Shimon Peres: “Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat vieţile multor evrei de aici, 400 000 de evrei, care au venit în Israel şi au contribuit şi contribuie la construirea Israelului”.
Niculae Asciu desena cu o linie fina ca a unui electrogardiograf. Era un personaj delicat; chiar si caricaturile sale erau lipsite de cinism, nu loveau cu barosul, ci intepau subtil cu penita.
Conform celor prezenti, in timpul conferintei, Batranul Nicolae Purcarea i-a zis lui Dan Puric sa scoata mana din buzunar in timp ce vorbeste, spunandu-i ca acest gest este caracteristic numai oamenilor foarte siguri pe ei. “Dumneavoastra sunteti sigur de ceva, dle Puric?”, l-a intrebat dl. Purcarea pe Puric.
Atacurile informaţionale devin principala ameninţare la adresa securităţii unei ţări. Este şi motivul pentru care, în mod excepţional, Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, a acceptat să vorbească, pentru Q Magazine, despre Strategia de Securitate Cibernetică a României.
Manolescu nici n-a îndrăznit în Istoria critică să comenteze Luceafărul, în capitolul dedicat lui Eminescu. Nici nu putea să comenteze Luceafărul, poem abisal interzis ipochimenilor. Cultura lui Manolescu e cultură de institutor. Nivelul maxim pe care l-a atins hermeneutica lui este binecunoscut: “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.
Valorile trebuie recunoscute şi promovate, impostura şi autosuficienţa păguboasă căreia i se mai zice “prostie cu ştaif” trebuie arătată şi dezavuată. Nu există deţinători ai adevărului absolut şi nici promotori de valori certe, această confuzie uriaşă o pot face doar cei mînaţi de setea de putere şi arghirofilie. În cultura noastră acest mod de a privi lucrurile aparţine unor epigoni ai lui Constantin Noica. Le spun că se înşeală.
Chiar aşa, ce are în comun dl Tismăneanu cu tovarăşul Brucan? Răspunsul cere o coborâre în arhivele istoriei recente. Să începem cu istoria cea mai recentă, cea a sprijinului acordat de dl Tismăneanu Preşedintelui Băsescu.
Lansarea adevaratului Raport asupra comunismului din Romania, ajuns la volumul III, prin lucrarile România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea. vol.II. F-O (coordonator Octavian Roske)si România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Instituţii de partid, de stat, obşteşti şi cooperatiste (coordonator Dan Cătănuş), a reunit, ieri, in Aula Mare a Academiei Romane, personalitati ale lumii academice, fosti detinuti politici militanti anticomunisti, inclusiv presedintele AFDPR, Octav Bjoza, reprezentanti ai CNSAS, cercetatori, specialisti in informatii, jurnalisti si mari istorici, printre care se numara si venerabilul academician Dinu C. Giurescu, omagiat in plen pentru implinirea a 86 de ani, astazi, 15 februarie. Evenimentul a fost deschis de academicianul Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane, care i-a invitat, pe rand, sa-si spuna parerea abilitata despre extraordinara lucrare a Instititutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST) condus de profesorul Radu Ciuceanu, pe reprezentantii Bisericii Ortodoxe si Catolice, PS Varlaam Ploiesteanu, vicar Patriarhal, respectiv dr Danut Dobos, academicianul Dan Berindei, vicepresedintele Academiei, academicienii Dan Otiman, Razvan Theodorescu si Dinu C. Giurescu, pe coordonatorii volumele, conf. dr. Octavian Roske si dr. Dan Catanus, si pe profesorii Radu Ciuceanu si Vladimir Iliescu, de la Universitatea din Aachen, fondatori ai INST in urma cu 20 de ani.
Echipa Ziaristi Online a surprins in imagini foto si video evenimentul, redand mai multe alocutiuni, care urmeaza sa fie intregite pe parcursul zilei, cu sprijinul Academiei Romane. Vorbitorii au evidentiat munca titanica a echipei celor 70 de cercetatori angrenati in lucrarea de anvergura aflata la primele trei volume, reproducerile inedite de documente si fotografii de arhiva cat si caracterul principal care o diferentiaza de alte lucrari, pe langa nota de profesionalism: munca istoricului asa cum trebuie sa fie ea, sine ira et studio. Singurul care a amintit sub copola Aulei Academiei de un personaj numit doar “fiul unui fost nomenclaturist, el insusi un nomenclaturist”, care s-a erijat in “condamnatorul de serviciu al regimului comunist din Romania”, a fost academicianul Razvan Theodorescu, ceilalti vorbitori evidentiindu-l pe fostul propagandist comunist Vladimir Tismaneanu si urmas de agent NKVD printr-o ignorare totala. O luare de cuvant emotionanta a constituit evocarea academicienilor morti in temintele bolsevice, arestati si ucisi in cadrul programului NKVD de decapitare a elitelor Romaniei, incepand cu marele istoric Gheorghe Bratianu si Alexandru Lapedatu, reprezentantii Academiei promitand ca vor instala o placa in memoria zecilor de academicieni care au infundat puscariile alaturi de preoti, calugari si militari, scriitori, jurnalisti, studenti si militanti nationalisti din generatia de aur a perioadei interbelice romanesti. Academicianul Dan Berindei a marturisit ca a avut surpriza sa-i gaseasca intre paginile Enciclopediei pe socrii sai, la randul lor fosti detinuti politic, ca si sotia sa de altfel. Toti eminentii profesori care au luat cuvantul de la tribuna Academiei au tinut sa felicite echipa condusa de profesorul Radu Ciuceanu, la fel ca si sala, plina pana la refuz, care a rasplatit munca cercetatorilor INST cu aplauze. O nota proasta dar buna pentru cei prezenti a fost lipsa oricarui politician de la aceast eveniment major pentru cunoasterea istoriei reale a Romaniei. De asemenea, absenta presei “centrale” si a agentiilor de stiri, inclusiv a celei publice – Agerpres – a demonstrat inca o data nivelul la care a ajuns fosta presa romana, prizoniera unor carnatari ai informatiilor, la propriu si la figurat. Evenimentul a fost prezentat insa la TVR si printr-o transmisie a Radioului National. Prezentam mai jos principalale luari de cuvant:
Publicistul Radu Calin Cristea ii face o autopsie pe viu zombi-ului sovieticus Vladimir Tismaneanu. Textul e perfect, doar ca e scris cu cinci ani prea tarziu. Sa aiba oare legatura alegerea momentului cu numirea dlui RCC la CNA? Daca intelectualitatea publica din Romania nu ar fi fost prin esenta ei tradatoare, un asemenea rechizitoriu ar fi trebuit sa apara atunci cand Tismaneanu era calare pe magarul Troian si isi permitea sa ingroape istoria nationala intr-o mlastina de ura si minciuna sub acoperirea Presedintiei Romaniei. Sunt date si fapte pe care altii nu s-au sfiit sa le prezinte cu acribie, doar pentru a fi defaimati si tarati prin tribunale de mafia culturnica calare si azi pe cadavrul politic de la Cotroceni. Acum, sa zicem ca-i sta drept epitaf… Un epitaf care, categoric, merita citit:
Un „Homo Sovieticus“: Vladimir Tismăneanu(I, II si III)
Într-o carte de interviuri (Ghilotina de scrum, Editura de Vest, 1992), Vladimir Tismăneanu (prescurtat- V.T.) afirmă că momentul rupturii sale de comunism s-a produs în ianuarie 1969, imediat după ce Jan Palach și-a dat foc în Piața Venceslav din Praga:
„În momentul în care s-a produs cazul Palach, eu m-am scuturat de emoție și de furie și am spus că este sfîrșitul relației mele cu această mișcare. Răspunsul meu a fost o criză de conștiință și am spus că eu nu vreau să am nimic de a face cu o mișcare socială care duce la asemenea dezastre umane“ (p. 42).
Șocul scuturăturii va fi fost, probabil, prea violent, astfel încît invocata criză de conștiință a anticomunistului in statu nascendi V.T. avea să producăefecte perverse: micul bonz răzgîiat al nomenclaturii va deveni un contributor zelos la cultul personalității ceaușiste și un servant exaltat al unui regim pe care, peste ani, îl va considera „nelegitim și criminal“. Cînd, cum și dacă a avut loc lepădarea lui V.T. de comunism rămîne o încîlcită șaradă. Pretextul cutremurului de cuget iscat de autoincendierea lui Jan Palach nu i-a produs lui V.T. cel puțin o licărire de protest; cum ar veni, V.T. s-a supărat definitiv pe comunism în 1969, dar, în locul unor cît de vagi delimitări de abuzurile regimului (de la greva minerilor din Valea Jiului, din 1977, la cazul Goma), l-a mai glorificat ritos încă 12 ani!
Nu au apărut, de asemenea, informații publice (îmi cer scuze dacă documentarea mea e lacunară) referitoare la contacte discrete, eventual clandestine, purtate în anii petrecuți în România comunistă între V.T. și adevărații anticomuniști, încă în viață, cu care se tot pozează, în speranța unei imaginare adopții, în fotografii de grup cu martiri (Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ioan Bărbuș, Constantin Ticu Dumitrescu etc. – vezi, între altele,și V.T., „Reflecții despre șansele dreptei românești“, în Evenimentul zilei, 30 august 2012).
Să fie plauzibil un alt argument al lui V.T., care motiveazăruptura sa de comunism în 1981, deoarece, cu cuvintele sale (în Ghilotina de scrum, p. 46), „consideram societatea românească din care plecam o societate fascistă“? Să fi fugit așadar V.T., în 1981, de prigoana fascistă a lui Ceaușescu? Mă gîndesc că V.T. ar fi dat, totuși, niște semnale de împilare. „Am plecat tocmai pentru că nu puteam să suport mizeria ideologică“, dă lămuriri V.T. (în „Din nou despre refuzul de a uita“, Evenimentul zilei, 7 august 2007). O judecată logică: ce sens ar fi avut repudierea năprasnică a unei„mizerii ideologice“ în elaborarea căreia dovedise o entuziasmată contribuție? O altă sursă de sufocare indicată de V.T.: „[…] am încercat să ies din ceea ce aș numi «carcasa epistemologică» a marxismului“ (Ghilotina de scrum, p.51). Cu o asemenea justificare V.T. mai vine de acasă, cu adăugirea că torturantele sale încercări de ieșire din respectiva carcasă puteau fi deslușite în nestingheritele sale pomelnice dedicate PCR-uluiși Conducătorului iubit doar de inițiați în fenomenologia spiritului paranormal.
V.T.: un comunist anticomunist
Lăsăm în seama viitorimii elucidarea misterului comunismului de sorginte anticomunistă al lui V.T. O pistă originală sugereazăMircea Cărtărescu, pentru care V.T. este „un Marcel Proust al comunismului românesc“ (intervenţie la Bookfest, 10 iunie 2007, la prezentarea cărții lui V.T., Refuzul de a uita, Editura Curtea Veche, 2007). Ceea ce probează documentele consultate este că V.T. n-a executat mișcări dezordonate și n-a făcut grimase pe aliniamentul dezbaterilor ideologice din perioada comunistă. Făcea parte dintr-o tabără depravată de curteni ai regimului – cei denumiți generic de către Virgil Ierunca „argați oficiali ai cuvîntului stăpînirii“. „Răzvrătirile“ sale, marcate mai tîrziu de V.T. cu aura unei pline de tîlcuri insurgențe în interiorul purismului dogmatic din epocă, s-au rezumat la compunerea unor texte unde, citînd de obicei ostentativ din volume accesibile mai ales pe circuitele ezoterice ale lui Leonte Răutu, rectorul Academiei „Ștefan Gheorghiu“, prezenta diverse curente ale marxismului occidental, printre care, pînă la exasperare, „Școala de la Frankfurt“. Prudent-descriptive, aceste scrieri cu slabe ecouri pentru sectarii marxismului ceaușist se însoțeau cu noiane de osanale aduse de V.T. comunismului și lui Nicolae Ceaușescu, de pe pozițiile unui proletcultism de cea mai ticăloasă factură.
Rămas în străinătate, V.T. a schimbat imediat macazul, dovedind o vocație a ipocriziei manifestă pînă în zilele noastre: în septembrie 1981, slăvea comunismul la București, în februarie 1983 condamna deja comunismul la Europa Liberă! Așadar –deparazitare ideologică aproape instantanee, toleranță zero pocăinței, un proces de autodecomunizare de o inefabilă scurtime și o ecloziune a anticomunismului după o incubație de un an și cîteva luni. Cariera lui V.T. avea să se înscrie pe bune făgașe după stabilirea în Statele Unite: mediul academic internațional îl recunoaște ca pe una dintre somitățile expertizării comunismului și a postcomunismului.
Ar fi necinstit din partea mea să nu menționez că am scris, adeseori elogios, despre unele dintre cărțile lui V.T. Despre Raportul Final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, Editura Humanitas, 2007, redactat de o echipă de specialiști condusă de V.T., am afirmat că „rămîne cea mai importantă evaluare științifică a comunismului autohton“ (Adevărul, 19 decembrie 2007). Amintesc, de asemenea, articolul „Cui îi pasă de Profesorul Tismăneanu?“, semnat de mine în Adevărul (4 iunie 2007), unde îmi declaram solidaritatea cu un V.T. supus unor atacuri pestilențiale venite dinspre România Mare. Scriam acolo că „Vladimir Tismăneanu este politologul de origine română care se bucură de cea mai redutabilă notorietate internațională“. Îl socoteam pe V.T. un om de lume stimabil, civilizat, deschis conversațiilor în contradictoriu, cu o tonalitate moderată în ceea ce Mircea Martin ar numi „dicțiunea ideilor“. Am destule temeiuri să cred că prețuirea era reciprocă.
„Inchizitorul-șef al comunismului est-european“?
Ceea ce se întîmplă însă cu V.T., de vreo 2-3 ani încoace, scoate la iveală un cripto-stalinist dezlănțuit. Intelectualului adeseorișarmant de odinioară i-a luat locul un caracter repulsiv, dedat unui colorat evantai de turpitudini, cu o imaginație sărind nu calul, ci herghelii întregi, resentimentar, imund în exprimare, nihilist gregar, de un șocant nombrilism și tratîndu-și inamicii ca pe niște inși decerebrați, satanici, transmițători de periculoase epidemii. Proteismul proslăvirii ceaușismului renaște sub o forma mentis ce demască dușmani, înfierează,hulește, jignește grosolan, execută autodafeuri, lichidează etc.
Oportunismul sîrguincios al lui V.T. îl împinge la încurcarea baricadelor unde dă și luptă același fanatic care, pînă în 1981, băga spaima în burjui, iar de la o vreme a luat în arendă anticomunismul românesc și îl păzește de duhurile rele ce trebăluiesc la aplecarea hărții României în direcția Sovietelor („Stalinismul renaște în România“, anunță sec V.T. pe blogul său, 3 decembrie 2012). V.T. s-ar fi metamorfozat, susține Tamás Gáspár Miklós, în„inchizitorul-șef al comunismului est-european“ (în articolul „Un delict de opinie“, revista 22, nr. 30, 20-26 iulie, 2010). V.T. ar putea fi recunoscut în mutantul antropologic numit de marele disident Aleksandr Zinoviev „Homo Sovieticus“. Însuşi V.T. pătrunde în ADN-ul acestuia, într-o postare pe blog (2 august 2012): „Abil și labil, cu moralitate de moluscă, dispus la toate salturile mortale menite să îl propulseze pe o scară de valori esențial pervertită, Homo Sovieticus disprețuiește morala, demnitatea, adevărul. […] Homo sovieticus practică gîndirea dedublată și dublul discurs. Personalitate scindată, minte și cînd spune bunăziua“. Același „Homo Sovieticus“ se mai remarcă prin „vocația perversă a demonizării adversarului“. Nu mă îndoiesc de motivația anticomunistă a lui V.T., la fel cum, cu peste 3 decenii în urmă, n-aș fi șovăit să văd în același personaj un comunist pentru eternitate. Underground-ul anticomunismului lui V.T. are galerii întortocheate: unele comunică direct cu forme de resuscitare a congenerelor sale propensiuni comuniste despre care aș ezita să cred că au fost asumate, public și sistematic, doar dintr-o calculatăfățărnicie.
Despre osîrdia gnoseologică a tînărului cercetător comunist V.T. se vorbește prea puțin, superficial și, adeseori, fărăconsultarea directă a unor lucrări altfel bine ascunse în maldărele presei acelor timpuri. Puțină „gimnastică a memoriei“ (Monica Lovinescu) nu stricăniciodată. Nu de alta, dar, cum îndreptățit recunoștea V.T. citîndu-l pe George Orwell, „la comuniști nimic nu e mai imprevizibil decît trecutul“ (Ghilotina de scrum, p.197). Comentariile mele îi vor da, tacit, dreptate lui V.T. care, în Viața studențească (prescurtat – VS), nr. 23, miercuri, 10 VI, 1981, p. 9 – adică doar cu cîteva săptămîni înainte de a se fi descotorisit cu mînie exproletară de experiența sa comunistă –, afirma că „hohotul de rîs al despărțirii de trecut de care vorbea cîndva Marx nu poate fi însă o scuză pentru amnezie“. V.T. se angaja pe blogul său în 20 august 2009 că va publica un volum intitulat Scrieri de tinerețe (1974-1981). Ar putea lărgi aria selecției începînd, de pildă, din 1971. Comentariul meu îi va aduce, sper, măcar un modest sprijin bibliografic.
Dupa lansarea “Raportului ticalos” Tismaneanu sub girul presedintelui Traian Basescu, Asociatia Civic Media a derulat o campanie de informare si aparare a istoriei reale a Romaniei prin denuntarea falsurilor cuprinse in asa numitul “Raport Final” al asa-zisei Comisii Tismaneanu.
Civic Media a organizat in acest sens o conferinta stiintifica la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti, la care au participat fosti detinuti politic, academicieni, scriitori, preoti si profesori universitari, istorici, jurnalisti ce s-au exprimat critic asupra Raportului. RADIO ROMANIA ACTUALITATI (29 martie 2007), informeaza: “Raportul Tismaneanu, analizat in plenul parlamentului, in prezenta presedintelui Traian Basescu, pe data de 18 decembrie a anului trecut, se constituia atunci intr-un tablou al perioadei comuniste cu detaliile sale, victimele si responsabilii de abuzuri. Astazi insa, Asociatia “Civic Media” si Societatea Academica pentru Adevar Istoric au contestat valoarea de document a acestui raport, acuzandu-l de fals, iar pe cei care l-au intocmit, de amatorism. Academicianul Dinu C. Giurescu nu pune punctul pe i, ci semnul intrebarii pe raportul Tismaneanu, intr-un interviu realizat cu reporterul nostru.”
La lansarea expozitiei “Epoca de aur – intre realitate si propaganda”, aflata la Muzeul National de Istorie a Romaniei, s-a dat citire urmatorului
Protest fata de Raportul Tismaneanu
In numele Centrului Rezistentei Anticomuniste coordonat la nivel international de scriitorul Vladimir Bukovski suntem imputerniciti sa va aducem la cunostinta urmatoarele:
Autenticii militanti anticomunisti ai Romaniei, reprezentati de Fundatia Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista, prin doamna Zoea Radulescu si supravietuitori ai inchisorilor comuniste, domnul Nicolae Purcarea si dr Teofil Mija, de sustinatorul activ al actiunilor lui Paul Goma si al primului Sindicat Liber al Oamenilor Muncii din Romania fondat de dr. Ionel Cana, Vasile Paraschiv, de liderul minerilor grevisti ai anului 1977 din Valea Jiului, Constantin Dobre, de presedintele Asociatiei 15 Noiembrie 1987 a muncitorilor brasoveni anticomunisti, Florin Postolachi, cu totii aici de fata; ne insusim Protestul initiat de disidentii reali ai Romaniei Ionel Cana si Victor Frunza si sustinem criticile formulate de Biserica Ortodoxa Romana si Societatea Academica pentru Adevarul Istoric la adresa Raportului Tismaneanu, drept pentru care protestam fata de acesta si contestam public documentul aflat in acest moment pe site-ul Presedintiei Romaniei.
Desi apreciem in mod deosebit gestul presedintelui Traian Basescu de a condamna comunismul, ne exprimam nemultumirea pentru ca, pana la aceasta ora, avem de a face doar cu o condamnare teoretica, care nu are o consecinta practica si juridica pentru a se sustine in mod real dezideratele campaniei electorale a presedintelui tarii: Dreptate si Adevar.
Mai mult, asa-zisul «Raport Final», elaborat de echipa condusa de Vladimir Tismaneanu, are un evident caracter ideologic de sorginte internationalista prezentand numeroase omisiuni, interpretari eronate ale faptelor si mistificari crase ale adevarului istoric.
Avem un pacient inca grav bolnav: Romania. Diagnosticul nestiintific formulat de echipa Tismaneanu nu este satisfacator pentru tara noastra. Ca sa eliminam boala de la radacina se impune categoric o a doua opinie, specializata. Propunem si oferim: elaborarea unui Raport realizat fara “cheltuieli din banul public de 100.000 de euro” de catre o Comisie aflata sub autoritatea profesionala si morala a lui Paul Goma, din care sa faca parte istorici cu prestigiu international si profesori universitari, supervizati de Academia Romana. Raportul Goma va beneficia de colaborarea directa a victimelor regimului comunist.
Numai astfel vor fi satisfacute cerintele opiniei publice si respectate normele democratiei la care am tanjit sub teroarea comunista, ca si spiritul de Dreptate si Adevar pentru care s-a luptat si s-a murit, incepand de la invadarea Romaniei de catre trupele Armatei Rosii, in sangerosul an 1940, si pana la jertfa tinerilor anticomunisti din iarna anului 1989.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
26 ianuarie 2007
Urmeaza semnaturile
Jurnalul National: De ziua lui Ceausescu, un grup de dizidenti a condamnat raportul Tismaneanu
Nicolae Ceausescu ar fi implinit ieri 89 de ani. Intr-o zi ce pana la revolutie se impunea a fi omagiala, un grup de reprezentanti ai luptei anticomuniste din Romania a tagaduit raportul Tismaneanu aflat pe site-ul Presedintiei. Unde? Langa uniforme de pionieri, obiecte ale fostului dictator, printre poze ale Epocii de Aur si radiouri difuzand repetitiv “a-lo! a-lo!”.
“Iar, tu, Romanie mandra/Tot mereu sa dainuiesti,/Si in comunista era,/Ca o stea sa stralucesti”, sta scris pe o sculptura kitsch, langa un birou oferit ca dar dictatorului de catre Comitetul Municipal Bucuresti al Partidului Comunist Roman. Vernisajul expozitiei “Epoca de Aur: intre propaganda si realitate” s-a deschis ieri, la Muzeul National de Istorie. E-he-he, la asa vremuri, asa eveniment! Culegeri de cantece “Partidul, Ceausescu, Romania”, vaze gigantice imprimate cu portretele Ceausestilor zambind larg, o cutie de mazare din acea perioada, cuvantari expuse pe pereti, canistre cu care oamenii plecau la cozi interminabile la statiile PECO, extrase din ziare ce aduc aminte de “rationalizarea” produselor de baza, cartea de munca a Tovarasului, de profesie “economist”. Batrani nostalgici ce pledau, caror aveau rabdare sa asculte, “traiul bun de altadata”. Copii ce ascultau, ca in fata unei mari grozavii, explicatiile parintilor despre marsurile la care participau fortat, pentru a-si preaslavi “conducatorul suprem”. Un ministru al Culturii ce vorbea detasat despre un “remember al unei epoci extrem de dureroase”.
CONTESTARI. Evenimentul a strans deopotriva batrani ce inca mai jinduiesc dupa comunism si fosti dizidenti ai regimului. Zoea Radulescu (Fundatia Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista), Vasile Paraschiv (Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania), Nicolae Purcarea, Paul Goma, Teofil Mija si Constantin Dobre (liderul minerilor grevisti ai anului 1977) au contestat raportul Tismaneau de condamnare a comunismului. “Desi apreciem in mod deosebit gestul presedintelui Traian Basescu de a condamna comunismul, ne exprimam nemultumirea pentru ca, pana la aceasta ora, avem de a face doar cu o condamnare teoretica, care nu are o consecinta practica si juridica pentru a se sustine in mod real dezideratele campaniei electorale a presedintelui tarii: Dreptate si Adevar. Mai mult, asa-zisul «Raport Final» elaborat de echipa condusa de Vladimir Tismaneanu are un evident caracter ideologic de sorginte internationalista, prezentand numeroase omisiuni, interpretari eronate ale faptelor si mistificari crase ale adevarului istoric”, a citit Victor Roncea, presedintele Asociatiei Civic Media, din protest. Protestatarii au sustinut ca e nevoie de intocmirea unui alt raport, realizat fara cheltuieli din bani publici, de catre o comisie aflata sub “autoritatea morala si profesionala” a lui Paul Goma. (Omagiu – Anticomunismul pe mai multe voci – Sidonia Silian/JN)
Cititi si:
Detinutii politic catre Traian Basescu: Raportul Tismaneanu, un fals care trebuie oprit
Domnule Presedinte al Romaniei,
Editura “Humanitas” a lansat sub semnatura editorilor Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, asa-numitul “Raport final” al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. In format electronic de exact 666 de pagini volumul are in varianta tiparita 880 de pagini si este vandut cu 750.000 lei.
Vladimir aka “Volodea” Tismaneanu. Va spune ceva acest nume?
Daca nu, cum e si normal, cititi:
Un pitic atat de mic
Facea baie intr-un ibric.
De sapun s-a-mpiedicat
Si piticul s-a-necat.
Vaaai! Vaaai! Ce pacat!
Ca piticul s-a-necat!
Acum, ca poate v-ati amintit despre cine este vorba, trebuie sa va spun ca Tismaneanu este si condamnatorul de serviciu al informatorilor Securitatii. Mai putin cei de acelasi regn, al tismanenenilor si ungurenilor, piticii de gradina din curtea lui Soros. Ati auzit de Sorin Antohi aka “Valentin”, doctor inchipuit, membru “fondator” al Comisiei Tismaneanu, securist de vara la “academiile” lui Patapievici si presedinte al frauduloasei Fundatii Ungurene “Gojdu”?
Am aflat de pe site-uri că Revista 22 publică o „știre” în care se spune că am dat note informative în 1977-1978, fără a fi colaborator al fostei Securități.
Sunt nevoit să amintesc, din nou, că am fost ministru în patru guverne, iar vreme de nouăsprezece ani am condus Universitatea „Babeș-Bolyai”. Controlul trecutului meu a fost multiplu, repetat și recent. Nu s-a găsit nimic compromițător.
În ultimele luni, a existat însă o efectivă mobilizare pentru defăimarea numelui meu, declanșată, cum se știe, de un consilier prezidențial. La această campanie s-au atașat tot felul de tismăneni, paladini etc., care bat câmpii cu dezinvoltură. În această toamnă, campania a continuat în legătură cu preluarea ICR și acțiunile mele de demantelare a unei feude (*). Neputând să se atace ceea ce am făcut după 1989 (nici ca rector, nici ca profesor, nici ca ministru al educației naționale, nici ca ministru de externe sau ca autor), s-a inventat și se inventează, după maxima „murdărește că tot rămâne ceva”.
Spun încă o dată – cu acest prilej, spun pentru ultima oară – că nu am fost colaborator și nu am dat nici un fel de note informative. Nimeni nu mi-a cerut să o fac. În spatele întregii campanii sunt falsificări și manipulări de care nu am timp să mă ocup, chiar dacă ele vor să atingă diversele mele conexiuni internaționale. Să sperăm că și justiția noastră va putea fi, într-o bună zi, de sine stătătoare și va face lumină în astfel de situații.
Luca ILIESCU aka Victor RONCEA 🙂 • 22 Noiembrie 2007
Nota mea: Material publicistic aparat in Instanta intr-un proces castigat cu Cacapievici
Institutul Cultural Roman (ICR) toaca zeci de milioane de euro din bani publici fara a da socoteala cuiva si fara a obtine vreun rezultat notabil pe plan international • ICR – un for care ar fi trebuit sa inalte cultura romana la nivel european si international – a devenit feuda fizicianului Horia Roman Patapievici, care nu da socoteala nimanui pentru zecile de milioane de euro din banul public cheltuite preferential.
Desi sta sub inaltul patronaj al Presedintelui Romaniei si, la o prima vedere, ar avea o dubla subordonare – fata de Ministerul Culturii si Ministerul Afacerilor Externe – in practica, ICR nu este subordonat nimanui, iar banii contribuabililor se scurg pe afaceri si favoritisme de gasca, din zona Dilema – GDS si a Fundatiei Noua Europa. La sesizarea vicepresedintelui Comisiei pentru Politica Externa a Senatului, europarlamentarul Eugen Mihaescu, Curtea de Conturi a declansat o investigatie privind modul in care sunt cheltuiti banii ICR de catre presedintele institutului, Horia Roman Patapievici, dupa ce si Cancelaria Primului Ministru, MAE si MCC s-au spalat pe maini, evitand sa-si asume vreo responsabilitate.
Observ ca presa “libera” a “mogulilor cei buni” nu se inghesuie in a prezenta scabroasa si reala fata a Tismaneanului lui Basescu, de incasator la greu, de zeci de mii de dolari, de la ICR, pentru niscai conferinte basinoase. Decontul e semnat, cu manuta lui, de ilustrul scatofag Patapievici, fost membru al Comisiei “Tismaneanu” si tovaras in Grupul pentru Dialog Social cu incasatorul. Conflict de interese? Ntz!… Doar cumetrie kominternista de cea mai joasa speta, asa cum e tot ce se taraste prin mocirla din jurul lui Basescu, fostul presedinte al tuturor romanilor. Cum “imundoseniile” lui Tismaneanu sunt ignorate de limacsii “prezidentiali” de pe statul de plata al Retelei Soros, reiau documentele deja publicate in postarea de ieri, in care prezentam si previziunile mele din urma cu cinci ani privind Reteaua antiromaneasca patronata de Traian Basescu, actualul presedinte al ungurenilor de pretutindeni: Cum au ajuns limbricii lui Tismaneanu la Basescu. Cand Minciuna sta cu presedintele la masa. PLUS: DECONTUL lui Tismaneanu de la ICR semnat de Patapievici cu manuta lui. Spre aducere aminte… 🙂
Intr-o sala semi-goala de la Muzeul Taranului Roman (?!), ocupata mai mult de sculele jurnalistilor, fostul presedinte al tuturor romanilor, in prezent reprezentantul oficial al ungurenilor din Romania, Traian Basescu, a sustinut un discurs bizar, care fara indoiala va ramane in analele istoriei, la categoria “Tudor Postelnicu”. Ciudatenia s-a petrecut saptamana trecuta, la lansarea unui nou volum rezultat al Comisiei “Tismaneanu”, respectiv „Istoria comunismului din România. Documente Nicolae Ceauşescu (1965-1971)” la care Basescu, cu gura pana la urechi, s-a batut pe burta cu recrutatul de Securitate “SANDU” si “MIRCEA”, co-autor si semnatar al Declaratiei de la Budapesta din 1989, prin care se solicita autonomia Transilvaniei, Mihnea Berindei, cu penticostalul pentru care Tismaneanu a recunoscut ca a facut trafic de influenta la cel mai inalt nivel, Dorin Dobrincu si cu suspectatul de catre SRI ca agent al SVR, Armand Gosu. Intr-un cuvant, limbricii lui Tismaneanu, acum ingurgitati de Basescu si mangaiati pe cap pe dinafara, respectiv pe propria-i burta, dupa cum puteti citi in declaratiile stupefiante de mai jos:
“Și vă rog sa mă credeţi că fiecare nou pas în susţinerea cu documente din Arhivele Naţionale sau din arhivele oricărei alte instituţii, a raportului prin care pe 18 decembrie 2006 am declarat regimul comunist ca fiind ilegitim şi criminal, îmi dă sentimentul că, probabil, umbrela prezidenţială aşezată asupra muncii istoricilor, cercetătorilor, a fost unul din cele mai inspirate şi corecte atitudini şi acţiuni ale Administraţiei Prezidenţiale, în cele două mandate. Nu exagerez, pun deasupra proceselor de modernizare a statului, fie că ne referim la Codurile pentru justiţie, la noul Cod al muncii, fie că ne referim la noua Lege a educaţiei sau la Legea salarizării sau Legea pensiilor sau recuperarea suprafeţelor din Marea Neagră, unde peste câţiva ani vom exploata gaze şi ţiţei, pun deasupra acestor lucruri, care s-au întâmplat în mandatul meu, Raportul de condamnare a comunismului.” (…)
“Aceiaşi oameni şi nu numai cei de faţă, dar aceiaşi oameni care astăzi sunt atacaţi, discreditaţi printr-o propagandă care ne aduce aminte de vremurile trecute, aceiaşi oameni din societatea civilă, fie că se numesc Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu, Horia Roman Patapievici şi mulţi alţii, au fost cei care m-au convins să-mi asum constituirea comisiei şi asumarea rezultatelor muncii acestei comisii. Dacă am avut un merit, a fost acela că am cedat în faţa inteligenţei si am înţeles că ceea ce îmi propuneau acei oameni era corect şi trebuia făcut.”
Cititi mai jos editorialul din ZIUA pentru care am fost dat in judecata de catre unul dintre limbrici, care mi-a cerut despagubiri prin gurita lui Valerica Stoica vreo 3 miliarde de lei. Eu le-am dat tot asa, prin gurita.
Cand Minciuna sta cu presedintele la masa
“In societatea noastra socialista, o conditie primordiala a victoriei noului o reprezinta infaptuirea consecventa a politicii Partidului Comunist Roman.” – Vladimir Tismaneanu, 1981
Destinele intrepatrunse ale lui Vladimir-Volodea Tismaneanu si Horia-Roman Patapievici sunt legate chiar si prin indicativul unitatii DSS care ii avea in grija. Tismaneanu a parasit Romania socialista cu acordul si sprijinul oficial al Directiei a II-a a Securitatii. Patapievici a ramas. Dar ambele familii de “ex-patzi” sovietici se aflau in atentia aceleiasi unitati speciale: UM 0110, responsabila cu monitorizarea si contracararea activitatilor agentilor URSS din Romania. Sigur, nu ei erau agenti sovietici, ci doar parintii lor.
Regretatul opozant anticomunist, jurnalistul si scriitorul Victor Frunza, afirma in ultima editie a monumentalei sale lucrari “Istoria comunismului in Romania” ca propagandistul Vladimir Tismaneanu este urmasul direct al kominternistului Silviu Brucan, fiind insarcinat cu existenta in a doua sa ilegalitate a Partidului Comunist si a structurilor Internationalei a IV-a din Romania. Numele celulei de baza a PCR este astazi GDS – Grupul pentru Dialog Social, scrie Frunza, amintind ca acesta a fost infiintat de Brucan; prin intermediul recunoscutului agent al Securitatii Mihnea Berindei, membru de vaza al “Comisiei Tismaneanu”.
Victor Frunza explica: “In interesul puterii sale, PCR putea si poate sa imbrace orice haina, sa-si ia drept travesti orice chip, chiar si acela al adversarilor sai”. Ceea ce se si intampla astazi: Tismaneanu face pe anticomunistul, Patapievici pe preacucernicul. Ambii se pretind drept detinatori ai unui alt “adevar unic”, veritabili “gardieni ai democratiei”, pretinsi “intelectuali”, de loja, furtunari de cuvinte aruncate peste un imens pustiu de idei, ocupanti si manipulanti cu brevet ai opiniei publice.
Arma lor preferata este minciuna. Saptamana trecuta, Tismaneanu s-a apucat sa scrie, negru pe alb, ca nu a facut parte din nici o redactie comunista, ca altii – exemplificand cu Sorin Rosca Stanescu, Ion Cristoiu sau Cornel Nistorescu – si ca a scris doar “cateva texte de conjunctura”. “Profesorul” cu catedra platita in Maryland, din banii nostrii – prin intermediul retelei de profitori din Institutul Cultural Roman patronat de H.R. Patapievici -, are grave probleme de memorie. Neo-trotkistul uita ca suntem in 2007 si nu a apucat inca sa rescrie istoria din functia de Ministru al Gandirii si Implementarii cu Forta a Raportului Tismaneanu. Inca mai avem biblioteci, ne-”prelucrate”, in care inca se mai gasesc colectiile organelor de Partid in care-si facea slujul: “Tanarul leninist”, “Viata studenteasca”, “Amfiteatru”, “Scanteia tineretului”, “Convingeri comuniste” sau pana si lucrarea publicata sub bagheta lui Virgil Magureanu, in care il pupa in fund pe Ceausescu, la fel cum o face astazi cu Basescu sau cum a facut-o ieri cu Iliescu.
Autorul celui mai ticalos afront la adresa Bisericii Ortodoxe Romane si a Patriarhului Teoctist, in fond, a istoriei reale a Romaniei – mincinosul “Raport final” Tismaneanu – se doreste si inchipuie drept prim lustrationist si moralizator sef, acum pe santierul “anticomunist” al tarii. Si aceasta de la stanga presedintelui care i-a oferit Patriarhului cea mai inalta distinctie nationala oferita vreunui roman al lumii.
Daca insa Traian Basescu vrea ca gestul acesta chiar sa aiba o semnificatie pentru Romania si Patriarhului ei, pana dincolo de moarte, trebuie sa-i gaseasca Raportului si autorului lui locul cel mai potrivit, indicat fara gres de autentici militanti anticomunisti ca Ionel Cana si regretatul Victor Frunza: la cosul de gunoi al Cotrocenilor, al Romaniei. Altfel, Minciuna va sta mereu cu presedintele la masa.
Victor RONCEA / ZIUA
Trebuie sa stiti ca mult laudatul si traficatul sectant Dorin Dobrincu, protejatul lui Basescu, Tismaneanu si Boc, este nimeni altul decat autorului Capitolului ticalos din Raportul Tismaneanu dedicat Bisericii Ortodoxe Romane, capitol care a jignit grav credinciosii ortodocsi din Romania si memoria miilor de jertfe ale martirilor din lagare si inchisori, din transeele razboiului sfant antibolsevic si din rezistenta armata anticomunista, cea mai indelungata din intreg spatiul rasaritean. La vremea lansarii Raportului la fel de ticalos ca si Capitoulul in care Biserica devenea, din nou, o tinta, ca pe vremea comunistilor, Patriarhia Romana si regretatul Patriarh Teoctist au replicat ferm, considerand “opera” lui Dobrincu drept “o abordare inacceptabila si neconforma cu adevarul istoric”. Prea Fericitul Patriarh Teoctist a anuntat la vremea aceea crearea unui Raport propriu asupra perioadei comuniste. Desi acesta a fost eleborat de istorici docti si independenti, moartea sa subita si inca neelucidata a facut ca Raportul BOR sa nu mai fie publicat de succesorul sau. Spre stiinta neinformatului presedinte suspendat si a opiniei publice romanesti republicam aici pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de “abordarea nestiintiifica” a mult prea protejatilor lui Basescu, Tismaneanu si Dobrincu. Ca sa voteze toata lumea, duminica, in cunostinta de cauza.
Pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de Raportul Tismaneanu
COMUNICAT DE PRESA
Fara ura si partinire
Patriarhia Romana apreciaza demersul intreprins de autoritile de stat pentru condamnarea regimului comunist din Romania, act pe care Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a facut in Cuvantul pastoral din 4 ianuarie 1990 in care condamna acelasi regim opresiv in dimensiunile sale cele mai tenebroase.
Jertfa miilor de clerici si credinciosi ortodocsi in temnitele comuniste conduce la concluzia unei rezistente din interior a Bisericii Ortodoxe Romane inca de la instaurarea regimului comunist in Romania. Mai mult, asa cum rezulta din documentele fostei securitati, la sfarsitul celui de-al saselea deceniu al secolului trecut, Biserica Ortodoxa Romana – in frunte cu “patriarhul Justinian si armata neagra a calugarilor si calugaritelor” – era considerata ca fiind dusmanul principal al regimului.
Din pacate, in capitolul “Regimul comunist si cultele religioase” din Raportul intocmit de comisia Tismaneanu constatam cu surprindere o abordare nestiintifica – renuntandu-se la principiul “fara ura si partinire”, fundamental pentru o cercetare istorica – si tendentioasa, formularea unor concluzii distorsionate si aprecieri care depasesc contextul temei studiate privind situatia Bisericii Ortodoxe Romane.
Acest fapt a produs nedumerire in randurile clerului si credinciosilor ortodocsi, precum si ale unor istorici cu autoritate stiintifica, inclusiv membri ai Academiei Romane. Autorii capitolului respectiv au preferat sa utilizeze ca principala sursa de inspiratie anumite lucrari controversate inca din momentul aparitiei lor, in detrimentul celor realizate de institute de cercetare si de istorici consacrati in urma studierii in arhivele fostei securitati.
Patriarhia Romana considera o astfel de abordare intr-un document oficial drept inacceptabila si neconforma cu adevarul istoric. In consecinta, propune infiintarea unei comisii de istorici care sa studieze situatia Bisericii Ortodoxe Romane in perioada regimului comunist in vederea realizarii unui studiu complet si obiectiv pe aceasta tema.
BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE
Nr. 5205/20 decembrie 2006
Biserica Ortodoxa Romana: “Ar fi regretabil daca Raportul Tismaneanu ar fi publicat in forma actuala”
Parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane afirma ca prezentarea facuta Bisericii Ortodoxe in Raportul amintit este o mistificare a adevarului. Biserica si-a creat o Comisie speciala pentru adevarul istoric
Sfantul Sinod a decis in timpul reuniunii desfasurate pe 12 si 13 februarie infiintarea unei Comisii de studiu pentru cercetarea situatiei Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) in perioada regimului comunist. La ce va folosi concret aceasta comisie?
Aceasta Comisie de studiu are un scop foarte precis, si anume realizarea unui studiu obiectiv pe aceasta tema. Trebuie sa precizam ca este vorba de o Comisie formata din tineri cercetatori in domeniu, care vor desfasura o activitate stiintifica de cercetare istorica pe o perioada de aproximativ trei ani de zile, pe baza biobliografiei existente, a izvoarelor si surselor arhivistice laice si confesionale. Pentru intelegerea acestei perioade negre din istoria poporului nostru Comisia de studiu va analiza si cateva teme preliminarii care vizeaza situatia BOR in prima jumatate a secolului XX, urmand ca substanta acestui studiu sa o reprezinte perioada regimului comunist, incepand cu anul 1944 si terminand cu anul 1990.
Patriarhia a contestat capitolul referitor la BOR din Raportul Tismaneanu. Aceasta Comisie are drept rol si rectificarea acestui capitol? Ce aveti de gand sa faceti in privinta prezentarii facute BOR in perioda comunista in raportul Tismaneanu?
In mod firesc, din studiul acestei comisii va rezulta si raspunsul pe care Biserica il va da acelui capitol din raportul Tismaneanu, care a fost contestat nu doar de reprezentantii Bisericii, ci si de istorici de prestigiu din tara noastra. Pentru ca autorii acelui capitol nu fac altceva decat sa incerce sa minimalizeze suferinta Bisericii Ortodoxe Romane in perioada regimului comunist si, mai mult decat atat, sa formuleze numeroase opinii care sunt in flagranta contradictie cu realitatea, altele avand o anumita culpa penala; iar pe de alta parte se prezinta intr-un mod distorsionat felul in care Biserica a incercat sa reziste in fata persecutiilor venite din partea regimului comunist. Pe de o parte, a existat o presiune infernala pe care regimul, prin Securitate, a exercitat-o asupra cultelor in general si asupra BOR in special, ca si biserica majoritara in tara noastra, pe de alta parte existand rezistenta din interior a Bisericii. In alta ordine de idei, au fost prea multe neadevaruri formulate in ultimii ani, unele dintre ele iresponsabile, si care niciodata nu au fost probate. Acest studiu nu urmareste decat descoperirea adevarului si prezentarea adevarata a situatiei Bisericii in perioada comunista. De aceea, la finalul cercetarii, studiul va fi supus recenzarii unui for stiintific, format din istorici de prestigiu, dar si din alti experti ai perioadei regimului comunist.
Ati avut vreo discutie cu Administratia Prezidentiala privind capitolul la care am facut referire si posibilitatea ca acest Raport sa fie publicat in versiunea actuala? Si cum credeti ca ar putea fi afectata Biserica in cazul in care Raportul va fi publicat in forma actuala?
Ar fi regretabil daca Raportul Tismaneanu ar fi publicat in forma actuala. Capitolul la care ne-am referit nu reprezinta altceva decat o mistificare a adevarului, iar pe de alta parte, in urma reactiei Patriarhiei Romane, din 20 decembrie, la doua zile de la citirea in Parlament a raportului, dl Tismaneanu a precizat in mod explicit ca asteapta propuneri de imbunatatire a acestui Raport si, in mod firesc, suntem siguri ca domnia sa va tine cont de precizarile facute de istoricii BOR.
Interviu realizat de Victor Roncea
Un capitol ticalos – Biserica tinta
Comisia Tismaneanu a dat dovada de rea-vointa, ignoranta si manipulare, punand la zid Biserica Ortodoxa Romana * Ca sa-si atinga scopurile, autorii raportului au renuntat la obiectivitate pentru a vana doar compromisurile ierarhilor ortodocsi, in special ale patriarhilor * Un moment istoric precum cel in care PF Teoctist l-a sfidat pe Ceausescu, vizitandu-l pe Papa Ioan Paul al II-lea (foto), in ianuarie 1989, este uitat * Dimensiunea prigoanei dezlantuite de regimul comunist asupra Bisericii nationale este trecuta cu vederea * Raportul nu spune un cuvant despre preotii ortodocsi omorati in bataie la ancheta sau executati la Jilava prin sentinta judecatoreasca * “Expertii” folosesc cu ignoranta sintagma “disidenta religioasa”, fara a baga de seama ca semnifica erezie, si nu impotrivire politica, asa cum au vrut sa scrie * Reaua-vointa merge pana intr-acolo, incat cel mai mare teolog ortodox al secolului XX, Dumitru Staniloae, este evaluat drept un “recuperat”, autor de “lucrari penibile”
Capitolul “Regimul comunist si cultele religioase” din Raportul Tismaneanu arata reaua-vointa, ignoranta si manipularea de care au dat dovada “expertii” comisieiprezidentiale pentru a pune la zid Biserica Ortodoxa Romana.
In nr. 12/2006 al revistei “Dosarele istoriei”, profesorul Florin Constantiniu formuleaza o observatie remarcabila: “Comisia Tismaneanu” s-a nascut dintr-o “necesitate politica”, nu stiintifica… Citit in aceasta cheie, capitolul “Regimul comunist si cultele religioase” (pp. 446-471) devine cu atat mai relevant in ticalosia sa.
March 13th, 2013 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
