La 27 martie 1918 (9 aprilie 1918), în prezenţa prim-ministrului României, Alexandru Marghiloman, Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti votează actul Unirii cu România. Unirea cu România a fost aprobată cu o largă majoritate de voturi: 86 pentru, 3 contra, 36 abţineri, 13 absenţi.
După votare, prim-ministrul României Marghiloman da citire unei declaraţii regale: “În numele poporului român şi al Regelui său Majestatea Sa Ferdinand I, iau act de hotărîrea Sfatului Ţării şi proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru totdeauna, cu România una şi indivizibilă”.
UPDATE de la 27 Martie 2018: Mai jos găsiți Declarația Parlamentului României la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă și constatați că 19 parlamentari s-au “abținut” de la vot.
Conţinutul Actului Unirii
În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu Mama sa, România.
Această unire se face pe următoarele baze:
Sfatul Ţarii actual rămîne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului. Aceste hotărîri se vor recunoaşte de Guvernul român.
Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, avînd un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.
Competenţa Sfatului Ţării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor zemstvelor şi oraşelor; c) numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale prin organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de Guvern.
Recrutarea armatei se va face, în principiu, pe baze teritoriale.
Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămîn în putere şi vor putea fi schimbate de Parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezentanţii Basarabiei.
Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia.
Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sînul reprezentanţilor Basarabiei în parlamentul român.
Basarabia va trimite în Parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.
Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, oraşe, zemstve şi Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, secret şi direct.
Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvîntului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie.
Toate călcările de legi, făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerilor din urmă, sunt amnistiate.
Basarabia, unindu-se ca fiică cu Mama sa România, Parlamentul român va hotărî convocarea neîntîrziată a Constituantei, în care vor intra proporţional cu populaţia şi reprezentanţii Basarabiei, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, spre a hotărî împreună cu toţii înscrierea în Constituţie a principiilor şi garanţiilor de mai sus.
Trăiască Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea şi totdeauna.
Preşedintele Sfatului Ţării, I. Inculeţ
Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan
Membrii Sfatului Țării care au votat Unirea
Din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi. Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.
Cei care au votat pentru Unire, pe 9 aprilie 1918 (27 martie stil vechi) (după nume, vîrstă, profesie, grup etnic, judeţ):
Dupa cum probabil stiti deja, ministrul afacerilor externe român,(sic) a solicitat în cadrul întrevederii din 18 iulie 2011 cu omologul sau ucrainean, identificarea unor masuri de crestere a încrederii între Bucuresti si Kiev, care sa conduca la evitarea unor situatii precum cele care au avut loc la 16 iulie 2011.
Cu stima,
Consilier de Stat
Gabriel-Cristian Piscociu
Stimate Domnule Gabriel-Cristian Piscociu,
Va multumesc foarte mult pentru raspuns. Chiar ma intrebam daca presedintele Romaniei isi va mai aduce aminte intr-o zi ca inca mai exista in aceasta tara si altfel de ziaristi decat cei cu care s-a obisnuit sa se intretina zilnic, in acesti sapte ani, cu precadere in ultimii trei.
Desigur, am urmarit prestatia ministrului de Externe al Romaniei de la intalnirea cu omologul sau ucrainean, avuta chiar la doua zile dupa incidentul de la Hagi Curda, asa cum a fost prezentata pe site-ul MAE roman: “Participarea României la Grupul de Prieteni ai Ucrainei şi întâlnire între miniştrii T. Baconschi şi K. Grişcenko” (https://mae.ro/node/9804).
Citez: “Ministrul Baconschi a solicitat identificarea unor măsuri de creştere a încrederii între Bucureşti şi Kiev care să conducă la evitarea unor situaţii precum cele care au avut loc sâmbătă, 16 iulie, cu ocazia deplasării unor ziarişti şi reprezentanţi ai ONG-urilor la sfinţirea unei biserici din regiunea Odesa.”
Se pare insa ca “identificarea masurilor de crestere a increderii” a fost eficienta, dar numai intr-un singur sens, de la “Grupul de Prieteni ai Ucrainei” spre Kiev, nu si invers. Din pacate, reactia edulcorata a diplomatiei romane in acest caz a dus la accentuarea agresiunii asupra romanilor din Ucraina, in special in ceea ce priveste situatia Bisericii si comunitatii romanesti de la Hagi Curda.
Dupa cum probabil stiti, poate chiar mai bine decat mine, securitatea ucraineana nu a luat in seama deloc enuntul “pro-pasiv” al ministrului Teodor Anatol Baconschi, contrar preceptelor diplomatiei “pro-active” promovate de inaintasul sau, Mihai Razvan Ungureanu. Iata un articol pe aceasta tema, preluat de Ziaristi Online de la Jurnal de Chisinau: “Epitropul Bisericii de la Hagi Curda terorizat de securitatea ucraineana. MAE roman, ca de obicei, tace” (https://www.ziaristionline.ro/2011/08/07/epitropul-de-la-hagi-curda-terorizat-de-securitatea-ucraineana-mae-roman-ca-de-obicei-tace/).
In opinia Asociatiei Civic Media, autoarea protestului inaintat sefului statul roman, domnul Traian Basescu, atitudinea umila a actualilor reprezentanti ai diplomatiei de la Bucuresti fata de politica agresiva a Kievului la adresa comunitatilor romanesti din Basarabia istorica si nordul Bucovinei nu face decat sa stimuleze autoritatile ucrainene in atitudinea lor sfidatoare fata de valorile europene si drepturile minoritatilor, consfintite de normele Consiliului Europei si ale Natiunilor Unite. Ca este o politica tactica si strategica bine pusa la punct, este treaba lor. Problema noastra este ca nu avem la randul nostru nici un raspuns de ordin tactic si strategic in fata unor asemenea provocari.
La ce foloseste “identificarea masurilor de crestere a increderii” daca drepturile celor doi jurnalisti romani – dupa cum sunt inscrise in Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Constitutia Romaniei – raman incalcate iar institutia de stat insarcinata sa ii apere, prin insasi misiunea existentei sale – din banii contribuabililor! -, a tacut, a tacut si iar a tacut?!
Nu in ultimul rand tin sa va amintesc ca, intr-un caz similar, al declararii mele drept “persona non grata” de catre autoritatile de la Kiev, in “era” Kucima, tot ca urmare a unor articole de presa, la fel ca in cazul celor doi ziaristi “pedepsiti” acum in acelasi stil rudimentar – Valentin Tigau de la Radio Romania International (post al statului roman) si Simona Lazar de la Jurnalul National – Ministrul de Externe al Romaniei de la acea vreme, desi PSD-ist, nu a ezitat sa inainteze un protest scris Kievului si sa-l cheme la ordine pe reprezentantul Ucrainei la Bucuresti, exprimand “profunda ingrijorare” a statului roman si solicitand “ridicarea neintarziata a acestei masuri abuzive”. Acte absolut firesti ale unui stat membru NATO si UE fata de tupeul nemarginit al unui stat construit din teritorii straine lui, grupate artificial intr-o republica membra a urmasei URSS, CSI, ea insasi o succesoare de facto si de jure a Uniunii Sovietice.
De asemenea, incurajate si de atitudinea ferma a MAE roman, au inaintat proteste oficiale catre MAE ucrainean si presedintele Kucima toate organizatiile internationale de aparare a libertatii presei si jurnalistilor, de la Asociatia Mondiala a Ziarelor si Editorilor de Presa – www.wan-ifra.org la Institutul International de Presa si Comitetul pentru Protectia Jurnalistilor din SUA si chiar si Misiunea SUA la NATO, care a solicitat la randul ei explicatii, in ciuda intereselor geopolitice majore existente la Bruxelles si Washington in privinta acestui teritoriu amalgamat (vedeti arhiva ziarului ZIUA de luni, 30 iunie 2003 si editiile urmatoare sau arhiva Roncea.ro –facsimile mai jos).
Aceasta reactie a fost o consecinta, repet, a atitudinii ferme a Romaniei ca stat suveran si a respectului fata de presa romana de la acea vreme. Lipsa acestora duc, iata, iarasi si iarasi, la umilirea si terorizarea romanilor din Ucraina, de care raspunde in primul rand seful statului, domnul Traian Basescu, in calitatea lui de presedinte al tuturor romanilor, si pe plan intern, la desconsiderarea totala a putinilor jurnalisti care isi mai fac meseria in sprijinul idealurilor nationale si al revelarii adevarului, chiar si cu picatura, intr-un ocean de minciuni si ura specific atmosferii bolsevice a anilor ’50.
Sper ca actiunile viitoare ale sefului real al diplomatiei romane sa-mi demonstreze ca nu v-am scris degeaba si ca mesajele noastre or sa ajunga intr-un final si in mapa sa de “interese nationale”.
Cu regret momentan,
Al Dvs,
Victor Roncea,
Jurnalist
Asociatia Civic Media
PS: Va trimit alaturat si protestul inaintat de Civic Media ministrului de Externe al Ucrainei si ambasadorului Kievului la Bucuresti, ramas, insa, fara raspuns, probabil si in lipsa unei solidarizari a breslei descompuse de azi si a organizatiilor care sustin ca reprezinta drepturile jurnalistilor dar sunt mai degraba preocupate de ce a mai spus Basescu despre tigani si daca le da si lor Soros vreun gram de aur dupa ce intra ungurii in posesia Rosiei Montane…
Protest and Request from Civic Media Association
“History will never leave out someone without paying his price for treason”
To: Ukrainian Foreign Ministry
The Ukrainian Embassy in Romania
HE Konstantin Grişcenko
HE Markiyan Kulyk
Sirs,
We ask you to revoke immediately the interdiction for Romanian journalists Valentin Tigau and Simona Lazar, who were prohibited to enter in present Ukraine and were declared “persona non grata” for 5 years starting 2009.
Also we would like you to formulate a public apologize for restricting their fundamental rights, freedom of movement and freedom of expression and freedom of the press.
As you must know, this Saturday, on 16 of July, two buses with more than 100 Romanian and Moldavian citizens on board – among them journalists, students, officials and NGO representatives – were kept for hours at the Reni customs house on the border between Moldova and Ukraine.
The Romanians and Moldavians citizens of Romanian ethnic origin were planning to attend the dedication of the first Romanian Orthodox Church rebuild in Ukraine, in Romanian minority village Hagi Curda – renamed Kamasovka in Ukrainian.
At the border, two Romanian journalists were turned back. The others, 130 persons, were eventually allowed to enter Ukraine and attend the event, following the intervention of the Romanian Consulate representatives in Odessa send by the Romanian Foreign Affairs Ministry (MFA).
The two Romanian journalists were taken by a Police car and taken outside the Ukrainian territory. They were informed that they have a five year interdiction in Ukraine starting in 2009, an act that nobody informed them about.
The two journalists, Valentin Tigau, an editor from National Public Radio (Radio Romania Actualitati – Radio Romania International) and former press corespondent in Republic of Moldova, and Simona Lazar, from Jurnalul National daily newspaper, had traveled in 2009 in the former Romanian province of south of Bessarabia, since Stalin will from 1944 inside the borders of Soviet Ukrainian Republic, now Ukraine. They published their reports in a series that can be found also on a dedicated Blog – https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com – “The Romanians along us”.
Simona Lazar stated that they were told that they are not allowed to enter Ukraine for five years’ time, the interdiction being issued in 2009 and that back then the two spent four days in Ukraine, working on several reports on the Romanian community there, the Romanian language in the education system and other similar issues. “We were surprised to find out we are not allowed to enter…,” Simona Lazar stated for Mediafax News Agency.
In an public statement gave for “Curentul” daily, Simona Lazar and Valentin Tigau stressed out that this is o commune problem for Eastern countries with a lack of democracy and who are not respecting the elementary and fundamental rights, such as freedom of movement, freedom of expression and freedom of the press. “Our story is not new. Hundred and thousands of other journalists have suffered for telling the truth. Some paid with their own life, such as Gheorghi Gondgadze. Despite this tragic events, journalists have not stopped to seek the truth in order to present them to the people, hoping to change for the better the world we live in. This is what we have done. Our “guilt”. We believed we are not wrong”.
In the past, especially during the dictatorship of hardliner communist Leonind Kucima, such acts were frequent against Romanian journalists and writers traveling for documentation in Ukraine. In a similar Protest to the Romanian Presidency, from that period, it was underlined that the number of “journalist non grata” in Ukraine was rising year by year: Marian Voicu and his team from the Romanian National Public TV Station TVR, Victor Roncea, at that time Foreign Department Chief Editor with “ZIUA” daily, George Muntean, writer and former vice president of Cultural and Literature Society from Bukovine, Ion Beldeanu, writer, president of the Writers Associations of Suceava, Eugen Patras, former vice president al Romanian Cultural Society “Mihai Eminescu” from Cernauti, etc. We are surprised that these Soviet type of actions are reviving in supposedly democratic Ukraine of today.
Please take all the appropriate actions in order to stop for the future such violation of fundamental rights and freedom of the press as Ukraine sustains that would like to be part of the European family and share the European values that we all respect.
We remind you what a great leader of Romania once stated: “Every Nation has its rights and its duties. There must be respected our rights and the rights of our brothers, which are today outside our borders, as we do respect those of the foreigners that are inside our borders. Lesser than this it cannot be pretended and more than this we cannot offer.”
We are awaiting for your public apology.
Never the less we are awaiting from a minimal sign also from our MFA which kind of forget to defend the rights of the citizens who represents and seems to be more friendly with you than with the Romanians. That reminds us of another minister from Romania sympathizer of Ukraine and of his shameful end: Adrian Severin. History will never leave out someone without paying his price for treason.
Protest fata de incalcarea de catre Ucraina a drepturilor fundamentale ale omului, a libertatii de miscare, a libertatii cuvantului si a presei, in cazul jurnalistilor romani Valentin Tigau si Simona Lazar (foto)
Domnule Presedinte al Romaniei, Traian Basescu,
Ne adresam Dvs ca sef al diplomatiei Romaniei si presedinte al tuturor romanilor, garant si aparator al drepturilor lor.
Sambata, 16 iulie a.c., in cursul diminetii, doi ziaristi profesionisti romani se indreptau spre localitatea Hagi Curda, pentru a participa la sfintirea primei biserici romanesti din actuala Ucraina, de la ocuparea Basarabiei de catre URSS, cu crimele, deportarile si distrugerile odioase care au urmat, si pana astazi. La granita cu statul vecin, punctul de frontiera Reni, Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati si sotia sa, Simona Lazar, redactor la Jurnalul National, au fost incunostiintati ca sunt declarati indezirabili, “persona non grata”, mai precis “jurnalist non grata”, ca urmare a unei serii de articole din 2009, intitulate generic “Reporter in Basarabia de Sud”. Materialele incriminate pot fi gasite la adresa https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Una dintre probleme este ca, desi aceasta interdictie dateaza inca din 2009, pana acum nu a fost adusa la cunostinta autoritatilor romanesti, in ciuda zecilor de intalniri bilaterale futile avute la toate nivelele diplomatiei.
Asociatia Civic Media, membra a Organizatiei de Media a Sud Estului Europei (SEEMO), bazata la Viena, care este afilitata la Institutul International de Presa (IPI) cu sediul la New York, protesteaza fata de acest abuz grosolan al autoritatilor ucrainene, care constituie o incalcare grava a drepturilor omului, asa cum sunt ele stipulate in Declaratia Universala a ONU, ratificata si de Kiev, a libertatii de miscare, a libertatii cuvantului si a libertatii presei, consfintite si de catre Consiliul Europei, unde Ucraina este membra, cat si un afront la adresa relatiilor bilaterale de buna vecinatate si a eforturilor pe care le face Romania pentru apropierea acestei tari de structurile europene la care suntem parte.
In lipsa unui raspuns adecvat din partea ministrului Teodor Baconschi si a ministerului Afacerilor Externe – care, pana la aceasta ora, a treia zi dupa incident, nu au binevoit nici sa solicite scuze din partea Ucrainei si nici macar sa-i contacteze pe cei doi ziaristi profesionisti – va solicitam Dvs sa reparati demnitatea nationala stirbita si sa aparati drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor romani si, in acelasi timp, ale presei libere din Romania.
Gestul de tip totalitarist-comunist al vecinei noastre rasaritene, la fel ca si tratamentul la care este supusa numeroasa minoritate romaneasca de pe teritoriul actualei Ucraine sau modul in care Kievul ignora acordurile internationale in privinta Deltei Dunarii, dovedesc ca aceasta tara este inca profund ancorata in mentalitatea sistemului bolsevic si a produsului acestuia, Homo Sovieticus, de ale carui practici si metode, de tip KGB-ist, nu se poate dezice.
Va aducem aminte ca, in urma cu sase ani, in aprilie 2005, Societatea pentru Cultura si Literatura Romana din Bucovina va transmitea printr-un Memoriu un set similar de probleme. “O mare problema – se afirma in Memoriu – este reprezentata de interdictiile de intrare in Ucraina impuse de autoritatile ucrainene fara nici o explicatie. Lista celor care au primit interdictie de intrare in Ucraina este lunga: Marian Voicu, realizator la TVR, Victor Roncea, seful sectiei de stiri Externe de la ZIUA, scriitorul George Muntean, fost vicepresedinte SCLRB, Ion Beldeanu, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Suceava, Eugen Patras, fost vicepresedinte al Societatii pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti, s.a”.
Faptul ca, dupa sase ani, nimic nu s-a schimbat din atitudinea Ucrainei fata de Romania, de etnicii, cetatenii si presa ei, in ciuda faptului ca suntem membri cu drepturi depline ai NATO si UE, arata ca avem o problema perena, nerezolvata, ceea ce demonstreaza si ca diplomatia romana, cel putin pe aceasta relatie, este la pamant.
In acelasi Memoriu se atragea atentia si asupra unei alte probleme, si anume “cea a faptului ca localitatile romanesti din Ucraina nu au revenit la denumirile lor istorice, pastrandu-se denumirile impuse in perioada sovietica”. Am fost profund dezamagiti sa constatam ca, din Comunicatul oficial al MAE privind situatia celorlalti romani, in numar de 130, retinuti temporar la granita cu Ucraina in aceleasi imprejurari, lipseste cu desavarsire mentionarea numelui romanesc al localitatii in care se sfintea biserica Mitropoliei Basarabiei, si anume Hagi Curda, fie si numai in paranteza, dupa numele falsificator impus de sovietici, respectiv Camîşovca. Aceasta practica mai este uzitata doar de Ambasada Ungariei din Republica Moldova, care elibereaza vize Schengen folosind pentru Chisinau denumirea ruseasca, de Kisinyov. Este o rusine pentru noi, ca romani, in secolul 21, sa ne resovietizam numele numai ca sa fim pe placul unui stat agresor si perpetuu agresiv fata de conationalii nostri vitregiti de soarta, in timp ce in propria noastra tara nu mai stim cum si unde se la suflam reprezentantilor extermisti ai ungurilor, ca sa se simta mai bine.
Nu mai putin intristator este sa constatam faptul ca diverse cluburi si organizatii care se pretind “active” pentru drepturile ziaristilor au zacut pasive in acest caz, in lipsa vreunei mize financiare sau de interese politice si de grup. Dezarmant este si faptul ca o institutie publica, cum este Radioul National, condus, ce-i drept, de UDMR, nu a emis nici un protest in apararea propriului ziarist, angajat al RRA, ale carui drepturi au fost incalcate in timp ce reprezenta Romania. Astfel de ciudatenii sunt, din nefericire, dovada ca anormalul a ajuns o normalitate, incepand de la sfaturile si informatiile “avizatilor” si pana la nivelul de jos, al “activilor”.
Incheiem cu aceleasi cuvinte pe care le-am mai folosit in trecut intr-un caz similar, cand predecesorul Dvs, presedintele Ion Iliescu, a preferat politica “jocului de glezne” si a diplomatiei ridicate cam pe la acelasi nivel, a “genunchiului broastei”, care insa, in conditiile celei de azi, pare totusi o perspectiva a unei “inaltimi ametitoare”:
“In dorinta ca acest caz sa nu devina un precedent pentru sisteme politice nedemocratice din jurul Romaniei, care ar dori sa “pedepseasca” abuziv libertatea presei, afectand astfel si alte institutii media romanesti, va solicitam luarea unei pozitii oficiale”.
Cum MAE si RRA nu au avut timp sa le faca publica pozitia ziaristilor “vinovati”, o reproducem aici asa cum a fost ea publicata, cu o solidaritate singulara, de ziarul “Curentul”:
„Ca jurnalişti profesionişti, n-aş miza, în totalitate, pe senzaţionalul episodului Hagi-Curda. Tot ce s-a întâmplat acolo era previzibil; scenariul se putea scrie, aproape la fel, în multe ţări est-europene cu deficit de democraţie. Acolo, unde un cunoscut ziarist ucrainean de opoziţie, Gheorghi Gongadze, a fost asasinat, în anul 2000, de serviciile speciale cu ordin de la conducere, de ce ne-am aştepta ca alt ziarist să însemne mai mult decât încă un individ periculos? În definitiv, aici se află răspunsul la întrebarea: «De ce ne-au refuzat ucrainenii intrarea în statul lor vecin şi prieten?». Am publicat, în urmă cu doi ani, o serie de reportaje documentate în Basarabia de Sud. Şcoala, limba română, biserica, conştiinţa de neam – toate aceste valori aflate în pericolul de a se destrăma şi asupra cărora ne aplecăm de mai multă vreme prin natura meseriei noastre. N-am trucat şi n-am exagerat nimic. În general, s-a scris puţin despre Basarabia de Sud, şi acele reportaje au marcat, poate, deschiderea unei noi ofensive pentru adevăr. Dar, cum ştiţi, în anumite situaţii, adevărul doare mai mult ca o rană de glonţ. Revedeţi aceste articole, pentru a înţelege mai bine, la adresa https://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Istoria noastră nu e nouă. Sute şi mii de alţi jurnalişti au suferit pentru că au spus adevărul. Unii au plătit cu viaţa, ca Gheorghi Gongadze. În ciuda acestor tragice întâmplări, jurnaliştii n-au încetat să caute adevărul pentru a-l spune oamenilor, având speranţa că ar putea schimba lumea în care trăim. E ceea ce am făcut şi noi. Credem că nu am greşit“, ne-au declarat colegii noştri Valentin Ţigău şi Simona Lazăr.
Domnule Presedinte, aratati-le si aratati-ne ca nu am gresit!
Crez de jurnalist non grata: Merita sa devii indezirabil dupa ce ai sarutat mainile romanilor din Ucraina
Mos Toader si baba Dochia. Acestia sunt oamenii pentru care ne-am dus acum doi ani si jumatate in Basarabia de Sud. I-am ascultat si am scris despre ceea ce-i doare. Am fost “pedepsiti” pentru ca am scris cu dragoste despre cei pe care i-am “uitat” acolo acum aproape… sapte decenii. Batrana din imagine, nascuta in acelasi sat cu Averescu, mi-a sarutat mainile. Si eu pe ale ei. A meritat sa fim declarati indezirabili pe teritoriul statului ucrainean. Cred ca fiecare jurnalist roman care ajunge acolo ar trebui sa le sarute mana acelor oameni, chiar daca dupa aceea va fi, ca noi, “interzis”. – Simona Lazar, jurnalist non grata
“Calatoria de ieri spre (si pentru unii dintre noi in) sudul Basarabiei a fost o experienta necesara, ca sa intelegem cat de importante sunt libertatea de miscare si libertatea cuvantului…”, mai scria cu o zi urma, pe Forumul de pe Facebook al Jurnalistilor Romani de Pretutindeni, ziarista de la Jurnalul National devenita “persona non grata” in Ucraina, impreuna cu sotul ei, Valentin Tigau, realizator la Radio Romania Actualitati si fost corespondent de presa in Basarabia.
Vina lor? Au fost acolo, la cei mai asupriti romani din spatiul etnic si istoric romanesc, in Basarabia de sud, furata si inglobata de Stalin in RSSU a URSS, acum Ucraina. Si au scris ce au vazut. Asta e tot. Vorbim de vecina Ucraina, cu care Romania a semnat un Tratat “de prietenie”, rusinos, odios, scarbos, niciodata respectat de Kiev, o tara care danseaza si-acum tango a trois cu NATO si CSI pretinzandu-se aspiranta la UE. Un adevarat magar troian al Rusiei la poarta Europei.
Insa “valorile europene” din stratosferele de la Bruxelles sunt vorbe goale aici, pe pamantul romanesc, unde Ucraina batjocoreste romanii cu sadism sovietic, zi de zi, nesocoteste cu tupeu slav acordurile internationale si taie Delta Dunarii prin canalul geostrategic Bistroe iar dupa aceea mai face si misto de oficiali romani, pe care-i mangaie patern pe obrajori sau alte rotunjimi.
Ultima intalnire de amor de acest gen special: cu exact doua luni in urma, pe 18 mai, la Vila Lac 2, cand seful M.A.E. Baconsky s-a intrevazut pentru niscai oportunitati foto cu Konstantin Grişcenko, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei. “Photo Ops”, pentru ca vorbele, cum v-am zis, s-au spart si s-au raspandit bucati, goale fiind, pe marmura vilei de protocol a Guvernului Romaniei.
Cateva dintre ele, lipite cu “super-glue”: „Ne-am exprimat decizia comună de a intensifica dialogul politic în 2011, de a moderniza şi eficientiza formatele de cooperare existente”, a declarat ministrul Teodor Baconschi, citat de propriul MAE. Mai vreti? Mai luati:
“Un punct important pe agenda discuţiilor l-a reprezentat problematica minorităţilor naţionale, în scopul armonizării abordărilor privind formatul dialogului şi cooperarea cu privire la asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina şi ale minorităţii ucrainene din România.
„Ne interesează ca cele două minorităţi să se bucure de drepturi europene, la aceleaşi standarde şi să discutăm fără prejudecăţi despre modalităţile în care putem să îmbunătăţim situaţia lor. Ne dorim ca în cadrul Comisiei mixte interguvernamentale româno-ucrainene în domeniu să abordăm chestiunile legate de drepturile celor două minorităţi în mod transparent şi cu toată voinţa de a rezolva orice problemă”, a arătat ministrul Teodor Baconschi” – citat de acelasi MAE propriu.
Peste numai doua luni, romanii aveau sa fie batjocoriti, in 2011, exact ca pe vremurile bune ale lui Leonid Kucima, blestemat fie-i numele. “Indezirabili”: ziaristii, purtatorii cuvantului liber. Tot la fel ca pe timpurile cand interlocutorul afabil al lui Iliescu si Constantinescu se ocupa in timpul liber cu taierea capetelor de jurnalisti, daca ne amintim de cazul Gongadze. Dinspre MAE, ce ne vine? Numai tacere. O tacere de aur. De aur pentru ucraineni. Mucles total, ca sa nu zic “ciocu’ mic”, vorba unui fruntas PDL. Surdina, Omerta, Semper Silentio Patriae, cum vreti sa-i spuneti… Diplomatia e pusa pe “silent”, sa nu trezeasca, Doamne fereste!, pe cineva. Taras inainte mars!
Domnul ministru nu a avut timp, de trei zile-ncoace, nici sa-l cheme la ordin pe ambasadorul Ucrainei, pentru acest grav abuz la adresa libertatii presei si a drepturilor omului (ca sa nu mai vorbesc de “bunele relatii de vecinatate”), nici sa emita un protest public sau sa formuleze o nota verbala si nici macar sa-i contacteze – nici el personal, nici vreun functionar MAE – pe cei doi jurnalisti profesionisti ai Romaniei injositi la granita cu “europeana” Ucraina (e membra a Consiliului Europei, nu?).
Domnul ministru e ocupat. Cu “anticomunismul” de salon. Cand e sa condamne practici de tip totalitarist-comunist care se petrec chiar sub ochii si in jurisdictia lui, n-are timp. Cum sa-si supere prietenii din “Ucraina Mare” pentru vreo suta de romani tinuti ca vitele la granita, inchisi in autocar, si doi jurnalisti amarati? Cu ce e ocupat domnul ministru? Domnul ministru merge la CAE si CAG (Consiliile Afaceri Externe şi Afaceri Generale de la Bruxelles). Tocmai isi facea bagajul.
Macar acolo, la CAECAG, de le-ar zice ceva tovarasilor ucraineni, daca-si va gasi putin timp, printre multiplele sale responsabilitati de prim-vicepresedinte al Partidului, arhitect al Muzeul Comunismului, presedinte de Fundatie, membru al Colegiului lui Plesu, J’acuzzist si incasator de premii ca „Celebritatea anului în administrație” (!).
Si, era sa uit, asa cum a invatat de la Borisiuc Tarasiuk unul dintre maeistii de frunte ai tarii, sa se dea rau la Kosti Grişcenko, dar neaparat in dinti cu harta Romaniei Mari ciuntite tocmai pe langa Basarabia de Sud, ca asa e filmul, partial in trei culori. Galbenul cam iese la apa pana devine alb. Alb-murdar. Si-arata cam ca steagul pe care-a jurat, cand isi facea studiile la Moscova, consilierul lui preferat.
Domnule presedinte Traian Basescu, daca, totusi, valetul Dvs de externe este atat de ocupat, pana peste cap, Dvs, ca sef al diplomatiei romane, va faceti putintel timp si pentru demnitatea noastra nationala, libertatea de miscare a romanilor si libertatea cuvantului presei, atata cat mai e, sau Romania ramane iar muta in fata Ucrainei (cu scuza ca asta-i oricum surda)?
Caci spunea un predecesor de-al Dvs, care nu a tradat Romania si nici nu a fost “sluga la rusi”, niste vorbe, valabile si azi. Iata trei dintre ele: “Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, şi intrigilor, şi urilor, este Patria, este veşnicia Neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.” Si: “Fiecare popor are drepturile şi îndatoririle sale. Să se respecte drepturile noastre şi ale fraţilor noştri, aflaţi azi în afara graniţelor noastre, după cum noi respectăm pe ale străinilor, rămaşi în interiorul graniţelor noastre. Mai puţin decât atât nu ni se poate pretinde şi mai mult decât atâta nu putem da.” Si, pentru incheiere: “Nu va fi linişte în acest colţ al Europei, – şi nu va fi dreptate adevărată în lume, – cât timp nu se va face sau nu-şi va face dreptate Poporul Românesc. Şi se va face.”
Cum fiecare lucru măreţ cere o jertfă pe măsură, prigonirea românilor din Basarabia de Sud (astăzi teritoriu ucrainean – n.r.) care s-au încăpăţânat preţ de mai multe decenii să nu fie absorbiţi în noua „supuşenie“ ucraineană nu a fost de ajuns. Sâmbăta trecută, autorităţile de la Kiev au ţinut expres să strice şi această mică sărbătoare românească, prin tehnici care ne arată că, chiar şi după 20 de la căderea Uniunii Sovietice, obiceiurile nedemocratice şi năravurile kaghebiste fac parte din rutina zilnică, iar abuzurile asupra etnicilor din această ţară sunt doar cutume de divertisment.
Este foarte interesant cum deunăzi preşedinţia rotativă a UE deţinută de Polonia milita pentru accelerarea procesului de includere a Ucrainei în rândul ţărilor europene care au la bază principiul democraţiei. După evenimentele de sâmbătă de la Vama Reni, unde sute de români au fost trataţi inuman, şi cele ulterioare din satul Hagi-Curda, se poate vorbi despre o ţară tulburată şi conducători cu minţi îmbibate în ură faţă de orice fel de „element duşmănos românesc“. Purtarea şi atmosfera demnă de un scenariu de război create de vecinii de la răsărit ridică mari semne de întrebare despre câţi ani vor trece până când Ucraina va putea măcar să deschidă vreun capitol de negociere pentru aderarea la UE. Climatul de tensiune şi frica cu care trăiesc etnicii români din această parte a Europei depăşesc orice imaginaţie, sentiment care s-a încercat a fi indus până şi jurnaliştilor care au avut „îndrăzneala“ să intre pe acest teritoriu de grea amintire, în care statuile de circa 10 metri ale lui Lenin încă refuză cu obstinaţie să se dea jos de pe soclurile lor. Cuvântul „român“ este în sine un motiv de iritare pentru care poţi să fii lejer anchetat şi chiar abuzat fizic şi psihic. Cu lacrimi în ochi, timoraţi şi vizibil afectaţi, câţiva curajoşi de la Hagi-Curda, un sat românesc de 4.000 de oameni din care peste 90% sunt români, au rostit cu greutate, printre dinţi, cuvântul „deznaţionalizare“. Nu au avut nevoie de nimic material, ci au vrut doar să ne vadă şi să vorbească „cu fraţii români“. Chiar şi atât, lor le-a fost de ajuns, după cum ne-au mărturisit. Dar mai bine să derulăm fir cu fir această poveste halucinantă despre ce înseamnă să ai curaj să fii român în Ucraina şi totodată despre cum e să-ţi faci meseria de jurnalist în această ţară unde diseminarea sentimentului de frică o întâlneşti la tot pasul şi a devenit religie naţională.
Tactici de inspiraţie kaghebistă
În acest spirit a început şi „peripeţia“ noastră, aşa cum am numit-o amuzaţi la întoarcere, după ce obosiţi, hăituiţi, pozaţi, îndosariaţi ca în vremurile defunctei Securităţi am avut îndrăzneala de a ne face meseria de jurnalişti în acest „no man’s land“. Deşi ne aşteptam ca vecinii răsăriteni să ne facă oarece probleme, am pornit dimineaţa la patru spre vama moldo-ucraineană Giurgiuleşti-Reni. Conştiincios şi punctual ca un ceas elveţian, consulul României la Odessa, Mihai Oprescu, aştepta la ora şase dimineaţa microbuzul care trebuia să ne ducă pe noi, jurnaliştii, să acoperim mediatic evenimentul acesta care însemna prima biserică românească din Ucraina recunoscută la nivel oficial. Verificarea actelor sale a fost o procedură de rutină care nu a durat mai mult de câteva minute, în timp ce paşapoartele ziariştilor români au fost şi ele adunate de vameşii cu un fel de „sombreros ucrainean“ pe post de cască. Toate bune şi frumoase până aici, ne-am zis noi. Numai că, printr-un regretabil accident, a căzut curentul electric în vamă fix după ce ne-au fost luate documentele, iar actele nu mai puteau fi astfel procesate. După circa o oră de la acest „nefericit“ incident, culmea, se găseşte un laptop în vamă şi primim asigurări că se lucrează intens. După alte câteva zeci de minute, pică „bomba“. „Doi dintre dumneavoastră vor trebui să rămână în vamă deoarece sunt indeziderabili pe teritoriul Ucrainei“, ni se spune, inducându-ni-se astfel un sentiment de suspicionare reciprocă şi teamă. Bine, am zis noi, dar de ce?! Se făcuse deja dimineaţă în toată regula, iar „soarele ucrainean“ nu se arăta nici el mai blând cu noi în vamă. Nici măcar toaleta din vamă nu părea abordabilă, în condiţiile în care un nene îmbrăcat în negru ne întreabă dacă suntem „de la microbuz“. Îi spunem că da, după care încep indicaţiile în ucraineană, probabil despre cum să ajungem pe la una mai îndepărtată. Ne lăsăm păgubaşi, în speranţa că ne vor da mai repede actele şi vom găsi un copac generos pe marginea drumului care ne aşteaptă.
Formularele voroniene
Dar cum socoteala din România nu se potriveşte deloc cu cea din vama ucraineană, ni se aduc nişte formulare întocmite mai mult în „limba moldovenească a lui Voronin“, împănate cu capcane ucrainene pentru a nu putea fi niciodată completate corect. Sub constrângerea că trebuie să le completăm cât mai repede, atmosfera devine din ce în ce mai tensionată, fiecare întrebând în stânga şi în dreapta ce ar trebui să bifeze prin acele căsuţe din chestionar. Bineînţeles că vameşii ucraineni îl trimit înapoi pe consul cu toate chestionarele pe motiv că nu au fost completate corect. Luăm alte formulare şi ne apucăm de treabă, de data asta „mai bine“. Cum era de aşteptat, acestea ni se întorc pe motiv că nu am pus data, deşi pe acel formular nici nu puteai ghici unde se află această rubrică. După ce ni se arată cu degetul unde ar fi trebuit să fie aceasta, o completăm conştiincioşi. Dar nu, calvarul mixt al căldurii de 40 de grade, combinat cu sete şi vezică plină, nu avea să se termine prea curând. Sub privirile cetăţenilor ucraineni din vamă, care nici ei nu înţelegeau ce se întâmplă cu noi, suntem invitaţi în clădirea vămii pentru o nouă porţie de întrebări şi controale. Ni se spune că trebuie să arătăm ce avem în bagaje. După ceva minute bune în care vameşii, securitatea ucraineană şi miliţienii ucraineni se tocmeau ce metodă să ne aplice, aceştia se hotărăsc să ne treacă bagajele prin scanner. O maşinărie mare cu care cel care o manipula nu părea să fie foarte apropiat. Se uită la mine şi bolboroseşte ceva ce probabil ar fi trebuit eu să înţeleg în ucraineană. Mă cheamă. Mă duc cuminţel şi îmi arată pe monitor ceva mai mare, ce părea să fie „arma mea“. Era, evident, laptopul pe care îl şi declarasem în acel formular. Îi explic pe toate limbile pe care le ştiam că ar fi un laptop, după care vameşul se uită la mine şi exclamă: „Hmm… ahaa!“. Presupun că e bine şi îmi iau rucsacul în speranţa că voi pleca şi eu după cele trei ore petrecute în vama ucraineană. Dar nu, suspansul mai durează circa 20 de minute, timp necesar fix pentru ca noi să ajungem la finalul slujbei care se ţinea la biserica românească având hramul Sfinţilor Petru şi Pavel din satul Hagi-Curda (Camâşovska).
Biserica de la Hagi Curda, inainte de a fi distrusa de bolsevici si cea sfintita ieri de catre IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei
O oază de românism
Pornim aşadar, după cele circa trei ore şi jumătate, pe un drum, dacă se poate spune aşa după mărimea craterelor din el, spre Izmail şi respectiv Hagi-Curda. Cu toate că eram deja nedormiţi, obosiţi şi hăituiţi, am găsit această mică oază de românism în mijlocul pustietăţii ucrainene care prin energia sa dată de această zi de sărbătoare asociată cu un triumf al normalităţii asupra tiraniei ne-a făcut să uităm de toată supărarea şi ne-am regrupat pentru a face ce venisem să facem. Cu mâinile pe aparate foto, microfoane, reportofoane şi agendă, „desantul românesc“, atât de aşteptat de cele câteva zeci de miliţieni, jandarmi, securitate şi trupe speciale, s-a produs în acest mic sat românesc. Am reuşit să aflăm că forţele speciale ucrainene fuseseră aduse cu o seară înainte, chipurile pentru a interveni în caz de violenţe între circa 130 de studenţi din România care şi-au anunţat prezenţa la acest eveniment şi cam tot atâţia cazaci care ar fi venit să restabilească „supuşenia“ în sat.
Astfel, maşinile de poliţie de la Odessa sau Izmail parcate în faţa bisericii abia aşteptau să fie umplute cu „fascişti români“. Numai că nu a fost să fie aşa. Totul s-a desfăşurat extrem de paşnic, iar „invadatorii români“ nu au făcut decât să se bucure împreună cu sătenii de această minune care înseamnă Biserica „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel“. Determinaţi să ajungă la acest eveniment, studenţii strânşi de prin toată ţara şi îmbarcaţi în două autocare au reuşit după circa şase-şapte ore de aşa-zis control la vamă să patrundă pe teritoriul Ucrainei pentru a ajunge la destinaţie. Nici măcar o mână de copii basarabeni nu au ajuns prea devreme pentru a oferi un concert de zile mari, aşa cum numai ei ştiu să facă. Securitatea ucraineană a avut grijă ca ansamblul „Căluşarul“ din Erdec-Burnu să ajungă un pic mai târziu, dar poate mai important este faptul că aceşti copii ştiu cine sunt, cântă şi grăiesc în limba română.
Slujbă sub blagoslovirea „specialilor“
Ceremonia religioasă a fost oficiată de către Mitropolitul Petru al Basarabiei, sub atenta supraveghere a lucrătorilor SBU gătiţi frumos de sărbătoare, cu ochelari de soare la ochi, camere video sau aparate foto în mână şi cu o rotaţie a gâtului demnă de invidiat. „Această biserică a fost astăzi sfinţită pentru ca şi credincioşii români să se poată ruga. Aceasta se află sub tutela Mitropoliei Basarabiei, deci sub Patriarhia Română, iar datoria noastră este să ne păstorim credincioşii. Ce să facem dacă ei doresc să fie cu noi? Trebuie să aibă toată lumea un loc unde să se poată ruga. Noi, la Chişinău, ne certăm şi apoi împăcăm, ştiţi cum e românul, dar aici este altă situaţie. Am dori şi mai multă susţinere din partea presei. Sperăm să fie mai bine şi să venim mai des aici pe această proprietate a bisericii româneşti“, a declarat, pentru „Curentul“, Mitropolitul Petru al Basarabiei. Întrebat despre cum este situaţia în care i-a găsit pe românii de aici, acesta a mai adăugat: „Mi-e greu să spun!“.
DREPTURILE ŞI INTERESELE PERMANENTE
ALE ROMÂNIEI
DIN PERSPECTIVA REGLEMENTĂRILOR INTERNAŢIONALE ŞI A REALITĂŢILOR ISTORICE ŞI GEOPOLITICE[1]
GH. BUZATU
* Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, şi intrigilor, şi urilor, este Patria, este veşnicia Neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.
(Ion Antonescu, 1 ianuarie 1941)
* Fiecare popor are drepturile şi îndatoririle sale. Să se respecte drepturile noastre şi ale fraţilor noştri, aflaţi azi în afara graniţelor noastre, după cum noi respectăm pe ale străinilor, rămaşi în interiorul graniţelor noastre. Mai puţin decât atât nu ni se poate pretinde şi mai mult decât atâta nu putem da.
(Ion Antonescu, 8 decembrie 1940)
* Nu va fi linişte în acest colţ al Europei, – şi nu va fi dreptate adevărată în lume, – cât timp nu se va face sau nu-şi va face dreptate Poporul Românesc.
Şi se va face.
(Ion Antonescu, 25 martie 1941)
DUPĂ 1918, „noi – consemna, în zilele care precedau nemijlocit prăbuşirea ROMÂNIEI MARI în 1940, eminentul publicist care era Romulus Seişanu, autorul celui dintâi Atlas istoric, geopolitic şi etnografic al României[2] şi cel care avea să fie condamnat în 1945 în aşa-zisul proces al ziariştilor de către oribilul „Tribunal al Poporului”, dimpreună cu Nichifor Crainic, Radu Gyr, Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Pan Vizirescu, Romulus Dianu ş.a. – nu ne-am mărit Ţara, nici prin anexiuni forţate, nici prin cuceriri, nici prin nesocotirea voinţei populaţiunilor din teritoriile alipite. Noi am liberat ce a fost înlănţuit; am unit ce a fost despărţit prin silnicie; am sfărâmat hotarele nefireşti şi le-am înlocuit cu cele fireşti şi drepte; am pus pământul nostru strămoşesc sub domnia celor în drept să-l stăpânească; am aşezat pe temelii solide şi nepieritoare aşezământul armonios al Statului unitar român, şi am dovedit că urmărim o politică de pace şi de bună înţelegere cu toţi vecinii, dar şi o politică de veghe necurmată la frontiere”[3].
Iar, în context, se reţinea recunoaşterea ilustrului geograf francez Emmanuel de Martonne în sensul că „dintre toate ţările create în Europa, sau transformate după război [1914-1918], forma cea mai fericită o are România, căci ea se apropie de un cerc, adică de figura care are cea mai mare suprafaţă şi cel mai mic contur. Or, conturul sunt frontierele sale. Avem de-a face cu un Stat bine condiţionat: o ţară completă cu munte, câmpie, coline, regiuni forestiere şi descoperite, agricole, pastorale şi industriale”[4].
La scurt timp după dezastrul din 1940, România, mutilată şi batjocorită, complet izolată în exterior, grav ameninţată pe plan intern şi internaţional dinspre imperialismele mari sau mici, vecine sau mai depărtate, avea să fie cuprinsă – nu fără voinţa proprie a Generalului/mai apoi a Mareşalului Ion Antonescu, şeful Guvernului şi Conducătorul Statului Român – de vâlvătăile Războiului Mondial din 1939-1945, cea mai mare conflagraţie militară a tuturor timpurilor.
În desfăşurările politico-diplomatice şi militare intervenite, nimic n-a fost întâmplător. Întrucât, pentru a reintra în deplinătatea drepturilor sale istorice, grav încălcate în 1940, pentru refacerea unităţii naţionale integrale şi pentru afirmarea intereselor sale fundamentale, România, cu începere de la 22 iunie 1941, a participat la conflictul mondial din 1939-1945. Chiar dacă alături de Reichul lui Adolf Hitler, un aliat cu siguranţă incomod şi compromis, hrăpăreţ şi detestat, la nivel naţional ori mondial. Se adaugă precizarea, numaidecât necesară şi logică, în ordinea lucrurilor, că, de partea cealaltă, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii, de exemplu, aliindu-se cu Stalin împotriva lui Hitler, n-au făcut cumva o „alegere” ceva mai … fericită! Dar, se vede cât de colo, triumfase, cum altfel la vremuri de restrişte, străvechiul adagiu: La război ca … la război! Iar, pentru această situaţie, României avea să i se afle culpa finală. Aceea că, în vreme ce Naţiunile Unite, în frunte cu SUA, URSS şi Marea Britanie, au repurtat victoria în 1945, România – deşi a susţinut şi a fost susţinută de o serie de „aliaţi” europeni, în marea lor majoritate (Hitler, Mussolini şi vasalii lor), exceptându-l pe Mannerheim, odioşi sau, cel puţin, deocheaţi[5] – l-a pierdut. Or, după cum e stabilit cu rigurozitate în istorie, „dreptul” obligatoriu la judecată nu aparţine decât învingătorilor; niciodată şi nicidecum celor învinşi!
Pe 16 iulie, Divizia 1 Blindata a inceput atacul asupra Chisinaului la ora 3:30, apropiindu-se de oras cu Grupul Vest, comandat de col. Constantin Nistor, dinspre Ciocana Noua si cu Grupul Est, comandat de col. Gheorghe Petrea, dinspre nord-est. Prima grupare a patruns in oras la ora 8:30, surprinzand trupele sovietice aflate in Chisinau.
Soarta românilor din Basarabia in general a fost una tragică, dar şi mai tragică a fost viaţa românilor,care peste noapte s-au trezit cu „altă patrie” – Ucraina… Daca vom face o comparaţie cu teritoriul României în primele decenii al secolului trecut (suprafaţa, populaţia) cu teritoriul actual vom inţelege că românii au fost furaţi din toate părţile mai ceva ca hoţii la drumul mare.
Mai multe fotografii la InConstantin.Ro. Cititi si Răzbunarea ucrainenilor pentru sfintirea Bisericii de la Hagi Curda: ziarişti români declaraţi indezirabili. “Persona non grata” in Basarabia de Sud
Autorităţile de la Kiev dau un răspuns dur: ziariştii români care scriu despre suferinţele românilor din Ucraina primesc automat interdicţia de a mai intra în Ucraina. Azi dimineaţă au păţit-o Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional şi Valentin Ţigău de la Radio România. Jurnaliştii vroiau să meargă la sfinţirea singurei biserici româneşti din sudul Basarabiei (foto), de la Hagi Curda (Kamîşovka). Doar că la graniţă au aflat că sunt indezirabili pe teritoriul Ucrainei vreme de cinci ani.
30 Iunie 2003, dupa investigatia facuta pe urmele “Firului Rosu”. Dupa doi ani, la venirea lui Basescu:
Romanii din Bucovina cer dreptate la Cotroceni
Autor: George DAMIAN • ZIUA
Societatea pentru Cultura si Literatura Romana din Bucovina (SCLRB) a solicitat printr-un memoriu presedintelui Traian Basescu sa introduca si problema romanilor din Ucraina in discutiile ce vor fi purtate cu presedintele de la Kiev, Viktor Iuscenko.
Societatea pentru Cultura si Literatura Romana din Bucovina (SCLRB) a solicitat printr-un memoriu presedintelui Traian Basescu sa introduca si problema romanilor din Ucraina in discutiile ce vor fi purtate cu presedintele de la Kiev, Viktor Iuscenko.
In memoriul inaintat de SCLRB palatului Cotroceni se regasesc o serie de probleme care ingreuneaza relatiile dintre Bucuresti si Kiev de mai multa vreme. O mare problema este reprezentata de interdictiile de intrare in Ucraina impuse de autoritatile ucrainene fara nici o explicatie. Lista celor care au primit interdictie de intrare in Ucraina este lunga: Marian Voicu, realizator la TVR, Victor Roncea, seful sectiei de stiri Externe de la ZIUA, scriitorul George Muntean, fost vicepresedinte SCLRB, Ion Beldeanu, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Suceava, Eugen Patras, fost vicepresedinte al Societatii pentru Cultura Romaneasca “Mihai Eminescu” din Cernauti, s.a.
Memoriul amintit solicita ca “oficialitatile din Ucraina sa nu mai continue politica mostenita de la URSS de scindare a comunitatii romanesti in romani si moldoveniprecum si existenta asa numitei limbi moldovenesti”. Memoriul citat arata ca in Ucraina continua o intensa campanie de scindare a comunitatii romanesti prin promovarea “limbii moldovenesti”. Conform ultimului recensamant din Ucraina, din 2001, “moldovenii” din Ucraina se situeaza pe locul 5, iar romanii pe locul 8, iar daca ar fi socotiti impreuna s-ar situa pe locul al treilea.
O alta problema abordata de memoriul citat este reprezentarea disproportionata a romanilor din Ucraina in administratie in regiunile in care acestia sunt majoritari. Astfel, in cele trei raioane cu populatie majoritar romaneasca (Herta – 93%, Noua Sulita – 69%, Hliboca – 56%) “nici un roman nu a fost numit ca sef al administratiei de stat, iar sefii acestor administratii nu cunosc limba celor pe care ii conduc”. Memoriul transmis presedintelui Basescu mentioneaza si problema invatamantului romanesc din Ucraina, care “se afla intr-o situatie deosebit de fragila”. Autoritatile ucrainene au fortat in ultima vreme deschiderea unor clase cu predare in limba ucraineana in scolile romanesti, creand astfel premisele desfiintarii acestor scoli. Memoriul amintit deplange faptul ca “lipsa acuta de literatura in limba romana se face tot mai simtita. Donatiile de carte romaneasca sunt blocate la vama ucraineana. Conform reglementarilor in vigoare, pentru asemenea donatii trebuie obtinuta aprobarea guvernului ucrainean, fapt care face imposibil trimiterea cartilor in Ucraina”. Datorita acestei situatii SCLRB solicita “infiintarea unui Centru Cultural Roman la Cernauti, deoarece materializarea acestei propuneri se tergiverseaza de 15 ani, cu toate ca a fost luata o decizie guvernamentala in acest sens”. O alta problema este cea a faptului ca localitatile romanesti din Ucraina nu au revenit la denumirile lor istorice, pastrandu-se denumirile impuse in perioada sovietica. SCLRB cere presedintelui Traian Basescu sa abordeze si problema retrocedarii bunurilor care au constituit proprietatea sa, cum ar fi fostul Palat National din Cernauti si fostul Palat Cultural al Romanilor Bucovineni.
Autorităţile de la Kiev dau un răspuns dur: ziariştii români care scriu despre suferinţele românilor din Ucraina primesc automat interdicţia de a mai intra în Ucraina. Azi dimineaţă au păţit-o Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional şi Valentin Ţigău de la Radio România. Jurnaliştii vroiau să meargă la sfinţirea singurei biserici româneşti din sudul Basarabiei (foto), de la Hagi Curda (Kamîşovka). Doar că la graniţă au aflat că sunt indezirabili pe teritoriul Ucrainei vreme de cinci ani.
De ce?
Simona Lazăr de la Jurnalul Naţional şi Valentin Ţigău de la Radio România au călătorit în anul 2009 în sudul Basarabiei, prin satele românilor lipsiţi de orice fel de drepturi, şcoală biserică sau presă. Au scris şi au relatat despre cele văzute. Despre cum au fost demolate bisericile româneşti. Despre cum limba română este eliminată din şcoli, zi de zi. Despre cum nu sunt respectate prevederile tratatelor internaţionale pe care le-a semnat guvernul de la Kiev. Răsplata: interdicţie de intrare în Ucraina. Nu sunt primii şi nici ultimii. Mai înainte a primit o astfel de interdicţie Marian Voicu de la TVR. Apoi Victor Roncea, în perioada lui de la ziarul ZIUA. Si Ion Beldeanu de la Bucovina literara, in acelasi an. Zic că nu sunt ultimii: anul trecut am călătorit şi eu prin sudul Basarabiei şi am scris un volumaş despre cele văzute acolo. Îl puteţi descărca în format electronic la sfârşitul acestui articol. Am scris acolo ce am văzut, am arătat cum Ucraina încalcă cele mai elementare drepturi ale minorităţilor naţionale. Cred că şi eu am fost “premiat” alături de Cătălin Vărzaru (co-autorul volumului “Românii din Bugeac pe cale de dispariţie”).
March 27th, 2013 
VR 
La 27 martie 1918 (9 aprilie 1918), în prezenţa prim-ministrului României, Alexandru Marghiloman, Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti votează actul Unirii cu România. Unirea cu România a fost aprobată cu o largă majoritate de voturi: 86 pentru, 3 contra, 36 abţineri, 13 absenţi.
Posted in 
Tags: 
