De ras daca n-ar fi de plans, pentru cinematografia “romaneasca”, cel putin. Mungiu, cel cu doua scenarii plagiate la activ, a fost premiat acum la Cannes pentru… scenariul filmului “Dupa dealuri”, scenariu care reproduce de fapt cartile Tatianei Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” si “Cartea Judecatorilor”. Dar impostura merge mai departe: stirea Mediafax nu o aminteste nicaieri pe autoarea cartilor si, de fapt, nici cartile 🙂 ! Inainte de premiera parca stiau, totusi, ceva, stiristii Mediafax: “cărţile Tatiana Niculescu-Bran au inspirat scenariul peliculei”. Bravo, Cristian Mungiu! Ai copiat frumos! Mai ales ca e preluata tragedia unor oameni si rescrisa in nota anticrestina, cu calugarite lesbiene si o crima inventata. Scarbos, de-a dreptul. Adevarul despre Tanacu, aici.
Mai bine citim si ce scrie Le Point despre “Deceptia Mungiu“: “Doua ore si jumatate pentru a ne bate la cap cu aceasta ideea [ca religia e proasta] e prea mult.”
Iata ca povestea nu se termina aici. Un cititor avizat ne atrage atentia asupra unui aspect si mai ridicol. Dar mai intai sa o prezentam pe Ioana Uricariu (foto sus si dreapta), care este regizoarea episodului “Legenda activistului in inspectie”, al carui scenariu a fost plagiat de Mungiu dupa regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC:
“Ioana Uricaru povesteşte despre cum a influenţat-o fostul său coleg de generaţie în producţiile pe care le regizează. Cu filmul „Legenda activistului în inspecţie“, coordonat de Cristian Mungiu în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur“, regizoarea Ioana Uricaru (39 de ani) a debutat în 2009”, scrie ziarul Adevarul intr-o articol promotional in care, insa, ii greseste numele “promovatei”. Corect: Uricariu.
Alte citate din articolul din Adevarul care poarta titlul “Mungiu m-a invatat cum se face un film” (Halal!):
“Regizoarea a debutat în 2009 cu filmul „Legenda activistului în inspecţie”, în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur”, coordonat de Cristian Mungiu, fostul său coleg de generaţie. „Am învăţat foarte multe de la Cristian Mungiu – să scrii un scenariu, ce înseamnă să faci film, cum se «simte» un film”, mărturiseşte Ioana.
De 10 ani, ea trăieşte la Los Angeles, unde a obţinut un master în producţie de film, la prestigioasa University of Southern California, cotată drept cea mai bună şcoală de film din Statele Unite.
Ioana Uricaru a fost selecţionată la rezidenţa Cinefondation, un program al Festivalului de la Cannes pentru tineri regizori, şi a fost voluntar în campania electorală a lui Barack Obama. Tătăl ei este scriitorul Eugen Uricaru, Ioana fiind influenţă de faptul că a crescut într-o casă plină de cărţi, unde se vorbea şi despre filme.”
Am incheiat promovarea :).
Interesant, nu? De ce? Pentru ca, asa cum ne informeaza la obiect un cititor, caruia ii multumim pe aceasta cale, poate si mai “interesant este faptul ca episodul cu tiribomba, cel bazat pe scenariul plagiat dupa nuvela lui Carmazan, a fost regizat de IOANA URICARIU. IOANA URICARIU, fiica prozatorului EUGEN URICARIU.
Eugen Uricariu, fost informator al Securitatii ce a fost deconspirat de Doina Cornea, este in prezent presedinte la COPY RO. Printre altele COPY RO este chemat sa vegheze la protejarea scriitorilor impotriva plagiatorilor.”
Iar de la Alexandru Petria aflam ca la COPYRO – Societatea de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor, locul de munca al lui Eugen Uricariu, conform unui control al ORDA – Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, sunt Nereguli grave!
“Ioana, fiica scriitorului Eugen Uricariu, a crescut într-un mediu literar. A văzut de mică artişti şi a învăţat să separe celofanul de adevăr.”, se scrie intr-o revista de femei. Problema e ca a ramas cu celofanul in mana.
Consiliul de Administratie al Centrului National al Cinematografiei
Re: Cazurile de Frauda si Plagiat ale lui Cristian Mungiu
FRÁUDĂ,fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvârșit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.
Sursa: DEX ’98 (1998)
PLAGIÁT,plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.
Sursa: DEX ’98 (1998)
In anul 2007, filmul “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” scris si regizat de Cristian Mungiu primea, dupa cum stiti, premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. Cu toate acestea, filmul lui Mungiu nu a fost nominalizat pentru Globul de Aur conferit de Academia Americana de Film, nu a fost inclus nici printre filmele nominalizate la premiile BAFTA, ale Academiei Britanice de Film si Televiziune, pentru film in alta limba decat engleza si nu a fost nominalizat nici pentru Leul de Aur al Festivalul de Film de la Venetia. Luata de propriul val creat in urma succesului de conjuctura de la Cannes, presa din Romania nu a luat in seama o acuza grava: filmul lui Cristian Mungiu a fost plagiat dupa scenariul scriitorului Dan Mihu, “Sa iubesti si sa tragi apa”, prezentat – culmea! – cu un an inainte, la un concurs HBO din al carui juriu facea partea chiar Mungiu. Atasam mai jos cele doua scrisori edificatoare, catre public si catre Cristian Mungiu, ale dlui Dan Mihu (Anexa 4).
Din pacate, nu numai presa nu a aprofundat acest caz de frauda ci nici comunitatea din care faceti partea Dvs, a cineastilor din Romania. Aceasta i-a permis lui Cristian Mungiu sa mearga mai departe pe calea plagiatului cand a solicitat de la Centrul National al Cinematografiei finantare pentru o productie de grup, intitulata “Amintiri din epoca de aur”, “un film de lungmetraj” care, conform afisului, prezentarilor promotionale si propriilor afirmatii, este “un film scris de Cristian Mungiu si regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Marculescu, Contantin Popescu si Cristian Mungiu”. (Anexa 3). Aici se deschid doua probleme:
1. Suspiciunea de frauda materiala: dubla finantare.
Conform unor informatii din cadrul CNC, filmul “Amintiri din epoca de aur”, in realitate nu un lung-metraj, dupa cum afirma Cristian Mungiu, ci un lung-colaj, realizat din mai multe episoade independente regizate de alti colaboratori, a primit finantare atat ca “lungmetraj” dar, in acelasi, timp, cateva dintre episoadele lui au beneficiat la randul lor de finantare tot de la CNC, separat, inainte de a se realiza “lungmetrajul”. Va rugam sa cercetati acest caz si sa edificati publicul si organele abilitate.
2. Frauda intelectuala, etica si morala: vinovatia de plagiat, pe care o dovedim aici.
In prima parte a “lungmetrajului” numit, intitulata “Tovarasi, frumoasă e viata!”, se gaseste episodul “Legenda activistului în inspecţie” al carui sinopsis suna asa: “Un activist de la centru porneşte să inspecteze traseul vizitei de lucru care urmează să aibă loc în ziua următoare şi insistă ca ordinele să-i fie respectate întocmai. Absurdul e la el acasă, iar totul devine grotesc atunci când autorităţile locale se văd blocate toată noaptea în laţurile de la bâlci şi se învârt până în zori.” In realitate, episodul, centrat pe scena caruselului, este furat/plagiat la virgula, daca putem spune asa, din cartea regizorului Ioan Carmazan, “Povestiri din Bocsa”, publicata in 1983 la Editura Facla si republicata dupa 1990 la Editura Tim Resita (foto). Intr-o declaratie publicata ieri, 21.05.2012, regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA, a reiterat aceasta acuzatie (Vedeti: Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match). Publicam mai jos extrasul din cartea de povestiri a regizorului Ioan Carmazan (Anexa 1) si furnizam episodul in cauza spre vizionare si comparatie (Anexa 2). Nu exista nici un dubiu: scenariul este furat.
Ce solicitam:
1. Sa luati masurile care se impun: analizarea si judecarea cazului.
2. Sa retrageti toate finantarile obtinute de catre Cristian Mungiu prin intermediul unor fraude intelectuale.
Respectiv: prin Hotărârea nr. 260/30.11.2011 a Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei, Cristian Mungiu primeste sprijin financiar nerambursabil suma totala de 1.630.996 lei (aproximativ 400.000 de euro) “pentru calitatea artistică” si “succesul de public” rezultate prin doua fraude: “a filmului ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’” si “pentru succes de public a (sic) filmelor ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’.’’ ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’ + Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragostea în timpul liber’’ producător SC Mobra Film SRL, regia Cristian Mungiu, sprijin ce ii revine producătorului si regizorului filmelor”. (Observati cum frauda intelectuala se extinde intr-un document oficial: “Amintiri din epoca de aur” are in realitate cinci regizori, nu unul singur – Sursa: https://www.cncinema.abt.ro/Files/Documents/fls-1302.pdf)
Dl Cristian Mungiu, aflat zilele acestea la Cannes, afirma ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviuTHR).
Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa primeasca dl Mungiu fonduri nerambursabile de sute de mii de euro, din buzunarul acelorasi romani saraci, in baza unor fraude de cea mai joasa speta.
Asteptam un raspuns care tine de deontologia si demnitatea profesiei Dvs.
Anexa 1: Extrasul din cartea lui Ioan Carmazan “Povestiri din Bocsa” (Editura Facla, 1983 / Editura Tim Resita)
“Povestea lui Vili Tuscan”
(…) Si Pătru a inceput domol sa povesteasca:
– Stiti ca Ina pe vremuri umbla cu ringhispilul (caruselul) din sat in sat. Ajutor il avea pe Moise, se zice ca ar fi fost copilul ei din flori, dar nimeni nu stia precis. Ea cu Moise aveau cocia mare cu doi cai si cu asta umblau prin sate. Acu’, intr-o iarna, cam pe la vremea Craciunului, nimeresc intr-un sat pe langa Bozovici. Se duce Ina la primarie sa-i semneze primarul ordinul sa instaleze ringhispilul. Ala nici nu vroia sa auda. Se roaga Ina. Primarul, nimic si nimic. Ii spune sa vina maine ca pana maine are treaba pana peste cap.
Vine Ina a doua zi si cand colo la primarie era un chef mare. Acu’ Ina, daca vede ca e petrecere se duce si cumpara o damigeana de rachie, niste carnati ca, deh, era femeie umblata, si intra si ea. De cum o vad cu damigeana si carnati se schimba povestea. O invita pe Ina sa bea cu ei, ca Ina era si ea cam betiva. Se incinge chef mare. Si la un moment dat Ina scoate hartia de aprobare sa i-o semneze careva. Primarul, se cam imbatase; ii spune “Uite ce-i, eu ti-o semnez dar te duci, montezi ringhispilul si vii sa ne iei si pe noi, noi ne urcam primii, noi si cu tine!” Bun, zice Ina. Gata, s-a facut!
Pleaca Ina fericita. Cand ajunge la cocie, Moise se imbatase de suparare si dormea dus. Ce sa faca femeia: se apuca noaptea si monteaza singura ringhispilul. Dupa vreo doua ceasuri de munca, fiindca, ce crezi, era lucru greu mai ales pentru o femeie, termina Ina treaba si asa, murdara si transpirata, hop inapoi la primarie. Cand a intrat ea, aia se imbatasera asa de tare ca dormeau cu totii. Si atunci Ina n-a mai vrut sa-i scoale.
S-a asezat intr-un colt, a luat cativa carnati ca i se facuse foame si catva tuica. Tacuta, manca si bea. Numa’ ce se trezeste primarul si-o vede. Da cu tine ce-i aici? Nu o mai tinea minte. Pai sa vedeti, ii spuse Ina repede totul, ca se speriase ca nu-i mai da autorizatia. Primarul incepe sa rada. Bea cu Ina cativa deti si se imbata la loc. Acu’ i se infierbanta sangele si zice: “Gata, l-ai montat?” Da, zice Ina. Si numai ce mi ti-i scoala primarul pe toti si hai la ringhispil, sa ne dam in lanturi. Au strambat unii din nas, s-au sculat cu chiu cu vai dar primarul nimic, ca imediat toti pana la unul sa porneasca.
Ajung, se urca in ringhispil. Ina, deh saraca, se urca si ea ca primarul io zis “Fara tine eu nu ma urc”. Ce sa faca femeia? Bun, sunt toti urcati dar cine sa dea drumul la motor? Se duce Ina si-l scoala pe Moise, care era beat mort. Ii toarna o vadra de apa-n cap si-l trezeste. Ina se urca si-i spune sa porneasca ringhispilul. Da drumul Moise la tiribomba si se duce sa se culce la loc.
Dupa un timp, unuia i se face rau. Primarul tipa la Ina sa opreasca. Ina tipa dupa Moise, dar Moise doarme tun. Incep cu totii sa tipe, dar ala parca murise. De la un timp, de invarteala, primarului i s-a facut rau si a inceput sa vomite. Cu totii tipau la Ina dar ea ce sa faca?! Ea stiuse ca umpluse rezervorul de benzina si stia ca acum tiribomba nu se mai opreste decat cand s-o termina benzina. Unii varsau, altii lesinau. Ina, de suparare, a inceput sa cante. Si vezi, asa s-au invartit pana dimineata in tiribomba.
Dimineata cand s-a trezit Moise si a iesit de sub paie a vazut ringhispilul ca se invarte. La inceput a crezut ca viseaza dar pana la urma s-a dus si l-a oprit. Cei din lanturi erau pe jumatate morti. Numai Ina adormise bine in scaun. Cand a sculat-o Moise a inceput sa-si smulga parul din cap. Si vezi, de atunci, din ziua aia i-au confiscat si ringhispilul si i-au luat si autorizatia.” (Pag 85-87)
Anexa 2: Episodul “Legenda activistului în inspecţie” din filmul ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’
(interviu inclus în volumul „Noul val” în cinematografia românească, Grup Editorial ART, Bucureşti,2006)
“(…) Al doilea tău lungmetraj(de fapt prima parte dintr-un proiect colectiv) a obţinut o subvenţie de la CNC, sub numele Amintiri din Epoca de Aur. Despre ce amintiri este vorba? Se va alinia filmul trendului nostalgic, prezent nu doar în cinematografia, ci şi în literatura noastră recentă?
În bună măsură, atmosfera e nostalgică, dar nu ştiu dacă e un trend. Nostalgia e, de fapt, pentru tinereţea noastră, cea de care ne face plăcere să ne amintim. Copii fiind, noi nu am experimentat pe pielea noastră ororile comunismului, fiind martori şi cobai, ca generaţie de „decreţei”, doar la neajunsuri minore, ca învăţatul la bateria auto sau defilatul de 23 August. Dar comunismul târziu avea un fel de derizoriu al lui, nimeni nu se mai lua în serios. Ca orice perioadă de restricţii, el a generat în noi mai multe lucruri demne de povestit decât orice perioadă de bunăstare.
De ce îţi scrii singur scenariile?
Le scriu singur pentru că nu mi s-a întâmplat să întâlnesc pe cineva cu care să le scriu sau care să le scrie în locul meu. Eu nu sunt doar regizor, pentru mine, povestea e esenţială şi felul în care aleg să o spun contează în cea mai mare măsură. Şi, din păcate, nu există o şcoală românească de scenaristică, care să formeze oameni pe care să te poţi baza, iar nivelul multor scenarii româneşti, chiar dintre cele care ajung să primească finanţare, e adesea penibil.
Scenariile tale dovedesc reale calităţi literare. Te-ai gândit vreodată la o carieră de prozator?
Mă consider un fel de prozator care face filme. Sunt foarte multe lucruri pe care am să le povestesc, dar care nu sunt potrivite pentru film, şi, ca atare, le voi povesti în scris la un moment dat. Scrisul are pentru mine un mare avantaj. E locul în care îmi stăpânesc cel mai bine mijloacele şi în care rezultatul nu depinde de nimeni altcineva. De multe ori, mă gândesc că, într-o bună zi, voi ajunge numai să scriu, dar sper ca până atunci să mai fac nişte filme. (…)”
Pentru alte afirmatii privind paternitatea asumata a scenariului vedeti si site-ul productiei:www.amintiridinepocadeaur.ro
Anexa 4. Cazul Dan Mihu
Să iubeşti şi să tragi apa
Cîştigător lung metraj HBO
Motivaţia juriului: Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.
Autor, Dan Mihu, membru al Uniunii Scriitorilor din 1997
Buna ziua,
Acesta este un mail colectiv, de aceea, celor care nu ma cunosc le spun ca numele meu este Dan Mihu, sunt jurnalist si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 1997). Incepand din 1992 am publicat o serie de piese de teatru, lucrari de proza si scenarii de film, am luat mai multe premii literare la concursuri nationale si o simpla cautare pe Google ar trebuie sa va spuna restul istoriei mele.
Stiu ca pare greu de crezut, acum ca dl Mungiu este eroul zilei, insa sustin ca domnia sa a preluat exact tema propriului meu scenariu, premiat chiar de domnia-sa in vara anului trecut la concursul de scenarii originale HBO 2006.
Contand pe o reactie rece din partea dumneavoastra, va prezint direct faptele:
– anul trecut in aprilie, trimiteam la concursul HBO scenariul “Sa iubesti si sa tragi apa”, drama unei femei simple, care face un avort ilegal, in ultimii ani ai comunismului si este silita sa scape cumva de avortonul ei, expus in mod brutal si socant
– in juriul concursului de anul trecut se afla si dl Mungiu
– in luna mai eram declarat finalist cu sus-numitul scenariu
– in iunie, la TIFF, primeam premiul pentru lungmetraj; motivatia juriului: “Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.”
– in mai anul acesta, dl Mungiu ia la Cannes un Palme d’Or cu “4 luni…”; conform presei internationale, filmul sau trateaza aceeasi tema a avorturilor ilegale si prezinta imagini socante cu un avorton in baie
– in cadrul ceremoniei de premiere dl Mungiu declara franc ca “acum un an nici nu visam la acest proiect.” Mai exact, intr-un interviu acordat Evenimentului zilei sustinea ca a terminat versiunea finala in luna iulie, asta dupa ce (conform Re:Publik), scrierea integrala a scenariului a durat sub doua luni
Pentru comparatie, scenariul meu, premiat (si) de dl Mungiu, poate fi descarcat liber de la adresa https://editura.liternet.ro/carte/222/Dan-Mihu/Sa-iubesti-si-sa-tragi-apa.html , impreuna cu un scurt comentariu al unui alt membru al jurului, dl Cretulescu. Dupa ce veti citi premisa scenariului, va rog sa rememorati cate scenarii sau carti pe aceasta tema ati citit in ultimii 10 ani?
Nu incerc sa confisc subiectul avorturilor ceausiste, dar:
– dezaprob faptul ca dl Mungiu s-a prevalat de pozitia sa in juriu pentru a cauta idei proaspete apte de a fi rescrise ulterior de domnia sa
– sunt uluit de viteza neobisnuita (remarcata si de el insusi) cu care a rescris un scenariu pe exact aceeasi tema, l-a finantat, l-a filmat, l-a montat si l-a prezentat in premiera la Cannes
– mi se pare total nedrept faptul ca a fortat (pe ascuns) finalizarea propriei sale productii, intuind probabil faptul ca noi ne vom confrunta cu greutati in gasirea finantatorilor/producatorilor – atitudinea sa mi se pare cel putin neloiala
Culmea cinismului este ca juriul punctase tocmai originalitatea temei si partitura tragica a principalului rol feminin. De acum, adio originalitate… Cine isi imagineaza ca anul viitor la Cannes va fi selectat un al doilea film despre avorturi ceausiste e cel putin naiv.
Ma bucur ca in acest an HBO Romania a renuntat la serviciile domniei sale in calitate de jurat. Din punctul meu de vedere, prestatia sa a fost de-a dreptul descalificanta si sper ca abuzul lui sa aiba drept consecinta macar evitarea invitarii domniei sale in alte jurii viitoare.
Asteptand o atitudine obiectiva din partea dumneavoastra, nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul.
Al dumneavoastra,
Dan Mihu
PS: Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.
Iată şi mailul trimis de Dan Mihu lui Cristian Mungiu:
Domnule Mungiu,
Legat de luarea mea de pozitie, tin sa va fac cunoscut ca NU va acuz de plagiat. Nimic mai fals. Observ insa faptul ca, daca n-ati fi fost in juriul HBO de anul trecut, nu ati fi scris acum un scenariu socant pe tema avorturilor din Romania ceausista. pentru ca “acum un an nici nu va gandeati la acest proiect”. Iar eu as fi facut propriul meu film pe aceasta tema inaintea dumneavoastra. Si asa ar fi fost normal, pentru ca – intre noi doi – eu am scris (asa cum m-am priceput) primul pe aceasta idee. Care nu e nici Revolutia Romana, nici caderea turnurilor gemene, nici alt eveniment public.
Acum nu pot decat sa astept urmatoarea sesiune de finantare de la CNC (de fapt, sincer, n-o mai astept pentru ca maine dimineata cred ca voi fi anuntat ca nu mai avem nici co-producatori). Prezenta unui regizor in juriu ne-ar fi indreptatit pe noi scenaristii sa visam ca sunteti acolo pentru a cauta un scenariu pe o idee care sa vi se potriveasca. Nu tineam cu tot dinadinsul sa facem un film impreuna. M-as fi multumit insa cu un simplu mail amical in care sa-mi spuneti ca veti scrie pe tema asta. Astfel avertizat, sa zicem ca ar fi fost o competitie corecta. Faptul ca ati facut filmul pe ascuns si l-ati dus direct la Cannes, nu mi-a lasat nicio alta optiune de reactie.
Socul a fost prea mare…
Iar deziluzia a fost totala. Nu ma asteptam la un astfel de gest de la un regizor tanar, aflat la al doilea sau lung-metraj. Credeam ca ideile incep sa se “imprumute” mai incolo, cand ai cam spus ce aveai de spus si incepi sa te uiti prin ograda vecinilor.
Acum astept filmul.
Pastrand aceeasi atitudine decenta Dan Mihu isi exprima dezamagirea ca reactia sa a fost interpretata tendentios.
O ultima precizare
” Eu am prezentat faptele cat am putut de rece. Sunt dezamagit ca reactia mea a fost interpretatat tendentios si expusa brutal si inexact drept o acuzatie de plagiat. In luarea mea de pozitie nu m-am lansat in injurii si am incercat sa verific si sa ras-verific tot. Amavut la dispozitie un intreval de timp foarte scurt. Va rog sa rememorati singuri cand ati aflat dumneavoastra despre subiectul filmului sau. Cam tot atunci am aflat si eu. La cateva zile dupa prezentarea la Cannes.
Cei interesati sa judece la rece aceasta situatie o vor face. Pe ceilalti nu am cum sa-i conving de nimic. Raman insa la opinia mea ca daca nu participam la concurs, probabil ca dl Mungiu nu si-ar fi scris inca scenariul (“acum un an nici nu visam la acest proiect”). Deasemenea, poate ca nu-l scria daca nu era in juriul care l-a citit si premiat.
Sunt sigur ca filmul e o capodopera, a obtinut totusi un Palme d’Or. Spun doar ca l-ar fi putut obtine altfel. I-a fost probabil teama sa iasa al doilea cu un film despre avorturi, dupa filmul nostru. Chiar daca ar fi fost mai bun. E o teama fireasca. Dar asta nu-l scuza.
Singurul lucru care ma dezamageste este atitudinea unei bune parti a publicului si chiar a unor critici si scriitori. Atata vreme cat genul asta de practici sunt socotite normale, nu vom lua la Cannes niciunpremiu pentru scenariu original. Pentru ca nu vom avea niciodata scenaristi, ci doar regizori plecati la shopping de idei si capabili sa rescrie in mod adecvat orice tema li se potriveste.
„Dincolo de dealuri ne spune că frica de homosexualitate a creştinilor reprezintă o formă incoştientă de violenţă” (!?), scrie un personaj asemenea lui Mungiu in Inside Movies. Detalii aici: Nimic despre Cristian Mungiu, creştini şi homosexuali
In rest, nu ratati azi: Dovada plagiatului lui Mungiu prezentata Centrului National al Cinematografiei si Uniunii Cineastilor din Romania. Si, bineinteles, cititorilor Roncea.Ro.
“‘După dealuri’ este cel mai puţin amuzant dintre filmele cu călugăriţe lesbiene şi foste iubite psihopate.” – The Hollywood Reporter via Mediafax
“Filmul lui Mungiu, “Dupa dealuri”, primul film huiduit la Festivalul de la Cannes de anul acesta” – titra presa online de sambata consemnand faptul ca mai multi ziaristi si spectatori au huiduit si fluierat la premiera lui Mungiu. Intre timp, titlul in cauza a fost eliminat de pe net, fiind inlocuit cu mai ternul “Filmul lui Mungiu, “După dealuri”, fluierat şi aplaudat la Cannes, susţine o publicaţie franceză”, facandu-se trimitere la L’Express (foto sus).
Inainte de a analiza aceasta noua “creatie” a lui Cristian Mungiu, in care anticrestinismul visceral al familiei Mungiu este impachetat in poleiala senzationalismului ieftin obtinut prin introducerea homosexualismului feminin intr-o manastire, condimentat cu celebrul caz al exorcismului de la Tanacu, este, insa, necesara o retrospectiva asupra personajului.
Regizorul-vedeta are grave carente de profesionalism, fiind deja acuzat in doua cazuri de plagiat de catre doi reputati scenaristi si regizori. Pe langa istoria mai veche expusa de scriitorul Dan Mihu imediat dupa aparitia pe piata a filmului “4-3-2”(foto), se mai adauga astazi si cea a cunoscutului regizor Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC. Ioan Carmazan il acuza in premiera pe Cristian Mungiu, prin intermediul site-ului Roncea.Ro, ca i-a plagiat cu nerusinare una dintre povestirile sale, publicata inca din 1983 in volumul “Povestiri din Bocsa” si transpusa de Mungiu in filmul de grup “Amintiri din epoca de aur”, pe care acesta nu uita sa mentioneze ca este “Un film scris de Cristian Mungiu”. Pe deasupra, printre toate aceste decaderi de la etica si morala se iteste o afacere de frauda la Centrul National al Cinematografiei-CNC realizata prin intermediul “Amintirilor”.
Intr-o declaratie facuta ieri pentru Roncea.Ro, profesorul Ioan Carmazan a subliniat ca trebuie lamurit o data pentru totdeauna mitul acesta al “geniului” Mungiu, intemeiat pe plagiat, conjuctura si frauda. Amintind de cazul lui Dan Mihu, care, dupa ce a prezentat scenariul sau – Să iubeşti şi să tragi apa – unui juriu HBO din care facea parte Mungiu, s-a trezit anul urmator ca povestea i-a fost copiata grosier in filmul “4-3-4”, regizorul Ioan Carmazan ne-a prezentat si cazul sau. Concret, fragmentul principal din “Povestea lui Vili Tuscan”, una dintre povestirile sale din Bocsa, publicate in urma cu 29 de ani la Editura Facla, despre un carusel si mai multe personaje, a fost reprodus intocmai in filmul de grup semnat de Mungiu “Amintiri din epoca de aur” (vezi foto dreapta si dr jos). Regizorul il someaza pe Mungiu sa ia nota oficial de aceasta acuzatie. Consultand volumul ni s-a confirmat intrutotul afirmatia respectatului regizor. Ioan Carmazan nu exclude actionarea lui Mungiu in judecata urmand ca suma solicitata ca prejudiciu moral si material sa fie donata unui camin de copii si unui azil de batrani ale Bisericii Ortodoxe Romane. De remarcat ca Mungiu s-a aflat in proces si cu muzicianul Cornel Constantiniu, care l-a acuzat ca a furat muzica din “4-3-2”.
Mai mult, conform unor surse din lumea cinematografiei se pare ca nivelul de infractor al lui Mungiu nu se restrange la plagiat si coloane sonore subtilizate, existand suspiciuni solide ca filmul “Amintiri din epoca de aur” a fost dublu-finantat, comitandu-se o frauda care poate fi dezvaluita prin cel mai banal control al unor procurori avizati. Practic, Mungiu a obtinut finantare de la Centrul National al Cinematografiei pentru intregul film de grup format din patru episoade in timp ce alti doi regizori beneficiasera deja de finantare de la stat pentru doua dintre episoade. Afacerea necesita interventia organelor abilitate.
“Nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul. Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.”, scria Dan Mihu in scrisoarea sa deschisa despre Cazul Mungiu.
Pentru a intelege mai bine profilul celui incriminat de plagiat si suspectat acum de infractiuni si mai grave este necesara o vedere de ansamblu asupra mediului sau de formare.
Cristian Mungiu este fratele mai mic al Alinei Tatiana Mungiu, actuala sefa SAR si fosta activista UASCR (ca sefa a Asociatiei Studentilor Comunisti pe UMF Iasi si redactor-sef la „Opinia Studenteasca“, ziarul Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania – UASCR, patronat de CC al UTC), casatorita de forma cu Andrei Pippidi, cunoscut drept homosexual in cercurile istoricilor de la Iasi, suspectat in aceleasi cercuri ca agent dublu al Securitatii si, respectiv, al unui alt serviciu secret strain. Tatal lor, Ostin Mungiu, in perioada comunista ocupa la UMF Iasi postul de sef al Biroului organizatiei de baza a PCR si, conform marturiilor locale, era insarcinat cu supravegherea studentilor straini, pe modelul Mona Musca. Familia lor este originara din Balti.
Alina Tatiana Mungiu a fost prima din familie care a indraznit sa se faca remarcata si dupa 1989 printr-o pronuntata aversiune fata de crestinism, in special fata de ortodoxie, ura exprimata prin piesa “Evanghelistii”, jucata pentru prima oara in Ungaria si beneficiara premiul UNITER pentru “cea mai bună piesă românească a anului 1992”. Piesa a fost pusa in scena si la noi, in decembrie 2005, la Ateneul Tatarasi din Iasi, in regia unui oarecare Benoit Vitse. Conform marturiilor autoarei, piesa a fost conceputa in 1988, deci in plin elen comunist creator.
Scriitorul Radu Negrescu – Sutu, fost detinut politic ca urmare a semnarii Apelului Goma din 1977, compara piesa “Evanghelistii” cu practicile macabre ale tortionarilor din cadrul “Experimentului Pitesti”. Iata cum descrie el desfasurarea actiunii “artistice” a Mungiei de pe scena Ateneului Tatarasi: “Fecioara Maria apare goala pe scena, in chip de tarfa, iar evanghelistul Ioan, prezentat ca un homosexual potential, isi tot expune fesele dezgolite publicului. Dar toate acestea s’au vazut si la Pitesti. Nici relatia dintre Maria Magdalena, personificata in piesa de curtezana Elena (preoteasa-prostituata, ibovnica lui Cherintos), si Domnul Iisus, nu este noua. Aceasta culmineaza cu sugerarea unei felatiuni, urmata de comentarii de genul: “- Ai simtit natura divina din madularul lui dumnezeiesc?”, sau “- Dimpotriva… e un amant cu totul incapabil…”
Vulgaritatea erotica ostentativ afisata tradeaza cu siguranta frustrarile doamnei Mungiu in acest domeniu, dar acest lucru nu priveste pe nimeni decat pe domnia sa. Fiecare are viata sexuala pe care o poate avea sau pe care si-o doreste. A face insa din Sfanta Evanghelie un spectacol cvasipornografic, prin desacralizarea Domnului Iisus pentru a sacraliza vulgaritatea, este oare o dovada de curaj din partea autoarei acestei nedemne “opere de arta” teatrala?… Spre deosebire de atitudinea antievreiasca sau antimusulmana, cea anticrestina nu prezinta astazi niciun risc, permitand frustratei autoare o gama cat mai larga de blasfemii, inspirate de cele proferate de tortionarii din puscariile comuniste”, consemna dupa premiera de la Iasi Radu Negrescu – Sutu.
Piesa a fost considerata de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist drept o blasfemie si “o jignire adusa Bisericii Ortodoxe Romane”. “Este o blasfemie la viata si la credinta noastra”, a afirmat la vremea respectiva si Arhiepiscopul Ioan Robu al Bisericii Catolice din Romania.
De observat ca atat Cristian Mungiu cat si Andrei Serban au ignorat – chiar cu acceptul tacit al Patriarhiei, din cate se pare – drepturile la propria imagine, viata si credinta ale parintelui Daniel Corogeanu de la Tanacu, inchis pe nedrept pentru moartea Irinei Cornici si intre timp eliberat din inchisoare. Scenele relevate de Mediafax despre atmosfera de la repetitii denota si o alta fateta a realizatorilor unui spectacolul dintr-o drama reala, care implica persoane neconsultate: “Unii actori spuneau «nişte oameni suferă şi noi mergem să ne plimbăm pe Broadway». Ne-am dat seama atunci că nu trebuie să ne luăm prea mult în serios. Distanţa s-a produs când am putut să râdem de cazul acesta”, a mărturisit regizorul Andrei Serban, citat de Mediafax. “Totodată, Tatiana Niculescu-Bran apreciază că momentul cel mai amuzant a fost când Andrei Şerban le-a cerut actorilor să joace piesa pentru trei culturi diferite, din Somalia, Japonia şi Mongolia.”, mai noteaza Mediafax din amuzamentul de la repetitii, facut pe seama mortii unei tinere si incarcerarii altor maicute si a preotului Daniel.
Nu stim cum a fost atmosfera la filmarile lui Cristian Mungiu dar, in tot cazul, anticrestinismul sau nativ, am putea spune, a fost remarcat deja de presa straina. “Regizorul este mai interesat în demonstrarea metodică a potenţialului distructiv al credinţei rigide decât de legătura fragilă dintre cele două femei şi, deşi acest unghi ambiţios este mai intelectual, nu sunt sigur că este şi cel mai potrivit.”, scrie unul dintre jurnalistii acreditati la Cannes ai portalul postului France 24, citat de Mediafax, fara sa stie ca tanarul merge pe urmele tatalui si surorii sale mai mari.
Desi ii scapa informatia ca “in mod inexplicabil, premiera filmului “Dupa dealuri” nu are loc in 19 mai seara, asa cum se cade pentru un regizor care are un Palme d’Or acasa, ci dupa-amiaza, pe zi”, daca citesti corespondentele HotNews ale Iuliei Blaga ai putea crede ca Festivalul de la Cannes de anul acesta se desfasoara pentru si cu un singur film: al lui Mungiu. Ziaristii normali sunt insa mult mai rezervati.
“Paris Match“ noteaza, de exemplu: “Cat despre personaje, de la tanara calugarita care ii spune ‘tati’ preotului, trecand prin iubita isterica si monomaniaca si prin stareta cu inima de sfanta, personajele nu reusesc in niciun moment sa ne emotioneze. Nu intram nici in empatie, nici in antipatie cu ele, avem doar putina pofta sa le manam de la spate ca sa iesim odata din fundatura in care ne-a dus acest lungmetraj mult prea lung. (…) O fi Mungiu un cineast major, dar ‘Dincolo de dealuri’ nu i-ar putea seduce decat pe cinefilii integristi.”
Anticrestinismul vomitiv al lui Cristian Mungiu, boala de familie dupa cum se vede, se spuzeste oral la Cannes, unde pionierul fruntas al “Noului Cinema” repeta fara jena cliseul ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviuTHR).
Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa fie platit Mungiu din banii nostri, plus pensiile si alocatiile taiate, ca sa ne injure, asa ca vom solicita Parchetului sa faca investigatia necesara in ce priveste frauda de la CNC pe care o semnalam, corpului cineastilor din Romania ramanandu-i obligatia sa se autosesizeze in cele doua cazuri de plagiat reclamate, pentru a le judeca si condamna conform Legii.
„Proiectul de lege privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator”
și solicită retragerea acestei inițiative legislative
pe care o consideră un atac la demnitatea persoanei și la integritatea familiei
Biserica Catolică din România a luat act de Proiectul de legeprivind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator inițiat de Guvern și care se află acum la Senat spre adoptare tacită la data de 13 martie 2012cu procedură de urgență.
Într-o Scrisoare deschisă adresată domnului Mihai-Răzvan Ungureanu, Prim-Ministru al României, domnului Vasile Blaga, Președintele Senatului, doamnei Claudia Boghicevici, Ministrul Muncii, Familiei și Solidarității Sociale și domnului Ladislau Ritli, Ministrul Sănătății, Conferința Episcopilor Catolici din România își exprimă dezaprobarea față de Proiectul de legeprivind reproducerea umană cu terţ donator și solicită retragerea acestuia. Această inițiativă legislativă este „un atac la demnitatea persoanei, la integritatea familiei și implicit la echilibrul vieții sociale”, se citește în Scrisoarea deschisă, semnată de Preasfințitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de București și Președinte al Comisiei pentru familii în cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România.
„Biserica a fost şi este întotdeauna aproape de acei părinţi care îşi doresc, dar nu pot avea copii din pricina infertilității, şi înţelege suferinţa lor. Totodată Biserica dorește să amintească faptul că darul nepreţuit al maternității și paternității nu se obţine cu orice preţ. Copilul rămâne mereu o persoană umană și nu poate fi socotit un produs de laborator”, afirmă PS Cornel Damian în Scrisoarea deschisă. „Respectarea unităţii căsătoriei şi a fidelităţii conjugale cere zămislirea copilului în familie; legătura existentă între cei căsătoriţi atribuie soţilor, în mod obiectiv şi inalienabil, dreptul exclusiv de a deveni tată şi mamă numai unul prin celălalt”, afirmă în continuare Episcopul Damian Cornel, citând Instrucțiunea Donum vitae (nr. II. 2), despre viaţa umană care se naşte şi despre demnitatea procreaţiei, promulgată de Congregația Pontificală pentru Doctrina Credinței.
In vederea acestei victorii a normalitatii, sute de personalitati din tara si din lume, academicieni (intre care reputatii istorici Dinu C Giurescu si Ioan Aurel Pop), scriitori, profesori universitari, cercetatori, jurnalisti, preoti ortodocsi, alaturi de sindicatul national al arhivistilor romani si alte organizatii civice romanesti, s-au adresat celor doua foruri supreme – Presedintelui Romaniei si Curtii Constitutionale.
Iata ca, in ciuda acestei vointe nationale si a deciziei juste a Curtii Constitutionale, episcopii catolici si greco-catolici din Romania i s-au adresat printr-o Scrisoare Deschisa presedintelui Traian Basescu, intr-un tip de lobby de-a dreptul neortodox, pentru modificarea actului de dreptate legiferat. Astfel, alaturi de UDMR, bisericile catolice si greco-catolice din intrega tara cer sa intre in posesia unor documente care tin deja de patrimoniul national prin arhivarea lor in cadrul Arhivelor Nationale ale Romaniei. Practic, sub semnaturile lui Lucian MUREŞAN, Arhiepiscop Major, Arhiepiscopia Română Unită, Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş (Blaj), preşedinte al Conferintei Episcopilor din Romania, a dr. Ioan ROBU, Arhiepiscop şi mitropolit Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, vicepreşedinte al Conferintei si a lui Martin ROOS, Episcop de Timişoara, responsabilul Comisiei pentru bunurile Culturale Ecleziastice în cadrul Conferinţei Episcopilor din România, se cere nici mai mult nici mai putin decat desfiintarea Arhivelor Nationale ale Romaniei. In loc sa solicite, cum ar fi normal, copii dupa toate inscrisurile de care au nevoie, episcopii catolici si greco-catolici cer restituirea “in integrum”, ceea ce contravine tuturor preceptelor si normelor legale nationale si internationale in domeniu.
La cererea noastra, profesorul universitar dr Ioan Scurtu, care a fost primul director general al Arhivelor Nationale dupa 1989, a apreciat: “In spiritul celor prezentate in respectiva Scrisoare Deschisa, ar trebui ca in Romania sa nu mai existe institutia Arhivelor Nationale, deoarece fiecare creator de arhiva poate sa revendice retrocedarea documentelor proprii. Solicitarea in sine nu este, asa cum se afirma, un “act de dreptate si de democratie”, deorece se scot din patrimoniul arhivistic national fonduri importante, fara de care nu se poate scrie o istorie stiintifica, intemeiata pe documente. Mentionez ca institutia Arhivelor Nationale a fost creata in epoca moderna, nu numai in Romania, dar si in Statele Unite ale Americii, Franta etc. Cred ca solutia nu este dezmembrarea Arhivelor Nationale, ci incheierea unor acorduri cu fiecare episcopie in parte, prin care aceasta institutie sa restituie sub forma de microfilne sau fotocopii (xeroxuri) documentele solicitate. Bisericile (episcopatele) pot obtine oricand copii de pe documente, astfel ca solicitarea lor ramane fara obiect.”
La randul sau, cunoscutul istoric Vasile Lechintan, ne-a remis urmatoarea opinie ferma, pe care o redam integral si la care subscriem in totalitate:
Demersul înalţilor prelaţi catolici în problema Arhivelor confesionale contravine realităţilor istorice româneşti
– Neţinând cont de noile realităţi istorice de după anul 1948, când comunităţi întregi româneşti au părăsit catolicismul şi generaţiile care au urmat nu şi-au mai pus problema întoarcerii la catolicism nici chiar în libertatea de după 1989,
Premiera in lumea crestina romaneasca: Biserica Catolica beatifica primul martir al temnitelor comuniste, ucis la Aiud: Szilárd Bogdánffy, de origine maghiara, dupa cum se poate citi (foto stanga). Rusinea cade atat pe statul roman, care isi bate joc si azi de memoria sutelor de mii de fosti detinuti politici cat si, mai ales, pe Biserica Ortodoxa Romana, unde se afla depuse de ani de zile cereri similare pentru martirii ortodocsi romani, cum ar fi sfintii mucenici Valeriu Gafencu sau Ilie Lacatusu (vezi mai jos marturii Video despre Sfintii Inchisorilor). Anii trecuti, Biserica Catolica a beatificat un numar important de polonezi ucisi pentru credinta lor si pentru apartenenta la rezistenta anticomunista, ca si, de altfel, Biserica Ortodoxa Rusa, care a canonizat martiri ai Gulagurilor sovietice. Prezint mai jos comunicatul Conferintei Episcopilor din Romania si ofer un link util pentru Patriarhia Romana: Marturii despre martiriul lui Valeriu Gafencu. Noaptea Patimirilor – film documentar realizat de Radu Dinu cu marturisitorii inchisorilor comuniste. In atentia BOR. Parintele Justin: Sfinţii din Aiud – glasul care strigă în pustiu.
Episcopul Bogdánffy de Oradea va fi beatificat în acest an
Este primul martir catolic din România, din timpul comunismului, ridicat la cinstea altarelor
Episcopul romano-catolic Szilárd Ignác Bogdánffy (1911-1953), Episcop auxiliar de Oradea şi Satu Mare, mort la 3 octombrie 1953 în închisoarea de la Aiud, va fi beatificat, la 30 octombrie 2010, în Catedrala romano-catolică din Oradea.Va fi primul martir pentru credinţă al Bisericii Catolice din România, din perioada comunistă, ridicat la cinstea altarelor.
La 27 martie 2010, Papa Benedict al XVI-lea a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge decretul referitor la martiriului episcopului. În aceste zile Episcopul romano-catolic de Oradea, Mons. László Böcskei, l-a întâlnit la Vatican pe Arhiepiscopul Angelo Amato, Prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, pentru a stabili împreună data şi locul beatificării.
“Vestea beatificării Episcopului Bogdánffy aduce mare bucurie în întreaga Biserică Catolică din România. Desigur, Bogdánffy, ca preot şi episcop, a slujit Dieceza de Oradea şi Satu Mare, dar ca martir pentru credinţă dă bucurie întregii Biserici Catolice”, a declarat Excelenţa Sa Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti şi Preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România.
Biserica Catolică îl acuză pe Paleologu de minciună şi rea-voinţă
Ministerul Culturii nu se dezice: Catedrala „Sfântul Iosif“ trebuie sa dispara
Într-o Scrisoare Deschisă adresată ieri ministrului Culturii, Theodor Paleologu, presei şi opiniei publice, Biserica Catolică din România acuză Ministerul Culturii şi, personal, pe Theodor Paleologu, de faptul că şi-au propus, mână în mână cu mafia imobiliară, să distrugă Catedrala Sfântul Iosif. Redăm extrase din această scrisoare însoţită de numeroase facsimile care probează minciuna ministerială a lui Theodor Paleologu – „pleaşcă“: „Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti (ARCB) dezaprobă modul în care Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN) răspunde la cererile ei, prin care solicită în primul rând anularea avizelor date pentru proiectul autointitulat „Cathedral Plaza“. Fără să răspundă oficial în scris, aşa cum prevăd dispoziţiile O.G. nr. 27/2002, aprobate prin Legea nr. 233/2002, Ministerul, în data de 23.09.2009, dă un comunicat de presă, care denotă implicare activă alături de Millennium Building Development SRL (MBD) pentru finalizarea colosului care reprezintă pericol public pentru bucureşteni, Catedrala, şi pentru monumentele de patrimoniu din jurul ei. ARCB este surprinsă de faptul că, deşi MCCPN, prin comunicatul de presă afişat pe pagina sa de Internet, îşi invocă neputinţa şi culpa în exercitarea obligaţiilor sale de garant al protejării monumentelor, totuşi omite să comunice aspecte esenţiale, de natură ilegală, din procesul emiterii avizelor sale cu privire la proiectul autodenumit Cathedral Plaza. În schimb, MCCPN nu omite să facă acelaşi lucru pe care îl face în mod repetat investitorul MBD împreună cu toţi susţinătorii săi, şi anume de „a se folosi“ abuziv de acceptul de principiu dat de către ARCB în anul 1999 pentru un alt proiect, pentru realizarea unei clădiri relativ înalte (pånă la cornişa Catedralei) şi pe o suprafaţă de teren mult mai redusă (contractele de concesiune ilegale, prin care s-a mărit terenul permiţåndu-se realizarea construcţiei în forma actuală, au intervenit în anul 2002, respectiv 2005). (…) Faptul că ministerul îşi invocă propria culpă, că nu ar fi existat specialişti în domeniu, înscrişi în registrele acestuia, nu poate fi scuză pentru neåndeplinirea chiar şi pånă în prezent a obligaţiei de a proteja monumentele istorice. Iar dacă ministerul recunoaşte că avem zona de protecţie şi că dispoziţiile Legii nr. 422/2001 nu se aplică retroactiv Catedralei, atunci de ce nu a intervenit în procesul de anulare a autorizaţiei de construire, pentru a apăra interesul public, naţional? Legea îi permitea această intervenţie deoarece unul din principalele obiective ale ministerului este chiar protecţia patrimoniului construit. În comunicatul său, MCCPN prezintă în anexă doar textele de lege ce-i convin pentru a crea aparenţa înşelătoare că ar putea avea dreptate. Nu prezintă toate textele de lege existente încă din 1991 (Ordinul 130/1991), aflate în vigoare şi în 2000, şi în 2001, şi 2005, şi 2006, care stabileau că Ministerul Culturii şi Cultelor este obligat să delimiteze zona de protecţie a monumentelor istorice, care se întinde pe cel puţin o rază de 100 de metri de jur împrejur de la limita proprietăţii monumentului istoric.
Nu este prezentat nici avizul 80/Z/06.02.2006 emis de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Municipiului Bucureşti, semnat de Ştefan Damian (cel care a dat şi acceptul pentru profanarea statuii Eroilor Pompieri cu o valiză publicitară – n.r.), detronat de actualul ministru de ochii lumii şi pus în poziţia a doua la aceeaşi direcţie. Acest aviz a fost emis cu 20 de zile înainte de eliberarea autorizaţiei de construire la cererea directă şi expresă a primarului sectorului 1, care s-a substituit ilegal beneficiarului pentru obţinerea în regim de urgenţă (5 zile) a acestui aviz. Fără acest aviz nu ar fi existat autorizaţia de construire, nu ar fi existat monstrul de metal şi beton care ameninţă Catedrala şi vieţile oamenilor. Conform art. 10 lit. a din Legea nr. 50/1991 (aflată în vigoare la momentul emiterii acestui aviz) în cazul lucrărilor de orice natură în zonele de protecţie a monumentelor, solicitantul va obţine avizul comun al Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. (…) Membrii comisiei, care au „reanalizat în spiritul celei mai oneste colaborări“ documentaţia proiectului autonumit „Cathedral Plaza“, nu au „observat“ că în stenograma şedinţei din data de 17.07.2001 este consemnat în mod expres faptul că se cunoştea retragerea acordului Arhiepiscopiei şi, mai mult, în lipsa cvorumului legal (au participat 8 membri din cei 19 ai comisiei) s-a dat un aviz favorabil construirii (la cererea membrului GDS Andrei Pippidi – vezi facsimil dreapta sus). Nu şi-au pus problema că şi dacă Arhiepiscopia ar fi greşit şi şi-ar fi exprimat acordul notarial, în modul cerut de lege, Ministerul Culturii – în calitate de paznic legal al valorilor naţionale – nu avea dreptul să permită o asemenea mutilare a zonei de protecţie a monumentului istoric şi a zonei istorice a centrului Bucureştiului, pentru că suntem şi în zona construită protejată CP1-Calea Victoriei, stradă simbol a oraşului. Ministerul Culturii beneficia de specialiştii, pregătirea, experienţa, datoria şi mijloacele de a opri mutilarea istoriei, dar nu a făcut nimic ci, dimpotrivă, a ignorat strigătul nostru de durere şi ajutor, oferindu-ne cu cinism prin gura unuia dintre „specialiştii“ săi (d-na Cezara Mucenic) o revoltătoare replică: „Catedrala a fost prost amplasată de la început în această zonă“ (stenograma din 16.03.2001). Acelaşi lucru l-am auzit cu durere şi din gura dlui consilier al ministrului, dl. arhitect Dan Kisilevici, în iulie 2009, cånd acesta a fost cooptat în comisia care urma să verifice avizele. Stupoare însă, domnul în cauză urma să-şi verifice propria activitate întrucåt fusese membru al comisiei de avizare. Nu numai proiectul „Cathedral Plaza“ este sancţionabil din punct de vedere moral, ci şi Ministerul Culturii şi Cultelor şi reprezentanţii acestuia de la momentul avizării, dar mai ales de la cel al reanalizării. Actul normativ nu face nicio distincţie cu privire la momentul retragerii avizelor, înainte sau după autorizare, şi „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus“ (unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem), ceea ce înseamnă că avizele pot fi oricånd retrase, iar argumentaţia ministrului Paleologu (teama de răspundere materială personală) este neadevărată. Sancţionabil din punct de vedere juridic este MCCPN şi reprezentanţii săi, în special dl. ministru Theodor Paleologu, pentru fapta sa de a lăsa la îndemåna autorităţilor locale de sector distrugerea patrimoniului naţional. (…) Cu mult cinism, ministerul, domnul Paleologu personal, ne asigura de întreaga sa disponibilitate de a rezolva situaţia existentă, motiv pentru care îi sugerăm să-şi consulte specialiştii, pentru că în ai noştri nu are încredere, pentru a verifica încă o dată dacă există aviz favorabil din partea ministerului pentru plastica faţadelor (întrucåt noi ştim că nu există). Cu aceeaşi rigurozitate îl rugăm să verifice dacă a avizat acest minister PUZ-ul din anul 2005, iar dacă nu l-a avizat, să ia măsurile necesare pentru că legea nu a fost respectată. Domnule ministru al PATRIMONIULUI NAŢIONAL, puteţi, sau mai bine spus vreţi, să faceţi ceva pentru Catedrala Sfåntul Iosif pånă nu va fi prea tårziu?“, se întrebau, în încheiere, reprezentanţii Catedralei. Scris de Victor Alexandru
Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti se opune legalizării prostituţiei şi dezincriminării consumului de droguri Bucureşti, 24 septembrie 2009 –Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti se opune propunerilor, asumate explicit de către preşedintele Traian Băsescu, privind legalizarea prostituţiei şi dezincriminării consumului de droguri, care fac parte din raportul ”Riscuri şi inechităţi sociale din România”, realizat de o comisie prezidenţială. ”Cele două propuneri dau dovadă de o viziune reducţionistă asupra persoanei umane, afirmă Monseniorul Cornel Damian, Episcop Auxiliar de Bucureşti. Biserica Catolică consideră drept mari păcate atât prostituţia, care este o formă de sclavie modernă, cât şi consumul de droguri, care aduce daune foarte grave persoanei umane. Cu rare excepţii, majoritatea statelor europene nu au legalizat prostituţia şi consumul de droguri. De aceea, ne opunem recomandărilor cuprinse în raportul prezidenţial, considerând că acestea nu sunt o soluţie pentru stoparea acestor flageluri, care lovesc atât maturii, cât şi adolescenţii sau copiii, distrugând trupul, care, în viziunea creştină, este locuinţa Duhului Sfânt”. ”Legalizarea prostituţiei ar însemna acceptarea unei culturi care banalizează sexualitatea umană, interpretând-o şi trăind-o în mod reductiv şi sărăcit, în raport cu corpul şi plăcerea egoistă”, afirma Papa Ioan Paul al II-lea în scrisoarea apostolică Familiaris consortio (nr. 37). Papa Benedict al XVI-lea a subliniat în diferite ocazii că drogurile, ca orice alt paradis artificial, îndepărtează omul de adevărata fericire. ”A face din fericire un idol, constituie un drum greşit. Din păcate, acesta este răspunsul acelor culturi care pun fericirea individuală în locul lui Dumnezeu, mentalitate care îşi află efectul emblematic în căutarea plăcerii cu orice preţ, în răspândirea consumului de droguri ca refugiu, un refugiu în paradisuri artificiale, care se dovedesc a fi mai apoi cu totul iluzorii”, declara Papa Benedict al XVI-lea, la rugăciunea Angelus, din 16 decembrie 2007. Respingerea de către Biserica Catolică a prostituţiei şi a consumului de droguri se bazează pe legea morală naturală, pe învăţătura Sfintei Scripturi, pe tradiţia Părinţilor Bisericii şi Învăţătura Magisteriului Bisericii de-a lungul veacurilor.