Datul din gura la televizor nu e pe gratis. Cu cat spurci mai mult pe canalul national si chiar daca mai iei salarii si de la alte trusturi si publicatii, cu atat primesti mai mult din buzunarul “patibularilor de romani” (1). Este cazul loazelor cu audienta sub O de la TVR. Cand mai esti si fotogenic, asa ca Mamutul si Ornitorincul din imagine, am inteles ca primesti si spor de otravire vizuala a telespectatorilor. Iata stirea Mediafax: Televiziunea Română a stopat remuneraţia pentru toţi colaboratorii TVR care sunt angajaţi ai altor instituţii de presă, printre aceştia numărându-se Ioana Lupea, Mircea Marian, Andreea Pora, Cristian Pătrăşconiu, Cristian Turturică şi Cătălin Prisăcariu.
Ce observam: toate personajele in cauza sunt pupincuriste de-ale lui Tismaneanu si GDS-ului, din brigazile rosii de la EvZ si RL, Kakamikazi Kakatavenku si colaboratori ai gazetei de perete “22” (Andreea Pora este redactor sef, parca), organul de presa al GDS. Intamplator, cel care le-a semnat contractul este chiar seful si fondatorul GDS – Iasi, “Andi” Lazescu, fostul angajat al unui delapidator national alintat Nus, cu un picior (ala bun) infipt in groapa in care pisica lui Putin isi face nevoile in curtea Kremlinului. Lazescu este la randul lui “publicist comentator” la acelasi “22”! Panimaiesi? As vrea sa ne spuna ANI si, de ce nu, chiar si ARC-ul ramas in fundul Tatianei Alina Mungiu de la ultima si singura tavalire a ei – o stiti, cred: o doamna asa, mai multilateral dezvoltata, care e toata ziulica cu curatenia societatii si “anticoruptia” in gura -, cum se numeste afacerea asta…
Despre afacerile murdare al lui “Andi” Lazescu si cum a adus Televiziunea publica la faliment cu 120 de milioane de euro datorii (calculati singuri cate pensii si alocatii taiate de urgenta intra in aceasta gaura) puteti afla din scrisoarea deschisa Apocalipsa dupa Lazescu
“Raman alaturi de Basarabia, basarabeni si romanii de pretutindeni!”, a fost mesajul secretarului de stat al Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni Eugen Tomac, care si-a prezentat bilantul, vineri, la Chisinau, si si-a anuntat indirect demisia, amintind ca fluturasul sau de campanie din urma cu patru ani a avut ca deziderat anuntat sloganul “Basarabia, cetatenia este dreptul tau!”.
In urma verdictului, Dinescu nu mai are dreptul sa ocupe o demnitate publica ( sa fie numit intr-o functie cu un rang similar celei de secretar de stat) timp de trei ani.
Potrivit unui comunicat remis redactiei Ziaristi Online de Curtea de Apel Targu Mures (foto), Ministerul Educatiei Nationale este obligat sa reaseze normalitatea pe soclul de unde a fost vremelnic indepartata de “ungurenii” fostului prim-ministru la fel de vremelnic precum nedreptatea-i.
Osemintele extremistului horthyist vor fi duse de un „detașament de husari călări” (!?) (dupa Adevarul: “garda de onoare a Adunării Naţionale Ungare” – nota red.) la Odorheiu Secuiesc, de Rusalii, unde, la 27 mai vor fi reînhumate în cimitirul catolic.
Toata lumea a aflat, in sfarsit, ceea ce Roncea.Ro a scris inca din martie, inclusiv intr-o sesizare catre Agentia Nationala de Integritate: si anume ca sex-ambasadorul Romaniei “de pe langa UNESCO” (titulatura oficiala, conform MAE) divorteaza de subalterna sa, Ioana, fosta secretar III, actualmente secretar II la aceeasi misiune de la Paris, cu care mai are si copil. Nimeni nu s-a invrednicit insa sa informeze poporul ce l-a apucat pe distinsul pensionabil MAE, la 72 de ani! Iata ce: de ceva vreme, dupa cum ne informeaza surse diplomatice, in cuibusorul de nebunii al ambasadorului nostru de la Paris – probabil inspirat de exemplul calauzitor si bine umezitor al diplologului-Jacuzzi – s-a ajuns la un adevarat menage a trois, in sensul ca atat sotia (cu copilul) cat si amanta, se calca pe picioare in rezidenta pariziana inchiriata din banii aceluiasi popor pentru numai 5000 de euro (conform MAE), plus cheltuielile de intretinere si reprezentanta. Ne intrebam, fireste, cum va face fata exa, biata secretar II, cand va trebui sa o prezinte pe noua, pe la receptiile oficiale ale UNESCO? N-ar fi mai bine ca MAE, SIE si Presedintia Romaniei sa-l cheme pe de-acum din nou foarte ocupatul posibil proapat reinsuratel acasa, sa aiba grija de amanta, dar pe banii lui, nu ai nostri!? Dar cine este, totusi, misterioasa amanta? Pai, conform acelorasi surse diplomatice, nimeni alta decat Irina Horea, literata si, de-acum, super-aferata si parizerata.
Între plagierea lui Călinescu şi politizarea tendenţioasă
0. Premise
Din raţiuni diverse, mi s-a părut inoportun să refer mai devreme asupra Istoriei lui N. Manolescu. Dacă m-aş fi grăbit să intervin printre primii, comentariul meu – oricât de argumentat – ar fi fost probabil integrat unei atitudini subiective, chiar resentimentare, datorită faptului că am fost exclus, ca autor, din această istorie literară. Cum era firesc, am aşteptat ca, mai întâi, să se exprime alţi critici şi mai ales am vrut să văd ce spun cei tineri, care au dovedit că nu se lasă intimidaţi prea uşor de vreo constrângere exterioară actului critic.
După un interval de aproape un an de la apariţia cărţii, consider că e normal să-mi expun punctul de vedere în legătură cu problemele insurmontabile pe care le ridică, la noi, după 7 decenii de la publicarea Istoriei lui G. Călinescu, un asemenea gen de angajare critică. Personal nu mai pledez pentru astfel de lucrări individuale ce se înscriu într-o etapă anterioară, „romantică“, aş zice, a evoluţiei criticii europene. Am spus cu alte ocazii că, în a doua jumătate a secolului trecut, locul istoriilor literare a fost luat, în celelalte literaturi, de instrumente mai pragmatice şi mai percutante, cum ar fi dicţionarele de autori sau antologiile comentate.
Chiar dacă eu cred că sintezele scrise de un singur critic sunt depăşite, este bine să ne reamintim care era statutul lor genetic/funcţional în perioada afirmării literaturilor naţionale şi să vedem dacă acesta mai corespunde orizontului de aşteptare actual. Faptul că asemenea produse critice nu mai apar de câteva decenii indică lipsa lor de funcţionalitate. Dar, în acelaşi timp, ilustrează şi imposibilitatea ca un singur critic să răspundă, astăzi, la toate cele trei cerinţe indispensabile pentru a putea finaliza o lucrare de o asemenea anvergură : intuiţie (pentru o omologare justă a valorilor), metodă (pentru a argumenta valabilitatea intuiţiilor) şi talent epic (pentru a realiza coerenţa construcţiei critice). Nu trebuie să se eludeze, deci, că apariţia unei noi istorii literare – după aceea călinesciană –, care să re-evalueze întreaga literatură română, presupune o perspectivă critică mult mai complexă decât oricare alte forme ale cercetării, perspectivă integrabilă unei viziuni epistemologice actualizate.
De aceea sunt convins că, dacă nu se accede la o abordare adusă la zi – în concordanţă cu nivelul criticii din alte părţi –, atunci orice iniţiativă postcălinesciană de acest fel devine inutilă şi chiar parazitară. În urmă cu circa 25 de ani, am avansat ideea că, după Călinescu, nu se mai poate scrie decât o istorie a literaturii române de la Călinescu încoace. Această idee mi-a fost preluată de Alex Ştefănescu, care şi-a început „istoria“ sa de la anul 1941, adică de acolo de unde o lăsase marele critic. Se subînţelege că a te angaja să rostogoleşti pietroiul sisific al acestei probe maxime presupune – dincolo de profesionism – o mare putere de muncă, onestitate critică şi un orgoliu nemăsurat. Până la urmă, chestiunea esenţială se referă, însă, la noutatea interpretărilor ca justificare realăa unui asemenea demers temerar şi la scala axiologică nouă pe care încerci să o propui. Dacă nu eşti în stare să te menţii măcar la înălţimea ştachetei hermeneutice ridicate de criticii contemporani şi rămâi sub nivelul mediu al acestora, înseamnă că rezultatul obţinut nu are nici o miză culturală, fiind doar o tentativă exotică de a marca momentul.
Activitatea de foiletonist convins, timp de trei decenii, a lui N. Manolescu părea să aducă acele minime argumente care să confirme o posibilă reuşită, ceea ce, din păcate, nu s-a întâmplat. Aşa cum au sugerat şi alţi critici (printre care Cornel Ungureanu, Irina Petraş, Florin Mihăilescu, Mircea Muthu, Sanda Cordoş, Alexandru Goldiş, Paul Cernat, Bogdan Creţu, Nicoleta Sălcudeanu, Ion Buzera, Doris Mironescu, Daniel Cristea-Enache, Şerban Axinte, Teodor Codreanu etc.), ne aflăm în faţa unui produs hibrid, ceva indecis între plagierea lui Călinescu şi politizarea tendenţioasă.
Cu toată stânjeneala de care sunt capabil, mă văd obligat să declar de la început inutilitatea „istoriei critice“ manolesciene, care îl plagiază nepermis pe Călinescu şi, după cum se va vedea – printr-un efect retro –, mai mult obscurizează lucrurile decât să le clarifice. După acest preambul, nu atât de optimizant pe cât aş fi dorit, în cele ce urmează voi încerca să semnalez cât mai succint în ce constă superfetaţia critică aacestei masive lucrări. […]
2.11. O ultimă concluzie
Orice istorie literară – făcută chiar şi de un neprofesionist ca N. Manolescu – trebuie să fie instructivă prin conţinut, dar şi proiectivă prin sugestiile hermeneutice şi axiologice oferite. Cum se poate vedea foarte bine la Călinescu, istoria literaturii române nu trebuie poluată în nici un caz prin aplicarea unei grile ideologice deformatoare. În monumentala sa ISTORIE, niciodată marele critic n-a recurs la adoptarea unor perspective extraliterare. Din spaţiul prea generos pe care i-l acordă în carte Monicăi Lovinescu se deduce clar că această abilă manipulatoare politică de la postul de radio „Europa liberă“ este modelul criticului N. Manolescu în privinţa politizării tendenţioase a receptării marilor scriitori români. El crede, probabil, cu o naivitate jalnic asumată, că, adoptând perspectiva est-etică a Monicăi Lovinescu, devine un critic mai original şi chiar mai actual. O perspectivă critică şi mai viciată, provenind din acelaşi exces de politizare, a adoptat – după cum se cunoaşte – şi E. Negrici în Literatura română sub comunism (2004).
Nu vreau să mai insist asupra acestor defectuoase abordări (periculos de obediente în raport cu unele slogane ideologice), care au avut – după cum s-a văzut – un efect negativ retro asupra receptării normale a întregii noastre literaturi. Ca să nu fiu acuzat de o idiosincrasie gratuită, mi se pare suficient ce-am spus până acum în acest prelungit excurs critic, unde am fost obligat să fiu cât mai tranşant. Dar tranşanţa judecăţii critice fără o argumentaţie serioasă nu ajunge. De aceea mă scuz pentru autocitarea prea abundentă la care am recurs ca să ilustrez numeroasele împrumuturi manolesciene din mine. Oricine e de bună credinţă va fi de acord că această replică la falsificările lui N. Manolescu era necesară. Pentru asta a trebuit să mă folosesc de argumente concrete şi excesul de citate a fost necesar pentru a-mi susţine propriile idei. Va decide cititorul onest dacă am exagerat sau nu.
În fine, e aproape banal să spun că N. Manolescu a făcut o eroare inadmisibilă publicând această istorie întârziată, plină de gafe interpretative enorme şi mustind de puroiul resentimentar al unui subiectivism deplorabil. Cu această ocazie neaşteptată s-a putut observa că aşa-zisa magistratură manolesciană a fost menţinută în mod artificial şi că în spatele autorităţii critice infailibile se ascundea multă impostură. Din păcate, criticul a pierdut, astfel, definitiv şi iremediabil, credibilitatea pe care şi-o agonisise cu greu în cele trei decenii neîntrerupte de corvoadă foiletonistică.
Serialul portalului Ziaristi Online despre spionii Ungariei in Romania – Secretele Serviciilor Secrete – lansat cu dezvaluirile facute in exclusivitate de fosti sefi ai Unitatii speciale “Anti-KGB”, continua. Nu am pornit de la Domokos Geza si Ion Iliescu, fondatorii UDMR, desi poate ar trebui sa facem si acest istoric al tradarii Romaniei pe mainile Ungariei si Rusiei “ex”-sovietice. Dupa prezentarea pionului Alin Teodorescu, fost “sef al Cancelariei” primului ministru Adrian Nastase, documentat drept tradator si agent de influenta in favoarea Ungariei, am ajuns la Guvernarea Tariceanu si, incet-incet, ne apropiem si de Guvernul Boc. Pana acum, atat ultimul sef al Unitatii Speciale “anti-KGB” cat si generalul (r) Aurel Rogojan au reconfirmat datele noastre, cel din urma in cea mai recenta lucrare a sa “Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale”, publicata de Editura Compania, Bucuresti, 2011 si prezentata si de Ziaristi Online in mai multe materiale. In episodul trecut am devoalat asocierea “si” in afaceri – vorba presedintelui Traian Basescu – a lui Calin Popescu Tariceanu – primul premier din istoria Romaniei casatorit la Budapesta -, cu Rudas Erno, fost consul al Ungariei inainte de 1989, expulzat pentru spionaj, si ulterior ambasador la Bucuresti, considerat de profesionistii serviciilor secrete romanesti seful rezidentei de spionaj maghiar in “bazinul carpatic”, cum ii place agentului Laszlo Tokes sa spuna. Ca si prima parte din ancheta “Toti spionii maghiari ai premierilor romani”, episodul de mai jos este, de asemenea, o ancheta “la cheie” marca reporterul special de investigatii Dan Badea si a fost publicata in 2007 de “Interesul public”. Itele si schema Retelei Rudas Erno – publicata aici – ii implica si pe multimiliardarii Romaniei Verestoy Attila si Dan Costache “Dinu” Patriciu, in prezent inca liberi. Intre timp, asemenea arhivei ziarului “Ziua”, si “Interesul public” a disparut de pe fata internetului. Nu ne mira, tinand cont de ce subiecte au fost tratate in ambele ziare. Articolele au supravietuit insa atacului orwellien asupra presei romane prin blogul anchetatorului public Dan Badea – Adevaruri necesare prin investigatii la cheie -, caruia ii multumim si pe aceasta cale. Continuam asadar prezentarea scandalului de spionaj Erno-Tariceanu in editiile noastre viitoare cand vom publica si cum au fost amenintati de oamenii premierului ziaristii care anchetau afacerea – de la Civic Media, “Interesul public”, “Curentul” si (fostul) B1TV . De asemenea, in editia de azi scoatem la lumina o fotografie rara cu acest personaj altfel atat de infiltrat in spatiul public romanesc. In imaginea de la Ziaristi Online, surprinsa in 1995 la sediul UDMR, apar pe aceeasi canapea Laszlo Kovacs – in prezent comisar european din partea Ungariei, Rudas Erno – spion ungur -, Marko Bela, Francisc Barany, Laszlo Borbely si Gyula Vida, “fruntasi” UDMR. Ii dam cuvantul, din nou, lui Dan Badea, care afirma despre Rudas Erno ca “Din punct de vedere al originii socio-politice, spionul Rudas Ernö, partenerul de afaceri al premierului Tăriceanu, este ceea ce sunt Volodea Tismăneanu, Petre Roman, Bogdan Olteanu, Horia Radu Patapievici, Bujor Sion şi alţi fii sau nepoţi de comunişti pur-sânge”.
A lucrat timp de aproape patru decenii în serviciile speciale româneşti. A cunoscut două regimuri politice, fiindu-i apreciată expertiza pe domenii de interes deosebit de sensibile. A susţinut cursuri de pregătire o perioadă îndelungată în instituţii ce pregătesc specialişti în probleme de informaţii şi contraspionaj. Este autor a numeroase studii şi comunicări, precum şi a mai multor volume foarte apreciate, cea mai recenta fiind “Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale”, publicata de Editura Compania, Bucuresti, 2011 si prezentata si de Ziaristi Online in mai multe materiale. Un om care nu ezită să arate cu degetul: “Chiar dacă generaţia lui Brucan a dispărut, ea a lăsat în urmă un sistem instituţional perfect adaptat noilor condiţii, în care sunt clonate replici fidele. Exact ca în anii `50, există indexuri negre de persoane a căror imagine trebuie promovată şi a altora care trebuie denigraţi şi interzişi în spaţiul comunicării publice. Dreptul la exprimarea opiniei nu are şi corolarul dreptului de acces la mijlocul de a fi ascultat. Văd zilnic pe ecrane consultanţi, experţi, analişti despre care ştiu că sunt “rezervişti” ai unor structuri speciale străine. Unii au deja loc permanent în “grilă”. Toţi au devenit specialişti în problemele româneşti şi contribuie la bulversarea reperelor axiologice ale omului de rând”. Într-un incitant interviu realizat de Nicolae Balint, Aurel Rogojan, general de brigadă S.R.I. (în rezervă), pune punctul pe „i”, în probleme de interes internațional și național. Intertitlurile apartin redactiei.
(…)
KGB-istul Pacepa, aparat de Tismaneanu si Sorin Rosca Stanescu
Reporter: Vom trece acum într-un alt registru de întrebări. Mi s-au părut deosebit de interesante – chiar incitante aş spune – afirmaţiile dv. dintr-un cotidian central, potrivit cărora Vladimir Tismăneanu, fiu al unei cunoscute notabilităţi comuniste postbelice – şi care acum ne dă lecţii de anticomunism – ar fi plecat în S.U.A., în 1981, graţie sprijinului acordat de K.G.B. Dincolo de întrebările fireşti pe care şi le-ar pune orice serviciu de intelligence pe seama unei atari afirmaţii şi dincolo de reacţia domnului Tismăneanu – dacă a existat – stau şi mă întreb şi vă întreb şi pe dv., cum a fost posibil ca americanii să nu depisteze acest aspect care a fi trebuit să ridice, cu deplin temei, anumite semne de întrebare? Se pare însă că, altfel se va pune problema în viitorul apropiat, după recentele afirmaţii ale domnului Larry L. Watts, specialist pe probleme româneşti al CIA, vis-a-vis de Pacepa, despre care dânsul afirmă că se ştia la Washington că este spion sovietic. Acelaşi Pacepa, arătat cu degetul de dv. şi de regretatul Mihai Pelin, dar care a fost apărat atât de acerb de Sorin Roşca Stănescu şi…chiar de Vladimir Tismăneanu şi arătat drept „erou anticomunist”. Halal eroi cei ca Pacepa…Cred că viitorul ne rezervă încă multe surprinze în ceea ce priveşte – folosind un limbaj familiar dv. – agenţii de influenţă existenţi şi operaţionali în România. Mai spuneaţi dv. într-un cotidian central – şi iarăşi ne puneţi pe gânduri pe cei care mai îndrăznim să gândim cu propriile creiere şi nu după „reţete prestabilite” – faptul că, şi aici vă citez: „în perspectiva întâlnirii de la Malta, un grup de 40 de intelectuali români stabiliţi în străinătate, din care peste 30 de etnie evreiască, au cerut celor doi lideri mondiali, precum şi preşedintelui Franţei, o intervenţie sovietică în România (în 1989 – n.a.).” Întrebarea pe care doresc să v-o pun, aceşti intelectuali – câţi or mai fi trăind dintre ei – mai joacă vreun rol major azi (politic, cultural, financiar, etc.), în străinătate sau aici? Nu cumva, după un „bun”, vechi şi cunoscut obicei, au devenit acum fervenţi pro-americani?
De la Orwell si Brucan la Romania de azi
Aurel Rogojan: Chiar dacă generaţia lui Brucan a dispărut, ea a lăsat în urmă un sistem instituţional perfect adaptat noilor condiţii, în care sunt clonate replici fidele. Cineva mi-a cerut să fac publică lista respectivă. Ea a circulat la începutul anilor `90. Nu cei 40 sunt problema, ci forţa de susţinere a războiului psihologic împotriva identităţii naţionale româneşti. În ceea ce priveste agenţii de influenţă, ca să citez “un clasic în viaţă” :”Nici nu mai ştim câţi suntem!” Exact ca în anii `50, există indexuri negre de persoane a căror imagine trebuie promovată şi a altora care trebuie denigrate şi interzise în spaţiul comunicării publice. Dreptul la exprimarea opiniei nu are şi corolarul dreptului de acces la mijlocul de a fi ascultat. Văd zilnic pe ecrane consultanţi, experţi, analişti despre care ştiu că sunt “rezervişti” ai unor structuri speciale străine. Unii au deja loc permanent în “grilă”. Toţi au devenit specialişti în problemele româneşti şi contribuie la bulversarea reperelor axiologice ale omului de rând. Dacă nu vom avea un minister al informaţiilor publice, dacă posturile publice de radio şi televiziune nu vor deveni cu adevărat naţionale, în condiţiile în care sporeşte şi analfabetismul, în condiţiile în care s-a diminuat unitatea familiei şi rolul educativ al acestei, iar biserica ni s-a “dedulcit” la afaceri, vom rămâne fără valorile morale tradiţionale şi identitiare. Lipsa controlului societăţii asupra informaţiei cu valenţe formaţional – educative este o crimă. Contradictorialitatea dezbaterilor televizate dintre personaje cu comportament şi limbaj huliganic oferă foarte proaste exemple educative şi promovează modelele negative. (Exemple: “Dacă vrei să ajungi preşedinte, chiuleşte de la şcoala şi trişează la examene !” sau “Dacă vrei să-ţi impui punctul de vedere, foloseşte violenţa de limbaj, urlă la interlocutor şi nu mai lăsa pe alţii să vorbească.”) Asemenea “modele” de comportament receptate în primii ani de viaţa se întipăresc în subconştient şi devin stereotipuri. Să nu ne amăgim, acesta este numai unul dintre aspectele războiului psihologic împotriva românilor. Vă confirm, cu vârf şi îndesat, că cei care fac cea mai mare paradă de prooccidentalism sunt foştii propagandişti roşii. Ei nu ştiu să facă altceva, decat agitaţie şi propagandă. De la tribunele Uniunii Studenţilor Comunişti au trecut la microfoanele Europei Libere, iar de acolo în studiourile televiziunilor, în redacţii, în agenţii de consultanţă politică – unele sunt secţii organizatorice si ideologice pentru clone politice – şi alte intreprinderi unde absenţa normelor de muncă le este compensată prin venituri.
Spionajul ungar în România: Tokes, un agent grabit
Exploatând un fapt profesional banal, o investigaţie a „cazului Soare”, supradimensionată ulterior, Virgil Magureanu, atunci sef SRI, a creat din Patapievici un fals persecutat, pentru atitudinea sa, de acum consacrată. Chiar dacă, pe fond, opozantul avea ce avea cu România, nu cu Ion Iliescu în special…
Domnule Ambasador, Inainte să ne dați sfaturi legate de justiție, confiscarea averilor, nu ar fi bine să vă învățați subalternii să respecte legile țării în care ați fost acreditat?
Astazi prezentam asocierea “si” in afaceri – vorba presedintelui Traian Basescu – a lui Calin Popescu Tariceanu, primul premier din istoria Romaniei casatorit la Budapesta, cu Rudas Erno, fost consul al Ungariei inainte de 1989, expulzat pentru spionaj, si ulterior ambasador la Bucuresti, considerat de profesionistii serviciilor secrete romanesti seful rezidentei de spionaj maghiar in “bazinul carpatic”, cum ii place agentului Laszlo Tokes sa spuna.
Pai ati auzitera fratilor mai mare rusine nationala, decat ca armata ungara sa nu aiba voie sa poarte arme?! Si acum sa spuneti voi ca noi romanii nu suntem cei mai ghinionisti membrii ai NATO! Suntem la doi pasi de Rusia, principalul inamic si avem cei mai prosti doi aliati din NATO pe capul nostru, basca Ucraina… Ghinionul este foarte clar…
Faptele sunt urmatoarele: Fostul sef al compartimentului “anti-STASI” al Unitatii speciale “anti-KGB” 0110, ulterior sef sectie SRI Sibiu si sef al Diviziunii Filaj a SRI, col (r) Ioan Rusan, afirma intr-un interviu acordat lui Victor Roncea in 2009 si interzis la ziarul ZIUA ca sociologul Alin Teodorescu, fost informator al Securitatii, primul presedinte al Fundatiei Soros Romania si, in acelasi timp, al Grupului pentru Dialog Social, manipulator de sondaje ca patron al IMAS, fost consilier personal al lui Adrian Nastase si Ion Iliescu, deputat PSD, strateg al campaniei electorale PSD si, cel mai grav, seful Cancelariei primului ministru al Romaniei Adrian Nastase, cu rang de ministru, a fost recrutat de spionajul Ungariei in 1988 si si-a continuat activitatea pe aceasta linie. Ca urmare a interventiilor de retea prin patronul din umbra al ZIUA, inculpatul penal Sorin Ovidiu Vintu, aflat impreuna cu Alin Teodorescu in campanie electorala anti-Basescu, prezentarea interviului catre redactorul sef al defunctului ziar, Roland Catalin Pena – intre timp pripasit la o alta oficina de-a lui Vintu, in galeata de rezervisti de la “Puterea” -, este urmata de demiterea abuziva a subsemnatului, aflat deja in colimatorul patronatului pro-rusesc.
In 2011, intr-o lucrare a generalului (r) SRI Aurel Rogojan, Fereastra Serviciilor Secrete, recent aparuta la Editura Compania, acesta reconfirma informatia si o completeaza cu urmarea: preluarea succesorului lui Adrian Nastase, prim ministrul Aliantei DA si ulterior al Guvernarii PNL-UDMR, Calin Popescu Tariceanu, chiar de catre seful rezidentei de spionaj maghiar, generalul Rudas Erno. Totodata, generalul de brigada in rezerva publica si informatia data chiar de catre comandantul Unitatii “anti-KGB”, generalul maior Victor Neculicioiu:
“Referitor la carierele politice realizate de agenţii serviciilor speciale ale Ungariei în guvernele României, este de remarcat mărturia generalului (r.) Victor Neculicioiu, care era în 1989 director al Departamentului Contraspionaj «Ţări Socialiste» (U.M. 0110) : «[…] era cel puţin pitorească prezenţa la vârf în guvernul român a unui agent maghiar, care lucra şi cu ruşii, iar fiii lui serveau separat informativ pe cei interesaţi.» Iar legătura cu un altul, acesta cetăţean român (criptonim «Sociologul»), recrutat în 1988 de serviciul de spionaj al Ungariei, menţionează : «[…] un prim-ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta […], ca „Sociologul“ să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002)»1.”
Cazurile intra sub incidenta Art 155 Cod Penal (fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).
La sfarsitul anului 2002, Alin Teodorescu a fost numit coordonator al Grupului guvernamental de reforma a Administratiei Publice, in iulie 2003 a devenit consilier personal al Primului-ministru pentru reforma Administraţiei Publice pentru ca de la 1 martie sa ocupe functia de Ministru Cancelar, şeful Cancelariei Primului-ministru. Anuntul promovarii sale – in ciuda tuturor avertismentelor prezentate primului ministru de catre SRI privind agentul cu nume de cod “Sociologul” – a fost facut inca din februarie. Pe 13 februarie, Alin Teodorescu dadea “Primul interviu al sefului cancelariei primului-ministru” in “Jurnalul National“. Miza politica a numirii sale statea, in mare parte, in ce priveste partea ungara, in finalizarea Tratatului romano-maghiar, impotmolit ca urmare a opozitiei unor experti romani fata de pretentiile Ungariei, printre care se numara si trecerea uriasului patrimoniu al Fundatiei Gojdu in custodia Guvernului ungar, care planuia astfel stingerea misiunii de peste veacuri a Testamentului Gojdu – impartirea averii sale in aur, estimata la mai multe miliarde de euro de azi, catre tinerii romani ortodocsi saraci ai Transilvaniei -, cat si vanzarea Curtilor Gojdu din centrul Budapestei unui firme imobiliare israeliene. Desigur, in pozitia de “Nr 2″ in Guvernul Romaniei, cu acces la informatii clasificate si parghiile pentru a influenta decizii politice si economice, un spectru larg de actiune statea in fata “Sociologului” si a stapanilor lui de la Budapesta. De la aparitia OTP Bank pe piata romaneasca prin achizitia controversatei RoBank la Afacerea Rompetrol, care debuteaza, ce coincidenta, chiar in aprilie 2004. Plus, sa nu uitam: 1. Spionajul ungar este de cele mai multe ori, conform istoriei si expertilor in materie, doar un “front” pentru spionajul rusesc (seful serviciilor de informatii maghiare a absolvit “Scoala KGB”); 2. La data aceea se hotarase deja ca candidatul prezidential al PSD, cotat de altfel cu cele mai mari sanse de reusita, sa fie Adrian Nastase. Practic, in cazul victoriei acestuia in alegeri, agentul Ungariei Alin Teodorescu devenea automat “Seful Cancelariei Prezidentiale a Romaniei”. Tare, nu?!
Astazi vom prezenta, pentru aducere aminte, prima sa reusita in noua sa calitate de agent “Ministru Cancelar”, urmand sa revenim cu schema de actiune a Ungariei pentru finalizarea intereselor sale primordiale prin Reteaua lui Rudas Erno.
Asadar, pe 1 martie 2004 isi “intra in paine”, oficial, “Seful Cancelariei Primului-ministru”, membrul de frunte al GDS Alin Teodorescu, nume de cod “Sociologul”. Dupa numai alte trei zile, pe 4 martie, in urma unei sedinte a Guvernului PSD-UDMR, Adrian Nastase aproba reinstalarea la Arad a statuii celor 13 generali maghiari autori ai genocidului a peste 40.000 de tarani romani. Statuia criminalilor maghiari fusese dezansamblata in urma cu 80 de ani de Regele Ferdinand si Ionel I.C. Bratianu. Efectul simbolic al reamplasarii statuii este, la randul lui, ucigator. Prima incercare a ridicarii monumentului anti-romanesc pe locul crimei a avut loc chiar in 1990, prin Ministerul Culturii condus la acea vreme de un alt membru de vaza al GDS, Andrei Plesu, nume de cod “Tulceanul”. In ciuda reactiilor romanesti venite inclusiv din partea unor senatori PSD, Nastase, supranumit “Bombone”, care el insusi, in 1999, in timpul Guvernarii CDR-UDMR, milita impotriva ideii ridicarii acesteia, ramane pe pozitie in infaptuirea pana la capat a gestului antiromanesc. “E, pur şi simplu, de necrezut că un om care scria cele de mai jos acum doar 4 ani a putut săvîrşi azi oribila trădare a demnităţii naţionale prin instalarea în România a statuii unor ucigaşi de români. Textul care urmează şi, mai ales, pasajele evidenţiate, vădesc abisul de duplicitate, fariseism, inconsecvenţă la care duc politicianismul searbăd, mercantil şi lipsa de caracter”, scria regretatul George Pruteanu la vremea respectiva.
Dar iata un mic extras din Adrian Nastase: “Nu discut, aici şi acum, tertipurile la care s-a dedat actuala Putere[1999; n. GP] pentru a da satisfacţie cel puţin componentei sale UDMR-iste, pentru a putea da viaţă unui deziderat important a iredentismului maghiar. Condamn însă stilul antidemocratic în care această măsură a fost luată în secret, fără consultarea opiniei şi voinţei locuitorilor din Arad şi, de-a dreptul incredibil, fără consultarea şi înştiinţarea autorităţilor locale, care au aflat vestea prin „bunăvoinţa” unui membru al Guvernului maghiar. Indiferent dacă eu consider că ne confruntăm, în acest caz, cu o sfidare dispreţuitoare a actualilor guvernanţi adresată întregului popor român şi cu o provocare intolerabilă şi inconştientă din partea unor forţe revanşarde maghiare“.
Exact ceea ce a facut chiar el, peste alti cinci ani. Pe 25 aprilie 2004 a avut loc, în prezența oficialităților române și maghiare și a șefului delegației Comisiei Europene în România, noua dezvelire a monumentului. Un gest simbolic care, in timp, nu a facut decat sa atrofieze demnitatea nationala a oficialilor “statului roman” pana la nivelul dramatic de astazi.
Iata istoria acelui moment in doua materiale de presa, insotite de articolul lui Adrian Nastase (text si facsimil) anterior tradarii sale mana in mana cu agentul Ungariei Alin Teodorescu, publicat in ziarul “Dimineata” sub titlul “Un visul al iredentismului unguresc: Reamplasarea la Arad a “Monumentului Libertatii maghiare””, republicat de ziarul “Ziua” si preluat de la Pruteanu.ro pentru ca arhiva “Ziua” a fost stearsa de pe internet de angajatii lui Sorin Ovidiu Vintu, la randul lui un agent ratat al Rusiei.
Astazi, in partea a patra, extrasa din cea mai recenta carte a generalului (r) Aurel Rogojan, Fereastra Serviciilor Secrete, aparuta la Editura Compania, inregistram practic o reconfirmare profesionala a cazurile care intra sub incidenta Art 155 Cod Penal (fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).
Expertul serviciilor de informatii romanesti furnizeaza si o lista neagra in 20 de puncte a relatiilor romano-maghiare, pe care o publicam mai jos asa cum a fost ea prezentata de un fost prim-adjunct al directorului SRI. Mai mult, il acuza pe primul sef al SRI, Virgil Magureanu, de aceleasi fapte de care se fac vinovati alti trei cetateni romani, doi prim ministri ai Romaniei, Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu, si un agent al Ungariei, Alin Teodorescu, primul presedinte al Fundatiei Soros si al Grupului pentru Dialog Social, deputat si sef al campaniei electorale a PSD, consilier si sef al Cancelariei primului ministru al Romaniei: relatii cu o putere straina prin intermediul sefului rezidentei de spionaj maghiar, Rudas Erno. Personaj despre care presedintele Romaniei Traian Basescu afirma ca fostul premier Calin Popescu Tariceanu a dorit “sa se asocieze” cu el “si in afaceri”. Oare li s-au prescris faptele?
Dar care a fost miza acestor asocieri, afaceri, tradari si transferuri, de la agentul Alin Teodorescu si Adrian Nastase la spionul Rudas Erno si Calin Popescu Tariceanu? Ce au insemnat toate acestea pentru simplii romani si cum ne afecteaza viata economica, politica si, in fond, siguranta nationala a Romaniei de astazi? Despre toate acestea, in editiile noastre viitoare, incepand de luni, cand veti afla si care a fost prima actiune antiromaneasca a “Sociologului” SOROS-GDS la preluarea functiei de sef al Cancelariei primului ministru al Romaniei si cum apar exact cand trebuie marii investitori ai patriei, Verestoy Attila si Dinu Patriciu. Serialul continua.
Dam cuvantul expertilor in informatii, publicati de Ziaristi Online:
May 28th, 2012 
VR 
Datul din gura la televizor nu e pe gratis. Cu cat spurci mai mult pe canalul national si chiar daca mai iei salarii si de la alte trusturi si publicatii, cu atat primesti mai mult din buzunarul “patibularilor de romani” (1). Este cazul loazelor cu audienta sub O de la TVR. Cand mai esti si fotogenic, asa ca Mamutul si Ornitorincul din imagine, am inteles ca primesti si spor de otravire vizuala a telespectatorilor. Iata stirea Mediafax: Televiziunea Română a stopat remuneraţia pentru toţi colaboratorii TVR care sunt angajaţi ai altor instituţii de presă, printre aceştia numărându-se Ioana Lupea, Mircea Marian, Andreea Pora, Cristian Pătrăşconiu, Cristian Turturică şi Cătălin Prisăcariu.
Posted in 
Tags: 
