“O să încep cu o amintire pe care sper să o stimulez şi pentru dumneavoastră. Când am preluat funcţia de preşedinte al României, Serviciul Român de Informaţii avea un director care umbla cu… sau folosea maşină de la Sorin Ovidiu Vîntu. SRI-ul era amestecat, frecvent, în diverse scandaluri politice, iar generalul cu trei stele Coldea era maior.” – Traian Băsescu la ultimul bilanţ al SRI
“Sincer, nu mai am incredere in nimeni in acest moment. Am vazut cum toti mai marii barbati politici s-au ascuns pe sub mese. Intrebarea nu e ce am spus, ci de ce am spus acum. Daca lor, acestor mari barbati ai Romaniei, le este frica, sunteti de acord ca poate sa imi fie si mie frica? (…) Societatea civila ar trebui sa se intrebe daca e normal ca o putere oculta sa influenteze activitatea institutiilor statului.” – Suspecta Elena Udrea la Parlament într-o Conferinţă de presă acuzatoare la adresa şefului SRI, Florian Coldea
De la noua ieşire a Elenei Udrea pe bulevardul din ce în ce mai îngust al presei, de data aceasta la Gandul Live, pe lângă cancanurile de rigoare cu care ne-a obişnuit, aflăm două ştiri mai importante, după părerea mea. Dintre care una, mai “tare”, îl bagă pe fostul preşedinte Traian Băsescu direct în penal, dacă se confirmă.
Primo: că Udrea i-ar fi spus lui Băsescu, pe vremea când acesta era încă preşedinte, despre presupusa şpagă de 500.000 euro percepută de şeful SRI Florian Coldea pentru tovarăşul său Sebastian Ghiţă. Ceea ce-l transformă, şi pe Băsescu, în tăinuitor. Dacă este reală informaţia. Sau în protectorul unei demente care i-a supt dintr-o suflare toată “gloria” celor două mandate de preşedinte al României. Întâmplător, e vorba şi de “cea mai onestă dintre candidaţi”. Citatul exact, pentru posteritate: “I-am spus lui Băsescu faptul că lui Dorin Cocoş i s-au cerut bani de către Coldea pentru televiziunea lui Ghiţă.” “Era” Băsescu, la psihiatru. Şi aceasta e doar începutul…
Şi a doua “bombiţă” e, că, spre deliciul NSA, SRI şi DNA, cei doi foşti (?) apropiaţi au vorbit “chiar zilele acestea”. Şi această ştire este, de fapt, foarte importantă. Ne relevă că fostul preşedinte nu şi-a înghiţit limba. Vorba ceea: fiecare pasăre pe limba ei piere. Chiar si preşedinţii-păsarică.
Totuşi, cred eu, o consolare tot va avea Băsescu: dacă rămâne fără Elena Udrea oricând va găsi un umăr primitor şi cald la Tismăneanu şi intelectualii săi. Cărtărescu îi va citi domol din Levantul, lungit pe blana din faţa şemineului de la Snagov, Patapievici îl va gâdila la tălpi, cum ştie el mai bine, sensibil, cu organul său musculos mobil, limba, desigur, Liiceanu îl va masa bărbăteşte cu vreo unsoare rămasă de la Ungureanu iar Pleşu, dacă e nevoie, îi va face din două ouă, o omletă, rece. Normal, de vină va fi tot SRI…
”Niciodată n-aş fi crezut că, în România, Serviciul Român de Informaţii va ajunge să beneficieze de încredere mai mare decât Primăria, mai mare decât Preşedinţia, mai mare decât Parlamentul. Iată că am ajuns aici pentru că au fost profesionişti.” – acelaşi T.B.
PS: Traian Băsescu a declarat că, spre deosebire de Emil Constantinescu, el nu a fost învins de sistem, ci l-a îngenuncheat. Problema e că din această poziţie, ca reprezentantă a sistemului mafiot din România, Elena Udrea a ales să-l muşte. Se recomandă repaus acasă. Dar nu pe sub mese.
Gazeta de Nord Vest, publicatie din Satu Mare infiintata in 3 ianuarie 1990, a fost rasa de pe internet in cursul zilei de ieri, 9 mai 2013, iar redactorii dati afara din sediul redactiei cu gorilele unei firme de “security”. Scandalul, chiar daca are pe fond, in aparenta, diverse cauze locale, are loc dupa aparitia in presa a unor acuzatii extrem de grave ale senatorului PSD de Satu Mare Valer Marian, colaborator al Gazetei, la adresa presedintelui Partidului, premierul Victor Ponta, si a socrului sau, Ilie Sarbu. Totodata, ultimul articol cu tenta de investigatii aparut in Gazeta, in data de 8 mai a.c., facea referiri la anumite intoxicari privind conducerea SRI, respectiv legate de prim-adjunctul Florian Coldea, servite, olograf, de un anume colonelul (r) Ioan Timis, implicat in actionariatului Gazetei.
Cărțile lui Larry Watts atestă, din surse neromânești, același adevăr, chiar dacă autori deloc dezinteresați se încăpățânează să susțină stereotipul mincinos al obedienței totale a României postbelice față de Moscova.
„Aviatori de altădată” a istoricului Daniel Focşa, apărută în noiembrie 2012, este o astfel de armă a duhului, în care România cea adevărată, ţara noastră cea pierdută este reînviată şi readusă în prezent, prin alcătuirea magică de cuvinte scrise cu talent, cu pasiune şi cu suflet
MOTTO: “Teritoriul însă ce l-a cerut bunei voințe a noastre nu i-l vom ceda niciodată, câtă vreme vom fi în viață. Noi însă, nici din dragoste, nici de frică, nu-i cedăm din pământ nici cât un deget”
Faptul că Dl. Marian Preda, actualul decan al Facultăţii, este un sociolog de o mediocritate și incompetență profesională probată prin scrierile și declarațiile sale publice jenante nu este doar problema sa personală.
Istoricul Larry Watts susţine în noua sa carte, ce va fi lansată pe 15 aprilie de Editura RAO, că acţiunile lui Ion Mihai Pacepa în America au avut rezultatele unei veritabile dezinformări sovietice.
Varsta Serviciului Roman de Informatii este cu un an mai putin decat dainuirea regimului lui Nicolae Ceausescu, scos din istorie in decembrie 1989. De 23 de ani, Romania traieste din demolarea unei dictaturi, cufundata in profanarea propriei identitati, fara a reusi sa prinda trenul noii istorii.
Imagini uluitoare de la manifestația pentru familie care a avut loc pe 24 martie, la Paris. PESTE 1 MILION de oameni, în stradă, în apărarea căsătoriei, contra proiectului de lege „Taubira”, care urmărește să instituie așa-zisa „căsătorie între persoane de același sex” și adopția de copii pentru cuplurile de homosexuali.
Un incendiu a cuprins lumea noastră. Cei ce-o incendiază aruncă vina asupra preoţilor, asupra protocroniştilor, asupra naţionaliştilor, asupra fundamentaliştilor. Va reuşi noul Nero să incendieze minţile spre a ne găsi mai apoi vinovaţi de incendiu tot pe noi!? Aceasta ar fi marea performanţă a vicleniei minciunii, ea este una şi aceeaşi cu forţa stihiei care a declanşat istoria persecuţiilor criminale împotriva creştinilor în Roma incendiată de acum 2000 de ani. Aceeaşi stihie a devastat lumea creştină a Răsăritului după instaurarea regimurilor bolşevice. Nero se întoarce şi după căderea Cortinei de fier. Va reuşi el să incendieze din nou Roma spirituală şi să dezlănţuie un ciclu nou de persecuţii spirituale într-o vreme de criză şi de suferinţe!? Este una dintre întrebările zilei.
Urmează volumul doi al trilogiei. Deja lumea îl aşteaptă ca pe un mare eveniment pentru că se vor prezenta documente noi, se vor face precizări noi, interpretă ri noi ale evenimentelor din ’89 şi ale celor care au premers momentului decembrie ’89. Când va ieşi această lucrare?
Urmare a unei lucraturi, Presedintele Romaniei a hotarat in aprilie anul trecut demartirizarea eroilor romani ai trupelor USLA ucisi si profanati bestial in fata sediului MApN in noapte de 23 spre 24 decembrie 1989, la comanda KGB si GRU. Este vorba de Grupul Trosca, decapitat, la propriu, de agentul GRU Nicolae Militaru. Am contestat decizia Presedintelui purtand chiar o corespondenta pe aceasta tema cu Administratia Prezidentiala. Parerea mea ramane aceeasi, dupa cum puteti auzi si vedea si in aceasta inregistrare video de la cea mai recenta lansare a cartii “Fereastra Serviciilor Secrete” – care trateaza si Cazul Trosca -, a generalului (r) SRI Aurel I Rogojan (detalii despre aceast eveniment, la care au participat numeroase cadre active si in rezerva, in cursul zilei de maine). La vremea respectiva, SRI a avut o reactie demna, afirmand, negru pe alb, in revista oficiala a Serviciului, “Intelligence”, ca “Eroii nu au nevoie de ‘diplome'”.
