Posts Tagged ‘Contributors’

Despre sovinismul ungro-rus si cartitele sovietice. Larry Watts e categoric: Primul sef al SIE, Mihai Caraman, a fost agent sovietic, conform secretarului general al NATO. Un dialog incendiar cu Vartan Arachelian

Vartan Arachelian: Felicitări pentru premiul obţinut din partea Fundaţiei ,,Nişte ţărani”, un premiu binemeritat pentru un volum pentru care cred că orice istoric poate să vă invidieze. Am scris în Clipa despre cartea Fereşte-mă, Doamne, de prieteni şi trebuie să repet câteva dintre calităţile remarcabile ale ei. În primul rând aş remarca faptul că v-aţi propus să încadreze istoria politică a României din perioada comunistă în istoria secolului trecut; cele patru decenii n-au fost o paranteză, n-au avut parte decât într-o câtime de ocupaţie militară, iar în rest de ocupaţie ideologică. De ce îi e greu unui român să facă un astfel de demers integrator? Din varii motive, dar, bănuiesc că, în primul rând, pentru că politica externă, în deosebire de cea internă – insuportabil de ideologizată -, a devenit repede pragmatică, ghidându-se după principii de tip liberal, ca să folosesc caracterizarea dumneavoastră. E încă riscant pentru un istoric să definească profilul real al acestei politici, fără a fi catalogat drept un nostalgic? Probabil. Aş vrea, de asemenea, să mai evidenţiez o altă calitate şi anume bogăţia surselor din care cea mai mare parte dintre documentele citate sunt acum la prima lectură publică, documente care erau menite să fie distruse de autorii lor, graţie salvării acestora în ultimul ceas însă, cercetătorul laborios şi îndrăzneţ care sunteţi, ne-a oferit o operă atât de cuprinzătoare încât ne sunt clare şi premizele unui volum doi pe care, probabil, l-aţi şi scris şi el va explica, sunt sigur, de ce Revoluţia română din 1989 a avut un cu totul alt profil şi un cu totul alt preţ decât schimbările de regim din celelalte ţări comunizate.

Larry L. Watts: Da, vreau să precizez că proiectul acestui volum nu arăta aşa de la început. Vroind să scriu iniţial despre serviciile secrete din România mi-am dat seama că, exceptând primii ani de ocupaţie sovietică şi de instalare la putere a comuniştilor, în deceniile care au urmat, însă evoluţia acestora a fost cu totul alta, chiar în contra sens cu instituţiile similare din celelalte ţări din Pactul de la Varşovia. Interesant e că am observat, făcând documentarea necesară pentru o astfel de carte, că această traiectorie diferită, cale diferită, urmată chiar pe contra sens, cum spuneam, a continuat un timp – doi, trei ani – şi după Revoluţie. Într-adevăr, deşi politica acestor servicii era emanaţia unor puteri comuniste ele se deosebeau fundamental. De ce? Cercetarea cauzelor m-a condus departe în timp până la opiniile pe care Marx şi Engels le-au exprimat despre români, opinii preluate de partidele comuniste aşa-zise frăţeşti. Analiza lui Engels din ianuarie 1949, de exemplu, despre anul revoluţionar 1848 din centrul Europei trăgea concluzia că românii sunt „suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea lor sau pierderea caracterului lor naţional…” Şi mai departe: „Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.” Această evaluare incredibil de şovină a lui Engels despre revoluţia din 1848, era prilejuită de opoziţia românilor, ca şi a slavilor din sud, la acţiunea lui Lajos Kossuth. De ce erau împotrivă? Se vorbeşte puţin, chiar în surdină despre motivul acelui refuz, nimic altceva decât concepţia retrogradă a revoluţionarului maghiar, despre viziunea sa despre democraţie, depăşită chiar pentru acele timpuri. Ea era similară cu a anticilor greci care vedeau democraţia excluzându-i pe sclavi de la beneficiile ei, chiar în dauna sclavilor. Aşa şi Kossuth, era democrat dar nu şi prin includerea românilor şi a slavilor printre beneficiarii libertăţilor pentru care se făcea revoluţie, ci excluzându-i. Kossuth, îmi pare rău că aşa stau lucrurile, îi considera pe slavi şi pe români ca fiind popoare înapoiate. Opiniile lui Marx şi Engels au fost preluate ca precepte sfinte de Lenin şi Stalin, care, tot aşa, au considerat, la rândul lor, aceste popoare ca fiind barbare, sălbatece, nişte gunoaie care trebuiesc înlăturate de pe scena istoriei. Aceste concepţii şovine explică faptul că în perioada interbelică a existat o colaborare extraordinară între Stalin şi Horthy, inclusiv în probleme care interesau România.

Continuarea la Ziaristi Online

Larry Watts despre primul si ultimul razboi al URSS: cu aceeasi Romanie. De la Lenin la Gorbaciov: In 1989 Puterea a fost acaparată de vechii agenti KGB si GRU

Karadeniz Press, o tanara agentie de stiri si analize specializata pe problematicile geopolitice ale zonei Marii Negre si istmului ponto-baltic, a publicat ieri, in exclusivitate, un foarte incitant dialog dintre Larry Watts si Irina Airinei, extras din cea mai recenta carte a autoarei, “Anamnesis”, tocmai lansata in Israel impreuna cu lucrarea “Tezaurul BNR la Moscova”. Interviul este fascinant prin aspectele complexe pe care le ridica specialistul american privind continuitatea atacurilor (corect, cred, este atacului, fiind de fapt unul si acelasi intins pe o perioada de aproape 100 de ani)  la adresa Romaniei venite din partea “marelui frate” de la Rasarit. Cum va suna asta: primul razboi al URSS a fost cu Romania. Asa se explica si anticomunismul autentic romanesc care a dus si la eliberarea Budapestei pentru despaducherea ei de acest parazit al sufletului uman. Si asa se explica, probabil, si ura unor unguri la adresa romanilor, pe care Larry Watts o observa punctual si o subliniaza transant: “Dar şovinismul antiromânesc e evident – poporul român rămânând un popor-paria multi ani după căderea lui Ceauşescu”. Larry Watts arata de unde vine acest sovinism ungro-rus. De la ocupantii Transilvaniei la Engels, care cerea explicit uciderea in masa a romanilor si eliminarea “popoarelor-gunoaie”, si de la Lenin, care a declansat primul razboi al URSS cu Romania pana la, adaug eu, Gorbaciov si ultimul razboi al URSS, dus tot cu Romania, in 1989, politica agresiva sovieto-ruseasca se prelinge ca o dara de sange in istoria Romaniei.

Larry Watts este unul dintre acei istorici care nu se ascunde dupa cuvinte. Spune adevarurile verde-n fata. Despre Romania lui 1989 si cea de dupa, ce ne doare cel mai tare acum, afirma:

“În România de după ‘89 a existat linia gorbaciovistă care nu a vrut intervente militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară şi paramilitară şi a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceauşescu. Şi a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter (Mihai Lupoi – nota mea) a anuntat, pur şi simplu, la Televiziune, numirea lui Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Şi Militaru a reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei pregătit în Uniunea Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, şeful de stat major, la informatii militare, la Interne şi multi altii, toti pregătiti de sovietici. Şi tot atunci au fost aduşi şi Doicaru şi Caraman”. Doicaru fusese seful lui Pacepa, un personaj malefic, care uraste visceral Romania, asemenea epigonilor lui, si despre care Larry Watts sustine avizat si fara menajamente ca a fost agent sovietic pe deplin conspirat.

Ca o veste proasta pentru dusmanii Romaniei si ai lui Larry Watts, istoricul american, deja intrat in colimatorul conservelor si cartitelor post-sovietice pretutindenare, anunta ca “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” este doar un preambul al intrarii in problema:

“După ‘89, vălul „legendei negre” a continuat să se îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foştii „prieteni” din Pactul de la Varşovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, “bunii europeni”… Şi în Orientul apropiat, România e lipsită azi, de orice şanse din cauză că ei au reuşit să o izoleze. Am conceput cartea aceasta ca o introducere pentru o nouă carte despre perioada de după ‘89, dar am ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au fost deja scrise atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi lămuriri, va ajunge până în decembrie 1989.”

In tot cazul, interviul exceptional realizat de Irina Airinei si lansat pe piata, in premiera, la Ierusalim si Tel Aviv, in volumul “Anamnesis”, trebuie citit integral, la Karadeniz Press, un portal care vad ca ma urmareste si pe mine si care promite o dezvoltare spectaculoasa:

Larry Watts: In 1989 Puterea a fost acaparată de vechii agenti KGB si GRU

Exclusiv Ziaristi Online: Umbra malefică a lui Tőkés László. Fiul colonelului post-mortem Aurel Agache il desfiinteaza pe pastorul imoral al bisericii reformate maghiare, “erou al revolutiei”, informator al Securitatii, agent al serviciilor secrete unguresti, schingiutor de sotie, amant celebru si vice presedinte orgiastic si orgasmatic al Parlamentului European

Portalul Ziaristi Online a primit din partea lui Dionisie Aurel Agache, fiul colonelului post-mortem Aurel Agache, ucis bestial de extremisti unguri in decembrie 1989, o sinteza asupra activitatilor imorale ale pseudo-pastorului bisericii reformate maghiare Laszlo Tokes, cunoscut si drept “erou al revolutiei”, informator al Securitatii, agent al serviciilor secrete unguresti, schingiuitor de sotie, amant celebru si vice-presedinte orgiastic al Parlamentului European. Multumim autorului, ne plecam in fata jertfei tatalui sau, din urma cu 22 de ani si ne rugam lui Dumnezeu sa-i dea putere sa-si duca pana la capat lupta in Justitie pentru dreptate si adevar, la Budapesta si Bucuresti, chiar si singur, asa cum e, fara absolut nici un sprijin din partea “statului roman”. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace tatal, martir roman in “Tinutul Secuiesc”!

Umbra malefică a lui Tőkés László și frecția la picior de lemn a ”mustrării scrise” primite de acest pastor imoral

de Dionisie Aurel Agache

Integral la Ziaristi Online

Cum a fost ucis colonelul post-mortem Aurel Agache de catre unii dintre fratii nostri unguri, in urma cu 22 de ani, in plin centrul orasului Targu Secuiesc. Agache fiul isi cauta si azi dreptatea, singur, la Budapesta. RAPORT DE CONSTATARE MEDICO-LEGALĂ (AUTOPSIE)

Un şobolan mort în gură

Maiorul Aurel Agache a fost bătut în continuare, deşi era prăbuşit la pământ şi nici măcar nu mai mişca. După ce au constatat că nu mai este în viaţă, agresorii nu s-au mulţumit cu ce „realizaseră” deja, ci i-au profanat trupul în cele mai sălbatice feluri. Într-un ochi i-a fost înfiptă o monedă, în celălalt emblema de la caschetă, iar în gură i-a fost pus un şobolan mort.

Colonelul Gavril Ardeleanu, şeful Inspectoratului de Miliţie Covasna în 1989, susţine că trupul profanat al maiorului Agache a rămas ore în şir întins pe asfalt, ca un trofeu pe care atacatorii ţineau să-l arate tuturor: „Un număr mare de persoane s-a postat în apropierea cadavrului, nepermiţând ridicarea acestuia. În jurul orelor 18.00 a fost organizat un marş în centrul oraşului, iar în timpul trecerii pe lângă cadavru multe persoane l-au scuipat şi lovit cu picioarele. După terminare marşului, când circulaţia pietonală s-a rărit, două persoane au luat cadavrul şi l-au dus la morga spitalului orăşenesc”.

În aceeaşi seară de 22 decembrie 1989, mai multe persoane necunoscute au pătruns în casa maiorului Agache, pe care au devastat-o, iar în final au vrut să o incendieze, dar au fost opriţi de vecinii ale căror case erau puse în pericol. Familia ofiţerului a reuşit să fugă la timp. Aurel Agache era căsătorit cu o femeie de etnie maghiară şi aveau împreună cinci copii.

Incompetenţa Justiţiei şi tupeul lui Ion Iliescu

Cu toate că a fost cel mai sălbatic dintre cele şase cazuri de linşaj înregistrate în zilele Revoluţiei în Harghita şi Covasna, în dosarul Agache s-au făcut cele mai puţine zile de închisoare. Cele cinci persoane identificate ca principali agresori ai ofiţerului Agache au fost trimise în judecată abia în 1997. A trebuit să mai treacă încă patru ani pentru o sentinţă definitivă şi aproape inutilă.

Justiţia din România nu doar că s-a chinuit 11 ani să condamne autorii unei crime odioase, dar n-a făcut prea mari eforturi nici pentru a-i împiedica să plece din ţară. Daniella Filip Orban, condamnată în 2001 la 7 ani de închisoare, n-a ispăşit nici măcar o zi, întrucât fugise, încă din 1992, în Ungaria, unde trăieşte şi astăzi ca profesoară la un liceu din Budapesta. Octavian Paizs, condamnat la 4 ani de închisoare, n-a ispăşit nicio zi întrucât a fugit în Ungaria, unde a şi murit în 2009. Konrad Janos a fost achitat de instanţa de fond şi apoi condamnat definitiv în 2001. El fugise în Ungaria imediat după Revoluţie şi n-a făcut nicio zi de puşcărie.

Anton Reiner şi Dezideriu Hejja sunt singurii care au stat în spatele gratiilor pentru uciderea maiorului Agache. Primul a primit 3 ani de închisoare, din care a executat doar jumătate, fiind eliberat condiţionat după un an şi şase luni. Apogeul nesimţirii cu care statul român a tratat familia Agache este atins în situaţia lui Hejja, condamnat la 4 ani de închisoare. Acesta a ieşit însă din puşcărie după mai puţin de un an, datorită lui Ion Iliescu, care, prin decretul semnat la 13 martie 2002 în calitate de preşedinte al României, l-a graţiat pe singurul criminal de la Târgu Secuiesc care mai era în închisoare.

Criminalii, apăraţi de Gyorgy Frunda

Dionise Agache, fiul maiorului ucis la Târgu Secuiesc, s-a luptat în ultimii 21 de ani cu toate absurdităţile statului român, scrie Adevarul intr-un articol comemorativ , din care citez aici pe larg. A făcut numeroase memorii către Palatul Cotroceni pentru a împiedica decretul de graţiere şi, neobţinând niciun rezultat, într-un final i-a returnat preşedintelui Iliescu diploma şi medalia de erou-martir primite post-mortem de maiorul Agache Aurel. „Ce a făcut Ion Iliescu este un abuz incalificabil. A fost presat de politicieni din UDMR, care s-au implicat trup şi suflet în acest caz. De altfel, cei cinci criminali au fost apăraţi în instanţă de senatorul Gyorgy Frunda, unul dintre liderii UDMR. El şi alţi lideri maghiari au dus o adevărată campanie de denigrare a tatălui meu, transformându-l într-un demon care omora oameni, viola femei şi care, în accepţiunea lor, şi-a meritat soarta. S-au folosit de drama noastră în scopuri politice”, afirmă Dionise Agache.

Acesta este la fel de scârbit şi de felul în care justiţia română a tratat cazul uciderii tatălui său. „Procesul a durat nepermis de mult. Am apelat la CEDO, care a  obligat statul român să ne plătească 25.000 de euro daune morale. În 2007 am forţat statul român să emită mandate europene de arestare pentru cei doi condamnaţi care trăiesc în Ungaria, iar statul maghiar a solicitat o copie certificată după întregul dosar. Românii noştri n-au fost capabili într-un an şi jumătate să facă o copie după un dosar. Nu au făcut nimic pentru a-i supune pedepsei pe cei doi condamnaţi aflaţi în Ungaria”, mai spune Agache, care si azi cauta dreptatea, singur, la Budapesta, fara absolut nici un ajutor din partea Ministerului de resort (MAI), al veteranilor din “structuri”, a “statului roman”.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe colonelul post-mortem Aurel Agache, martir roman in “Tinutul Secuiesc”!

DIRECŢIA  SANITARĂ JUD. COVASNA
LABORATORUL DE MEDICINĂ LEGALĂ
SF.GHEORGHE  Str. Stadionului nr. l.
Nr. 265/E din 28 decembrie 1989

RAPORT DE CONSTATARE MEDICO-LEGALĂ
(AUTOPSIE)

Subsemnatul, dr. Creţu Adrian, medic legist la Laboratorul de Medicină Legală al judeţului  Covasna, având în vedere adresa nr. 185/P/27 decembrie 1989 a Procuraturii Judeţene Covasna, am autopsiat azi 28.12.1989 cadavrul numitului AGACHE AUREL de 43 ani, domiciliat în oraşul Tg. Secuiesc, str. Păcii nr. 22, născut la data de 14 august 1946, decedat la data de 22 decembrie 1989 ora 12, şi am constatat următoarele :
CAUZELE MORŢII:
a) Cauza directă:  ŞOC TRAUMATIC ŞI HEMORAGIC.
b) Cauza intermediară: HEMOPERITONEU.
c) Cauza iniţială:  TRAUMATISM CRANIO-CEREBRAL ŞI ABDOMINAL
I.  ISTORIC.  Din datele de anchetă reiese că numitul a fost bătut şi traumatizat în oraşul Tg. Secuiesc, pe stradă, până a decedat pe loc.
II.  CONSTATĂRI LA AUTOPSIE.
A.  EXAMEN EXTERN.

(more…)

Hotulica Tismaneanu prins cu fotografia lui Larry Watts in gura. Contributors, complice la furt. La fel si Devis Grebu, care-l prezinta pe Tismaneanu drept stegarul reincarnat al KGB furand ideea din “Davai Ceas, Davai Traian” de Victor Roncea. BONUS Hoţnews: Liiceanu alaturi de Iulian Vlad

Sursa furaciunii lui ‘otulica Tismaneanu de Hoţnews, mic contributors al lui ‘ulica Sorosica: Larry Watts la Banca Nationala a Romaniei cu Ioan Talpes, Cristian Troncota, Cristian Paunescu si seful BNR, Mugur Isarescu. VIDEO

Din aceeasi postare scremuta, care-l arata – vorba unui sfatuitor intim al ultimilor patru presedinti ai Romaniei – “cat e de terminat”, aflam ca Tismaneanu nu a avut curajul sa-si dea demisia de la Evenimentul Zilei, in ciuda faptului ca istoricul Alex Mihai Stonescu l-a desfiintat pe prima pagina a ziarului. Vezi: Generalul Iulian Vlad, omul care l-a dat afara din CC pe Ceausescu. Istoricul Alex Mihai Stoenescu. omul care l-a dat afara pe Tismaneanu de la Evenimentul Zilei

Probabil ca chestia cu furatul i-a ramas in sange de cand ne-au furat kominternistii Basarabia. Dar e si boala de familie… Vezi: Lucia Hossu Longin: “Familia Tismăneanu şi-a mobilat casa cu mobilier şi valori de artă confiscate de la foştii deţinuţi politici, de la evreii şi germanii vânduţi de regimul comunist”

Cititi si aici despre boala asta: Hotii de arta ai KGB in Note Secrete. Azi, Tismaneanu, Roman si Brucan. DOCUMENTE

Boala grea, boala grea… Vezi si: Familia Tismaneanu in caietele Anei Pauker si platile facute de Komintern agentilor din Romania. DOCUMENTE

Pentru ca sunt marinimos, iata si un BONUS pentru Hoţnews: “filosoful” Gaby Siegfried Marcello Liiceanu pe acelasi rand cu generalul Iulian Vlad la lansarea de la BNR a cartii lui Larry Watts:

Si iata si caricatura lui Devis Grebu, cu Tismaneanu pe post de stegar al KGB (bravo, Maestre! 🙂 ):

Si de unde s-a inspirat caricaturistul REBU (coperta cartii mele unde Tismaneanu chiar este stegarul KGB 🙂 ): Victor Roncea – Davai ceas, davai Traian (Librăria Mihai Eminescu)

Dupa cum o prezinta si Librarie.net:

“Daca UDMR a fost nasit de Ion Iliescu pentru a acapara plaja minoritatii maghiare tot astfel si un alt grup, Grupul pentru Dialog Social, creat de Silviu Brucan in jurul revistei <<22>>, a avut drept menire faramitarea din interior a oricarei forme de agregare ideologica venita dinspre mostenitorii partidelor istorice, a luptatorilor din rezistenta armata din munti, fostilor detinuti politici si schimbul lor, tineretul insurectional anticomunist.

Gruparea GDS-ului este un model clasic de formare a unor “structuri alternative” – create pentru a captura centrul puterii in Romania. Cadrele venite din zone periferiale recrutate in retele ale “colegiilor invizibile” au fost plasate in toate partidele, toate publicatiile, in toate guvernele, reusind sa-si adjudece in permanenta accesul sau chiar controlul in institutii cheie ale Romaniei, de la MAE la Presedintie de la Guvern la Parlament oferind si “dialogul” cu “societatea civila”.

Multi, naivi, s-au intrebat ce are Roncea cu intelectualii. Intelectualii nu sunt insa o specie aflata pe cale de disparitie pentru a fi protejata, iar tradatori gasim din nefericire in toate categoriile sociale. Din istoria recenta aflam ca tocmai din randurile intelectualilor s-au distins cei care au dat cele mai josnice lovituri propriilor lor tari si natiuni. Timp de peste 50 de ani, intelectuali de “prestigiu” ai Occidentului s-au aflat pe statul de plata al URSS, respectiv al KGB. De la Chaplin, Picasso sau Malraux, ca sa dam nume mai cunoscute, la cei aflati pe Lista lui Orwell. Creatoare de scandal, ca si lista “Voci curate”, lista criptocomunistilor inventariati si demascati de George Orwell s-a dovedit cat se poate de veridica. Peste ani, serviciile de informatii britanice au admis ca personajele demascate de Orwell aveau legaturi cu spionajul sovietic. Rolul tuturor acestor formatori de opinie era bine definit in cadrul unei operatiuni de anvergura care avea drept scopuri de la manipularea factorilor de decizie la subminarea valorilor crestine autentice ale Europei sau transformarea tineretului occidental in masa de manevra “pacifista” impotriva apararii nord-atlantice. (…)

“Davai ceas, Davai Traian” este titlul ales de Victor Roncea pentru cartea sa privind situatia politica actuala, considerata de ziaristul autosuspendat de la ZIUA drept un puci la adresa presedintelui ales, Traian Basescu. Lucrarea cuprinde editorialele lui Roncea din ZIUA incepand de la alegerea lui Basescu in functia de presedinte, analizele Asociatiei Civic Media privind avansul rusesc in spatiul politico-economic romanesc si miza Marii Negre, precum si o sinteza despre Proiectul lichidarii lui Traian Basescu.”

Bomba: Laszlo Tokes a fost judecat spre caterisire de catre Comisia Disciplinara a Protopopiatul Reformat de Bihor, pentru “adulter si lezarea demnitatii umane”. DOC EXCLUSIV Ziaristi Online

Dupa recentul scandal sexual public al “eroului revolutiei” Laszlo Tokes, publicat de noi sub titlul EXCLUSIV. Amanta lui Laszlo Tokes, pastor si vicepresedinte al PE: Prohaszka Rad Boroka, o sexy-asistenta mai tanara cu doar 22 de anisori. FOTO/VIDEO/DOC si anuntul adjunctului lui, Demeter Szilar, ca Laszlo Tokes da in judecata Libertatea si Ziaristi Online la Budapesta, Bucuresti si Bruxelles pentru “calomnie”, iata ca insesi instantele disciplinare ale cultului din care face parte ne dau dreptate in ce priveste relatiile de curvasareala ale pastorului reformat. Intr-un document transmis Ziaristi Online in exclusivitate de catre surse din Protopopiatul Reformat de Bihor se arata ca numitul Laszlo Tokes a fost judecat si sanctionat spre caterisire de catre Comisia Disciplinara a cultului reformat, pentru ca “a incalcat juramantul fagaduintei nuptiale” sifata de sotie si copii nu a avut un comportament cum era de asteptat din partea unui om si preot”. Concret, Comisia Disciplinara “il gaseste vinovat pe invinuitul Tokes Laszlo, preotul Parohiei Reformate Oradea-Olosig” in baza “art. 30 din Regulamentul disciplinar, Lit. a., prin care “se considera abatere disciplinara incalcarea cu intentie sau din neglijenta a obligatiilor stabilite de canoanele, regulamentele si legamintele bisericesti” – coroborat cu Lit. e. “orice fapta sau omisiune care aduce atingere credintei altora, sau bunelor moravuri, ori lezeaza demnitatea functiei bisericesti a celui investit”. Conform informatiilor noastre, mustrarea scrisa, insotita si de o amenda, este primul pas spre decizia de caterisire a fostului episcop, in prezent pastor si vicepresedinte al Parlamentului European. Prezentam mai jos, in exclusivitate, in format text, foto si PDF, documentul recent al Comisiei Disciplinare a Protopopiatul Reformat de Bihor, care ne confirma in totalitate asertiunile noastre privind amantlacurile extremistului maghiar Laszlo Tokes.

Traducere din limba maghiara

COMISIA DISCIPLINARA A PROTOPOPIATULUI REFORMAT DIN BIHOR

Stampila patrata a Oficiului Protopopesc Reformat Oradea
Intrat: 10. 10.2011
Nr. de inregistrare 230.

DECIZIE

(more…)

Generalul Iulian Vlad, omul care l-a dat afara din CC pe Ceausescu. Istoricul Alex Mihai Stoenescu. omul care l-a dat afara pe Tismaneanu de la Evenimentul Zilei

Un articol de o importanta istorica, care face lumina in tenebrele “revolutiei” dupa 22 de ani, este publicat azi, in exclusivitate, de Evenimentul Zilei: Autorul: Alex Mihai Stoenescu, reputatul istoric care a scris de-a lungul anilor mai multe volume despre istoria loviturilor de stat din Romania. In esenta, Stoenescu arata ca, dupa revolta muncitorilor de la Brasov, din 1987, Securitatea i-a aratat lui Ceausescu ca merge pe un drum gresit si a incercat sa schimbe cursul istoriei, care se indrepta aproape inevitabil spre un sfarsit violent al regimului, printr-o schimbare pasnica de putere. Perioada coincide cu numirea la conducerea Departamentului Securitatii Statului, ca ministru secretar de stat al MAI, a generalului Iulian Vlad, despre care Stoenescu afirma documentat ca este artizanul detronarii lui Ceausescu. Teza vine in directa contradictie cu asa-zisul “Raport Tismaneanu” injghebat de bloggerul de Maryland al Evenimentului Zilei, Vladimir Tismaneanu.

Concret, in “Raportul” “final” se sustine ca: „Revoluţia romana a început la Timişoara, scânteia fiind aprinsă de curajul unui om, reverendul Laszlo Tokes, un pastor al Bisericii Reformate (Calviniste) şi o parte din minoritatea etnică maghiară”.

Alex Mihai Stonescu afirma: „FALS! Revoluţia a început la Iaşi, iar curajul lui Tokes este o invenţie, atitudinea sa – dincolo de legăturile cu spionajul maghiar – fiind exact contrară imaginii proiectate în universităţile americane de Vladimir Tismăneanu, minoritatea maghiară n-a avut nici un rol, violenţele din Timişoara fiind provocate şi întreţinute profesionist de cetăţeni români, în majoritatea lor etnici români” .

Din cele relatate de Alex Mihai Stoenescu si prezentate si de Revista Historia condusa de Ion Cristoiu, trebuie înţeles că nu Laszlo Tokes a fost „pionul” revoluţiei – merit pe care i-l atribuie o parte din „istoricii” nedocumentați din România. Evenimentele, legate de pastorul protestant, nu s-au petrecut aşa cum le-a descris Tismăneanu – descriere care-l erijează pe Tokes – un marunt agent al serviciilor comuniste maghiare – într-un “salvator al României” şi un “erou al revoluţiei”, dupa cum se demonstreaza si in Historia.

Conform surselor mele, articolul de cap de ziar al lui Alex Mihai Stoenescu, aparut astazi in Evenimentul Zilei, ca parte dintr-o serie care continua, l-a facut pe politrucul Vladimir Tismaneanu sa explodeze peste Ocean. Ca un personaj cu o tinuta etica rectiline recunoscuta, acesta a anuntat ca-si da demisia de la Evenimentul Zilei – unde incaseaza 30 de lei pentru patru articole pe luna – motivand ca nu poate suporta sa fie publicat alaturi de astfel de “vecinatati respingatoare”.

Iata aici articolul din Evenimentul Zilei care a provocat demisia lui Tismaneanu:

Loviturile Securităţii care i-au fost fatale lui Ceauşescu

Autor:  Alex Mihai Stoenescu

Alex Mihai Stoenescu este autorul mai multor volume de istorie, dintre care le mentionez pe cele aparute la editura RAO

Un mare roman: “Ştiţi când va merge bine România? Când UDMR-ul n-o să mai fie la putere!” – Ilie Nastase. Ziaristi Online se intreaba: Daca PDL-ul n-are nici obraz, nici urechi, SRI-ul are?

EXCLUSIV Ilie Năstase: „O să ajungă ungurii să-şi pună steagul pe Arcul de Triumf“

de Mugurel Dumitru

Ilie Năstase a comentat pentru „Adevărul“ gestul hocheiştilor unguri de vineri seară, de la Miercurrea Ciuc. Năstase este şocat de faptul că un astfel de gest n-a fost pedepsit, dă vina şi pe românii impasibili, pe politicieni şi propune varianta prin care am putea elimina tensiunile.

Fostul mare tenismen, dar şi una dintre figurile marcante ale sportului românesc şi mondial din toate timpurile, Ilie Năstase a rămas siderat în momtnul în care a aflat incidentul de vineri seară de la Miercurea Ciuc. „N-ar trebui să mai vorbesc, că eu spun lucrurilor pe nume şi apoi sunt amendat”.

Totuşi, Năstase n-a rezistat să nu comenteze gestul de sfidare pe care l-au făcut hocheiştii unguri. „Dacă eram colegul lor, în acel moment eu ieşeam de pe gheaţă. Dacă vor să cânte imnul Ungariei, s-o facă la ei acolo, dar nu în tricoul echipei naţionale a României”.

„Ştiţi când va merge bine România? Când UDMR-ul n-o să mai fie la putere!”

Fostul tenismen este uluit şi de faptul că unj astfel de gest n-a fost pedepsit. „Măcar opinia publică trebuie să ia atitudine, dacă cei din staff-ul federaţiei sau a Comitetului Olimpic Român nu fac nimic. Dar, aşa sunt oamenii de pe la noi, nepăsători, insensibili”.
Ilie Năstase spune că întreaga atitudine sfidătoare a ungurilor este datorată oamenilor politici. „Mi-aduc aminte că, în urmă cu câţiva ani, am asistat la un meci de handbal feminin la Budapesta, Ungaria – România, când au fost unii prin tribune care şi-au dat pantalonii jos.

O să ajungem ca ăştia să-şi pună steagul Ungariei pe Arcul de Triumf iar noi să nu facem nimic. Pentru că aşa sunt oamenii de pe la noi, insensibili.

N-am mai văzut nicăieri prin lume ca o minoritate, precum cea a ungurilor, să aibă atâtea drepturi cum au la noi. Eu am mai zis, dar pe mine nu mă ascultă nimeni, de ce noi, românii, n-avem aceleaşi drepturi la Budapesta?
Ştiţi când va merge bine România? Când UDMR-ul n-o să mai fie la putere!”, a mai spus Ilie Năstase.

„Românii n-o să-i lase pe unguri să-şi facă de cap“

„Am auzit, recent, că unul şi-a pus la casă steagul Ungariei, altul şi-a pus la căruţă numere maghiare. Mie, dacă nu-mi mai place în România, plec şi gata. Oricum, să stea liniştitţi ungurii. Niciodată n-o să-i lase românii să-şi câştige autonomia sau să facă ce mai vor ei“, a concluzionat Năstase.

Ziaristi Online via Adevarul

Profesorul Florin Constantiniu si Victor Roncea despre Larry Watts si Fereste-ma Doamne de prieteni – Razboiul clandestin al blocului sovietic (si al agentilor post-sovietici) cu Romania. VIDEO


Academician Florin Constantiniu despre Larry Watts de ZiaristiOnlineTV

Victor Roncea despre Larry Watts si Fereste-ma Doamne de prieteni de ZiaristiOnlineTV

Vedeti si:

Larry Watts la Banca Nationala a Romaniei cu Ioan Talpes, Cristian Troncota, Cristian Paunescu si seful BNR, Mugur Isarescu plus George Maior, seful SRI, despre Fereste-ma Doamne de prieteni! VIDEO

Liderul revoltei minerilor de la 1977 il admonesteaza pe Tismaneanu in cazul Romosan. Constantin Dobre: “Sper, spre binele tau, sa nu-ti ceara socoteala in justitie pentru felul in care l-ai balacarit public in Evenimentul zilei!”. Iulian Vlad acuzat ca si seful SRI George Maior de “negationism”

La un articol de pe gazeta de perete electronica a lui Gyuri Soros – Contributors -, dl Vladimir Tismaneanu sta si joaca ping-pong zi si noapte cu propriile-i comentarii otravite semnate sub pseudonim, la care isi raspunde, doct si superior, de la inaltimea carambului agentului sovietic Ivan Mihai Pacepa. Printre acestea se strecoara si niste cititori reali, care-i urmaresc traseul sinuos, ca urina boului, de la stersul prafului de pe pantofii lui Ceausescu la cei ai lui Iliescu, Constantinescu si Basescu. Cu limba, evident. Unul dintre observatorii atenti ai lui Tismaneanu este si Constantin Dobre, minerul care l-a infruntat pe Ceausescu, in Valea Jiului, la greva din 1977.

La articolul in cauza, in care generalul Iulian Vlad este tratat cu acelasi apelativ din arsenalul holocaustologic ca si actualul sef al serviciului de contrainformatii roman, dl ambasador George Maior – de “negationist” –  Vladimir Tismaneanu, venit cu pluta din URSS pentru a se naste in “orasul Stalin”, isi reia atacurile obsesive la adresa scriitorului Petru Romosan din Orastioara, tinutul dacilor liberi (o sa vedeti, in curand, de ce). Aceasta in ciuda faptului ca CNSAS a mintit in cazul lui Petru Romosan si exista deja o DECIZIE definitiva si irevocabila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei: scriitorul Petru Romosan NU a fost informator/ colaborator al Securitatii. Constantin Dobre – anterior ucis de Comisia Tismaneanu in Raportul jenant asumat de presedintele Romaniei – ii atrage atentia cu eleganta ca s-ar putea sa o incurce 🙂

Constantin Dobre

spune:

“Cartea lui Rogojanu a fost publicata (surprise, surprise!) la editura “Compania” a imaculatului Romosan, micul Rembo, vorba lui Bleen.”.

Vladimir, Romosan e chiar imaculat. S-a judecat cu CNSAS si in final a cistigat printr-o hotarare definitiva in justitie!

Sper, spre binele tau, sa nu-ti ceara socoteala in justitie pentru felul in care l-ai balacarit public in “Evenimentul zilei”!

Putina prudenta, cred ca nu ti-ar strica. Parerea mea.

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova