Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti s-a intrunit astazi, din nou, pentru a analiza plagiatul lui Victor Ponta. Foarte bine! Dar cu cine? La cererea publicului (re)semnalam frauda rectorului UB, care ar trebui cercetata si sanctionata de aceeasi Comisie de Etica din care face parte chiar el (!):
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News 
Tags: A. P. Iliescu, activistul, Agricultura Socialista, alex stefanescu, andrei plesu, Badislav, Basescu, berlin, brucan, caderea, Caietul albastru, calea regala, Cartarescu, cartea alba a securitatii, Casa Pionierilor, Casa Pionierilor Buftea, CC, Ceausescu, Cenaclul de luni, Cercetări filosofice, Cinci limbrici ai mintii - Manolescu Plesu Patapievici Liiceanu Cartarescu, cioran, CNATDCU, CNSAS, Colegiul Noua Europa, Comisia de Etica, Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti, Constantin Barbu, Constantin Cartarescu, Constantin Noica, convingeri comuniste, CV, Despre Tragic, Dilema, dimitrie cantemir, Doctor Honoris Causa, doctor inchipuit, doctorat, dottore, dr, Dumitru Mircea, editura humanitas, Editura LiterNet, Facultatea de Filosofie, faruri vitrine fotografii, FSN, GDS, GDS - noul komintern, Herta Muller, Humanitas, ICR, iliescu-kgb, impostor si plagiator, Informatia Bucurestiului, Institutul pentru Studii Avansate - Wissenschaftskolleg zu Berlin, Ion Vitner, KGB, Laurence Sterne, Liiceanu, Liiceanu - Liigheanu - Liicheanu, Liiceanu impostor si profitor, Liicheanu, Liigheanu, Ludwig Wittgenstein, M. Flonta, MAE, Mang, manolescu, Maria Badislav Cartarescu, Mihai Eminescu, mircea cartarescu, Mircea Dumitru, NEC, Neo-Komintern, neo-kominternul, New Europe College, nicolae manolescu, nobel, Noica, Nostos, Observatorul cultural, Ovid S Crohmalniceanu, Paltinis, Pamfletul Negru, Patapievici, Paul Cornea, PCR, plagiat, plagiator, Plagiatul lui Ponta, Plagiiceanu, Plesu, Ponta, Rector Universitatea din Bucuresti, Securitatea, sie, sorin alexandrescu, soros, sri, teza de doctorat, Tismaneanu, Toleranta si intolerabilul, Tractatus Logico-Philosophicus, Tragic, Tristram Shandy, UASCB, UB, unesco, universitatea bucuresti, Universitatea de Vest, Universitatea de Vest din Timisoara, utc, UVT, valeriu stoica, Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy gentleman, Wissenschaftskolleg zu Berlin, ziaristi online, ziarul Ziua 
2 Comments »
Rectorul Universitatii din Bucuresti, Mircea Dumitru, este incompatibil, atat din punct de vedere moral cat si profesional, cu postura de membru al Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti. Mircea Dumitru a refuzat sa analizeze plagiatele crase al lui Gabriel Liiceanu, identificate de ziarul ZIUA in 2007, un caz cel putin la fel de grav ca cel privind plagiatul lui Victor Ponta: Cazul Liicheanu. Am reprodus deja cateva seturi de dovezi incontestabile privind plagiatele lui Liiceanu, cu sprijinul filosofului Constantin Barbu, discipol al lui Noica foarte cunoscut de Liiceanu din perioada Scolii de la Paltinis, la Ziaristi Online. Dar sa revenim la amoralul judecator de azi, Mircea Dumitru, dovedit, dupa cum veti citi in continuare, ca fals traducator din germana a trei lucrari filosofice de Ludwig Wittgenstein, aparute la editura Humanitas. Din prostie, membrul nostru fruntas al CNATDCU a recunoscut in propriul CV ca… nu cunoaste limba germana. Detalii, fulminante si aproape incredibile, mai jos.
Mircea Dumitru era in 2007 decan al Facultatii de Filosofie si membru vocal-instrumental al CNATDCU, primul in drept care ar fi trebuit sa solicite cercetarea acuzele de plagiat, insotite de dovezi, suspiciuni care troneaza in CV-ul ascuns al lui Liiceanu inca de la doctoratul sau plagiat din Noica, soldat cu un imens scandal la Academie, motiv pentru care a si trebuit sa paraseasca Institutul de Filosofie si Psihologie al Academiei Romane, gasind o pozitie oarecare la Institutul de Istoria Artei (!?), alaturi de prepusul sau, Andrei Plesu.
Insa tot in 2007, pe cand Mircea Dumitru era mult mai mutulica ca azi (cacofonie pe merit), decanul surd, mut si orb de atunci era si membru în “board-ul ştiinţific” al “New Europe College” (2002 – 2008), Colegiul rectorului Andrei Plesu, unde, in anii ’90, fusese si “fellow”. Insa tot in anii ’90, conform CV-ului sau, fostul instructor la Casa Pionierilor Buftea, facea pe “redactorul principal II” la… Humanitas. Il vedeati pe marele filosof fara opera G Liiceanu judecat de un fost redactor “II” de-al sau, “fellow” de-al tovarasului sau A Plesu si co-autor de carte a trois cu inca presedintele ICR, HR Patapievici?
Este vorba de o brosura intitulata pompos carte, aparuta la Editura LiterNet, in 2005. Cu un numar impresionat de pagini (50!), tiparite cu un caracter de litera “prezidential”, volumul “autorilor” Plesu, Dumitru si Patapievici impresioneaza insa prin calitatea dilemelor enuntate in conferintele transpuse in “carte” de LiterNet: “În încheierea conferinţei sale, Andrei Pleşu se întreba de ce creştinismul, având o tradiţie de fineţe a judecăţii care părea să fie incompatibilă cu grosolănia persecuţiilor, a putut deveni intolerant, şi la fel şi Islamul, despre care am aflat că posedă un „tezaur de texte despre toleranţă”, care este „încă şi mai amplu decât cel creştin”. Într-adevăr, de ce?”, se intreaba, aferat, fizicianul Patapievici?
Faptul ca azi il judeca cu aplomb pe Victor Ponta, premierul ante portas suspectat de plagiat exact ca si Gabriel Liiceanu, nu l-a impiedicat pe Mircea Dumitru sa-l sustina la inceputul anului pentru Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest din Timisoara pe un “doctor” inchipuit, prezentat ca atare timp de 12 ani!, inclusiv pe site-ul Universitatii de Vest, beneficiar fraudulos al unor granturi post-doctorale la Berlin, nimeni altul decat fostul sau coleg de carte a trois, Horia Roman Patapievici (Vedeti Imaginarul filosofic al doctoratului. Cazul Horia Roman Patapievici). Ne intrebam pe buna dreptate, fara a putea iesi din dilema lui Patapievici: “Intr-adevar, de ce?”
Dar bomboana pe coliva deonto-ologismului lui Mircea Dumitru i-a pus-o chiar ieri ziaristul Ion Spanu, care a dezvaluit in Cotidianul ca distinsul filosof, pe cand era “redactor principal II” la Humanitas a tradus din germana doua (ba chiar trei!) lucrari complexe de filosofie ale lui Ludwig Wittgenstein fara insa sa si cunoasca… limba germana. Un caz mai rar de… “anamnesis”?
“În CV-ul său, depus la registratura Universitatii din Bucuresti, Mircea Dumitru precizează că nu cunoaşte limba germană: „citit – slab, vorbit – nu, scris – nu”. Cu toate acestea, numele său figurează pe traducerea din germană a lucrării „Cercetări filosofice” a lui Wittgenstein, apărută în 2004, chiar înaintea filosofului Mircea Flonta”, dezvaluie Ion Spanu.
Cele trei lucrari “traduse” de Mircea Dumitru se afla prezentate si pe portalul Facultatii de Filosofie a Universitatii din Bucuresti la sectiunea Lucrări publicate și activitate științifică – Prof. dr. Mircea Dumitru. Cu adevarat “stiintifica”. Iata-le:
7. Ludwig Wittgenstein, Caietul albastru, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 1993), în colaborare cu M. Flonta şi A. P. Iliescu
12. L. Wittgenstein, Tractatus Logico-Philosophicus, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 2001), în colaborare cu M. Flonta.
13. L. Wittgenstein, Cercetări filosofice, (Bucureşti: Editura ‘Humanitas’, 2004), în colaborare cu M. Flonta.
“Traducerile” lui Mircea Dumitru sunt prezentate ca atare pe “Enciclopedia Wikipedia” in numeroase studii filosofice si pe site-ul Humanitas care, chiar anul acesta (!), a publicat a doua editie a volumului „Tractatus Logico-Philosophicus” in co-traducerea aceluiasi afon al limbii germane… Mircea Dumitru!
Ma intreb:
De ce l-a platit Liiceanu pe Mircea Dumitru daca nu a tradus o boaba din germana?
Cum se numeste, din punct de vedere penal, cel care instiga si participa la o frauda intelectuala si academica, recte acelasi Liiceanu cu editura sa, Humanitas?
Cine o sa se “auto”-sesizeze in acest caz de frauda academica si, repet, penala?
Tot CNATDCU? 🙂
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: 13 iunie 1990, 22, A. P. Iliescu, activistul, Agricultura Socialista, alex stefanescu, andrei plesu, Badislav, Basescu, berlin, brucan, caderea, Caietul albastru, calea regala, Cartarescu, cartea alba a securitatii, Casa Pionierilor, Casa Pionierilor Buftea, CC, Ceausescu, Cenaclul de luni, Cercetări filosofice, Cinci limbrici ai mintii - Manolescu Plesu Patapievici Liiceanu Cartarescu, cioran, CNATDCU, CNSAS, Colegiul Noua Europa, Constantin Barbu, Constantin Cartarescu, Constantin Noica, convingeri comuniste, CV, Despre Tragic, Dilema, dimitrie cantemir, Doctor Honoris Causa, doctor inchipuit, doctorat, dottore, dr, Dumitru Mircea, editura humanitas, Editura LiterNet, Facultatea de Filosofie, faruri vitrine fotografii, FSN, GDS, GDS - noul komintern, Herta Muller, Humanitas, ICR, iliescu-kgb, impostor si plagiator, Informatia Bucurestiului, Institutul pentru Studii Avansate - Wissenschaftskolleg zu Berlin, Ion Vitner, KGB, Laurence Sterne, Liiceanu, Liiceanu - Liigheanu - Liicheanu, Liiceanu impostor si profitor, Liicheanu, Liigheanu, Ludwig Wittgenstein, M. Flonta, MAE, Mang, manolescu, Maria Badislav Cartarescu, Mihai Eminescu, mircea cartarescu, Mircea Dumitru, NEC, Neo-Komintern, neo-kominternul, New Europe College, nicolae manolescu, nobel, Noica, Nostos, Observatorul cultural, Ovid S Crohmalniceanu, Paltinis, Pamfletul Negru, Patapievici, Paul Cornea, PCR, plagiat, plagiator, Plagiiceanu, Plesu, Ponta, Rector Universitatea din Bucuresti, Securitatea, sie, sorin alexandrescu, soros, sri, teza de doctorat, Tismaneanu, Toleranta si intolerabilul, Tractatus Logico-Philosophicus, Tragic, Tristram Shandy, UASCB, unesco, universitatea bucuresti, Universitatea de Vest, Universitatea de Vest din Timisoara, utc, UVT, valeriu stoica, Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy gentleman, Wissenschaftskolleg zu Berlin, ziaristi online, ziarul Ziua 15 Comments »
“Tulburătorul mesaj al lui Liiceanu către politicieni: Te culci cu sinuciderea lui Năstase și te scoli cu plagiatul lui Ponta”, este un titlu de anunt din Libertatea despre “tata-omida” al scenei de plagiatori care urmaresc meciurile zilei mai ales la loja si apoi mai scuipa cate o samanta in capul sclavilor lor din fosta presa romana. Articolul tip promo tiganesc, aparut in EvZ, face reclama la un alt site, iesit din portofelul lui Gyuri Soros, unde s-ar gasi “mesajul”. In “mesaj”, Liiceanu se caina cum a trebuit el sa se intrerupa din munca sa “filosofica” pentru “câteva gânduri răzlețe care, nepuse în pagină, mă făceau să mă sufoc”. “Un alt prieten – scrie auto-sufocatul – s-a oprit din scris la cartea despre parabolele lui Isus și acum compune articole furibunde despre felurile de trucare a realității pe care le trăim”. Ciudat intelectual, si “filosof” pe deasupra, care sa nu stiu cum se scrie numele Mantuitorului Iisus si prefera stalcirea lui in varianta necrestina. E drept, si din “frumosul nume Liiceanu” lipseste o litera. Sa o punem noi: “mesajul” din putul gandirii lui Liicheanu este intitulat “Lăsați-ne să jucăm, domnilor arbitri!”. Vai, vai! Liigheanu nu este lasat sa joace. Ce? Sotronul? Table? Bambicili? Ca tot el spunea ca “a pierdut meciul nejucandu-l”.
“A pierde meciul nemaijucându-l? Asta înseamnă că nici n-ai jucat meciul (şi n-aveai cum să-l pierzi decât prin neprezentare), poate că nici nu erai chemat să joci meciul; poate că nu ştii jocul (şi atunci stai în tribună şi mănânci seminţe). Nici autor, nici regizor, nici actor. Simplu figurant. Şi în fond ce-i rău a fi figurant? Singura problemă este: nu ne mai asasinaţi cu ideea că aţi fi cei mai importanţi figuranţi…”, scrie Constantin Barbu, fostul coleg de la Paltinis al celor doi filosofeni, Plesu si Liiceanu.
Interesant de observat ca “Adevarul lui Patriciu” (il stiti, cred: mogulul acela rau care a vandut petrolul romanesc rusilor si acum nu-l mai cerceteaza nici un Parchet) are aceeasi linie melodic-editoriala cu EvZ-iul lui Finkelstein, pardon!, Silberstein. “Apelul” lui tata (sau mama?) – omida Liiceanu (si-atunci Patapievici ce e?) este preluat la tag-ul https://www.adevarul.ro/taguri/victor_ponta unde se cere pe loc si imediat “DE-MI-SI-A” premierului. Pe chestiunea de plagiat, “desigur”, la fel cum o face, cu spumele de rigoare, si “procurorul natiunii”, rusofilul anticrestin CTP. Ce simbioza desavarsita… Se vede treaba ca demantelarea Retelei Patapievici-ICR chiar “a recreat un front unit demult disparut”. Disparut din ochii orbilor de la SIE si SPP, poate… Interesant, cand a fost vorba de plagiatul lui Liiceanu, acelasi spumegant CTP a sarit chiar din baie in apararea tulburatorului fenomenolog, desi dovezile erau la fel de zdrobitoare ca si in cazul Ponta.
Cotidianul, in schimb, ne reaminteste de Scandalul Liicheanu si observa si cum plagiatorul confuz Plesu a copiat s-a inspirat dintr-o carte despre ingeri si a crezut ca autorul ei este… traducatorul. 🙂 Filosofia asta fara opera face ravagii. “Tulburator”, nimic de zis. Iata dovezile:
În loc să fie o metodă de asanare a mediului academic, plagiatul a devenit în ultima vreme o armă politică prin care se urmăreşte distrugerea adversarilor.
Armata pedelistă trimisă la atac prin televiziuni insistă pe plagiatul lui Victor Ponta, solicitând retragerea doctoratului şi demisia din funcţia de prim-ministru. Foarte bine, dar de ce cazurile devenite celebre, în care nume sonore ale vieţii publice au beneficiat de o oarecare înţelegere, ba chiar de susţinere, cu toate că situaţia lor era cel puţin asemănătoare, n-au beneficiat de acelaşi tratament?
Prin selectarea pe criterii politice a celor ce urmează să fie anchetaţi pentru plagiat, poate fi compromisă însăşi ideea unei curăţenii morale în mediul universitar. Reluăm mai jos cazurile lui Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, asupra cărora nicio comisie nu s-a autosesizat până acum!
Gabriel Liiceanu l-a plagiat pe Heidegger
Încă din anul 2007, în două articole din „Ziua”, am demascat un plagiat de proporţii comis de Gabriel Liiceanu din opera filosofului german Martin Heidegger. La vremea aceea, între zecile de apărători ai „elitistului” de la Humanitas se afla şi Cristian Tudor Popescu, care, acum, în cazul Ponta, a devenit extrem de virulent.
În Notele sale la volumul Martin Heidegger – „Repere pe drumul gândirii”, Ed. Politică, 1988, Gabriel Liiceanu a copiat pur şi simplu un text din lucrarea „Sein und Zeit”, fără a pune pasajul respectiv între ghilimele şi, evident, fără a indica sursa acestuia.
Astfel, la p. 58 întâlnim acest text sub semnătura lui Liiceanu: „Utilizat în chip factic, «a-fi-în…» presupune un raport spaţial de conţinere: ceva se află, este conţinut în altceva: apa în pahar, haina în dulap, băncile în sala de curs… Extinzând un asemenea tip de raport spaţial, putem spune că băncile sunt în sala de curs, sala de curs, în clădirea Universităţii, aceasta, în oraşul Marburg, în landul Hesse, în Germania, în Europa, pe Pământ, într-un sistem solar, în spaţiul cosmic, în lume”. Niciun citat, nicio trimitere, ca şi cum textul i-ar aparţine lui Liiceanu!
Numai că textul este furat din… Heidegger, mai exact din „Sein und Zeit”, tradusă ulterior în româneşte de Cătălin Cioabă şi… Liiceanu! Iată pasajul furat: „Cu acest termen numim felul de a fi al unei fiinţări care este într-o alta, precum este apa în pahar şi haina în dulap… Această relaţie de fiinţă poate fi amplificată. De pildă: banca în sala de curs, sala de curs în Universitate, Universitatea în oraş şi aşa mai departe până la banca în univers” („Fiinţă şi timp”, Humanitas, p. 72).
Pentru evitarea oricărei confuzii, iată şi textul original: „Mit diesem Terminus wird die Seinsart eines Seienden genannt, das ››in‹‹ einem anderen ist wie das Wasser ››im‹‹ Glas, das Kleid ››im‹‹ Schrank… Dieses Seinsverhältnis läβt sich erweitern, z. B.: Die Bank im Hörsaal, der Hörsaal in der Universität, die Universität in der Stadt usw. Bis zu: Die Bank ››im Weltraum‹‹” (M. Heidegger – „Sein und Zeit”, Max Niemayer Verlag Tübingen, 1979, p. 53)
După apariţia dezvăluirii noastre, Liiceanu n-a negat preluarea pasajului respectiv, ci doar a afirmat că i se cuvine acest drept, din moment ce plagiatul a fost săvârşit chiar într-o carte a lui Heidegger! Mai mult chiar, a găsit de cuviinţă să ne dea în judecată, procesul durând de vreo 7 ani.
Din păcate pentru directorul Humanitas, lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Spre exemplu, iată cum a procedat Laurenz Averkorn când, tot într-o carte despre Heidegger („Sorge und Verschwendung. Pragmatische Interpretationen zu Martin Heidegger und Friedrich von Gottl-Ottlilienfeld”, Ed. Waxmann), a preluat un pasaj asemănător din Heidegger:
Se observă că pasajul citat este pus în ghilimele şi evidenţiat printr-o altă aliniere faţă de textul de bază, iar în nota de subsol se precizează sursa citatului! Aşa se procedează în lumea ştiinţifică.
La vremea aceea, toată elita din jurul ICR a reacţionat în apărarea plagiatorului în peste 100 de articole apărute în doar cîteva zile în toată presa românească pentru a-l salva pe Gabriel Liiceanu!
Andrei Pleşu a copiat din Corbin chiar şi cuvântul „etc.”
Un alt nume sonor implicat într-un plagiat de proporţii este Andrei Pleşu. Dezvăluirea a fost făcută de filosoful Constantin Barbu în vol. „Pamfletul negru”, realizat împreună cu ziaristul Costin Creţu.
În volumul „Despre îngeri” la care se referă Constantin Barbu, Andrei Pleşu inventează o nouă formă de plagiat! El preia un pasaj din lucrarea lui Henry Corbin, „Le paradoxe du monothéisme”, pune în ghilimele doar prima jumătate a citatului, apoi şi-o însuşeşte pe cea de-a doua, copiind chiar şi cuvântul „etc.”! Ca să-şi ascundă plagiatul, mizând pe ignoranţa cititorului sau pe circulaţia redusă în România a cărţii lui Corbin, indică în nota de subsol p. 112 din vol. „Le paradoxe du monothéism”, în loc de p. 91, unde se află textul plagiat!
Facsimilele de mai jos demonstrează fără echivoc plagiatul. Sublinierea cu linia neagră arată textul citat, iar cea cu linia roşie textul plagiat. Puse alături, cele două texte susţin suspiciunea de plagiat, pe care, cel puţin până acum, nimeni nu a luat-o în discuţie, deşi, la fel ca şi Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu este profesor şi conducător de doctorate!
Iată pasajul din volumul lui Andrei Pleşu:
Iată şi facsimilul paginii 91 din cartea lui H. Corbin, unde se observă că pasajul subliniat cu linie roşie este identic cu acela preluat fără citare de Pleşu:
Dincolo de acest plagiat flagrant, în aceeaşi celebră carte, Andrei Pleşu comite încă o „infracţiune” culturală de proporţii. El confundă autorul unei cărţi cu traducătorul acesteia!!! Astfel, în notele de la pp. 72 şi 139, Pleşu îi atribuie lui Henry Corbin volumul „L’Archange empourpré”, care, în realitate, îi aparţine lui Sohravardî, Corbin nefiind altcineva decât traducătorul filosofului islamic!!! Iată coperta cărţii lui Sohravardî:
Şi iată trimiterea lui Andrei Pleşu de la pag. 139 din vol. „Despre îngeri”, unde confundă autorul cărţii cu traducătorul ei:
La aceste două cazuri poate fi adăugat plagiatul Laurei Codruţa Kovesi, procurorul general al României, care a fost deja dat uitării, din motive încă nexplicate de către cineva!
În mod normal, orice acuzaţie de plagiat, mai ales atunci când avem de-a face cu profesori universitari ce conduc doctorate, ar fi trebuit să ducă la o analiză imediată, astfel încât să descurajeze aceste practici păguboase.
În multe ţări, cum este, de pildă, Anglia, chiar şi folosirea de către un student a unei idei expuse la curs de către un profesor, fără citarea sursei, este considerată plagiat şi duce la interdicţia de a mai obţine vreun titlu universitar!
Ion Spanu / Cotidianul
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: 13 iunie 1990, 22, activistul, Agricultura Socialista, alex stefanescu, andrei plesu, Badislav, Basescu, brucan, caderea, calea regala, Cartarescu, cartea alba a securitatii, CC, Ceausescu, Cenaclul de luni, Cinci limbrici ai mintii - Manolescu Plesu Patapievici Liiceanu Cartarescu, cioran, CNSAS, Constantin Barbu, Constantin Cartarescu, Constantin Noica, convingeri comuniste, Despre Tragic, Dilema, dimitrie cantemir, Doctor Honoris Causa, doctorat, dottore, dr, faruri vitrine fotografii, FSN, GDS, GDS - noul komintern, Herta Muller, Humanitas, ICR, iliescu-kgb, impostor si plagiator, Informatia Bucurestiului, Institutul pentru Studii Avansate - Wissenschaftskolleg zu Berlin, Ion Vitner, KGB, Laurence Sterne, Liiceanu, Liiceanu - Liigheanu - Liicheanu, Liiceanu impostor si profitor, Liicheanu, Liigheanu, MAE, Mang, manolescu, Maria Badislav Cartarescu, Mihai Eminescu, mircea cartarescu, Neo-Komintern, neo-kominternul, nicolae manolescu, nobel, Noica, Nostos, Observatorul cultural, Ovid S Crohmalniceanu, Paltinis, Pamfletul Negru, Patapievici, Paul Cornea, PCR, plagiat, plagiator, Plagiiceanu, Plesu, Ponta, Securitatea, sie, sorin alexandrescu, soros, sri, teza de doctorat, Tismaneanu, Tragic, Tristram Shandy, UASCB, unesco, Universitatea de Vest, utc, valeriu stoica, Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy gentleman, Wissenschaftskolleg zu Berlin, ziaristi online, ziarul Ziua 8 Comments »
Pamfletul Negru
(fragment)
Constantin Barbu: Sa fim sistematici. Am scris demult un text intitulat „A pierde meciul nemaijucandu-l?”, in care comentam „Provocarea lui Noica”, text al lui Liiceanu. Liiceanu si Plesu incercau sa ne minta ca au pierdut meciul regizat de Noica, doar nejucandu-l. Nu. Meciul nu l-au putut juca niciodata, ei au ramas in afara stadionului, in afara culturii de performanta (cultura de performanta nu l-ar fi putut „otravi”decat pe Liiceanu – dar lipsa de caracter, de onoare, lichelismul metastazic, dualitatea intelectuala de proasta calitate l-au „ingropat” in lautarism cultural, politic, civic; pe Plesu, hermeneul lui Radu Mischiu (poetul!), nu il putea privi cultura de performanta fiindca histrionul este un farseur, un metalambanist de tip Volkswagen, un aplaudac al sosirii minerilor in Bucuresti, exact cand el era membru (al Guvernului), fost corespondent al secretarului general al PCR, tovarasul Nicolae Ceausescu (antrenorul sau de dizidenta), gurist, la Tescani). Hai sa va delectez cu textul meu despre meciul nemaijucat:
A pierde meciul nemaijucându-l?
Într-un text intitulat „Provocarea lui Noica“ Liiceanu încearcă să explice cum a reuşit împreună cu Andrei Pleşu pierderea meciului în cultura de performanţă: „Pe scurt, şi Pleşu şi eu am pierdut meciul în unicul fel în care puteam să-l pierdem: nemaijucându-l“. Pleşu s-a forţat să devină „valet al Istoriei“ iar Liiceanu administrator şef. Liiceanu încearcă să explice această trădare a lui Noica printr-o cedare în faţa vanităţii. La întrebarea veche a lui Noica, anume: „care vă este opera, dragii mei?“, Liiceanu şi Pleşu n-au nici un răspuns.
Noica le spusese în Jurnalul de la Păltiniş că este stranie şi dificilă condiţia de „fiu nelegitim al lui Ştefan cel Mare“, fiindcă în cultură trebuie să demonstrezi în fiecare zi că meriţi titlul de prinţ. În cultură nu există ereditate. În Uşa Interzisă Liiceanu încearcă un delir despre un altfel de meci, aşa cum l-ar fi iluminat Cioran. Numai că strategia subversivă e simpluţă: n-ar fi putut juca nici meciul în varianta Cioran:
„Nu puteţi pierde meciul decât într-un singur fel: nemajucându-l, ne spuse Noica, lui Andrei şi mie. Nu ne-am întrebat atunci nici o clipă care era meciul pe care ni-l propunea Noica şi dacă nu cumva mai exista şi alt meci care ar fi putut fi jucat. Numai că meciul lui Noica nu lăsa loc pentru un altul. El era Meciul, unicul care merita cu adevărat să fie jucat. Aici nu încăpea negociere: era vorba de Meciul Culturii, adică al Filosofiei, adică al Gândirii în numele unei Unice Idei, în numele Conceptului. Autoritatea lui Noica era enormă. Andrei a încercat la un moment dat să conteste opunând, în Jurnal, legato-ului noician al ideii legato-ul dintre idee şi viaţă. Acest gând subversil, pe care Noica s-a grăbit să-l condamne, ar fi trebuit să ridice un semn de întrebare asupra oportunităţii meciului pe care Noica ne propunea, ne cerea, ne obliga (în cele din urmă) să-l jucăm. Trebuia oare meciul acesta jucat până la capăt? Cioran a apucat să-mi spună în treacăt că nu. Mesajul lui era simplu, dar greu de perceput de prima dată: „părăsiţi o vreme terenul acesta de joc, staţi o vreme pe tuşă, atât cât să înţelegeţi că acesta nu e meciul vostru, plecaţi în cele din urmă, deschideţi alt teren de joc, puneţi premisele altui meci, al meciului care va fi meciul vieţii voastre“. Noica îmi lăsase, înainte de plecarea mea în Germania „cu limbă de moarte“ (şi Jurnalul de la Păltiniş se încheia aici) sarcina să citesc Kant integral în ediţia lui Cassirer (reţele intermediare fuseseră Hegel în ediţia Glockner şi Goethe în ediţia Propylaen) ca o condiţie inconturnabilă pentru ajungerea mea la „concept“. Aceasta era etapa finală a unei programate uitări de sine, a definitivei despărţiri de tine pe drumul împlinirii „performanţei culturale“, a topirii eu-lui în spaţiul impersonal al „Spiritului obiectiv“. Acesta era capătul iniţierii paideice, punctul terminus pentru mântuirea prin cultură. Mi-au trebuit ani şi ani de zile ca să înţeleg că problema nu era cât şi ce anume citeşti, ci în ce măsură lecturile sale rămâneau atârnate de vibraţia care eşti, în ce măsură o slujeau, ajutându-te să o modulezi către expresia ei finală. „Vibrează şi citeşte ce vrei“, ar fi putut suna îndemnul lui Cioran. Iar Noica nu avea să opună acestui îndemn decât reţeta dopajului cultural. În numele „uitării bune“ pe care o aduce cu sine cultura, în numele comandamentului de a-ţi ucide „sufleţelul“ (acest rezervor de remuşcări şi regrete care bruiază gândirea), Noica ne pregătise pentru un meci care nu era al nostru. „Care îţi e ideea? “, ne întreba periodic Noica. „Care ţi-e vibraţia?”, ar fi trebuit să sune întrebarea. Punctul de decurgere era totul. Vibraţia, şi nu ideea, trebuia să ne ghideze lecturile. Când am înţeles asta era târziu. „Vreau să fiu un întârzietor“, aşa îşi definea Noica rolul lui pe lângă noi. În cazul meu a reuşit în exces. Şi mai spunea: „Vreau să vă învăţ dezvăţul“, dar uitase să spună: dezvăţul de el“.
Povestea asta cu meciul pierdut pentru că nu a fost jucat este suprarealistă şi amuzantă. Sigur, e mai uşor să publici tot felul de pălăvrăgeli decât să scrii vreo metafizică un pic mai nouă. Într-un dialog purtat între Liiceanu şi Pleşu (Liiceanu, Pleşu şi îngerii, Orizont) se vede cât de rigid este Liiceanu „în gândire“ (ca să spună o vorbă despre îngeri el ocoleşte un pic prin Kant, un pic prin Heidegger – exprimându-se cu greu, de parcă se traduce singur), Pleşu fiind ceva mai plastic dar nereuşind să-şi depăşească dilema. Ca să vorbeşti despre îngeri trebuie să fi adulmecat un pic de Meinong, un pic de tetralemă, un pic de Corbin (Sohrawardi e prea subtil pentru Pleşu, chiar dacă nu l-a citit), şi ceva Florenski (deşi treaba cu identitatea e altceva decât o bârfă la Cocoşatu’).
Să fie oare Liiceanu o coardă în cultură?
Aşadar, a pierde un meci prin neprezentare înseamnă că nu joci meciul pentru că eşti rezervă, pentru că nu eşti pregătit sau practici alt sport. Când încearcă să ni se spună că aveau poate alt fel de meci de jucat noi întrebăm care e celălalt meci de jucat? Liiceanu, probabil, are de jucat meciul bârfei cu pălăvrăgeală de jurnale. Unde chiar are succes, chiar dacă mai produce câte o capodoperă: „Totul este spus aici. A scrie nu înseamnă a avea „idei originale“, ci a face să intre în vibraţie coarda care eşti“. Liiceanu ar sugera că drama lui „destinală“, ca să zic aşa, îşi are izvoarele în coarda care este. Să fie oare Liiceanu o coardă în cultură? După propriile mărturisiri privind trădarea lui Noica s-ar putea să fie. Nu-i este însă uşor nici coardă să fie: „Simetric, în cazul în care coarda e flască, înseamnă că potenţialul (…) s-a risipit într-o proastă gospodărire a lui“.
Desigur preţioasele ridicole aveau mai mult talent. Un meci nu-l joci pentru că eşti figurant. Un meci îl poţi juca dacă ştii regulile jocului, dacă rezişti în faţa adversarului, sau dacă ştii un sport omologabil. Bârfa şi pălăvrăgeala par a fi viitoare sporturi olimpice. Liiceanu are dreptate: n-are idei originare, dar este o coardă care intră uşor în vibraţie. Faptul că nu prea au operă poate fi trecut cu vederea. Faptul că Pleşu nu l-a citit pe Kant nu-i un lucru remarcabil. Că nu vrea să guste o porţie din Sein und Zeit nu-i o mare tragedie chiar dacă vorbeşte către diverse cucoane cu oarece aplomb despre Dasein, wissen şi alte chestii subtile şi vesele. Cei doi figuranţi mâncători de mici la Cocoşatu’ îmi amintesc de Sinan Paşa la Călugăreni, deşi, ca să fiu sincer, n-am participat la vremea cuvenită la filmări. Problema acestor figuranţi cu mult succes este nu plagiatul, nu lipsa de cinste intelectuală, nu culturica de tip caşcaval, nici limba română inflamată de cacofonii şi pornografii fără voie – ci mentalul învechit, retardat. Un mental în stare de comă, chiar ingomflabil.
A pierde meciul nemaijucându-l? Asta înseamnă că nici n-ai jucat meciul (şi n-aveai cum să-l pierzi decât prin neprezentare), poate că nici nu erai chemat să joci meciul; poate că nu ştii jocul (şi atunci stai în tribună şi mănânci seminţe). Nici autor, nici regizor, nici actor. Simplu figurant. Şi în fond ce-i rău a fi figurant? Singura problemă este: nu ne mai asasinaţi cu ideea că aţi fi cei mai importanţi figuranţi…
Demonstratiile lui Constantin Barbu despre plagiatele lui Liiceanu, Plesu, Patapievici, Manolescu si Cartarescu continua, in exclusivitate, la Ziaristi Online
Pana atunci, va recomand:
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: 13 iunie 1990, 22, activistul, Agricultura Socialista, alex stefanescu, andrei plesu, Badislav, Basescu, brucan, caderea, calea regala, Cartarescu, cartea alba a securitatii, CC, Ceausescu, Cenaclul de luni, Cinci limbrici ai mintii - Manolescu Plesu Patapievici Liiceanu Cartarescu, cioran, CNSAS, Constantin Barbu, Constantin Cartarescu, Constantin Noica, convingeri comuniste, Despre Tragic, Dilema, dimitrie cantemir, Doctor Honoris Causa, doctorat, dottore, dr, faruri vitrine fotografii, FSN, GDS, GDS - noul komintern, Herta Muller, Humanitas, ICR, iliescu-kgb, impostor si plagiator, Informatia Bucurestiului, Institutul pentru Studii Avansate - Wissenschaftskolleg zu Berlin, Ion Vitner, KGB, Laurence Sterne, Liiceanu, Liiceanu - Liigheanu - Liicheanu, Liiceanu impostor si profitor, Liicheanu, Liigheanu, MAE, Mang, manolescu, Maria Badislav Cartarescu, Mihai Eminescu, mircea cartarescu, Neo-Komintern, neo-kominternul, nicolae manolescu, nobel, Noica, Nostos, Observatorul cultural, Ovid S Crohmalniceanu, Paltinis, Pamfletul Negru, Patapievici, Paul Cornea, PCR, plagiat, plagiator, Plagiiceanu, Plesu, Ponta, Securitatea, sie, sorin alexandrescu, sri, teza de doctorat, Tismaneanu, Tragic, Tristram Shandy, UASCB, unesco, Universitatea de Vest, utc, valeriu stoica, Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy gentleman, Wissenschaftskolleg zu Berlin, ziaristi online, ziarul Ziua 4 Comments »
Presedintele ICR, Horia Roman Patapievici, minte in New York Times ca a fost chestionat “dur” de membri “nationalisti” ai Senatului (care sunt aia, sa-i votez si eu? 🙂 ) la o intalnire care, in realitate, nu a avut loc! Ca sa inteleaga si tovarasii mai grei de cap de la SPP, SIE si SRI ce e cu Cazul Patapievici redau mai jos dezideratele GDS legate de ICR: “recrearea frontului unit”!
Intr-un interviu aranjat in New York Times, la sectiunea de Cultura “Larga” 🙂, Horia Roman Patapievici, inca presedintele ICR, minte de stinge. Pare incredibil pentru orice cititor cu bun simt si probabil, sinecuristii sefutului miscarii papitoilor vor contrazice si ceea ce sta scris negru pe alb, intr-unul dintre cele mai mari cotidiene ale lumii, dar chiar asa e: distinsul fizician scatofag minte opinia publica mondiala fara cea mai mica jena. Iata dovada:
New York Times Blogs: “Preşedintele ICR a mai spus că grupurile naţionaliste din Senatul român obiectează faţă de gusturile şi abordarea sa «cosmopolită». El a precizat că atunci când a fost invitat, săptămâna trecută, la Comisia de cultură din Senat pentru a prezenta situaţia activităţii ICR, a fost întâmpinat cu întrebări ostile de genul: «De ce nu vorbiţi despre valorile naţionale. De ce aveţi atitudini anti-româneşti?»”.
Mediafax: Patapievici, invitat luni la Parlament, de liderii Grupurilor Parlamentare PSD şi PNL. Întâlnirea a fost anulată
Horia-Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a fost invitat de liderii Grupurilor Parlamentare PSD şi PNL, Ilie Sârbu şi Puiu Haşotti, luni, de la ora 15.00, la Palatul Parlamentului, pentru un dialog pe tema Ordonanţei prin care institutul trece în autoritatea Senatului. Întâlnirea s-a anulat după ce aceştia nu au ajuns la un acord comun cu privire la participarea presei la şedinţă şi a numărului de invitaţi.
Mediafax: Haşotti: Patapievici crede că sunt la dispoziţia sa? L-am chemat, nu a vrut să vină, la revedere!
Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, i-a transmis, luni, preşedintelui ICR, Horia Roman Patapievici, că Senatul nu se află la dispoziţia acestuia şi i-a recomandat să fie mai reticent în atitudine, mai ales că nu a fost înlocuit din funcţie, deşi raportul Curţii de Conturi arată grave lacune.
Vai-vai-vai! 🙂
Minciuna crasa a Patapieviciului este observata prompt de Lucian Gheorghiu de la Cotidianul care o ia la bani marunti si afirma: “Totul intră în categoria tehnicilor de manipulare. Dar, atenţie, Patapievici spune că a fost săptămâna trecută la Comisia de cultură a Senatului, şi reproduce şi două întrebări ostile care i-ar fi fost spuse. În spaţiul public din România această informaţie nu a circulat. Contactat telefonic, senatorul Georgică Severin, membru în Comisia de cultură, ne-a făcut următoarele precizări: „Domnul Patapievici nu a fost săptămâna trecută la Comisia de cultură a Senatului. Şi nu a fost nici în ultimele săptămâni şi luni. Personal nu am lipsit de la niciuna din acţiunile comisiei în acest an, deci ştiu cine a fost, sau nu. Dacă nu greşesc, domnia sa a fost prezent la comisie anul trecut când s-a dezbătut bugetul ICR. Domnul Patapievici a fost invitat la o întâlnire cu liderii grupurilor parlamentare PSD şi PNL, pentru o discuţie lămuritoare referitoare la trecerea ICR în subordinea Senatului, dar această întâlnire nu a avut loc”.”
Vai-vai-vai! 🙂
Intr-o alta stire, preluata ieri de Mediafax de la Digi24, Patapievici “ameninta” ca-si va da demisia, el si conducerea de sinecuristi ai tuturor regimurilor (se aude, tovarasa Tania a tovarasului Gogu?), daca Curtea Constitutionala va hotari nu-stiu-ce pe 5 iulie legat de Ordonanta de Urgenta a Guvernului privind reconstituirea ICR. In acest context, Patapieviciul declara onctuos ca “prin noua ordonanta de urgenţă, atenţia cade numai pe programe care au ca obiect românii din afara ţării”. Ca un/o adevarat/o tata si mama-Omida a tocatorilor de bani din pensiile si alocatiile taiate ale romanilor (44 de milioane lei – 10 milioane euro!), Pataghiveciul “culturii romane” stie si ce se va intampla de acum incolo cu Institutul: “ICR se va ocupa numai de diaspora românească, dar într-un spirit naţionalist, arhaic, ce nu se potriveşte vremurilor noastre”.
Vai-vai-vai! 🙂
Ca sa inteleaga si tovarasii mai grei de cap de la SPP, SIE si SRI ce e cu Cazul Patapievici e suficient, cred eu, sa redau dezideratele lui Andrei Cornea, care apreciaza in organul “22” al GDS “recrearea frontului unit”:
Andrei Cornea, “22”: “Ponta a făcut totuşi o greşeală şi s-ar putea să-şi frigă degetele: s-a aşteptat, desigur, ca unii intelectuali să protesteze, dar îşi închipuia pesemne că aceştia se vor recruta numai dintre „intelectualii lui Băsescu“ şi amicii lui Patapievici – lesne de anihilat propagandistic. Nu s-a aşteptat ca, spre cinstea lor, să se solidarizeze cu ICR şi cu conducerea sa intelectuali ostili ideologic lui Patapievici, precum Vasile Ernu, sau critici vehemenţi la adresa lui Traian Băsescu, precum Cristian Pârvulescu şi Alina Mungiu. Sunt convins că nu s-a aşteptat să protesteze şi mai mulţi regizori din „noul val“, precum Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, inclusiv dublul laureat de la Cannes, Cristian Mungiu, care scrie despre ce s-a întâmplat la ICR că „este o epurare de cea mai oribilă speţă – la fel de reprobabilă ca una etnică, ideologică sau rasială“. Bineînţeles că s-au mai solidarizat şi se mai solidarizează zilele acestea şi mulţi alţii, indiferent de tendinţă ideologică. Dacă la asta mai adăugăm şi protestul lui Marius Oprea – orice în afară de „intelectual al lui Băsescu“ – împotriva demiterii lui Dorin Dobrincu, directorul Arhivelor Naţionale, s-ar putea ca venirea la putere a USL să fi recreat un front unit, de mult dispărut.“
Cam de cand a disparut, tavaris Cornea? De cand a pus Ceausescu Unitatea “Anti-KGB” pe voi? 🙂 🙂 🙂
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: 22, andrei cornea, anti-kgb, Basescu, Cinci limbrici ai mintii - Manolescu Plesu Patapievici Liiceanu Cartarescu, Cornea, GDS, GDS - noul komintern, Horia Roman Patapievici, ICR, KGB, Neo-Komintern, neo-kominternul, New York Times, NYT, Patapievici, Paul Cornea, Revista 22, sie, SPP, sri, Tismaneanu, Traian Basescu, UM 0110, Unitatea Anti-KGB, Vladimir Tismaneanu 11 Comments »
“Plagiatul este proba unui dispret suveran pentru dreptul la proprietate, in acest caz la proprietatea intelectuala. Plagiatorul este un hot si un sarlatan.” – V.I. Tismaneanu
“Mircea Cartarescu este, de departe, cel mai important scriitor care a iesit din literatura postbelica. Exista la el amprenta geniului!” – Nicolae Manolescu
“’Orbitor. Aripa dreapta’ este o tâsnire a viitorului în prezentul nostru, una dintre marile carti ale lumii (…). Pe lînga cei trei boieri ai mintii (Plesu, Patapievici, Liiceanu), a aparut al patrulea!“ – Gabriel Liiceanu
“Cartarescu Mircea, nascut la 1 iunie 1956, Bucuresti. Fiul unui activist.” Asa incepe o Nota a Securitatii, transpusa de Mihai Pelin in Cartea Alba a Securitatii, aflata la vremea redactarii volumului Istorii literare si artistice in Arhivele SRI, Fond D, dosar nr. 10 996, vol.13, f.150-152 si care, in prezent, ar trebui sa se afle in Dosarul lui Cartarescu de la CNSAS. Mai interesant este, insa, cum se incheie Nota: „Un fapt demn de remarcat este acela ca dupa aparitia volumului lui Mircea Cartarescu – este vorba de “Faruri, vitrine, fotografii“, nota mea – , caruia Nicolae Manolescu ii face o primire exceptionala in Romania literara, incep sa apara articole de alerta, care denunta procedeul plagiatului, cel mai spectaculos plagiat fiind reprezentat de copierea pura si simpla a unui pasaj de o jumatate de pagina din «Tristram Shandy» de Lawrence Sterne (Editura pentru Literatura Universala, 1969, pag. 194).”
O istorie mai mult sau mai putin cunoscuta dar care, in lumina recentelor plagiate aparute pe piata media in avalansa, merita lamurita. In primul rand pentru ca, de ani buni, in dosul lui Mircea Cartarescu intra prin intermediului ICR fonduri substantiale ale statului roman destinate promovarii rasfatatului tuturor regimurilor ca candidat la Premiul Nobel pentru Literatura. Insa reputata Academie Regala de Stiinte a Suediei, care confera Premiul Nobel, are o regula de baza in acordarea importantei distinctii: “NO PLAGIARISM!”. Asadar?
“Cartea de debut a lui Mircea Cărtărescu, Faruri, vitrine, fotografii, apărută în 1980, se deschide cu un poem amplu (peste 30 de pagini), Căderea“, scria criticul Alex Stefanescu intr-un lung articol elogiator despre M. Cartarescu publicat – unde altundeva? – in Romania literara a lui N. Manolescu. Tot aici, de la Alex Stefanescu, aflam o alta versiune, mai edulcorata, privind meseriei de baza a tatalui lui Cartarescu:
“Mircea Cărtărescu s-a născut la 1 iunie 1956 în Bucureşti, ca fiu al lui Constantin Cărtărescu (economist şi ziarist) şi al Mariei Cărtărescu (înainte de căsătorie, Badislav)” – de origine bulgareasca.
Adevarul nu e la mijloc ci le cuprinde pe amandoua: tatal lui Cartarescu a fost activist pe problemele colectivizarii, a lucrat la publicatia “Agricultura Socialista” si, in ultimii ani ai regimului comunist, era angajat la “Informatia Bucurestiului” (“Ziar al Comitetului Orasenesc Bucuresti al PCR si al Sfatului Popular al Orasului Bucuresti”. Fiul sau avea sa-i continue “opera”. Si nu numai la “Convingeri Comuniste” (organ al UASCB – Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din Bucuresti). Conform confesiunilor unui spion DIE: Mircea Cartarescu a coabitat cu Securitatea ca sublocotenent, a fost antrenat ca politruc in caz de razboi si a scris la revista “Activistul” a Comandamentului Trupelor de Securitate
Desi articolul “biografic” al lui Alex Stefanescu din Romania literara era publicat in 2001, ca “fragment dintr-un studiu mai amplu”, criticul uita sa aminteasca despre scandalul de plagiat cu care a debutat Mircea Cartarescu.
Intr-o “Retrospectiva Nicolae Manolescu” din Observatorul cultural, Sorin Alexandrescu observa ca despre “Cenaclul de luni” Manolescu nu prea istoriseste nimic concret. “O singura data povesteste Manolescu ceva concret – scrie Alexandrescu -, intrarea la cenaclu, prin 1978, a unui student ‘uscativ, negricios, cu o fata mica adunata parca toata in privirea teribil de fixa. Nu parea nici stingherit nici peste masura de comunicativ’. A citit un poem lung, cu o voce monotona, contrastind – as zice eu – cu imagistica „torentiala“. Manolescu nu l-a putut analiza pe larg in acea imprejurare, dar a declarat ca s-a simtit ‘tintuit pe scaun de imaginatia lirica a autorului’ (I, 392). Tinarul era Mircea Cartarescu, poemul cu pricina se numea Caderea si va fi publicat trei ani mai tirziu in volumul Faruri, vitrine, fotografii.”
Asadar, in sfarsit, ceva concret: desi si Sorin Alexandrescu uita sa mentioneze problema plagiatului, aflam ca poemul cu buba, Caderea, este citit prima oara, in 1978, la Cenaclul lui Manolescu. Peste doi-trei ani, cand este publicat in volumul de debut, Mircea Cartarescu i-l dedica, chiar in carte, lui Nicolae Manolescu, insotit de un citat al gnosticului Valentin (din “Stromate” de Clement din Alexandria), a carui intrepretare peste timp devine emblematica: “Caci atunci cand dezagregati lumea si voi insiva nu sunteti dezagregati, voi sunteti stapanii creatiei si ai intregii coruptii”.
O a doua dedicatie, la poemul “Calea Regala”, al doilea din acelasi volum, ii este acordata scrobitului Ovid S Crohmalniceanu (Moise Cohn), la al carui cenaclu, “Junimea”, se produsese in paralel cu “Cenaclul de luni”. Crohmalniceanu, unul dintre cei mai toxici marxisti proletcultisti implicati in razboiul impotriva culturii romane – alaturi de un Ion Vitner sau Paul Cornea -, avea sa-l debuteze pe juvenilul Cartarescu in proza, in 1983 (in volumul colectiv Desantul) si sa-i insoteasca pasii chiar si dupa 1989, cand ii postfateaza productia de serie “Levantul”, inainte de a se “expatria” la Berlin, in 1992, unde a si murit, linistit, in anul 2000.
“Dedicatul” Manolescu – pe care nu degeaba marele Calinescu il caracterizase drept “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc” – ii face protejatului o cronica ditirambica in Romania literara (5 ianuarie 1981). Afirmand ca Cartarescu deschide “o viziune cosmogonica”, Manolescu da ca exemplu laudativ al acestei “viziuni” chiar si un sir de versuri “superbe” din Caderea:
„Afurisit fie el pre dinlăuntru şi pre din afară
afurisit fie el întru părul din capul său
întru creierii săi, întru creştetul său,
întru tîmplele sale, întru fruntea sa, întru urechile sale,
întru sprîncenele sale, întru obrajii săi,
întru fălcile sale, nările sale, dinţii şi măselele sale,
buzele sale, gîtul său, umerii săi, încheieturile
mîinilor sale, mîinile sale, palmele sale şi degetele sale
afuristi fie el intru rarunchii sai, intru vintrele sale
intru coapsele sale, intru boasele sale
intru pulpele sale. intru picioarele sale, intru
laba picioarelor sale si intru unghiile picioarele sale.
afurist fie el intru toate imbucaturile si incheieturile
sale
din virful capului pana in virful calacielor.
si sa aiba parte doar de subrezime.”
Dar, ce ne facem, tovarasi, cand tocmai versurile laudate sunt, de fapt, proza, si au fost furate de “hotul si sarlatanul” Cartarescu (apud Tismaneanu) din autorul britanic Laurence Sterne (1713 – 1768) a carui carte “Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy gentleman“, fusese publicata la Editura pentru literatura universala, in 1969?! Iata dovada:
Dupa mini-scandalul din lumea literara a acelei vremi, Cartarescu publica o “Precizare” (tot) in Romania literara (12 februarie 1981), care, cred eu, ii poate servi lui Victor Ponta ca aparare perfecta, in cazul in care acesta si-ar dori sa se explice pe tema plagiatului intr-o editie retro a emisiunii TVR “Cascadorii rasului”.
Cartarescu isi explica furtul literar sustinand ca preluarea integrala a unei fraze altfel prezentate drept creatie personala este “un simplu si foarte cunoscut procedeu artistic”. Insa uita sa-i dea si denumirea: PLAGIAT. Imatur si inconstient, Cartarescu se apara prin fraze rasucite, de-a dreptul tampe, de genul: poemul “cuprinde in substanta sa cateva texte cu caracter de citat cultural (…). Valoare acestor citate este nu este una literara, ci una de aluzie culturala. De aceea, am considerat ca neadecvata interpretarii poemului… marcarea prin ghilimele sau caractere diferite a pasajelor respective, preferand marci de alt gen” (?!) afirmand si ca “o parte din citate sunt date in limba de origine”. Insa nu si cel disputat! “Aluziile culturale indirecte (sic) sunt si ele usor de recunoscut”, mai sustine Cartarescu.
Dar iata ca nici marele sau maestru, criticul literar Nicolae Manolescu, la randul lui protejatul proletcultisului George Ivascu, nu a recunoscut – timp de trei ani!, de la debutul cenaclist si pana la publicare – aceste “aluzii culturale indirecte” (?!) din moment ce tocmai pe acestea le-a evidentiat laudativ in cronica sa despre “cosmogonica viziune” a viitorului tele-nobelist scatofag si pornografic (“Sint creier care ejaculeaza si testicule ginditoare… dragule, da-mi-o si-n popou… aaaaah! aaaaaah!”) al lui Patapievici si Liiceanu. In 18 limbi a fost publicat, pana acum, de catre ICR, Mang-ul lui Manolescu, “geniul” care sustine ca “religia este o superstitie” (?!). 18 editii pentru care ICR a platit drepturi de autor atat plagiatorului nostru cu “aluzii culturale indirecte” cat si editurii care l-a publicat “in original”, recte Humanitas. O afacere pe care Curtea de Conturi ar trebui, cred, sa o mai investigheze nitelus.
Revenim la plagiat. In ciuda furtului literar jenant, Manolescu isi sustine protejatul prins cu chilotii in vine, pana in panzele albe, si Cartarescu primeste premiul de debut al USR a RSR. Iar Crohmalniceanu il propune la Premiile UTC. In recentul sau articol “Vreau guvern de plagiatori tineri!“, Corneliu Leu aminteste cum “Ov. S. Crohmalniceanu avea o atat de mare specializare in a folosi asemenea argumente, incat si-a inceput o carte cu „Asa cum ne-nvata tovarasul Malenkov”; performanta pe care n-au atins-o nici criticii literari sovietici, deoarece Malenkov a zburat de la carma inainte de a ajunge la cultul personalitatii, pe care i-l incepea inaintea lor un autor ce utiliza limba romana.”
Despre zborurile “orbitoare”, cand pe-o aripa cand pe alta (“stango-dreapta” cum ar veni), ar fi trebuit sa ia aminte mai bine sublocotenentul Cartarescu chiar de la magistrul sau, Ov. S. Crohmalniceanu, care, in – cum altfel? – “magistrala” sa lucrare “Despre articolul lui Lenin: “Organizatia de partid si literatura de partid'” afirma patruns de realitatile socialismului: “Pentru scriitorul care s-a legat deschis de fortele sociale revolutionare, si care urmareste sa le slujeasca prin scrisul sau nu mai exista contradictia tragica dintre intentie si realitate. Lui nu i se mai poate intampla ca, dintr-o constrangere exterioara sau interioara, sa fie nevoit a ascunde adevarul, cu sau fara stiinta. (…) Filosofia marxista il smulge pe artist din asemenea impasuri, ii ofera o perspectiva nelimitata si-l inzestreaza cu un instrument exceptional de investigare a realitatii”.
In “viziunea cosmogonica” a lui Cartarescu acest instrument poarta o denumire aberanta, dar strict reglementata penal: PLAGIAT.
Victor Roncea / Ziaristi Online
PS: Pentru ca pe 8 octombrie 2010, M. Cartarescu o ameninta pe Herta Muller ca ii va arata cat de mare luptator cu regimul comunist a fost el si au trecut deja aproape doi ani si nu s-a intamplat nimic – ba mai mult, s-a aflat ca a fost locotenent la Securitate si politruc la revista “Activistul” – am solicitat, spre lamurirea opiniei publice asupra disidentei “senatorului EvZ” si parerea CNSAS. O astept cu incredere.
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: 22, activistul, Agricultura Socialista, alex stefanescu, Badislav, Basescu, caderea, calea regala, Cartarescu, cartea alba a securitatii, CC, Cenaclul de luni, Cinci limbrici ai mintii - Manolescu Plesu Patapievici Liiceanu Cartarescu, CNSAS, Constantin Cartarescu, convingeri comuniste, Dilema, faruri vitrine fotografii, GDS, Herta Muller, Humanitas, ICR, Informatia Bucurestiului, Ion Vitner, KGB, Laurence Sterne, Liiceanu, Liicheanu, MAE, Mang, manolescu, Maria Badislav Cartarescu, mircea cartarescu, Neo-Komintern, nicolae manolescu, nobel, Observatorul cultural, Ovid S Crohmalniceanu, Patapievici, Paul Cornea, PCR, plagiat, plagiator, Plesu, Securitatea, sie, sorin alexandrescu, sri, Tismaneanu, Tristram Shandy, UASCB, unesco, utc, Viaţa şi opiniunile lui Tristram Shandy gentleman 26 Comments »
Raport – Final Update
Alcătuirea unui raport asupra comunismului după metode comuniste a stârnit reacţii în toate categoriile de intelectuali şi, evident, la toţi cei interesaţi de adevărurile netranzacţionabile ale istoriei unui popor. Raportul noului Roller a devenit astfel o sursă de ample, profunde şi amănunţite dezbinări într-o societate care şi aşa tânjeşte după linişte sufleteasca şi răgaz. Tinta falsificatorilor istoriei nationale a fost stravezie de la bun inceput pentru cei care s-au confruntat cu antecesorii lor, fostii locatari ai Hotelului Lux din Moscova: “Cine controleaza trecutul, controleaza viitorul. Cine controleaza prezentul,
Nimănui nu pare să-i mai pese de români atunci când întreprinde ceva, nici celor care ar trebui sa ii apere, din jurul Romaniei pana in inima ei, sfasiata de hoardele maghiare, nici politicianului demagog (o tautologie…) care face un partid ori o noua facţiune, nici ideologului care, pe post de agitator public, face scandal pentru standarde duble, nici antreprenorului care se decide să lanseze o afacere pentru un venit cat mai rapid si cat mai mare, nici celor ce croiesc politicile şi legile în fabrica de legi a statului, şi cu atât mai puţin autorilor acestui bizar Raport “Tismaneanu”, care au dezlănţuit urgii şi umori negre în România cu atâtea vertebre fracturate tocmai de jocul politicianist al ultimilor 20 de ani. Am întreprins o direcţie nouă prin care încercăm să facem dovada că sunt destui celor care le pasă de români şi de adevărul istoriei lor, nu de „adevărul” lui Tismăneanu şi a celor ca el privitor la istoria românilor. Si aceasta o veti vedea in curand. Si aici este marele rol al istoriografiei romanesti, al istoricilor romani.
Între adevărul lui Tismăneanu şi adevărul românesc în istorie este o prăpastie pe care nu vor putea s-o treacă nici unii dintre cei ce s-ar îmbrăţişa cu Tismăneanu. Tismăneanu şi cei ca el, ale căror scrieri probează poziţionarea lor când la remorca sistemului când în locomotiva lui, sunt nefericiţi focari ai celei mai hodorogite maşinării politice dintre cele care s-au ilustrat de-a lungul veacului care tocmai a apus. Aceasta este comparabilă doar cu maşinăria infernală a nazismului şi de aceea responsbilitatea pentru cele două holocausturi: cel antievreiesc şi cel roşu contra neamurilor creştine, revine acestor două megamaşini diabolice şi celor care le-au slujit cu crezurile lor, cu ideile, cu scrisul lor, care rămâne drept ceea ce este, o mărturie definitivă care ni-i va deconspira mereu, fără odihnă, pe agenţii mari şi mărunţi ai monstruoaselor megamaşini ale terorii în veacul al XX-lea. Aceasta este explicaţia pentru febra lui Vladimir Tismăneanu de a se situa în fruntea tuturor comisiilor de control ideologic al conştiinţei publice din România. La baza acestei frenezii este frica de adevăr, căci acesta este cumplit, este monstruos şi nimeni nu-l va putea întoarce pe dos cum întorci o mănuşă oricât de teribile vor fi resursele şi de întinse reţelele mistificării. În cele din urmă adevărul popoarelor va triumfa, iar lucrul acesta îl ştie şi Tismăneanu si toata haita din jurul lui, speriata acum ca va pierde controlul asupra fabricii de minciunii, care va da faliment si ii va lasa pe drumuri, dupa cum deja a inceput sa se intample.
Acesta e motivul pentru care l-au si atacat din rasputeri pe istoricul american Larry Watts, cel care, prin adevarurile lui, dovedite fara putinta de tagada cu documentele extrase din arhivele CIA, provoaca mari gauri, ca de tun, in mantia neagra pe care au aruncat-o falsificatorii istoriei asupra Romaniei. Invazia de stafii ale kominternului care s-a abatut asupra Romaniei odata cu reinstalarea lui Tismaneanu in Primaverii a reusit sa se infiltreze, pana azi, ca o armata de virusi, in maruntaiele organismele statului si in cele politice, in special ale PDL, pe care il credeau vesnic, creand adevarate aripi sovietice in structurile atacate sistemic si generand borelioza la toate nivelele. Statul de azi a ajuns aproape in ultimul stadiu al bolii, pentru ca “boala nu a fost detectata sau tratata corespunzator de timpuriu”. Caci da, vorbim de atacul capuselor asupra Romaniei.
Mi-aduc aminte cum un domn foarte puternic la care tin si pentru care am mare consideratie m-a chemat intr-un loc special rugandu-ma sa-i fac eu schema Retelei. M-am uitat la el putin siderat. O groaza de servicii ale tarii aveau aceasta posibilitate. Si totusi, nu o faceau. I-am spus ca e foarte simplu: luati toti bursierii Soros si ai Colegiului Noua Europa al lui Andrei Plesu, ONG-urilor satelite Soros si GDS, neo-nomenclaturistii ICR, membrii GDS si toti saltimbancii, “liderii de opinie” si pseudo-ziaristii care le fac pantofii si apoi suprapuneti plansele de celuloid cu numele lor cu cele din organigramele Dvs si ale centrelor de formare/manipulare a opiniei publice. Si faceti ca Ceausescu cu agentii Moscovei. Om cu om.
Iar cartea lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, printre altele, releva si tehnica folosita de predecesorii SRI si ingrengatura agentilor rasariteni si a mostenitorilor lor directi, acum “occidentalizati”. Cartea doctorului Larry Watts ofera reteta. Antidotul la boala capuselor. De aceea este si atat de urat de toti “ideologii de serviciu ai unei lumi in declin”.
In aceasta ultima (sper) referire la clanul bulibasei Tismaneanu voi analiza una dintre liniile sale de atac la adresa profesorului Watts, incercand sa ii stimulez pe cei care trebuiau sa deseneze pana acum Reteaua, cu calculatoarele lor ultraperformante, sa apese, odata, pe butonul corect, inainte ca virusii introdusi in sistem sa paralizeze tot mecanismul.
Tismaneanu dixit:
“La Banca Nationala a Romaniei se lanseaza un volum menit sa prezinte regimul Ceausescu drept unul patriotic, subminat continuu de conspiratii externe. Nu se sufla o vorba de faptul ca, prin politica sa interna, regimul a negat orice urma de liberalizare, ca a existat o contradictie insolubila intre pretentiile autonomiste externe si represiunea sistematica din interior. In felul sau, independent a fost si Enver Hoxha.”
Se pare că Larry L. Watts, şi cartea lui, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, sunt pentru dl Tismăneanu un fel de Lord Voldemort la patrat, si pe invers, bineinteles. Adica, “You-Know-Who”, “He-Who-Must-Not-Be-Named”.
Pare la fel de clar ca Tismaneanu încă nu a citit cartea pe care o pune la zid, un lapsus despre care a mai boscorodit si anterior, cu o jumatate de gura, pe “platformele” ungro-ruse care il gazduiesc. In buna traditie bolsevica, Tismaneanu condamna “stiintific”, “ca la raport”, o lucrare monumentala – vorba colonelului Charles W. Van Bebber – fara a o fi citit-o. E drept, are cam multe pagini pentru un tip atat de ocupat cu condamnarile in masa. In cazul citat mai sus, Tismăneanu ignoră voit o recenzie a unui acolit de-al sau, citat anterior pe blogusorul lui, si care subliniaza in mod clar diferenta extraordinar de mare observata de profesorul Watts între politicile externe şi interne ale României.
De fapt, cei care au participat la prezentarea de la Banca Nationala – inclusiv tovarasul lui Tismaneanu, ofiterasul Liiceanu – stiu ca profesorul Larry Watts a dedicat o parte din alocutiunea sa si cel putin doua planse, din cele proiectate pe ecranul din spatele academicianului Mugur Isarescu, chiar acestei probleme.
Plansele lui Larry Watts si discursul de la Banca Nationala a Romaniei de ZiaristiOnlineTV
Loc de dat cu capul pentru Tismaneanu 🙂
Cu toate acestea, dl Tismăneanu insistă asupra faptului că – “Nu se sufla o vorba de faptul ca, prin politica sa interna, regimul a negat orice urma de liberalizare, ca a existat o contradictie insolubila intre pretentiile autonomiste externe si represiunea sistematica din interior”.
În cazul în care aceasta neintelegere reprezintă pur şi simplu o lipsa de memorie a domnului Tismăneanu sau a ofiterasului de plumb Liiceanu, atunci el isi poate corecta cu uşurinţă eroarea pe blog. În cazul în care aceasta reflectă insa o deficienţă morală, atunci el nu va face nici o astfel de corecţie, menţinandu-si distanta fata de adevăr, aşa cum il ştim.
Interesant, Tismăneanu il echivalează pe Enver Hoxha cu Ceauşescu, drept un lider comunist cu un regim independent similar. Daca tot il aduce in discutie Hoxha, ca o autoritate (cel putin folosindu-se de la ca exemplu) Rollerica Tismaneanu ar trebui sa ia in considerare si cea a gandit Hoxha despre Ceausescu. Romanii, decreteaza Hoxha, sunt “talentati” in a atrage chinezii “in unele actiuni de conciliere cu ceilalti revizionisti” si au “cea mai mare grija pentru a nu ataca imperialismului american si revizionistii de azi chiar si cu un singur cuvant”, in timp ce mentin “relatii foarte prietenoase cu marele renegat Tito” si cu “imperialistii americani si alti imperialisti”. Extras din Enver Hoxha, Reflections on China: Part 1: 1962-1972 Extracts From The Political Diary, Vol. 1 (1979), paginile 71, 79.
Mai mult, romanii (sau Romanii, cum apare in cartea lui Hoxha, conform regulilor limbii engleze) au convins Beijingul sa “puna deoparte aspectele ideologice” si sa accepte “marele pericol” de “reapropiere cu imperialistii americani” (Americani 🙂 ) si cu “Titoismul” [Hoxha (1979), paginile 103-104]
Conducerea lui Ceausescu, se plange Hoxha mai departe, a actionat ca o “codoasa” pe langa chinezi, americani si iugoslavi, “distribuind de la unul la altul propuneri chipurile ‘cu cele mai bune intentii'” in timp ce “dezvolta o politica externa si interna clar anti-marxista”. [Hoxha (1979), paginile 108, 499 si, de asemenea, pag 550-551, 573, 586-587, 590-591, 653-655, 661,667.]
Conform liderului albanez cu care Tismaneanu incearca cu disperare sa-l asocieze cu omologul sau roman, Ceausescu nu a fost numai o “portavoce” a “imperialismului american” dar si motorul principal care a generat subversiunea ce a avut ca rezultat final reapropierea Chinei de Statele Unite!
Ca profesor de politologie cu licenta intr-o universitate a regimului comunist “ilegal si ilegitim”, la fel ca diploma lui, neechivalata in Statele Unite, ar trebui sa aiba mai mare grija cu astfel de exemple pe scari, inainte de a le fi citit…
Ii lasam pe cititorii nostri sa judece singuri daca acest comportament “reprobabil” descris de Hoxha (si, in aparenta, asumat si de Tismaneanu) a fost atat de reprobabil pentru Romania si pentru politica internationala, in general, si daca viata in Romania acelei perioade – anii ’70 – poate fi comparata cu cea din Albania, celebra in lume pentru “lupta ei pentru pace si contra imperialismului” prin planul cincinal “omul si cazemata” (aici puteti sa discutati si cu parintii).
Tipic scolii sale preferate care consta in a modifica istoriografia conform agendei politice, Tismaneanu isi prezinta adeseori dorintele drept fapte si se refera apoi la ele citandu-si propria “autoritate”. Vedeti atatea exemple de referinte ad nauseum la orientat-politicul sau “Raport Final” cu care se impopotoneaza, si de al carui continut este responsabil, citat apoi de el insusi ca o “autoritate” istoriografica. Ad nauseum, cum v-am spus… Desigur, Tismaneanu ar putea fi iertat pentru interpretarile sale eronate privind trecutul. La urma urmei, el nu e istoric…
Ar putea fi iertat, daca ar fi doar eronate si nu si rauvoitoare. “Fara ura si fara partinire”, a fost raspunsul dat de Biserica Ortodoxa Romana condusa de regretatul Patriarh Teoctist chiar a doua zi dupa aparitia primei dintre multiplele versiuni ale Raportului “Final” asupra Romaniei (Vezi si analogia cu vorba de pe vremea lui Ceausescu – “Victoria Socialismului” asupra Capitalei).
Pe langa acestea, la fel de intrigante sunt si interpretarile sale asupra unor evenimente mai recente, la care nu doar a fost martor dar pe care le-a mai si manipulat prin presa, cand a avut ocazia, pe unde a fost angajat, de la “Jurnalul National” al dlui Voiculescu la “Ideile in Dialog” ale dlui Vintu (doi “buni moguli” atunci cand platesc pe cine trebuie).
De exemplu, ca sa ne apropiem de vremea neo-kominternistilor, Tismaneanu afirma, cu emfaza:
“Se uita cu stupida nosalanta ca in 1999, ca ministru de externe, Andrei Plesu a jucat un rol decisiv, impreuna cu presedintele de-atunci, Emil Constantinescu, in orientarea politicii externe spre NATO…”
Si acum vin eu cu cateva amanunte in exclusivitate, despre “rolul decisiv” si “orientarea” dlor Plesu si Constantinescu, “prietenii” de azi ai dlui Basescu, care, dupa cum il prezinta aproape zilnic presa rusa, este… “portavocea imperialismului american”! 🙂 . “Prieteni” de care trebuie sa te fereasca Domnul…
In realitate, nici Plesu, in hainele sale noi de ministru de externe, nici presedintele Constantinescu, nu “au orientat Romania catre NATO” in 1999. Cum ma ocup m-am ocupat timp de peste 15 de ani chiar de politica externa, pot sa spun cu certitudine ca, de fapt, intre “vechii” membri NATO, Romania era deja faimoasa pentru obtinerea in interior a sprijinului unanim al fiecarui partid si partidulet parlamentar – de la stanga la dreapta – inca din noimebrie 1993, de la “Declaratia de la Snagov”, care a stabilit integrarea in NATO ca prioritatea numar 1 a tarii. In 1996, Romania era recunoscuta de ofiterii Statele Unite responsabili, ca fiind cea mai activa si entuziasta participanta a Parteneriatului pentru Pace – anticamera NATO in vreme, dupa cum, poate, va mai amintiti. [Pentru documentare, recomand, de exemplu Commanders Mark R. Shelley – John P Norris, “NATO Enlargement: The Case for Romania,” Central European Issues (Summer 1997) pag 98-105, articol publicat prima oara in Proceedings, publicatia U.S. Naval Academy din Annapolis, in acelasi an sau The Defense Institute of Security Assistance Management Journal – In Celebration of 125 Years of the United States and Romanian Diplomatic Relations, vol 28, no 3, 2006 sau NATO’s EASTERN DIMENSION – US, NATO, Romania and the Wider Black Sea Region – lucrarea si site-ul coordonate de mine si realizate de Fundatia Pentru Romania in parteneriat cu Serviciul Roman de Informatii si Centrul de Geopolitica al Universitatii Bucuresti pentru Summitul NATO de la Bucuresti, 2008]
Peste acest consens general si exceptional ce nu se regasea in nici una dintre celalate tari candidate, intrarea in NATO era sustinuta de cea mai mare majoritate a populatiei vreunui stat din fostul “bloc sovietic”, in fiecare sondaj de opinie realizat dupa 1993. Singurii care s-au impotrivit activ intrarii in NATO au fost acei putini nationalisti romani care au respins tipul de santaj rusesc mascat in haine evropenesti, la care a achiesat mult laudatul de catre Tismaneanu domn presedinte Constantinescu si a sa Zoe Petre, atunci cand, sub pretextul accederii in NATO, a semnat Tratatul ticalos cu Ucraina, cedand pentru prima oara in istoria Romaniei, printr-o simpla semnatura, provinciile romanesti rapite prin Pactul Hitler-Stalin (plus Insula Serpilor) pentru a caror eliberare au luptat si murit zeci de mii de eroi ai Romaniei, la ordinul Maresalului Antonescu, de la a carui ucidere se implinesc, chiar astazi, 1 iunie, 66 de ani.
Ca sa revin la favoritii lui Tismaneanu, Plesu si Constantinescu, trebuie subliniat ca, de fapt, cei doi aproape erau gata sa rateze si ultima sansa a Romaniei de a intra in NATO, desi aceasta s-a intamplat probabil si din motive legate de incoerenta si incompetenta crasa a Conventiei Democratice. Oricum, sub regimul Constantinescu-Plesu, Romania a cazut de la una dintre principalele favorite aflate in cap de lista in aprilie 1997 – in urma eforturilor administratiei de pana la acel moment si aici este de mentionat rolul central pe care l-a avut in acest proces mult-hulitul de catre Tismaneanu general Ioan Talpes, pe care Constantinescu, exact din acest motiv, l-a si mentinut ca sef al SIE si dupa venirea sa la Cotroceni, in noiembrie 1996 – pana la aproape ultimul loc (cu exceptia Macedoniei si Albaniei), la plecarea rusinoasa a lui Constantinescu, in 2000. De dragul corectitudinii pe care in ciuda tuturor evidentelor Tismaneanu nu o poate respecta (decat daca este politica), trebuie amintit ca Romania a intrat in NATO sub PSD, in anul 2004. Ce sa-i faci? Asta e adevarul! [Vezi pe aceste teme si Sean R. Kay, NATO and the Future of European Security (1998), pag 102 si Thomas S. Szayna, NATO Enlargement, 2000-2015: Determinants and Implications for Defense Planning and Shaping, RAND Corporation (2001), pag 21.]
Analisti militari americani au relatat in mod corespunzator eforturile considerabile ale Romaniei pentru integrarea in NATO, in perioada 1994 – 1997, care au castigat respectul si sprijinul majoritatii membrilor NATO, cu exceptia Statelor Unite. [Vezi, in acest sens, “Romania and NATO: Membership Reassessment at the July 1997 Summit”, de Jeffrey Simon and Hans Binnendijk, Strategic Forum, no. 101, U. S. National Defense University, Institute of National Strategic Studies, February 1997.]
Da, Clinton ne-a tras clapa dar aceasta a venit dupa ce unii oficiali americani si-au exprimat chiar resentimentul ca performantele impresionante ale Romaniei de pana la summitul din 1997 de la Madrid riscau sa compromita acordul informal la care Statele Unite ajunsesera cu NATO, inca de dinainte ca organizatiei sa-si deschida portile, din 1993, cand s-a stabilit ca doar tarile membre ale Grupului de la Visegrad vor fi admise in prima runda. [De exemplu, Ronald D. Asmus, fiul unor imigranti germani ajuns adjunct al Secretarului de Stat si unul dintre artizanii extinderii NATO spre Est, amintea acestea in Opening NATO’s Door: How the Alliance Remade Itself for A New Era (2002), vedeti in special paginile 214, 216-217, 219, 222, 227-228. Impreuna cu Richard Kugler si Stephen Larrabee, Asmus a argumentat pentru sustinerea doar a statelor membre ale Grupului de la Visegrad (V4 – Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia) chiar si inainte de anuntul din 1993. Vedeti “Building a New NATO,” Foreign Affairs (September/October 1993).] Aceasta a fost viziunea confreriei lor. Iar lumea a jucat “conform planului”…
Este foarte clar ca dl (hai sa-i zic asa) Tismaneanu nu a luat parte la acest proces de integrare in NATO. Dar ca un specialist in sau pe Romania, dupa cum se prezinta, putea sa consulte zecile de studii si evaluari dedicate integrarii Romaniei in NATO din toate perspectivele posibile, ale carui autor este exact “You-Know-Who”, “He-Who-Must-Not-Be-Named”: Larry L Watts.
Si aici ar trebui sa ofer si toate exemplele dar urmatoarele ii sunt, cred, suficiente dlui Tismanenau: “Crisis and Reform in Romanian Civil-Military Relations: 1989-1999,” Armed Forces & Society, (Summer 2001): 597-622; “The Crisis in Romanian Civil-Military Relations,” Problems of Post-Communism, vol. 48, no. 4, (July/August 2001): 14-26; Romanian Military Reform and NATO Integration (2002); “Romania and NATO Enlargement: The National-Regional Security Nexus,” in Almost NATO: Partners and Players in Central and Eastern European Security (2003); “Civil-Military Relations: Continuity or Exceptionalism,” in Romania Since 1989: Politics, Economics, and Society (2004), iar despre problemele legate de noile membre NATO si serviciile de informatii dominate de fostul KGB ii recomand site-ul CIA cu articolul lui Larry Watts Intelligence Reform in Europe’s Emerging Democracies. Etc, etc, etc…
Ca vrea sau ca nu vrea Tismaneanu, profesorul Larry Watts continua sa fie citat ca o autoritate de NATO si Armata SUA in aceste probleme. Evident, in contrast cu vederile “savantului de renume mondial” Vladimir Tismaneanu, Armata SUA tine cartea “care nu poate fi numita” a autorului “stiti voi care” in raftul celor cu reputatie inalta. Conform directorului Politicii de Securitate Nationala si Strategie a Colegiului de Razboi al Armatei SUA (US Army War College’s Director of National Security Policy and Strategy), cartea lui Larry Watts tradusa in romaneste sub titlul “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si aparuta la Editura RAO intrand in topul celor mai bine vandute carti ale anului este “obligatorie pentru toti cei interesati de Razboiul Rece si Pactul de la Varsovia [Review of English language edition (With Friends Like These) by Colonel Charles W. Van Bebber in Parameters: US Army War College Quarterly, vol. 41, no. 3 (Autumn 2011): 134-136. republicat de Ziaristi Online sub titlul With Friends Like These by Larry L Watts in Parameters, US Army’s Senior Professional Journal: “This work is more than just an exposé of Cold War intelligence secrets” »]
Astept cu incredere:
1. Munca de reparatie a distrugerilor lui Tismaneanu din partea scolii istorice nationale si a romanilor carora le pasa de adevarul istoriei lor, de la foarte muncitorii cercetatori de pe langa Biserica Ortodoxa Romana si CNSAS la marii nostri profesori de istorie si sociologie.
2. Al doilea si al treilea volum al istoricului american Larry L Watts.
In incheiere ce ar mai fi de spus decat un Good Bye, Lenin, pardon!, Tisma!
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: „With Friends Like These... The Soviet Bloc's Clandestine War Against Romania", Basescu, CIA, cni, comisia tismaneanu, CSAT, DIA, dim, fbi, Fereste-ma Doamne de prieteni, Fereste-ma Doamne de prieteni! Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania, GDS, ICR, IICCMER, Larry L Watts, Larry Watts, lenin, mincinosul cronic vladimir tismaneanu, Neo-Komintern, raport final, raportul tismaneanu, sie, SPP, sri, STS, Tismaneanu, Traian Basescu, Trotki, Vladimir Tismaneanu, With Friends Like These 13 Comments »
Omul si Cetatea: “Iată că a trecut aproape un an, de când nu am mai scris nimic pe blog! Nu ştiu dacă a fost o tăcere deliberată sau nu. Poate că, totuşi, deliberată, determinată de convingerea că lumea asta a blogărilor e, de fapt, o multiplicare a monologurilor, prin care fiecare îşi defulează frustările. Nu există practic dialog, comunicare – e mai mult un sport individual. Nu ştiu dacă ajută pe cineva ceea ce scriu sau dacă supără şi de ce! Pe de altă parte, s-ar putea ca această tăcere să nu fie deliberată, ci impusă de lipsa mijloacelor adecvate de înţelegere (analiză- sinteză) a ceea ce se întâmplă acum în ţară şi în lume. Majoritatea celor citite de mine, cu privire la cele ce s-au întâmplat în anul care a trecut sunt interpretări fie partizane, care exclud dintru început orice urmă de dialog, fie unilaterale, adică sunt analize făcute din diverse puncte de vedere – „ştiinţifice” pot spune – care nu îşi declară unilateralitatea, pentru o deschidere reală spre dialog. Aproape fiecare blogăr „serios” din România vrea să fie un doctrinar, un început, fie că e naţionalist, fie globalist/inter-naţionalist, sau măcar să dezvăluie ceva ce nu e cunoscut de nimeni.
Sunt apoi asocieri bizare, între teologii de bibliografie, declaraţi de dreapta, şi cominternişti, care te pun într-o situaţie morală, dacă nu şi teoretică, cel puţin stânjenitoare. Apoi, modul de a discuta realităţile politice – cele ce se întâmplă în ţară şi în lume – aminteşte, cu rare excepţii, de avancronicile şi cronicile meciurilor de fotbal, fără să atingă însă nivelul unui Fănuş Neagu sau a unui Ioan Chirilă. Golănia pătrunde peste tot, simulând chiar eleganţa gesturilor. Din ce am văzut până acum, sunt puţine bloguri care au depăşit lupta de clasă (care, de data asta, s-a terminat, n-aşa?, cum spunea Brucan, cu victoria capitalului) şi mă întreb cu cine vor mai lupta cei din presa din România, apoi blogării dacă, biologic, generaţia care a trăit în comunism va dispare; probabil că vor păstra unul în viaţă, din această generaţie, un fel de mumie a lui Lenin, ca duşman al poporului, de care să se delimiteze toţi, ca să vadă noul stăpân cât de credincioasă e sluga. O analiză a perioadei comuniste trebuie făcută, neîndoielnic, dar cu observaţia că vechii cominternişti s-au transformat în oameni de dreapta – Noua filosofie, în Franţa -, încă din anii ’70- ’80, că troţkiştii au devenit neo-conservatori în S.U.A., ocupând de multă vreme posturile de comandă în vederea aşa-zisei schimbări, ce urma să vină. Să fi dorit ei şi urmaşii lor să scape de vreo răspundere?! Mă îndoiesc! Noile poziţii ocupate sunt, de fapt, cele vechi, cu etichete schimbate, din care sunt propovăduite alte religii politice sau poate, acum, economice, în vederea dominaţiei.
Încep această mică aventură în neant, postând un text din Mihai Eminescu, care mi se pare încă actual. Îi rog pe cititori- singurii care pot transforma neantul în viaţă, să facă înlocuiri de cuvinte şi situaţii, pentru a vedea actualitatea textului, ca de exemplu să înlocuiască internaţionalism cu globalism, punându-şi în acelaşi timp întrebarea cât de deschisă poate fi societatea deschisă sau care este închiderea acestei societăţi? Şi mai ales, cine şi cum deschide societatea şi faţă de ce?”
Integral la Ziaristi Online
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: GDS, KGB, Mihai Eminescu, Neo-Komintern, Omul si cetatea, Trotki, ziaristi online 2 Comments »
Ziaristi Online:
Inima de maghiar. Gabriel Andreescu despre “revizionismul” lui Larry Watts si Aurel Rogojan
Stefan Miron: Răspuns unui “moldovean”. Alexandru Lesco si Victor Roncea despre “cojocari moldoveni”
Asa cum era de asteptat si asa cum a anticipat si a declarat OSB Bucuresti la lansarea studiului, societatea a perceput acest studiu ca pe o dovada ca basarabenii sunt nepregatiti, incapabili sa asimileze programul romanesc de invatamant si prin urmare ca acestia consuma in zadar bursele oferite de catre statul roman. Probabil crearea acestei perceptii a fost si intentia autorilor acestui studiu incomplet care au folosit eronat sintagma “rata de abandon’’ anume cu acest scop, desi raportul lansat de ei este irelevant dintr-o serie de motive importante.
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: 1987, 1989, Adelina Palade, Adevarul, Administratia Prezidentiala, Adrian Barbulescu, America, andrei plesu, anti-kgb, anticomunismul de parada, Aurel I Rogojan, Aurel Rogojan, AVH, AWA Design, AWA Group, Baconsky, Basarabia, Basescu, Biblioteca Judeteana Bistrita Nasaud, Bistrita, Bistrita Nasaud, Bistrita News, Bistrita Online, Bistrita24.ro, bnd, casa alba, Ceausescu, CIA, cie, City News, Codul lui Oreste, Colegiul National de Aparare, Constantinescu, Corneliu Vlad, Crisana, Cristian Florian, Cristina Nichitus Roncea, Daniela Rei Visan, Dennis Deletant, Destin Romanesc, DIA, die, dinu sararu, Dr Liviu Turcu, dss, Editura Compania, Editura Rao, Emil Radu Moldovan, etc, evenimentele din decembrie 89, Fereastra Serviciilor Secrete, Fereastra Serviciilor Secrete. România în jocul strategiilor globale, Fereste-ma Doamne de prieteni, Fereste-ma Doamne de prieteni! Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania, Foto, FSB, Gabriel Andreescu, GDS, general Aurel Rogojan, General Iulian Vlad, Generatia Labis, george maior, George Orwell, Gheorghe Negru, GRU, Grupa XX, Horia Roman Patapievici, Hotel Metropolis, Hotel Metropolis Bistrita, ICR, ilie badescu, iliescu-kgb, Intalniri memorabile, intelectualii lui Basescu, Ioan Gaftone, Ioan Oltean, Ioan Talpes, Ion Mihai Pacepa, Iulian N Vlad, Iulian Vlad, KGB, komintern, Kremlin, Lansare de carte, Lansare Larry Watts la Bistrita, Larry L Watts, Larry Watts, Leon Moiseievici Tismenetki, Leonid Tisminetki, leonte tismaneanu, liviu turcu, MAE, mapn, Metropolis, mi5, MI6, Mihai Pelin, Mihail Ulsamer, Ministerul Propagandei, Muzeul Comunismului, Muzeul National al Dictaturii Comuniste, nationalism, NATO, Neo-Komintern, NKVD, Oliv Mircea, Opisul emigratiei politice, Oreste Teodorescu, Ovidiu Enculescu, Pacepa, Pacepa – agent sovietic, Pacepa Ro, Pactul de la Varsovia, Patapievici, PCdR, PCR, petru romosan, presedintia romaniei, Radio Romania Cultural, Rand, RAO, raportul tismaneanu, Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania, renate weber, Republica Moldova, Rogojan, Romania in jocul strategiilor globale, romania libera, Securitatea, sie, SIS, Societatea Civila, Spinul, SPP, sri, SUA, svr, Teodor Baconschi, Tismaneanu, Tismenitki, Traian Basescu, Transilvania, Tratatul de la Varsovia, Trotki, Tudor Cojocari, Tudor Cojocariu, Tudor Cojocaru, UM 0110, Universitatea din Oradea, URSS, USA, USSR, Valdimir Tismaneanu, victor roncea, video, Vladimir Tismaneanu, volodea tismaneanu, warsaw pact, Warshaw Pact, Watts, With Friends Like These, With Friends Like These... The Soviet Bloc's Clandestine War Against Romania, ziaristi online 5 Comments »
Ca intr-un adevarat serial despre cele 1001 de nopti nesfarsite ale Romaniei, astazi se strecoara in spatiul public, din grota de pe Calea Victoriei 120 a celor 40 de hoti, una dintre povestile in care Sheherezada este si Ali Baba iar padisahul nostru putin mai mult pervers este de fapt chiar Printul “nevazut” al Hotilor, maria sa Harun al-Plescoi, nume de cod “Tulceanul”. O poveste adevarata, relatata de Sorin Iliesiu, in care veti afla cum Andrei Plesu l-a avertizat pe Ali Baba sa “invete sa pastreze tacerea” in Grupul pentru Dialog Social, o Centrala locala a Neo-Kominternului, mosita de Silviu Brucan si Ion Iliescu chiar in casa filosofului de Plescoi din strada Paris 14 si stropita ulterior cu milionul de dolari al lui George Soros, la sediul infamilor din Calea Victoriei.
Daca recent s-a aflat ca patronul spirtual al teologului Baconschi-Jacuzzi nu il iubeste numai pe Marcello-Siegfried-Liiceanu ci merge pe urmele discipolului sau la capitolul Despre amante, din Scrisoarea Deschisa a lui Sorin Iliesiu veti mai afla cum renumitul filosof a refuzat sa dea detalii despre biografia sa secreta si colaborarea cu Securitatea chiar si colegilor sai din GDS, despre cum se impart functiile in diverse Guverne, intre “colegii Marius Oprea, Vladimir Tismaneanu si Ioan Stanomir” basca “colegul Horia Roman Patapievici”, despre cum a girat Andrei Plesu guvernele lui Ion Iliescu si Petre Roman fara sa regrete niciodata crimele comise de catre acestia in 1989 si 1990, despre cum a sustinut ca isi da demisia si din Guvernul FSN si din GDS si, ulterior, a uitat, despre cum s-a infruptat califul Harun al-Plescoi din fonduri guvernamentale fara sa dea socoteala nimanui si a sfidat Legea CNSAS care interzicea ca din Colegiu sa faca parte membri ai PCR (cum era cazul lui, inca de la 19 anisori), despre cum a fost atacat Sorin Iliesiu de “colegul” sau de “Grup” Andrei Oisteanu, nepotul lui Leonte Rautu, despre cum Radu Filipescu vrea sa-l depaseasca pe Ceausescu in longevitate in Consiliul de Conducerea al unui organism para-guvernamental, cum e CC al GDS, despre cum e deranjat Plesu ca Iliesiu apare la postul lui Voiculescu in timp ce el latra fara jena ca un chow-chow cu limba neagra in lesa lui Patriciu, si, nu in ultimul rand, despre cum Traian Basescu “a devenit Scheletul nostru din dulap”, recte din dulapul lui Patapievici de la ICR. O poveste care va continua, cu siguranta, cu vreo tragedie oedipiana masculinizata total prin haremul celor 40 de hoti ai Romaniei, si care, dupa parerea noastra, nu este recomandabil sa fie citita seara pentru ca poate provoca prea multe cosmaruri. Sa speram insa ca nu se va transforma in Povestea Comerciantului si a Papagalului, in care bietul Iliesiu va avea soarta celui din urma…
Scrisoare deschisă
– Sorin Ilieşiu către colegii din Grupul pentru Dialog Social (GDS) –
1 februarie 2012
Stimaţi colegi,
Integral la Ziaristi Online
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: 22, Amanta lui Plesu, Andrei Oisteanu, andrei plesu, Cinci limbrici ai mintii - Manolescu Plesu Patapievici Liiceanu Cartarescu, CPEx al CC al PCR, Eminescu, FSB, Gabriel Liiceanu, GDS, GDS - noul komintern, George Soros, Gogu Radulescu, Grupul pentru Dialog Social, Horia Roman Patapievici, Humanitas, ICR, icr - noul pcr, IICCMER, iiccr, Institutul Cultural Roman, Ioan Stanomir, KGB, komintern, kominternistii tismaneanu pata-plesu dinescu si comp, kominternistii tismaneanu pata-plesu dinescu ticu si comp, leonte rautu, Marcello, Marius Oprea, Meditatia Transcedentala, Neo-Komintern, neo-kominternul, Radu Filipescu, Revista 22, Rodica Palade, Scrisoare Deschisa, Securitatea, Siegfried, Silviu Brucan, sorin iliesiu, sri, svr, Traian Basescu, Traian Basescu – Schetul din dulap, Vladimir Tismaneanu 3 Comments »
Ziaristi Online
July 11th, 2012 
VR 