Ca reactie la decizia prezidentiala, pe 22 decembrie anul trecut, un grup de artisti ai informatiilor, si nu numai, i-a ridicat ad-hoc o statuie colonelului martir Gheorghe Trosca in memoria jertfei sale si a camarazilor sai, din urma cu 22 de ani (foto dreapta). Pe locul acestui monument-protest, ieri, 20 decembrie 2012, Serviciul Roman de Informatii a dezvelit un monument din marmura, pentru a omagia Eroii Antiteroristi. Felicitari (sfatul meu catre conducerea SRI este sa inchirieze panoul publicitar din spatele monumentului, pe care sa dispuna un mesaj pe masura solemnitatii locului si nu unul despre reduceri de preturi – foto mai jos, cum este cel de acum. Sau sa-l desfiinteze)! Iar in aceasta seara, intre orele 21 si 23, TVR va avea o Editie Speciala pe aceast tema si va difuza documentarul de exceptie al realizatorului Corneliu Mihalache, “Piepturi goale şi buzunare pline” (de fapt, tot goale!).
PS: Raspunsul la intrebarea din finalul interventie mele (video) este: se pare ca da!
Mai este de adaugat ca, prin coroana depusa ieri la Monumentul Eroilor Antiteroristi (foto mai jos), SRI a informat practic, pentru prima oara public, cine au fost teroristii din Decembrie 1989. Grupul Trosca a fost Anti-KGB si Anti-GRU. Coroana SRI de la monumentul grupului de luptatori masacrat bestial in Decembrie 1989 le este dedicata lor, Eroilor Antiteroristi. Rezulta asadar destul de clar ca teroristii din decembrie 1989 au fost rusii din KGB si GRU.
Ediţie specială PRIM PLAN – Conducerea SRI vine la TVR1
Vineri, după Telejurnalul de la ora 20.00, urmăriţi la TVR1 o Ediţie Specială în care invitaţi sunt şefii Serviciului Român de Informaţii. Dupa aceasta Editie Speciala de la ora 21.00, de la 22.00 veti putea urmari documentarul exceptional al lui Corneliu Mihalache “Piepturi goale şi buzunare pline”. “Să vedem împreună, în lumina vorbelor de mai-nainte, care sunt consecinţele morale şi materiale ale Legii Recunoştinţei nr. 341 din 2004, recunoştinţă faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989”, ne invita Corneliu Mihalache
Azi, 21 decembrie, de la ora 21.00, Claudiu Lucaci şi Mihai Rădulescu sunt faţă în faţă cu directorul şi prim-adjunctul Serviciului Român de Informaţii – George Maior şi Florian Coldea, într-o Ediţie Specială, la TVR1.
Informaţii din spatele celor mai închise uşi din România, imagini în premieră filmate chiar de SRI la antrenamentele brigăzilor anti-tero şi dezvăluiri despre unul dintre cele mai tulburătoare momente ale Revoluţiei române – episodul USLA şi colonelul Trosca.
Vedeti filmul prezentat de SRI la TVR chiar de la sursa.
Un alt subiect abordat în cadrul discuţiei este cel al ameninţărilor teroriste.
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII
OMAGIEREA EROILOR
Titlu: “Ziua luptătorilor antiterorişti” Postul de televiziune: “TVR 1” din 20.12.2012, ora: 14:18 – Crainic: Teodora Popa
“In România, 7 luptători antiterorişti au murit în decembrie 1989, în faţa Ministerului Apărării. Ei au fost chemaţi să apere sediul instituţiei de terorişti. S-a dovedit a fi însă o diversiune, au fost prinşi într-o ambuscadă, s-a deschis foc asupra lor, iar trupurile le-au fost profanate pentru a legitima mitul teroriştilor. Astăzi, Serviciul Român de Informaţii le-a ridicat luptătorilor USLA un monument exact pe locul în care au căzut la datorie.
Reporter: In acest loc, au căzut la datorie 7 luptători antiterorişti, în 24 decembrie 1989, stă scris pe monumentul ridicat în faţa fostului sediu al Ministerului Apărării.
George Cristian Maior, directorul SRI:O reparaţie istorică şi morală şi, în acelaşi timp, o cinstire pentru toţi aceia care şi-au pierdut viaţa în misiune, din Brigada Antiteroristă.
Reporter: Din ordinul generalului Nicolae Militaru, USLA-şii au fost chemaţi să apere de terorişti sediul MApN, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Ministerul era oricum apărat de tancuri. Imediat ce trupele USLA au ajuns la faţa locului, s-a deschis foc asupra lor. 7 luptători au fost ucişi. Cadavrele au stat expuse zile întregi, iar pe maşinile lor de intervenţie s-a scris ‘terorişti’. Colonelul Gheorghe Trosca a fost decapitat. Trupurile luptătorilor au fost profanate. Inainte să fie şeful de Stat Major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, Trosca a lucrat la Contrainformaţii. Avea rolul de a depista înalţi reprezentanţi ai regimului comunist racolaţi de sovietici. Nicolae Militaru era vizat pentru legături cu Serviciul Secret al Armatei sovietice.
In 2011, preşedintele Traian Băsescu a retras titlurile de eroi martiri pentru Gheorghe Trosca şi Eugen Trandafir Cotuna, în urma unei decizii primite de la CNSAS.
G.C. Maior:Pentru noi, ei sunt eroii noştri şi acest lucru nu trebuie să fie consemnat în vreo sentinţă, în vreo decizie formală.
Reporter: Rude, foşti camarazi şi actuali luptători ai Brigăzii Antiteroriste a SRI au fost prezenţi la dezvelirea monumentului dedicat USLA-şilor care şi-au pierdut viaţa în zilele tulburi ale Revoluţiei.
“Colecţii anuale/ Evenimente militare – ZIUA LUPTATORULUI ANTITERORIST”
“Anii ’70 au adunat o tragică moştenire pentru ceea ce avea să devină terorismul în lume, peste decenii In numele ‘cauzei de apărat’, justiţiari cu sau fără de ţară revendicau deturnări de aeronave, luări de ostatici, atacuri cu bombe, masacrul de la Jocurile Olimpice de la München (1972) sau asasinarea prim-ministrului Italiei, Aldo Moro (1978), sunt doar două dintre evenimentele tragice de care şi-au legat identitatea membri ai unor organizaţii teroriste precum SEPTEMBRIE NEGRU sau BRIGAZILE ROSII. Ca reacţie firească de autoprotecţie, începând cu anul 1974, în România s-a constituit o structură de mici dimensiuni căreia i-au fost încredinţate responsabilităţi antiteroriste. Aceasta a evoluat conceptual, funcţional şi organizatoric, astfel că la 15 decembrie 1977 a luat fiinţă Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA).
“Patria a priori”
In decursul activităţii sale, USLA s-a confruntat cu numeroase încercări de pătrundere în spaţiul naţional ale unor membri sau simpatizanţi ai diferitelor mişcări teroriste. In decembrie 1984, în faţa Hotelului Bucureşti din Capitală, organizaţia disidentă palestiniană Al Fatah-Consiliul Revoluţionar (Abu Nidal) a comis un atentat terorist soldat cu moartea unui diplomat iordanian. Tot în Capitală, în primăvara anului 1985, în complexul studenţesc Grozăveşti, terorişti arabi au plasat mecanisme explozive sub autoturismele unor lideri ai organizaţiei studenţilor sirieni din România. Doi specialişti pirotehnişti ai USLA şi-au pierdut viaţa în încercarea de dezamorsare a dispozitivelor capcană. Instituţia ‘luptătorului antiterorist’ a înregistrat cea mai grea jertfă în 24 decembrie 1989: în tumultul evenimentelor Revoluţiei, în Bucureşti, şi-au pierdut viaţa nouă luptători antiterorişti. 1990 este ‘anul de naştere’ al Brigăzii Antiteroriste. Noul început de drum a stat sub semnul altor provocări ale ameninţării teroriste: în august 1991, la Bucureşti, un comando indian al organizaţiei teroriste Baabar Khalsa a încercat asasinarea ambasadorului conaţional acreditat în ţara noastră. Datorită intervenţiei luptătorilor antiterorişti, atentatul s-a soldat cu un eşec. Mai târziu, în anul 1995, Brigada Antiteroristă a identificat lideri ai organizaţiei teroriste ‘Armata Roşie Japoneză’, reuşind să prevină derularea de către aceştia a unor activităţi pe teritoriul României. După 11 septembrie 2001, în temeiul atributelor de autoritate naţională în domeniul antiterorism acordate Serviciului Român de Informaţii, Brigada Antiteroristă a cunoscut mutaţii conceptual-funcţionale succesive. Aceste transformări au valorificat deopotrivă experienţa acumulată şi orizonturile prefigurate de Strategia naţională de prevenire şi combaterea terorismului (România fiind printre primele ţări din sud-estul Europei care – după atentatele de la 11 septembrie – au avut iniţiativa elaborării unui document doctrinar destinat autoprotecţiei faţă de fenomenul terorist).
Datorită experienţei câştigate şi a recunoaşterii rezultatelor muncii depuse de-a lungul existenţei sale, drapelul de luptă al Brigăzii Antiteroriste a fost decorat, în anul 2002, cu Ordinul naţional “PENTRU MERIT” în grad de Cavaler. Centrat pe puterea primordială a informaţiei, antiterorismul românesc pune în valoare conceptul de prevenire prin cooperare, în cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), al cărui coordonator tehnic este Serviciul Român de Informaţii. In scopul îndeplinirii unitare şi coerente a misiunilor, la nivelul Serviciului Român de Informaţii funcţionează, începând cu anul 2005, Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă. Mecanismul intern de cooperare are menirea de a contribui esenţial la stabilirea de strategii de etapă, a căror eficienţă este comensurată inclusiv pe dimensiunea activităţii de cooperare internaţională. Ca membru cu drepturi depline al NATO şi UE, România este angajată ferm şi fără echivoc în efortul internaţional de luptă împotriva terorismului. Brigada Antiteroristă comemorează, an de an, la 24 decembrie, ZIUA LUPTATORULUI ANTITERORIST, înclinând in memoriam drapelul de luptă al unităţii, ca semn de profund respect faţă de înaintaşi. In conştiinţa luptătorului antiterorist, jertfa deschizătorilor de drumuri reprezintă lecţia datoriei împlinite la cote de performanţă specifice unui corp de elită. Anul acesta, ROMFILATELIA introduce în circulaţie o emisiune de mărci poştale dedicată acestui eveniment. Aducem mulţumirile noastre Serviciului Român de Informaţii pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.”
“Comunicat de presă – ‘Romfilatelia'” Agenţia de ştiri: “Agerpres” din 20.12.2012 – Redacţia
“Ziua Luptătorului Antiterorist – ‘Romfilatelia’, societatea care înscrie periodic în programul său noi tematici reprezentative pentru România, demonstrând astfel că filatelia cultivă valorile naţionale şi este martorul şi mesagerul marilor evenimente, celebrează Ziua Luptătorului Antiterorist şi introduce în circulaţie o emisiune de mărci poştale dedicată acestui eveniment. Pe fondul acţiunilor teroriste din anii ’70 şi ca o reacţie firească de autoprotecţie, de-a lungul timpului, în România, au fost constituite diverse instituţii cu responsabilităţi antiteroriste, de la o primă structură înfiinţată în 1974 până la Uniunea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA)-1977 şi Brigada Antiteroristă în 1990. Datorită experienţei câştigate şi a recunoaşterii rezultatelor muncii depuse de-a lungul existenţei sale, drapelul de luptă al Brigăzii Antiteroriste a fost decorat, în anul 2002, cu Ordinul naţional ‘PENTRU MERIT’ în grad de Cavaler. Brigada Antiteroristă comemorează, an de an, la 24 decembrie, Ziua Luptătorului Antiterorist, înclinând in memoriam drapelul de luptă al unităţii, ca semn de profund respect faţă de înaintaşi. Sărbătorind acest eveniment, ‘Romfilatelia’ introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale intitulată Evenimente Militare – Ziua Luptătorului Antiterorist, alcătuită din două mărci poştale cu valorile nominale de 1 leu şi 8,10 lei, un plic prima zi, un carton filatelic şi un întreg poştal. Incepând cu ziua de vineri, 21 decembrie 2012, emisiunea de mărci poştale Evenimente Militare – Ziua Luptătorului Antiterorist va putea fi achiziţionată de la toate magazinele ‘Romfilatelia’ din Bucureşti şi din ţară.”
În contextul actual – dinamic, volatil, neconvenţional, asimetric, globalizat – ar fi poate cazul să medităm mai profund la afirmaţia lui Peter F. Drucker: „cea mai bună modalitate de a prezice viitorul este să îl creezi” şi, de ce nu, să încercăm să o transformăm în realitate.
“Serbia de azi nu intelege ca minoritatile nu mai pot fi neglijate si tratate superficial cum se intampla in epoca dictatoriala, totalitara, si inainte de Milosevici”, ne-a spus Eugen Tomac. Oficialul de la Bucuresti a afirmat ca Romania, desi isi doreste statul vecin in UE, iar relatia e “exceptionala”, are o mare problema cu faptul ca Serbia imparte comunitatea romaneasca in doua – romani si vlahi – pe ultima considerand-o o etnie inventata.
Şi în România, Fundaţia Soros a finanţat proiecte similare, la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi. Fie programe de incluziune socială a romilor cu o puternică componentă de media, fie ca cel intitulat “Interesul public pe agenda media,” implementat recent cu sprijinul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI).
Mircea Toma a spus verde crud că “încurajează maghiarii la lupta pentru o nouă formă de autonomie, la lupta pentru realizarea unui Ardeal autonom, liber de corupție!“ Să fie Budapesta soarele lui înţelept?
Un document ce poartă semnătura rectorului Prof. Univ. Dr. Constantin Cepotoiu și a rectorului ales Prof. Univ. Dr. Leonard Azamfirei, datat 27 februarie 2012, arată ingerința incalificabilă a UDMR și a Budapestei în autonomia universitară a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.
Ieri, adjunctul SRI, Florin Coldea, l-a schimbat din functie pe generalul Ioan Stefanut, seful Directiei Generale de Prevenire si Combatere a Terorismului din SRI, sustine, pe blogul sau, Sorin Rosca Stanescu. O “decizie cu totul surprinzatoare”, arata jurnalistul. “Omul care l-a creat pe Coldea. Care l-a facut ceea ce este astazi. Se pare ca Florin Coldea isi pregateste capitularea. Si, in acest scop, l-a numit interimar, pana la finalul mandatului lui Basescu din 6 decembrie, pe omul sau de casa, Sorin Dunea. De trei-patru ori pe an, generalul Stefanut este decorat de structurile de informatii americane pentru merite in lupta impotriva terorismului. Si iata ca a primit de la fostul sau discipol si actualul sau sef o frumoasa rasplata, la sfarsit de an”, spune Rosca Stanescu, citat de Ziua, sub titlul “Seism in SRI”.
Despre trecerea in rezerva a lui Stefanut (foto) se zvonea inca din 2007 ca ar fi urmat sa intre in lotul Zamfir – Bidireci, mai ales dupa ce jurnalistul Ovidiu Ohanesian a sustinut ca acesta ar fi fost implicat in cazul “Rapirea din Irak”. Mie mi se pare mai interesant zvonul ca tatal sau a fost soferul lui Brucan, pe vremea cand agentul rus era ambasador “roman” la Washington.
O sa va redau mai jos, pentru documentare, un articol din 2007 despre Stefanut si aceasta poveste, din ziarul Atac de atunci, si un articol din primavara anului acesta, despre masonii din SRI, scris de frumoasa Floriana Jucan:
Ovidiu Eduard Ohanesian: “Unul dintre initiatorii rapirii a fost gen. Ion Stefanut de la Antitero!”
Jurnalistul Ovidiu Ohanesian l-a acuzat ieri pe generalul Ion Ştefănuţ, şeful Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului (IPCT) din cadrul SRI, că a fost implicat în răpirea jurnaliştilor români în Irak. Potrivit lui Ohanesian, datele cu privire la implicarea lui Ştefănuţ în răpire i-au fost furnizate de un „oficial român“.
Jurnalistul a susţinut că fostul şef al Protecţiei Interne din SRI, generalul Ion Maranda, care „ştia tot, fără el nu mişca nimic“, a fost „măturat“ din servicii tocmai pentru că a aflat că Ştefănuţ nu ar fi fost străin de răpire şi a întocmit un raport în acest sens. Jurnalistul a refuzat însă să spună care a fost, concret, contribuţia lui Ştefănuţ la răpirea sa şi a colegilor lui, motivând faptul că a cerut Comisiei parlamentare de control a SRI să facă lumină în acest caz.
Genralul Ştefănuţ, actual şef al IPCT din SRI a scăpat basma curată din scandalul privind fuga lui Omar Hayssam din ţară, după ce Comisia SRI a decis că serviciul nu se face vinovat de fuga sirianului. Asta în ciuda faptului că una dintre unităţile conduse de gen. Ştefănuţ avea obligaţia, conform legii, să îl monitorizeze non-stop pe sirianul considerat un pericol pentru siguranţa naţională.
Ohanesian a solicitat în urmă cu o săptămână, atunci când a fost audiat la comisiei parlamentare de control a SRI, să fie audiaţi de urgenţă şi generalii Sorin Brăteanu, Ion Ştefănuţ, Adrian Isac şi Octavian Hârşeu. Mai mult, Ohanesian spune că a cerut şi desecretizarea raportului generalului Ion Maranda, care vorbea despre implicarea lui Ştefănuţ în răpirea jurnaliştilor români. „Cei din comisie m-au audiat, m-au înregistrat, şi gata. Nu au stabilit nimic. Oricum, comisiile sunt legate de mâini şi de picioare, nu prea au ce să facă. Asta e. Să vedem“, a spus jurnalistul, aduăgând că membrii comisiei nu l-au anunţat dacă îi vor audia sau nu pe ofiţerii respectivi. Jurnalistul a mai cerut şi în instanţă audierea generalilor respectivi, dar judecătoarea Sofica Dumitraşcu a refuzat, cu o excepţie. Generalul SIE Octavian Hârşeu, care însă a dispărut brusc. Deşi a fost citat de mai multe ori, acesta nu s-a prezentat la audieri.
Pentru a vă face o imagine completă a numelor implicate în acest caz, este necesar să devoalăm legăturile dintre cei nominalizaţi şi modul în care aceştia au crescut în grade. Astfel, despre şeful Secretariatului General al SRI, generalul Sorin Brăteanu, se spune că a fost „primul tătic“ al actualului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, pe care l-a şi năşit. Brăteanu l-a „crescut“ pe Coldea, după care l-a pasat în curtea generalului Ştefănuţ, la IPCT. În timpul scandalului privind răpirea jurnaliştilor, Coldea a fost introdus de cei doi generali SRI menţionaţi în vizorul lui Traian Băsescu, ulterior acesta fiind imediat promovat ca prim-adjunct al SRI (culmea!), exact în ziua în care preşedintele Băsescu semna decretul de trecere în rezervă a generalului Maranda. Despre Coldea mai trebuie spus că nu a dat examenul de licenţă în acelaşi an în care a absolvit studiile universitare, motivele invocate fiind „de ordin medical“ – după cum susţin oficialii SRI.
Generalul Ştefănuţ este o figură destul de controversată în serviciile de informaţii. El şi-a început activitatea la Securitate, fiind propulsat datorită faptului că tatăl său a fost şoferul politrucului Silviu Brucan, în perioada în care acesta a fost ambasador al României în SUA. Înainte de moartea lui Brucan, reporterii ATAC au încercat să îi ia un punct de vedere cu privire la ascensiunea generalului Ştefănuţ în SRI, dar acesta a refuzat să comenteze.
Generalul Octavian Hârşeu, fost număr doi în Ambasada României la Bagdad, a fost unul dintre cei mandataţi de statul român să negocieze cu ră- pitorii jurnaliştilor. Despre el mass-media a spus că ar fi ofiţer SIE, iar acesta n-a negat o asemenea ipoteză. Un alt personaj cheie în răpire este fostul ambasador al României în Irak, Ştefan Stuparu. Despre el jurnalistul Ohanesian a menţionat că a fost decorat de două ori de Băsescu ca să tacă: „El e ofiţer sub acoperire SIE şi a primit ordin să îl predea pe Munaf americanilor, a trecut peste primul-ministru şi peste ministrul de externe şi a executat ordinul. A primit ordinul de mult mai de sus. Gândiţi-vă că Băsescu l-a decorat a doua oară, cu două trei zile înainte de a fi suspendat, numai ca să tacă“. Jurnalistul a atras atenţia asupra asemănării dintre acest caz şi cel al ambasadorului României la Roma, Valentin Colţeanu, care a semnat, împreună cu alţi cinci oficiali străini, o scrisoare către Romano Prodi, urmare a căreia a fost rechemat la post: „După ce a izbucnit scandalul cu Colţeanu, MAE a răspuns răguşit, după câteva zile, că ambasadorul a avut aprobare verbală de la MAE. A primit telefon mai de sus şi el, ca şi Stuparu, adică de la Băsescu“. 05 Iunie 2007
Masoni la Ateneu
Sambata trecuta am fost la un concert privat gazduit de Ateneul Roman.
Instrumentistii Filarmonicii „George Enescu”, condusi de maestrul Cristian Mandeal, au fost mai insufletiti ca de obicei, interpretand celebrele „Mica serenada” a lui Mozart, „Dunarea albastra” a lui Strauss, „Dansul focului” al lui Manuel De Falla, „Dansul sabiilor” al lui Khachaturian si alte minuni ale muzicii clasice, cu o forta si o expresivitate unice.
Eu ascult deseori muzica clasica in masina si am o prietena draga, cu un exceptional simt al umorului, care, de fiecare data cand se urca in dreapta, imi zice: „Auzi, tu nu te-ai saturat de manelele astea??? Tot cu Guta si Adi Minune esti?” Zambim, desigur! Pretextul concertului a fost ca si pentru masoni a venit primavara… muzicala, ei fiind si organizatorii, si „beneficiarii” acestui eveniment.
Programul a fost superb, gandit nu doar pour le conaisseurs, ci si pentru profani.
Minunate si balerinele de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, care in pauza au incantat asistenta cu un balet impecabil.
Momentele de maxima virtuozitate instrumentala si emotie interioara, vitalizanta chiar si pentru suflete amortite, au fost shubertianul „Ave Maria”, „Adagio”-ul lui Albinoni (mai ales ca nu era cantat in memoria vreunui decedat), ci doar ca sa incante publicul prezent, si o varianta proprie, cantata in premiera, a Ochichornia.
Si, ca sa vedeti cum se nasc legendele si miturile populare… trebuie sa va povestesc ca ceea ce parea o certitudine pentru sutele de oameni prezenti in sala (si pentru cei care priviti fotografiile alaturate), si anume apartenenta mea la serviciile secrete, a fost, in fapt, o pura fatalitate. Am fost invitata la concert de organizatorul Elena Vernescu, doamna cu multa dragoste pentru cultura. Desi aveam rezervat un loc intr-o loja situata in plan secundar, in care m-am si asezat insotita de o prietena si de alti doi distinsi intelectuali, inainte de inceperea concertului, diplomatul Mircea Gheordunescu, fost director adjunct al Serviciului Roman de Informatii, pe care l-am vazut de trei ori in viata mea, m-a invitat in loja sa, aflata mai in fata, cu gentiletea unui barbat care, vazandu-ma micuta de statura, s-a gandit, probabil, sa-mi inlesneasca o vizibilitate mai buna a scenei. Si n-am refuzat invitatia. Desigur, cei din sala, care ne-au recunoscut, si-au spus fara dubii: „Iata dovada!” sau „Iata inca o dovada!” ca doamna Jucan este spioana, si de mult, nu de acum, din moment ce Gheordunescu, om vechi in servicii, o insoteste la concert! M-am amuzat mult, ma amuz si acum cand scriu, si-mi consolidez principiul potrivit caruia m-am obisnuit sa judec lucrurile in viata: nimic nu e cum pare. Iar daca va mai spun ca la dreapta statea si Florian Coldea cu sotia, legenda este deja imposibil de contrazis.
Apropo de Coldea, trebuie sa va spun ca n-am vazut in viata mea un chip mai impenetrabil, pe care nici macar muzica nu l-a miscat, ca al lui. Nu am reusit sa inteleg, nici macar sa deduc, daca i-a placut concertul, daca s-a plictisit sau daca, dimpotriva, l-ar fi vrut prelungit. Un ofiter de informatii perfect (sau poate tocmai de aceea imperfect!), care nu transmite nimic. Mircea Gheordunescu mi l-a laudat indelung, impartasindu-mi superlativele cu care toate serviciile omoloage SRI-ului le-au avut la adresa lui Florian Coldea de-a lungul timpului. Se pare ca, intr-adevar, in timp ce George Maior este cartea de vizita a institutiei, diplomatul cu discurs si portavocea in lume, Coldea conduce, in fapt, Informatiile, este omul care coordoneaza activitatea propriu-zisa. Din pacate pentru el, vorba unui prieten, este maximul ce va putea obtine in acest domeniu, intrucat directorul plin va fi intotdeauna o functie politica, iar Coldea, care s-a remarcat printr-o loialitate, de altfel laudabila, fata de presedintele Traian Basescu, nu va avea suportul unui viitor presedinte, daca il va chema altfel decat pe actualul. Ceea ce apreciez eu la Florian Coldea este nu numai relatia buna cu seful statului, cat mai ales aceea cu procurorul general, Laura Codruta Kovesi. Prietenii stiu de ce.
Am mai remarcat si faptul ca masonii sunt oameni eleganti, cu prestanta si cu aerul misterios ce-i caracterizeaza pe toti, transmitand vizibil superioritatea celui care apartine unei caste, unei organizatii superioare.
Numele a cel putin trei masoni celebri, Negruzzi, Alecsandri si Kogalniceanu, ne dominau de sus, pe de cupola Ateneului.
Am vazut oameni al caror liant raman principiile iubirii fraterne, al intr-ajutorarii (din pacate reciproce, caci rar am vazut masoni generosi cu cei din afara societitii!) si al adevarului, dar acel adevar doar de ei cunoscut si doar intre ei marturisit. Oricat ocultism ar acoperi masoneria, eu cred ca ramane o societate, si nu o secta, discreta, iar nu secreta.
Asta nu i-a educat insa, pe multi, in sensul de-a face diferenta dintre aplauzele normale pentru sfarsitul partiturii si cele nepotrivite de la sfarsitul partilor, care nu inseamna, de fapt, finalul. Avand in vedere insa ca masonii se ocupa cu organizarea politica si geostrategica a lumii, le scuzam nivelul muzical. O seara superba, in care m-am indragostit nu numai de muzica, ci si de unii oameni.