Emisiunea “In Premiera” de la Antena 3 anunta pentru azi, la orele 21.00, difuzarea documentarului “Sfintii inchisorilor”, partea a doua: “Inchisi, torturati, ucisi. Mii de preoti si credinciosi au cazut victima persecutiilor comuniste. Printre acesti martiri se numara, se pare, si sfinti. Dar despre canonizarea lor se vorbeste pe ascuns. Care e controversa si cine i-ar vrea uitati, aflati duminica, “In premiera”!”.
Nu ratati, azi, la Roncea.Ro: Parintele Justin Parvu, Maica Ecaterina Fermo si Monahul Filotheu Balan despre Sfintii Inchisorilor, Cazul Valeriu Gafencu, Miscarea Legionara si “holocaustul din Romania”. Filmari realizate la Manastirea Petru Voda de ziua Parintelui, in urma cu exact o luna, la 10 februarie, de Sfantul Haralambie.
PS: In perioada in care o parte a conducerii Muzeului Taranului Roman (MTR) se dadea la fund, pentru a nu raspunde civilizat si clar la intrebarile firesti ale societatii civile crestine legate de parteneriatul civil strans unit al MTR cu organizatiile homosexualilor si ale extremistilor autonomisti din Romania (Accept si Reteaua Deschisa Soros), o Fundatie cu nume crestinesc organiza la MTR o lansare de carte. Chestionata asupra pozitiei privind derularea manifestarilor homosexuale de la MTR, Fundatia in cauza, dupa cum puteti vedea din imaginea alaturata, a bagat nasul in rana, preluand modelul masonelului Virgil Nitulescu. Nici ulterior, cand scandalul de la MTR s-a amplificat, fundatia “crestina” nu s-a alaturat protestelor celor peste 40 de organizatii ale societatii civile crestine. Pozitia si postura “calduta”, conform clasicului “cu fundul in doua luntri”, a fost preferata de ONG-ul respectiv, autointitulat “Sfintii inchisorilor”.
Avand drept membri fondatori niste personaje cu nume ciudate, fundatia al carei nume este ales cu o suficienta specifica impostorilor (mai ramane ca maine sa infiinteze si o fundatie “Biserica Ortodoxa Romana”), a avut un scop nobil, desigur: o conferinta cu batranul anticomunist Nicolae Purcarea, un adevarat martir al inchisorilor bolsevice, cu peste 20 de ani de temnita pentru idealurile sale nationale. Conferinta la care s-a lansat ultima sa carte, “Urla haita”. O carte cu un traseu sinuos: editata in conditii remarcabile si laudabile de maicutele de la Diaconesti ea este exploatata acum de… “sfintii” oengisti ai “inchisorilor”. Desi initial trebuia sa apara sub egida Fundatiei “Petru Voda”, niste baieti mai iuti de mana (experienta in domeniu si-a spus cuvantul), au pus mana pe manuscris si au ajuns sa confiste memoria Batranului Purcarea. Nici titlul nu le placea. Voiau sa-l schimbe. Probabil se simteau cu mustele pe caciuli. Acum manipuleaza mostenirea bravului domn Nicolae Purcarea dupa bunul plac, la fel cum faceau comunistii inainte de ’89 cand publicau la Bucuresti lucrarile ganditorului legionar Mircea Eliade, si asa cum a facut-o dupa ’90 cu manuscrisele lui Emil Cioran succesorul stabilor de la Editura Politica a PCR, Gabriel Liiceanu. Nu este cazul sa intru in amanunte. Doamna Eleonora Cioran (video mai jos) o spune foarte clar: Liiceanu este un profitor al memoriei lui Cioran. Asa si “sfintisorii” nostri pamanteni.
In cazul de fata, profitorii batranului martir s-au gandit sa-l incadreze la conferinta cu pricina, ca intr-o adevarata incununare a Experimentului Pitesti, cu “reprezentantii de seama” ai noilor gardieni ai gandirii, continuatori ai misiunii agentilor care il inconjurasera pe bietul Constantin Noica la Paltinis: slujnicuta “Maestrul” de la GDS si NEC Andrei Plesu, Razvan Codrescu, alias Vasile Adolf Marian – vedeti aici pozitia ultimului secretar al lui Corneliu Codreanu, profesorul Duiliu Sfintescu despre el -, cu o oarecare larva pe numele ei Sorin Lavric, servul infatuat si sedus falamente al navetistului comunism-capitalism si profitor al tuturor regimurilor Gabriel Liiceanu, alias Marcello aka Siegfried zis “LULU”, si cu binecunoscutul Dan Puric aka “CRISTIAN”. Cand il ai pe Nicolae Purcarea ce pot sa mai adauge la spusele lui, despre inchisorile-manastiri si celulele-chilii, un Puric, un pseudonim pseudopublicist si un lustragiu de serviciu al lui Liiceanu?! Au stat vreo clipa cei trei in celule ca sa poata vorbi alaturi de Nicolae Purcarea? Priviti-i in fotografia de aici, din timpul operatiunii de furt de harisma si, totodata, de maculare a memoriei si luptei lui Nicolae Purcarea. Mai e nevoie de vreun comentariu?
Conform celor prezenti, in timpul conferintei, Batranul Nicolae Purcarea i-a zis lui Dan Puric sa scoata mana din buzunar in timp ce vorbeste, spunandu-i ca acest gest este caracteristic numai oamenilor foarte siguri pe ei. “Dumneavoastra sunteti sigur de ceva, dle Puric?”, l-a intrebat dl. Purcarea pe Puric. Dar totul este de iertat, probabil. Asa cum si Mantuitorul a stat intre doi talhari, asa a ajuns si Batranul Purcarea intre puricii ortodoxiei. Care dintre ei va ajunge vreodata in Rai, numai Dumnezeu stie…
Si de la Petre Ţuţea citire (între Dumnezeu şi neamul meu) despre Pleşu:
“N-are nici o valoare teologică. Sunt meditaţiile unui artist religios… ”
– Domnule Ţuţea, acum când cateheza poate din nou, să fie manifestă, să fie exprimată la lumina zilei, credeţi că trebuie să apese în mod special pe dogmă? Vă întreb ce credeţi pentru că există o uşoară glisare spre raţionalism sau spre eticism.
– Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decât ateismul.”
Portalul Basarabia-Bucovina.Info va ofera un studiu publicat in introducerea unei lucrari de referinta a sociologiei romanesti: Romanii de la Est de Bug, de Anton Golopentia (n. 12 mai 1909 in comuna Prigor, Caraş-Severin – d. 9 septembrie 1951 in închisoarea Văcăreşti.) Scris de Sanda Golopentia, fiica sociologului ucis de agentii sovietici ocupanti ai Romaniei anilor ’50, studiul introductiv, pe care il atasam aici, ca DOCUMENT, trebuie sa va stimuleze pentru obtinerea acestei carti fundamentale, publicata de Editura Enciclopedica (Bucuresti, 2006). Totodata, va prezentam mai jos si un interviu cu doamna Sanda Golopentia despre martiriul tatalui ei, insotit de un eseu al regretatului scriitor basarabean Andrei Vartic, publicat in urma unei sesiuni a Academiei de Studii Economice a Moldovei, organizate de către profesorul Vasile Şoimaru in memoria marelui sociolog roman Anton Golopentia.
Andrei Marga despre Pleșu: „Un frustrat în fața istoriei, un favorit al fiecărui regim”
Președintele Institutului Cultural Român Andrei Marga îl critică în termeni duri într-un comunicat de presă pe Andrei Pleșu, pe care nu se sfiiește să-l numească „un frustrat în fața istoriei” și „un favorit al fiecărui regim care a folosit, ca puțini alții în această țară, bani publici pentru o promovare personală chestionabilă”. „L-am tratat mereu pe Andrei Pleșu cu un amestec de colegialitate și condescendență. Fiind împreună în Guvernul Radu Vasile, l-am pus alături de cei pe care i-am tratat cu respect. Devenind între timp, se pare, ochiul curții, Andrei Pleșu mă atacă, înăuntrul unei ofensive mai largi împotriva a tot ceea ce este viu și promițător în țară, după aprilie 2012, când a început schimbarea regimului din România. Crin Antonescu, Victor Ponta, Cristiana Anghel, Ioan Ghișe, Petre Roman sunt, de asemenea, țintele sale. Nu merită să comentez sfătoșeniile unui frustrat în fața istoriei. Cu toate acestea, fac cinci mențiuni”, scrie președintele ICR. Redăm cele cinci „mențiuni” făcute de Marga: „În primul rând, nu există nicio probă pentru susținerile sale în ceea ce mă privește. Eu nu am fost servitorul unei curți ce va sfârși într-o detestare generală. Eu nu am discutat niciodată despre modele în politică și nici nu am turnat vreodată pe cineva. Acum observ – cum, de altfel, bănuiam – că Andrei Pleșu și învățăceii săi nu par străini de dosariada menită să-i compromită pe intelectuali, de la Adrian Marino încoace, precum și pe cei care mai pun în mișcare lucrurile. Pe scurt, Andrei Pleșu vorbește fără probe, ceea ce, în condiții normale, ruinează un moralist. În al doilea rând, Andrei Pleșu a folosit, ca puțini alții în această țară, bani publici pentru o promovare personală chestionabilă. Îmi pare rău că trebuie să o spun, căci fiecare luptă pentru recunoaștere. Poți avea însă o conștiință curată câtă vreme tu nu ai promovat decât ca favorit al oricărui regim? Las răspunsul în seama fiecăruia. În al treilea rând, Andrei Pleșu se opintește să discute situația României care, precum în orice țară europeană, depinde de politică. Andrei Pleșu vrea imposibilul: să ne convingă de faptul că el nu face politică, atacând politica schimbării unui regim. I-aș spune direct că greșește, căci nu se pot păcăli la infinit oamenii cu un discurs pretins „apolitic”, într-o situație evident dependentă de politică. Aproape toate textele sale acre conțin această ipocrizie: înlocuirea discuției politice propriu-zise cu considerații laxe, moral-estetice, despre orice. În al patrulea rând, Andrei Pleșu, grație unor împrejurări pe care nu le discut aici, întâmpină puține critici și alternative cunoscute de public la discursul său. El este tratat cu complezență pentru că este mereu simpatic, cum își dorește. În fapt, ce propune Andrei Pleșu? Efectiv nimic. Având respect pentru șarmul său de cafenea, nu pot să nu reiau o maximă: „toate florile să înflorească”. Adaug însă că de aici nu rezultă că toate fructele sunt bune. În al cincilea rând, venind din provincie, nu știam de organizarea în haită decât la lupi. Îmi pare rău să o regăsesc la unii concetățeni, care participă la încercări de sfâșiere comandate. Nu mi-e teamă. Sunt doar dezamăgit”. În final, Andrei Marga promite „să revină dacă va fi cazul”, și conchide că într-o perioadă în care România are nevoie de reconstrucție, Andrei Pleșu se face că nu vede preferând să rămână „ochiul vigilent al curții”.
Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost, intotdeauna, un profitor al tuturor regimurilor.
Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).
Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.
Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).
Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Cercetatul de ANI si pensionabilul de la UNESCO N. Manolescu, de profesie intelectual de bucatarie (vezi foto viaWikipedia), il ataca grotesc si grobian pe Constantin Noica, marele ganditor de dreapta de o valoare universala si fost detinut politic in perioada Securitatii bolsevice, in cotidianul Serviciului de Informatii Externe, “Adevarul”. Adica “Pravda”, ca sa ne exprimam mai pe intelesul patronilor lor.
Noica este mort. Manolescu, fostul propagandist stalinist de sub pulpana lui G. Ivascu si, apoi, silit de circumstante si abnegatie, mare gurist ceausist, pare, in ciuda varstei, sa mai miste. Inca. Fiul de legionar care si-a tradat parintii si neamul joaca tontoroiul pe cadavrul lui Noica, fezandat sadic de Gabriel Andreescu, un curlangiu ramas cu sechele interne supurate si chiar cronicizate dupa ce a fost refuzat violent de Remus Cernea, altfel disident de serviciu al unui lumi in declin :), handicapat sufleteste gradul III si grav bolnav de anticrestinism, dobandit pe fondul frustrarilor sale de minoritar sexual. G. Andreescu uraste cu nesat romanii, cel mai probabil de cand Rechinul – regretatul si legendarul contraspion Alexandru Tonescu – i-a dat o palma de i s-a rasucit capul de trei ori in loc, dupa ce fusese prins intr-un schimb de documente cu un agent KGB care actiona sub steag strain, cu acoperire de diplomat sud-american.
Constantin Noica a ajuns in inchisoare, condamnat la 25 de ani de munca silnica, in urma unui denunt al magistrului lui Manolescu, funebrul Zigu Ornea, cei doi fiind cunoscuti drept un fel de lustragii cu limba ai “maestrului” kominternist al “Lojei de la Comana”, membrul CPEx al CC al PCR, Gheorghe “Gogu” Radulescu. In articolul din “Pravda” SIE, Critica criticii II. Dosarul lui Constantin Noica, precedat de mai anostul I, intelectualul de bucatarie sustine ca nici Lăncrănjan (alt mort si mare roman) sau Săraru “n-au scris lucruri mai îngrozitoare” decat Noica. Ciudat, in decembrie 1989, cu doar cateva zile inainte de busculada, cand cobora alaturi de Zigu Ornea, ambii destul de aplecati, din limuzina neagra a lui Gogu Radulescu, pentru a o admira pe Valeria Seciu in “Arta iubirii” la teatrul unde rupea bilete Catalin Harnagea, Nicolae Manolescu ii spunea “saru’mana, boierule” conului Dinu Sararu. Cand o sa-l prinda odata Sararu cu bastonul de dupa ceafa si o sa mature toata curtea Uniunii Scriitorilor cu hoitul lui, atunci o sa vedem cum o sa-si aduca aminte de formula magica de adresare pentru a fi iertat de la neantizare.
Dar sa ne intoarcem la “critica criticii”, textuletul de turnatorii literare conceput in vitro pe baza cartuliei lui G. Andreescu „Cărturari, opozanţi şi documente –Manipularea Arhivei Securităţii“ (in care am inteles ca mi se dedica un intreg capitol). Pe ce se intemeiaza aceasta critica a criticii? Manolescu dixit: “Iată doar o jumătate de rând din cele 29 de pagini ale unei declaraţii, date la ieşirea din închisoare, în 1964, despre Emil Cioran: „Nu-i un om, e un refuz uman“.” Carevasazica, criticul prezinta si analizeaza o jumatate de rand dintr-o declaratie de 29 de pagini. Uau! Mai ceva ca afirmatia de gâgă din teza lui de doctorat in care scrie ca “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.
E bine ca a ajuns N. Manolescu sa-i refuze lui Noica insusi dreptul de a gandi. Mai ales despre un coleg de generatie, care a trecut de la un hitlerism exaltat la un legionarism inflacarat dar apoi negat, pentru a ajunge in cele din urma la un nihilism disperat. Nu sunt eu cel in masura sa-l judece pe Cioran, desigur. Dar inainte de a-si permite Manolescu sa-l judece pe Noica eu ii doresc sa stea in inchisoarea macar o zi din cele peste 2000 traite de marele ganditor in temnitele bolsevice in care a fost aruncat de turnatoriile lui Ornea. Cam atatea zile cate a petrecut el la Paris, cu doua dintre nevestele lui, ca ambasador la UNESCO, alegand sa stea intr-un apartament pe Champs Elysees a carui chirie a costat pana acum romanii circa o jumatate de milion de euro.
Ca unul care am contribuit la publicarea de catre profesorul Constantin Barbu, discipol si exeget al lui Noica, a 20 de volume din Arhiva Neagra – Dosarele distrugerii elitei romanesti – Procesul Noica-Pillat, ce contin documente provenite din Arhivele CNSAS sunt, insa, in masura sa-l contrazic pe cioclul literaturii romane. In Dosarele lui Noica de la CNSAS nu ies in evidenta “jumatatile de randuri” scoase din context de Manolescu in procesul neo-bolsevic de demitizare si reincarcerare culturala a elitelor romanesti in care este angrenat, cu toate motoarele pe care i le ung, pe banii nostri, structuri care ar trebui sa apere statul roman (cam greu, totusi, pentru un trabucar al tuturor regimurilor). Nu, nu remarcile critice ale lui Noica sunt cele care umplu dosarele de intuneric ci haul oribilitatilor sinistre ale tortionarilor, pe care, iata, Manolescu, ca intr-o perversa rasturnare alb-negru orwelliana le omite pentru a infiera insa “crimele”… victimei. Revolvo, ca nu degeba militanul gandirii e platit de Ministerul “Adevarului”. Mai grav e ca, daca “Adevarul” intors pe dos apartine SIE, conform surselor de pe piata media, chestia asta se petrece din taxele noastre, sub obladuirea “comandantului suprem”.
Fara indoiala, Manolescu este nu numai unul dintre cei mai buni tortionari culturali si ideologici actuali, demn urmas al tovarasilor Gogu si Zigu, dar si exemplul perfect de produs expirat si zombi reeducat al sinistrului regim de ocupatie bolsevica a Romaniei.
Dupa “dusmanul poporului” Constantin Noica, lista neagra adusa la zi de komisarasul cel viteaz il cuprinde in articolasul sau kafkiano-orwellian si pe adormitul intru Domnul Andrei Vartic, inimosul basarabean luptator, la propriu, cu KGB-ul, dar si pe subsemnatul, Victor Roncea, cat si pe Ion Varlam, un anticomunist pur-sange, secretar general al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi. Interesant, nu? Dupa modelul Tismaneanu, de comunist “anti-comunist”, sau Marius Oprea, de turnator “anti-turnator”, Manolescu vrea cumva sa ne convinga ca e un kaghebist “anti-kaghebist”? 🙂
Manolescul lui Gogu si Zigu mai afirma negru pe alb ca Gabriel Andreescu il “absolva de colaborare” cu Securitate, “cu dovezi greu de respins”, pe Mihnea Berindei, printre altii. Ce va spuneam: baieteii astia batrani sunt deja “Instante de Judecata”!
Manolescu dixit: “În capitolul despre Mihnea Berindei, de exemplu, critica priveşte interpretarea incorectă şi calomnioasă a dosarului. Gabriel Andreescu demontează meticulos acuzaţiile aduse unuia din cei mai aplicaţi adversari din emigraţie ai comunismului, de numele căruia se leagă o mulţime de manifestări şi atitudini care au pus în dificultate regimul, chiar dacă acuzele provin de la indivizi certaţi cu adevărul şi cu morala, precum Victor Roncea, Andrei Vartic sau Ion Varlam, şi ar putea fi foarte bine ignorate. Sprijinindu-se pe documente, autorul cărţii spulberă alegaţiile ipochimenilor cu pricina, false de la un capăt la altul.”
“Mihai Eminescu este adevãratul lider spiritual al natiunii române si calitatea aceasta, mai ales în conditiile de temut ale hãurilor globalizãrii – politice, morale, tehnologice – dar si a cataclismelor naturale si climaterice, nu i-o poate lua nimeni. Timpul lui Eminescu abia vine!”
Vine, Manolescule! Vine timpul lui Eminescu si va va lua pe toti, ca intr-un tavalug, si dusi veti fi!
Dincolo de ipochimenita pe care incearca s-o arunce altora, in oglinda, ca sa scape de ea, dupa ce Calinescu i-a incastrat-o cu fierul rosu in istoria literaturii (si nu numai acolo), pentru eternitate, e de observat sintagma comunistoida care deonta un tic mental de care, se vede treaba, nu poate sa se dezbare: “indivizi certaţi cu morala si… etica socialista”, cumva? 🙂
Ca sa vorbim si “sa ne sprijinim” pe documente, eu o sa prezinta doar, fara prea multa meticulozitate ci pur si simplu asa, direct, Adeverinta primita de la CNSAS de numitul “absolvit” Mihnea Berindei. Nu zic nimic. Va las pe Dvs sa trageti propriile concluzii. Dar aveti grija sa nu va prinda demon-tacii de serviciu de prin “Pravda” comunista. Asadar, actele “vorbeste”:
Pssss. Nu spuneti nimic. Sa nu-i deranjam cu vreo “jumatate de rand” rostit pe corifeii “Pravdei”, Manolescu si Andreescu.
As vrea, totusi, sa adaug eu un rand-doua, despre un anume “Marin”. Tzin sa fie, tzin sa fie? Nu stiu. Poate intelectualul de bucatarie de pe la scularie? Dar sa vedem mai bine ce zicea ofiterul lui de caz, candva pe la ’69:
„Pentru ultima oară vă atrag atenţia să puneţi în lucru prin mapă acest element. În termen de trei luni să rezolvăm cazul. Prezentaţi o schiţă cu sarcinile ce vi le propuneţi.”
Sa mai adaugam ceva? Hmmm. Poate putin mai mult de jumatatele de rand asta:
“Din studiul dosarului rezultă că dintr-un anumit punct de vedere, susnumitul ar prezenta interes pentru organele D.G.I.E., ţinîndu-se cont de pregătirea sa şi, mai ales, de relaţiile ce şi le-a creat în Franţa şi R.F. a Germaniei.”
Sau poate o mica caracterizare (fara virgula):
“In discuţii face mult caz de faptul că este fiu de muncitor, că simte muncitoreşte, că are ură împotriva legionarilor etc. Urmează ca, după clarificarea acestor probleme, să analizăm din nou acest caz şi numai atunci vom hotărî dacă va corespunde pe linia muncii D.G.I.E.”
Dar, totusi, Doamne, iarta-ma!, Mihnea Berindei, trotkistul binecunoscut, e, conform lui Nicolae Manolescu si gazetei de perete a SIE “unul din cei mai aplicaţi adversari din emigraţie ai comunismului”?! Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha! Sa radem deci cu Azorel si Miaunel. Dar cel mai bine sa-l las pe domnul Ion Varlam, colegul de lista neagra certat cu “etica si morala”, de felul lui aristocrat, inchis de la 14 ani in inchisoare, cu 9 ani de temnita, sa va spuna.
Nu inainte de a recapitula, totusi, ce vrea sa ne spuna Manolescu:
1) Nicolae Manolescu, aflat pe “lista alba” a DIE, propagandist stalinist si navetist aproape lunar in Franta si Germania in timpul “odiosului regim comunist”, de multe ori chiar calcandu-se pe picioare cu celebrii comici “disidenti” Pat Liiceanu si Patason Plesu, gardagii lui Noica, plus trotkistul Mihnea Berindei, rezident in Franta si autor al Declaratiei de la Budapesta, recrutatul cu doua nume de cod, reprezinta “anticomunismul aplicat” (corect “aplecat”) iar basarabeanul Andrei Vartic, arestat si hartuit de KGB, si Ion Varlam, fost detinut politic din frageda tinerete, plus mitocanul de mine, suntem “indivizi certati cu adevarul si morala”.
2) Satrapul proletcultist Zigu Ornea, despre care se spune ca este delatorul care l-a bagat pe Noica in puscarie si fondatorul “Dilemei” lui Plesu (sotul Catrinelei de la DIE), este pentru Manolescu “regretatul meu prieten si al lui Ion Iliescu“, un marxist (scuzat: “cum altfel?”), care “a luptat cu naţionalismul brusc redeşteptat de după Tezele din iunie – 1971” iar despre Constantin Noica, genialul filosof care a trecut prin inchisorile comuniste, trebuie sa ne intre bine in cap ca “Gabriel Andreescu are dreptate să vadă în Noica cel mai eficient agent de influenţă dintre toţi intelectualii români din regimul comunist, suferind de „complexul Stockholm“, al ostaticului care empatizează cu torţionarii.”.
Dar cine sunt torţionarii?
Pai cred ca domnul Varlam va poate raspunde la aceasta intrebare. Un interviu cu Ion Varlam, boier, diplomat si fost detinut politic: Despre evrei, comunisti, securisti si kaghebisti, de la Antonescu la Basescu. Tismaneamu, Liiceanu, Manolescu, Mungiu, Ioanid, Berindei – agenti anti-Romania. VIDEO aici plus, mai jos, un BONUS cu scarboseniile comunistoide ale intelectualului de bucatarie N. Manolescu.
23 August
„23 august 1944 a avut urmările cele mai profunde în literatura pusă în faţa unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social şi moral cu totul deosebit. Arta, hrănită secole întregi din negare, devine un mod de a afirma noul umanism socialist.
Factorul hotărâtor al revoluţionării literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul că avangarda marxist-leninistă a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural al prefacerii sociale şi politice, al unei noi realităţi, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate…
Întregul nostru front scriitoricesc a înţeles că literaturii noastre îi revine – aşa cum spunea tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinţa pe ţară a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 – misiunea de mare răspundere de a contribui prin toată forţa ei de înrâurire la formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste…“
Nicolae Manolescu, Contemporanul, nr. 34 din 21 august 1964
„Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în cunoştinţă de ideea socialismului, promovând idealuri de viaţă noi, îndeplinind, adică, un rol educativ însemnat în formarea omului epocii noastre. Înzestraţi cu cunoaşterea ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.“
Nicolae Manolescu, “Înnoire“, Contemporanul, nr. 34, 24 august, 1962
“Ideologia revoluţionară a proletariatului a revitalizat cele mai bune tradiţii şi tendinţe înnoitoare, stimulând dezvoltarea lor largă”; “O participare activă la mişcarea literară are organul central al partidului, «Scânteia», care exercită de pe acum un rol îndrumător”; “Mergând în întâmpinarea scriitorilor şi a întregii intelectualităţi democrate, partidul a arătat de la început, cu claritate, direcţia pe care aceştia trebuiau s-o urmeze pentru a contribui eficient la sprijinirea cauzei poporului, la făurirea unei culturi noi”; Referiri la “memorabile cuvântări ţinute de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la întâlnirea conducătorilor de partid şi de stat cu oamenii de artă şi cultură, din mai 1965, şi la conferinţa din iunie 1965 a organizaţiei de partid a oraşului Bucureşti. Un amplu răsunet au găsit în conştiinţa scriitorilor şi creatorilor de artă cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR”
“Literatura română de azi. 1944-1964″, D. Micu şi Nicolae Manolescu, Ed. Tineretului, 1965
„Subliniind în cuvântarea sa la ultima conferinţă pe ţară a scriitorilor «rolul de seamă al literaturii în formarea şi educarea tineretului», tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej spunea:
«Tânăra noastră generaţie are nevoie de opere care întruchipează idealurile pline de măreţie ale epocii noastre, evocând tradiţiile glorioase de luptă ale poporului, ale clasei muncitoare…».
Această sarcină trasată literaturii este extrem de semnificativă. În fabrici, pe şantiere sau în gospodării agricole colective, tineretul participă cu entuziasm la desăvârşirea construcţiei socialismului. În condiţiile preluării puterii de către clasa muncitoare, un relief deosebit l-au căpătat tinerii muncitori. Ei şi-au însuşit socialismul ca pe un mod de viaţă, identificându-se cu peisajul inedit al ţării. (…) Ce a însemnat Revoluţia socialistă pentru tot acest tineret osândit la nerealizare (sub burghezie) e uşor de înţeles. În peisajul ţării, devenit un imens şantier, literatura a surprins nemaipomenita dezlănţuire de energii, munca trepidantă, entuziasmul sutelor de mii de tineri, închinând o laudă tinereţii… o laudă efortului uman eliberat. (…)
Devotamentul şi eroismul acestor tineri, născuţi şi crescuţi după Eliberare, educaţi în spiritul moralei comuniste, trebuie să facă obiectul unor opere pe măsura cerinţelor epocii noastre.“
Nicolae Manolescu, Tinerii muncitori în creaţia literară contemporană, Contemporanul, nr. 18, 14 mai 1962
Fără ură şi părtinire am să vă spun că l-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu în cabinetul generalului Nicolae Budişteanu, comandantul Şcolii Militare de Ofiţeri Activi nr. 1 a Consiliului Securităţii Statului ( actualmente Academia Naţională de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”).
Generalul Budişteanu, fost şef al rezidenţei spionajului României pentru ţările francofone din Europa, cu sediul la Paris, sub numele de Udriteanu, după un eşec neplanificat, a fost extras şi ascuns la “Şcoala Băneasa” (intre 1968 – 1973; general-maior Nicolae Budisteanu a facut parte din Securitate inca din anii ’50, fiind printre cei care au anchetat luptatorii din munti. A fost “evidentiat in munca” si apoi instalat in functia de şef al Direcţiei a III-a Informaţii Interne de catre Alexandru Draghici, cel care a fost degradat și trecut în rezervă cu gradul de soldat de catre Nicolae Ceausescu si a murit bine-mersi la Budapesta, in 1993, pentru ca tara “vecina si prietena” Ungaria a refuzat sa-l extradeze. Dupa transferarea lui Budisteanu la Scoala spionilor de la Branesti, Scoala de la Baneasa a fost condusa de gen Neagu Cosma, apoi de gen Iulian Vlad s.a. – nota red.). Ulterior, generalul Budişteanu a preluat comanda Centrului Special de Pregătire a Personalului Direcţiei Generale de Informaţii Externe (U.M. 0544 – viitoarea DIE/CIE/SIE – nota red.).
Împrejurările în care Sergiu Nicolaescu a ajuns în cabinetul “Marelui Spion” ţineau de strategia comunicării publice a nou înfiinţatului Consiliu al Securităţii Statului. O strategie care viza propulsarea unui “mare regizor, care să impună un model al James Bond-ului român” şi, pe cale de consecinţă, respectul populaţiei faţă de agenţii speciali / secreţi ai guvernului, asemenea respectului americanilor, britanicilor sau francezilor faţă de figurile legendare ale serviciilor poliţiilor lor naţionale.
Dar, să revin la fapte. Sergiu Nicolaescu a avut o întâlnire cu viitorii ofiţeri ai securităţii naţionale a României, context în care, ca “între colegi”, maestrul a ţinut să remarce rolul Secţiei Istorice şi a Studioului Cinematografic ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi a Studioului Cinematografic al Ministerului de Interne în prepararea şi susţinerea marilor sale proiecte cinefile. După întâlnirea cu “masa”, a urmat un scurt protocol în Cabinetul generalului Budişteanu. În acest cadru, restrâns la patru participanţi, Sergiu a tinut să epateze cu vizitele sale la F.B.I. şi antrenamentele speciale de tragere cu revolverul din dotarea agenţiei americane, pe care îl folosea şi în filmele sale poliţiste.
Eram tânăr locotenent şi fără experienţă în ceea ce Sergiu spunea, referindu-se la relaţiile sale privilegiate cu F.B.I., care ajungeau până la J. Egdar Hoover, şeful agenţiei.
Generalul, fără vreun semn că mi-ar dezvălui un secret, mi-a spus că Sergiu este integrat într-un program experimental de promovare a istoriei României, iar acest “background” va da credibilitate eroilor filmelor sale poliţiste şi vom avea, astfel, parte de respectul şi sprijinul populaţiei, aşa cum vedem că sunt realităţile prezentate în filmele occidentale.
În timpul convorbirii private, Sergiu şi-a scos, de câteva ori, din toc mândria de revolver, încercând să ne convingă de deprinderile sale speciale, dobândite în poligoanele Academiei de Poliţie a F.B.I. din Quantico. Nu-mi poate rămâne neobservată ostentaţia cu care Sergiu dorea să convinga asupra relaţiei sale de excepţie cu generalul Ilie Ceauşescu, filieră prin care îşi asigura miile de figuranţi în filmele sale istorice. O figuraţie gratuită pentru un profit înca neevaluat. În ordine cronologică, în anii ’80 am avut prilejul să aflu că Sergiu este prietenul unora dintre relaţiile mele “de seamă”, rătăcite într-o conspiraţie care–i reunea, între alţii, şi pe generalii Stănculescu şi Chiţac. Locul de conspiraţie, o bază de agreement a Armatei din zona Casei Presei.
În acei ani, un amic, legătura operativă superioară a lui Sergiu, se afla în vizită familială cu prilejul aniversării zilei de naştere a unuia dintre copiii mei. Cel mai isteţ minor a adus vorba despre jocurile pe televizor. Despre care, personal, nu ştiam nimic. Amicul mi-a folosit telefonul şi l-a apelat pe Sergiu, adresându-i rugămintea de rigoare. În următoarele 15 minute, un taximetrist, trimis de Sergiu, ne-a adus marea bucurie a copiiilor, dar şi a maturilor copii. În degringolada evenimentelor din decembrie 1989, cand şeful meu direct, generalul Iulian Vlad, era arestat ilegal, amicul mai sus amintit, mă caută şi se oferă să-mi dea protecţia lui Sergiu, dacă va fi cazul… Era o dovadă a loialităţii reciproce în legătură cu întâmplări anterioare, trecute, din partea-mi, sub tăcere sau chiar sub o “nevinovată uitare”. Am eschivat şi ne-am restabilit normalitatea relaţiilor dupa vreo zece ani… Aşa suntem noi, cei din bransă. Şi incă ne mai suspectăm! Dacă nu, ar dispărea arta meseriei noastre.
Din peregrinarile lui Sergiu prin Occident, pastrez, gratie generozitatii amicului meu, doua bricege de firma, o pipa de marinar si doua pacle de duhan “Captain Black ROYAL”, doar una desfacuta, pentru a-i savura aroma. Si, recunosc, am deschis-o acum, in timp ce rememoram acele clipe care nu se vor mai intoarce…
Ce facea Sergiu Nicolaescu in 22 decembrie 1989 la ora 6.30 dimineata
Între timp, numele regizorului Sergiu Nicolaescu mi-a apărut, ca fapt cotidian, în fluxul informaţiilor secrete, de nenumărate ori, ceea ce era firesc pentru personalităţile de anvergura sa. Dar, totuşi, nu pot să nu amintesc un moment din dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989… Era încă întuneric, la ora 06.30. când, şeful Direcţiei de Filaj şi Investigaţii, colonelul Băjenaru, îmi comunica să-i raportez generalului Vlad, că Sergiu se afla, la acea oră, într-un fel de cercetare a zonelor din pieţele “Romană” , “Universităţii” şi “Unirii”….
Realizând ce ar putea semnifica această inspecţie, cu prima posibilitate de comunicare, i-am transmis generalului Vlad raportul colonelului Băjenaru. Reacţia ministrului secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului, pe care o reproduc, aproximativ, a fost: “ …Da, orice comandant înainte de bătălie recunoaşte terenul…” Domnul ministru Iulian Vlad mi-a refuzat, nu spun în ce termeni (!!) dezvoltarea subiectului. Acum, despre morţi, numai de bine!
În contextul campaniei prezidenţiale din 1992, Sergiu a fost convocat, nu spunem unde, pentru a i se sugera depunerea candidaturii la preşedinţia României. Sub un nume de presă, am devoalat scenariul în “Flacăra. Totuşi Iubirea”. Sergiu l-a rugat pe Adrian Păunescu să închidă subiectul, confirmându-i adevărul celor relatate…
Desigur, cea mai nelămurită parte a biografiei lui Sergiu este cea a implicării sale in fenomenul terorist al “Revoluţiei Române”. Dar, despre rolul actorilor şi al cascadorilor în executarea ordinelor criminale ale Moscovei prin portavocea generalului Militaru şi al altor năimiţi, în cele ce vor urma…
Nu, însă fără a preciza că Ion Ilici Marcel Iliescu a stat la căpătâiul muribundului să se asigure că, in delir, nu va scăpa vreun secret al afacerilor teroriste care au emanat troica nenorocirii României.
In dimineata zilei de sambata, dupa un al zecelea apel disperat de la un “numar necunoscut”, m-am gandit sa fac ochi si sa vad cine e insistentul anonim. O fi Basescu – ma gandeam in semi-visare – ; vrea sa-si ceara scuze pentru ca, lipsit de orice urma de demnitate, nu si-a dat demisia dupa votul zdrobitor al romanilor impotriva sa si a ales, in schimb, sa devina presedintele tuturor ungurenilor… Cand colo, ce sa vezi: nu era Basescu, era Bibisiu! Adica BBC-ul. O voce ce-mi indica o jurnalista profesionista pana in varful buzelor imi aduce vestea ca a murit Larry Hagman. “I’m sorry for him!”, bagui eu. “Pot sa va ajut cu ceva?”, mai zic. “Pai de-asta va tot sunam. Ca ne place cum scrieti, nu v-am uitat de cand ne dadeati corespondente si vrem sa va spuneti parerea, live, despre implicatiile geopolitice ale Dallas-ului pe vremea lui Ceausescu”. Bun asa, Okay!
Pe vremea cand eram mare si tare la Ziua, inainte ca MRU sa-si activeze contra mea lopetile agentilor SIE si Soros din presa si politica, dadeam cam o data pe saptamana cate o corespondenta la BBC Scotland si, apoi, si la BBC World Service. Cand veneau la Bucuresti pentru o emisiune mai speciala, amicii de la BBC ma sunau cu mult inainte ca sa stabilim ce si cum. Cu emisiuni despre spionii din Athenee Palace pana la cei din Palatul Parlamentului si “Casa” “Presei Libere”, ne distram de minune, fara sa uit sa prezint si realitatile necunoscute in Occident despre romanii din Basarabia si Bucovina. Galanti, britanicii ma recompensau cu vreo 100 de Quid – lire sterline sanatoase – de transmisie telefonica si ceva mai mult cand mai faceam si doi-trei pasi impreuna pe strazile Bucurestiului. Cum nu-mi placea idea sa ma imbogatesc singur si de multe ori aveam oaresce treaba importanta in redactie chiar cand ma suna Londra sau Glasgow-ul, l-am recomandat la interogatoriu voluntar si pe George Damian. Nu stiu daca el mai continua si azi sa transmita la BBC dar la mine s-a inchis robinetul cand – dupa cum mi-au marturisit colegii britanici – un concetatean de alta nationalitate din Romania m-a parat la un consangean de-al lui dintr-o pozitie cheie ca “am vederi nationaliste”.
Se pare, totusi, ca chiar vederile acestea au contat la interviul in direct despre Larry Hagman. Si ma bucur ca in interventia de sambata am contrazis afirmatiile lui aeriene de acum un an – care s-au dovedit a fi un fonfleu nesincer -, cum ca Dallas-ul l-a dat jos pe Ceausescu. Sa fim seriosi! Daca Securitatea constata ca Dallas-ul ar putea avea, in mai mare masura, astfel de efecte, il mai lasa Ceausescu sa ruleze trei sute “n”-spe episoade?! Si pentru ca ii era lui Ceausescu frica de J.R. l-a mituit Securitatea la Bucuresti cu “bani gheata”, dupa cum raspandeste acum, cu nesat, presa britanica? Si tot de asta, de frica sa nu li se urce romanilor capitalismul la cap, difuza Securitatea, respectiv TVR-ul, in cele doua-trei ore de transmisie amarata, si alte seriale americane, ca celebrele (pentru noi) Kojak, cu Telly Savalas, Colombo, cu Peter Falk, Rich man – poor man/Om bogat – om sarac, cu “Falconetti”, Un serif la New York, cu… un serif la New York!? 🙂
Mai curand, dupa parerea mea, era vorba de geopolitica lui Ceausescu de dupa ’68, continuatoare practic a politicii lui Dej, de desovietizare si derusisficare a Romaniei. Opozitia lui Ceausescu fata de URSS se ducea, iata, si la nivel televizionistic, sfidand in mod vadit cinematografia Mosfilm si demonstrand, si din acest punct de vedere, o pozitia unica in blocul Pactului de la Varsovia. Nu mai este cazul sa spun ca Larry Watts demonstreaza in cartea sa, fundamentala pentru oricine doreste sa-si cunoasca adevarata istorie netasamanianizata (adica nediabolizata de tismaneni 🙂 ), “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, o sumedenie de astfel de situatii, documentate, care merg pana la cele de sensibilitate inalta, cu export secret de armament sovietic catre SUA, perfectat prin intermediul CIA chiar de catre fratii lui Ceausescu (dintre care unul a fost sinucis in beciul ambasadei de la Viena).
Anii in care rula Dallas-ul intr-o veselie, cel putin in prima decada, sunt anii in care Ceausescu ii primea la Bucuresti pe Nixon si Ford si apoi statea pe barba lui Carter pe la Casa Alba si in SUA intr-o vizita de stat de o saptamana ( o s a p t a m a n a – aviz amatorilor). Sigur ca difuzarea unor astfel de seriale era cu dublu tais (asa cum a “performat”, sa zic asa, si Securitatea) pentru ca transporta romanii intr-o lume de vis (“American dream”) pe care nu o puteau atinge si care contrasta dramatic cu realitatea rece si gri din casa si din strada. Dar, cine stie?, poate Ceausescu – sponsorul comunist al lui Hagman – il idolatriza si el pe actorul american si se vedea in sinea lui ca un fel de J.R., cu personalitatea sa dura, rezolvand problemele Romaniei in stil texan… Ironic, dupa “revolutie”, petrolistul capitalist american a facut, in Romania, reclama pentru… Lukoil! Banner-ul “infratirii-ntre popoare”, dispus pe o cladire de locuinte ridicata de Ceausescu si ramasa vreo duzina de ani in acelasi stadiu, dezolant, la doi pasi de Palatul Parlamentului, vizibil in fundal, spune cam totul despre unde a adus Romania “Alianta Votca-Cola” (iar acum, dupa ani de bors rusesc ne-am pricopsit si cu lesia “europeana”, recomandata, conform codex alimentarius, pentru spalat intestinele, creierele si, mai ales, sufletele, in special cele de pe diferitele dealuri ale Capitalei).
Cam o parte consistenta din chestia asta le-am zis britanicilor. Astept sa fiu, din nou, parat, acolo sus, de cacanarii lui Basescu, recte Tismaneanu, Patapievici et eiudem farinae (sic) 🙂
Primele 25 de volume din “Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir”, un proiect coordonat de profesorul Constantin Barbu şi realizat cu aprobarea lui Vladimir Putin, au fost donate joi Bibliotecii Academiei Române, de Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, în prezenţa ambasadorului rus.
Duelul ucigaş intre rachetele palestinienilor si salvele de artilerie/bombardamentele armatei israeliene numără, de aceasta data, cinci morţi în Israel şi peste 150 în Fâşia Gaza. Pe acest tribut de vieţi, analiştii se grăbesc să extragă “învăţămintele” tragediei.
La IATC am fost coleg cu Tocilescu, Purcărete şi Cornişteanu. Purcărete nu avea umor sau avea un umor ascuns, era grav, poate fiindcă era şi activist politic. Ciudat, dar toţi activiştii din clasă aveau s-o întindă în ţări mai calde! (…) Da, români, să crăpaţi ori să scăpaţi! Ori-ori. Iată o dilemă din care nu putem ieşi decât prin râs.
În decursul istoriei noastre complicate am trecut prin fel de fel de faze şi relaţii cu vecinii noştri, despre care am avut ocazia să vorbesc pe acest site. Dar, totuşi, parcă cu niciunul dintre vecinii noştri nu am avut atât de multe de împărţit şi pătimit ca şi cu ruşii.
Fiul eroului-martir: Aștept cu mare nerăbdare să citesc motivarea deciziei Curții de Apel București prin care ucigașul Paizs Octavian a fost achitat deoarece nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat.
Observ ca presa “libera” a “mogulilor cei buni” nu se inghesuie in a prezenta scabroasa si reala fata a Tismaneanului lui Basescu, de incasator la greu, de zeci de mii de dolari, de la ICR, pentru niscai conferinte basinoase. Decontul e semnat, cu manuta lui, de ilustrul scatofag Patapievici, fost membru al Comisiei “Tismaneanu” si tovaras in Grupul pentru Dialog Social cu incasatorul. Conflict de interese? Ntz!… Doar cumetrie kominternista de cea mai joasa speta, asa cum e tot ce se taraste prin mocirla din jurul lui Basescu, fostul presedinte al tuturor romanilor. Cum “imundoseniile” lui Tismaneanu sunt ignorate de limacsii “prezidentiali” de pe statul de plata al Retelei Soros, reiau documentele deja publicate in postarea de ieri, in care prezentam si previziunile mele din urma cu cinci ani privind Reteaua antiromaneasca patronata de Traian Basescu, actualul presedinte al ungurenilor de pretutindeni: Cum au ajuns limbricii lui Tismaneanu la Basescu. Cand Minciuna sta cu presedintele la masa. PLUS: DECONTUL lui Tismaneanu de la ICR semnat de Patapievici cu manuta lui. Spre aducere aminte… 🙂
Intr-o sala semi-goala de la Muzeul Taranului Roman (?!), ocupata mai mult de sculele jurnalistilor, fostul presedinte al tuturor romanilor, in prezent reprezentantul oficial al ungurenilor din Romania, Traian Basescu, a sustinut un discurs bizar, care fara indoiala va ramane in analele istoriei, la categoria “Tudor Postelnicu”. Ciudatenia s-a petrecut saptamana trecuta, la lansarea unui nou volum rezultat al Comisiei “Tismaneanu”, respectiv „Istoria comunismului din România. Documente Nicolae Ceauşescu (1965-1971)” la care Basescu, cu gura pana la urechi, s-a batut pe burta cu recrutatul de Securitate “SANDU” si “MIRCEA”, co-autor si semnatar al Declaratiei de la Budapesta din 1989, prin care se solicita autonomia Transilvaniei, Mihnea Berindei, cu penticostalul pentru care Tismaneanu a recunoscut ca a facut trafic de influenta la cel mai inalt nivel, Dorin Dobrincu si cu suspectatul de catre SRI ca agent al SVR, Armand Gosu. Intr-un cuvant, limbricii lui Tismaneanu, acum ingurgitati de Basescu si mangaiati pe cap pe dinafara, respectiv pe propria-i burta, dupa cum puteti citi in declaratiile stupefiante de mai jos:
“Și vă rog sa mă credeţi că fiecare nou pas în susţinerea cu documente din Arhivele Naţionale sau din arhivele oricărei alte instituţii, a raportului prin care pe 18 decembrie 2006 am declarat regimul comunist ca fiind ilegitim şi criminal, îmi dă sentimentul că, probabil, umbrela prezidenţială aşezată asupra muncii istoricilor, cercetătorilor, a fost unul din cele mai inspirate şi corecte atitudini şi acţiuni ale Administraţiei Prezidenţiale, în cele două mandate. Nu exagerez, pun deasupra proceselor de modernizare a statului, fie că ne referim la Codurile pentru justiţie, la noul Cod al muncii, fie că ne referim la noua Lege a educaţiei sau la Legea salarizării sau Legea pensiilor sau recuperarea suprafeţelor din Marea Neagră, unde peste câţiva ani vom exploata gaze şi ţiţei, pun deasupra acestor lucruri, care s-au întâmplat în mandatul meu, Raportul de condamnare a comunismului.” (…)
“Aceiaşi oameni şi nu numai cei de faţă, dar aceiaşi oameni care astăzi sunt atacaţi, discreditaţi printr-o propagandă care ne aduce aminte de vremurile trecute, aceiaşi oameni din societatea civilă, fie că se numesc Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu, Horia Roman Patapievici şi mulţi alţii, au fost cei care m-au convins să-mi asum constituirea comisiei şi asumarea rezultatelor muncii acestei comisii. Dacă am avut un merit, a fost acela că am cedat în faţa inteligenţei si am înţeles că ceea ce îmi propuneau acei oameni era corect şi trebuia făcut.”
Cititi mai jos editorialul din ZIUA pentru care am fost dat in judecata de catre unul dintre limbrici, care mi-a cerut despagubiri prin gurita lui Valerica Stoica vreo 3 miliarde de lei. Eu le-am dat tot asa, prin gurita.
Cand Minciuna sta cu presedintele la masa
“In societatea noastra socialista, o conditie primordiala a victoriei noului o reprezinta infaptuirea consecventa a politicii Partidului Comunist Roman.” – Vladimir Tismaneanu, 1981
Destinele intrepatrunse ale lui Vladimir-Volodea Tismaneanu si Horia-Roman Patapievici sunt legate chiar si prin indicativul unitatii DSS care ii avea in grija. Tismaneanu a parasit Romania socialista cu acordul si sprijinul oficial al Directiei a II-a a Securitatii. Patapievici a ramas. Dar ambele familii de “ex-patzi” sovietici se aflau in atentia aceleiasi unitati speciale: UM 0110, responsabila cu monitorizarea si contracararea activitatilor agentilor URSS din Romania. Sigur, nu ei erau agenti sovietici, ci doar parintii lor.
Regretatul opozant anticomunist, jurnalistul si scriitorul Victor Frunza, afirma in ultima editie a monumentalei sale lucrari “Istoria comunismului in Romania” ca propagandistul Vladimir Tismaneanu este urmasul direct al kominternistului Silviu Brucan, fiind insarcinat cu existenta in a doua sa ilegalitate a Partidului Comunist si a structurilor Internationalei a IV-a din Romania. Numele celulei de baza a PCR este astazi GDS – Grupul pentru Dialog Social, scrie Frunza, amintind ca acesta a fost infiintat de Brucan; prin intermediul recunoscutului agent al Securitatii Mihnea Berindei, membru de vaza al “Comisiei Tismaneanu”.
Victor Frunza explica: “In interesul puterii sale, PCR putea si poate sa imbrace orice haina, sa-si ia drept travesti orice chip, chiar si acela al adversarilor sai”. Ceea ce se si intampla astazi: Tismaneanu face pe anticomunistul, Patapievici pe preacucernicul. Ambii se pretind drept detinatori ai unui alt “adevar unic”, veritabili “gardieni ai democratiei”, pretinsi “intelectuali”, de loja, furtunari de cuvinte aruncate peste un imens pustiu de idei, ocupanti si manipulanti cu brevet ai opiniei publice.
Arma lor preferata este minciuna. Saptamana trecuta, Tismaneanu s-a apucat sa scrie, negru pe alb, ca nu a facut parte din nici o redactie comunista, ca altii – exemplificand cu Sorin Rosca Stanescu, Ion Cristoiu sau Cornel Nistorescu – si ca a scris doar “cateva texte de conjunctura”. “Profesorul” cu catedra platita in Maryland, din banii nostrii – prin intermediul retelei de profitori din Institutul Cultural Roman patronat de H.R. Patapievici -, are grave probleme de memorie. Neo-trotkistul uita ca suntem in 2007 si nu a apucat inca sa rescrie istoria din functia de Ministru al Gandirii si Implementarii cu Forta a Raportului Tismaneanu. Inca mai avem biblioteci, ne-”prelucrate”, in care inca se mai gasesc colectiile organelor de Partid in care-si facea slujul: “Tanarul leninist”, “Viata studenteasca”, “Amfiteatru”, “Scanteia tineretului”, “Convingeri comuniste” sau pana si lucrarea publicata sub bagheta lui Virgil Magureanu, in care il pupa in fund pe Ceausescu, la fel cum o face astazi cu Basescu sau cum a facut-o ieri cu Iliescu.
Autorul celui mai ticalos afront la adresa Bisericii Ortodoxe Romane si a Patriarhului Teoctist, in fond, a istoriei reale a Romaniei – mincinosul “Raport final” Tismaneanu – se doreste si inchipuie drept prim lustrationist si moralizator sef, acum pe santierul “anticomunist” al tarii. Si aceasta de la stanga presedintelui care i-a oferit Patriarhului cea mai inalta distinctie nationala oferita vreunui roman al lumii.
Daca insa Traian Basescu vrea ca gestul acesta chiar sa aiba o semnificatie pentru Romania si Patriarhului ei, pana dincolo de moarte, trebuie sa-i gaseasca Raportului si autorului lui locul cel mai potrivit, indicat fara gres de autentici militanti anticomunisti ca Ionel Cana si regretatul Victor Frunza: la cosul de gunoi al Cotrocenilor, al Romaniei. Altfel, Minciuna va sta mereu cu presedintele la masa.
Victor RONCEA / ZIUA
Agentul Laszlo Tokes: “Partidul Popular Maghiar din Transilvania propune un astfel de program de descentralizare, de regionalizare, care va conduce la un sistem de federalism în România“.
Vedeti in filmarea cu chermeza bozgoreasca de mai jos cum, la minutul 1.05, Tokes ia paharul în mână și întreabă ”ce caută aia acolo ba, ce e aia”? cu referire la stema oficială a României, dupa care urmeaza o hahaiala despre cum vor scapa ungurii de ea. Oare la fel a hahait si la Palatul Cotroceni, impreuna cu Basescu, cand tovarasul sau din PPE si de la “masa verde” l-a decorat cu “Steaua Romaniei”?!
Bine observa Bogdan Stanciu: este semnificativ faptul ca grupurile care au organizat sau sprijinit manifestarile anti-normalitate sunt aceleasi cu cele care au intreprins demersurile impotriva icoanelor sau a religiei in Scoli. Si, as mai adauga, exact aceleasi care fac propaganda pentru independenta ilegala a Kosovo, autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc, “federalizarea” Romaniei, exacerbarea drepturilor minoritatilor (unele chiar inventate), indepartarea basarabenilor de tara lor mama, “Raportul Final” anti-Romania, etc, etc, etc. As putea continua, dar mi-e prea scarba.
VIDEO – Profesorul Dinu Giurescu la Radu Tudor: “Regionalizarea poate duce la sfarsitul Romaniei”
Partidul Popular European, care se reuneste azi la Bucuresti, pentru putin mai multa gargara “europeana” despre “democratie” si “dreapta”, a stiut ca agentul maghiar Laszlo Tokes a fost informator al Securitatii, Parlamentul European primind dovezi indiscutabile despre acest fapt, prin acte care va stau la dispozitie in link-urile de mai jos. Si, la ce a folosit Romaniei? Prin votul PDL – Traian Basescu, UDMR – Kelemen Hunor, FIDESZ – Viktor Orban si, normal, al PPE, extremistul antiroman Laszlo Tokes a ajuns didamai vice-presedinte al Parlamentului European, postura din care a fost silit sa nu-si mai prelungeasca mandatatul doar dupa ce au aparut public amantlacurile “pastorului” cu o asistenta de-a sa, de 22 de anisori, Prohászka-Rád Boróka. Dar, mai presus de toate acestea, se pune intrebarea, adresata serviciilor de informatii insarcinate, chipurile, sa apere interesele si Constitutia Romaniei: cum a ajuns Laszlo Tokes europarlamentar cu voturi de “unguri” din Braila, Tulcea si Galati?
Partidul Popular European a stiut si ca Monica Macovei a fost o veroasa procuroare comunista si, dupa 1990, activista Soros si membra fondatoare a asociatiei homosexualilor si lesbienelor – ACCEPT, fapt nedeclarat – in pofida Legii – in niciuna dintre Declaratiile sale de interese, nici de la Parlamentul European nici de la Ministerul Justitiei. De ce? Nu se mai potrivea cu directia sa de “dreapta imprejur”. N-as spune: si in 2011, Monica Macovei, altfel toata ziua si noaptea numai cu “dreapta” in gura, si-a aratat sustinerea fata de homosexuali si lesbiene, chiar la Marsul exhibitionistilor “GayFest”. Orice jurnalist cinstit poate gasi dovada “onorabilitatii” Monicai Macovei in Arhiva Judecatoriei Sectorului 2: conform Hotararii Judecatoresti nr. 6727/25.10.1996 a Judecatoriei Sectorului 2 Monica Luisa Macovei este membra fondatoare si de onoare a asociatiei homosexualilor si lesbienelor ACCEPT. Dar poate lui Traian Basescu tocmai asta i-a placut. Nu sustinea el in campania electorala din 2004 ca homosexualii ar trebui sa aiba dreptul sa se casatoreasca si chiar sa poata infia copii?! Curata dreapta popoluara! Pe langa aceasta, un jurnalist polonez de investigatii a informat Parlamentul European asupra unor fapte de coruptie desfasurate de Monica Macovei in Macedonia, pe cand era trimisa pe teava lui George Soros sa-i verifice republica impreuna cu… Vasilica Danilet.
Si, la ce a folosit Romaniei ca PPE a stiut toate aceste lucruri? La transformarea tovarasei, cu concursul securistic al lui Traian Basescu si Gyuri Soros, in gurista de serviciu a “anticoruptiei” care verifica acum tichetul candidatilor “popopulari”, vorba-ceea, din mana in mana pana in fund la controloare.
Cam atat despre “popularii” europeni si “popopularii” lor autohtoni.
March 10th, 2013 
VR 
Dupa parerea mea, aceasta emisiune se poate constitui in cel mai bun raspuns la atacul impotriva fundamentelor nationale intreprins de homosexualii si anticrestinii din Reteaua Deschisa Soros, infiltrati si in Ambasada SUA, atac care continua si astazi, chiar in acest moment, printr-o sfidare fara precedent a tuturor normelor de bun simt, diplomatie internationala si civilizatie europeana, intemeiata pe valorile crestinesti universal respectate.
PS: In perioada in care o parte a conducerii Muzeului Taranului Roman (MTR) se dadea la fund, pentru a nu raspunde civilizat si clar la intrebarile firesti ale societatii civile crestine legate de parteneriatul civil strans unit al MTR cu organizatiile homosexualilor si ale extremistilor autonomisti din Romania (Accept si Reteaua Deschisa Soros), o Fundatie cu nume crestinesc organiza la MTR o lansare de carte. Chestionata asupra pozitiei privind derularea manifestarilor homosexuale de la MTR, Fundatia in cauza, dupa cum puteti vedea din imaginea alaturata, a bagat nasul in rana, preluand modelul masonelului Virgil Nitulescu. Nici ulterior, cand scandalul de la MTR s-a amplificat, fundatia “crestina” nu s-a alaturat protestelor celor peste 40 de organizatii ale societatii civile crestine. Pozitia si postura “calduta”, conform clasicului “cu fundul in doua luntri”, a fost preferata de ONG-ul respectiv, autointitulat “Sfintii inchisorilor”.
In cazul de fata, profitorii batranului martir s-au gandit sa-l incadreze la conferinta cu pricina, ca intr-o adevarata incununare a Experimentului Pitesti, cu “reprezentantii de seama” ai noilor gardieni ai gandirii, continuatori ai misiunii agentilor care il inconjurasera pe bietul Constantin Noica la Paltinis: slujnicuta “Maestrul” de la GDS si NEC Andrei Plesu, Razvan Codrescu, alias Vasile Adolf Marian – vedeti aici pozitia ultimului secretar al lui Corneliu Codreanu, profesorul Duiliu Sfintescu despre el -, cu o oarecare larva pe numele ei Sorin Lavric, servul infatuat si sedus falamente al navetistului comunism-capitalism si profitor al tuturor regimurilor Gabriel Liiceanu, alias Marcello aka Siegfried zis “LULU”, si cu binecunoscutul Dan Puric aka “CRISTIAN”. Cand il ai pe Nicolae Purcarea ce pot sa mai adauge la spusele lui, despre inchisorile-manastiri si celulele-chilii, un Puric, un pseudonim pseudopublicist si un lustragiu de serviciu al lui Liiceanu?! Au stat vreo clipa cei trei in celule ca sa poata vorbi alaturi de Nicolae Purcarea? Priviti-i in fotografia de aici, din timpul operatiunii de furt de harisma si, totodata, de maculare a memoriei si luptei lui Nicolae Purcarea. Mai e nevoie de vreun comentariu?
VIDEO: Eleonora Cioran despre Gabriel Liiceanul lui Lavric. Despre Plesul intelectuanalului impenat adolfit, cred ca articolul privind apartenenta familiei sale la Securitate – DIE e suficient. Mai este de amintit:
Posted in 
Tags: 
