În urmă cu trei ani, de Sfintele Paşti, la o zi după comemorarea Masacrului de la Fântâna Albă, când cercetătorul şi scriitorul Vasile Ilica, veteran de război, se îndrepta spre casa natală şi mormintele părinţilor săi, aflate într-un sat din nordul Bucovinei, în acest moment pe teritoriul fostei URSS, a fost împiedicat să ajungă acasă de către autorităţile ucrainene, care l-au înştiinţat că este declarat “persona non grata” în Ucraina. Anul trecut, publicistul veteran a primit din partea portalului Basarabia-Bucovina.Info, într-o ceremonie organizată de Institutul Frații Golescu pentru Românii de Pretutindeni și Alianţa Internaţională a Jurnaliştilor Români, Premiul “Mile Cărpenişan” pentru curaj şi excelenţă în jurnalism şi, la cererea Civic Media, chiar de ziua dânsului, la împlinirea a 90 de ani, a fost decorat de MApN cu cea mai înaltă distincţie militară onorifică, Emblema de Onoare a Armatei României, în aur (foto sus, doc dr.). Cu toate acestea şi deşi România sprijină necondiţionat mărginaşa Ucraină pe calea spre democraţie, nici până în ziua de azi Kievul nu i-a ridicat interdicţia bătrânului nonagenar, în ciuda cererilor Bucureştiului (doc MAE) şi a acordurilor europene şi internaţionale în vigoare. Păcat!
Ultimul Cuvânt al lui Cătălin Striblea, ediţia specială a emisiunii sale de azi de la B1 TV, este despre dorita canonizare a Părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, patimile şi minunile sale. Despre întâlnirea providenţială cu cel care i-a fost duhovnic, va vorbi Doamna Aspazia Oţel Petrescu iar despre viaţa sa, de călugăr prigonit şi smerit până la viaţa cea veşnică, vor dezbate cercetătorul Florin Duţu, teolog, care a publicat deja cinci cărţi excepţional documentate despre Părintele Arsenie, membrul Colegiului CNSAS Florian Bichir, autor al unei lucrări de referinţă despre Dosarele de la Securitate ale Părintelui şi jurnalistul Victor Roncea, ca iniţiator, împreună cu Civic Media, al unei petiţii pentru canonizarea Sfântului Ardealului, ce urmează să fie înaintată Patriarhiei Române şi Sfântului Sinod în Săptăm âna Luminată. Vor fi prezentate date, documente si fotografii inedite cu Părintele Arsenie Boca. Doamne ajută!
PS: Ce aş fi vrut să mai spun la emisiunea de la B1 despre canonizarea Părintelui Arsenie Boca, dar nu am mai avut timp: Peste 50 de ani, un ucenic apropiat de-al PF Daniel se gândeşte să propună canonizarea lui, pentru meritul de a fi ridicat Catedrala Mântuirii Neamului. Şi se trezeste un directoraş de la viitorul Institut “Volodea Tismăneanu” să zica: “Ne opunem, că a fost membru UTC!” E, o sa-i convină? 🙂
Familiile de români din satul Doboi, aflați în minoritate, au primit, în ziua de Florii, pachete cu alimente, copiilor le-au fost dăruite cărți și manuale, iar școala și paraclisul ortodox au fost dotate cu o centrală termică, într-o acțiune de solidaritate inițiată de doi tineri din Brașov, la care s-au alăturat români din întreaga țară și din diaspora.
Darurile, în valoare totală de peste 10.000 lei, au fost oferite după liturghia din Duminica Floriilor, care a fost oficiată în paraclisul din Doboi, după care cei prezenți au mers în procesiune către biserica cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și au depus o coroană de flori la monumentul ridicat în memoria notarului din sat și a soției lui, uciși cu bestialitate în 1944, în timpul Dictatului de la Viena. Preotul din sat i-a îndemnat pe cei prezenți, printre care s-au numărat mulți tineri din Brașov, Cluj sau București, să aibă grijă “de limba noastră românească și de credința ortodoxă”.
Inițiativa s-a dorit a fi o reînviere a tradiției din perioada interbelică, atunci când școli și sate din această zonă erau adoptate de școli și parohii sau asociații din țară, iar sentimentul de solidaritate națională era foarte pronunțat.
“În primul rând este un gest de solidaritate față de românii din Harghita și Covasna față de cele două sate pe care noi le-am adoptat: Doboi din județul Harghita și Dobolii de Jos din județul Covasna. Este un semn de a fi alături față de frații noștri de aici, români, suplinind o lipsă a unei atenții pe care noi considerăm că statul român ar trebui să o acorde cu preponderență acestor români. Am zis să fim alături de ei, să sprijinim școala românească și biserica de aici și în acest sens am mobilizat prietenii noștri, biserici, preoți, care ne-au ajutat pentru a cumpăra o centrală termică, cu toate cele aferente, manuale pentru copii, cărți de povești, iar copiii din Țara Făgărașului au pictat icoane pe care le vor dărui acestor copii, într-un gest de împlinire a unei Românii de altă dată”, a declarat Florin Palas, unul dintre inițiatorii acțiunii.
În satul harghitean Doboi, cei mai mulți dintre românii ortodocși vorbesc acasă în limba maghiară, iar limba română se folosește doar la biserică. De altfel, cei mai mulți dintre localnicii prezenți, majoritatea persoane în vârstă, vorbeau între ei în limba maghiară, dar atunci când erau întrebați ce sunt, răspundeau că sunt români, ortodocși. Ei motivau faptul că nu vorbesc între ei în limba română, întrucât au făcut școala în limba maghiară și așa se obișnuiește în sat, să se vorbească în limba maghiară.
“Eu sunt româncă și ortodoxă. Aici așa am învățat, la biserică cântăm, dar nu putem să vorbim românește că nu am avut unde să învățăm, am făcut școala maghiară. Vorbim ungurește, dar suntem români și ortodocși”, a spus o bătrână venită la slujba de Florii.
Despre acest fenomen unic la nivel național, Florin Palas a spus că este unul straniu, dar a ținut să accentueze faptul că “românii de aici și-au păstrat cu tărie naționalitatea, religia, dar din păcate evenimentele petrecute în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a dus la un proces cumplit de pierdere a limbii românești”.
La rândul său, cel de-al doilea tânăr care a inițiat acțiunea caritabilă, Mihai Sorin Târnoveanu, a spus că prin această acțiune se transmite și un mesaj în zona Harghita și Covasna și anume că acei oameni “nu sunt singuri, nu sunt abandonați și că noi românii de pe tot cuprinsul țării și din diaspora ne gândim la ei și suntem cu sufletul și nu numai aproape de ei”.
Prezent la eveniment, directorul Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, profesorul universitar Radu Baltasiu, a spus că satul Doboi este un laborator transparent care arată cum cineva își poate pierde limba.
“Faptul că avem aici o comunitate care se roagă în limba română spunând ‘Tatăl Nostru’, ‘Tatăl Nostru’ fiind peste 85 la sută în limba latină și stând la baza limbii protoromâne, arată vechimea imemorială a acestei comunități și lămurește orice altă discuție privind cine, când a venit aici. Totodată, Doboi reprezintă un laborator foarte transparent de aculturație modernă, care arată cum își poate pierde limba cineva și în ce condiții. Deci, cine vrea să afle ce comunitate a avut de suferit, ce comunitate s-a transformat, poate să vină aici, la Doboi, duminica, la biserică”, a spus profesorul universitar Radu Baltasiu, care a efectuat și o cercetare sociologică despre acest fenomen.
Gestul de solidaritate a fost apreciat de liderii românilor din cele două județe, care consideră că ar trebui să se multiplice și să fie însoțit de o strategie a Guvernului pentru această zonă.
“Am vrea ca acest act de solidaritate de astăzi, superb prin motivația generoasă, să fie multiplicat, în condiții de actualitate și să ajungem la cât mai multe asemenea comunități, acolo unde nu este prea târziu, unde comunitatea românească nu este asimilată total. Iar la aceste acte de solidaritate să intervină mult așteptata strategie a Guvernului de păstrare aspectului multietnic și pluriconfesional al zonei și nu pentru constituirea unei enclave etnice”, a spus prof.dr. Ioan Lăcătușu, din partea Centrului European de Studii Covasna-Harghita.
Acesta le-a transmit concetățenilor romano-catolici și reformați din zonă urări de bine cu ocazia Paștelui și a ținut să puncteze că românii de aici sunt interesați de conviețuire pașnică.
“Noi suntem interesați să trăim în conviețuire pașnică, dar în același timp avem nevoie de la liderii administrației și de la conducerea centrală a statului să-și arunce privirea asupra noastră. Altfel, va deveni de mare actualitate strigătul părintelui profesor Moldovan: ne va pieri neamul în această parte de țară”, a conchis prof.dr. Ioan Lăcătușu.
In toamna anului trecut, Mihai Tîrnoveanu si Florin Palas, in urma unei initiative comune, au hotarât să demareze o acţiune de susţinere a românilor din Harghita şi Covasna. Mihai Tîrnoveanu a ales să alinăm rana sângerândă a neamului românesc din satul Doboi, comuna Plăieşii de Jos.
In luna octombrie, doctorul Mihai Tîrnoveanu, profesorul Florin Palas şi inginerul Cristi Galiceanu au întreprins acţiuni de cercetare a acestui sat. La sugestia IPS Ioan Selejan, care a binecuvântat Acţiunea “Români pentru Români”, am hotărât să ne arătăm solidaritatea şi faţă de fraţii noștri din Dobolii de Jos (Covasna).
După încheierea cercetării am apelat la prietenii de pe fb și din lumea reală, din țară și din diaspora, pentru a ne arăta fratietatea față de țăranii din cele două sate. Mihai Tîrnoveanu a condus campania de popularizare a Acțiunii pe rețelele de socializare. Fără contribuția prietenilor noștri, nu am fi putut face nimic. În ziua de Sfântul Nicolae am fost în cele două sate, Doboi și Dobolii de Jos, dăruind copiilor seturi de manuale școlare complete, cărți de povești pentru copii, dulciuri și fructe, iar adulților le-am dăruit pachete cu alimente de bază (ulei, făină, zahăr, orez), dar și 15 Biblii. Ne-am bucurat de sprijinul important al Parohiei “Sfântul Gheorghe” din Brașov, care a dăruit, la rândul ei, pachete cu alimente țăranilor din cele două sate. Alături de noi au fost câțiva reprezentanți ai Asociației “Neamunit”, care au contribuit cu sumă de 500 lei și au distribuit dulciuri și fructe copiilor. De asemenea, la Acțiune au participat prieteni de-ai noștri cu suflet mare din Brașov (Aura Mariana, Răzvan Boboc), Făgăraș (Cătălin Beltechi, Călin Pisoiu) și Iași (Ovidiu Comanac). Important a fost și sprijinul Editurii Ars Libri, care a trimis cărți necesare copiilor.
De Crăciun, Mihai Tirnoveanu, Dan Moldovan și Florin Palas l-au însoțit pe Moș Crăciun românesc (după zicerea copiilor), care a făcut daruri copiilor cuminți din școala Doboi, dar și un televizor și un DVD Player.
Bucuria înfrățirii cu acești oameni ne-a fost imbold spre a continua această acțiune. În continuare, la sugestia Părintelui Ioan Lupu din Doboi, cu binecuvântarea PS Andrei Făgărășeanu, am demarat acțiunea de strângere de fonduri pentru achiziționarea unei centrale termice necesară școlii și a Paraclisului Ortodox din Doboi (care sunt de fapt într-o singură clădire, biserica atribuindu-i școlii spațiul corespunzător), a caloriferelor aferente și a celorlalte accesorii, dar și a pregătirii pachetelor de alimente, ca semn de recunoștință pentru păstrarea limbii și a credinței strămoșești în acest areal. În plus, conștienți de faptul că dimensiunea spirituală a acestei Acțiuni este cea mai importantă, am sprijinit eforturile unor copii din Țara Făgărașului, aflați sub îndrumarea profesoarei Crina Palas, care au purces la pictarea unor icoane pe sticlă, pe care le vor dărui copiilor din Doboi. Am beneficiat de sprijinul consistent al Protopopiatului Ortodox din Brașov, personal a Părintelui Protopop Dănuț Benga, și a vechiului nostru prieten, directorul ziarului “Cuvantul liber” – Târgu-Mureș, domnul Lazăr Lădariu. Asociația “Neamunit”, prin liderul său, Aureliu Surulescu, ne-a anunțat că vor aduce și ei câteva pompe, un generator și alte daruri pentru copii. De asemenea, Asociația Civic Media s-a alăturat Acțiunii “Români pentru Români”, prin inițierea unui proiect de constituire a unei biblioteci de carte românească pentru locuitorii din Doboi, iar Editura Docuprint a trimis un numar semnificativ de carti religioase (catehisme, acatistiere, carti despre istoria creştinismului românesc etc). Și membrii ASCOR Brașov și-au anunțat participarea la Acțiune, cu cântece patriotice și religioase, insotindu-ne în pelerinajul înfrățirii românesti, conduși fiind de îndrumătorul lor, părintele Costin Butnar. De asemenea, preoți din Brașov și Țara Făgărașului, personalități ale vieții academice și foști deținuți politic sunt alături de Acțiunea “Români pentru Români”.
Inimoşii păstori şi credincioşi ai Parohiei Ortodoxe “Sfântul Gheorghe”, care ne-au însoţit în luna decembrie pe drumurile satelor din Doboi şi Dobolii de Jos, au hotărât să mai “adopte” un sat din judeţul Covasna: Dobârlău. Cu flori în mâini și în suflet să-l întâmpinăm, de Florii, pe Hristos în inima României, in Harghita si Covasna! Cu noi este Dumnezeu!
Cei care vor sa contribuie la buna desfasurare a Acţiunii “Români pentru Români” sunt rugati sa-i contacteze pe dr. Mihai Tîrnoveanu (tel.: 0722566606) sau pe prof. Florin Palas (0724115101).
„Când voi muri, să veniţi la mormântul meu. Cu cât mai des cu atât mai bine. Şi toate câte le aveţi pe suflet, tot ce vi se va întâmpla, să veniţi ca şi cum aş fi viu şi, îngenunchind la mormântul meu, să spuneţi asupra lui toată amărăciunea voastră. Să-mi spuneţi toate! Vă voi auzi, şi atunci va fugi toată amărăciunea voastră. Şi să vorbiţi cu mine ca şi cum aş fi viu, şi să faceţi acelaşi lucru ca şi acum. Fiindcă voi fi împreună cu voi mereu.” [Sf. Serafim de Sarov (1759-1833) către ucenicii săi]
Peste 7000 de români cer în scris Patriarhiei Române Canonizarea Sfântului Ardealului – UPDATE: Peste 14.500. Petiţia va fi înaintată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de Sfintele Paşti, împreună cu cele peste 500 de mesaje însoţitoare despre minunile Părintelui Arsenie Boca. Cercetătorul Florin Duţu, autorul mai multor lucrări valoroase, documentate cu acribie, despre viaţa Părintelui Arsenie Boca, a întocmit “o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare”, pe care o publicăm aici integral, împreună cu Autobiografia Părintelui şi două fotografii rare de la înmormântarea Sfântului Ardealului, la Prislop, pe 4 decembrie 1989. Acestea din urmă au fost realizate de fiul doamnei Maria Bratu din Sibiu şi developate de Pr. conf. dr. Irimie Marga de la Sibiu, care le-a oferit cercetătorului Florin Duţu pentru lucrarea sa, “Viaţa Părintelui Arsenie Boca de la Prislop: 1910-1989“, Editura Floare Albă de Colţ, Bucureşti, 2015. Mai multe cronici despre cele cinci cărţi ale teologului cibernetician economist Florin Duţu, adevărate fresce ale vieţii Părintelui Arsenie Boca, puteţi citi pe blogul Anomismia. Dumnezeu să răsplatească tuturor celor ce-l cinstesc pe profetul neamului, Arsenie Boca, şi să lumineze Sfântul Sinod pentru apropiata canonizare a celui ce ar putea fi primul fost deţinut politic dintr-o lungă serie de martiri mărturisitori ai Ortodoxiei româneşti. Iată fotografiile şi Dosarul:
Vedeţi şi:
CURRICULUM VITAE al Părintelui Arsenie Boca sau o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare
(însoţită de mai multe fotografii şi documente din Arhiva CNSAS cât şi de un film cu mărturia Doamnei Aspazia Oţel Petrescu despre întâlnirea binecuvântată cu Părintele Arsenie Boca)
„Oamenii îţi iartă orice, dar nu şi să le-o iei cu un pas înainte” (Părintele Arsenie BOCA, în: Sfinte aduceri-aminte, P.S. Daniil STOENESCU, „Arhanghelul” de la Prislop şi alte scrieri…, p. 261)
„Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia… Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu… Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui.”[1](Părintele Arhimandrit Justin PÂRVU)
Mama: Creştina (ortodoxă, 30 oct. 1892 – †6 dec. 1951; născută Popa în satul Vaţa de Sus, Hunedoara; †59 de ani în satul Hălmagiu, raion Gurahonţ, regiune Arad), casnică (două clase primare).
Cununiei părinţilor: 7 nov. 1909, Vaţa de Jos (data divorţului: 22 mart. 1922)
Fraţi: Viorela-Minca (22 mart. – 6 apr. 1913)
Bunicii materni: POPA Gligor şi Mariş Pascuţa
Bunicii paterni: BOCA Petru şi Teodora
STUDII:
1922-1929
Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad
1929-1933
Academia Teologică din Sibiu; teza de licenţă: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”
1933-1938
Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Specializarea: „Artă decorativă”, clasa maestrului Costin Petrescu. Absolvent diplomat, calificativ: „Foarte bine”
1934-1935 Premiul „Profesor Atanasiu” (1934-1935, cursul de Perspectivă, prof. Horia Teodoru)
1934-1938
Cursul de mistică al teologului, animatorului cultural şi scriitorului creştin-ortodox militant Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din Bucureşti
12 martie – 8 iunie 1939
Călătoria la Muntele Athos, să înveţe toată rânduiala duhovnicească precum şi meşteşugul artei bizantine; găzduit la chilia cu hramul „Sf. Ipatie” la M-rea Vatopedu
Toamna anului 1939
Stagiu la Chişinău pentru deprinderea meşteşugului poleirii cu aur a icoanelor (cicanca)
12 ianuarie – c. 12 iunie 1955
Practicăpe şantierulCatedralei din Galaţi pentru obţinerea autorizaţiei de a picta biserici, eliberată de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române
25 nov. 1948 – 14 mai 1959 – Mrea Prislop, Ţara Haţegului, jud. Hunedoara (duhovnic; 12 aprilie 1950 – transformarea Prislopului în mănăstire de maici; de la 1 octombrie 1951 până la 14 mai 1959 stareţa mănăstirii a fost maica Zamfira – Julieta CONSTANTINESCU tunsă în monahism la 6 august 1950)
7 aug. 1959 – 13 feb. 1961 – Pictor secund la Biserica „Sf. Elefterie” din Bucureşti, alături de Vasile Rudeanu, tot ucenic al maestrului Costin Petrescu.
9 iul. – sept. 1961 – pictor laBiserica „Sf. Parascheva” din satul Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov): fresca din absida altarului – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele (acoperită în anul 1978 când s-a realizat alt program iconografic de către pictorul Constantin Ioanid), precum şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi) în dolomită, o tehnică nepotrivită propusă de pictorul Ştefan Constantinescu (pictura s-a deteriorat din cauza reţetei greşite a acestuia)
1 ian. 1961 – 1 iun. 1967 – „Pictor şablonist” şi „muncitor specialist pictor” laAtelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor, Bucureşti.
1967–1983 – Pictor la Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu
TREPTE ÎN MONAHISM:
Arhimandrit (1955, propus, nu ştim sigur dacă a fost hirotonit arhimandrit)
Protosinghel (17 iul. 1949, M. Prislop, Episcopul Andrei Magieru: „Te-am ridicat la rangul de protosinghel”)
Ieromonah (10 apr. 1942, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus)
Ierodiacon (3 mai 1940, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, primeşte numele de monah Arsenie)
Diacon (11 sept. 1936, Catedrala din Sibiu)
ARESTĂRI:
Prima arestare:19 ian. 1951 – 17 mart. 1952
Ocnele Mari şi Canalul Dunăre-Marea Neagră.
A doua arestare: 20 sept. 1955-8 apr. 1956
Penitenciarele Timişoara, Jilava, Oradea.
OPERA SCRISĂ (publicată postum):
Cărarea Împărăţiei
„Cuvinte vii” (predici)
Manuscrise inedite ale Părintelui Arsenie Boca
OPERA ARTISTICĂ:
„Părintele şi-a depăşit maestrul[pe Costin Petrescu]”. (pictorul şi restauratorul Ion Grigorescu, în: Revista Lumea credinţei, decembrie 2014, p. 59)
Scena intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba-Iulia, Ateneul Român (c.1937), Bucureşti (sub coord. maestrului Costin Petrescu)
Biserica „Sf. Dumitru” din Bixadul Oltului, jud. Covasna, practică (1938) cu maestrul Costin Petrescu
Biserica „Sf. Elefterie”, Bucureşti, (fresca de pe bolta altarului „Maica Domnului cu Pruncul în zeghe”, „Jertfa lui Avraam” etc.) alături de artistul Vasile Rudeanu
Biserica „Sf. Parascheva” din Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov), fresca din absida altarului (1961) – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele – (acoperită 1978) şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi; inexistentă azi)
Biserica „Sf. Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu, pictată integral
Epitaful „Adormirea Maicii Domnului” de la M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus
Epitaful „Punerii în Mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos” de la biserica din satul Drăguş (Ţara Făgăraşului)
Icoana „Sf. Parascheva” de la Biserica „Bunavestire – Sf. Antonie cel Mare”, Curtea Veche, Bucureşti
Icoana „Izvorul Tămăduirii” de la Biserica „Sf. Treime” Tei, Bucureşti
Icoana „Maica Domnului cu Pruncul”, Biserica „Sfânta Treime” din Chichiş, jud. Covasna
Icoana „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş”, Reşedinţa Mitropolitană din Timişoara, pictată după canonizarea din 1955 la „Schitul Maicilor” din Bucureşti
Icoanele iconostasului de la Biserica M-rii Prislop: Mântuitorul Iisus Hristos (în picioare), Maica Domnului (în picioare) cu Pruncul Iisus; Bunavestire pe uşile împărăteşti, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil pe uşile diaconeşti
Icoanele din chilia de la Sinaia: Naşterea Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Vodiţa, Tismana şi Prislop
Coperta cărţii „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, a Părintelui Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sibiu, 1943
Coperta cărţii „Bune Vestiri” – predici ale preoţilor Spiridon Cîndea şi Zosim Oancea [ediţia 1944, Sibiu]
Coperta „Filocaliei”, Sibiu, 1946-1948
Coperta cărţii „Despre Viaţa în Hristos”, a Sf. Nicolae Cabasila, trad. Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Sibiu, 1946
Coperta cărţii „Istoria Mănăstitii Prislop” de Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Arad, 1986
Clopotniţa în stil athonit de la Prislop (1952)
Oala decorativă din curtea M-rii Prislop
Sfântul Chivot de la M-rea Prislop, proiectat de Părintele Arsenie Boca
Casa de pe deal, ctitorită de Părintele la M-rea Prislop în anii ’50
Saivanul dacic de la Prislop
Schiţa casei cu coloane, în stil brâncovenesc, anii ’80 la Prislop
Schiţa casei noi de la Sinaia
Modelele pentru porţile în stil maramureşean de la Sinaia şi Prislop
„Autobiografie
Subsemnatul m’am născut în 1910, Sept. 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: «Religia în limitele raţiunii», iscălită: «Boca Zian cl. IV. lic.».
La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fii-său. Ştiu până astăzi că m’a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n’am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă.
În cursul liceului mi’au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni, – ceea ce n’a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă, şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.
În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m’am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n’am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m’am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n’am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din «Reuniunea de muzică Gh. Dima» din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţii. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţii şi a conştiinţii se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale.
Toate aceste mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la «voia în oraş», ci stam în curtea şcolii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş decât dacă trebuia în interesul şcoalei, a vreunui profesor, sau însoţiţi de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N’am dansat şi n’am învăţat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – şi mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva.
De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s’a desăvârşit interior.
Teza de licenţă în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului, şi purta titlul: «Încercări asupra vieţii duhovniceşti». Terminam teologia prin 1933.
În vacanţă mă ocupam cu pictura.
Pictura mi-a lungit şcoala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-şi ţină cursul. Abia aci m’am lovit de mişcările politice studenţeşti, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mişcări studenţeşti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenţii ce să se poată înscrie în centrul studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau înscriere în vreo mişcare politică.
Vremea în Bucureşti
Am petrecut-o nelipsind de la şcoală niciodată. Bolnav încă n’am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea total şi n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Aşa s’a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în româneşte, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.
În vremea aceea, mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s’a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii «Calea Griviţei», pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei. Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot.
Colegi la şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveam, la alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n’am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Iţhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n’ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viaţă.
Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.
Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică la o Biserică din Bicsadul Oltului, care era de zugrăvit în frescă, împreună cu profesorul meu Costin Petrescu.
Îndată după terminarea acelui an de practică, ce însă a fost mai scurt, am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieşi din ţară. Eu neavând absolut nimic la activ, am obţinut paşaport de călătorie: în Europa «sans Russie», de la Prefectura poliţiei din Sibiu.
Iar întrucât eram diacon, am obţinut şi încuviinţările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului şi a Atenei, precum şi a celor două guverne: român şi grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârşirea interioară prin meşteşugul călugăriei.
M-am întors în ţară la 8 iunie 1938. Ţin minte data pe aceea, că intrând în ţară pe la Moraviţa am văzut drapelele româneşti, de acel 8 Iunie de odată.
De la data aceasta până la Paştile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învăţat la Chişinău cu nişte meşteri ruşi poleitura cu aur «cicanca», şi alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.
În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.
Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, jud. Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m’am luat de grijă că am învăţat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la Mănăstire şi călugări. Mai intrase în călugărie unul: Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia, – eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri.
Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m’am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m’am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s’ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi).
Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.
Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m’a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.
Academician Nichifor CRAINIC (1889-1972): „Arsenie BOCA este un călugăr de reală valoare spirituală, care s-a făcut foarte cunoscut în părţile ardelene, prin viaţa lui personală riguros morală, prin predicile lui de o mare putere de influenţă asupra sufletelor şi printr-o pătrunzătoare artă de a lămuri stările de psihologie religioasă şi de a da sfaturi duhovniceşti. Ca pregătire intelectuală este absolvent al Academiei Teologice din Sibiu şi diplomat al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. În vremea cât a studiat la Academia de Arte Frumoase a frecventat şi cursurile mele de la Facultatea de Teologie. Cu această ocazie l-am cunoscut personal. El pretindea că, audierea cursurilor mele, i-a deschis calea spre desăvârşirea spirituală şi ca urmare, a plecat în Grecia la Atena şi mai ales la Muntele Athos, unde şi-a însuşit tehnica vieţii spirituale”.
Părintele Acad. Prof. Univ. Dr. Dumitru STĂNILOAE (1903-1993): „Despre viaţa părintelui Arsenie nu este necesar să vorbim, căci asprimea ei este cunoscută şi nu vrem să-l supărăm lăudându-l. Cuvântul său porneşte din neclintirea de stâncă a celui ce nu se târguieşte şi nu se clatină ca trestia bătută de vânt, ci este întreg cum îi este vorba: curat, opus oricărei patimi şi oricărui gând de mândrie […]. Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox […]. Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticii şi al disciplinei răsăritene” (Lucrara de la M. Brâncoveanu, Telegraful Român).
„Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum [Filocalia vol. II] l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, Părintele Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa, am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P.C. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere, acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămâne legat într-o mare măsură de numele P.C. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete (Bucureşti, Înălţarea Domnului, 1947)”.
Principesa Ileana a României (viitoarea Maica Alexandra): „Când ea a plecat din România mi-a lăsat o scrisoare în care îmi scria că îmi mulţumeşte, întrucât am fost o lumină în viaţa ei (s.n.)”.
MISIONAR:
Louis BARRAL (preot catolic asumpţionist francez, 17 noiembrie 1948): „Arsenie Boca ar face mai multă treabă pe teren decât toţi episcopii ortodocşi”.
Comisarul Filip NICOLAE (Raport informativ, iulie 1945, Mănăstirea Bistriţa): „Ieromonahul Arsenie Boca este un om de o vastă cultură, un predicator religios de o extraordinară putere de convingere, fiind în acelaşi timp un mistic”.
Paul MADINCEA (Împuternicitul Cultelor, 23 septembrie 1950): „Azi mănăstirea Prislopului este cea mai căutată şi cercetată din Ardeal şi Banat şi aceasta se datoreşte numai faptului că la această mănăstire este stareţ părintele Arsenie de la Sâmbăta, a cărui faimă de sfânt începe să fie peste tot cunoscută”.
MIT:
Lucian BLAGA (Cluj, sfârşitul anilor ’40):
„Lucian Blaga: – Fericit eşti Părinte Arsenie, că ai ajuns un mit!
Arsenie Boca: – Pentru ce, Maestre?
Lucian Blaga: – Pentru că crezi ceea ce spui!
Arsenie Boca: – Maestre, «căciula» aceasta eu nu vreau s-o port.
Lucian Blaga: – Ba, ai s-o porţi, pentru că neamul românesc are nevoie!”
PERICOL pentru regimul ateu:
Un agent al Securităţii comuniste: „[Arsenie Boca] este rafinat, inteligent […], astfel că este un element opus regimului”.
POSTUM. REFERINŢE DESPRE SFINŢENIA SA:
Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei SEVICIU, Arhiepiscopul Aradului: „Personalitatea Părintelui Arsenie Boca, între multiplele-i însuşiri o are într-un grad elevat pe aceea de a insufla un simţământ tainic al evlaviei acelora care se apropie de ea. Aşa se şi explică numărul crescând pe zi ce trece al celor ce urmându-i pilda şi îndemnul, ei înşişi sporesc în viaţa cea îmbunătăţită. Tuturor a împărtăşit cuvânt de zidire, fie împreună, fie în parte, după trebuinţă, multora scriind pentru o mai temeinică povăţuire. Şi aşa cum se întâmplă în cele duhovniceşti el însuşi se îmbogăţea pe măsura în care dădea altora”.
Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Serafim JOANTĂ, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord: „Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului credincios ca Sfinţia Sa. Nici chiar sfinţii canonizaţi mai recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioşilor, ca Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Cinstindu-l ca sfânt şi chemându-l în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui […] aştept şi eu cu nerăbdare, împreună cu nenumăraţii credincioşi care-l cinstesc, ziua canonizării Părintelui Arsenie, care poate fi o zi a schimbării la faţă a României”.
Preasfinţitul Părinte Dr. Daniil STOENESCU, Episcop-Locţiitor al Daciei Felix: „Fiecare sfânt, biruitor în războiul nevăzut sau în «lupta cea bună» (I Timotei 6, 12; II Timotei 4, 7) prin Iisus Hristos «fără de care nu putem face nimic» (Ioan 15, 5), este cu adevărat un «stâlp» în templul cel ceresc al lui Dumnezeu, în templul Bisericii Ortodoxe a lui Iisus Hristos, în templul Neamului – sau în nevăzuta «Catedrală a Mîntuirii Neamului» – şi în templul teologiei apostolice, patristice, postpatristice şi neopatristice. Un astfel de «stîlp» a fost, este şi va fi în templul ortodoxiei şi spiritualităţii româneşti şi Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie Boca (1910-1989)”.
Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie MELEACĂ, Episcopul Giurgiului: „Cine a fost acest Părinte insuflat de Dumnezeu, acest părinte binecuvântat cu care Biserica noastră a fost binecuvântată, într-o perioadă extrem de dificilă, extrem de critică pentru viaţa ei, pentru istoria ei? Era un spirit enciclopedic, un om cu alese virtuţi teologice, cu preocupări spirituale, un om de mare, mare sobrietate. În tot ceea ce făcea, în cuvintele pe care le rostea, în îndemnurile şi poveţele pe care le dădea teologilor de la Institutul de la Sibiu, mulţi dintre ei deveniţi mai târziu păstori de suflete, le vorbea ca unor viitori preoţi, vedea în duh că vor fi mai târziu preoţi şi vorbea cu mare responsabilitate şi cu conştiinţa că Dumnezeu este totdeauna de faţă, Dumnezeu Cel Care toate le ştie […]. Este foarte multă lume care-l denigrează, din păcate, pe Părintele Arsenie Boca, fără să-l cunoască, din nefericire”.
Părintele Arhimandrit Justin PÂRVU: „Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia […]. Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu […]. Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui”[3].
[1] Arhim. Justin PÂRVU (10 feb. 1919 – 16 iun. 2013), în: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, Petru Vodă – Neamţ, 2005, p. 10-11.
[2] ACNSAS, fond Penal, dosar 13928, f. 17-21. [Autobiografie, 17 iulie 1945, Ieromonahul Arsenie; Autobiografia poartă stampila „Biroul Siguranței. Poliția Orașului R. Vâlcea”, precum și însemnarea „23-7-945, vizat de noi spre neschimbare, Comisar ss/neidentificată”].
[3] Arhimandritul Iustin PÂRVU (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), Cuvânt al Părintelui Iustin Pîrvu despre Părintele Arsenie Boca, în: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, Petru Vodă – Neamţ, 2005, p. 10-11.
UPDATE: Dumnezeu să-l ierte pe nea Ilie Tudor, tatăl lui Tudor Gheorghe şi fost deţinut politic alături de Radu Gyr, Nichifor Crainic şi Părintele Dumitru Staniloae! Înmormântarea sa va avea loc luni, 23.03.2015, în comuna Podari.
VIDEO – Maica Aspazia Oţel Petrescu despre întâlnirea sa cu Părintele Arsenie:
Proiectele unei Hotărâri de Guvern privind cardurile de sănătate şi a unei Ordonanţe pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății au fost făcute publice, ieri, pe site-ul Ministerului Sănătăţii. În aparenţă, după dezbaterea organizată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu cele circa 50 de organizaţii ale societăţii civile care se opun “obligativităţii” cardului de sănătate electronic, se face dreptate celor care refuză să primească acest card. Dar modalitatea prin care asiguratul creştin-ortodox platitor de taxe va putea beneficia, nediscriminatoriu, de aceleaşi servicii ca şi cel înşelat prin cardul de sănătate, lasă de dorit.
Astfel, conform proiectelor legislative, ca şi în cazul orelor de religie, românul majoritar este obligat să dea cu subsemnatul pentru a i se respecta dreptul constituţional şi nu invers. Mai mult: cetăţeanul român care vrea să rămână cât de cât mai liber va fi obligat să-şi reînnoiască Adeverinţa o dată la trei luni, ca formă de tracasare oficială a omului scoasă de manualul micului NKVD-ist. Ne întrebăm firesc cum ar fi fost să fi primit carduri de sănătate numai cei care ar fi făcut cerere expresă către CSAT şi Ministerul Sănătăţii? Ce s-ar fi întâmplat atunci cu afacerea de 40 de milioane de euro (derulată în plină criză continuă)?
Nu în ultimul rând, cred că este util de amintit că în 2010 (!) oficialii Ministerului Sănătăţii promiseseră într-o altă dezbatere pe tema cardului că vor respecta drepturile noastre. Şi atunci de ce nu s-a întâmplat asta de la bun început? Reproduc “minuta” din 18.11.2010:
Intrebare Victor Roncea, Civic Media: – Cum se va respecta dreptul la alegere, respectiv daca sunt persoane care din diverse motive, din convingeri religioase nu doresc cardul cu cip? Nu ne intereseaza detaliile tehnice ci doar ce alternativa ne veti oferi? Cristian Anton Irimie, secretar de stat MS: – Vom respecta dreptul la alegere al cetateanului si vom cauta o formula de inlocuire a cipului. […] Intrebare Victor Roncea, Civic Media: – Ce variante avem daca refuzam cardul? Cristian Anton Irimie, secretar de stat MS: – Vom oferi varianta dovedirii calitatii de asigurat si fara acest card, vom gasi o cale de mijloc… Am notat toate propunerile dumneavoastră şi le vom avea în vedere. (Sursa: Asociatia Civic Media si avocatii atentioneaza: Respingeti in scris noul card de sanatate cu cip. Seful Colegiului Medicilor avertizeaza: Cardul este un pericol la adresa cetateanului. VIDEO)
“These charges demonstrate our firm commitment to combating attempts by covert agents to illegally gather intelligence and recruit spies within the United States.”
„Vara aceasta am fost la oraş unde am avut posilibitatea de / a mă plimba foarte mult / cu scopul de a respecta regulile de circulaţie. O, cu cîtă / emoţie / traversam străzile în conformitate cu indicaţiile / semaforului… „
“Deci ce este atunci Mihai Răzvan Ungureanu? Nu e vorba nici de pregătirea profesională, nici de cultură, nici măcar de anumite abilități diplomatice. El este prototipul demnitarului „creat în eprubetă”.”
“In mss. 2263, f. 44r, [Eminescu] vorbeşte de două societăţi „a tuturor românilor, veniţi în ţarã”: Carpaţii şi Balcanii. Prima, ştim că s-a înfiinţat la 24 ianuarie (zi nu întâmplător aleasă) 1882. Dar Eminescu voia una şi mai cuprinzătoare, de tip francmasonic, cu numele lui Matei Basarab, ultimul nume de domnitor pronunţat de el înainte de moarte, cu care s-a şi identificat:
„O organizare între Români asemenea societăţii francmasonilor şi Iezuiţilor – ca a bisericii catolice. Pretutindenea oameni omenoşi, care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun; trebuie trezită deşteptăciunea lui, decorat la nevoie; trezite mii de speranţe în el, în caz de enormă nevoie ajutat chiar. Să se simtă că Soc. Matei Basarab reprezintă o putere enormă” .” Ţinta, explică profesorul Theodor Codreanu în lucrarea “Eminescu – drama sacrificarii”: unirea tuturor românilor în hotarele “Daciei Mari” şi „Emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc”.
“Eminescu a fost un membru marcant al Societăţii Carpaţii, a cărei ţintă a fost unirea Transilvaniei cu România. De aceea, va fi şi brutal desfiinţată în ziua de 28 iunie 1883, când a fost sechestrat şi poetul în “cămeşoiul de forţă” şi dus la sanatoriul lui Şuţu.”
“La rândul lor, agenții serviciilor de informații austro-ungare, care au urmărit cu rigoare ideile lui Eminescu şi erau la curent cu „visele” sale, numeau statul preconizat de el „Dacisches Kaiserreich”. Numele lui Eminescu devenise cunoscut în cercurile politice austro-ungare, iar avertismentele au început să-i sperie pe politicienii români.”
În urmă cu exact 135 de ani, pe 24 ianuarie 1882, Mihai Eminescu fonda, împreună cu alţi militanţi pentru “Dacia Mare”, Societatea “CARPAŢII”, o organizaţie naţionalistă cu caracter semi-secret.
“Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el? Părintele Justin: Nu îl primim deloc. Nu semnați pentru el, ci îl trimiteți prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.”
Ultima zi în care se poate cere alternativă pentru cardul de sănătate
Deşi atitudinea de dialog pe care autorităţile care au introdus în România cardul de sănătate electronic este doar aparentă, lipsind elementele care pot să constituie un dialog (partenerii de dialog, respectul acordat partenerului de dialog şi – în ultimă instanţă – fiinţei umane, timpul necesar unui dialog, luarea în considerare a opiniilor exprimate de partenerul de dialog şi soluţionarea doleanţelor lui), e bine să nu trecem cu vederea oportunitatea pe care Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate o oferă celor ce au la dispoziţie poşta electronică. Astfel, creştinii din această ţară şi toţi cei interesaţi pot trimite opiniile lor privitoare la inutilitatea existenţei cardului electronic de sănătate pe adresele de mai jos, pînă la data de 9 Ianuarie 2014:
O altă variantă ar fi trimiterea unei scrisori recomandate pe adresa: Registratura Ministerului Sănătăţii, Intr. Cristian Popişteanu, nr. 1-3, sector 1, cod 010024, Bucureşti
Cei ce doresc să completeze un formular întreg adresat acestei instituţii, pot lua textul de aici.
Propunere cu privire la actul normativ „Hotărâre de Guvern privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX “Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”
Asociaţia Pentru Libertatea Românilor, împreună cu alte 46 asociaţii cosemnatare, în calitatea lor de organizaţii care au ca misiune promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului și în continuarea acțiunilor noastre anterioare [1],propunem ca variantă de document justificativ a calității de asigurat – adeverința de asigurat – pentru toți cetățenii României care întrunesc calitatea de asigurat și nu doresc să utilizeze cardul electronic de sănătate pe motiv de protejare a vieții private și a libertății de conștiință. Această propunere o facem în conformitate cu legislația României, luând în considerare faptul că un număr însemnat de persoane de cetăţenie română ale căror interese le reprezentăm nu sunt de acord să utilizeze cardul electronic de sănătate din mai multe motive, dintre care enumerăm:
– dispozitivul electronic integrat în cardul electronic de sănătate conţine informaţii nevolatile şi este emiţător de unde radio care permit localizarea în spaţiu a persoanei şi, mai ales, localizarea acesteia în momentul în care acceseaza un serviciu medical decontat prin FNUASS,
– aceste persoane nu doresc să deţină asupra sa un dispozitiv emiţător de unde radio care admite interferenţe care pot cauza operaţiuni nedorite (orice persoană trebuie să aibă libertatea de a decide dacă doreşte sau nu să deţină asupra sa un astfel de dispozitiv),
– măsurile de implementare a cardului electronic de sănătate reprezintă, în fapt, ţinerea sub observaţie a vieţii private precum şi atingerea vieţii private prin diseminarea datelor de identificare, precum şi a datelor de sănătate, probleme de diagnostic, prognostic, tratament, investigaţii paraclinice.
Cu deosebită considerație,
Asociaţia Pentru Libertatea Românilor
prin Președinte Profesor Nicolae Livadă
Asociaţia pentru Libertatea Românilor – Bacău
2. Asociaţia Naţionala a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere – Filiala Vrancea „Ştefan cel Mare”
3. Asociaţia Pro-Vita – Filiala Bucureşti
4. Asociaţia Umanitate Pentru Toţi – Bacău
5. Asociaţia Culturală Valea Muntelui – Neamţ
6. Asociaţia Bucovina Profunda
7. Alianţa pentru Demnitate Naţională
8. Asociaţia Christiana
9. Alianţa Familiilor din România
10. Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România
11. Asociaţia Prietenii Sf. Efrem cel Nou
12. Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului
13. Asociaţia ProTinereţe Alba Iulia
14. Liga Studenţilor din Universitatea din Bucureşti
15. Liga de Utilitate Publică
16. Liga Distributistă Română „Ion Mihalache”
17. Asociaţia HRISDORIA
18. Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Constanţa
19. Asociaţia Rost
20. Asociaţia Predania
21. Asociaţia Civică a Tinerilor Creştin – Ortodocşi Români
22. Asociaţia pentru Cultură şi Educaţie „Sfântul Daniil Sihastrul”
23. Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor”
24. Asociaţia „Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti”- Alba
25. Asociaţia Tinerilor Ortodocşi „Orthograffiti”
26. Fundaţia Creştină „Părintele Arsenie Boca”
27. Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Suceava
28. Asociaţia Antimis – Timişoara
29. Liga Tineretului Creştin – Ortodox Român
30. Fundaţia Sfinţii Închisorilor
31. Asociaţia Dascălilor din România
32. Asociaţia Familia Ortodoxă
33. Asociaţia „Copil dorit”
34. Asociaţia „Triada”
35. Fundaţia „Sfânta Irina”
36. Asociaţia „Prietenii de Familie”
37. Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova – Iaşi
38. Asociaţia Prologos – Timişoara
39. Asociaţia Prologos – Oradea
40. Asociaţia Prologos – Cugir
41. Asociaţia Enable
42. Asociaţia Synaxis 2010
43. Asociaţia Basarabii
44. Asociaţia “Frăția Ortodoxă Adevăr şi Caritate”
45. Asociaţia Civic Media
46. Fundația Justin Pârvu
47. Mișcarea pentru Rezistenţă Filiala Mehedinți
Aflaţi din nou în toiul alegerilor, cu puţine speranţe de mai bine în ordinea lumească a lucrurilor, ne-am gândit să facem un fel de radiografie a societăţii româneşti din ultimii douăzeci şi patru de ani. Cum de-am ajuns aici? Unde s-a greşit? Ce se mai poate face?
Vineri, 28.11.2014, la Tribunalul Bacău, a fost admisă cererea prin care Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu a cerut anularea Hotărârii emise de Consiliului Local Tîrgu Ocna privind retragerea “Titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Tîrgu Ocna” – acordat postmortem lui Valeriu Gafencu.
Pentru că am constatat că o serie de fotografii din Arhiva CNSAS – realizate de Securitate în urma unei operaţiuni de filaj asupra “obiectivului Bratu” executată între 21.08.1962 şi 09.09.1962 -, nu se află în totalitate online, m-am gândit să le public aici, la 25 de ani de la săvârşirea Sfântului Ardealului. Ziua de astăzi, 28 noiembrie, la cei 25 de ani de la plecarea la Ceruri a Părintelui Arsenie Boca, ar trebui să se constituie, şi pentru Patriarhie, într-o zi de începere a demersurile pentru canonizarea Sfântului Ardealului. Iată de ce vă recomand se semnaţi această petiţie online:
April 15th, 2015 
VR 
În urmă cu trei ani, de Sfintele Paşti, la o zi după comemorarea Masacrului de la Fântâna Albă, când cercetătorul şi scriitorul Vasile Ilica, veteran de război, se îndrepta spre casa natală şi mormintele părinţilor săi, aflate într-un sat din nordul Bucovinei, în acest moment pe teritoriul fostei URSS, a fost împiedicat să ajungă acasă de către autorităţile ucrainene, care l-au înştiinţat că este declarat “persona non grata” în Ucraina. Anul trecut, publicistul veteran a primit din partea portalului Basarabia-Bucovina.Info, într-o ceremonie organizată de Institutul Frații Golescu pentru Românii de Pretutindeni și Alianţa Internaţională a Jurnaliştilor Români, Premiul “Mile Cărpenişan” pentru curaj şi excelenţă în jurnalism şi, la cererea Civic Media, chiar de ziua dânsului, la împlinirea a 90 de ani, a fost decorat de MApN cu cea mai înaltă distincţie militară onorifică, Emblema de Onoare a Armatei României, în aur (foto sus, doc dr.). Cu toate acestea şi deşi România sprijină necondiţionat mărginaşa Ucraină pe calea spre democraţie, nici până în ziua de azi Kievul nu i-a ridicat interdicţia bătrânului nonagenar, în ciuda cererilor Bucureştiului (doc MAE) şi a acordurilor europene şi internaţionale în vigoare. Păcat!
Posted in 
Tags: 
