Posts Tagged ‘Mártón Árpád Francisc’

Cine a fost împotriva sărbătoririi Unirii Basarabiei cu Ţara: Preşedintele UDMR şi alţi doi unguri, un RUS, un USR-ist din Reţeaua Soros şi doi trădători din PSD. LISTA RUŞINII din Camera Deputaţilor şi cea din 27 martie 1918 din Sfatul Ţării

Deputatul basarabean Eugen Tomac a anunţat azi, 14 martie 2017, că proiectul său pentru omagierea Unirii Basarabiei cu Ţara a fost votat pozitiv: “Încă un pas mai aproape de Unire. Ziua de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România este, oficial, sărbătoare națională în România. Camera Deputaților a adoptat astăzi, cu majoritate de voturi, proiectul de lege inițiat de mine în acest sens.” Din cei 271 de deputaţi prezenţi, 260 au votat “pentru”, patru s-au făcut că sunt prea ocupaţi şi au ieşit din sală, unul a votat contra şi şase s-au abţinut, ceea ce echivalează cu o opţiune negativă.

Portalul Ziaristi Online s-a interesat pentru Dvs cine sunt stimabilii. Iată Lista Ruşinii:

Benkő Erika, Deputată UDMR de Covasna – ÎMPOTRIVĂ!

Benkő Erika este de profesie “politoloagă” şi s-a remarcat deja prin propunerea legislativă ca personalul angajat în unităţi sanitare din “ţinutul secuiesc” să fie obligat să vorbească limba maghiară. Potrivit surselor noastre din Parlament, are o relaţie foarte apropiată cu Marton Arpad, care o instruieşte în profunzime în tainele multilingvismului

“ABŢINERI”:

Kelemen Hunor – Preşedintele UDMR (!)

Márton Árpád-Francisc – Dinozaur parlamentar – Deputat UDMR de Covasna de 27 de ani (!), susţinător al autonomiei “culturale” şi teritoriale a maghiarilor din România şi ghid curtenitor pentru tinerele talente în devenire

Ignat Miron – Minorităţi, reprezentantul comunităţii Ruşilor Lipoveni din România

Matei Călin Vasile Andrei – PSD, deputat de Maramureş, fost senator membru al Grupului de prietenie România-Ungaria, fost consilier judeţean timp de 23 de ani, soţie Krista Matei

Cobuz Maricela – PSD – o tânără din Suceava, fost medic pediatru (?!)

Năsui Claudiu-Iulius-Gavril – USR, fost “consilier personal” în Guvernul Cioloş, fondator al ONG-elei SoLib – Societatea pentru Libertate Individuală, membră a Reţelei Soros, co-semnatară a apelului Asociaţiei “Secular-Umaniste” din România (ASUR) privind “drepturile ateilor” din România, alături de Fundația Soros, CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală, SAR – Societatea Academică din România, CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică, CJI – Centrul pentru Jurnalism Independent,  ActiveWatch, Asociația Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință, APADOR-CH, Asociația Umanistă Română, etc, etc (foto via FB)

Vedeţi fotografiile lor şi aflaţi alte date despre proiect la Ziaristi Online 

Proiectul lui Eugen Tomac poate fi găsit AICI.

În 1918 situaţia a stat cam la fel, din punct de vedere al diversităţii etnice a celor care s-au împotrivit Unirii.

Din cei 135 de deputaţi prezenţi în Sfatul Ţării, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi. Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”.

Detalii, aici: Cine sunt acei oameni minunati care au infaptuit Unirea Basarabiei “pentru totdeauna, cu Mama sa, Romania”, cine a votat contra si ce contine Actul Unirii. FOTO / DOCUMENTE

 

Bisericile Catolice si Greco-Catolice se exprima alaturi de UDMR impotriva Romaniei si solicita dezmembrarea Arhivelor Nationale in ciuda deciziei juste a Curtii Constitutionale, asumate de Presedintia Romaniei. Replica istoricilor

Dupa cum apreciam la finele anului trecut, lupta pentru apararea Arhivelor Nationale nu se va incheia cu prima batalie castigata, cand Presedintia Romaniei a luat nota de declararea proiectului UDMR de dezmembrare a Arhivelor ca fiind neconstitutional, conform deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei.

In vederea acestei victorii a normalitatii, sute de personalitati din tara si din lume, academicieni (intre care reputatii istorici Dinu C Giurescu si Ioan Aurel Pop), scriitori, profesori universitari, cercetatori, jurnalisti, preoti ortodocsi, alaturi de sindicatul national al arhivistilor romani si alte organizatii civice romanesti, s-au adresat celor doua foruri supreme – Presedintelui Romaniei si Curtii Constitutionale.

Iata ca, in ciuda acestei vointe nationale si a deciziei juste a Curtii Constitutionale, episcopii catolici si greco-catolici din Romania i s-au adresat printr-o Scrisoare Deschisa presedintelui Traian Basescu, intr-un tip de lobby de-a dreptul neortodox, pentru modificarea actului de dreptate legiferat. Astfel, alaturi de UDMR, bisericile catolice si greco-catolice din intrega tara cer sa intre in posesia unor documente care tin deja de patrimoniul national prin arhivarea lor in cadrul Arhivelor Nationale ale Romaniei. Practic, sub semnaturile lui Lucian MUREŞANArhiepiscop Major, Arhiepiscopia Română Unită, Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş (Blaj), preşedinte al Conferintei Episcopilor din Romania, a dr. Ioan ROBU, Arhiepiscop şi mitropolit Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, vicepreşedinte al Conferintei si a lui Martin ROOS, Episcop de Timişoara, responsabilul Comisiei pentru bunurile Culturale Ecleziastice în cadrul Conferinţei Episcopilor din România, se cere nici mai mult nici mai putin decat desfiintarea Arhivelor Nationale ale Romaniei. In loc sa solicite, cum ar fi normal, copii dupa toate inscrisurile de care au nevoie, episcopii catolici si greco-catolici cer restituirea “in integrum”, ceea ce contravine tuturor preceptelor si normelor legale nationale si internationale in domeniu.

La cererea noastra, profesorul universitar dr Ioan Scurtu, care a fost primul director general al Arhivelor Nationale dupa 1989, a apreciat: “In spiritul celor prezentate in respectiva Scrisoare Deschisa, ar trebui ca in Romania sa nu mai existe institutia Arhivelor Nationale, deoarece fiecare creator de arhiva poate sa revendice retrocedarea documentelor proprii. Solicitarea in sine nu este, asa cum se afirma, un “act de dreptate si de democratie”, deorece se scot din patrimoniul arhivistic national fonduri importante, fara de care nu se poate scrie o istorie stiintifica, intemeiata pe documente. Mentionez ca institutia Arhivelor Nationale a fost creata in epoca moderna, nu numai in Romania, dar si in Statele Unite ale Americii, Franta etc. Cred ca solutia nu este dezmembrarea Arhivelor Nationale, ci incheierea unor acorduri cu fiecare episcopie in parte, prin care aceasta institutie sa restituie sub forma de microfilne sau fotocopii (xeroxuri) documentele solicitate. Bisericile (episcopatele) pot obtine oricand copii de pe documente, astfel ca solicitarea lor ramane fara obiect.”

La randul sau, cunoscutul istoric Vasile Lechintan, ne-a remis urmatoarea opinie ferma, pe care o redam integral si la care subscriem in totalitate:

Demersul înalţilor prelaţi catolici în problema Arhivelor confesionale contravine realităţilor istorice româneşti

– Neţinând cont de noile realităţi istorice de după anul 1948, când comunităţi întregi româneşti au părăsit catolicismul şi generaţiile care au urmat nu şi-au mai pus problema întoarcerii la catolicism nici chiar în libertatea de după 1989,

(more…)

Contestatarii lui Larry Watts apără istoria şi memoria KGB. Agentul post-KGB Ivanciuc, conspirat, reconspirat, deconspirat, expirat. Tismaneanu, exilat de “documenti i fakti” pe centura istoriei. Varta a descoperit un nou document KGB


“Contestatarii lui Larry Watts apără istoria şi memoria KGB-ului”
Tismaneanu-KGB-davai-ceas-davai-traian
“Cei care contestă ansamblul acestei lucrări de foarte mare importanţă nu pot fi consideraţi nici istorici, nici cu preocupări ştiinţifice, în genere, ci, pur şi simplu, pioni din vasta agentură a serviciilor speciale sovietice rătăciţi printre realităţile zilelor noastre.” Interviu cu Gen. brg. (r) SRI Aurel I. Rogojan Domnule general, cum comentaţi obstinantul efort al […]

Agentul post-KGB Cornel Ivanciuc, conspirat in turnator, reconspirat, deconspirat, expirat
Cornel Ivanciuc si Mircea Toma turnatorii Catavencu KGB
Cornel Ivanciuc, alias “Balea Alexandru”, nume de cod “Sasha”, fostul sef al Departamentului de Investigatii de la „Academia Catavencu”, sustinea ca si-ar fi facut publica inca din 1995 colaborarea sa cu Securitatea, in revista de mic tiraj “22″ a Grupului pentru Dialog Social (GDS). Dupa Campania “Voci Curate” a Asociatiei Civic Media, in decembrie 2006 […]

Facebook Op-Eds: Larry Watts incoltit de-un labus cu parul cret. Tismaneanu, exilat de documente, fapte si istorie “pe centura” istoriografiei
Marele Anal Ist Bubico Tismaneanu
Lamentabilă reacţia clicii Tismăneanu et co. la adresa cărţii lui Larry Watts şi chiar mai neghioabă tentativa de manipulare. Watts nu şi-a propus nicio clipă şi nu a susţinut niciodată că lucrarea sa s-ar dori vreo replică la “raportul” din 2006.  Este vorba de o analiză, bazată […]

Istoricul Ion Varta a descoperit un nou document KGB: Executii in masa in teritoriile romanesti de la Est de Prut
Victims_of_Soviet_NKVD_in_Lvov_,June_1941
Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni continuă publicarea seriei de  cercetări efectuate de istoricul Ion Varta în arhivele recent desecretizate ale Republicii Moldova. Astfel istoricul aduce în atenţia celor interesaţi o listă a unui grup de persoane executate de către sovietici,  descoperită într-un dosar incomplet în arhiva fostului KGB al RSSM. Este vorba despre o listă […]

Ziaristi Online prezinta: Razboiul Secret. Larry Watts la Ion Cristoiu despre transeele nevazute dintre Moscova si Bucuresti. VIDEO. Corneliu Vlad despre confiscarea Romaniei libere. Analiza: Romanii transnistreni – zdrobiti si uitati


(I) Larry Watts despre Razboiul Secret – Moscova… de ZiaristiOnlineTV
Vizionati si partea a doua a emisiunii la Ziaristi Online

Cititi si

EXCLUSIV. Evenimentele din decembrie 1989 traite in redactia “Romaniei libere”. Cum a confiscat Petre Mihai Bacanu “ziarul revolutiei romane”

Petre Mihai Bacanu informator KGB in 1990Dupa câteva saptamâni, din modest sef de sectie dar redactor sef de facto, Bacanu a ajuns directorul titrat al ziarului, iar mai târziu avea sa se treaca pe frontispiciul ziarului si ca „fondator”. Fondator la un ziar care exista de prin 1943-1944 si pe care-l facusera de fapt comunistii Lucretiu Patrascanu, Grigore Preoteasa si altii!

Zdrobiţi şi uitaţi: Românii transnistreni – O analiza istorica de Cristian Negrea

Romani transnistreni refugiati dupa ocuparea NKVD-ista a Transnistriei

“Cui ne lăsaţi pe noi, moldovenii? De ce suntem rupţi din coasta Moldovei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului? Fraţii noştri! Nu ne lăsaţi, nu ne lepădaţi şi nu ne uitaţi! Şi dacă ne veţi uita, noi malul Nistrului îl vom săpa şi vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru!” – Toma Jalbă, reprezentant al românilor transnistreni la Congresul ostaşilor moldoveni din octombrie 1917

Ziaristi Online despre agenti sovietici si post-sovietici. Larry Watts si schreib-kampful lui Tismaneanu. CIA desecretizeaza Razboiul Rece

Introducere in sfanta simplitate a logicii: Larry Watts, in cartea sa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, cu trimitere la mii de documente clasate, dezvaluie identitatea mai multor agenti sovietici din Romania, activi atat inainte cat si dupa 1989. Drept urmare, din intreaga Romanie, istoricul american Larry Watts este atacat doar de Vladimir Tismaneanu – pe un portal infiintat cu sprijinul material al Retelei Soros – si de revista “22″, organul de presa al GDS, organizatie infiintata – cu sprijinul financiar al aceluiasi George Soros – de catre Andrei Plesu si Ion Iliescu impreuna cu Silviu Brucan, acasa la Ascanio Damian (*), cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, locatie unde s-au refugiat “revolutionarii” numiti in zilele loviturii de stat din decembrie 1989. Larry Watts, pe langa faptul ca este doctor in istorie, este si un expert in securitate, care in perioada anilor ’90 a avut mandat oficial din partea Statelor Unite ale Americii pentru a contribui la reformare principalelor servicii de informatii ale Romaniei. Un studiu al lui Larry Watts pe acesta tema este cuprins in revista CIA  Studies in Intelligence: VOL. 48, NO. 1, 2004 Unclassified Edition: Conflicting Paradigms, Dissimilar Contexts  Intelligence Reform in Europe’s Emerging Democracies by Larry L. Watts. Sa recapitulam: un specialist american in intelligence publica prima parte a unei carti-monument in care deconspira agenti sovietici pe banda si demanteleaza mecanismele KGB si GRU anti-Romania de dinainte de caderea lui Ceausescu, pregatind terenul stiintific pentru perioada 1989 si cea post-sovietica. Singurii care il ataca din intreaga Romanie sunt Tismaneanu si scribii GDS. Mai e nevoie de vreo explicatie?

Un tanar jurnalist observa cam acelasi lucru:

Larry Watts si schreib-kampful lui Tismaneanu

Vezi si CIA desecretizeaza Razboiul Rece. Noi documente puse pe masa istoricilor din arhivele Ronald Reagan – William Casey

CIA William J Casey - Ronald Reagan - Gorbaciov - Soviet Agents - Ziaristi Online

“Intelligence is about creating and adjusting stories; questions not asked or stories not imagined by policy are not likely to be developed by intelligence. Perfect accuracy should not be expected from intelligence when oftentimes policymaker focus is not in the right place and the right questions are not asked.”

Exclusiv Ziaristi Online: Umbra malefică a lui Tőkés László. Fiul colonelului post-mortem Aurel Agache il desfiinteaza pe pastorul imoral al bisericii reformate maghiare, “erou al revolutiei”, informator al Securitatii, agent al serviciilor secrete unguresti, schingiutor de sotie, amant celebru si vice presedinte orgiastic si orgasmatic al Parlamentului European

Portalul Ziaristi Online a primit din partea lui Dionisie Aurel Agache, fiul colonelului post-mortem Aurel Agache, ucis bestial de extremisti unguri in decembrie 1989, o sinteza asupra activitatilor imorale ale pseudo-pastorului bisericii reformate maghiare Laszlo Tokes, cunoscut si drept “erou al revolutiei”, informator al Securitatii, agent al serviciilor secrete unguresti, schingiuitor de sotie, amant celebru si vice-presedinte orgiastic al Parlamentului European. Multumim autorului, ne plecam in fata jertfei tatalui sau, din urma cu 22 de ani si ne rugam lui Dumnezeu sa-i dea putere sa-si duca pana la capat lupta in Justitie pentru dreptate si adevar, la Budapesta si Bucuresti, chiar si singur, asa cum e, fara absolut nici un sprijin din partea “statului roman”. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace tatal, martir roman in “Tinutul Secuiesc”!

Umbra malefică a lui Tőkés László și frecția la picior de lemn a ”mustrării scrise” primite de acest pastor imoral

de Dionisie Aurel Agache

Integral la Ziaristi Online

Cum a fost ucis colonelul post-mortem Aurel Agache de catre unii dintre fratii nostri unguri, in urma cu 22 de ani, in plin centrul orasului Targu Secuiesc. Agache fiul isi cauta si azi dreptatea, singur, la Budapesta. RAPORT DE CONSTATARE MEDICO-LEGALĂ (AUTOPSIE)

Un şobolan mort în gură

Maiorul Aurel Agache a fost bătut în continuare, deşi era prăbuşit la pământ şi nici măcar nu mai mişca. După ce au constatat că nu mai este în viaţă, agresorii nu s-au mulţumit cu ce „realizaseră” deja, ci i-au profanat trupul în cele mai sălbatice feluri. Într-un ochi i-a fost înfiptă o monedă, în celălalt emblema de la caschetă, iar în gură i-a fost pus un şobolan mort.

Colonelul Gavril Ardeleanu, şeful Inspectoratului de Miliţie Covasna în 1989, susţine că trupul profanat al maiorului Agache a rămas ore în şir întins pe asfalt, ca un trofeu pe care atacatorii ţineau să-l arate tuturor: „Un număr mare de persoane s-a postat în apropierea cadavrului, nepermiţând ridicarea acestuia. În jurul orelor 18.00 a fost organizat un marş în centrul oraşului, iar în timpul trecerii pe lângă cadavru multe persoane l-au scuipat şi lovit cu picioarele. După terminare marşului, când circulaţia pietonală s-a rărit, două persoane au luat cadavrul şi l-au dus la morga spitalului orăşenesc”.

În aceeaşi seară de 22 decembrie 1989, mai multe persoane necunoscute au pătruns în casa maiorului Agache, pe care au devastat-o, iar în final au vrut să o incendieze, dar au fost opriţi de vecinii ale căror case erau puse în pericol. Familia ofiţerului a reuşit să fugă la timp. Aurel Agache era căsătorit cu o femeie de etnie maghiară şi aveau împreună cinci copii.

Incompetenţa Justiţiei şi tupeul lui Ion Iliescu

Cu toate că a fost cel mai sălbatic dintre cele şase cazuri de linşaj înregistrate în zilele Revoluţiei în Harghita şi Covasna, în dosarul Agache s-au făcut cele mai puţine zile de închisoare. Cele cinci persoane identificate ca principali agresori ai ofiţerului Agache au fost trimise în judecată abia în 1997. A trebuit să mai treacă încă patru ani pentru o sentinţă definitivă şi aproape inutilă.

Justiţia din România nu doar că s-a chinuit 11 ani să condamne autorii unei crime odioase, dar n-a făcut prea mari eforturi nici pentru a-i împiedica să plece din ţară. Daniella Filip Orban, condamnată în 2001 la 7 ani de închisoare, n-a ispăşit nici măcar o zi, întrucât fugise, încă din 1992, în Ungaria, unde trăieşte şi astăzi ca profesoară la un liceu din Budapesta. Octavian Paizs, condamnat la 4 ani de închisoare, n-a ispăşit nicio zi întrucât a fugit în Ungaria, unde a şi murit în 2009. Konrad Janos a fost achitat de instanţa de fond şi apoi condamnat definitiv în 2001. El fugise în Ungaria imediat după Revoluţie şi n-a făcut nicio zi de puşcărie.

Anton Reiner şi Dezideriu Hejja sunt singurii care au stat în spatele gratiilor pentru uciderea maiorului Agache. Primul a primit 3 ani de închisoare, din care a executat doar jumătate, fiind eliberat condiţionat după un an şi şase luni. Apogeul nesimţirii cu care statul român a tratat familia Agache este atins în situaţia lui Hejja, condamnat la 4 ani de închisoare. Acesta a ieşit însă din puşcărie după mai puţin de un an, datorită lui Ion Iliescu, care, prin decretul semnat la 13 martie 2002 în calitate de preşedinte al României, l-a graţiat pe singurul criminal de la Târgu Secuiesc care mai era în închisoare.

Criminalii, apăraţi de Gyorgy Frunda

Dionise Agache, fiul maiorului ucis la Târgu Secuiesc, s-a luptat în ultimii 21 de ani cu toate absurdităţile statului român, scrie Adevarul intr-un articol comemorativ , din care citez aici pe larg. A făcut numeroase memorii către Palatul Cotroceni pentru a împiedica decretul de graţiere şi, neobţinând niciun rezultat, într-un final i-a returnat preşedintelui Iliescu diploma şi medalia de erou-martir primite post-mortem de maiorul Agache Aurel. „Ce a făcut Ion Iliescu este un abuz incalificabil. A fost presat de politicieni din UDMR, care s-au implicat trup şi suflet în acest caz. De altfel, cei cinci criminali au fost apăraţi în instanţă de senatorul Gyorgy Frunda, unul dintre liderii UDMR. El şi alţi lideri maghiari au dus o adevărată campanie de denigrare a tatălui meu, transformându-l într-un demon care omora oameni, viola femei şi care, în accepţiunea lor, şi-a meritat soarta. S-au folosit de drama noastră în scopuri politice”, afirmă Dionise Agache.

Acesta este la fel de scârbit şi de felul în care justiţia română a tratat cazul uciderii tatălui său. „Procesul a durat nepermis de mult. Am apelat la CEDO, care a  obligat statul român să ne plătească 25.000 de euro daune morale. În 2007 am forţat statul român să emită mandate europene de arestare pentru cei doi condamnaţi care trăiesc în Ungaria, iar statul maghiar a solicitat o copie certificată după întregul dosar. Românii noştri n-au fost capabili într-un an şi jumătate să facă o copie după un dosar. Nu au făcut nimic pentru a-i supune pedepsei pe cei doi condamnaţi aflaţi în Ungaria”, mai spune Agache, care si azi cauta dreptatea, singur, la Budapesta, fara absolut nici un ajutor din partea Ministerului de resort (MAI), al veteranilor din “structuri”, a “statului roman”.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe colonelul post-mortem Aurel Agache, martir roman in “Tinutul Secuiesc”!

DIRECŢIA  SANITARĂ JUD. COVASNA
LABORATORUL DE MEDICINĂ LEGALĂ
SF.GHEORGHE  Str. Stadionului nr. l.
Nr. 265/E din 28 decembrie 1989

RAPORT DE CONSTATARE MEDICO-LEGALĂ
(AUTOPSIE)

Subsemnatul, dr. Creţu Adrian, medic legist la Laboratorul de Medicină Legală al judeţului  Covasna, având în vedere adresa nr. 185/P/27 decembrie 1989 a Procuraturii Judeţene Covasna, am autopsiat azi 28.12.1989 cadavrul numitului AGACHE AUREL de 43 ani, domiciliat în oraşul Tg. Secuiesc, str. Păcii nr. 22, născut la data de 14 august 1946, decedat la data de 22 decembrie 1989 ora 12, şi am constatat următoarele :
CAUZELE MORŢII:
a) Cauza directă:  ŞOC TRAUMATIC ŞI HEMORAGIC.
b) Cauza intermediară: HEMOPERITONEU.
c) Cauza iniţială:  TRAUMATISM CRANIO-CEREBRAL ŞI ABDOMINAL
I.  ISTORIC.  Din datele de anchetă reiese că numitul a fost bătut şi traumatizat în oraşul Tg. Secuiesc, pe stradă, până a decedat pe loc.
II.  CONSTATĂRI LA AUTOPSIE.
A.  EXAMEN EXTERN.

(more…)

Bomba: Laszlo Tokes a fost judecat spre caterisire de catre Comisia Disciplinara a Protopopiatul Reformat de Bihor, pentru “adulter si lezarea demnitatii umane”. DOC EXCLUSIV Ziaristi Online

Dupa recentul scandal sexual public al “eroului revolutiei” Laszlo Tokes, publicat de noi sub titlul EXCLUSIV. Amanta lui Laszlo Tokes, pastor si vicepresedinte al PE: Prohaszka Rad Boroka, o sexy-asistenta mai tanara cu doar 22 de anisori. FOTO/VIDEO/DOC si anuntul adjunctului lui, Demeter Szilar, ca Laszlo Tokes da in judecata Libertatea si Ziaristi Online la Budapesta, Bucuresti si Bruxelles pentru “calomnie”, iata ca insesi instantele disciplinare ale cultului din care face parte ne dau dreptate in ce priveste relatiile de curvasareala ale pastorului reformat. Intr-un document transmis Ziaristi Online in exclusivitate de catre surse din Protopopiatul Reformat de Bihor se arata ca numitul Laszlo Tokes a fost judecat si sanctionat spre caterisire de catre Comisia Disciplinara a cultului reformat, pentru ca “a incalcat juramantul fagaduintei nuptiale” sifata de sotie si copii nu a avut un comportament cum era de asteptat din partea unui om si preot”. Concret, Comisia Disciplinara “il gaseste vinovat pe invinuitul Tokes Laszlo, preotul Parohiei Reformate Oradea-Olosig” in baza “art. 30 din Regulamentul disciplinar, Lit. a., prin care “se considera abatere disciplinara incalcarea cu intentie sau din neglijenta a obligatiilor stabilite de canoanele, regulamentele si legamintele bisericesti” – coroborat cu Lit. e. “orice fapta sau omisiune care aduce atingere credintei altora, sau bunelor moravuri, ori lezeaza demnitatea functiei bisericesti a celui investit”. Conform informatiilor noastre, mustrarea scrisa, insotita si de o amenda, este primul pas spre decizia de caterisire a fostului episcop, in prezent pastor si vicepresedinte al Parlamentului European. Prezentam mai jos, in exclusivitate, in format text, foto si PDF, documentul recent al Comisiei Disciplinare a Protopopiatul Reformat de Bihor, care ne confirma in totalitate asertiunile noastre privind amantlacurile extremistului maghiar Laszlo Tokes.

Traducere din limba maghiara

COMISIA DISCIPLINARA A PROTOPOPIATULUI REFORMAT DIN BIHOR

Stampila patrata a Oficiului Protopopesc Reformat Oradea
Intrat: 10. 10.2011
Nr. de inregistrare 230.

DECIZIE

(more…)

Echipa “nationala” de hochei a Romaniei trebuie desfiintata. Conducerea Federatiei “Nationale” de Hochei trebuie destituita pe loc. Apel al Asociatiei Civic Media: Romani, recastigati-va Statul!

“Statul contra statului”. Maghiarii din echipa “nationala” de hochei a României au intonat Imnul Ungariei!

Libertatea: La 15 zile de la incidentul teribil, căruia i-a căzut victimă Cosmin Marinescu, puştiul de 15 ani care a fost agresat şi umilit de colegii săi unguri de la lotul naţional de hochei, chiar de Ziua Naţională a României, extremistii msaghiari recidiveaza. La meciul de hochei Romania – Ungaria, “tricolorii” “romani” au cantat imnul Ungariei si al “Tinutului Secuiesc”

 

 

Civic Media face apel la romanii din institutiile “statului roman” sa recastige statul roman pentru romani si Romania

Apel formulat ieri, 17 decembrie 2011: Cazul recent, al tanarului hocheist Cosmin Marinescu, maltratat si batjocorit la Miercurea Ciuc, de Ziua Nationala a Romaniei, de catre colegii sai unguri, membri ai unei Federatii “Romane” de Hochei care flutura “drapelul” “Tinutului Secuiesc” si canta la manifestari sportive nationale si internationale “imnul” acestui “tinut independent”, in vazul lumii dar si al tuturor cadrelor SRI si MAI si al responsabililor administratiilor locale, care nu intreprind nici o masura, este revelator pentru stadiul actual al decaderii “statului roman”.

UDMR a pierdut primul atac asupra Arhivelor Nationale. Ce urmeaza si cine va stinge pusta dupa ce gulasul maghiar va exploda direct in fata tradatorilor de neam si tara din politica si structuri?

Colegii de la Spinul Bihorean, care au fost un adevarat varf de lance in campania pentru Salvarea Arhivelor Nationale din gheara maghiara, imi fac onoarea sa ma bage in seama, drept pentru care le multumesc. “UDMR a pierdut” – un articol de
Sorin Sotoc / Spinul Bihorean

Minuni se mai întâmplă! UDMR a pierdut o bătălie iar şantajul politic care a determinat trocul Uniunii cu Puterea, pentru promulgarea unui proiect de lege ce-ar fi dus la destrămarea Arhivelor Naţionale, prin retrocedarea unei bune părţi din fondul arhivistic naţional către bisericile maghiare, a căzut. Deocamdată…

Curtea Constituţională a României a respins proiectul de lege privind modificarea Legii Arhivelor Naţionale, ca fiind neconstituţional.   Decizia judecătorilor a survenit în urma contestaţiei unui grup de deputaţi ai Opoziţiei, oripilaţi că un astfel de proiect legislativ a putut fi adoptat de Camera Deputaţilor, devenită cameră decizională după ce legea a trecut de Senat. Înainte de a fi trimisă spre promulgare preşedintelui Traian Băsescu, legea a fost contestată la Curtea Constituţională a României printr-un document semnat de 116 deputaţi aparţinând coaliţiei parlamentare PSD–PNL.

Justiţia a decis

Curtea Constituţională a respins legea care, o dată intrată în vigoare, ar fi produs efecte ireparabile, prin crearea posibilităţii ca o bună parte din fondul arhivistic naţional să poată fi retrocedat în natură bisericilor care au creat acele documente. Cum, timp de peste 800 de ani, în Ardeal biserica suverană era cea maghiară, în speţă Biserica Romano-Catolică, cu putere absolută chiar şi peste voievod, este evident că retrocedarea ar fi favorizat bisericile maghiare care ar fi pus astfel mâna pe documente, de o valoare inestimabilă, care dovedesc continuitatea poporului român în spaţiul transilvan. „Curtea Constituţională, în unanimitate, a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996 este neconstituţională, întrucât a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului (…). Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru”, se arată în comunicatul remis în 7 decembrie de Curtea Constituţională.

Spinul a avut dreptate

Decizia judecătorilor Curţii Constituţionale nu vine decât să întărească ceea ce „Spinul” a relevat în articolele scrise pe marginea subiectului destrămării arhivelor naţionale. „Spinul” a tras un semnal de alarmă vizavi de neconstituţionalitatea acestui proiect legislativ, pentru că forma în care el a fost votat de Senat nu coincide cu cea adoptată de Camera Deputaţilor. Iar, completările operate în Cameră nu sunt de formă (care ar trebui ajute la funcţionalitatea aplicabilităţii legii), ci sunt modificări de fond. Adică, ele creează cu totul alt cadru legal decât cel votat în Senat. Deci, în mod firesc, după adăugirile operate în Camera Deputaţilor, acestea trebuiau revotate şi de Senat. Aceste adăugiri au fost operate la iniţiativa deputatului UDMR Márton Árpád-Francisc, cu complicitatea PDL, şi sunt exact cele care creează posibilitatea retrocedării arhivelor excelziastice către bisericile maghiare.

Nu s-a terminat! 

Jurnalistul Victor Roncea, editor al publicaţiei „ZiaristiOnline.Ro”, e de părere că lupta pentru păstrarea integrităţii Arhivelor Naţionale, în forma lor actuală, este departe de a se fi sfârşit. „Pentru mine personal, lupta pentru salvarea Arhivelor Naţionale de la dezintegrare şi izbânda de moment de la Curtea Constituţională a demonstrat încă o dată că cel ce luptă chiar şi singur, pentru adevăr, pentru trecutul, prezentul şi viitorului neamului său, va învinge, până la urmă, negreşit”, a declarat Roncea, în exclusivitate pentru „Spinul bihorean”. „A contat foarte mult coagularea rapidă a celor ce simt româneşte din mediile academice, universitare, jurnalistice, dar şi a românilor care se simt trădaţi de clasa politică şi au simţit nevoia solidarizării prin acest simplu dar atât de important gest: o semnătură. O semnatură care, în condiţiile actuale, te expune unor riscuri. Există o mafie anti-românescă foarte bine conturată. Să nu ne amăgim! Arhivele au scăpat de la destrămare momentan. Repet; mă aştept la o nouă tentativă de asasinare a lor în Parlament, dar ele ramân oricum strânse într-o gheară maghiara dar nu numai, dacă observăm că la conducerea instituţiei în cauză se afla doi anti-români: sectantul Dorin Dobrincu, prepusul lui Volodea Tismăneanu şi un anti-ortodox declarat, şi aghiotantul lui, ungurul Nagy Mihály Zoltán. Este bine de luat aminte la faptul ca principalele instituţii naţionale care implică Arhivele Naţionale – poate cel mai important patrimoniu al României – sunt căpuşate de o minoritate de câteva procente din populaţia României. În faţa politicii maghiare agresive de infiltrare, ocupare şi acaparare a instituţiilor Statului Român pare să nu mai stea nimeni şi nimic. Iată că s-a ridicat o mână de români, de la urmaşii căpitanului Avram Iancu, la cei ai lui Ştefan şi Ţepeş, care le-au pus capacul în cap, pe oala lăsată să fiarbă la foc mic de peste 20 de ani, de către o clasă politică, aşa cum am spus, de-a dreptul trădătoare. Să vedem cum se vor simţi trădătorii de neam şi ţară când le va exploda direct în faţă gulaşul maghiar. Iar trebuie să venim noi să stingem focul, după vorba lui Petre Ţuţea (foto): „Cu ungurii nu putem avea probleme militare: dacă dăm drumul la toţi caii din Ardeal, fără călăreţi, în două ceasuri se pişă în Budapesta”.

„Spinul bihorean” a fost singura publicaţie din Bihor şi una dintre puţinele din România care a tranşat problema revizuirii şi modificării Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996. Criticile opoziţiei parlamentare s-au pliat pe o iniţiativă la care au raliat oameni de cultură, jurnalişti, asociaţii civice şi sindicale, români din ţară şi diasporă, coalizaţi într-un demers fără precedent în isoria României, demascând că această lege aduce atingere chiar siguranţei naţionale. Iniţiativa s-a concretizat, iniţial, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu, căruia i se cerea să nu promulge legea „restituirii arhivelor confesionale către creatorul lor”, pentru salvarea Arhivelor Naţionale. Acum, prin intervenţia Curţii Constituţionale, Traian Băsescu a fost salvat de la o posibilă mare dilemă: să decidă dacă destrămarea Arhivelor Naţionale e în favoarea Statului Român şi să promulge legea, ori să nu o promulge, trădând astfel interesele de moment ale PDL, partidul ce l-a promovat preşedinte.    

Pretenţiile UDMR

Proiectul pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996 a fost iniţiat de UDMR, care a propus, la articolul 19, un amendament ce prevede că „documentele care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României odată intrate, potrivit legii, în depozitele Arhivelor Naţionale şi/sau ale serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale, nu mai pot fi retrase din administrarea acestora, cu excepţia celor predate în custodie sau preluate în mod abuziv de la cultele religioase”, menţionează Mediafax.

Victoria normalităţii

„Era normal să fie aşa!”, a declarat pentru „Spinul” depuatul PNL Bihor Lucia Varga. „Proprietatea românilor este prioritară pentru liberali. Oamenii politici trebuie să înţeleagă că ei reprezintă interesele cetăţenilor, iar dacă cetăţenii vin şi ei în susţinerea oamenilor politici, aceasta este o acţiune salutară şi normală în democraţie.

Vizavi de modul în care PDL acceptă şantajul politic al UDMR şi susţine iniţiativele acesteia, nu Uniunea este de vină, ci doar PDL”, crede Lucia Varga.

Spinul.Ro

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova