Posts Tagged ‘Moscova’

“Daţi Tezaurul înapoi! Daţi înapoi Moştenirea Gojdu!” – Totul despre noul Dosar al Tezaurului României de la Moscova într-un interviu de Victor Roncea pentru BURSA cu istoricul Cristian Păunescu, membru al Comisiei româno-ruse pentru Tezaur și consilier al Guvernatorului BNR

Dosarul de documente istorice recuperat de serviciile speciale române anul trecut, după ce acesta ar fi stat ascuns timp de aproape 70 de ani în peretele dublu al unui scrin care i-a aparţinut funcţionarului BNR Nicolae Roşca va fi prezentat, pentru prima dată, astăzi şi mâine, de către Banca Naţională a României (BNR) . Dosarul cu numărul 17416, cu un conţinut de 284 de pagini, între care se află şi un Raport către Mareşalul Antonescu cu inventarul Tezaurului, prezentat de BURSA în facsimil, este fratele Dosarului BNR 17415 – “Tezaur Moscova”, deschis în 1916 şi transmis cu sfinţenie de Guvernatorii Băncii unul altuia de peste un secol. La simpozionul anual de istorie şi civilizaţie bancară, “Cristian Popişteanu”, ediţia a XXVII-a, cu tema “Tezaurul BNR evacuat la Moscova – un bilanţ istoriografic şi un studiu de caz”, vor prezenta lucrări academicianul Ioan Aurel Pop, ultimul preşedinte al Comisiei româno-ruse pentru Tezaur, prof. univ. dr. Viorica Moisuc, specialistul nr. 1 în această problematică, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, primul preşedinte al Comisiei pentru Tezaur, prof. univ. dr. Ion Calafeteanu, istoricul Marian Ştefan, co-autor al mai multor lucrări de specialitate pe tema Tezaurului, împreună cu Cristian Păunescu şi Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, care promite să dezvăluie în amănunt istoria celui de-al doilea dosar al Tezaurului României evacuat la Moscova. La final va avea loc decernarea Premiilor anuale oferite de Fundaţia Culturală “Magazin Istoric” pentru cele mai importante contribuţii ale cercetării istorice din anul 2018.

Banca Naţională a României a sărbătorit pe 17 aprilie a.c. 139 de ani de la înfiinţare. Dintre aceştia, de peste un secol este deposedată de un bun naţional evaluat la circa 5 miliarde de dolari – Tezaurul de la Moscova. Am stat de vorbă despre acest subiect fierbinte cu istoricul Cristian Păunescu, membru în Comisia româno-rusă pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial, şi consilier al Guvernatorului BNR Mugur Isărescu. Cristian Păunescu împreună cu doamna Viorica Moisuc sunt consideraţi de profesorul Ioan Scurtu, primul copreşedinte al Comisei, drept cei mai buni specialişti ai problematicii Tezaurului. Domnia sa ne-a oferit detalii despre descoperirea relativ recentă celui de-al doilea Dosar de documente dispărut din Arhiva BNR, cu numărul 17416, care este fratele mai mic al celui cu numărul 17415, unde se află originalele Protocoalelor cu ruşii, din 1916 şi 1917, Dosar fotografiat şi prezentat în BURSA, în exclusivitate, încă din 2015.

Tot în exclusivitate pentru BURSA, Cristian Păunescu ne oferă Protocolul integral prin care reprezentantul Rusiei garantează returnarea Tezaurului României. În partea a doua a interviului veţi putea afla, între alte subiecte incitante, pentru aurul cui l-a asasinat Hitler pe Armand Călinescu şi ce s-a întâmplat cu cel mai bun cunos­cător din trecut al problemei Tezaurului, funcţionarul BNR Mihail Grigore Romaşcanu, închis de comunişti pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară, cât şi care sunt şansele reluării negocierilor cu Rusia. De asemenea, veți afla și câteva date despre istoria mai puțin cunoscută a României, starețul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, Gheron Netta, Patapievici, Hitler, Sima și Codreanu..

EXCLUSIV: PROTOCOLUL CU MOSCOVA“Vreţi Tezaurul, cedaţi Basarabia – asta ne-a transmis Rusia!” (I)

A consemnat Victor Roncea

Cristian Paunescu, consilier al Guvernatorului BNR. Foto: Victor Roncea

Reporter: Domnule Cristian Păunescu, sunteţi membru în Comisia de istorici, arhivişti, istorici de artă care studiază posibilitatea recuperării Tezaurului român de la ruşi. Din câte ştiu este o Comisie cam pusă pe butuci, rămasă fără preşedinte de când profesorul Ioan Aurel Pop a devenit preşedinte al Academiei Române. Ultima întâlnire, cea din 2016, s-a des­făşurat la Sinaia după o pauză de un deceniu iar următoarea trebuia să se desfăşoare la Moscova. Ce s-a în­tâmplat cu ea?

Cristian Păunescu: A fost anulată de ruşi, din motive ce ţin mai mult de serviciile speciale şi nu de noi. Noi suntem istorici. Ne veţi întreba ce fac aceşti istorici. Am făcut ce s-a putut. În primul rând – ştiu că ştiţi dar o spun pentru publicul larg – e foarte greu să negociezi cu Rusia. În al doilea rând e foarte greu să negociezi cu Rusia în condiţiile relaţiilor bilaterale româ­no-ruse actuale – scut, declaraţii nefericite etc. Şi trei, ceea ce nu prea se înţelege este cum funcţionează Rusia, respectiv faptul că cele două restituiri parţiale – din iunie 1935 şi iunie 1956 – au fost făcute de partea sovietică exclusiv pentru unele avantaje.

Reporter: Şi anume?

Cristian Păunescu: În 1934, Titulescu stabileşte relaţii diplomatice cu Rusia. Interesul lor era mare – aveau relaţiile diplomatice europene blocate, era un cordon sanitar în jurul lor; prin Titulescu li s-au deschis porţile. Au căpătat recunoaştere şi sub mască diplomatică au căpătat acces în exterior – toţi trimişii lor, diplomaţi, corespondenţi de presă etc. erau agenţi. Cohorte de agenţi au invadat cu acoperire legală Europa civilizată. Am reluat relaţiile, ne-au dat prima restituire. Nu era de mare valoare – dosare, hârtii de valoare devalorizate, bancnote care dispăruseră din circulaţie, în general aproape maculatură – dar ne-au dat, de exemplu, osemintele lui Dimitrie Cantemir. Toate lăzile erau violate, cum aţi scris într-un articol.

A doua restituire – 1956. Tot iunie. Ce se întâmpla? Se mişca Ungaria. Ruşii aveau date cu ce se petrecea la unguri. În octombrie a început revoluţia. Aveau nevoie de o Românie care să fie supusă, liniştită. Am avut şi noi o contribuţie – pe mână cu Rusia i-am acordat azil lui Imre Nagy. S-a dus acolo Valter Roman, tatăl lui Petre Roman, evreu ungur, născut în Oradea, vorbea nativ limba maghiară, împreună cu încă unul, Aurel Mălnăşan, şi aştia doi l-au convins pe Imre Nagy să vină în România. Exact ce-i învăţaseră ruşii. Ei se cunoşteau toţi de la Moscova, de la Internaţionala a III-a, hotelul Lux, de foarte mulţi ani. Au avut încredere ungurii. Naivi, au venit, au stat la Snagov, traducătoare era altă vorbitoare nativă, Ilona-Ileana Ioanid (a publicat şi o carte), au fost tratataţi cu şampanie, la început, apoi, după ce au fost storşi de informaţii, din ce în ce mai puţină libertate, anchete dure şi în final, după cum se ştie, au sfârşit spânzuraţi la Budapesta. Se poate spune că ce ne-a venit din Tezaur a fost o recompensă anticipativă – Cloşca cu puii de aur, 18 kg de aur, 120 de picturi Grigorescu, colecţia de medalii a Academiei Române, nişte bijuterii. Apoi l-au plimbat pe academicianul Oprescu la Moscova şi ne-au scos ochii. Aceste acte, cele două restituiri, au fost strict conjucturale. Însă să spunem că ne-au ajutat în negocierile cu ruşii, pentru că le-au demontat argumentele lor false – aceleaşi, la orice lider rus, ţarist, sovietic etc. – că n-au auzit de Tezaur. Când erau întrebaţi la întâlnirile bilaterale ce e cu aurul românesc, toţi ziceau la fel: “e prima oară când aud de această problemă” sau “nici nu ştim dacă a existat sau mai există”. Şi-atunci cum şi din ce ne-aţi restitut oficial şi parţial?

Reporter: Bun, şi după 1956 ce s-a întâmplat, de ce n-am mai primit nimic?

Cristian Păunescu: După “56, tânărul Ceauşescu, venit la putere după moartea lui Dej, în martie “65, pune şi el pe tapet situaţia Tezaurului, destul de vehement, în septembrie, la Brejnev, unde se duce cu întreaga conducere. Problema ţine de evoluţia ulterioară a relaţiilor româno-ruse, problemă pe care o abordează foarte bine istoricul american Larry Watts. Discuţiile cu Brejnev sunt memorabile. Le-am publicat şi noi, după doamna Mioara Anton, le-a publicat şi profesorul Gheorghe Buzatu. Ce mai adăugăm noi în lucrarea noastră sunt detalii despre Operaţiunea Neptun, cu aurul de la Tismana, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Reporter: Tezaur salvat între alţii – în primul rând aş zice – şi de stareţul-martir Gherasim Iscu, ulterior ucis de bolşevici la închisoarea din Târgu Ocna. Ar merita mai multă atenţie acest caz, inclusiv din partea BOR.

Cristian Păunescu: Da. A fost o operaţiune complexă. Guvernul de atunci a salvat aurul rămas şi o parte din cel al Poloniei prin această idee, de a-l ascunde la Mănăstirea Tismana, iniţial în pivniţă şi apoi, la propunerea celor de-acolo, de teama agenţilor care se înmulţiseră, într-o peşteră din imediata apropiere, astupată şi mascată perfect, unde acum am făcut şi un Muzeu. Era pericolul să fie capturat, ori de armata germană, care era în retragere, ori de Armata Roşie, aflată în ofensivă. Înainte de armistiţiu, 12 septembrie, tot ce luau era prada de război. A mai fost o propunere interesantă, de mutare a cursului Dunării şi de ascundere a aurului în albia fluviului şi apoi de reluare a cursului, dar Antonescu a respins-o pentru că ar fi fost prea mulţi ochi care ar fi putut să urmărească acţiunea. Sunt multe istorii, foarte interesante. Am scris împreună cu Marian Ştefan – un foarte bun istoric de la Magazin Istoric – o serie de cărţi despre Tezaur, care s-au epuizat rapid, inclusiv cele în limba engleză.

Reporter: Ar trebui să fie republicate şi trimise, după părerea mea, tuturor guvernelor aliate şi tuturor filialelor ICR din străinătate, pentru a le oferi oficialilor din ţările respective.

Cristian Păunescu: Dumneavoastră o spuneţi şi nu pot să nu fiu de acord.

Reporter: În ce priveşte Dosarul acesta nou, apărut din ceaţă, fratele celui pe care îl aveţi deja, ce puteţi să ne spuneţi?

Cristian Păunescu: În 2018, în luna august, Banca Naţională a primit de la o instituţie a statului român, cu o scrisoare de înaintare, acest Dosar, pe care îl aveţi în faţă şi care s-a constatat, în cadrul acelei instituţii, că este proprietatea Băncii Naţionale a Româ­niei. Domnul Guvernator a dispus ca nucleul de cercetare istorică bancară pe care îl coordonez, în calitatea mea de consilier al dânsului, să autentifice şi să studieze documentele. Ne-am apucat de studiu, o muncă migăloasă, pentru că este un volum de circa 300 de pagini care necesită în primul rând o critică istorică a textelor, a tuturor documentelor.

Reporter: Aţi verificat dacă este original; vechimea, hârtia, cerneala?

Cristian Păunescu: Desigur, am verificat şi scrisul şi adnotările de pe documente şi pot să vă spun că hârtia pe care se află înscrisurile băncii este aceeaşi cu cea folosită şi în elaborarea Dosarului de la Moscova 1, aflat în Arhiva noastră. Ambele Dosare au fost alcătuite în cea mai mare parte de expertul nostru, Mihail Romaşcanu, o minte luminată, un excepţional specialist, care conducea una dintre cele mai importante Direcţii ale Băncii Naţionale, Direcţia de Studii, avea preocupări polivalente şi a scris mai multe cărţi foarte interesante. În 1934, în preajma reluării relaţiilor cu ruşii, a publicat cea mai importantă lucrare despre problema noastră – “Tezaurul Român de la Moscova” – care era un argument în mâna Ministerului de Externe, care putea să ceară, de la un stat cu care avea de-acum relaţii diplomatice, drepturile fireşti asupra Tezaurului. Şi iată cum a apărut prima restituire, din iunie 1935 – 1443 de lăzi. În lucrarea noastră din 1999 – “Tezaurul Băncii Naţionale a României la Moscova” – sunt inventariate ambele restituiri, din 1935 şi 1956.

Mihail Grigore Romascanu si Nicolae Rosca

Reporter: Ce cuprinde nou acest al doilea Dosar de documente care, din câte înţeleg, îl completează pe primul?

Cristian Păunescu: În mare, aşa cum am spus, şi acest Dosar este alcătuit de Mihail Grigore Romaşcanu, căruia i-au trecut prin mână toate documentele referitoare la Tezaur. El le-a ordonat şi adnotat şi a elaborat studii pentru Guvern şi Ministerul de Externe, ca o bază primară pentru revendicări. Fiind o personalitate foarte bine cunoscută, în cercetarea istorică şi financiar-bancară, în perioada Guvernării Antonescu a fost cooptat în Guvern şi făcut secretar general în Minis­terul Economiei şi Comisar General al preţurilor; el răspundea de toate măsurile excepţionale ce se luau în acele situaţii excepţionale. Iar Guvernatorul BNR în perioada 1940 – 1944, Alexandru Ottulescu, un jurist de excepţie, participa la toate şedinţele de Guvern. După cum aţi observat chiar dumneavoastră într-un articol, consultând lucrările profesorului Buzatu despre Jurnalul lui Antonescu, în perioada elaborării de către Romaşcanu a unui Raport semnat de Ottulescu şi ajuns pe masa lui Antonescu, în care se arăta exact ce bunuri avem la Moscova, Guvernatorul a stat în mai multe rânduri la discuţii tete-a-tete cu Mareşalul.

În ciuda prezenţei consilierilor sovietici, acest Dosar a fost salvat în secret

Reporter: Care este istoria Dosarului dumneavoastră cu documentele privind Tezaurul?

Cristian Păunescu: Dosarele au fost foarte bine păstrate, dovadă că Dosarul 1 a ajuns din mâna unui Guvernator la altul, în forma iniţială, sub legământ, fără să dispară documente şi a fost predat de Decebal Urdea, fostul Guvernator, în 1990, noului Guvernator, Mugur Isărescu.

Reporter: Cum de nu au fost subtilizate de către consilierii sau agenţii sovietici din Bancă documente din acest Dosar – cum ar fi de exemplu protocoalele originale româno-ruse?

Cristian Păunescu: Este senzaţional acest aspect şi l-am remarcat şi noi în Banca Naţională, cum, în ciuda prezenţei consilierilor sovietici, acest Dosar a fost salvat în secret. Am avut aici un consilier sovietic, Romaşov, care coordona aici traducerile de documente bancare din limba rusă în limba română, ca să se aplice ca regulamente. Eram îndoctrinaţi după doctrina financiar-bancară sovietică.

Reporter: Parcă şi tatăl lui Patapievici, care fusese traducător pentru Armata Roşie la Viena, a lucrat aici…

Cristian Păunescu: Da, Denis Patapievici a fost angajatul Băncii Naţionale. Arhiva noastră a suferit perieri succesive după 1947, ca urmare a etatizării de la 31 decembrie 1946 – 1 ianuarie 1947 când Banca a fost invadată de ofiţeri ai Securităţii bolşevice. În acei ani au dispărut multe. Dosarele Guvernatorilor de după 47 – 48 nu sunt la Bancă. Dosarele lor de cadre erau la Comitetul Central pentru că erau numiţi direct de către CC al PCR. O nouă periere a avut loc în iunie 1959, după Marele Jaf de la sucursala Griviţa, când Grupul Ioanid a atacat maşina Băncii Naţionale şi a devalizat-o şi Securitatea i-a prins pe autori, bărbaţii au fost executaţi şi femeia, Monica Sevianu, expulzată în Israel. Şi atunci au fost arestaţi peste 100 de angajaţi ai Băncii, anchetaţi dur, şi s-a umblat în Arhivă. Ca o probă, şi dosarul lui Denis Patapievici a dispărut din Arhiva Băncii Naţionale. Nu se ştie exact când şi cum.

“Federaţia Rusă este continuatoare, prin drept internaţional, a URSS-ului”

Reporter: Dar Dosarul Tezaurului a fost ascuns…

Cristian Păunescu: Exact. Inclusiv de către primul preşedinte al Băncii de Stat a RPR, comunistul Aurel Vijoli, care a avut şi el probleme, a fost arestat o vreme şi apoi reabilitat. Dacă Dosarul pica în mâna ruşilor nu mai aveam ce revendica, nu mai aveam documentele în baza cărora să revendicăm. Acolo sunt cele două protocoale bilingve, din decembrie 1916 şi iulie 1917, în franceză şi rusă, cu ştampilele şi semnăturile originale ale oficialilor Băncii Imperiale de Stat a Rusiei.

Reporter: Protocoale în care este menţionată garanţia Guvernului rus că Tezaurul român va fi returnat… Sunt documente cu valoare de tratate internaţionale, cum spune şi profesorul Ioan Scurtu, fost co-preşedinte al Comisiei.

Cristian Păunescu: Exact.

Reporter: Puteţi să ne oferiţi o copie a unui protocol pentru cititorii BURSA?

Cristian Păunescu: Cu plăcere. Noi am pus online pe site-ul BNR doar prima şi ultima pagină, dar pentru dumneavoastră şi BURSA un facsimil complet al primului protocol vă va sta la dispoziţie în exclusivitate. Este un document, din punct de vedere al dreptului internaţional, imbatabil, fiindcă Federaţia Rusă este continuatoare, prin drept internaţional a URSS-ului şi URSS-ul a Imperiului Ţarist.

Reporter: Şi cum argumentaţi la negocieri cu partea rusă?

Cristian Păunescu: Avem, pe lângă aceste documente, argumentele celor două restituiri, care sunt o recunoaştere clară.

Reporter: Mai este şi o declaraţie a lui Lenin.

Cristian Păunescu: Desigur, cea de la confiscarea bunurilor nostre, la 1918. Trebuie subliniat, aşadar, că Banca Naţională are o creanţă exigibilă asupra statului Federaţiei Ruse. Revenind la Dosarul descoperit, acesta nu schimbă sensibil vreuna din cantităţile trimise la Mos­cova pentru a fi retrocedate. Nu schimbă natura calculelor. Sunt documente întregitoare, care se referă la momentul conducerii statului român de către Ion Antonescu. Acest Dosar prezentat senzaţionalist ca fiind al lui Antonescu nu este al lui Antonescu. El a fost făcut de Mihail Romaşcanu din însărcinarea Guvernatorului Alexandru Ottulescu, care trebuia să-l informeze pe Mareşal privind conţinutul transporturilor trimise la Moscova. Începuse Războiul, eram în noiembrie 1941; după primele luni de război părea foarte aproape înfrângerea Uniunii Sovietice. Şi precis că Antones­cu se gândea ca la masa tratativelor, după capitularea sovieticilor, să prezinte documentele pentru retrocedarea Tezaurului sau a contravalorii lui. Cum a făcut şi Ceauşescu, peste ani, când a avut ocazia, dar din cu totul altă poziţie.

Reporter: Am văzut că Ceauşescu îi spunea lui Brejnev că valoarea Tezaurului – doar a aurului, probabil – se ridica, la vremea aceea, la 167 de milioane de dolari. Era un calcul corect?

Cristian Păunescu: Nu putea să fie un calcul incorect pentru că îl prezenta oficial, dar pe ruşi nici nu-i interesa. Şi gândiţi-vă că dacă nu se solda cu succes Operaţiunea Neptun, de la Tismana, şi ne confiscau şi acele 240 de tone, aveam o pierdere de circa 330 de tone aur.

Reporter: Cum s-a rătăcit Dosarul “Moscova 2”?

Cristian Păunescu: El a fost găsit cu un Paşaport regal, pe care l-aţi văzut, al unui funcţionar al BNR, Nicolae Roşca. Posibil să fi fost un prieten al lui Romaşcanu. Nicolae Roşca a fost epurat din BNR în 1952 când Romaşcanu fusese deja arestat în “Noaptea demnitarilor”, în 1950. Nici Roşca nu avea “origine sănătoasă”. Cel mai probabil, considerăm noi, în pragul epurării el a avut acces la Dosar şi s-a gândit să-l salveze de Securitatea bolşevică de atunci.

Reporter: Cum staţi cu studiul Dosarului? A trecut ceva timp…

Cristian Păunescu: Noi am luat fiecare pagină la rând şi am văzut ce cuprinde. Numărul 1, dispoziţia lui Antonescu către Ottulescu, ca să facă o situaţie privind instituţiile statului român care au trimis bunuri la Moscova pentru a fi salvate, în 1916-1917, ce s-a întors şi ce a mai rămas de restituit, pentru a avea situaţia exactă. Mare parte din dosar sunt răspunsurile altor instituţii, muzee, bănci, Academia şi Patriarhia Română cu situaţiile privind ieşiri şi intrări. De asemenea, alte documente interesante sunt legate de politica internaţională a României, cum ar fi memoriul pregătit de partea română pentru Conferinţa de Pace de la Paris-Versailles privind revendicările noastre, inclusiv Tezaurul. Nu i s-a dat curs atunci de Franţa, invocându-se că Tezaurul Român nu a fost garantat de Marile Puteri, deşi în momentele fierbinţi ni se spusese că este garantat. Apoi, pentru Conferinţa de la Genova, din 1922, unde se hotărăşte, pe baza protocoalelor şi a documentelor înaintate, ca Rusia sovietică să înapoieze Tezaurul Român, hotărâre ignorată de Rusia. Noi n-am pierdut nici un moment de a negocia, unde s-a putut, cu partea rusă, pe această temă – la Copenhaga, la Varşovia, la Viena, 1924, şi tot timpul Rusia ne-a transmis: vreţi Tezaurul, cedaţi Basarabia!

DOCUMENTELE LA BURSA.RO

Tezaurul României – noul dosar din BNR (II)

A consemnat VICTOR RONCEA

Reporter: De ce ruşii pun mereu problema Basarabiei când noi ridicăm problema Tezaurului?

Cristian Păunescu: Este o capcană, pe care a semnalat-o şi Mihail Romaşcanu, autorul apreciatului volum despre Tezaurul României şi cel care a supervizat acest Dosar 2 reapărut anul trecut, în adresele către conducerea Băncii şi a statului. Dar instrucţiunile primite încă de pe vremea primului ministru Ionel Brătianu au fost să nu legaţi niciodată problema Tezaurului de problema Basarabiei. Sunt două chestiuni distincte – una este despre fiinţa naţională şi cealaltă despre o avere naţională trimisă unui stat aliat care a devenit inamic prin schimbarea orânduirii şi a ordinii de drept.

Reporter: Când a dispărut Dosarul din Arhiva Băncii?

Cristian Păunescu: După cum v-am spus, Dosarul nr. 2 a plecat din Bancă în anii “50, când au apărut consilierii sovietici.

Când ne-a fost returnat, anul trecut, prin concursul instituţiilor speciale, toată lumea din Bancă a vrut să ştie dacă el aduce noutăţi substanţiale, dacă se dublează cantitatea de aur, de exemplu. Or nu este acest caz. Dosarul a fost dat spre studiu aprofundat experţilor noştri urmând să-l prezentăm public, aşa cum a afirmat şi Guvernatorul Mugur Isărescu, la simpozionul tradiţional anual pe care îl avem împreună cu Fundaţia Magazin Istoric, unde vor fi prezenţi specialişti recunoscuţi, în frunte cu preşedintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, şi istorici care s-au ocupat de-a lungul timpului de problematica Tezaurului.

Există foarte multe semne de întrebare legate de ce s-a întamplat cu familia lui Nicolae Roşca, funcţionarul Băncii care a ascuns Dosarul, cine au fost moştenitorii, cum a ajuns Dosarul în scrinul vândut etc. Noi ne ocupăm însă de studiul ştiinţific şi important este că acest Dosar este acum înapoi la locul său firesc, în patrimoniul arhivistic al Băncii Naţionale. Este un bun al BNR.

Bancherul francez Jacques de Larosière: “Guvernatorule, să nu uiţi niciodată să reclami acest Dosar! Istoria îţi va face dreptate!”

Reporter: Au trecut totuşi peste 100 de ani de când am pierdut Tezaurul…

Cristian Păunescu: Guvernatorul a declarat în repetate rânduri că Banca Naţională nu va ceda niciodată lupta pentru recuperarea valorilor sale de la Moscova, o creanţă exigibilă, indiferent de cât va dura această luptă. Pentru că, istoriceşte vorbind, ce înseamnă 100 de ani pentru Istorie dacă românii din Transilvania au aşteptat 1000 de ani ca să-şi reintre în drepturi şi să-şi vadă visul cu ochii, să trăiască într-un stat unitar? Stat contestat azi, chiar din interior, după cum vedem, cât şi din jurul nostru.

Această problematică a Tezaurului nu trebuie abandonată şi o să-l citez şi pe celebrul bancher francez Jacques de Larosière, care, aflat în vizită la noi, după ce a văzut documentele originale din Dosar, protocoalele scrise în franceză, i-a spus lui Mugur Isărescu: “Guvernatorule, să nu uiţi niciodată să reclami acest Dosar! Istoria îţi va face dreptate!”

“Totul ţine de relaţiile bilaterale”

Reporter: Concret, cum se mai poate obţine Tezaurul?

Cristian Păunescu: Partea rusă din cadrul Comisiei ne-a spus-o direct că totul ţine de relaţiile bilaterale. Atunci când acestea vor fi de aşa manieră încât să putem dialoga vom reîncepe negocierile.

La această oră suntem pe un palier al cercetării istorice. Banca Naţională a înmânat părţii ruse toate documentele care atestă depunerea bunurilor BNR – noi, aici, doar de acestea ne ocupăm – şi a rămas ca partea rusă să le studieze şi să ne răspundă. Însă negocierile s-au oprit. Comisia a avut întruniri din 2003 până în 2006. A urmat o întrerupere de 10 ani. Climatul politic… Apoi, în 2016, Banca Naţională a organizat la Sinaia o reuniune reuşită, spunem noi. Au rămas câteva progrese făcute. În protocoalele care se dau publicităţii s-au spus următoarele: partea rusă nu pune la îndoială documentele înmânate de BNR şi rămâne la rândul ei să cerceteze în fondurile arhivistice proprii dosare omoloage ale acestora. Apoi, pe fondul unor alte chestiuni, externe, următoarea întrunire nu a mai avut loc. Deci ăsta ar fi etajul la care am ajuns.

Reporter: Cam la primul nivel…

Cristian Păunescu: În caz de rezultate favorabile mai urcăm puţin – se ajunge la palierul diplomatic al negocierilor care apoi urcă la etajul politic, care ia deciziile. Noi ne facem datoria de a pune la dispoziţia forurilor politice şi diplomatice toate argumentele care atestă dreptul nostru asupra Tezaurului. O idee greşită acreditată de anumiţi vectori mass-media este că de ce nu face BNR mai multe în foruri internaţionale pentru recuperarea Tezaurului. E bine să explicăm – România şi Banca au acţionat la nivel internaţional din 1918-1919 – la Tratatul de Pace de la Paris, unde a fost prezentată problema şi depus dosarul, cu cerinţe foarte clare.

De ce România nu poate merge la Haga cu Chestiunea Tezaurului

Reporter: Şi totuşi, Tezaurul a fost transportat în Rusia ca urmare a războiului. Nu Germania trebuia să fie făcută responsabilă şi să garanteze pentru returnarea unui bun al României îndepărtat din cauza ei?

Cristian Păunescu: Acesta a fost unul dintre argumentele delegaţiei româneşti de la Paris. Însă, din păcate, aliaţii, care erau la rândul lor obligaţi să asigure revenirea Tezaurului, nu ne-au susţinut opiniile. În 1920, Banca a înaintat un Memoriu Comisiei Reparaţiunilor, însă cu acelaşi rezultat. Apoi la Genova, în 1922, la Conferinţa Economică internaţională unde a participat şi Rusia sovietică, pentru prima oară. De data aceasta, cererea României a fost găsită dreaptă şi Conferinţa a hotărât că “Guvernul sovietic rus va restitui Guvernului român valorile depozitate la Moscova de numitul Guvern român”, rezoluţie comunicată oficial Rusiei sovietice de către Franţa, la 2 mai 1922. Dar nerespectată. Ce puteam să facem? Se mai pune problema, greşit, de ce nu acţionăm Rusia la Curtea Internaţională de la Haga. România nu poate merge la Haga pentru că acolo se duce şi reclamantul şi reclamatul. De comun acord. Vedeţi cazul România-Ucraina, cu platforma continentală a Mării Negre. Altfel nu se poate.

MAE şi ICR ar putea să facă mai multe împreună cu BNR

Reporter: Atunci ce poate să facă România, azi, ţinând cont de situaţia prezentă?

Cristian Păunescu: Poate să facă. Poate să facă lobby, în Uniunea Europeană, unde sunt ţări care ne-au garantat atunci pentru transportul Tezaurului, deşi nu mai vor să recunoască. Noi am publicat toate Protocoalele şi în limba engleză, ele există deja în franceză. Am avut conferinţe, de la Chişinău şi Cernăuţi la Varşovia, Viena şi Tel Aviv. Mai multe ce s-ar putea face? Institutul Cultural Român ar putea să facă un parteneriat cu Ministerul de Externe, cu Banca Naţională, să trimită lectori şi expoziţii – pe care Banca le poate face, privind Tezaurul BNR – de la Bruxelles şi până la Washington.

Reporter: Chiar şi la Moscova.

Cristian Păunescu: Totul e să existe dorinţă.

BOR, BNR şi statul român au salvat la Tismana 240 tone de aur din calea ruşilor şi nemţilor

Reporter: Cu aurul ascuns la Mănăstirea Tismana pe când stareţ era martirul Bisericii Ortodoxe Române Gherasim Iscu ce s-a întâmplat?

Cristian Păunescu: Noi am prezentat şi în lucrări de specialitate şi în muzeul pe care l-am amenajat la Tismana această istorie, a celor 240 de tone de aur protejate pe vremea Mareşalului Antonescu, care se aflau în situaţia iminentă de a fi pierdute ori din cauza ofensivei Armatei Roşii, ori din cauza retragerii germane. Ambii actori militari puteau să ia aurul şi dacă aceasta se întâmpla înainte de 12 septembrie 1944, ziua armistiţiului, pierdeam, devenea pradă de război.

Reporter: Aurul acesta fusese obţinut în mare parte chiar de la nemţi în baza schimburilor economice. Specialiştii români, între care Gheron Netta şi Mircea Vulcănescu, au solicitat plata în aur pentru petrol şi grâne, din câte ştiu.

Cristian Păunescu: Exact. Guvernul Antonescu nu a vrut să primească hârtii fără valoare şi a cerut aur. Şi numai după ce intra aurul în contul BNR de la Zurich, în Elveţia, ţară neutră, după cum cerusem noi, atunci plecau transporturile de alimente sau de combustibil.

“Mircea Vulcănescu a contribuit foarte mult” la rezerva de aur a României

Reporter: Mircea Vulcănescu, marele filosof ucis de bolşevici la Aiud, la ce a contribuit?

Cristian Păunescu: Mircea Vulcănescu a contribuit foarte mult la raporturile economice cu Reich-ul, în sensul că nu s-a plătit cum a vrut Hitler, ci s-a plătit pe cea mai lichidă şi valoroasă plată – metal preţios. El a fost unul dintre responsabilii de această acţiune merituoasă. Şi noi am avut doi specialişti – pe Mihail Grigore Romaşcanu, care pe atunci era Comisar al preţurilor – şi pe Vasile Dimitriuc, şi el fost şef al Direcţiei Studii, cu doctorat la Leipzig. El era subsecretar de stat cu Combustibilii şi Vulcănescu subsecretar de stat la Finanţe. Ei negociau condiţiile cu partea germană.

S-a propus mutarea cursului Dunării ca pe vremea lui Decebal

Reporter: Şi la Tismana cum s-a ajuns? Operaţiunea a început în 1943, ceea ce ne arată că Antonescu prevăzuse invazia sovietică.

Cristian Păunescu: Se poate spune şi aceasta. În 1943, Banca Naţională şi Guvernul au luat decizia să pună Tezaurul la adăpost. Pe plan internaţional nu a vrut nimeni să-l ia. Turcia a invocat că e neutră. Au apărut tot felul de soluţii, între care să mutăm cursul Dunării, ca pe vremea lui Decebal, să se îngroape aurul şi apoi să se mute cursul la loc. Însă Antonescu a opinat că e prea plină de spioni germani ţara şi s-ar afla şi atunci a luat decizia acestei operaţiuni, cu nume de cod Neptun. Am publicat istoria în cartea noastră Tezaurul de la Tismana. Şi, sub legenda restaurării celei mai vechi mănăstiri ridicate şi încă existente în spaţiul românesc, au început încet-încet transporturile lăzilor cu aur, monede de aur şi lingouri. La început au fost puse în pivniţa Mănăstirii şi apoi mutate cam la 50 de metri, într-o grotă care a fost zidită şi camuflată, cu contribuţia nepreţuită a stareţului de la Tismana şi a delegaţilor BNR şi ai Armatei, acţiune realizată în mare secret chiar în zilele armistiţiului.

Ce conţinea exact Tezaurul României în 1944

Reporter: Am înţeles că tot acolo a fost ascuns şi din aurul Poloniei.

Cristian Păunescu: Este adevărat, o parte din el, este vorba de 3 tone. Lista exactă a valorilor depozitate în peşteră erau: “Monezi: 1641 casete în greutate brută de 82.742,560 kg, din care 67.575,60258 kg aur; Lingouri tip internaţional: 1372 casete în greutate brută de 73.495,575 kg, din care 67.761,31306 kg aur; Lingouri tip standard: 1022 casete în greutate brută de 56.007,170 kg, din care 54.337,07480 kg aur. Total general: 4035 casete în greutate brută de 212.245,305 kg, din care 189.673,99044 kg aur. Aur polonez în păstrare: 51 casete, în greutate brută de 3.057,450 kg”.

Reporter: Şi cu restul valorilor Poloniei ocupate de alianţa ruso-germană, bolşevico-nazistă, parcă şi azi valabilă, ce s-a întâmplat?

Cristian Păunescu: În 1939 România salvează Guvernul Polonez, acordă azil unei mari părţi din Armata poloneză, de asemenea facilitează drumul garniturii feroviare cu 83 tone de aur care merge în portul Constanţa, unde este îmbarcat pe un fost petrolier şi trimis la Istanbul şi apoi prin toată Anatolia, în Liban şi Siria până în Senegal. De asemenea, Tezaurul de artă inestimabil al Poloniei a fost salvat şi trimis în Franţa, în zona liberă, cu vase româneşti. România a ajutat atunci Polonia, cu care aveam graniţă directă, în ciuda protestelor Germaniei.

Armand Călinescu a fost ucis de Hitler pentru salvarea aurului şi Guvernului Poloniei

Reporter: Care au fost consecinţele?

Cristian Păunescu: Eliminarea lui Armand Călinescu, între altele. Asasinarea lui Călinescu o putem judeca şi prin această cheie – că s-a opus din răsputeri ca să cedeze lui Hitler, în faţa dorinţei acestuia de a pune mâna atât pe tot aurul Poloniei, cat şi pe Guvernul polonez, în frunte cu şeful statului, primul ministru, ministrul de Externe, refugiaţi în România. De fapt afrontul faţă de Hitler a dus la asasinarea lui chiar dacă această operaţiune a fost pusă la cale prin intermediul lui Sima sub pretextul răzbunării lui Codreanu. Oficial ai Poloniei ne-au recunoscut, la un simpozion de la Bucureşti, că nu aveau o “variantă B”. Iată, România a făcut atunci ce nu a făcut nimeni. Şi pentru aceasta Armand Călinescu a plătit cu viaţa, la ordinul lui Hitler.

Spre deosebire de Polonia, care şi-a salvat Tezaurul prin noi, Spania l-a pierdut complet când agenţii invadatori ai NKVD-ului, brigăzile roşii care ocupaseră regatul, au trimis pe mare 7900 de lăzi de aur în Rusia.

Ruşii au furat de două ori aurul României

Reporter: În ce ne priveşte, la sfârşitul războiului România deţinea cantitatea-record de 244,9 tone de aur iar în 1953, secătuiţi de Sovromuri şi plata “datoriilor” către URSS, cantitatea se redusese la 53,3 tone. Deci putem spune, după părerea mea, că am fost furaţi de aur de două ori de către ruşi. La cât s-ar evalua astăzi aurul Tezaurului răpit, cele 93,4 tone plecate la Moscova?

Cristian Păunescu: Din Rezerva de aur doar trei lăzi erau cu lingouri iar restul erau monede. Şi avem inventarul lor, inclusiv în acest al doilea Dosar. În afara cantităţii şi a greutăţii, moneda are şi valoare numismatică. Noi le-am dat în stare bună şi solicităm preţul de catalog. Părerea noastră – în ce priveşte doar Tezaurul Băncii – este că e vorba de circa 4 miliarde de euro. Pentru Rusia este o cantitate infimă.

Reporter: Dar tot atât are să ne dea Ungaria. Moştenirea Gojdu este evaluată tot la 4 miliarde. De asemenea, o istorie îngropată de mai toţi guvernanţii României. Ba chiar unii au vrut să dea această avere fabuloasă drept plocon Ungariei. Unde este mediatizarea statului român a acestei probleme, la fel de vicioasă ca cea a Tezaurului de la Moscova?

Cristian Păunescu: Este o întrebare bună. Şi aici ar trebui să se implice MAE şi ICR-urile, care ar trebui să răspândească în toată lumea aceste cauze istorice: “Daţi Tezaurul înapoi! Daţi înapoi Moştenirea Gojdu!”

BURSA

EXCLUSIV: SRI consideră descoperirea Dosarului Tezaurului de la Moscova Secret de Stat Inventarul Tezaurului României, aşa cum a stat pe masa lui Antonescu

Victor Roncea
Ziarul BURSA /

Interviul cu istoricul Cristian Păunes­cu, membru al Comisiei româno-ruse pentru Tezaur şi consilier al Guvernatorului BNR, unul dintre cei mai buni specialişti ai României privind această problemă, din care Bursa a publicat deja prima parte, a suscitat un interes aparte din partea cititorilor. Acest fapt ne-a incitat să solicităm şi poziţia SRI privind descoperirea relativ recentă a wcova. Este vorba de Dosarul-frate al Dosarului BNR 17415 – “Tezaur Mos­cova”, deschis în 1916 şi transmis cu sfinţenie de Guvernatorii Băncii unul altuia de peste un secol. Cel de-al doilea poartă numărul 17416, conţine 287 de pagini, şi ar fi fost găsit în fundul dublu al unui dulap ajuns pe mâna unui iranian şi a unui ungur, ca-n bancurile de pe vremea lui Ceauşescu. Până la urmă însă tot s-a întors la români. Potrivit informaţiilor nostre, Serviciul Român de Informaţii a avut un rol hotărâtor în depistarea şi returnarea acestor documente de importanţă naţională şi mare valoare istorică deţinătorului lor de drept, Banca Naţională a României. Probabil din modestie, dar şi potrivit rigorilor legii, SRI a ales să ne transmită că “Informaţiile de natura celor pe care le solicitaţi sunt exceptate de la liberul acces al cetăţenilor, potrivit dispoziţiilor art. 12 litera a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, actualizată, întrucât fac parte, potrivit legii, din categoria informaţiilor clasificate şi intră sub incidenţa “secretului de stat”.

Este şi aceasta o informaţie. Mai important pentru noi este că asociaţia anonimă a prietenilor SRI ne-a oferit integral Dosarul “Moscova 2”, din care reproducem azi pentru cititorii Bursa două documente extrem de importante pentru Istorie şi România.

Intersul mare suscitat de prima parte a interviului nostru, intitulată “Vreţi Tezaurul, cedaţi Basarabia – asta ne-a transmis Rusia!”, ne determină să venim, la cererea cititorilor, cu o completare, înainte de a publica şi partea a doua. Mai precis, pentru a cunoaşte exact fondul problemei, prezentăm aici ce conţineau exact cele două trenuri către Moscova care au transportat Tezaurul României de la vremea aceea, conform unui Raport oficial al Guvernatorului BNR din 1941, Alexandru Ottulescu, adresat conducătorului statului, Mareşalul Ion Antonescu. Acesta avea în plan, conform istoricului Viorica Moisuc, consultat de noi, să solicite Rusiei sovietice returnarea Tezaurului, la masa potenţialei capitulări a URSS.

Raportul, datat 12 noiembrie 1941, şi venit în completarea unei alte dări de seamă, a fost întocmit pentru Guvernator, cel mai probabil, de expertul BNR Mihail Grigore Romaşcanu, şeful Serviciului Studii al Băncii şi autorul celei mai documentate lucrări despre problematică, Tezaurul Român de la Moscova (Cartea Românească, Bucureşti, 1934 – disponibilă aici), oferă inventarul bunurilor româneşti însuşite de bolşevici, în ciuda garanţiei de returnare a lor. Parafată prin protocoalele comune, garanţia retrocedării fireşti a bunurilor româneşti, evaluate azi la circa 5 miliarde de dolari, este valabilă şi azi, conform dreptului internaţional.

Întregim prezentarea acestui Raport, disponibil în facsimil pe site-ul ziarului Bursa, cu un al doilea document valoros din Dosarul Nr. 2, pe care îl publicăm în premieră şi integral, online, în exclusivitate pentru cititorii noştri. Este vorba de un “Referat privitor la tezaurul român de la Moscova” şi datat 16 octombrie 1941, care stă la baza Raportului către şeful statului şi survine întrevederilor pe care Guvernatorul Ottulescu le-a avut cu Antones­cu pe 8 octombrie 1941, “în chestiuni economice”, de două ori, în aceeaşi zi, pentru mai multe ore, atât la 12.00 cât şi la 15.30, conform Jurnalului Mareşalului publicat de profesorul Gheorghe Buzatu. Este interesant de observat că în acest Referat, specialis­tul BNR plasează valoarea Tezaurului puţin mai sus faţă de ce i s-a raportat lui Antonescu. “Restituirea tezaurului de la Moscova, a cărui valoare se ridică la importanta cifră de 577.132.208.835,33 lei actuali, din care numai aurul Băncii reprezintă 19.315.848.749, 33 lei actuali, va trebui să fie susţinută cu multă tărie”, scria Romaşcanu. La fel de importantă este pledoaria extraordinară făcută de Romaşcanu în acest Referat pentru cauza naţională şi dreptul istoric româ­nesc peste Prut. Mihail Romaşcanu demontează punct cu punct pretinsele argumente ale părţii ruseşti, care condiţiona returnarea Tezaurului de cedarea Basarabia, după cum aminteşte azi şi Cristian Păunescu. Consilierul BNR ne-a asigurat că Banca va prezenta conţinutul întregului Dosar “Moscova 2” într-o manifestare specială organizată împreună cu Fundaţia “Magazin Istoric” şi care va avea loc la sediul BNR în scurt timp. Banca Naţională are datoria însă să meargă mai departe pe firul afacerii Dosarului “Moscova 2” şi să descopere succesorii funcţionarului BNR Nicolae Roşca, cel care a salvat acest Dosar de la posibila lui confiscare de către consilierii sovietici NKVD, pentru a-i invita la această sesiune ştiinţifică. Până atunci suntem bucuroşi să putem oferi publicului larg, înainte de BNR, această lecţie de istorie şi adevăr oferită de Mihail Gr. Romaşcanu în Referatul său. O personalitate cu totul specială, după cum îl caracterizează Cristian Păunescu, Mihai Romaşcanu a fost decorat cu Medalia “Centenarului Regele Carol I”, cu bareta Pro Patria şi Steaua României în grad de Cavaler, cât şi cu alte medalii, pentru a fi dat afară din BNR şi arestat în “Noaptea demnitarilor” şi acuzat de apartenenţă la Mişcarea Legionară. Chinurile lui de la Sighet, unde, între altele, era pus să stea în genunchi pentru ore întregi, sunt amintite în cartea de memorialistică a istoricului Constantin C. Giurescu. Casa ridicată cu mâna sa în zona Primăverii – Bordei, ulterior cartierul roşu al nomenclaturii comuniste, nu i-a fost returnată după eliberare şi nici măcar retrocedată urmaşilor săi, după aşa-zisa cădere a comunismului. Ne vom interesa cine sunt cei care i-au furat şi îi ocupă şi azi casa. A murit la 13 noiembrie 1981 şi este înmormântat la Hârlău, Iaşi.

Publicăm Raportul BNR către conducătorul statului privind conţinutul Tezaurului de la Moscova – redat în ediţia online şi în facsmil împreună cu Referatul către Guvernatorul BNR privind drepturile nostre naturale în Răsăritul Românesc – şi vă transmitem Sărbători Fericite şi Hristos a înviat!

Scrisoarea Băncii Naţionale a României, referitoare la Tezaurul Românesc de la Moscova, înaintată Mareşalului Ion Antonescu – conducătorul Statului, la 13 noiembrie 1941.

