinse de cuvant:

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufnita: Când va cadea Marele-ntuneric, vei vedea.”

Vedeti si Unde sunt cei ce nu mai sunt? Inmormantarea lui Nichifor Crainic in Buletinul Informativ Strict Secret al Securitatii de acum 40 de ani

Oameni care conteaza. Domnul Ilie Tudor despre “mana lui Dumnezeu” in viata sa si despre cum i-a cunoscut in zeghe pe Parintele Dumitru Staniloae, Radu Gyr si Nichifor Crainic. Un interviu tulburator realizat de Ioan Solea. VIDEO

Dumnezeu sa-i dea multa sanatate domnului Ilie Tudor!

CUVINTE DIN TACERI 30 NOIEMBRIE Ilie Tudor de cuvintedintaceri

Sursa: Cuvinte din taceri cu Ioan Solea

Ziaristi Online: Sfintele Sarbatori in inchisorile comuniste. Marturia lui Grigore Caraza, 21 de ani de temnita, si a lui Ioan Ianolide, nou martir al lui Hristos. Colind ceresc, de Radu Gyr. VIDEO. Roncea Ro va ureaza Craciun Fericit si La Multi Ani!

Ziaristi Online:

Sfintele Sarbatori in inchisorile comuniste. VIDEO. Marturia lui Grigore Caraza, 21 de ani de temnita, si a lui Ioan Ianolide, nou martir al lui Hristos


Colind ceresc – de Radu Gyr – Concert de colinde de ZiaristiOnlineTV

Cuminecare de Crăciunul anului 1949 în temniţa Piteştiului

de Adrian Nicolae Petcu

Pe măsură ce trec tot mai mulţi ani de la căderea comunismului parcă amintirile despre suferinţele din timpul persecuţiei ateiste sunt tot mai eludate. Sunt tot mai uitate faptele mărturisitorilor creştini autentici (nu ideologici!) demne de a fi comparate cu cele din perioada creştinismului primar. Multe dintre aceste secvenţe din vremea persecuţiei comuniste par de neimaginat, atunci când le lecturăm din memorialistica ce ne-a rămas. Dar aşa s-au întâmplat, iar acestea sunt întărite fie de alte izvoare memorialistice, fie de cele documentare. Pentru că suntem în pragul marelui praznic al Naşterii Domnului, am găsit potrivit să ne amintim cum se împărtăşeau deţinuţii din temniţa Piteştiului de Crăciunul lui 1949, prin amintirile lui Ioan Ianolide (foto), un profund trăitor creştin:

“Deţinuţii flămânzi, îngheţaţi, zdrenţăroşi, îngroziţi, păreau nişte stafii. Complet izolaţi de lume, înghesuiţi în celule mici, ne sfârşeam ultimele puteri trupeşti şi sufleteşti. Dormeam câte doi într-un pat strâmt, de fier, cu un soi de saltele fără paie, cu praf, prin care simţeam fierul şi frigul.

În Ajun mă mărturisisem, la semnalul dat de ţeava caloriferului dintr-o celulă unde era un preot. Acesta a făcut dezlegările pentru Sfânta Spovedanie. Fiecare se aduna în sineşi, în faţa lui Dumnezeu şi se privea ca-n oglindă în goliciunea sa de humă străbătută de ispite. Gândurile sunt intense şi năpraznice în temniţa în care stai şaisprezece ore din zi condamnat la inactivitate, fără a mai avea ce discuta cu vecinii. Aici sufletele se pipăie reciproc unele pe altele.

După ce toţi s-au culcat, eu am rămas rezemat de capul patului, cu pleoapele lăsate, cu capul ridicat, rugându-mă în ritmul pulsului pe care îl auzeam şi-l simţeam bine. Încercam să-L descopăr pe Iisus şi-L chemam în acea scurtă rugăciune a inimii. Uitam de foame, ger şi teroare. Timpul se dilata, devenea lent, imens şi calm. Sufletul acoperea lumea şi evada din temniţă. Încercam să lepăd totul şi să rămân numai cu Dumnezeu. Bucurii mă inundau în cele din adâncuri, înţelesuri noi se desluşeau şi cerurile se deschideau uimitor.

Într-un târziu m-am decis să mă cuminec. Se spuseseră de către preot şi rugăciunile pentru Taina Sfintei Împărtăşanii. Am căutat într-o cută a hainei cu zeci de petice puse unul peste altul şi dintr-un săculeţ minuscul de mătase am scos o bobiţă de Sfinte Taine mică, ascunsă într-un bob de mei, pe care o păstram ca pe cel mai scump odor. Sfintele pătrunseseră în temniţă pe căi ocolite şi primejdioase, printr-un călugăr arestat cu vreo doi ani în urmă şi care încredinţase Pâinea şi Vinul deţinuţilor ce doreau să se împărtăşească. Voind deci să iau fărâmitura de cuminecătură, nu ştiu cum s-a făcut că mi-a căzut jos. Am început să o caut febril, însă n-am găsit-o. Atunci am decis să şterg cu limba o porţiune de duşumea unde consideram că a căzut, dar tot n-am găsit-o. Am crezut însă că sfânta cuminecătură a avut loc. M-am înseninat şi am revenit pe marginea patului, în rugăciune”.

Ziarul Lumina / Memoria Bisericii

Vineri, 21 Decembrie 2012

Foto sus: Cristina Nichitus Roncea Pe Insula Sfantului Nectarie

Grigore Caraza – Sfintele Sarbatori in închisorile comuniste de ZiaristiOnlineTV

Despre marturistorul Grigore Caraza, care la 1 Februarie 2013 implineste 84 de ani. Multi inainte!

 

• Grigore Caraza, una din figurile proeminente ale rezistentei anticomuniste din România • a fost condamnat în total la 47 de ani de muncã silnicã, temnitã grea si domiciliu fortat în Bãrãgan • dupã gratii a stat 21 de ani în penitenciarele de la Piatra-Neamt, Bacãu, Galata-Iasi, Vãcãresti, Jilava, Tg. Ocna si Aiud • printre camarazii sãi de suferintã în închisorile comuniste s-au aflat Petre Tutea, Istrate Micescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ion Petrovici, D. Stãniloaie, Iustin Pîrvu, Dumitru Bejan, Paulin Clapon, etc •

Integral la Ziaristi Online

care va ureaza, impreuna cu romanii din Harghita si Covasna si Traditia Militara

LA MULTI ANI!

La finele anului 2012 contemplam trecutul cu satisfactie, contemplam viitorul cu speranta si incredere. Regretam daca am intristat pe cineva si iertam pe toti cei care ne-au intristat, cu voie sau fara de voie. Un gand pentru toti cei care de-alungul istoriei au petrecut Craciunul la datorie, departe de familie. Va uram ca anul 2013 sa fie cu sanatate si Virtute… Militara! Doamne, ajuta!

Dumnezeu sa va binecuvanteze si impreuna cu Maica Domnului sa apere Romania!

Doamne, Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi, pacatosii!

La Multi Ani!

 

Sfintii Inchisorilor. Un an fara Parintele Adrian Fageteanu. Inregistrari tulburatoare. FOTO/VIDEO/INFO


Foto: Anca Larisa – Orthphoto.net Video:

INEDIT. O inregistrare cu Parintele Adrian Fageteanu de acum 20 de ani, realizata de Victor Roncea, si Fisa Matricola Penala a “simpatizantului legionar” condamnat pentru “crime impotriva umanitatii”. AUDIO/VIDEO/DOC Ziaristi Online

PARINTELE ADRIAN FAGETEANU – 1 an de la adormire. VINE TIMPUL RABDARII SI AL CERNERII! NUMAI RUGACIUNEA NE MAI SCAPA…

Ultimele sfaturi duhovnicesti ale Parintelui Adrian Fageteanu: ”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie.” Marturia Parintelui Mihail si cuvantul Parintelui Ioachim de la Lainici

Inmormantarea Parintelui Adrian Fageteanu – Predica IPS Teofan. AUDIO/FOTO/VIDEO

Parintele Nicolae Bordasiu – predica la priveghi de la Cateheze.wordpress.com

PRIVEGHIUL PARINTELUI ADRIAN FAGETEANU (Manastirea Antim – FOTO SI AUDIO – Predici la priveghi)

S-a stins Parintele Adrian Fageteanu. Minuni din viata Parintelui si doua inregistrari video tulburatoare. Dumnezeu sa-l aiba alaturi, in cetele martirilor romani!

Părintele Adrian Făgeţeanu, mărturisitorul

Cum a scapat de la moarte Parintele Adrian Fageteanu pana cand a fost chemat la Domnul. Marturii. VIDEO/FOTO/INFO

Un an fara Parintele Arsenie Papacioc, Invingatorul. Drumul spre mantuire

“Dragii mei, adevărul este că, scara pe care trebuie să mergem noi este cu picioarele în apă urât mirositoare şi ajunge până la cer.” – Parintele Arsenie Papacioc

Cititi interviul cu Parintele Arsenie la Doxologia

Fotografii cu Parintele la Cristina Nichitus Roncea

Marturii si video inedite la Sfintii Inchisorilor Info

“Nu vă cer nimic decât să staţi în picioare. – O să stăm drepţi, cât putem. – Putem. Marea greşeală e că nu vrei, nu că nu poţi. Strigă la Hristos! Te aşteaptă! Iar Maica Domnului e foarte supărată pe cei care nu-i cer nimic. Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi! Ultimul meu cuvânt.”

Ziaristi Online:

Ultimul cuvânt al Părintelui Arsenie: “Strigă la Hristos! Te aşteaptă! Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi!” INTERVIU

Anghel Papacioc, de la instructorul si primarul legionar la detinutul politic din zarca, 14 ani, si calugarul Arsenie, Duhovnicul Ortodoxiei de la Marea Neagra

Marele Duhovnic Justin Pârvu despre Marele Duhovnic Arsenie Papacioc: “Zid de apărare împotriva tuturor opresorilor neamului românesc şi ai credinţei ortodoxe”

Un filosof despre albumul Cristinei Nichitus Roncea, ”PRECUM ÎN CER, AŞA ŞI PE PĂMÂNT”: Invăţătură dintr-o carte cu imagini

Am în faţă o carte cu imagini: Precum în cer, aşa şi pe pământ, întocmită de Cristina Nichituş Roncea. Titlul este, după cum se vede, un citat din Rugăciunea Domnească, adică Tatăl nostru, poate cea mai cunoscută rugăciune, spusă zilnic de milioane şi milioane de creştini, indiferent de confesiune (După câte îmi amintesc, un mare filosof din secolul XX, de confesiune catolic – e vorba de Martin Heidegger -, ceruse ca la înmormântarea sa să fie o slujba simplă, cea mai simplă cu putinţă, să se spună, adică, numai Tatăl nostru).

Dar să ne întoarcem la cartea întocmită de Dna. Cristina Nichituş Roncea! În ea vedem nu numai imagini din mănăstiri, cu viaţa de obşte, de la rugăciune până la muncă – cum se descompune analitic lucrarea celor care au depus jurământul de castitate, sărăcie şi ascultare: rugăciune şi muncă (ora et labora, spuneau bededictinii) -, ci şi imagini din afara mănăstirii, întâlnirea celor rugători cu mirenii, în diverse situaţii, care ţin de munca acestora, de viaţa de familie, de creşterea copiilor, de îngrijirea bătrânilor. Şi, dacă am amintit de vechea tripartiţie indo-europeană a claselor sociale: oratoes, bellatores, laboratores (care, într-un fel s-a păstrat până la Revoluţia franceză, în cele trei stări, care „acopereau” corpul social), dacă am amintit deci, să observăm că, în mănăstirile ortodoxe, pe „drumul” istoriei, pare să se fi pierdut cea de-a treia expresie socială a unei/unui stihii/element din noi (cum frumos traduce Părintele D. Stăniloae în Cap. IV din Despre rugăciunea domnească, a lui Grigore de Nyssa), anume bellum, lupta, şi, odată cu ea clasa luptătorilor, bellatores. Deşi în  viaţa socială, în politică există, adică stihia se exprimă, funcţionează, în ordinea Bisericii, şi, în special în Ortodoxie, lupta/bellum  s-a „mutat” în cei care se roagă, s-a interiorizat. Rezultatul acestei lupte se vede în munca întemeiată în rugăciune, unde  lupta interioară se petrece sub supra-veghere: Facă-se voia Ta!, ce instituie o altă ordine decât cea a lumii. E o asimetrie fiinţială, de care e pătruns cel ce se roagă, când primeşte în inimă Logosul Întrupat. Dealtminteri, sintagma extrasă din Rugăciunea domnească – şi pusă drept orientare în cartea cu imagini, titlul, adică – e „încadrată” între altele două, care nu numai că o explică, dar arată o trecere, de la Facă-se voia Ta!- precum în cer aşa şi pe pământ-, la ceea ce urmează: Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi. Locul de întâl(c)nire al celor două sintagme este chiar: precum în cer, aşa şi pe pământ, potrivit voii Lui şi ne-voinţelor noastre. Am despărţit cuvântul: ne-voinţă, ca să marchez nu numai faptul trudei, muncii, luptei cu noi înşine, dar şi faptul că acestea se petrec sub ascultare, tocmai pentru a învinge voinţa proprie: …pornirea spre rău ivită în noi nu are nevoie de ajutor, răutatea împlinindu-se de la sine, prin voia noastră. Dar când se iveşte o înclinare spre bine, avem nevoie de Dumnezeu care duce dorinţa noastră la faptă (Grigore de Nyssa, Despre rugăciunea domnea- scă, IV).

Vedem în imaginile surprinse şi propuse de Dna. Cristina Nichituş Roncea  o desfăşurare comunitară a lucrării celor sub jurământ: călugări, călugăriţe, către lucrarea dezorientată, până la un punct, a mirenilor, o diseminare a rugăciunii lor în fapta celor din urmă.

Nu cred că mă îndepărtez de această carte dacă încerc  să o înţeleg cu gândirea Părinţilor Bisericii sau, cum va fi mai jos, cu cea a ultimului mare teolog bizantin, Nicolae Cabasila. Nici nu o pun într-o vecinătate care să o strivească şi nici nu fac o încercare de înobilare a efortului autoarei, ci, simplu, încerc să văd  structura pe care se întemeiază imaginile selectate, cu credinţă şi spontaneitate de către Dna. Cristina Nichituş Roncea. Aceste imagini spun ceva, ele sunt faţa văzută a unei antropo-teologii care, deşi se pare că am uitat-o, ni se impune mereu, de la sine, mai ales atunci când trecem prin perioade grele, încurcaţi în idolatrii, cu toate că în noi mai pâlpâie încă urma libertăţii dată nouă.

Numai că acestă încurcătură în care ne aflăm vine din lipsa bună-voinţei noastre, care nu se adaugă lucrării pornite de la Dumnezeu. Spune Cabasila, în Despre viaţa în Hristos: Lucrarea porneşte de la Dumnezeu; din partea noastră s-adaugă bunăvoinţa. A lui e propriu-zis săvârşirea, a noastră e numai dorinţa de împreună lucrare. Şi, undeva mai jos, tot în capitolul Viaţa adevărată se câştigă prin dar de sus şi prin strădania noastră, observă că …noi trăim în această lume văzută, cu gândul la lumea cea nevăzută, schimbând nu atât locul, ci felul de trăire şi de vieţuire. Această schimbare o realizăm prin rugăciune, luptă cu noi înşine şi faptă, deci cu lucrare a toată fiinţa noastră, care se desfăşoară din asimetria antropo-teologică, prin luptă interioară şi rugăciune, în faptă. Când mă gândesc la interioritatea acestei lupte, am în vedere nu numai individul, ci chiar interioritatea speciei, fapt pentru care lupta se complică şi se sedimentează în istoria ei. Mântuirea nu este individuală, ci colectivă, pentru că suntem siliţi să ne asumăm păcatele celorlalţi, ca iubirea de aproapele să se realizeze măcar în negativ, dacă în pozitiv nu putem determina lucrarea, din iubirea noastră! Nu ne mântuim în istorie, ci din istorie.

