L-am intalnit pe fostul detinut politic Ion Varlam, secretar general al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi (UMRL), alaturi de Ana Blandiana la conferinta profesorilor Ion Varta si Stephan Courtois despre deportarile si asasinarile comise de bolsevici asupra romanilor din Basarabia si Transnistria. In cadrul dezbaterii care a urmat dupa prelegerile invitatilor, Ion Varlam a facut cateva declaratii aparent socante despre confiscarea anticomunismului de catre fosti comunisti, bolsevici trotkisti, gen Tismaneanu, si cum au manipulat securistii din fostul spatiu sovietic arhivele secrete, acum desecretizate, oferind drept exemplu o tranzactie dubioasa a regimului Iliescu, care a pus la dispozitia Muzeului Holocaustului din Washington, “cu manuta lui Magureanu”, un set de documente despre Antonescu si crimele comise asupra evreilor, pe care Ion Varlam il considera contrafacut. Mai mult, directorul Muzeului Holocaustului, Radu Ioanid, acuza Ion Varlam, este “un colaborator important cu uzaj extern al Securitatii care face parte dintr-o familie de agenti sovietici”. Am considerat ca asemenea afirmatii trebuie completate, asa ca i-am solicitat fostului detinut politic anticomunist un interviu explicativ, pe care il prezint in varianta video mai sus si care ar merita transcris si publicat online. Pana atunci, cateva cuvinte si despre Cine este Ion Varlam:
Un cap politic
Nascut in 1938, descendent al unor familii boieresti, Ion Varlam a fost inchis initial la varsta de 14 ani, ispasind, cu intermitente, noua ani de inchisoare si domiciliu obligatoriu pana in 1963, cand a fost eliberat. In 1965 a ajuns la Paris, unde s-a implicat in activitatile anticomuniste ale Exilului romanesc, studiind totodata stiintele politice, dreptul si finantele publice. A revenit in tara in februarie 1990, facand apoi politica taranista…
Insir aceste date intrucat pentru publicul larg Ion Varlam nu este foarte cunoscut. Asa era si pentru mine – desi ii citisem cateva articole si interviuri – pana la masivul sau volum de dialoguri, publicat de curand la editura VOG si intitulat “Pseudo-Romania. Conspirarea deconspirarii“.
Dupa opinia mea de om strain de activitatea politica (eu si politica – “Ca fait deux”), dar dornic sa ma orientez in realitate, cartea aceasta cu titlu complicat este de departe cea mai trainica analiza facuta situatiei din Romania postdecembrista. Intreprinsa din perspectiva unui militant anticomunist intransigent si independent. O analiza barbateasca, dura, apartinand unui om care este, deopotriva, cultivat (o cultura vasta si solida), instruit si informat. Intr-o tara in care evaluarea politica – si implicatiile sale – se face urechist, suetar, caragialesc, la nivel de Poiana lui Iocan, sau dimpotriva, prin reproducerea papagaliceasca a unor clisee straine, demersul lui Ion Varlam, intemeiat pe o metoda (fara sa fie didactic sau pedant), corelat cu experienta in domeniu – impune si uimeste.
Insa dl Varlam schiteaza in acelasi timp, impecabil, contextul general, explicand ce este globalizarea si care sunt fortele politice reprezentative in lumea apuseana. Schita apartine unui democrat convins, om de dreapta curajos si necomplezent. Stralucite sunt in acest sens observatiile si reflexiile sale despre “terorismul intelectual de stanga” incazarmat in universitatile apusene, despre actualitatea ideii lui Gramsci, potrivit careia “Pana si discursul anticomunist trebuie sa fie facut de comunisti pentru a fi controlat de ei, ca sa nu-i deranjeze”, despre obiectivul nemarturisit al Stangii de a elimina Dreapta si Centrul de pe scena politica… Atunci cand se raporteaza la realitatea romaneasca, Ion Varlam enumera formele si persoanele prin care marxismul resapat a patruns si patrunde la noi.
In pofida titlului cartii, dl Varlam, democrat autentic, este opusul unui conspirationist si adeptul transparentei. El abordeaza in termeni de dictionar politic teme delicate precum masoneria, miscarea legionara, antisemitismul folosit ca santaj sau in beneficiu personal… Uneori formularile sunt memorabile. Iata doua exemple: “Apropierea intre comunisti si legionari o vad prin faptul ca legionarii si comunistii erau singurele miscari fanatice din Romania si cereau membrilor lor o obedienta oarba. (…) In plus, ambele miscari au reprezentat un fenomen nou pentru romani: derbedeismul politic”. “Masoneria (ca si Securitatea, copia ei <<perfectionista>>) este o organizatie care-si acopera preocuparile de natura conspirativa cu pretexte intelectuale si justifica prin sofisme politice pretentia ei de a se situa deasupra legilor (pretinsa ei “suveranitate”)”.
Atunci cand trece de la real la concret, in poiata taranista sau in ograda Aliantei Civice ori a Conventiei Democrate, Ion Varlam devine un remarcabil portretist in descendenta lui I.G. Duca si un caracterolog pe care instinctul nu-l inseala. M-a convins de acest adevar evaluarea catorva personaje cu reputatie publica diafana. Pe autor nu-l mistifica nici ambalajul, nici firma. Uneori ii ajunge un cuvant pentru un om: “Baietelul acela” vrea sa zica Mihai Razvan Ungureanu…
Ion Varlam nu cauta efecte literare si poate de aceea le si obtine ca portretist: Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Emil Constantinescu…
Intr-un capitol al cartii, Ion Varlam se ocupa de Biserica Ortodoxa Romana. Ii cunoaste istoria, stie ce este Biserica, o marturiseste impecabil, respingand coerent si la obiect provocarile cliseistice formulate de un catolicizant rabiat. Ca nu pot fi de acord cu o parte din judecatile si propunerile autorului referitor la Biserica – asta e alta caciula. Important mi se pare faptul ca avem in sfarsit o analiza trainica a Romaniei postcomuniste, cu incursiuni in trecut si amplasare in contextul international actual. O carte care poate constitui un model si care pare sa vesteasca un sfarsit de epoca.
Iata mai jos cum a fost exclus, pe vorbe, scriitorul Adrian Suciu(foto stangasus). Cititi apoi si articolul de pe blogul sau care a declansat isteria ţaţei dictatoare Elena Manolescu:
am luat la cunostinta cu stupefactie de atacul dvs., pe blogul personal, la adresa USR, a domnului presedinte Nicolae Manolescu si a conducerii Uniunii. Va anunt oficial, deocamdata pe acest mail, ca Filiala Sibiu, prin Comitetul sau, dezavueaza cu toata taria afirmatiile dvs. la adresa celor de mai sus, considerindu-le minciuni si jigniri cum rar se poate vedea in lumea noastra de azi. Ati fost premiat de curind de Filiala Sibiu pentru o carte de poeme. E cea mai buna dovada ca vi s-a acordat atentia cuvenita. Raspunsul dvs. la acesta atentie este de neimaginat pentru un scriitor si un om pe care, pina azi, l-am apreciat si l-am invitat in urma cu cinci ani de a face parte din Filiala Sibiu a USR. Va anunt ca, in perioada urmatoare, Comitetul Filialei Sibiu a USR va propune Consiliului USR excluderea dvs. din USR, pentru incalcarea grava a Statului organizatiei noastre. In orice caz, din acest moment, va rog sa nu va mai considerati coleg cu noi in Filiala Sibiu a USR si, eventual, sa va dati demisia de onoare din Filiala noastra. Ramas bun,
Ioan Radu Vacarescu, presedinte Filiala Sibiu a USR (foto stanga)
Dle. Ioan Radu Văcărescu,
Nu am motive să-mi demisia din Uniunea Scriitorilor din România, nu ştiam că Statutul Uniunii interzice dreptul la liberă exprimare! Desigur, ca să vă uşurez sarcina, nu o să fac uz de dreptul la apărare, prevăzut de Statutul Uniunii Scriitorilor din România. Aşa încît vă invit să-mi comunicaţi pe cale oficială Decizia de excludere a mea din Uniunea Scriitorilor din România, urmînd să o păstrez în cutiuţa cu amintiri personale, laolaltă cu belciugele boilor de la bicicletă!
Cu mult respect şi cu siguranţa că, în ciuda tonul d-voastră oficial, Nicolae Manolescu nu e veşnic în fruntea Uniunii Scriitorilor din România,
am luat la cunostinta, de pe blogul dvs., ca nu aveti intentia de a va da demisia din USR, in urma atacului dvs. mizerabil la adresa conducerii organizatiei si in urma reactiei Filialei Sibiu. Nici nu ma asteptam sa va dati demisia. Se pare ca la noi, in astfel de cazuri, de mult a disparut onoarea si responsabilitatea. Comitetul Filialei Sibiu a formulat un Comunicat oficial in acest caz, care va fi publicat pe siturile Uniunii si in mass-media, de unde vati afla exact ce anume se va intimpla in continuare in cazul dvs. Adica, e vorba de a inainta, din partea Filialei Sibiu, catre Comitetul Director al Uniunii, catre Consiliul acesteia si catre Comisia de Onoare si Demnitati a organizatiei, propunerea de excludere a dvs. din USR. Intre timp, luati Statutul Uniunii si studiati-l cu atentie, ceea ce n-ati facut pina acum. Pe de alta parte, nu mai deturnati cazul, previzibil si plictisitor, de altfel, spre o asa zisa ‘incalcare a dreptului la exprimare”, cum va exprimati pe acelasi blog personal. Cine v-a incalcat acest drept? Uniunea in nici un caz, astfel ca puteti scrie orice si oriunde ceea ce credeti. Aici e vorba despre altceva: in momentul in care esti membru al unei organizatii profesionale cum e USR este obligatoriu sa-i respecti Statutul si pe cei alesi sa-i conduca destinele. Chiar daca, asa cum scrieti pe acelasi blog personal, Nicolae Manolescu nu e vesnic in fruntea Uniunii. Aveti dreptate, domnule Suciu, nimeni nu e vesnic, nici presedintele Manolescu, nici cei din conducerea Uniunii, nici eu, aici la Sibiu.
Se pare ca la noi vesnica este numai mizeria morala si lipsa de rsponsabilitate. Ar fi bine sa publicati si acest mail pe blogul dvs., considerindu-l un modest drept la replica la cele afirmate de dvs. cu privire la o asa zisa “incalcare a dreptului la exprimare”.
Ioan Radu Vacarescu
Dle. Preşedinte, după cum vedeţi, dau curs sugestiei dvs. şi public şi această scrisoare din partea dvs. pe blogul meu personal. Mă voi abţine să comentez, considerînd că scrisoarea dvs. este suficient de elocventă pentru amîndouă părţile.
Nimic durabil nu se construieşte pe minciună. Literatura română de azi, în latura ei oficială, aceea de care ţin pîrghiile administrative ale fondurilor publice şi puterile iluzorii ale unor instituţii inutile e jalnică. Ca unul care a trăit cît să fie conştient în regimul comunist şi a văzut în amîndouă regimurile scriitori români lingînd dosurile puternicilor zilei pentru trei arginţi, onoruri inutile şi tinichele zornăitoare, am dreptul să spun că, pentru mine, diferenţa între o conştiinţă vie şi o jigodie e limpede. Ca unul care nu doreşte în literatură nimic, care nu datorează nimic nimănui şi dispreţuieşte profund elasticitatea coloanelor vertebrale ale majorităţii colegilor de breaslă, voi deschide gura şi voi vorbi liber. Ca unul care este neinteresat de bunăvoinţa mai marilor literaturii române, de burse şi sinecuri, de cabale literare şi de dispute de dugheană, voi spune că împăratul e gol!
Literatura română contemporană, în latura ei oficială, e o minciună. Prima minciună e în chiar vîrful ei: de ani de zile, un întreg complex financiar, organizaţional şi mediatic este pus în mişcare în chip absolut inutil pentru a-l transforma pe Mircea Cărtărescu într-un scriitor nobelizabil. Mircea Cărtărescu este un mare scriitor şi o spun ca unul fascinat de literatura lui. Dar nu va lua niciodată premiul Nobel pentru literatură, iar orbirea celor care nu pricep acest lucru este sublimă dacă n-ar fi vinovată, cîtă vreme fonduri publice imense raportate la sărăcia din literatura română, de pildă prin Institutul Cultural Român, sînt folosite pentru a promova în exterior literatura acestuia. Mircea Cărtărescu e un mare scriitor dar un individ atît de profund ratat ca şi conştiinţă publică încît simţul ridicolului ar trebui să-l împiedice a se mai manifesta ca atare. Asta, încă, n-ar fi un păcat aşa de mare. În spatele naivităţii sale funciare, însă, o întreagă armată de profitori, lichele, impostori, panglicari, curve obosite şi geambaşi literari constituie o curte de tip bizantin atît de intens preocupată să conserve privilegii, sinecuri şi relaţii în dauna oricărei evoluţii a literaturii române încît Mircea Cărtărescu, care nu va lua premiul Nobel, este şi principalul obstacol în calea unui Nobel românesc pentru literatură cîtă vreme curtea sa, în frunte cu nevasta, va fi buricul literaturii române oficiale.
O feroce cabală a mediocrilor de funcţionarea căreia Cărtărescu se face vinovat doar prin naivitate, aneantizează orice competiţie reală la adresa acestuia şi permite o carieră literară internaţională cu voie de la oficialităţile literaturii române doar unor mediocrităţi care au făcut pactul cu „sistemul ticăloşit” şi au acceptat să-i reprezinte interesele. Institutul Cultural Român este, în acest moment, o instituţie la fel de utilă pentru prestigiul internaţional al literaturii române ca şi o frecţie la papionul lui Horia-Roman Patapievici.
Aproape toate ierarhiile oficiale ale literaturii române contemporane sînt profund viciate de corupţie,majoritatea premiilor cu relevanţă naţională se dau în urma unor negocieri de talcioc între critici, editori, scriitori şi organizatori. Uneori, preşedinţii juriilor respective împart sumele de bani aferente premiilor respective cu scriitorii premiaţi. Alteori, criteriul după care se fac nominalizările şi premierile e să nu se „supere” vreo editură importantă că n-a fost la masa bogaţilor iar Uniunea Scriitorilor a devenit o simplă bursă a trocurilor literare. O literatură în care una dintre cele mai bune cărţi de poezie ale ultimului deceniu, „Aerostate plîngînd” a lui Traian T. Coşovei e complet ignorată de mai-marii literaturii pentru că personajul le e neplăcut e un fals în acte publice. O literatură în care cei mai puternici debutanţi ai ultimilor ani, Marius Ştefan Aldea, Dan Herciu sau George Asztalos sînt trecuţi cu vederea pentru că sînt excentrici complexului editorial şi mediatic specializat în crearea de mituri umflate cu pompa pe care să le vîndă pulimii e o impostură. O literatură în care scriitori de talia Danei Banu, a Ancăi Mizumschi, a lui Eugen Suciu, a lui Viorel Mureşan ori a lui Ion Chichere, ca să dau doar cîteva nume din generaţii diferite, sînt nebăgaţi în seamă de establishment e o literatură de lăbari. Aş putea să dau exemple în continuare, dar prefer să rămîn la acestea, în scop didactic. Oricum, o dezbatere reală şi onestă asupra funcţionării mecanismelor succesului şi promovării în literatura română contemporană nu va avea loc în curînd, cîtă vreme lichelele conduc, se autoreplică şi-şi conservă privilegiile meschine – e acelaşi lucru cu „reforma clasei politice”. La altă scară, dar identic.
Astfel, literatura română, în latura ei oficială, seamănă ca două picături de apă cu viaţa publică românească şi nici n-ar fi putut fi altfel. Mizele luptei literare, însă, sînt rizibile. Dacă politicienii se luptă pentru acces la resurse, femele şi putere, scriitorii se luptă pentru mize ridicole şi glorii de carton. Aş putea glosa în continuare pe marginea acestui subiect dar prefer să tac mai departe.
Pentru că mai departe găsim Uniunea Scriitorilor din România. Uniune de breaslă cum ar veni. Vorbesc din calitatea de membru al USR şi premiat de două ori cu premii ale acesteia, deci n-am altă frustrare decît aceea că instituţia asta e prost condusă. În fruntea USR îl găsim pe Nicolae Manolescu, un individ care este cea mai limpede ilustrare a adevărului că niciun om nu trăieşte pînă la moarte. În cazul lui Manolescu, acesta a încetat să mai trăiască, în sensul adagiului sus-menţionat, prin anii 90, de cînd s-a transformat într-o pernuţă de înfipt acele decoraţiilor, insignelor şi tinichelelor. De fapt, pe Manolescu îl doare undeva de scriitorimea română: plantat la Paris, într-un funcţiune decorativă, domnia-sa a delegat, practic, conducerea Uniunii unor nenea şi unor tanti. Trecînd peste pierderea sediului USR, Casa Monteoru (în nişte procese în care e limpede că cineva, nu ştiu cine, a încasat şpăgi babane pentru non-combat) Manolescu a patronat o dramatică pierdere de statut a scriitorului român. Maestru al dezinformării şi manipulării, pe care le practică atît de abil încît eu unul îl bănuiesc de participarea la stagii periodice de perfecţionare, dintr-o poziţie activă şi acoperită, Nicolae Manolescu este cel mai prost administrator pe care l-a avut Uniunea Scriitorilor în ultimii douăzeci de ani. Fariseu şi impostor, contestat virulent şi pe bună dreptate, Nicolae Manolescu se ţine cu dinţii de o funcţie de care îşi bate joc deşi n-ar avea motive să fie atît de încrîncenat în a reprezenta prost scriitorimea română: rămîne în istoria literaturii române ca cel mai bun produs al regimului comunist în materie de critică literară, nu cred că are probleme financiare şi nici pupincuriştii din jurul domniei-sale nu merită un sacrificiu atît de dramatic! Mai ales că, lipsit de legitimitatea pe care o dă competenţa, dl. Manolescu începe a se transforma, din dorinţa de a-şi salva gaşca, într-un simplu instrument de propagandă politică. Urît final pentru cineva cu pretenţiile d-voastră, dle. Preşedinte!
Unul alt personaj detestabil ale literaturii române contemporane e geambaşul literar. Atotştiutor şi trend-setter, de obicei scriitor ratat şi interesat nu de literatură ci de propria lui statuie, geambaşul literar român presează asupra oricui, mituieşte în dreapta şi în stînga, pupă mîni şi cururi dacă e cazul, spală pahare la chefurile celor puternici, are prieteni în lumea bună şi practică machiaverlîcul de baltă. E prieten cu politicieni, ia bani de la Minister, de la Consiliul Judeţean, de la Fundaţii şi Asociaţii. În sine, n-ar fi nimic rău în asta, lumea e plină de personaje detestabile. Din nefericire, însă, geambaşul literar român e persoană cu influenţă; orice scriitor care nu-i face temenele şi nu-i ridică osanale va fi marginalizat şi considerat ciumat. La vîrful literaturii române, aşa cum e ea acuma, nu rezistă decît cei dispuşi să-şi miroasă reciproc pîrţurile şi şosetele nespălate prefăcîndu-se că reprezintă o elită valorică. Din pricina geambaşilor literaturii române, mari scriitori sînt trecuţi cu vederea şi aruncaţi în uitare! Cum ierarhiile oficiale sînt, în bună măsură, rezultatul activităţii acestor personaje sinistre, literatura română e o glumă. Sigur, în tot acest complex mizerabil, chiar şi statistic vorbind, aterizează şi scriitori de calitate, doar atunci cînd aceştia, din diverse pricini, nu mai pot fi ignoraţi. Simptomatic e cazul lui Ion Mureşan, care, dintr-un „marginal” al generaţiei 80 a ajuns să ameninţe poziţia de lider a lui Mircea Cărtărescu. Dar nu ne interesează soarta lui Ion Mureşan ci soarta literaturii române.
Care, atîta vreme cît va rămîne doar o anexă a intereselor actualilor diriguitori ai destinelor sale, va rămîne o activitate de seră, menită să satisfacă orgoliile şi interesele meschine ale unei întregi categorii de trepăduşi. Literatura română oficială este atît de departe de public şi atît de ruptă de realitate încît numai naivii se pot mira că, de cele mai multe ori, evenimentele literare oficiale sînt atît de plicticoase încît se scorojeşte varul pe pereţii sălilor care le găzduiesc. Ruptă de public, literatura română oficială e un fel de snobăreală fără miză, în care diverşi sfertoautori se află în situaţia de a pretinde că fac revoluţie cu voie de la Guvern şi avangardă cu bani de la stat.
Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, cod poştal: 010661, sector 1, Bucureşti – România
Dlui Alexandru Catalin Macovei
Dlui Horia Georgescu
Re: Sesizare Manolescu Apolzan Nicolae, Ambasadorul Romaniei la UNESCO
Stimati Domni,
Va scriu in calitate de simplu cetatean al Romaniei. In primul rand permiteti-mi sa va felicit pentru activitatea dvs recenta privind controlul averilor liderilor sindicali, conform noii Legi ANI, cerinta sustinuta de senatorul Iulian Urban inca de anul trecut si, la randul meu, de mine personal, pe vremea cand activam in presa centrala. Sa speram ca, intr-un viitor nu prea indepartat vor urma la rand si jurnalistii “de elita”, dupa magnatii sindicali, conform legii bunului simt si urmatoarei variante a Legii ANI.
Pana atunci, va propun astazi sa va aplecati asupra unei personalitati care considera ca se ridica deasupra Legii ANI. Este vorba de Manolescu Apolzan Nicolae, ambasador al Romaniei la UNESCO, care nu si-a mai depus nici Declaratia de Avere si nici pe cea de Interese inca din 05.06.2009.
La data repectiva, teoretic, Manolescu Apolzan Nicolae se afla la post, la Paris, impreuna cu sotia sa de la acea vreme, Manolescu Apolzan Ioana, angajata pe post de Secretar III si castiga 40.888 Euro, el si 25.129 Euro, ea. Fata de anul precedent, 2008, constatam ca li se marise salariul de la 32.304, el si de la 17.028, ea.
Cum de la acea data el a uitat sa mai depuna vreo Declaratie, conform Legii, am urmarit totusi evolutia lui prin deja fosta sa sotie, Manolescu Apolzan Ioana, acum promovata la rangul de Secretar II la aceeasi Legatie, care si-a depus ultima Declaratie la 25.10.2010. Conform acesteia, salariul celor doi era anul trecut de 37.547 Euro si 19.064 lei, el si de 22.995 Euro si 15.493 lei, ea.
De asemenea, domnul ambasador si-a pastrat si postul de profesor la Universitatea Bucuresti (conform portalului acesteia: https://www.unibuc.ro/ro/cd_nicomanolescu_ro), cat si cele de la urmatoarele institutii, la care, teoretic, activeaza in acelasi timp in care este si ambasador la Paris si de unde incaseaza remuneratii mai mult sau mai putin consistente, respectiv: Uniunea Scriitorilor din Romania, Presedinte – 56.580 lei; Academia Romana, (doar) Membru corespondent – 36.144 lei; Fundatia Romania Literara, Director General – 2723 lei; ziarul Adevarul, Colaborator – 31.166 lei; ziarul EvZ, Colaborator – 17.760 lei; Societatea Romana de Radiodifuziune, Colaborator – 2940 lei; CopiRo, Drepturi de Autor – 2072 lei; Editura Litera, Drepturi de Autor – 5649 lei; Editura Paralela 45, Drepturi de Autor – 66.693,3 lei. Aceasta era situatia pe 2009 – 2010, dupa cum transpare din Declaratia de Avere depusa la MAE de fosta sa sotie, Manolescu Apolzan Ioana (https://mae.ro/node/5132). De atunci, nu mai stim nimic…
Desigur, va rog sa studiati si in ce masura un astfel de om ocupat nu cumva atinge si sfere ale incompatibilitatii, conform aceleiasi Legi ANI.
Totodata, va rog sa luati in considerare si faptul ca domnul ambasador se afla deja la varsta senectutii si, la cei 72 de ani ai sai, a depasit cu vreo sapte anisori varsta de pensionare, conform vechii dar si noii Legi promulgate de presedintele Traian Basescu, totodata sef al diplomatiei Romaniei. Probabil sub-seful diplomatiei, dl Teodor Baconschi, a uitat prioritatile MAE enuntate de colegul sau Mihai Razvan Ungureanu si aprobate si de presedintele Traian Basescu, respectiv “lupta impotriva gerontocratiei” din aparatul Ministerului de Externe. Sa spunem ca varsta nu ar conta daca domnul ambasador ar arde zilnic ca o torta a culturii romane pe meridianele internationale, conform pozitiei sale de reprezentant al Romaniei la UNESCO inca din 2006. Insa, cu exceptia unor documente de atestare a unor situri UNESCO, ultima activitate a Romaniei, conform portalului oficial al organizatiei dateaza din… 2005 – https://whc.unesco.org/en/statesparties/ro/.
Dupa cum ne informeaza colegii sai din Ministerul de Externe, chiria pe care o plateste Romania pentru resedinta ambasadorului Manolescu Apolzan Nicolae de la Paris este de 11.000 Euro lunar, plus cheltuieli curente. Ca atare, de cand este ambasador, numai pe chiria aparatamentului sau ultracentral, Romania a platit peste 550.000 Euro. Plus salariile sale si ale sotiei (acum fosta sotie), inca circa 250.000 euro. De-a lungul acestei perioade, Manolescu Apolzan Nicolae a facut practic naveta Bucuresti – Paris, pentru a-si putea acoperi o parte din celalalte multiple obligatii ale sale. Le-a facut pe banii MAE sau pe banii sai?, o alta intrebare de bun simt, care probabil ar trebui sa intre mai curand in atentia Curtii de Conturi a Romaniei si relatiei acesteia cu Minsterul de Externe.
In incheiere, va rog sa investigati in ce masura cei peste 800.000 de euro cheltuiti pana acum de cuplul Manolescu Apolzan sunt justificati, ce se intampla cu Declaratiile de Avere si Interese nedepuse de domnul ambasador in ultimii doi ani, daca se afla in stare de incompatibilitate si ce recomandari oficiale i-ati face dvs, acum, la batranete.
Adevarul: Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din statul vecin, apare în documentele oficiale ale României cu o altă identitate, Vlad Ulinici. Înaltul demnitar moldovean, Vladimir Plahotniuc, şi-a schimbat de două ori identitatea în România, şi a candidat la parlamentarele din noiembrie 2010, din Moldova, cu vechiul său nume.
Ceea ce se petrece acum in Romania legat de viza Schengen, cand toate belelele cad pe capul ministrului de externe Teodor Baconschi, acuzat ca nu si-a facut cum trebuie treaba, o treaba mare, desigur, fiindca, daca nu primim viza, degeaba a intrat Romania in UE, tara va da pasi mari inapoi, va fi o nenorocire, nu gluma, mi-a amintit de o intalnire pe care am avut-o aici, la New York, cu Andrei Serban.
Societatea “Catavencu” a ajuns la faliment. O alta firma la care aceasta avea datorii a cerut demararea procedurilor de bagare in faliment a SC Catavencu SA.
Ca şi anul trecut, remarc numărul şi agresivitatea ţiganilor care cerşesc pe Champs Élysées. Televiziunile franţuzeşti toacă de dimineaţa până seara decizia guvernului de la Paris de a destrăma taberele de rromi aşezate pe terenuri ilegale. Pentru mine e un nou prilej de a descoperi completa ipocrizie ascunsă dincolo de „political correct”. Lideri ai Opoziţiei de stânga, în frunte cu Cohn-Bedit, rebelul care a făcut burtă, denunţă sălbăticia măsurii, bocesc soarta bieţilor rromi, obligaţi (vai!) să se întoarcă în depărtata Românie, invocă drepturile omului. Rromii se prind repede de şmecherie. Înfigându-se în faţa camerelor de luat vederi, dau declaraţii despre mizeria de care au fugit din România. Televiziunile difuzează reportajele despre rromi fără nicio tendinţă. Nici pro, nici contra.
Pe Champs Élysées, cerşetoria rromilor exasperează. Cerşesc, desigur, femeile. Bărbaţii, asemenea unor peşti, le distribuie în diferite locuri ale celor două trotuare, le socotesc câştigurile până la ultimul bănuţ. În Occident se practică, de regulă, ceea ce s-ar numi cerşetoria de bun-simţ. Cerşetorul se aşază lângă un zid, de cele mai multe ori cu un câine alături, propteşte în faţă un carton pe care scrie: „Sunt muritor de foame” sau cum am văzut tot la Paris: „Caut de muncă pe internet!” Conştienţi de umilitatea ipostazei, mulţi practică o cerşetorie disimulată: cântă la flaşnetă. Am văzut unul în zona Marilor Magazine cântând la flaşnetă lângă o pisică liniştită. Sau vând publicaţii vechi, cărţi poştale. Cerşetorii rromi de la Paris au îmbrăţişat cerşetoria mai mult decât activă: cerşetoria agresivă, arţăgoasă, obraznică.
De o parte şi de alta a celei mai cunoscute artere de circulaţie din lume, femeile, îmbrobodite în manieră musulmană, cu papuci lipăitori, piaptănă trotuarul în sus şi-n jos. Orice fiinţă vie întâlnită în cale e oprită, interogată dacă n-are nişte piese. Dacă persoana trece mai departe, cerşetoarea se ia după respectiva cu mâna întinsă. Alte cerşetoare stau lungite chiar în mijlocul trotuarului, cu faţa ascunsă în antebraţ şi mâna dreaptă ţinând un pahar de plastic, întinsă deznădăjduit. Mai ales spre seară, trotuarele sunt pline. Toţi cei care se plimbă sau merg pur şi simplu se văd nevoiţi să le ocolească prudenţi.
Membrul GDS Adrian Cioroianu l-a luat la tinta pe Traian Basescu periclitand statutul diplomatic international al Romaniei. Din postura de ministru de Externe a declarat marti, 5 februarie, la bilantul activitatii MAE pe 2007, ca “Romania nu se opune independentei Kosovo”. Asta doar la o zi dupa ce Basescu repetase extrem de clar, la vizita lui Sarkozy, ca Romania se impotriveste prin toate mijloacele separarii provinciei sarbe Kosovo de Serbia. ZIUA relateaza astfel noua “gafa” a ministrului Cioroianu: https://www.ziua.ro/display.php?data=2008-02-06&id=232743. Din acelasi registru fac parte si afirmatiile ambasadorului Teodor Baconsky, fiul poetului proletcultist A.E. Baconsky, care sustine, incalcandu-si statutul diplomatic, ca desprinderea Kosovo de Serbia este fel de “rau necesar”. Consecintele pentru Romania ar fi dezastroase. Deja anumiti lideri ai ungurimii din Transilvania si Parlamentul de la Budapesta au declarat deschis ca vor lua situatia din Kosovo drept exemplu de urmat. Am solicitat MAE lamuriri pe marginea opiniilor lui Baconsky exprimate in ziarul “Cotidianul”. Public mai jos cererea si raspunsul MAE, venit, dupa o lunga asteptare. Ziarul Gardianul observa ca Baconsky este un privilegiat al noii nomenclaturi din minister, platind pentru apartamentul sau din Paris, din banii contribuabililor, 8500 de euro chirie plus alte cheltuieli de intretinere, in total peste 10.000 de euro lunar: https://www.gardianul.ro/2008/02/05/dezvaluiri-c11/la_vie_en_rose_statul_da_8_500_de_euro_lunar_pentru_chiria_ambasadorului_de_la_paris-s108600.html si ca Cioroianu sprijina desantarea de la Paris: https://www.gardianul.ro/2008/02/06/externe-c3/modelul_ambasadorului_risipitor_baconschi_promovat_de_cioroianu-s108631.html. Normal. La reuniunea ambasadorilor romani desfasurata anul trecut, presedintele Traian Basescu, criticand cheltuielile exagerate ale MAE il ridica pe ambasadorul nostru la UE, Lazar Comanescu, in picioare: “Comanescu, cat platesti chirie?”, “4500 de euro, domnule presedinte.”, “Bine, stai jos”. Acum, Baconsky merge cu sfidarea si mai departe. Daca tot vrea “independenta” Kosovo de ce n-ar fi trimis finutul Baconsky ambasador la Pristina al Republicii GDS, chiar acum? Catre: Administratia Prezidentiala Ministerul Afacerilor Externe Romania
Directiile de Relatii cu Presa
Stimati colegi si responsabili de politica externa a Romaniei,
In ziarul Cotidianul, domnul Teodor Baconsky, ambasadorul Romaniei in Franta si fost consilier prezidential si secretar de stat in MAE, publica in editia din 25 Ianuarie 2008 un comentariu intitulat “Kosovo, tot raul spre bine”(https://www.cotidianul.ro/index.php?id=17270&art=41981&cHash=a47fd30ca1) insotit de o ilustratie care reprezinta harta fostei Iugoslavii.
Domnul Baconsky semneaza comentariul respectiv cu dubla sa calitate de “diplomat si scriitor”. In comentariul respectiv se emite opinia ca independenta Kosovo este un fel de “rau necesar” pentru tara vecina, Serbia.
Ilustratia care insoteste articolul ambasadorului Baconsky – si care, conform practicilor ziarului Cotidianul este realizata cu consultarea autorului articolului de fond – prezinta o harta a fostei Iugoslavii din care se iteste o mana care trage si de provincia sarba Voivodina in timp ce materialul publicistic se incheie cu asertiunea “Lumea lui Tito nu mai apartine trecutului”.
Comentariul domnului Baconsky, survenit cu cateva zile inainte de vizita oficiala a presedintelui Traian Basescu in Serbia, a fost deja apreciat negativ de reprezentanti ai presei sarbe.
Tinand cont de faptul ca orice diplomat trebuie sa obtina acordul Centralei atunci cand emite public opinii pe teme de politica externa, mai ales intr-o chestiunea atat de sensibila ca problema Kosovo, si, totodata, avand ca baza de discutie pozitia ferma a Romaniei, reprezentata de Presedintele Traian Basescu si de Ministerul Afacerilor Externe si reprezentantii sai, va intrebam daca opiniile ambasadorului Teodor Baconsky – asociat inevitabil si cu Presedintia Romaniei, care este responsabila de politica externa a tarii – reprezinta in orice fel o noua viziune oficiala asupra situatiei din Kosovo.
Cu multumiri,
Victor Roncea Sef Departament Externe Ziarul ZIUA
A8/ 351 5 februarie 2008
Stimate domnule Roncea,
Urmare solicitării Dvs., dorim să vă transmitem următoarele precizări:
Conform Statutului Corpului diplomatic şi consular al României, diplomaţii români au obligaţia de a nu exprima public opinii referitoare la viaţa politică internă, precum şi interdicţia de a deveni membri sau militanţi ai unor formaţiuni politice. Diplomaţii au dreptul de a desfăşura activităţi academice şi publicistice, în nume personal.
Comentariul publicat sub numele de autor Teodor Baconsky, în articolul “Kosovo: tot răul spre bine”, apărut în publicaţia „Cotidianul”, ediţia de vineri, 25 ianuarie a.c., nu exprimă poziţia oficială a autorităţilor române în dosarul Kosovo, poziţie clar prezentată opiniei publice şi mediului politic internaţional şi care a rămas neschimbată.
July 10th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
