Am sentimentul că timpul a încremenit ATUNCI, în zilele acelui tulburător Decembrie… Cine a tras? Cât de departe e acea zi de 21 Decembrie! Tot mai departe. Cu fiecare zi, tot mai departe. Numai cu ochii închişi, cu dinţii strânşi şi pumnii încleştaţi mai pot să-mi amintesc de acele zile!
Zilele au trecut rapid, ca clipele: gloante si sange, flacari si intuneric. Apoi iar gloante si flacari si tot asa. Am intalnit alti nebuni frumosi, s-au legat prietenii de viata si de moarte. Traiam ca-ntr-un film in care totul se succede mult prea rapid, pe repede inainte. Pana cand am spus noi “stop”: atunci cand ne-am dat seama ca am fost pacaliti.
Pe la 3:00, Dumnezeu a varsat o lacrima pentru cei ce au murit atunci. O ploaie torentiala a spalat pacatul celor care au ridicat arma asupra fratilor lor si s-a asternut linistea. Peste oras si peste sufletele noastre. Atunci am stiut ca i-am invins.
In ce masura constientiza gen. Vlad pe 17 dec. 1989 ca totul este numai o farsa, in afara luptei pentru putere a curentului moscovit din randul moldo-valahilor si a celor 1.000 de morti, este greu de stiut. Sigur este faptul ca el nu s-a comportat cum dorea kominternistul Brucan si a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare.
„În lutul greu din care am plecat / Am frãmântat simţire. / Din urã am clãdit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba albã, încâlcitã, roasã. / Pãrinte, o sã vin curând acasã” * (21 Decembrie 1989)
Era acum 21 de ani, pe 21 decembrie. Luasem bataie deja, pe bulevardul Magheru, de la primii scutieri pe care-i vedeam pe viu in viata mea. Fugisem spre centru impreuna cu prietenii mei tonitzisti, ingramaditi vreo sapte intr-o Dacie, la risc. Lucram la un mozaic la Combinatul Fondului Plastic. Impropriu spus lucram. Ne invarteam in cerc, frematand in jurul unui aparat de radio din centrul unei hale imense. In momentul in care s-a intrerupt transmisia, am zbughit-o ca din pusca. L-am imbrancit pe portarul care, deja avizat, incerca sa ne impiedice si, cu artistul plastic care ne coordona la volan, am gonit-o pe strazile pustii, din zona Casei Scanteii, pana la prima baricada.
Pe drum, nici picior de militian. Normal, cu totii erau acum in fata noastra, intre Romana si Universitate. Ajunsi si noi in prima linie, ne-am bucurat sa ne regasim alti prieteni si colegi, inclusiv pe frate-miu cel mare, George, care-l tinea in spate, pentru a face poze mai bune, cand pe Pascal Ilie Virgil cand pe Titi Calistru, deveniti apoi fotografi la “Romania libera”. Era ca o intrunire de gasca, extinsa apoi la Universitate cu toate cunostintele mele din Bucuresti, toti artistii, nebunii si rebelii Capitalei, de la “Tonitza” si Institutul “Nicolae Grigorescu” pana la rockerii din “Lido” si “Cina”.
Pe moment ne blocasem pe Magheru, in dreptul terasei “Gradinita” – acum McDonald’s, pentru cei mai tineri – si cantam, din rarunchi si in genunchi, “Desteapta-te, romane!”. Din cand in cand incercam sa vorbim cu pustanii in uniforma din fata noastra, cu ochii de sub vizeta castii dilatati. Eram de-o varsta. In spatele lor, se vedeau barosanii din Militie, civili si, mai departe, restul trupelor, inarmate si sprijinite de mijloacele speciale de interventie. Armata, ca sa fie foarte clar. Noi, turbulentii linistii publice, incercam sa ne unim cu cei de la Universitate. Dupa un du-te–vino intre grupul de nebuni din mijlocul strazii – vreo 50-70 de oameni – si scutierii, care pareau mai inspaimantati ca noi, a urmat brusc, atacul.
Langa mine, chiar in primul rand, era un tatic cu un copilas de trei anisori pe umeri, care strigase incontinuu “Libertate te iubim, ori invingem ori murim!”. Fiul meu cel mare e generatia 1989; avea aproape un an in decembrie. Era acasa, dar, cand ma uitam la camaradul meu de revolta, parca il vedeam pe el, cam ingrozit la gandul a ce va urma. Dupa ce-am luat primele “bulane” in cap m-am repezit la copil si l-am prins inainte de a cadea si a se izbi si el, ca tatal lui, de asfaltul de-acum stropit cu sange. In timp ce taica-sau si prietenii mei erau cam calcati in picioare, eu, cu copilul la piept, am reusit sa fug pe straduta care duce spre Piata Amzei, acum “Take Ionescu”, si-am intrat, pe bajbaite, in primul magazin intalnit. Zdrang, s-a auzit zavorul dupa intrarea mea. Era un “Vanatorul si Pescarul” si vanzatoarele ma stiau, fiind cam amator de efecte militare. Mi-am lipit fata de geamul rece de la intrare in timp ce doamnele au inceput sa-l mangaie pe copilas. Ca printr-o minune a trecut si tatal, in goana. L-am tras in magazin, refugiindu-ne apoi cu totii, pe podea, dupa tejghea.
L-am reintalnit zilele si lunile urmatoare pe iubitorul de libertate, in CC, pe 22 decembrie, cu arma in mana, apoi prin structurile de conducere ale “Frontului”. Ajunsese mare. Mereu ma imbratisa si-mi multumea c-un evluviu de recunostinta pentru ca i-am protejat, atunci, copilasul. La cateva luni, ne-am intalnit intamplator pe strada. M-a tras deoparte si, rotindu-si ochii in toate partile, mi-a spus, soptit: “Victor, plec ‘afara’. Si nu ma mai intorc. E de rau. Am vazut prea multe…”. Si s-a dus. Sper c-o fi bine acum…
Dupa ce a trecut primul val de scutieri, ne-am refacut grupul de golani strangandu-ne de pe stradute – ca izvoarele care se varsa intr-un lac – in Piata Romana, unde, mi-aduc aminte, trona un cilindru mare de ciment, pe care Ceausescu vroia sa inalte un monument. Cu forte proaspete si nervi cu carul ne-am asmutit noi asupra pifanilor. De data asta au luat-o ei la fuga. Incet, incet, strigand, scandand si cantand, am castigat metru cu metru pana la “Scala” si, apoi, am “cucerit” si intersectia. Deja puteam sa ne-auzim fratii de la Universitate. Dar pan-aici ne-a fost.
Dincolo de trupeti duduiau TAB-urile, se invarteau turelele cu mitraliere si straluceau baionetele pe deasupra castilor de razboi ale militarilor insirati de-a latul bulevardului. Mai multi oameni pe trotuare: curiosii si fricosii. In plina strada, aceeasi mana de nebuni de la Romana. In fruntea noastra, parca de nicaieri, aparuse un batran. Cu parul si barba alba. Avea o figura de dac liber. Ochii ii straluceau in seara care se lasa. Se vedea ca astepta momentul asta de vreo 45 de ani. Schiopata, sau cel putin asa imi aduc eu aminte. Intr-o mana avea un baston. In cealalta un steag: Tricolorul. Flutura deasupra noastra, curat, fara stema si fara gaura. Cand au inceput sa se indrepte spre noi militarii cu baionetele la arma si TAB-urile dupa ei, trei sferturi dintre noi am tulit-o automat inapoi, in pas grabit, chiar alergand.
Cand ne-am uitat in spate, intre noi si militari, in mijlocul drumului, acum pustiu de partea noastra, batranul. Singur. Nu se miscase nici un centimetru. Tinea steagul sus de tot, cu o singura mana, intinsa, si cu cealalta se sprijinea bine in baston, pregatit de infruntare, ce putea sa-i fie fatala. Unii dintre noi ne-am oprit, rusinati dar si speriati la ce putea sa i se intample batranului. Cativa ne-am intors si am fugit la batran. Cu forta, l-am tras deoparte, schiopatand si fugind apoi pe strazile adiacente pana ne-am regasit la Universitate. Cand a inceput sa se traga cu trasoarele, m-am retras, cu gandul la pustanul meu de acasa. Dar si la batran. Oare va reusi sa scape?, ma intrebam.
Zilele au trecut rapid, ca clipele: gloante si sange, flacari si intuneric. Apoi iar gloante si flacari si tot asa. Am intalnit alti nebuni frumosi, s-au legat prietenii de viata si de moarte. Traiam ca-ntr-un film in care totul se succede mult prea rapid, pe repede inainte. Pana cand am spus noi “stop”: atunci cand ne-am dat seama ca am fost pacaliti. Pe 28 decembrie am devenit, eu si prietenii mei, teroristi, conform “Frontului Salvarii” lui Iliescu si Televiziunii Romane ocupate. Pentru ca am organizat, dupa 21 decembrie, prima demonstratie anti-comunista, anti-FSN si anti-Iliescu. Era, deja, prea tarziu.
Din cand in cand imi revenea in minte imaginea batranului anonim, cu drapelul sau tricolor. Ma rugam sa nu fi murit, dupa cum il impingea spiritul lui de sacrificiu. Si asa a si fost. Ne-am reintalnit in Piata Universitatii, unde a stat aproape zi si noapte, printre zecile de mii de romani care au facut de garda pentru Romania in cele 53 de zile ale manifestatiei-maraton anti-comuniste. Apoi l-am revazut, din noi in fruntea demonstrantilor, la “marsul alb” al sutelor de mii de bucuresteni iesiti pe strazi pentru eliberarea studentilor inchisi in urma interventiei trupelor si minerilor lui Iliescu in 13-15 iunie. Batranul dac era neinfrant.
Un astfel de exemplu luminos am mai intalnit, apoi, la fratii nostri basarabeni, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, care, la eliberarea din temnitele rusesti din Transnistria, dupa 12 si 15 ani de inchisoare nedreapta, pentru tara lor, au spus, cu o modestie supraomeneasca: “daca s-ar intoarce timpul inapoi, am face exact acelasi lucru”. La fel, veteranii anticomunisti si monahii soldati ai Romaniei, cu 10, 15 si 20 de ani de ocna sub regimul de ocupatie bolsevic, ca bunii si marii duhovnici ai Ortodoxiei Arsenie Papacioc si Justin Parvu. Daca-i intrebi iti spun fara sa pregete ca fiecare clipa de schingiuiala sau de chin, la munca de exterminare de la Canal sau din minele de plumb, a meritat: “iaca, am stat si noi acolo, pentru mantuirea neamului romanesc…” Acesti luptatori sunt caramizile vii ale Romaniei noastre, de pe pamant si din ceruri. Ei sunt cei ce fac sa dainuie aceasta natiune, dragostea de tara, patriotismul. Oricand va indoiti de puterile voastre, ganditi-va si voi la batranul ce tinea steagul sus, singur si darz, in fata unei Armate strambe, de bieti oameni sau chiar de neoameni. Atunci, in acea clipa lunga din 21 decembrie 1989, el era Romania.
Numele lui este Ernest Maftei. Badia. Badia era Romania si Romania era Badia.
Pentru ca sunt marinimos, iata si un BONUS pentru Hoţnews: “filosoful” Gaby Siegfried Marcello Liiceanu pe acelasi rand cu generalul Iulian Vlad la lansarea de la BNR a cartii lui Larry Watts:
Si iata si caricatura lui Devis Grebu, cu Tismaneanu pe post de stegar al KGB (bravo, Maestre! 🙂 ):
“Daca UDMR a fost nasit de Ion Iliescu pentru a acapara plaja minoritatii maghiare tot astfel si un alt grup, Grupul pentru Dialog Social, creat de Silviu Brucan in jurul revistei <<22>>, a avut drept menire faramitarea din interior a oricarei forme de agregare ideologica venita dinspre mostenitorii partidelor istorice, a luptatorilor din rezistenta armata din munti, fostilor detinuti politici si schimbul lor, tineretul insurectional anticomunist.
Gruparea GDS-ului este un model clasic de formare a unor “structuri alternative” – create pentru a captura centrul puterii in Romania. Cadrele venite din zone periferiale recrutate in retele ale “colegiilor invizibile” au fost plasate in toate partidele, toate publicatiile, in toate guvernele, reusind sa-si adjudece in permanenta accesul sau chiar controlul in institutii cheie ale Romaniei, de la MAE la Presedintie de la Guvern la Parlament oferind si “dialogul” cu “societatea civila”.
Multi, naivi, s-au intrebat ce are Roncea cu intelectualii. Intelectualii nu sunt insa o specie aflata pe cale de disparitie pentru a fi protejata, iar tradatori gasim din nefericire in toate categoriile sociale. Din istoria recenta aflam ca tocmai din randurile intelectualilor s-au distins cei care au dat cele mai josnice lovituri propriilor lor tari si natiuni. Timp de peste 50 de ani, intelectuali de “prestigiu” ai Occidentului s-au aflat pe statul de plata al URSS, respectiv al KGB. De la Chaplin, Picasso sau Malraux, ca sa dam nume mai cunoscute, la cei aflati pe Lista lui Orwell. Creatoare de scandal, ca si lista “Voci curate”, lista criptocomunistilor inventariati si demascati de George Orwell s-a dovedit cat se poate de veridica. Peste ani, serviciile de informatii britanice au admis ca personajele demascate de Orwell aveau legaturi cu spionajul sovietic. Rolul tuturor acestor formatori de opinie era bine definit in cadrul unei operatiuni de anvergura care avea drept scopuri de la manipularea factorilor de decizie la subminarea valorilor crestine autentice ale Europei sau transformarea tineretului occidental in masa de manevra “pacifista” impotriva apararii nord-atlantice. (…)
“Davai ceas, Davai Traian” este titlul ales de Victor Roncea pentru cartea sa privind situatia politica actuala, considerata de ziaristul autosuspendat de la ZIUA drept un puci la adresa presedintelui ales, Traian Basescu. Lucrarea cuprinde editorialele lui Roncea din ZIUA incepand de la alegerea lui Basescu in functia de presedinte, analizele Asociatiei Civic Media privind avansul rusesc in spatiul politico-economic romanesc si miza Marii Negre, precum si o sinteza despre Proiectul lichidarii lui Traian Basescu.”
Dupa recentul scandal sexual public al “eroului revolutiei” Laszlo Tokes, publicat de noi sub titlul EXCLUSIV. Amanta lui Laszlo Tokes, pastor si vicepresedinte al PE: Prohaszka Rad Boroka, o sexy-asistenta mai tanara cu doar 22 de anisori. FOTO/VIDEO/DOC si anuntul adjunctului lui, Demeter Szilar, ca Laszlo Tokes da in judecata Libertatea si Ziaristi Online la Budapesta, Bucuresti si Bruxelles pentru “calomnie”, iata ca insesi instantele disciplinare ale cultului din care face parte ne dau dreptate in ce priveste relatiile de curvasareala ale pastorului reformat. Intr-un document transmis Ziaristi Online in exclusivitate de catre surse din Protopopiatul Reformat de Bihor se arata ca numitul Laszlo Tokes a fost judecat si sanctionat spre caterisire de catre Comisia Disciplinara a cultului reformat, pentru ca “a incalcat juramantul fagaduintei nuptiale” si “fata de sotie si copii nu a avut un comportament cum era de asteptat din partea unui om si preot”. Concret, Comisia Disciplinara “il gaseste vinovat pe invinuitul Tokes Laszlo, preotul Parohiei Reformate Oradea-Olosig” in baza “art. 30 din Regulamentul disciplinar, Lit. a., prin care “se considera abatere disciplinara incalcarea cu intentie sau din neglijenta a obligatiilor stabilite de canoanele, regulamentele si legamintele bisericesti” – coroborat cu Lit. e. “orice fapta sau omisiune care aduce atingere credintei altora, sau bunelor moravuri, ori lezeaza demnitatea functiei bisericesti a celui investit”. Conform informatiilor noastre, mustrarea scrisa, insotita si de o amenda, este primul pas spre decizia de caterisire a fostului episcop, in prezent pastor si vicepresedinte al Parlamentului European. Prezentam mai jos, in exclusivitate, in format text, foto si PDF, documentul recent al Comisiei Disciplinare a Protopopiatul Reformat de Bihor, care ne confirma in totalitate asertiunile noastre privind amantlacurile extremistului maghiar Laszlo Tokes.
Traducere din limba maghiara
COMISIA DISCIPLINARA A PROTOPOPIATULUI REFORMAT DIN BIHOR
Stampila patrata a Oficiului Protopopesc Reformat Oradea
Intrat: 10. 10.2011
Nr. de inregistrare 230.
Un articol de o importanta istorica, care face lumina in tenebrele “revolutiei” dupa 22 de ani, este publicat azi, in exclusivitate, de Evenimentul Zilei: Autorul: Alex Mihai Stoenescu, reputatul istoric care a scris de-a lungul anilor mai multe volume despre istoria loviturilor de stat din Romania. In esenta, Stoenescu arata ca, dupa revolta muncitorilor de la Brasov, din 1987, Securitatea i-a aratat lui Ceausescu ca merge pe un drum gresit si a incercat sa schimbe cursul istoriei, care se indrepta aproape inevitabil spre un sfarsit violent al regimului, printr-o schimbare pasnica de putere. Perioada coincide cu numirea la conducerea Departamentului Securitatii Statului, ca ministru secretar de stat al MAI, a generalului Iulian Vlad, despre care Stoenescu afirma documentat ca este artizanul detronarii lui Ceausescu. Teza vine in directa contradictie cu asa-zisul “Raport Tismaneanu” injghebat de bloggerul de Maryland al Evenimentului Zilei, Vladimir Tismaneanu.
Concret, in “Raportul” “final” se sustine ca: „Revoluţia romana a început la Timişoara, scânteia fiind aprinsă de curajul unui om, reverendul Laszlo Tokes, un pastor al Bisericii Reformate (Calviniste) şi o parte din minoritatea etnică maghiară”.
Alex Mihai Stonescu afirma: „FALS! Revoluţia a început la Iaşi, iar curajul lui Tokes este o invenţie, atitudinea sa – dincolo de legăturile cu spionajul maghiar – fiind exact contrară imaginii proiectate în universităţile americane de Vladimir Tismăneanu, minoritatea maghiară n-a avut nici un rol, violenţele din Timişoara fiind provocate şi întreţinute profesionist de cetăţeni români, în majoritatea lor etnici români” .
Din cele relatate de Alex Mihai Stoenescu si prezentate si de Revista Historia condusa de Ion Cristoiu, trebuie înţeles că nu Laszlo Tokes a fost „pionul” revoluţiei – merit pe care i-l atribuie o parte din „istoricii” nedocumentați din România. Evenimentele, legate de pastorul protestant, nu s-au petrecut aşa cum le-a descris Tismăneanu – descriere care-l erijează pe Tokes – un marunt agent al serviciilor comuniste maghiare – într-un “salvator al României” şi un “erou al revoluţiei”, dupa cum se demonstreaza si in Historia.
Conform surselor mele, articolul de cap de ziar al lui Alex Mihai Stoenescu, aparut astazi in Evenimentul Zilei, ca parte dintr-o serie care continua, l-a facut pe politrucul Vladimir Tismaneanu sa explodeze peste Ocean. Ca un personaj cu o tinuta etica rectiline recunoscuta, acesta a anuntat ca-si da demisia de la Evenimentul Zilei – unde incaseaza 30 de lei pentru patru articole pe luna – motivand ca nu poate suporta sa fie publicat alaturi de astfel de “vecinatati respingatoare”.
Iata aici articolul din Evenimentul Zilei care a provocat demisia lui Tismaneanu:
EXCLUSIV Ilie Năstase: „O să ajungă ungurii să-şi pună steagul pe Arcul de Triumf“
de Mugurel Dumitru
Ilie Năstase a comentat pentru „Adevărul“ gestul hocheiştilor unguri de vineri seară, de la Miercurrea Ciuc. Năstase este şocat de faptul că un astfel de gest n-a fost pedepsit, dă vina şi pe românii impasibili, pe politicieni şi propune varianta prin care am putea elimina tensiunile.
Fostul mare tenismen, dar şi una dintre figurile marcante ale sportului românesc şi mondial din toate timpurile, Ilie Năstase a rămas siderat în momtnul în care a aflat incidentul de vineri seară de la Miercurea Ciuc. „N-ar trebui să mai vorbesc, că eu spun lucrurilor pe nume şi apoi sunt amendat”.
Totuşi, Năstase n-a rezistat să nu comenteze gestul de sfidare pe care l-au făcut hocheiştii unguri. „Dacă eram colegul lor, în acel moment eu ieşeam de pe gheaţă. Dacă vor să cânte imnul Ungariei, s-o facă la ei acolo, dar nu în tricoul echipei naţionale a României”.
„Ştiţi când va merge bine România? Când UDMR-ul n-o să mai fie la putere!”
Fostul tenismen este uluit şi de faptul că unj astfel de gest n-a fost pedepsit. „Măcar opinia publică trebuie să ia atitudine, dacă cei din staff-ul federaţiei sau a Comitetului Olimpic Român nu fac nimic. Dar, aşa sunt oamenii de pe la noi, nepăsători, insensibili”.
Ilie Năstase spune că întreaga atitudine sfidătoare a ungurilor este datorată oamenilor politici. „Mi-aduc aminte că, în urmă cu câţiva ani, am asistat la un meci de handbal feminin la Budapesta, Ungaria – România, când au fost unii prin tribune care şi-au dat pantalonii jos.
O să ajungem ca ăştia să-şi pună steagul Ungariei pe Arcul de Triumf iar noi să nu facem nimic. Pentru că aşa sunt oamenii de pe la noi, insensibili.
N-am mai văzut nicăieri prin lume ca o minoritate, precum cea a ungurilor, să aibă atâtea drepturi cum au la noi. Eu am mai zis, dar pe mine nu mă ascultă nimeni, de ce noi, românii, n-avem aceleaşi drepturi la Budapesta?
Ştiţi când va merge bine România? Când UDMR-ul n-o să mai fie la putere!”, a mai spus Ilie Năstase.
„Românii n-o să-i lase pe unguri să-şi facă de cap“
„Am auzit, recent, că unul şi-a pus la casă steagul Ungariei, altul şi-a pus la căruţă numere maghiare. Mie, dacă nu-mi mai place în România, plec şi gata. Oricum, să stea liniştitţi ungurii. Niciodată n-o să-i lase românii să-şi câştige autonomia sau să facă ce mai vor ei“, a concluzionat Năstase.
Tismaneanu si Patapievici: sub zodia noilor cominformisti
“Cazul Volodea” sau Ce vor sa stie americanii despre emigrarea lui Vladimir Tismaneanu
În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat” în SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.
Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.
Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.
Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.
Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.
Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul la Ziaristi Online)
(…)
7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.
8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.
9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.
10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.
Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.
Aurel I Rogojan / Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011
Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice
Nota: Tentative de a nega faptul ca Valter Roman si Leon Tismaneanu au fost agenti sovietici au fost facute individual de membri ai familiilor lor. In cazul lui Tismaneanu, statele de plata ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indica faptul ca era platit cel mai bine, dintre cei 26 de agenti de pe lista, surclasand agenti semnificativi ca Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman. Numai Boris Stefanov (nume de acoperire: I. Draganov) primea la fel de mult ca el, iar acesta era titularul Partidului Comunist Roman din acea vreme. Vezi Rosiiskii Gosudarstvennyi Arkhiv Sotsial’noi i Politicheskoi Istorii [Arhiva Rusa de Stat pentru Istorie Politica si Sociala: RGASPI], fond 495, opis 286, dosar 55, f. 13
Larry L Watts / With Friends Like These, Editura Militara / Fereste-ma, Doamne, de prieteni, Editura RAO, Bucuresti, 2011
Cele doua documente si capitolul dedicat lui Tismaneanu, integral, la Ziaristi Online
Urmeaza: De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român
Si totusi, din cand in cand, cartitele fostului KGB din Romania scot capul pe-acolo pe unde li se aranjeaza frumusel musoroiul de presa. “Din cand in cand”-ul asta se dovedeste a fi, intamplator, exact cand au loc in tara conferinte ale specialistilor in informatii, cu ocazia lansarilor de carte ale lui Larry Watts si Aurel Rogojan. Coincidenta?
Prima oara s-a petrecut fenomenul printr-un interviu rusinos, aranjat in Evenimentul Zilei exact cu o zi inainte de lansarea la Universitatea din Oradea a volumului de analize si sinteze “Fereastra Serviciilor Secrete”, al generalului SRI Aurel Rogojan, in care se demonstreaza fara putinta de tagada apartenenta lui Ion Mihai Pacepa la serviciile sovietice succesoare NKVD. Si putin timp dupa ce cartea lui Larry Watts a facut suficiente valuri pentru a nu mai fi bagata la fund, dupa cum incerca musiu Tismaneanu, inainte de lansarea ei si chiar inainte de a o fi citit (!) (Comentariile sunt suculente. Copiati-le pana nu sunt sterse de orwellienii lui Soros de la “Contrebutors”).
“Autorul” “interviului”, Mihai Soica, a sarit de la “Incendiu puternic la Satu Mare. Flăcările au distrus o fabrică de mobilă” si “Bătrân spulberat pe trecerea de pietoni“, la “interogarea” de tip mucles a unui ditamai “fost sef al contraspionajului”. La intrebarea de cabinet scrisa “cu manuta lui” de ziarist, despre cartea lui Larry Watts si combinatia Pacepa, fostul sef afirma doct: “Ca profesionist al informaţiei am nişte păreri diferite de ale istoricilor. Este motivată apariţia acestei cărţi şi nu a fost scrisă pentru faptul că Larry Watts are aceeaşi dragoste faţă de noi de dă pe dinafară. Sunt chestiuni de influenţare a opiniei publice. În prima parte ne distrage atenţia, că îi demască pe vecini, pe maghiari. Cădem într-o cursă. Ulterior, a mai avut o misiune – neapărat să abordeze în carte şi să-l facă pe trădătorul Pacepa – că, de fapt, era omul ruşilor şi nu al americanilor.” Fostul profesionist omite sa ne spuna in ce cursa am cadea, cine si de ce. Dupa care sustine, fara a oferi nici o proba sau macar vreo deductie logica: “Pacepa este scos că a fost recrutat de ruşi. Adevărul este că a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală.” Daca stie asa de bine de ce n-o fi depistat si raportat nimic cat i-a fost subaltern, pana in 1978?!
Si-acum sa trecem la a doua rezidenta a structurilor antiromanesti de presa: Adevarul lui Patriciu . Si sa nu-l uitam pe agentul dublu Sorin Rosca Stanescu
N-a trecut o zi de la lansarea de la Bistrita a cartii lui Larry Watts in engleza si in romana – unde au participat de la fosti sefi de servicii secrete la actuali responsabili din toate serviciile de informatii, cat si jurnalisti si oameni politici, inclusiv vicepresedintele Camerei Deputatilor Ioan Olteanu, si unde a fost atins tangential si cazul Pacepa si al epigonilor sai navetisti pe ruta Washington-Bucuresti cu retur Budapesta-Moscova -, ca Adevarul a si trantit, tam-nesam, un “articol-bomba” cu un titlu pe masura. Pe masura de tamp: “Povestea evadării lui Pacepa: americanii i-au trimis o sută de taxiuri şi l-au aşteptat cu covorul roşu!” (cu tot cu semnul exclamarii) . Evident, din toata tiribomba de trei-patru fraze aruncate in graba pe net, dar care a reusit sa adune vreo douazeci de mii de accesari, singurul cuvintel adevarat sta in titlu: Povestea.
Si-acum ajungem si la partea amuzanta a “povestii”. Vecinul si prietenul lui Dinu Patriciu, bolnavul neinchipuit din fruntea Adevarului si a Dilemei lui Plesu, Sorin Rosca Stanescu, a scris zilele trecute un material foarte interesant: Vanatorii de dusmani.
Ii reproduc prima parte: “Nici nu vreau sa ma gandesc la numarul de adversari pe care si i-au facut trei autori de carti care, in acest an de gratie, 2011, si-au permis sa atace frontal, din trei directii diferite, realitati istorice extrem de dureroase. Despre unul dintre ei am scris cate ceva. Este vorba de Tesu Solomovici si a sa voluminoasa biografie a maresalului Antonescu. Un altul, Larry L. Watts, are si el o lucrare tot de aproape 1.000 de pagini, la fel de meticuloasa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si trateaza razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania. A treia bomba editoriala a acestui an a fost lansata vineri, la targul de carte, tot de catre editura RAO, care l-a tiparit si pe Larry L. Watts, se numeste “Intre linii” si il are drept autor pe cunoscutul grafician Eugen Mihaescu. Un evreu, un american si un roman genereaza, fiecare in felul lui, adevarate seisme, pentru ca spun adevaruri demolatoare despre institutii si persoane si tot fiecare isi colectioneaza, cu aceasta ocazie, la capatul unei veritabile vanatori, dusmani redutabili.”
E, dar cum explica fostul meu sef si prieten, care m-a amenintat la alegeri ca “o sa-mi faca ce i-a facut lui Basescu” (si asa a si fost – dovada se vede cu ochiul liber la cate televiziuni, posturi de radio si publicatii sunt invitat zilnic sa ma exprim ), ca unul dintre acesti “dusmani redutabili” ai Romaniei este fostul lui client de lobby, chiar agentul sovietic Ion Mihai Pacepa, “eroul” din Adevarul lui Patriciu, Ziua lui Rosca si Evenimentul lui Tismaneanu?
Aici ar trebui sa introduc o nota perso-profesionala. Cand ne erau trimise la redactie de pe pontonul lacului Snagov “analizele” lui Pacepa, guess what?, ne veneau in engleza. Buna noastra colega absolventa de litere, o perfectionista a limbii engleze (nu o sa-i dau numele ca sa moara de curiozitate prepusii lui Pacepa) se infatisa nu o data la mine sa-mi arate cele trei maini total diferite la care erau scrise textele. Colega noastra trecuse de la siderare la exasperare: trebuia sa acorde la traducere trei stiluri diferite!
Back to the future. SRS ar trebui sa ne dumireasca si pe noi dar mai ales pe el si pe vecinul sau DCP: cand spunea adevarul – cand il proslavea pe agentul sovietic Ion Mihai Pacepa cot la cot cu Tismaneanu (caruia i-a si cerut scuze publice intr-un editorial!) sau cand il lauda pe Larry Watts pentru ca se lupta cu “prietenii” Romaniei, printre care se numara acelasi agent sovietic si fantosele lui?
Si, din acelasi registru: cand era el, “vanatorul” anticomunist – cand scria in ziar contra lui Iliescu si ai lui, sau seara, la Cotroceni, cand ii sorbea whisky-ul din pantof aceluiasi… Ion Iliescu-KGB?
In ziua respectiva, in decembrie 2000, presedintele voia sa participe la deschiderea unui targ al presei romanesti, organizat la Romexpo. (…) La Romexpo, l-am condus la standul ziarului Ziua ca sa-l intalneasca pe Rosca. Dupa plecarea mea ca ambasador la Paris – nici n-am stiut asta ani de zile – jurnalistul era invitat lunar la Cotroceni. “Pretextul era sa-l sfatuiesc ce sa mai faca sa-l scoata din circulatie pe Vadim!” mi-a marturisit Rosca de curand. Dupa ce stateau la taclale, Iliescu se minuna cum de nu s-au inteles ei niciodata pana atunci!
Si asta dupa ce tot Iliescu l-a creat pe Vadim… Sa ne mai minunam si noi ca pe-atunci o parte din redactie se agita sa scoata o revistuta la bascalie, intitulata “Romania Mica”. Pe banii cui?
December 22nd, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
