“Precum in cer, asa si pe pamant” este o carte a linistii. Cristina Nichitus Roncea stie sa fotografieze pacea. Albumul ei ne plimba printr-o lume ce mai supravietuieste doar prin manastirile Romaniei, o Romanie nepoluata fonic, neopintita in rautati si orgolii, o Romanie care nu vorbeste despre incertul viitor – e Romania vesnica!
O rasfoire in graba a cartii face privitorul sa o catalogheze ca un omagiu adus ortodoxiei dar personal cred ca e un omagiu adus Tatalui iar apoi copiilor lui, cei cu credinta si frica de Dumnezeu, un omagiu adus tuturor celor care-l marturisesc pe Mantuitor. Sunt convins ca oricine se va bucura de atmosfera pacii, a linistii si a curateniei pe care o va gasi in acest album, indiferent de confesiune.
Cristina Nichitus Roncea iubeste oamenii. Mi-am dat seama de asta dupa ce am vazut primele imagini. Pentru ca a ii iubi inseamna a-i intelege, iar ea i-a inteles pe toti cei pe care i-a fotografiat. Dovada sta analiza pe care o face cercetandu-le privirile. Directia in care privesc personajele Cristinei e numitorul comun. Cauti ochii lor si gasesti acea emotie unica ce te pune pe ganduri. Oamenii sunt surprinsi privind. Directia privirii e cheia fotografiilor acestui album. Cristina e sincera cu sine si simte ceea ce se intampla in jurul ei atunci cand are camera in mana. Intelege magia locului, il respecta si nu face uz de predeterminarea data de mestesugul artei fotografice. In nici una din cele 211 imagini ea nu face ceva regizat. Nu manipuleaza, nu minte si ne dam seama imediat ca e o buna crestina. Nu am vazut nicio fotografie in care imaginea sa vorbeasca despre orgoliul artistului, nici gand!
“Precum in cer, asa si pe pamant” e un foto-reportaj inedit, e o poveste rotunda care incepe si se termina intr-o nota de optimism aratandu-ne ca, daca mai exista locuri ca acestea, mai exista speranta.
Cristina Nichitus Roncea, un artist frumos, delicat, elegant si complex, ne ofera acum, in prag de sarbatori, o lucrare pentru eliberarea si curatirea sufletelor noastre. O incursiune fotografica in lumea ortodoxa romaneasca. “Precum in cer, asa si pe pamant” este titlul albumului in care Cristina Nichitus Roncea surprinde prin instantaneele sale puritatea vietii pe plaiuri romanesti de credinta.
“Am ajuns prima oara la manastirea Petru Voda in seara de Craciun. Luminau stelele, ninsese, totul era alb, iar maicile se pregateau sa mearga cu colindul. Iata-ma umbland, impreuna cu ele, de pe un deal pe altul, din chilie in chilie. “Lerui, Doamne, Ler / au pornit cu plugusorul / ingerii prin cer”. Intrasem, pe nesimtite, in calatoria din poveste. La casuta cu cei mai multi pelerini, in noapte, usa s-a deschis si din chilie a iesit chiar Mos Craciun, asa cum il stiam dintotdeauna: un patriarh inalt, cu barba alba, un zambet care-ti incalzeste inima si o privire care stie intreaga-ti viata, daca ai fost sau nu cuminte. Intrasem in Rai. Am simtit ca aceasta intalnire cu Parintele avea sa imi schimbe viata”. Astfel incepe, in cuvintele artistei, povestea albumului “Precum in cer, asa si pe pamant”, care se doreste a fi un omagiu artistic adus parintelui Justin Parvu, ctitorul manastirii Petru Voda, lacas inchinat martirilor din temnitele comuniste.
Este de ajuns sa deschidem site-ul dedicat albumului pentru a fi transpusi imediat intr-o alta lume. A linistii, a frumosului, a smereniei, a sufletului. O lume curata, nepatata de atingerea de multe ori sumbra si gri a cotidianului, putin cunoscuta de noi in profunzimea ei. O lume pe care e pacat sa n-o cunoastem.
Ramaneti in compania imaginilor pentru a va “inalta catre o lume purificata”, asa cum rezuma profesorul Florin Constantiniu experienta traita gratie albumului “Precum in cer, asa si pe pamant”. (Dana Olariu / CorectNews)
Albumul doamnei Cristina Nichituş Roncea oferă o imagine mai puţin obişnuită a vieţii ortodoxe din România. De obicei, lucrările de acest fel stăruie asupra valorii artistice a ctitoriilor – mănăstiri sau biserici de mir – din ţara noastră şi a comorilor de artă şi cultură – icoane, obiecte de cult, manuscrise, cărţi – păstrate între zidurile lor. De astă dată însă, obiectivul fotografic a urmărit altceva: trăirea întru Domnul a celor care au căutat mântuirea prin desăvârşire, dar şi legătura lor cu lumea credincioşilor, în mijlocul cărora continuă să trăiască.
Pentru a înţelege mai bine crâmpeiele de viaţă bisericească – monastică, în primul rând – coborârea la obârşie este necesară. Una din caracteristicile creştinismului românesc este pătrunderea şi răspândirea învăţăturii lui Hristos de-a lungul unei lungi perioade, de la timpurile apostolice la încheierea etnogenezei românilor.
Dacă în cazul bulgarilor, ungurilor, ruşilor, de pildă, cunoaştem momentul, când un conducător politic – ţar, rege, mare cneaz – a impus creştinismul poporului său, românii apar dintru început ca un popor creştin. Miracol şi enigmă, întocmai ca şi continuitatea daco-romană, apoi română, la nord de Dunăre, în perioada migraţiilor (secolele III-XIII) s-ar putea repeta. În fapt însă, difuzarea creştinismului şi formarea poporului român au fost două procese concomitente, care s-au asociat în chipul cel mai strâns. Creştini am fost de când am apărut ca neam.
În Evul mediu, în lumea creştină, orice autoritate politică, era, în mod obligatoriu, dublată de una religioasă: alături de voievod, cneaz, rege stătea un prelat – episcop, mitropolit sau, la nevoie, un stareţ care-şi dobândise o autoritate spirituală. Când s-au întemeiat domniile româneşti, voievozii au avut alături ierarhi recunoscuţi de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.
Aşa cum creştinarea românilor s-a desfăşurat pe tăcute şi neştiute, tot astfel, în împrejurări care rămân în obscuritate, în spaţiul carpato-dunărean, organizarea bisericească s-a aflat sub semnul hesihasmului (isihasmului), acel curent, care, originar încă din secolele IV-V, s-a afirmat plenar în secolul al XIV-lea prin învăţătura Sfântului Grigore Palama. Obiectivul lui era înălţarea, prin asceză, a omului până la perceperea luminii taborice, a strălucirii Mântuitorului, vădită în Schimbarea la Faţă. Atingerea unei trepte atât de înalte, de curăţie sufletească şi de comunicare cu Dumnezeu, pe Care „a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor”, cerea o forţă spirituală, capabilă să lupte cu ispitele şi să găsească, prin rugăciunea neîncetată, calea spre Domnul.
Dacă, atunci, în secolele XIV-XV şi chiar mai târziu, până la reînnoirea paisiană nu am avut clerici de rafinamentul teologic al palamiştilor, în schimb, hesihaştii români au devenit sihaştrii, pustnici, călugări retraşi în solitudine, dar gata oricând să dea sfatul cel bun pentru zidirea spirituală sau conduita în lume. Termenul însuşi de „sihastru” şi, mai ales, locul ocupat de el în imaginarul popular – unde este înconjurat de respect – dă măsura legăturii puternice dintre trăirea isihastă şi percepţia ei în masa credincioşilor.
Ajungem astfel la altă trăsătură a monahismului românesc: dialogul permanent dintre monahi şi laici. Trei factori sunt de avut în vedere pentru a înţelege această realitate. Mai întâi, permeabilitatea socială: în imensa lor majoritate, călugării au aceeaşi origine rurală ca şi masa credincioşilor. Ţăranul se recunoaşte în ţăran, în graiul, reprezentările, obişnuinţele atât ale unora, cât şi ale altora. În al doilea rând, rezultat al împrejurărilor vitrege – am fost mereu „în calea răotăţilor” – numai o elită cu totul restrânsă a clerului avea o înaltă cultură teologică; grosul clerului călugăresc şi mirean se împărtăşea din aceeaşi cultură de sorginte populară, ca şi credincioşii care îl frecventau. Dialogul devenea astfel foarte lesnicios. În sfârşit, prin stilul de viaţă, călugărul, supus ascultării, avea de îndeplinit diverse munci fizice, care, într-o lume agrară, erau, de regulă, activităţi legate de cultura pământului şi creşterea vitelor. Ţăranul, venit la mănăstire, vedea pe „părintele” lucrând la câmp sau îngrijind de vitele sau stupii mănăstirii, întocmai ca şi el în gospodăria lui.
Toate acestea „au spart” zidurile mănăstirii şi au integrat organic comunităţile călugăreşti în societatea românească. Respectul credinciosului de rând pentru omul în rasă nu-l înstrăinează în nici un chip pe cel din urmă de cel dintâi. Cleric şi laic se află într-o desăvârşită unitate spirituală şi mentală.
Aceste trăsături ale vieţii bisericeşti s-au păstrat nealterate din Evul mediu până astăzi. Este ceea ce explică locul eminent ocupat de Biserică în viaţa societăţii, prestigiul de care ea se bucură, forţa credinţei vădită, cel mai pregnant, în marele aflux de credincioşi la sărbătorile Bisericii.
Imaginile doamnei Cristina Nichituş Roncea ilustrează perfect aspectele caracteristice ale trăirii ortodoxe, cu precădere în lumea monastică, înfrăţirea, atât de firească, într-o religie a iubirii, între cleric şi mirean. Călugărul se roagă şi munceşte – ora et labora! –, iar laicul, beneficiar al ostenelilor celui dintâi, îl priveşte cu iubire şi respect.
Într-o vreme când desacralizarea, confuzia şi, mai presus de toate, păcatul sunt atotputernice, fotografiile din acest album au putere reconfortantă. Doamna Cristina Nichituş Roncea a izbutit, prin arta sa, dar, mai ales, prin forţa sufletului, să coboare Cerul pe pământ şi să ne smulgă, fie şi pentru o clipă, din mizeriile cotidianului pentru a ne înălţa într-o lume purificată. Cartea de faţă este, deopotrivă, o sursă de inspiraţie şi o chemare la împărtăşirea unor valori de esenţă divină. Indiferent de opţiunea celui care o va lua în mână – credincios sau ateu – cartea îi va fi de mare folos.
Acad. Florin Constantiniu
Cristina Nichitus Roncea / «Precum in cer, asa si pe pamant» – Calatorie foto prin lumea ortodoxa romaneasca. Editura Compania, Bucuresti, 2011.
Volumul Credinţă şi tradiţii nemţene s-a născut din dorinţa de a găsi răspunsuri la unele dintre preocupările omului care vieţuieşte pe aceste meleaguri, în aceste vremuri ale minciunii instituţionale şi universale, cum le numea un spirit treaz al epocii. – Lansare are loc luni, 19 decembrie, ora 18.00, la Biblioteca Kirileanu din Piatra Neamt
Am ajuns prima oara la manastirea Petru Voda in seara de Craciun. Luminau stelele, ninsese, totul era alb, iar maicile se pregateau sa mearga cu colindul. Iata-ma umbland, impreuna cu ele, de pe un deal pe altul, din chilie in chilie. “Lerui, Doamne, Ler / au pornit cu plugusorul / îngerii prin cer”. Intrasem, pe nesimtite, in calatoria din poveste. La casuta cu cei mai multi pelerini, in noapte, usa s-a deschis si din chilie a iesit chiar Mos Craciun, asa cum il stiam dintotdeauna: un patriarh inalt, cu barba alba, un zambet care-ti incalzeste inima si o privire care stie intreaga-ti viata, daca ai fost sau nu cuminte. Intrasem in Rai. Am simtit ca aceasta intalnire cu Parintele avea sa imi schimbe viata.
Imi doresc ca albumul acesta sa aduca un smerit omagiu marelui marturisitor al ortodoxiei romane Justin Parvu, ctitorul Manastirii Petru Voda, la 20 de ani de cand s-a pus piatra de temelie a sfantului lacas inchinat martirilor din temnitele comuniste. Fara binecuvantarea, viziunea si caldura sa parinteasca, aceste imagini nu ar fi existat.
Multumesc, de asemenea, pentru buna primire si ingaduinta, tuturor preotilor din Mitropolia Moldovei si Bucovinei, surorilor, maicilor, fratilor si calugarilor din Manastirile Petru Voda, Paltin, Sihla, Sihastria, Secu, Neamt, Agapia, Varatec, Humor, Voronet, Moldovita, Sucevita, Arbore, Putna, Trei Ierarhi, Galata, Copou, Miclauseni, Catedrala Mitropolitana din Iasi, Catedrala Patriarhala si “Sfanta Maria” din Techirghiol.
Cristina Nichituş Roncea / “Precum în cer aşa, şi pe pământ” – Călătorie foto prin lumea ortodoxă românească, Editura Compania, Bucureşti, 2011 – Precum-in-cer.ro
“Sunt total de acord cu opinia parintelui Mihail si confirm stupefactia marelui teolog al icoanei Michel Quenot din Elvetia despre felul cum este primit un circar si un farseur in Biserica Ortodoxa din Romania si mai ales de felul cum este primit de unii ierarhi si mitropoliti. Am ramas stupefiat si eu sambata trecuta (5 nov) cand la TVR 1 la ora 12 a fost dat pe post Klaus Kenneth, moderator fiind Cristian Tabara. Kenneth a facut niste aberatii teologice halucinante si propaganda yoghina, teosofica si gnostica, fara ca Tabara sa-l corecteze sau sa lamureasca afirmatiile acestuia. Dau doar un exemplu: Kenneth afirma: “am fost in nirvana, vedeam totul dar pe mine nu ma vedeam…”…intrebarea simpla pe care o pun este urmatoarea: daca s-a lepadat de yoga si de toate lucrurile diavolului de ce mai crede in nirvana? Restul nu le mai comentez deoarece este clar ca lucrarea lui Kenneth este una comerciala si de imagine personala… se predica pe el si nu pe Hristos (din pacate nu este singurul, mai e un mim care-i calca pe urme – nota mea). Imi pare rau pentru el si am avut ocazia si i-am spus-o personal si se pare ca nu a inteles nimic. Sa ne rugam pentru el sa-l lumineze Bunul Dumnezeu cu harul sau. Poate il gaseste pe Iisus Hristos la kilometrul 2.000.001. Doamne, ajuta-l si lumineaza-l pe el, dar si pe noi, ca sa putem deosebi inselarea de Adevarul vesnic!”
Scriitoarea Magda Ursache ne trimite un eseu despre veche si noua cenzura: de la interzicere si obliterare la ignorare totala, prin epurarea si chiar arderea cartilor; un adevarat holocaust al culturii romane. Cum subiectul e mai actual ca niciodata, inclusiv pentru formele de exprimare online, cand site-uri sau chiar ziare intregi dispar complet de pe fata internetului, am recurs pentru Ziaristi Online la o parafrazare dupa titlul celebrului articol al publicistului anticomunist Virgil Gheorghiu, “Ard malurile Nistrului”.
Rep Ora de Cluj: Si pe tanara aceea de ce au luat-o? Activistul maghiar: Pentru ca a fost fraiera si s-a lasat luata! E dreptul ei cetatenesc sa refuze acest lucru si putea s-o faca…
Revenind la povestea de la Cluj, este semnificativ si revelator, credem noi, faptul ca anarhistii Soros si-au ales ziua aniversarii “Marii Revolutii Socialiste” ca data a declansarii “Revolutiei pentru Rosia Montana” prin actiunea de “eco-gherila” “Ocuppy Conti” (vezi foto aici). QED
Dacă n-ar fi fost în esenţa lor tragică, faptele relatate ar fi pline de farmec … Şi cum să nu fie astfel, când luăm cunoştinţă de destinul într-adevăr fericit al unui document fundamental dintre cele purtând semnătura unui personaj istoric, l-am numit pe Mareşalul Ion Antonescu, desemnat categoric de opinia publică naţională în urmă cu vreo cinci ani pe prima poziţie în topul MARILOR ROMÂNI din toate timpurile, iar integrarea documentului în desfăşurările istorice îl plasează într-un moment decisiv al participării României la cel de-al doilea război mondial – lovitura de stat de la 23 august 1944. Nu revenim asupra evenimentului, studiat în profunzime şi larg comentat de istoricii români şi străini, dar nu numai de ei[1], desfăşurările fiind de-acum binecunoscute în globalitate – premise, declanşare, desfăşurare şi consecinţe, imediate ori îndepărtate, suportate şi în prezent[2]. Este motivul pentru care nu revenim cu detalii în privinţa faptelor survenite, limitându-ne a preciza că, în seara de 23 august 1944, la câteva ore după ce au fost arestaţi în faimosul „Salon galben” al Casei Albe din spatele Palatului Regal din Bucureşti, Mareşalul Antonescu şi Mihai Antonescu, aflaţi închişi sub pază în safe-ul de la etaj al clădirii, au reuşit să-şi facă unele însemnări, cu acordul militarilor de gardă. Toate notele olografe ale prizonierilor au ajuns, fără dificultate, se înţelege, în mâinile puciştilor. Cu o singură excepţie, remarcabilă: ex-mareşalul a avut inspiraţia de a aşterne pe hârtie împrejurările şi consideraţiile pe marginea celor survenite, în orele imediat precedente, în „Salonul galben”.
Din câte cunoaştem, relatarea lui Ion Antonescu, surprinzând episodul decisiv al loviturii de stat, declanşarea şi arestarea celor doi actori principali, liderii regimului doborât, nu numai că sub raport cronologic conţinea primele impresii asupra celor petrecute (care ulterior nu mai aveau cum şi de ce să fie modificate), dar excela – funcţionând primatul incontestabil al poziţiei şi calităţii „sursei”! – la capitolul probitate. Valoarea remarcabilă a „sursei”, în mod sigur, va înfrunta cu succes scurgerea nemiloasă a timpului …
Ceea ce ne oferă un nou şi temeinic argument pentru situarea Mareşalului Antonescu nu atât între actorii de primă mărime ai Istoriei, ci deopotrivă între observatorii ei exemplari! Şi care, în privinţa faptelor la care au participat ori le-a provocat, au ştiut să „vadă” şi să „transmită”!…
Un document descoperit in chip miraculos si ajuns in mainile lui Ceausescu
Aşa după cum se poate constata, textul Mareşalului Antonescu era adresat Istoriei, chemată „să judece”, fiind semnat, datat – 23 august 1944 şi localizat – scris în celulă. Ţinând seama de consecinţele interne catastrofale ale actului din 1944, prăbuşirea ţării şi ocupaţia militară barbară a Armatei Roşii, considerăm că dispariţia documentului original, în condiţiile specifice momentelor din august 1944, a reprezentat implicit, în chip cu totul curios, condiţia sine qua nona salvării sale PENTRU ISTORIE. Iar aceasta în condiţiile în care, în ziua următoare compunerii lor, Însemnările din celulă s-au pierdut în urma bombardamentului aerian german asupra Palatului Regal din Bucureşti, în contextul represiunilor ordonate de Adolf Hitler drept răspuns la destituirea regimului antonescian pro-german şi la schimbarea poziţiei României în Războiul Mondial din 1939-1945. Numai în chip miraculos, tot atunci, deci la 24 august 1944, documentul dispărut printre dărâmături a fost descoperit de căpitanul Gheorghe Teodorescu, din corpul de gardă al Palatului Regal, iar acesta, după mai mult de 35 de ani, mai precis la 20 mai 1980, l-a prezentat lui N. Ceauşescu, chemat să aprecieze „asupra valorii politice şi istorice”.
Radu Moraru: Mereu liber, Nasul merge mai departe!
Realizatorul TV Radu Moraru, creatorul talk-show-ului Nasul, premiat in repetate randuri pentru profesionalism si audienta, este, pentru prima oara, intr-o situatie inedita pentru el: dupa ce a stat la aceeasi masa cu presedinti, premieri si ministri de externe din intreaga lume, sefi de armate si servicii secrete, personalitati culturale, vedete internationale, printre care si celebra actrita porno si politiciana maghiara Cicciolina, acum, timp de doua zile, la Budapesta, nu a reusit sa fie primit de patronul RCS – RDS, oradeanul Zoltan Teszari, ajuns magnat “multi-national”, pe care il stie de 20 de ani si cu care a mancat ciorbita facuta de mama lui Moraru, atunci cand afaceristul ungur a reusit smulgerea lui de la B1 TV pentru postul 10 TV.
Intors, astazi, de la Budapesta, Radu Moraru a acordat un interviu in exclusivitate portalului Ziaristi Online. Jurnalistul acuza pentru inchiderea emisiunii Nasul de la 10 Tv o “gasca transpartinica”, o “trupa”, din care fac parte oameni din toate partidele, dar “mai ales de la Putere” si invoca in trecere chiar si doua nume, a caror asociere este, aparent, contradictorie: Hrebenciuc si Boc. Radu Moraru include in aceasta “gasca”, “de multe ori de nevazut”, si persoane care au legaturi cu serviciile secrete. Problema este, spune Moraru, ca “noi avem servicii secrete si avem oameni care actioneaza in numele serviciilor secrete, dar care n-au nici o legatura nici cu serviciile secrete nici cu Romania”.
Victor Roncea / ZiaristiOnline.Ro: In primul rand, ce se intampla cu 10 TV?
Radu Moraru / Nasul.TV: 10 Tv e in moarte clinica, asa cum am spus. Ii mai trebuie doar o lovitura finala. Stii cum e: cand trebuie sa il decuplezi de la aparate sau, poate, sa faci ceva sa revina la viata.
VR: Dar cum se explica faptul ca, in acelasi timp, se fac angajari la 10 TV. Am vazut ceva pe blogul Emei Zeicescu…
RM: Este vorba de RCS – RDS. Oamenii angajati la 10 Tv erau, de fapt, angajati de Grupul RCS – RDS. Mai putin toata echipa Nasul, care totdeauna a fost separata de televiziuni, si la B1 si la 10 TV. Ori, au fost dati afara de catre Grupul RCS – RDS oameni cu salarii decente si profesionisti iar pe acelasi Grup sunt angajati oameni pe salarii mult mai mari si, probabil, ca sunt profesionsiti, nu-i cunosc… Am auzit insa de niste salarii ametitoare: 80 – 100 de milioane…
VR: Interesant… Si cu echipa Nasul ce se intampla in acest moment?
RM: Oamenii au fost dati afara ca niste animale pentru singurul motiv – ceea ce cred eu – ca au lucrat pentru 10 TV. Iar Zoltan Teszari e un tip care, probabil, vrea sa se razbune pe cineva si atunci ii da afara pe oameni pe acest criteriu.
VR: Vrea sa se razbune, in primul rand, pe tine, probabil (cat si pe altcineva. Traian Basescu? – n.m.)… Inteleg ca ai fost la Budapesta. Ai reusit sa te vezi cu acest patron?
RM: Nu, nu e de gasit! Asta e tipicul lui… Ca sa ne convinga sa semnam contractul cu el suna in fiecare zi si vorbeam la telefon cate opt ore pe zi, eu si colegii mei. Ne iubea pe toti. Ne-a invitat la Budapesta, la Oradea, ne-am intalnit, a venit special la Bucuresti ca sa mai vorbeasca cu noi… A fost la mine in casa, sa ma roage sa semnez, sa facem, sa dregem, cu promisiuni adevarate. Am construit un plan frumos, pe cinci ani de zile. Vorba-ceea: i-a facut mama de mancare, a mancat din aceeasi farfurie cu mine. Eram “ca fratii”, ca sa zic asa; mai ales ca ne stiam de 20 de ani! Marele Grup RCS – RDS a avut “boom”-ul din Brasov si din Oradea.
VR: Practic, s-a reusit o dislocare a ta si a emisiunii Nasul, si a echipei Nasul – care este una dintre cele mai bune de pe piata media -, de la B1, unde avea deja un public tinta format si o audienta ridicata…
RM: Au venit si colegi din alte televiziuni, care erau doritori sa inceapa un proiect nou, pe cinci ani, acestea erau promisiunile si contractele…
VR: Da, dar voiam sa dau putin timpul inapoi: v-au dislocat de la B1, unde aveati locul vostru, v-au adus la 10 Tv si acum, practic, din cate inteleg, vrei sa-ti deschizi un blog. Deci ai ajuns de la a fi in centrul atentiei opiniei publice la… un blog.
RM: Acum, tu stii, ca noi vorbeam de multe ori si ziceam ca toti ziaristii nealiniati, ca sa zic asa, cei care pur si simplu isi faceau meseria si isi spuneau parerea, au disparut si au ajuns pe internet! Tii minte, ca erai cu mine in emisiune, cand ma spuneam ca nici eu nu stiu cat o sa mai rezistam pentru ca stiam de toate presiunile – de fapt, nu presiunile, ci jocurile politice care se faceau, repet, transpartinice, inclusiv cu oameni de la Putere – pentru ca genul acesta de emisiuni sa nu mai existe, si sa avem emisiuni care sa se ocupe de Irinel Columbeanu… de subiecte marginale, ca sa nu se mai preocupe niste ziaristi adevarati de subiectele importante.
VR: Da, e vorba de ingroparea lor practic, odata cu ziaristii… Spuneai atunci – si am citat pe Roncea.ro – “stiu ca se sapa puternic, de ani de zile”… De asemenea, si in interviurile recente, vorbeai de anumite presiuni politice. Pe cine suspectezi, din ce zona vin aceste presiuni?
RM: Trupa asta care face presiuni este formata din oameni care vin din toate partidele. Mai ales de la Putere! Puterea nu a acceptat niciodata asemenea iesiri din front. Iar prin manipularea pe care o fac acesti indivizi prin postacii lor platiti – asta-i o metoda inventata de Hrebenciuc – nu fac decat sa lanseze tot felul de diversiuni pentru ca eu, cu actuala Putere, dupa cum stii, nu am nici un fel de legaturi incepand cu prima zi dupa cele trei luni (de respiro) de cand era Boc prim-ministru si l-am atacat pentru niste grave greseli iar “portocalii”, de atunci, nici n-au mai venit la Nasul. Asa, rar-rar. Insa primul ministru nu a mai fost la noi la emisiune de aproape doi ani. Dar manipularea, facuta tot de ei, este sa te lipeasca de tot felul de minciuni si eu stiu – si am spus-o de multe ori – ca stiu exact cine face presiuni si, intr-o buna zi, cand lucrurile se mai linistesc si avem timp sa ne scriem gandurile si memoriile, am sa spun cu nume, data si fapta. Repet, sunt din toate partidele. Mai ales de la Putere. Intotdeauna Puterea a avut o problema cu emisiunea Nasul. Ca era Nastase, ca era Taricieanu, ca e Boc.
VR: Mie mi se pare oarecum paradoxal ca sunt cativa ziaristi, fiecare cum a putut – care in presa, in media online, la televiziune – care l-au sustinut pe Basescu, si proiectul lui, in momente critice, de-a dreptul dramatice inclusiv pentru persoana, cetateanul Traian Basescu. Si, “intamplator”, toti acestia sunt rasi acum, sunt pe bara.
RM: Pai, trebuie sa fie si o pedeapsa, nu?, pentru “nealiniati”. Dar, eu am un principiu foarte simplu: in viata reusesti doar daca te bazezi pe propriile puteri si nu pe cineva din clasa politica, economica si asa mai departe. Asta-i viata!
VR: Absolut! Parerea mea este, insa, ca nu trebuie sa excludem implicarea serviciilor secrete. De ce? Pentru ca media este un instrument care actioneaza practic cu aceleasi mijloace ca si serviciile de informatii, doar ca informatiile merg in directii inverse, una catre public, in ce ne priveste si cealalta catre factorul de decizie. Dar, de multe ori, interesele noastre se suprapun. Si mai stim ca in media dintotdeauna au existat si membri ai serviciilor secrete, au existat antipatii, sau simpatii, iar uneori s-a depasit cadrul legal in sensul ca antipatiile sau simpatiile unui potentat al serviciilor au guvernat anumite actiuni injuste, de razbunare…
RM: Chestiunea e ca noi avem servicii secrete si avem oameni care actioneaza in numele serviciilor secrete, dar care n-au nici o legatura nici cu serviciile secrete nici cu Romania.
VR: Exact!
RM: Aici ma depaseste meciul asta. E un meci pe care ar trebui sa il rezolve chiar serviciile secrete.
VR: Vrea sa spun ca patronul acesta – vrand-nevrand observam cu ochiul liber – este maghiar. Iar in Romania au loc niste “meciuri” la ora aceasta, intre fortele politice maghiare – si nu numai politice – si romani.
RM: La Teszari n-are legatura ca e maghiar ca nu e maghiar. Dar ceea ce isi permita sa faca Teszari la Bucuresti, si in Romania, nu isi permite sa faca la Budapesta, unde are cartierul general. Am vorbit acolo chiar cu un oficial din Guvern, din ministerul Muncii al lor, care mi-a spus ca asa ceva nu se poate intampla, nici in Ungaria, nici in orice alta tara europeana.
VR: Sa fie dati oameni afara peste noapte si nerespectarea contractului…
RM: Sa nu-ti respecti contractele!… Si eu pot sa-ti fac o dezvaluire. N-am spus-o pana acum numai pentru ca am incercat sa protejez toti oamenii care venisera pentru acest proiect, pentru mine, nu pentru Teszari si ei stiu foarte bine cum la fiecare luna puneam presiune pe cei de la RCS sa le faca contractele iar ei le mai prelungeau cu o luna. Si ai o raspundere morala fata de acesti oameni si mi se parea normal ca ei sa isi ia salariul acela – nu foarte mare – si-atunci am tacut mult timp. Dar acum pot sa spun, pentru ca nu mai am aceasta raspundere. Am fost cu totii pulverizati. Dezvaluirea este ca dl Teszari nu si-a respectat nici promisiunile si nici contractele inca din prima zi a lui decembrie 2010. Intr-un combinatie dintr-aceasta sunt lucruri pe care speri sa le rezolvi in timp… Dar, in curand, voi face niste dezvaluiri pentru ca omul este tepar. Este primul tepar pe care l-am intalnit in viata mea in zona de presa. Si este un tepar pe care il banuiesc ca face foarte multe jocuri politice legate de acesta gasca transpartinica, de multe ori de nevazut, in care sunt implicati si oameni care au legatura cu serviciile secrete si cu politicieni din toate partidele. Si eu stiu foarte bine cine sunt, cum sunt si ce fac! Astia sunt oamenii care detin puterea presei in Romania!
VR: Urmeaza sa faci o conferinta de presa pentru lamurirea intregii opinii publice?
RM: Voi tine conferinta de presa pe www.Nasul.tv. Altfel, e posibil sa fac o conferinta de presa iar ziaristii sa nu poata sa publice cu adevarat ce au de scris. Eu inteleg,.. Aici vorbim de niste forte destul de importante. Si-atunci am sa spun tot ce este de spus pe acest portal. Cine vrea sa afle si sa scrie si sa inteleaga, foarte bine!
VR: Si pe cand sa asteptam aceste dezvaluiri?
RM: Chiar de maine!
VR: Perfect! Le asteptam! Si asteptam si reluarea emisiunii Nasul pe o televiziune care sa va merite, pe tine si intreaga echipa.
RM: Poate da, poate nu. Nu depinde de mine. Insa noi avem o vorba: Mereu liber, Nasul merge mai departe!
December 21st, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