Încercând să ne explice forma darurilor noastre închinate lui Dumnezeu, ca o pârgă a vieţii omeneşti, în Capitolul III, din Tâlcuirea dumnezeieştii liturghii, Cabasila face o comparaţie între darurile aduse spre jerfă de cei vechi zeilor păgâni, şi cele aduse de creştini lui Dumnezeu: cei vechi aduceau ca jertfă pârga roadelor şi a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine şi vin, ca pe o pârgă a vieţii noastre înşine. Primele, cele ale păgânilor, nu erau prinoase ale vieţii omeneşti, pentru că nimic din toate acelea nu era o hrană proprie omului, ci erau comune şi celorlalte vieţuitoare…. Chiar carnea de animale este hrana carnivorelor, continuă el, pentru ca, în final, să ne spună că prin (viaţă) omenească înţelegem ceea ce aparţine numai omului; ori nevoia de a pregăti pâinea pentru mâncare, vinul pentru băut, este ceva propriu numai omului. Aceasta este explicaţia formei darurilor noastre (s. m. ). Pregătirea pentru pâinea noastră cea spre fiinţă… se realizează făcându-se voia Lui, ca ne-voinţă a noastră, într-o lume în care cerul şi pământul se întâl(c)nesc pe măsura strădaniilor noastre. În raport cu natura, pâinea, vinul, figurile geometrice, numerele au aceeaşi idealitate fenomenologică, nu pot fi derivate din natură, ci numai din ne-voinţa noastră întru ascultare voii Lui. Din acest motiv, ele sunt pârga vieţii noastre, cu specificarea că, pâinea şi vinul, în măsura în care sunt hrană nouă, perpetuând viaţa şi posibilitatea adăugării celorlalte, amintite, sunt, în acelaşi timp, trupul şi sângele lui Hristos, au concreteţea Vieţii. În ele vedem natura şi supranaturalul Logosului Întrupat, adăugat ei prin lucrarea omenească îndumnezeită.

Structura albumului, selecţia şi succesiunea imaginilor, surprinse, deci alese, de Dna. Cristina Nichituş Roncea, ne arată/duce către locul acesta al întâl(c)nirii între cer şi pământ. E o teleoghisire, cu ajutorul imaginilor, cum ar fi şi pictura bisericească, realizată însă cu multă artă, sensibilitate şi talent, cum, din păcate, nu prea mai întâlnim la pictura bisericească contemporană.

Se impune însă o întrebare: în ce măsură, în lucrarea noastră cea de toate zilele, reuşim să interiorizăm acel bellum/lupta, în aşa fel încât să nu întoarcem, să nu cădem, cu produsele date nouă şi prin noi, altele decât pâinea şi vinul – care sunt, cumva, matricea celorlalte -, în naturalitatea din care suntem chemaţi să ne ridicăm/înălţăm!? Iată, trăim într-o lume a noastră pe care o ocultăm numind-o „complexă”, dominată de economic şi de interes, de dorinţa de putere, în care, dacă ne adâncim, vom pieri ca Narcis ce se admiră în luciul apei, în care încă nu s-a botezat.

Aceste cuvinte sunt şi o provocare pentru Dna. Cristina Nichituş Roncea, în sensul investigării realităţilor din sectorul Bisericii – pentru că Biserica suntem noi -, care nu aparţine lumii satului şi, mai mult, cercetarea continuităţii sau discontinuităţii- aşa cum apar în lumea de azi- dintre împărtăşania cu pârga vieţii noastre (care, repet, e ce se adaugă grâului şi strugurelui, pentru a ajunge pâine şi vin) şi celelalte, în care lucrarea noastră s-a întrupat.

Adrian Boeru

Omul si Cetatea

Vedeti si

Precum-in-cer.ro

Hristos s-a Inaltat! Ctitorie a Parintelui Justin Parvu si a Inalt Preasfintitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: Manastire inchinata jerfelor martirilor anticomunisti de la Canal. FOTO/VIDEO

“Eu cred ca acesta este lucrul cel mai minunat pe care il infaptuiesc cu oameni de jerfa, de dragoste, de credinta, de cand am venit aici, in Dobrogea” – IPS Teodosie

În memoria miilor de deţinuţilor politici care şi-au pierdut viaţa prin muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră se va ridica o mânăstire. Locul ales este Poarta Albă, principala colonie de deţinuţi din toate cele 14 câte au existat de-a lungul canalului. Anunţul a fost făcut de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Lucrările vor începe luna viitoare.

Mânăstirea de la Poarta Albă va fi ridicată în memoria tuturor deţinuţilor politici, care şi-au pierdut viaţa muncind la canal. Documentele arată că în perioada 1949-1953 au fost aduşi la muncă silnică, de către regimul comunist,  peste 30 de mii de oameni. Poarta Albă a fost mereu considerată cea mai mare colonie de prizonieri, cu un număr constant de 13 mii de persoane aduse pentru exterminare. Mărturiile supravieţuitorilor arată că la Canalul Dunăre Marea Neagră au murit mai bine de 5 mii de oameni. Majoritatea, fără mormânt sau cruce. Rămăşiţele lor au rămas în gropi comune, amestecate cu pământul care străjuieşte Canalul. Munca extenuantă, foametea şi umilinţele fizice au fost principalele cauze ale deceselor. Pentru că mănăstirea este închinată tuturor celor care au murit la Canal, în locul supranumit “cimitirul programat”, călugării se vor ruga zilnic pentru iertarea lor. Marele duhovnic Iustin Pârvu de la Mânăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ s-a numărat printre supravieţuitori. La slujba de sfinţire a lăcaşului de cult, pe 1 iunie, va participa şi părintele Iustin Pârvu. Lucrările vor începe pe 5 iunie iar fondurile, spun reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului, vor veni exclusiv din donaţii. Arhivele arată că la colonia de deţinuţi de la Galeşu, de lângă Poarta Albă, din 3 mii de prizonieri, 800 erau preoţi.

Autor: Silvia Pascale / Reporter Neptun TV

Foto cu Parintele Justin: Cristina Nichitus Roncea

Foto cu IPS Teodosie si Proiectul Manastirii (vedeti sub video): Arhiepiscopia Tomisului

BOR urmeaza Rusiei si Estoniei. Canonizarea a 11 martiri, luptatori anticomunisti si sfinti ai inchisorilor bolsevice in Estonia. Revista Familia Ortodoxa la numarul 40!

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol a canonizat 11 noi martiri ai Bisericii lui Hristos din Estonia, care şi-au vărsat sângele pentru Mântuitorul lor în anii 1940-1941, în prima ocupaţie a Estonie de către armata sovietică a lui Stalin, informeaza Doxologia.Ro.

Este vorba de Preotul Vasilli Ritskok, Johannes Kraav, Joann Sergejev, Arteemi Vapper şi Nikolai Leisman. diaconii Vassili Astanin şi Peeter Koslov, preoteasa Marta Leisman şi laicii Joann Lagovski, Theodor Pettai şi soţia sa Anna Pettai.

Sărbătoarea lor a fost fixată pe 14 iunie, zi de doliu în Estonia, pentru comemorarea celor deportaţi şi victimelor ocupaţiei sovietice.

Printre aceşti martiri, părintele Joann Sergejev a fost student la Institutul de Teologie Ortodoxe Sfântul Serghie din Paris din 1930 în 1934, a fost arestat în 1941 şi condamnat la închisoare în lagarul de prizonieri de la Sosna, unde a murit doi ani mai târziu, la 35 de ani, ne informeaza Pr. Ioan Valentin Istrati, care a tradus şi adaptat stirea pentru portalul ortodox roman. Sursele Doxologia sunt Orthodoxie.com: Canonisation de 11 nouveaux martyrs estoniens par le Patriarcat oecuménique, care afirma ca informatia a fost comunicata de Biserica Ortodoxa a Estoniei (autonoma in sanul Patriarhiei ecumenice). Stirea este preluata si de Biserica Ortodoxa Finlandeza.

Roncea.Ro aminteste ca Biserica Ortodoxa Rusa a canonizat deja peste 1000 de martiri crestini ai Gulagurilor sovietice, iar de Biserica Catolica nici nu mai vorbim (vezi si primul caz de beatificare din Romania – Szilárd Bogdánffy). Sunt convins ca Biserica Ortodoxa Romana urmeaza sa solutioneze primele cazuri de sfinti ai inchisorilor deja aflate in atentia Patriarhiei Romane! Da Doamne!

Familia Ortodoxa la numarul 40!

Societatea în care trăim este construită pe „principii” care contrazic profund şi, din ce în ce mai mult, izbitor de făţiş viaţa trăită în rânduiala şi binecuvântarea lui Dumnezeu-Atotţiitorul. Legile anti-creştine sunt promovate agresiv. Suntem copleşiţi de tot felul de „reglementări” şi para-reglementări care, sub motivul civilizării şi al modernizării, de fapt caută să ne uniformizeze după măsura „omului global” sau „european”. Spaţiul public este invadat de această ofensivă brutală a unor forţe, obiceiuri şi practici care sunt străine, în ultimă instanţă, înseşi firii umane, nu numai poporului nostru.

Există o realitate de zi cu zi în care ne zbatem şi în care ne străduim să trăim după credinţa lăsată nouă cu preţ mare, cu sângele lui Hristos şi al mucenicilor. De cealaltă parte, există o realitate confecţionată de mass-media, de oficialii instituţiilor publice şi ale celor clericale, care ne formatează într-un mod cât mai convenabil pentru ca nu cumva să ne împotrivim „evoluţiei”, „progresului” care ni se promite în această „minunată lume nouă”.

Dar nu toţi oamenii s-au resemnat să trăiască vegetativ, nu toţi acceptă să trăiască după cum li se spune pe toate căile de prea mulţi oficiali, nu toţi vor să se înstrăineze de rânduielile, cuvintele şi învăţăturile Bisericii. Cu aceşti oameni care nu au renunţat la lupta cea bună, care au frământări şi care îşi ascultă conştiinţa, care caută răspunsuri la problemele actuale, la problemele de credinţă, de educaţie, de mod de viaţă, Familia Ortodoxă doreşte să stabilească o comunicare vie, un dialog în care cuvântul să prindă şi, mai ales, să dea viaţă.

Ne adresăm persoanei şi nu mulţimii pentru că numai omul care se aseamănă cu Dumnezeu poate în chip conştient să lucreze binele şi nu mulţimea manipulată mediatic care reflectă şi în care se reflectă duhul lumii.

Credem că poporul român are şansa şi menirea de a mărturisi adevărul de credinţă al Ortodoxiei, dar aceasta numai dacă noi înşine vom descoperi acest uriaş tezaur şi ne vom trăi viu şi autentic credinţa.

Ajunși la numărul 40, de mai bine de 3 ani, revista Familia Ortodoxă publică lunar:

  • Cuvinte dătătoare de nădejde ale sfinţilor din vremea noastră;
  • Şcoala părinţilor – un îndreptar în viaţa de familie şi creşterea copiilor;
  • Sănătatea omului contemporan: cauzele bolilor, experimente medicale, mituri şi falsuri promovate drept ştiinţă etc.;
  • Evoluţiile majore din economia şi politica globală, precum şi legislaţiile şi valorile anti-creştine cu implicaţii semnificative pentru viaţa noastră;
  • Modele de instituţii ortodoxe  în care copiii noştri pot fi păziţi de propaganda întinătoare a culturii desfrânării şi violenţei;
  • Crâmpeie din viaţa unor oameni care şi-au recăpătat sănătatea sufletească şi trupească cu ajutorul lui Dumnezeu;
  • Convertiri la Ortodoxie;
  • Minuni contemporane;
  • Cuvinte ale duhovnicilor;
  • Evenimentele şi tendinţele actuale din Biserică;
  • Dialoguri cu cititorii;
  • O retrospectivă creştină a evenimentelor lumii contemporane care au relevanţă pentru viaţa noastră.

Cei care doresc sa promoveze online revista Familia Ortodoxa se pot adresa redactiei la FamiliaOrtodoxa.Ro

Femeia Stie: Cristina Nichitus Roncea: “Fotografiile mele sunt o invitatie de a pasi pe calea iubirii si a adevarului”. INTERVIU

 

“Prin fiecare fotograma am incercat sa deschid ochii celor care judeca fara a sti si, in acelasi timp, sa impletesc o camasa de zale, o armura de inele, legate intre ele, pentru a-i apara pe cei din manastiri – adeseori denigrati de dusmanii ortodoxiei -, cu imaginile adevarului. Fiecare fotografie este o za.”

Femeia Stie: Precum in cer, o expozitie de fotografie altfel

Sa te uiti la fotografii e altceva decat sa vezi fotografii. “Oricine poate sa se uite la fotografii, insa a vedea o fotografie implica si capacitatea de a o citi” ne spune Bernlef. Cred cu tarie in cuvintele lui, iar a citi o fotografie este o arta.

Zilele acestea, zbuciumate de atata tensiune, am descoperit linistea in fotografii, care dupa parerea mea, lasa cel mai cald si linistitor sentiment.

Anul acesta a inceput cu decoruri triste, oameni care protesteaza, indura frigul si spera cu tarie ca pot avea un viitor mai frumos. La cativa metri departare, de locul unde acum cateva luni pancarte pline de revolta umpleau piata, o oaza de liniste si caldura te inalta, inghetand orice gand rau dand speranta sentimentului ca bunatatea exista.

Cristina Nichitus Roncea ne propune sa traim “Precum in cer”. O expozitie de fotografii ce te inalta si care te duc spre o lume in care cuvintele sunt de prisos.

Cu mare caldura sufleteasca am intervievat-o pe autoarea fotografiilor. Va invit sa lecturati un interviu in care Cristina ne destanuie povestea din spatele cortinei expozitiei “Precum in cer”.

FemeiaStie.ro: Aceasta calatorie in lumea ortodoxiei din Romania a fost o provocare, o dorinta personala sau pur si simplu o idee?

Cristina Nichitus Roncea: A fost o minune, in primul rand. In sensul ca aceasta poarta mi-a fost deschisa de Parintele Iustin, intr-o seara de Craciun, cand eram la usa chiliei sfintiei sale alaturi de pelerini, maici si calugari, cantandu-i colinde. Este si prima fotografie facuta cu Parintele, cu care de altfel si deschid expozitia. E drept ca cineva m-a dus de mana pana acolo… Dar dupa aceea toate au venit de la sine. Am vrut sa descopar taramul tainic al manastirilor Romaniei si, mai ales, sa-i trimit prin fotografiile mele si pe altii sa se impartaseasca din “gura de rai” pe care o reprezinta orice sfant asezamant ortodox. Traim intr-o lume in care stresul ne inunda si tinde sa ne domine viata, asa ca tanjeam dupa linistea si inaltarea spirituala care stiam ca se regasesc dincolo de zidurile unei manastiri, acolo unde sunt oameni care traiesc frumos. Fotografia este mare mea pasiune, la care m-am intors dupa peregrinari prin Drept si Finante. Prin expozitie pledez – ca si in cazul experientei mele personale – la aceasta intoarcere la radacini, la traditie. Si m-am straduit sa transmit prin lucrarile mele acea stare minunata pe care o poti avea cand esti alaturi de oameni care traiesc in stransa legatura cu Dumnezeu. Nicaieri nu se poate vedea mai bine ca omul sfinteste locul decat in gradinile Maicii Domnului care sunt manastirile Romaniei. Bunatatea si linistea sunt transmise de fiecare coltisor din manastire, de fiecare fir de iarba, de fiecare floricica, de fiecare privire a oamenilor de acolo care stiu sa ierte, care au o rabdare infinita si o generozitate care poate schimba lumea. Si mai ales multa iubire, pe care o simti si simti ca trebuie sa o intorci chiar si celor mai putin norocosi, a nefericitilor care au uitat comandamentele Mantuitorului, au uitat sa iubeasca.

Integral la Precum-in-cer.ro

Vedeti si: Doxologia: “Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe”

O lectie despre Ortodoxie si Poporul Roman. Profesorul Florin Constantiniu la lansarea Albumului Precum in cer asa si pe pamant de Cristina Nichitus Roncea. Fara manastiri, dragostea si rugaciunea monahilor, Romania nu ar mai exista. VIDEO

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova