Posts Tagged ‘andrei plesu’

Cazul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu sau sindromul deficitului maximal de rusine. Consiliul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti vs balta lui Liiceanu-Baumgarten-Mungiu: “Mostra de tabloidizare a limbajului proletcultist”

Precizările Facultăţii de Filosofie cu privire la concursurile didactice desfăşurate în luna septembrie

Domnul prof. Gabriel Liiceanu, membru al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, a publicat pe site-urile HotNews.ro, Contributors.ro şi Revista22.ro, o Scrisoare deschisă către domnul Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei şi Cercetării, sub titlul Balta stătută a facultăţilor noastre. Poziţiei sale i s-au alăturat A. Baumgarten, A. Mungiu–Pippidi şi alţii. Întrucât imaginea facultăţii noastre este grav afectată de informaţiile inexacte şi de manipulările repetate pe care prof. Liiceanu şi susţinătorii săi le vehiculează în mod public, Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti face următoarele precizări:

1. Aşa-zisa scrisoare deschisă a prof. Liiceanu a fost publicată înaintea încheierii procedurilor de validare a rezultatelor concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante de către Consiliul Facultăţii de Filosofie şi Senatul Universităţii din Bucureşti. Scrisoarea a fost, de fapt, o încercare brutală de presiune asupra Consiliului şi Senatului, cu scopul de a le intimida şi a le influenţa deciziile. Diferitele apeluri adresate în acelaşi timp Senatului au făcut parte, de asemenea, din aceste încercări de presiune asupra factorilor de decizie. Ca profesor cu o experienţă de douăzeci de ani, prof. Liiceanu ştie că asemenea intervenţii calcă în picioare autonomia şi libertatea academică.

2. În intervenţia sa, prof. Liiceanu denunţă o aşa-zisă situaţie inacceptabilă care s-ar fi petrecut în cadrul concursului de ocupare a postului de lector la „catedra de istoria filosofiei” de la facultatea noastră, în luna septembrie a acestui an. Prezentarea pe care o face acestei situații este falsă de la un capăt la altul. Astfel, nu există nicio „catedră de istoria filosofiei” în Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, aşa cum pretinde prof. Liiceanu. Îi reamintim colegului nostru că facultatea este organizată departamental de multă vreme şi că el a făcut parte, până de curând, înaintea pensionării, din Departamentul de Filosofie Teoretică, celălalt fiind Departamentul de Filosofie Practică şi Istoria Filosofiei.

3. Facultatea de Filosofie a scos la concurs nu două posturi, aşa cum i se pare prof. Liiceanu, ci trei. La Departamentul de Filosofie Teoretică, a fost scos la concurs postul de lector, poziţia 11, cu încărcătura didactică formată din disciplinele Fenomenologie, Hermeneutică, Fenomenologia de la Brentano la Husserl, Artă şi cunoaştere. Pentru acest post, s-au prezentat la concurs doi candidaţi. Utilizând termenii prof. Liiceanu, unul dintre candidaţi a fost „dinăuntrul facultăţii”, iar celălalt „din afară”. Amândoi candidaţii sunt specialişti în teme ale filosofiei heideggeriene, au fost doctoranzii şi sunt colaboratori apropiaţi ai prof. Liiceanu. În urma concursului, candidatul „dinăuntru” a primit nota 9,70 şi a cîştigat concursul, iar candidatul „din afară”, nota 8,88. Bănuim că prof. Liiceanu consideră că rezultatele acestui concurs sunt juste, chiar dacă a câştigat „omul dinăuntru”, „omul casei”, deoarece nu pomeneşte nimic în legătura cu ele în aşa-zisa sa scrisoare deschisă.

4. Cu totul altfel stau lucrurile, reclamă prof. Liiceanu, cu un al doilea concurs, acela de la Departamentul de Filosofie Practică şi Istoria filosofiei. Este vorba de postul de lector, poziţia 17, cu o încărcătură didactică ce constă în Filosofie contemporană, Introducere în etică, Introducere în estetică, Filosofie greacă. La concursul pentru acest post se referă prof. Liiceanu în scrisoarea sa, oferind informaţii inexacte.

5. Pe acest post de lector (istoria filosofiei – estetică – etică), nu au concurat doi candidaţi, cum susţine în mod curios prof. Liiceanu, ci trei. Unul dintre candidaţii „dinafară”, cel apreciat de prof. Liiceanu, după cum rezultă din scrisoarea sa, este unul şi acelaşi cu candidatul care nu a obţinut postul scos la concurs în domeniul său de specialitate, fenomenologia. Însă nici candidatul, nici prof. Liiceanu, nu au contestat şi nu contestă rezultatele de la postul de fenomenologie, cum am putea crede. Ei contestă rezultatele de la concursul pentru celălalt post, de istoria filosofiei, etică şi estetică, la care candidatul „dinauntru” a primit nota 9,50, candidatul „din afară”, lăudat de prof. Liiceanu pentru profilul său internaţional, nota 8,78, iar al treilea candidat, nota 8,44.

6. Informațiile privind metodologia concursurilor, criteriile de evaluare, ponderea diferitelor activităţi în punctajul general etc., potrivit prevederilor legale, au fost publice şi au putut fi accesate la adresa: https://filosofie.unibuc.ro/posturivacante. Acestea nu au fost contestate de nimeni, pe nicio cale, înainte de desfăşurarea concursului. Ele se află încă la aceeaşi adresă şi pot fi consultate de oricine. Prof. Liiceanu şi cei care îl acompaniază le ignoră însă în totalitate şi continuă să prezinte în mod fals situaţia privind ocuparea postului didactic în cauză.

7. În primul rând, prof. Liiceanu omite faptul că acest concurs nu este o evaluare generală şi abstractă a candidaţilor, menită să fixeze o ierarhie absolută, să stabilească definitiv care din ei aparţine „elitei” şi care „mediocrităţii”, aşa cum ni se sugerează tot timpul, ci o comparare complexă a tuturor performanţelor lor didactice şi ştiinţifice în raport cu un post didactic anume scos la concurs, pentru determinarea persoanei celei mai potrivite să ocupe acest post. Întrebarea-cheie nu e „Cine are în genere mai mare vizibilitate internaţională?”, ci „Care dintre candidaţi este mai bine pregătit pentru acest post anume?”. În acest context, încărcătura didactică a postului (ore de fenomenologie sau ore de istoria filosofiei și estetică, etică etc.) este esenţială în evaluare. Prof. Liiceanu omite faptul decisiv că unuia dintre candidaţi îi lipsesc nu doar competenţele didactice, ci chiar şi performanţele de cercetare în ariile de specializare corespunzătoare încărcăturii postului. Performanţele menţionate de prof. Liiceanu ţin de altă arie de specializare, de fenomenologie. Prin această manevră, se ascunde faptul că unul dintre candidaţi, oricât de bine pregătit şi de valoros ar fi, nu este de fapt specializat în sfera specifică postului scos la concurs.

8. În al doilea rând, sunt prezentate deformat şi minimalizator activitatea şi performanţele altui candidat. Se ajunge astfel în faţa unei situaţii în alb şi negru: unul dintre candidați este o uriaşă personalitate ştiinţifică, celălalt un asistent universitar oarecare; unul e un „Messi” (?!) al filosofiei, celălalt, „un copil de mingi”. Nu dorim să lezăm interesele niciunuia dintre cei doi tineri filosofi şi, de aceea, nu credem că e cazul să ne pronunţăm în nici un fel asupra meritelor lor. Este însă inacceptabilă, moral şi profesional, caracterizarea pe care prof. Liiceanu o face unuia dintre candidaţi, caricaturizându-i activitatea didactică şi ştiinţifică.

9. În al treilea rând, sunt ignorate deliberat criteriile de evaluare aprobate la nivel de universitate şi facultate, conform cărora au fost departajaţi candidaţii, pentru a se crea impresia falsă că departajarea ar fi fost arbitrară. Se pretinde că s-ar fi făcut o „scamatorie”, o „malversaţiune”, dar nu se indică în ce anume ar fi constat acestea, ce criteriu ar fi fost aplicat greşit, ce procedură s-a încălcat etc.

10. Prof. Liiceanu nu numai că este nemulţumit de rezultatele concursurilor didactice, dar îşi ridică statura mediatică şi asupra Facultăţii de Filosofie. El invocă reforma universităţii, îşi inventează adversari şi apelează la „oamenii de bine” pentru a face ordine în sistem, începând cu facultatea din care face parte. Dacă nu urmează indicaţiile sale, sugerează şi poate chiar ameninţă prof. Liiceanu, Facultatea de Filosofie va rămâne o echipă de liga C, va deveni o redută a plictiselii şi va ajunge curând un departament cenuşiu al Facultăţii de Jurnalism sau de „marketing cultural”. Prof. Liiceanu ignoră că Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti a fost ierarhizată recent în categoria A de către Ministerul Educaţiei şi, prin urmare, se află în fruntea listei facultăţilor de filosofie din ţară. Pentru a vedea că poziţia noastră este meritată îi dăm prof Liiceanu câteva exemple din domeniul organizării de conferinţe internaţionale, domeniu pe care îl consideră esenţial pentru o facultate. Anul acesta în facultatea noastră s-au organizat şi vor avea loc în continuare nu mai puţin de 6 conferinţe internaţionale: International Conference on Values of the Human Person. Contemporary Challenges. Bucharest, June 3-4, 2011, Bucharest Colloquium in Analytic Philosophy: Frege’s Philosophy of Mathematics and Language, 28-30 May 2011, The 2nd Edition of Bucharest Postgraduate Conference in Early Modern Philosophy, March 7-8, 2011,Ethics in New and Emerging Technologies, the 4th BCAE edition, Bucharest, October 29 – 30, 2011, Evolution and Norms: Concepts, Models, Challenges, Bucharest, 11-12 November 2011, Rights to a Green Future, Uncertainty, Intergenerational Human Rights and Pathways to Realization (ENRI – Future), 2011 – 2015, Bucharest, October 31 – November 02. Cel puţin organizarea a două dintre aceste conferinţe ar fi onorat orice facultate sau department de filosofie din orice universitate din lume. În facultatea noastră au conferenţiat, de asemenea, numai în acest an, printre alţii, Saul Kripke, Daniel Dennett, Kit Fine, Michael Inwood, Michael Devitt.

11. Unii dintre partizanii prof. Liiceanu, cum ar fi conf. A. Baumgarten, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, au înțeles că şi ei trebuie să fie necruţători în prezentarea activităţii din facultatea noastră. Conf. Baumgarten e și el, ca mulți alții, un produs doctoral al facultății noastre. Atacul necolegial la adresa unui facultăţii prestigioase, de tradiţie, aprecierile injuste şi judecăţile părtinitoare pe care le face nu-i fac cinste nici ca membru al faculăţii clujene de filosofie şi nici ca membru al diferitelor organisme cu putere de decizie la nivel universitar.

12. Titlul „Balta stătută a facultăţilor noastre”, precum şi metaforele din lumea fotbalului pe care le utilizează prof. Liiceanu, ne arată că şi limbajul proletcultist poate fi tabloidizat. Din păcate în acest limbaj a înţeles prof. Liiceanu să trateze instituţia în care a activat douăzeci de ani, gustând satisfacţiile, dar niciuna dintre servituţile instituţionale ale meseriei de profesor.

13. Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti este o instituţie transparentă. Toţi cei interesaţi de activitatea noastră pot accesa adresa de internet https://filosofie.unibuc.ro. Facultatea noastră nu va mai reveni cu alte precizări privind rezultatele concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice.

Consiliul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti

Via Alexandru Petria si Ziaristi Online

Dl Plesu vrea sa schimbe Imnul National. Normal, in “Desteapta-te, tigane!” sau in “Oda bucuriei tiganilor”. Noroc ca nu e consangeanul si patronul sau, Patriciu, presedinte. UPDATE: Roncea in “analele” Dilemei


Intr-o compunere de clasa a VIII-a din Dilema lui Patriciu, Plesu isi exprima scarba fata de Imnul National al Romaniei. Si zice ca trebuie schimbat. N-am inteles niciodata ce drept ar avea minoritarii sa se exprime pe probleme nationale. Dl Plesu e tigan, se stie. Ar trebui sa fie mandru de asta. Ca si dl Patriciu. Insa ce mi se pare grotesc nu este scarba sa la adresa romanilor. Doar a contribuit din plin la schimbarea denumirii de tigan in rom cand i-a predat stafeta la MAE lui Petrica Roman, lasandu-i pe birou celebrul “Memorandum” de “rromanizare” a tiganilor si tiganizare a romanilor. Nimic nu mai ridica vreo dilema in activitatea dlui Plesu. Straniu poate sa para, la prima vedere, faptul ca vreo 1332 de oameni i-au apreciat “lucrarea”. Pai atunci astia si sa-l voteze presedintele tiganilor iar el sa le cante cu vocea sa suava “Oda bucuriei tiganilor”!

Cititi si Asediul ţigănesc asupra bisericilor săseşti. O Vedere Turistica de la Rene Parsan

UPDATE: M-am gandit sa mai citesc cate ceva despre ticalosii de Roncea in Dilema. Amuzant, nimic de zis 🙂

Moarte și ratingde insusi bulibasa Plesu
… Vianu sau Ion Negoiţescu, ştiu Gheorghe Funar, George Roncea, Dan Diaconescu, Nicolae Georgescu şi N.D. Petniceanu din Mehadia: …

Articol – andrei – 2011-06-15 22:45 – 15 comentarii

Raiul pe pămînt
… cel mai natural cu putinţă –, profesorul Ion Ivan-Roncea. Acesta din urmă, fiind întrebat de ce a ales harpa, mi-a … Naţională de Muzică, la clasa profesorului Roncea, despre care spune că era exigent în privinţa studiului, dar şi …

Articol – Mircea Vasilescu – 2011-06-13 17:01 – 0 comentarii

Cine cu cinepiticul de gradina al lui Patriciu sau Plesu (nici el nu mai stie), C. Ghinea
… profesor, cum de sînteţi de aceeaşi parte cu Victor Roncea?”. Şi ar fi avut dreptate să întrebe, pe aceeaşi logică pe care … toate. Sorin Roşca Stănescu i-a reproşat lui Victor Roncea că a semnat (eu cred că şi scris, după stil) o petiţie în care îl …

Articol – admin – 2010-01-14 19:37 – 0 comentarii

Ilustra victimă – comploturi împotriva lui EminescuIoana Bot (no comment)
… , postare de Victor Roncea, emblematică pentru coerenţa teoriilor în discuţie), …

Articol – kostea – 2010-04-08 13:05 – 2 comentarii

Democratizarea fără decomunizarede insasi ayatollaha multilateral dezvoltata Tatiana Alina Mungiu Pippidi (pe vremea cand ma iubea)
… de oameni. Cum să faci partid cu Roxana Iordache, Victor Roncea şi alţii ca ei? Ani de zile m-am întrebat dacă nu cumva ne-a …

Articol – admin – 2010-01-14 19:49 – 3 comentarii

Între diavol şi Dumnezeu, copilul
… şi l-a băgat pe sfînt în legitimă apărare” – Felix Roncea, 12 ani; “Aura sfinţilor arată afară aurul dinăuntrul lor” – Bogdan …

Articol – admin – 2010-01-14 19:30 – 0 comentarii

Democraţie pentru nesimţiţide insasi papesa societatii civile bolsevice, Tatiana Alina Muungiu Pipidi (TAMP)
… parte cînd cade vreun coleg procuror de pe vreun bloc. La Roncea şi Severin, aceşti Ţiuici şi Ţiuilă din avangarda luptei cu …

Articol – admin – 2010-01-14 19:37 – 0 comentarii

Spaţiu public, nu groapă de gunoaiemadama Anca Manolescu
… la care au tînjit sau au tras foloase; tot acolo, Victor Roncea îşi poate desface calabalîcul fabulaţiilor infamante despre …

Ţara lui Caion de insusi bulibasa Plesu zis Tulceanu’
… Cristoiu, Sorin Roşca Stănescu, Mihai Pelin, Victor Roncea şi alte figuri incerte, care se simt creştini, dar dau isteric cu …

Articol – admin – 2010-01-14 19:36 – 0 comentarii

Despre libertatea presei în fapte, cifre şi vorbe
… de Externe – a unui site realizat de jurnaliştii Victor Roncea şi George Damian. Cei doi jurnalişti de la Ziua au postat la adresa …

Articol – admin – 2010-01-14 19:37 – 0 comentarii

Democraţia şi valorile
… plagiat la adresa lui Gabriel Liiceanu, lansată de Victor Roncea în ziarul Ziua. Articolul a apărut aproape concomitent cu alegerea lui …

Basescu despre “intelectualii lui Basescu” care “au o problema cu caracterul”: de la europarlamentarii Monica Macovei si Cristian Preda la “asta micu, Paleologu”. Ultimul Cuvant al lui Ion Cristoiu. VIDEO B1 TV


Sursa: Ultimul Cuvant – B1 TV

Disparitia presei romanesti din Romania. George Roncea: Rusia, Rusia, Rusia… precizare privind motivele despărţirii de ziarul Curentul

În urmă cu o lună am părăsit redacţia Curentul, după o colaborare ce a durat per total vreo câţiva ani. N-aş fi vrut să mă refer public la acest episod însă ventilarea unor versiuni incomplete asupra despărţirii de o publicaţie de suflet şi solicitările unor cititori mă obliga să fac o precizare, prin care să închid sper acest subiect. Sunt dator cu o explicaţie şi colegilor care m-au contactat până în prezent pentru a lămuri motivele automazilirii mele de la ziarul Curentul. Am aflat că deja au apărut pe diverse surse variante mai mult sau mai puţin exacte, în orice caz incomplete.

În data de 23 august a încetat relaţia mea de colaborare cu ziarul Curentul, la iniţiativa mea, după ce am fost informat de către conducerea ziarului că îmi este interzis să mai scriu materiale care să includă referiri la subiectul Rusia, respectiv acţiunile ruşilor îndreptate împotriva României şi a şefului statului român şi malversaţiunile acestora în Basarabia. Delictul de opinie invocat m-a lăsat mască.

Anterior mi s-a mai atras atenţia asupra acestei teme într-o convorbire telefonică dar am crezut că este o glumă. Faţă de marea majoritate a resurselor media, la Curentul a existat în permanenţă o poziţionare sănătoasă aş zice, pe tema rusoilor şi activităţilor malefice ale acestora. În toţi anii în care am lucrat la Curentul am avut parte de o deplină libertate abordând toate subiectele posibile. Am scris întotdeauna de plăcere, nu doar pentru bani, cum se mai întâmplă în presă, unde se mai practică încă din păcate mercenariatul şi trecutul dintr-o tabără în alta. Am scris despre clasa politica venală şi coruptă, despre curvele din politică şi târfele din show-biz, despre pidosnicii din clasa politică şi din “societatea civilă”, despre reţelele masoneriei şi reţelele kaghebiste, despre acţiunile antiromâneşti ale UDMR, despre sindicatele vândute, despre pseudo jurnaliştii infiltraţi de securişti în presă, despre agenţii unor vechi structuri ruseşti, conspiraţi şi aşezaţi în poziţii de frunte ale statului român, şi urmaşii lor. Cum ar fi şi Vladimir Tismăneanu.

Din motive pe care nu le cunosc, ceva s-a schimbat într-un punct esenţial în poziţia conducerii ziarului Curentul şi astfel această plăcută colaborare s-a încheiat în data de 23 august, adăugându-se şi un episod bizar, respectiv cenzurarea, forfecarea unui material în care apărea numele lui Tismăneanu. Însă nu acesta penibilă operaţiune de intervenţie în text a reprezentat pentru mine, aşa cum s-a interpretat, motivul plecării de la Curentul.

Tismăneanu şi activitatea sa mizeră prezintă un interes, însă secundar, în raport cu tema acţiunilor la scară mare a Rusiei împotriva României. Şi el, ca şi întreaga sa familie, a făcut parte, desigur, la un anumit nivel, din dispozitivul acestor acţiuni îndreptate împotriva românilor de foarte multă vreme, coordonate direct de la Moscova. Nu am a adăuga nimic în plus despre Tismăneanu faţă de o situaţie care-l descrie pe deplin. Paul Goma este cel care a relatat, via Dorin Tudoran, o scenă antologică, (în Jurnalul unui jurnal (1997), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998) care a avut loc în casa lui Virgil Măgureanu, unde Tismăneanu, beat criţă, i-a reproşat “şarpelui cu ochelari” că nu i-a dat “postul de ambasador la Washington”, în ciuda promisiunilor făcute. Promisiuni făcute, aş adăuga, de însuşi Ion Iliescu, mamelucului Tismăneanu, participant la orgiile propagandistice iliesciene, în schimbul jalnicei tămâieri a acestuia, la care s-a pretat actualul Zoe Petre al Cotroceniului reluctantului Traian Băsescu. Aportul din trecut al lui Tismăneanu, în dicţionarul coordonat de Virgil Măgureanu în perioada Ştefan Gheorghiu se pare că nu avut suficientă forţă pentru ca Tismăneanu să atingă cu bucile sale fleoşcăite scaunul de ambasador la Washington. Probabil, dacă în faţa lui Băsescu Liviu Turcu ar fi avut mai mult credit, poate poziţia actuală a lui Tismăneanu, propulsat de Adriana Săftoiu, o fătucă din aceeaşi stirpe cu clanul Tisminenski, în creierii prezidenţiali, ar fi fost alta. Ghinion, pufuletele, actualmente aflată în creierii lui Patriciu, a avut câştig de cauză.

Faptul că cineva s-a străduit să foarfece inabil un material scris de mine în care apărea (şi) numele ambidextrului Tismăneanu plasează într-un context semnificativ linia pe care se aşează în momentul de faţă ziarul Curentul. Linia s-ar numi pe scurt ciulama doctrinară. Într-un ziar persecutat de Timofte i se acordă privilegii unui Tismăneanu, comilitonul lui Măgureanu. No comment, cum zicea SRI-ul la orice pe vremea lui Măgureanu. Fără îndoială, şi fără legătură cu tema Tismăneanu, este, de asemenea, decizia suverană a patronatului Curentul să acorde spaţiu editorial unor subiecte majore cum ar fi caracatiţa Camorrei zootehniştilor de la fermelor de vaci de lapte din Vaslui, ignorând subiecte minore, secundare, cum ar fi Basarabia şi activităţile agenturii ruseşti ori atacurile Kremlinului la adresa României şi a şefului statului român. De la Pamfil Şeicaru, fondator al Curentului, până astăzi, e clar că s-a mai schimbat câte ceva în presa românească.

În presa autohtonă, de vreo câţiva ani, tema “afacerilor” ruseşti a devenit una sensibilă. Este evident că agitaţia structurilor moscovite infiltrate în România, scoase la lumină din bunkere de apariţia americanilor pe meleagurile noastre, a crescut şi creşte odată cu apropierea termenului aşezării militare de facto, pe teritoriul nostru, a forţelor NATO. Orice observator cât de cât atent observă cum se distribuie pe “frontul mediatic”, şi politic totodată, în apologia intereselor Rusiei, tot felul de “resurse”, producători de vocalize indignate la adresa lui Băsescu, pornind de la “problema” Rusiei – de la un Andrei Pleşu la un Ciutacu, de la un Ponta la un Crin Antonescu. Despre Iliescu, febleţea lui Andrei Pleşu încă dinainte de ’89, nici n-are rost să pomenim; a intrat în fibrilaţie de la o vreme încoace. Să sperăm că poate îi va crăpa inima când vor fi aduse rachetele americane la Deveselu.

Fostul pluri-ministru şi consilier de la Cotroceni, actualmente salahor la Pravda lui Patriciu, rezumă într-o singură frază “problema” cu Băsescu versus Rusia: “Se poate numi un bun politician cineva care a reuşit, în câţiva ani, să-şi pună în cap toată suflarea naţională? În conflict cu „poporul”, cu opozanţii politici, dar şi cu o parte a partidului din care provine, cu Rusia, cu Europa…” Este evident că lui Andrei Pleşu i se rupe şi de “suflarea naţională” şi de “popor” – pus de altfel chiar de dânsul între ghilimele, iar cât despre “opozanţii politici” ai lui Băsescu, chiar el i-a veştejit într-o manieră memorabilă, fără apel. Pleşu a plasat problema cu Rusia, pe locul întâi, înaintea Evropei, de care de asemenea i se rupe major, nu întâmplător. În interpretarea lui Pleşu, Băsescu nu este cool, nu este “politician bun” deoarece se afla în conflict cu Rusia – “şi-a pus în cap” ruşii.

Ieşirea publică a lui Traian Băsescu – cu privire la Mareşalul Antonescu şi Basarabia – a developat, în această vară, un comportament patologic frapant al unei largi categorii de politicieni şi de jurnalişti deveniţi portavoci ale Ambasadei Rusiei, într-o manieră jenantă. Ce fel de modele de îndoctrinare au creat asemenea câini de pază ai „corectitudinii” faţă de Rusia? Poziţionări ce păreau năzbâtii bizare ori expresia unui curat meşteşug de tâmpenie determinat de arşiţa soarelui de vară s-au dovedit a fi asumări prosovietice ignare, cu atât mai penibile dacă avem în vedere că URSS nu mai e. Teoretic.

Ideocraţia filo-rusă se lăţeşte tumoral şi capătă aspecte caricaturale şi absurde. Restricţia la teme ce pot deranja Rusia, devoalează un proces de dezarticulare a memoriei poporului român care trebuie restrânsă drastic, conform ideocraţilor menţionaţi, cu eliminarea a tot ce se referă la naţional şi la conştiinţa naţională, decretată ca răul suprem. Asistăm la un efort sistematic de a compromite, de a distruge bornele care definesc, consfinţesc existenţa fiinţei româneşti. O mare parte dintre jurnalişti se fac vinovaţi de culpa traiului (cu batista umedă de slobozi la gură) în duplicitate şi prin duplicitate.

În presă are loc o epurare sistematică, pentru a se face loc unor noi slujitori gata să îndeplinească ad litteram directivele primite, sunt puse la index nume de persoane şi teme – un specific amintind de epoca revolută a comunismului bolsevic. Strădania obliterării unor anumite teme şi subiecte capătă accente brutale iar miza actualului sistem mediatic este de fapt interzicerea accesului la informaţie, la adevăr, la lucrurile cu adevărat importante, limitarea interacţiunii cu faptele din spatele evenimentelor. O uriaşă desfăşurare dezinformativă este pusă în practică de un Aparat al intoxicării în masă unde îndeplinesc un rol comisarial agenţi sub acoperire care au ca sarcină excluderea anumitor teme din circuitul public.

Mirajul Libertăţii, din decembrie 1989, miraj plătit cu sacrificiul a 1104 vieţi, aproape toate foarte tinere, slujeşte, acum, în primul rând, unei minorităţi, unor grupuri restrânse, care au falimentat România sistematic şi au demantelat sute şi sute de uzine şi capacităţi de producţie, trecute în mâinile altora. Romanii se pare că s-au resemnat sub jugul ocupaţiei străine şi în loc să lupte au ales cedarea, fuga, boicotul, dispărând aproape orice resurse reactive faţă de atacurile concentrice ale inamicilor de tot felul dintre care unii au reuşit chiar să redeseneze în interiorul graniţelor naţionale o frontieră internă, ca în perioada stalinistă.

Suntem în faţa sfârşitului naţionalismului românesc iar clasa politica românească, născută în catacombele ideologice ale unor structuri tenebroase, a devenit un instrument al unor grupări cu orientare clară antiromânească, mustind de puroi resentimentar. Suntem pe un fundal de retardare a mentalităţilor profunde de autoapărare faţă de agresiunile concentrice desfăşurate împotriva noastră.

Noile dezvăluiri ale telegramelor Ambasadei SUA de la Bucureşti scot pe tapet dimensiunea cu adevărat serioasă a mefienţei şefului statului faţă de acţiunile Rusiei. Fără îndoială din poziţia sa de şef de stat a avut şi are la îndemâna mult mai multe date cu privire la ameninţarea reprezentată de Rusia. Ceea ce nu rezultă din telegramele wikileaks dar aş putea completa eu, după 20 de ani de presă, este faptul că acum, în 2011, intervalul de două decenii “profeţit” de Silviu Brucan românilor pentru a se deştepta din starea de “stupid people” s-a prelungit. Prin concursul acţiunii malefice a unor organizaţii conspirate sub “acoperirea” mass-media. Astăzi una dintre principalele vulnerabilităţi a României a devenit manevrarea opiniei publice de către instituţii media arondate, prin patronat, unor interese străine şi ostile României.

De când mă ştiu, ca jurnalist, am avut probleme datorită abordării temei acţiunilor malefice ale Rusiei şi Ucrainei împotriva noastră. Referirea la acţiunile desfăşurate de Andrei Pleşu, în perioada când ocupa scaunul de ministru de externe, în beneficiul Ucrainei şi în deserviciul comunităţii româneşti, a generat o avalanşă de atacuri la adresa mea, formându-se chiar şi o listă cu peste 300 de oengişti de stat şi de partid de la GDS, în frunte cu Patapievici şi Liiceanu care cereau pedepsirea mea. Andrei Pleşu personal a solicitat organelor statului, invocând legi ale securităţii naţionale (!) să mă lovească la temelie pentru că i-am ciobit prestigiul de ministru.

Chestiunea ruso-ucraineană a reprezentat motiv de plecare şi de la alte publicaţii. O revistă a fost chiar topită şi retipărită, desigur fără materialul meu, care includea menţionarea, în premieră în România, a activităţilor nesănătoase desfăşurate de Ucraina la gurile Dunării – aşa numita “afacere Bâstroe”.

Gaşca Pleşu – Tismăneanu a reuşit până una alta să obţină poziţii proeminente, inclusiv prin aportul unui Traian Băsescu, cel îngrijorat la maximum, acum trei ani, conform ultimelor transcrieri wikileaks, de potenţialul agresiv rusesc la frontiera României. Problema reală este că, inclusiv prin aportul lui Traian Băsescu, inamicii României şi-au găsit culcuş cald în instituţiile statului român. Frontiera internă a fost penetrată multiplu, mai ceva ca o blondă delabrată aterizată în politică adusă de mână de o libarcă, un jeg beneficiar de vilă, via Boris Golovin. Boris de la GRU, cu paşaport de R. Moldova, acea parte a Basarabiei despre care nu mai este loc de scris decât pe internetul care suportă orice, până una alta.

…………………………

Menţiune: am postat această precizare pe un blog, creat de un cititor, care a adunat câteva dintre materialele de presă scrise de mine la Curentul.

În perioada următoare voi realiza un portal informativ unde se vor putea întâlni vechi golani, dintre cei care umpleau Piaţa Universităţii, momentul în care a debutat de fapt expresia liberă în România după 1989. Pentru cei care strigau atunci “Iliescu KGB du-te în URSS!” costul Libertăţii a însemnat capete sparte şi oase rupte.

KGB-ul s-a renuvelat iar agenţii săi s-au coafat, s-au machiat bine şi s-au conspirat care pe unde şi-a găsit culcuş – în presă, în structurile statului, în politică.

România nu va fi liberă cu adevărat până nu va scăpa de aceste “conserve” şi de acţiunea malefică a agenţilor moscoviţi, şi nu numai, desfăşurată pe toate palierele posibile împotriva poporului român. Probabil că în timpul vieţii noastre nu vom apuca să vedem o România liberă.
Putem însă încerca un ultim efort, măcar pentru copiii noştri.

George Roncea

Acordul Averescu-Racovski a fost furat din Arhivele MAE. Prof Florin Constantiniu demonstreaza ca Lenin a finantat revolutia bolsevica din Tezaurul Romaniei. EXCLUSIV ZIARISTI ONLINE. VIDEO/FOTO/INFO/DOC

Acordul Averescu-Rakovski a fost furat din Arhivele MAE

Zilele acestea, mai precis pe 11 septembrie, s-au implinit 70 de ani de la executarea de catre Stalin a kominternistului Cristian Racovski (pe numele sau bulgaresc Krăstio Gheorghev Stancev), ramas celebru prin implicarea sa in agresiunea bolsevica anti-Romania, de la nivel subversiv la cel diplomatic, dar si prin faptul ca l-a gazduit prin 1913 pe corespondentul de atunci al ziarului „Kievskaia Mîsl”, nimeni altul decat Lev Davidovici Trotki, intr-un sat de langa Mangalia (poate chiar Vama Veche?). Enciclopedia online Wikipedia, dominata de o grupare internationalista, de extrema stanga mascata in intelectualism, ii prezinta edulcorat, dar pe larg, biografia. Un element important al acestei biografii – si al istoriei Romaniei – il constituie controversatul act cunoscut sub numele de “Acordul Rakovski”, document datat 9 martie 1918 si prin care Moscova pretinde si azi ca Romania, sub semnatura maresalului Alexandru Averescu (atunci general si sef al Guvernmului), i-a cedat “de bunavoie si nesilita de nimeni” Basarabia. Nimic mai fals. Misterul acestui document, care a framantat generatii intregi de istorici si diplomati, a fost, in sfarsit, descifrat, de profesorul Florin Constantiniu, intr-un studiu aflat in curs de publicare, prezentat intr-o sesiune restransa de la Academia Romana, din mai anul acesta, pe care portalul Ziaristi Online o difuzeaza in exclusivitate, ca material video. Importanta evenimentelor din martie 1918, urmate de unirea Basarabiei cu tara in ciuda intentiilor lui Trotki si Lenin de a inocula virusul bolsevic si a ocupa Romania, au ramas referentiale pentru cursul istoriei Europei de Est, ambitionand Rusia sa acapereze apoi, pana azi, teritoriul strategic romanesc aflat intre Nistru si Prut, la Gurile Dunarii si Marea Neagra.

Lenin a finantat revolutia bolsevica anti-Romania din Tezaurul BNR

Pe langa discutia pe marginea controversatului document, reputatul istoric Florin Constantiniu aduce la lumina, in premiera, o informatie-bomba – in limbaj jurnalistic – privind Tezaurul Romaniei. In comunicarea sa, academicianul ne dezvaluie ca primul care a devalizat Tezaurul Romaniei – confiscat la nici doi ani de la predarea lui, “spre pastrare”, Rusiei imperiale -,  a fost chiar Lenin, pentru a finanta revolutia bolsevica din Romania, scop pentru care i-a alocat lui Rakovski cinci milioane de ruble cu specificarea ca un milion sa fie furnizat in lei romanesti. Profesorul Constantiniu mai arata ca planul lui Racovski de atacare a romanilor presupunea un atac concertic asupra Romaniei dinspre Rusia, Ucraina, Bulgaria, Serbia si Ungaria. Descoperirea acestei rezolutii a lui Lenin se constituie ca o prima dovada noua, zdrobitoare, privind masacrarea Tezaurului de catre sovietici, fapt de care sunt responsabile, ca succesoarea legale ale URSS, actualele autoritati de la Moscova.

In studiul sau, profesorul Florin Constantiniu mai demonstreaza, printr-o adevarata investigatie istorica detectivistica, faptul ca acordul “DA” pus de Averescu pe marginea documentului priveste exclusiv randul din dreptul inscrisului, respectiv retragerea trupelor rusesti din Basarabia. Efortul sau de redare a istoriei reale a fost cu atat mai greu cu cat, surpriza, documentul nu a mai putut fi gasit in Arhivele de la Bucuresti iar cele de la Moscova restrictioneaza accesul istoricilor romani la fondurile privind Romania. Profesorul Constantiniu explica in alocutiunea sa cum i s-a transmis de la Arhivele MAE ca acest Acord nu ar fi existat niciodata in arhivele institutiei si, mai mult, potrivit notei MAE remise reputatului istoric si academician, “si nici nu exista referiri ulterioare asupra lui”.

A fost sau nu a fost vreodata prezent acest document in Arhivele Romaniei. Sau, mai mult, dupa cum se intreaba si istoricul George Damian: a existat sau nu acest “Acord”? Istoricul Alexandru Murad Mironov arata insa, intr-o expunere asupra Acordului, ca marele Nicolae Iorga, in Memorii. Însemnări zilnice (mai 1917 – martie 1920). Războiul naţional. Lupta pentru o nouă viaţă politică (vol. al II-lea, Editura „Naţionala” – S. Ciornei, f.l., f.d., p. 25) scrie ca, la 13 iunie 1918, „C.C. Arion [ministrul de Externe în guvernul condus de Alexandru Marghiloman – n.n.] a citit actul din arhivele Ministerului de Externe”. Mai mult, prezenta la conferinta de la Academie, istoricul Viorica Moisuc a socat audienta afirmand ca, desi profesorul Florin Constantiniu nu a mai gasit documentul original, acesta s-a aflat sub ochii si in mainile sale, fiind consultat si copiat de catre aceasta chiar din Arhivele MAE, cu putin timp inainte de 1989, pentru a-l si publica apoi, in facsimil, intr-o lucrare stiintifica. Profesorul Gheorghe Buzatu, prezent la manifestare, si-a manifestat de asemenea uimirea ca acest Acord a fost facut disparut, existenta lui fizica putand proba indubitabil concluziile studiului academicianului Florin Constaniniu, si anume ca Averescu nu “s-a indatorat” catre Racovski sa scoata trupele romane din Basarabia, admitand astfel ca provincia romaneasca ar apartine Rusiei, ci dimpotriva.

Sustragerea de documente istorice se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani “daca fapta nu constituie o infractiune mai grava”

Pornind de la aceasta conferinta stiintifica, Victor Roncea a mers pe urmele dezvaluirilor facute in cadrul dezbaterii academice si a solicitat Ministerului Afacerilor Externe un punct de vedere oficial, avand in vedere ca furtul/disparitia unui document istoric – mai ales a unuia de o asemenea importanta ca “Acordul Averescu-Racovski” – intra direct sub incidenta Codului Penal si se pedepseste cu inchisoarea. Raspunsul primit din partea Ministerului de Externe, intr-un document cu Antet dar fara semnatura, a fost cat se poate de sec:

“Stimate domnule Roncea,

Urmare solicitării dumneavoastră, vă transmitem următoarele:

În evidenţele arhivistice ale MAE nu este menţionat Acordul Rakovski – Averescu.

Direcţia Comunicare şi Diplomaţie Publică

Ministerul Afacerilor Externe”

Conform Legii Arhivele Nationale, Articolul 27 –Sustragerea, distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României constituie infracţiune şi se pedepseşte conform prevederilor Codului penal. Iar Articolul 28 arata ca – “Scoaterea peste graniţă a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României sau înstrăinarea acestora către persoane fizice sau persoane juridice străine, fără autorizarea Arhivelor Naţionale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă“. Deci, carevasazica, noi suntem in situatia in care “fapta constituie o infractiune mai grava“, ceea ce, credem noi, este si de competena organelor specializate, respectiv SIE, SRI si cele ale MAI! Este de amintit ca singura putere interesata ca acest document sa dispara fizica este Rusia. Mai este de amintit si faptul ca primul ministru de Externe al FSN, plasat de Ion Iliescu la varful MAE in decembrie 1989, a fost Sergiu Celac, fiul primului prefect sovietic instalat de URSS in Romania, la Craiova, si prezentat in mai multe lucrari de specialitate drept presupus agent al KGB. Urmasii lui Celac au fost urmatorii: Adrian Năstase, Teodor Viorel Meleșcanu, Adrian Severin, Andrei Pleșu, Petre Roman,  Mircea Geoană, Mihai Răzvan Ungureanu, Călin Popescu Tăriceanu (interimar), Adrian Cioroianu, Lazăr Comănescu, Cristian Diaconescu, Cătălin Predoiu (interimar), Theodor Baconsky/Baconschi (prezent). Parchetul General al Romaniei are dificila sarcina – in urma autosesizarii firesti – sa descopere sub mandatul caruia dintre acestia s-a petrecut furtul.

BNR: Informatia profesorului Constantiniu ne intareste convingerea ca Rusia a cheltuit Tezaurul Romaniei

Mai multi istorici romani consultati de Ziaristi Online in aceasta perioada au confirmat faptul ca Acordul Averescu-Racovski nu este singurul document disparut fara urme din Arhivele MAE dupa 1989. In mod special, afirma istoricii, cele mai multe situatii in care s-au confruntat cu acest tip de “disparitii misterioase” a fost in cazul documentelor ce aveau legatura cu Rusia si Tezaurul Romaniei. Cu atat mai mult, rezolutia lui Lenin descoperita de profesorul Constantiniu este, poate, un act care poate relua de pe o noua baza solicitarile Romaniei catre Rusia de recuperare a Tezaurului romanesc. Prezent de asemenea la dezbatere, consilierul special al Guvernatorului BNR Mugur Isarescu, Cristian Paunescu, autor al mai multor carti de specialitate despre valorile Romaniei, a afirmat ca informatia prezentata de prof dr academician Florin Constantiniu ii intareste convingerea cu rusii au cheltuit de-a lungul timpului Tezaurul Romaniei, echivalat la peste doua miliarde de euro, respectiv 93,4 tone aur fin dar si alte valori, inclusiv culturale, apartinind Bancii centrale, Academiei Romane, Casei de Economii si Consemnatiuni, Casei Regale si altor institutii publice. Istoricul Cristian Paunescu a mai sustinut ca exista si alte dovezi privind folosirea aurului romanesc de catre rusi. In acelasi context, Cristian Paunescu a declarat in premiera ca Banca Nationala se ofera sa cumpere materialul documentar la zi sau legat de Arhivele rusesti, pentru a fi tradus si furnizat Academiei Romane. Consilierul Guvernatorului BNR a exemplificat in cadrul dezbaterii de la Academie si cum au actionat ofiterii de informatii ai Ungariei pentru a obtine date despre Tezaurul maghiar confiscat de rusi, spre a recupera de la actualele autoritati macar parti din acesta, in special cele cu valoare culturala inestimabila, ceea ce s-a si intamplat inainte de vizita lui Vladimir Putin la Budapesta. Aviz amatorilor.

Victor Roncea / Ziaristi Online

VIDEO EXCLUSIV ZIARISTI ONLINE




Victor Roncea povesteste cum l-a cunoscut pe George Soros. Kosovo, Transilvania si Rosia Montana. Vadim Tudor a aprobat mutilarea Imnului National de catre Marcel Pavel. România a încasat patru lovituri în politica externă. ANALIZA

Ziaristi Online:

Victor Roncea povesteste cum l-a cunoscut pe George Soros. Kosovo, Transilvania si Rosia Montana

George Soros
Soros ar putea sa nici nu existe. Maine-poimane da ortu’ rabinului sau vreunui psiholog de serviciu (se ofera Mircea Toma?). Masinaria va toca mai departe. Soros e doar un nume in spatele caruia se intinde o retea globala, anti-nationala, anti-crestina si, in fond, anti-umana. De mana cu ea vreti sa stati in ca “idiotii utili” ai lui Lenin strigand frenetic “Salvati Rosia Montana!”? De catre cine? Cui prodest? Romaniei sau Ungariei?
Fereastra Serviciilor Secrete Aurel Rogojan Editura Compania

“- A, foarte multă lume ar vrea să ştie cum şi-a acoperit Virgil Măgureanu et comp. imensa avere agonisită în anii de aur ai regimului Iliescu.”

Analiza. România a încasat patru lovituri în politica externă iar Baconschi vrea sa nu mai fie pasiv

Racheta SUA - Ziaristi Online
UE refuză României intrarea în Spaţiul Schengen. Printr-un precedent neîntâlnit, Spania închide piaţa muncii pentru români. UE taie din fondurile structurale acordate României, în vreme ce o comisie a ONU blochează Bucureştiul pe piaţa tranzacţiilor cu certificate de emisii de carbon (de cel puţin 1,5 mld. euro). De unde vine eşecul?

SEDIUL PRM - EVACUARE

Suntem de asemenea indignaţi de reacţia europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor, care într-o intervenţie televizată la Antena 3, a afirmat textual „Nu ştiu ce competenţă are prefectul Bucureştilor să dea amenzi pentru chestiuni artistice, muzicale şi chiar de simbolistică naţională.”

Marcel Pavel si Imnul National ca manea. Se ne terfelim pana la capat!

Foto-Concert-Marcel-Pavel-1
Insa, cred, problema grava, in opinia mea, este nu doar “cenzura” lui Pavel, ci si faptul ca linia melodica aleasa de interpet te ducea cu gandul, mai degraba, la o manea decat la un imn national.

Cu ce sperante blocheaza George Soros Proiectul Rosia Montana. Dupa Macedonia, Reteaua cu numele de Soros vrea sa cumpere pe nimic Kosovo, pentru minele de carbune, zinc, crom, aur, argint și nichel

Soros ar putea sa nici nu existe; desi l-am avut sub ochii mei, la aceeasi masa de la faimosul Rainbow Room, la etajul 65 din Rockefeller Center, intr-o seara new-yorkeza, acum vreo doua decenii. Era tipul clasic de comerciant ajuns, o combinatie intre bisnitarii din fata de la Patria si comis-voiajorii care-ti vand pamant pe luna. Bondoc, grasut, agitat si transpirat, cu ochii invartindu-i-se in cap incontinuu – asa cum i-am mai vazut doar pe ai unui actual sef de serviciu secret -, strangand in mana un telefon mobil cat o caramida, cum erau pe vremea aceea – si erau rare! –  si tragandu-se de cravata care-l strangula asudandu-l si mai mult, obiect vestimentar obligatoriu in restaurantul exclusivist (eu primisem una la intrare, chiar de la seful de salon 🙂 ). Cu o zi inainte il vazusem la o serata unde mai fusesera invitati Milos Forman si alti artisti din spatiul nostru est-european. Cu totii se stransesera in jurul lui ascultandu-i, chipurile, interesati si cu deferenta, discursul gangav si ignorandu-i turul lasat al pantalonilor. Pe vremea aia mai avea accentul idis de care nu s-a putut dezbara nici Heinz Alfred Kissinger, in ciuda atator ani de America, sau, ca sa dau un exemplu mai neaos, Tatiana Alina Mungiu, cu pronuntia ei de Balti (oras negustoresc basarabean cu o populatie majoritara evreiasca, inainte de razboi, de unde se trage activista). Spre deosebire de multi alti consangeni de-ai sai, Soros nu-si ascundea originea evreiasca. Era mandru de ea. Avea o vorba care mi-a adus aminte atunci de “a nimerit orbul Braila”. Zicea ceva de genul “si-a vazut un evreu din ghetourile Budapestei si London School of Economics”…

Acum, la masa de la Rainbow Room, cu tot New York-ul luminat la picioare, evreul ungur care nu a ezitat sa colaboreze si cu nazistii vanzandu-si coreligionarii, vorbea cu dezinvoltura despre cum va cuceri Europa de Est, Rusia si China cu reteaua sa de fundatii ale “societatii deschise”. Afland ca sunt din Romania nu a ezitat sa-mi povesteasca despre “aventurile” sale post-revolutionare: cum, chiar in ianuarie 1990, a fost intampinat la scara avionului de pe Otopeni de insusi Silviu Brucan si apoi a fost dus la sediul GDS,  pentru a “intari democratia” si a constitui Fundatia Soros-Romania cu un fond de “vreun milion de dolari”. Mi-a recomandat sa trec pe-acolo, ca sigur “voi primi ceva”. Nu m-am dus. Eu lucram si pentru “Romania libera” si pentru “Miscarea”, publicatia Miscarii Pentru Romania (asa ca puteam sa ma prezint dupa cum imi poftea inima 🙂 ).  In aceeasi perioada, Michael Shafir deja intocmea Rapoarte la RFE despre tinerii Pietei Universitatii si pericolul “intoarcerii radicale”. Nu am cazut in plasa bisnitarului transpirat. Insa, de curiozitate 🙂 , am mai stat prin cercurile ungro-americane ale “acoperitilor” lui Soros, multi ajunsi “mari” acum, pe la Bruxelles sau Washington, Budapesta sau Bucuresti. Tatiana Alina Mungiu, ca sa folosesc acelasi exemplu, isi poate aminti cum am invatat-o sa treaca strada in New York, incercand sa si inteleg ceva din ce-mi ingaima. Vremuri…

Acum, Reteaua Soros a fost data afara si din Rusia si din China. La noi stapaneste tara, prin “societatea civila bolsevica” si toate excrescentele sale din structurile politice si de stat. A legiferat homosexualitatea, a tiganizat romanii si Romania, pe plan intern si international,  a vrut si vrea in continuarea sa elimine religia si icoanele copiiilor din scoli, militeaza pentru “independenta” Transilvaniei dupa modelul Kosovo. Iar daca eu stiu ca acest rau absolut se impotriveste de 14 ani – prin toate mijloacele politice, economice, securistice, “civile” si psiho-operationale – Proiectului Rosia Montana, ati vrea sa sustin acelasi lucru? In cazul de fata, desi este actionar minoritar la Newmont, la randul ei o companie actionara minoritara la Rosia Montana Gold Corporation, interesele si ambitiile lui Soros sunt mult-mult mai mari.

Spre edificare – pentru cei care nu au devenit deja zombii lui Soros in campania “Salvati Rosia Montana” – va invit sa vedem ce a facut Soros dupa ce a cumparat Macedonia (nu intamplator loc de zbenguieli “anti-coruptie” pentru Monica Macovei) si dupa ce a sprijinit independenta Kosovo, inclusiv prin sustinerea financiara a organizatiei teroriste separatiste UCK. Ati auzit de Kosovo, nu? E provincia aceea sarbeasca – vatra ortodoxiei sarbe, pentru care si romanii si-au dat viata, pe Campia Mierlei, trimisi de Mircea cel Batran -, pamantul sfant al Serbiei, despre care bietii sarbi spuneau ca nici in veci si doar peste cadavrele lor va deveni republica. Na, ca nu trecu mult timp, si, chiar asa, peste cadavrele lor, steagul Kosovo aproape flutura la ONU, iar in UE provincia separatista are deja 22 de ambasade in capitalele europene ale caror state i-au recunoscut independenta (pe langa China si Rusia, care contesta actualul statut la ONU, tarile din UE care se opun sunt: Spania, Cipru, Grecia, Slovacia, Romania).

Inchei: Soros ar putea sa nici nu existe. Maine-poimane da ortu’ rabinului sau vreunui psiholog de serviciu (se ofera Mircea Toma?). Masinaria va toca mai departe. Soros e doar un nume in spatele caruia se intinde o retea globala, anti-nationala, anti-crestina si, in fond, anti-umana. De mana cu ea vreti sa stati in ca “idiotii utili” ai lui Lenin strigand frenetic “Salvati Rosia Montana!”? De catre cine? Cui prodest? Romaniei sau Ungariei?

Iata un articol-semnal, aparut in luna iulie in revista Capital, care merita toata atentia (pentru cei care pot sa si priceapa ceva, bineinteles). Mai retineti ca in Romania, asa cum a fost inchisa mina de la Rosia Montana, regimul Iliescu-Roman, secondat de regimul Constantinescu-Zoe Petre (cu totii minoritari sau cu tangente in structurile secrete ale fostei URSS), au pus pe butuci si minele de carbune:

O “țară” de lângă România se vinde. Soros vrea s-o cumpere

Proaspăta provincie independentă Kosovo s-a vizitat de mai multe ori pentru a se ajunge la câteva acorduri privind minele de cărbune

Este vorba despre delegaţii ale miliardarului american George Soros, care s-a arătat interesat să cumpere rezervele de cărbune din Kosovo. Acordul s-ar încheia cu deplina colaborare a miliardarului albanez Sahit Muja, care locuiește la ora actuală în America, la New York.

Conform unor informații publicate de Wall Street Journal, Sahit Muja, care este director al companiei Albanian Minerals, are acces la bogățiile minerale ale statului Kosovo care mai cuprind și zăcăminte de zinc, crom, aur, argint și nichel.

Mai mult, valoarea totală a rezervelor de cărbune (15 miliarde de tone) este estimată a fi de 300 de miliarde de euro.

O serie de informații publicate anul trecut de către presa sârbă arată că guvernul din Kosovo ar fi promis administrației Clinton ca acordurile de concesionare a rezervelor să fie făcute cu companii americane.

Coincidenţă sau nu, preşedintele Agenţiei de Privatizare din Kosovo este Dino Asanaj, un personaj al cărui CV este strâns legat de activităţi realizate în Statele Unite (vezi link). Mai mult, Asanaj a fost reprezentant al UCK / KLA (Kosovo Liberation Army) în Statele Unite. Conform unor informaţii publicate într-un comentariu pe blogul Wall Street Journal, KLA (organizatie terorista acuzata de uciderea in masa a sarbilor ortodocsi din Kosovo, inclusiv prin mutilare de membre si decapitare – nota VR) ar fi primit ajutoare financiare de la Fundaţia lui George Soros.

După unele estimări, provincia Kosovo are una dintre cele mai mari rezerve demonstrate de cărbune din lume. 

PS VR: Data viitoare poate va povestesc cum l-am cunoscut pe Zbigniew Brzezinski…

 

Contractul Rosia Montana Gold Corporation si anexele. DOCUMENTE. Cine ar trebui impuscat pentru actualul contract si cum ar putea fi renegociat

Dupa ce Traian Basescu a promis desecretizarea contractului Rosia Montana Gold Corporation, Ministerul Economiei a publicat pe site-ul sau contractele de infiintare a societatii Rosia Montana Gold Corporation cu statul roman si anexele sale, pe care le preiau integral mai jos, spre descarcare si edificare. Pentru ca am auzit recent enormitatea ca “Basescu semneaza contractul” ma bucur sa public aceste documente, care puteau fi obtinute de altfel inca de la momentul semnarii lor. Dupa cum stie orice om cat de cat informat si care nu sufera de tembelism cronic, contractul initial a fost semnat pe vremea Guvernarii Emil Constantinescu – Zoe Petre – Radu Vasile, in anul 1997, dupa ce Ion Iliescu si Petre Roman trimisesera industria nationala la fier vechi, la propriu. Structurile putrede patronate de Regimul Zoe Petre – numele sub care ar trebui sa ramana in istorie aceasta perioada neagra a Romaniei – au avut grija ca procentul detinut de statul roman sa fie cat mai mic. Asa s-a ajuns la 19,31%.

Ce se mai poate face astazi, legal, in contextul in care contractul este semnat si parafat – la fel ca si cele privind Romcim-ul dat francezilor, Petrom-ul dat austro-rusilor, combinatul ALRO ajuns la rusi  si toata industria strategica a Romaniei data pe mana strainilor – este doar o renegociere a acestor procente. Adica exact ceea ce a cerut presedintele Basescu. Tot Basescu s-a aratat revoltat de procentele detinute de statul roman si a afirmat ca daca el era presedinte in 1997 nu ar fi permis asa ceva. Desigur, ramane sa-l traga la raspundere pentru situatia actuala si pe Radu Berceanu, fostul sau coleg de partid si unul dintre semnatarii contractului, in calitate de Ministru al Industriilor si Comertului.

Ca noi ne-am dori sa dam timpul inapoi si, poate, zic si eu, sa-i impuscam pe Ion Iliescu si Petre Roman pentru distrugerea minelor si subminarea economiei nationale, pe langa multe alte capate de acuzare – in urma unui proces, fireste -, si sa pastram aurul, petrolul, gazele, aluminiul, padurile si pamanturile vandute ale tarii in posesia Romaniei, este dorinta fireasca a oricarui roman.

Ceea ce a afirmat Basescu, cel mai recent la Scoala de Vara de la Eforie, aminteste de acest deziderat national: “Eu nu spun: daţi-i drumul aşa cum este. Eu spun: ori îi daţi drumul aşa cum este şi spuneţi investitorului străin «Nene, matale pleci acasă şi exploatăm noi Roşia Montană» ori daţi drumul la proiect. (…) Lipsa unei decizii ne va duce la situaţii de genul celor cu certificatele verzi, la litigii, la procese, pentru că avem contract semnat. Le vom pierde şi vom plăti despăgubiri degeaba”, a mai spus şeful statului.

Da, ar fi de dorit sa exploatam noi aurul nostru. Dar cum? In nici un caz adoptand isteric propaganda maghiara a organizatiilor pro-homosexuale si anti-crestine din trena lui Soros, cea mai eficienta retea antiromaneasca din ultimele doua decenii. Aici e nevoie de minte. De mintea romanului cea de pe urma.

CONTRACTELE ROSIA MONTANA GOLD CORPORATION

1.Contract_de_societate_1997

2.Statut_Euro_Gold Resources_1997

3. Act_aditional_nr.1_euro_gold_resources_1997

4.Acte_aditionale_2_3_4_eurogold_resources_1998_1999

5.Act_constitutiv_Rosia_Montana_Gold_Corporation_2000

6.Acte_aditionale_RMGC_2001

7.Act_aditional_RMGC_2002

8.Act_aditional_RMGC_2003

9.Act_aditional_RMGC_2010

10.Act_aditional_RMGC_2010

11.Act_constitutiv_RMGC_2010_02092011

12.Act_constitutiv_RMGC_2011_v2a_02092011

13.Act_constitutiv_RMGC_2011

Cianura ucide. Dar si prostia… ucide Romania. Rosia Montana, societatea civila bolsevica si “apologetii crestini”

Organizatorii Fan Fest au fost si in anul acesta Mircea Toma si sotia, tanara Teo Zabava, de la Active UATC, organizatie sponsorizata de filantropul “filoroman” George Soros. Din 1997 incoace, Reteaua Soros “in par” se opune Proiectului de la Rosia Montana. Pensionarul MApN Mircea Toma, reactivat de Soros ca cap al societatii civile bolsevice, s-a remarcat in ultimii ani, printre multe altele, ca militant pentru eliminarea icoanelor si a religiei din scoli si introducerea unui manual si a unui curs alternativ de jurnalism si discriminare bazat pe “drepturile homosexualilor”, in vederea inlocuirii cursului de religie, iar in ultimul timp, prin asociatia sa, activeaza pe post de komisar al “corectitudinii politice” in presa romana, sanctionand orice ziarist care vorbeste despre tigani si homosexuali asa cum sunt ei de fapt.

Si anul acesta, Fan Fest a fost doar un loc de exhibare a marxism-ecologismului de tip Remus Cernea, a pornografiei – chiar in biserica unitariana – si a satanismului, dupa cum se vede cat se poate de clar mai sus, din ipostaza in care se afla Mihai Gotiu, “salvatorul” Rosia Montana de pe platforma lui Sorin Ovidiu Vintu “Voxpublica”, aflat alaturi de Teo Zabava, micuta victima a psihologului pilotilor aeronavei speciale a lui Ceausescu, l’ent-colonelul Mircea Toma.

Nici o mirare nu am avut cand am constatat ca Fan Fest-ul brigazilor rosii ale lui Mircea Toma si enormitatile activistului “ecologist” Mihai Gotiu sunt la mare rang pe blogul unui “apologet crestin” cu nume schimbat, dupa modelul guru-ului sau. E de-a dreptul inaltator (mai ales in grad) sa-ti dai mana – pentru un “scop nobil”, “salvarea” Rosiei Montana, nu-i asa? – cu toti cei care militeaza pentru distrugerea credintei si a neamului romanesc.

Cianura ucide. Dar si prostia…

Pro si contra la Rosia Montana in timpul vizitei lui Basescu. FOTO-REPORTAJ





















Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova