“Nu ne duce pe noi în ispita” – este titlul cartii jurnalistului maghiar Andrassew Iván in care “eroul” extremismului unguresc din Carpati, “idolul” de mucava al reformatilor din Transilvania, este facut tandari, folosindu-se si informatiile publicate in exclusivitate de portalul Ziaristi Online despre amantlacurile lui Tokes din Parlamentul European. Cartea a aparut la Editura Noran Libro din Budapesta si costa 2990 de forinti. “Diavolul optează pentru un număr de puncte de referinţă: putere, vanitate, bani, femei. Pe toate le-a avut Laszlo Tokes”, scrie Andrassew Iván in prefata cartii sale. Coperta este sugestiva: un Tokes cu carlige de fier in loc de maini. Cine il tine atarnat pe Tokes cu ele ca sa nu cada? O recenzie a volumului de dezvaluiri despre “agentul 069” este facuta in Ziarul de Duminica de la Budapesta sub titlul “Caderea idolului”. Voi reveni cu alte amanunte picante despre continutul perdafului primit de Laszlo Tokes, “pastorul” bolnav de ura impotriva romanilor.
Cercetator asociat la Institutul National pentru Studiul Totalitarismului
În numărul precedent al „Arhivelor Totalitarismului” s-a documentat veridicitatea şi autenticitatea, precum şi existenţa de facto în arhivele C.N.S.A.S. a unei declaraţii (delaţiuni) din 21 martie 1950, cu semnătura olografă a autorului, document ce fusese studiat legal, în baza acreditării, în arhivele de la Popeşti-Leordeni (în toamna anului 2007), copiat legal, cu ştampila oficială a C.N.S.A.S. şi publicat în Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia, Vol. V, I.N.S.T., 2007, autori Radu Ciuceanu şi Puica Buhoci.
Atenta şi minuţioasa studiere a surselor a fundamentat condiţia esenţială pentru a demonstra pe de o parte realitatea conţinutului, a materialului factic, a fiecărui detaliu şi adnotări efectuate de ofiţerii de Securitate sau „notele Biroului”, coroborate cu alte tipuri de izvoare de documentare (memorii, studii istorice, istorie orală), iar pe de altă parte am arătat şi analizat dispariţia mai mult decât misterioasă din fondul arhivistic al C.N.S.A.S. a documentului aflat în discuţie, după ce a fost cercetat, copiat şi publicat, conform normelor legale[1]!!
Reiterăm că scopul publicării acelui document (dispărut din arhivă după publicare), alături de alte sute, a fost eminamente ştiinţific, urmând ca pe baza analizei lor să publicăm un studiu al desfăşurării activităţii unui important grup de rezistenţă anticomunist din Oltenia montană, ce a acţionat într-o componentă socială eterogenă, militară, cu un aport important al Mişcării Legionare, în vara anului 1949[2]. Grupul Arnota a reprezentat în istoria rezistenţei anticomuniste de pe teritoriul României, prin activitatea sa conspirativă, prin confruntarea armată de la Hoaga Molidului, din primăvara anului 1949, prin tragicul ei sfârşit (executaţi în munţi, urmăriţi, anchetaţi, arestaţi, ucişi în trenurile morţii) şi prin martiriile lor: Ghiţă Pele, Opriţescu Ion, Ion Costin, Banu Petre, Nicolae Ştefan, Ionescu Gheorghe zis Frunză, Huţanu Gheorghe, Băncescu, Starovici zis Mircea, Anghel Nicolae zis Angheluş, Mohorea Adrian, Sergiu Popescu, I. Cetăţeanu, Mircea Măzăreanu, Ion Martin, maiorul Creţu Avram, locotenentul Simescu Avram, Nelu Jijie, Mihai Morunescu, Mişu Ocneriu, Văduva Constantin, Marinovici Ioan, Teodorescu Ioan, Gheorghe Pavel Ioan, Tărăşescu Nicolae, maicile şi călugării de la mânăstirea Bistriţa şi Arnota etc., aşa după cum recunoştea chiar Securitatea acele „forţe numeroase de adevăraţi patrioţi” care s-au retras în munţi nu de spaima ocupantului, ci pentru a se opune cu arma în mână noului sistem, „prin acte de sabotaj, oprind căile de comunicare, fabrici, căi ferate”[3] etc.
Memoria orală reţine imaginea corpurilor celor asasinaţi la Hoaga Molidului în dimineaţa zilei de Paşte, 26 aprilie 1949, în confruntarea cu batalionul 4 de Securitate Drăgăşani, ce au fost purtate de oamenii Securităţii în afara taberei şi „atârnate de parângă, sub privirile îngrozite ale copiilor de la şcoala normală Bistriţa”[4]. Sensibilitatea şi natura emoţională a unei astfel de teme care se adaugă rigurozităţii cercetării sunt componente necesare şi aproape de nelipsit din recuzita istoricului[5].
Revenind la fondul problemei aflată în studiu, şi anume dispariţia din arhivă a declaraţiei (delaţiune) după publicare, cât şi acuzaţiile nefondate şi necritice din presă, şi mai nou prin atacarea în instanţă, în civil şi în penal, a Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului şi a directorului său, pentru faptul de a fi publicat un document care nu ar fi existat nici fizic, nici altfel, am continuat să întreprindem un amplu program de investigaţie şi cercetare. Am demonstrat deja faptul material de existenţă a documentului, prin descoperirea[6] altora care fac referire la cel în cauză cu date punctuale[7].
Integral, inclusiv Documente din Dosarele CNSAS, laZiaristi Online
Primul congres al Erdélyi Magyar Néppárt – formatiunea extremistilor maghiari ai lui Laszlo Tokes intregistrata ilegal sub numele de Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT).
Miercurea Ciuc, sambata, 25 februarie. Intra in sala autonomistul Laszlo Tokes insotit de ambasadorul inca neexpulzat al Ungariei, Oskar Fuzes, care se aseaza apoi in primul rand, alaturi de extremistul Toro Tibor si agentul maghiar sub acoperire diplomatica Nemeth Zsolt. Apare si budapesteanul Szavay Istvan, deputat al partidului de extremă dreapta Jobbik. O unguroaica zgribulita intoneaza imnul secuilor ratacitori.
Ora 11. Tokes deschide lucrarile cu cateva declaratii incendiare, specifice militantului separatist inca liber – autonomie, coruptia Bucurestiului si a UDMR, independenta “transilvanenilor”, “interdictia de intrare in Ardeal” a unor si altora, bla, bla, bla.
Ora 12.15. Mesajul premierului Ungariei, Viktor Orban: “Vă salut, din inimă, de la Budapesta. Astăzi s-au adunat oamenii cu care ne cunoaştem demult şi cu care avem vise mari neîmplinite, cum ar fi autonomia, cum ar fi această cetăţenie dublă valabilă în tot Bazinul Carpatic şi în toată lumea sau Planul Miko. (…) Vă rog să-mi permiteţi ca în numele Guvernului Ungariei să vă salut, să vă doresc să faceţi faţă în această viaţă politică. (…) Vă doresc să rămânem camarazi buni şi să vă îndepliniţi obiectivele”. Bla, bla. bla. Vorbesc alti neppartieni despre visurile orbaniene. Se voteaza. Tineri in tinuta secuiasca strang voturile. Iese presedinte extremistul Toro Tibor, care milita in trecut si pentru independenta “kosovarilor” amenintand romanii cu “un Kosovo in Ardeal”. Pauza de masa si schimburi de plicuri.
Ora 17.19. La tribuna Congresului pentru Autonomia Transilvaniei urca singurul ungur sub acoperire de roman din sala, nimeni altul decat Mircea Toma, activistul Soros pentru casatoriile intre homosexuali, asfaltarea plajei de la Vama Veche si “salvarea” Rosiei Montana, descris astfel de neppardisti:
“Mircea Toma, az Active Watch médiafigyelő ügynökség elnöke kijelentette: a közeljövőben olyan többpárti egyezmény aláírását kezdeményezik, ami elítéli a választási csalásokat illetve az etnikai alapon feszültséget keltő politikai diskurzust. A közismert újságíró szerint „rendkívűl nehéz” választási év elébe nézünk, és a romániaiak tömegei drámai módon ábrándultak ki a politikából. Éppen ezért, az országnak új politikai szereplőkre, hiteles személyekre van szüksége.” Civil, civil dar sustine cu febrilitate politicianista ca “asteapta cu nerabdare un nou an electoral” pentru ca “este nevoie de noi actori politici” si de “o persoana credibila” in fruntea tarii. Chestii care tin, nu-i asa?, de “societatea civila”…
Discursul lui Mircea Toma se incheie in “aplauzele frenetice” ale audientei – zárta beszédét sűrű taps közepette -, pe linia directiilor trasate de Laszlo Tokes: “Vă încurajez la luptă pentru o nouă formă de autonomie, la lupta pentru realizarea unui Ardeal autonom, liber de corupție!“
Imediat dupa activistul Rosia Montana vorbeste preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, care cere crearea unei “ţări-mamă” a maghiarilor în interiorul graniţelor României, dupa proiectul Budapestei, enuntat prima oara de Nemeth Zsolt si preluat apoi de UDMR pentru a fi transferat acum PPMT-ului. Itsak: “Când am auzit că PPMT îşi ţine primul congres la Miercurea Ciuc, mi-am spus că secuimea s-a reinventat. Ţinutul Secuiesc, după schimbările din ultimii 22 de ani, s-a reinventat şi el îşi va primi locul pe care îl merită. Dacă sarcina noastră este să obţinem autonomia Ţinutului Secuiesc, la fel avem sarcina să facem o ţară mamă internă pentru maghiarii din România. CNS nu va avea un singur partener fidel, doar PCM, ci şi PPMT. Am încredere că vom putea colabora cu ceilalţi pentru ca maghiara să devină limbă oficială regională, cum a fost în Statutul Naţional al Secuilor”.
