În ultima vreme primesc știri tot mai îngrijorătoare în legătură cu măsurile ce se iau de către noile autorități „revoluționare“ ce au ajuns la conducerea unor foruri administrative din Ucraina și în special în Reg, Cernăuți.
Este vorba de cadrele galițiene care practică un comportament extrem de agresiv împotriva minorităților naționale și în special a celei românești. Această politică de suspiciune față de minoritatea românească din Ucraina a fost practicată atât de către fostele autorități sovietice, cât și cele ucrainene care au preluat întreaga garnitură de funcționari și activiști de partid de la fosta URSS. O să vă prezint o serie de documente în ordinea primirii lor precum şi ale corespondenţe, despre care aveţi cunoştinţă, dar pe care le-am trimis şi altor foruri.
1) Rezoluția Adunării generale a Societăţii pentru Cultura și Literatură Română în Bucovina din 21 iunie 2014, în care se analizează situația din ce în ce mai îngrijorătoare a învățământului de toate gradele din Ucraina și în special a celui din Reg. Cernăuți, unde populația românească este din ce în ce mai nemulțumită pentru faptul că în actuala Ucraină nu se aplică un standard egal de organizare și dezvoltare a învățământului la toate minoritățile naționale.
2) Modul în care se ia în considerare propunerea subsemnatului cu privire la organizarea unui Congres al Comunității Românilor din Ucraina în perioada 28-30 noiembrie a.c. prin care să-și prezinte susținerea și atașamentul său legat de aderarea Ucrainei la U.E., precum și propunerea de înfrățire a municipiilor Cernăuți și Oradea. Anexez alăturat scrisoarea subsemnatului din 3 aug. 2014, precum și scrisoarea D-lui Victor Roncea din 23-07-2014 adresată d-lui Consilier de Stat Gabriel-Cristian Piscociu, cu propunerea pentru d-l Traian Băsescu, Președintele României ca la împlimirea vârstei de 90 ani a subsemnatului, să mi se acorde ordinul „Steaua României“ pentru întreaga activitate depusă în slujba cauzei naționale privind cercetarea și publicarea unor materiale valoroase cu referire la provocările, persecuțiile, deportările și masacrele îndreptate împotriva populației din Nordul Bucovinei, măsuri absurde și draconice ridicate la rang de politică de stat a regimului sovietic de ocupație în perioadele 1940-1941 și 1944-1953. Mult stimate D-le Victor Roncea, țin să vă aduc cele mai calde mulțumiri pentru această valoroasă propunere. În legătură cu propunerea adresată domnului deputat Ion Popescu, ca în perioada 29-30 noiembrie să se țină un Congres al Comunității Românilor din Ucraina, am primit o comunicare telefonică ca asemenea manifestare încă nu este posibilă la Cernăuți.
3) În momentul de față în Ucraina se practică mobilizări selective. Primesc tot mai multe știri cu privire la organizarea de către autoritățile ucrainene de resort care folosesc situația precară a Ucrainei datorate agresiunii armate a Federației Ruse, distribuind ordine de chemare sub arme de preferință a locuitorilor din satele și localitățile românești, ocolind satele și localitățile cu populație ucraineană.
Pe tema aceasta s-au văzut demonstrații de protest organizate de către satele românești din jurul orașului Cernăuți (Ostrița, Ropcea, Mahala etc). Se semnalează un adevărat exod al populației bărbătești din Reg. Cernăuți spre România și spre alte țări din Europa. De asemenea, cunosc o serie de familii cu dublă cetățenie (medici, profesori, șoferi, etc) ce locuiesc în Oradea – care nu mai au curajul să-și viziteze familiile din Reg. Cernăuți, de teama de a nu fi „înhățați“ imediat după trecerea frontierei de Stat cu Ucraina.
În legătură cu problema distribuirii de ordine de chemare „selective“ semnalăm cazul concret al d-lui dr. Ion Botoș, președintele Asociației „Dacia“ a Românilor din Apșa de Jos – Transcarpatica, care, la vârsta de aproape 55 ani și bolnav de diabet, a primit un ordin de concentrare chiar zilele trecute, și aceasta numai datorită faptului că dumnealui s-a remarcat printr-o activitate continuă privind „Contribuția Maramureșului istoric la istoria românilor“, ca redactor șef al ziarului „APȘA“ – gazetă regională social-politică din Transcarpatia și ca organizator al simpozioanelor cu tematică culturală atât în localitățile românești din Transcarpatia, cât și în județele și localitățile din nordul Transilvaniei – Maramureș și Satu Mare. (Exemplificăm cu coperțile gazetei „APȘA“ – nr. 3 (77) – martie 2013 și nr. 2 (82) – martie-aprilie 2014).
· Scrisoarea din 23 iulie 2014 a d-lui Victor Roncea către Consilierul de Stat Gabriel Cristian Piscociu cu privire de a se conferi d-lui Vasile Ilica Ordinul Național „Steaua României“ pentru întreaga sa activitate în slujba cauzei naționale – la împlinirea vârstei de 90 ani.
Adaug că la data de 29 august a.c. mă voi afla la Bucureşti la următoare manifestare organizată de dl. Nicolae de la Institutul Fraţii Golescu
IN V I T A Ț I E
Anul acesta, pentru a sărbători cuvios Ziua Limbii Române (31 august) am decis să prezentăm câteva publicații de limbă română din provinciile istorice. Eroismul jurnaliștilor care le editează este impresionant. În unele regiuni ( R. Moldova ) găsim publicații remarcabile; în altele ( Transnistria, Sudul Dunării, Timocul sau Sudul Basarabiei ) nu există presă în limba română, cum nu există, radio, televiziune, școală sau liturghie în română. De aceea nu facem o prezentare valorică, acționând, mai degrabă la îndemnul lui Ion Heliade Rădulescu : ”Scrieți băieți, scrieți orice, dar scrieți în românește”. Mulțumiri Departamentului Politici pentru relația cu românii de pretutindeni, care ne-a dat o mână de ajutor pentru a completa, pe cât se poate, colecția de ziare pe care o oferim publicului bucureștean.
Vă invităm vineri, 29 august 2014, ora 18:00, la Clubul Țăranului Român la deschiderea primului “Chioșc de ziare” de acest fel. Publicațiile vor fi disponibile pentru a fi consultate până pe data de 12 septembrie 2014.
Ion Varlam (foto dreapta), unul dintre fostii detinuti politic ai Romaniei din lotul celor mai tineri arestati si incarcerati de bolsevici, la numai 14 ani!, este revoltat de falsificarile pe banda care se petrec la ICCMER si CNSAS, dupa cum considera dansul, oferindu-ne si titlul unui interviu in exclusivitate, pe care il difuzam in serial, incepand de astazi: “Porcirea eroilor si eroizarea porcilor”. Nu scapa nimeni! De la “idiotul Badin” la “Zamfirica” aka Zamfirescu si “muratura” Muraru cu “boul etern” Oprea, pana la “suferinda” “tirista” a CC al PCR, Ana Blandiana.
Dl. Ion Varlam este revoltat pentru ca, in acest moment, sub acoperire guvernamentala, institutionala, are loc o “rastalmacire a istoriei rezistentei anticomuniste, nu numai a celei din tara cat si a celei din exil”. Fostul detinut politic Ion Varlam atrage atentia cum personaje de teapa lui Andrei Muraru si Marius Oprea de la IICCMER sau a lui Stejarel Olaru, in prezent infiltrat la fostul Departament al Romanilor de Pretutindeni (DRP, acum rebotezat bombastic de MAE (redam doar initialele – DPRRP), duc o politica de tip bolsevic, de falsificare a istoriei reala, ca “instrumente ale cuiva”, din postura “idiotilor utili” ai lui Lenin.
Cat de idioti sunt, nu stim, dar dl. Ion Varlam ne releva si faptul ca Stejarel Olaru, pe langa faptul ca este “o creatura a lui Marius Oprea si categoric un bolsevic”, mai este si… rrom, ceea ce ne face sa ne intrebam ce politica “nationala” a dus PNL instaland doi rromi, dintre care unul urmarit de DNA si anchetat penal – numitul Cristian Troaca zis David – la conducerea destinelor ro(man)ilor de pretutindeni? Daca de Troaca-David ne-a scapat DNA, desi se crampona bine de fotoliul din biroul de la MAE unde nici nu prea calcase, in mod ciudat, cestilalti trei “PNL”-isti, desi partidul in cauza s-a evaporat de la guvernare, se tin inca cu dintii de scaune. PSD nu are nimic de zis? Sau unde-i ordin nu-i tocmeala? Insa cine si de unde vin ordinele, este si intrebarea dlui Ion Varlam.
PS: In episodul urmator veti afla al cui agent este unul dintre cei mai vocal-instrumentali acoperiti din televiziune din ziua de azi, din cea mai sigura sursa posibila: propria lui mama. Dupa care, intram in subiect: Falsificatorii de la IICCMER si CNSAS!
(Va urma)
Despre Ion Varlam, puteti afla mai multe urmarind aici un episod din Memorialul Durerii cat si vizionand un interviu acordat cu ceva timp in urma tot pentru Ziaristi Online:
„La noi, numai curul se schimbă – limbile rămân aceleaşi!” (rostită în urechea lui Petru Groza, imediat după 23 August, când s-a văzut cine sunt cei care urcă iar pe tribune) I.D. Sîrbu, p.53, “Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”
Dan Pavel, născut în 1958 la Cluj, a fost membru PCR din anul 1982, şi un marcant lider UTC. După 1989 se converteşte în democrat şi în anul 2007 înfiinţează firma de consultanţă DDHM Strategic Consulting Group, care îşi mai dă cu presupusul pe anamneza şi prognoza politicii româneşti. Altfel, după 1990, lector, apoi conferenţiar universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti.
Liderul UTC din anii ’80 se afirma ideologic astfel: „Dezvoltarea literaturii tinere din anii socialismului beneficiază de climatul spiritual de excepţie creat prin grija partidului, personal a secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Politica culturală a partidului nostru povesteşte de premisele afirmării libertăţii de creaţie şi a rolului social al creaţiei culturale. În acest sens, în Programul PCR de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi înaintare a României spre comunism se spune: «Operele de literatură şi artă au menirea de a înfăţişa cît mai fidel, (…) realizările, aspiraţiile maselor largi populare (…). (…) Caracterul de masă al cenaclurilor literar-artistice trebuie pus în conexiune cu exigenţele pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului le pune în faţa scriitorilor şi artiştilor. (…) Preocupările tinerilor creatori, profund receptivi la sarcinile puse în faţa lor de partid, consistau în căutarea surselor lor de inspiraţie în activităţile oamenilor muncii, în realităţile prezentului nostru socialist. (…) Grăitoare pentru climatul de profundă efervescenţă creatoare şi angajare revoluţionară a literaturii tineretului studios o constituie atmosfera în care se desfăşoară cenaclurile literar-artistice studenţeşti, atmosferă în care se regăsesc indicaţiile pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu le-a dat în numeroasele sale întîlniri cu creatorii din domeniile literaturii şi artei (…)” (Dan Pavel, „Cadru generos de manifestare a talentelor”, „Amfiteatru”, anul XXI, nr.1 (253), ianuarie 1987, p.5). Integral aici
Sunt o babă comunistă nu este un film anti-românesc, deşi este puţin anacronic pentru mintea noilor făcători de filme, fiindcă are ca mesaj vorba: “Era mai bine când era mai rău”.
Traian Basescu: „Indiferent de opţiunile politice pe care le aveţi în Ucraina, vreau să ştiţi că din punctul meu de vedere, preşedintele Ianukovici a fost un preşedinte care şi-a ţinut cuvântul în ceea ce priveşte neobstrucţionarea dreptului românilor de a învăţa în limba română”
“Ca istoric, sunt absolut sigur ca, mai devreme sau mai tarziu, legitimitatea istorica a Romaniei Mari, in frontierele ei de la sfarsitul lui 1918, va triumfa”, acestea au fost cuvintele cu care s-a incheiat ceremonia de premiere a echipei portalului Basarabia-Bucovina.Info la Gala Premiilor Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania, desfasurata sambata, 23 martie, la Cercul Militar National din Bucuresti. Premiul I, oferit de UZP, a fost dedicat de fotografa Cristina Nichitus Roncea si jurnalistul Victor Roncea romanilor din Basarabia, la aniversarea a 95 de ani de la Unirea provinciei romanesti, “pentru totdeauna” cu “Mama sa, Romania”, cat si apropiatilor care s-au jertfit pentru Moldova de Rasarit.
Premiul I la Sectiunea Presa Scrisa si Online a Premiilor UZP pe 2012, acordat portalului Basarabia-Bucovina.Info, la un an de la lansare, a reprezentant pentru noi o confirmare a faptului ca, desi nu am incarcat inca decat o mica parte din materialul documentar urias rezultat in urma deplasarilor noastre in Rasaritul romanesc, valoarea documentelor inserate, a fotografiilor si imaginilor video este recunoscuta pe merit in corpul profesionistilor mass-media. Am fost si suntem fericiti pentru aceasta confirmare care ne dovedeste necesitatea existentei unor proiecte educative despre spatiul istoric si cultural romanesc in zona multimedia online, de unde se revendica si se formeaza cultura tinerilor de azi. Aceasta in conditiile in care, din pacate, presa scrisa sau tv este, in cea mai mare parte, adepta ignorarii realitatilor istorice si faptice, de zi cu zi, ale romanilor din jurul Romaniei.
Uniunea Ziaristilor Profesionisti, pe langa recunoasterea valorilor si a sentimentelor nationale, a tinut, probabil, sau, daca nu si-a propus acest lucru, a reusit oricum sa amelioreze acest dezechilibru existent in media atunci cand s-a decis sa premieze “reportajul, ancheta publicistică şi articolul de atitudine în slujba promovării/apărării identităţii culturale a comunităţilor româneşti, din afara fruntariilor României”. Gratie Uniunii profesionistilor din mass-media, care are membri la nivel mondial, romanii din toate colturile lumii pot fi acum mai aproape de Basarabia. Ii multumim!
Cum acest premiu este un adevarat “Premiu Oscar al Presei Romane”, se cuvine sa multumim, in egala masura, tuturor celor care ne-au calauzit. Am multumim si multumim in primul rand indrumatorilor nostri de specialitate in acest proiect, profesorului Florin Constantiniu – cu al carui material despre Saptamana Patimilor Basarabiei, o prefata la lucrarea altui regretat istoric si jurnalist, Mihai Pelin, am si lansat acest site: Florin Constantiniu despre Săptămâna patimilor -, apoi academicianului Dinu C Giurescu, de a carui sustinere suntem asigurati in continuare, si profesorului Gheorghe Buzatu, care ne-a facilitat accesul in secretele Arhivelor secrete, atat de la Washington cat si de la Moscova.
Am citit la Raoul Sorban, in capitala sa lucrare “Invazia de stafii” (Editura Meridiane, 2003), pe care mi-a inmanat-o la conacul sau din Stoiana, Cluj, am citit precum ca: “Ungaria a participat la razboiul anti-sovietic cu o armata – a II-a – compusa din 256.000 de combatanti, dintre care cca 150.000 erau romani, iar ceilalti proveneau din randurile altor “nationalitati” (slovaci, svabi, ruteni, etc) Daca la Cotul Donului armata ungara a suferit cea mai dezastruoasa infrangere din intreaga sa istorie moderna, pe planul intern al politicii de maghiarizare, infrangerea militara, cu pieirea a 100.000 de romani, morti si disparuti, a reprezentat un succes in conformitate cu ansamblul doctrinelor ungare de maghiarizare a tarii”.
La 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, o sală din Parlamentul României va purta numele cărturarului şi filantropului basarabean Vasile Stroescu, primul preşedinte al Camerei României reîntregite, român născut în Basarabia, luptător pentru apărarea drepturilor românilor şi un promotor al culturii şi educaţiei în limba română în Basarabia, dar şi în Transilvania. Tot azi a avut loc la Parlament si lansarea volumului “Documentele anexării Basarabiei. Corespondenţa diplomatică Paris-Sankt Petersburg 1807-1812″ coordonat de jurnalistul și istoricul George Damian,
In parteneriat cu Editura Rao, portalul Basarabia-Bucovina.Info a derulat pe parcursul a 10 zile concursul cu intrebarea “Cand a avut loc Razboiul din Transnistria?” avand ca premiu cartea generalului Ion Costas TRANSNISTRIA 1989-1992. Cronica unui razboi “nedeclarat”. Avalansa de raspunsuri corecte ne-a depasit asteptarile demonstrand cu prisosinta cati romani de pe ambele maluri ale Prutului sunt interesati de istoria reala a ultimelor doua decenii, o istorie ramasa destul de intunecata, la fel ca soarta confratilor nostri din teritoriile romanesti ocupate de fosta URSS. Suntem bucurosi sa anuntam astazi rezultatul: Aurelian Cristache, un tanar roman aflat la studii in Olanda. Felicitari!
Multumim tuturor participantilor, care au dovedit cunostinte temeinice de istorie si interes pentru cauza nationala, si ii invitam sa devina colaboratori ai portalului Basarabia-Bucovina.Info cu materiale si fotografii pe specificul site-ului. Pentru toti cei care isi doresc in continuare cartea generalului Ion Costas, cu autograf, aceasta va fi lansata in prezenta autorului joi, 22 noiembrie, la ora 16.00, la standul Editurii Rao de la Targul de Carte Gaudeamus, manifestare culturala la care Republica Moldova este invitata de onoare. Ca o minima compensatie pentru toti participanii la Concurs prezentam astazi finalul capitolului despre arestarea liderului separatist de la Tiraspol, respectiv despre cum a fost eliberat Igor Smirnov, cat si, foarte important, ANEXELE lucrarii fostului ministru al Apararii si Internelor din Republica Moldova, in format PDF, care contin 122 de pagini de documente, majoritatea in limba rusa, in baza carora generalul Ion Costas a putut prezenta intregii lumi adevarului despre Razboiul din Transnistria. Iata-le aici: ANEXE RAZBOIUL DIN TRANSNISTRIA – BASARABIA-BUCOVINA.INFO
Cum a fost eliberat Igor Smirnov. Tradarea lui Snegur
“Incontestabil, aceasta [capturarea lui Igor Smirnov in plina strada, de sub nasul KGB-ului, sectia Kiev] a fost una dintre cele mai reuşite operaţiuni ale Ministerului Afacerilor Interne din republica noastră, din întreaga existenţă a acestei instituţii. Remarc încă o dată că reţinerea a fost efectuată fără implicarea forţelor securităţii statului. După arestarea separatistului nr. 1, agitaţia din presă în jurul arestării transnistrenilor s-a amplificat şi mai mult. Rămas în libertate, Zagreadski a atacat cabinetul lui Kravciuk şi MAI al Ucrainei. Mărăcuţă l-a sunat noaptea pe Snegur. La revendicările acestuia, preşedintele a răspuns demn, afirmând: „Dumneavoastră aţi dormit liniştit prea mult timp!“ Această frază ar fi putut să devină istorică, dacă Smirnov nu ar fi fost eliberat.
Basarabia-Bucovina.Info publica in exclusivitate al doilea extras-bomba din cartea generalului Ion Costas TRANSNISTRIA 1989-1992. Cronica unui razboi “nedeclarat” publicata de Editura RAO.
“Operaţiunea a fost planificată cu exactitate, în stil militar, şi elaborată în detaliu, cu posibile variante de acţiune ale grupului operativ în cazul modificării situaţiei. Informaţiile şi elaborarea acestui plan de reţinere a criminalului Smirnov şi a echipei au fost strict secretizate, în primul rând, faţă de cadrele Ministerului Securităţii naţionale al Moldovei (şef – A. Plugaru). La elaborarea planului operaţiunii, au mai participat împreună cu mine alţi doi ofiţeri superiori ai MAI, în care aveam încredere. Am ordonat ca operaţiunea să fie pusă în practică de Chiril Panteleev, şef de direcţie la MAI, un ofiţer patriot, devotat neamului, curajos şi intelegent. Panteleev a plecat la Kiev la 27 august 1991, în fruntea unei echipe de intervenţie, alcătuite din carabinierii Radu Stratan, Victor Breahnă şi Gheorghe Ciobanu. În jurul orei 17.00, a sosit în capitala Ucrainei, a cazat grupul la hotelul Dinamo şi s-a dus la MAI în audienţă la ministrul Vasilişin, căruia i-am adresat o scrisoare cu următorul conţinut:
Castiga o carte-eveniment dedicata celor cazuti in luptele pentru integritatea Republicii Moldova si apararea fruntariilor Europei: TRANSNISTRIA 1989-1992. Cronica unui razboi “nedeclarat” – de general Ion Costas, lansata pe 8 noiembrie la Biblioteca Centrala Universitara “Carol I” si disponibila spre cumparare la Editura Rao.
Pentru a castiga cartea oferita de Editura RAO si portalul Basarabia-Bucovina.Info, trebuie sa indepliniti trei criterii:
1. Sa raspundeti la intrebarea: Cand a avut loc Razboiul din Transnistria?
Castigatorul va fi desemnat prin tragerea la sorti din data de 20 noiembrie a.c. si apoi anuntat pe paginile de Facebook ale Rao Books si Basarabia-Bucovina.Info si prin e-mail.
Daca sunteti din Bucuresti puteti ridica volumul chiar de la autor, cu autograf, in cadrul lansarii de la Targul de Carte Gaudeamus din data de 21 noiembrie, ora 16.00, organizata la standul Editurii RAO.
Perioada de desfasurare a concursului: 10 noiembrie – 20 noiembrie 2012, orele 20.00. Castigatorul va fi afisat pe site in data de 21 noiembrie, la orele 00.00.
Astazi, profesorul Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova ii raspunde profesorului Ion Varta, director al Serviciului de Stat de Arhiva al Republicii Moldova, prin intermediul Jurnalului de Chisinau. Redam integral raspunsul acestuia asteptand in continuare lamurirea problemei in cauza.
Dreptul la Replica
În materialul semnat de dl Ion Varta „Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de istorie, Stat și Drept”, inserat în „Jurnal de Chișinău” din 14 septembrie curent, sunt abordate frontal trei subiecte cu referire la IISD al AȘM: despre înaintarea la premii, despre recomandarea dlui Valeriu Pasat (foto dr) pentru participarea la alegerea membrilor titulari ai AȘM și despre subsemnatul, ca director al Institutului și ca istoric. Așadar, ce este drept și ce este strâmb în textul cu pricina? Bineînțeles, dintr-un punct de vedere propriu, care nu poate fi decât subiectiv, relativ, etc.
Într-adevăr, în atenția Consiliului Științific al Institutului se află cu regularitate chestiunea promovării cercetătorilor științifici. Anul trecut, de exemplu, profesorul Gheorghe Costachi a fost propus la premiul Academiei de Științe, pe care l-a și obținut. Distinsul profesor Andrei Smochină a fost înaintat la Ordinul Republicii, care i s-a acordat. Dl Anatol Țăranu a fost onorat cu distincția supremă a AȘM, „Dimitrie Cantemir”. Anul acesta, dl Valeriu Pasat a fost propus de Consiliul Științific al Institutului la Premiul Național, care i s-a acordat. La demersul IISD, profesorului Alexandru Moșanu i-a fost decernată medalia AȘM „Dimitrie Cantemir”. Statistica, dle Varta, se pare, nu vă oferă suficiente probe pentru a mă acuza că aș fi transformat Institutul într-un SRL „pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat”. Subliniez, dacă e cazul, nu Institutul, nu directorul Institutului iau deciziile despre acordarea acestor premii, ci comisiile abilitate de pe lângă AȘM sau de pe lângă Guvern. Aici „lustruirea” oricărui candidat, dacă prezentarea rezultatelor activității colegilor de Institut poate fi încadrată în acest termen ieșit de sub pana plină de inspirație a dlui Varta, nu are niciun rost. Dar, fără dubii, dl Varta are tot dreptul să considere că aceste premii și distincții sunt meritate sau nemeritate, după cum și oricine, până și directorul IISD, sau comisiile abilitate pot avea punctul lor de vedere, nu neapărat cel împărtășit de dl Ion Varta.
Este firesc și necesar ca efortul omului de știință să fie remarcat și prețuit după merite și aici cred că nu suntem pe poziții divergente cu dl Varta. Am urmărit să sprijin orice inițiativă în acest sens, să tratez cu egală bunăvoință orice realizare științifică și să încurajez performanța academică. Anul trecut dl Valeriu Pasat a fost singurul cercetător de la IISD care a finisat o lucrare monografică. Aceasta a fost discutată de specialiștii în Istorie Contemporană și recomandată pentru publicare de Consiliul Științific. În cadrul discuțiilor, au fost reliefate atât aspectele reușite, cât și unele lacune și carențe ale monografiei, singura, de altfel, care a fost prezentată în fața specialiștilor de la Institut, celelalte lucrări ale dlui Pasat, apărând în afara concursului IISD. Volumul „RSS Moldovenească în epoca stalinismului” (650 p.) a apărut în 2011 la prestigioasa Editură „Cartier”, fiind menționat anul acesta la Salonul Național de Carte cu Premiul „Clio”. Probabil, accidental, acesta nu apare printre lucrările dlui Pasat, din care dl Varta selectează o serie de citate, unele relevante, care pun într-o lumină dezagreabilă autorul. Vedeți până unde îmi urmez „patronul spiritual”, descoperit de dl Varta, încât m-aș putea hazarda să fiu de acord și cu unele din sentințele domniei sale la adresa acestuia? Numai că mă tem că însuși dl Varta s-ar putea să nu fie de acord astăzi cu ceea ce afirma pe la 1999 într-o recenzie pe marginea uneia din lucrările dlui Pasat „Surovaia pravda istorii. Deportații s teritorii Moldavskoi SSR 40-50 gg.” (1998), pe care-o caracteriza sugestiv drept „Un valoros studiu, consacrat deportărilor din anii 40-50”. Așa sau altfel, corpul impresionant de documente inedite publicate de Valeriu Pasat despre deportările din RSSM sau despre prigoana Bisericii ortodoxe în epoca sovietică au o valoare în sine, deschizând, după cum o spunea franc dl Varta pe la 1999, noi direcții de cercetare într-un domeniu sau altul. Aceasta este o a doua parte a paharului, poate, cea plină, pe care dl Varta astăzi o ignoră.
Singura lucrare pe care dl Pasat a publicat-o cu acceptul Consiliului Științific al IISD este monografia apărută la Editura „Cartier”, aceasta, repet, neaflându-se (?) pe lista lucrărilor din care dl Ion Varta citează copios. Or, cel puțin, stimate dle Varta, în nebănuita mea (ne)calitate de „servant umil al lui Valeriu Pasat”, pe care mi-o atribuiți cu atâta generozitate, un singur citat aș putea să vă „servesc” și dvs. pentru a încerca să vă dumeriți de ce a fost recomandat pentru editare acest studiu. Deci, v-aș îndemna respectuos să deschideți volumul respectiv la „Încheiere” (p. 626) și să notați ceea ce e scris negru pe alb: „Deși la momentul anexării Basarabiei (subl. n.) și al înființării RSS Moldovenești regimul stalinist acumulase o experiență considerabilă de promovare a politicii industrializării accelerate, colectivizării și unificării sociale, sovietizarea fiecăreia dintre noile republici și teritorii apusene își avea propriul specific”. Și încă ceva: printre lucrările îngrijite și publicate de dl Pasat mai este una pe care ar trebui s-o cunoască orice intelectual din „lumea bună”, din care, nu mă îndoiesc, dle Varta, spre deosebire de subsemnatul, faceți parte dintotdeauna. Este vorba de monumentala pânză memorialistică a Eufrosiniei Kersnovski „Cât costă omul” (1996), reeditată sub egida Consiliului Europei în limba italiană (2009), un rechizitoriu teribil asupra esenței dezumanizante a regimului totalitar comunist. Dar nici despre aceasta nu spuneți nimic. Oare de ce?
Cu privire la înaintarea candidaturii dlui Pasat la concursul pentru alegerea membrilor titulari ai AȘM, anunțat pentru toamna acestui an. În adresa IISD au parvenit în acest sens două cereri, de la dnii Valeriu Pasat (istorie) și Ion Guceac (drept), pe care Consiliul Științific le-a examinat în ședința din 15 august curent. S-a luat act de faptul că dl Pasat nu întrunește una din condițiile Regulamentului cu privire la alegerea membrilor Academiei, având doar doi discipoli cu doctorate susținute, și nu cinci, după cum o cere Regulamentul. Consiliul a fost informat și asupra faptului că la 17 iulie curent Adunarea Generală a membrilor AȘM, examinând cazul aparte al mem. cor. Pasat, a decis să-i permită să participe la concursul respectiv. Numai că domnia voastră despre aceasta ați uitat, probabil, să informați cititorul „Jurnalului de Chișinău”. Am solicitat expres opinia membrilor Consiliului în cazul Pasat, fiind formulate ca răspuns două propuneri: (1) de a include candidatura domniei sale pe buletinul de vot secret și (2) de a nu o include. Datoria mea a fost să supun votului aceste propuneri. Din 13 membri ai Consiliului prezenți la ședință, pentru includerea candidaturii dlui Pasat pe buletinul de vot secret s-au pronunțat 10, 2 – împotrivă și o abținere. A urmat votul secret. Comisia de numărare a voturilor a adus la cunoștința Consiliului rezultatele: pentru dl Pasat s-au pronunțat 7 persoane, 5 – împotrivă și un buletin a fost declarat nevalabil, numărul necesar de voturi pentru luarea deciziei fiind de 50+1 din cei prezenți, adică 7. Candidatura dlui Ion Guceac a întrunit 10 voturi pentru, 2 – împotrivă și un buletin a fost anulat. Am adus aceste detalii ca să vedeți cum funcționează „SRL”-ul de la Institutul de Istorie. Rezultatele votului au fost aprobate de toți membrii Consiliului Științific, inclusiv de dl Ion Varta. Nimeni din membrii Consiliului nu a contestat rezultatele votului, nu m-a acuzat că mi-aș fi impus punctul de vedere sau că aș fi dat dovadă de un comportament „impertinent”. Doar unul dl Varta, dar… după o lună de zile!? Oare de ce?…
În treacăt fie spus, dle Varta, dacă vă amintiți, în 2000 Valeriu Pasat era ales membru corespondent al AȘM la propunerea Consiliului Științific al Institutului de Istorie, dvs. fiind printre cei care l-au recomandat cu căldură pentru această înaltă demnitate academică, subsemnatul numărându-se printre cei care vă admirau elocința…
Și, pe final, vorba distinsului domn Ion Varta, „două cuvinte”, dar pline „de mai multe explicații” subtile, despre legăturile mele de-a dreptul halucinante cu dl Valeriu Pasat, deduse în baza unui articol de ziar (!) despre esența rebeliunii din ianuarie 1919 de la Hotin, pe care l-am publicat acum 23 de ani (!). Profit de interesul dvs. sincer pentru a vă informa, cu toate că nu cred că v-ar prinde bine căci, la timpul respectiv, bun-rău, acest articol, scris de un „laborant superior” pe atunci la Institutul de Istorie, a fost apreciat pentru că, dincolo de o retorică verbală care astăzi, mai mult decât evident, este cu totul deplasată, dădea peste cap teza „cominternistă” despre caracterul bolșevic al rebeliunii de la Hotin, demonstrând în exclusivitate în baza literaturii sovietice publicate, autorul neavând pe atunci nici măcar dreptul de a merge la arhivă, că acolo s-a produs o răbufnire subversivă a naționalismului ucrainean iredentist, antiromânesc. Numai că, stimate dle Varta, pentru a trage niște concluzii globale despre cutare sau cutare „pretins istoric”, ar trebui să aveți, totuși, bibliografia adusă la zi. Și, nu în ultimul rând, și sper să nu vă decepționez, nu sunteți nici primul, probabil, nici ultimul, și nici original în această întreprindere temerară. Nu sunteți primul și nu sunteți original pentru că v-a luat-o înainte un alt stimat domn, acum că sunteți și apropiați, dacă pot spune așa, conceptual, nu pot să nu-l deconspir, pre numele său recomandându-se S. Nazaria. Că acest mult prea stimat domn s-a luat la harță cu un fost „laborant superior”, e de la sine înțeles, dar că și dvs. mergeți cu aceeași obsesie pe niște urme bătătorite este, poate, un simptom. În orice caz, vă asigur politicos că între exegeza dvs. furioasă și ironia dlui Nazaria, ambele pe aceeași temă, între original și copie, după cum se spune, și sper să nu vă supărați, voi da preferință originalului. Și vă asigur cu toată fermitatea că nu mă voi încumeta vreodată să afirm că domnia voastră ați debutat cumva, vorba vine, dar tot de la dvs. cetire, într-o nouă și nemaipomenită ipostază de… „clonă” a lui S. Nazaria.
Stimate domn, închei cu amărăciune acest gen de scriere, pe care am fost forțat chiar de domnia voastră să-l practic și de care nu sunt interesat.
Cu aceeași prețuire de când mă cunoașteți, al dvs. Gheorghe Cojocaru
Controversatul “istoric” Valeriu Pasat (foto/vide0), scolit la “Academia Diplomatica” a Rusiei, fost sef al Sectiei Ideologie a Comitetului orasenesc Chisinau al Partidului Comunist din Republica Moldova, fost diplomat de rang mic la Ambasada Moldovei la Moscova ulterior numit de Mircea Snegur ambasador al Republicii Moldova pentru Rusia, Kazahstan si Finlanda, fost ministru al Apararii, fost ministru al Ministerului Securitatii Nationale, succesorul KGB-ului local din Republica Moldova, fost sef al Serviciului de Informatii si Securitate, fost consilier pe probleme de relații economice externe al lui Anatoli Ciubais, președintele celui mai mare concern energetic din Rusia, RAO EAS Rossii (РАО “ЕЭС России”), fost puscarias pentru vanzarea dubioasa a flotei de MIG-uri a RM (21 bucati de MIG 29), fost si viitor candidat la presedintia RM pe mana cu filiala locala a Bisericii KGB condusa de colonelul Vladimir Cantarean al “Intregii Moldove” se vrea si… “academician si savant de renume mondial”.
In prezent Valeriu Pasat se doreste a fi recunoscut drept un istoric denuntator al sovietizarii Moldovei mai ceva ca Vladimir Ilici Tismaneanu. In acest sens, dupa cum il citeaza un portal infiintat cu sprijinul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, pe numele lui Vocea Basarabiei, “istoricul Valeriu Pasat munceste și în continuare depune toate eforturile pentru a scoate la lumină adevărul istoric” din Republica Moldova. “Deportările, foametea, biserica și epoca stalinismului sunt teme esențiale pentru noi basarabenii. Valeriu Pasat își construiește opera începând de la un fundament puternic de documente. Mai are multe lucrări care le ascunde de noi, îl rugăm foarte mult să le scoată la iveală. Vreau să spun că lucrarea sa Calvarul a fost solicitată și în Transnistria, pentru că ea cuprinde un compartiment despre acei deportați inofensivi din istoria noastră”, a subliniat, starnind invidia lui Vladimir Tismananu, Iurie Colesnic, un fel de Adrian Cioflanca cu cioc si acelasi praf provincial moldovenesc pe limba.
Dar laudele nu contenesc: “Mai mult, analistul politic, Anatol Țăranu – scrie Vocea Basarabiei – a specificat că volumele lui Valeriu Pasat vor servi drept sursă de informație pentru următoarele generații, care vor scrie despre istoria Republici Moldova. “Fiecare generație scrie istoria sa. Eu cred că istoria generației noastre îi aparține lui Valeriu Pasat. Opera sa este una suficientă și cu siguranță va fi citită de generații întregi. Mai mult, viitoarele generații vor scrie istoria lor în mare parte datorită cărților și acelei munci pe care a depus-o și o depune și în continuare Valeriu Pasat”, a precizat Anatol Țăranu”, la randul sau fost ambasador al Moldovei in Federatia Rusa.
Pentru aceste fapte marete si multe altele Valeriu Pasat, “savantul anului 2011”, a fost recompensat luna trecuta de Guvernul Vladimir Filat cu Premiul National, in valoare de 100.000 de lei, alaturi de alti bravi moldoveni, cu explicatia: “doctor habilitat in istorie, membru corespondent al Academiei de Stiinte a Moldovei, exponent de vaza al noii generatii de istorici din Republica Moldova, specialist in domeniul istoriei nationale contemporane, dezvaluind doua directii fundamentale: evolutia social-economica, administrativa, politica si culturala a Moldovei sovietice in mediul regimului stalinist si evolutia relatiilor dintre putere, Biserica si enoriasi in RSS Moldoveneasca, probleme tratate eronat sau tendentios in istoriografia sovietica sau interzise de a fi abordate”. Sunt absolut convins ca “habilitatul” Vladimir Ilici Tismaneanu isi musca pumnii de invidie.
Da, este vorba de acelasi “savant” purtator de servieta al lui Anatol Ciubais, Valeriu Pasat, care, in perioada electorala, cu zidurile si turnul Kremlinului cu steaua rosie inca in varf milita pentru aderarea Moldovei la “Uniunea Vamala Belarus, Kazahstan, Rusia” si alipirea ei la “spatiul economic si politic din Est”. Cu atat mai ciudata pare pozitia fostului preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, apreciatul si respectatul (de catre noi) istoric Gheorghe Cojocaru, totodata director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Republicii, reclamat de la fel de apreciatul istoric Ion Varta ca ii face jocurile controversatului politician filo-rus Valeriu Pasat. Reproduc un articol semnat de prof dr Ion Varta in presa basarabeana, care mi-a fost semnalat cu multe semne de mirare si alarmare de reputati istorici de pe ambele maluri ale Prutului si astept cu incredere lamurirea situatiei si explicatia profesorului Gheorghe Cojocaru. (Victor Roncea)
Clonele lui Lazarev, trimise la înaintare de noua conducere a Institutului de Istorie, Stat şi Drept Jurnal de Chisinau
Din start suntem nevoiţi să constatăm, cu regret, că Gheorghe Cojocaru, noul director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept (IISD) a transformat această instituţie într-o parodie jalnică – un fel de SRL pentru satisfacerea poftelor megalomanice ale lui Valeriu Pasat. În decurs de un an, Cojocaru, asistat de anturajul său, a impus Consiliului Ştiinţific al acestui institut desemnarea, în trei rânduri, a candidaturii lui V. Pasat, mai întâi, la premiul „cel mai bun savant al anului 2011”, apoi, la Premiul Naţional al Republicii Moldova, iar câteva săptămâni în urmă, a izbutit, prin fraudă, încălcând prevederile regulamentare, să-l înainteze pe acesta la titlul de academician al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
De fiecare dată, „operaţiunea” a fost perfect „orchestrată”, degenerând într-o lustruire dezgustătoare a imaginii „candidatului”, cu linguşiri penibile, cu elogii până la ceruri aduse lui V. Pasat. În cadrul celor trei şedinţe ale Consiliului Ştiinţific, mi-am manifestat totalul dezacord faţă de cele trei tentative descalificante de servilism înfiorător, demonstrând cu argumente de ce institutul n-ar trebui să fie antrenat în „operaţiunile” puse pe rol de cel care jinduieşte cu atâta încăpăţânare distincţii şi titluri nemeritate. Din păcate, de fiecare dată, Gh. Cojocaru a fost „la înălţime”, onorând cu prisosinţă toate comandamentele venite dinspre V. Pasat.
Culmea unui atare comportament, total nesăbuit, s-a produs în cea din urmă şedinţă, când s-a stabilit că V. Pasat nu întruneşte toate calităţile de aspirant la titlul de academician al AŞM, întrucât are doar doi discipoli care şi-au susţinut doctoratele, şi nu cinci, aşa cum prevede regulamentul. Gh. Cojocaru, în ciuda tuturor argumentelor invocate de câţiva membri ai Consiliului Ştiinţific, şi-a impus, în mod impertinent, punctul de vedere, siluind prevederile regulamentului, demonstrând, pe deasupra, lipsă de elementar bun-simţ.
În cele ce urmează, vom încerca să demonstrăm succint care sunt „meritele” celuia pe care îl promovează cu atâta insistenţă Gh. Cojocaru. Pentru aceasta, vom invoca mai întâi un fragment din studiul introductiv la volumul de documente, alcătuit de V. Pasat, cu genericul: „Трудные страницы истории Молдавии. 1940–1950”, editat la Moscova în 1994. Iată ce scrie el la pagina 9: „27–28 июня 1940 года Красная Армия перешла через Днестр. В состав СССР были включены Бессарабия и Северная Буковина. Но не это стало главным итогом присоединения находившихся с 1918 г. в составе буржуазной Румынии новых территорий. В 1940 г. произошло объединение левобережной и правобережной Молдавии, было ликвидировано искусственное деление страны и народа на две части, восстановлено государственное единство Молдавии, которая стала союзной республикой в составе Союза ССР. Воссоединение в едином государстве стало важнейшей вехой в национально-государственном самоопределении молдавского народа. 2 августа 1940 г. 7-я сессия Верховного Совета СССР приняла Закон об образовании Молдавской Социалистической Республики”.
Vom comenta, cu permisiunea cititorului, aceste „mostre” de prestaţie de „savant”, care-l caracterizează perfect pe proaspătul aspirant la titlul de academician al AŞM. Acesta nu suflă niciun cuvânt despre amputările teritoriale operate în ajunul sesiunii a VII-a care, în viziunea sa, avusese conotaţie „istorică”, pe care o şi glorifică. De fapt, după cum bine se cunoaşte, această sesiune a legiferat răşluirea nordului şi sudului Basarabiei, împreună cu nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, care au fost încorporate cu forţat în componenţa RSS Ucrainene de către autorităţile sovietice de ocupaţie, fără o consultare prealabilă a populaţiei din aceste regiuni, care, până la 28 iunie 1940, făceau parte din componenţa unui stat-membru al Ligii Naţiunilor, spre deosebire de imperiul sovietic, ce fusese exclus din această organizaţie pentru agresiunea declanşată împotriva Finlandei la 30 noiembrie 1939. De asemenea, au fost amputate opt din cele 14 raioane ale RASSM şi doar şase au fost incluse în componenţa RSSM, încălcându-se, în mod grosolan, aşa-numitul principiu „etnic” de care cică s-ar fi condus autorităţile sovietice de ocupaţie. În felul acesta, câteva sute de mii de etnici români moldoveni s-au pomenit izolaţi şi înstrăinaţi de conaţionalii lor din RSSM. V. Pasat jubilează, prezentând această mare tragedie drept „cel mai important jalon în autodeterminarea statală a poporului moldovenesc”, dar nu suflă un cuvânt despre drama înstrăinării populaţiei majoritare din RSSM de restul românilor moldoveni din dreapta Prutului, nu mai spunem de cealaltă parte a neamului românesc, pe care el îl califică, în mai multe rânduri, ca o altă naţiune, diferită de cea „moldovenească”.
La pagina 28 a aceluiaşi volum, V. Pasat califică perioada interbelică pentru Basarabia ca una de ocupaţie românească a acestui teritoriu, iar ceea ce s-a produs în 1944, în urma înaintării armatei roşii, este considerat de el drept act de eliberare. Asemenea afirmaţii aberante se regăsesc din abundenţă în tot ce a publicat până în prezent V. Pasat. În una din ultimele sale lucrări, „Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldoveneşti. 1940-1950”, Moscova, ROSSPEN, 2006, V. Pasat reanimează, de o manieră penibilă, toate clişeele istoriografiei sovietice „despre particularităţile construcţiei colhoznice” în RSSM (p. 31); despre „procesul veridic al construcţiei socialiste la sate, cu dezvăluirea „caracterului {său} cu adevărat „variat” şi multiaspectual…” (p. 26-27); despre „reforma agrară” din 1940 (adică despuierea ţăranilor înstăriţi şi mijlocaşi, dar şi a celor săraci), după care, o bună parte au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan, afirmând că „reforma agrară a fost efectuată, ţinându-se cont, în mod riguros (sic!) de particularităţile istorice ale ţinutului şi de situaţia din satul basarabean către iunie 1940. Aceste particularităţi constau, în primul rând, în faptul că reformele s-au înfăptuit atunci când în URSS socialismul era deja la o etapă înaintată, organele de partid şi sovietice conducându-se, la traducerea lor în viaţă, de bogata experienţă de soluţionare a problemei agrare şi de construcţia socialistă din alte republici ale Uniunii Sovietice” (p. 24). El continuă să rămână „consecvent” şi atunci când utilizează sintagmele „Puterea sovietică” cu majusculă (p. 19, 101 etc.), ca şi „Statul sovietic” (p. 98 etc.). El dedică o adevărată odă constituţiei staliniste a RSSM din 8 februarie 1941, dar nu uită să înfiereze „ocupaţia fascistă” a Basarabiei, când se ştie că acest teritoriu s-a aflat sub administraţie românească, şi nu sub „ocupaţie fascistă” (p.16). Dar pentru Pasat, administraţia românească din Basarabia din acea perioadă era una „fascistă”. Iarăşi, pentru a câta oară, el reia „melodia” despre „realipirea Moldovei la URSS” (p. 40); despre „instaurarea Puterii sovietice în Moldova” (în iunie 1940 (!!!) (p.100). Despuierile de bunuri, operate de autorităţile sovietice de ocupaţie le califică ca „acţiuni revoluţionare” (nici mai mult, nici mai puţin – exact ca la A. Lazarev ) (p.100). Aceleaşi „năzdrăvănii” se regăsesc şi în studiul introductiv la ediţia în patru volume „Православие в Mолдавии. Власть, церковь, верующие”. 1940 – 1953, Moscova, 2009–2012. Pentru V. Pasat, 28 iunie 1940 continuă să aibă semnificaţia de „reunire” a Basarabiei cu URSS (vol.1, p. 64, 66). El afirmă în mod categoric despre „persecutarea ortodoxiei ruseşti” de către autorităţile române, „dominate de şovinismul velikoderjavnic românesc”. El înfierează „procesul românizator” al bisericii ortodoxe din Basarabia, promovat în viziunea sa, inclusiv prin substituirea limbii slavone vechi cu cea română (!!!). Mai mult, el blamează „epurările etnice în rândul clerului basarabean”, dar şi „represiunile contra celora care nu erau de acord” cu atare politici. (p. 65) El mai învinuieşte istoriografia României de „sindrom imperial” (p. 28).
Şi, pe final, două cuvinte despre prestaţia penibilă a lui Gheorghe Cojocaru de a fi servantul umil al lui Valeriu Pasat, care ar avea mai multe explicaţii, dar cea mai concludentă rezidă în faptul că, până nu demult, şi el împărtăşea exact aceleaşi puncte de vedere, pe care le emite patronul său spiritual.
Vom invoca câteva „mostre” de abordare de pe poziţiile istoriografiei imperiale sovietice, de care Gh. Cojocaru nu era capabil să se debaraseze nici chiar în 1990. Către acel moment, lumea bună conştientizase adevărul istoric crunt despre semnificaţia regimului sovietic de ocupaţie a Basarabiei.
Gh. Cojocaru continua s-o ţină morţiş că Basarabia fusese ocupată de România, înfierând „regimul de ocupaţie a Basarabiei de către România „burghezo-moşierească”, instituit în 1918. Iată ce scrie el în „studiul” său intitulat: „Răscoala şi tendinţele ,,Directoratului de Hotin””, inserat în culegerea de studii „Îndemn la înălţare”, Chişinău, 1990: „În ianuarie 1919 a avut loc răscoala de la Hotin, eveniment în care a fost angajată populaţia câtorva judeţe şi care se înscrie în istoria luptelor de eliberare a Basarabiei de sub jugul burghezo-moşieresc al României în perioada anilor 1918–1940.” ( p. 218).
În viziunea acestuia, în Basarabia, după votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918, funcţiona „regimul de teroare, instaurat de autorităţile române” (p. 219). Cojocaru mai afirmă că „…trupele României regale ,,inundaseră” între timp nordul Basarabiei până la Cernăuţi, nerecunoscând împuternicirile reprezentantului guvernului RPU asupra judeţului Hotin”. În felul acesta, el îşi manifestă nedumerirea de ce autorităţile române nu au recunoscut actul de agresiune şi de violare a frontierelor statului român de către aceste bande înarmate.
Un alt regret imens al lui Gh. Cojocaru este legat de faptul că acest act de agresiune contra statului român n-a culminat cu crearea sovietelor pe teritoriul ocupat de aceste bande. Cităm din puţul gândirii acestui „cercetător”: „Esenţa constructivă a răscoalei (sic!), care a durat 10-13 zile, nu şi-a găsit reflectare în formarea în masă a Sovietelor.” O altă „constatare” „genială” a acestuia: „Declarând rebeliunea drept o uneltire bolşevică, autorităţile române şi-au dezlegat mâinile, pentru a se răfui cu răzvrătiţii”. Dar ce urma să întreprindă autorităţile statului, să le plângă de milă agresorilor, să le permită să treacă prin foc şi sabie toată Basarabia.
Cireaşa de pe tort este concluzia finală a acestui pretins istoric al rebeliunii de la Hotin din ianuarie 1919: „Răscoala de la Hotin, în circumstanţele complicate din acel timp, a fost, obiectiv, o mişcare populară de eliberare de sub exploatarea burghezo-moşierească română, în care în mod inevitabil s-au ciocnit interesele guvernelor RPU şi României” (p. 220-222).
Să continui să insişti pe nişte idei perimate, de emanaţie cominternistă, atunci când aproape toată lumea se edificase asupra semnificaţiei rebeliunilor de la Hotin (1919), Tighina (1919), Tatarbunar (1924) este ceva imposibil de conceput.
În acelaşi context, ar mai fi ceva de spus. Preşedintele Academiei de Ştiinţe, dl Gheorghe Duca, a procedat în acest caz legat de V. Pasat de o manieră iresponsabilă şi, totodată, penibilă, făcând trafic de influenţă în favoarea prietenului său, ignorând cele câteva semnale dinspre Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie, Stat şi Drept, inclusiv, votul din cadrul ultimei şedinţe a acestuia în care, împotriva înaintării candidaturii lui V. Pasat la titlul de academician, au votat cinci membri, iar unul s-a abţinut şi doar şapte au votat „pentru”.
Într-un articol de ziar, din 9 octombrie 2009, îi sugeram dlui Duca să-şi dea demisia de onoare din funcţia de preşedinte al AŞM pentru prestaţia penibilă din perioada regimului Voronin, când se transformase într-o slugă umilă a acestui regim. El se supărase, încercând să demonstreze că nu aveam dreptate. Ulterior, o serie întreagă de documente desecretizate din perioada guvernării comuniştilor (2001–2009) demonstrau cu prisosinţă acest trist adevăr. Astăzi, dumnealui a adus noi probe în favoarea inconsecvenţei sale proverbiale şi a unui trafic grav de influenţă şi reconfirmă, o dată în plus, inutilitatea şi chiar nocivitatea aflării sale în funcţia de preşedinte al AŞM. Dar ar fi oportun şi benefic să părăsească această funcţie împreună cu Gh. Cojocaru, care, prin prestaţia sa jalnică, s-a descalificat de o manieră dezonorantă.
16 mai 2012, 200 de ani de la prima rapire a Basarabiei de catre rusi, a trecut intr-o tacere asurzitoare la Bucuresti. Dupa ce Eugen Tomac si-a dat demisia de la Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, chiar la Chisinau, nici un oficial al “statului roman” nu a mai parut dispus sa comemoreze tragedia romaneasca de doua secole: amputarea tarii si etnocidul ce a urmat asupra basarabenilor si bucovinenilor.
De la “noul” MAE, nu s-a auzit nimic. Dl ministru Andrei Marga a fost ocupat pe 16 cu o reuniune economica la sediul SC Electrica SA (?). De la Guvernul marionetei Ponta, asijderea: tacere mormantala. Cu un bolsevic ca Iliescu leganandu-l pe genunchi si cu un terorist comunist ca Che Guevara pe post de mascota electorala (foto), ce ne puteam astepta de la “micul ticalosescu”, luptatorul rozaliu “cu Rosia Montana” (gura pacatosului…), alaturi de “simpaticul Mircea Toma” (vezi UPDATE mai jos)? De Oprescu, primarul Capitalei Romaniei infratite cu cel de-al doilea mare oras romanesc, Chisinaul, ce sa mai vorbim? Probabil a fost mai preocupat sa-si mai faca vreo vasectomie, ceva, daca nu cumva s-a aflat pe treptele Muzeului de Istorie, lustruind la vreun element reprezentativ al statuii lui Traian.
La Chisinau, jale pe toata linia. Discursurile primarului Dorin Chirtoaca, fostul coleg al lui Eugen Tomac in Liga Tinerilor Romani de Pretutindeni, si a fostului presedinte interimar Mihai Ghimpu sunt intristatoare si intristate, mai ales prin lipsa oricarui minim gest de compasiune al Romaniei, tara-mama aparent lobotomizata, care pare ca si-a uitat o parte din creier si inima sa putrezeasca intr-o galeata cu apa statuta din Prut (sau Nistru). Mihai Ghimpu catre tinerii din Piata Marii Adunari Nationale: “Să ridicaţi lumânările în sus să se vadă şi de la Guvern, şi de Preşedinţie, şi de la Parlament, şi de la Moscova, şi de la Bucureşti. Îmi pare rău că nici Bucureştiul astăzi n-a aprins în Ţara în care s-au unit toţi românii o lumânare în memoria moldovenilor care au stat la baza fondării Statului Român”. “Astăzi, din păcate, doar pe clădirea municipiului a fost coborât în bernă drapelul de stat, tricolorul şi doar la drapelele dumneavoastră din piept sunt prinse panglici negre în semn de doliu. Nu am avut alte asemenea acţiuni nici în municipiul Chişinău, din câte cunosc, nici în afara municipiului şi din păcate nici dincolo de Prut, la Iaşi, la Cluj, la Bucureşti sau în alte oraşe.”, a remarcat, cu jale, tanarul primar Dorin Chirtoaca.
Intr-adevar, la Bucuresti, cu exceptia Academiei Romane – cinste ei! – si a istoricilor romani care au rostit la Iasi si Chisinau adevaruri deranjante pentru urechile rusilor si ale slugilor lor, tacerea s-a intins peste intreaga Romaniei, ca un duh mut, acoperind in bezna si absorbind sufletul si constiinta fiintei nationale romanesti. O palma romaneasca pe obrazul deja jupuit de urme de cizma ruseasca al basarabenilor. O zi care ar fi trebuit sa fie Zi de Doliu National, asa cum a fost si 28 iunie 1940, cand clopotele au batut in toata tara, drapelele au fost coborate in berna si sirenele au uruit a moarte deasupra tuturor oraselor Romaniei, crestinii cazand in genunchi pe strazile Bucurestilor pentru fratii lor de peste Prut, a trecut lasand asupra romanilor doar tacerea mieilor. Suntem gata de decapitat. Nici icnet nu mai avem in noi.
Poate odata cu numirea lui Eugen Tomac in functia de consilier de stat la Presedintele Romaniei, acesta va gasi prin vreun sertar de la Cotroceni si discursul ratacit de autoritatile statului in ziua de 16 mai 2012, la 200 de ani de la raptul rusesc asupra Basarabiei. Nu de alta dar o singura data sunt 200 de ani.
Daca astazi ne e frica sa nu suparam, cumva, Rusia, ar trebui sa luam o lectie de demnitate de la inaintasii nostri, care nu ezitau sa reclame agresiunea samavolnica a Imperiului rusesc asupra principatului romanesc al Moldovei de la 1812. Chiar daca Romania Mare era doar un vis, inca neimplinit, in urma cu 100 de ani, la 1912, marii romani din Romania mica nu pregetau sa-si comemoreze fratii, prin manifestari nationale. Marele istoric Nicolae Iorga, la fel ca alti carturari ai zilei, publica “Basarabia Noastra – Scrisa dupa 100 de ani de la rapirea ei de catre Rusi” in care arata cum anume prin taranul roman s-a mai pastrat identitatea romaneasca in Basarabia. Si indemna Iorga, in incheierea lucrarii, ca prin munca incordata si bine oranduita sa grabim venirea vremurilor in care viata romaneasca in Basarabia isi va reintra in menirea ei nationala (subl lui Iorga). Sa dea Dumnezeu sa nu mai urmeze inca 100 de ani pana atunci. 100 de ani de tacere.
UPDATE: Pana la urma a aparut o declaratie a Guvernului, respectiv a lui Victor Ponta. In mod ciudat, desi apare cu data de 16 mai pe site-ul Guvernului, ea a aparut pe YahooNews – portal de stiri online, deci – de abia a doua zi, pe 17, si a fost mediatizata doar dupa doua sau chiar trei zile de la data comemorarii celor 200 de ani. Cand o fi fost scrisa, de fapt?
“Raman alaturi de Basarabia, basarabeni si romanii de pretutindeni!”, a fost mesajul secretarului de stat al Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni Eugen Tomac, care si-a prezentat bilantul, vineri, la Chisinau, si si-a anuntat indirect demisia, amintind ca fluturasul sau de campanie din urma cu patru ani a avut ca deziderat anuntat sloganul “Basarabia, cetatenia este dreptul tau!”.
In urma verdictului, Dinescu nu mai are dreptul sa ocupe o demnitate publica ( sa fie numit intr-o functie cu un rang similar celei de secretar de stat) timp de trei ani.
Potrivit unui comunicat remis redactiei Ziaristi Online de Curtea de Apel Targu Mures (foto), Ministerul Educatiei Nationale este obligat sa reaseze normalitatea pe soclul de unde a fost vremelnic indepartata de “ungurenii” fostului prim-ministru la fel de vremelnic precum nedreptatea-i.
Osemintele extremistului horthyist vor fi duse de un „detașament de husari călări” (!?) (dupa Adevarul: “garda de onoare a Adunării Naţionale Ungare” – nota red.) la Odorheiu Secuiesc, de Rusalii, unde, la 27 mai vor fi reînhumate în cimitirul catolic.
August 26th, 2014 
VR 
Mult stimate D-le Victor Roncea,
Posted in 
Tags: 
