Victor Roncea Blog

Corigent la limba română: Gabriel Liiceanu nu ştie genurile şi scrie “ustensil”, în loc de “ustensilă”

Gabriel Liiceanu şi Traian Ungureanu, intre “ustensilul” Siegfried si ciocanul lui Heidegger

de Ion Spanu

În ultima sa carte, „18 cuvinte-cheie ale lui Martin Heidegger”, Humanitas, 2012, Gabriel Liiceanu se descalifică încă o dată, demonstrînd că titlul său de „traducător al lui Heidegger” este la fel de artificial ca şi titlul de „filosof”, cu care se împopoţonează deseori. Ca să nu ne mai dea în judecată, punem pe masă proba.

Prima traducere din „Sein und Zeit” n-a făcut-o Liiceanu, ci Dorin Tilinca

Volumul „18 cuvinte-cheie ale lui Martin Heidegger” este, de fapt, secţiunea „Excurs asupra cîtorva termeni heideggerieni din Fiinţă şi timp”, care a fost adăugată la traducerea în limba română a lucrării lui Heidegger „Sein und Zeit”, Ed. Humanitas, 2003, pe care a realizat-o cuplul Cătălin Cioabă – Gabriel Liiceanu.

Un lucru trebuie precizat înainte de orice comentariu. Versiunea celor doi debutează cu o minciună grosolană, aruncată chiar în dedicaţia de pe frontispiciu: „Această primă traducere a lui Sein und Zeit în limba română este dedicată lui Walter Biemel”. Nu, aceasta nu e prima, ci a doua, întrucît prima a fost realizată de Dorin Tilinca şi a apărut la Editura „Jurnalul literar” încă din anul 1994 (consultant ştiinţific – Mircea Arman, Cuvînt înainte de Octavian Vuia, fost student al lui Heidegger)! Justificarea acestei minciuni ţine de caracterul cuplului Liiceanu – Cioabă, chestiune pe care cei doi trebuie s-o lămurească odată şi odată.

În română nu există cuvântul „ustensil”, ci substantivul feminin „ustensilă”

Revenind la „Excursul…” lui Gabriel Liiceanu, detaşat acum în vol. „18 cuvinte-cheie ale lui Martin Heidegger”, atragem aici atenţia doar asupra unei enormităţi pe care traducătorul insistă s-o păstreze şi în cartea recent apărută, deşi am mai subliniat-o o dată în volumul nostru „Heidegger şi Liiceanu”, apărut anul acesta la Ed. Revers!

Dintr-o proastă cunoaştere a limbii române, pentru a traduce cuvîntul german „Das Zeug”, Liiceanu foloseşte un cuvînt inexistent: „ustensil”! Cf. DEX, corectă este forma „ustensilă”, care este substantiv feminin!

La p. 53 (foto colaj mai sus), Liiceanu foloseşte de 7 ori inexistentul cuvînt „ustensil”!

Orice justificare ce ar ţine de vreo închipuită licenţă de autor, nu ar face altceva decît să sublinieze situaţia penibilă în care s-a pus traducătorul. Capcana i-a fost întinsă de faptul că substantivul „ustensilă” a fost preluat din limba franceză, unde astăzi „ustensile” este un substantiv masculin, cu toate că, de-a lungul timpului, genul acestui substantiv era feminin, aşa cum îl întîlnim într-o vers din La Fontaine: „Dont pour toute ustensile Pierre faisait subsister sa famille”!

La începutul sec. XVIII, în franceză era folosit cuvântul „utensile”, aşa cum îl găsim într-o traducere a lui Baudoin din „Histoire des Yncas”, apărută în 1704: „La vaisselle et les autres utensiles…”. Amănuntul este important, căci forma aceasta arată originea cuvîntului, mai exact în latinescul „utensilia”!

Liiceanu, însă, nu foloseşte nici măcar forma masculină a substantivului, ca în franceză, căci atunci ar fi trebuit, la plural, să scrie „ustensili”; el îl transformă în substantiv neutru, cu forma „ustensile” pentru plural! Aşa cum întîlnim acest cuvînt în limba engleză, unde „the utensil” este un substantiv neutru!

Cert este că singura formă corectă, acceptată de limba română, este „ustensilă”, ca substantiv feminin, orice altă variantă nefiind altceva decît expresia unui agramatism periculos, din categoria „succesurilor”!

În DEX, cuvîntul „ustensilă” este un substantiv feminin!

Substantivul feminin „ustensilă” înseamnă „unealtă, sculă”, avînd ca variante suculente din vechime cuvinte precum „sărsam” sau „sculeaţă”! Dacă ar fi tradus germ. „Zeug” prin substantivele feminine „unealtă” sau „sculă”, probabil că Liiceanu le-ar fi neutralizat şi pe acestea şi ar fi scris, după propria sa metodă, „unelt” sau „scul”!

În română nu există nici cuvîntul „ustensilitate”, ci „utilitate”

Gabriel Liiceanu recunoaşte că o traducere din Heidegger este extrem de dificilă şi are dreptate, întrucît filosoful german exploatează la maxim etimologia cuvintelor, căutînd sensuri ascunse în memoria oricărei construcţii lexicale. Cu atît mai mult, într-o traducere, se presupune cunoaşterea amănunţită atît a limbii în care a fost scris textul, cît şi a limbii gazdă.

Ori, se ştie, pentru Liiceanu germana este doar o limbă de conversaţie, iar limba română are multe dificultăţi. Din acest punct de vedere, lui Liiceanu nu i-a folosit prea mult şederea lîngă Noica!

În cazul nostru, cînd a tradus „Das Zeug” prin „ustensil”, Liiceanu ar fi trebuit să ştie, pe de o parte, că forma corectă era „ustensilă”, iar, pe de altă parte, că acest cuvînt desemnează cu prioritate un „obiect care serveşte la efectuarea unor operaţii curente în gospodărie” şi numai prin extensie orice altă unealtă din curtea omului!

De altfel, limba franceză, de unde a fost preluat cuvîntul „ustensilă”, defineşte „ustensile” ca „objet servant aux travaux domestique, en à la cuisine” (Larousse)! În acest sens, se poate vorbi de furculiţă, lingură, cratiţă, farfurie ca ustensile domestice, eventual de ustensile de ras sau de epilat, adică de lucruri folosite în mod curent în treburile casnice.

Prin urmare, un ciocan, celebrul exemplu folosit de Heidegger (şi Liiceanu îşi ilustrează cartea tot cu un ciocan!), este, mai degrabă, o unealtă, nu un ustensil!

Marea problemă a lui Liiceanu, prin nefericita alegere a „ustensilului” ca echivalent al germ. Das Zeug, apare atunci cînd trebuie să-l traducă pe Zeughaftigkeit prin „ustensilitate”, un cuvînt inexistent în limba română! Prin Zeughaftigkeit, Heidegger defineşte motivul pentru care există o ustensilă, adică „utilitatea” sa. Răspunzînd tentaţiei de a păstra şi în limba română asemănarea grafică din germană (Zeug – Zeughaftigkeit), Liiceanu mai greşeşte o dată şi construieşte absurd prin complexul ustensil – ustensilitate, deşi era destul de clară construcţia „ustensilă – utilitate”, prin care se păstra exact sensul dorit de Heidegger!

Este important să urmărim cum l-au tradus francezii Emmanuel Martineau şi François Vezin (consultaţi şi de Liiceanu în timpul traducerii din Zein und Zeit)  pe acest năbădăios „Das Zeug”. Martineau optează pentru substantivul „util”, care, în limba română, se foloseşte mai rar sub forma substantivizată, dar care înseamnă „ceea ce foloseşte la ceva”. La noi, „util” este cunoscut ca adjectiv, avînd exact acelaşi sens ca şi substantivul din care derivă: „care poate servi la ceva, care este folositor”.

Vezin preferă traducerea lui „Das Zeug” prin substantivul „outil”, a cărui origine este în lat. „utensilia”, ca şi „ustensila”. În franceză, dicţionarele îl definesc pe „outil” ca „objet fabriqué, utilisé manuellement ou sur une machine pour réaliser une opération déterminée”, care mai este şi „élément actif d’une machine d’abattage mécanique”. Vezin îl preferă pe acest „outil”, care, în treacăt fie spus, înseamnă, în vorbirea populară, şi „le membre viril”, tocmai pentru că defineşte unealta sau scula ca parte a unui ansamblu de utilităţi, a unui echipament, adică exact sensul dorit de Heidegger! De altfel, englezii, în traducerea acestui pasaj din Sein und Zeit, folosesc pentru „Zeug” chiar substantivul „equipment”!

Am fi vrut să spunem că volumul „18 cuvinte-cheie ale lui Heidegger” Gabriel Liiceanu, Humanitas, 2012), este o carte utilă, dar, din păcate, nu putem să spunem decît că ea este una utilică, adică o experienţă personală a lui Liiceanu, care, după propria mărturisire, traducea Sein und Zeit într-o cameră de hotel, avînd alături, în loc de dicţionarele limbii române, cîteva sticle de bere!

Cartea aceasta îi dă dreptate lui Constantin Noica, atunci cînd spunea că unii traduc din Kant sau Heidegger, ca şi cum ar traduce din Aghata Christie!

Sursa: Cotidianul