Posts Tagged ‘Nicolae Ceausescu’

Rechizitoriul Mineriadei merge mai departe, prin Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România. Victor Roncea în Dosarul Mineriadei, acum la ICCJ (fragment)

Asa am fost extras din Piata Universitatii pe 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu si colegii din Arhitectura in aceasta masina

La rugămintea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) întrerup serialul cu extrase largi din Rechizitoriul Mineriadei. O lucrare a Asociaţiei, aflată în faza de redactare finală, va cuprinde o sinteză a acestui Rechizitoriu epocal. Voi reveni aşadar cu prezentarea cărţii de marturii şi documente, unele cu totul inedite, a Asociaţiei. Până atunci, redau din cele circa 20 de intrări cu numele meu din materialul redactat de procurorii militari un fragment care mi-a adus aminte de cum am trecut prin marea de mineri cu o Dacie a MAI sau SRI (foto). Voi reveni totuşi cu unele capitole din Rechizitoriu care mi se par mai interesante şi sunt mai puţin cunoscute publicului.

“(…) Din declaraţia persoanei vătămate Roncea Victor – Alexandru rezultă că în ziua de 13.06.1990 în jurul orei 10:30 în timp ce acesta se afla în incinta Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” Bucureşti a văzut că “muncitorii” I.M.G.B. au spart geamurile Institutului şi au bătut mai multe persoane. A văzut că au fost aruncate sticle incendiare şi că o dubă de culoare albastră a fost răsturnată şi incendiată şi că au existat atacuri între manifestanţii din Piaţa Universităţii şi poliţişti. Ulterior, deplasându-se către Universitate s-a întâlnit cu numiţii Ţarălungă Sebastian, Tina M. Leto, Felix Goldstein, Cristi Ciubotaru, Pascal Ilie Virgil, Titi Calistru, Mihai Popescu Stoeneşti şi alţii.
În zona Poliţiei Capitalei s-a întâlnit şi cu Andrei Rochian – ofiţer de marină în Marina Comercială. A văzut cum clădirea dinspre Ministerul de Interne şi din spatele I.G.P.-ului ardea. În timp ce se afla la intrarea din stânga a Ministrului de Interne a auzit un foc de armă din interior care a ucis o persoană ce se afla la o distanţă de 10 m de el. Acesta declară că glonţul a intrat în ochiul persoanei şi a ieşit prin ceafă. S-a întâlnit cu numitul Eugen Popescu care filma pe o stradă paralelă cu râul Dâmboviţa. La Universitate s-a întâlnit cu numiţii Marian Munteanu, Mihai Gheorghiu, Eugen Popescu, Alexandru Baboş, Bogdan Petrescu, fratele său şi alţi prieteni. Acesta declară că a mai văzut o persoană împuşcată în cap în faţa blocului Romarta şi o alta împuşcată în picior.
În data de 14.06.1990, în jurul orei 05:00 în timp ce se afla în ultima cameră a turnului Institutului de Arhitectură Ion Mincu împreună cu Alexandru Baboş, Bogdan Petrescu, Roncea George, Sebastian Ţarălungă, Adrian Tudor, Sârbu Ştefan, Sârbu Alexia Adela, Bereczky Nagy Dorottya, Anghel Silvana, Mihai Frunzetti, Adrian Alexandru şi o studentă din anul I la Arhitectură au fost agresaţi fizic cu răngi metalice şi bâte de către mineri. Ulterior, el împreună cu Adrian Tudor şi două studente din anul I au fost transportaţi de un miner şi un şofer cu o maşină la sediul Guvernului. Aici i-au fost confiscate mai multe bunuri personale, aparatul foto etc.
Împreună cu alte 43 de persoane a fost transportat la U.M. 0575 Măgurele. (…)”

Victor Roncea Blog

PS: Astăzi am fost la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României pentru a mi se înmâna înştiinţarea privind derularea Procesului Mineriadei:

În ziua în care a fost arestat generalul Iulian Vlad s-a înfiinţat Grupul pentru Dialog Social. Istoria post-decembristă a României scrisă de procurorii militari. RECHIZITORIUL Dosarului Mineriadei (III)

Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă şi pentru că am constatat că nimeni nu a făcut-o până acum, am început să public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi. Episoadele anterioare pot fi găsite după eticheta Rechizitoriul Mineriadei.

Continuarea Capitolului II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI

La 25 decembrie 1989 a avut loc, la Târgovişte, procesul soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu urmat, în aceeaşi zi, de execuţia acestora. La procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu au participat, ca delegaţi, din partea C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, general Victor Atanase Stănculescu și Virgil Măgureanu.

De asemenea, au mai fost prezenţi maiorul Mugurel Cristian Florescu şi locotenentul-major Trifan Matenciuc. În data de 28 decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr.20/1989, în vigoare de la 29 decembrie 1989, a fost eliberat din funcţia de şef al Marelui Stat Major din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi adjunct al ministrului apărării naţionale, generalul-maior Ştefan Guşă.

În aceeaşi zi, prin Decretul C.F.S.N. nr.17, publicat în Monitorul Oficial în 29 decembrie 1989, a fost rechemat în activitate generalul-colonel Vasile Ionel şi numit, prin Decretul C.F.S.N. nr.20/1989, semnat de Ion Iliescu, în funcţia de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, funcţie pe care a îndeplinit-o până la 30 aprilie 1991. În această calitate, Vasile Ionel a cumulat și funcțiile de prim-adjunct al ministrului apărării (28 decembrie 1989 – iunie 1990) și secretar de stat al M.Ap.N. (iunie 1990 – mai 1991).

Inculpatul Ion Iliescu l-a numit, apoi, pe g-ral.col. Vasile Ionel, consilier prezindenţial şef al Administraţiei Prezidenţiale, la 01.05.1991, funcţie pe care a deţinut-o până la 01.09.1994 când, tot Ion Iliescu, l-a numit consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, funcţie în virtutea căreia a fost şi membru al C.S.A.T., până la 21.11.1996. La data de 21.10.1994, Vasile Ionel a fost avansat la gradul de general de armată, iar după trecerea sa în retragere, a fost numit, la 27.02.2004, administrator al Uzinei de Armament M.F.A. Mizil. A decedat în anul 2015.

Generalul-colonel Vasile Ionel care, în perioada 1949 – 1954, a urmat cursurile Academiei Militare de Artilerie şi Rachete din U.R.S.S., a fost trecut în rezervă de Nicolae Ceuşescu, în cadrul procesului de îndepărtare din armată a generalilor care îşi efectuaseră studiile în Uniunea Sovietică.

În ziua de 31 decembrie 1989 a fost arestat generalul-colonel Iulian Vlad, în biroul său de la Ministerul Apărării Naţionale, prezent la arestare fiind şi Gelu Voican Voiculescu. Generalul Iulian Vlad era şeful Direcţiei Securităţii Statului care, încă din 27 decembrie 1989, prin Decretul nr.4/1989 al C.F.S.N., trecuse în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Prin acelaşi Decret nr.4/1989, au mai trecut în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Comandamentul Trupelor de Securitate împreună cu organele şi unităţile din subordinea acestora.

Consiliul Frontului Salvării Naţionale, ca organ al puterii de stat, trebuia să fie unul neutru politic. Subsumat acestui scop, prin Decretul- Lege nr. 8/31 decembrie 1989, publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, a fost reglementată înregistrarea și funcționarea partidelor politice, trecându-se de la sistemul partidului unic la sistemul pluripartid. În art. 1 se preciza că: „În România este liberă constituirea partidelor politice, cu execepţia partidelor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat şi de drept, în România.
Nici o altă îngrădire, pe motiv de rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură, sex sau convingeri politice nu poate împiedica constituirea şi funcţionarea partidelor politice”.

Tot la 31 decembrie 1989, s-a constituit Grupul pentru Dialog Social (G.D.S.), „ca un grup de sine stătător, care acţionează legal, începând de astăzi, 31 decembrie 1989. El aspiră să reprezinte conştiinţa lucidă a acestei societăţi care a fost umilită şi destructurată. Vrem să contribuim la ieşirea din dezastru şi la regenerare.
Grupul pentru Dialog Social este un grup independent, strict informal, care nu se subordonează niciunei grupări politice şi care refuză orice colaborare cu cei care au susţinut vechiul regim.
Declarăm explicit: Nu vrem să fim un centru de putere ci un centru de influenţă.Pe cont propriu fiecare membru al grupului are dreptul la propriile sale opţiuni şi orientări politice, care nu afectează însă, în niciun fel, statutul şi orientarea Grupului.
Grupul pentru Dialog Social este o instanţă de reflexie critică asupra problemelor fundamentale care frământă societatea civilă română, asupra inserării ei in contextul european: civilizaţie – cultură – politică – societate civilă – ecologie. Este un club de dezbateri între intelectuali de diferite profesii, care îşi propun să prospecteze căile de evoluţie şi organizare ale acestei societăţi, o evoluţie bazată pe valorile umane şi pe drepturile omului. Grupul pentru Dialog Socialîşi propune să fie un laborator în care economişti, sociologi, politologi, istorici, filozofi, urbanişti, scriitori, teologi, etc. să găsească (să caute) împreună strategiile şi soluţiile de care societatea română va avea nevoie în viitorul imediat”, se arăta, printre altele, în declaraţia de constituire a acestei organizaţii neguvernamentale.

Începând din 2 ianuarie 1990, ministrul apărării Nicolae Militaru, împreună cu Gelu Voican Voiculescu, prim-viceprim-ministru, au coordonat preluarea de către M.Ap.N. a structurilor fostei securității. La conducerea fostelor Direcţii Judeţene de Securitate au fost desemnaţi ofiţeri din cadrul M.Ap.N. Ofiţerii din cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti au fost trecuţi în rezervă, considerându-se că aceştia au făcut poliţie politică în favoarea regimului Ceauşescu însă, după puţină vreme, aşa cum vom arăta în continuare, unii dintre ei au fost încorporaţi într-o nouă structură informativă, U.M. 0215, sub ordinele lui Gelu Voican Voiculescu în cadrul Ministerului de Interne.

Va urma

Victor Roncea Blog

Decembrie 1989 – Istoria se studiază după documente… false. Stenograma CPEx al CC al PCR din 17 decembrie cu Nicolae Ceauşescu este contrafăcută. DOCUMENTE COMPARATE

9 ceausescu clasa foto c dinu lazar

Foto: Dinu Lazăr (Raspuns: N-am ştiut!)

Tocmai ce-am aflat azi de la George Damian ca Casa Regală a secretizat maculatoarele lui Mihăiţă I de la Arhivele Naţionale. Motivul, din câte se pare, este simpatia acestuia faţă de Mişcarea Legionară, reflectată pe alocuri în caietele sale şcolare. Dar ce te faci când documente nesecretizate, aflate la Arhivele Naţionale, sunt false şi un istoric al anului 2050 sau chiar unul pifan de-acum le va lua drept bune?! Aşa este cazul Stenogramei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 17 decembrie 1989, când Nicolae Ceauşescu s-a dezlănţuit împotriva colaboratorilor apropiaţi, a foştilor aliaţi occidentali şi a puterilor “frăţeşti” din blocul sovietic, dând ordinul represiunii. Despre toate acestea am scris câte ceva aici:

DECEMBRIE 1989 – Lovitura Moscovei în România. Documente şi mărturii adunate şi selectate de Victor Roncea. BURSA 18.12.2015 – Ţinta Ceauşescu

Ceausescu GorbaciovDECEMBRIE 1989 – Lovitura Moscovei în România

 

BURSA 18.12.2015

Selecţie de VICTOR RONCEA

La 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, în ciuda tonelor de materiale apărute pe acest subiect, constatăm că au fost ignorate, parcă dinadins, tocmai documentele legate de cercetarea operaţiunii care a condus la schimbarea regimului, decapitarea lui Nicolae Ceauşescu şi instalarea lui Ion Iliescu, considerat un favorit al Moscovei încă din anii “80. De exemplu, niciodată până astăzi nu a fost publicat, pentru publicul larg, întreg conţinutul Raportului senatorial de cercetare a acţiunilor din decembrie 1989, însumând rezultatul a mii de ore de anchetă, cu sute de personaje-cheie chestionate, împreună cu Opiniile separate ale membrilor Comisiei speciale. La fel, Raportul SRI privind evenimentele din decembrie 1989. O lucrare aflată în curs de apariţie a înglobat toate aceste documente şi multe altele, unele dintre ele absolut inedite. Este vorba de “Decembrie 1989 – Lovitura Moscovei în România“, care conţine documente şi mărturii adunate de ziaristul Victor Roncea în 26 de ani de cercetări jurnalistice şi din ale cărei anexe redăm astăzi câteva extrase. Pentru început, un preambul al Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 (Nicolaescu – Gabrielescu) privind contextul internaţional şi informările Securităţii către şeful statului.

Ţinta Ceauşescu

În receptarea sensului proceselor aflate în derulare pe plan european, un rol important credem că l-au avut informaţiile aflate la dispoziţia dictatorului, obţinute de organele specializate ale statului cu atribuţiuni în domeniu. O bună parte a acestor materiale se află în posesia comisiei şi prin selecţie le vom evidenţia în cele ce urmează.
La sfârşitul anului 1989, personalităţi politice străine iau frecvent atitudini publice la adresa situaţiei din România, unele dintre ele constituindu-se în tot atâtea avertismente la adresa dictatorului.
Într-un interviu acordat postului “Radio France International” la 24 noiembrie 1989, consilierul prezidenţial sovietic Oleg Bogomolov declara:
“Procesul care se desfăşoară în prezent în unele ţări din Europa de est are un caracter ireversibil şi de generalitate.
Anumiţi conducători politici pot să nu fie conştienţi de necesitatea unor asemenea schimbări, dar viaţa însăşi le-o va impune. De aceea eu privesc cu un anumit optimism evoluţia viitoare a României.” (D.S.S./SIE nota 0086/ 27.11.1989).
La 10 octombrie 1989, după încheierea reuniunii la nivel înalt a CEE de la Strasbourg, preşedintele Franţei a lansat public următoarele idei: “… problema unor provincii cum ar fi Silezia, Mazuria, Prusia Orientală etc. trebuie să rămână intangibilă. În schimb nu trebuie să se omită existenţa divergenţelor între Ungaria şi România în problema Transilvaniei sau problema Basarabiei… Franţa şi URSS trebuie să-şi reia rolul de asigurare a echilibrului în Europa, aşa cum au făcut-o de secole”. Declarându-se în dezacord cu Înţelegerile convenite la Yalta, a menţionat că acestea au dus nu numai la divizarea Europei ci, mai ales,”la consfinţirea dominaţiei continentului de către SUA şi URSS”. (D.S.S./SIE/nota 00288 din 12.12.1989).
Buletinul de ştiri al Casei Albe a publicat un interviu al preşedintelui George Bush, acordat unor ziarişti americani, în care referitor la Româ¬nia se spuneau următoarele: “Aş dori să vad unele acţiuni şi în această ţară… Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Am trimis în România un nou ambasador, Alan Green, care îmi este prieten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent, ce cunoaşte bine părerile mele despre democraţie şi libertate. Cred că Alan Green a plecat la 29 noiembrie 1989 spre România şi el va prezenta punctul nostru de vedere, al meu personal, preşedintelui Nicolae Ceauşescu. În orice caz vom încerca, dar va fi foarte greu.”
Conform aceluiaşi buletin de ştiri al Casei Albe, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru problemele Europei şi Canadei, Raymond Seitz, a declarat la o conferinţă de presă ţinută la Washington următoarele: “Nu pot să anticipez ce se va întâmpla în România. Este o ţară insensibilă sau imună la toate schimbările care au loc în Europa răsăriteană. Ea are unele particularităţi proprii. Situaţia drepturilor omului este de-a dreptul deprimantă. Pentru moment nu există nici un indiciu că ceea ce s-a întâmplat în mod atât de fericit şi salutar în majoritatea altor regiuni din Europa răsăriteană se va întâmpla şi în România. Dar în orice caz “îi ţinem pumnii”.(D.S.S./SIE/ Nota 277 din 02.12.1989).
Iată cum comentează doi americani, M.R. Beschloss şi S. Talbott după cinci ani de la evenimente: “… S-ar fi putut ca Baker să aibă şi alte motive, în afară de dorinţa sa de a pune capăt vărsării de sânge. Statele Unite tocmai lansaseră o invazie masivă în Panama, numită Operaţiunea Cauza Justă, al cărui principal scop era să-l înlăture de la putere pe dictatorul statului, gl. Manuel Noriega, şi să-l aducă înapoi, în Florida, pentru a fi judecat căci era acuzat de trafic de droguri”.
Citând situaţia din Panama, Ivan Aboimov, unul din adjuncţii lui Şevardnadze, remarca faţă de Matlock, cu nedisimulată amărăciune:
“- Se pare că v-am transmis dumneavoastră Doctrina Brejnev!”.
De fapt aceste declaraţii, cât şi cartea lui Gyula Horn, premierul ungar, care se referea tot la acest moment ori la ajutorul “maghiar”, dat poporului român în Decembrie 1989, vin să confirme punctul de vedere al primei comisii senatoriale, exprimat încă din anul 1991.
În continuare, redăm un articol din România Liberă, semnat de domnul Vladimir Alexe, care, probabil, folosind diferite surse, a ajuns la aceleaşi concluzii “…Puţini ştiu astăzi că eliminarea lui Ceauşescu a fost pecetluită la întâlnirea Mitterand – Gorbaciov de la Kiev, desfăşurată cu câteva săptămâni înaintea declanşării evenimentelor din Decembrie. Imediat după “90, dl Dan Amadeu Lăzărescu a dezvăluit că în septembrie “89, fiind la Paris, cu ocazia unui Congres Internaţional de Istorie, a aflat de la Marcel Schapira (importantă personalitate a francmasoneriei româneşti şi internaţionale) că Occidentul căzuse de acord cu Gorbaciov, asupra necesităţii eliminării lui Ceauşescu, şi că, în acest scop, fusese desemnat un general pentru aducerea la îndeplinire a operaţiunii. Menţionăm că în vara lui “89, au avut loc în Ungaria câteva contacte între generali români şi ofiţeri ungari şi sovietici. Astfel, deşi ocultată de istoricii evenimentelor din decembrie “89, a avut loc o întâlnire între gl. Guşă şi Karpati, ministrul apărării din Ungaria, ale cărei detalii nu au fost făcute niciodată cunoscute nici de o parte, nici de cealaltă. În acelaşi timp gl. Chiţac şi gl. Victor Stănculescu au vizitat şi ei Ungaria, având – potrivit anumitor surse – o serie de contacte la cartierul general al Armatei Sud a U.R.S.S., unitate care-şi avea statul major în Ungaria şi misiunea de a asigura întreg flancul balcanic al U.R.S.S. În cadrul Armatei Sud funcţiona şi o unitate specială SPEŢNAZ, a GRU, formată atât din militari specializaţi în cercetare-diversiune, în spatele frontului, cât şi din civili – aşa numiţii “visautniki” – pregătiţi să acţioneze în teritoriu, deghizaţi în turişti, după ce anterior se familiarizau cu regiunea călătorind în grupuri de sindicalişti sportivi, fruntaşi în producţie, etc. De fiecare dată când grupuri de “visautniki” soseau în excursii (recunoaştere), aceştia erau însoţiţi de ghizi translatori, asiguraţi exclusiv din cadrul rezidenţei sovietice în ţara respectivă, furnizaţi de ambasadele U.R.S.S. Niciodată de ghizi locali. Armamentul uşor şi aparatura de comunicaţie sofisticată, dar portabilă şi lesne camuflabilă, ale acestor “visautniki” au atras mai demult atenţia serviciilor secrete occidentale. După mai bine de 10 ani de investigaţii, aceştia au descoperit, cu stupoare, că “visautniki” sovietici erau mai bine echipaţi decât unităţile cercetare-diversiune din occident. Probabil că de aceea a fost atât de sigur pe el Gorbaciov atunci când, pe 20 decembrie 1989, a anunţat în mijlocul unei sesiuni a Sovietului Suprem: În următoarele 24 de ore în România vor interveni schimbări radicale’. “Visautniki” erau la datorie în plină acţiune semnalată peste tot. Se pare, însă, că era prea târziu. Revoluţia începuse, Gorbaciov nu se înşelase. Alt personaj politic la curent era Mitterrand.
Analizând fie şi numai aceste luări de poziţie publice din partea unor asemenea personalităţi, unde fiecare cuvânt este folosit doar după o atentă evaluare şi cu o semnificaţie precisă, nu poate să nu surprindă intuiţia că “va fi foarte greu” să se realizeze şi în România schimbările aşteptate, ea prezentând unele “particularităţi proprii” care exclud posibilitatea producerii unei “revoluţii de catifea” într-o manieră similară celor din celelalte ţări socialiste est-europene, iar viitorul apropiat avea să confirme aceste previziuni.
România a fost nelipsită de pe agenda contactelor politico-diplomatice la nivel înalt şi a frecventelor reuniuni ale unor organisme suprastatale, organizate în perioada de referinţă:
“Raportăm următoarele informaţii obţinute pe mai multe linii cu privire la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov: în cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre SUA şi URSS, organizate la iniţiativa sovieticilor, cele doua părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unei noi strategii comune care să le asigure în continuare un rol dominant în toate problemele internaţionale… Sunt date că URSS va face noi concesii în favoarea americanilor în schimbul obţinerii de ajutoare economice şi financiare. Se urmăreşte stabilirea unui nou echilibru pe continentul european, care să permită atenuarea treptată a diferenţelor de sistem politic şi economic între ările socialiste şi cele capitaliste”. Din datele de care dispunem rezultă că la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov ar urma să se discute şi problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de “reforme reale”, fiind avute în vedere îndeosebi R.P. Chineză, Cuba şi România. Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi vor solicita ca şi URSS să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier…În cadrul consultărilor din ultimele zile cu administraţia de la Washington guvernele Angliei, Franţei, R.F. Germania şi Italiei au insistat pentru ca fiecare dintre statele vest-europene să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est, astfel încât să-şi asigure promovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă.” (D.S.S./SIE/ Notă raport 00275 din 01.12.1989)
(va urma)

Sursa: BURSA

Vedeţi şi:

Dezvăluirile generalului Iulian Vlad, şeful Securităţii, despre 21 şi 22 Decembrie 1989: “Uşile sediului CC al PCR s-au deschis la ordinul meu!” TEXT/VIDEO

 

Ce au în comun Noica, Ţuţea şi Ceauşescu? Au iubit România. Mai rar, azi.

“(…) Manuscrisele lui Eminescu ne-au creat o fericită complicitate (în sfârşit, am şi eu ceva comun cu manuscrisele eminesciene, iar asta tot datorită lui Noica). Temător până la obsesie să nu se întâmple o calamitate – incendiu, inundaţii, cutremur – şi să fie distruse, s-a înţeles cu cineva din conducerea Bibliotecii Academiei să-l lase să scoată câte un caiet din manuscrise şi să le copieze la xerox. El risca acţiunea, bibliotecarul la fel, dar trebuia găsit un xerox. M-a întrebat dacă aş fi dispus să particip la operaţiune. Eram, dar trebuia găsită o persoană de încredere care răspundea de un xerox. Din aproape în aproape am ajuns la un salariat de la un institut de proiectări (nu ştiu numele persoanei nici a institutului, nu am ştiut nici atunci, mă bazam doar pe seriozitatea celui care mi-l recomandase). Noica aducea caietul, eu îl dădeam mai departe şi peste o zi ni se înapoiau originalul şi copia. Păstrez şi acum câteva pagini (copii în plus făcute la întâmplare sau din mărinimia lucrătorului), caietele – vreo şase-şapte la număr, sunt, probabil, cele pe care le-a donat Muzeului de la Ipoteşti. N-am dus treaba până la capăt, fiindcă ni s-a spus că nu mai există rezervă de toner în institut. Plata copierii a suportat-o profesorul, nu a acceptat să contribui şi eu. (…)”

Ziaristi Online:

Petre Ţuţea savuros: “Mor de dragul lui Nicolae Ceaușescu ăsta! Îmi vine să-l pup de drag ce-mi e. Se pupă cu toți negroteii ăia șefi de stat şi face rost de valută să nu mai depindem de muscali!”

Tutea despre CeausescuFoto Petre Ţuţea: Emanuel Pârvu
Petre Anghel: “(…) Pe lângă noi a trecut o mașină cu număr de înmatriculare mic. Țuțea s-a oprit, s-a uitat după ea, apoi zice, cât îl ținea gura, și-l ținea:
– Mor de dragul lui Niculae Ceaușescu ăsta! Îmi vine să-l pup de drag ce-mi e (e bine, gândesc eu, vorbește să-l audă milițienii). Se duce prin toate țările, se pupă cu toți negroteii ăia șefi de stat prin Africa și le bagă pe gât produsele românești, face rost de valută, să nu mai depindă de muscali.
– Da, murmur eu.
– Când am ieșit din pușcărie, i-am trimis un memoriu în 64 de puncte, în care i-am explicat, pe limba lui de prost, să înțelegă și el, principiile de guvernare ale unui stat național. Le-a priceput. Le aplică punct cu punct. (…)”

 

BASARABIA, de la Ordinul Mareşalului Ion Antonescu din 22 iunie 1941 la Gheorghe Gheorghiu Dej, Nicolae Ceauşescu şi Traian Băsescu

22-iunie-1941-Romanii-se-roaga-pentru-dezrobirea-Basarabiei-in-Piata-Palatului-2-Foto-Willy-PragherLa 22 iunie România aniversează declanşarea “Războiului Sfânt pentru Reîntregirea Patriei”. Mareşalul Ion Antonescu avea să plătească cu viaţa această îndrăzneală de a veni de hac vrăjmaşului, bolşevic anti-creştin şi invadator. „Dacă mor – este pentru Bucovina şi Basarabia. De ar fi să reîncep, aş face la fel …”, avea să spună Mareşalul mamei sale în după-amiaza zilei de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus spre locul de execuţie de la Jilava, după cum aminteşte Profesorul Gheorghe Buzatu. Iată că, din câte se pare, aceeaşi soartă au avut de împărtăşit şi Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nicolae Ceauşescu. Şi din aceleaşi motive. După cum reiese din documente, ambii conducători ai României au condamnat Pactul Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop) cu puţin timp înainte de moarte…

Este de remarcat cu această ocazie că dragostea pentru pământul străbun al Basarabiei sau dedicaţia faţă de slujirea interesului naţional a unora dintre conducătorii României transcende de-a lungul anilor indiferent de regimuri, complicaţii şi afilieri politice. S-a spus, în bloc, că şefii comunişti ai României au abandonat Basarabia, nordul Bucovinei, Insula Şerpilor şi Tezaurul României în braţele sovieticilor, invocându-se teoria de sorginte kaghebistă că ţara noastră a fost, pe plan internaţional, după debarasarea de trupele de ocupaţie ale Armatei Roşii, un “cal troian” al URSS infiltrat în tabăra NATO. Nimic mai fals! Iată că noi şi noi foste documente secrete care ies la lumină zilele acestea demonstrează falsitatea acestei dezinformări strategice prezentă la loc de cinste în panoplia “masurilor active” ale URSS şi continuatorilor ei împotriva României.

Dincolo de grozăviile sistemului represiv (amintim, însă, şi eliberarea deţinuţilor politic survenită în 1964), România ante-decembristă s-a bătut diplomatic cu imperiul sovietic mult mai abitir decât au făcut-o “emanaţii” de după 1989. O nouă lucrare, excepţională, se adaugă la seria de dezvăluiri istorice despre această bătălie, devoalări la care şi-au adus contribuţia atât câţiva istorici basarabeni extraordinari, care au reuşit să pună în circulaţie documente şi stenograme din arhivele fostului KGB sau ale CC al PCUS, cât şi cunoscutul istoric american Larry Watts, care a publicat, la rândul său, în lucrările sale de referinţă, documente inedite din arhivele secrete ale participanţilor la Războiul Rece.

Lucrarea la care ne referim azi îi aparţine profesorului dr. Ion Constantin şi se intitulează doct Problema Basarabiei în discuțiile româno-sovietice din timpul Războiului Rece (1944-1989), fiind prezentată în premieră, printr-un extras semnificativ, cu referire până la anul 1965, de către portalul Basarabia-Bucovina.Info. Reputatul şi pasionatul istoric în problematica Basarabiei reuşeste să prezinte, în acest (sperăm) prim volum dedicat bătăliei româneşti pentru Basarabia şi Bucovina, o multitudine de poziţii şi contre dure între reprezentanţii României şi cei ai URSS, de la cel mai înalt nivel până la stări şi situaţii specifice, prezente în rapoartele sovieticilor “moldoveni” catre muma Rusie, conducerea centrală de la Kremlin. Din lupta pentru românism nu lipseşte nici dezbaterea cu scântei despre limba “moldoveanească” sau originea lui Eminescu şi a lui Ştefan cel Mare…

Ca o notă distinctă, nu pot să nu amintesc cu această ocazie aniversară şi ieşirea fostului preşedinte, Traian Băsescu, care a declarat în timp ce era încă în funcţie că dacă ar fi fost în locul conducătorului Ion Antonescu ar fi dat acelaşi ordin la 22 iunie 1941: “Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!”, considerând totodată lovitura Regelui Mihai de la 23 august 1944 drept “un act de trădare” (Video aici). Rămas în istoria recentă a României ca un personaj caraghios, posedat de o muiere şi o gaşcă de pseudo-intelectuali profitori ai tuturor regimurilor, consacraţi ca “duşmani naturali” ai românilor, fostul preşedinte a reuşit să contrarieze mulţi dintre adulatorii săi la ordin cu această afirmaţie, demonstrând încă o data teoria multiplului Băsescu. La înmormântarea profesorului Gheorghe Buzatu (ca şi la ce a Părintelui Justin Pârvu) unul dintre aceşti Băsescu a trimis o coroană omagială. Care o fi Băsescul cel adevărat probabil că nici el nu mai ştie… În tot cazul, în ciuda declaraţiilor lui patriotarde, putem constata că nici nu s-a omorât prea tare şi nici nu a murit pentru Basarabia.

Documentare: “Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!” Prof. Gh. Buzatu despre Ordinul lui Ion Antonescu: “22 iunie 1941, Zi astrală a Istoriei neamului românesc”

INEDIT. Icoana de luptă a oştirilor conducătorului Ion Antonescu în Razboiul Sfânt pentru dezrobirea Basarabiei: Sfântul Ioan Botezătorul, acum la Biserica Sf. Ştefan – Călăraşi din Bucureşti. FOTO/VIDEO EXCLUSIV RONCEA RO

In genunchi pentru Basarabia si Bucovina. Fotografii inedite de Willy Pragher din 22 iunie 1941, ziua declansarii Razboiului Sfant

Ceauşescu în faţa lui Brejnev: Basarabia, pamânt românesc!

Ostilităţile de la Kremlin pentru Tezaurul României. Ceauşescu vs Brejnev şi alţi capi KGB. DOSARELE Basarabia-Bucovina.Info

Dr. Larry Watts despre „CURSUL DEOSEBIT” AL ROMÂNIEI ȘI SUPĂRAREA MOSCOVEI: Disputa sovieto-română și campaniile propagandistice antiromânești din RSSM (1965-1989). EXCLUSIV

DOCUMENTE din Arhivele KGB si CC al PCM din RSSM. Basarabia si “Relaţiile sovieto-române în prima jumătate a anilor ’60″, analizate de Elena si Gheorghe Negru

Părintele Justin despre Ceauşescu şi Biserica naţională în anii comunismului

rp_Parintele-Justin-Manastirea-Petru-Voda-album-de-fotografie-Precum-in-cer-asa-si-pe-pamant-Precum-in-cer-ro-Cristina-Nichitus1.jpg“De bine de rău, pe vremea aceasta dificilă a perioadei comuniste, nu a lipsit totuşi patriarhul şi clerul şi manifestările sărbătoreşti. I-a ţinut acolo, cum i-a ţinut, dar i-a înghiţit cât s-a putut. Ileana i-a batjocorit, Nicolae i-a ocrotit.”

Sursa: Doxologia – Românii şi Europa

Foto: Cristina Nichituş Roncea /

Albumul Părintele Justin Mărturisitorul

 

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova