Parintele Gheorghe Calciu si Corneliu Coposu la Washington
Părintele Gheorghe Calciu ne spunea cu puțin înainte de a purcede la ceruri că de vom fi uniți și cu credință vom birui și iadul. N-a fost să fie.
Profetic a fost cuvântul Părintelui, ce ni l-a spus (fraților Roncea) pe patul de suferință de la Spitalul Militar: „Or să se bată cu noi şi morţi; iar noi o să fim alături de voi, ca să ne apăraţi. Şi morţi vom izbândi”. “Căci, oricât ar încerca urmaşii prigonitorilor voştri să defaime şi să batjocorească jertfa voastră, voi răsăriţi şi creşteţi ca nişte flori binemirositoare pe pământul inimilor noastre şi, pentru aceasta, Îl lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce v‑a proslăvit, cântând: Aliluia!” – se cântă în Acatistul noilor mucenici și mărturisitori din temnițele comuniste alcătuit de maicile de la Petru Vodă.
“Iubiți-vă unii pe alții cum și Iisus ne-a iubit pe noi, ca să se vadă dintru aceasta că suntem fiii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiți jertfelnici! Străduiți-vă pentru zidirea bisericii! Rugați-vă și milostiviți-vă de cei în nevoi!”, acesta este ultimul cuvânt lăsat de Părintele Calciu enoriașilor lui, dar și tuturor credincioșilor, în Testamentul Sfinției Sale.
Părintele Gheorghe Calciu și Părintele Justin Pârvu la Petru Vodă
“Biserica și neamul nostru românesc pierd astăzi una dintre cele mai puternice conștiințe, icoana de-a pururi vie a unui apostol, glas mare în pustiul nepăsării și al compromisului. După o viață de martiriu pentru Dumnezeu și neamul său, Părintele Calciu intră în lumea sfinților. Avem în ceruri un părinte ocrotitor. Hristos să te odihnească în Raiul celor vii, Părinte Calciu!”, a spus Părintele Justin la înmormântarea de la Petru Vodă, slujba de la Radu Vodă, din București, fiind susținută de însuși Patriarhul Teoctist.
Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa s-a născut în Deltă, la Mahmudia, pe 23 noiembrie 1925, într-o familie cu 11 copii, și a plecat la Domnul și la frații săi din închisori pe 21 noiembrie 2006, cu două zile înainte de a împlini 81 de ani, din locul exilului său, solicitând să fie înmormântat în țară, între mărturisitorii din pământul și din raclele de la Petru Vodă. Pentru cei ce nu știu, Părintele Gheorghe a fost închis pentru credință 21 de ani, în două rânduri, ultima dată în timp ce unii făceau pe disidenții, cu voie de la Securitate, la Paris sau Heidelberg.
Dumnezeu mi-a acordat șansa să fiu alături de Sfinția Sa în multe ocazii șl să mă înfrupt din harul și minunile pe care le răspândea cu bucurie și generozitate în jurul său. L-am văzut în acțiune ca om politic și de informații, ca tactician și teoretician, ca Părinte. Nu o să-i uit niciodată ochii jucăuși care uneori se puteau transforma în sfredele de diamant, mai ales când vorbea de trădători. A fost un luptător neînfrânt în viața de aici și cu siguranță continuă fără răgaz lupta de Dincolo. Dumnezeu să-l aibă în primele rânduri ale cetelor mărturisitorilor din România de Sus!
“Mărturisitorul cel neînfricat al dreptei credințe, care ca pe o necurmată jertfă s-a dăruit pentru apărarea Bisericii, a demnității și a mântuirii poporului său, prin nădejde şi curaj din adâncurile iadului la lumina lui Hristos s-a ridicat cu slavă. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele noastre”.
Peste un an, pe 22 noiembrie 2007, avea să-l însoțească la rânduiala de până la Judecata de Apoi și călugărul-luptător Ioanichie Bălan, neobosit cărturar-mărturisitor al Patericului românesc și un mare strateg al luptei duhovnicești pentru România, care mi-a străluminat și mie viața, ca multor altora din generația noastră decembristă. Ultima oară când l-am vizitat a trebuit să intrăm în chilia dânsului pe geam… Dar aceasta este altă poveste… din străvechea Sihastrie unde bunul Părinte Cleopa, stâlp al ortodoxiei românești, ne urează cu foc, chiar și de sub brazii din grădina plină de moaște sfinte: “Mânca-v-ar Raiul!” Amin! Închei cu o rugăciune a Părintelui Ioanichie-luptătorul: “Să ne ajute bunul Dumnezeu să scape ţara noastră de toţi văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi, şi pe noi toţi, care credem cu dreapta credinţă în Hristos, să ne binecuvânteze!”.
de Valeriu Gafencu (24 ianuarie 1921, Sângerei, județul Bălți, Basarabia – 18 februarie 1952, închisoarea Târgu Ocna)
Sângerând de răni adânci,
De zile fără soare,
De răni ascunse şi puroi,
Cu oasele slabe şi moi,
Stau ghemuit în pat şi mă gândesc
Că în curând am să vă părăsesc,
Prieteni dragi.
Nu plangeţi că mă duc de lângă voi
Şi c-o să fiu zvârlit ca un gunoi
Cu hoţii în acelaşi cimitir,
Căci crezul pentru care m-am jertfit
Cerea o viaţă grea şi-o moarte de martir.
Luându-L pe Iisus de Împarat,
Năvalnic am intrat pe poarta strâmtă
Luându-mă cu diavolul la trântă
Şi ani de-a randu-ntr-una m-am luptat
Să devin altul,
Un erou,
Om nou.
Şi-am vrut
Neamul să-l mut
De-aici, de jos,
La Domnul Iisus Hristos.
Nu vă-nfricaţi de cei ce-n temniţi vă închid
Şi nici de cei ce trupul vi-l ucid. De Cel ce viaţa-ţi scoate din robie
Şi fericirea-ţi dă în veşnicie,
De El să-ţi fie frică, turmă mică.
Acum, când văd cât sunt de păcătos,
De mic şi de neputincios,
Că am nevoie multă de-ndurare,
De dragoste, de milă, de iertare,
Că numai Dumnezeu le poate toate
Şi lumea din robie El o scoate,
Devin copil supus,
Sunt umilit
Şi-s fericit.
Din cerul tău înalt şi prea ales,
Părinte, când mă vei lua la Tine,
Prietenilor mei de pe pământ
Redă-le, Tu, în alb veşmânt
Un suflet care i-a iubit şi i-a-nţeles.
Patru profesori din Timisoara, in frunte cu conferentiarul Robert Doron Reisz de la Universitatea de Vest (foto dreapta), au bagat “orasul revolutiei” in “revolta”, conform unui titlu tamp din EvZ. O revolta intr-un paharel cu bitter: cei patru protesteaza fata de intentia Primariei de a denumi o straduta pietonala “Petre Tutea”. Dar doi din cei patru “nationalisti locali” care nu-si doresc ca o strada sa poarte numele celui aflat in Topul TVR al celor mai mari romani si pe criteriul ca Tutea “nu a avut legatura cu Timisora”, sunt… lugojeni. Acest argument pueril ascunde de fapt caracterul extremist, acultural si amoral, cu sentimente antiromanesti, al cererii lor. Mie unuia, spre exemplu, nu mi-ar trece prin cap sa contest denumirea strazii Lugoj din Capitala sau chiar Golda Meir de-ar fi, pe ideea ca nu ar avea nimic in comun cu Bucurestiul. Asa cum, sunt sigur, aceiasi universitari reclamagii nu ar fi contestat o propunere ca Strada fara nume sa devina Strada Golda Meir, folosind acelasi pseudo-argument, cum ca fostul prim ministru al Israelului nu ar avea vreo legatura cu Timisoara. In context trebuie amintit si faptul ca Teatrul National “Mihai Eminescu” din Timisoara a fost vaduvit de numele Romanului Absolut dupa ce la conducerea lui a fost instalat un regizor care inca nu vorbeste bine romaneste: Alexander Hausvater.
De fapt, cei patru ii contesta filosofului genial Petre Tutea dreptul la existenta in memoria colectiva, in principal pe motivul ca a fost… legionar. Petre Tutea a fost inchis insa de comunisti, timp de 13 ani, din acest motiv. Robert Doron Reisz vrea sa-l inchida pentru eternitate. Dar cine este Robert Doron Reisz? Cautand sa aflam cate ceva despre ilustrul personaj anonim, pana nu demult inexistent in spatiul public romanesc – cu exceptia unor laude despre “morala” lui gasite pe blogul lui V.I. Tismaneanu si un articol anti-Eminescu din “Dilema” lui Plesu – am aflat ca, intamplator, are aceeasi etnie cu anchetatorul bolsevic al lui Petre Tutea. Ciudata coincidenta, nu-i asa? Extraordinara viata evreieasca a familiei sale este publicata in cele mai mici detalii in cartea “Memoria salvata: Evreii din Banat, ieri si azi”, coordonata de Smaranda Vultur si aparuta la Editura Polirom, Iasi, 2002, din care unele fragmente au fost reproduse pe site-ul Memoria.ro si preluate de Ziaristi Online.
Cum mi s-au parut pline de substanta recomand lecturarea lor integrala. Marturisesc ca in urma pargurgerii confesiunilor parintilor sai nu am putut intelege prea clar resorturile extremiste antiromanesti ale lui Robert Doron Reisz , avand in vedere ca mama sa, Eva, nascuta Mizrahi, doctorita cunoscuta in Lugoj, aniversa si se bucura mai mult de sarbatorile crestine decat de cele evreiesti, conform propriilor declaratii, iar tatal sau, Gheorghe, pasionat de pictura, avea si tablouri cu imagologie crestina. Iar o educatie cu respect fata de crestinism nu poate sa nu ramana sensibila fata de suferinta unui mare roman ca Petre Tutea. De unde se vede ca educatia mai tarzie a lui Doron, recte Colegiul Noua Europa, supranumit si Colegiul Invizibil, i-a afectat grav arhitectura interioara provocandu-i un handicap sufletesc major, cu efecte ce se pot rasfrange, iata, asupra unui oras sau chiar a intregii tari, avand in vedere cati “moralisti” a produs pepiniera de cadre a lui Andrei Plesu (sa numim doar cativa, din ograda lui Basescu: Patapievici, Cartarescu, Preda, Avramescu, Ionita, Baconschkyi, Papahagi, Neamtu, Ungureanu dar si Cioroianu… si lista e lunga). Noroc ca membrii Consiliului Local nu sufera de aceeasi boala – ura fata de romani geniali – ca bietul Doron. Din relatarile parintilor sai aflam si ca nora sa este romanca si a fost una din preferatele lui Mircea Toma in sejurul “Cu papucii prin desert” cand, dupa cum afirma martorii, adeseori participantele ramaneau la petrecerile nocturne doar in papuci, pentru a respecta tematica expeditiei. Dar fara alte comentarii va propunem o lectura incitanta despre viata evreilor in Banat:
Eu n-am întâmpinat niciodată nici o dificultate pentru că am fost evreică. La grădiniţă am fost la maici, la catolici. Îmi amintesc că acolo se făceau serbări cu ocazia sărbătorilor creștine și am participat și eu la acele serbări. Ce m‑a deranjat a fost faptul că eu n‑am primit niciodată un rol mai deosebit. De exemplu, prietena mea, la una din serbările de Crăciun, a fost Iisus copilaș, eu însă am fost doar îngeraș. Mi‑aș fi dorit și eu să port toaletele acelea mai frumoase.
In anul 1983, revista homosexualilor din Brazilia, “Cabinhero”, care inseamna “baiat de cabina”, comemora 100 de ani de la moartea lui Karl Marx, cu o serie de articole extrem de socante.
Calificând și condamnând fără ezitare – de la Nicu Steinhardt, Eliade, Cioran, Noica, Vulcănescu, Radu Gyr la Petre Țuțea -, cei care merg pe această cale, evacuând din istorie și memorie, igienic, pe toți cei care nu sunt ‘politically correct’, nu fac, în opinia mea, decât să sporească cacofonia identitară (deliberat am scris așa) în care «noi, românii» încercăm, cu bune și rele, să ne (re)găsim un «rost»…”.
Ultimii adversari ai lui Petre Tutea. Un universitar din Timisoara, fost bursier al fundatiei lui Plesu, acuza: “Tutea a fost un nomenclaturist… legionar!”
INFO: Mostenirea Clandestina continua. Monica Ghiurco ne invita azi, la ora 21, la TVR 1, pentru a urmari Cazul Ryszard Kukliński vs “Sobolanul” Pacepa
Ofiţerul de informatii care a fost vreme de mai bine de un deceniu scutul anticomunist al Basarabiei şi prin aceasta, al Regatului Român, a murit la etatea de 83 de ani într-o celulă îngheţată, înfometat, bătut, umilit şi lipsit de cele creştineşti.
Prima editie a Salonului Fotografului Roman este un real succes pentru breasla fotografilor dar si pentru iubitorii fotografiei. Vernisat pe 17 ianuarie in prezenta a peste 200 de fotografi si admiratori ai artei fotografice din intreaga tara, salonul este deschis pana pe 31 ianuarie, cu vizitare libera de luni pana vineri intre orele 9.30 si 17.00, la Sala de Expozitii “Constantin Brancusi” a Palatului Parlamentului, intrarea Izvor.
S-a instaurat, datorită lipsei de spirit critic, lipsei de personalităţi călăuzitoare, un imens orizont în ceaţă. Trăim epoca fără binoclu a Confuziei. Marea Confuzie, iată un titlu pentru tinerii cineaşti care şi trag seva succesului numai din Epoca de Aur! Cu 97 miliarde de euro datorii, nu mai avem ce vinde. Cine răspunde? Nimeni. Adică poporul. Consecinţa? Autoizolarea paralizantă a României.
Un grup de deputati condus de Profesorul Academician Dinu C. Giurescu a depus luni, 3 decembrie 2013, o initiativa legislativa asteptata de 23 de ani: Legea de instituire a Zilei Nationale a Martirilor Romani Anticomunisti, data comemorarii la nivel national a eroilor rezistentei din munti si a mucenilor din inchisorile comuniste – cativa dintre ei fiind enumerati in Expunerea de Motive – fiind propusa de Buna Vestire, 25 Martie. Felicitari si multumiri tuturor semnatarilor! Cinste lor! Batranii detinuti politic si urmasii lor au primit un cadou binemeritat de Sfantul Nicolae. Sa speram ca proiectul va fi votat cat de curand, pana la finalul acestui an. Doamne, ajuta!
În expunerea de motive se arată că în temnițele sistemului comunist au fost încarcerați peste 500.000 de deţinuţi pentru care nicio persoană nu a fost trasă la răspundere, semnaleaza ActiveNews.
Este necesar să cunoaştem atrocităţile la care au fost supuşi martirii anticomunişti.Elisabeta Rizea(foto), Petre Țuţea,Valeriu Gafencusau Mircea Vulcănescu reprezintă adevărate simboluri ale acestor martiri. Condamnarea comunismului este astăzi o obligaţie morală a statului român. Considerăm că prin instituirea unei Zile Naţionale a Martirilor români anticomunişti şi prin înfiinţarea unui monument naţional al luptei împotriva comunismului se va sedimenta un sentiment de profund respect faţă de martirii aflaţi în închisorile din perioada comunistă’, se arată în expunerea de motive.
Unul din inițiatori, deputatul Dinu C.Giurescu, a declarat într-o conferință de presă că suferința celor din temnițele comuniste nu a fost niciodată compensată sau alinată.
Când s-au îndreptat lucrurile, a revenit democraţia pluralistă, domnii care făceau legile au zis, da, le dăm o compensaţie celor care au petrecut trei, patru, zece, doisprezece ani în închisoare un fel de pensie cam amărâtă, dar nu s-au gândit niciodată la suferinţa lor. Suferinţa a fost factorul comun. Ea a cuprins întreaga ţară şi asta nu a fost niciodată, nu compensată, dar măcar alinată – Academician Dinu Giurescu, citat de ActiveNews.
La Bucuresti, in fata Guvernului, in timpul sedintei de la Targu Ocna
Catre: Tribunalul Bacau
Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal
Str. Ştefan cel Mare Nr. 4, Tel. 0234-514419 / Fax 0234-525221
10.07.2013
Stimata Doamna Presedinte,
Subscrisa Asociatie Civic Media, organizatie neguvernamentala infiintata in anul 2000 in Bucuresti, prin presedinte fondator, in contradictoriu cu orasul Targu Ocna, reprezentat prin Primar General si Consiliul Local, amandoua cu sediul in Str. Trandafirilor Nr. 1, formulam prezenta
Contestatie
Impotriva Hotararii Consiliului Local cu Nr. 47 din data de 21.06.2013. prin care s-a admis propunerea Primarului Ştefan Şilochi de retragere a Cetateniei de Onoare a orasului Targu Ocna, atribuita fostului detinut politic Valeriu Gafencu, mort in temnita comunista din acest oras, distinctie conferita post-mortem prin Hotararea Nr. 17 a Consiliul Local Targu Ocna din 10.02.2009.
Hotararea contestata de noi contrazice o alta Hotarare a Consiliului Local, cu Nr. 42, adoptata chiar la sedinta precedenta, din data de 30.05.2013, cand a fost respinsa prin vot democratic aceeasi cerere a Primarului Ştefan Şilochi, survenita ca urmare a unor adrese contrare spriritului democratic, parvenite Primariei din partea unor institutii cu interese private sau de grup straine de interesul national al statului suveran roman.
Motive:
In fapt, aratam ca prin Hotararea Consiliului Local Targu Ocna cu Nr. 17, din 10.02.2009, numitul Valeriu Gafencu, nascut la 24 ianuarie 1921 in Basarabia, localitatea Sangerei, județul Balti, Romania Mare – ca fiu al unui artizan al Unirii, membru al Sfatului Tarii de la Chisinau, ucis ulterior in Gulagul sovietic -, si decedat la 18 februarie 1952 la inchisoarea Târgu Ocna, a fost numit prin toate regulile democratiei drept Cetatean de Onoare post-mortem al orasului Targu Ocna. Distinctia s-a inscris atat ca un semn de innobilare a orasului Targu Ocna cat si ca un minim gest de pretuire fata de personalitatea fostului detinut politic care si-a sacrificat viata in inchisoarea comunista salvand in schimb viata unor altor detinuti politic, dintre care cel mai celebru este cazul evreului convertit Richard Wurmbrand. Pentru aceasta, Valeriu Gafencu a fost supranumit „Sfantul Inchisorilor” de catre calugarul evreu Nicolae Steinhardt de la Rohia.
La presiunea anumitor grupuri de interese straine, reprezentate de Institutul ce poarta numele unui impostor al lagarelor naziste cercetat international si dat in judecata pentru acest temei la Budapesta, respectiv „Elie Wiesel”, grupuri care au considerat ca prin apartenenta lui Valeriu Gafencu, in tineretea sa, la Fratiile de Cruce, organizatia de tineret a Miscarii Legionare, s-ar dauna „imaginii Romaniei de stat membru NATO”, a avut loc la data de 30.05.2013 o sedinta a Consiliului Local, pentru a se stabili daca retragerea titlului de Cetatean de Onoare este sau nu morala si legala.
In urma sedintei publice, prin vot perfect democratic, a fost adoptata Hotararea Consiliului Local cu Nr. 42 de respingere a solicitarii Institutului in cauza.
In cadrul acestei sedinte, in apararea “Sfantului inchisorilor”, s-a facut referire la faptul ca asa-zisa „rebeliune legionara” la care ar fi participat studentul Valeriu Gafencu, motiv pentru tanarul care a fost condamnat sub regimul dictatorial antonescian, a fost, potrivit istoricilor si dezvaluirilor actuale – mentionam departamentul de istorie al revistei de specialitate a SRI si revista „Historia” – nu o operatiune a Miscarii Legionare ci a serviciilor speciale sovietice NKVD si a celor interne din Romania.
Totodata, legatura cu faptul ca asocierea Cetateanului de Onoare al orasului Targu Ocna Valeriu Gafencu cu statutul tarii noastre de membru NATO ar dauna Romaniei este total fantezista si neconcorda cu realitatea. Potrivit mai multor istorici romani si straini si documentelor CIA recent declasificate, prima organizatie romaneasca din lume care a colaborat activ cu structurile speciale ale NATO a fost chiar Miscarea Legionara din exil si din tara, care poate fi astfel considerata premergatoare si promotoarea integrarii Romaniei in NATO, motiv pentru care cei implicati in aceste activitati ar merita cel putin Ordinul National „Steaua Romaniei” si nu numai o Cetatenie de Onoare a unui orasel de provincie.
Subliniem totodata ca regimul Antonescu – perioada in care a fost inchis prima oara Valeriu Gafencu – a fost un regim considerat totalitar iar regimul comunist – in inchisorile caruia a murit Valeriu Gafencu – a fost condamnat de catre presedintele Romaniei, Traian Basescu, drept „ilegitim si criminal”. Practic, cererea Institutului in cauza neaga caracterul totalitar al ambelor regimuri, preamarind Justitia regimului Antonescu, si il contrazice pe insusi presedintele Romaniei, legitimand o crima si un sistem criminal.
Hotararea arbitrara a Consiliului Local prin care sunt anulate alte doua Hotarari democratice ale aceluiasi Consiliului nu a fost adusa la cunostinta opiniei publice in timpul prevazut de Lege iar procesul verbal al sedintei din 21.06.2013 nu este nici acum afisat pe site-ul institutiei, pentru a putea fi cercetate argumentele Primarului, care, prin atitudinea sa, a incalcat flagrant statutul pentru care a fost ales, respectiv primul punct din cadrul obligatiilor sale, potrivit Legii Administratiei Publice Locale, si anume sa „asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor”, respectiv a comunitatii locale care a solicitat si s-a bucurat de Hotararile precedente ale Consiliului Local in cazul martirului Valeriu Gafencu.
In consecinta, consideram ca nelegala Hotararea Consiliului Local cu Nr. 47 din data de 21.06.2013 intrucat o data ce a fost luata o Hotarare in urma unei initative cetatenesti, reconfirmata de o a doua Hotarare, decizia respectiva nu poate fi desfiintata printr-o alta decizie ci doar prin atacarea ei in fata instantei de judecata conform dispozitiilor Legii Conteciosului Administrativ sau prin initiarea unui Referendum local, la fel cum poate fi din nou obtinuta Cetatenia de Onoare pentru Valeriu Gafencu, procedura democratica prin care, in acelasi timp, poate fi si demis din functie actualul Primar.
Pentru toate acestea considerente solcicitam anularea Hotararii Consiliului Local cu Nr. 47 din data de 21.06.2013 si mentinerea ca legala si temeinica a Hotararii Nr. 17 a Consiliul Local Targu Ocna din 10.02.2009 prin care se aduce onoare orasului Targu Ocna conferindu-se Cetatenia de Onoare post-mortem „Sfantului Inchisorilor”, Valeriu Gafencu.
Victor Roncea
Asociatia Civic Media
Hotararea abuziva de retragere a Cetateniei de Onoare lui Valeriu Gafencu – Targu Ocna – 21.07.2013
Memoria uneia dintre cele mai luminoase figuri ale închisorilor comuniste, Valeriu Gafencu, este călcată în picioare de o mână de aleşi care se tem mai rău de partid decât de Dumnezeu şi de istorie.
Adresa catre Consiliul Local al oraşului Tg.Ocna-referitor la retragerea titlului de “Cetatean de onoare al orasului Tg.Ocna” acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu
ASOCIAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI DIN ROMÂNIA – A.F.D.P.R.
-ASSOCIATION DES ANCIENS DETENUS POLITIQUES DE ROUMANIE
FORMER ROMANIAN POLITICAL PRISONERS ASSOCIATION
Str.Mântuleasa nr.10, 70087 Bucureşti, sector 3, ROMÂNIA, tel.fax.3172317
Catre:
Consiliul Local al oraşului Târgu Ocna
Domnului primar Ştefan Şilochi
Spre ştiinţă: Institutul Naţional
pentru Studierea Holocaustului
din România „Elie Wiesel”
D-lui Director General Alexandru Florian
Referitor: retragerea titlului de „Cetăţean de onoare”
al oraşului Tg.Ocna, acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu
Amintim că prin Hotărârea nr.17/10.02.2013, Consiliul Local al oraşului Târgu Ocna, acordă titlul de „Cetăţean de onoare” post-mortem lui Valeriu Gafencu, în semn de cinstire şi recunoştinţă pentru lupta anticomunistă, suferinţa, smerenia şi sfinţenia de care a dat dovadă pe parcursul vieţii şi mai ales în finalul acesteia, când s-a stins în temniţa din Târgu Ocna.
Deşi vigilenţi, cercetătorii din cadrul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, au aflat cu oarecare întârziere despre acest fapt şi printr-o adresă tip „somaţie”, din data de 08.11.2012, solicită Consiliului Local retragerea imediată a titlului acordat, pentru motivul că Valeriu Gafencu a făcut parte din Mişcarea Legionară, o mişcare de tip fascist. Mai mult decât atât, fusese condamnat în două rânduri de către un regim totalitar, deşi nu comisese nici o crimă.
Amintim de asemenea, că istoria religiilor cunoaşte cazuri de tâlhari şi femei de moravuri uşoare care s-au întors la Dumnezeu şi au devenit sfinţi şi respectiv sfinte. Iată că unui fost legionar nu-i este permis acest lucru!?
Valeriu Gafencu, printr-un sublim gest oferă ultimele sale medicamente unui evreu, Richard Wurmbrand, contribuind la salvarea vieţii acestuia.
Aflând despre pretenţia aberantă, mai multe asociaţii, fundaţii, precum şi numeroase personalităţi ale vieţii culturale şi politice iau atitudine fermă împotriva retragerii titlului.
În şedinţa Consiliul Local din 30.05.2013, la care pe lângă consilieri au participat şi reprezentanţi ai celor două „tabere”, acuzatori şi apărători ai lui Valeriu Gafencu, a fost emisă HOTĂRÂREA nr.42, prin care se respingea solicitarea Institutului Naţional „Elie Wiesel”. Şi cum reclamanţii au fost cuprinşi de o adevărată mânie proletară, au revenit la scurt timp cu întăriri. După trei săptămâni, prin HOTĂRÂREA nr.47/21.06.2013, Consiliul Local retrage titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului Târgu Ocna , acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu.
Iată dovada de netăgăduit a rezolvării în stil stalinist a unui caz în care sunt invitaţi şi iau cuvântul doar cei care acuză!! Este incredibil cum la un interval de doar trei săptămâni, consilierii şi primarul să-şi schimbe radical punctul de vedere, aruncând oraşul Târgu Ocna dintr-unul al martirilor, în altul al ruşinii. Să fie vorba de ignoranţă, de amnezie, de sfidare? Sau mai degrabă de o totală lipsă de demnitate a componenţilor Consiliului Local, cât şi a primarului zelos, în această problemă, care s-au lăsat timoraţi de domnii veniţi de sus, adică de la partid.
Aţi mai bifat domnilor o victorie, care desigur va scoate poporul român din cea mai cruntă mizerie materială şi mai ales morală, din toată istoria existenţei sale. De asemenea, aţi mai reuşit să aduceţi o gravă ofensă supravieţuitorilor temniţelor şi lagărelor de exterminare comuniste, care toţi, deopotrivă, indiferent de culoarea lor politică, sau fără de culoare, au acceptat ca Valeriu Gafencu să fie mai mult decât un cetăţean de onoare al unui oraş şi anume, un adevărat martir, un sfânt al temniţelor comuniste şi al românilor ortodocşi de pretutindeni.
Aşa va rămâne el în mintea şi inimile noastre!
În altă ordine de idei, suntem nu numai indignaţi ci chiar îngrijoraţi de faptul că după evenimentele din decembrie 1989, nu a existat o preocupare semnificativă în condamnarea extremei stângi care a săvârşit înmiit mai multe crime decât extrema dreaptă.
Indivizi şcoliţi la Moscova au venit în ţară odată cu Armata Roşie „eliberatoare”, contribuind activ la instaurarea regimului comunist „ilegitim şi criminal”.
Nici unul dintre ei nu a fost condamnat măcar „post-mortem”!
Criminalii care au trimis la moarte tot ce a avut mai bun, mai drept, mai moral, mai sfânt, mai bine pregătit profesional acest popor şi mai trăiesc, beneficiază în continuare de decoraţiile şi distincţiile obţinute în lupta cu noi, precum şi de pensiile „nesimţite”?!! Nimeni nu a cerut retragerea acestora!!
În justiţia română găsim adesea termeni cum ar fi: rezonabilitate, echitate, proporţionalitate etc. Care vă sunt unităţile de măsură? Unde este dreptatea?
Motivele se cunosc şi nu le mai înşir aici pentru că m-ar cuprinde o „silă iremediabilă”.
În încheiere, se impun câteva precizări privind persoana semnatarului acestei scrisori:
– nu fac politică, alta decât cea anticomunistă;
– nu accept extremele în politică;
– nu accept cultul personalităţii;
– nu accept vigilenţa exacerbată care are menirea de a întreţine o stare de irascibilitate neconstructivă;
– recunosc şi condamn crimele săvârşite asupra poporului evreu;
– nu accept ca hoţia şi minciuna să fie aduse la rangul de politică de stat;
– nu accept ca persoane din alte culte să vină să ne dicteze cine poate sau nu să ne devină sfinţi.
Proiectul de hotarare privind retragerea Titlului de Cetatean de Onoare acordat post mortem lui Valeriu Gafencu a fost respins. Astazi, 30 mai, de Cuviosul Isaachie Marturisitorul, Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, i s-a facut dreptate impotriva noilor prigonitori anti-crestini, de la Institului “Elie Wiesel”.
Vointa majoritatii romanesti a primat impotriva unor porniri de ura specifice mentalitatilor celor care au slujit dictaturilor totalitare straine de Romania si de romani, de spiritul crestinesc in care a murit fratiorul de cruce Valeriu Gafencu, dandu-si viata pentru a salva un alt suflet, chiar daca era de alt neam si alta credinta, un evreu si, mai mult, un fost comunist.
Trebuie felicitati reprezentantii societatii civile romanesti prezenti la sedinta Consiliului local, pentru alocutiunile de sustinere prezentate, cat si, mai ales, membrii Consiliului local Targu Ocna care au votat pentru Cetateanul Raiului Valeriu Gafencu, pentru Sfintii Inchisorilor, pentru Romania!
Dumnezeu si Maica Domnului le vor rasplati pe masura!
Comunicatul bolnaviorului de kominternita Alexandru Florian, integral, aici:
30 mai 2013, Comunicat de presa
Joi, 30 mai 2013, Consiliul Local al orașului Târgu Ocna a respins solicitarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”, din noiembrie 2012, de a i se retrage, legionarului Valeriu Gafencu, titlul de cetățean de onoare post-mortem.
Menționăm că promovarea ca simbol de către o instituție publică a unei persoane care a fost membru activ în Mișcarea Legionară, grupare politică de extremă dreaptă, reprezintă o gravă abatere de la normele și valorile democrației la care România a aderat odată cu integrarea la NATO și UE.
Valeriu Gafencu, student la Drept și șef al Frățiilor de Cruce (FDC) în Iași a participat activ la Rebeliunea Legionară. Între altele, conform documentelor, la 21 ianuarie 1941, la Liceul de Băieți ”Mihail Kogălniceanu” a suspendat cursurile și a vorbit liceenilor despre FDC și despre faptul că “elevii sunt un explozibil mai puternic decât dinamita, că sunt elita și conducătorii de mâine a țării și că avem dușmani înlăuntru pe iudeo-masoni, iar în afară pe ruși care ocupă mereu câte un ostrov din Delta Dunării”.
De asemenea, “a înarmat pe elevul Ciutacu Gheorghe de la Liceul Internat spre a putea lua parte la manifestații”.
În mai 1941 a fost condamnat la trei luni închisoare pentru participare la Rebeliunea Legionră.
În decembrie 1941 a fost condamnat la 25 de ani muncă silnică pentru „crima de constituire de asociațiune și activitate legionară potrivnică ordinei existente în Stat prevăzută și penalizată art. 5 și 7 al. I din Decretul Lege nr. 236/1941”.
Valeriu Gafencu nu s-a dezis niciodată de apartenența și rolul său în Mișcarea Legionară.
Este surprinzător cum reprezentanți aleși ai orașului Târgu Ocna apreciază și promovează ca model o persoană activă a extremei drepte românești, care a produs dezordine, devastări, haos economic și crime împotriva populației civile. Ne îngrijorează și faptul că, un reprezentant al BOR a fost prezent în ședința Consiliului Local pentru a susține titlul de cetățean de onoare pentru Valeriu Gafencu.
PS VR:Alexandru (?) Florian (?) nu stie ca legionarii au fost primii romani care au lucrat cu NATO si SUA si Fortele Aliate impotriva celor pentru care slujea taticutul lui, a Kominternului si bolsevicilor URSS?
Imagini de la demonstratiile tinute ieri in apararea lui Valeriu Gafencu la Targu Ocna si Bucuresti:
Credinciosi in fata Primariei din Targu Ocna, in timpul dezbaterii
Preoti si credinciosi in fata Primariei din Targu Ocna, in timpul dezbaterii
La Bucuresti, in fata Guvernului, in timpul sedintei de la Targu Ocna
Foto Targu Ocna: Alexandru Costache /Bucuresti: Buciumul.ro
Amin!
Voi n-aţi fost cu noi în celule
Voi n-aţi fost cu noi în celule
să ştiţi ce e viaţa de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu ştiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătuşe la glezne.
Voi n-aţi plâns în palme, fierbinte,
străpunşi de cuţitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-aţi dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele ţării.
În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereţii,
voi n-aţi cunoscut frumuseţea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieţii.
Ce-i munca de braţe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,
cum scârţâie osul când frigul pătrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveţi de unde
să spuneţi aproapelui vostru.
Voi nu ştiţi în crunta-nchisoare
cum minte speranţa şi visul,
când uşile grele se-nchid în zăvoare,
şi-n teama de groaznica lui încleştare
pe sine se vinde învinsul.
Aţi stat la ospeţe-ncărcate
gonind după fast şi orgoliu,
nici milă de noi şi nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsă şi nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Aşa sunteţi toţi cei ce credeţi
că pumnul e singura faimă.
Făţarnici la cuget, pe-alături ne treceţi,
când noi cu obrajii ca pământul de vineţi,
gustăm din osânda şi spaimă.
Când porţile sparge-se-or toate şi morţii vor prinde să urle, când lanţuri şi ziduri cădea-vor sfărmate, voi nu ştiţi ce-nseamnă-nvierea din moarte, căci n-aţi fost cu noi în celule.
Trist. Trist, trist, trist era Parintele Justin Parvu la aniversarea a 94 de ani de sfanta tinerete si batranete, de lupta si jertfa, pe 10 februarie, anul acesta, la Manastirea sa, Petru Voda, din Muntii Neamtului. Din cei 94 de ani, 16 i-a trait in temnitele bolsevice, anchetat la Suceava si Aiud, apoi trimis la munci brute, silnice, in intuneric, la minele de plumb de la Baia Sprie, la Gherla, din nou in inchisoarea exterminatoare de la Aiud, apoi Jilava si colonia Culmea din Dobrogea, iar final in lagarul de la Periprava, la stuf, unde a stat doi ani impreuna cu Parintele Ilie Lacatusu facatorul de minuni. Dupa ce a mers ca preot militar pana la Odessa, sustinandu-i, binecuvantandu-i sau dandu-le ultima impartasanie ostastilor romani de pe incercatul Front de Rasarit, la inceputul prigoanei directe si organizate impotriva crestinismului, declansata de ocupantul sovietic in 1948, este arestat si condamnat la 12 ani de inchisoare. La expirarea termenului, pentru ca nu a vrut sa abjure de la idealurile sale nationale si sa-l renege pe Bunul Dumnezeu, a mai primit inca patru ani de temnita grea.
“A fost greu la inceput, pana cand ne-am aflat noi rostul pentru care suntem in puscarie”, spune Parintele evocand inchisorile-manastiri si celulele-chilii, intr-un documentar laudabil despre Sfintii Inchisorilor, realizat de echipa emisiunii In Premiera. Acest subiect grav, al Sfintilor Inchisorilor, era si cauza tristetii Parintelui, dupa cum am inteles eu. La sfarsitul unei zile aniversare, in care fusese felicitat de mii de pelerini, dar si de Mitropolitul Teodosie, cu care a si slujit cu o seara inainte, si, apoi, de inaltii emisari ai Mitropolitului Teofan, Parintele s-a intors la problema care il framanta: canonizarea sfintilor marturisitori, mucenici ai lui Hristos si martiri ai temnitelor comuniste, carora si-a si inchinat toate ctitoriile sale monastice, de la Petru Voda la Aiud si, de anul trecut, la Canal.
“As putea zice acum linistit, odata cu batrânul Simeon: „Acum slobozeste pe robul Tau Stapâne, dupa cuvântul Tau în pace”, dar mai am o neliniste: sa îi vad pe acesti martiri canonizati. Sfintele lor moaste izvorasc pretutindeni mireasma si vindecari, osemintele lor au ajuns la închinare pâna si în Tara Sfânta, la Sfântul Munte Athos si în multe locuri ale pamântului, de unde ma suna parinti si maici ca sfintii izvorasc mir si mireasma nemaiîntâlnita. Vreau sa vad ziua când nu ne vom mai teme ca avem în bisericile noastre la închinare moastele acestor sfinti mucenici, ca au ajuns sa fie slaviti peste hotare mai degraba decât în tara lor”, marturiseste Parintele, intr-un interviu publicat in revista maicilor-ziariste, Atitudini, dupa sfintirea lucrarilor la Manastirea de la Poarta Alba
Dupa plecarea credinciosilor pe la chilii, ramasi singuri cu Parintele, de a carui prezenta sfintitoare ne bucuram ca niste copii inca de la primele ore ale diminetii, am pornit discutia de la cazul Valeriu Gafencu evocand anii de razboi si apoi cei de temnita ai Parintelui, cu toata istoria tulburatoare a Romaniei din ultimii 70 de ani. Timpul a trecut prea repede. O ora, apoi alta ora. Se facuse aproape miezul noptii si, la capatul aniversarii zilei sale de nastere, Parintele inca nu mancase nimic. Desi Parintele ar fi vrut sa continuie, am fost nevoiti sa ne intrerupem repede, cu doar 10 minute inainte de ora 12, pentru ca urma o zi de post si masa era deja pregatita. Iar apoi venea slujba de noapte. A doua zi, dupa o noapte in care am fost zgaltait la propriu de vreo doi aghiuti – ispitele nu dispar la manastire, dimpotriva! – , ne-am intors la chilia binecuvantata. Parintele ne-a spus multe. Incarcatura duhovniceasca, coborarea impreuna cu Parintele in negurile minelor de plumb si subteranele in care poate ajunge omul, chinuit animalic, dar si iesirea lui la lumina cea adevarata, ca si marturiile directe asupra unor momente teribile din istoria tarii, te covarsesc, adeseori. Dar te si inalta. Ascultati-l pe Parinte, in aceasta prima parte a filmarii, si veti intelege.
Numai evocarea modului in care strangeau de pe jos bucatele de ziar de pe la pachetelele de mancare ale minerilor, pe care le lipeau apoi ca sa afle, si ei, ce se mai intampla afara, si-ti da fiori in suflet. “Eram in mina acolo, la subteran – spune Parintele. Eram foarte ahtiati dupa o noutate. Va dati seama: daca 12 ani n-am vazut creion, nu am avut o coala de hartie, de ziar. Si unde vedeam, peste tot, strangeam bucatele de ziar ca sa le lipim”. Hartia, creionul, informatia, gandul scris; Cuvantul – iata dusmanul de moarte al comunistilor, atunci ca si acum.
Pe langa acestea, Parintele face si afirmatii care, fara indoiala, vor deranja la fel cum s-a intamplat in urma cu doi ani, cand maicutele i-au facut drept cadou, de ziua sa si in chilia sa, in spatiul sau privat, practic pe un pat de spital, un cantecel din tineretea sa, pe versurile marelui poet martir Radu Gyr. Ce scandal s-a declansat atunci… Si cine a fost atunci acuzatorul public principal: un evasionist de milioane de euro al Guvernarii Nastase, care ca sa se protejeze de DIICOT si-a “tras” un ONG de “monitorizare a antisemitismului”. Ridicol si sinistru, in acelasi timp.
Ce spune Parintele azi, din propria sa experienta de voluntar pe Frontul de Est: ca “in Romania nu a existat holocaust”. “Ca a declarat un presedinte, care n-are habar de evenimentele care s-au petrecut si spune ca a existat holocaust… Nu-i adevarat. N-a existat. Nici un document nu arata. Asta este inventia lor, pentru umilirea romanilor. De aceea adevarul a devenit minciuna si mincina adevar. Pentru ca noi am fost totdeauna prea buni cu strainii acestia. Si ei au abuzat de bunatatea noastra si ne-au redus la tacere…”
Intr-adevar, daca studiem componenta Comisiei comunistului Iliescu care a elaborat un Raport pe aceasta tema, vom vedea cu nu se regaseste nici un academician printre autorii studiului realizat la comanda politica. Din acest punct de vedere, Raportul pare a fi la fel de stiintific ca si cel al lui Tismaneanu, redactat sub post-comunistul Basescu, dupa acelasi model. Apoi, cand reprezentanti de seama ai comunitatii evreiesti si insusi presedintele Israelului afirma chiar la Cotroceni ca Romania a salvat 400.000 de evrei, e cam greu, totusi, sa declami existenta unui holocaust in Romania. Mai mult, daca ar fi “sa se numere scheletele”, dupa cum s-a exprimat un fost detinut politic din Miscarea Nationala de Rezistenta, balanta nefasta a crimei s-ar inclina inspre martiriul poporului roman, deposedat de sute si sute de mii de suflete, pe cuprinsul tarii sau in Gulagurile sovietice, intreaga elita, decapitata, a Romaniei, formata din intelectuali, oameni politici si ofiteri ai Armatei Romane pana la tarani, preoti, calugari si… legionari!
Caci aceasta pare sa fie problema cea mai arzatoare a zilei, evidentiata si prin atacul la Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu: faptul ca majoritatea martirilor inchisorilor bolsevice, ca si a luptatorilor din rezistenta armata anticomunista, au fost legionari. Maica Ecaterina Fermo, ea insasi de etnie evreiasca, isi permite sa-i reproseze lui Alexandru Florian, evreu si urmas al unui comisar ideologic comunist, azi director al institutului guvernamental “Elie Wiesel“, ca, prin atacarea memoriei lui Valeriu Gafencu, face un deserviciu urias chiar evreilor, cinstiti, din aceasta lume. Practic, Alexandru Florian tine sa faca demonstratia periculoasa ca aceasta este modalitatea de multumire a evreilor pentru ca un tanar nationalist roman a salvat viata unui alt evreu, respectiv a lui Richard Wurmbrand. Intr-un mod pervers, Alexandru Florian da de inteles, prin actiunile sale, ca ar fi fost de preferat ca Valeriu Gafencu sa nu-l salveze pe Richard Wurmbrand, si sa-l lase sa moara asasinat de odiosii temniceri bolsevici, ceea ce in termeni legali se numeste apologia crimei.
“Aceste invinuiri si injurii la adresa lui Valeriu Gafencu – denumit de monahul evreu Nicolae Steinhardt “Sfantul Inchisorilor” -, nu-i fac lui Alexandru Florian cinste nici macar numelui lui de evreu”, afirma Maica Ecaterina Fermo in interviul video de mai jos. Ceea ce isi doreste Maica Ecaterina este ceea ce am sustinut si eu, in urma cu doi ani, cand a fost atacat salbatic Parintele Justin prin instrumente similare lui Alexandru Florin: O dezbatere publica asupra Miscarii Legionare. Motiv pentru care republic intregul text mai jos.
Care este, asadar, adevarul asupra Miscarii Legionare? Cel debitat de sovietici si comunisti timp de 50 de ani si continuat de “post-comunisti” alti peste 20 de ani? Cum ar putea fi o istorie prezentata de un regim “ilegal, ilegitim si criminal”, o istorie falsificata in urma teoriilor rolleriste din anii ’50, valabila si azi? Nu vi se pare ciudat? Este Alexandru Florian (ce nume frumos!) continuatorul misiunii tovarasului tatalui sau, Mihai Roller? Daca da, asa cum spune si Monahul Filotheu, secretarul Parintelui Justin, intr-o alta filmare prezentata mai jos, atunci vorbim de fapt de un atac al ateilor si anticrestinilor impotriva Bisericii si a oamenilor ei, mascat sub acoperirea unui institut guvernamental, impanat cu elemente evreiesti. Explorand aceasta teza, ne putem intreba, cu temei, daca nu este vorba, oare, de un razboi religios sau poate de un razboi etnic? Si atunci, mai afirma Monahul Filotheu, de ce plateste un Guvern al unui stat format eminamente din crestini un institut in care se desfasoara operatiuni discriminatorii la adresa contribuabililor romani crestini si a sfintilor lor?
In mod cert, dupa cum spune Monahul Filotheu despre cazul Valeriu Gafencu, “Sfintii nu pot fi prigoniti de la Guvern! Sunt sfintii nostri si dati-ne voie si cinstim asa cum se intampla in toata lumea, unde numerosi sfinti sunt cetateni de onoare ai oraselor in care au trait sau se afla sfintele lor moaste. Nu putem acuza de extremism un om al lui Dumnezeu. Este ca si cum L-am acuza de extremism pe Dumnezeu!”
PS: Inainte de a da curs filmarilor sunt obligat sa fac si o precizare personala: pe 18 ianuarie 2012, colegul meu de internet, Gabriel Teodor Gioacas, a publicat pe blogul Apologeticum o postare cu Parintele Justin intitulata Parintele Justin se dezice de “ziaristul” Victor Roncea. Ascultandu-l pe Parinte e clar ca, in primul moment, face o confuzie intre mine si fratele meu, George, afirmand ca pozele care apar cu el pot sa fie vechi de cativa ani, de cand nu l-a mai vazut iar el a plecat “in acea universitate a lumii, intelegeti voi”. Cel care a mai ramas “asa, sa baraie”, sunt eu, care tocmai petrecusem noaptea de anul nou 2012 si slujba de Sfantul Vasile chiar alaturi de Parintele. Ulterior, Apologeticum a revenit cu o intrebare si solicitare de dezicere mai explicita a Parintelui de mine. Erau vremuri de zavera. Dar cand n-au fost? Trebuie sa-i multumesc sincer interlocutorului Parintelui, pentru ca, intr-adevar, a reusit sa ma trezeasca. Pe vremea aceea inca mai credeam ca as putea sa-l ajut pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, sa revina pe calea cea dreapta. Am gresit. Era peste puterile mele si, dupa cum se vede, nici slujbele in care este pomenit zilnic nu par sa-l ajute prea tare. Mi-am spus, oricum, punctul de vedere, destul de clar, la momentul Referendumului. Iar de atunci, de la “dezicere”, am fost in continuare la Parintele, fara a face caz. Cum altfel am fi putut lua binecuvantre pentru ce am facut si avem de gand sa facem de-acum incolo? Si cum as fi putut sa nu mai merg? Este coltul nostru de Rai! Atata Iubire, de la maicutele muncitoare cu doua-trei facultati si vrednici monahi studiosi pana la atotcuprinzatorul si atoatetamaduitorul Parintele nostru, nicaieri nu vom mai gasi, vreodata. E drept, si aghiutii se arunca peste ei, zilnic, dupa cum am simtit si pe propria-mi piele. Pentru cei care s-au bucurat, trebuie sa le spun ca toiagul Parintelui mi-a fost mangaiere si cuvantul sau numai alinare. Dumnezeu sa ni-l tina spre binecuvantarea tuturor romanilor si binefacatoarea canonizare a sfintilor inchisorilor!
1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. 2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. 3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui. 4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti…
Scandalul creat din prostia si ura unor exemplare afaceristice ale retelei kominterniste din Romania, care se folosesc de paravanul “semitismului” (ce ne vom face cu mafiotii rusi cand vor incepe si ei sa strige ca sunt discriminati de “legionarii” din SRI, SIE si DNA?) creaza un binevenit prilej pentru o dezbatere nationala necesara si amanata aberant timp de peste 20 de ani: patriotismul curat al membrilor Miscarii Legionare si bolsevismul celor care aplica culpabilizarea in masa.
Pentru acesti extremisti antiromani care se pretind reprezentanti ai poporului evreu, Parintele Justin Parvu, un mare duhovnic al Ortodoxiei Romane, se face vinovat ca la a 92-a aniversarea a nasterii sale, in chilia sa de la spitalul Manastirii Petru Voda, asculta un cantec din timpul tineretii, altfel petrecuta pe frontul anti-sovietic, si pentru care deja a ispasit, “vinovat”, 16 ani de temnita grea, la ordinele “justitiei staliniste”. Sa-i mai faca odata? Tare mi-e teama pentru “monitorizatorii” nostri ca Dumnezeu va prefera in acest caz ca Parintele sa iasa bine-sanatos la 108 ani, din noua inchisoare, “democratica”, moment pe care ei s-ar putea insa, foarte probabil, sa nu-l mai prinda. Atunci poate ar trebui sa-l impuscam pe Parinte si pe toti legionarii ramasi in viata, daca bolsevicii au ratat asta, dupa cum cere si un sustinator infocat al “monitorizatorilor” lui Katz si al catelusilor de presa ai lui Tismaneanu (procedura legala de depistare a lui este in curs):
N-am inteles niciodata de ce comunistii nu i-au omorat de nenorocitii astia de legionari??? Vazandu-l pe batranul borfas Justin Pârvu am inteles ca probabil comunistii si-au dat seama ca sunt niste retardati mintali. Gunoiul asta spunea cu ceva timp in urma ca etichetele si bonurile de casa contin semnele diavolului!!! Cand auzi tampeniile astea nu poti decat sa razi.
November 22nd, 2018 
VR 
Posted in 
Tags: 