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

[Notă de mână pe exemplarul din Arhiva BNR, aflat în Dosarul 17416 – “Moscova 2”: “12.XI.941 – Adusă predată personal Dlui Mareşal Ion Antonescu de către D-l Guvernator Alex Ottulescu, în ziua de 12 Nov. 1941, ora 13. – M. Romaşcanu”]

Domniei sale

Domnului Mareşal Ion Antonescu, Conducătorul Statului

Bucureşti, 12 Noiembrie 1941

Domnule Mareşal,

Pentru a întregi raportul nostru anterior privitor la Tezaurul Român de la Moscova, avem onoarea să vă comunicăm următoarele:

La sfârşitul lunii Decembrie a anului 1916, Banca Naţională a României, din îndemnul Guvernului şi cu al său consimţământ, a evacuat la Moscova, odată cu bijuteriile Reginei Maria în valoare de 7.000.000 lei aur, întregul său stoc metalic, care se ridică la 314.580.456,84 lei aur. Delegaţii autorizaţi ai Guvernului ţarist şi-au luat în scris angjamentul solemn faţă de România şi Banca Naţională, să păstreze şi să restituie valorile pe care le-au primit, depunându-le apoi după o minuţioasă verificare, terminată la 16 februarie 1917, în Cetatea Kremlin. În urma revoluţiei din Februarie, Guvernul provizoriu sub preşedinţia lui Lvof venind la 14 Martie 1917 în fruntea Rusiei şi declarând că recunoaşte toate obligaţiunile luate faţă de Aliaţi de Guvernul ţarist, în mod implicit a ratificat şi garanţiile date în privinţa păstrării şi înapoierii Tezaurului nostru depus la Moscova, care era proprietatea particulară a Băncii Naţionale.

Cu câteva zile înainte de luptele de la Mărăşeşti, la sfârşitul lunii Iulie a anului 1917, punerea în siguranţă a tuturor comorilor româneşti ce se aflau în Moldova, a ispitit din nou minţile conducătorilor noştri. Măsurile în vederea transportului s-au luat în grabă.

Valorile trimise de Banca Naţională cu acest prilej şi care au fost depozitate tot la Kremlin, se ridicau la 1.594.836.721,o9 lei, din care aurul efectiv reprezenta 574.523,57 lei, iar arhiva 500.000 lei. Avutul celorlalte instituţii publice şi private expediate prin Casa de depuneri şi instalat în compartimentele de la Sudnaia Kassa, depăşea şase miliarde şi jumătate lei aur. Delegaţii oficiali ai celui de al doilea Guvern de coaliţie rus prezidat de Kerenschi, au garantat în scris deponenţilor păstrarea şi restituirea intactă a ambelor depozite. Din cele expuse rezultă că prin cele două transporturi s-au expediat la Moscova, sub numele de Tezaurul Român, următoarele valori: (vezi tabelul nr.1 şi nr. 2).

După semnarea pactului de neagresiune dintre România şi U.R.S.S. (31 iulie 1933) ni s-au restituit o parte din valorile cuprinse în Tezaurul de la Moscova în cursul anului 1935. La 16 iunie 1935 au sosit în Gara Obor – Bucureşti 17 vagoane care cuprindeau 1.436 lăzi în greutate de 127.584 kg. Lăzile au fost distribuite între diferitele instituţii aşa cum se arată în anexa 1.

Toate lăzile primite erau violate şi răvăşite. În general s-au restituit obiectele fără nici o valoare: bilete ale Băncii Naţionale tipărite în Rusia, efecte publice pentru care erau emise duplicate conform legii din 14 Octombrie 1920, documente fără însemnătate, arhive, registre etc. Este regretabil faptul că la primire nu s-a întocmit un inventar amănunţit al tuturor obiectelor ce ni s-au restituit. Încercând această reconstruire, acum, după mai bine de 6 ani, am ajuns la concluzia că valoarea tezaurului ce nu ne-a fost restituit se ridică la suma de 6.067.153.343,19 lei aur sau 371.855.828.404,12 lei actuali, aşa cum se arată în tabloul următor (tabelul 1):

Transformarea leilor aur în lei actuali s-a făcut după următorul curs oficial:

1 leu aur + 61,29 lei hârtie, adică cursul de stabilizare al Fr. Elveţian care a fost de 32,258 lei + 29,032 lei reprezentând prima de 90% = 61,29 lei actuali. Dacă transformarea leilor aur am fi făcut-o după cursul real (1 leu aur = cca. 200 lei actuali), cifra de 371.855.828.404,12 lei actuali ar fi trebuit să fie aproximativ 3,26 ori mai mare.

Oricum cifra pe care am stabilit-o mai sus este cu mult mai mică decât cea reală, pentru următoarele motive:

1) Depozitele particulare trimise la Moscova în plicuri sigilate de fiecare depunător, au fost declarate pentru o valoare mai mică decât cea adevărată, pentru ca taxele de păstrare să fie mai mici.

2) Manuscrisele, documentele, cărţile vechi, medaliile, monedele, sigiliile, obiectele de muzeu etc. trimise de Academia Română şi care nu au fost restituite, aşa cum se vede în anexă no. 2, reprezintă o valoare care nici nu poate fi precizată.

3) Observaţia de la punctul 2) este valabilă şi pentru celelalte obiecte trimise de diferite biserici, mănăstiri şi muzee din ţară. În această privinţă menţionăm Tezaurul de la Pietroa­sa în greutate de 18 kg aur şi care era considerat ca o podoabă a României, fiind citat în toate manualele străine de artă veche.

4) În sfârşit, trebuie să mai adăugăm că în cifra arătată mai sus nu se cuprinde valoarea tipografiei Bănci Naţionale instalată la Moscova (225.000 ruble) şi nici disponibilităţile acestei Bănci pe care le avea la Agenţiile lui Credit Lyonnais din Petersbourg, Odesa şi Mos­cova şi a căror valoare era de 5.222.051,46 ruble.

În rezumat putem afirma că URSS urmează să ne restituie suma de cel puţin 371.855.828.404,12 lei reprezentând contravaloarea Tezaurului Român depus la Moscova. Această sumă se repartizează astfel (tabelul 2) :

Primiţi, Vă rog, Domnule Mareşal, încredinţarea înaltei mele consideraţiuni.

GUVERNATOR.”

Raport înregistrat La Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinetul Civil, sub nr. 16.489 din 13 noiembrie 1941 şi cu copia nr. 5479 în Arhivele BNR şi ANIC.

Aşteptăm să se întâmple ceea ce ne-a comunicat istoricul american Larry Watts într-un interviu publicat de Bursa la Centenar: “Retrocedarea Tezaurului românesc de către Mos­cova este testul de turnesol al sincerităţii ruseşti faţă de România”.

BURSA

RONCEA.RO

Descoperind prin Părintele Justin cum Hotnews-ul lui Soros şi site-urile de “fake news” KGB-iste lucrează sub aceeaşi comandă. Actul de hirotonire al Părintelui Justin Pârvu – DOCUMENT

Cu excepţia ziarului Ziua, care, vizionar, a fost primul cotidian românesc intrat pe online cu tot conţinutul său (chiar şi în limba engleza într-un timp), primele site-uri de pseudo-ştiri din România au fost scoase pe banii şi prin hub-ul lui Soros de la Budapesta, cu obiective precise: antiromânism, destructurare pe toate palierele naţionale, virusare (intoxicare, dezinformare). Pe vremea aceea aveam informaţii despre tot ce mişcă online (şi nu numai) pe zona de “new media”. Ştiam exact cine ce primeşte şi de unde. Dezvoltarea fiţuicii pe net “revista presei” în Hotnews, cel mai toxic produs online de limbă română, era “pe ţeavă”. Bănuţii, ca şi la “22”, unde toxicitatea se vărsa spre distrugerea creierelor şi sufletelor unor generaţii deja învechite, dar cu influenţă în societate, au venit de la Soros.

Multă lume îşi închipuie că persoana Soros varsă aşa purcoaie de bani ca să distrugă ţări şi naţiuni pe termen lung, dintr-o plăcere personală. Aiurea! Eu, care l-am întâlnit şi i-am cunoscut destul de bine sistemul lui de aici, de peste Ocean şi din zona Balcanilor, vă spun ca să înţelegeţi: Soros este o ficţiune. Oricât şi-ar schimba sângele, mâine-poimâine oricum ajunge-n iad. Dar “opera” lui malefică va continua. Pentru că Soros există doar ca să poată unii lucra sub steagul lui. Sub steag străin.

În ultimii ani, strategia Kremlinului de a câştiga războaie înainte de a le da a inclus dezvoltarea extraordinară a armei informaţionale. Să luăm cazul presei din România: de la consolidarea unor publicaţii din portofoliu (cum ar fi la noi “Adevărul”) la capturarea şi distrugerea altora (cum ar fi Ziua), de la dezvoltarea unor “branduri” prin jocuri de putere (cazul “Hotnews”) la inventarea pe banda a unor site-uri noi, apărute ca ciupercile şi acoperind tot spectrul de atac şi nişele necesare pentru a introduce pârghiile potrivite care să facă să troznească biata Românie.

“După roadele lor îi veţi cunoaşte”

Plăcerea produselor de “fake news” enumerate mai sus este atacarea cu predilecţie a Bisericii Ortodoxe Române şi a vrednicilor ei sfinţi, mărtusitori şi slujitori. Pe cei din urmă, mai ales agenţii de pe teren ai kaghebiştilor moldo-ucraineano-moscoviţi Căntărean şi Jar, îi toacă de un an cu “nepomenirea ierahilor” şi “sinodul din Creta”, reuşind să bage în turbincă, alături de împieliţat, destule suflete siluite. Iar guraniştii de serviciu toacă Biserica naţională zi de zi pentru a ne aminti mai des de spusele lui Eminescu: “Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e”.

Acum au trecut la stâlpii ortodoxiei româneşti, marii duhovnici şi teologi şi martirii închisorilor bolşevice: Părintele Staniloae (revista “22”), Părintele Ilarion Argatu (Pleşu – “Dilema”/”Adevărul”), Părintele Arsenie Boca (zona “Cretanilor”, a stiliştilor eretici sectari) sau Valeriu Gafencu (“22” şi compania), ultimii doi cu mari posibilităţi de a fi trecuţi şi oficial în rândul sfinţilor şi mucenicilor neamului românesc.

Cititorii acestui blog îşi aduc aminte de campania de “demascare” dusă de “Hotnews” împotriva blândului şi marelui Părinte Duhovnic al Neamului Justin Pârvu încă de când era pe acest pământ. Ei bine, aceasta a fost reluată recent cu lovituri venind pe sus (“DigiTv”) sau pe la firul ierbii (bloguri demenţialiste).

Şi iată cum, cu ajutorul Părintelui Justin şi a urmăririi stilului perfid de atac, pot să se dumirească şi oameni mai naivi cum stă chestiunea cu centrul de comandă unic care, la o apăsare de buton, face să se mişte, pe aceeasi linie, şi “Hotnews” şi “Digi” şi blogurile unor retardaţi întorşi cu cheia, care agresează cu vervă de trolli troglodiţi ctitoria şi urmaşii Părintelui Justin, în beneficiul puterii căreia îi stăm ca sula-n coaste.

Cui prodest

Să lărgim putin cadrul: ştim şi vedem zilnic cât de bine a acţionat Reţeaua Deschisă Soros pentru distrugerea Europei prin valurile de islamişti şi cât de mult şi-ar fi dorit să câştige America, pentru a o pulveriza, definitiv, din interior, mai precis chiar de la vârful ei. Cui prodest? Care este singura putere mondială beneficiară directă de slăbirea până la cădere a Americii şi Europei? Dar n-a fost să fie, decât parţial, doar pe partea aceasta a Oceanului… De unde turbarea presei sorosiste împotriva Administraţiei Trump. O presă practicantă a maskirovkei pe toate canalele, o adevărată matrioşka rusească, pe care dacă o desfaci ca pe o ceapă de păpuşile grase şi frumos colorate în steagul Americii şi al UE şi ajungi la aia mică, o să dai de un pitic cu steaua roşie-n frunte care răspunde la numele de Putin.

Părintele Justin a fost unul dintre obiectivele importante ale reţelei cameleonice antiromâneşti, care este, în acelaşi timp, în funcţie de audienţă, “ortodoxă” fundamentalistă şi atee atroce. Multe încercări de destabilizarea a ortodoxiei au avut loc la porţile raiului de la Petru Vodă, toate trecute cu bine cu ajutorul harului Duhului Sfânt şi al Părintelui Justin. Eu însumi devenisem o ţintă a dezinformărilor în faţa Părintelui, aşa cum sunt astăzi în faţa unor bieţi credincioşi slăbiţi sufleteşte în urma injectărilor cu viruşi informaţionali, prea bunul stareţ lăsat prin vorbă pe patul de moarte de Părintele Justin, Părintele Hariton Negrea, şi obştea de la Petru Vodă.

Mitropolia şi Patriarhia ar trebui să apere moştenirea Părintelui Justin

Iată că zilele acestea, bietele maici de la Mănăstirea Paltin şi călugării de la Mănăstirea Petru Vodă au ajuns să fie obligaţi să apere memoria Părintelui Justin cu replici online la adresa unui reportaj ticălos al “DigiTV”, care reia punct cu punct “tezele” “Hotnews”, şi cu documente de arhivă pentru a lumina minţile afectate de bolile transmise prin site-urile demenţialiste din trena Moscovei.

Păcat că nici Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi nici Patriarhia Română nu iau o atitudine mai fermă împotriva lustragiilor celor doi plutonieri ai Moscovei, Jar şi Căntărean, şi nici autorităţile responsabile nu trec la nişte măsuri specifice şi necesare de apărare a securităţii naţionale iar Externele nu procedează la interdicţii fireşti, în condiţiile în care Ucraina îşi permite să aibă pe “lista neagră” de”non grata” cel puţin 10 jurnalişti şi scriitori români şi membri ai societătii civile româneşti, cetăţeni fideli ai statului NATO şi UE România.

Altfel… “Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război”... “Toate’s vechi şi nouă toate.”

Şi iată cum Părintele Justin a devenit, la fel ca Eminescu, un turnesol naţional. Oricine îi combate (sau înjură, cum se practică azi de către “intelectuali” şi slugile lor) poate fi orice, numai român nu e!

Victor Roncea

Act oficial al Bisericii Ortodoxe Române, doveditor al hirotoniei Părintelui Justin Pârvu

Sfânta Mitropolie a Moldovei şi Sucevei

Nr. 2893 din 12 Mai 1945

C E R T I F I C A T

Avînd în vedere cererea înregistrată la Nr.2893/945,

Se certifică de Noi că numitul Pârvu Iosif a fost tuns în monahism la data de 20 Septembrie 1942, cu numele de Iustin, pe seama Sf. Mănăstiri Durău, jud. Neamţ.

În urma recomandării P.C. Stareţ al acestei Mănăstiri, Cuvioşia Sa a fost hirotonit Diacon la 27 Octombrie 1942, iar Preot la 14 Iunie 1943.

[…] spre a-i servi la arenjarea situaţiei militare.

Mitropolitul Moldovei, Irineu

Surse: Mănăstirea Paltin – Petru Vodă şi Mănăstirea Petru Vodă

Citiţi şi:

Părintele Justin Pârvu – Rămânem în Biserica în care ne-am născut şi să avem curajul să mărturisim orice abatere de la dreapta credinţă

Părintele Justin Pârvu: Rugăciunea din inimă va fi singura noastră izbăvire

Viaţa Părintelui Justin Pârvu

Ciudata conivenţă ruso-americană-kominternistă împotriva României. Editorial RONCEA în BURSA despre sarea de pe rănile deschise ale României: Basarabia şi Transilvania

planurile-cominternului-pentru-romania-larry-watts-harta-map-transilvania-basarabia

Harta din lucrarea “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” – de Larry Watts

(…)  Marota cu “mai uşor cu Basarabia română că vă luăm Transilvania” este undeva pe primul rând al butoanelor aparatului de propagandă rus în privinţa relaţiilor Moscovei cu românii. Desigur, mai nou începe să fie valabilă şi reciproca, după cât se vede, respectiv “mai uşor cu Transilvania română că vă luăm Moldova”, respectiv “Moldova Mare”. De remarcat că MAE de la Bucureşti încă nu a protestat faţă de titulatura pe care şi-a arogat-o James Pettit – sfidător şi total nediplomatic – de “Ambasador al Moldovei” şi nu al Republicii Moldova, după cum prevăd cutumele internaţionale. Comunicatul de răspuns al Ambasadei SUA de la Bucureşti privind gafa nerecunoscută a ambasadorului Klemm din “ţinutul secuiesc” tratează românii la fel precum colegii lor de la Chişinău, explicându-ne că Domnia Sa este ambasador “în întreaga Românie”. Sperăm că Pettit nu ne va anunţa, şi el, într-o zi, că este ambasadorul SUA “în întreaga Moldovă”, pentru că atunci va trebui să se certe pe domnie cu şeful bisericii ruseşti de peste Prut, colonelul Vladimir Căntărean, care s-a autointutulat mitropolit al “Întregii Moldove”. Nu întâmplător, tot în această perioadă au apărut şi atacuri concertate la adresa Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, venite atât din “Întreaga Moldovă” cât şi din Ucraina (Episcopul bisericii ruse Longhin), ţinta ascunsă fiind tot integritatea teritorială a României (după cum secţia locală a SRI ar trebui să ştie şi să prevină, conform dezideratelor serviciului). În fond, este vorba de acelaşi lucru la care atentează şi “moderaţii” maghiari cu care s-a afişat ambasadorul Klemm.

Dacă ştim că pentru Putin mersul pe direcţiile trasate de înaintaşii săi este o normalitate a fiinţei lui de KGB-ist, de ce calcă ambasadorii Statelor Unite pe urmele sovieticilor este foarte greu de spus. (…)

Practic, oricât de straniu ar părea, tocmai cel mai vocal ambasador împotriva corupţiei şi a ilegalităţilor din România a girat o astfel de încălcare a Legii, devenind chiar părtaş prin imprudenţă. N-a fost informat ambasadorul? Posibil! Dar de ce nu “şi-a făcut temele” înainte de a pleca, lipa-lipa, pe Axa Moscova – Budapesta?

Poate cel mai bine ar fi fost ca ambasadorul Klemm să apeleze la un studiu la zi privind tendinţele şi aspiraţiile maghiarilor din România, respectiv ale UDMR, realizat de foşti experţi ai Proiectului american pentru Relaţii Etnice (PER) şi dat publicităţii anul trecut de autorul aclamatului volum “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni!”, istoricul american Larry Watts, sub titlul “Interethnic Dialogue in the New Romania” (I si II).

Din acest studiu, Excelenţa Sa ar fi putut afla că 89% dintre români se exprimă negativ faţă de proiectul autonomiei teritoriale maghiare, în timp ce doar 6% îl susţin, ceea ce reprezintă aproximativ procentul conlocuitorilor maghiari şi că 27% dintre repondenţi consideră că un conflict interetnic este oricând posibil iar mai mult de trei sferturi dintre aceştia cred că acest conflict va fi instigat de etnicii maghiari.

Conform acestui studiu, dezideratele ungurilor din România sunt: 1- Limba maghiară ca a doua limbă oficială; 2 – Autonomie teritorială şi fiscală; 3 – Acceptarea steagului secuiesc.

Iată, deci, că există şi americani coerenţi, care avertizează asupra pericolelor regionale şi nu care dau apă la moară extremismului maghiar, conştient sau “din imprudenţă”.

“O să urâm SUA, mai mult decât Rusia!”, exclama comentatorul Dan Tomozei într-un editorial, siderat de o poziţie anti-naţională similară venită dinspre cascadorul inconştient de pe pervazul cutiei Pandorei. Doamne fereşte!, zic eu.

Integral în BURSA: Ambasadorul SUA intră pe geam în cutia Pandorei din “ţinutul secuiesc”

Părintele Justin despre boala ruşilor şi Profesorul Ciuceanu despre coloana vertebrală a rezistenţei româneşti: Biserica

Parintele Justin Parvu la ultima aniversare pe pamant 10 Februarie 2012, 94 de ani - Foto Cristina Nichitus RonceaZiaristi Online:

Artizanii Unirii - Martirii Basarabiei - Basarabia-Bucovina.Info

Părintele Justin Pârvu despre teroarea Moscovei asupra românilor şi asupra Ortodoxiei
Parintele Justin Pârvu: “Nu e nici o boală mai grea decît boala lor de a desfiinţa Ortodoxia, de a spulbera din sufletul omului pe Hristos!”

Profesorul Radu Ciuceanu - Ziarul Lumina

Profesorul Radu Ciuceanu: “Biserica a fost coloana vertebrală a rezistenței noastre”

“Este foarte greu să rezum în câteva fraze cei 15 ani de tem­niță comunistă…”

Femeia-cananeanca

Gând de duminică: “…Mare e credinţa ta. Fie ţie după voia ta”. Elena Solunca Moise la Duminica femeii cananeence

S-a spus nu fără îndreptăţire că fiica femeii este chiar sufletul nostru greu încercat de provocări de toate felurile, din toate părţile şi în tot timpul…

DECEMBRIE 1989 – Lovitura Moscovei în România. Documente şi mărturii adunate şi selectate de Victor Roncea. BURSA 18.12.2015 – Ţinta Ceauşescu

Ceausescu GorbaciovDECEMBRIE 1989 – Lovitura Moscovei în România

 

BURSA 18.12.2015

Selecţie de VICTOR RONCEA

La 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, în ciuda tonelor de materiale apărute pe acest subiect, constatăm că au fost ignorate, parcă dinadins, tocmai documentele legate de cercetarea operaţiunii care a condus la schimbarea regimului, decapitarea lui Nicolae Ceauşescu şi instalarea lui Ion Iliescu, considerat un favorit al Moscovei încă din anii “80. De exemplu, niciodată până astăzi nu a fost publicat, pentru publicul larg, întreg conţinutul Raportului senatorial de cercetare a acţiunilor din decembrie 1989, însumând rezultatul a mii de ore de anchetă, cu sute de personaje-cheie chestionate, împreună cu Opiniile separate ale membrilor Comisiei speciale. La fel, Raportul SRI privind evenimentele din decembrie 1989. O lucrare aflată în curs de apariţie a înglobat toate aceste documente şi multe altele, unele dintre ele absolut inedite. Este vorba de “Decembrie 1989 – Lovitura Moscovei în România“, care conţine documente şi mărturii adunate de ziaristul Victor Roncea în 26 de ani de cercetări jurnalistice şi din ale cărei anexe redăm astăzi câteva extrase. Pentru început, un preambul al Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 (Nicolaescu – Gabrielescu) privind contextul internaţional şi informările Securităţii către şeful statului.

Ţinta Ceauşescu

În receptarea sensului proceselor aflate în derulare pe plan european, un rol important credem că l-au avut informaţiile aflate la dispoziţia dictatorului, obţinute de organele specializate ale statului cu atribuţiuni în domeniu. O bună parte a acestor materiale se află în posesia comisiei şi prin selecţie le vom evidenţia în cele ce urmează.
La sfârşitul anului 1989, personalităţi politice străine iau frecvent atitudini publice la adresa situaţiei din România, unele dintre ele constituindu-se în tot atâtea avertismente la adresa dictatorului.
Într-un interviu acordat postului “Radio France International” la 24 noiembrie 1989, consilierul prezidenţial sovietic Oleg Bogomolov declara:
“Procesul care se desfăşoară în prezent în unele ţări din Europa de est are un caracter ireversibil şi de generalitate.
Anumiţi conducători politici pot să nu fie conştienţi de necesitatea unor asemenea schimbări, dar viaţa însăşi le-o va impune. De aceea eu privesc cu un anumit optimism evoluţia viitoare a României.” (D.S.S./SIE nota 0086/ 27.11.1989).
La 10 octombrie 1989, după încheierea reuniunii la nivel înalt a CEE de la Strasbourg, preşedintele Franţei a lansat public următoarele idei: “… problema unor provincii cum ar fi Silezia, Mazuria, Prusia Orientală etc. trebuie să rămână intangibilă. În schimb nu trebuie să se omită existenţa divergenţelor între Ungaria şi România în problema Transilvaniei sau problema Basarabiei… Franţa şi URSS trebuie să-şi reia rolul de asigurare a echilibrului în Europa, aşa cum au făcut-o de secole”. Declarându-se în dezacord cu Înţelegerile convenite la Yalta, a menţionat că acestea au dus nu numai la divizarea Europei ci, mai ales,”la consfinţirea dominaţiei continentului de către SUA şi URSS”. (D.S.S./SIE/nota 00288 din 12.12.1989).
Buletinul de ştiri al Casei Albe a publicat un interviu al preşedintelui George Bush, acordat unor ziarişti americani, în care referitor la Româ¬nia se spuneau următoarele: “Aş dori să vad unele acţiuni şi în această ţară… Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Am trimis în România un nou ambasador, Alan Green, care îmi este prieten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent, ce cunoaşte bine părerile mele despre democraţie şi libertate. Cred că Alan Green a plecat la 29 noiembrie 1989 spre România şi el va prezenta punctul nostru de vedere, al meu personal, preşedintelui Nicolae Ceauşescu. În orice caz vom încerca, dar va fi foarte greu.”
Conform aceluiaşi buletin de ştiri al Casei Albe, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru problemele Europei şi Canadei, Raymond Seitz, a declarat la o conferinţă de presă ţinută la Washington următoarele: “Nu pot să anticipez ce se va întâmpla în România. Este o ţară insensibilă sau imună la toate schimbările care au loc în Europa răsăriteană. Ea are unele particularităţi proprii. Situaţia drepturilor omului este de-a dreptul deprimantă. Pentru moment nu există nici un indiciu că ceea ce s-a întâmplat în mod atât de fericit şi salutar în majoritatea altor regiuni din Europa răsăriteană se va întâmpla şi în România. Dar în orice caz “îi ţinem pumnii”.(D.S.S./SIE/ Nota 277 din 02.12.1989).
Iată cum comentează doi americani, M.R. Beschloss şi S. Talbott după cinci ani de la evenimente: “… S-ar fi putut ca Baker să aibă şi alte motive, în afară de dorinţa sa de a pune capăt vărsării de sânge. Statele Unite tocmai lansaseră o invazie masivă în Panama, numită Operaţiunea Cauza Justă, al cărui principal scop era să-l înlăture de la putere pe dictatorul statului, gl. Manuel Noriega, şi să-l aducă înapoi, în Florida, pentru a fi judecat căci era acuzat de trafic de droguri”.
Citând situaţia din Panama, Ivan Aboimov, unul din adjuncţii lui Şevardnadze, remarca faţă de Matlock, cu nedisimulată amărăciune:
“- Se pare că v-am transmis dumneavoastră Doctrina Brejnev!”.
De fapt aceste declaraţii, cât şi cartea lui Gyula Horn, premierul ungar, care se referea tot la acest moment ori la ajutorul “maghiar”, dat poporului român în Decembrie 1989, vin să confirme punctul de vedere al primei comisii senatoriale, exprimat încă din anul 1991.
În continuare, redăm un articol din România Liberă, semnat de domnul Vladimir Alexe, care, probabil, folosind diferite surse, a ajuns la aceleaşi concluzii “…Puţini ştiu astăzi că eliminarea lui Ceauşescu a fost pecetluită la întâlnirea Mitterand – Gorbaciov de la Kiev, desfăşurată cu câteva săptămâni înaintea declanşării evenimentelor din Decembrie. Imediat după “90, dl Dan Amadeu Lăzărescu a dezvăluit că în septembrie “89, fiind la Paris, cu ocazia unui Congres Internaţional de Istorie, a aflat de la Marcel Schapira (importantă personalitate a francmasoneriei româneşti şi internaţionale) că Occidentul căzuse de acord cu Gorbaciov, asupra necesităţii eliminării lui Ceauşescu, şi că, în acest scop, fusese desemnat un general pentru aducerea la îndeplinire a operaţiunii. Menţionăm că în vara lui “89, au avut loc în Ungaria câteva contacte între generali români şi ofiţeri ungari şi sovietici. Astfel, deşi ocultată de istoricii evenimentelor din decembrie “89, a avut loc o întâlnire între gl. Guşă şi Karpati, ministrul apărării din Ungaria, ale cărei detalii nu au fost făcute niciodată cunoscute nici de o parte, nici de cealaltă. În acelaşi timp gl. Chiţac şi gl. Victor Stănculescu au vizitat şi ei Ungaria, având – potrivit anumitor surse – o serie de contacte la cartierul general al Armatei Sud a U.R.S.S., unitate care-şi avea statul major în Ungaria şi misiunea de a asigura întreg flancul balcanic al U.R.S.S. În cadrul Armatei Sud funcţiona şi o unitate specială SPEŢNAZ, a GRU, formată atât din militari specializaţi în cercetare-diversiune, în spatele frontului, cât şi din civili – aşa numiţii “visautniki” – pregătiţi să acţioneze în teritoriu, deghizaţi în turişti, după ce anterior se familiarizau cu regiunea călătorind în grupuri de sindicalişti sportivi, fruntaşi în producţie, etc. De fiecare dată când grupuri de “visautniki” soseau în excursii (recunoaştere), aceştia erau însoţiţi de ghizi translatori, asiguraţi exclusiv din cadrul rezidenţei sovietice în ţara respectivă, furnizaţi de ambasadele U.R.S.S. Niciodată de ghizi locali. Armamentul uşor şi aparatura de comunicaţie sofisticată, dar portabilă şi lesne camuflabilă, ale acestor “visautniki” au atras mai demult atenţia serviciilor secrete occidentale. După mai bine de 10 ani de investigaţii, aceştia au descoperit, cu stupoare, că “visautniki” sovietici erau mai bine echipaţi decât unităţile cercetare-diversiune din occident. Probabil că de aceea a fost atât de sigur pe el Gorbaciov atunci când, pe 20 decembrie 1989, a anunţat în mijlocul unei sesiuni a Sovietului Suprem: În următoarele 24 de ore în România vor interveni schimbări radicale’. “Visautniki” erau la datorie în plină acţiune semnalată peste tot. Se pare, însă, că era prea târziu. Revoluţia începuse, Gorbaciov nu se înşelase. Alt personaj politic la curent era Mitterrand.
Analizând fie şi numai aceste luări de poziţie publice din partea unor asemenea personalităţi, unde fiecare cuvânt este folosit doar după o atentă evaluare şi cu o semnificaţie precisă, nu poate să nu surprindă intuiţia că “va fi foarte greu” să se realizeze şi în România schimbările aşteptate, ea prezentând unele “particularităţi proprii” care exclud posibilitatea producerii unei “revoluţii de catifea” într-o manieră similară celor din celelalte ţări socialiste est-europene, iar viitorul apropiat avea să confirme aceste previziuni.
România a fost nelipsită de pe agenda contactelor politico-diplomatice la nivel înalt şi a frecventelor reuniuni ale unor organisme suprastatale, organizate în perioada de referinţă:
“Raportăm următoarele informaţii obţinute pe mai multe linii cu privire la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov: în cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre SUA şi URSS, organizate la iniţiativa sovieticilor, cele doua părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unei noi strategii comune care să le asigure în continuare un rol dominant în toate problemele internaţionale… Sunt date că URSS va face noi concesii în favoarea americanilor în schimbul obţinerii de ajutoare economice şi financiare. Se urmăreşte stabilirea unui nou echilibru pe continentul european, care să permită atenuarea treptată a diferenţelor de sistem politic şi economic între ările socialiste şi cele capitaliste”. Din datele de care dispunem rezultă că la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov ar urma să se discute şi problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de “reforme reale”, fiind avute în vedere îndeosebi R.P. Chineză, Cuba şi România. Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi vor solicita ca şi URSS să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier…În cadrul consultărilor din ultimele zile cu administraţia de la Washington guvernele Angliei, Franţei, R.F. Germania şi Italiei au insistat pentru ca fiecare dintre statele vest-europene să aibă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est, astfel încât să-şi asigure promovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă.” (D.S.S./SIE/ Notă raport 00275 din 01.12.1989)
(va urma)

Sursa: BURSA

Vedeţi şi:

Dezvăluirile generalului Iulian Vlad, şeful Securităţii, despre 21 şi 22 Decembrie 1989: “Uşile sediului CC al PCR s-au deschis la ordinul meu!” TEXT/VIDEO

 

Autodeconspirarea unui agent al Rusiei: Danion Vasile. Ce vor face acum ceilalţi agenţi antiromâni infiltraţi de “Biserica KGB” în jurul Părintelui Justin Pârvu?

Danion Vasile Vladimir Cantarean ChisinauIniţial chiar nu mi-am dorit să comentez autodeconspirarea răsuflată a lui Danion Vasile drept agent al Rusiei, respectiv al “bisericii” stiliste (foto mai jos). Ca întotdeauna, predicatorul Danion Vasile, asemenea homosexualilor şi anticreştinilor de toate “orientările”, ştie să îşi aleaga bine momentul vrajbei, aşa cum l-a învăţat vicleanul şi controlorul său de peste Prut: în postul Sfintelor Paşti. De data aceasta, chiar de Florii, la intrarea în Săptămâna Mare. Nu este prima oară. Pe mine unul, însă, asemenea ieşiri mă amuză. E clar că urmează să fie înaintat în grad, oficial, şi, deh, acum ce mai contează daca e pe faţă sau pe dos!? La fel cum m-a amuzat teribil şi faptul că aceasta autodemascare a bişniţarului ortodoxiei vine la exact cinci ani de când am publicat articolul despre cel pe care îl deconspiram de pe-atunci drept “stilist sub acoperire”. Ceea ce m-a făcut să îi acord gurului acest mic remember.

Ce ar mai fi de spus? Nimic. Reţeaua de infiltraţi ai “Bisericii KGB” pe lângă Părintele Justin Pârvu e cunoscută, chiar mai de dinainte. Unul dintre ei, portavoce a sectantului stilis, care şi-a jucat jalnic rolul de “frate” – căsătorindu-se, pentru a-şi schimba gazda, sau blana, dacă vreţi, la nici o săptămână după ce a fost dat afară din Mănăstire – nu a reuşit să ofere călugărilor de la Petru Vodă un certificat de botez al sfântei Biserici Ortodoxe Române. Taina căsătoriei unui stilist nebotezat în biserica noastră este, oare, valabilă? Nu ştiu. Să ne spună părintele Valică, căci el a oficiat-o.

Ura faţă de ortodoxia română şi sclipirile încopitatului din ochii acestor agenţi de duzină i-au dat de gol în permanenţă, în ciuda perdelelor de fum în care s-au înfăşurat, încercând să-l învăluie şi pe Bătrânul nostru Duhovnic al Neamului în mrejele lor. Ce-or să facă acum, când, automat, au fost scoşi din acoperire? Ce-au făcut şi până acum. Or sa-l invite oare, în continuare, pe guruleţul lor să ducă oamenii de nas pe la simpozioane savante, deşi yoghinul a înjurat ca la uşa ashramului mari duhovnici şi sfinţi ai neamului românesc, ca Părintele Ilie Cleopa sau Sfântul Ardealului, Arsenie Boca? Ba chiar şi pe Părintele Justin, pe care l-a trimis “la iad”! Foarte probabil.

Poate o să revin asupra acestui subiect după sfintele sărbători. Sau poate nu. Cum am spus, subiectul e răsuflat. Aşa că nu-mi rămâne decât să vă recomand ce scriam acum cinci ani, pe 7 aprilie 2010:

Mai bine in “iad” cu Parintele Justin Parvu decat in “biserica” din catacombele Moscovei cu predicatorul Danion Vasile. Sacrilegiile si minciunile cuplului de stilisti acoperiti Danion Vasile – Hristostom Manolescu. VIDEO

Citiţi, din aceeaşi perioadă, şi:

Danion Vasile, “oaspetele special” al Bisericii Moscovite din Chisinau si Tiraspol. Ratacit sau altceva? Spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti. FOTO

Doamna Aspazia Otel Petrescu despre “dispretuitorii natangi” ai marilor duhovnici ai Ortodoxiei Romane si martirii anticomunisti. Ortho Business cu Sfintii Inchisorilor pe modelul Shoah Business – O noua oferta de post de la “Sfantul” Danion Vasile

Despre sminteala si vrajba in postul Pastelui. Danion Vasile, predicator al luminii care vine de la Rasarit, lovit de pacatul trufiei, o ia pe urmele lui Dan Puric. Despre smerenie si SVR

Scandal in lumea ortodoxa moldoveneasca. Manastirea Putna, in frunte cu staretul Melchisedec Velnic, il acuza pe Danion Vasile de raspandirea unor minciuni stiliste, de mana cu un agitator tip KGB de peste Prut, Viorel Benedict Ciubotaru

Cu cine si unde merge, de fapt, Danion Vasile? Este el mai presus decat Sfintul Inchisorilor Valeriu Gafencu si Duhovnicii Ortodoxiei Arsenie Boca si Ilie Cleopa, ca sa aiba dreptul sa-i compromita sau conteste? O lectie de la Parintele Justin Parvu

O analiza ingrijoratoare. Noul KGB planuieste crearea unui miscari nationalist-crestine in Basarabia care sa preia inclusiv energii din Romania si BOR. La Chisinau se-aprinde scanteia

GEOSPIRITUALITATE: BISERICA RUSĂ CONTRA BISERICII ROMÂNE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC DE RĂSĂRIT

Danion Vasile sectant stilist Slatioara

 

 

Tokeş l-a bătut pe Trosca. Noi imagini video, în premieră, de după masacrarea Grupului Trosca, realizate în urmă cu 25 de ani de Laurenţiu Gâlmeanu . Esenţa “Epocii Băsescu”

Monument In Memoriam Gheorghe Trosca - 1989 decembrie 2011 MApN - Grupul Artistilor TeroristiÎn timpul evenimentelor din decembrie 1989, două seminţii, străine de România, şi, să recunoaştem, neprietene românilor, au produs cele mai bestiale crime ale revoluţiei: ungurii din Harghita-Covasna – prin uciderea şi mutilarea sălbatică a ofiţerilor Securitate şi miliţie din Odorheiu Secuiesc şi Târgu Secuiesc, respectiv locotenent-colonelul Dumitru Coman, linşat de maghiari dezlănţuiţi, şi maiorul Aurel Agache, ambii bătuţi până la moarte şi după -, şi ruşii, care au ordonat prin agenţii lor uciderea militarilor din Grupul Trosca, ale căror cadavre au fost lăsate în plină stradă şi profanate drăcesc. Ucideri ritualice. În ambele cazuri, vinovaţii, deşi cunoscuţi, au rămas nepedepsiţi. Cu sprijinul celui mai înalt for al ţării: Preşedinţia României. Prin doi dintre reprezentaţii ei: Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. În ambele cazuri, victimele au fost ucise, a doua oară, batjocorindu-li-se memoria, de la cel mai înalt for al ţării: Preşedinţia României. Prin grija celui de-al treilea locatar: Traian Băsescu.

Trecerea printr-un timp dat a unui personaj, în speţă mandatul unui preşedinte, trebuie să rămână în istorie printr-un ceva, prin ceea ce-l defineşte. Un lucru emblematic. Aşa-zisa condamnare a comunismului, pe baza unui “raport” mistificator al istoriei României, nu poate fi decât un fals în acte publice. În rest, a rămas ceva concret în urma lui Băsescu, dincolo de informaţiile venite pe final de ultim mandat privind şpăgile de milioane de euro solicitate şi primite de cei care se foloseau în traficul de influenţă în primul rând de asocierea cu persoana sa? Sau de o altă informaţie, la fel de revelatorie, şi anume că în perioada premierului Emil Boc problema Tezaurului României de la Moscova a fost scoasă din programul de guvernare? Asemenea Tezaurului, praful şi pulberea s-a ales de România în ultimii zece ani. Nu este cazul să deschid aici o analiză pe care mi-am refuzat-o, din motive de post. Vreau să mă refer doar la esenţa problemei. A Cazului Băsescu.

Prisma: Cazul Tokes vs Cazul Coman-Trosca, ultimul fiind, după cum se ştie, depozitarul dovezilor că generalul Nicolae Militaru – cel căruia Ion Iliescu şi Silviu Brucan i-au încredinţat conducerea Armatei în 1989 –  a fost agent KGB/GRU. La cererea senatorului Raymond Luca, născut în URSS, solicitare neîntemeiata legal dar în care se acuză că cei doi, Coman şi Trosca, alături de alţi ofiţeri USLA, ar fi făcut “poliţie politică”, preşedintele Traian Băsescu semnează la sfârşitul lui februarie 2011 decretele de “demartirizare” a acestor eroi.

La zidul adevărului, din punctul meu de vedere, Băsescu rămâne în istoria turnesolului, în primul rând, prin aceste două gesturi definitorii şi emblematice, care îi marchează cu fierul roşu toată cariera: neridicarea Ordinului National “Steaua României”, acordat chiar de către el antiromânului visceral cocoţat în cele mai înalte funcţii europene cu aportul PDL, agentul Securităţii comuniste a Ungariei Laszlo Tokes – în ciuda tuturor instanţelor morale şi legale care cereau şi permitea acest lucru -, şi batjocorirea luptătorilor din Grupul Trosca, executaţi a doua oară de la uciderea ritualică şi profanarea lor sălbatică, prin ridicarea titlurilor de eroi-martiri, – în ciuda faptului că întreaga acţiune de contestare a lor a fost nelegală, injustă şi imorala, taxată apoi chiar de Avocatul Poporului drept nulă de drept.

Justiţia a dat dreptate Consiliului de Onoare al Ordinului Steaua României: retragerea acestuia era legala, necesară şi perfect întreptăţită. Şi totuşi, Băsescu l-a lăsat pe Tokes cu Steaua României în turul pantalonilor, acolo unde o ţine. La Tokes n-a mai contat că a fost prins cu chitanţă de informator al Securităţii RP Ungare şi nici Angajamentul de turnător pentru Securitatea română.

Justiţia i-a dovedit lui Traian Băsescu caracterul ilegal al propriei semnături date în 2011 pe decretul de anulare a titlurilor de eroi-martiri pentru Dumitru Coman şi membrii Grupului Trosca. La momentul semnării retragerii titlurilor, sentinţa de “poliţie politică” invocată pentru atacarea eroilor-martiri nu era definitivă, fiind ulterior contestată în Instanţă şi, mai mult, chiar dovedită drept nulă de Avocatul Poporului, deorece actul CNSAS a fost publicat în Monitorul Oficial după ce instituţia fusese declarată ca funcţionând în baza unei legi neconstituţionale. Şi totuşi, cinci eroi-martiri au rămas “demartirizaţi”, soţiile eroilor şi cei 11 copii rămaşi orfani de tată fiind obligaţi să returneze pensia de urmaş cumulată, din 2004 până în 2011.

Monument Trosca SRI si reclama la ieftiniriÎn 2011 i-am demonstrat preşedintelui că a greşit şi că are posibilitatea şi datoria să repare această “eroare”. În aceeaşi scrisoare către Preşedinţie afirmam că mai bine ar ridica împreună cu SRI-ul un monument in cinstea acestor eroi, la locul crimei. La doar câteva zile, la neagra comemorare, un grup de artişti “teroristi” a ridicat un monument temporar, extrem de sugestiv: pe un cauciuc inscripţionat cu numele TROSCA, un cap strigând către noi, cu ochii larg deschişi, amintind decapitarea şi profanarea şoferului autovehiculului blindat al USLA, ucis prin călcare cu tancul (foto susVideo aici). Anul următor, în 2012, SRI-ul a ridicat un monument la locul masacrului însă fără a reuşi, până azi, să scape de un panou publicitar cu reclamă la cârnaţi ieftini, proţăpit la mai puţin de 10 metri de monument (foto).

Anterior, SRI reacţionase la gestul preşedintelui Băsescu prin publicarea unui anunţ sobru, comemorativ, în revista serviciului, Intelligence (Nr. 19, martie – mai 2011). Pe două pagine negre, cu imaginea unei lumânări aprinse, alături de portretele luptătorilor antiterorişti căzuţi la datorie se afla textul sec: Eroii nu au nevoie de “Diplome”. Dar familiile lor?

Aşa că, dacă este să judecăm mandatele lui Traian Băsescu dincolo de fumigene şi lăcrămioare, iată, scripta manent – asta rămâne: o semnătură pentru un ungur extremist, apărător înfocat al criminalilor maghiari din decembrie 1989 şi o semnătură împotriva unor eroi-martiri români ucişi de ruşi, ritualic, în acelaşi decembrie negru. Judecaţi singuri.

Şi, în plus, să nu uităm de deservirea clanului de mafioţi culturnici antiromâni în frunte cu Tismăneanu – cu “raportul” său falsificator al istoriei românilor – şi compania lui de zgomote, Liicheanu, Pleşu, Patapievici…

În această noapte, de 23 spre 24 decembrie, se împlinesc 25 de ani de la asasinarea Grupului Trosca, ofiţerii USLA Gheorghe Trosca (colonel, şef de Stat Major în cadrul USLA), Eugen Trandafir Cotuna (locotenent-colonel, şeful serviciului de protecţie apropiată), Andrei Ştefan (sublocotenent), Ion Muicaru (sublocotenent, şofer ABI ucis prin calcare cu şenila tancului. Capul acestuia a fost asezat pe roata unui ABI), Emil Oprea (sublocotenent), Florin-Constantin Suprăţeanu (sublocotenent), Teodor Neagoe (sublocotenent), Ion Costache (sublocotenent).

Dumnezeu să-i ierte!

Fotograful Laurenţiu Gâlmeanu, cel care a surprins şi o serie întreagă de imagini extraordinare din Piaţa Universităţii, în 21 decembrie 1989, a publicat în această noapte de 23 spre 24 decembrie 2014, în premieră, In Memoriam Grupul Trosca, o filmare tulburătoare de la locul carnagiului, realizată în ajunul Craciunului, în urmă cu 25 de ani. Dacă aveţi nervii tari, o puteţi viziona în baza blogului său cu Imagini de la Revoluţia din 1989.

Documentare: Basescu i-a “demartirizat” pe ofiterii anti-GRU condusi de colonelul Trosca si masacrati de Militaru si KGB in decembrie 1989

Mai jos o filmare din aceeaşi zi, aflată online de câţiva ani:


Cadavrele USLA-silor lui Trosca ucisi de GRU in 1989 by ZiaristiOnlineTV

Vedeţi şi: DECEMBRIE 1989. Jurnalistul Cristian Botez publica fotografii de dupa asasinarea Grupului Trosca

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova