Sa puna o vorba Dumnezeu la bunul Parinte sa ne ajute mai mult!
Parintele Calciu “ne-a imbracat sufletele in haine de nunta”. Marturia unui fiu duhovnicesc, “golan” al Pietei Universitatii
Sa puna o vorba Dumnezeu la bunul Parinte sa ne ajute mai mult!
Parintele Calciu “ne-a imbracat sufletele in haine de nunta”. Marturia unui fiu duhovnicesc, “golan” al Pietei Universitatii
IPS Teofan la Petru Voda: „Monahii au fost rânduiţi de Dumnezeu pe pământ ca să formeze ceata îngerilor care să completeze pe cei ce au căzut odată cu Lucifer şi să fie astfel alături de cei care stau lângă tronul Preasfintei Treimi, iar această taină în viaţa călugărilor se împlineşte încă din această lume. Mănăstirea nu este altceva decât pregustarea împărăţiei cerurilor, după cuvântul Mântuitorului Hristos, care a spus că în împărăţie «nu se însoară, nici nu se mărită, ci toţi sunt ca îngerii lui Dumnezeu din ceruri»“.
Sursa: Tudorel Rusu / Doxologia – Mănăstirea Petru Vodă şi-a sărbătorit ocrotitorii
Parintele Justin Parvu, Duhovnicul Neamului, si icoana Sfintilor Arhangheli Mihai si Gavriil de la Manastirea Petru Voda
Sfantul Arhanghel Mihail in Bisericuta Manastirii Rarau
Sfintii Arhangeli Gavriil si Mihail pictati de Parintele Arsenie Boca la Biserica Draganescu
Imi amintesc ca in cadrul unei predici despre rugaciune, la un moment dat [Parintele Arsenie Boca] a zis: “Cine stie rugaciunea Sfantului Arhanghel Mihail sa o spuna, ca e foarte folositoare”. Si s-a uitat fix la o femeie. Erau multe mame, dar privirea ii era atintita asupra uneia dintre ele: “Tu! Sa te rogi cum te-ai mai rugat la Sfantul Arhanghel!”. Toata lumea s-a mirat cum de stia Parintele de rugaciunea ei. La sfarsitul slujbei, femeile care erau cu ea i-au zis: “Ce rugaciune stii, lele Ano? Ca Parintele tot la dumneata s-a uitat”. Atunci ea le-a spus urmatoarea rugaciune:
“Doamne, Dumnezeule, mare Imparat si fara de inceput, trimite, Doamne, pe Mihail Arhanghelul Tau in ajutorul meu, ca sa ma apere de vrajmasii cei vazuti si nevazuti.
O, Mihaile, mare Arhanghele, intai statator si voievod al puterilor ceresti, fii mie ajutor in toate: in boale, in strambatati, in mahnire, in pustiu, pe cale, pe apa, in calatorie, casatorie, serviciu, scoala, si ma izbaveste de toata inselaciunea cea diavoleasca. Iar cand ma vei auzi pe mine, robul tau, rugandu-ma tie si chemand numele tau, grabeste spre ajutorul meu si auzi rugaciunea mea.
Asa, mare Arhanghele, biruieste pe toti care se impotrivesc mie, ma apara si ma acopera de cel viclean cu puterea cinstitei Cruci si cu solirile marilor Arhangheli: Gavriil, Rafail, Uriil, Varahiil, Salatiil si Egudiil si ale puterilor ceresti, totdeauna, acum si pururi si in veci. Amin”.
Marturie a Parintelui Ioan Sofonea citata de Romania Uneste-te!
Foto de la Manastirele Petru Voda si Rarau: Cristina Nichitus Roncea
“Totuşi sunt creştini care încearcă să supravieţuiască duhovniceşte şi în aceste condiţii grele, de prigoană a vieţii creştine. Este totuşi greu să te menţii când nu ai un duhovnic bun în apropiere sau alt ajutor. Ce îi sfătuiţi pe aceştia să facă, astfel încât să nu piardă scânteia credinţei?
Părintele Justin Pârvu: Astăzi, când timpul trece parcă atât de repede şi oamenii le fac pe toate în grabă, încât nici Ceaslovul nu mai apucă să îl deschidă de obosiţi ce sunt, cea mai bună armă împotriva vrăjmaşului este rugăciunea lui Iisus, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Această rugăciune a fost şi este zidul de apărare al Bisericii, zidul de apărare al creştinilor. Pentru că fiecare creştin este o biserică, fiecare familie este o biserică, fiecare şcoală poate fi o mică biserică… Această rugăciune are puterea să adune mintea foarte repede, să te interiorizezi şi să strigi din adâncul inimii către Dumnezeu. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să o facă doar monahii, această rugăciune sunt datori să o facă toți creştinii. Pe ea s-a sprijinit secole la rând viaţa Bisericii, pentru că stârpeşte patimile, care sunt în inima noastră, căci acolo își au rădăcina. Înainte viața creștinilor nu era departe de cea a monahilor, şi Sfântul Vasile cel Mare este cel care a adus monahismul până în cetate, spre a fi de ajutor creştinilor în trebuinţele trupeşti şi sufleteşti. De aceea, creştinii, oriunde s-ar afla, fie că sunt acasă, fie că sunt la lucru, că merg cu tramvaiul, călătoresc cu avionul, gătesc, repară, oriunde şi orice ar face, să rostească cu mintea lor această rugăciune a lui Iisus. Şi în funcție de silinţa fiecăruia Dumnezeu vă coborî harul Său cel sfânt în inimile noastre.”
(…)
Ce îi sfătuiţi pe creştini să facă atunci când va veni prigoana?
Părintele Justin Pârvu: În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului. Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii.
Însă acestea sunt pentru creştinii mai căldicei, pentru că cei râvnitori pururea sunt pregătiţi; nu aşteaptă vreme de prigoană sau război ca să se îngrijească de sufletele lor. Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă. Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va pica bomba deasupra capului lui. Ci el caută cum să jertfească mai mult aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el necazul este bucurie şi crucea Înviere.
(…)
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu care se roagă pentru neamul românesc şi pentru sângele martirilor vărsat în temniţele comuniste, Dumnezeu să ne întărească să putem răbda vremurile care vin şi să ne zidim sufletele noastre şi neamul nostru românesc.”
Integral la ATITUDINI – Revista Manastirii Petru Voda
Monahia Fotini/Revista Atitudini: Părinte, acum când situația economică și politică a țării e foarte bulversantă, ce nădejde politică mai putem avea azi, când lipsește un conducător cu o linie politică echilibrată și care să îi pese de țară și de popor mai mult decât de propriul lui scaun?
Toate stăpânirile acestea noi socotim că sunt de la Dumnezeu, și avem datoria să ne supunem. Dar sunt stăpâniri dinafară care intră înăuntrul poporului, sărind peste gard, stăpâniri care intră pe ușa democratică a unui popor, care se impun prin modul lor de a guverna și nu sunt impuși dinafară. Care este mai tare în mitocănii acela guvernează, adică cel care are banul să îl poată corupe pe cel sărac. Se ajunge să cumperi conștiința omului cu un kg. de făină și orez și jumătate de litru de ulei. Acesta este politicianul compromis și care se degradează în fața unui popor. Cu ce încredere poți să îi acorzi unui astfel de politician casa și averea unui stat? Cel care acordă votul de încredere unui astfel de politician nu este ca un nebun care își dă foc la propria casă? De aceea noi nu mai ieșim din această stare de mizerie. Pentru această mizerie nu e de vină doar Europa și puterile lumii, ci în primul rând se datorează lipsei noastre de administrare internă. Pentru că Europa nu vine la mine la primărie să mă controleze ce am lucrat eu într-o lună de zile și cum am asfaltat drumul.
Cel care guvernează trebuie să aibă durere de inimă pentru sărăcia bieților cetățeni. Atâta vreme cât nu avem la cârma țării oameni care să guverneze cu spirit de jertfă pentru popor și cu binecuvântarea lui Dumnezeu, nu ieșim la orizont. Căci așa era formula veche de altădată: “cu harul lui Dumnezeu, din mila lui Dumnezeu, Domn al acestei țări…”, și cu voința națiunii. O guvernare fără Dumnezeu este o guvernare fără conștiință. Atâta vreme cât vom alege conducători fără Dumnezeu, vom merge din rău în mai rău și nu există nicio speranță pentru un viitor mai bun.
Putem privi indiferenți la durerea și sărăcia omului de rând, care nici măcar bani de spitalizare nu are? Bolile s-au înmulțit, medicamentele și taxele de spitalizare cresc de la o guvernare la alta. Neimplicându-ne, nu suntem cu toții vinovați pentru durerea și suferința celuilalt?
Durerea mare este peste tot, pentru că sunt puși să conducă în stat oameni fără o autoritate profesională și fără o orientare câtuși de puțin prin Hristos. Azi voința poporului se clădește pe falsul acesta de la o alegere la alta, că îți dă doar impresia că ești alegător liber. Iar votul nostru nu este decât folosit și manipulat în slujba intereselor lor meschine. Decât să cheltui atâția bani pentru campanii electorale de paradă, mai bine s-ar face o școală, un spital din acei bani risipiți. Ei fac campanii, promisiuni și alegeri, dar peste tot însă sună a sărăcie. Oamenii aleși ar trebui trași la răspundere pentru ceea ce au făcut în orașul sau satul unde guvernează fiecare. Dar așa, dacă nimeni nu îi verifică și știu că nu plătesc pentru faptele lor, evident că fură și trage fiecare pentru interesul lui personal. Țara aceasta este guvernată nu după nevoile și greutățile poporului, ci după bunul plac al șefului.
(…)
Se mai poate naște din poporul român un Constantin Brâncoveanu sau un Mihai Viteazul?
Acum nu. Un astfel de om la noi se naște o dată la 200 de ani. Deocamdată statul rămâne în somnul cel de moarte, nu se interesează, este insensibil la durerea poporului. Față de un conducător necreștin nu poți avea încredere, ci doar să te temi de el. Iar dacă supușii lucrează de frică, acela nu mai este stat democratic. Este democrație comunistă, o formă mai plăcută la vedere și înșelătoare simțurilor. Deja acum nu se mai pune problema să ne salveze un conducător român, acum se pune problema să ne salveze Europa și băncile internaționale. Azi românul simplu nădăjduiește în această Europă fals democratică. Vin aici creștini simpli, unii primari, și îmi spun: „Părinte, noi vrem să facem o intervenție în Europa să ne dea pentru comună niște fonduri europene”. Eu le spun: „Măi, băieți, încercați și voi, dar nu vă angajați prea mult, pentru că Europa e doar cu forma de ajutorare, dar în rest este o formă goală, din care nu câștigi nimic”. Ne apropiem de un sfârșit al Europei, în forma pe care o știm noi de odată; ea tinde acum către un guvern unic, ce va stăpâni toată lumea, în mod autoritar, ce va conduce toată politica și viața noastră economică. Dar acesta va fi sfârșitul libertății noastre, pentru că această guvernare va fi fără Dumnezeu.
(…)
Ce se întâmplă în Basarabia e un caz aparte. Ei sunt puși acolo între ciocan și nicovală, între Moscova și Bruxelles. Rușii nu au niciun interes să îi scape din mână pe basarabeni, ca nu cumva să se alieze cu Europa, sau cu România. Toți se tem, și Europa și Moscova, de o Românie unită. De aceea se și introduc fel și fel de diversiuni între români pentru a nu se putea coagula ceva trainic, special pentru a menține și accentua dezbinarea. Toți au nevoie să fure bunurile și pământurile României bogate. Și unii și alții au interes să folosească țara noastră pentru un eventual front aici între cele două puteri.
Integral la Ziaristi Online
Foto: Cristina Nichitus Roncea
Parintele Justin Parvu: Aceşti conducători care nu sunt din neamul nostru, care nu au nici o rădăcină aici, că şi un fir de iarbă dacă îl scoţi din pământ se opune, caută să distrugă tocmai aceste fundamente ale poporului nostru, să amestece totul, să fie străini la conducerea tuturor sectoarelor vieţii în societate. Aşa se face că românul ajunge să fie lepădat în ţara lui, să fie considerat un om de nimic. Un român e apreciat cât un zero tăiat în patru. Cum sunt reprezentaţi dacii pe columna lui Traian şi cum sunt văzuţi românii acum în Italia? Strămoşii noştri nu au fost oameni secătuiţi de energia duhovnicească, aşa cum suntem noi astăzi. Ei au fost în stare să înfrunte năvălirile din cele patru puncte cardinale, au apărat Occidentul vărsându-şi sângele aici, suferind pe acest pământ pentru credinţă şi pentru neam. Pe înapoierea şi pe sacrificiul nostru s-a dezvoltat Occidentul. Astăzi ei conduc lumea şi ne pustiesc din nou ţara. Noi nu avem nici o legătură spirituală cu ei, nici un fel de empatie şi de comunicare cu ei, ne scufundă din criză în criză, din mizerie în mizerie, şi poporul român rabdă. Lucrul acesta nu se întâmplă cu ungurul, cu polonezul, cu alţii, care se scutură repede de apăsarea altora. Dar românul, săracul, rabdă.
Interviul integral la Romania Uneste-te!
DOINA
de Mihai Eminescu
De la Nistru pân-la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin și pân-la Mare
Vin muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o ațin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii
Și străinul te tot paște
De nu te mai poți cunoaște;
Sus la munte, jos pe vale,
Și-au făcut dușmanii cale,
Din Sătmar pân- în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
Și-i străin în țara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dușmanii în puhoi
Și s-așează pe la noi;
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate.
Numai umbra spinului
În ușa creștinului.
Își dezbracă țara sânul,
Codru frate cu românul
De săcure se tot pleacă
Și izvoarele îi seacă
Sărac în țară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia!
Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las-arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinților,
În sama părinților,
Clopotele să se tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca să-ți mântui neamul tău!
Tu te-nalță din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând!
De-i suna din corn o dată
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
Îți vin codrii-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toți dușmanii or să piară,
Din hotară în hotară
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile!
Convorbiri Literare, XVII, 4, 1 iulie 1883
Alte doua versiuni ale Doinei – de la un cititor fidel Roncea Ro:
A. Intâia versiune, de un contur mai redus, figurează în ms.-ul miscellaneu 2276 ,28—80, compactul caiet de dictando, de aproape 700 pagini, cu care ne-am mai întâlnit. Incepe dela jumătatea filei 28, unde sfârşea marşul postum La arme, scris odată cu pierderea Basarabiei 2), după tratatul din Berlin, din 1878. Aceeaşi grafie, aceeaşi cerneală, acelaşi condeiu fac, din această întâie versiune a Doinei, o prelungire a marşului, un motiv din aceeaşi familie. Vecinătatea şi înrudirea aceasta înlesneşte şi datarea: cca 1878—cca 1879. Pentru atmosfera epocei şi pentru starea sufletească a poetului, în vremea aceasta, trebuesc recetite articolele sale politice, închinate Basarabiei şi Bucovinei, în Timpul. O comparaţie între marş şi versiunea A. a Doinei oferă sugestii interesante.
Transcrierea ediţiei Mazilu, încorporând şi versurile schiţate cu creionul, ce ţin de B. dă o imagină falsă a primei versiuni.
A. 22761 ,28—30
De la Nistru pân la Tissă
Tot Românul plânge-mi-se
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate
5 Din Hotin şi pân la Mare
Stăpânesc urdii tatare
Şi tatare şi calmuce
Şi nici holera nu-i duce
Şi nici Nistru nu-i înneacă
10 Saracă ţară saracă.
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveşte ‘nvaţă pruncii
Şi sub mână* de jidan
Sunt românii lui Stefan
15 Ştefane, Măria Ta
In mormânt tu nu mai sta
Putna, locul gropilor
Dă-l pe seama popilor
Clopotele să le tragă
20 Şi să cânte ziua ‘ntreagă
Tu te ‘nnalţă din mormânt
Şi-ţi vezi fiii unde sunt
Ştefane, Măria Ta
Nu tăcea ca peştele
25 Sună ‘n corn[u-ţi] înc’ odată
Ş’adună Moldova toată
Pe străinii toţi să-i scoată
Din străinii cei mişei
Praf să s’aleagă din ei
30 Din Braşov pân la Abrud
Vai ce văd şi ce aud
Stăpânind Ungurul crud
Măi Corvine, măi Ioane
B. A doua versiune a Doinei figurează în acelaşi ms. 22761, 43—44—42 v. şi reia, amplificând, versiunea anterioară. Adaosurile, încercate dintru întâiu cu creionul, în marginea versiunii precedente, sunt schiţate acolo, însă în vederea acestei a doua versiuni, unde se şi cuvin încorporate. De aceea, spuneam că transcrierea ediţiei Mazilu nu reproduce imagina exactă a lucrurilor — ceea ce se poate verifica, mai ales, din reproducerea la A. a ultimelor 4 versuri cu creionul, pe tema cânepei şi care se ţin de atmosfera şi motivul cânepei din B.
In subsolul transcrierei noastre am specificat ori de câte ori versurile provin din marginalele cu creion, ale versiunii A. Ca timp versiunea aceasta e tot din 1878—1879.
B. 22761, 43—44—42 v.
De la Nistru pân la Tissa,
Tot românul plânge-mi-se
Că nu mai poate răsbate
De-atâta străinătate
5 Din Hotin şi pân la Mare
Stau urdiile tatare
Şi tatare şi calmuce
Şi nici ciuma nu-i mai duce
Şi nici Nistrul nu-i înneacă
10 Saracă ţară, saracă !
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveşte ‘nvaţă pruncii
Din Braşov pân la Abrud
Nu mai văd, nu mai aud
15 De la Turnu ‘n Dorohoiu
Curg străinii în puhoiu
Şi s’aşează pe la noi
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
20 Codrul geme şi se pleacă
Şi isvoarele îi seacă
Sboară paserile toate
De neagra străinătate
Numai umbra spinului
25 La uşa românului.
Frăţioare românaş
Cum nu vezi şi cum te laşi?
Nu mai pune grâu de vară
Să-ţi hrăneşti duşmanii iară
30 Ci mai bine cânepioară
Şi câţi duşmani sunt în ţară
Să-i mănânce ciorile
Şi spânzurătorile.
Ştefane Măria Ta
35 Tu la Putna nu mai sta
Las’ Archimandritului
Toată sama schitului
Iară grija gropilor
Dă-o ‘n sama popilor
40 Clopotele să le tragă
Şi să cânte ziua ‘ntreagă
La metanii sa tot bată
Ziua toata, noaptea toată
Să-ţi ajute Dumnezeu
45 Ca să mântui neamul tău
Tu te ‘nnalţă din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând
De-i suna din corn o dată
50 Ai s’aduni Moldova toată
De-i suna de două ori
Codri-ţi vin în ajutoriu
De-i suna de-a treia oară
Toţi duşmanii or să moară
55 Din hotară în hotară
O să-i mânce ciorile
Şi spânzurătorile
Volumul Scrieri, documente, însemnări vizează şi completează – dar nu epuizează – acest proiect de excepţie gândit şi coordonat de Profesorul Gh. Buzatu pentru reevaluarea Trecutului, primenirea Prezentului şi întru revelarea Adevărului istoric. De asemenea, credem că demersul nostru întăreşte pe deplin observaţia lansată de Vintilă Horia cu privire la cercetarea şi înţelegerea profundă a fenomenului legionar, în sensul că „nici un istoric serios care se va ocupa cu istoria secolului XX românesc, nu va putea ocoli sau ignora această extraordinară aventuară spirituală pornită din străfundurile ethosului românesc”.
Monahul Filotheu Balan de la Manastirea Petru Voda a participat joi, la Libraria Sophia din Capitala, la lansarea lucrarii lui Ioannis Kotzabasis, “Din Tibet în Sfantul Munte, la Bătranul Paisie. Povestea adevărată a tanărului Gheorgaki, aflat într-o evlavioasă călătorie în grădina Maicii Domnului”.
Duminică, 17 iunie, de sărbătoarea Sfinților Români, la Poarta Albă – Galeșul, IPS Teodosie și Părintele Iustin Pârvu au oficiat Sfânta Liturghie pe locul unde se va ridica mănăstirea închinată martirilor de la Canal, ne informeaza Arhipescopia Tomisului. La eveniment a participat ca invitat de onoare si profesorul Radu Ciuceanu, presedinte al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului si fost detinut politic timp de 15 ani.
Părintele Iustin Pârvu a fost operat la Clinica de Ortopedie a Spitalului Judeţean Constanţa
Părintele Iustin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ţării noastre, a fost operat, în această dimineaţă, de urgenţă, la Clinica de Ortopedie a Spitalului Judeţean Constanţa. Arhimandritul a suferit o fractură de şold iar medicii au fost nevoiţi să-i fixeze oasele cu o placă şi şuruburi. Cadrele medicale spun că, deşi are o vârstă apreciabilă, 93 de ani, a trecut foarte bine peste intervenţia chirurgicală. Imediat după operaţie şi-a revenit, a stat de vorbă cu doctorii iar acum este atent monitorizat. De săptămâna viitoare va începe recuperarea pentru a putea merge normal. Părintele Iustin s-a născut în anul 1919, în satul Poiana Largului din judeţul Neamţ. La doar 17 ani intră ca frate la Mănăstirea Durău. Între anii 1942-1944, părintele Iustin Pârvu este numit preot misionar pe Frontul de Est, iar după război îşi petrece 16 ani prin închisori. Între anii 1991-1992, alături de alţi doi monahi, părintele construieşte în localitatea Petru Vodă, din judeţul Neamţ, o mănăstire şi se stabileşte aici. Părintele a ajuns la Constanţa şi urma să sfinţească astăzi locul viitoarei mănăstiri ridicate la Poarta Albă, în cinstea foştilor deţinuţi politici de la canal, martirizaţi în perioada 1949 – 1953.
Autor: Madalina Pavel / ReporterNTV