Patriarhul Teoctist, personalitate remarcabilă a Bisericii Ortodoxe Române, a trecut la cele veşnice în 30 iulie 2007. Astăzi s-a săvârşit pomenirea lui în Bisericile României. Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Publicăm aici 12 citate care ne reamintesc de chipul luminos, vorba blândă și sufletul cald al Patriarhului Teoctist, transmise de Basilica şi Roncea.Ro:
În altarul Catedralei Mântuirii Neamului, de pe Dealul Arsenalului, trebuie să vedem şi voinţa divină ca acolo să fie altarul răscumpărător şi veşnic aducător aminte al celor care au suferit, atât în timpul comunismului, dar şi în zilele noastre. Sunt sigur că, având sprijinul şi ajutorul credincioşilor, cred că Dumnezeu ne va ajuta să ridicăm Catedrala cât mai curând: o catedrală pentru România! – Integral la Părintele Patriarh Teoctist (7 Februarie 1915 – 30 Iulie 2007). Un interviu de Victor Roncea din 2006
De multe ori nu tot ce doreşti să faci îţi este de folos! Este mai bine să laşi ca voia lui Dumnezeu să se împlinească cu răbdare şi cu înţelegere în viaţă.
Ortodoxia nu înstrăinează oamenii între ei, ci îi adună pe făgaşul învăţăturii Mântuitorului Hristos, a Sfinţilor Apostoli şi Părinti.
A stărui în dreapta credinţă şi în dreapta făptuire, cu orice preţ, rămane, aşadar, condiţia de neclintit a dobândirii vieţii celei adevărate şi a împărtaşirii din roadele Jertfei şi Învierii lui Hristos.
În Sfânta Liturghie ne dăruim lui Dumnezeu pe noi înşine, viaţa noastră şi întreaga lume, răspunzând astfel dorinţei de comuniune, de împărtăşire a lui Hristos cu noi.
A crede în Hristos înseamnă astăzi a te simţi responsabil în toate, pentru toate şi pentru toţi, înseamnă a fi gata de a “mărturisi”, în orice împrejurări, “pentru adevăr”, arătând lumii prin această că ai înţeles cu adevărat de ce S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu pentru noi: anume, pentru a face cu putinţă că firea noastră umană, cea căzută şi pătimaşă, să iasă de sub puterea păcatului şi a morţii, primind ca dar al iubirii dumnezeieşti preschimbarea ei, prin harul divin cel necreat, şi învrednicirea ei de Împărăţia Cerurilor.
Egoismul şi lăcomia înseamnă desfigurarea spirituală a omului, stagnare şi închidere păcătoasă în sine, refuzul de a parcurge prin iubire de Dumnezeu şi de semeni calea către mântuire, calea către semeni.
Cel ce biruieşte egoismul îşi întoarce privirea spre Iisus şi spre aproapele său. Astfel, viaţa sa nu va mai fi umbrită de tristeţe, descurajare sau lipsă de iubire, el va fi într-o necontenită căutare a oricărui prilej prin care să fie adusă, întru bucurie, laudă Mântuitorului său şi, totodată, să fie înlesnită mântuirea celorlalţi prin împreună-purtarea sarcinilor lor.
Împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos, devenim fii ai Tatălui Ceresc, martori ai Lui în faţa lumii în care trăim: în familiile noastre, la locul nostru de muncă, şi oriunde am întâlni vreun semen din orice colţ al pământului, să-l îmbrăţişăm cu dragostea şi cu dorul lui Hristos.
Numai în măsura în care iubim şi simţim lipsa celuilalt, ne este dor de el. Cine nu-l doreşte pe celălalt este lipsit de iubirea izvorâtă din Dumnezeu şi se înstrăinează.
Egoismul şi bucuria sunt, este adevărat, de neîmpăcat. Căci cel dintâi se hrăneşte din seva patimilor omului care nu mai vrea să ştie decât de el însuşi, în timp ce bucuria se naşte din iubirea care, altoită pe iubirea lui Hristos, vrea să ştie de Dumnezeu şi de aproapele, care trebuie ajutat atât material cât şi spiritual.
Conştientizarea valorii reale a persoanei umane presupune şi convingerea că drepturile fundamentale ale omului îsi au sursa supremă tot în învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos.
Sunt recunoscator, in primul rand, Bunului Dumnezeu, care mi-a daruit viata aceasta. De copil am invatat, de la vatra si intelepciunea parintilor mei – sfinti pururea pentru mine -, o data cu insemnatatea chemarii clopotului la slujbele Bisericii, pastrarea randuielilor ei si ca trebuie sa multumesc lui Dumnezeu si pentru darul vietii.
Era greu pentru ei, caci eram zece copii, cu ei 12, in anii 1915, cand am venit eu pe lume, in plina pregatire pentru razboi. Dar nu am auzit de la ei decat cuvinte de incurajare, de nadejde in Dumnezeu. Nu asteptau ajutoare din nici o parte, nu asteptau sa primeasca ceva fara munca, daruri sau drepturi. Tatal meu si mama mea purtau ei insisi de grija gospodariei si nu le lipsea nimic. Si nu posedau altceva decat acea gospodarioara foarte modesta pe care o mai vad astazi, cand merg spre sat, de la Iasi spre Stefanesti, pe malul Prutului sau spre Husi, unde mai sunt inca sate cu gospodarii, cu case acoperite cu stuf, ca aceea pe care ochii mei au vazut-o o data cu lumina zilei.
Ce valori nepretuite, morale, se cultivau intr-o asemenea familie! Nu se auzeau minciuni, vorbe desarte despre vecini sau despre altii. Ci, dimpotriva, numai lucruri frumoase. Pot sa spun cata insemnatate avea respectul pentru semeni. Cel putin doi din familie trebuia sa fie in fiecare sarbatoare si duminica la biserica. Acestia doi mergeau la biserica pregatiti si aduceau acasa anafura, daruri ale Duhului Sfant din sfintenia Bisericii, aduceau binecuvantare, aduceau cuvant ziditor de bucurie. Aceasta este comuniunea, una dintre frumusetile Ortodoxiei, ale romanilor, ale familiei romanesti.
Prea Fericitul si vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu, care a avut numele de botez Toader Arăpaşu, s-a născut pe 7 februarie 1915 în satul Tocileni, comuna Stăuceni de langa Botosani, fiind al zecelea din cei unsprezece copii ai soţilor Dumitru şi Marghioala Arăpaşu. El a urmat şcoala primară din satul natal, după care, la vârsta de 13 ani, a devenit monah, intrând ca frate, la Schitul Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani. A fost Intâistătătorul Bisericii Ortodoxe Romane timp de 21 de ani, trecând la cele veşnice în 30 iulie 2007, la vârsta de 92 de ani.
Familia si consatenii sai din Tocileni lucreaza zilele acestea la definitivarea unui muzeu dedicat Patriarhului. Primarul comunei Stauceni, Mihai Chihaia, a solicitat Patriarhiei Romane sa transfere bunurile personale ale patriarhului Teoctist in casa memoriala a acestuia, reconstruita in localitatea sa natala. “Avem promisiunea ca bunurile care au fost proprietate personala a patriarhului vor ajunge la Stauceni. Vrem ca de obiectele Prea Fericitului Parinte sa se bucure toata lumea”, a declarat Mihai Chihaia, citat de CrestinOrtodox.Ro. Duminica aceasta a avut loc un Parastas in satul natal al Patriarhului, informeaza Doxologia, urmasii Patriarhului din Tocileni asteaptand cu nerabdare deschiderea Muzeului, cat de curand, in prezenta IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.
Sâmbătă, 27 Iulie 2013, la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, doctorul cel fără de arginţi, într-o atmosferă foarte emoţionantă, s-a săvârşit, în mijlocul a mai mult de 5000 de închinători, pomenirea a 40 de zile de la trecerea din viaţa aceasta a Părintelui Justin Pârvu, informeaza portalul Manastirii Petru Voda.
“La vale”, maicile au reusit sa amenajeze un Muzeu in chilia Parintelui Justin, dupa cum publica site-ul Manastirea Paltin.
Inregistrarea Audio a Predicilor IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei: PetruVoda.Ro
Tot astazi a avut loc, la Catedrala Patriarhala, o slujba de pomenire pentru Prea Fericitul Parinte Teoctist, regretatul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, la sase ani de la trecerea sa la cele vesnice, oficiata de PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, transmite Basilica.
Dumnezeu sa-i pomeneasca in Imparatia Cerurilor! Vesnica lor pomenire!
“Ce atâta frică de moarte? De câte ori n-am murit până acum? M-au ţinut 14 ani în închisoare numai în zarcă la Aiud. Regim de exterminare. Greu, foarte greu. Ca să mori, să nu-ţi dea să mănânci şi te şi dezbrăca, că iarna te băga la zarca, să mori de frig. În trei zile după socoteala lor, verificat mureai. Eu n-am murit. Mai mi-au dat 5, a mai durat, n-am murit, mi-au dat 7 – n-am murit. N-a vrut Dumnezeu.” – Extras dintr-un interviu inedit cu Parintele Arsenie Papacioc al revistei Atitudini. Cititi Scurta autobiografie a Parintelui Arhimandrit Arsenie Papacioc
“Nu vă cer nimic decât să staţi în picioare. – O să stăm drepţi, cât putem.
– Putem. Marea greşeală e că nu vrei, nu că nu poţi. Strigă la Hristos! Te aşteaptă! Iar Maica Domnului e foarte supărată pe cei care nu-i cer nimic. Să ştiţi să muriţi, să ştiţi să înviaţi în fiecare zi! Ultimul meu cuvânt.” Convorbire cu Parintele Arsenie Papacioc
Sfântul Părinte Arsenie Papacioc despre sfantul Ilie Lacatusu, plecat la Ceruri in urma cu 30 de ani, la 22 iulie: „Eu am fost cercetat dacă să îl canonizeze pe Ștefan cel Mare. A venit un arhiereu la mine. N-am fost de aceeași părere. Mai repede sunt pentru părintele Ilie Lăcătușu pentru că sunt niște semne de la Dumnezeu: are mireasmă și este neputrezit… Trebuie să atrageţi atenţia Patriarhatului. Trebuie să miște cineva, dar este mai greu să îl sanctifice. Pentru că cel mai evident lucru, de nediscutat, este că nu a putrezit și că are mireasmă… A rămas toată lumea cu această credinţă (că părintele este sfânt). Dispuneţi, eventual, o canonizare…”. via Apologeticum
Sambata aceasta, la Manastirea Petru Voda cat si in bisericile, schiturile si manastirile din tara si din lumea ortodoxa, de la Sfantul Munte la Tara Sfanta, urmeaza sa aiba loc Pomenirea de 40 de zile a Părintelui nostru Justin Pârvu – 27 Iulie 2013 si pentru ca pe 30 iulie se vor implini sase ani de la trecerea la Domnul a Parintelui Patriarh Teoctist, tot sambata, dupa Sfanta Liturghie, va avea loc la Patriarhie o slujba de pomenire pentru Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane. Toti cei de mai sus au facut parte sau au fost “invinuiti” ca au avut legaturi cu Miscarea Legionara, cei trei sfinti parinti patimind ani grei de inchisoare pentru crezul lor si dragostea de poporul roman. Vedeti mai jos ce parere are Parintele Arsenie despre jertfa lor si canonizarea Sfintilor Inchisorilor:
“Bun, blând, atent”, aşa îl caracterizează cei mulţi pe Părintele Patriarh Teoctist. Inteligent, impozant şi simplu, iubit de oamenii simpli şi iubitor de oameni simpli, slugă a lor şi a lui Dumnezeu, el a ştiut întotdeauna să stea drept şi hotărât în calea distrugerilor politicianiste, nu a cedat nimic atunci când a fost vorba de fundamentele ortodoxiei, de unitatea bisericii ortodoxe române sau de cea a neamului românesc.
Începând din după amiaza zilei de 22.12.1989, asupra unităţilor militare din municipiu s-a dezlănţuit un intens război psihologic. Au fost transmise numeroase informaţii false şi zvonuri alarmante care au determinat instaurarea unei stări de derută, confuzie şi nesiguranţă.
Pot să anunţ aici, cu ceva întîrziere, că am cîştigat procesele pe care mi le-a intentat (ce aberaţie !) CNSAS, atît la Curtea de Apel Bucureşti, cît şi la Înalta Curte. Adică, dragi tovarăşi, NU AM COLABORAT CU SECURITATEA. Dar vă previn, prieteni, de-acum încolo nu vă mai promit nimic.
Trebuie sa stiti ca mult laudatul si traficatul sectant Dorin Dobrincu, protejatul lui Basescu, Tismaneanu si Boc, este nimeni altul decat autorului Capitolului ticalos din Raportul Tismaneanu dedicat Bisericii Ortodoxe Romane, capitol care a jignit grav credinciosii ortodocsi din Romania si memoria miilor de jertfe ale martirilor din lagare si inchisori, din transeele razboiului sfant antibolsevic si din rezistenta armata anticomunista, cea mai indelungata din intreg spatiul rasaritean. La vremea lansarii Raportului la fel de ticalos ca si Capitoulul in care Biserica devenea, din nou, o tinta, ca pe vremea comunistilor, Patriarhia Romana si regretatul Patriarh Teoctist au replicat ferm, considerand “opera” lui Dobrincu drept “o abordare inacceptabila si neconforma cu adevarul istoric”. Prea Fericitul Patriarh Teoctist a anuntat la vremea aceea crearea unui Raport propriu asupra perioadei comuniste. Desi acesta a fost eleborat de istorici docti si independenti, moartea sa subita si inca neelucidata a facut ca Raportul BOR sa nu mai fie publicat de succesorul sau. Spre stiinta neinformatului presedinte suspendat si a opiniei publice romanesti republicam aici pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de “abordarea nestiintiifica” a mult prea protejatilor lui Basescu, Tismaneanu si Dobrincu. Ca sa voteze toata lumea, duminica, in cunostinta de cauza.
Pozitia Bisericii Ortodoxe Romane fata de Raportul Tismaneanu
COMUNICAT DE PRESA
Fara ura si partinire
Patriarhia Romana apreciaza demersul intreprins de autoritile de stat pentru condamnarea regimului comunist din Romania, act pe care Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a facut in Cuvantul pastoral din 4 ianuarie 1990 in care condamna acelasi regim opresiv in dimensiunile sale cele mai tenebroase.
Jertfa miilor de clerici si credinciosi ortodocsi in temnitele comuniste conduce la concluzia unei rezistente din interior a Bisericii Ortodoxe Romane inca de la instaurarea regimului comunist in Romania. Mai mult, asa cum rezulta din documentele fostei securitati, la sfarsitul celui de-al saselea deceniu al secolului trecut, Biserica Ortodoxa Romana – in frunte cu “patriarhul Justinian si armata neagra a calugarilor si calugaritelor” – era considerata ca fiind dusmanul principal al regimului.
Din pacate, in capitolul “Regimul comunist si cultele religioase” din Raportul intocmit de comisia Tismaneanu constatam cu surprindere o abordare nestiintifica – renuntandu-se la principiul “fara ura si partinire”, fundamental pentru o cercetare istorica – si tendentioasa, formularea unor concluzii distorsionate si aprecieri care depasesc contextul temei studiate privind situatia Bisericii Ortodoxe Romane.
Acest fapt a produs nedumerire in randurile clerului si credinciosilor ortodocsi, precum si ale unor istorici cu autoritate stiintifica, inclusiv membri ai Academiei Romane. Autorii capitolului respectiv au preferat sa utilizeze ca principala sursa de inspiratie anumite lucrari controversate inca din momentul aparitiei lor, in detrimentul celor realizate de institute de cercetare si de istorici consacrati in urma studierii in arhivele fostei securitati.
Patriarhia Romana considera o astfel de abordare intr-un document oficial drept inacceptabila si neconforma cu adevarul istoric. In consecinta, propune infiintarea unei comisii de istorici care sa studieze situatia Bisericii Ortodoxe Romane in perioada regimului comunist in vederea realizarii unui studiu complet si obiectiv pe aceasta tema.
BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE
Nr. 5205/20 decembrie 2006
Biserica Ortodoxa Romana: “Ar fi regretabil daca Raportul Tismaneanu ar fi publicat in forma actuala”
Parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane afirma ca prezentarea facuta Bisericii Ortodoxe in Raportul amintit este o mistificare a adevarului. Biserica si-a creat o Comisie speciala pentru adevarul istoric
Sfantul Sinod a decis in timpul reuniunii desfasurate pe 12 si 13 februarie infiintarea unei Comisii de studiu pentru cercetarea situatiei Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) in perioada regimului comunist. La ce va folosi concret aceasta comisie?
Aceasta Comisie de studiu are un scop foarte precis, si anume realizarea unui studiu obiectiv pe aceasta tema. Trebuie sa precizam ca este vorba de o Comisie formata din tineri cercetatori in domeniu, care vor desfasura o activitate stiintifica de cercetare istorica pe o perioada de aproximativ trei ani de zile, pe baza biobliografiei existente, a izvoarelor si surselor arhivistice laice si confesionale. Pentru intelegerea acestei perioade negre din istoria poporului nostru Comisia de studiu va analiza si cateva teme preliminarii care vizeaza situatia BOR in prima jumatate a secolului XX, urmand ca substanta acestui studiu sa o reprezinte perioada regimului comunist, incepand cu anul 1944 si terminand cu anul 1990.
Patriarhia a contestat capitolul referitor la BOR din Raportul Tismaneanu. Aceasta Comisie are drept rol si rectificarea acestui capitol? Ce aveti de gand sa faceti in privinta prezentarii facute BOR in perioda comunista in raportul Tismaneanu?
In mod firesc, din studiul acestei comisii va rezulta si raspunsul pe care Biserica il va da acelui capitol din raportul Tismaneanu, care a fost contestat nu doar de reprezentantii Bisericii, ci si de istorici de prestigiu din tara noastra. Pentru ca autorii acelui capitol nu fac altceva decat sa incerce sa minimalizeze suferinta Bisericii Ortodoxe Romane in perioada regimului comunist si, mai mult decat atat, sa formuleze numeroase opinii care sunt in flagranta contradictie cu realitatea, altele avand o anumita culpa penala; iar pe de alta parte se prezinta intr-un mod distorsionat felul in care Biserica a incercat sa reziste in fata persecutiilor venite din partea regimului comunist. Pe de o parte, a existat o presiune infernala pe care regimul, prin Securitate, a exercitat-o asupra cultelor in general si asupra BOR in special, ca si biserica majoritara in tara noastra, pe de alta parte existand rezistenta din interior a Bisericii. In alta ordine de idei, au fost prea multe neadevaruri formulate in ultimii ani, unele dintre ele iresponsabile, si care niciodata nu au fost probate. Acest studiu nu urmareste decat descoperirea adevarului si prezentarea adevarata a situatiei Bisericii in perioada comunista. De aceea, la finalul cercetarii, studiul va fi supus recenzarii unui for stiintific, format din istorici de prestigiu, dar si din alti experti ai perioadei regimului comunist.
Ati avut vreo discutie cu Administratia Prezidentiala privind capitolul la care am facut referire si posibilitatea ca acest Raport sa fie publicat in versiunea actuala? Si cum credeti ca ar putea fi afectata Biserica in cazul in care Raportul va fi publicat in forma actuala?
Ar fi regretabil daca Raportul Tismaneanu ar fi publicat in forma actuala. Capitolul la care ne-am referit nu reprezinta altceva decat o mistificare a adevarului, iar pe de alta parte, in urma reactiei Patriarhiei Romane, din 20 decembrie, la doua zile de la citirea in Parlament a raportului, dl Tismaneanu a precizat in mod explicit ca asteapta propuneri de imbunatatire a acestui Raport si, in mod firesc, suntem siguri ca domnia sa va tine cont de precizarile facute de istoricii BOR.
Interviu realizat de Victor Roncea
Un capitol ticalos – Biserica tinta
Comisia Tismaneanu a dat dovada de rea-vointa, ignoranta si manipulare, punand la zid Biserica Ortodoxa Romana * Ca sa-si atinga scopurile, autorii raportului au renuntat la obiectivitate pentru a vana doar compromisurile ierarhilor ortodocsi, in special ale patriarhilor * Un moment istoric precum cel in care PF Teoctist l-a sfidat pe Ceausescu, vizitandu-l pe Papa Ioan Paul al II-lea (foto), in ianuarie 1989, este uitat * Dimensiunea prigoanei dezlantuite de regimul comunist asupra Bisericii nationale este trecuta cu vederea * Raportul nu spune un cuvant despre preotii ortodocsi omorati in bataie la ancheta sau executati la Jilava prin sentinta judecatoreasca * “Expertii” folosesc cu ignoranta sintagma “disidenta religioasa”, fara a baga de seama ca semnifica erezie, si nu impotrivire politica, asa cum au vrut sa scrie * Reaua-vointa merge pana intr-acolo, incat cel mai mare teolog ortodox al secolului XX, Dumitru Staniloae, este evaluat drept un “recuperat”, autor de “lucrari penibile”
Capitolul “Regimul comunist si cultele religioase” din Raportul Tismaneanu arata reaua-vointa, ignoranta si manipularea de care au dat dovada “expertii” comisieiprezidentiale pentru a pune la zid Biserica Ortodoxa Romana.
In nr. 12/2006 al revistei “Dosarele istoriei”, profesorul Florin Constantiniu formuleaza o observatie remarcabila: “Comisia Tismaneanu” s-a nascut dintr-o “necesitate politica”, nu stiintifica… Citit in aceasta cheie, capitolul “Regimul comunist si cultele religioase” (pp. 446-471) devine cu atat mai relevant in ticalosia sa.
„După dealuri“, în regia lui Cristian Mungiu – filmul care ar putea aduce anul acesta al doilea Palme d’Or pentru lungmetraj României premiat la Cannes pentru interpretare feminina si scenariu, premiu acordat lui Cristian Mungiu, este inspirat din romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran, „Spovedanie la Tanacu” şi „Cartea Judecătorilor”, conform informaţiei publicate pe site-ul oficial al Casei de producţie Mobra Film. După dealuri este „aproape o ecranizare”, completează scriitoarea, într-un interviu acordat în exclusivitate publicaţiei Cinemagia.
Iata ce ne mai spune Tatiana Niculescu Bran in interviul cu pricina:
„Succesiunea scenelor urmează cu fidelitate desfăşurarea evenimentelor din ‘Spovedanie la Tanacu’, iar al doilea roman şi filmul documentar – făcut de autoare – au fost folosite pentru informaţii de background şi psihologia personajelor”, declară Tatiana Niculescu Bran.
“Ce-mi lipseşte mie în film, poate, e ceea ce nu mi-a lipsit în piesa lui Andrei Şerban, dramatizare a ‘Spovedaniei la Tanacu’, anume ‘un dincolo’, o dimensiune spirituală”, spune Tatiana Niculescu Bran.
Dincolo de dealuri se apropie de o ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”. Dar de ce nu este întru totul o ecranizare, explică pentru Cinemagia scriitoarea însăşi: „Personajele și locurile se numesc altfel, iar biografia personajelor nu e urmărită în detaliu. Replicile lor sunt, în mare, altele, păstrând sensul celor din “Spovedanie…” Scene pe care eu le-am reconstituit în carte din documente, mărturii şi interviuri, sunt refăcute în film în limbajul imaginii și cu privirea fină din spatele camerei, care îi e caracteristică lui Cristi Mungiu. Pe de alta parte, există detalii vizuale ori replici preluate ca atare. De pildă, când m-am dus să vorbesc cu doctorul de la Psihiatrie, el avea în cabinet – şi asta m-a amuzat la vremea respectivă, şi apare şi în piesa de teatru – o icoană de carton cu Maica Domnului, şi o reproducere, tot pe carton, a Monei Lisa. Regăsim decorul într-una dintre scenele filmului. Pe urmă, în carte dau detalii de interioare, chilia, curtea, biserica, paraclisul, care au fost folosite cu mare dibăcie în reconstituirea lumii personajelor din film. Dar de ce zic că e aproape o ecranizare? Fiindcă filmul urmează firul epic al cărţii, pas cu pas, dupa cum urmează şi principalele linii biografice ale personajelor; urmează scene pe care eu le-am presupus şi reconstituit în carte. Spune, în limbaj cinematografic, aceeaşi poveste…”
„Filmul urmează cartea, în sensul că este despre bune intenţii care duc la un rezultat dezastruos. Este o neînţelegere generală a celuilalt, care e diferit, şi rezultatul final este moartea cuiva”, concluzionează T. Niculescu Bran.
Multe cereri de ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”
Modul în care a fost scris scenariul lui După dealuri a făcut-o pe scriitoare să accepte colaborarea cu Cristian Mungiu, anterior ea refuzând mai multe propuneri de aducere pe ecran a poveştii. Romanul „Spovedanie la Tanacu”, dramatizat de autoare, a devenit în 2007 piesa de teatru cu titlu omonim, în regia lui Andrei Şerban, şi în 2008, un film documentar – Cazul Tanacu – realizat de Tatiana Niculescu Bran, Ionuţ Teianu şi Mirel Bran. Se pare că primul care a avut intuiţia că această carte e un film a fost Andrei Şerban. După ce a citit cartea, i-a scris autoarei că ar vrea să facă pe baza romanului primul lui film, dar ulterior a optat pentru un spectacol de teatru.
Aproape în acelaşi timp, Lucian Pintilie a vrut să facă o ecranizare a cărții, dar Tatiana Niculescu Bran a declinat oferta, din cauza diferențelor de viziune asupra scenariului. Apoi Radu Gabrea a vrut să facă filmul, după care Corneliu Porumboiu a cochetat cu ideea.
Singurul regizor cu care scriitoarea spune că a colaborat foarte bine este Andrei Şerban, pentru că el a avut viziunea cea mai apropiată de adevăr. Aşa s-a născut piesa de teatru care a avut premiera la New York în 2007, cu titlul Deadly Confession, a fost apoi jucată la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Paris şi Lodz, în Polonia. În 2011, Tatiana Niculescu Bran era contactată de Cristian Mungiu.
„Scenariul lui Cristian Mungiu mi-a plăcut imediat. Era bine scris, cu mult talent, urmărea firul epic din ‘Spovedanie la Tanacu’. Descurajasem tentative anterioare cu sentimentul că nu aveau nicio legătură cu ce scrisesem eu, cu versiunea faptelor la care ajunsesem după aproape trei ani de documentare”.
Cum a ajuns Mungiu sa faca filmul:
În 2007, la New York, Cristian Mungiu îşi promova filmul „4,3,2″, după succesul de la Cannes, unde filmul luase Palme d’Or.
Andrei Şerban l-a invitat la repetiţiile piesei de teatru ‘Spovedanie la Tanacu’. Tatiana Niculescu Bran se afla şi ea acolo, pentru că dramatizase textul cărţii şi juca propriul rol.
Aşa lua Cristian Mungiu contact cu povestea – altfel decât o citise toată lumea din ziare… Mungiu a asistat la una dintre repetiţii şi a vorbit cu Andrei Şerban despre caz, despre piesă, despre cum s-ar putea face film.
Regizorul şi scriitoarea s-au reîntâlnit în toamna lui 2011, când Cristian Mungiu se pregătea să depună scenariul la concursul organizat de CNC.
Nota mea, VR: Nimeni nu l-a intrebat niciodata pe parintele Daniel Corogeanu daca este de acord sa ii fie jucata drama, cu interpretari “artistice” anticrestine, pe scene de teatru sau in filme de prost gust. Nici Tatiana Niculescu Bran, nici Andrei Serban, nici Cristian Mungiu.
July 27th, 2019 
VR 
Posted in 
Tags: 
