Un om căruia i-a plăcut mai mult istoria decât viaţa.
“Gheorghe Buzatu a fost un istoric care, prin opera sa, dar şi prin curaj şi riscul asumat, a răscumpărat prudenţa înjositoare a unor confraţi, însuşindu-şi un loc de frunte între acei veritabili istorici ale căror fapte şi ecou vor creşte cândva la infinit!” – Radu Ciuceanu
În breasla noastră, a istoricilor, deşteptarea s-a făcut fără goarnă. O explicaţie imediată o găsim încă din primii paşi istorici, fie care l-au avut ca protagonist pe faimosul Mihai Roller şi a sa istorie compilată, falsă şi imperativă. Istoria, care reprezintă pentru un popor aşezat pe temelii de sute şi mii de ani coloana vertebrală, ar fi trebuit să fie stânca în care să-şi rupă colţii cei mai vajnici vizionari ai Răsăritului bolşevic. Aceasta s-ar fi petrecut dacă România şi celelalte ţări cotropite de Armata Roşieeliberatoare nu ar fi fost programată la Moscova într-un procentaj de intervenţie şi protecţie sovietică care a condus-o într-un ritm rapid nu numai la un regim politic favorabil U.R.S.S.-ului – gen Finlanda – dar şi la o veritabilă răsturnare şi distrugere a instituţiilor statale.
În cadrul acestei viituri politice, muza Clio a avut cel mai mult de suferit, iar epurarea Academiei Române a însemnat în fond nu numai o încarcerare a istoricilor, dar şi perspectiva funestă a unei alte istorii, care n-a aşteptat să fie predată prin universităţile R.P.R.-ului. Din fericire pentru generaţiile de tineri universitari, la catedră s-au mai strecurat (sic!) şi istorici de valoare care-şi presărau cursurile cu trimiteri la părinţii istoriografiei româneşti, chiar dacă majoritatea erau interzişi, parţial sau total.
Libertatea însângerată obţinută în 1989, cu peste o mie de victime rezultate din o intervenţie a extratereştrilor, fiindcă nu ne putem imagina – cel puţin noi, participanţii direcţi – ca fiind obţinută printr-o confuzie şi o răfuială dirijate de forţe oculte care urmează să fie descoperite în secolele viitoare, a întredeschis timid porţile arhielor, iar curajul cercetătorilor a început să mijească.
Printre ei, cel puţin în aria Moldovei, s-a înscris în fruntea plutonului cel care va ajunge un mare istoric recunoscut, respectat şi, în cele din urmă, chiar temut: Gheorghe Buzatu. Personalitatea sa se înscrie alături de contemporani de acelaşi calibru: Florin Constantiniu, Dumitru Şandru, Gheorghe Brătianu, David Prodan, Camil Mureşan, Ioan Lupaş, Alexandru Lapedatu, Ion Nistor, Silviu Dragomir, Constantin C. Giurescu, Andrei Oţetea, Adrian Rădulescu, P.P. Panaitescu. A scris mult după eliberare fiindcă a simţit şi mai mult. Opera lui se întinde pe sute de articole şi zeci de volume. A bătut arhivele din S.U.A., din Germania, Anglia şi Federaţia Rusă (fondurile Komintern şi Kominform ale Biroului Politic al C.C. al P.C.U.S.). În arhivele bolşevice a descoperit acea faimoasă directivă din 2 iunie 1947 a NKVD-ului privind acţiunile care se impuneau Poloniei în procesul sovietizării sale integrale. Materialul era uluitor, iar cele 45 de puncte aveau un caracter general pentru toate ţările ocupate de trupele sovietice. Menţionăm art. 40: „Atenţie ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi”, art. 41: „Trebuie împiedicată reabilitarea celor condamnaţi în procese politice”, art. 45: „Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă”[1].
Va rămâne în premieră caracterizarea unor lideri comunişti de către centrala Moscovei: Bodnăraş este privit ca „cel mai feroce instrument al Moscovei”, iar în documentele din arhivele americane este taxat ca „străin complet de neamul românesc. Este inteligent, extrem de ambiţios, complet imoral, setos de lux şi de petreceri şi adevărat maestru în tehnica de propagandă, corupţie şi dominaţie sovietică”[2]. Din aceeaşi sursă, Ana Pauker şi toată banda comunistă din România tremură înaintea lui Bodnăraş. Dej nu este nici el ignorat în arhivele americane: „Este crud, de un fanatism feroce, ignorant, lipsit de orice sentiment uman şi un instrument perfect al Moscovei”[3]. Cât despre Ana Pauker, analiza este şi mai virulentă: „Este lipsită de cultură, n-are talent oratoric, nici aparenţă fizică atrăgătoare; este însă un agent de execuţie extraordinar, ca o maşină infernală. Este vanitoasă, de o ambiţie fără limită, luxoasă, de o cruzime animalică şi imită pe Ecaterina a II-a chiar şi în aventurile amoroase”[4].
Dar prilejul nesperat de nimeni – chiar și de istoricii cei mai vizionari – s-a ivit odată cu Revoluția din decembrie 1989, când mămăliga a explodat (sic!) și mulțimile au prins gustul libertății și a unei efemere puteri.
În anul 2000, Gheorghe Buzatu s-a alăturat unui partid cu pretenții și afirmații naționale care, după zisele unui reprezentant al guvernului, avea posibilitatea, prin presă și tribuna Parlamentului, să exprime în clar interesul național într-o Europă în care fiecare națiune încerca să-și găsească un loc și un rol. Există în viața oamenilor politici, evident de înaltă ținută și valoare, momente sau/și o singură clipă care-l definește în tot ce are mai înălțător și bine conturat în personalitatea sa. Și acest moment care-l apreciem ca fiind în vârful elocinței sale a corespuns unui moment de largă audiență și importanță în viața României postrevoluționare.
Ședința Senatului din 3 noiembrie 2003, dedicată definirii relațiilor externe ale României,a însemnat pentru senatorul Gh. Buzatu o dezbatere cuprinzând legea pentru ratificarea Tratatului de către Camera Deputațilorși Senatului. Remarca vorbitorului este că deja în 4 iulie 2003 de la Moscova aridicat importante probleme referitoare la trecut și viitor. Senatorul Buzatu își exprimă opinia că este greu de crezut că Federația Rusă din momentul în care s-a semnat Tratatul își va schimba politica. De 300 de ani, politica Rusiei a fost și va rămâne aceeași. Ne gândim la ce va fi Rusia democrată de mâine.Rămâne de văzut, dar marile puteri, așa cum a explicat foarte bine un cunoscut om politic britanic, „nu au sentimente, ci ele au numai interese”. Și oratorul conchide: și mie îmi este foarte greu să cred că din acest moment, din 4 iulie, dintr-o dată, Rusia își schimbă politica față de România. [5]
Surprinzător ni se pare acum, într-o realitate trăită cu emoție, predicția savantului român față de destinul Basarabiei noastre. Oratorul se întreabă: Avemvreo declarație a Rusiei din care să rezulte, anume, că Moscova se leapădă – asta e termenul – totuși, de statul moldovenesc, de Republica Moldova? Nu avem. Rusia este – mă rog, orice comparație șchioapătă – prezentă, dar ea nu se amestecă! Știți dumneavoastră cum stă situația![6]
Nu au trecut nici 11 ani de la cuvintele oraculare ale istoricului Gheorghe Buzatu, și o putere răsăriteană care, mereu și-a manifestat vocația imperială de cuceriri și deznaționalizare, încearcă să destabilizeze o pace pe care nedăjduiam cu toții să fie cât mai lungă și spre folosul națiunilor europene.
Gheorghe Buzatu a fost un istoric care, prin opera sa, dar şi prin curaj şi riscul asumat, a răscumpărat prudenţa înjositoare a unor confraţi, însuşindu-şi un loc de frunte între acei veritabili istorici ale căror fapte şi ecou vor creşte cândva la infinit!
Portalul Ziaristi Online publica o evocare de suflet a istoricului basarabean Alexandru Moraru, arhivist experimentat, despre magistrul sau, profesorul Gheorghe Buzatu. In cadrul acesteia se fac niste afirmatii deosebit de interesante, si anume:
“Îmi amintesc, eram la Iaşi şi stăteam la un pahar de vorbă cu Profesorul Buzatu într-un restaurant. I-am spus: “ Toate documentele mele din volumul meu “Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia 1941-1944 Culegere de documente” confirmă faptul, că în Basarabia şi Transnistria n-a existat nici un fel de holocaust împotriva evreilor, ci erau arestaţi şi băgaţi în lagăre de muncă aceştea care făceau propagandă comunistă sovietică, cominternistă împotriva propriului stat, organizau tot felul de diversiuni, provocaţii sau se eschivau de la muncile publice în folosul statului pe timp de război…Se pedepsea infractorul indiferent de naţionalitate fie el român, rus, ucrainean, evreu sau ţigan! În respectivele lagăre de muncă din Basarabia şi Transnistria erau duşi reprezentanţi de toate aceste naţionalităţi, ocupaţia dăunătoare fiind principiul de pedeapsă: spioni sovietici, speculanţi, borfaşi, duşmani deschişi sau depistaţi de organele de resort, cei care se eschivau de la muncile publice…înseamnă că aşa numitul holocaust este o mare minciună!”
Distinsul savant a zâmbit şi a comentat: “O minciună spusă sau mediatizată de mai multe ori începe să fie credibilă, iar când pe mâna lor se află toate finanţele lumii, toate mijloacele de informare, toate studiourile cinematografice şi televizate, este uşor să „dovedeşti” orice! Vorba poporului: cine plăteşte, acela comandă muzica! În anii 40-60 ai secolului trecut nu era încă inventat „holocaustul”- această fabrică sionistă de stors bani din celelalte popoare… au murit evrei, dar parcă numai evrei au murit? Milioane de ruşi, nemţi, români, polonezi, ucraineni, bieloruşi au murit. Pe vreme de război se moare…şi nimănui nu i-a trecut prin cap să ceară bani pentru… morţi…”
UPDATE: Emisiunea Simonei Gheorghe ROMANIA EXCLUSIV din 17 noiembrie 2013 (chiar la 97 de ani de la Decretul 3120 prin care sediul central al BNR a fost mutat de la Bucuresti la Iasi, cu evolutia cunoscuta) poate fi urmarita aici:
Sărbătorim pe Maica Domnului azi ca şi în alte zile de praznic. Care este temeiul acestei cinstiri? Cine este Aceasta care se naşte? Vom încerca în cele ce urmează să răspundem acestor întrebări. Există un fapt care domină toată viaţa Maicii Domnului, conştiinţa clară a solidarităţii cu toţi oamenii şi slujirii planului lui Dumnezeu, pusă în evidenţă în câteva momente cu semnificaţie deosebită.
Vedeţi, oamenilor le vine foarte greu să înţeleagă că ideile, cuvintele sunt la fel ca ingredientele din mâncarea pe care o consumă. Dacă lipseşte din alimentaţia noastră complet iodul, vom avea un deficit de iod, cu grave efecte pentru sănătate. Iar dacă în alimentaţia noastră este prezent prea mult iod, vor apărea alte deficienţe.
RĂZBOAIELE DINTRE RUŞI ŞI TURCI – DIN PERSPECTIVA UNEI REALITĂŢI GEOPOLITICE INCONTESTABILE: “ROMÂNII SUNT PREA APROAPE DE RUSIA ŞI PREA DEPARTE DE DUMNEZEU” ⃰
Profesorul Gheorghe Buzatu la Maia-Catargi cu sabia dreptatii si adevarului istoric in mana.
Romanul Mihai Cofar, maltratat si batjocorit sadic la Targu Mures, in martie 1990, aproape ucis de extremistii unguri dar prezentat de televiziunile straine si de Smaranda Enache drept un “maghiar victima a pogromului romanesc”
Revista INSTITUTUL DE STIINTE POLITICE SI RELATII INTERNATIONALE AL ACADEMIEI ROMANE ne pune la dispozitie un intreg capitol, in format PDF, din lucrarea istoricului Larry Watts “Cei dintai vor fi cei din urma” (Editura Rao, 2013), a doua parte a trilogiei expertului in informatii american dedicata Războiului clandestin al blocului sovietic împotriva României. Pagina de internet Roncea.Ro, afiliata portalului Ziaristi Online, reda prima parte a acestui capitol, cu trimitere in final la site-ul ISPRI pentru descarcarea directa a documentului PDF. Revista de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale Nr. 1/2013 poate fi cumparata prin comanda electronica de la libraria ISPRI, a Institutului Academiei Romane.
ROMÂNIA GREŞIT ÎNŢELEASĂ*
LARRY L. WATTS**
Abstract. This chapter examines the origins and impact of cognitive bias, organizational pathologies such as dysfunctional secrecy and compartmentalization, and intentional disinformation on US assessments of Romanian policy and behavior during the Cold War. This excerpt analyzes US dismissals of independent behavior during the mid-1950s, and the failure to share dramatic elements of Romanian policy among key stakeholders after the Cuban Missile Crisis.
În ultimul deceniu al Războiului Rece, analizele americane susţineau că regimul comunist din România n-ar mai fi „rebelul“ care fusese cândva. Pe la mijlocul deceniului, mulţi dintre cei mai bine informaţi specialişti în problemele Europei de Est erau convinşi, de exemplu, că multe dintre analizele anterioare „bătuseră prea mult monedă pe independenţa României în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, în contrast cu «cei cinci loiali»“, iar această atenţie exagerată faţă de aparentul diferend sovieto-român de asemenea „predispunea la exagerarea fidelităţii restului ţărilor din Pactul de la Varşovia“.1 Se credea acum că „problemele economice grave şi dependenţa de sprijinul economic sovietic“ a României permiseseră Moscovei să o „mituiască, furnizându-i energie, pentru a-I câştiga asentimentul sau măcar supunerea faţă de deciziile Pactului de la Varşovia“, transformând-o într-un „aliat ceva mai cooperant“.2
Câţiva analişti au insistat că sfidarea afişată de România faţă de Moscova a fost doar o aparenţă; că România nu a fost o „rebelă“, ci mai degrabă un „cal troian“ sovietic, iar această servitute secretă faţă deMoscova ar reprezenta caracteristica definitorie a regimului de la Bucureşti.3 Aceşti analişti au argumentat că liderii occidentali creduli (ca şi liderii de opinie) au fost duşi cu zăhărelul de docilitatea liderilor români, care ar fi lucrat neîncetat împotriva intereselor SUA şi în beneficiul Kremlinului. Conform acestei viziuni, fiecare demonstraţie a opoziţiei României faţă de URRS şi fiecare exemplu admirabil de comportament al Bucureştiului reprezentau o parte a unui complot elaborat de câştigare a unei încrederi nemeritate din partea Occidentului sau de înşelare a poporului român.4
Cu o frecvenţă crescută în perioada premergătoare Revoluţiei din decembrie 1989 din România, ţara şi liderul său au fost portretizate ca fiind responsabile de provocarea în mod deliberat a unor tensiuni internaţionale, de pe urma cărora ar fi tras foloase;5 ca promovând şi pregătind agresiuni militare în Europa6; conspirând cu state paria, cum ar fi Coreea de Nord şi Libia, împotriva SUA7; conducând programe de înarmare nucleară şi bacteriologică8 şi angajându-se într-o politică de „genocid cultural“ împotriva minorităţilor proprii9. Acuzaţiile extreme de şovinism, în special în rândurile militarilor români, au fost atât de dese în anii 1980, încât serviciile secrete din SUA au inclus conflictul etnic şi pogroamele împotriva maghiarilor din Transilvania drept scenarii probabile, în caz că s-ar ajunge la instabilitate în România10. Conform unei evaluări de la mijlocul anului 1988, o „revoltă generalizată“ ar fi dus „aproape la anarhie, lucru care ar conduce la o preluare a puterii de către forţele militare“, timp în care violenţele interne s-ar putea „transforma în violenţe etnice îndreptate împotriva minorităţii maghiare din Transilvania.“11 La doar câteva luni de la Revoluţie, acest portret sumbru părea să-şi capete confirmarea, o dată cu ciocnirile etnice din oraşul transilvănean Târgu Mureş, pe care presa internaţională le-a prezentat drept un atac furibund al şovinilor români împotriva etnicilor maghiari, lucru asimilat ulterior cu pogroamele antisemite din perioada Holocaustului12.
Descoperirile din arhivele Pactului de la Varşovia după 1989 şi investigaţiile conduse de organisme de monitorizare americane şi internaţionale au infirmat toate aceste acuzaţii anterioare anului 1989. Ele au relevat faptul că Bucureştiul a continuat să sfideze Moscova pe „aproape toate punctele de pe agendă“, în interiorul Pactului de la Varşovia13. Într-adevăr, românii intraseră atât de tare în conflict cu URSS, spre finele anilor 1970, încât ţara lor fusese transferată, în cadrul KGB-ului, de la departamentul de colaborare cu alte state socialiste surori, la cel care se ocupa de statele NATO duşmane (împreună cu Iugoslavia şi Albania).14 KGB-ul punea România în aceeaşi categorie cu SUA, Germania de Vest şi Israelul—centre ale unor operaţiuni subversive antisovietice, îndreptate împotriva populaţiilor din URSS.15
De fapt, revelaţiile postcomuniste provenite din arhive şi investigaţii nu au reuşit să confirme în nici un fel existenţa unor preparative pentru operaţiuni militare agresive din partea României, îndreptate împotriva niciunuia dintre vecinii săi – în ciuda unor schimburi de replici adesea acide, care au avut loc la sfârşitul anilor 1980 între Budapesta şi Bucureşti. Şi nu s-au descoperit nici arme de distrugere în masă, nici urme că ar fi existat vreodată astfel de arme pe teritoriul României.16 Departe de a fi militarii şovini arzând de nerăbdare să lanseze un pogrom împotriva minorităţilor etnice, ForţeleArmate Române au jucat, de fapt, după Revoluţie, un rol important de mediere între popoare şi state — un rol pe care Budapesta l-a recunoscut public.17
Filmul original al ciocnirilor etnice despre care s-a spus că au fost provocate de români la Târgu Mureş, în martie 1990 — neacceptat multă vreme de anchetatori – şi interviurile cu regizorul şi jurnalistul britanic care a relatat către Occident ce se întâmpla, au relevat că lucrurile au stat exact invers.18 Grupul mai mare de demonstranţi de etnie maghiară (majoritar în zona respectivă) i-a atacat pe cei de etnie română, iar victima confruntărilor brutale, portretizată în presa internaţională drept un etnic maghiar atacat de un şovin român era de fapt un etnic român atacat de maghiari.19 Jurnaliştilor britanici care relatau ciocnirile li s-au oferit desfăşurătoare ale evenimentului gata interpretate, pe care ei n-au avut posibilitatea de a le supune unei verificări, de vreme ce nu i-au putut intervieva pe cei implicaţi.20
Chestiunea arzătoare este aceasta: cum şi de ce au înţeles atât de greşit analiştii americani evoluţia situaţiei din România şi dinamica relaţiilor din interiorul Pactului?
————————
1 Acest citat este preluat din alocuţiunea susţinută de Robert Hutchings, în mai 1984, în cadrul conferinţei ocazionate de lansarea volumului The Warsaw Pact and the Question of Cohesion: Volume I, The GreaterSocialist Army: Integration and Reliability (1983), coordonat de Teresa Rakowska-Harmstone şi Christopher D. Jones de la Departamentul Canadian alApărării. Pentru a fi corect cu Hutchings, percepţia sa a fost împărtăşită de marea majoritate a participanţilor, care a inclus 97 de specialişti de vârf şi oficiali guvernamentali din America de Nord şi Europa. Hutchings, la vremea aceea director al Radio Europei Libere, a fost curând detaşat ca ofiţer al US National Intelligence, unde a coordonat National Intelligence Estimates realizată de întreaga comunitate de intelligence a SUA pe perioada ultimilor ani ai decadei. „Remarks of Robert Hutchings“ in „Part II: The Warsaw Pact Forces: Fragmentation and Reintegration,“ The Warsaw Pact and the Question of Cohesion:A Conference Report, co-sponsored by Washington, D.C., Kennan Institute for Advanced Russian Studies and The Woodrow Wilson International Center for Scholars, 1985, 25. Singura voce din cadrul conferinţei care a subliniat cât de diferită este acum România în comportamentul său de politică externă şi de securitate a fost Christopher Jones.
2 Christian Nünlist, „Cold War Generals: The Warsaw Pact Committee of Defense Ministers, 1969-90,“ May 2001, Courtesy of Parallel History Project on European Cooperation (PHP), ww.php.isn.ethz.ch, by permission of the Center for Security Studies at ETH Zurich on behalf of the PHP network, (Hereafter: PHP), at https://www.php.isn.ethz.ch/collections/coll_cmd/introduction.cfm?navinfo=14565.
4 Din 1989 această linie interpretaţională i-a influenţat pe unii să susţină că Bucureştiul sprijină în mod explicit regimul Dubcek şi chiar că şi mai spectaculoasa denunţare a invaziei sovietice din Cehoslovacia nu a fost decât „o mascaradă politică“. Vezi Vladimir Tismăneanu and Bogdan Iacob, „Betrayed Promises: Nicolae Ceauşescu, the Romanian Communist Party, and the Crisis of 1968“ in Vladimir Tismăneanu, editor, Promisesof 1968: Crisis, Illusion and Utopia, Budapest, Central European University Press, 2011, p. 257; Vladimir Tismăneanu, „Behind the Façade of the Ceauşescu Regime,“ Radio Free Europe, 28 June 2008, at https://www.rferl.org/content/Behind_Facade_Ceauşescu_Regime/1145867.html. Vezi de asemenea Tom Gallagher, Theft of a Nation: Romania Since Communism, London, Hurst & Co, 2005, p. 58.
