Posts Tagged ‘Fundatia Gojdu’

De ce s-a lepadat Liiceanu de Basescu ca de Satana

“Vrea sa va multumesc pentru onestitatea cu care ati privit toata perioada asta dificila… si am vazut-o in scrisul dvs”, i-a spus presedintele Traian Basescu lui Gabriel Liiceanu la “sezatoarea” de la GDS unde a stat pe aceeasi bancuta si a fost aplaudat mai ceva ca Ceausescu de personaje monitorizate in trecut de fosta Unitate Anti-KGB – unica in Europa de Est -, pentru apartenenta lor la serviciile de spionaj maghiare si sovietice. “Sigur, multumindu-va in acelasi timp si pentru criticile facute cu bun simt si pe care le apreciez intotdeauna.” Critici facute cu bun simt. Pai Liiceanu a zis ca se leapada de Basescu ca de Satana! Intre timp o fi uitat. Sau asta era critica “de bun simt”?

In tot cazul n-am inteles de ce un Liiceanu, cu lepadarea lui cu tot, sau un Cartarescu, care a afirmat despre Basescu ca este “un om al trecutului” si “un presedinte terminat”, fac “critici de bun simt” iar ziaristii care arata ca cei doi sunt niste impostori si niste plagiatori ordinari sunt golani de presa. Sau e din seria plagiatorii mei sunt mai buni decat plagiatorii vostri, securistii mei sunt mai buni decat securistii vostri, mogulii mei sunt mai buni decat mogulii vostri? Asa sa fie. La fel ca si cu micul Ceausescu al domnului Basescu: dupa ce a vrut sa dea pe gratis averea Fundatiei Gojdu ungurilor – peste 3 miliarde de euro aur plus terenuri in plin centrul Budapestei -, de mana cu alt MeReU tradator, snagoveanul Tariceanu, si a aprobat si inhumarea cu onoruri “nationale” a  fascistului antiroman Nyiro Jozsef, acum e cel mai mare patriot al Romaniei, bun de presedinte! Al ungurenilor, desigur, nu al romanilor!

Dupa cum spunea si marele carturar roman Raoul Sorban (desigur, nu atat de mare ca Cartarescu ca sa auda si Basescu de el): Ceea ce a facut Ungureanu “contrazice prevederile Testamentului Gojdu. Iar acest ministru de externe… nu stiu ce experienta politica a asimilat, dar roman nu pare sa fie, asta e clar”… Pentru necunoscatori, profesorul Raoul Sorban a fost o personalitate legendara a Romaniei, care a primit titlul de “Drept intre Popoare” acordat de Yad Vashem fiindca a salvat, in vremea Holocaustului, mii de evrei amenintati cu moartea in Ardealul romanesc, ocupat de unguri. Este si profesorul, fost detinut politic, pe care a incercat sa-l capuseseze Andrei Plesu inainte de a se lipi ca un limax de Noica. Sorban i-a spus destul de sec lui Plesu ca n-are nevoie de cineva care sa-i culega scamele de pe sacou. Motiv pentru care l-a urat pe marele profesor toata viata.

Dar, de ce s-a lepadat Liiceanu de Basescu? In primul rand pentru ca nu-l mai baga in seama. Apoi, din motive de “marketing”. Daca observati datele celor doua capturi de ecran din “Adevarul” lui Patriciu veti vedea ca lepadarea lui Liiceanu s-a petrecut simultan cu lepadarea lui Cartarescu, in aceeasi perioada in care si “telenobelistul” nostru afirma ca: “Epoca Băsescu mi se pare terminată, cu bunele şi relele ei. Ca şi Emil Constantinescu, actualul preşedinte e azi un prizonier neputincios al sistemului politic românesc, corupt şi nenorocit”. Pe scurt, Basescu nu mai era la moda, deja incepuse sa scada in sondaje iar ei nu voiau sa piarda puncte pe piata din cauza asocierii lor cu un “produs expirat”.

Dar de ce il sustin acum cei doi? Pentru ca si-au facut un calcul simplu si profitabil. Dupa anuntul Curtii Constitutionale si presiunile Bruxelles-ului privind obligativitatea intrunirii cvorumului la Referendum (50% plus 1), moment in care a devenit clar ca Basescu se va intoarce la Cotroceni, profitorii tuturor regimurilor au realizat ca mai pot… profita, normal, inca vreo doi ani de pe urma “sustinerii” lor. “Postulatul lui Liiceanu” pro Basescu – “politica e ca un meci de fotbal” – intins pe la toate televiziunilor “mogulilor buni”, o sa ramana, cred, de referinta pentru filozofia si pulitologia – vorba lui Pastorel Teodoreanu – romaneasca. Undeva, intre… Platon si Ponta sau, poate, intre “metafizica si clitoris”, ca sa citez un alt clasic in viata.

De ce s-a lepadat, totusi, oficial, Liiceanu de Basescu? Pretextul a fost destul de pueril: pentru ca Basescu a spus intr-o emisiune “Nasul” de la B1 TV ca “daca Ceausescu ar fi stat la putere doar 10 ani, ar fi ramas un mare preşedinte în istoria românilor”. Si Liiceanu “n-a mai putut suporta”! Insa eu, personal, sunt foarte de acord cu Basescu. Si nu numai eu. Mari lideri ai acestei lumi – oameni care nu se adapa si nu pot trai in minciuna ca gasca prin apa, asemenea lui Liiceanu – de la Golda Meir la Ronald Reagan sau Carter sau Nixon, au spus-o raspicat: Ceausescu a fost un adevarat barbat de stat si un mare om politic la nivel mondial. In tot cazul, cel mai mare din ultimii 70 de ani. Dar dlui Liiceanu i s-a parut “cah” declaratia asta. Cu toate ca, in perioada regimului “de trista amintire”, dl Liiceanu facea naveta Bucuresti – Berlin – Paris (si retur), petrecandu-si verile la Heidelberg si revelioanele in Montparnasse, cu “disidentul” Andrei Plesu si impreuna cu familiile lor cu tot. Plesu, cel care si el si-a pus o buca acum in barca prezidentiala, desi  a fost injurat de cateva ori de Basescu (in public si privat), din simplul motiv ca “toti oamenii presedintelui” – fostii demisi de la MAE Ungureanu si Baconschi, listacul Preda si godacul Neamtu – sunt, de fapt, toti oamenii scolii de bune maniere si spionaj ruso-german “Colegiul Noua Europa”. Atentie la barca, dom’ presedinte ales si suspendat: sa nu se scufunde cu atatea cururi intelectuale!

Mi-a aduc aminte ca mamei mele i-au trebuit vreo 10 ani pana cand i s-a aprobat obtinerea unui pasaport pentru o excursie in strainatate. Si asta numai dupa aprobarea unanima a  “Comitetului Oamenilor Muncii”. Anterior, la alte incercari, niste “oameni ai muncii” nu-si dadusere incuvintarea. Si, cand a obtinut pasaportul si a reusit sa plece, a “ramas afara” – cum se zicea – instant. A ales libertatea, chiar daca aceasta s-a concretizat la inceput printr-un an din viata petrecut intr-un lagar de refugiati. Dl Liiceanu a urat atat de mult odiosul regim comunist incat de fiecare data s-a intors cuminte acasa, de la Paris sau de aiurea, din Occident, pentru a pleca apoi din nou, la fel de cuminte, la vreo bursa aprobata cu larghete de “organe”, la brat cu durduliul si nelipsitul sau tovaras de drum, in alta misiune “fenomenologica” a existentei sale de limbric.

Întrebat atunci, la momentul declaratiei cu Ceausescu din emisiunea de la B1 TV, despre implinirea a sase ani de mandat la Cotroceni, Traian Băsescu a comentat razand: “Cam multi!”. A sosit momentul sa-i spun si eu lui Traian Basescu ca, daca ramanea la putere doar opt ani si isi dadea o demisie de onoare – fara ca tara sa mai cheltuiasca zeci de milioane de euro pentru un Referendum al orgoliilor si “misiunilor imposibile” – ar fi ramas “un mare preşedinte în istoria românilor”. 10 ani sunt, intr-adevar, “cam multi”. Si, din pacate, nu spun asta razand.

Victor Roncea

Spionul Rudas Erno a fost pentru Tariceanu ce e Tismaneanu pentru Basescu si Paszkany pentru Boc. Secretele Serviciilor Secrete: Toti spionii unguri ai premierilor romani (II)

Serialul portalului Ziaristi Online despre spionii Ungariei in Romania – Secretele Serviciilor Secrete  – lansat cu dezvaluirile facute in exclusivitate de fosti sefi ai Unitatii speciale “Anti-KGB”, continua. Nu am pornit de la Domokos Geza si Ion Iliescu, fondatorii UDMR, desi poate ar trebui sa facem si acest istoric al tradarii Romaniei pe mainile Ungariei si Rusiei “ex”-sovietice. Dupa prezentarea pionului Alin Teodorescu, fost “sef al Cancelariei” primului ministru Adrian Nastase, documentat drept tradator si agent de influenta in favoarea Ungariei, am ajuns la Guvernarea Tariceanu si, incet-incet, ne apropiem si de Guvernul Boc. Pana acum, atat ultimul sef al Unitatii Speciale “anti-KGB” cat si generalul (r) Aurel Rogojan au reconfirmat datele noastre, cel din urma in cea mai recenta lucrare a sa  “Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale”, publicata de Editura Compania, Bucuresti, 2011 si prezentata si de Ziaristi Online in mai multe materiale. In episodul trecut am devoalat asocierea “si” in afaceri – vorba presedintelui Traian Basescu – a lui Calin Popescu Tariceanu – primul premier din istoria Romaniei casatorit la Budapesta -, cu Rudas Erno, fost consul al Ungariei inainte de 1989, expulzat pentru spionaj, si ulterior ambasador la Bucuresti, considerat de profesionistii serviciilor secrete romanesti seful rezidentei de spionaj maghiar in “bazinul carpatic”, cum ii place agentului Laszlo Tokes sa spuna. Ca si prima parte din ancheta “Toti spionii maghiari ai premierilor romani”, episodul de mai jos este, de asemenea, o ancheta “la cheie” marca reporterul special de investigatii Dan Badea si a fost publicata in 2007 de “Interesul public”. Itele si schema Retelei Rudas Erno – publicata aici – ii implica si pe multimiliardarii Romaniei Verestoy Attila si Dan Costache “Dinu” Patriciu, in prezent inca liberi. Intre timp, asemenea arhivei ziarului “Ziua”, si “Interesul public” a disparut de pe fata internetului. Nu ne mira, tinand cont de ce subiecte au fost tratate in ambele ziare. Articolele au supravietuit insa atacului orwellien asupra presei romane prin blogul anchetatorului public Dan Badea – Adevaruri necesare prin investigatii la cheie -, caruia ii multumim si pe aceasta cale. Continuam asadar prezentarea scandalului de spionaj Erno-Tariceanu in editiile noastre viitoare cand vom publica si cum au fost amenintati de oamenii premierului ziaristii care anchetau afacerea – de la Civic Media, “Interesul public”, “Curentul” si (fostul) B1TV . De asemenea, in editia de azi scoatem la lumina o fotografie rara cu acest personaj altfel atat de infiltrat in spatiul public romanesc. In imaginea de la Ziaristi Online, surprinsa in 1995 la sediul UDMR, apar pe aceeasi canapea Laszlo Kovacs – in prezent comisar european din partea Ungariei, Rudas Erno – spion ungur -, Marko Bela, Francisc Barany, Laszlo Borbely si Gyula Vida, “fruntasi” UDMR. Ii dam cuvantul, din nou, lui Dan Badea, care afirma despre Rudas Erno ca “Din punct de vedere al originii socio-politice, spionul Rudas Ernö, partenerul de afaceri al premierului Tăriceanu, este ceea ce sunt Volodea Tismăneanu, Petre Roman, Bogdan Olteanu, Horia Radu Patapievici, Bujor Sion şi alţi fii sau nepoţi de comunişti pur-sânge”.

Trecutul spionului Rudas Ernö, partenerul “si” de afaceri al premierului Tăriceanu – via Ziaristi Online

Cititi si Laszlo Tokes: Fals si uz de fals la inscrierea “Partidului Popular Maghiar din Transilvania”, dupa modelul consacrat de Partidul Civic Maghiar »

 

Generalul Rogojan despre Romania orwelliana: “Exact ca în anii `50, există indexuri negre de persoane a căror imagine trebuie promovată şi a altora care trebuie denigrate şi interzise în spaţiul public”. Tismaneanu, urmasul lui Brucan

A lucrat timp de aproape patru decenii în serviciile speciale româneşti. A cunoscut două regimuri politice, fiindu-i apreciată expertiza pe domenii de interes deosebit de sensibile. A susţinut cursuri de pregătire o perioadă îndelungată în instituţii ce pregătesc specialişti în probleme de informaţii şi contraspionaj. Este autor a numeroase studii şi comunicări, precum şi a mai multor volume foarte apreciate, cea mai recenta fiind  “Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale”, publicata de Editura Compania, Bucuresti, 2011 si prezentata si de Ziaristi Online in mai multe materiale. Un om care nu ezită să arate cu degetul: “Chiar dacă generaţia lui Brucan a dispărut, ea a lăsat în urmă un sistem instituţional perfect adaptat noilor condiţii, în care sunt clonate replici fidele. Exact ca în anii `50, există indexuri negre de persoane a căror imagine trebuie promovată şi a altora care trebuie denigraţi şi interzişi în spaţiul comunicării publice. Dreptul la exprimarea opiniei nu are şi corolarul dreptului de acces la mijlocul de a fi ascultat. Văd zilnic pe ecrane consultanţi, experţi, analişti despre care ştiu că sunt “rezervişti” ai unor structuri speciale străine. Unii au deja loc permanent în “grilă”. Toţi au devenit specialişti în problemele româneşti şi contribuie la bulversarea reperelor axiologice ale omului de rând”. Într-un incitant interviu realizat de Nicolae Balint, Aurel Rogojan, general de brigadă S.R.I. (în rezervă), pune punctul pe „i”, în probleme de interes internațional și național. Intertitlurile apartin redactiei.

(…)

KGB-istul Pacepa, aparat de Tismaneanu si Sorin Rosca Stanescu

Reporter: Vom trece acum într-un alt registru de întrebări. Mi s-au părut deosebit de interesante – chiar incitante aş spune – afirmaţiile dv. dintr-un cotidian central, potrivit cărora Vladimir Tismăneanu, fiu al unei cunoscute notabilităţi comuniste postbelice – şi care acum ne dă lecţii de anticomunism – ar fi plecat în S.U.A., în 1981, graţie sprijinului acordat de K.G.B. Dincolo de întrebările fireşti pe care şi le-ar pune orice serviciu de intelligence pe seama unei atari afirmaţii şi dincolo de reacţia domnului Tismăneanu – dacă a existat – stau şi mă întreb şi vă întreb şi pe dv., cum a fost posibil ca americanii să nu depisteze acest aspect care a fi trebuit să ridice, cu deplin temei, anumite semne de întrebare? Se pare însă că, altfel se va pune problema în viitorul apropiat, după recentele afirmaţii ale domnului Larry  L. Watts, specialist pe probleme româneşti al CIA, vis-a-vis de Pacepa, despre care dânsul afirmă că se ştia la Washington că este spion sovietic. Acelaşi Pacepa, arătat cu degetul de dv. şi de regretatul Mihai Pelin, dar care a fost apărat atât de acerb de Sorin Roşca Stănescu şi…chiar de Vladimir Tismăneanu şi arătat drept „erou anticomunist”. Halal eroi cei ca Pacepa…Cred că viitorul ne rezervă încă multe surprinze în ceea ce priveşte – folosind un limbaj familiar dv. – agenţii de influenţă existenţi şi operaţionali în România. Mai spuneaţi dv. într-un cotidian central – şi iarăşi ne puneţi pe gânduri pe cei care mai îndrăznim să gândim cu propriile creiere şi nu după „reţete prestabilite” – faptul că, şi aici vă citez: „în perspectiva întâlnirii de la Malta, un grup de 40 de intelectuali români stabiliţi în străinătate, din care peste 30 de etnie evreiască, au cerut celor doi lideri mondiali, precum şi preşedintelui Franţei, o intervenţie sovietică în România (în 1989 – n.a.).” Întrebarea pe care doresc să v-o pun, aceşti intelectuali – câţi or mai fi trăind dintre ei – mai joacă vreun rol major azi (politic, cultural, financiar, etc.), în străinătate sau aici? Nu cumva, după un „bun”, vechi şi cunoscut obicei, au devenit acum fervenţi pro-americani?

De la Orwell si Brucan la Romania de azi

Aurel Rogojan: Chiar dacă generaţia lui Brucan a dispărut, ea a lăsat în urmă un sistem instituţional perfect adaptat noilor condiţii, în care sunt clonate replici fidele. Cineva mi-a cerut să fac publică lista respectivă. Ea a circulat la începutul anilor `90. Nu cei 40 sunt problema, ci forţa de susţinere a războiului psihologic împotriva identităţii naţionale româneşti. În ceea ce priveste agenţii de influenţă, ca să citez “un clasic în viaţă” :”Nici nu mai ştim câţi suntem!” Exact ca în anii `50, există indexuri negre de persoane a căror imagine trebuie promovată şi a altora care trebuie denigrate şi interzise în spaţiul comunicării publice. Dreptul la exprimarea opiniei nu are şi corolarul dreptului de acces la mijlocul de a fi ascultat. Văd zilnic pe ecrane consultanţi, experţi, analişti despre care ştiu că sunt “rezervişti” ai unor structuri speciale străine. Unii au deja loc permanent în “grilă”. Toţi au devenit specialişti în problemele româneşti şi contribuie la bulversarea reperelor axiologice ale omului de rând. Dacă nu vom avea un minister al informaţiilor publice, dacă posturile publice de radio şi televiziune nu vor deveni cu adevărat naţionale, în condiţiile în care sporeşte şi analfabetismul, în condiţiile în care s-a diminuat unitatea familiei şi rolul educativ al acestei, iar biserica ni s-a “dedulcit” la afaceri, vom rămâne fără valorile morale tradiţionale şi identitiare. Lipsa controlului societăţii asupra informaţiei cu valenţe formaţional – educative este o crimă. Contradictorialitatea  dezbaterilor televizate dintre personaje cu comportament şi limbaj huliganic oferă foarte proaste exemple educative şi promovează modelele negative. (Exemple: “Dacă vrei să ajungi preşedinte, chiuleşte de la şcoala şi trişează la examene !” sau “Dacă vrei să-ţi impui punctul de vedere, foloseşte violenţa de limbaj, urlă la interlocutor şi nu mai lăsa pe alţii să vorbească.”) Asemenea “modele” de comportament receptate în primii ani de viaţa se întipăresc în subconştient şi devin stereotipuri. Să nu ne amăgim, acesta este numai unul dintre aspectele războiului psihologic împotriva românilor. Vă confirm, cu vârf şi îndesat, că cei care fac cea mai mare paradă de prooccidentalism sunt foştii propagandişti roşii. Ei nu ştiu să facă altceva, decat agitaţie şi propagandă. De la tribunele Uniunii Studenţilor Comunişti au trecut la microfoanele Europei Libere, iar de acolo în studiourile televiziunilor, în redacţii, în agenţii de consultanţă politică – unele sunt secţii organizatorice si ideologice pentru clone politice – şi alte intreprinderi unde absenţa normelor de muncă le este compensată prin venituri.

Spionajul ungar în România: Tokes, un agent grabit

Integral la: Ziaristi Online

Sursa Foto: https://tismaneanu.blogspot.com/

In atentia CSAT: “Disidentul” Patapievici, creat de Plesu si Magureanu. Adelin Petrisor il reclama pe Mark Gitenstein “Van Goethem” si garda SRI. Toti spionii unguri ai premierilor romani. Ungaria, probably the worst army in the world

Ziaristi Online:

“Disidentul” Patapievici a fost creat de Virgil Magureanu prin Plesu si “Capitanul Soare”. Fereastra Serviciilor Secrete

Intelectualii Volvo Plesu Patapievici KGB GDS CNSAS ICR

Exploatând un fapt profesional banal, o investigaţie a „cazului Soare”, supradimensionată ulterior, Virgil Magureanu, atunci sef SRI, a creat din Patapievici un fals persecutat, pentru atitudinea sa, de acum consacrată. Chiar dacă, pe fond, opozantul avea ce avea cu România, nu cu Ion Iliescu în special…

Adelin Petrisor il reclama pe ambasadorul SUA. Mark Gitenstein o ia pe urmele lui Van Goethem cu tot cu SRI

foto Ramona Suteu

Domnule Ambasador, Inainte să ne dați sfaturi legate de justiție, confiscarea averilor, nu ar fi bine să vă învățați subalternii să respecte legile țării în care ați fost acreditat?

Toti spionii unguri ai premierilor romani. Azi, Rudas Erno, asociatul “si” in afaceri al premierului Tariceanu. SCHEMA Retelei Erno – Verestoy – Patriciu – Tariceanu

Adrian Nastase PSD Alin Teodorescu GDS Soros KGB agent Ungaria Emil Boc Paszkany Calin Popescu Tariceanu Rudas Erno

Astazi prezentam asocierea “si” in afaceri – vorba presedintelui Traian Basescu – a lui Calin Popescu Tariceanu, primul premier din istoria Romaniei casatorit la Budapesta, cu Rudas Erno, fost consul al Ungariei inainte de 1989, expulzat pentru spionaj, si ulterior ambasador la Bucuresti, considerat de profesionistii serviciilor secrete romanesti seful rezidentei de spionaj maghiar in “bazinul carpatic”, cum ii place agentului Laszlo Tokes sa spuna.

Ungaria, probably the worst army in the world

Hungarian Military

Pai ati auzitera fratilor mai mare rusine nationala, decat ca armata ungara sa nu aiba voie sa poarte arme?! Si acum sa spuneti voi ca noi romanii nu suntem cei mai ghinionisti membrii ai NATO! Suntem la doi pasi de Rusia, principalul inamic si avem cei mai prosti doi aliati din NATO pe capul nostru, basca Ucraina… Ghinionul este foarte clar…

Secretele Serviciilor Secrete. Prima misiune indeplinita a agentului Ungariei “Sociologul” devenit sef al Cancelariei Primului-ministru al Romaniei: “Un vis al iredentismului unguresc” implinit de Adrian Nastase si Alin Teodorescu

Faptele sunt urmatoarele: Fostul sef al compartimentului “anti-STASI” al Unitatii speciale “anti-KGB” 0110, ulterior sef sectie SRI Sibiu si sef al Diviziunii Filaj a SRI, col (r) Ioan Rusan, afirma intr-un interviu acordat lui Victor Roncea in 2009 si interzis la ziarul ZIUA ca sociologul Alin Teodorescu, fost informator al Securitatii, primul presedinte al Fundatiei Soros Romania si, in acelasi timp, al Grupului pentru Dialog Social, manipulator de sondaje ca patron al IMAS, fost consilier personal al lui Adrian Nastase si Ion Iliescu, deputat PSD, strateg al campaniei electorale PSD si, cel mai grav, seful Cancelariei primului ministru al Romaniei Adrian Nastase, cu rang de ministru, a fost recrutat de spionajul Ungariei in 1988 si si-a continuat activitatea pe aceasta linie. Ca urmare a interventiilor de retea prin patronul din umbra al  ZIUA, inculpatul penal Sorin Ovidiu Vintu, aflat impreuna cu Alin Teodorescu in campanie electorala anti-Basescu, prezentarea interviului catre redactorul sef al defunctului ziar, Roland Catalin Pena – intre timp pripasit la o alta oficina de-a lui Vintu, in galeata de rezervisti de la “Puterea” -, este urmata de demiterea abuziva a subsemnatului, aflat deja in colimatorul patronatului pro-rusesc.

Vezi materialul publicat de Ziaristi Online: Secretele UM 0110. Nastase a stiut: Alin Teodorescu, seful Cancelariei primului ministru, a fost agent al Ungariei. Un articol anti-KGB interzis la ziarul ZIUA »

In 2010, dupa cum am publicat in continuare, Revista oficiala a veteranilor SRI – Vitralii. Lumini si Umbre – confirma infiltrarea Budapestei la nivel inalt in Executivul de la Bucuresti: agentul de influenta Alin Teodorescu si spionul Rudas Erno »

In 2011, intr-o lucrare a generalului (r) SRI  Aurel Rogojan, Fereastra Serviciilor Secrete, recent aparuta la Editura Compania, acesta reconfirma informatia si o completeaza cu urmarea: preluarea succesorului lui Adrian Nastase, prim ministrul Aliantei DA si ulterior al Guvernarii PNL-UDMR, Calin Popescu Tariceanu, chiar de catre seful rezidentei de spionaj maghiar, generalul Rudas Erno. Totodata, generalul de brigada in rezerva publica si informatia data chiar de catre comandantul Unitatii “anti-KGB”, generalul maior Victor Neculicioiu:

“Referitor la carierele politice realizate de agenţii serviciilor speciale ale Ungariei în guvernele României, este de remarcat mărturia generalului (r.) Victor Neculicioiu, care era în 1989 director al Departamentului Contraspionaj «Ţări Socialiste» (U.M. 0110) : «[…] era cel puţin pito­rească prezenţa la vârf în guvernul român a unui agent maghiar, care lucra şi cu ruşii, iar fiii lui serveau separat informativ pe cei interesaţi.» Iar legătura cu un altul, acesta cetăţean român (criptonim «Sociologul»), re­crutat în 1988 de serviciul de spionaj al Ungariei, menţionează : «[…] un prim-ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta […], ca „Sociologul“ să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002)»1.”

Cazurile intra sub incidenta Art 155 Cod Penal (fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).

La sfarsitul anului 2002, Alin Teodorescu a fost numit coordonator al Grupului guvernamental de reforma a Administratiei Publice, in iulie 2003 a devenit consilier personal al Primului-ministru pentru reforma Administraţiei Publice pentru ca de la 1 martie sa ocupe functia de Ministru Cancelar, şeful Cancelariei Primului-ministru. Anuntul promovarii sale – in ciuda tuturor avertismentelor prezentate primului ministru de catre SRI privind agentul cu nume de cod “Sociologul” – a fost facut inca din februarie. Pe 13 februarie, Alin Teodorescu dadea “Primul interviu al sefului cancelariei primului-ministru” in “Jurnalul National“. Miza politica a numirii sale statea, in mare parte, in ce priveste partea ungara, in finalizarea Tratatului romano-maghiar, impotmolit ca urmare a opozitiei unor experti romani fata de pretentiile Ungariei, printre care se numara si trecerea uriasului patrimoniu al Fundatiei Gojdu in custodia Guvernului ungar, care planuia astfel stingerea misiunii de peste veacuri a Testamentului Gojdu – impartirea averii sale in aur, estimata la mai multe miliarde de euro de azi, catre tinerii romani ortodocsi saraci ai Transilvaniei -, cat si vanzarea Curtilor Gojdu din centrul Budapestei unui firme imobiliare israeliene. Desigur, in pozitia de “Nr 2″ in Guvernul Romaniei, cu acces la informatii clasificate si parghiile pentru a influenta decizii politice si economice, un spectru larg de actiune statea in fata “Sociologului” si a stapanilor lui de la Budapesta. De la aparitia OTP Bank pe piata romaneasca prin achizitia controversatei RoBank la Afacerea Rompetrol, care debuteaza, ce coincidenta, chiar in aprilie 2004. Plus, sa nu uitam: 1. Spionajul ungar este de cele mai multe ori, conform istoriei si expertilor in materie, doar un “front” pentru spionajul rusesc (seful serviciilor de informatii maghiare a absolvit “Scoala KGB”); 2. La data aceea se hotarase deja ca candidatul prezidential al PSD, cotat de altfel cu cele mai mari sanse de reusita, sa fie Adrian Nastase. Practic, in cazul victoriei acestuia in alegeri, agentul Ungariei Alin Teodorescu devenea automat “Seful Cancelariei Prezidentiale a Romaniei”. Tare, nu?!

Astazi vom prezenta, pentru aducere aminte, prima sa reusita in noua sa calitate de agent “Ministru Cancelar”, urmand sa revenim cu schema de actiune a Ungariei pentru finalizarea intereselor sale primordiale prin Reteaua lui Rudas Erno.

Asadar, pe 1 martie 2004 isi “intra in paine”, oficial, “Seful Cancelariei Primului-ministru”, membrul de frunte al GDS Alin Teodorescu, nume de cod “Sociologul”. Dupa numai alte trei zile, pe 4 martie, in urma unei sedinte a Guvernului PSD-UDMR, Adrian Nastase aproba reinstalarea la Arad a statuii celor 13 generali maghiari autori ai genocidului a peste 40.000 de tarani romani. Statuia criminalilor maghiari fusese dezansamblata in urma cu 80 de ani de Regele Ferdinand si Ionel I.C. Bratianu. Efectul simbolic al reamplasarii statuii este, la randul lui, ucigator. Prima incercare a ridicarii monumentului anti-romanesc pe locul crimei a avut loc chiar in 1990, prin Ministerul Culturii condus la acea vreme de un alt membru de vaza al GDS, Andrei Plesu, nume de cod “Tulceanul”. In ciuda reactiilor romanesti venite inclusiv din partea unor senatori PSD, Nastase, supranumit “Bombone”, care el insusi, in 1999, in timpul Guvernarii CDR-UDMR, milita impotriva ideii ridicarii acesteia, ramane pe pozitie in infaptuirea pana la capat a gestului antiromanesc. “E, pur şi simplu, de necrezut că un om care scria cele de mai jos acum doar 4 ani a putut săvîrşi azi oribila trădare a demnităţii naţionale prin instalarea în România a statuii unor ucigaşi de români. Textul  care urmează şi, mai ales, pasajele evidenţiate, vădesc abisul de duplicitate, fariseism, inconsecvenţă la care duc politicianismul searbăd, mercantil şi lipsa de caracter”, scria regretatul George Pruteanu la vremea respectiva.

Dar iata un mic extras din Adrian Nastase: “Nu discut, aici şi acum, tertipurile la care s-a dedat actuala Putere [1999; n. GP] pentru a da satisfacţie cel puţin componentei sale UDMR-iste, pentru a putea da viaţă unui deziderat important a iredentismului maghiar. Condamn însă stilul antidemocratic în care această măsură a fost luată în secret, fără consultarea opiniei şi voinţei locuitorilor din Arad şi, de-a dreptul incredibil, fără consultarea şi înştiinţarea autorităţilor locale, care au aflat vestea prin „bunăvoinţa” unui membru al Guvernului maghiar. Indiferent dacă eu consider că ne confruntăm, în acest caz, cu o sfidare dispreţuitoare a actualilor guvernanţi adresată întregului popor român şi cu o provocare intolerabilă şi inconştientă din partea unor forţe revanşarde maghiare“.

Exact ceea ce a facut chiar el, peste alti cinci ani. Pe 25 aprilie 2004 a avut loc, în prezența oficialităților române și maghiare și a șefului delegației Comisiei Europene în România, noua dezvelire a monumentului. Un gest simbolic care, in timp, nu a facut decat sa atrofieze demnitatea nationala a oficialilor “statului roman” pana la nivelul dramatic de astazi.

Iata istoria acelui moment in doua materiale de presa, insotite de articolul lui Adrian Nastase (text si facsimil) anterior tradarii sale mana in mana cu agentul Ungariei Alin Teodorescu, publicat in ziarul “Dimineata” sub titlul “Un visul al iredentismului unguresc: Reamplasarea la Arad a “Monumentului Libertatii maghiare””, republicat de ziarul “Ziua” si preluat de la Pruteanu.ro pentru ca arhiva “Ziua” a fost stearsa de pe internet de angajatii lui Sorin Ovidiu Vintu, la randul lui un agent ratat al Rusiei.

Statuia Rusinii. De ce s-a sucit Nastase –  Ziaristi Online

Adio, UDMR! Duca-se la Iancu la statuie (UDMR.info). Din tradarile guvernelor “romanesti” pentru interesele Ungariei. Pozitia Academiei Romane fata de Fundatia Emanuil Gojdu

Marea cardasie PNL-UDMR – 5 ani de la Tradarea din 20 octombrie 2005 – Acordul incheiat intre guvernele Romaniei si Ungariei pentru a fura Fundatia Gojdu

“În mod surprinzător, la 20 octombrie 2005 s-a încheiat un acord între guvernele celor două ţări prin care este desfiinţat, ca act juridic, Testamentul lui Emanuil Gojdu din 1869 – la care nici nu se face referire -, Patrimoniul Fundaţiei fiind încă o dată naţionalizat. Instituirea acum a unui Consiliu Director al Fundaţiei Publice Româno-Ungare este nulă de drept şi neavenită, din moment ce prin Testamentul său Emanuil Gojdu a stipulat cu privire la reprezentanţa fundaţională componenţa şi competenţele ei prevederi precise.”

Pozitia Academiei Romane fata de FUNDAŢIA EMANUIL GOJDU

Fundaţia Gojdu s-a instituit prin Testamentul pe care juristul şi militantul politic Emanuil Gojdu (1802-1870) l-a autentificat la Budapesta în 4 noiembrie 1869, cu trei luni înainte de moarte. Prin Testament, redactat impecabil din punct de vedere juridic, semnatarul îşi „testa averea întreagă acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care se ţine de religia răsăriteană ortodoxă. Acest legat, voind a-l constitui în o fundaţiune perpetuă, să poarte numele Fundaţiunea lui Gojdu”. Din fondurile existente urmau să se acorde – după voinţa exprimată de testator – burse tinerilor români ortodocşi din cuprinsul Ungariei şi Transilvaniei „distinşi prin purtare bună şi prin talente, ai căror părinţi nu sunt în stare cu averea lor proprie să ducă la îndeplinire creşterea şi cultivarea copiilor lor”.

Emanuil Gojdu provine dintr-o familie de macedoromâni din Imperiul Habsburgic. S-a născut la Oradea în 9 februarie 1802 şi a urmat studii liceale şi universitare la Oradea, Bratislava şi Pesta, unde a obţinut licenţa în drept (1824) şi a început să practice avocatura. În timpul „primăverii popoarelor europene” din 1848 a participat la adunarea românilor din Pesta, care a fixat un Program politic prin care se prevedea, printre altele, folosirea neîngrădită a limbii române în şcoli, fiind între semnatarii acestuia. El însuşi, după mijlocul secolului al XIX-lea, a avut o contribuţie consistentă la formarea jurisprudenţei statului ungar modern. Pentru acţiunile întreprinse şi prestanţa sa profesională deosebite a fost numit Comite suprem de Lugoj şi ales deputat de Tinca-Bihor, fiind totodată membru în Casa Magnaţilor din Ungaria, atunci forul legislativ superior al ţării. Prin exercitarea profesiunii sale şi fructificarea bunurilor materiale deţinute (mori, spaţii comerciale, apartamente şi altele) a reuşit să acumuleze o importantă avere, pe care a lăsat-o naţiunii române, fiind una dintre cele mai mari fundaţii din fosta Monarhie Austro-Ungară

S-a stins din viaţă la 3 februarie 1870 la Budapesta, fiind înmormântat în cimitirul budapestan Kerepesi, unde i s-a aşezat un frumos monument, recondiţionat la Oradea cu patru ani în urmă. În 1997 a fost aşezată o placă de marmură comemorativă pe casa din Oradea în care s-a născut testatorul celui mai mare fond de burse pentru instruirea tineretului român (str. Traian Moşoiu, nr. 1), Liceul din apropiere purtându-i numele.

(more…)

Ticalosiile UDMR si tradarile tuturor Guvernelor “romanesti”. Azi, Tradarea Testamentului GOJDU

Marea cardasie PNL-UDMR – 5 ani de la Tradarea din 20 octombrie 2005 – Acordul incheiat intre guvernele Romaniei si Ungariei pentru a fura Fundatia Gojdu

…Alegerile generale din 2004 au reconfigurat scena politicã românească. Fãră a calcula urmãrile reale ale tratativelor duplicitare purtate de PSD, care a iniţiat jocul periculos al trãdării idealurilor lui Gojdu (pe fondul absenteismului nejustifîcat manifestat de mitropoliţii şi episcopii ortodocşi din Transilvania şi Banat, mai puţin sau deloc interesaţi la acea orã de demersurile fundaţiei sibiene), reprezentanţii PNL au vãzut în continuarea şi finalizarea acestora un motiv de mândrie, un prilej nesperat de a-şi adjudeca o „victorie de palmares”. Cu gust amar, dar profitabilã pentru cei care se vor instala la cârma fundaţiei comune. Conform dezvaluirilor, între membrii acesteia se află chiar ministrul de exteme, Mihai Răzvan Ungureanu. Care a girat continuarea tratativelor bilaterale, ce au culminat cu definitivarea textului Acordului redactat de cãtre Ungaria şi propus în cadrul şedinţei guvemamentale comune, care a avut loc la Bucureşti, la 20 octombrie 2005. Fiind la curent cu mersul tratativelor celor două guverne, în primăvara anului 2004, în preajma sãrbătorii Sfintelor Paşti, firma Magyar Ingotlan a vândut clãdirile Gojdu companiei israeliene Autoker Holding Rt. Si au sărbătorit evenimentul cu mare fast şi – ca o dovadă a sfidării şi desconsiderãrii faţã de fundaţia sibiană – pantagruelicul festin a avut loc chiar în Curţile Gojdu.

Pentru ca ipocrizia sã fie fară cusur, „sprijinitorii” din MAE au sfatuit fundaţia sibiană să revendice imobilele pe care le-a avut în ţarã, la Oradea şi Cluj, unde la ora actualã se află pe rol procese intentate Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sãlajului (pentru casa în care s-a nãscut Emanuil Gojdu).

Acesta este contextul în care reprezentanţii MAE ungar şi cei ai MAE român au decis înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare „Gojdu” care face obiectul Acordului dintre cele douã guverne, semnat la Bucureşti la 20 octombrie 2005 (care, potrivit art. 2 din Acord devine singura proprietarã a imobilelor budapestane).

Aşadar artizanii şi principalii responsabili ai încheierii Acordului din 20 octombrie 2005 sunt, alături de omologii lor maghiari, prim miniştrii şi miniştrii de exteme ai României, respectiv Adrian Nãstase, Mircea Geoană, Calin Popescu Târiceanu şi Mihai Rãzvan Ungureanu.

Acordul în sine şi OUG nr. 183 ( de ratificare a acestuia ) au stârnit vii reacţii şi dezbateri aprinse în Parlamentul României şi în mass-media ( presa scrisã şi audiovizuală). Neconstituţionalitatea Acordului şi a OUG nr. 183 au fost evidenţiate de cãtre deputatul Aurelian Pavelescu ( independent ) care a prezentat la 26 ianuarie 2006, un Raport asupra uzurpãrii moştenirii lui Emanuil Gojdu de cãtre Guvernul României. De asemenea şi deputatul Adrian Moisoiu a rostit în plenul Camerei Deputaţilor, in şedinţa din 7 februarie a.c. declaraţia intitulată “Pânã când atâta obedienţã faţã de Budapesta?”

Ziarul Ziua a publicat, la rândul sãu, numeroase luãri de poziţie: Marele jaf (9 februarie); Bani publici pentru Averea „Gojdu” (10 februarie ); MAE: Gojdu ar sprijini, dacã ar fi în viaţã, Guvernul Tãriceanu (11 februarie ); PSD aruncă pisica la Tãriceanu (14 februarie 2006, luare de poziţie – cu multe inadvertenţe – a fostului secretar de stat în MAE, Cristian Diaconescu, „implicat” direct în aceste negocieri, caruia ţin să îi aduc la cunoştinţă pe această cale că a existat mereu o singurã Fundaţie Gojdu, cea de la Sibiu); Bani publici pentru o fundaţie fantomã (16 februarie ); Marea cârdâşie Gojdu; Ungaria încã nu recunoaşte Tratatul de la Trianon; Acordul Gojdu este o înşelătorie (17 februarie ); Noua Fundaţie nu are nimic în comun cu Testamentul Gojdu (21 februarie ) – interviu acordat de IPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, membru al Reprezentanţei fundaţiei sibiene; Biserica merge în Parlament să apere Gojdu ( 3 martie 2006 ), Raoul Sorban, ultimul interviu: Statul maghiar nu este onest in cazul Gojdu, ş.a.

Autorii acestor luări de poziţie condamnă uşurinţa cu care diplomaţii români – animaţi de ideea “reconcilierii româno-ungare”, după modelul franco-german – permit Ungariei să întreţină un diferend pe care 1-au creat în urmã cu peste 85 de ani. Şi – mai grav, prin acest act unilateral s-au creat premizele izbucnirii unui conflict deschis între Biserica Ortodoxă Română (singura îndreptăţitã să administreze bunurile fundaţiei aflate sub patronajul său, potrivit testamentului lui Gojdu) şi statul român transformat, prin Acordul din 20 noiembrie 2005, in complice al Ungariei la nedreptul act din 1952, prin care a fost naţionalizat patrimoniul budapestan al fundaţiei sibiene.

Judecat prin prisma implicaţiilor majore pe care le-a generat, Acordul semnat la Bucureşti la 20 octombrie 2005 este o mare victorie a diplomaţiei maghiare asupra diplomaţiei româneşti. O diplomaţie care, dupã 1989 , şi-a tumat cenuşă în cap (ca semn al neputinţei) şi a adoptat în faţa adversarilor poziţia struţului, aflându-se mereu în defensivă şi facând impardonabile concesii în detrimentul interesului naţional, în faţa Rusiei (cu tezaurul de la Moscova), în faţa Ucrainei (cu insula Serpilor) şi acum în faţa Ungariei, cu bunurile Fundaţiei Gojdu.  Frecvenţa acestor atitudini a condus la scăderea respectului altor state faţă de România, transformându-se într-un atentat la demnitatea noastră naţionalã. Toţi trebuie să cunoască şi să recunoascâ faptul că cele opt clãdiri din Curţile Gojdu — construite de cãtre fundaţie – sunt o palmã de pâmânt românesc în inima Budapestei. O palmă de pâmânt pe care nimeni nu are dreptul să o scoată la mezat şi să renunţe la moştenirea lãsatã de Gojdu doar neamului românesc.

Oricâte condiţii ar fi pus diplomaţii maghiari, în tentativa lor de a perpetua un act samavolnic de sorginte comunistã, diplomaţii şi guvernanţii noştri aveau datoria moralã de a cere ca bunurile disputate sâ revină proprietarului de drept: Fundaţia Gojdu cu sediul la Sibiu.

Aceasta în contextul în care România restituie , pe bandă rulantă, toate bunurile solicitate de maghiarii din Transilvania , la insistenţele faţişe ale Budapestei, care însă nu a restituit în naturã bunurile naţionalizate în Ungaria. Şi care nu a ratat nici un moment – din 2002 prin intermediul lui Hungarian Human Rights Fundation, care are sediul la New York – de a acuza România în faţa forurilor intemaţionale ( ex:Varşovia, adunare OSCE, octombrie 2004) pentru că nu a restituit încâ în totalitate bunurile naţionalizate de fostul regim comunist. Farã îndeplinirea acestei minime condiţii morale, în cazul ratificãrii Acordului din octombrie 2005, fundaţia sibianã pierde pentru totdeauna orice posibilitate de a mai recupera patrimoniul ce i-a fost naţionalizat, prevederile testamentului lui Gojdu nemaiputând fi puse în aplicare de cãtre instituţia pe care a creat-o în beneficiul neamului românesc. Iar Fundaţiei sibiene – în lipsa fondurilor şi a bunurilor materiale ce îi revin de drept şi pe care cele douã state le naţionalizează din nou – nu-i râmâne decât sã se desfiinţeze.

Votul din Camera Deputaţilor, din 30 martie 2006 – prin care s-a respins OUG nr. 183 şi implicit Acordul din 20 noiembrie 2005, la limitã de vot (cu unul singur in plus, prin mana unui ziarist ZIUA – nota mea!) şi dupã îndelungate şi tensionate dezbateri – a demonstrat cã trădarea lui Gojdu şi a idealurilor sale poartã astãzi un nume distinct: reprezentanţii MAE român şi deputaţii coaliţiei aflate la guvemare – PNL, PD, PC şi UDMR.

…Guvemele, prim miniştrii şi miniştrii de exteme vin şi pleacă de pe scena politicã românească. Dar Gojdu – prin faptele sale, al cãror corolar îl reprezintă fundaţia care îi eternizează numele – rãmâne veşnic în sufletul şi în conştiinţa românilor, aşa cum a dorit, mărturisind: “Ca fiu credincios al Bisericii mele laud Dumnezeirea, căci m-a creat român; iubirea ce o am faţã de naţiunea mea, neîncetat mă face să stărui în faptă pentru ca şi după moarte sã pot erumpe de sub gliile mormântului spre a putea fi pururi în sânul naţiunii mele”.

Conf. Univ. dr.Pavel Cherescu
Secretarul Fundaţiei Gojdu

Voi reveni!

Fundatia Gojdu pregateste un proces cu Ungaria

EXCLUSIV: Sibiu, 10 mar /Rompres/ – Presedintele Fundatiei Gojdu, IPS Laurentiu Streza, mitropolitul Ardealului, a declarat luni, pentru ROMPRES, ca incearca sa obtina sustinerea statului roman pentru a intenta un proces statului ungar, in vederea recuperarii mostenirii lui Emanuil Gojdu.

‘Actiunea va fi impreuna cu statul roman impotriva statului ungar. (…) Urmatorul pas va fi acela al unei actiuni juridice, care nu stiu cum ar trebui facuta. Eu nu actionez in numele mitropoliei, ci in numele fundatiei. Ne trebuie o casa de avocatura care sa preia cazul respectiv’, a precizat mitropolitul Ardealului.

El este de parere ca nu va fi un proces usor, adaugand ca Fundatia Gojdu nu are, in prezent, banii necesari pentru a-si permite un asemenea demers. PS Laurentiu Streza spera sa primeasca sprijinul unor sponsori sau sa incheie o intelegere cu o casa de avocatura, care, in caz de castig, sa obtina un procent din suma recuperata. ‘Poate ca vom provoca si alti sponsori. S-ar putea sa gasim aici oameni binevoitori, care ne ajuta, ne consiliaza, ne fac actele si sa incercam cu sume cat mai mici. Daca incercam sa evaluam, costurile sunt mari. Poate gasim altceva, din suma respectiva sa isi asume cineva ca preia un procent in caz de castig. Daca statul roman ne sta alaturi, vom face actiunea impotriva celor care detin acum mostenirea, statul ungar. Daca statul roman nu ne sta alaturi, atunci noi chemam statul alaturi de noi’, a spus presedintele Fundatiei Gojdu.

Potrivit lui IPS Laurentiu Streza, Fundatia Gojdu cu sediul la Sibiu ar trebui sa recupereze cateva miliarde de euro, chiar daca o parte din cele opt cladiri ale lui Gojdu din centrul Budapestei au fost deja instrainate. Totodata, IPS Streza a spus ca Emanuil Gojdu si-a facut o planificare ca, din veniturile acestei mosteniri, pana in 2050, sa poata subventiona burse pentru romanii ortodocsi din Ardeal si Ungaria.’Nu avem iluzia ca vom primi inapoi toate cladirile acelea, pentru ca ele sunt intr-un proces, daca nu s-ar fi si terminat procesul, de instrainare. nsa valoarea lor oricand se poate calcula. Apoi au fost si fonduri in banca, oricand se pot dovedi. Ceea ce s-a incercat din punct de vedere valoric sa se puna la temelia noii fundatii este o suma derizorie de rasul lumii, 200.000 de euro statul roman, 200.000 de euro statul maghiar. Cu 400.000 de euro sa inlocuiesti o mostenire care are milioane de euro, daca nu chiar miliarde’, a spus IPS Laurentiu Streza.

Fundatia Gojdu vrea sa intenteze un proces statului vecin in baza unui acord semnat intre statul roman si cel ungar in urma cu mai bine de 70 de ani.’Ramane insa in vigoare acordul din 1937 care a fost aprobat si de statul roman si de statul ungar. §i, in conformitate cu acest acord, noi avem dreptul sa ne cerem mostenirea inapoi’, a adaugat mitropolitul Ardealului.

Senatorii au respins luni, 3 martie, cu 89 de voturi si doua abtineri, Ordonanta de Urgenta a Guvernului pentru ratificarea acordului dintre Guvernul Romaniei si cel al Ungariei privind infiintarea Fundatiei publice romano-ungare Gojdu. Senatul s-a raliat, astfel, punctului de vedere adoptat de Camera Deputatilor.n Ordonanta de Urgenta a Guvernului se precizeaza ca prin acordul semnat la Bucuresti pe 20 octombrie 2005 se infiinteaza Fundatia romano-ungara Gojdu, armonizandu-se prevederile testamentare ale marelui mecena Emanuil Gojdu cu realitatile contemporane si cu dorinta celor doua guverne ca demersul sa fie unul comun. Ordonanta era necesara ca baza legala pentru finantarea fundatiei din fonduri alocate MAE.

In 2005, Guvernul Tariceanu – prin intermediul minstrului de externe de la acea data, Mihai Razvan Ungureanu -, incheie cu guvernul ungar un act juridic prin care Patrimoniul este re-nationalizat, Fundatia Gojdu (in varianta gandita de Emanuil Gojdu) este desfiintata, iar testamentul ‘anulat’. Acest acord a starnit si nemultumirea Bisericii Ortodoxe Romane.

In prezent, exista o singura fundatie Gojdu, cea condusa de mitropolitul Ardealului. ‘Am eliminat acea actiunea care ne excludea pe noi din ecuatie. n momentul in care s-ar fi aprobat ordonanta de guvern si fundatia lua fiinta, se desfiinta fundatia de la Sibiu automat. Am salvat fundatia de la Sibiu, care este mostenitoarea de drept’, a explicat IPS Laurentiu Streza.

Mitropolitul Ardealului a mai incercat sa intenteze o actiune in instanta pentru recuperarea mostenirii Gojdu, in noiembrie 2007, cand la Sibiu, unde este sediul fundatiei, a avut loc sedinta comuna a guvernelor roman si ungar. Mitropolitul a declarat atunci, pentru ROMPRES, ca va da in judecata Guvernul Romaniei, daca nu se va ajunge la o intelegere care sa apere interesele fundatiei.

Plecat din tara, la Viena, mitropolitul nu s-a mai intalnit in noiembrie 2007, la Sibiu, cu premierul Calin Popescu Tariceanu.

Presa ungara a semnalat deja ca Ungaria si Romania sunt in postura de a lua de la capat negocierile in privinta mostenirii Gojdu, dupa ce Senatul de la Bucuresti a refuzat sa recunoasca acordul dintre cele doua tari semnat la prima sedinta comuna a celor doua guverne, in octombrie 2005, privind infiintarea Fundatiei publice romano-ungare Gojdu, comenteaza Nepszabadsag.

Fundatia Gojdu este recunoscuta de Biserica Ortodoxa Romana ca ‘singura mostenitoare legala’ a bunurilor patrimoniale care au apartinut avocatului Emanuil Gojdu.

Emanuil Gojdu, personalitate a intelectualitatii romane transilvanene din secolul al XIX-lea, s-a nascut la Oradea, la 9 februarie 1802, intr-o familie de origine macedo-romana. Isi incheie studiile de drept la Budapesta, devenind, in scurt timp, unul dintre cei mai straluciti avocati din Imperiul Austro-Ungar. Prin testamentul intocmit la 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu stabileste ca o mare parte a averii sale sa fie administrata de o fundatie care sa-i poarte numele.Incepand cu anul 1996, incepe sa functioneze la Sibiu Fundatia Gojdu, declarata continuatoarea Fundatiei Gojdu din perioada interbelica si proprietarul de drept al bunurilor Fundatiei Gojdu.

Manifestarile culturale organizate de Fundatia Gojdu, menite sa reinvie spiritul lui Emanuil Gojdu, au beneficiat de sprijinul Guvernului Romaniei si al cercurilor academice din Romania. Prin Hotararea Guvernului nr. 1471/11 decembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial nr. 171/19 decembrie 2003, Fundatia Gojdu este declarata de utilitate publica. ROMPRES (Isabela Paulescu)

Romania libera scria in decembrie anul trecut ca, la Budapesta, Curtile Gojdu au fost deja ocupate:

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova