Volumul Credinţă şi tradiţii nemţene s-a născut din dorinţa de a găsi răspunsuri la unele dintre preocupările omului care vieţuieşte pe aceste meleaguri, în aceste vremuri ale minciunii instituţionale şi universale, cum le numea un spirit treaz al epocii. – Lansare are loc luni, 19 decembrie, ora 18.00, la Biblioteca Kirileanu din Piatra Neamt
Am ajuns prima oara la manastirea Petru Voda in seara de Craciun. Luminau stelele, ninsese, totul era alb, iar maicile se pregateau sa mearga cu colindul. Iata-ma umbland, impreuna cu ele, de pe un deal pe altul, din chilie in chilie. “Lerui, Doamne, Ler / au pornit cu plugusorul / îngerii prin cer”. Intrasem, pe nesimtite, in calatoria din poveste. La casuta cu cei mai multi pelerini, in noapte, usa s-a deschis si din chilie a iesit chiar Mos Craciun, asa cum il stiam dintotdeauna: un patriarh inalt, cu barba alba, un zambet care-ti incalzeste inima si o privire care stie intreaga-ti viata, daca ai fost sau nu cuminte. Intrasem in Rai. Am simtit ca aceasta intalnire cu Parintele avea sa imi schimbe viata.
Imi doresc ca albumul acesta sa aduca un smerit omagiu marelui marturisitor al ortodoxiei romane Justin Parvu, ctitorul Manastirii Petru Voda, la 20 de ani de cand s-a pus piatra de temelie a sfantului lacas inchinat martirilor din temnitele comuniste. Fara binecuvantarea, viziunea si caldura sa parinteasca, aceste imagini nu ar fi existat.
Multumesc, de asemenea, pentru buna primire si ingaduinta, tuturor preotilor din Mitropolia Moldovei si Bucovinei, surorilor, maicilor, fratilor si calugarilor din Manastirile Petru Voda, Paltin, Sihla, Sihastria, Secu, Neamt, Agapia, Varatec, Humor, Voronet, Moldovita, Sucevita, Arbore, Putna, Trei Ierarhi, Galata, Copou, Miclauseni, Catedrala Mitropolitana din Iasi, Catedrala Patriarhala si “Sfanta Maria” din Techirghiol.
Cristina Nichituş Roncea / “Precum în cer aşa, şi pe pământ” – Călătorie foto prin lumea ortodoxă românească, Editura Compania, Bucureşti, 2011 – Precum-in-cer.ro
La cinci ani de la trecerea la Domnul a bunului Parinte Gheorghe Calciu, calauzitor si duhovnic al meu pe meleaguri americane, reproduc un cuvant adanc al camaradului meu de “golanie”, din Piata Universitatii, dar si de pribegie, Sorin Dragan, unul dintre cei mai apropiati fii duhovnicesti ai luptatorului anticomunist, cuvant scris in urma cu an, la rugaminte mea, si publicat tot aici.
Cinci ani de cand l-am purtat pe Parinte pe umeri in jurul Bisericii Manastirii Radu Voda, in timp ce un oarecare ierarh incerca sa nu-i permita, nici dupa moarte, sa se intoarca acasa, in padurea verde, de la Petru Voda… Cinci ani de cand ne vegheaza din Ceruri. Vesnica lui pomenire!
Sorin Dragan: Parintele Calciu “ne-a imbracat sufletele in haine de nunta”
S-au implinit patru ani de la plecarea dintre noi a parintelui Gheorghe Calciu si incerc sa indeplinesc acum cererea fata de care am avut retineri atunci, aceea de a asterne pe hartie cateva ganduri despre mentorul si duhovnicul meu, nu atat ca un elogiu post-mortem intre altele, cat pentru a impartasi o perspectiva mai apropiata celor care l-au vazut numai de langa soclul unui piedestal.
Stiu ca am fost privilegiat cunoscandu-l, si intreg contextul inceputurilor pare sa o confirme. Prima mea intalnire cu parintele a avut loc in copilarie, la o varsta la care eram mult mai impresionat de darul sau de povestitor decat de harul cu care fusese investit prin preotie. Era scund si vioi, avea parul carliontat, carunt pe atunci, alb mai tarziu, barba lunga, numai buna pentru un povestitor, ochii albastri si limpezi, si un suras care radia caldura, la fel ca intregul sau fel de a fi, mai ales fata de copii sau suflete in nevoie de o mangaiere. Basmul sau, Craiasa apelor, o impletire intre propriul talent literar si traditiile dobrogene ale copilariei sale, ramane pentru mine una din cele mai frumoase povesti ale omenirii, si imparte in inima mea un loc cu Fat-Frumos din lacrima si Tinerete fara batranete si viata fara de moarte, intrucat, la fel ca ele, grefeaza doruri personale pe mituri fiintiale care se pierd in memoria colectiva a poporului roman.
Pe cand am atins o mai buna intelegere a lumii din jur, parintele fusese deja rapit din ea, inchis din nou pentru nemuritoarele sale Cuvinte catre tineri. Le-am citit transcrise si pasate din mana in mana cu infrigurare de unii din cei carora le fusesera adresate. Au fost o revelatie si o confirmare ca exista un sens al existentei dincolo de saracia simturilor, un raspuns la atatea intrebari si zbateri ale unei inimi umbrite de cravata rosie. Multi din noi cautau ceva fara sa-si poata defini prea bine natura acelui gol apasator din suflet. Cand le-am citit prima oara, viata mi-a fost inundata de lumina revelatiei ca Hristos ma cauta si El, si ca exista un adevar mai presus de putinatatea intelegerii omenesti. Dincolo de gratiile inchisorii, cuvintele preotului martir rodeau miraculos in noile generatii, peste tacerea complicitara a parintilor nostri care nu gaseau indrazneala sa demaste goliciunea imparatului pamantesc.
Daca nu puteti merge la parintele Daniel la inchisoare scrieti-i gandurile voastre la: Cuv. ieromonah Daniel Petru Corogeanu, Penitenciarul Vaslui, str. Avicola nr. 2, cod postal 737365, tel./fax 0235 322135, judetul Vaslui, România
Parintele Calciu despre Cazul Tanacu:
Nimic din ceea ce se petrece în lumea aceasta nu este întâmplător. Intâmplarea, pentru noi, se cheamă Providenţă divină, iar aşa zisul destin se cheamă Dumnezeu. Vouă însă toţi perii capului vă sunt număraţi (Mt. 10:30). Să căutăm, de fiecare dată, în spatele lucrurilor lumii, raţiunile divine ale întâmplărilor.
Din când în când îmi reîmprospătez lectura autorilor români. Văzând cazul Tanacu în presă şi pe internet, văzând sfânta mânie a presei ignorante în orice problemă teologică şi lipsa de curaj a unor ierarhi sau a purtătorilor lor de cuvânt, precum şi imixtiunea «intelectualilor» şi a oamenilor politici, ştiutorii a toate şi judecători fără pată, mi-am adus aminte de o fabulă a lui Grigore Alexandrescu, Ursul şi Vulpea. Cele două animale vorbesc despre nedrepţile împăratului Tigru, ursul, cu înţelepciunea lui «dulce», era nemulţumit că Tigrul întâi judecă animalele şi apoi le sugrumă. Când el (ursul) va fi instalat la putere va stârpi abuzul şi tâlhăria (nu vă aminteşte fraza aceasta de discursurile politice privind abuzul şi tâlhăria în gura urşilor moderni). Si cum vei face? întreabă vulpea. Ursul răspunde: Noi o să-i sugrumăm şi-apoi îi judecăm.
Este exact ce s’a întâmplat cu părintele Daniel şi cu măicuţele. Presa şi-a pus cenuşă în cap, şi-a sfâşiat hainele cu demnitatea unui sinedrist vexat şi a început să strige în cel mai legalist limbaj juridic: Criminalul cu barbă roşie, ucigaşul din Tanacu, moarte! Răstigniţi-l pe el si pe întunecatele «ev-mediste» călugăriţe. Un sef de partid care ţine să-şi afirme dragostea lui nemărginită faţa de «Biserica Mamă», este revoltat că părintele Daniel şi-a schimbat jambierele de footbalist pentru bocancii calugăreşti, ca şi cum orice footbalist este un «tâlhar nepocăit» care nu are nici o cale spre biserică. Pot să afirm cu certitudine că exista cale de pocăinţă şi pentru footbalişti, ca si pentru sefii de partide politice care-i încriminează inconştient pe aceştia.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, care nu era vizată direct, pentru început, de cele întâmplate la Tanacu, mânăstirea nefiind sub jurisdicţia Patriarhiei, care ar fi putut sta liniştit şi fără mustrări de conştiinţa pe scaunul de purtător de cuvânt, a ieşit imediat la iveală cu un verdict drastic de condamnare, făra să ştie ce spune şi de ce spune. Mai tânărul ierarh al locului a extins condamnarea la «afurisanie» pentru călugăr şi călugăriţe şi la risipirea mânăstirii blestemate, ca în veci să nu se mai rezidească. Foarte frumos prilej de distrugere a unei mânăstiri cu un pretext nevalabil nici canonic, nici juridic, dar prin care ierarhul a dus cu un pas mai departe dorinţa anticreştinilor presei şi Justiţiei.
Imn Mortilor si Colind pentru Detinuti, de Radu Gyr, la mormantul Parintelui Calciu.Parastas, 2008
Cuvant la inmormantarea Parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Arhimandrit Justin Parvu
Parinte Gheorghe Calciu,
Bine ati revenit la Manastirea Petru Voda!
Cu doua luni in urma ati fost aici la noi, ati admirat muntii, dealurile, padurile si celelalte lucruri minunate ale lui Dumnezeu si v-ati exprimat dorinta ca trupul cel ostenit de suferinte si pribegie sa se odihneasca in Gradina Maicii Domnului, in pamantul sfant al tarii noastre si mai exact la Manastirea Petru Voda, inchinata tuturor Martirilor jertfiti in temnitele comuniste si impreuna sa asteptam aici sunetul trambitei celei de apoi a Arhanghelului pentru invierea cea de obste si sa iesim „intru intampinarea Domnului in vazduh”(1 Tes. 4:16).
Bine ai venit iubite frate intru credinta si intru suferinta deoarece „binecuvantat este cel ce vine intru numele Domnului”!
Intristati frati si surori!
Biserica si neamul nostru romanesc pierd azi pe una dintre cele mai puternice constiinte ale demnitatii noastre crestin-ortodoxe si romanesti, iar pe de alta parte castiga un rugator in ceruri pentru acest popor incercat si aici pe pamant, o icoana de-a pururi vie a unui Apostol ce inalta Crucea astfel incat „vestirea lui ajunge pana la marginile lumii” dar va strabate ca un ecou sfant peste veacuri generatiilor ce vor veni zicand asemenea Sfantului Pavel: „Fiti mie urmatori, precum si eu sunt lui Hristos”(1 Cor. 1:1).
S-a nascut in anul 1925 odata cu Patriarhia Romana pe data de 23 noiembrie. S-a nascut la gurile Dunarii cel ce se va odihni aici intre crestele Carpatilor deoarece printre vitregiile veacului martiric XX si-a croit crezul ca un fluviu de nestavilit si a devenit un munte de neclintit.
Si-a trait copilaria si tineretea in valtoarea evenimentelor interbelice si a inteles ca majoritatea celor din generatia lui pericolele Ciumei Rosii ateiste de la Rasarit care sufla amenintare asupra Romaniei si a altor state crestine din zona, dar si pericolul nazist din apus cu aceleasi efecte distructive pentru credinta si neam. In acest context, fiind student la medicina, cu mult curaj a incercat alaturi de alti tineri sa traga semnalul de alarma, luand parte la diferite manifestari cu caracter anticomunist si antiateu ale studentilor si drept urmare este intemnitat in anul 1948. In urma condamnarii cunoaste calvarul inchisorii comuniste de reeducare a studentilor de la Pitesti, iar chinurile groaznice si diabolice de acolo la care erau supusi detinutii sunt asemanatoare cu ale mucenicilor din vechime. Metodele de tortura folosite in aceste temnite urmareau distrugerea fizica si spirituala, semanau ura si dezbinarea si nu in ultimul rand se dorea pierderea nadejdii si a credintei in Bunul Dumnezeu. In aceste conditii deosebit de grele multi „au pierit ca niste miei dusi spre junghiere” si ramasitele lor pamantesti au fost aruncate in gropi comune, iar sangele lor a ingrasat brazdele pamantului de unde striga precum sangele lui Abel catre fratele Cain cel ucigas.
Aceasta perioada de 17 ani de puscarie a fost pentru Parintele Gheorghe Calciu o adevarata universitate in care se deprinde virtutea, rabdarea, credinta, dragostea, solidaritatea, pacea interioara, toate acestea fiind roade ale Duhului Sfant dupa cum spune Sfantul Pavel si el la randu-i intemnitat pentru Hristos(Gal. 5:22).
In urma decretului de amnistie din 1964, Parintele Calciu iese calit ca aurul din topitoare. Cu toate piedicile ce i se pun de regimul materialist si ateu urmeaza filologia dar credinta in Dumnezeu intarita in temnita il cheama sa devina pescar de oameni, adica preot in Biserica lui Hristos care nu poate fi biruita de portile iadului (Mt. 16:18).
Drept aceea urmeaza Cursurile Facultatii de Teologie din Bucuresti dupa care este hirotonit preot si este numit profesor de Franceza si Noul Testament la Seminarul Teologic Radu Voda din Bucuresti, fiind foarte iubit si apreciat de elevi, multi dintre ei atasandu-se duhovniceste de dascalul lor.
In 1977 cutremurul din 4 martie n-a daramat Biserici, dar cutremurul comunist are curajul sa loveasca altarele Dumnezeului celui viu, sau cum spune psalmistul, ca in codru cu topoare sa distruga locurile cele sfinte. Atunci cand Biserica Enei, ctitoria lui Mihai Viteazul a fost stearsa de pe fata pamantului si pangarit locul cu un salas al pacatului, glasul Parintelui Gheorghe Calciu a rasunat ca un tunet, cu mult curaj si fara nici o frica impotriva daramatorilor de biserici pentru ca era nefiresc pentru urmasii voievozilor „mari ctitori de locasuri sfinte”, sa savarseasca sacrilegiul acesta. Parintele isi asuma rolul de a striga cu glas mare in pustiul nepasarii si al compromisului, cu atat mai mult cu cat consecintele acum puteau fi mai grave, deoarece suferinta nu ar fi fost una individuala, ci si a familiei, a sotiei si a baiatului, insa Parintele stia ca nimeni si nimic nu trebuie sa desparta pe adevaratul crestin de dragostea lui Hristos. Astfel Parintele a tinut cele sapte cuvinte catre tineri in sapte saptamani, miercurea, la Seminarul Radu Voda, cuvinte care au insemnat atunci o adevarata Proclamatie spirituala, o chemare la redesteptarea cea intru credinta, un reper concret de orientare in intunericul veacului acestuia, deoarece toti „umblam in latura si in umbra mortii” (Is. 9:1).
In urma acestei atitudini este anchetat, izolat, amenintat si in 1979 este condamnat la inca 10 ani inchisoare. In urma protestelor marilor personalitati din diaspora romaneasca si a presiunii unor oameni politici este eliberat dupa cinci ani, in 1984, si fortat sa paraseasca tara in anul urmator.
Motto : “Nu cred ca putem construi ceva trainic pana cand nu depasim confuzia vinovata intre victime si calai, intre eroi si profitori, intre cei cinstiti si cei necinstiti”. – Traian Basescu, la aniversarea a 20 de ani de la revolta de la Brasov
In urma cu trei ani, la implinirea a 20 de ani de la revolta muncitorilor anticomunisti de la Brasov, Asociatia 15 Noiembrie 1987 ii remitea lui Vladimir Tismaneanu un document (vezi mai jos), prin care ii solicita oficial sa modifice un capitol inexact, nestiintiific si, ca atare, fals, din asa-zisul “Raport Final”. La Conferinta internationala la care am participat atunci si unde s-a lansat lucrarea “Eroi pentru Romania – Brasov 1987”, la care am colaborat si eu (foto), s-a emis si o Rezolutie de condamnare a comunismului cu trimitere si la “anticomunismul bolsevic” de tip kominternist. Evident, nimic nu s-a intamplat in sensul reparatiei istorice si morale cuvenite. Astazi, dupa trei ani de la aceasta batjocura, auto-periindu-se bolnavicios, singurul care tot spurca, cu maximum de tupeu, revolta de la Brasov, este chiar profitorul tuturor regimurilor: “profesorul” Tismaneanu. Acelasi personaj care, in urma cu 3 ani dadea cu tifla liderilor muncitorilor anticomunisti si care in urma cu 23 de ani dezinforma cras CIA privind evenimentele din tara, numai pentru a-si insusi el fondurile alocate Romaniei. Scarbos e un cuvant prea slab pentru a-l defini pe acest personaj sinistru, demn succesor al tovarasului Roller.
Pe langa nesocotirea muncitorilor anticomunisti, un alt fapt care sunt convins ca-l lasa rece pe Tismaneanu e ca Presedintele de Onoare al Asociatiei 15 Noiembrie 1987 este, chiar si de acolo, de Sus, Parintele Calciu, lucru de care acesta a aflat cu enorma bucurie pe patul de la Spitalului Militar, unde se afla la ora cand i-am dus impreuna cu fratele meu Diploma de Onoare, in 2006. Ce s-ar putea sa-l intereseze, totusi, pe celebrul “anticomunistoid” este ca tot Parintele Calciu a apucat sa ne povesteasca de confruntarea sa personala cu fostul propagandist PCR cu numele de cod “Cain”, in noiembrie 1987, exact pe tema semnalata, a dezinformarii CIA de catre grupul “dizidentilor” de carton emanati sau intubati de structurile de tip KGB. Pentru ca treaba chiar se impute, exact in aceasta directie, a dezinformarii strategice realizate de KGB ani si ani de zile, pe scheletului fostului NKVD, prin intermediul retelei de agenti kominternisti bolsevici din toata lumea, la care se mai adauga si celebrele penetrari ale CIA perfectate in anii ’80 – ’90. Ma refer la Ames, Nicholson, Bearden, Twetten, Gati, decedatul Weber, s.a. (In paranteza fie spus, m-a amuzat ciudata coincidenta a aparitiei unui articol despre Nicholson in presa online de la noi chiar in ziua in care cel mai nociv spion al rusilor – cunoscut 🙂 – sarbatorea in inchisoare 60 de ani, el fiind arestat cu doar o zi inainte de a face 46 de ani).
Asadar, prezint mai jos analiza publicata acum vreun an, daca nu ma insel, si confirmata de noi informatii de la Washington cat si de martori oculari, privind diversiunile personajului Vladimir Tismaneanu, apoi cererea Asociatiei 15 Noiembrie catre Comisia Prezidentiala, ramasa neonorata pana astazi, cat si vreo doua-trei studii si “semnale” ale… CIA chiar pe problema in cauza: “disidentii” KGB.
Cum a fost pacalita CIA pe 15 noiembrie 1987. Adevaruri nescrise despre Vladimir Tismaneanu
Revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni, din 15 noiembrie 1987 – un prim 21 decembrie, aproape uitat – a luat complet pe nepregatite atat Securitatea cat si Agentia Centrala de Intelligence a SUA – CIA.
Pentru generalul Iulian Vlad, aflat la comanda Departamentului Securitatii Statului de nici doua saptamani, a fost o proba de foc in fata conducerii Partidului dar, mai ales, pentru la fel de nou numitul ministru de interne, celebrul dobitoc autodeconspirat, Tudor Postelnicu, responsabilul direct pentru ordinea publica si relatia cu judetenele de partid. Cum-necum, Vlad a reusit sa evite ordinul lui Postelnicu, prin care acesta ceruse interventia in forta si folosirea mijloacelor represive la adresa manifestantilor, dupa cum evidentiaza si istoricul Cristian Troncota in lucrarile sale de specialitate. Analiza situatiei de pe teren, intreprinsa prin mijloacele operative, a dovedit, dupa cum marturiseste fostul incarcerat al regimului Iliescu, ca revolta a fost “o treaba spontana, dar bine facuta, fara amestec strain”. Ceea ce nu inseamna ca la fata locului nu s-au aflat atenti observatori ai mai multor servicii… Militia si elemente ale Securitatii subordonate direct lui Postelnicu au incercat prin toate metodele, inclusiv torturarea protestatarilor arestati ulterior, sa demonstreze, aberant, contrariul.
Explozia nemultumirii a fost determinata de atitudinea aroganta, jignitoare, amenintatoare si injurioasa a unui lider local al organizatiei de partid. Conform docuemtelor si marturiilor, generalul Iulian Vlad il informase anterior pe sefului statului intocmai cu realitatea, iar seful contrainformatiilor economice, generalul Emil Macri, primise dezlegare superioara de partid sa identifice si sa supervizeze redirijarea unor marfuri de prima necesitate alimentara catre “platforma industriala” Brasov. De atunci, nu s-a mai putut spune ca Ceausescu nu a stiut.
Ceea ce nu stiam insa noi atunci este ca masurile extreme luate pentru eradicarea datoriei externe erau generate de Banca Mondiala si de miscarile economice ale Rusiei impotriva Romaniei, care-si cerea banii pentru petrol pe loc, ca si astazi, de altfel. Un document cu mentiunea “Top Secret” al Directoratului de Intelligence al CIA, din 17 decembrie 1987, arata ca Ceausescu l-a demis atunci pe ministrul de Finante din cauza dobanzilor mari ale ratelor catre Banca Mondiala, “probabil revizuind strategia de plata a datoriei in urma revoltei de la Brasov”. Este singura referire la miscarea de protest a muncitorilor brasoveni din cadrul miilor de documente si analize secrete declasificate recent de CIA, agentia de spionaj a SUA care a ramas, si ea, cu gura cascata in fata Brasovului anticomunist.
Ce s-a intamplat insa peste Ocean, “taramul libertatii”? Studiile unor istorici reali ai acestei perioade, care se bazeaza pe arhive secrete britanice si americane, inclusiv ale NSA (depozitara interceptarilor electronice ale comunicatiilor oficiale) arata fara putinta de tagada ca Romania si politica sa independenta de blocul sovietic devenisera tinta puternicelor servicii secrete rusesti KGB si GRU. In afara propagandei oficiale, Rusia “lucra” si Romania si Statele Unite cu aceleasi metode: din interior. Istoricul Larry Watts arata in cea mai recenta lucrare a sa cum atat Departamentul de Stat al SUA cat si CIA au fost manipulate impotriva intereselor americane si ale lumii democratice de catre unele “grupuri etnice”: emigranti din Ungaria si Polonia, suspectati ulterior pentru colaborare cu KGB si GRU, si care dezinformau regulat cu privire la Romania, folosind teza falsa a “calului troian” al URSS. La fel s-a intamplat si in noiembrie 1987.
Luate prin surprindere, organele americane au chemat cativa romani din SUA la consultare. Parintele Gheorghe Calciu – Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! -, care sustinea ajutorarea imediata a muncitorilor brasoveni, mi-a povestit cum a decurs acea intalnire. Informatiile sale mi-au fost reconfirmate recent, inclusiv in scris, de catre surse de la Washington. In primul rand, parintele s-a mirat ca pe lista invitatilor nu se afla si doctorul Ionel Cana, fondatorul primului sindicat liber, expulzat din Romania si neagreat, se pare, de catre Vladimir Tismaneanu, si el unul dintre participanti. Impotriva argumentelor parintelui, ca este vorba despre o miscare anticomunista autentica, politologul a sustinut “incompatibilitatea grupului” de la Brasov in privinta combaterii din Romania, sugerand ca ar putea fi chiar o operatiune a Securitatii si militand pentru sprijinirea metodelor deja existente: cateva revistute ale intelectualilor “disidenti”. Recomandarea lui Tismaneanu a fost sustinuta si de “grupurile etnice” in cauza, ceea ce a determinat abandonarea sprijinirii muncitorilor anticomunisti, interogati brutal de catre Militie si deportati apoi in intreaga tara. Ulterior, nivelul de penetrare si manipulare al rusilor si “etnicilor” in CIA, a culminat cand seful statiei la Bucuresti a devenit nimeni altul decat Harold J. Nicholson, ofiterul american cel mai mare in grad arestat vreodata pentru spionaj. In favoarea Rusiei. (Vezi Razboiul secret dintre FBI si CIA)
In aceeasi perioada au avut loc alte investigatii extraordinare la Departamentul de Stat, National Security Council si CIA. In timpul acestora, Steve Weber, director pentru operatiuni clandestine pentru Europa de Est si URSS, emigrat din Ungaria (altii zic ca din Cehia) in 1956 si seful direct al lui Nicholson, a disparut, in urma unui accident de masina, la Budapesta (altii spun ca in patul unei spionace; oficial a murit de atac de cord). O alta persoana apropiata lui Weber, chiar sefa Romanian Desk la CIA, Fisher, al carei sot lucra la Departamentul de Stat tot pe Europa de Est, a trebuit sa-si dea demisia din CIA. Un alt personaj, consultantul NSC Charles Gati, si el emigrant ungur din ’56, profesor de “studii ruse” si colaborator pe la tot felul de “think-tank”-uri de Foreign Policy a fost “lasat sa plece” de la Casa Alba pentru suspiciune de a fi “prea apropiat” de serviciile unguresti, conform surselor citate. Sotia lui, Tobi Gati, Head of State Department Intelligence and Research Unit, dupa o investigatie de 6 luni, a parasit, si ea, Departamentul de Stat.
Dupa cum arata tot ghemul incalcit peste Washington si Bucuresti, nici astazi nu stam mai bine.
La aniversarea a 20 de ani de la revolta anticomunista de la Brasov, presedintele Traian Basescu spunea: “Nu cred ca putem construi ceva trainic pana cand nu depasim confuzia vinovata intre victime si calai, intre eroi si profitori, intre cei cinstiti si cei necinstiti”. Ce bine ar fi fost pentru Romania daca si CIA si SRI si seful statului ar fi fost lamuriti mai devreme asupra acestui adevar. PS:Seful SRI, domnul George Maior, ne asigura ca agentii si spionii de prin Romania sunt atent monitorizati. Bine, bine, zic eu, asta o facea si Ceausescu. Si la ce i-a folosit?
MATERIAL TRANSMIS COMISIEI PREZIDENTIALE
Catre Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania
In fotografie, Sorin Dragan (dreapta), cu tricolorul, militand in fata Ambasadei Moldovei de la Washington pentru eliberarea tinerilor retinuti dupa evenimentele din 7 aprilie 2009
Dupa douazeci de ani
E 14 iunie 2010, douazeci de ani dupa evenimente care mi-au marcat viata si au imprastiat orice iluzie despre transformari de substanta ale societatii romanesti in viitorul apropiat. Tragica ironie sub a carei stea pare sa se desfasoare soarta tarii mele a fost mai pregnanta pentru mine decat pentru alte victime ale acelei mineriade intrucat sunt originar din Petrosani. In conditiile dezagregarii sociale care a urmat reprimarii grevei din ’77, cu imprastierea participantilor si inlocuirea lor cu promotii de criminali eliberati din inchisoare sau gratiati de decrete guvernamentale, am asteptat cu nerabdare absolvirea liceului si iesirea din acel mediu spre deschiderea intelectuala a capitalei, unde am fost student la filologie.
In scurt timp am realizat ca si dincolo de zidurile coloniei penale pe care o parasisem se conturau gratiile unei mai mari colivii care inchidea un popor intreg. Am intrat in conflict cu autoritatile civile si academice si am suferit consecintele de rigoare: arestari, condamnari, exmatriculare, ostracizare, etc.. Printre organizatiile anticomuniste in care am activat in anii ’80 s-a aflat si grupul lui Marian Munteanu, colegul si prietenul meu de atunci. Incerc sa fac abstractie aici de evolutia lui recenta; ceea ce stiu e ca am preluat cu toata fiinta mea acele idealuri, si chiar daca liderul nostru poate le va fi diseminat fara sinceritate, ele mi-au devenit crez atunci si au ramas asa pana azi .
A venit revolutia, si unii dintre noi am luat parte la ea, apoi am constituit Liga Studentilor, a carei conducere ne-a inclus pe cativa din membrii acelui grup. Am devenit unul dintre membrii consiliului Ligii, si redactorul-sef al publicatiei sale (ziarul Glasul), pe care am fondat-o. Inceputul marii demonstratii din Piata Universitatii din primavara lui ’90 m-a prins in Oslo, unde ma aflam ca reprezentant al studentilor romani, stabilind contacte cu organizatii din majoritatea statelor europene. Am vazut la stiri secventele filmate in Bucuresti si am urmarit reactia publicului occidental, de soc si dezgust fata de adevaratul chip al regimului care mostenise puterea in Romania postrevolutionara. Am pornit inapoi spre casa, insotit de un proaspat prieten intalnit la un congres studentesc din Trondheim, un scriitor american pe nume Steve Carlson, care locuia in Budapesta, ultima mea oprire pe drumul de intoarcere. In mai multe puncte de pe acest traseu care a strabatut continentul, prieteni si cunoscuti m-au indemnat sa cer azilul politic al respectivelor state, sa nu ma intorc pentru a ma confrunta cu un regim fata de care imi declarasem opozitia si care tocmai isi demonstrase lipsa de reticenta fata de utilizarea publica a violentei fata de opozanti. Deja retraisem personal experiente similare cu cele dinainte de revolutie, si anume atacuri, amenintari si inca un arest. Eram insa motivat de faptul ca o victorie inca parea posibila si de exemplul fostilor detinuti politici despre al caror sacrificiu aflasem mult.
Interviu cu Parintele Justin Parvu: Sfintii din Aiud- glasul care striga in pustia lumii de azi
– Parinte, s-a creat o intreaga valva pe seama proiectului manastirii sau memorialului de la Aiud. Stim ca sfintia voastra ati sustinut un proiect, momentan aflat in atentia IPS Andrei, dar care a acordat mai mult credit unui proiect mai putin ortodox din punct de vedere arhitectural, sustinut insa de personaje ale mass-mediei romanesti, cum ar fi domnul Dan Puric si altii, care au lasat impresia mai mult a unor interese profitabile decat a proslavirii sfintilor martiri de la Aiud. Cine este in drept sa hotarasca asupra acestui proiect? De ce credeti ca glasul fostilor detinuti este oprimat si acum, dupa atatia ani de la caderea cenzurii si comunismului?
– Dragii mei, pentru mine Aiudul are o semnificatie mult mai profunda decat leo acorda mai marii lumii de azi. Aiudul ar trebui sa fie pentru noi centrul principal de preocupare al intregului nostru neam crestin ortodox, pentru ca de aici se leaga toata forta de traire si de rugaciune a noastra, la ora actuala, prin puritatea martirilor, a anilor si miilor de ani care s-au scurs prin toate aceste celule. Aiudul nu poate fi monopolizat de nimeni; Aiudul nu este o granita, nu este un loc inchis de unde se adapa numai neamul nostru. Aiudul este un centru de traire duhovniceasca, de spiritualitate si model de viata pentru toate neamurile crestine, in special pentru ortodoxie, pentru ca forta si idealul acestor martiri se rasfrange asupra unui intreg neam crestinesc, nu doar peste Romania. Ei sunt glasul care striga in pustie in veacul acesta rece si mort si lipsit de viata duhovniceasca si de luptatori vaditi impotriva prigonitorilor crestinismului pe toate planurile. Ele sunt singurele glasuri care ne unesc pe noi intr-un singur glas catre ceruri pentru salvarea si viitorul neamului nostru. Vremurile sunt destul de grele, mai mult decat banuim noi. Nu este vorba despre o greutate materiala, financiara, economica. Este o criza spirituala care a cuprins intreaga lume si aceasta criza a dat si peste Rasaritul acesta ortodox si in special, Romania, tara ortodoxa care a mai ramas in picioare cu fata catre ceruri. Pentru mine, in lupta asta crancena intre ateism si ortodoxie care este din ce in ce mai puternica, singurul glas curat catre Dumnezeu este glasul romanilor, prin sangele martirilor din Aiud si de prin toate puscariile comuniste, Pitestiul, Gherla, cetatui de rezistenta anticomuniste. Cand in puscariile noastre judetene, cum era de pilda in Suceava, prin 1949, se faceau odioasele arestari, zaceau copii de 15- 16 ani, si copii de san care au fost luati de la cresele lor si adusi cu mamele lor la ancheta, cu tatii lor, adusi aici intemnitati. Ce jertfa mai placuta si mai curata poate fi decat a acestei generatii in fata careia noi trebuie sa ne inchinam? Nu este admis sa vorbim altfel despre lucrurile acestea pentru ca numai niste atei, niste oameni uratori de neam si de Biserica pot sa se mai opuna acestor idealuri crestine, curate, sanatoase care ar putea sa dea nastere unui simbol al adevarului de lupta crestin ortodoxa.
Este inadmisibil sa se gandeasca cineva ca aici e vorba despre centru cultural, despre centru de cercetari martirologice, de cercetari istorice samd. Aici este vorba despre fondarea unei biserici crestine ortodoxe, care sa ne adanceasca comuniunea cu martirii trecutului nostru. S-a creat o mare confuzie in privinta sensului de schit sau de manastire.