December 24th, 2012 
VR 
Ziaristi Online: Înaltpreasfinţitul Teofan: Hristos în noi! Pastorală la Nașterea Domnului
Emanuel – Dumnezeu este cu noi
Pastorala IPS Teofan: Hristos in noi – Emanuel – Dumnezeu este cu noi de ZiaristiOnlineTV
Smerenia, singura care înalță, iertarea, singura care aduce iertare, milostenia, singura care-L face dator pe Dumnezeu, rugăciunea, singura care-l urcă pe om la cer, Dumnezeiasca Liturghie, singura care-L aduce pe Hristos în Trupul și Sângele Său, sunt, de asemenea, căi prin care omul este dăruit în ființa sa cu Însuși Hristos și-L naște pe Acesta în inima semenilor.
Iubiților preoți din parohii, cuvioșilor viețuitori ai sfintelor mănăstiri și dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iașilor: har, bucurie, iertare și ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt
„Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.” (Galateni 2, 20)
Iubiți frați preoți, Dreptmăritori creștini,
Cu mila Domnului și sub a Sa ocrotire, trăim în aceste zile bucuria Nașterii lui Hristos, a noului An și a Bobotezei. Colindătorii ne trec pragul casei, suntem din nou `mpreună cu cei dragi ai noștri `n atmosfera caldă a familiei, iar greutatea unui an cu multe probleme nu se mai resimte atât de dureros.
O clipă de tihnă, așadar. Acum, în biserici, prin sfintele slujbe, preaslăvim Nașterea lui Hristos, chemați fiind să ne apropiem mai mult de marea taină a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. „Mare este taina dreptei credințe”, exclamăm în aceste zile împreună cu Sfântul Apostol Pavel, „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă.”[1]
De ce s-a întâmplat aceasta? Care este rostul pogorârii lui Dumnezeu pe pământ? Care este semnificația acestei negrăite și cutremurătoare taine?
Dumnezeiasca Scriptură, Sfinții Părinți și conștiința liturgică a Bisericii mărturisesc într-un gând marele adevăr al Întrupării Fiului lui Dumnezeu și urmarea acestui act pentru viața lumii. Dumnezeu S-a întrupat pentru a „mântui poporul Său de păcatele lor”[2]. „Din Sfânta Fecioară întrupându-Se”, spune Marele Vasile, Dumnezeu „S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se pe Sine asemenea cu chipul smeritului nostru trup, ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale.”[3] „Cerul și pământul astăzi s-au împreunat, născându-Se Hristos”, cântă Biserica în ajunul zilei de Crăciun, „Dumnezeu pe pământ a venit și omul la ceruri s-a suit.”[4]
Iubiți fii și fiice duhovnicești,
În urmă cu două milenii, „la plinirea vremii”[5], cum spune Sfântul Apostol Pavel, Dumnezeu a coborât printre noi, oamenii. Prin adumbrirea Sfântului Duh, Hristos S-a născut din Preacurata Fecioară Maria, a viețuit printre noi, oamenii, ne-a mărturisit adevărul, a suferit moartea pe cruce, a înviat a treia zi și S-a înălțat la ceruri.
Nașterea, Moartea, Învierea și Înălțarea Domnului Hristos sunt evenimente care s-au petrecut într-un anumit moment al istoriei umane, într-un spațiu anume, cu persoane concrete, care au dat mărturie despre aceasta.
Au, oare, aceste evenimente o însemnătate pur istorică sau sunt văzute și prin prisma urmărilor pe care le-au avut și le au asupra existenței umane și a universului în general? Răspunsul este unul: totul s-a săvârșit „pentru noi și pentru a noastră mântuire”, cum rostim în Simbolul credinței, ca revărsare neîncetată a iubirii lui Dumnezeu pentru făptura Sa. „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” [6], a spus Însuși Hristos.
Binecuvântat cu asemenea dar dumnezeiesc, omul este chemat să se deschidă împlinirii tainei mântuirii în însăși ființa sa. Dacă Dumnezeu S-a coborât pe pământ, omul este chemat să urce la cer. Dacă Dumnezeu a luat trup și S-a făcut om, omul este chemat să primească Duhul Sfânt și să se îndumnezeiască. Dacă Dumnezeu S-a întrupat în pântecele Fecioarei, omul este chemat să prelungească în sine taina Întrupării, taina Nașterii lui Hristos.
Iubiți frați și surori întru Hristos Domnul,
Împărăția cerurilor este dăruită încă din această lume pentru cel care devine „templu al Duhului Sfânt”[7] și mărturisește împreună cu Dumnezeiescul Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”[8]. Aceasta este împlinirea a ceea ce Domnul Hristos mărturisea în rugăciunea dinaintea Pătimirii Sale: „Aceștia”, adică oamenii următori ai lui Hristos, „în Noi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine; (…) Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârșiți întru unime”[9].
Întreaga viață a Bisericii este centrată pe împlinirea în ființa oamenilor a acestei rugăciuni: Hristos, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt să fie în noi, iar noi, în sufletul și trupul nostru, să fim în Dumnezeu. Omul, mărturisește Sfântul Simeon Noul Teolog, este chemat „să devină familiar lui Dumnezeu și casă, și sălaș al Treimii dumnezeiești, văzând limpede pe Făcătorul și Dumnezeul său și vorbind cu El în fiecare zi”[10]. În pofida păcatelor, a slăbiciunilor de tot felul și a multelor răni cauzate de acestea pe sufletul său, omul este chemat să nu înceteze a se ruga pentru a deveni casă a lui Dumnezeu. „Doamne, Dumnezeul nostru, (…) precum din înălțime Te-ai plecat pentru noi, pleacă-Te și acum spre smerenia mea. Și precum ai binevoit a Te culca în peșteră și în ieslea necuvântătoarelor, așa binevoiește a intra și în ieslea necuvântătorului meu suflet și în întinatul meu trup”[11], rostim în rugăciunea de pregătire pentru primirea Sfintei Împărtășanii.
Prezența lui Dumnezeu în inimă, în cuget, în suflet constituie comoara cea mai de preț a omului. Este „comoara”, descoperită în țarină, care merită orice sacrificiu pentru a fi dobândită[12]; este „mărgăritarul cel de mult preț” pentru obținerea căruia nici un efort nu este prea mare[13].
Fără prezența lui Dumnezeu în om, acesta nu are rugăciunea adevărată[14], nu cunoaște dulceața smereniei, nu înțelege bucuria iertării dușmanilor, nu percepe rostul celor ce se întâmplă cu sine, în jurul său, în lume. Aceasta deoarece numai „degetul lui Dumnezeu lovește corzile minții și le îmboldește la grăire adevărată”[15], cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog. Aceasta deoarece numai „Dumnezeu Cel ce sălășluiește în om îl învață pe un asemenea om despre cele viitoare și cele prezente, nu prin cuvânt, ci prin însuși lucrul, prin experiență și realitate”[16]. Aceasta deoarece viața creștină nu se sprijină pe „cuvinte de înduplecare ale înțelepciunii omenești”, cum spune Sfântul Apostol Pavel, „ci în adeverirea Duhului și a puterii, (…) în înțelepciunea de taină a lui Dumnezeu”[17].
Iubiți credincioși,
Taina Nașterii lui Hristos este trăită, înțeleasă și mărturisită în adevărata sa cuprindere mântuitoare prin sălășluirea Aceluiași Hristos în inima, în mintea, în ființa omului. „Sufletul omului este destinat să fie fecioară și mamă”, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Sufletul omului este chemat să fie curat sau curățit, smerit și lipsit de răutate, asemenea sufletului și trupului Fecioarei Maria, pentru a-L primi tainic pe Hristos. Prin viață curată, prin rugăciune și prin iubire jertfelnică, omul Îl mărturisește pe Hristos, născându-L, ca o mamă, în sufletul și în viața semenilor săi. În acest sens, viața omului este un Betleem continuu, o strădanie permanentă de primire a lui Hristos în ființa lui și de dăruire a vieții proprii, purtătoare de Hristos, pentru slujirea celor din jur.
Greu este drumul acesta! Cine poate să-l parcurgă? Răspunsul este dat de Hristos Domnul: „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu”[18]. Îndrăznim a nădăjdui că prin credință nezdruncinată în Hristos, Mântuitorul lumii, prin nădejde tare în mila Sa nesfârșită, prin iubire fierbinte față de Dumnezeu și aproapele – fie el prieten sau dușman –, omul se apropie de ceea ce Sfinții Părinți au numit „viață în Hristos”, „dobândirea Duhului Sfânt” sau „îmbrățișarea iubitoare și iertătoare a lui Dumnezeu-Tatăl”.
Smerenia, singura care înalță, iertarea, singura care aduce iertare, milostenia, singura care-L face dator pe Dumnezeu, rugăciunea, singura care-l urcă pe om la cer, Dumnezeiasca Liturghie, singura care-L aduce pe Hristos în Trupul și Sângele Său, sunt, de asemenea, căi prin care omul este dăruit în ființa sa cu Însuși Hristos și-L naște pe Acesta în inima semenilor. Strădania continuă de a se dezbrăca de „preadulcea otravă” a părerii de sine, adică de mândrie, considerată „esența adâncă a păcatului și a iadului”[19], eliberează omul de obstacolul cel mai mare aflat în fața sălășluirii lui Dumnezeu în ființa sa.
Creștinii din mănăstiri și creștinii din lume, cu toții formăm poporul chemat să-L aibă pe Dumnezeu drept „Cale, Adevăr și Viață”[20]. Sărbătoarea Nașterii Domnului este un imbold puternic pentru conștientizarea acestei chemări precum și a necesității unui răspuns față de această chemare.
Rog pe Hristos Domnul să ne aibă pe toți în ocrotirea milei Sale. Să ne ierte tot ce am greșit împotriva iubirii Sale și împotriva oamenilor în anul care tocmai se încheie. Se fie Domnul cu noi, în familia fiecăruia, în mănăstirea sau parohia din care facem parte, în Moldova, în țara noastră și în lume pentru anul care vine și de-a lungul întregii vieți.
Sărbătoarea Nașterii Domnului să aducă pentru fiecare bucurie sfântă, pâine și vin pe masă și, mai presus de toate, pace și bunăvoire între oameni!
La mulți și frumoși ani!
Al vostru către Dumnezeu smerit rugător,
† Teofan
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
IPS Teofan: Colindul – doxologie tainica de ZiaristiOnlineTV
Surse: Doxologia / Ziaristi Online Foto: Cristina Nichitus Roncea Video: Doxologia
Note bibliografice
[4]Stihira a doua, glasul 1, La Litie, în Mineiul pe Decembrie, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005, p. 434.
[10]Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, traducere de Diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1999, p. 150.
Posted in 
Tags: 
