Fericirea de a cunoşte Calea sau “manual de artă militară duhovnicească”, aşa cum îl numesc într-o frumoasă introducere editorii, este una dintre multele şi folositoarele cărţi scrise de şi pentru opera duhovnicească a părintelui Arsenie Boca, tipărită cu binecuvântarea PS Calinic, episcopul Argeşului.
Am găsit-o cu prilejul poposirii la mănăstirea Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil din Slobozia a sfântului Grigorie Decapolitul de la Bistriţa, eveniment care a prilejuit şi un mic pelerinaj. Cărţile părintelui Arsenie Boca ocupau aproape o tonetă întreagă. Fiecare în parte şi toate laolaltă dovedeau, ceea ce este clar pentru toată lumea, că părintele a fost un sfânt care ar trebui recunoscut ca atare.
Nu-i nimic avem răbdare (că ne-o dă Dumnezeu) dar nu şi înţelegere (ţine de noi). Sf. Sinod (mai corect Sinodul Sfintei Biserici – nota mea) ar trebui să priceapă că toate se fac la timpul lor. Iar timpul nu este atunci când credem noi de cuviinţă şi când le vine oamenilor bine, ci atunci când a avut loc fapta. Şi dacă părintele Arsenie Boca a trăit şi a murit ca un mărturisitor atunci trebuie recunoscut în fapta în care a plecat la Domnul. Că aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi. Nu e bine să ţinem lumina sub obroc. Înseamnă că stăm în întuneric.
Ca în fiecare an, în noiembrie va fi puhoi de lume la mormântul părintelui şi mulţi dintre ei vor pleca folosiţi de acolo. Sfinţenia nu se împiedică de bâjbâielile funcţionăreşti, dar funcţionăreii se vor lovi de piatra sfinţeniei de-or să cadă de pe scăriţa ce duce la rai. Şi atunci vor plânge că nu au luat piatra din drum să o pună la temelie. Cât le-ar fi luat? Trei minute!
Integritatea fiinţei umane. Trupul – Biserică. Supra-suficienţa constituirii de drept a fiinţei versus insuficienţa artificiilor. O(m)ul Dogmatic.
O(m)ul Dogmatic este o meta-consecinţă a conceptului aprioric realizat al Cosmologiei Creştine culturalizate. Orice Cosmologie precede în mod necesar Cultura. Iar civilizaţia conchide prerogativele culturale. Dacă se atentează la viaţa sistemului legislativ al unui organism statal mort, atunci demersul nostru se va clasa din oficiu. Dar dacă totuşi pe sistemul osos mai e vreo încheietură sau vreo arteră vie, să se scrie, cu duh prin lege, că viaţa organismului statului de drept român nu constă în a primi aer cu pipeta de la maşinaţii străine aşa numit progresiste, fiindcă nu există progres al morţii, ci al vieţii, iar viaţa primeşte lege numai de la Dătătorul ei.
Legea Creştină, cea care a adus morala în arena cu lei a păgânătăţii,ca să-şi pecetluiască adevărul cu neatârnarea Blândeţii ei inefabile, recunoaşte pe Cezar ca fiind cel ce ia bir al roadei pământului, dar numai Hristos dă biruinţă şi roadă duhului.
Dreptul inalienabil la credinţă include dreptul la a aparţine Bisericii. Căci nu sînt mai multe biserici, tot aşa cum nu sînt mai mulţi dumnezei. Şi nu am mai multe trupuri, tot aşa cum nu am mai multe suflete. Fiinţa umană nu se poate scinda în elementele ei constituente fără a-şi pierde calitatea ei fundamentală: existenţa. Trupul şi sufletul sînt nedespărţit împreună dovedind existenţa, iar coordonata duhovnicească, în măsura în care adânceşte, prin realizare transcendentă, împreună-dovada existenţei, este în sens mai real însăşi viaţa fiinţei.
Realizarea este aducerea experienţei realului într-o mai deplină existenţă. Realul este ceea ce nu se schimbă în esenţă, dar care poate fi privit drept subiect al schimbării, din perspectiva existenţelor care insistă pe subiectivitatea lor. Astfel, Dumnezeu Care este în mod desăvârşit neschimbător şi neschimbat, îngăduie şi doreşte ca subiecţii, fiinţele create, să-L poată experia şi cunoaşte în măsura în care acestea o doresc şi Îi îngăduie Lui să le arate despre Sine. Căci nu cel creat creează cunoaşteri despre Cel Necreat, ci Cel Necreat creează cunoaşteri pentru folosul celui creat. Şi nu Cel fără de necesitate derivă vreo desăvârşire de la cel ce necesită, ci întru totul şi în mod absolut, invers. [1]
Aşadar Realitatea este spaţiul în care Dumnezeu, Cauza, Principiul şi Sursa susţinerii fiimii fiinţelor, oferă cunoaştere atât despre faptul că fiinţele există, cât şi despre faptul că această existenţă le este dată şi nu este cauzată de ele însele, şi despre relaţia dintre existenţa fiinţelor şi Cauza lor, împreună cu toate relaţionările posibile dintre acestea.
Această Realitate nu se poate făuri în mod artificial sau deriva în mod natural de către om, ci este instituită în mod trans-natural şi derivată din principii supra-raţionale, de către Dumnezeu Însuşi, şi în forma ei perceptibilă omului se numeşte Sfânta Scriptură. Realitate se mai numeşte şi Viaţa Bisericii, unde Biserica este Însuşi Trupul Cuvântului lui Dumnezeu, iar cunoaşterile ei sînt suma inepuizabilă, şi mai ales efectul de negrăit şi sfinţitor, al acestei împărtăşiri din cunoaştere asupra sufletului omenesc, a revelaţiilor Duhului lui Dumnezeu. Aceste revelaţii sau înţelegeri ale raţiunilor duhovniceşti sînt numite Sfânta Predanie, sau Sfânta Tradiţie, pe care neamul Creştin-Ortodox, şi această părticică a sa numită patria românească, o poartă în sine de 2000 de ani.
Omul deja poartă un număr în sine, unul care îi certifică unicitatea individualităţii şi a siguranţei inviolabilităţii demnităţii sale: este chipul şi asemănarea Treimii, săpat în conştiinţă, în inimă, în raţiune. Acest număr are forma unui nume scris în realitatea duhovnicească prin Pecetea Sfântului Duh, o pecete a Crucii, şi un nume de Sfânt. Realizarea îmbisericirii omului adevereşte trupului sfinţenia pe care o primeşte duhul. [2]
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului.
Iar pământul acesta este dăruit de la Dumnezeu Tatăl, moşilor şi strămoşilor mei, bunilor şi străbunilor mei, care mi l-au lăsat mie drept moştenire dumnezeiască pentru slăvirea Numelui Celui ce stăpâneşte cu puterea Sa toată suflarea pământului. Iar acest pământ nu este al meu, ci al urmaşilor urmaşilor mei, în veacul veacului, spre slava lui Dumnezeu.
Străbunii şi urmaşii mei sînt cei rânduiţi în neamul lui Dumnezeu: cei ce cred şi împlinesc cele scrise, cei a căror inimă bate la porţile raiului şi al căror sânge se varsă în râurile apei celei vii.
Iar sufletul acesta mi-este dat mie spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lucrurilor Lui, şi spre îndumnezeire prin har. Sufletul acesta nu este născut şi nici făcut de mine, ci, păstorit de glasul conştiinţei mele şi cu voinţa mea liberă, el alege să urmeze Voii şi căilor lui Dumnezeu pentru a I se dărui Lui, adică pentru a câştiga pentru sine înveşnicirea cea dintru slavă.
Iar trupul acesta de carne este dat de Dumnezeu sufletului, întru prefigurare în mic a Întrupării Omului-Dumnezeu Hristos, apoi ca putere de mărturisire a pocăinţei de a fi (fost) căzut şi ca biruinţă a smereniei prin mărturisirea pentru Hristos. Ceea ce e al meu este numai dorul. Şi nu e mai mare dor decât de a iubi şi a fi iubit fără putinţă de desprindere, fără sfârşit al zămislirii roadelor duhului, fără pavăză Cuvântului mărturisit, căci liber devenirii nu e decât acela ce este.
Străin inimii este glasul îndoielii, străină minţii – voia care se împotriveşte adevărului, străin trupului ceea ce nu-i aparţine din naştere. Căci aşa cum inima are ca stare naturală bucuria păcii, iar mintea, libertatea vederii adevărului, tot aşa starea naturală a trupului este rânduită de Cel ce ne-a creat spre veşnicie fiinţa. Domnul pe toate le-a făcut bune foarte, şi numai neascultarea şi reaua folosire i-a adus omului suferinţa şi moartea. Suferinţa inimii e rodul jefuirii ei de către necredinţă, suferinţa minţii e amărăciunea voii şi bizuirii pe sine, iar cea a trupului, dorinţa nefirească pentru cele dinafara sa. Libera noastră alegere spre cele nefireşti şi rele este singura cauză a suferinţei noastre. Astfel noi nu avem ce „îmbunătăţi” [3] la cele ce ni s-au dat de către Dumnezeu, ci avem porunca de a le păstra aşa cum ni le-a dat; această adânc chibzuită păstrare se numeşte dreaptă măsură.
Iar drepţii numai prin credinţa în Iisus Hristos se mântuiesc.
Şi pentru că Mila Proniei Dumnezeieşti, deşi se ascunde şi se arată în ele, totuşi copleşeşte raţiunile create, Tatăl a dăruit omului cel neascultător, şi îndărătnic la a trăi în sânul Binelui, pe Unicul Său Fiu, căci un Tată Care face toate este, nu prin necesitate, ci prin atotputernicia dragostei Sale, Tată Unui Fiu prin Care se fac toate, şi Care, luând trup omenesc fără de păcat sau întinare, fără de suferinţă necesitată de vreo nefirească întrebuinţare, Se dăruieşte omului ca mărturie Vieţii celei veşnice, dând spre întreagă pătimire preacurat Trupul Său, şi răstignindu-Se pe cruce aduce jertfă Tatălui pentru toată suferinţa şi păcatul. Aşa cum Cuvântul lui Dumnezeu, de la Dumnezeu vine şi la Dumnezeu duce, Duhul lui Dumnezeu, de la Dumnezeu pogoară şi la Dumnezeu înalţă. Duhul Sfânt nu poate intra acolo unde Cuvântul nu este primit, tot aşa cum un suflet drept nu suportă să trăiască într-un trup pângărit. [4]Ci prin credinţa în moartea şi Învierea Cuvântului Întrupat, Iisus Hristos, Domn şi Fiu al lui Dumnezeu, sufletul întunecat al omului se luminează de la Tatăl prin Duhul, prin Sfânta Taină a Botezului, iar trupul căzut se curăţeşte prin Sfânta Taină a Împărtăşirii cu Sângele Dumnezeiesc. [5] Binefacerile Tainice se răsfrâng asupra întregii fiinţe omeneşti, la fel cum Hristos Omul-Dumnezeu a răscumpărat şi a înnoit întreaga fire omenească.
Binele este precum taina răsfrântă din potirul fotonului: este lumină dincolo de lumină. Ubicuitatea melosului său, deşi reflectată de răul care, opac, n-o primeşte, se deschide conştiinţei ca două braţe de tată către fiul crezut pe veci pierdut. Odată îmbrăţişaţi, comoara regăsirii lor va fi cu neputinţă de risipit. [6]
Iar Dumnezeului nostru se cuvine slavă în vecii vecilor. Amin.
[1] Nu suma părţilor este Întregul, ci părţile sînt întregurile subsumate ale unei ordonate care şi le asumă.
[2] I Corinteni 3:16 Au nu ştiţi că sunteţi casa lui Dumnezeu? Şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi?De va strica cineva casa lui Dumnezeu, strica-l-va pe acela Dumnezeu; căci Casa lui Dumnezeu Sfântă este, care sunteţi voi.6:19Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş Duhului Sfânt ce locuieşte întru voi, pre carele îl aveţi de la Dumnezeu, şi nu sunteţi ai voştri? Că sunteţi cumpăraţi cu preţ. Proslăviţi dar pre Dumnezeu în trupul vostru, şi întru duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
[3] Conform noii erezii, post-modernismul neonihilist-relativist tehnologizator, se propune pentru a se impune ideea că trupul omenesc ar fi o informaţie produsă de procese biochimice, fără vreo respectabilitate, şi, mai mult, că trupul ar trebui îmbunătăţit prin „altoirea” lui cu dispozitive cibernetice. Biserica neagă vehement o asemenea concepţie.
[4] Ceea ce este Sfânt sfinţeşte numai ceea ce doreşte să fie sfinţit, adică pe cel ce recunoaşte sfinţenia, prin faptul că această nevoie ontologic sădită în firea omenească este şi îşi găseşte un răspuns imediat în experierea întregii fiinţe a atingerii de către Duhul Sfânt Care este Imanent.
[5] Boala timpului, uitarea, se vindecă de vătămarea înclinării spre păcat, prin trăirea vie a Dumnezeului Celui Viu, prin primirea şi păstrarea Duhului Sfânt, prin Viaţa Bisericească şi Tainele Sale.
[6]Păzeşte-te de rău şi fă binele, caută pacea şi o urmează pe ea. (Psalmul 33:14)
We’d all like to vote for the best man, but he’s never a candidate” (Frank McKinney Hubbard, umorist american)
Sebastian Lăzăroiu a crezut că poate crea un partid aparent necompromis, avatar al PDL în interiorul sistemului politic, care să-i atragă pe votanții dezamăgiți de PDL și care, altfel, fie nu ar vota, fie s-ar îndrepta spre alte partide.
Proiectul, unul iluzoriu, are la fel de multe șanse de reușită cât o călătorie spre Alpha Centauri în acest deceniu. Copilul născut din proiectul “Alba ca Zăpada” se numește Noua Republică.
(…)
Însă Mihail Neamțu, fondatorul Noii Republici, este un om cu ambiții prea mari pentru detalii atât de mici. Unui personaj fără niciun fel de carismă i-ar prinde bine, însă, mai multă modestie. Și mai puțină aroganță: un geniu patentat precum Einstein era, parcă, ceva mai puțin arogant la vârsta lui Mihail Neamțu.
Când ești mediocru, doar modestia te salvează de ridicol. Tânărului Neamțu i se părea normal să ceară bani de la jurnaliști, acum doi ani, pentru a-și da cu părerea. De când are ambiții politice, a devenit mai ponderat. Deocamdată. Dacă va ajunge vreodată ministru, să nu vă mirați dacă va cere din nou bani. Va crede sincer că-i merită. Licet vastum traieceris mare, sequentur tevitia.
Contul de YouTube al presedintelui Traian Basescu este din nou activ, incarcat cu filmari realizate de cameramanul Sorin Miscoci. Ce a facut presedintele, ieri, la Berlin, cum a decurs discutia despre starea Justitiei si aproape o ora de inregistrare de la vizita din Serbia, din care cea mai mare parte contine discutia directa a presedintelui cu romanii:
În sfârşit, după o insistenţă diabolică, UDMR-ul şi-a văzut visul cu ochii. Tone de arhivă din patrimoniul instituţiei Arhivelor Naţionale, o instituţie nobilă creată de generaţiile făuritoare a statului naţional român modern, urmează să fie oferite în natură, gratuit, cu o inconştienţă incomensurabilă, de Camera Deputaţilor a Parlamentului României etniei şi confesiunilor maghiare. Camera Deputaţilor a făcut un act de ştirbire a suveranităţii statului român, împărţind această atribuţie cu UDMR-ul prin această cedare a funcţiei statului de a administra arhivele de pe tot cuprinsul ţării, arhive de interes public major.
Formulăm această întrebare cu justificată îngrijorare şi răspundem şi noi la apelul „Apăraţi istoria românilor!”, emis de un grup de ziarişti cu referire la proiectul „România medievală”, lansat de către directorul Institutului Cultural Român (ICR), Horia Roman Patapievici, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE), respectiv cu ministrul Teodor Baconschi.
Din această toamnă, elevii din Salonta învaţă în şcoli separate pe criterii etnice. În secret, Ministrul Educaţiei a aprobat propunerea înaintată de Inspectoratul Şcolar Bihor, la cererea UDMR, pentru înfiinţarea unei şcoli cu clasele I-XII în care să se predea numai în limba maghiară.
Toata lumea a aflat, in sfarsit, ceea ce Roncea.Ro a scris inca din martie, inclusiv intr-o sesizare catre Agentia Nationala de Integritate: si anume ca sex-ambasadorul Romaniei “de pe langa UNESCO” (titulatura oficiala, conform MAE) divorteaza de subalterna sa, Ioana, fosta secretar III, actualmente secretar II la aceeasi misiune de la Paris, cu care mai are si copil. Nimeni nu s-a invrednicit insa sa informeze poporul ce l-a apucat pe distinsul pensionabil MAE, la 72 de ani! Iata ce: de ceva vreme, dupa cum ne informeaza surse diplomatice, in cuibusorul de nebunii al ambasadorului nostru de la Paris – probabil inspirat de exemplul calauzitor si bine umezitor al diplologului-Jacuzzi – s-a ajuns la un adevarat menage a trois, in sensul ca atat sotia (cu copilul) cat si amanta, se calca pe picioare in rezidenta pariziana inchiriata din banii aceluiasi popor pentru numai 5000 de euro (conform MAE), plus cheltuielile de intretinere si reprezentanta. Ne intrebam, fireste, cum va face fata exa, biata secretar II, cand va trebui sa o prezinte pe noua, pe la receptiile oficiale ale UNESCO? N-ar fi mai bine ca MAE, SIE si Presedintia Romaniei sa-l cheme pe de-acum din nou foarte ocupatul posibil proapat reinsuratel acasa, sa aiba grija de amanta, dar pe banii lui, nu ai nostri!? Dar cine este, totusi, misterioasa amanta? Pai, conform acelorasi surse diplomatice, nimeni alta decat Irina Horea, literata si, de-acum, super-aferata si parizerata.
Conform unor surse TVR, Primarul Clujului ar fi primit mita 100.000 de euro pentru a plasa doua contracte cui trebuie, cum ar veni, Imparatul a impartit din Imparatie! E plina tara de Imparati! Si noi nu mai stim cum naibii sa platim salarii decente si taxe si impozite!
Pe langa activitatea sa “eco”, insuflata de colega sa de actiuni “civile” Monica Macovei, palmaresul politic al activistului Eckstein Kovacs contine si proiectul unei legi care permite căsătoria între indivizi de acelaşi sex – asa zisul “parteneriat civil” -, motiv pentru care senatorul UDMR a fost răsplătit de comunitatea homosexualilor din România cu titlul de “Omul anului”.
La începutul lunii ianuarie 1989, primul ministru Petre Roman declara că industria românească era „un morman de fiare vechi”, apreciere interpretată de cei ce aveau să fie alintaţi cu calificatvul de „băieţi deştepţi”, ca un îndemn la lichidarea întreprinderilor. Ca urmare, au trecut la tăierea utilajelor şi vinderea lor ca fier vechi, însuşindu-şi sumele respective. Asemenea acţiuni erau mediatizate cu satisfacţie, deoarece ţara scăpa de „mamuţii industriali”, care constituiau un „balast insuportabil” pentru economia ţării.
Preşedintele României, Traian Băsescu, l-a decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, categoria A „Literatură” pe marele poet basarabean, Dumitru Matcovschi. Scriitorul a fost decorat la propunerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
În decretul semnat de şeful statului se arată că Dumitru Matcovschi a fost decorat „în semn de înaltă apreciere pentru abnegaţia şi perseverenţa cu care au promovat valorile naţionale şi culturale ale României, militând pentru respectarea drepturilor comunităţilor româneşti din afara hotarelor ţării şi contribuind la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni”.
Dumitru Matcovschi este poet, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Născut la 20 octombrie 1939 în satul Vadul-Raşcov din judeţul Soroca, Dumitru Matcovschi devine, peste ani, unul dintre cei mai mari poeţi ai Basarabiei recunoscut în critica literară pe plan internaţional şi un simbol al mişcării de renaştere naţională din Basarabia, informeaza Arena.md.
În plin avânt al mişcării de eliberare naţională, la 17 mai 1989, Dumitru Matcovschi suferă un accident tragic în urma căruia scapă cu viaţă în mod miraculos după şase luni de comă, urmate de peste 20 de intervenţii chirurgicale. Deşi marcat de acea întâmplare, Dumitru Matcovschi îşi continuă activitatea, opera sa constituind una dintre cele mai valoroase moşteniri lăsate literaturii române din toate timpurile, transmite Basarabeni.Ro. Astăzi, liceul din localitatea natală a poetului, Vadul-Raşcov, îi poartă numele.
Opera poetului cuprinde peste 50 de volume de poezii, proză şi dramaturgie, inclusiv în limbile rusă şi lituaniană. Multe dintre versurile sale sunt astăzi cântate, fiind puse pe note de mai mulţi compozitori printre care regretaţii soţi Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Eugen Doga, Mihai Dolgan, Mircea Oţel sau Constantin Rusnac, mai scrie Anastasia Rotaru de la Arena.md.
Bucurati-va!
Versuri: Dumitru Matcovschi
Muzica: Ion Aldea si Doina Teodorovici
November 13th, 2011 
VR 
de Emilia Corbu
Posted in 
Tags: 