6 Henry Kamm, „Hungarian Accuses Rumania of Military Threats,“ The New York Times, 11 July 1989; Andrea Tarquini, „Ceauşescu is Buying Missiles to Aim at Hungary,“ La Repubblica, 16/17 July 1989; Douglas Clarke, „The Romanian Military Threat to Hungary,“ RAD Background Report/130, Radio Free Europe Radio (RFER), 27 July 1989, Open Society Archives (OSA), Box 143, Folder 4, Report 53.
7 Vezi de exemplu Ion Mihai Pacepa, Red Horizons,Washington DC, Regnery Gateway, 1987, pp. 99-100, 297, 300-301.
8 Vladimir Socor, „Ceauşescu Claims That Romania Could Make Nuclear Weapons,“ Romanian Situation Report/4, RFER, 4 May 1989; Jonathan Eyal, „Romania: Looking for Weapons of Mass Destruction?“ Jane’sSoviet Intelligence Review, vol. 1, no. 8 (August 1989), pp. 378-382. Douglas Clarke a obţinut acest articol înainte de a fi publicat şi îl citează cu titlul original propus de Eyal indicând modul în care Eyal a fost pe deplin convins de campania de măsuri active: „Romania: A Dictator Dreaming of New Mass Destruction Weapons.“ Clarke (1989b), p. 6.
9 Vezi Witnesses to Cultural Genocide: First-Hand Reports on Rumania’s Minority Policies Today, New York, American Transylvanian Federation, Inc and Committee for Human Rights in Romania, 1979; Volgyes (1982), pp. 82-83; Genocide in Transylvania: Nation On The Death Row, compiled by the Transylvanian World Federation and the Danubian Research and Information Center, Astor, Fl., Danubian Press, 1985.
10 Pentru presupusul şovinism al militarilor români vezi Volgyes (1982), pp. 41, 45, 47, 54-56, 58, 83, 94, 98.
11 „Romania: Impending Crisis?“ in Soviet Policy Toward Eastern Europe Under Gorbachev: National Intelligence Estimate (NIE 11/12-9-98), 26 May 1988, p. 16, CIA.
12 Vezi The Washington Post, 22 March 1990. Povestea originală a fost spusă de jurnalistul de la Sky News, Gary Lawon Honeyford. Elöd Kincses, Marosvásárhely fekete márciusa, Püski Kiadó, Budapest, 1990, disponibil în engleză ca Black Spring: Romania’s Path from Revolution to Pogrom December 1989 – March 1990, Budapest-Munich,, Present LTD, 1992, at https://www.hunsor.se/dosszie/elod_blackspring.pdf.
13 Anna Locher, „Shaping the Policies of the Alliance —The Committee of Ministers of Foreign Affairs of the Warsaw Pact, 1976-1990“, May 2002, PHP. See also Nünlist (2001), PHP.
14 Christopher Andrews and Vitalyi Mitrokhin, The World Was Going Our Way: The KGB and the Battle for the Third World, New York, Basic Books, 2005, p. 500. România a fost de asemenea transferată din grupul de cooperare al serviciilor de informaţii frăţeşti al statelor din Pactul de la Varşovia. De exemplu în compartimentul de informaţii externe est german al Stasi, România a fost transferată în grupul statelor „rebele“, „dizidente“ şi „renegate“ (grupul G) alături de China, Albania şi Iugoslavia. Georg Herbstritt şi Stejărel Olaru, Stasi şi Securitatea, Bucureşti, Humanitas, 2005, p. 102. Vezi de asemenea „Ein feindliches Bruderland. Rumänien im Blick der DDR-Staatssicherheit“, Halbjahresschrift für südosteuropäische Geschichte, Literatur und Politik (Berlin), no. 1 (May 2004).
16 Vezi „Ameninţarea nucleară românească“ în capitolul 16 al cărţii.
17 Vezi Nepszabadsag (Budapest), 15 December 1990, tradus în Foreign Broadcast Information Service – East Europe (FBIS-EEU), no. 243, 18 December 1990, p. 62; Lajos Für interview by Peter Marvanyi on Budapest Kossuth Radio Network, 3 June 1992, 1830 hrs GMT in „Minister Fur on Military Agreements with Romania,“ FBIS-EEU-92-109, 5 June 1992, p. 19. Vezi de asemenea, Zoltan Barany şi Peter Deak „The Civil – Military Nexus in Hungary“ în Constantine P. Danopolous şi Daniel Zirker, eds, The Military and Society in the Former Eastern Bloc, Boulder, Westview, 1999, p. 46.
18 Vezi interviul cu directorul programului, Patrick Swain, realizat de Mihai Mincan, „Culisele manipulării conflictului româno-maghiar din 20 martie 1990“, Adevărul, 14 martie 2010, la https://adevarul.ro/ news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflictului-romano-maghiar-20-martie-1990-1_50ad49937c42d5a663924d61/index.html. Vezi de asemenea Dorin Suciu, „Postscriptum la o manipulare“ la https://roncea.ro/2010/03/22/dupa-20-de-ani-post-scriptum-la-o-manipulare-dorin-suciu-prezinta-noi-dovezi-de-la-targu-mures-ungurii-au-reusit-sa-blocheze-pe-youtube-documentarul-despre-ororile-din-1990/. Poveşti despre pogromul românilor împotriva etnicilor maghiari în Târgu Mureş continuă să circule, cu câteva semne de întrebare: cum o „adunătură“ estimată între 500 şi maxim 3.000 indivizi ar putea lansa un pogrom împotriva unui grup estimat între 9.000 şi maxim 15.000 indivizi sau cum poate avea un pogrom ca rezultat 135 de răniţi între cei care l-au comis şi numai 33 de răniţi între presupusele victime. Ministrul de Externe maghiar Gyula Horn a fost primul care a descris evenimentele din Târgu Mureş ca un „pogrom“, la 22-24 martie 1990, în cadrul reuniunii Consiliului Europei dedicat relaţiilor cu Europa Centrală şi de Est. Vezi de asemenea „Minority Situation in Romania Seen as Worst in Central Europe“ şi „Anti-Hungarian Attacks in Mures County Discussed“ in the Foreign Broadcast Information Service’s, Joint Publications Research Service Report: Eastern Europe, JPRS-EER-90-166, 19 December 1990, U.S. Government Printing Office, pp. 1-2, 5.
20 Conform lui Swain, el a fost angajat de postul londonez de televiziune Channel 4 pentru a realiza un segment al unui program numit „Şi zidurile au căzut: vecinii răi“ dar proiectul a fost finanţat şi produs numai de Budapesta. Mai mult, imaginile filmului şi informaţiile privind identitatea grupurilor şi indivizilor ca şi natura acţiunilor ce au avut loc au fost asigurate de producătorul maghiar. Swain s-a bazat în întregime pe partenerii lui pentru interpretarea evenimentelor şi nu a intervievat niciun român ca parte a proiectului. Vezi Mincan (2010).
* Extras din Capitolul 1 „România greşit înţeleasă“ din Cei dintâi vor fi cei din urmă: România şi sfârşitul războiului rece (Editura RAO), volumul II din trilogia lui Larry L. Watts, Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României.
** Profesor la Universitatea din Bucureşti, Masterul Studii de Securitate şi Analiza Informaţiilor al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială.
Dupa ce am trimis textul spre publicare, am aflat din adresa A.F.D.P.R., datata 2 iulie 2013, ca victoria care m-a bucurat n-a fost victorie. Inimaginabil, Consiliul Local al orasului Tg. Ocna a retras iarasi titlul de cetatean de onoare acordat lui Valeriu Gafencu, mort in temnita sinistra a Aiudului dupa ce l-a ajutat sa nu moara pe pastorul Wurmbrand, cedindu-i streptomicina. Acesti “chirurgi” ai Istoriei rezistentei romanilor la bolsevizare nu cedeaza. Capitulam?
În cuvântul sǎu, George G. Potra, dupǎ ce a evidenţiat bogata activitate ştiinţificǎ desfǎşuratǎ de marele istoric, a propus iniţierea unor demersuri pentru primirea lui Gheorghe Buzatu post mortem în Academia Românǎ.
AȘEZĂMÂNTUL SOCIAL „SF. ARHANGHELI MIHAIL ȘI GAVRIIL” – Participați la cel mai recent proiect! Construirea unui adăpost pentru animale! Un Proiect al Asociatiei Pro Vita Bucuresti.
“Gheorghe Buzatu va rămâne în memoria generaţiilor de cercetători şi de studenţi prin forţa colosală de a descătuşa istoria din captivitatea dogmatică în care a fost menţinută în deceniile comuniste şi postcomuniste.”
“(…) – Care ar fi, pe scurt, istoria organizaţiilor non-româneşti (eventual, secrete) care, din interiorul statului, au influenţat, de-a lungul timpului sau într-un moment anume, soarta naţiunii noastre?
– Este de la sine înţeles că nu voi intra în detalii. De altfel, observ că Dv. personal aţi formulat o parte din răspuns, întrucât mă chestionaţi în privinţa Grupului Bilderberg. Mă voi referi, în rest, la organisme şi instituţii ale căror intervenţii şi rosturi s-au desprins cu exactitate în urma investigaţiilor istorice şi vă rog să aveţi în vedere că am făcut cercetări asupra perioadei de după 1918 în toate marile biblioteci şi arhive din lume, mai precis din SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Rusia, iar rezultatele le-am valorificat în bună măsură. În atare condiţii, răspunsul meu are în vedere, în ordinea lor strict cronologică şi dezordinele provocate: Masoneria, B’nai B’rithul, Cominternul şi Cominformul, Coloana a 5-a nazistă, Alianţa nocivă ultra-secretă Washington-Moscova. Despre rest, trimit la o carte ce se bucură de mare succes chiar în aceste zile în ţară: Istoria societăţilor secrete a lui Michael Streeler (traducere, Bucureşti, Editura Litera Internaţional, 2009, 240 p.).
– Ce nu ştie prea bine cetăţeanul roman sau ce nu ştie deloc despre istoria noastră?
– Foarte multe lucruri şi realităţi. Dintre acestea, voi reţine, în acest context, numai două. În prima ordine, mă gândesc la faimosul American dream neîmplinit, cât timp românii tot visează de peste o jumătate de veac să vină americanii, dar ei doar s-au arătat, manevrează politica Bucureştilor, România e în NATO şi luptă în Irak sau în Afganistan, dar yankeii – not yet! În cel de-al doilea rând, după aproape 300 de ani de la vizita lui Petru cel Mare la Iaşi în 1711, succedată de nu mai puţin de 13 invazii şi ocupaţii (?!), cetăţeanul român încă nu realizează semnificaţia unei butade celebre în sensul că: Suntem prea aproape de Rusia, şi prea departe de Dumnezeu! Cât priveşte situaţia prezentă, după prăbuşirea comunismului şi revoluţie, după intrarea în NATO şi în UE, după evenimentele recente din Basarabia, ce mai – în urma unor atâţia de după, cred că epigramistul (George Zarafu) a surprins cel mai bine esenţa faptelor şi fenomenelor:
Pe soldatu-acela rus, Ridicat atât de sus, L-am mutat şi-a doua oară Însă… nu l-am scos din ţară!
– Au habar naţiunile lumii asupra a ceea ce le pregătesc interesele oculte din zona invizibilă a politicii mondiale? Sau e numai exerciţiul meu de imaginaţie?
– Nu, cu siguranţă, nu vă înşelaţi! Este cu totul adevărat că, în domeniul politicii mondiale, interacţiunea forţelor oculte rezervă umanităţii un viitor nesigur. Certitudinile nu se mai află, din păcate, în raza speranţelor noastre. Faptul reprezintă o probă esenţială în sensul că am intrat – aşa cum am mai subliniat – în epoca haosului. Criza actuală îi aparţine… (…)”
Ziua Profesorului Gh. Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013)
Astazi au avut loc manifestari omagiale la Iasi (Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – Academia Romana), Constanta (Universitatea “Ovidius”) si Craiova (Biblioteca Judeteana “Alexandru si Aristia Aman”)
Faptul că Gheorghe Buzatu s-a ocupat de câteva figuri mari, tragice şi controversate ale istoriei noastre contemporane, precum mareşalul Antonescu sau Corneliu Codreanu, îi face cinste. A murit în picioare şi cu sabia cuvântului în mână. Şi cum a sluji adevărului înseamna a îi sluji lui Dumnezeu, şi bunul şi dreptul profesor este un învingător, împlinind cuvintele psalmistului : « Peste aspidă şi vasilisc vei călca, şi vei păşi peste leu şi peste balaur ».
Lumea contemporană nu crede în miracole, deşi acestea, din când în când, totuşi survin… Precum, de exemplu, acordul formal existent actualmente, deşi fragil, între istorici sau comentatorii de presă, de pe o parte, şi politicieni, pe de altă parte, în privinţa faptului de netăgăduit că veacul care s-a încheiat recent a fost, înainte de orice, unul al monştrilor. Şi în cursul căruia, se ştie prea bine, pe scena politică s-au putut întâlni, confrunta ori chiar colabora în unele moment, Lenin, Stalin şi Hitler, Himmler şi Beria, Molotov şi von Ribbentrop, Goebbels şi Jdanov ş.a., ş.a.