« Precum in cer, asa si pe pamant ». Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca – Cristina Nichitus Roncea. Cu un cuvânt înainte al acad. Florin Constantiniu
Scotianul-american Larry Watts ne-a transmis un raspuns complex insotit de urarile de La Multi Ani! si Craciun Fericit! adresate tuturor cititorilor portalului Ziaristi Online, ceea ce, evident, va uram si noi din inima!
Daca doriti sa oferiti cuiva drag albumul de fotografie «Precum in cer, asa si pe pamant», il puteti gasi cu 20% reducere fata de pretul din librarii (oferta valabila pana la finalul anului) comandandu-l direct de pe site-ul Editurii Compania (daca luati 2 albume, taxele de expediere sunt achitate de editura).
Pentru a comanda, trimiteţi un e-mail pe adresa editurii ([email protected]) sau completati direct Formularul de comanda (precizati numarul de cărţi pe care le doriţi, adresa dumneavoastră, numărul de telefon). Editura va primi e-mail-ul dumneavoastră şi vă va confirma primirea comenzii tot pe e-mail.
« Precum in cer, asa si pe pamant ». Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca – Cristina Nichitus Roncea. Cu un cuvânt înainte al acad. Florin Constantiniu. Editura Compania, Bucuresti, 2011. Album în ediţie bilingvă (română-engleză) « On earth as it is in heaven ». A photo journey into the Romanian Eastern Orthodox realm – Precum-in-cer.ro
“Un dar de suflet pentru cei dragi!”
În fiecare an, în decembrie, suntem cu toţii faţă în faţă cu aceleaşi întrebări: de ce, de Crăciun, în loc să petrecem cu tihnă şi cu bucurie aceste zile sfinte, ne pomenim împinşi parcă de cineva în cursa cumpărăturilor şi a cadourilor de tot felul? De ce pacea lăuntrică se pierde în isterie şi în epuizare fizică? În fiecare an ne promitem că e ultima oară când am aruncat banii pe prostii, pe tot felul de lucruri de care încercăm să ne convingem că aveam atâta nevoie, ca în scurtă vreme să le aruncăm de-o parte, plictisiţi de încă un obiect complet inutil şi păcăliţi încă o dată de publicitatea care ne umple zilele…
De ce nu există, oare, şi daruri care să vină singure la tine acasă, după care nu trebuie să alergi, să te îmbulzeşti, să pierzi atâta vreme şi să cheltuieşti atâţia bani? De ce nu există daruri de suflet, daruri care să nu-ţi hrănească patimile (mâncare şi băutură în exces, haine fistichii şi alte nebunii), ci care să-ţi hrănească nevoia de apropiere tot mai mare de Dumnezeu?
Spun Sfinţii Părinţi că trei lucruri sunt de trebuinţă pe calea mântuirii: Rugăciunea, Sfintele Taine şi citirea scrierilor de suflet folositoare. Cum Rugăciunea ţine de lucrul fiecăruia în parte, iar Sfintele Taine ţin de lucrarea Bisericii, ceea ce ne-a rămas nouă să vă oferim, prin această revistă, sunt scrierile de suflet folositoare. Ne-am gândit ca la aceste sărbători să vă ieşim în întâmpinare, oferindu-vă posibilitatea de a face un dar de suflet celor apropiaţi ai voştri, un dar după care nu trebuie să alergaţi, căci vine chiar el acasă (frumos ambalat!), un dar care nu hrăneşte nici patimi materiale, nici orgolii nemateriale, un dar al cărui preţ nu este mare, deşi conţinutul lui este de nepreţuit, căci este spre zidire duhovnicească. Un dar care poate fi un sprijin pe calea mântuirii, un prieten cu care să stai la sfat, un cuvânt blând, care să-ţi aline auzul, atât de rănit de tumultul zilelor noastre. Un dar de pace, un altfel de dar pentru Crăciun.
Pentru decembrie, ne-am gândit să oferim abonaţilor noştri un „pachet” special: un abonament pe trei luni la revista Familia Ortodoxă pentru numai 12 lei (fără CD) şi 16 lei (cu CD). Oferindu-le celor dragi acest dar, vei primi, pentru fiecare abonament pe care-l vei face cadou, o lună în plus la abonamentul tău.
Magii i-au adus Domnului daruri scumpe ca unui Împărat. Hristos însă nu cere de la noi astăzi nici aur, nici smirnă şi nici tămâie. Ne cere, în schimb, să-i dăm inima noastră – cu toată credinţa ei curată, cu toată nădejdea ei neclintită, cu toată dragostea nefăţarnică care „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă” şi „nu cade niciodată” (I Cor. 13:7-8). În această stare, toţi cei care mărturisim dreapta credinţă, fără nici o deosebire, alcătuim o mare familie, în care Dumnezeu ne este Tată tuturor. Astfel, prin Hristos Domnul, ne-am făcut „părtaşi dumnezeieştii firi” (II Pet. 1:4) şi ,,neam al lui Dumnezeu” (F.Ap. 17:28). În faţa Tainei Întrupării Domnului, pe care se cuvine să o primim cu credinţă, ne plecăm şi noi cu smerenie, dorindu-vă o prăznuire plină de bucurie şi amintindu-vă pururea că
“Precum in cer, asa si pe pamant” este o carte a linistii. Cristina Nichitus Roncea stie sa fotografieze pacea. Albumul ei ne plimba printr-o lume ce mai supravietuieste doar prin manastirile Romaniei, o Romanie nepoluata fonic, neopintita in rautati si orgolii, o Romanie care nu vorbeste despre incertul viitor – e Romania vesnica!
O rasfoire in graba a cartii face privitorul sa o catalogheze ca un omagiu adus ortodoxiei dar personal cred ca e un omagiu adus Tatalui iar apoi copiilor lui, cei cu credinta si frica de Dumnezeu, un omagiu adus tuturor celor care-l marturisesc pe Mantuitor. Sunt convins ca oricine se va bucura de atmosfera pacii, a linistii si a curateniei pe care o va gasi in acest album, indiferent de confesiune.
Cristina Nichitus Roncea iubeste oamenii. Mi-am dat seama de asta dupa ce am vazut primele imagini. Pentru ca a ii iubi inseamna a-i intelege, iar ea i-a inteles pe toti cei pe care i-a fotografiat. Dovada sta analiza pe care o face cercetandu-le privirile. Directia in care privesc personajele Cristinei e numitorul comun. Cauti ochii lor si gasesti acea emotie unica ce te pune pe ganduri. Oamenii sunt surprinsi privind. Directia privirii e cheia fotografiilor acestui album. Cristina e sincera cu sine si simte ceea ce se intampla in jurul ei atunci cand are camera in mana. Intelege magia locului, il respecta si nu face uz de predeterminarea data de mestesugul artei fotografice. In nici una din cele 211 imagini ea nu face ceva regizat. Nu manipuleaza, nu minte si ne dam seama imediat ca e o buna crestina. Nu am vazut nicio fotografie in care imaginea sa vorbeasca despre orgoliul artistului, nici gand!
“Precum in cer, asa si pe pamant” e un foto-reportaj inedit, e o poveste rotunda care incepe si se termina intr-o nota de optimism aratandu-ne ca, daca mai exista locuri ca acestea, mai exista speranta.
Cristina Nichitus Roncea, un artist frumos, delicat, elegant si complex, ne ofera acum, in prag de sarbatori, o lucrare pentru eliberarea si curatirea sufletelor noastre. O incursiune fotografica in lumea ortodoxa romaneasca. “Precum in cer, asa si pe pamant” este titlul albumului in care Cristina Nichitus Roncea surprinde prin instantaneele sale puritatea vietii pe plaiuri romanesti de credinta.
“Am ajuns prima oara la manastirea Petru Voda in seara de Craciun. Luminau stelele, ninsese, totul era alb, iar maicile se pregateau sa mearga cu colindul. Iata-ma umbland, impreuna cu ele, de pe un deal pe altul, din chilie in chilie. “Lerui, Doamne, Ler / au pornit cu plugusorul / ingerii prin cer”. Intrasem, pe nesimtite, in calatoria din poveste. La casuta cu cei mai multi pelerini, in noapte, usa s-a deschis si din chilie a iesit chiar Mos Craciun, asa cum il stiam dintotdeauna: un patriarh inalt, cu barba alba, un zambet care-ti incalzeste inima si o privire care stie intreaga-ti viata, daca ai fost sau nu cuminte. Intrasem in Rai. Am simtit ca aceasta intalnire cu Parintele avea sa imi schimbe viata”. Astfel incepe, in cuvintele artistei, povestea albumului “Precum in cer, asa si pe pamant”, care se doreste a fi un omagiu artistic adus parintelui Justin Parvu, ctitorul manastirii Petru Voda, lacas inchinat martirilor din temnitele comuniste.
Este de ajuns sa deschidem site-ul dedicat albumului pentru a fi transpusi imediat intr-o alta lume. A linistii, a frumosului, a smereniei, a sufletului. O lume curata, nepatata de atingerea de multe ori sumbra si gri a cotidianului, putin cunoscuta de noi in profunzimea ei. O lume pe care e pacat sa n-o cunoastem.
Ramaneti in compania imaginilor pentru a va “inalta catre o lume purificata”, asa cum rezuma profesorul Florin Constantiniu experienta traita gratie albumului “Precum in cer, asa si pe pamant”. (Dana Olariu / CorectNews)
Albumul doamnei Cristina Nichituş Roncea oferă o imagine mai puţin obişnuită a vieţii ortodoxe din România. De obicei, lucrările de acest fel stăruie asupra valorii artistice a ctitoriilor – mănăstiri sau biserici de mir – din ţara noastră şi a comorilor de artă şi cultură – icoane, obiecte de cult, manuscrise, cărţi – păstrate între zidurile lor. De astă dată însă, obiectivul fotografic a urmărit altceva: trăirea întru Domnul a celor care au căutat mântuirea prin desăvârşire, dar şi legătura lor cu lumea credincioşilor, în mijlocul cărora continuă să trăiască.
Pentru a înţelege mai bine crâmpeiele de viaţă bisericească – monastică, în primul rând – coborârea la obârşie este necesară. Una din caracteristicile creştinismului românesc este pătrunderea şi răspândirea învăţăturii lui Hristos de-a lungul unei lungi perioade, de la timpurile apostolice la încheierea etnogenezei românilor.
Dacă în cazul bulgarilor, ungurilor, ruşilor, de pildă, cunoaştem momentul, când un conducător politic – ţar, rege, mare cneaz – a impus creştinismul poporului său, românii apar dintru început ca un popor creştin. Miracol şi enigmă, întocmai ca şi continuitatea daco-romană, apoi română, la nord de Dunăre, în perioada migraţiilor (secolele III-XIII) s-ar putea repeta. În fapt însă, difuzarea creştinismului şi formarea poporului român au fost două procese concomitente, care s-au asociat în chipul cel mai strâns. Creştini am fost de când am apărut ca neam.
În Evul mediu, în lumea creştină, orice autoritate politică, era, în mod obligatoriu, dublată de una religioasă: alături de voievod, cneaz, rege stătea un prelat – episcop, mitropolit sau, la nevoie, un stareţ care-şi dobândise o autoritate spirituală. Când s-au întemeiat domniile româneşti, voievozii au avut alături ierarhi recunoscuţi de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.
Aşa cum creştinarea românilor s-a desfăşurat pe tăcute şi neştiute, tot astfel, în împrejurări care rămân în obscuritate, în spaţiul carpato-dunărean, organizarea bisericească s-a aflat sub semnul hesihasmului (isihasmului), acel curent, care, originar încă din secolele IV-V, s-a afirmat plenar în secolul al XIV-lea prin învăţătura Sfântului Grigore Palama. Obiectivul lui era înălţarea, prin asceză, a omului până la perceperea luminii taborice, a strălucirii Mântuitorului, vădită în Schimbarea la Faţă. Atingerea unei trepte atât de înalte, de curăţie sufletească şi de comunicare cu Dumnezeu, pe Care „a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor”, cerea o forţă spirituală, capabilă să lupte cu ispitele şi să găsească, prin rugăciunea neîncetată, calea spre Domnul.
Dacă, atunci, în secolele XIV-XV şi chiar mai târziu, până la reînnoirea paisiană nu am avut clerici de rafinamentul teologic al palamiştilor, în schimb, hesihaştii români au devenit sihaştrii, pustnici, călugări retraşi în solitudine, dar gata oricând să dea sfatul cel bun pentru zidirea spirituală sau conduita în lume. Termenul însuşi de „sihastru” şi, mai ales, locul ocupat de el în imaginarul popular – unde este înconjurat de respect – dă măsura legăturii puternice dintre trăirea isihastă şi percepţia ei în masa credincioşilor.
Ajungem astfel la altă trăsătură a monahismului românesc: dialogul permanent dintre monahi şi laici. Trei factori sunt de avut în vedere pentru a înţelege această realitate. Mai întâi, permeabilitatea socială: în imensa lor majoritate, călugării au aceeaşi origine rurală ca şi masa credincioşilor. Ţăranul se recunoaşte în ţăran, în graiul, reprezentările, obişnuinţele atât ale unora, cât şi ale altora. În al doilea rând, rezultat al împrejurărilor vitrege – am fost mereu „în calea răotăţilor” – numai o elită cu totul restrânsă a clerului avea o înaltă cultură teologică; grosul clerului călugăresc şi mirean se împărtăşea din aceeaşi cultură de sorginte populară, ca şi credincioşii care îl frecventau. Dialogul devenea astfel foarte lesnicios. În sfârşit, prin stilul de viaţă, călugărul, supus ascultării, avea de îndeplinit diverse munci fizice, care, într-o lume agrară, erau, de regulă, activităţi legate de cultura pământului şi creşterea vitelor. Ţăranul, venit la mănăstire, vedea pe „părintele” lucrând la câmp sau îngrijind de vitele sau stupii mănăstirii, întocmai ca şi el în gospodăria lui.
Toate acestea „au spart” zidurile mănăstirii şi au integrat organic comunităţile călugăreşti în societatea românească. Respectul credinciosului de rând pentru omul în rasă nu-l înstrăinează în nici un chip pe cel din urmă de cel dintâi. Cleric şi laic se află într-o desăvârşită unitate spirituală şi mentală.
Aceste trăsături ale vieţii bisericeşti s-au păstrat nealterate din Evul mediu până astăzi. Este ceea ce explică locul eminent ocupat de Biserică în viaţa societăţii, prestigiul de care ea se bucură, forţa credinţei vădită, cel mai pregnant, în marele aflux de credincioşi la sărbătorile Bisericii.
Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe, cu precădere în lumea monastică, înfrăţirea, atât de firească, într-o religie a iubirii, între cleric şi mirean. Călugărul se roagă şi munceşte – ora et labora! –, iar laicul, beneficiar al ostenelilor celui dintâi, îl priveşte cu iubire şi respect.
Într-o vreme când desacralizarea, confuzia şi, mai presus de toate, păcatul sunt atotputernice, fotografiile din acest album au putere reconfortantă. Doamna Cristina Nichituş Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forţa sufletului, să coboare Cerul pe pământ şi să ne smulgă, fie şi pentru o clipă, din mizeriile cotidianului pentru a ne înălţa într-o lume purificată. Cartea de faţă este, deopotrivă, o sursă de inspiraţie şi o chemare la împărtăşirea unor valori de esenţă divină. Indiferent de opţiunea celui care o va lua în mână – credincios sau ateu – cartea îi va fi de mare folos.
Acad. Florin Constantiniu
Cristina Nichitus Roncea / «Precum in cer, asa si pe pamant» – Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca. Editura Compania, Bucuresti, 2011.
Volumul Credinţă şi tradiţii nemţene s-a născut din dorinţa de a găsi răspunsuri la unele dintre preocupările omului care vieţuieşte pe aceste meleaguri, în aceste vremuri ale minciunii instituţionale şi universale, cum le numea un spirit treaz al epocii. – Lansare are loc luni, 19 decembrie, ora 18.00, la Biblioteca Kirileanu din Piatra Neamt
Am ajuns prima oara la manastirea Petru Voda in seara de Craciun. Luminau stelele, ninsese, totul era alb, iar maicile se pregateau sa mearga cu colindul. Iata-ma umbland, impreuna cu ele, de pe un deal pe altul, din chilie in chilie. “Lerui, Doamne, Ler / au pornit cu plugusorul / îngerii prin cer”. Intrasem, pe nesimtite, in calatoria din poveste. La casuta cu cei mai multi pelerini, in noapte, usa s-a deschis si din chilie a iesit chiar Mos Craciun, asa cum il stiam dintotdeauna: un patriarh inalt, cu barba alba, un zambet care-ti incalzeste inima si o privire care stie intreaga-ti viata, daca ai fost sau nu cuminte. Intrasem in Rai. Am simtit ca aceasta intalnire cu Parintele avea sa imi schimbe viata.
Imi doresc ca albumul acesta sa aduca un smerit omagiu marelui marturisitor al ortodoxiei romane Justin Parvu, ctitorul Manastirii Petru Voda, la 20 de ani de cand s-a pus piatra de temelie a sfantului lacas inchinat martirilor din temnitele comuniste. Fara binecuvantarea, viziunea si caldura sa parinteasca, aceste imagini nu ar fi existat.
Multumesc, de asemenea, pentru buna primire si ingaduinta, tuturor preotilor din Mitropolia Moldovei si Bucovinei, surorilor, maicilor, fratilor si calugarilor din Manastirile Petru Voda, Paltin, Sihla, Sihastria, Secu, Neamt, Agapia, Varatec, Humor, Voronet, Moldovita, Sucevita, Arbore, Putna, Trei Ierarhi, Galata, Copou, Miclauseni, Catedrala Mitropolitana din Iasi, Catedrala Patriarhala si “Sfanta Maria” din Techirghiol.
Cristina Nichituş Roncea / “Precum în cer aşa, şi pe pământ” – Călătorie foto prin lumea ortodoxă românească, Editura Compania, Bucureşti, 2011 – Precum-in-cer.ro
O captura de imagine trimisa de un cititor fidel ma zguduie putin in veghea placuta de la miezul noptii: dintre decolteurile vulgare ale unor “Sanzi” si “Tonciu”, amorurile Annei Lesko cu “Iri”, nespalaturile pe dinti ale Ioanei Tufar si “fetele de la pagina 3” se iteste si figura din ce in ce mai negricioasa (merge pe urmele ficatilor lui Patriciu?) a bulibasei Plesu cu un titlu care, asociat cu mutra, pare sa spuna, de fapt: “Am dovada existentei extraterestrilor”. Sau: “Si tiganii – pardon, romii – cred in Dumnezeu”. “Interviul-eveniment” din Click-ul educativ al lui Patriciu – care va fi urma de alte doua “dialoguri-fluviu”, “intamplator” tocmai acum, cand instanta va hotari, din nou, dupa 10 ani, cum a colaborat cu Securitatea – este dat in tandem in Adevarul si poarta data de 4 noiembrie si ora 21.30. Dupa ora si continut, s-a vrut a fi un cadou pentru Basescu de ziua lui. Si nu numai.
Iata:
“Ce spuneţi despre toate săgeţile acestea pe care preşedintele Băsescu le trimite către Rege?
Deprimante! M-am exprimat public despre asta. Nu se poate să te vizitezi cu Regele Cioabă, să dănţuieşti cu Bercea Mondial, să frecventezi emisiunile lui Dan Diaconescu şi să-l năşeşti pe bietul Paul de Hohenzollern şi, în acelaşi timp, să te răfuieşti, ignar, cu Regele Mihai. E de neînţeles. Preşedintele e liber, fireşte, să aibă ce păreri vrea. Dar funcţia lui nu-i permite să facă din idiosincrasiile proprii o politică de stat. Ca să nu mai spun că tot felul de caraghioşi din PDL s-au simţit obligaţi să danseze, servil şi mediocru, pe muzica lui.
I-aţi fost consilier în primul mandat. De la început nu-l plăcea pe Rege?
Da, de la început. Prin ianuarie 2005 a primit, din partea Regelui, o invitaţie la masă. Mi-a fost imposibil să îl conving să se ducă! E, în alcătuirea lui, o componentă plebee, care îl avantajează în planul sincerităţii, dar îl face, totodată, să fie un campion al bâtei în baltă. În plus, lui Băsescu nu îi place deloc să i se spună că a greşit. Dimpotrivă. Preferă să îngroaşe greşeala până la grotesc. Dar v-am spus deja prea multe. Vă rog să mă lăsaţi să mă opresc aici. Altfel, îmi sabotaţi memoriile… ”
Dar povestea nu se termina la Basescu atata timp cat Plesu si-a propus sa termine Romania. Pe langa amintirile despre cum l-a instalat pe el Petre Roman la Externe si cum a acceptat ca ii era rusine sa-l refuze si cum nu si-a dat demisia nici dupa ce PD-ul s-a retras de la Guvernare, pentru ca… tocmai refuzase o bursa la Georgetown, etc, etc, etc, ceea ce m-a scarbit cel mai tare este modul nonsalant in care “isi aduce aminte” – in premiera dupa 12 ani! – ca el, de fapt, s-ar fi impotrivit bombardamentului NATO asupra Iugoslaviei chiar de Pasti. Poate chiar a stat pe unul dintre podurile peste Dunare cu un mare semn de “Target” pictat pe burdihan si noi nu ne-am dat seama, cine mai stie!?
Cum in vremea aceea, cu un frate aflat chiar sub bombardamente la Belgrad tocmai ma intorsesem la Bucuresti de la granita cu Iugoslavia dupa ce, de nervi si dezgust fata de noi, sarbii nu mai primeau nici un roman, si ma ocupam exact de Externe, cu surse chiar alaturi de marele ministru cu omleta rece, stiu mai mult decat sigur ca MAE si Plesu personal nu au schitat nici cel mai mic gest crestinesc pentru fratii sarbi. Ba dimpotriva. Iata si extrasele din presa vremii care dovedesc acest lucru.
Deci, la capitolul ticalosie, Plesu sta cam asa (tam-nesam se gandeste ca acum e momentul sa se dea “ortodox”, dupa 12 ani):
“În legătură cu involuţia contemporană a clasei politice, daţi-mi voie să mai spun ceva despre episodul Kosovo, care nu ne priveşte direct pe noi.
Vă rugăm.
Ştiţi că Belgradul a fost bombardat de Paşte. Mi s-a părut potrivit să telefonez doamnei Albright şi să o previn că nu e o idee bună să bombardezi o ţară ortodoxă de Paşte! Aşa cum nu bombardezi o ţară musulmană de Ramadan. „Va fi – spuneam – o reacţie negativă şi în România.” Şi atunci, dânsa mi-a pus o întrebare care m-a năucit: „Dar câţi catolici aveţi în România?”. „Vreo 4%” – zic eu, perplex. „Păi, atunci nu e nicio problemă!” Şi am înţeles că doamna ministru nu era informată asupra creştinismului răsăritean (Dar nici el nu s-a obosit sa o informeze, considerand prin absurd ca aceasta conversatie ar fi existat in afara suprarealismului lui Plesu! – nota mea, VR). Ne credea musulmani. Ea fiind născută, totuşi, prin preajmă, în Cehoslovacia! (Nu ştiu dacă ştiţi că tatăl ei a fost ambasadorul Cehoslovaciei la Belgrad în aceeaşi perioadă în care Tudor Vianu a fost ambasadorul nostru tot la Belgrad, încât Ionel Vianu, fiul lui, se va fi jucat cu doamna Albright în curtea ambasadei…) De altfel, cu acelaşi prilej, am fost contrariat şi de Javier Solana, care e spaniol, catolic şi profesor universitar. L-am sunat şi pe el, cu acelaşi mesaj: „Domnule, bombardamentul de Paşte nu e o idee bună” (Cat de tare era dl Plesu! Auzi, i-a zis lui Solana: “nu e o idee buna”. Dar inainte si dupa Paste este “o idee buna” uciderea de civili nevinovati din marile orase ale Serbiei pentru o vina inventata in Kosovo, nu-i asa, domnule rect or al “Noii Europe”? – Nota mea, VR) Şi el zice: „Între ce ore e Paştele la voi?”. Ca şi cum Paştele e de la 3 la 5! Cam aici suntem… ”
Dar credeti ca s-a oprit vreo clipa bombardamentul de Paste? Ce gluma! Cam aici suntem, asadar: la un individ care a franat institutii cheie ale statului in toate Guvernele Romaniei si isi permite sa minta cu atata “naturalete” despre prestatia sa lamentabila din toate functiile pe care le-a ocupat. Si iat-o si pe tovarasa Zoe, adevarata “presedinta” a Romaniei, cam ce zicea, in ajun de Pasti:
In sfarsit, iata, probabil, si singurul adevar din interviu. Incercand, de fapt, sa-si laude produsul, pe prepusul din Jacuzzi, si sa “infunde” Biserica, face o prezentare reala a pozitiei Patriarhului Teoctist la venirea Papei, care a fost fortat sa accepte vizita chiar de gasca “neo-europenilor” lui Plesu, “stramba-dreptacii” de azi. Macar atat:
“„BOR a încercat blocarea vizitei Papei”
Cu vizita Papei cum a fost?
Trebuie spus că a contat foarte mult că era ambasador la Vatican Teodor Baconschi (n.r. – actualul ministru de Externe al României). A făcut, cu formaţia sa de teolog, o bună priză cu locul. Vedeau pentru prima dată venind din Est un tip cu care se putea purta un dialog de substanţă. Rolul lui în pregătirea vizitei a fost important. Preşedintele Constantinescu a susţinut de asemenea, insistent, întregul demers. A contat, cred, şi solidaritatea tactică şi logistică a Ministerului de Externe. Din păcate, BOR n-a fost, într-o primă etapă, cooperantă. Am primit chiar vizita unui reprezentant al Patriarhiei, care avea mandat să descurajeze organizarea vizitei papale. Îmi amintesc că avea obiecţii pe două fronturi. Mai întâi, îmi comunica dezacordul BOR cu privire la şefia corpului diplomatic din Bucureşti. Să vă explic: Adrian Severin, cât a fost ministru de Externe, a avut buna idee de a reintroduce şi la noi o regulă, curentă în lume, potrivit căreia şeful corpului diplomatic străin este Nunţiul Apostolic, adică trimisul Vaticanului. În România ateismului comunist, această regulă fusese abandonată în 1951. S-a hotărât ca, în locul Nunţiului Apostolic, să fie numit în funcţia respectivă cel mai bătrân dintre ambasadori. Cel mai bătrân era, mai întotdeauna, câte un african, uitat pe aici de statul său, în iureşul schimbărilor politice. Or, reprezentantul Patriarhiei vine şi îmi spune: „Suntem împotriva ideii ca Nunţiul Papal să fie şeful corpului diplomatic!” „Păi, dacă e vreun musulman, vă convine mai mult?” „Da, preferăm turbanul musulman mitrei papale!” A doua obiecţie, foarte apăsată, era legată de vizita Papei. Cu ce argumente? „Va pleda cauza greco-catolicilor.” Ulterior, s-a încercat blocarea vizitei printr-o sumedenie de condiţii, de natură să-l determine pe Suveranul Pontif să renunţe. Ei bine, Papa a acceptat toate condiţiile care i s-au pus!
Ce fel de condiţii?
Să nu iasă din Bucureşti, să nu pună în vedetă Biserica greco-catolică etc. Dar dorinţa lui Ioan Paul al II-lea de a veni a trecut peste toate piedicile. ”
A, stati putin! Ca sa stiti cum sta cu dovada “credintei” lui Plesu, abil speculata in titlul aruncat printre tatele si cururile din Click-ul lui Patriciu:
“Cine v-a impresionat dintre liderii pe care i-aţi întâlnit?
Am mai spus-o: având de a face, de-a lungul a doi ani, cu mai toţi liderii importanţi ai lumii, am ajuns la concluzia că mi se oferă dovada existenţei lui Dumnezeu. Fiindcă arareori anvergura reală a acestor lideri era pe măsura sarcinilor lor. Astfel încât am ajuns să cred că, de vreme ce, cu „administratorii” ei de-acum, lumea pare, totuşi, să funcţioneze, meritul e al Providenţei…”
Asa l-a descoperit Plesu pe Dumnezeu… Alaturi de “liderii importanti ai lumii” care distrugeau si ucideau cu bombardamentele lor o capitala si o tara europeana, pentru prima oara de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial… Si cate coarne avea “dumnezeul” lui Plesu: doua sau trei, ca cel al lui Patapievici?
Un titlu tamp si insidios mi-a atras atentia in Evenimentul Zilei de azi: “Studiu fundaţia Soros: Românii atei provin din familii religioase“. Parea dat cu aceeasi satisfactie cu care slujbasii lui Dinu Patriciu, seful cel mare al dilematicului matron Andrei Plesu, cauta sa publice, conform ordinelor Ramonei Ursu, redactor şef adjunct la Adevarul de Seară, “materiale cu scandaluri in care au fost implicati preoti. Ideal este sa fie scandaluri sexuale, dar putem baga si altfel de lucruri: batai intre popi, injuraturi, talharii, etc…” Campania anticrestina din fosta presa romana devoaleaza fara putinta de tagada originile patronatului acesteia. In cazul Adevarului, cele rusesti, iar in ceea ce priveste EvZ, cele ale unei grupari “invizibile” – “gasti transpartinice” – care se foloseste de organele statului pentru a lovi chiar in inima lui.
Articolul EvZ face parte dintr-o serie, oferita pe tava de Fundatia Soros presei ex-romanesti, care are la baza un “studiu aprofundat” asupra religiozitatii romanilor, realizat de organul condamnatului penal international provenit din ghetourile Budapestei. Cu alte cuvinte, un sondaj menit de fapt aprecierii rezistentei romanesti “la zi”, respectiv identificarii “tarelor” romanilor si conceperii unor noi “masuri active” pentru eradicarea lor. Printre alte subiecte ale sondajului, tratate in mod similar, se numara: “Românii se roagă, dar nu în biserică”, “Românii devin mai toleranți religios”, “Implicarea Bisericii în politică”, “Românii susțin dreptul la avort”, “Predarea religiei în școlile publice”, “Românii aprobă construirea Catedralei Neamului, dar nu din buzunarul lor”, “Romanii sunt printre cei mai conservatori cetateni din Uniunea Europeana”, etc.
Cum minciuna are picioare scurte, titlul prostesc din EvZ, care pune accent pe ateism murdarind deliberat religiozitatea romanilor, nu reuseste decat sa arunce in ridicol conducerea ziarului, fiind rasturnat epocal chiar din primul rand al articolului: “Românii sunt preponderent ortodocşi (peste 85%) iar aproape jumătate dintre cei care s-au declarat atei, agnostici sau fără religie (1%) susţin că provin din familii religioase” (iar cel care a dat titlul provine, sigur, dintr-o maimuta). Ce aflam, iata, din aceasta fraza? Ca doar 1% din intreg poporul roman reprezinta persoanele care se declara atei sau fara religie (probabil galeata de activisti ai “societatii civile bolsevice”). Asadar – titlul corect! – 99% dintre romani sunt religiosi, ceea ce face poporul roman sa fie cel mai credincios popor din Europa si chiar din intreaga lume.
Evident, pentru sclavii lui Soros, asta este o problema! Insa, vrand-nevrand, in ciuda prezentarii manipulative a rezultatelor sondajului si a denigrarii continue a romanilor, adevarul se ridica, inevitabil, la suprafata studiului comandat de Soros.
Astfel, in ce priveste, de exemplu, falsa disputa lansata de presa sorosist-comunista in privinta predarii religiei in scoli, romanii cred, in procent de 86% (!) că trebuie să se predea religia la şcoală. Doar 8% au o opinia contrară. Cum era cu democratia – puterea poporului?… Tot asa, aflam ca “peste 80% dintre români consideră homosexualitatea şi prostituţia ca fiind comportamente ce nu pot avea nicio justificare”. Daca democratia ar exista cu adevarat in Romania acest rezultat ar fi normal sa se constituie in baza legala – si morala! – pentru interzicerea oricaror manifestari stradale exibitioniste ale gruparilor de activisti homosexuali si sa spulbere orice tentativa de legalizare a prostitutiei venita din partea politicienilor corupti de stramba-dreapta si a diapazoanelor lor dezacordate (aviz Sebastian Lazaroiu!).
Cu referire la paranteza din urma transpare din ce in ce mai clar faptul ca toata aceasta pleiada de formatiuni de “dreapta”, de tipul Fundatiei “crestin-democrate” a teologului-jacuzzi Theodor Anatol Baconschi sau a “noii republici” a micutului prepus al lui Vladimir Volodea Tismaneanu, sunt constituite ca niste adevarate formatiuni ale lui Potemkin, goale de orice continut autentic, tocmai pentru a acoperi spectrul conservator al romanilor, devoalat si disecat in amanuntime de astfel de sondaje. De altfel, cercetarea Soros, intitulata „Religie și comportament religios” se vrea a fi, conform autorilor, “prima analiză completă a fenomenului religios la nivelul populației României, care pune sub lupă valorile, comportamentele și raportarea la politici și viață politică la nivelul celor mai importante confesiuni întâlnite în România”. Adica, daca romanul e conservator, nu-i asa? – vorba lui Brucan -, apoi sa-i dam, tot noi, “neo-conservatorism” cat cuprinde…
Pe langa respingerea homosexualitatii, o alta mare tragedie a realizatorilor sondajului Soros – Raluca Popescu, Mirel Paladă și Claudiu Tufiș, sub coordonarea lui Ovidiu Voicu, manager de programe, în cadrul programului “Studii Electorale Românești” al Fundației Soros – este “conservatorismul extrem” al romanilor fata de “comportamente” (!) precum sinuciderea, avortul si divortul, printre altele.
“Chestionați cu privire la gradul de acceptare faţă de comportamente precum sinucidere, pedeapsa cu moartea, avort, minciună, prostituţie, homosexualitate, relaţii sexuale extraconjugale, relaţiile sexuale premaritale sau divorţul, românii afișează un conservatorism extrem“.
Interesant de observat lejeritatea cu care “comportamentul” legat de uciderea propriei persoane sau a copilului nenascut sunt puse pe acelasi plan cu alte “comportamente” devenite mai mult sau mai putin uzuale. “Dacă în cazul pedepsei cu moartea 7% dintre respondenţi o consideră justificată şi 16% au o atitudine neutră, în ceea ce priveşte sinuciderea lucrurile stau mult mai categoric: 92% dintre români consideră că decizia de a-ți lua viața nu poate avea nicio justificare, în timp ce doar 2% consideră că pot exista motive întemeiate în astfel de cazuri.”, se afirma in “studiul” bazat pe sondajul Soros. Ce ne facem insa cu acest 2% daca luam in seama avertismentul realizatorilor ca sondajul ar putea avea o eroare de +/- 2,9%. Daca este vorba de – 2,9% in acest caz?
Aplecarea realizatorilor sondajului spre “normalitatea” “comportamentului” sinucigas versus “extremismul” romanilor care resping aceasta cadere iremediabila in mainile ucigase ale diavolului poate avea o explicatie in jumatate din originea finantatorului “studiului”, respectiv partea ungureasca a lui George Soros, daca avem in vedere faptul ca Ungaria este ţara europeană cu cea mai ridicată rată a sinuciderilor, stare pusa pe seama genei prea tulburi a vecinilor nostri.
“Comparativ cu date similare obținute în alte țări europene, românii sunt printre cei mai conservatori cetățeni din Uniunea Europeană: Sinuciderea este respinsă în mai mare măsură doar în Cipru; Homosexualitatea este respinsă în mai mare măsură doar în Lituania; Divorțul este respins în mai mare măsură doar în Malta și Polonia.”, se mai arata, reprobator, in “Raportul Soros”.
Pentru a intelege cheia in care sunt tratate aceste “tare” ale romanilor e suficient sa constatam legatura pe care o fac, in concluzie, autorii “studiului”: “Printre cauzele posibile ale acestui conservatorism se află atât religiozitatea ferventă a românilor, cât și perioada îndelungată de dictatură comunistă.” Cu alte cuvinte, romanii sunt asa de “incuiati” din cauza indobitocirii lor prin religie si comunism. Transbordata la nivel politic, “judecata” arata ca suntem vinovati (ca existam, asta stim) si pentru nationalism si pentru national-comunism, ca sa sune pe placul lui Tismaneanu si ai lui. Evident, ca in orice “studiu stiintific” de teapa tuturor celor pomeniti mai sus, acestea sunt “cauze posibile“…
“Problema” maxima, dupa cum arata maruntii agenti ai “Retelei Deschise” – de mana cu care, ciudat, se tin astazi si foarte multi “apologeti ortodocsi” deveniti propagandisti de duzina ai campaniilor Soros -, este edificata in “concluzia finala” a “studiului” privind “conservatorismul extrem” al romanilor: “Cu cât o persoană merge mai des la biserică, cu atât respingerea comportamentelor analizate este mai mare”.
Nu putem decat sa ne bucuram ca, la praznicul Sfintei Maicute Parascheva, in pragul careia a fost aruncat pe piata acest “studiu” anticrestin si antiromanesc, ni se releva, din nou, salvarea romanilor ca neam, aratata de Dumnezeu chiar si prin gura pacatosilor care… Adevar graieste.
December 24th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
