„Cuvântul Libertăţii”, primul cotidian din regiunea Oltenia, în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Baroul Dolj şiEditura RAO, organizează, la Craiova, lansarea volumului „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, al istoricului american Larry L. Watts. Prezentarea cărţii va fi urmată de o dezbatere şi o conferinţă de presă, care vor fi susţinute de autor. Evenimentul va avea loc miercuri, 11 aprilie 2012, ora 12.00, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova.
O organizatie fantomatica care face parte din bandele de scandalagii ale “societatii in civil” antrenate de brigadierul-sef Mircea Toma face, din nou, tam-tam, privind cu jind la poarta noua a CNSAS-ului.
Ceea ce se fac ca nu stiu noii agitatori ai steagului rosu este ca Legea CNSAS a fost schimbata inca de la infiintare, in complicitate cu Horia Roman Patapievici si Constantin ‘Ticu” Dumitrescu, pentru a li se permite celor doi corifei care si-au schimbat cravatele rosii direct cu carnetul PCR sa-si ocupe fotoliile de ministri secretari de stat. Daca ar fi fost animati de pretinsele lor acte de curatire “spirituala” primul pe care ar fi trebuit sa-l aiba in vizor militienii lui Soros (organizatia este sponsorizata din Fondului privat sorosist care imita prin titulatura o organizatie “oficiala”, recte CEE Trust) ar fi trebuit sa fie insusi raposatul “Ticu” Dumitrescu, distrugatorul AFDPR si agentul lui Virgil Magureanu si al “societatii in civil” in CNSAS, nu in ultimul rand singurul fost detinut politic voiajor decorat de Nicolae Ceausescu ca “fruntas in intrecerea socialista” (Vezi Civic Media – Fata ascunsa a lui Constantin Ticu Dumitrescu). In schimb, aceeiasi militieni, cu Mircea Toma in capul la toata tarasenia, s-au dat de ceasul mortii cand a fost numit acelasi Corneliu Turianu la CNSAS, dand ton la vremea respectiva primului atac “civil” public la adresa lui Traian Basescu, huiduit pe treptele CNSAS in 2006 de cei cativa agitatori de profesie.
“Avem o forta de munca stabila; avem, mai cu seama un nucleu de comunisti care se bucura de stima, de ascultare, sint urmati in toate actiunile si sint oameni de actiune.” – afirma “cu tarie” Ticu Dumitrescu, “in exclusivitate”, pentru organul PCR Scanteia. Militienii de azi, saracii, aveau bulanele infipte in ochi, urechi si, mai ales, in gura, de nu au putut comenta nimic pe marginea acestui “eveniment epocal” de pe “santierele patriei”. Si asa au ramas pana astazi. Basescu, pus in fata mizeriilor lui Toma si ai lui, a replicat la momentul potemkiadei anti-Turianu destul de scurt: “Ticu Dumitrescu pozeaza in “sfant al luptei anticomuniste”, dupa ce a primit in timpul regimului comunist Ordinul Muncii Clasa a Treia din mana lui Nicolae Ceausescu”. “Militienii” nostri au inghitit-o doct, ca si in cazurile deja clasice ale lui Plesu si Dinescu. Pana acum. Cand fac, din nou, “revolutie”. Pretextul: schimbarea CNSAS in baza unui asa-zis “Raport” la fundul caruia s-a intins o dara lunga de semnaturi ale unor “lideri de opinie”, “adevarati oameni de bine”, ai “societatii civile”.
Motivul real e cat se poate de trivial: fratele geaman al “liderului” “Militiei spirituale” vrea si el un loc caldut la CNSAS. Si cum Crin Antonescu, putin obosit, a refuzat sa-l sustina pe lidericiul nostru de serviciu, acum baietii cu “no-ni” – “no-ni” la cap vor sa-l dea jos pe profesorul univ dr Corneliu Turianu ca sa-i ia ei locul. O ordinarie, dupa cum le e si originea. Sa mai amintesc ca baietasii de la periferia societatii civile se pot lauda in cariera lor de “komisari” “civici” cu “deconspirarea” fotbalistului… Gica Popescu?!
Ca unul care am avut destule meciuri cu CNSAS, pe motive de principii nu de pielea scaunului din Colegiu, mi se pare de-a dreptul jenant si – as folosi cuvantul care-i caracterizeaza – jegos demersul brigazilor rosii ale “societatii civile” Soros. Asa ca public cu placere raspunsul profesorului Turianu la imprecatiile micutilor profitori si sefi de detasamente pentru “salvarea” Rosiei Montana si a rezervatiei de kaghebisti din Romania. Si pentru ca unul dintre ei sugereaza pe deasupra ca nici numirea lui Dragoş Petrescu (propus de Administraţia Prezidenţială) nu intruneste conditiile legii pentru ca domnia sa nu ar proveni din sanul societatii civile, le dau un sfat: sa aiba grija ce-si doresc! Sa nu le vina pe cap unul care face parte din vreo 10 organizatii ale societatii civile si ii stie ca la raze X, RMN si PET pe toti cei ce constituie cancerul societatii romanesti de azi (si nu numai).
Sub lozinca Ne pregatim de ocuparea CNSAS-ului folosita de „presedintele” Militiei Spirituale, Mihail Bumbes, pentru instigarea la desfiintarea Colegiului CNSAS, se ascunde de fapt interesul infiltrarii in Colegiul CNSAS a candidatului PNL pentru acest Colegiu, Alexandru Muraru[1], care este de fapt fratele geaman al lui Andrei Muraru, membru activ al Militiei. Altminteri, mi-e foarte greu sa inteleg propunerea de desfiintare a Colegiului CNSAS cand unul dintre initiatori urmareste sa obtina un loc acolo.
A existat însă în hotarele acestui dialog de două ore cu Traian Băsescu şi un moment care ar fi meritat din partea presei o minimă atenţie: Cel în care preşedintele mi-a făcut cadou cartea găsită de mine, înainte de intrarea în direct, pe unul dintre rafturile dulapurilor din încăpere. Excepţie făcând Victor Roncea, nici un alt membru al breslei n-a avut curiozitatea să afle despre ce carte era vorba.
Credibilitatea presei tine de credibilitatea ziaristului si a mesajului sau. O profesie care in Romania de dupa 1989 este mult licitata si solicitata. Imediat dupa Revolutie, la chioscurile de ziare erau cozi, in 2007 romanii erau europenii care se incredeau cel mai mult in presa scrisa si tv, in 2008 mass-media era la noi institutia cea mai credibila. Dar in iunie 2011, profesiile cele mai onorabile erau, pentru publicul romanesc, pompierii, armata, profesorii, postasii si doctorii. Ziaristii veneau pe locul 6.
Conform surselor Ziaristi Online din postul B1 TV, emisiunea LA TAIFAS CU ION CRISTOIU de sambata, 31 martie a.c., orele 23.00, va avea ca subiect Cetatile Romanesti de la Nistru – “pumnii stransi ai Europei crestine”, “pintenii lui Stefan cel Mare la Nistru si Marea Neagra”. Emisiunea poate fi vizionata in direct si online, la adresa b1.ro/live. Invitati: cunoscutul analist Corneliu Vlad, unul dintre putinii ziaristi, de fapt chiar foarte putinii romani care au reusit sa intre in Cetatea Tighinei – in prezent baza a fostei Armate Rosii in Transnistria deghizata in “trupe pacificatoare” – si directorul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni Radu Cosma, care a batut la pas drumurile spre celalalte cetati ale armaturii Romaniei Mari, Hotin, Soroca, Orhei, Cetatea Alba, Tetina si Chilia, ultimele doua aflate in stadiu de distrugere maximala, conform relatarilor de la fata locului. Maestrul Ion Cristoiu va prezenta si un film documentar inedit despre cetatile lui Stefan. O selectie foarte interesanta despre cum arata cetatile romanesti aflate acum pe teritoriul Republicii Moldova si a Ucrainei si cum aratau alta data poate fi gasita la Basarabia-Bucovina. Info, un Portal interactiv de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc. Iata numai cateva titluri, insotite de sute de fotografii si cateva filmari recente:
– CETATEA HOTIN: 21 Foto, Video, Harta, Istoric, Poveste – Cetatea Hotinului – cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, face parte din şirul de cetaţi, care au stat ca nişte pietre de hotar la malul Nistrului.
– CETATEA ALBA: 20 Foto, Video, Harta, Istoric, Poveste – Pe vremurile domnitorului moldav, cetatea de la Dunăre era considerată unul dintre bastioanele importante ale creştinătăţii şi una dintre cele mai importante fortăreţe ale Moldovei. Acum, la câteva sute de ani după, de stăpânirea lui Ştefan cel Mare nu-ţi mai vorbesc decât cel mult pietrele. Istoria s-a rescris la Cetatea Albă.
“Ridicate la Hotin, Soroca, Tighina şi Cetatea Albă, cu scopul de a sluji, ca dig, împotriva revărsării tătarilor, aceste ziduri de un pitoresc remarcabil se oglindesc, tăcute, în apa Nistrului, înălţându-şi jgheaburile ca nişte pumni strânşi ai Europei” – Octavian Goga
CHILIA: 25 Foto, Video, Harta, Istoric, Poveste – Cetatea lui Ştefan, din care a mai ramas un turn parasit si distrus aflat in curtea unui fabrici ucrainene si ajuns latrina si adapost pentru capre, avea un zid de incintă cu patru turnuri la colţuri, unele pătrate, altele rotunde şi era împrejmuită cu un şanţ. În interior, se afla o mică fortăreaţă, care reprezenta, probabil, prima formă a cetăţii.
Intre cele doua razboaie mondiale, din vechea cetate Tetina mai ramasesera zidurile de fundatii ale unui turn de aparare, ancorate pe un pinten de stinca, care si acestea au disparut dupa anul 1945, pe timpul ocupatiei sovietice, si dupa 1991, a celei ucrainene, cind a fost construit turnul releu de televiziune amplasat in acel loc. Astazi, in suburbia Rosa/Rosia a orasului Cernauti, locuitorii nu mai stiu ca ar fi existat o veche cetate la Tetina.
Fostul informator al Securitatii si beneficiar al unor stipendii MAE si ICR Andrei Corbea Hoisie s-a gandit, ca de la turnator la turnator, ca Catrinelei Plesu, fosta informatoare a DIE si actuala directoare ICR, nu ii strica o mentiune “de bine” in “presa culturala”. Si a si facut-o. Ca de la dreptaci la dreptaci, cum sunt – n-asa?, vorba lui Brucan – domnii ICR-isti, turnatorul Hoisie, care a oripilat-o prin prezenta lui intr-un program ICR in Germania pe laureata Nobel Herta Muller (vezi Dosarul de Presa mai jos), s-a gandit ca e bine sa-l invie in “presa culturala” pe ideologul marxist Walter Benjamin, tradus “atat de reusit” de sotia lui Andrei Plesu (alt mare “dreptaci”) cu “Iluminarile” lui. Ce pot sa mai spun? “Traiasca Lupta pentru Pace!”, vorba altui mare dreptaci si “detinut politic” de la Banca de Stat a RSR, tatal celui mai mare dreptaci malahian-cultural al Romaniei, pe care teologul Bogdan Duca (doctor in Stiinte Politice) îl acuza de “lipsă de caracter şi ticăloşie”.
“Dialectica în suspensie”
Andrei Corbea
“N-a sosit încă, oare, în cultura română, „momentul“ pentru Walter Benjamin? În 1990, cînd încercam să găsesc un editor pentru traducerea Dialecticii Iluminismului a lui Horkheimer şi Adorno, reacţia a sunat sentenţios: nu-i încă momentul! Era, din plin, „momentul“ lui Heidegger, care, la drept vorbind, venise, paradoxal pentru diformitatea ideologiei dominante, deja în anii ’80. Marxistul Benjamin, cel din traducerea de pionierat a lui Dieter Fuhrmann a Operei de artă în era reproductibilităţii ei tehnice, apărută în anii ’70 în Secolul 20, n-a impresionat pe atunci aproape pe nimeni, iar transpunerea în româneşte din 2002, pe cît de ambiţioasă, pe atît de reuşită, a Iluminărilor de către Catrinel Pleşu a avut parte nu mai mult decît de o primire politicoasă. (…) ” (Observator cultural, Nr. 353 / 9-15 februarie 2012)
Doi membri GDS – turnatori cu staifsi bursieri ICR
“Antohi este chiar unul dintre cei trei conducători ai evenimentului. La o privire superficială, individul dă dovadă de o carieră academică de poveste, fiind şi implicat social. Ultima oară a predat la Central European University din Budapesta, universitate întemeiată de George Soros. Antohi a fost chiar în boardul instituţiei si al Fundatiei Soros. În toamna lui 2006, cînd mass-media pregăteau demascarea colaborării lui cu Securitatea, el a venit în întîmpinarea denunţării publice printr-o scrisoare deschisă, în care recunoştea povestea turnătorului „Valentin“. În dezbaterea ce a urmat, a ieşit la iveală că filozoful Horia-Roman Patapievici – care pînă în 2005 fusese membru al directoratului CNSAS – ştia deja din 2002 de trecutul ascuns al lui Antohi. Astăzi, Patapievici conduce centrala Institutului Cultural Român din Bucureşti, patronînd astfel întrunirea de la Berlin. La scurt timp după demascarea lui Antohi, s-a dovedit că acesta îşi asuma un titlu de doctor pe care nu-l obţinuse niciodată, în orice caz nu la Universitatea din Iaşi, aşa cum pretindea. În Berlin, Sorin Antohi trebuia să ţină trei prelegeri.
Andrei Corbea-Hoişie, deţinător al Premiului Herder în anul 1998, a fost ultima oară ambasador al României la Viena. Acolo, după retragerea forţată din postul de diplomat, este profesor invitat de romanistică. Individul versatil, care se bucura de un statut special sub Ceauşescu, ceea ce îi permitea efectuarea a numeroase călătorii în străinătate, a fost şi el activ în cadrul Securităţii. Sub pseudonimul de colaborator „Horia“, el a spionat opoziţia intelectuală din Iaşi. Printre cei vizaţi se numără şi proeminentul critic literar şi oponent al regimului, Dan Petrescu, la a cărui discreditare operată de serviciile secrete Corbea-Hoişie a luat parte: s-a încercat defăimarea lui Petrescu, un liberal incomod, drept extremist de dreapta. În aprilie 2007, cînd CNSAS şi-a pronunţat verdictul unanim, care îl numea pe Corbea-Hoişie drept colaborator al poliţiei politice, acesta nu a obiectat în nici un fel. Dovezile erau apăsătoare.”
Scrisoarea Hertei Muller catre Patapievici in cazul Hoisie – Antohi
Dragă Horia Patapievici,
Aşa cum se poate observa din programul Institutului Cultural Român, la Academia de vară a ICR Berlin, care va avea loc în această lună, vor veni Andrei Corbea-Hoişie şi Sorin Antohi. Antohi este chiar „directorul“ acestui colocviu.
E scandalos că România se prezintă în Germania cu aceste persoane, care în timpul dictaturii au colaborat cu serviciile secrete române. În Germania s-a discutat ani de zile în legătură cu problema turnătorilor Stasi, cu consecinţe pe toate planurile: foştii turnători nu pot avea funcţii în universităţi, în presă şi în instituţii culturale.
“APELUL NATIONAL PENTRU SALVAREA CASEI MIHAI EMINESCU” DE LA MANASTIREA VARATEC AL MAICII BENEDICTA – ACAD ZOE DUMITRESCU BUSULENGA
“Timp de 15 ani, pana la savasirea sa din lumea noastra, Mihai Eminescu s-a refugiat adesea in linistea Sfintei Manastiri Varatec, atmosfera din si din jurul acestui lacas fiindu-i benefica poetului pentru creatie si, multa vreme, pentru un plus de echilibru sufletesc. Pentru a sta cat mai mult la Varatec, poetul a inchiriat, incepand din 1874, asa cum arata documentele, o casa anume, de la proprietara sa, Maica Asinefta Ermoghin. Aceasta casa, in care au inflorit atatea ganduri si versuri nemuritoare ale poetului nostru national, se afla azi intr-o deplorabila stare de ruina. Sesizand pericolul disparitiei unei pretioase marturii – Mitropolia Moldovei si Bucovinei si Fundatia Culturala Lucretius (cu sediul in Bucuresti!), prin binecuvantarea I. P. S. Dr. Daniel Ciobotea, lanseaza “Apelul National pentru Salvarea Casei Mihai Eminescu” din incinta Sfintei Manastiri Varatec”.
La Apelul pentru Salvarea Casei Eminescu de la Varatec s-au mai alaturat si Arhim. Teofil Paraian, Arhim. Mina Dobzeu (crestinatorul, in inchisoare, al eseistului Nicolae Steinhardt), Arhim. Ioan Iovan, Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim. Justin Parvu (Parintele care a calugarit-o pe Maica Benedicta – Zoe Dumitrescu Busulenga), Pr. Constantin Galeriu, I. P. S. Antonie Plamadeala, Acad. Zoe Dumitrescu – Busulenga, Acad. Constantin Ciopraga, precum si importante institutii mass-media. (Curierul National, 24 iulie 2002)
Marturia Maicii Eufrosina Jescu
“In primavara anului 2002, cand s-a intors Maica Benedicta de la Bucuresti, mi-a zis ca este foarte bucuroasa pentru ca a venit la ea, la Bucuresti, un grup de tineri impreuna cu Domnul Fabian Anton si au rugat-o sa fie de acord – si alaturi de ei, la renovarea casei Mihai Eminescu din Manastirea Varatec. I-au adus si acte doveditoare precum ca Maica Stareta Iosefina Giosanu si IPS Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, au acceptat renovarea casei Mihai Eminescu. Maica Benedicta s-a oferit sa-i ajute si a mai spus ca a mai rugat-o in anii din urma si pe Maica Nazaria, iar ea a spus ca “nu sunt de acord autoritatile sa se reconstruiasca aceasta casa”. A mai rugat-o si pe Maica Onufria si a spus ca este “de acord, dar mai tarziu”. Iar cand a auzit ca Maica Stareta este de acord si IPS Daniel de asemenea, nu mai putea de bucurie.
Bombardarea Iugoslaviei a inceput in urma cu 13 ani, pe 24 martie 1999 si a durat pana in 10 iunie 1999. Pentru prima oara de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, o capitala europeana era bombardata aerian, cu tot cu civili. Graficianul Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane, a fost acolo. Alaturi de cativa ziaristi “nebuni”: Mile Carpenisan, Sorin Bogdan, George Roncea. Si a transmis proteste artistice si articole pentru “Cotidianul”, al carui director de atunci, Ion Cristoiu, a fost singurul sef de gazeta din Romania care s-a deplasat, la randul sau, la fata locului, sub bombe. O parte din ce a trait Eugen Mihaescu la Belgrad este infatisata in randurile de mai jos, extrase din fenomenala marturie a artistului, cuprinsa in volumul memorialistic “Intre linii“, aparut la sfarsitul anului trecut la Editura RAO. Ziaristi Online a cules cateva dintre desenele si colajele lui Eugen Mihaescu si le prezinta intr-un clip ce contine o coloana sonora autentica din timpul bombardamentelor de Sfintele Pasti de la Belgrad.
A doua zi, Brucan m-a rugat sa-l insotesc la o intrunire a Grupului de Dialog Social. Tocmai le aprobase preluarea palatului pe care il renovase cu mare grija Nicusor Ceausescu. In imobilul din Calea Victoriei se adunase toata floarea intelighentiei romanesti. Erau acolo Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Stelian Tanase, Gabriel Andreescu, si Radu Filipescu.
Cu câteva luni înainte de defectiunea lui Pacepa, la începutul lui martie 1978, comandantul Armatei a II-a române si seful garnizoanei Bucuresti, generalul Nicolae Militaru, a fost prins pe când încerca sa predea materiale strict secrete serviciilor de informatii militare sovietice. Mai tarziu a fost implicat intr-o retea GRU alaturi de generalii Ion Ionita, fost ministru al Apararii, Marin Pancea, Nicolae Pletos, capitanul de rangul unu Nicolae Radu si Virgil Magureanu.
Recent, dl Vladimir Tismaneanu l-a amenintat pe profesorul Dinu C Giurescu, reputat istoric si academician, din motive legate de legaturile bloggerului de la Washington cu “transcedentalul” Andrei Plesu si “defectorul” Ion Mihai Pacepa, un agent KGB dovedit chiar in gata sefului CIA. Imediat, scos de la formol, “defectatul” a inceput sa miste, dand din maini intr-o revista online de peste ocean, cu un articol rasuflat despre Vladimir Putin si KGB. Pacepa a descoperit, iata, apa calda in care s-a imbaiat 27 de ani. Articolul de cateva zeci de randuri este preluat insa, imediat, de trustul la care presteaza Andrei Plesu, “Adevarul” KazMunaiGaz, care, fara a prezenta sursa anodina a postarii lui Pacepa, il prezinta ca pe un “mesaj” venit din neant, cam ca cele primite de la ayatollahii Al Queda. Cu surle si trambite, “Adevarul” lui Patriciu si Plesu publica “dezvaluirile” ca “Putin este KGB-ist” cu titluri de-o schiopa, fragmentand un biet articolas in cateva episoade “fulminante”, din care aflam, printre sughituri de ras, ce au in cap ziaristii de la scoala ajutatoare a lui Patriciu. Citam: “Ion Mihai Pacepa, fostul director adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din România comunistă, a dezvăluit, în mesajul său „Ţarul Putin” că odată cu instalarea lui Vladimir Putin la Putere în 1999, Rusia a fost condusă de KGB”. Extraordinar! Si noi care credeam ca Rusia e condusa de CIA! Noroc cu ayatollahul Pacepa si farfuriile lui zburatoare! Titlul “Adevarului”: “Dezvăluirile lui Pacepa II: KGB este statul, iar Vladimir Putin este KGB”
Motivul imprastierii bombelor cu nechezol ale lui Pacepa are insa si o baza serioasa. In fata adevarurilor scrise si publicate in ultima perioada despre trecutul sau real, cu titluri ca “LARRY L. WATTS DESPRE PACEPA-KGB (I)” si “PACEPA-KGB II. Dezinformarile lui Pacepa, demascate de istoricul Larry Watts si serviciile de informatii ale SUA”, reteaua post-sovietica din Romania s-a activat si a considerat ca este cazul sa infunde articolele istoricului american larry Watts – care contin reale dezvaluiri inedite probate cu sute de documente desecretizate – cu alte titluri similare, folosind puterea de indexare a colosului cu labute de lut care este ziarul “Adevarul”. Observati similitudinea titlurilor si a cuvintelor-cheie alese. Pana una-alta nu le-a iesit figura, conform Google. Si nici n-o sa le iasa. Dar asa se explica si atacul visceral al lui Tismaneanu la academicianul Giurescu, care considera ca profesorul Watts este “un deschizator de drumuri care descifreaza ca razboiul împotriva României este o realitate”. Iar profesorul academician Florin Constantiniu afirma despre lucrarea “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” ca “distanta e enorma între cartea lui si cei care aici, la noi în tara, confunda cercetarea istorica cu un fel de rechizitoriu permanent!”. Iar academicianul Dan Berindei afirma ca Larry Watts “a venit cu o contributie foarte importanta, care ofera o imagine extraordinara a tesaturilor din lumea nevazuta a informatiilor, deschizându-ne drumul prin acest hatis”. Dvs cam pe cine ati alege, drept garanti stiintifici ai Istoriei Romaniei: pe Tismaneanu, Plesu si Patriciu sau pe Giurescu, Constantiniu si Berindei? (V.R.)
PS: Azi, numai pe Ziaristi Online: PACEPA-KGB III – Extrase in premiera din volumul II al cartii de istorie secreta “Fereste-ma, Doamne, de prieteni!”
Certificatul de garantie al istoricilor romani si Video cu alocutiunile lor laZiaristi Online
La nedumeririle unui mai tânăr prieten, scrisoare deschisă jurnalistului Victor Roncea
de IOAN TALPEŞ
M-ai întrebat cu o insistenţă demnă de altă cauză :
– de ce insist pe grupurile oligarhice şi complicităţile lor economice şi politice?
– de ce sunt atât de dur atacat de foştii securişti?
– de ce nu-i menţionez, de ce nu-i deconspir pe securiştii din viaţa politică şi pe jefuitori averii publice?
Te înţeleg şi îţi respect preocupările. Am să încerc să-ţi răspund pornind chiar de la faptul că pentru mine nu există situaţie mai onorantă decât aceea în care mă aflu; fără acces la cotidianele şi televiziunile importante, inclusiv la cele de stat, supus celor mai murdare alegaţii.
Şi – pentru a nu părea neargumentată ca o simplă declaraţie această „mândrie” a mea – voi începe, înainte de toate, prin a-ţi face câteva precizări considerate şi de mine necesare.
Pentru început, nu pot să nu fac referire la un caz recent, cu trimitere directă la tot ceea ce reprezintă pe şi de fond cauzele oricărei preocupări, ca şi argumentele răspunsului.
Este vorba de „exerciţiul” pe care ni-l propunea – şi mie şi Dvs. -d-nul Mihai Iacob, în articolul publicat în „Curentul” din 25 august 2008: „Tartorii tenebrelor – Măgureanu şi Talpeş”.
Să acceptăm „exerciţiul” acesta pentru început şi pentru că se constituie într-un exemplu de reprezentare pentru unii dintre cei care se numără, după părerea mea, printre artizanii unui joc fabulos în care ne-am aflat sau ne-am angajat, conştient sau nu, fiecare dintre cei care ne-am considerat cetăţeni ai României. Desigur am ales acest „exerciţiu” nu numai pentru că face parte dintre atacurile recente care mi-au fost adresate, ci şi pentru că ne oferă şansa abordării altor cazuri şi situaţii generate de aceleaşi grupuri de interese.
Fiind hotărât să mă însoţeşti în acest demers, te avertizez că, încă de la prima frază a articolului – asumat cu eleganţă şi în spiritul unei înalte deontologii de către cunoscutul ziarist, domnul Mihai Iacob (la origine militian si sursa) – nu ar fi bine să trecem peste expresia „personaje de catacombă” cu referire la Ioan Talpeş şi Virgil Măgureanu.
O astfel de expresie, cred că suntem de acord, nu putea fi proprie unei personalităţi de nivelul domnului Mihai Iacob, cunoscut pentru eleganţa, educaţia, integritatea şi moralitatea ce-l situează (nu numai datorită dosarelor penale) în panoplia celebrelor personaje post-revoluţionare ce populează topurile româneşti, în special cele politice, economice şi financiare.
La aceasta se mai adaugă, imediat, fraza devenită chiar antologică: „Curajoşi, tartorii tenebrelor de la Cotroceniul «cârpei kaghebiste» Ion Iliescu şi-au dat încă o dată mâna – de data aceasta peste mormântul unuia dintre cei mai respectaţi ofiţeri ai sistemului de siguranţă şi apărare naţională”.
Mi-am zis „măi să fie”, cui să fie specifice asemenea „tehnici” şi „practici”. Să ne aflăm din nou în faţa limbajului lozincilor şi urletelor „revoluţionare” din anii `90?
În rândurile următoare aveam să aflu şi această „enigmă”. „Mai mulţi foşti ofiţeri superiori ai SRI şi SIE ne-au contactat la redacţie”. N-am mai avut nici un dubiu: nu era vorba – dragul meu prieten – de ofiţeri ai SRI şi SIE, ci de securişti sadea care n-au înţeles niciodată ce trebuie să reprezinte cele două noi instituţii, înfiinţate după decembrie 1989, discreditându-le şi întârziindu-le evoluţia democratică.
Amintiţi-vă de „valul” celor care i-au schimbat într-o sarabandă nebună pe „ceauşiştii naţionalişti” în decembrie 1989. Nu există decât foarte puţini aceia care nu pot fi documentaţi cu dependenţe faţă de personaje puse la naftalină în anii ’80 pentru subordonări sovietice.
Astăzi, nu mai este secret pentru nimeni faptul că decembrie 1989 şi consecinţele acelor evenimente au avut cauzalitate directă în detenta intervenită între Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii.
“Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…” a devenit în ultimele luni cartea cea mai comentată în România. După ediţia în limba engleză, tipărită în 2010, a urmat şi traducerea în limba română, datorată Editurii RAO, lucrarea istoricului american având astfel un drum larg deschis spre public. Nu doresc ca aceste rânduri să fie o recenzie a cărţii, ci îmi permit câteva comentarii la felul în care este ea preluată sau interpretată. Subtitlul care face şi mai penetrant mesajul autorului – Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, lasă să citim “cheia” în care sunt acceptate cu entuziasm sau respinse cu vehemenţă informaţiile cuprinse în substanţialul volum. De aceea nu surprinde cât de tranşanţi sunt mai ales cei care vor să minimalizeze demersul istoricului american şi să contorsioneze până la caricatură şi denigrare afirmaţiile şi comentariile autorului. Am avut ocazia să asist la discuţii aprinse, purtate de persoane care au suficiente informaţii despre “războiul secret” purtat împotriva României, care din motive biografice sau apartenenţa la instituţii vizate, citate şi fişate se arată net împotriva adevărurilor reieşite din documente de necontestat. Sunt suficient de mulţi istorici români care şi-au făcut “opera” din interpretări dirijate ale evenimentelor din anii “Războiului rece” impus României de aliaţii din Tratatul de la Varşovia care sunt puşi acum în posturi delicate de documentele şi comentariile aduse în circulaţie de Larry Watts. Poziţiile lor morale şi “ştiinţifice” sunt serios zdruncinate. De altfel, unii care au câştigat nu doar poziţii, ci şi mulţi bani din postul de demolatori ai istoriei recente, sunt în pericolul de a cădea de pe soclu. Alţii au motive personale în a minimaliza, persifla şi deturna “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”. În acest caz delicat se află Vladimir Tismăneanu, probabil surprins să afle că tatăl lui primea cea mai mare soldă în anii de dinainte de 1944, când se afla la Moscova, la Komintern. Ca atare, o puzderie de articolaşe strecurate pe sub uşile unor redacţii fără suflu, semnate de anonimi, par scrise de aceiaşi mână “indignată”. Cartea este greu înghiţită şi de spionii români care şi-au trădat ţara, trecând cu arme, bagaje şi secrete în tabăra spionajului Occidental. Surprinzător, semne de întrebare asupra motivaţiei gestului “defectării” apar când afli că mulţi spioni erau racolaţi de serviciile de informaţii sovietice şi plecau la ordin. Trădarea lui Pacepa, dar şi ale altor “reabilitaţi” de după 1989 pot fi interpretate şi în acest sens.
Cum, la fel de supăraţi pe Larry Watts par să fie şi cei care au reprezentat în acei ani agentura ruşilor în România pe care Ceauşescu a izolat-o, dar nu a anihilat-o.
Dar, evident, cel mai greu cade lucrarea în curtea serviciilor de informaţii, inclusiv a celor româneşti, ale căror decizii au fost “captate” în multe perioade de spioni ai URSS, Ungariei şi RDG. Cârtiţele din serviciile americane, engleze, franceze, vest-germane pe care le manevrau interesele URSS aveau şi “sarcini” exprese pentru izolarea României, minimalizarea sau punerea la îndoială a politicii de independenţă faţă de Moscova. Detaşamentul de diversiune care are ca obiectiv demolarea cărţii lui Larry Watts are aşadar suficiente trupe şi uniforme. “Tactica” criticilor din România este clară: nu interesează fondul lucrării ci aspecte care încearcă să vulnerabilizeze autorul şi pe cei care sprijină difuzarea şi comutarea ei. Mai nou, ţinta au devenit Mugur Isărescu şi Banca Naţională a României, care au găzduit în cadrul manifestărilor culturale lansări ale volumului. Cei care doresc să pătrundă în detaliile unei epoci care a avut şi lumini şi umbre şi nu se feresc de adevărurile ei, multe surprinzătoare, nu au a se teme de Larry Watts.
April 6th, 2012 
VR 
Posted in 
Tags: 
