October 30th, 2012 
VR 
Patahârbici, frumoasa care, iată, bate câmpii
Am fost invitat la lansarea revistei „Capital 300 bogaţi”, care a avut loc la Palatul Cesianu-Ravoviţă, adică la sediul Casei de licitaţii Artmark, care, cu acest prilej, a lansat şi albumul „100 cei mai valoroşi pictori români”.
Evident, este o ruşine pentru o ţară săracă, disperată, să faci un asemenea eveniment sfidător. Corect ar fi fost ca această revistă fără personalitate, condusă nu de ziarişti, ci de economişti, să fi lansat o broşură numită „Capital 300 cei mai săraci români”. Fapt imposibil, fiindcă semnul crizei autentice este tocmai să imiţi clasamentele celor mai bogate ţări din lume. Dacă în România a ajuns să se practice Halloween, de ce nu s-ar imita şi revista Forbes. Sigur, sunt multe de spus, dar aici nu vreau decât să prezint ideea din titlu.
O lansare de revistă în care vorbesc 6 oameni, timp de peste o oră, ultimul fiind Patapievici, în costumul lui de fürer cu papion, adus fiindcă ceilalţi 5 erau în admiraţia lui, şi nicidecum nu era cerut de public, care privea tablourile expuse şi-şi bea cafeluţa, este un fapt inacceptabil, o sfidare a publicului, o mitocănie.
Bun, au vorbit, dar ce? Au bătut câmpii, şefii de la Capital nu au nici o legătură cu arta, n-au rostit o vorbă despre un pictor, iar fürerul Patahârbici a vorbit despre Nefertiti, care înseamnă „Frumuseţea care, iată, vine”, o femeie bogată din Egiptul antic, care nu ar fi însemnat nimic dacă un artist nu o eterniza. Şi această bomboană a tot supt-o fürerul Pata-HR, adică Hârbici, timp de 45 de minute! Toată lumea a plecat, a rămas să le vorbească admiratorilor, celor cinci „capitalişti”, unul mai tămâie decât altul.
De ce trebuia să vorbească kilometric Patahârbici, când îşi putea rezuma ideea la o frază, două?! Cea mai banală idee de pe lume, faptul că bogăţia e efemeră, iar arta eternă, acest amartoloi a întors-o pe toate feţele, de parcă era un copil handicapat care trebuie să înţeleagă el ce spune, a presărat-o cu tot felul de citate, cu date şi ani, imitându-l incult pe Vadim, încurcând anii, ca şi numele, cum ar fi celebrul palat Frick de la New York, căruia în spunea Frick Museum, când el se numeşte Frick Collection. A luat-o de la Amenhotep al IV-lea şi a ajuns la marii industriaşi americani, care şi-au dat averea pe artă. Bogăţia nu înseamnă nimic dacă nu e pusă în slujba unor valori artistice. Ceea ce ştie toată lumea, banalitatea supremă! Mă mir că nu a vorbit şi de epoca Regelui Soare, de epoca elizabethană, de teatrul lui Wagner de la Bayreuth, care nu ar fi existat fără investiţia lui Ludwig II de Bavaria şi de alte cazuri celebre. El a vorbit de hitiţi şi de Noica, fiindcă nu cunoaşte alt filosof decât pe Liiceanu!
Dar ce a făcut Patapievici timp de 6 ani şi mai bine cât a fost director al ICR, având în mână milioane de lei, o avere, care e opera lui de artă în care a investit? Şi-a tradus „Omul recent” în 17 limbi, aşa cum l-a tradus şi pe Clismăneanu şi alţi amartoloi ca ei, asta e opera fürerului cu papion, care arată ca un bidon. Adică poate fi numit „frumoasa fără corp”, cum ar spune Eminescu, pe care el îl îndrăgeşte nespus din debaraua proprie. În afară de camarila lui, n-a ajutat nici un artist.
I-am întrebat pe cei de la Capital dacă ştiu câţi artişti plastici are România şi să-mi spună câteva nume. Habar nu au. Le-am spus eu, 5 mii, iar mulţi dintre ei sunt muritori de foame. De ce nu faceţi măcar un număr de revistă numit aşa: „Capital 300 de artişti plastici muritori de foame”? Cu ce-i ajutaţi voi „capitaliştilor” pe sute de artişti români care nu au bani să-şi cumpere pânze, rame, culori, nici măcar hârtie, ca să scrie titlul lucrărilor atunci când expun în expoziţii de grup!
Pictorii români sunt total necunoscuţi în lume fiindcă amartoloi ca Patahârbici şi „capitaliştii” de la Capital sau de la alte scursuri profitabile nu investesc un leu în cunoaşterea lor. Şeful de la Capital îmi zicea că Patahârbici a investit în cinematografie, că a făcut cunoscută cinematografia română în lume! Ha, Ha, acest individ nici nu auzise de CNC şi de Cannes. Sau poate că Patahârbici a plătit juriile de la Cannes, să le dea premii lui alde Puiu şi Mungiu, să facă cinematografia noastră cunoscută în lume! Ignoranţa acestor admiratori ai unui hârb e fără comentarii!
Ce blestem pe cultura română un amartoloi ca Patahârbici, care, iată, are şi admiratori. Acum ştim şi cine sunt, cei de la Capital! Bravos naţiune capitalistă, să admiri un hoţ şi un personaj penibil, care se autocitează şi autocultivă, mândru de el, care nu are nici un pic de modestie şi respect pentru gazde şi public! Habar nu avea că se află într-o casă istorică, nici de efortul de restaurare al celor de la Artmark. El e prea plin de sine. Şi bate câmpii cu graţia unei cocote. Nu îi este ruşine să apară în lume, când un popor întreg ştie cum a risipit banii ICR. El vorbeşte că bogăţia trebuie să ajute cultura? Cum a ajutat el cultura timp de 6 ani? Câţi pictori a impus în afară, câţi oameni de teatru? Câţi balerini, câţi muzicieni sau cântăreţi de operă? Nici unul. A pompat în ai lui şi în doi regizori foarte cunoscuţi, Lucian Pintilie şi Andrei Şerban, care nu aveau nevoie de ajutorul ICR, ba acest ajutor i-a omorât ca artişti, aşa cum voi arăta cu alt prilej.
De ce alde Marga (era să scriu Gigi Marga, dar jigneam o mare artistă) sau Justiţia nu-l iau la întrebări pe Patapievici depre averea pe care a risipit-o din banii contribuabililor?! Aşa, javra umblă în libertate, se autocitează şi alintă ca „frumoasa care, iată, vine”, e vedetă, aşa cum va fi şi Băsescu după ce nu va mai fi preşedinte. Mass-media românească a făcut vedete numai din puşcăriaşi şi puşcăriabili. De ce Capital, care e o revistă profitabilă, nu face un număr dedicat acestor orătănii, să ne prezinte „primii 300 puşcăriabili ai ţării”?!
Grid Modorcea
Sursa text: Ziaristi Online
Sursa foto: Capital
Posted in 
Tags: 
