Ilie Torsan, profesor de matematică, 40 de ani în serviciile secrete româneşti, domeniul criptologiei. A ieşit la pensie cu gradul de general de brigadă. De atunci şi-a consacrat timpul unor studii excepţionale, descoperind numeroase texte criptate în literatura română. Aplecându-se în mod deosebit asupra lui Eminescu, generalul Torsan a reuşit să facă o serie de descoperiri aproape uimitoare, pentru profani, dintre care unele au fost folosite de către eminescologi şi cercetători reputaţi, ca profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu precum şi George Ene, Dan Toma Dulciu şi Ion Rogojanu. A scris peste 20 de cărţi pe aceste teme, dintre care oferim azi, aici, două, de referinţă: Mihai Eminescu – Investigaţie Criptologică şi Mihai Eminescu Documente… si Enigmele lor (disponibile mai jos, de la Scribd, via Dan Toma Dulciu). Cunoscutul bibliofil care a descoperit şi primul film documentar despre Eminescu,Ion C. Rogojanu, afirmă că formula pe care a găsit-o profesorul Ilie Torsan pentru a “sparge” textele cu cifru ale unor mari poeţi români, îndeosebi ale lui Eminescu, poate fi denumită „Teorema Torsan cu privire la aplicaţiile şirurilor Fibonacci în domeniul Poeziei”. Ilie Torsan consideră că a identificat în scrierile lui Eminescu folosirea de către acesta a şirurilor lui Leonardo Pisano Fibonacci (1175 – 1240), considerat cel mai mare matematician pe care l-a dat Occidentul creştin până în secolul al 18-lea, după cum îl prezintă profesorul de criptologie. Mai mult: Eminescu nu numai scria dar şi vorbea criptat, după cum se relevă din spusele sale dramatice, înregistrate de fiica lui Titu Maiorescu pe peronul Gării de Nord, la momentul în care Eminescu este expediat de Titu Maiorescu la sanatoriul Ober-Döbling (demonstraţia mai jos).
Despre toate acestea şi multe altele puteţi afla chiar de la generalul Ilie Torsan, care a acordat un video-interviu portalului Ziaristi Online, în exclusivitate.
Matematicianul şi profesorul de criptologie cu grad de general de brigadă Ilie Torsan, relevă într-o demonstraţie ştiinţifică exemplară codul folosit de Eminescu pentru a arată că ştie cine sunt cei care îl “sacrifică”.
La două zile după semnarea Tratatului secret dintre Regatul Român şi Imperiul Austro-Ungar (octombrie 18/30 1883), Eminescu este trimis la sanatoriul Ober-Döbling, la Viena, arată discipolul lui Constantin Noica, profesorul Constantin Barbu, în articolul “Eminescu – Istorisirea celei mai cumplite crime din Istoria Romaniei (Revista Tribuna, Nr 249, 16-31 ianuarie 2013 PDF). “În Gara de Nord, pe peronul gării îl conduc Titu Maiorescu şi fiica sa, Livia Maiorescu Dymsza. Dintr-un fragment de scrisoare, păstrat miraculos – disponibil la sursa citată -, aflăm ce s-a întâmplat pe peronul Gării de Nord”: “Când ne apropiarăm de cupeu, păzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră şi, făcându-şi un “ochian” din degetul cel gros şi din arătătorul ambelor mâini ce-l ţinea la ochi şi râzând foarte înveselit, spuse lui papa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoară”; apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă şi se aşeză. Păzitorul ridică geamul şi E. continuă să vorbească, scuipă apoi de două ori în geam. În momentul plecării îl nelinişti flueratul şi sunatul şi începu să strige Argus, nu se ridică însă de pe canapea.”
Ei bine, specialistul serviciilor secrete româneşti Ilie Torsan decriptează fraza pe baza unui cod folosit şi în cazul interogatoriului lui Eminescu, cu un rezultat care îţi dă fiori: “Maiorescu, Marele Mason… “. Iar numele zeului cu 1000 de ochi devine “Ateul!” şi, în acelaşi timp, “O ştiu!”. Iata cheia spartă:
Ion Mihai Pacepa, dovedit de CNSAS ca agent al poliţiei politice comuniste şi ca corupt şef (adjunct) al DIE, autodenunţat public ca colaborator al KGB, nume de cod “Podeanu” aka “Şobolanul”;
Andrei Bădin, dovedit de DNA şi SRI drept şpăgar ordinar şi şantajist pe canalul B1TV, învinuit penal pentru o mită de 5000 de lei de la baronul PSD Adrian Duicu, alintat cu “Dolofanul” de Tismăneanu;
Dan Andronic, nepotul după soţie al generalului Cornel Biriş, poreclit “Piticu”, alias “Gruber”, înainte de fuga lui Pacepa, nume conspirative Neacşu Mihai şi Brezeanu, fost şef al Unităţii Fantomelor DIE/CIE/SIE, despre care jurnalistului de investigaţii Ovidiu Ohanesian spune mai multe AICI .
Chestiunea: Dan Andronic i-ar fi luat interviu unei fantome: Ion Mihai Pacepa. Prezentat drept un “interviu-eveniment” plictisitorul monolog al fantomei lui Pacepa, spart când şi când de o întrebare adăugată, este lungit pe trei numere ale falimentarului EvZ şi aruncat pe tarabă în acelaşi timp cu o “bombă” fâsâită a şpăgarului Andrei Bădin. Dacă avem răbdarea să-l citim vom constata însă că acelaşi monolog, cu mici diferenţe, a fost deja publicat de şantajistul Andrei Bădin sub un alt titlu, în decembrie anul trecut (deşi interviul e datat cu iulie). Cine a plagiat pe cine? Pacepa pe el însuşi sau Andronic pe Bădin? Sau, având în vedere calităţile celor doi foşti jurnalişti, nu cumva este un “interviu” sub “steag străin” 🙂 , respectiv însăilat de Bădin şi semnat de Andronic? Mai curând cam aşa ceva…
Pacepa şi Tismăneanu, proţăpiţi oralmente la poarta nouă de la Cotroceni
Remarc doar două-trei aspecte:
1. “Interviul” – pe care nu l-a mai putut semna agentul său de PR ridicat de DNA, recte Bădin – este doar continuarea demersului isteric al lui Tismăneanu de a-i atrage atenţia lui Iohannis că fără ei, primii agenţi intelectuali ai patriei, corul de babe comunisto-băsisto-kaghebiste, nu se poate.
2. Dl. Dan Andronic trece repede peste acuzaţiile de corupţie aduse fostului securist iar acesta la rândul lui ne spune – a câta oară? – că a “defectat” doar în cămaşă şi că a fost corupt dar, cică, nu mai e din ’78. Şi atunci cum se numeşte încercarea lui de a-şi recupera imensa avere întemeiată totalmente pe corupţie (1.550.000 de lei echivalaţi de avocatul său, Cătălin Dancu, la circa 3.000.000 de dolari)? Deci nu mai eşti corupt dar vrei să primeşti ceea ce ai obţinut ca un securist atroce şi vorace în timpul regimului comunist, condamnat, nu-i aşa?, ca ilegitim şi ilegal. Păi aşa e şi averea lui: ilegitimă şi ilegală.
3. Dl. Dan Andronic, prin pana “negrişorului” lui, Andrei Bădin, trece la fel de uşor, deşi se pretinde autoateştiutor, peste repetarea cu obstinaţie a unei minciuni ordinare de către KGB-istul Pacepa. Redau integral manipularea fantomei Pacepa: “Acum Larry Watts & Co pretinde că aș fi fost și agent al KGB, și că aș fi mărturisit acest lucru directorului CIA, James Woolsey, în cabinetul său de la CIA. Ambasadorul Woolsey a negat însă public, în SUA și la televiziunea română, afirmațiile lui Larry Watts. De altfel, fostul director al CIA a scris introducerea cărții mele, „Disinformation,” transformând-o în prima carte scrisă de un spion-șef comunist, care are o introducere semnată de șeful spionajului SUA.”
Gura păcătosului adevăr grăieşte
3. A. Larry Watts nu a facut niciodată afirmaţia – inventată de Bădin, Pacepa şi Tismăneanu – privind povestea petrecută probabil sub biroul directorului CIA, aşa că Woolsey, fiind întrebat acest lucru, normal că a răspuns că nu-i adevărat. Cu toate acestea, afirmaţia categorică că a lucrat pentru KGB a fost rostită de Pacepa în faţă lui Woolsey (dar şi a lui Bukosvki) şi îi aparţine în totalitate: “Pacepa:I spent 27 years of my life working for the KGB, I defected from it 26 years ago“. Sursa: FrontPage Magazine. Larry Watts a lămurit şi demontat acestă perfidă dezinformare pe blogul său (în engleză) şi într-un articol din Adevărul. din august 2013 (!), ceea ce un personaj informat ca dl. Dan Andronic ar fi trebuit să ştie.
3. B. Faptul că Woolsey i-a scris prefaţa lui Pacepa nu este un lucru chiar de lăudat. Chestia ca a fost director al CIA e relativă. Şi noi am avut cel puţin un director al SRI numit pe aceleaşi criterii – pile – şi cu o prestaţie cel puţin la fel de lamentabilă, desi poate mai discretă. Hai s-o lămurim şi pe-asta: Woolsey a fost numit de Clinton pentru că îşi întemeiase campania din 1992 pe ideile neoconservatoare şi trebuia să-i răsplătească pe “neoconi” cu o poziţie vizibilă. Ca să înţelegeţi cum îl trata Clinton trebuie spus că Woolsey, cât a fost director al CIA, nu a fost primit niciodată la Casa Albă, în Biroul Oval! După doi ani în funcţie, Woolsey a fost dat afară din CIA – sau forţat să demisioneze, cum vreţi să spuneţi -, fiind considerat responsabil de cea mai mare penetrare a KGB-ului în CIA – Cazul Aldrich Ames. Deşi despre Edward Snowden a afirmat că “ar trebui spânzurat” Woolsey susţine cu înfocare eliberarea spionul israelian Jonathan Pollard. În campania pe care o duce în favoarea acestuia a mers până într-acolo încât a acuzat Statele Unite de “antisemitism”, ceea ce l-a făcut pe publicistul David Macaray de la Huffington Post să-şi titreze un articol astfel: “Ex-CIA Director Woolsey Makes Ass of Self“. Deci cam ăsta e marele prefaţator al marelui dezinformator: The ass of another ass.
Opinia oficială a CIA despre Ion Mihai Pacepa
3. C. Revista de specialitate a CIA, Studies in Intelligence, i-a consacrat două cronici lui Pacepa. Una despre broşura cu Kennedy ucis de KGB şi cealaltă despre Dezinformarea continuă pe care o practică Pacepa.
În cea de a doua, despre “Disinformation”, aceeaşi CIA scrie diplomatic ca “Pacepa revisits his undocumented speculations about Oswald’s recruitment by the KGB and role as a KGB assassin. (207) Claims of “new hard proof of the KGB’s hand” are not convincing. (241)” şi că “For much of the book he relies on his extensive and high-level contacts with the KGB and the Soviet government”.
PS:George Maior sau Liviu Tofan sau Dinu Zamfirescu pot da lamuriri privind misiunea şi boala maniacală de falsificator a tătukului lui Tismăneanu, tovarăşul Pacepa.
Fostul consilier al lui Crin Antonescu si Klaus Iohannis, europarlamentarul Eduard Raul Hellvig, va fi numit viitorul şef al SIE. Informaţia mi-a parvenit din surse, cum se zice.
“Secretul” lui Basescu: Ponta a fost acoperit la SIE patru anisori (cat a fost mic). Si “marea” dezvaluire se intampla la postul lui Gusa-Vantu-si-mai-urmeaza-trei-initiale. Prima, dupa moda veche, e un K . Si-uite asa Basescu a intrat in rolul lui Patriciu – “pixelul albastru”. Nu prea e clar insa cui i-ar fi dat Ponta o palma, asemenea lui Basescu pustiului de la mitingul FSN-PD. Lui MRU, oare? 🙂 Dintre toti candidatii cred ca doar Udrea a ramas (ne)descoperita. Cica. Saracul Basescu… rau a ajuns. Dar, mai mult, saracii de noi… Ce presedinte (n-)am avut!
PS: Si-acum s-a lamurit si dramoleta lui Turcescu, “calea” pe care ar trebui s-o ia Ponta, chipurile. Cat de penibil!
UPDATE: Sa revenim, ca au aparut si transcrierile: Basescu se trezeste ca GDS-ul si organul “22” l-au tradat. Dupa 10 ani isi da seama de asta? In al 13 ceas? Prea tarziu. Totul era evident. Numai un batranel care e trecut strada cu girofarul – cum a ajuns el – nu ar fi putut intelege ca s-au folosit de el ca de un… stiti Dvs: materialul acela transparent, de unica folosinta, pe care, cu siguranta, il are in “ranita” Vuitton orice candidata la presedintie.
Iata declaratia, din care aflam si ca Elena Udrea e… “nationalista” ( 🙂 🙂 🙂 ): “”Am constatat o campanie a unor ziariști de dreapta, pe care eu îi etichetez ca fiind la fel de mincinoși ca echipa lui Ponta de la Antena 3, ziariști de dreapta care au ajuns la concluzia că eu am o înțelegere cu Ponta. O minciună ordinară. Oameni care m-au susținut. Mai puțin Alina Mungiu-Pippidi pe care am dat-o afară de pe lista de la europarlamentare în 2009. Ce mi-a produs Cristi Preda cu declarația lui: Am folosit Pmp ca să ajung în Parlamentul European”, m-a dezgustat profund. A fost o eroare pe care o recunosc. Nu întotdeauna unde este carte, este și caracter. Luați colecția revistei 22, luați articole, bloguri și veți vedea că sunt mulți, le-am dedicat mandatul și atunci când am vorbit de statul de drept, și atunci când am condamnat comunismul, iar astăzi vorbesc de înțelegerea mea cu Ponta. Astăzi li se pare că li se îndreaptă fericirea lor spre Iohannis, am adunat și eu, pe toate televizoarele, toți politicienii, toți ziariștiii, cei mai mulți niște nulități, se exprimă doar despre Băsescu.
Ar fi foarte mulți mai potriviți decât Elena Udrea, dar nu candidează. Dintre cei care candidează, îndeplinește un criteriu important: are un ușor naționalism. Trebuie puțin mai mult decât patriotism. Ce-mi place cel mai mult la ea. (…)
Campania mea din 2009. 6,9 milioane de euro donații…”
Sub titlul Propagandist “acoperit”, bloggerul Marian Hociung aruncă în această seară pe piaţa ipotezelor în “Cazul Turcescu” o idee care ne conduce către o altă idee: dacă Robert Turcescu, unul dintre propagandiştii principali ai actualului preşedinte, a fost executat ca să i se închidă lui Traian Băsescu privind dezvăluirea sa despre un anume candidat prezidenţial care ar fi “ofiţer acoperit”? Ca ameninţare că îi va fi deconspirată întreaga reţea de agenţi, din presă şi nu numai?
În mod cert, dacă Băsescu nu se va mai apuca să dezbrace vreun candidat (cu excepţia Mandelei Macovei şi a Elenei Udrea), această ipoteză privind o răfuială a serviciilor, sau a anumitor fideli ai celor două tabere din cadrul principalelor servicii speciale, poate fi reală. Pentru cine-l cunoaşte pe Băsescu, execuţia lui Turcescu ar putea naşte însă exact reacţia inversă celei aşteptate. Asta daca nu cumva toată povestea e o farsă regizată de Robert Turcescu împreună cu prietenul său, Dan Puric, cum crede Emil Hurezeanu…
Daniel Befu, cunoscut pentru investigaţiile sale cenzurate, avansează presupunerea că Turcescu e doar pionul de sacrificiu pentru salvarea “Reginei” de ruşine planetară şi băgarea ei în pat cu duşmanul, în turul 2 al prezidenţialelor. O (altă) ipoteză, care ţine mai mult de lumea şahiştilor. Care erau aia mai buni la şah de pe-aici, de prin preajmă?…
Oricum ar fi, după părerea mea, dacă Băsescu îl va deconspira pe Ponta, pe lângă faptul că va încălca Legea, se poate trezi ca punerea la zid a “micului Titulescu” se să întoarce în favoarea ofiţeraşului cel viteaz, care va invoca exemple similare de foşti ajunşi presedinti, gen Bush Sr. (nu cred că-l va invoca si pe Putin 🙂 ). Iar dacă Elena Udrea va ajunge în turul 2, prin diverse tertipuri, aceasta va deveni un fel de Vadim Tudor 2. Şi Iliescu dacă ar mai candida din nou, ar câştiga. Părerea mea…
General (r) SRI: “Cu un trecut nomenclaturist comunist, ceva mai discret, cu pregătire specială pentru misiuni secrete externe începută în anii ’80 şi continuată ulterior, a parcurs, după 1990, tenace şi cu capacitate de disimulare de domeniul patologicului, întreaga ierarhie a mişcărilor civice anticomuniste.”
“Unul dintre homosexualii implicați, care răspunde la pseudonismul „Lestat” este un activist homosexual agresiv, autor al unui calendar batjocoritor la adresa creștinilor din România, în care apar în ipostaze erotice modele masculine îmbărcate în preoți ortodocși. Din această perspectivă, nu este exclus ca întregul incident să fie o provocare intenționată a unui scandal public din care să rezulte falsa victimizare a homosexualilor din România.”
In timp ce presedintele Ucrainei, Petro Porosenco se adreseaza Congresului S.U.A. si foloseste prilejul primirii sale la Casa Alba pentru a solicita un statut “sui generis” de “aliat non membru al N.A.T.O.”, la Kiev se agita amenintarea nucleara, vorbindu-se despre posibilitatea ca in urmatorii 10 ani sa fie realizata bomba atomica ucraineana.
Nu, nu le vom da politicienilor maghiari hoţi şi Ungariei jefuitoare şi ucigaşe de români ceea ce am redobândit cu sacrificiu pentru că era al nostru şi aşa va şi rămâne!
E oficial! Monica Moscovei (c), aceasta “deep throat” a democratiei dambovitene, a anuntat oficial ca candideaza la Presedintie (foto/info) pentru a obtine voturile nepotilor din flori ai lui Silviu Brucan, care se vor buluci la vot din fundul curtii de la GDS cu mic cu mare, cu schiop cu gnom, de la Patapievici si Tismaneanu la Plesu si Liiceanu.
Incercand sa confirme stirea si de la sponsorul candidatei, anuntat conform normelor transparentei si anticocoruptiei pe site-ul acesteia, moscoveipresedinte.ru, reporterul nostru a primit doar ton de ocupat.
In schimb, intr-o interventie in forta la B1 Tv, care parca ne aminteste de vremurile cand Traian Basescu era barbat, acesta a promis si garantat ca o va “dezbraca public” pe Monica Moscovei. Pentru ca, din cate se pare, excluzandu-l pe Cristian Diaconescu, pentru simplul fapt ca este candidatul lui, numai Moscovei mai poate fi aceea despre care seful statului sustine ca, dintre anumiți candidați la prezidențiale, unii nu si-au prezentat CV-ul intreg atunci cand s-au lansat in cursa pentru Cotroceni.
“Pe unii dintre ei îi voi dezbrăca public. Sunt candidaţi anunţaţi care au lucruri ascunse în CV-ul lor. Sunt lucruri pe care le tăinuiesc.” – Basescu la B1
Sa o luam prin excludere: “Prea cinstitul” domn Johannis e dorit de Profesor, asa ca nici el nu se poate afla pe lista lui Basescu, decat daca aceasta cuprinde si succesorii Gestapo si SS. Ponta, daca e, e activ (desi pare pasiv), deci ODC, asa ca comandantul suprem – inclusiv sau mai ales al “acoperitilor” – nu are voie prin lege sa-l deconspire. De Cristi Diaconescu nu se pune problema; e “crystal clear”. Asa ca mai ramane doar “deep throat” de “dat in gat”, in ciuda strigatelor de disperare ale lui TraianMitrica, emise pe Facebook, unde acesta a anuntat public ca daca Basescu o dezbraca pe Monica Moscovei, o sa voteze cu Ponta.
In ajutorul si spre confirmarea batranelului dus cu girofarul la B1 a sarit din baie si Elena Udrea, la postul rival al partenerului sau de sado-sauna politica, Cozmin Gusa.
”Moderator: De unde are Traian Băsescu informații despre CV-urile celorlalți candidați la prezidențiale?
Elena Udrea: De la serviciile secrete. Cum să nu aibă?! Cum să nu aibă informații? Are pentru că este informat. Nu e șantaj când a spus că-i va dezbrăca pe altii pentru că nu a dat nume. Dacă sunt candidați onești, vor veni și vor spune: da, am colaborat cu Securitatea”, a dezvăluit PMP-ista la Romania Tv (sursa furata).
PS: Cati ani i-a luat lui Basescu ca sa-si dea seama ca Monica Macovei e “lipsita de caracter” si “o demagoaga” aplecata “profund spre compromisuri” pentru interesul ei personal (si de grup)? Cati ani i-a luat lui Basescu ca sa-si dea seama ca Ungureanu e un “fripturist”? De ce trebuie sa platim noi, toti romanii, pentru cecitatea sa, cand i-am pus ochelarii in mana acum 7-8-9 ani ? Si cand o sa recunoasca ca a fost pe-aproape de Postelnicu si ca-i pare rau, poate chiar sa-si ceara scuze de la poporul roman??? Dar, cu afirmatiile pe care continua sa le faca despre Biserica, Basescu reuseste sa demonstreze ca imbatraneste si iese de pe scena mai urat decat Tudor Postelnicu!…
Monica Macovei contra lui Victor Roncea, sau torţionarul care nu-şi uită victima
1.Doamna Monica Macovei se află într-o gravă eroare, scuzabilă însă, având în vedere gradele ridicate ale temperaturii şi ora de la final de program când este emis comunicatul său de ameninţare cu acţionarea în judecată “a colaboratorilor turnătorului Voiculescu”, între care mă enumără şi pe mine.
Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3. Dacă dânsa va putea demonstra, vreodată, contrariul, promit să-i fac cadou – evident numai pentru orele de după program – o sticlă de whisky mai ieftior, respectiv J&B, marca sa preferată.
Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3, spre deosebire de înfocatul ei propagandist de la B1TV, Andrei Bădin, tocmai prins de SRI şi DNA cu raţa lui Duicu în gură, respectiv o şpăguţă de 5000 de lei, personaj prezentat de EvZ ca una dintre “vocile dreptei” şi care a evoluat bine mersi de la sclavul de serviciu al “turnătorului Voiculescu” la “deontologul” de serviciu (acelaşi?) al “preacinstitului Păunescu”, ambii nababi media având de fapt şireturile legate cu firul aceluiaşi serviciu: DIE.
Nu sunt şi nu am fost niciodată “colaboratorul turnătorului Voiculescu” şi/sau al Antenei 3, spre deosebire de colegul doamnei Monica Macovei din Grupul pentru Dialog Social (GDS), “anticomunistul” Vladimir Tismăneanu, care, înainte de a ieşi Traian Băsescu preşedinte, făcea turul caselor de protocol, al ţării şi al lumii, alături de Ion Iliescu, lansându-i memoriile “şocante” şi scriind asiduu, ca un scrib disciplinat, împreună cu soţia sa, la gazeta “turnătorului Voiculescu”, aşteptând cuminte sfârşitul de lună pentru a se întâlni pe coridorul de la casieria “varanului” de azi cu… Mircea Cărtărescu, altă vedetă a GDS.
2. M-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru faptul că am publicat informaţii privind faptul că fosta membră PCR încă de pe băncile facultăţii a reuşit să promoveze cam rapid, de la Procuratura Locală Giurgiu la procuror al Parchetului Sectorului 1 Bucureşti şi pentru că tatăl ei, prezentat în toate biografiile sale oficiale drept “jurist”, a fost de fapt colonel şi instructor la Secţia Militară şi Probleme de Justiţie – Sector MAI – a CC al PCR, secţie care depăşea în prerogative chiar şi Securitatea.
M-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru faptul că am arătat că actuala europarlamentară şi aspirandă la funcţia supremă în stat pe tichet de adeptă a doctrinei populare, ceea ce înseamnă şi conservatoare, creştin-democrată, este în realitate membră fondatoare şi de onoare (!) a asociaţiei homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor din România (ACCEPT), şi, pe deasupra, o susţinătoare a sectei-porno a “guru”-lui “Grig” Bivolaru (MISA). Culmea, la data de 4.01.2005, domnia sa a cerut public achitarea inculpatului Gregorian Bivolaru, chiar de pe postul “varanului” şi “turnătorului de Voiculescu”, Antena 3.
M-aş fi aşteptat ca doamna Monica Macovei să mă dea în judecată, dacă datele nu ar fi fost reale, pentru că am afirmat că este implicată în retrocedările abuzive din Transilvania, de partea maghiarilor, care se folosesc de bisericile catolică şi greco-catolică, confesiune pe care pretinde că o împărtăşeşte doamna în cauză, sau că i-am reproşat că simbolurile luptătorilor cu armă în mână în cea mai lungă rezistenţă armată anticomunistă din “blocul sovietic”, Ana şi Ion Gavrilă Ogoranu, au murit supăraţi după ce fosta ministreasă le-a refuzat recunoaşterea meritelor şi anularea dosarului penal de “duşmani ai poporului” sau că am publicat informaţia că fostul şef al SIPA, generalul Dan Gheorghe (fost şef al BA a SRI, UM 0215 a MI, DGPA a MJ), a fost demis de domnia sa după ce a refuzat să-i dea o înregistare video din Parcul Operei.
Dar nu!
3. Doamna Monica Macovei a ales să mă dea în judecată pentru că am publicat pe www.Roncea.Ro un document din procesul defunctului general Mihai Chiţac, ministru de Interne în Guvernul FSN (alături de nedemisionarul Andrei Pleşu, printre alţii), responsabil în mare parte de mineriada din 13-15 iunie 1990. În documentul respectiv, fostul Ministru de Interne al lui Ion Iliescu şi Petre Roman, invocă în apărarea sa o declaraţie a Monicăi Macovei, pentru a întări propriile sale afirmaţii potrivit cărora Poliţia nu a folosit nici un fel de violenţă împotriva manifestanţilor, reţinuţilor şi arestaţilor. Să o analizăm:
„Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta Procuratură a Sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi de la aceeaşi unitate, am fost trimişi la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti: Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu. La Măgurele, am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau declaraţii din Piaţa Universităţii. Nu am văzut nici un act de violenţă. Citind aceste declaraţii, am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.” (Sursa: EvZ – 29.05.1997 – am respectat sublinierile facute de fostul general Chitac).
Astazi, doamna Monica Macovei sare peste textul ingrosat de Chitac – “Nu am vazut nici un act de violenta” – si se apleaca asupra afirmatiei din final, cu “Toata lumea pleaca acasa”, interpretand-o intr-o nota personala ca “dovada” ca ea ar fi sustinut, de fapt, “că oamenii arestați ilegal nu comiteau acte de violență și că trebuia să fie eliberați imediat, să plece acasă” (citat de pe blogul domniei sale, 10.07.2014).
Ca unul dintre cei arestati ilegal – in fapt, retinuti ilegal, pentru ca nu ni s-a intocmit niciodata un document de arestare – dupa ce am fost rapit din Institutul de Arhitectura de catre trupele para-militare minieresti; ca unul dintre cei anchetati si maltratati de colegii doamnei fost procuror la Unitatea de la Magurele si ca unul dintre cei care am intocmit dosarele Amnesty International in acest caz, nu pot decat sa declar, asa cum am mai facut-o si cu alte ocazii, ca doamna Monica Macovei a mintit, a mintit, a mintit.
In primul rand, sa ne amuzam putin. Recititi ce a constatat ea, in propria-i traducere: ca “oamenii arestati ilegal nu comiteau acte de violenta“. Unde? La Magurele? Noi? Contra cui sa fi comis “actele de violente”: a procurorilor, jandarmilor, minerilor?
Acum sa redevenim seriosi: Unitatea de Jandarmi de la Magurele (fosta a trupelor de Securitate) a fost pe perioada detentiei ilegale a circa 700 de romani, scena unor violente cumplite, explicate prin intoxicarile cu care au fost tratati soldatii in termen (de exemplu, li s-a spus ca noi am fi scos ochiii, cu cutitul, unui soldat de la Televiziune), prin inrairea pana la animalizare a minerilor (“cazati” in Unitate) dar si prin ticalosia unor ofiteri si procurori fideli regimurilor PCR si FSN.
Nu are rost sa intru in descrierea supliciile “horror” la care am fost supusi. Este suficient sa subliniez – si exista circa 700 de martori – ca acestea s-au derulat continuu, inclusiv si mai ales in timpul interogatoriilor luate de colegii doamnei procuror Monica Macovei, cand ni se fortau emiterea unor declaratii – cu pumni si picioare, rangi si paturi de arma – legate de detinerea de droguri sau arme sau de valuta sau alte ajutoare, de la americani sau de aiurea. Afirmatia doamnei fost procuror in acest caz – “Nu am văzut nici un act de violenţă“. – , folosita de altfel cu succes de fostul Ministru de Interne in apararea sa, este nu numai o minciuna ordinara dar intra si in sfera complicitatii la crima, avand in vedere acuzatiile aduse generalului Chitac si victimele rezultate in urma mineriadei din 13-15 iunie 1990.
Apoi, gluma cu “toata lumea pleaca acasa” este de-a dreptul sadica, avand in vedere ca cei arestati nu puteau si nici nu au plecat nicaieri (unii pe o perioada intinsa pe luni de zile), jandarmii se aflau in post iar minerii se simteau ca acasa, asa ca n-aveau unde sa plece. Singurii care puteau si erau liberi sa plece linistiti acasa sau, mai precis, la o bere, erau doamna procuror si colegii sai.
Doamna procuror se apara azi afirmand ca in 1992, dupa doi ani de la evenimente, a avut o activitate revolutionara merituoasa impotriva abuzurilor din 13-15 iunie 1990 (mai precis la data de 23.06.1992, cu o luna si o saptamana inainte de a pleca cu o bursa Soros la Budapesta). Bravo ei! Sincere felicitari!
Dar intrebarea mea este ce a facut doamna procuror Monica Macovei in clipa in care a iesit, libera ca o pasarica a democratiei, pe poarta Unitatii? Loc al groazei in care se aflau, rapiti si lipsiti de libertate, sangerand, cu fracturi deschise si cu fetele tumefiate, sute de oameni nevinovati, dintre care zeci de femei, unele ce aveau sa fie violate la adapostul “Legii”, aparate si reprezentate de doamna Monica Macovei si colegii sai? A mers cu colegii la o bere, linistita “că oamenii arestați ilegal nu comiteau acte de violență” asupra jandarmilor, minerilor si procurorilor?
Cum a dormit doamna procuror, transformata in timp intr-o adevarata Maria Tereza a societatii civile, in seara de dupa ce a vizitat ca la acvariu Unitatea de la Magurele, stiind cu sute de oameni sunt incarcerati si maltratati, intr-o hala imensa, intinsi cu fata pe ciment sau tinuti in genunchi, cu mainile la ceafa, paziti cu glont pe teava, ca niste criminali periculosi, si fara ca famiile lor sa stie daca mai sunt in viata sau nu, timp indelungat, perioada in care am fost cautati prin spitale, la morga sau la cimitire, prin gropile necunoscutilor?
Cat de mult s-a revolutionat ea, pentru “drepturile omului”, hai, nu pe 13, dar pe 14 si 15 iunie, cand a vazut ca se ingroasa gluma, sau pe 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30 iunie, sa spunem? Hmmm… Ciudat. Nici eu, nici consulul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Dennis L. Curry, care ne cauta la randul sau prin spitale si morgi, n-am auzit nici pas atunci din partea ei.
Ca procuror al regimului “Iliescu-KGB” atunci avea marea sansa sa devina disidenta-sefa, strigand in piata publica “Opriti macelul!”, dupa modelul altui “disident” revolutionar. De ce nu s-a dus la sediul GDS – care era plasat de Silviu Brucan sub protectia armatei, pentru a nu fi afectat, din greseala, de mineri – ca sa devina o “deep throat” la organul GDS, revista “22”? Sa divulge lumii ca sunt niste oameni batuti si rapiti, fara acte si fara drept, intr-o Unitate militara? Dar daca dansa “nu a vazut nici un act de violenta”, nici din partea noastra nici din partea procurorilor, si nici usturoi n-a mancat…
Opinia publica a aflat despre ororile inimaginabile savarsite in Unitatea de Jandarmi numai dupa ce am fost eliberat eu, impreuna cu fratele meu, si am publicat in “Romania libera”, gratie lui Sorin Rosca Stanescu, serialul de dezvaluiri macabre “Infernul se numeste Magurele”. Ulterior, datele privind arestatii, rapitii, mortii, ranitii si disparutii, adunate de echipa Ligii Studentilor din care faceam parte, au fost folosite si de colegii doamnei Macovei din GDS, pentru a publica vreo doua carti dar si, mult mai eficient, de Amnesty International, care a ajutat la eliberarea tuturor celor retinuti ilegal. Pe protestele internationale intocmite in aceea perioada tulbure n-am vazut niciodata numele “Monica Macovei”.
Ca sa inchei: Doamna Macovei, dupa ce si-a consumat eroismul de la “Congresul Fuziunii” “dreptei” printr-o ridicare de manuta (https://www.cristoiublog.ro/gindul-de-la-ora-12-de-unde-dumnezeu-au-scos-ziarele-si-televiziunile-chestia-cu-momentul-eroic-al-monicai-macovei/), incearca sa-si gaseasca o tema de “ridicare” in campania sa de propaganda, chipurile pentru prezidentiale, in fapt o penibila operatiune de imagine cu scopuri care privesc diverse constructii politice prezente si viitoare. Eu ma declar public unul dintre cei care vor semna pentru inscrierea Monicai Macovei in cursa pentru prezidentiale. Numai asa, cred, va vedea in sfarsit aceasta gasca din care provine Monica Macovei cat mai da poporul roman pe niste jalnice muraturi, chiar si rahormonizate, ale regimului comunist-bolsevic.
Altfel, nu am de ce sa ma mai mire ca o victima a mineriadei este atacata, si dupa aproape 25 de ani, de unul dintre personajele din tabara tortionarilor. Este in spiritul vremii.
Pseudo-realizatorul TV Andrei Badin, propagandist de cea mai joasa speta al tradatorilor Securitatii Vladimir Tismaneanu si Ion Mihai Pacepa, este pus sub invinuire penala de catre procurorii DNA, dupa ce presedintele Consiliului Judetean Mehedinti, Adrian Duicu, la randul lui cercetat pentru trafic de influenta, “l-a dat in gat” pentru santaj, informeaza diverse surse citate ieri de presa. Badin ar fi primit o spaguta de putin peste 1000 de euro de la Duicu ca sa nu o atace pe Rovana Plumb intr-o emisiune “deontologica” de la B1 TV. Colegii lui Badin de la HotNews nu au reusit sa-l contacteze pentru eventuale clarificari. Jurnalistul ar fi fost in concediu in aceasta perioada, potrivit paginii sale de Facebook. Alte surse afirma ca acesta a parasit deja tara, in directia Israel sau Canada, unde a avut a doua sa misiune externa, de infiltrare a legionarilor din exil, dupa cea de “penetrare” a Casei Regale. Mediafax a reusit insa sa il contacteze dupa care “s-a pierdut semnalul”. Potrivit Mediafax “în dosar sunt interceptări în cauză“. Inregistrarile in acest caz sunt realizate de Serviciul Roman de Informatii (SRI). Bravo, baieti!
Conform fostului detinut politic Ion Varlam (video), Andrei Badin a trecut prin fosta Scoala de Securitate de la Baneasa, fapt deconspirat de propria-i mama, la un pahar (in plus) de vorba. Ioan T. Morar, un cunoscator al bucatariei fara specific national romanesc, afirma ca Badin “a trecut si pe la SIE”.
Tot ieri s-a inregistrat si urmatoarea auto-deconspirare auto-gonflata a comi(c)saresei lui Soros, Monica Macovei, membra fondatoare si de onoare a asociatiei homosexualilor din Romania, ACCEPT: “Am fost întrebată și am răspuns aseară că solicit să fiu inclusă în procesul de selecție al noii construcții de dreapta, fiindcă suntem într-o nouă realitate, este firesc că doresc să candidez. Doresc să fiu inclusă în acest proces de selecție, asta este primul pas. Și vreau să adaug motive, dacă n-au fost suficiente cele pe care eu le-am pus deja în scris. Vorbim acum despre un nou partid, despre o noua alianță, despre o nouă realitate, și insist pe cuvântul “nou“. Toate acestea cer un proces deschis. Aceasta este o noua luptă și trebuie un nou general. Prin urmare, toate referirile la decizii trecute nu mai au rost. Repet, este o noua luptă și trebuie un nou general“, a spus Monica Macovei la B1 TV, postul de deontologi al carui exponent este santajistul si spagarul prompterist Andrei Badin. “Bai, caraghiosule” Badin (Basescu dixit) este si una din “vocile spagii drepte” de la Evenimentul Zilei, alaturi de Vladimir Tismaneanu si alte personaje ambidextre.