Luni – joi, ora 22.00, la TVR 1: La 22 de ani de la Revoluţia Română din 22 decembrie 1989, încă mai sunt lucruri de spus. Regizorul Cornel Mihalache şi realizatorul Razvan Butaru încearcă în filmele documentare pe care le propun telespectatorilor TVR 1 începând de luni până miercuri, de la ora 22.00, noi abordari pentru momentul de cotitură din istoria României. Documentarele „Piepturi pline, buzunare goale”, „Terorist, erou martir” şi „Ceauşescu şi poporul” vor fi transmise de TVR 1 luni, marţi şi miercuri, ora 22.00.
Primul dintre acestea, „Piepturi goale, buzunare pline“, aparţine realizatorului Cornel Mihalache. „Eu vreau să știu și să spun mai departe, telespectatorilor, (asta cred că e menirea mea), ce s-a întâmplat în cadrul acestui fenomen care se cheamă Decembrie 1989 în România. Eu cred că el cuprinde conspirație și diversiune, revoltă și crimă, revoluție și contrarevoluție, represiune și manipulare, lovitură militară și euforie populară. Toate pe rând, și toate amestecate. Dar cînd vorbim de 1989, nu putem extrage din fenomen numai ce ne convine. Eu cred că a fost o crimă de stat. Și că adevărul despre revoluție, mult căutat de 22 de ani, ascunde de fapt, această crimă de stat”, afirmă Cornel Mihalache, realizatorul documentarului de luni seară.
Cel de-al doilea documentar – „Terorist, erou martir“, realizat tot de Cornel Mihalache, readuce în discuţie cazul lui Gheorghe Trosca, “fost un ofițer de securitate care se ocupa prin anii ’80 cu contraspionajul militar. A ajuns șef de stat major la USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă). Chemat în noaptea de 23 decembrie la Ministerul Apărării Naționale să apere ministerul de teroriști și să scotocească blocurile dimprejur, laolaltă cu alți zece luptători au fost măcelăriți cu mitralierele de pe tanc. Considerați teroriști, au fost lăsați la oprobriul populației manipulate, care le-a profanat cadavrele. Au rămas în noroi și zăpadă cel puțin până în 28 decembrie 1989. În martie, au fost considerați eroi martiri și înaintați în grad post-mortem. Doi dintre cei șapte care au murit atunci sunt considerați astăzi colaboratori ai securității ca poliție politică, și li s-au retras certificatele și calitatea de erou-martir, lor și urmașilor lor“, povesteşte Cornel Mihalache, realizatorul documentarului ce va fi difuzat marţi, de la ora 22.00.
Miercuri seară, tot de la ora 22.00, Răzvan Butaru aduce un alt subiect în discuţie – „Ceauşescu şi poporul“: „filmul nu este un simplu documentar despre Nicolae Ceauşescu. Este un proiect prin care TVR încearcă să atingă, într-o manieră rece, crudă chiar, două ţinte: să realizeze un document istoric, printr-un film de anvergură, dezvăluind realitatea istorică a unui personaj controversat, dar şi să prezinte o radiografie a societătii româneşti, moştenitoare a epocii Ceauşescu”. Răzvan Butaru este jurnalist cu experienţă în realizarea de filme documentare sau reportaje din cele mai diverse domenii. A fost premiat de-a lungul vremii, în mai multe rânduri, cu premiile APTR, UCIN şi CRP.
Iar pe spaţiul tradiţional destinat documentarelor, TVR 1 va transmite joi seară, la 22.10, episodul 5 al serialului documentar „Adio, tovarăşi!”. Episodul intitulat „Revoluţia” prezintă poveştile de excepţie ale unor oameni simpli, al căror curaj şi hotărâre au devenit forţa purtătoare ce a dus la căderea Cortinei de fier la 20 de ani după căderea Imperiului Sovietic.
“În momentul ăsta, când am reuşit să câştig acest proces, gândul meu se-ndreaptă spre câţiva intelectuali care sunt deja morţi şi au memoria murdărită. Mă gândesc la Adrian Marino, care a fost ţărănist ca şi mine, la Ştefan Augustin Doinaş, marele poet, autorul celebrei poezii “Mistreţul cu colţi de argint”, şi la soţia lui, Irinel Liciu, la Cezar Ivănescu, poet de mare valoare, care a murit în condiţii dubioase, în urma acuzaţiilor aduse din interiorul CNSAS. Gândul meu se-ndreaptă spre bunicul meu, care a fost deţinut politic, şi spre bunicul soţiei mele, fost deţinut politic şi el, spre toţi foştii deţinuţi politici şi luptătorii din munţi, care în loc să fie onoraţi astăzi, ei şi urmaşii lor, sunt înlocuiţi pe scena publică de urmaşii torţionarilor din anii ’50, care ne-nvaţă ce e bine şi ce e rău.”
Fetita de mingi a troicii Dinescu-Tismaneanu-Plesu, maturica Curlateanu de la EvZ, supranumita si Mirela Curdefier, a fost personaj principal in pledoaria avocatului care l-a aparat pe Petru Romosan in procesul pe care acesta l-a intentat CNSAS dupa ce a fost acuzat ca ar fi fost “colaborator al Securitatii”. Inalta Curte de Casatie si Justitie a demonstrat “definitiv si irevocabil” nevinovatia scriitorului, supus timp de doi ani unei campanii imunde de presa ca razbunare pentru ca a expus reteaua securistico-culturnico-mafiotica clocita in laboratoarele din Romania ale KGB-ului, recte GDS. Purtatoarea flamurei rosii impotriva lui Romosan, numita Mirela Corlatan, a fost catalogata in plina instanta ca este “ofiter acoperit al SRI”, afirmatie ramasa ca atare la dosar.
Am devenit fără voia mea un erou întunecat al blogurilor. Nu avem legi în domeniu şi nu voi putea răspunde, la acelaşi nivel de mitocănie şi perversitate, miilor de „nicknames”. Îi voi răspunde deocamdată doar bloggerului de la Washington, pseudoprofesorului de ştiinţe politice Vladimir Tismăneanu. În nenumăratele lui postări pe tema mea, mi-a dat şi o poreclă, Rembo, destul de simpatică (amestec de Rimbaud şi Rambo)…
Aceasta, în orice caz, nu e complet lipsită de talent, aşa cum sînt sutele sale de articole de altădată despre Lenin, Ceauşescu, socialismul învingător, duşmanii de clasă din „Viaţa studenţească”, „Convingeri comuniste”, Amfiteatru” şi alte gazete tovărăşeşti pe care le am în documentaţia mea de vreo zece ani.
În satul meu din munţii Orăştiei, ca şi în alte locuri din ţară, toate familiile au cîte o poreclă, pe care o poartă, ca pe o cruce, multe generaţii. Porecla familiei mele, şi deci şi a mea, este „Ticărău”. Ticărăul e un soi de dispozitiv străvechi, compus din lemn şi lanţ, care permite să se strîngă fedeleş lemnele sau vreascruile aduse cu căruţa de la munte.
Un adevărat profesor de istorie recentă – nu unul ca Tismăneanu, vreau să zic -, în studiul la care lucrează despre băieţii şi fetele din Primăverii, cartierul nomenclaturii comuniste din Bucureşti, a descoperit porecla din adolescenţă a lui Vladimir Tismăneanu. I se spunea, nu se ştie încă de ce, „Onanistu’ ”. Poreclele reuşite sînt uneori nedrepte, răutăcioase, dar au meritul enervant că se lipesc de cel poreclit. Nu o să fac aici un excurs despre onanie, despre condamnarea acestui păcat în „Cartea Cărţilor”, despre Onan şi toate celelalte. Deşi poate v-aş plictisi mai puţin decît a plictisit Tismăneanu România cu a sa „condamnare a comunismului”.
La un articol de pe gazeta de perete electronica a lui Gyuri Soros – Contributors -, dl Vladimir Tismaneanu sta si joaca ping-pong zi si noapte cu propriile-i comentarii otravite semnate sub pseudonim, la care isi raspunde, doct si superior, de la inaltimea carambului agentului sovietic Ivan Mihai Pacepa. Printre acestea se strecoara si niste cititori reali, care-i urmaresc traseul sinuos, ca urina boului, de la stersul prafului de pe pantofii lui Ceausescu la cei ai lui Iliescu, Constantinescu si Basescu. Cu limba, evident. Unul dintre observatorii atenti ai lui Tismaneanu este si Constantin Dobre, minerul care l-a infruntat pe Ceausescu, in Valea Jiului, la greva din 1977.
Scriitorul Liviu Ioan Stoiciu face, in premiera, un anunt preluat si raspandit cu freamat si repeziciune de lumea literara: Scriitorul Petru Romosan nu a fost informator/lucrator/colaborator al Securitatii. Citez de pe blogul lui LIS: “Primesc un mesaj extraordinar de la prozatoarea Adina Kenereș, soția poetului Petru Romoșan, doi optzeciști importanți (azi conduc o editură de top, Compania; emigrați la Paris înainte de Revoluție, s-au întors demult în țară, s-au stabilit la București). Îl redau ca atare:
Petru Romosan…, iata, nu a fost colaborator al Securitatii. Dupa ce a cistigat la Curtea de Apel, unde l-a trimis CNSAS, a cistigat si recursul facut de CNSAS la Inalta Curte de Casatie si Justitie (foto sus). Epopeea minjirii sale, cu ajutorul a zeci de porci din media, dar si cu acela al tacerii scriitorilor romani, s-a incheiat cu decizia asta definitiva si irevocabila. Sau abia incepe, cine stie, o alta epopee.
Cu drag,
Adina Keneres
S-a dus o campanie îngrozitoare împotriva „turnătorului” Petru Romoșan prin presa aflată la dispoziția puterii actuale, calomnii neprobate prin nimic (în frunte cu Evenimentul zilei, care efectiv l-a diabolizat pe Petru Romoșan; dintre scriitori, îndeosebi nefericiții oportuniști fără operă Ioan T. Morar și Vladimir Tismăneanu, cântători personali ai lui N. Ceaușescu, apoi ai lui Traian Băsescu, l-au făcut albie de porci). Nu știu câți ar fi rezistat în locul lui. Eu i-am luat apărarea aici lui Petru Romoșan (de exemplu, pe 2 mai 2010), reacționând cu mare tristețe față de tot ce i se întâmpla. Acum a venit vremea ca Petru Romoșan să-i dea în judecată pe toți torționarii lui din presa de azi și să ceară să fie condamnați la despăgubiri morale pe măsură. M-aș bucura dacă Petru Romoșan va lua o poziție publică legată de execuția lui postcomunistă. Știu că e scârbit de lumea literară românească (care nu s-a solidarizat cu el), dar e bine acum să știe opinia publică în ce fel de Românie mai trăim.”
Ca sa fac nominalizarile la Premiile Orwell pana la capat: CNSAS, EVZ, Tismaneanu (vezi un citat din Operele sale mai jos) si o oarecare muratura, recte Mirela Curlateanu – aceeasi cacaroaca de presa care, in stil similar, l-a executat public si nefondat pe vladica Bartolomeu Anania alaturi de maimuta lui Plesu, Sabina Fahti – plus “sursa” ei “conspirata”, Mircea Dinescovici, au o problema. O mare problema. Care ii va ustura la buzunar. Si nu numai 🙂
“In schimb, ma “infiereaza” pe mine, ma hiperbolizeaza un fel de eminence grise a unei fictive dictaturi, simultan un balaur complotist si profesoras fara opera, ma acuza de toate pacatele acestei lumi si probabil ale celei de dincolo. Sunt veros, narcisist, versatil, pupin, lichea, ahtiat de glorie, lacheu, fripturist si cate altele. Sunt o non-entitate notorie, te si miri ca mai sta lumea de vorba cu mine. Sunt epitomul conditiei mzierabile a intelectualului, acest personaj odios, intotdeauna gata sa imratiseze ideologii, niciodata apt sa le demoleze (cum aflam si din alte contributii ale acestui timp ce si-a iesit din albie). Sunt intelectualii palmuiti de toti neavenitii? O binemerita, exclama nistorescienii acestor vremi de dispret. Cata vreme el si Romosan sunt curati, onesti, inocenti, curajosi, verticali. In fine, cel putin in cazul Romosan, nu neg, exista consecventa delatiunii.” – Semnat: Musiu Tismaneanu 🙂
Si iata ce afirma Petru Romosan in replica la acuzatiile imunde ale plosnitelor de presa din reteaua neo-kominternului:
“Mirela Corlăţan a fost plantată în redacţia „Cotidianului” de un serviciu secret, lucru care încalcă flagrant separarea puterilor în statul de drept. Vă promit că voi reveni cu precizări, inclusiv la tribunal.”
Sa fie Serviciul Iesenilor Execrabili? Asteptam cu interes 🙂
Amuzati-va cu dialogul dintre Romosan si Curlateanu, “mica turnatoare” de cartier pe rol de deontologa de servicii, supranumita, nu stiu de ce, si Mirela Curdefier:
Ma bucur ca Petru Romosan a ramas curat … ! Ochii lui Homer si Comedia literaturii sint doua carti de poezie care au marcat debutul generatiei 80, care ramin carti importante in orice faza a literaturii romane. Solidarizarea in povestea enuntata? La o acuza care privea un act personal, nu se putea raspunde decit in mod individual. Eu mi-am exprimat indoiala, de exemplu, ca un alt coleg de generatie, prozator, ar fi colaborat si probele finale m-au contrazis. Nu am crezut nici o clipa ca Petru Romosan ar fi turnat, dar diavolul suspiciunii, insinuat de presa si de recursul la alte exemple te face sa stai in asteptare …! De asta, ma bucur ca Petru Romosan a reusit sa-si demonstreze nevinovatia, sint solidar cu el in procesul de recunoastere a demnitatii. Cum ma astept ca CNSAS-ul sa recunosca faptul ca nici Cezar Ivanescu nu a fost nici o clipa turnator, ca tot amicii i-au otravit zilele. Traim intr-o societate demonizata, din pacate.
O captura de imagine trimisa de un cititor fidel ma zguduie putin in veghea placuta de la miezul noptii: dintre decolteurile vulgare ale unor “Sanzi” si “Tonciu”, amorurile Annei Lesko cu “Iri”, nespalaturile pe dinti ale Ioanei Tufar si “fetele de la pagina 3” se iteste si figura din ce in ce mai negricioasa (merge pe urmele ficatilor lui Patriciu?) a bulibasei Plesu cu un titlu care, asociat cu mutra, pare sa spuna, de fapt: “Am dovada existentei extraterestrilor”. Sau: “Si tiganii – pardon, romii – cred in Dumnezeu”. “Interviul-eveniment” din Click-ul educativ al lui Patriciu – care va fi urma de alte doua “dialoguri-fluviu”, “intamplator” tocmai acum, cand instanta va hotari, din nou, dupa 10 ani, cum a colaborat cu Securitatea – este dat in tandem in Adevarul si poarta data de 4 noiembrie si ora 21.30. Dupa ora si continut, s-a vrut a fi un cadou pentru Basescu de ziua lui. Si nu numai.
Iata:
“Ce spuneţi despre toate săgeţile acestea pe care preşedintele Băsescu le trimite către Rege?
Deprimante! M-am exprimat public despre asta. Nu se poate să te vizitezi cu Regele Cioabă, să dănţuieşti cu Bercea Mondial, să frecventezi emisiunile lui Dan Diaconescu şi să-l năşeşti pe bietul Paul de Hohenzollern şi, în acelaşi timp, să te răfuieşti, ignar, cu Regele Mihai. E de neînţeles. Preşedintele e liber, fireşte, să aibă ce păreri vrea. Dar funcţia lui nu-i permite să facă din idiosincrasiile proprii o politică de stat. Ca să nu mai spun că tot felul de caraghioşi din PDL s-au simţit obligaţi să danseze, servil şi mediocru, pe muzica lui.
I-aţi fost consilier în primul mandat. De la început nu-l plăcea pe Rege?
Da, de la început. Prin ianuarie 2005 a primit, din partea Regelui, o invitaţie la masă. Mi-a fost imposibil să îl conving să se ducă! E, în alcătuirea lui, o componentă plebee, care îl avantajează în planul sincerităţii, dar îl face, totodată, să fie un campion al bâtei în baltă. În plus, lui Băsescu nu îi place deloc să i se spună că a greşit. Dimpotrivă. Preferă să îngroaşe greşeala până la grotesc. Dar v-am spus deja prea multe. Vă rog să mă lăsaţi să mă opresc aici. Altfel, îmi sabotaţi memoriile… ”
Dar povestea nu se termina la Basescu atata timp cat Plesu si-a propus sa termine Romania. Pe langa amintirile despre cum l-a instalat pe el Petre Roman la Externe si cum a acceptat ca ii era rusine sa-l refuze si cum nu si-a dat demisia nici dupa ce PD-ul s-a retras de la Guvernare, pentru ca… tocmai refuzase o bursa la Georgetown, etc, etc, etc, ceea ce m-a scarbit cel mai tare este modul nonsalant in care “isi aduce aminte” – in premiera dupa 12 ani! – ca el, de fapt, s-ar fi impotrivit bombardamentului NATO asupra Iugoslaviei chiar de Pasti. Poate chiar a stat pe unul dintre podurile peste Dunare cu un mare semn de “Target” pictat pe burdihan si noi nu ne-am dat seama, cine mai stie!?
Cum in vremea aceea, cu un frate aflat chiar sub bombardamente la Belgrad tocmai ma intorsesem la Bucuresti de la granita cu Iugoslavia dupa ce, de nervi si dezgust fata de noi, sarbii nu mai primeau nici un roman, si ma ocupam exact de Externe, cu surse chiar alaturi de marele ministru cu omleta rece, stiu mai mult decat sigur ca MAE si Plesu personal nu au schitat nici cel mai mic gest crestinesc pentru fratii sarbi. Ba dimpotriva. Iata si extrasele din presa vremii care dovedesc acest lucru.
Deci, la capitolul ticalosie, Plesu sta cam asa (tam-nesam se gandeste ca acum e momentul sa se dea “ortodox”, dupa 12 ani):
“În legătură cu involuţia contemporană a clasei politice, daţi-mi voie să mai spun ceva despre episodul Kosovo, care nu ne priveşte direct pe noi.
Vă rugăm.
Ştiţi că Belgradul a fost bombardat de Paşte. Mi s-a părut potrivit să telefonez doamnei Albright şi să o previn că nu e o idee bună să bombardezi o ţară ortodoxă de Paşte! Aşa cum nu bombardezi o ţară musulmană de Ramadan. „Va fi – spuneam – o reacţie negativă şi în România.” Şi atunci, dânsa mi-a pus o întrebare care m-a năucit: „Dar câţi catolici aveţi în România?”. „Vreo 4%” – zic eu, perplex. „Păi, atunci nu e nicio problemă!” Şi am înţeles că doamna ministru nu era informată asupra creştinismului răsăritean (Dar nici el nu s-a obosit sa o informeze, considerand prin absurd ca aceasta conversatie ar fi existat in afara suprarealismului lui Plesu! – nota mea, VR). Ne credea musulmani. Ea fiind născută, totuşi, prin preajmă, în Cehoslovacia! (Nu ştiu dacă ştiţi că tatăl ei a fost ambasadorul Cehoslovaciei la Belgrad în aceeaşi perioadă în care Tudor Vianu a fost ambasadorul nostru tot la Belgrad, încât Ionel Vianu, fiul lui, se va fi jucat cu doamna Albright în curtea ambasadei…) De altfel, cu acelaşi prilej, am fost contrariat şi de Javier Solana, care e spaniol, catolic şi profesor universitar. L-am sunat şi pe el, cu acelaşi mesaj: „Domnule, bombardamentul de Paşte nu e o idee bună” (Cat de tare era dl Plesu! Auzi, i-a zis lui Solana: “nu e o idee buna”. Dar inainte si dupa Paste este “o idee buna” uciderea de civili nevinovati din marile orase ale Serbiei pentru o vina inventata in Kosovo, nu-i asa, domnule rect or al “Noii Europe”? – Nota mea, VR) Şi el zice: „Între ce ore e Paştele la voi?”. Ca şi cum Paştele e de la 3 la 5! Cam aici suntem… ”
Dar credeti ca s-a oprit vreo clipa bombardamentul de Paste? Ce gluma! Cam aici suntem, asadar: la un individ care a franat institutii cheie ale statului in toate Guvernele Romaniei si isi permite sa minta cu atata “naturalete” despre prestatia sa lamentabila din toate functiile pe care le-a ocupat. Si iat-o si pe tovarasa Zoe, adevarata “presedinta” a Romaniei, cam ce zicea, in ajun de Pasti:
In sfarsit, iata, probabil, si singurul adevar din interviu. Incercand, de fapt, sa-si laude produsul, pe prepusul din Jacuzzi, si sa “infunde” Biserica, face o prezentare reala a pozitiei Patriarhului Teoctist la venirea Papei, care a fost fortat sa accepte vizita chiar de gasca “neo-europenilor” lui Plesu, “stramba-dreptacii” de azi. Macar atat:
“„BOR a încercat blocarea vizitei Papei”
Cu vizita Papei cum a fost?
Trebuie spus că a contat foarte mult că era ambasador la Vatican Teodor Baconschi (n.r. – actualul ministru de Externe al României). A făcut, cu formaţia sa de teolog, o bună priză cu locul. Vedeau pentru prima dată venind din Est un tip cu care se putea purta un dialog de substanţă. Rolul lui în pregătirea vizitei a fost important. Preşedintele Constantinescu a susţinut de asemenea, insistent, întregul demers. A contat, cred, şi solidaritatea tactică şi logistică a Ministerului de Externe. Din păcate, BOR n-a fost, într-o primă etapă, cooperantă. Am primit chiar vizita unui reprezentant al Patriarhiei, care avea mandat să descurajeze organizarea vizitei papale. Îmi amintesc că avea obiecţii pe două fronturi. Mai întâi, îmi comunica dezacordul BOR cu privire la şefia corpului diplomatic din Bucureşti. Să vă explic: Adrian Severin, cât a fost ministru de Externe, a avut buna idee de a reintroduce şi la noi o regulă, curentă în lume, potrivit căreia şeful corpului diplomatic străin este Nunţiul Apostolic, adică trimisul Vaticanului. În România ateismului comunist, această regulă fusese abandonată în 1951. S-a hotărât ca, în locul Nunţiului Apostolic, să fie numit în funcţia respectivă cel mai bătrân dintre ambasadori. Cel mai bătrân era, mai întotdeauna, câte un african, uitat pe aici de statul său, în iureşul schimbărilor politice. Or, reprezentantul Patriarhiei vine şi îmi spune: „Suntem împotriva ideii ca Nunţiul Papal să fie şeful corpului diplomatic!” „Păi, dacă e vreun musulman, vă convine mai mult?” „Da, preferăm turbanul musulman mitrei papale!” A doua obiecţie, foarte apăsată, era legată de vizita Papei. Cu ce argumente? „Va pleda cauza greco-catolicilor.” Ulterior, s-a încercat blocarea vizitei printr-o sumedenie de condiţii, de natură să-l determine pe Suveranul Pontif să renunţe. Ei bine, Papa a acceptat toate condiţiile care i s-au pus!
Ce fel de condiţii?
Să nu iasă din Bucureşti, să nu pună în vedetă Biserica greco-catolică etc. Dar dorinţa lui Ioan Paul al II-lea de a veni a trecut peste toate piedicile. ”
A, stati putin! Ca sa stiti cum sta cu dovada “credintei” lui Plesu, abil speculata in titlul aruncat printre tatele si cururile din Click-ul lui Patriciu:
“Cine v-a impresionat dintre liderii pe care i-aţi întâlnit?
Am mai spus-o: având de a face, de-a lungul a doi ani, cu mai toţi liderii importanţi ai lumii, am ajuns la concluzia că mi se oferă dovada existenţei lui Dumnezeu. Fiindcă arareori anvergura reală a acestor lideri era pe măsura sarcinilor lor. Astfel încât am ajuns să cred că, de vreme ce, cu „administratorii” ei de-acum, lumea pare, totuşi, să funcţioneze, meritul e al Providenţei…”
Asa l-a descoperit Plesu pe Dumnezeu… Alaturi de “liderii importanti ai lumii” care distrugeau si ucideau cu bombardamentele lor o capitala si o tara europeana, pentru prima oara de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial… Si cate coarne avea “dumnezeul” lui Plesu: doua sau trei, ca cel al lui Patapievici?
“Catarii de la Paltinis”… “işi petrec găunoasa lor existenţă întru superficialitate, eseistică, literatură şi alte diverse forme de amăgire”. – Parintele Nicolae Steinhardt
“Apelez, tovarăşe Secretar General, la dreapta dvs judecată şi la înţelegerea dvs omenească” – A. Plesu
Marele ex-om de stat, seful suprem al Colegiului Noua Europa, diriguitorul Dilemei lui Patriciu, fondatorul GDS alaturi de S. Brucan si conjuratul de la Tescani cu Iliescu si Magureanu, un marunt colaborator al Securitatii?
Cunoscutul activist pentru drepturile omului, Gabriel Andreescu, cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să anuleze hotărârea prin care acesta a fost condamnat în 2001 în procesul în care Andrei Pleşu l-a acuzat pe acesta de calomnie şi defăimare. Pleşu a făcut atunci o plângere penală împotriva lui Andreescu, după ce acesta din urmă a declarat într-o conferinţă de presă că fostul ministru al Culturii nu şi-a clarificat relaţia cu fosta Securitate, scrie Romania libera. Mai concret, adaug eu, în 20 februarie 2001, Gabriel Andreescu a participat la o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a referit la relaţiile unui membru CNSAS, Andrei Pleşu, cu Securitatea şi instituţiile regimului comunist. El a precizat că Pleşu a colaborat cu Securitatea şi a acceptat unele funcţii înalte în primele guverne formate după 1989.
Plesu l-a dat in judecata si, foarte rapid, in doar cateva luni, respectiv in octombrie 2001, judecătorii români l-au condamnat pe Andreescu, la plata unei amenzi penale de cinci milioane de lei vechi şi la daune de 50 de milioane de lei vechi către Andrei Pleşu, in recurs, dupa ce Andreescu fusese achitat de prima instanta. Este posibil ca procesul sa fi fost chiar cel mai rapid in Romania, daca tinem cont cat de repede a trecut prind doua instante si vacanta judecatoreasca din timpul verii. De notat ca Andrei Plesu, ca si Mircea Dinescu, era membru al Colegiului CNSAS desi fusese membru al Partidului Comunist Roman, inca de la 19 ani! Legea CNSAS interzicea membrilor Colegiului sa fi facut parte din orice Partid.
Gabriel Andreescu a intentat apoi proces statului român la CEDO, în anul 2002. El a invocat încălcarea articolului 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la liberă exprimare şi a articolului 6, referitor la un proces echitabil. În 2010, CEDO a decis că lui Gabriel Andreescu i s-au încălcat dreptul la un proces corect şi libertatea de expresie.
Drept urmare, Guvernul, adica romanii, trebuie să-i plătească acum 10.000 de euro lui Andreescu din cauza lui Plesu, pentru ca i s-a încălcat dreptul la exprimare şi la un proces echitabil.
Nu în ultimul rând, CEDO a luat notă de faptul că daunele înscrise în soluţia finală a instanţei româneşti erau exorbitante: de 15 ori salariul mediu pe economie din România (in cazul proceselor mele cu gasca GDS – Liiceanu, Patapievici, Tismaneanu-Berindei -, pentru acuze similare, aceasta pretentie era de 200 de ori salariul mediu! – ati citit bine!).
Aceasta ar putea fi considerată o măsură care ar putea determina media şi liderii de opinie să se reţină de la îndeplinirea rolului lor de informare a publicului în chestiuni de interes general, mai arată CEDO (se aude “maestre” Stoica?).
Cererea de revizuire a hotărârii prin care Andreescu a fost condamnat a fost înregistrată în septembrie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii au fixat primul termen al procesului pentru 24 octombrie, dată la care procesul s-a amânat pentru 21 noiembrie.
De abia astept!
Foto-document: Demonstratie la Iasi impotriva ministrului culturii FSN, A. PLesu