La conferinta de presa de final, vicepresedintele partidului extremistilor, Szilágyi Zsolt, responsabil cu politica națională și externă, a tinut sa sublinieze ca “Principiile autonomiste sunt purtate și în lupta pentru Roșia Montană“. Conform Neppart.eu: “Az autonomista elveket valló politikai alakulat folytatja harcát Verespatakért. Szilágyi Zsolt emlékeztetett arra, hogy a bányászatban használatos ciántechnológiák betiltását Tőkés László, az Erdélyi Magyar Néppárt védnöke Áder János fideszes parlamenti képviselővel közösen kérvényezte”. Szilágyi Zsolt a amintit că Tőkés László susținătorul Partidului Popular Maghiar împreună cu Áder János deputat parlamentar FIDESZ au susținut interzicerea mineritului cu cianuri. Pam-pam.
Fosta SC Aurul SA a trecut prin mai multe suveici si istorii controversate, care nu au exclus accidente ecologice si crime misterioase, pana a devenit Romaltyn Mining. Daca Rom banuim ca vine, ca si in cazul Rompetrol, de la Romania si nu de la ciocolata Rom sau conlocuitorii nostri nomazi, Altyn [алтын] vine de la o denumire tatareasca a aurului. Carevasazica, Romaltyn ar insemna, totusi, aurul romanesc. Daca nu ar fi acum rusesc. Conform altor explicatii, numismatice, Altyn a fost o moneda ruseasca batuta de tarii Alexei, Piotr si Nicolai (toti intai) si folosita apoi pana prin 1991, cu o valoare de trei copeici. Adica cu ce ne alegem noi din mina de la Baia Mare. Oricum ar fi, observam o invazie de firme “romanesti”, toate una si una, care ar merita sa-si dea arama (sau aurul) pe fata. Oficiul de protectie al consumatorului ar trebui sa se autosesizeze pe marginea propagandei inselatoare cu prescurtari care invoca numele Romaniei in cazuri precum Romaltyn – Rusaltyn, Alro – Alru, TMK Artrom – TMK Artrus, Volksbank – Rusbank, Rompetrol – Ruspetrol sau Petrom – Petrus. Basca Lukoil – Rusoil.
De la Rosia Montana la Rusia Montana
Cazul Aurul este insa, semnificativ, si pentru modul cum retele mai mult sau mai putin deschise, de la reteaua “civililor” lui Soros la cea a “acoperitilor” lui Putin, au reusit sa traga Romania in piept eliminand investitori occidentali in folosul aliantei ruso-maghiare, dupa cum se preconizeaza si in cazul Rosia Montana, localitate aflata deja pe hartile aurifere ale laboratoarele de la Kremlin cu denumirea mai neaosa de… Rusia Montana.
Foto: Vladimir Putin si miliardarul Mihail Prokhorov, proprietarul Romaltyn Mining
Inca din anul 1990 in societatea Aurul SA s-a aflat implicata cu o participatie de 50% o companie australiana, Esmeralda Exploration Ltd. Pentru a fi pusa pe fuga s-a inventat in 2000, intamplator anul venirii lui Putin la putere, o “catastrofa planetara”: accidentul ecologic de la Baia Mare. Poluarea raului Tisa – provocata de un accident la SC Aurul SA Baia Mare, aflata in apropierea unui afluent al Somesului, care, la rândul lui, se varsa in Tisa – “a ucis 88- 90% din fauna si flora raului”, se plangeau ecologistii maghiari. “Sunt afectati, pe o perioada de zeci de ani ungurii, iugoslavii mai putin romanii”, declara atunci un ziarist ungur. Ciudat, au trecut doar 10 si carasul maghiar zburda zlobiu prin apele Tisei. “Se pare ca accidentul de la S.C. Aurul S.A. Baia Mare, in urma caruia Tisa a fost poluata cu cianuri, este speculat politic, de vreme ce se vorbeste de “cea mai mare catastrofa dupa Cernobâl” si dincolo de Tisa se fac referiri la Tratatul de la Versailles”, se arata la vremea respectiva in buletinul Argument Ecologic al Centrului de Consultanta Ecologica Galati. In ciuda faptului ca analizele cercetatorilor romani aratau indici normali, dincolo de granita propaganda maghiara se zbatea in marsuri cu drapele negre si lumanari pentru “moartea Tisei”.
Pesti unguri cu pasaport chinezesc sau invers?
Presedintele companiei Esmeralda, Brett Montgomery, avea sa respinga acuza de contaminare a raului si sa afirme destul de raspicat la Bursa din Australia: “Subliniez, oricum, ca nu exista nici o dovada care ar putea confirma ca distrugerile si contaminarea despre care s-a spus ca sunt cauzate de noi sunt rezultatul inundatiei provocate de spargerea digului de la Baia Mare”. Purtatorul de cuvânt al companiei Esmeralda, Chris Codrington, a apreciat ca pentru moartea pestilor din râul Tisa nu trebuie data vina pe cianuri. “În reportajele televizate am vazut pesti care înca mai miscau. Daca erau otraviti cu cianura ar fi fost morti. Si, daca exista pesti morti în Ungaria, de ce nu s-a intamplat acelasi lucru în Romania, acolo unde s-au produs deversarile?”, a mai intrebat, poate prea curios, reprezentantul companiei australiene. Raspunsul a fost dat prin faptul ca Ungaria a pierdut procesul european intentat Romaniei. Dar nu l-a mai auzit nimeni. Pestii vazuti de Chris Codrington si o lumea intreaga, care dadeau acrobatic din coada dandu-si ultima rasuflare in fata camerele de filmat, erau… crapi chinezesti. Se pare ca proprietarii crescatoriilor de peste din Ungaria au dat lovitura vietii lor, cu bani-gheata proveniti direct din rezervele serviciilor speciale ungare.
Rezultatul: australienii si-a luat talpasita. La scurt timp, Ioan Hudrea, Iuliu Chiorean şi Staicu Bălănescu, afirmati drept magnatii resurselor minerale din Maramures, au reprivatizat Aurul SA redenumita Transgold pe mana kazaha (va suna cunoscut?) prin Altyn Group, parte a KazakhGold Group Limited cu o participatie a Oxus Gold, retrasa din joc undeva prin Uzbekistan, pentru ca apoi fosta Aurul SA sa intre direct in posesia oligarhului rus Mihail Prokhorov printr-o operatiune alambicata a Polyus Gold. Pana la urma, acesta pare sa fie si interesul Retelei Deschise Soros: blocarea proiectului actual de la Rosia Montana pentru a aparea, calare pe o racheta Katiusa “ecologica”, un “salvator” rasaritean cu stea rosie in frunte si un proiect revolutionar care sa placa pana si crapilor chinezesti din crescatoriile unguresti.
Am vazut care este bordul “Geopol”. La ce sa ne asteptam ? La manipularea informationala cu staif academic pusa in opera de o rezidenta de agenti internationali cu personalitate juridica. Manipulatori din toate tarile, uniti-va!
“Rezultatele acestui recensământ arată că s-a inversat o tendinţă veche de un secol, și pentru prima oară după o sută de ani procentul maghiarilor a crescut și pentru prima dată după 100 de ani procentul românilor a scăzut. Acesta este un lucru extrem de important, și în această problemă putem înregistra și include mulți ani, decenii de muncă și tot aici aparțin și investiţiile publice puse în aplicare pentru creșterea standardelor calitative de viaţă.”
In cadrul dezbaterii publice despre istoria reala a Romaniei, declansata de aparitia lucrarii istoricului american Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prietenii…” s-a evidentiat in spatiul online al bloggerilor si postacilor un acerb aparator al unei lumi in declin: dl Vladimir Tismaneanu, foarte deranjat de deconspirarea lui Ion Mihai Pacepa drept un agent KGB.
“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”. – Monica Lovinescu
De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român
Despre Horia-Roman Patapievici s-a afirmat, mai mult sau mai puţin explicit, că ar avea niscaiva legături cu afacerile secrete ale unor servicii străine, ca activ şi totodată nociv agent de influenţă. Avem, din păcate, şi o tradiţie a trădării, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este şi cazul familiei Dionis şi Odarca Patapievici, un cuplu informativ creat de N.K.V.D. la începutul anilor ’40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, s-a petrecut marşrutizarea în România.
Vineri 25 noiembrie 2011, la ora 18:30, la standul editurii “RAO” din targul de carte “Gaudeamus” de la Romexpo va avea loc un eveniment editorial care va genera un adevarat cutremur politic. Cunoscutul grafician Eugen Mihaescu, care a fost ani de zile consilier personal al presedintelui Ion Iliescu si apoi ambasador al Romaniei la UNESCO, a decis, asa cum promitea inca din anul 2004, sa povesteasca amanunte explozive despre experienta sa in culisele puterii. Personajele — politicieni, diplomati, jurnalisti — sunt arhicunoscute, dar sunt vazute dintr-un unghi care a ramas necunoscut pana astazi marelui public. Citind aceasta carte despre “ieri”, veti intelege de ce traim atat de rau “astazi”: “Nu ne eliberam de trecut decat infruntandu-l!”, transmite Editura RAO.
Ziaristi Online va ofera unul dintre primele capitole ale cartii care, cu siguranta, il va baga din nou in spital pe Ion Iliescu. In acest prim extras publicat in exclusivitate aflam cu un individ care “fierbea în zeama lui ca o slănină ungurească înainte să o tăvălești prin paprika” isi imagina in trenul prezidential care se indrepta de 1 decembrie 1990 spre Alba Iulia, “în timp ce șiroia de transpirație”, cum ar putea sa deturneze intreaga conducere a Romaniei la Budapesta. Mai aflati cum “Petrică, vrednicul pui de cominternist”, pe platoul de la Alba Iulia “dirija galeria plătită special ca să-l împiedice pe Corneliu Coposu să vorbească, huiduindu-l”. O alta imagine plastica “transpirata” de graficianul Eugen Mihaescu in scris este cea a “juntei militare care sărbătorește reușita loviturii de stat” a lui Ion Iliescu, la un chiolhan organizat într-o școală militară. Militarii din delegatie “erau așa de grași că mă temeam că, dacă ar fi nevoiți să se aplece să ridice ceva de pe jos, ar trăsni asistența cu vreo bășină scăpată sau ar rămâne înțepeniți, cu turul pantalonilor plesnit peste fesele umflate”… Va invitam sa va delectati cu aperitivul:
După plecarea lui Brucan (de la New York – nota red), viața mea s-a divizat. Nu era pentru prima dată că duceam o existență de nomad, împărțită între America și Europa. Eram obișnuit să am în buzunar biletul de avion, așa cum alții au biletul de tramvai. Eram obișnuit și cu starea confuză pe care ți-o provoacă diferența de fus orar. Numai că acum făceam naveta între New York și București. De aceea amintirile din această perioadă seamănă cu fotogramele unui film tăiate la montaj.
În noiembrie 1990, mă aflam la București. Nu mai țin minte cine, de la cabinetul lui Iliescu, mi-a transmis invitația de a participa la ceremoniile organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale. Un tren întreg cu demnitari urma să se deplaseze noaptea pentru a ajunge în dimineața zilei de 1 decembrie la Alba Iulia. Mi s-a promis o mașină care să vină să mă ia de acasă și să mă ducă la gara Băneasa, de unde urma să plece trenul. Era vorba de vechiul tren regal, care i-a aparținut apoi lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și a fost refăcut, în acest scop, de arhitectul Lăzărescu. Mi-am strâns câteva lucruri și am coborât ca să aștept în fața blocului. Era o vreme urâtă, cu ploaie măruntă și rece, care te pătrundea până la oase. Strada era pustie, nici țipenie, numai eu, zgribulit de frig și adăpostit sub umbrelă. Dispăruseră și haitele de câini vagabonzi care agresau de obicei trecătorii și îmi creau o senzație neplăcută de oraș pustiit. Într-un târziu, am privit la ceas și am început să mă îngrijorez că nu voi ajunge la timp și voi pierde trenul. Era deja prea târziu ca să încerc să găsesc un taxi. Când, deodată, în dreptul scărilor de la intrarea în bloc, a tras o Dacie papuc, în care doi zugravi au început să încarce scara, gălețile, periile și bidinelele. Fără să stau mult pe gânduri, m-am apropiat și i-am întrebat dacă ar fi de acord să mă ducă până la gara Băneasa, contra unei recompense. Zugravii m-au prețăluit din cap până în picioare; cred că le-a plăcut raglanul meu negru, din cașmir și mi-au spus să urc în cabină, lângă șofer. M-am înghesuit acolo și m-am umplut de var, dar, ce conta, poate reușeam să ajung la timp.
La Fântâna Miorița, cordoane de polițiști blocau accesul spre gară. Au oprit și papucul însă, când m-au văzut pe mine, l-au lăsat să treacă. Nu pot să spun ce mutre au făcut oficialii când m-au văzut coborând plin de var dintre bidinele. I-am răsplătit regește pe zugravi și am cerut să fiu condus la tren. La țanc, pentru că tocmai se dăduse semnalul de plecare. Nu mai țin minte cu cine m-am întâlnit și mi-a reproșat întârzierea. Nu m-am obosit să-i spun că mașina promisă de președintele României n-a mai ajuns ca să mă ia de acasă. De altfel, în toți anii pe care mi i-am pierdut în preajma lui Iliescu, incidente de acest fel s-au repetat de nenumărate ori: președintele îmi lansa o invitație, iar oamenii lui nu știau ce să mai inventeze ca să mă împiedice să-i dau curs. Ei mă legau fedeleș și mă băgau într-o ladă pe care o aruncau în râu, iar eu, mai ceva ca Houdini, mă eliberam și apăream în ultimul moment!
Am fost condus în vagonul restaurant, „rechiziționat“ de FSN. Acolo se afla Ion Iliescu însoțit de câțiva apropiați. Cât a durat călătoria, nu am văzut parlamentari de la alte partide, până și în tren se grupaseră pe tabere. Nu l-am văzut nici pe Petre Roman, care cred că a ales un mijloc mai rapid de locomoție.
În vagon, atmosfera era de excursie studențească, glume și mult fum. Iliescu, care nu e amator de băutură, s-a retras primul. Aș fi plecat și eu, dar nu s-a gândit nimeni să-mi spună ce compartiment mi-a fost repartizat.
Într-un târziu, m-am trezit singur cu un personaj care părea decis să termine sticla de palincă pe care o avea în față și îmi turna și mie întruna. Eu duceam paharul la gură, mă prefăceam că beau și, pe ascuns, turnam conținutul în grătarul de la aerisire. Cred că, ani de zile, vagonul a duhnit a palincă și nimeni n-a știut de unde vine mirosul! Priveam aproape fascinat la interlocutorul meu. Era un bărbat masiv, cu o față ciudată, ca o mască din cauciuc gros, care părea că nu are osatură și se scofâlcise în cute lucioase, din care răsăreau ochii mici, porcini și nasul borcănat. Vorbea fonfăit și cam sâsâit și, pentru că se cam cherchelise, cuvintele erau bălmăjite, așa că făceam eforturi să înțeleg ce spune. La un moment dat, fără nici un motiv, s-a înfuriat și a zis:
– La naiba, dom’le! Eu îs ungur! Îți dai seama că aș putea să iau tot trenul ăsta cu tot Parlamentul României, tot Guvernul și toată Președinția și să-l duc direct la Budapesta? He, he, he! Ce-ar fi?!
Omul ăsta, care mi-a ținut toată noaptea acest discurs, încercându-mă cu degetul să vadă – aici doare, aici nu doare –, era…
Fiul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Ionuț Vîntu, este cel mai mare creditor persoană fizică, cu o creanță de aproximativ 250.000 de euro. Urmează Sorin Freciu, care figurează cu aproape 120.000 de euro de recuperat, potrivit tabelului preliminar al creanțelor companiei aflată în prezent în insolvență.
Opt Cațavenci au si ei de recuperat de la Realitatea Media câte 100.000 de euro.
Cine sunt, în continuare:
Sorin Freciu a explicat pentru paginademedia.ro de unde vin creanțele:
“Aproximativ 120.000 de euro sunt dintr-o finanțare. Restul sunt salarii neplătite.”
Realitatea Media numără, potrivit tabelului preliminar al creanțelor, câteva sute de creditori, de la salariați la furnizori de servicii și la ANAF.
În tabelul creanțelor apar, cu 100.000 de euro:
Cornel Ivanciuc Eugen Istodor Sorin Vulpe Octavian Mardale Ioan T. Morar Doru Bușcu Viorel Moțoc
Mircea Toma apare cu o sumă puțin mai mare, 105.000 euro.
Printre creditorii persoane fizice se mai numără Dragoș Nedelcu (fostul vicepreședinte al Consiliului de Administrație), cu aproape 75.000 de euro.
Firma lui Stelian Tănase – Orient Express Media, are de recuperat de la Realitatea Media aproape 250.000 de euro.
Jurnalistul Adrian Ursu, fost realizator la Realitatea TV, este în tabel cu 6.200 de euro, iar analistul politic Iosif Boda ar trebui să primească 4.000 de euro.
Nici nu am postat bine despre maretele realizari ale carierei politicianului Geoana – cu Romania, “o tara de doi lei” si “nici noi nu stim cati suntem” ofiteri acoperiti -, ca Patapievici i-a si calcat pe urme, chiar la Senat, unde individul era audiat pentru activitatea sa de scatolog-sef in fruntea ICdR. Romania are “o cultura periferica”, Catalin Avramescu este deasupra lui Eminescu si la ICR se construiesc “cariere duble”, in tara si in strainatate, ca pentru acoperiti adica (un slip of the tongue 🙂 ), sunt doar cateva dintre prostiile debitate cu aceeasi neobrazare netarmurita de acest pigmeu fonfait din ograda lui Plesu. Prezint aici o cronica de presa si relatarea Olgutei Vasilescu, de la fata locului, fara alte comentarii. Totusi, imi permit unul mic:
Domnule presedinte Basescu, ne e si noua greata si nu mai avem bani de lamaie! Nu o sa mai repare SRI-ul – daca se mai ocupa aceasta institutie si cu apararea tarii – ce distruge Patapeiviciul de serviciu al lui Soros nici in 20 de ani, apropo de vorba lui Brucan. Faceti un serviciu Romaniei si trimiteti-l pe gaozarul asta – vorba Dvs – de unde a venit, ascuns in prohapul agentului sovietic de tat’su: Pasol na Galitia, ciorti!
Ziare.com: Patapievici, disputa la Senat – a catalogat cultura romana drept “periferica”
Presedintele Institutului Cultural Roman, Horia Roman Patapievici, a catalogat cultura romaneasca drept una “periferica”, in cadrul unei dispute avute cu reprezentantii opozitiei din Comisia de cultura a Senatului, pe tema cartilor traduse in strainatate de anumiti autori, precum Catalin Avramescu.
Patapievici a fost invitat marti la Comisia de cultura pentru a prezenta situatia activitatii ICR in ultima perioada. Disputa cu senatorii PSD din Comisie a pornit de la modul in care ICR a sprijinit traducerea si editarea in strainatate a unor autori romani si a modului in care sunt selectate persoanele care sunt sprijinte de ICR. In acest context, senatorul PSD, Olguta Vasilescu, a adus in discutie cazul fostului consilier prezindential, Catalin Avramescu, care a publicat in SUA, la Princeton University, “O istorie intelectuala a canibalismului”.
“Decizia este a editurii (pentru publicarea cartii, n.r.), in cazul de fata este vorba de editura Princeton University Press, este o institutie in care greu s-ar putea imagina ca un autor din o cultura periferica, cum este cultura romana, ar putea fi publicat. Daca dv. puteti sa-l publicati la Princeton pe Eminescu, ceea ce inseamna sa convingeti board-ul de administratie al editurii sa publice un autor, puteti sa puneti in loc de Eminescu si alt autor, pe care il considerati dvs”, a spus Patapievici.
La randul sau, vicepresedintele ICR, Mircea Mihaies, a tinut sa intervina, in momentul in care Olguta Vasilescu a precizat ca nu considera ca ICR ar trebui sa sustina cu 7.000 de euro traducerea lui Avramescu, in conditiile de austeritate in care nu se mai tiparesc manuale scolare. “Vi se pare totusi normal ca pentru un autor precum Eugen Barbu, care cred ca nu veti spune ca nu…e si mort saracu, deci e dincolo de bine si dincoace de rau – vorba unui alt scriitor – ar fi meritat tradus? Pentru Eugen Barbu noi am cheltuit 17 mii de euro anul trecut, e vreo problema?”, a intrebat retoric Mihaies.
In ceea ce priveste scandalul “poneiul roz”, prezentat intr-o expozitie la New York, actiunea a fost catalogata de Patapievici drept “un real succes”, precizand ca cei trei artisti urbani care au fost autorii expozitiei au avut sansa de a face parte dintr-o echipa de scenografi, coordonata de un autor american, care au castigat un premiu Tony pentru scenografie. Presedintele ICR a mai sustinut ca “poneiul roz” cu svastica pe crupa era de marimea unei palme, si nu ar fi facut parte in mod oficial din expozitia urbana de la New York. Mai mult, el a sustinut ca in strainatate eventimentul ar fi fost apreciat in mod deosebit, insa in tara presa ar fi “construit un scandal” mediatic nejustificat pe acest subiect. In momentul in care senatorul PSD, Olguta Vasilescu, a precizat ca la nivelul comunitatii romanesti s-a resimtit “oripilarea” fata de aceasta actiune, citand dintr-o scrisoare deschisa, Patapievici a sustinut ca aceasta scrisoare nu este relevanta.
“ICR a inteles sa promoveze cultura si civilizatia nationala prin reprezentari de falusuri scrijelite pe peretii galeriilor romanesti din New York, afisari de svastici, profanari ale menorei evreiesti si a imaginii Sf Maria”, a citat Olguta Vasilescu. Patapievici a sustinut ca scrisoarea poate fi semnata de oricine, “inclusiv de un descreierat”.
“Dintr-un institut care era inexistent acum 6 ani, noi am reusit, aceasta echipa de la ICR, sa construim un institut vizibil si legitimat la cel mai mare nivel. (…)Alaturi de British Council, suntem vazuti ca cel mai dinamic institut cultural”, a mai afirmat Patapievici. El a sustinut ca in ultimii ani ICR a sprijinit traducerea in strainatate a 280 de titluri de autori romani, publicate de edituri prestigioase din strainatate, fiind vorba de 15 autori care beneficiaza cu ajutorul ICR de o “cariera dubla”, respectiv expunere in tara si in strainatate.
Patapievici a precizat ca in momentul in care a preluat conducerea ICR exista un singur autor roman recunoscut cu expunere in strainatate, respectiv Mircea Cartarescu, care avea la acel moment 25 de carti publicate in afara tarii. Ulterior, cu ajutorul ICR ar fi reusit sa mai publice alte 14 carti in strainatate.
Olguta Vasilescu: Despre cum i-am spus lui Patapievici sa-i fie rusine…
Sedinta cu scantei, azi, la Comisia de Cultura, din Senat. De fapt, partea interesanta a urmat dupa ce presa a fost invitata sa paraseasca sala. La cererea mea, s-a aprobat invitarea domnului Horia Roman Patapievici, in comisie, pentru niste discutii preliminare sedintei de aprobare a bugetului pentru Institutul Cultural Roman. Daca tot poporul strange cureaua, am fost curioasa si eu sa aflu de ce, pe SEAP, ICR a anuntat o licitatie publica pentru achizitionarea de bilete de avion in valoare de 800 000 euro, fara TVA, de ce o colectie de icoane a fost transportata, pana in Ungaria, la pretul de 234 900 euro de o societate comerciala ce apartine unui senator PDL de Dambovita (dublu fata de transportul Giocondei de la Paris la Londra), de ce s-au acordat premii de zeci de mii de euro unor jurnalisti maghiari, din bani publici, si de ce cartea despre canibalism a consilierului prezidential (actual ambasador), Catalin Avramescu, a fost tiparita, tot din bani publici, la Editura Universitatii Princeton. Dupa ce ne-a invaluit intelectual, fara a da sume, pentru ca (nu-i asa?) intelectualii nu stiu cum e cu cifrele, dl. Patapievici a refuzat sa ne explice daca isi mai mentine afirmatiile facute la adresa poporului roman, in cartea Politice, reeditata anul trecut, cand avea calitatea de director ICR. A tinut sa-mi dea o replica, dupa ce jurnalistii au fost invitati afara, cum ca nu am dreptul sa-i contest lui calitatea de scriitor. Mai mult, Mircea Mihaes, vicepresedintele lui, a tinut mortis sa-mi aminteasca faptul ca am fost purtatorul de cuvant PRM, calitate care, in mintea lor, ar fi daunatoare si, deci, conversatia cu mine ar fi fost inutila pe vreun subiect. I-am spus domnului Patapievici ca eu nu vreau, ca cetatean roman, sa ma reprezinte in vreo structura, cat timp a afirmat ca poporul roman s-a format din urina. M-a facut mincinoasa. La ce nu se asteptau acesti doi domni, era faptul ca eu venisem pregatita sa le citesc si celorlalti colegi care nu si-au pierdut momente din viata citind scursurile domnului Patapievici, parerea unui inalt reprezentant al statului roman, reprezentant oficial si al presedintelui Romaniei, despre noi toti.
Iata cateva citate interesante din cartea Politice, autor H.R. Patapievici, cu scuzele de rigoare fata de cititorii mei, ca le reproduc:
1) Despre Romania, la pagina 63: „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii”.
2) Despre populatia Romaniei, la pagina 53 : „ 23 de milioane de omuleti patibulari” (buni de spinzuratoare), iar la pagina 34 scrie: „Un popor cu substanta tarata. Oriunde te uiti, vezi fete patibulare guri vulgare, trasaturi rudimentare”. Sau la pagina 64 scrie: „Romanii nu pot alcatui un popor fiindca valoreaza cit o turma”.
3) Despre limba romana, la pagina 64 scrie: „Romana este limba in care trebuie sa incetam sa mai vorbim sau sa o folosim numai pentru injuraturi”.
4) Despre istoria romanilor, la pagina 63, scrie: „Toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cind i-au lasat romanii pe daci in forma hibrida, stramoseasca, ne-au luat la urinat slavii: se cheama ca ne-au plamadit din aceasta clisa daco-romano-slava, ma rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era sa ne inecam, asa de temeinic au facut-o. Demnitatea noastra consta in a ridica mereu gura svintata, iar ei reincepeau: ne zvintam gura la Calugareni, ne-o umpleau iar la Razboieni, si asa mai departe, la nesfirsit. Apoi ne-au luat la urinat rusii, care timp de un secol si-au incrucisat jetul cu turcii, pe care, in cele din urma, avind basica udului mai mare, i-au dovedit”.
5) Despre cultura si spiritualitatea romanilor presedintele Institutului Cultural Roman scrie: „Puturosenia abisala a stгtutului suflet romanesc, spirocheta romaneasca isi urmeaza cursul pina la eruptia tertiara, tropaind vesela intr-un trup inconstient, pina ce mintea va fi in sfirsit scopita, inima devine piftie, iar creierul un amestec apos”, iar la pagina 56 scrie: „Cu o educatie pur romaneasca nu poti face nimic”.
May 15th, 2012 
VR 
“Nu ne duce pe noi în ispita” – este titlul cartii jurnalistului maghiar Andrassew Iván in care “eroul” extremismului unguresc din Carpati, “idolul” de mucava al reformatilor din Transilvania, este facut tandari, folosindu-se si informatiile publicate in exclusivitate de portalul Ziaristi Online despre amantlacurile lui Tokes din Parlamentul European. Cartea a aparut la Editura Noran Libro din Budapesta si costa 2990 de forinti. “Diavolul optează pentru un număr de puncte de referinţă: putere, vanitate, bani, femei. Pe toate le-a avut Laszlo Tokes”, scrie Andrassew Iván in prefata cartii sale. Coperta este sugestiva: un Tokes cu carlige de fier in loc de maini. Cine il tine atarnat pe Tokes cu ele ca sa nu cada? O recenzie a volumului de dezvaluiri despre “agentul 069” este facuta in Ziarul de Duminica de la Budapesta sub titlul “Caderea idolului”. Voi reveni cu alte amanunte picante despre continutul perdafului primit de Laszlo Tokes, “pastorul” bolnav de ura impotriva romanilor.
Posted in 
Tags: 
