Castiga o carte-eveniment dedicata celor cazuti in luptele pentru integritatea Republicii Moldova si apararea fruntariilor Europei: TRANSNISTRIA 1989-1992. Cronica unui razboi “nedeclarat” – de general Ion Costas, lansata pe 8 noiembrie la Biblioteca Centrala Universitara “Carol I” si disponibila spre cumparare la Editura Rao.
Pentru a castiga cartea oferita de Editura RAO si portalul Basarabia-Bucovina.Info, trebuie sa indepliniti trei criterii:
1. Sa raspundeti la intrebarea: Cand a avut loc Razboiul din Transnistria?
Castigatorul va fi desemnat prin tragerea la sorti din data de 20 noiembrie a.c. si apoi anuntat pe paginile de Facebook ale Rao Books si Basarabia-Bucovina.Info si prin e-mail.
Daca sunteti din Bucuresti puteti ridica volumul chiar de la autor, cu autograf, in cadrul lansarii de la Targul de Carte Gaudeamus din data de 21 noiembrie, ora 16.00, organizata la standul Editurii RAO.
Perioada de desfasurare a concursului: 10 noiembrie – 20 noiembrie 2012, orele 20.00. Castigatorul va fi afisat pe site in data de 21 noiembrie, la orele 00.00.
Va multumim!
Despre Grupul Editorial RAO:
Fondat în 1993, Grupul Editorial RAO este orientat în principal spre publicarea de traduceri. De mulţi ani, RAO se menţine în topul celor mai bine cotate edituri.
Despre Basarabia-Bucovina.Info:
Basarabia-Bucovina.Info este un proiect interactiv de recuperare vizuala a spatiului istoric romanesc lansat anul acesta de ziua “romanului absolut”, Mihai Eminescu, si cofinantat de Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni.
Avem în faţă o extraordinară carte de investigaţie, în care cititorul român îl va întâlni pe patriotul Ion Costaş, părintele fondator al poliţiei şi armatei moldoveneşti, care îşi pune talentul de povestitor avizat în slujba recuperării istoriei nefalsificate a naşterii şi devenirii Republicii Moldova. Cartea abundă în detalii, cele mai multe absolut inedite, despre ce s-a întâmplat în Basarabia după destrămarea URSS, dar şi despre cauzele prăbuşirii atotputernicului imperiu comunist. Autorul, suprapunând peste experienţa sa directă, înţelesurile ulterioare ale evenimentelor, informaţiile colaterale, dezvăluirile incendiare bazate pe mii de documente adunate şi păstrate cu grijă, atacă şi portretizează elita politico-aministrativă a Moldovei, disecă mecanismele complicate care au dus la obţinerea independenţei acesteia, descrie războiul ciudat din Transnistria şi evenimentele care au condus la formarea autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene. Ion Costaş nu omite să vorbească şi despre începuturilor relaţiilor cu România, dar şi despre lupta lui pentru introducerea grafiei latine. Generalul Costaş dedică această carte – eveniment celor căzuţi în luptele pentru integritatea Republicii Moldova.
Iata si un prim extras-bomba din carte, publicat in exclusivitate de Basarabia-Bucovina.Info:
EXCLUSIV. Actiune 007 de Basarabia: Cum a fost rapit Igor Smirnov din plina strada in Kiev si adus la Chisinau pentru a fi apoi eliberat la Tiraspol
“Capitolul 22
Hăituirea lui Smirnov
Planul secret al răpirii. Cine a hotărât soarta liderilor de la Tiraspol? Aventurile grupului lui Panteleev la Kiev. Cum şi-a predat Smirnov toţi susţinătorii? Travkin la Tiraspol: incognito de la Moscova. Războiul feroviar al Transnistriei. De ce Ion Hadârcă a intervenit în favoarea lui Smirnov? „S-a îndreptat“ şi a fost trimis la Tiraspol. Sfârşitul blocadei căii ferate şi începutul războiului financiar. A fost Snegur un preşedinte înţelept?
(…) Soarta lui Smirnov şi a lui Mărăcuţă, acuzaţi de activităţi anticonstituţionale prin încălcarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova (art. 67 din Codul Penal al RM), a fost hotărâtă de trei persoane: Mircea Snegur, eu şi procurorul general, Dumitru Postovan. Am insistat pentru arestare, Snegur înclina spre acelaşi lucru, însă Postovan s-a tot gândit două zile, fără să emită mandat de arestare. Procurorul general al Moldovei insista că mandatul de arestare al lui Smirnov (acesta find deputat) va fi semnat de el numai când se va lua decizia parlamentară de arestare. În acelaşi timp, Smirnov, Mărăcuţă, Rîleakov şi Zagreadski care, după înăbuşirea puciului, au înţeles ce-i aşteaptă, îşi petreceau ziua în sediul păzit al Comitetului executiv orăşenesc din Tiraspol, iar noaptea – la Statul-Major al Armatei a 14-a, unde au cerut azil în seara zilei de 21 august. Ei au fost întâmpinaţi cu bucurie de generalul-locotenent Ghennadi Iakovlev care le-a propus liderilor autoproclamatei republici, sub acoperirea Armatei ruse, adăpost şi companie plăcută, precum şi posibilitatea de a lua legătura cu Moscova, Bender, Dubăsari şi Grigoropol.
Cererea Chişinăului de a-l preda pe Smirnov a fost refuzată categoric de către generalul I. Morozov, comandantul Districtului Militar Odessa. Smirnov era foarte confuz şi, după cum şi-au amintit colegii săi, în prima noapte după arestarea susţinătorilor lui, repeta încontinuu: „Acesta este sfârşitul Uniunii. Cu orice mijloace trebuie să căutăm o modalitate pentru ca republica noastră să iasă din acest vârtej, până să apuce să ne tragă la fund acest Titanic. Trebuie să convocăm urgent o sesiune, dacă nu mâine, atunci ziua următoare“.
În dimineaţa care a urmat, o dimineaţă rece a zilei de 23 august, revenind în Casa Sovietelor, am urmărit într-o tăcere deplină ediţia de dimineaţă a Mesagerului de la Chişinău. Crainica, cu o maliţiozitate ce dădea pe afară, a relatat cum comandantul armatei ruse, general Iakovlev, îi ascunde pe teritoriul Armatei a 14-a pe puciştii învederaţi din Transnistria şi ne-a pronunţat numele de familie. O oarecare lichea în uniformă militară ne‑a făcut‑o…
Duminică, 25 august, în secret, la subsolul uzinei Kirov a avut loc sesiunea Sovietului suprem al aşa-numitei RSSM nistrene, care a adoptat „Declaraţia de independenţă a RSSMn“ şi a adresat un apel către Sovietul Suprem al Ucrainei. Smirnov s-a hotărât să fugă la Kiev, sperând în bunăvoinţa lui Leonid Kravciuk. După ce i-a transferat prerogativele sale de şef al RSSMn lui Andrei Manoilov, nou-alesul şef de stat s-a deplasat la Odessa, de unde împreună cu Grigori Mărăcuţă, Vasili Iakovlev şi Veaceslav Zagreadski a plecat la Kiev cu un avion. Varianta oficială a scopului călătoriei ar fi fost, chipurile, necesitatea de a înmâna Sovietului Suprem al Ucrainei o copie a Declaraţiei de Independenţă şi cererea de a intra în componenţa Ucrainei.
La început, Smirnov şi colegii săi au stat în hotelul KGB din Ucraina, lucru despre care am aflat şi noi. Apoi, grupul s-a mutat la hotelul Sovietului Suprem al republicii, unde era păzit de persoane din cadrul Comitetului Securităţii de Stat al Ucrainei (KGB). L-am sunat, la Kiev, pe omologul meu, ministrul afacerilor interne al Ucrainei, general-colonelul Andrei Vasilişin. Cu MAI din Ucraina semnasem anterior un tratat de colaborare în domeniu serviciilor operative. La solicitarea de a acorda sprijin operativ în vederea arestării criminalului de stat Igor Smirnov, în conformitate cu mandatul de arestare emis de către procurorul general al Moldovei, Dumitru Postovan, acesta a transmis că refuză categoric, referindu-se la faptul că Moldova trebuie să-şi rezolve problemele pe teritoriul propriu. Astfel, organele de stat ale Ucrainei s-au dat deoparte cu totul. Iată că atunci a şi fost elaborat planul secret de răpire a lui Smirnov. (…)”
Editura RAO şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”
vă invită la lansarea cărţii
TRANSNISTRIA 1989 –1992
Cronica unui război „nedeclarat“
de Ion Costaş
Joi, 8 noiembrie 2012, la ora 16.00, Editura RAO vă invită la un eveniment de excepţie – lansarea cărţii TRANSNISTRIA 1989–1992. Cronica unui război „nedeclarat“, semnată de Ion Costaş. Lansarea va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, în prezenţa autorului şi a unor invitaţi speciali: acad. Dinu C. Giurescu, analistul politico-militar Teodor Frunzeti, istoricul Larry Watts, şeful catedrei de istorie a Universităţii de Stat din Chişinău dr. Anatol Petrenco şi Prof. univ.dr. Ion Coja.
Ion Costaş se trage dintr-o familie de români din Basarabia şi este considerat părintele fondator al poliţiei şi armatei moldoveneşti, îndeplinind în noul stat funcţiile de ministru de interne, respectiv ministru al apărării. În această remarcabilă carte de investigaţie, autorul îşi pune talentul de povestitor avizat în slujba recuperării istoriei nefalsificate a naşterii şi devenirii Republicii Moldova.
Cartea abundă în detalii inedite, despre ce s-a întâmplat în Basarabia după destrămarea URSS, dar şi despre cauzele prăbuşirii imperiului comunist. Autorul, suprapunând peste experienţa sa directă, înţelesurile ulterioare ale evenimentelor, informaţiile colaterale, dezvăluirile incendiare bazate pe mii de documente adunate şi păstrate cu grijă, atacă şi portretizează elita politico-aministrativă a Moldovei, disecă mecanismele complicate care au dus la obţinerea independenţei acesteia, descrie războiul ciudat din Transnistria şi evenimentele care au condus la formarea autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene.
Un episod relevant istorisit în volum este capturarea separatistului transnistrean Igor Smirnov: „Aveam impresia că nimeni de la vârf nu dorea să fie în conflict cu separatistul numărul unu, pentru a apăra statalitatea Moldovei. Nu o dată, am fost martor la cât de umil vorbea [Mircea] Snegur cu Smirnov la telefon. (…) În conversaţia cu uzurpatorul, cel care a ocupat fără jenă o parte din ţară, rostea de câteva ori, pe un ton rugător, fraze de genul: «Igor Nikolaevici, hai să ne împăcăm, hai să rezolvăm problema în bună înţelegere».“
“Larry Watts looks beneath the surface of events in the period up to 1978 by investigating, in particular, the activities of Romanian, Soviet, and bloc secret services. He has drawn on extensive archive materials, many unused until now, to show how, beginning in the late 1950s, the Soviet Union and its allies in the Warsaw Pact treated Romania essentially as an enemy. … In examining these stratagems in detail, Watts puts his archive sources to good use. He notes how American analysts were misled by Soviet-inspired deceptions into discounting Romania’s striving for autonomy merely as a ruse on a number of occasions, a device to secure Western benefits at little cost. On the basis of abundant evidence Watts argues just the contrary. His account of Gheorghiu-Dej’s and Ceauşescu’s opposition to the economic integration of the bloc through Comecon, and military integration within the framework of the Warsaw Pact, leaves no doubt about their determination to achieve distance from the Soviet embrace. … Besides the strains in Soviet-Romanian relations, Watts adds much to our understanding of the tense situation created by Ceauşescu’s denunciation of the intervention in Czechoslovakia in 1968, Romania’s mediation between the United States, China, and Vietnam, and growing United States-Romanian military coordination in the mid-1970s. His book in many ways, then, is an invitation to historians of Communist Romania to revisit crucial issues.” Prof. Keith Hitchens, History of Russia, East Europe and Eurasia, University of Illinois, Urbana-Champaign
COMISSION INTERNATIONALE D’HISTOIRE DES RELATIONS INTERNATIONALES – CIHRI COMISIA ROMÂNĂ DE ISTORIE A RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE – CRIRI THE INTERNATIONAL COMMISSION OF HISTORY OF INTERNATIONAL RELATIONS – ICHIR
CONFÉRENCE INTERNATIONALE CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ INTERNATIONAL CONFERENCE
LA GESTION DES CRISES INTERNATIONALES DEPUIS 1919 JUSQU’À PRESENT GESTIONAREA CRIZELOR INTERNAŢIONALE DIN 1919 PÂNĂ AZI THE MANAGEMENT OF INTERNATIONAL CRISES SINCE 1919 UP TODAY
19-23.09. 2012, Bucarest/București/Bucharest
LE PROGRAMME SCIENTIFIQUE/PROGRAMUL ȘTIINȚIFIC/ THE SCIENTIFIC PROGRAM
9.30-10.15: Ouverture des travaux de la Conférence/Deschiderea lucrărilor Conferinței/
The Opening Works of the Conference
Allocutions/Alocuțiuni/Addresses:
– Message du Président de Roumanie/Mesaj al Președintelui României/ Message of the President of Romania
– Message duMinistre des Affaires étrangères de la Roumanie/Mesaj al Ministrului Afacerilor Externe al României/Message of the Foreign Minister of Romania
– Acad. Dan BERINDEI, Académie roumaine/Academia Română/Romanian Academy
– Prof. Dr Hugues TERTRAIS, Président/Președinte/President CIHRI-ICHIR
10.15-10.30: Pause café/Pauza de cafea/Coffee break
Management of the Global Crisis in the 20th century
Prof. Dr Vasile PUȘCAȘ (Roumanie, România, Romania)
11.00-11.20:Bogdan ANTONIU (Roumanie, România, Romania)
Bridging the gap in the studies of Crisis Management? Some thoughts on the History of International Relations and Foreign Policy Analysis, theoretical approaches
Sunt absolut incantat sa semnalez aceasta analiza intesata cu dezvaluiri grave si ipoteze perfect valabile, semnata de specialistul in servicii secrete Razvan Belciuganu si publicata de Q Magazine, desi nu impartasesc in totalitate asertiunile sale despre importanta benefica a Comisiei Trilaterale, un organism mondialist cu valente totalitariste care, conform informatiilor mele, a fost implicat direct in eliminarea sangeroasa a primului presedinte al Romaniei, Nicolae Ceausescu, urmata de degringolada din ultimii 22 de ani. Cu toate acestea, Jos palaria! pentru expunerea solida, bine argumentata, a ideii interesante si inovatoare din acest material ce poarta titlul “George Maior, viitorul premier al României?”. Nu este, de altfel, singurul articol de inalt calibru care poarta semnatura jurnalistului profesionist in cel mai proaspat numar al revistei bilunare conduse de celebra ziarista si rafinata scriitoare Floriana Jucan. Semnalez asadar si Afacerea Monica Macovei a presat un procuror pentru rezolvarea cazului morții unui om. Cat priveste ideea revenirii ambasadorului George Cristian Maior in politica mare o consider extrem de salutara. Dupa cum scria si istoricul american prof dr Larry Watts intr-o recenta cronica publicata de CIA (varianta PDF aici -Watts Review Mind War) a cartii coordonata George Cristian Maior si aparuta la Editura RAO, “Un razboi al mintii“, in ce priveste trecutul sau si pozitia acestuia actuala, de sef al SRI, “din fericire, Maior este unul din putinii intelectuali din domeniul apararii si securitatii, calificat, intr-adevar, pentru o astfel de pozitie, avand in vedere ca a ocupat functia de adjunct al ministrului apararii, insarcinat cu integrarea euro-atlantica si reforma in Armata in perioada aderarii Romaniei la NATO. El este, de asemenea, un diplomat cu experienta si fost insarcinat cu afaceri in Irlanda.” Experienta acumulata in ultimii ani de George Maior – fiul cunoscutului istoric ardelean Liviu Maior, ale carui merite au fost evidentiate si prin conferirea titlului de cetatean de onoare al municipiului Cluj Napoca – este considerata de Larry Watts ca valoroasa pentru “rafinarea dezbaterii publice privind serviciile romanesti de informatii, mai ales in legatura cu evolutiile post-comunism si post 9/11 si discutiile privind transformarile in domeniul intelligence”. “Un Razboi al Mintii – scrie istoricul american dr Watts, publicat in Revista CIA Studies in Intelligence, Vol. 55 – refecta campania pe care Maior o desfasoara in ultimii 5 ani pentru promovarea rolului educativ si atitudinii proactive deja impresionante ale Serviciului pe care il conduce”. “Un important element de substrat este faptul ca numirea fara precendent a lui Maior in functia de director, in 2006, din partea unui important partid de opozitie, a fost partial determinata de temerile exprimate in mod repetat de societatea civila, potrivit carora administratiile prezidentiale si partidele aflate la guvernare au folosit in mod regulat serviciile de informatii in scopuri politice partizane.”, mai consemneaza autorul aclamatului volum care releva istoria reala si secreta a Romaniei, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania“, la a carui lansare a fost prezent si directorul Serviciului Roman de Informatii, dr George Cristian Maior. Fara alte comentarii, prezint integral materialul de exceptie al colegului nostru Razvan Belciuganu, la randul sau subiect fara sa vrea al unui recent scandal media dar si eliminat din presa de mare tiraj pentru articolele sale de dezvaluiri printr-un “MO” folosit si in cazul subsemantului. No (more) comments! 🙂
George Maior, viitorul premier al României?
de Răzvan Belciuganu
Stânga politică românească este într-o mare criză. Proiectul „Victor Ponta” eşuează cu fiecare zi. Între timp, dreapta politică se reinventează prin promovarea agresivă a unor personalităţi noi, cărora chiar evenimentele din această vară, ce au culminat cu suspendarea lui Traian Băsescu, le-au oferit motivul de afirmare. Apoi, familia socialistă europeană fuge de Bucureşti. În acest moment, stânga are nevoie de o personalitate necompromisă, credibilă internaţional şi care poate dilua, prin orice mijloace, orgoliile din interiorul PSD. George Maior, actualul director al SRI şi fost senator PSD, întruneşte toate condiţiile. Va fi acesta soluţia-surpriză pentru funcţia de premier?
Tumultuoasa viaţă politică din România erodează orice apariţie publică, mai ales că vara aceasta criza declanşată de forţarea USL de a-l debarca grăbit pe şeful statului a oferit ocazii multiple pentru gafe politice. A pierdut Victor Ponta cel mai mult, iar ieşirile sale i-au făcut pe mulţi să-l privească galeş, ca pe un puşti dornic de afirmare. Însă lucrurile sunt mult mai complicate.
CUNOŞTINŢE VECHI, DE LA REVOLUŢIE
Victor Ponta era, în zilele fierbinţi ale lui decembrie ’89, un tânăr revoluţionar animat de dorinţa de a lupta cu dictatura lui Nicolae Ceauşescu. Potenţialul său a fost observat, cel mai devreme, de generalul Ştefan Kostyal, un trădător al României şi agent sovietic dovedit, membru al Grupului „Militaru”. Acesta l-a luat pe Victor Ponta sub aripa sa protectoare în acel sângeros decembrie, când cu maşina agentului GRU s-au deplasat într-un punct deosebit de important al apărării naţionale, Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, să sprijine Revoluţia. Acest lucru l-a dezvăluit jurnalistului Toma Roman jr însuşi Ştefan Kostyal de pe patul de spital, bolnav fiind de o maladie necruţătoare, în urmă cu câţiva ani. Aşadar, tânărul baschetbalist din ’89 de la clubul „Steaua” al Ministerului Apărării Naţionale a văzut pe viu cum se activează în momente importante o „conservă” sovietică.
Cunoştinţele revoluţionare ale lui Victor Ponta de atunci sperăm noi să fi fost valorificate de ofiţerii patrioţi, care găseau în adolescenţii de la Steaua pepiniera unor viitoare „nestemate”. Totuşi, vremurile erau tulburi, iar agenţii sovietici, în frunte cu generalul Nicolae Militaru, îşi făceau de cap. Ulterior, acesta a dispărut din prim-plan, iar lucrurile s-au mai relaxat, dar „urmele” sale pesemne că au rămas. Când Victor Ponta s-a apucat de Facultatea de Drept, instituţie de elită bine observată, Adrian Năstase, cel care este considerat public descoperitorul „micului Titulescu”, era deja ministru de Externe. Nu la mult timp, un fost aghiotant al generalului Militaru, generalul Dumitru Cioflină, devenea şeful Statului Major General al Armatei Române, în vremurile când titularul acestei funcţii era atotputernic. Peste ani, tânărul procuror Victor Ponta, coleg cu alt tânăr procuror, Cristian Panait, avea să lase magistratura pentru o carieră politică. Membru în Cabinetul Năstase, s-a întâlnit pe holurile Palatului Victoria cu generalul Dumitru Cioflină, consilierul pe probleme de securitate naţională al premierului, dar şi cu prietenul acestuia, Viorel Hrebenciuc, un pilon al PSD-ului de ieri.
PROIECTUL „VICTOR PONTA”
După perioada petrecută în Guvernul Năstase, Victor Ponta căpătase deja o experienţă remarcabilă, având cunoştinţă despre atâtea şi atâtea secrete guvernamentale, că doar condusese Corpul de Control. L-a văzut în acţiune pe mentorul său, Adrian Năstase, cum şi-a expus viziunea de privatizare a economiei şi a schimbat impresii revoluţionare, şi nu numai, cu tatăl socru, Ilie Sârbu. Din 2004, după căderea în dizgraţie a lui Adrian Năstase, care a fost salvat totuşi într-un post de parlamentar, în urma alegerii în colegiul Mizil (oraş care depinde cu totul de Uzina de transportoare militare), Victor Ponta a părut o vreme în derivă. Înţelepciunea politică a lui Ilie Sârbu şi a altor vechi observatori ai lui Ponta l-a transformat într-un „cocoş“ veritabil în lupta pentru preşedinţia PSD împotriva lui Mircea Geoană. Numai că toată această construcţie făcută cu migală a deraiat vara aceasta. Ambiţia de a lua faţa lui Traian Băsescu la Consiliul European a fost prima şicană pe care şi-a făcut-o singur. Scandalul plagiatului şi modul agresiv de a se apăra cu tot felul de comitete şi comiţii a fost semnalul că, uneori, mai ales când grăbeşti „coacerea”, sunt inevitabile greşelile. Apoi disperarea de a-l răsturna pe Traian Băsescu, prin joaca de-a ordonanţele de urgenţă şi referendumul, cărora li s-a suprapus brambureala cu numirea miniştrilor pentru anumite portofolii, l-a afectat continuu pe Victor Ponta. Prea prins de exemplele sale revoluţionare din anii 90, nu a înţeles deloc că timpurile şi metodele s-au schimbat, iar cearta cu aliaţii României, care sunt pe bună dreptate îngrijoraţi de ce se întâmplă la Bucureşti şi dacă angajamentele României mai sunt valabile, în condiţiile unor mesaje ale USL tot mai favorabile Moscovei, nu-i aduce nimic bun. A putut să vadă că nici măcar familia politică europeană nu-l sprijină necondiţionat şi nu mai vrea să îşi ţină congresul la Bucureşti. Dar Victor Ponta este tânăr şi se poate salva politic pentru viitor, dacă va face pasul înapoi înainte de a-l mânca de viu colegii de partid, dacă îşi va pune cenuşă în cap referitor la plagiat şi-şi va cere scuze profesorului coordonator (sic!), Facultăţii de Drept, etc şi dacă va ispăşi penitenţa de rigoare, gândindu-se îndelung şi la opoziţia libiană. Aceasta înseamnă şi să nu se mai repeadă la telefon imediat ce îl sună Viorel Hrebenciuc.
VARIANTĂ PENTRU UN PSD CU SUFLU NOU
Pentru ca stânga să îşi domolească picajul şi să îşi refacă forţele, PSD are nevoie de altceva în acest moment. Dacă Victor Ponta nu mai este o soluţie, cu atât mai puţin sunt baronii încurcaţi în dosare DNA sau plini de exotism, precum Radu Mazăre, Marian Oprişan, Marean Vanghelie, Liviu Dragnea ş.a.m.d. Mai mult ca niciodată PSD are nevoie de credibilitate internaţională, politic vorbind dinspre zona aliată euroatlantică şi mai puţin dinspre cea moscovită. Echilibrul poate fi adus de către George Cristian Maior, actualul director al SRI şi fost senator PSD. Când George Maior era, ca însărcinat cu afaceri în Irlanda, un tânăr diplomat român cu studii masterale la Washington şi tată fost ministru, un politician de frunte şi fost procuror general de la Dublin, Peter Sutherland, deja era implicat de decenii, cu tot sufletul, în construcţia spaţiului euroatlantic. A fi în raza de acţiune şi a împărtăşi din ideile lui Peter Sutherland reprezintă un lucru extraordinar de important pentru oricine, deoarece irlandezul a fost o perioadă lungă şeful secţiunii europene a influentei organizaţii globale, Comisia Trilaterală, iar astăzi este preşedinte non-executiv la Goldman Sachs International. Eforturile de promovare a euroatlantismului făcute de George Maior în perioada ce a urmat mandatului din Irlanda, şi anume celei de secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale, dar şi celei de director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), sunt foarte bine cuantificate la nivel internaţional. Să nu uităm că nu de mult Comisia Trilaterală şi-a susţinut o întâlnire anuală la Bucureşti.
RETRAGEREA STRATEGICĂ A LUI PONTA
Atuul pe plan intern al lui George Maior este poziţia de director al SRI, din care cunoaşte, în amănunt, realităţile româneşti, iar acest lucru îl avantajează inclusiv în interiorul PSD. „Baronii” nu-i pot reproşa în acest moment că a fost pro-băsist, fiindcă în timpul crizei politice a stat deoparte şi a părut, din exterior, a înclina balanţa spre USL. Apoi, pe George Maior îl leagă o prietenie şi o relaţie de rudenie cu Victor Ponta, iar preşedintele interimar Crin Antonescu a arătat că are încredere în el. De asemenea, în prima ieşire publică după suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, acesta nu a criticat serviciul de informaţii, ci a apreciat neutralitatea lui. George Maior mai are avantajul că numele său nu a fost vehiculat în afaceri de corupţie şi că, mai mult, a sprijinit justiţia ca director al SRI. Pe de altă parte, George Maior are de gestionat o scurgere de informaţii din interiorul serviciului, apărută public în timpul directoratului său şi care vizează documente anterioare preluării mandatului dintr-o acţiune a SRI de urmărire a activităţii editoriale și dezvăluire a unor afaceri ale unor oficiali ai serviciului făcute chiar asupra subsemnatului. Această scurgere este de natură a pune la îndoială capacitatea autorităţii naţionale în domeniul protecţiei informaţiilor secrete de stat, cât şi a intereselor operative ale SRI, lucru cumplit acum, când în Siria şi Iran temperatura de fierbere a atins cote alarmante pentru ONU, UE şi NATO. În acelaşi timp, o problemă gravă neelucidată este moartea violentă în Penitenciarul Coldea a lui Sorin Crivăţ, fost funcţionar ministerial şi despre care există serioase supoziţii (*), din rapoartele sale devenite publice, că a fost ofiţer acoperit al SRI.
Odată depăşite aceste obstacole, George Maior poate fi varianta-surpriză a lui Traian Băsescu pentru funcţia de premier. Astfel, preşedintele Traian Băsescu poate demonstra că, în perioada pe care o mai are de mandat, va opta pentru soluţia naţională care oferă garanţii aliaţilor, predictibilitate şi stabilitate internă şi va reconsidera SRI-ul după momentul de cumpănă anterior de alegere ca premier a directorului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. Paşii de urmat ar fi o retragere a lui Victor Ponta din funcţia de prim-ministru şi rămânerea sa ca şef al partidului, care se va ocupa cu atenţie de pregătirea alegerilor. George Maior este cel care poate revitaliza PSD-ul şi opri scăderea partidului în sondaje, iar acest lucru îi va face bine lui Ponta însuşi. Varianta Ioan Rus este posibilă, dar n-are anvergura celei a alegerii lui George Maior şi ar fi controversată în partid. După aceea, ca prim-ministru, George Maior are tot aparatul guvernamental la îndemână să îl facă vizibil.
George Maior are avantajul că numele său nu a fost vehiculat în afaceri de corupție și că a sprijinit justiția ca director al SRI.
* Curtea Constituţională a Kosovo si Philip Gordon au prelungit un mandat de presedinte temporar de la nouă luni la cinci ani* Basescu si Gordon: ”Yes, yes, yes” * Emisarul SUA “a auzit ceea ce a trebuit”* Philip Gordon şi Wesley Clark, doi tovarasi de arme* Generalul Clark – implicat în operaţiuni de captare a gazelor de şist din Polonia * Admiraţia ex-prezidentiabilului Clark faţă de Soros* Relaţiile lui George Soros cu Silviu Brucan si societatea civilă din România * UM 0110 “Anti-KGB” ii urmarea pe actualii membri GDS * Patapievici, proprietar protestatar la Rosia Montana * Ghemul încâlcit se deşiră în strada Comaniţa * Soros si statul ungar, împotriva exploatării aurului românesc * Traian Băsescu, preşedintele incontestabil al “Ţinutului Secuiesc”: “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor”
Înainte de a ne avertiza că urmează “un război civil” – ca în Siria, poate, după cum sugera încă de la începutul crizei politice fosta sa colegă din societatea civilă, analista Alina Mungiu Pippidi – europarlamentarul Monica Macovei, cel mai activist vicepreşedinte al PDL, a subliniat că “România este singura ţară care pune probleme politice Uniunii Europene” din cauza “instabilităţii prelungite politice” (citat exact). Aşa să fie, oare? Dacă l-am întreba pe şeful Băncii Angliei, Mervyin King, s-ar putea ca acesta să arate mai curând spre statul care chiar pune cele mai mari probleme zonei euro, respectiv Grecia, întâmplător cea de a doua ţară ortodoxă din UE după România, ca mărime.
Nici chestiunea cu “instabilitatea prelungită politică” nu se prea susţine. La finele anului trecut, Belgia, de exemplu, a încheiat o criză politică care a ţinut ţara 585 de zile fără guvern şi, implicit, fără prim ministru. Revenirea la situaţia normală a necesitat 80 de runde de negocieri între cele două părti, efectuate pe parcursul celor aproape doi ani de “instabilitate”. Diferenţa este că nici politicienii valoni şi nici cei flamanzi nu au strigat la Bruxelles că se dă “o lovitură de stat”. Nici n-ar fi avut cum să-i ameţească prea tare pe oficialii UE: Bruxelles este capitala Belgiei.
Un alt exemplu, mai aproape de noi, este Moldova ruptă din România. Basarabenii au avut de trăit – fără să se plângă prea tare, ba chiar dimpotrivă -, nici mai mult nici mai puţin decât 917 zile fără preşedinte. Moldova este o zonă tampon foarte importantă pentru UE. Dovada: peste doar câteva zile, în ajunul comemorarii a 73 de ani de la semnarea Tratatului de neagresiune dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, respectiv între Hitler şi Stalin, rămas în istorie ca Pactul Ribbentrop-Molotov, cancelarul RFG, Angela Merkel, întreprinde o vizită de lucru la Chişinău, unde, se pare, se va discuta chiar proiectul de federalizare a Republicii Moldova. Sigur, pentru unii, Moldova nu e România.
* România pentru americani – nu mai mult decât o altă provincie Kosovo
Dar pentru americani, ce credeţi că e România? Nu mai mult decât o altă provincie Kosovo. Altfel nu se explică de ce Statele Unite, mai precis diplomaţia americană a democraţilor, l-au trimis la Bucureşti, să se întâlnească cu doi preşedinţi şi un prim ministru, pe Philip Gordon, un asistent de-al Secretarului de Stat al SUA, Hillary Clinton, care tocmai “a rezolvat” o criză constituţională similară, în republica separatistă Kosovo.
Sunt sigur că mulţi dintre cititorii români n-au auzit de Atifete Jahjaga, aşa cum mulţi dintre americani nu numai că n-au auzit de Traian Băsescu şi nu ştiu unde este România pe hartă, dar nici n-au idee de existenţa “singurei ţări care pune probleme Uniunii Europene”.
Atifete Jahjaga este al treilea preşedinte femeie din Europa de la căderea regimurilor comuniste. Primul preşedinte femeie de după 1989 şi totodată prima, dar şi ultima preşedintă a defunctei Republici Democrate Germane (RDG) a fost Sabine Bergmann- Pohl, care a stat în această funcţie doar şase luni, fiind silită să demisioneze la unificarea Germaniei, iar acum, ca şi est-germana Angela Merkel, este o politiciană de dreapta, creştin-democrată. A doua femeie preşedinte din istoria recentă a Europei este mai cunoscuta Mary Robinson, preşedintă a Irlandei timp de şapte ani, până în 1997, când a demisionat cu trei luni înainte de încheierea mandatului pentru a deveni înalt comisar ONU pentru Drepturile Omului, poziţie din care s-a ocupat chiar de fosta Iugoslavie.
* Curtea Constituţională a Kosovo a hotărât că mandatul preşedintelui trebuie prelungit de la nouă luni la cinci ani
Spre deosebire însă de predecesoarele sale europene, Atifete Jahjaga, care trebuia să fie preşedinte doar pe o perioadă de nouă luni, nu şi-a dat nici o demisie la expirarea mandatului său de tranziţie, la începutul lunii trecute. Dimpotrivă: Curtea Constituţională a republicii independentiste Kosovo a hotărât că acesta trebuie prelungit de la nouă luni la cinci ani. Bomboana de pe coliva pretendenţilor la preşedinţia Kosovo a fost pusă chiar de acelaşi emisar itinerant al diplomaţiei americane, asistentul Philip Gordon, care, într-un desant operativ la Pristina, a întărit decizia Curţii Constituţionale susţinând cu tărie că Atifete Jahjaga a dovedit abnegaţie faţă de statul de drept şi că hotărârea Curţii trebuie respectată de toate părţile. Ceea ce s-a şi întâmplat.
“Un motiv suplimentar, preferat de comunitatea internaţională, este nevoia de stabilitate politică în Kosovo. Comunitatea internaţională se grăbeşte să părăsească Balcanii şi să îi prezinte ca pe o regiune paşnică şi stabilă; nu doreşte să vadă o nouă criză politică în Kosovo”, a afirmat în sprijinul acţiunii SUA Ardian Arifaj, director de programe la Institutul pentru Cercetare Politică şi Dezvoltare din Kosovo, citat de SE Times. Vă sună cunoscută formularea? Institutul respectiv, cu un nume aşa de pompos că poţi să crezi că e o filiala a NASA şi NSA la un loc, este finanţat generos, anual, cu sute de mii de dolari, de Fundaţia Soros pentru o “Societate Deschisă” şi de Rockefeller Brothers Fund. Ei şi? Poate e vorba de o coincidenţă, dar emisarul nostru transatlantic şi transbalcanic, Philip Gordon, s-a evidenţiat ca lector la Institutul Internaţional de Studii Strategice şi la unul dintre cele mai influente “think-tank”-uri din lume, Brookings Institution, ambele aflate pe lista de “grant”-uri generoase din partea aceleiaşi Fundaţii a Reţelei Deschise Soros (Soros Open Network). Philip Gordon este şi colaborator regulat al revistei Foreign Affairs a Consiliului pentru Relaţii Străine/Externe (Council on Foreign Relations – CFR), instituţie globalistă al cărei preşedinte onorific este venerabilul David Rockefeller.
* Philip Gordon, după întâlnirea cu preşedintele suspendat Traian Băsescu: “Am auzit ceea ce a trebuit”
Prezent la Bucureşti, Philip Gordon a declarat după întâlnirea cu preşedintele suspendat Traian Băsescu, că “a auzit ceea ce trebuia”. Nu ştim dacă a şi văzut ceea ce trebuia, dar cu această scurtă propoziţie decizia actualei administraţii democrate, de stânga, a SUA, pare a fi luată. Evident, în favoarea reprezentantului declarat al dreptei din România.
Aflat în biroul de campanie al preşedintelui suspendat, Philip Gordon i-a indicat lui Traian Băsescu că trebuie să-şi dea afară jurnaliştii ca să înceapă discuţiile. “Yes, yes, yes”, a răspuns Băsescu, amintindu-ne de o intervenţie similară şi la fel de promptă a diplomaţiei române în faţa celei americane, respectiv cea a lui Adrian Cioroianu rămas ca la poarta nouă în faţa Condoleezzei Rice. Nimic din discreţia şi subtilitatea invocate de Traian Băsescu pe tema discuţiilor secrete de cedare a suveranităţii naţionale pentru crearea “Statelor Unite ale Europei” nu a părut să mai transpire din resorturile diplomatice ale preşedintelui suspendat, la întâlnirea cu emisarul american.
Philip Gordon, asistentul lui Hillary Clinton, şeful Departamentului de Stat al SUA, s-a mai întâlnit şi cu premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, şi cu preşedintele interimar Crin Antonescu, la Cotroceni. Mentalitatea politicienilor aflaţi la putere în România reflectă, din păcate, exact imaginea pe care şi-au consolidat-o, în timp, diverşii comisari trimişi în control la Bucureşti, fie ei sovietici, sau, mai nou, europeni şi americani: aceea de vasali. Deşi există un principiu internaţional al egalităţii suverane a statelor, nimeni nu îşi poate imagina la Washington sau aiurea că vreun secretar de stat al MAE de la Bucureşti, să spunem Dan Petre, s-ar putea întâlni, vreodată, cu preşedintele şi, totodată, şeful executivului american, la Casa Albă.
* Philip Gordon şi Wesley Clark
Până la această oră nu ştim încă dacă Philip Gordon s-a văzut, însă, poate cu cel mai important posibil interlocutor al său, tovarăşul de idei politice şi militare internaţionale, de la “războiul contra terorismului” la “independenţa Kosovo”, generalul american (r) de patru stele Wesley Clark, fost comandant suprem al forţelor NATO în Europa, fost candidat la alegerile pentru Casa Albă, din 2004, fost susţinător al candidatei democrate Hillary Clinton şi, apoi, al lui Barack Obama, la alegerile prezidenţiale din 2008. În prezent, Wesley Clark este “consilier special (special adviser) pe probleme strategice de securitate, dar şi pe probleme economice”, al premierului Victor Ponta.
Americanul Clark este legat, însă, de Europa prin mai multe fire. Potrivit paginii sale de pe Wikipedia, familia lui Clark provine chiar din vecinătatea României, fiind o familie de evrei belaruşi care a decis să emigreze în America pe fondul antisemitismului rusesc. Poate aşa se explică şi decizia sa de a ordona foc contra trupelor ruseşti care aterizau într-o operaţiune surpriză pe aeroportul din Kosovo, pe 12 iunie 1999, preluând controlul acestuia, cu toate că forţele anglo-americane împânziseră deja provincia sârbă. Colegul său britanic a refuzat, însă, comanda. Pe lângă această legătură ancestrală, iţele ghemului se cam încurcă în zilele noastre.
* Wesley Clark – implicat în operaţiuni de captare a gazelor de şist din Polonia
Generalul (r) Clark este şi co-preşedinte al Growth Energy, un grup de lobby în domeniul energiei alternative, dar şi director în “board”-ul companiei BNK Petroleum Inc, care desfăşoară prin subsidiara sa, Indiana Investments, largi operaţiuni de captare a gazelor de şist în Polonia. Cu numai câteva zile în urmă, mai precis pe 7 august, compania lui Wesley Clark (https://www.bnkpetroleum.com/en/) a anunţat mari succese la explorarea Gapowo B-1 a concesiunii Bytow, apartinand Indiana Investments, unde s-a forat la peste 4300 de metri, cu rezultate deosebite. Compania deţine largi concesiuni în Polonia, pe care le puteţi vizualiza în harta alăturată (https://www.energy-pedia.com/news/poland/new-151330).
Culmea, tot în Polonia, la Varşovia, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, fost şef al SIE, fost şef demis al MAE şi fost membru al “board”-ului de conducere al Fundaţiei Soros România, anunţa în luna aprilie a.c., pe fondul unor proteste publice din ţară, că Chevron, compania americană care a început prospecţiunile pentru exploatarea gazelor de şist în România, este de acord cu desecretizarea contractelor sale.
Plecarea lui Ungureanu din post şi venirea lui Ponta nu au încurcat planurile afaceriştilor din domeniul resurselor naturale. Pe lângă gazele de şist, miza uriaşă a Roşiei Montane, la care ne vom referi mai jos, a rămas, însă, în aer.
Evident, numirea lui Clark, “pe probleme strategice de securitate, dar şi pe probleme economice”, într-o funcţie neremunerată, aproape filantropică, a suscitat semne de întrebare fireşti privind interesul său faţă de eventualele exploatări ale gazelor de şist în România. Mai ales când compania în cauză este deţinută parţial şi de mogulul internaţional George Soros, acelaşi filantrop care a finanţat, în parte, şi campania electorală nereuşită a generalului Wesley Clark pentru preşedinţia Americii.
Soros are şi alte investiţii în domeniul gazelor naturale în Polonia: în toamna trecută, San Leon Energy Plc (SLE), companie din portofoliul lui George Soros şi al Blackrock Inc. (BLK), un fond stimulat de acelaşi miliardar, a anunţat profituri record, care le depăşesc pe cele din SUA (https://www.bloomberg.com/news/2011-09-20/soros-backed-san-leon-says-polish-shale-gas-profits-to-beat-u-s-.html). De asemenea, Soros şi-a arătat interesul clar pentru minele de metale rare din Kosovo şi imensele resurse carbonifere ale fostei provincii sârbeşti.
* Admiraţia lui Clark faţă de George Soros
Clark îl consideră pe Soros drept “cel care sună alarmă pentru poporul american” (www.soros.com), un fel de Vasile Roaită al societăţii americane multilateral dezvoltate. Pe langa rolul lui Clark la Palatul Victoria legat de un foarte probabil “lobby” pentru exploatarea gazelor de sist, nu trebuie însă exclusă şi posibila “influenţare pozitivă” a Guvernului Ponta de către generalul american pentru ca România să cumpere loturi de avioane F-16 “second hand”, o decizie anunţată recent de oficiali guvernamentali români. Însă suspiciunile privind relaţiile legate de interesele diverse ale miliardarului american provenit dintr-o familie de evrei maghiari, George Soros, cu România, rămân, mai ales ţinând cont de opoziţia cunoscută a lui Victor Ponta faţă de proiectul aurifer Roşia Montană, aceeaşi manifestată oficial şi de Fundaţia Soros România, cât şi de toate membrele oficiale şi neoficiale ale Reţelei Deschise Soros.
* Relaţiile lui Soros cu societatea civilă din România
George Soros este poate, după Ion Iliescu şi răposatul Silviu Brucan, unul dintre cei mai buni cunoscători ai României ultimilor 22 de ani. Din capul locului trebuie spus ca interesele sale economice nu au fost desprinse niciodată de cele privind atât controlul politic cât şi cel al societăţii civile. Puţină lume ştie că, într-un ianuarie deja posomorât, imediat după “revoluţia democratică” din decembrie 1989, “revoluţionarul” Silviu Brucan, membru de frunte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, aştepta înfrigurat, pe peronul aerogării de la Otopeni, aterizarea unui avion personal din care a coborât un tip micuţ şi îndesat: pe-atunci doar milionarul George Soros, care nu ajunsese încă atât de faimos la nivel mondial, cum avea să devină după celebra “spargere” de 1 miliard a bursei londoneze, ce avea să urmeze peste doi ani.
La braţ cu Brucan, Soros a descins într-un sediu destul de impozant, o fostă clădire istorică, în care a păşit însuşi Alexandru Ioan Cuza, renovată recent chiar de Nicu Ceauşescu, pentru a fi folosită de activul CC al UTC. În Calea Victoriei 120, Silviu Brucan instalase de-abia înfiinţatul Grup de Dialog Social, din care făceau parte intelectuali disidenţi ai regimului Ceauşescu, în majoritatea lor fii şi nepoţi ai nomenclaturiştilor primilor ani ai PCR. În capul mesei de la GDS, încadrat de Stelian Tanase (el însuşi fiul unui activist PCR), pe atunci redactorul şef al revistei “22″, şi de eseistul fantezist Andrei Pleşu, se afla sociologul Alin Teodorescu, desemnat preşedinte al GDS, dovedit ulterior colaborator al Securităţii şi, în acelaşi timp, urmărit de Unitatea specială “Anti-KGB” a DSS pentru relaţii neprincipiale avute cu serviciul de informaţii al Republicii Populare Ungare.
Fără a sta prea mult la discuţii, George Soros hotărăşte să îl numească pe şeful GDS, Alin Teodorescu, si preşedinte al filialei Fundaţiei Soros în România, al cărei buget de start a fost de 1 milion de dolari. De atunci şi până astăzi, interesele celor două organizaţii au rămas îngemănate. Ca un adevărat Hopa Mitică ideopolitic, GDS a reuşit, în aceşti 22 de ani, să fie un organism privilegiat de toate guvernările României, indiferent de culoarea lor politică, primind numeroase stimulente financiare guvernamentele pentru publicarea Revistei “22″ cât şi sediul din Calea Victoriei în folosinţă gratuită.
Dacă la alegerile prezidenţiale din 2000, GDS îi făcea lobby făţiş lui Ion Iliescu, iar în decembrie 2004, cu trei zile înainte de turul final al scrutinului electoral prezidenţial, Revista “22″ şi vectorii de imagine ai GDS îl susţineau deschis pe Adrian Năstase, comparându-l cu Ariel Sharon, Zbigniew Brzezinski sau Angela Merkel (Revista “22″, 9.12.2004, “Pentru o Românie Modernă” – interviu cu Adrian Năstase realizat de Mihnea Berindei şi Arielle Thedrel), astăzi, aceiaşi oameni îl sprijină, cu aceeaşi lejeritate intelectuală şi morală, pe Traian Băsescu.
Numeroşi membri ai GDS şi ai Reţelei Soros au beneficiat în ultimii opt ani de favorurile înalte ale lui Traian Băsescu, de la Andrei Pleşu şi fosta şefă a Fundaţiei Soros, Renate Weber, numiţi consilieri la Cotroceni în primul mandat al preşedintelui suspendat, la Vladimir Tismăneanu şi Horia Roman Patapievici, aflaţi până la instalarea guvernării Ponta în fruntea unor instituţii guvernamentale, recte ICCMER şi, respectiv, ICR.
Poziţia GDS faţă de proiectul cu o miză imensă pentru România (sau pentru cine pune mâna pe el), respectiv Proiectul Roşia Montană, este, aşadar, aceeaşi cu cea a Fundaţiei Soros: “un NU hotărât” exploatării de către actualul deţinător al contractului cu statul român, Roşia Montană Gold Corporation. Dacă Horia Roman Patapievici şi-a exprimat protestul doar prin cumpărarea unui metru pătrat de pământ la Roşia Montană, pentru a bloca investiţia RMGC, în schimb, Monica Macovei, membră a GDS şi fostă expertă a Institutului pentru o Societatea Deschisă al Fundaţiei Soros, europarlamentar PPE şi vicepreşedinte al PDL, mentor public al ambasadorului SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, este, alături de colega sa, europarlamentarul PNL şi fost preşedinte Soros Renate Weber, dar şi de soţia premierului Victor Ponta, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu, una dintre cele mai înfocate opozante, la nivel mondial chiar, a exploatării celei mai importante rezerve de aur a Europei de către RMGC.
* Ghemul se deşiră în strada Comăniţa
Ghemul acesta atât de încâlcit pare să se deşire, oarecum, în strada Comăniţa, unde preşedintele suspendat a încoronat-o pe Monica Macovei şi cu misiunea de a crea un “pol al dreptei” alături de europarlamentarul PDL Cristi Preda, fost consilier prezidenţial şi la Băsescu şi la Constantinescu, la rândul său membru al GDS (si fost al PCR), şi de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, bursier Soros, dar şi al controversatului afacerist mondial Marc Rich.
Prezenţa Monicăi Macovei, care este şi membră fondatoare şi de onoare a Asociaţiei lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor şi transexualilor ACCEPT, în ICCD-ul lui MRU, embrionul viitoarei “alianţe de dreapta” a României, a determinat Asociaţia Pro Vita – Bucureşti, invitată să se alăture “polului noii drepte”, să întrebe retoric Iniţiativa Civică de Centru Dreapta cum împacă apărarea drepturilor familiei, o noţiune de bază a dreptei, cu promovarea diversităţii minorităţilor sexuale.
Simpatia şi încrederea totală manifestate public de preşedintele ales şi suspendat Traian Băsescu pentru fosta procuroare Monica Macovei par total paradoxale în raport cu poziţiile publice ale celor doi faţă de Proiectul Roşia Montană. În mai multe rânduri, Traian Băsescu şi-a manifestat susţinerea sa intransigentă faţă de Proiectul Roşia Montană. Afirmaţiile sale apăsate nu au fost însă urmate decât de fluctuaţiile bursei din Toronto, manevrate abil de speculanţii financiari internaţionali, între care, la loc de frunte, se află chiar opozantul deschis al proiectului, miliardarul George Soros. În ciuda disputelor publice, nimic din dorinţa firească a românilor de a se renegocia contractul, în favoarea României, nu s-a mai concretizat.
* Statul ungar, împotriva exploatării aurului românesc
Pe lângă filantropul pretutindenar maghiar, opozantul direct şi cel mai vehement al Proiectului RMGC din Munţii Apuseni este însuşi statul ungar, care s-a manifestat constant în cei 14 ani, de când au început negocierile dintre diverşii investitori şi statul român, împotriva exploatării aurului românesc. Aceasta deşi predecesorii lor din Imperiul Austro-Ungar au poleit chiar tavanul cupolei Parlamentului din Budapesta cu 40 de kilograme aur de la Roşia Montană. Interesul maghiar este unul de paroxism istoric, reliefat foarte clar în manualele de istorie din şcolile ungureşti, în care Ardealul apare ca parte a “Ungariei străbune”.
* Traian Băsescu: “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor”
Concesiile extraordinare acordate intereselor ungare în România de Guvernele de sub Traian Băsescu, de la consolidarea de facto a autonomiei maghiare în “Ţinutul Secuiesc” la aprobarea scandaloasă a reînhumării cu onoruri oficiale a extremistului antisemit şi antiroman Nyiro Jozsef, par, de asemenea, să se bată cap în cap cu poziţia preşedintelui suspendat faţă de Roşia Montană.
Cu toate acestea, susţinerea directă a premierului Viktor Orban şi a liderului maghiar Laszlo Tokes, faţă de boicotarea referendumului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, l-a transformat pe acesta în preşedintele incontestabil al “Ţinutului Secuiesc”. “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor”, a spus Traian Băsescu în noaptea anunţării rezultatelor referendumului, cu Monica Macovei la dreapta sa şi Răzvan Mihai Ungureanu de-a stânga sa.
Oare au periclitat Viktor Orban şi Ungaria rezultatele muncii serviciilor speciale unguresti – care au costat contribuabilul maghiar şi filantropi “ecologişti” mondiali sute de milioane de euro -, pentru reinstalarea tovărăşească a lui Traian Băsescu la Cotroceni, cu riscul de a arunca în aer o campanie internaţională de 14 ani anti-Roşia Montană?
Ghemul pare atât de încurcat încă e bine să-l tăiem, la final, pentru a scoate din el actorii aporiei paradigmatice Roşia Montană.
Deci, susţinătorii lui Băsescu: Monica Macovei/PDL/GDS/Soros – anti-Roşia Montană; Laszlo Tokes/Erdélyi Magyar Néppárt – anti-Roşia Montană; Viktor Orban/Fidesz/Ungaria – anti-Roşia Montană. Si, evident, cu totii anti-Romania.
Susţinătorii lui Victor Ponta/USL: Renate Weber/PNL/Soros – anti-Roşia Montană; Daciana Sârbu/PSD – anti-Roşia Montană; Wesley Clark/SUA – pro-Soros. Nici unul pro-Romania.
Dacă preşedintele suspendat se va reinstala la Cotroceni, următorii doi ani de coabitare dintre Băsescu şi Putere promit să fie cu adevărat încrâncenaţi. Pe un singur subiect însă, nu vor exista dispute, în ciuda circului public: Roşia Montană. Femeile-comisar din jurul lui Ponta şi Băsescu, ca şi agenţii, consilierii şi emisarii lor trans-oceanici, se pare că au aranjat totul. În favoarea cui? Indiferent de rezultatul Referendumului, România pierde, Soros câştigă.
Desi a fost angajat al Jurnalului National, Razvan Belciuganu, unul dintre ziaristii transformati in protagonisti ai unui adevarat scandal generat de o scurgere serioasa de informatii din interiorul SRI nu a fost contactat pana acum de fostii sai colegi, pentru o fireasca clarificare a situatiei. In schimb, desi l-au chestionat pe aceasta tema, obtinand date “in exclusivitate”, atat Cotidianul, “sursa” “sifonarii” in presa, cat si, de cealalta parte, Curentul si EvZ, publicatiile respective au scapat din mana gogoasa fierbinte. EvZ a publicat, totusi, ieri, un articol (foto), cu un titlu sugestiv “In ce birou se ascunde “cartita SRI”?”. Retras insa dupa cinci minute de pe site-ul ziarului, dupa cum a confirmat pentru Roncea.Ro, autoarea lui, doamna Simona Ionescu, si dupa cum se poate constata accesand link-ul https://www.evz.ro/detalii/stiri/n-ce-birou-se-ascunde-crtia-SRI-996592.html. “Am hotarat sa asteptam comunicatul SRI, sa vedem daca sunt reale aceste rapoarte”, a explicat Simona Ionescu. UPDATE: Articolul de opinie a aparut azi, dupa vreo 18 ore si cinci minute de la postarea primei variante si poate fi gasit aici: https://www.evz.ro/detalii/stiri/n-ce-birou-se-ascunde-crtia-SRI-996803.html. Titlul e bun dar pana la final nu aflam, din pacate, in ce birou se ascunde “cartita SRI”. Mai aflam ca Valentin Zaschevici, suspectat de conducerea Jurnalului a fost concediat azi desi ziaristul veteran de investigatii neaga ca ar fi “cartita”.
In dorinta de a fi prezentate toate partile vizibile ale scandalului, m-am adresat atat jurnalistilor profesionisti Valentin Zaschevici si Razvan Belciuganu, subiecte ale informarii SRI scapate in spatiul public, cat si Serviciului Roman de Informatii, din partea caruia se asteapta in orice moment un comunicat oficial de lamurire a starii de fapt.
Valentin Zaschevici a promis ca va interveni public, negresit, cand va descoperi “cine a orchestrat mizeria”.
In urma acestui articol, ziaristul demis de la Jurnalul National prin metoda “avansare pana la eliminare”, a tinut sa vina cu o noua clarificare, pe care o prezint aici pana la noi amanunte:
Mai e o “cartita” la Jurnalul National? A cui?
Razvan Belciuganu: “Personal nu stiu daca acela care m-a “eliminat” e Valentin Zaschievici si nici daca a avut vreo influenta asupra acestui fapt sau daca a dorit acest lucru. Mie mi s-a parut ca mai mare inamic al meu si al Departamentului de Investigatii pe care il conduceam era Dan Constantin, redactor sef si el, care este, de fapt, omul care l-a adus si promovat pe VZ la Jurnalul National. Ar fi posibil ca VZ sa nu fie singura “cartita”, avand in vedere aceste lucruri? Marea problema a lui Dan Constantin era convingerea sa, inca de cand aveam 19 ani, ca sunt ofiter acoperit al Directiei Informatii Militare pentru ca eram absolvent de liceu militar si nu ma putea controla si nu-mi putea dicta articolele. Or, cine e atat de obsedat de control? Vazand documentele SRI, unde se afirma exact problema aceasta asupra Departamentului Investigatii pot gasi multe similitudini de gandire. Apoi, la aparitia scandalului, invitat prin telefon la emisiunea lui Razvan Dumitrescu de la Antene, Dan Constantin a manipulat ordinar spunand ca am disparut din redactie acum vreo doi ani. De fapt, nu am disparut, ci mi s-a desfiintat postul, asa cum ti-am zis. si nu acum doi ani, ci in iunie anul trecut, in urma unui Consiliu de Administratie condus, daca nu ma insel, de Codrut Seres.”
De notat ca unul dintre cei vizati in articolele de dezvaluiri ale lui Razvan Belciuganu in Cazul Sintion, Cristian David, este acum sef al Comisiei de Aparare din Senat. Razvan Belciuganu mai sesizeaza, amar, cam care este conditia sa si, de fapt, a tuturor ziaristilor cinstiti de azi: “Se vrea sa se foloseasca politic acesta nebunie, intr-un razboi al palatelor, taberelor etc., iar eu sunt la mijloc si nimeni din cele doua tabere nu vrea sa asculte “victima”, adica pe mine. Politia politica e tot politie politica indiferent daca e facuta de Coldea sau de David.” Troaca, adaug eu, numele sau real.
UPDATE: Comunicat de presă al SRI
Pe fondul apariţiei, la data de 14 august, în mass media a unor cópii după materiale ce poartă însemne ale instituţiei noastre, Biroul de Presă al SRI este împuternicit să facă următoarele precizări:
Aspectele prezentate public reprezintă cópii neautorizate, prelucrate ale unor extrase din materiale interne, fiind rezultatul unor demersuri dispuse de persoane din fosta conducere a SRI cu responsabilităţi pe linia protecţiei instituţiei, pentru clarificarea anumitor aspecte punctuale grave legate de o posibilă scurgere de informaţii clasificate din interiorul Serviciului, în contextul apariţiei unor articole de presă.
Menţionăm că măsurile de verificare întreprinse în acea perioadă s-au realizat pe fondul identificării unui fost angajat al instituţiei noastre care, în conexiune cu persoane din mass media, era implicat în activităţi având certe conotaţii penale, de resortul structurii de protecţie internă a instituţiei. În baza măsurilor întreprinse la nivelul SRI în acea perioadă (2005-2006) şi a probatoriului administrat de organele de aplicare a legii cu care s-a colaborat, fostul angajat a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unor infracţiuni privind regimul documentelor clasificate.
Pentru instituţia noastră, măsurile de prevenire a scurgerii de informaţii constituie o prioritate asumată inclusiv în raport cu partenerii şi standardele euroatlantice în materie. În acest sens, SRI va efectua, şi în cazul de faţă, verificări pentru stabilirea circumstanţelor în care cópii parţiale prelucrate ale unor materiale interne au fost sustrase, deţinute fără drept şi diseminate neautorizat în spaţiul public, având în vedere că toate aceste fapte constituie potrivit legii infracţiuni contra securităţii naţionale.
Serviciul dezaprobă orice încercare de atragere a sa, prin intermediul unor foşti angajaţi, în dispute politice şi îşi exprimă hotărârea de a se menţine într-o atitudine neutră şi echidistantă.
În demersurile întreprinse, SRI acţionează cu profesionalism, în conformitate cu litera şi spiritul legii, în deplin respect al drepturilor constituţionale referitoare la libertatea de exprimare şi independenţa presei.
UPDATE 2: „Evenimentul Zilei” a aflat cine este fostul angajat implicat în cauză. Este vorba despre fostul șef al SRI – Serviciul Județean Dâmbovița, Costel Ionescu. Acesta a fost condamnat definitiv în 2008, la doi ani de închisoare cu suspendare. El a fost prins în flagrant în timp ce voia să vândă documente SRI redacției Jurnalului Național.
O situatie deosebita s-a petrecut ieri in presa romana. Un posibil colaborator al Serviciului Roman de Informatii a fost deconspirat intr-un mod brutal, cum nu s-a mai petrecut pana acum, in cei 22 de ani de existenta a SRI. “Sursa” si locul “sifonarii”: Cornel Nistorescu in Cotidianul, documentele “strict secrete” publicate online fiind obtinute de la un turnator din interiorul sistemului, supranumit “gat curat”, potrivit ziaristul harsait care a condus ani buni Evenimentul Zilei, in perioada sa de glorie.
Situatia este extrem de grava, prejudiciind atat structura secreta cat si integritatea prezumtivului jurnalist-agent. In Statele Unite, autorul unei asemenea “scurgeri”, prin care este periclitata siguranta nationala, poate fi condamnat la ani buni de inchisoare.
Subiectul a dat deja prilej dusmanilor traditionali ai Romaniei de a ataca serviciul secret roman prin vectorii lor de influenta din “societatea civila”, ONG-uri membre ale Retelei Deschise Soros. SRI are datoria sa gestioneze atacul declansat ceva mai profesionist decat s-a ocupat de cazul initial, de la care a pornit povestea, si sa raspunda prompt si public acuzelor care pot degenera intr-un scandal in toata regula.
Una dintre victimele acestei afaceri cu iz murdar este jurnalistul Razvan Belciuganu, care crede ca a fost eliminat de la Jurnalul National chiar de catre “cartita” SRI. Nu avem insa cum proba 100% aceasta ipoteza. Itele afaceri pot fi mult mai incurcate si depasesc, cred eu, o rafuiala intre servicii. Daca este vorba de o rafuiala in interiorul serviciului, atunci situatia este cu atat mai grava. Ceea ce constatam, oricum, este ca atat victima cat si prezumtivul “calau” sunt “rase” impreuna de mai-marii trustului Intact.
Prezenta unor agenti/colaboratori in interiorul redactiilor de presa este un fapt curent, in orice colt al lumii, certificat indirect chiar de catre seful SRI, George Cristian Maior, in mai multe interviuri. Reamintesc ca in Strategia Naţională de Apărare înaintată de şeful statului, Traian Basescu, Parlamentului, se subliniaza ca “fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora” este considerat una dintre vulnerabilităţile României, dupa cum arata si Realitatea Tv la data prezentarii acesteia, in iunie 2010.
Dar mie unuia, afacerea de azi imi aduce aminte de un alt caz, similar, care are insa legatura cu fosta Securitate si fostul KGB. La inceputul anilor ’90, jurnalistul Sorin Rosca Stanescu era deconspirat, tot prin presa, ca fost agent al unitatii DSS responsabile cu lupta anti-terorista. Divulgarea acestei informatii putea duce la distrugerea carierei sale, daca ar fi avut un caracter mai slab. Aparitia datelor din dosarul sau secret ascundea insa o razbunare pentru refuzul acestuia de a colabora cu noile “organe” si atitudinea sa ferma anti-Iliescu si anti-FSN. Iar autorul “sifonarii” era nimeni altul decat chiar seful de atunci al SRI, conspiratorul ante-decembrist Virgil Magureanu, care a livrat “marfa” redactorului sef al “Romaniei libere”, unde lucra SRS, Petre Mihai Bacanu, dovedit – ulterior si public -, drept un colaborator al agentilor Ambasadei URSS la Bucuresti. O alta ipoteza este ca prin actiunea de deconspirare s-a derulat, de fapt, o operatiune de reconspirare.
As fi dorit sa prezint public pozitia ambelor parti/victime. Insa Valentin Zaschevici, jurnalistul profesionist acuzat deja prin articole de presa si aluzii jenante publicate in propriul ziar, ca fiind “cartita” SRI de la Jurnalul National, nu a raspuns, inca, solicitarii mele. Prezint asadar, precizarile lui Razvan Belciuganu (foto) pentru Roncea Ro:
Jurnalul National a aplicat metoda Ziua: “avansare pana la eliminare”
“Problemele mele cu “sistemul” au devenit vizibile pentru mine dupa aceste articole, de mai jos. La putin timp, m-au chemat intr-o sedinta a conducerii redactiei, printre care era si “Sofia” si am fost anuntat ca nu ma mai ocup de investigatii si s-o iau ca pe o “avansare”. Am ajuns “senior editor”, dar fara oameni in subordine (exact ce mi s-a intamplat si mie la Ziua – nota mea, VR) . In acea perioada am avut si presiuni asupra familiei. “Cazul Sintion” nu e nici astazi lamurit. Anul trecut, sub pretextul crizei, postul meu de senior editor a fost desfiintat. Dar n-a mai fost nici o problema cu criza economica pentru ca sa fie angajati in redactie, ulterior disponibilizarii mele, alti seniori editori si alti redactori sefi.
Iar acesta e articolul pentru care ma urmarea SRI-ul: https://www.jurnalul.ro/special/armata-sua-astupa-gaura-neagra-a-sri-29899.htm
Nu e foarte interesant ca Jurnalul si trustul Intact nu vor sa le bage in prim-plan? In fond asta era motivul urmaririi! Ii cam deranjeaza cele scrise? N-am putut scrie la acea vreme despre cine se ocupa de constructia spitalului SRI: firma CONIMPEX COMPANY SRL, foarte apropiata de senatorul PSD de atunci Matei Vintila. SRI-ul a ales firma in 1996 printr-o “cerere de oferta” :))) Am vorbit la acea vreme cu senatorul pentru a ma intalni sa discutam, inainte de aparitia materialului. Nu stiu ce s-a intamplat, dar n-a mai fost cazul unei intalniri, deoarece sefii mei din redactie mi-au spus ca e de-ajuns ce scriu :).”
UPDATE: Razvan Belciuganu face urmatoarea precizare: “Nu stiu daca acela care m-a “eliminat” e Valentin Zaschievici si nici daca a avut vreo influenta asupra acestui fapt sau daca a dorit acest lucru.” Continuarea, intr-un nou articol Roncea Ro.
Înainte de a ne avertiza că urmează “un război civil” – ca în Siria, poate, după cum sugera încă de la începutul crizei politice fosta sa colegă din societatea civilă, analista Alina Mungiu Pippidi – europarlamentarul Monica Macovei, cel mai activist vicepreşedinte al PDL, a subliniat că “România este singura ţară care pune probleme politice Uniunii Europene” din cauza “instabilităţii prelungite politice” (citat exact). Aşa să fie, oare? Dacă l-am întreba pe şeful Băncii Angliei, Mervyin King, s-ar putea ca acesta să arate mai curând spre statul care chiar pune cele mai mari probleme zonei euro, respectiv Grecia, întâmplător cea de a doua ţară ortodoxă din UE după România, ca mărime.
Nici chestiunea cu “instabilitatea prelungită politică” nu se prea susţine. La finele anului trecut, Belgia, de exemplu, a încheiat o criză politică care a ţinut ţara 585 de zile fără guvern şi, implicit, fără prim ministru. Revenirea la situaţia normală a necesitat 80 de runde de negocieri între cele două părti, efectuate pe parcursul celor aproape doi ani de “instabilitate”. Diferenţa este că nici politicienii valoni şi nici cei flamanzi nu au strigat la Bruxelles că se dă “o lovitură de stat”. Nici n-ar fi avut cum să-i ameţească prea tare pe oficialii UE: Bruxelles este capitala Belgiei.
Un alt exemplu, mai aproape de noi, este Moldova ruptă din România. Basarabenii au avut de trăit – fără să se plângă prea tare, ba chiar dimpotrivă -, nici mai mult nici mai puţin decât 917 zile fără preşedinte. Moldova este o zonă tampon foarte importantă pentru UE. Dovada: peste doar câteva zile, în ajunul comemorarii a 73 de ani de la semnarea Tratatului de neagresiune dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, respectiv între Hitler şi Stalin, rămas în istorie ca Pactul Ribbentrop-Molotov, cancelarul RFG, Angela Merkel, întreprinde o vizită de lucru la Chişinău, unde, se pare, se va discuta chiar proiectul de federalizare a Republicii Moldova. Sigur, pentru unii, Moldova nu e România. * România pentru americani – nu mai mult decât o altă provincie Kosovo
Dar pentru americani, ce credeţi că e România? Nu mai mult decât o altă provincie Kosovo. Altfel nu se explică de ce Statele Unite, mai precis diplomaţia americană a democraţilor, l-au trimis la Bucureşti, să se întâlnească cu doi preşedinţi şi un prim ministru, pe Philip Gordon, un asistent de-al Secretarului de Stat al SUA, Hillary Clinton, care tocmai “a rezolvat” o criză constituţională similară, în republica separatistă Kosovo.
Analiza integrala despre: * Curtea Constituţională a Kosovo si Philip Gordon au prelungit un mandat de presedinte temporar de la nouă luni la cinci ani* Basescu si Gordon: “Yes, yes, yes” * Emisarul SUA “a auzit ceea ce a trebuit”* Philip Gordon şi Wesley Clark, doi tovarasi de arme* Generalul Clark – implicat în operaţiuni de captare a gazelor de şist din Polonia * Admiraţia ex-prezidentiabilului Clark faţă de Soros* Relaţiile lui George Soros cu Silviu Brucan si societatea civilă din România * UM 0110 “Anti-KGB” ii urmarea pe actualii membri GDS * Patapievici, proprietar protestatar la Rosia Montana * Ghemul încâlcit se deşiră în strada Comaniţa * Soros si statul ungar, împotriva exploatării aurului românesc * Traian Băsescu, preşedintele incontestabil al “Ţinutului Secuiesc”: “Le promit maghiarilor că nu voi uita gestul lor” inBURSA
“România a luat-o razna”, şi-a intitulat Deutsche Welle comentariul de marţi, în care afirma că “Guvernul Ponta plănuia falsificarea listelor electorale la scară largă”, adăugând că “datele falsificate aveau ca scop să declare valid, în mod retroactiv, Referendumul controversat de pe 29 iulie, privind demiterea lui Băsescu”.
Aşa se vede de acolo.
Nemţii nu ne caută în coarne.
Nu stă nimeni să-i ia un interviu lui Victor Ponta, ca să-l audă cum minte că tot ce face este constituţional şi că totul este perfect democratic şi că totul este normal.
Nemţii nu lucrează la HotNews, să-i încurce Ponta.
Pentru ei totul este limpede.
Simplu: România are un premier care minte.
Străinii nu intră în controverse.
Guvernul României este condus de un plagiator, care minte că n-a plagiat şi care a folosit puterea Guvernului să nu fie declarat oficial drept “plagiator”.
Ce să discuţi cu el?!
Discuţia nu duce nicăieri.
Nu discuţi cu buştenii.
Minciunile perechii Ponta-Antonescu nu-i încurcă pe nemţi şi nu prea încurcă pe nimeni din străinătate.
November 10th, 2012 
VR 
Intra in Concurs!
Posted in 
Tags: 
