Cazul Catrinel Plesu – colaboratoare (informatore/agenta) a Securitatii a scandalizat lumea mai mult sau mai putin bine informata din Romania. Dis de dimineata am fost trezit de telefonul unui important fost demnitar de rang inalt al statului roman (printre primii oameni in stat) care vroia sa stie daca sotia disidentului “prin mancare” Andrei Plesu, actuala directoare a Centrului National al Cartii lui Patapievici de la ICR, “a fost sau nu a fost?”. Daca e sa ne luam dupa cel mai bun tovaras al lui Andrei Plesu, atoateincompatibilul Mircea Dinescu, cica n-ar fi fost “deloc-deloc”. El stie. Desi recunoaste ca nu a participat la sedinta Colegiului CNSAS cand s-a constatat ca Catrinel Plesu “a fost recrutata de Directia Generala de Informatii Externe” si “a avut numele conspirativ “Maria””. Asadar, daca e sa ne luam dupa documentele CNSAS, puse la dispozitie in articolul Catrinel Plesu de la ICR, sotia lui Andrei Plesu de la GDS, a turnat pentru DIE, mama lui SIE. DOCUMENT CNSAS. El, membru PCR de la 19 ani. Ea, informatoare de la 19 ani, se pare ca e undeva intre nici “prea-prea” nici “foarte-foarte”. Totusi, ramane intrebarea: de ce a tacut 44 de ani (in fata prietenilor) si 22 de ani (in fata opiniei publice)?
Revista Q Magazine, condusa de profesionista Floriana Jucan, incearca sa afle raspunsul la aceste dileme, intervievandu-l pe inca membrul Colegiului CNSAS, incompatibilul Mircea Dinescu:
A fost sau nu soţia lui Pleşu colaboratoare a DIE? Dinescu spune că nu!
Soţia lui Andrei Pleşu, Catrinel Pleşu, ar fi fost colaboratoare a Direcţiei de Informaţii Externe, conform unei adeverinţe furnizate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care a fost făcută publică pe blogul lui Victor Roncea. Mircea Dinescu a precizat pentru Q Magazine că soţia lui Andrei Pleşu nu a fost o colaboratoare a DIE, întrucât nu există nicio notă informativă semnată de ea care să se regăsească în dosarul de la CNSAS.
Având în vedere faptul că Andrei Pleşu a fost în cadrul CNSAS, au apărut şi speculaţiile conform cărora documentele care ar fi putut dovedi colaborarea soţiei sale cu DIE ar fi fost sustrase. Mircea Dinescu afirmă că „reciclarea” unor dovezi ar fi fost imposibilă din momentul în care dosarele ajungeau la CNSAS, dar recunoaşte că au existat şi dosare care nu aveau decât… coperta.
„Întâmplarea face că nu am participat la acea şedinţă. Ce vă pot spune însă este că doamna Pleşu nu a fost colaborator al Securităţii pentru că nu există note informative pe care să le fi semnat. La dosar nu există decât afirmaţiile securiştilor. A fost probabil o tentativă de racolare, dar se pare că nereuşită. Să ştiţi că băieţii dădeau ca la peşte. Ştiau că urma să pleci sau că doreai să pleci în străinătate şi imediat erai contactat. Însă, una era că ei încercau să te racoleze, alta să şi colaborezi. Din ce ştiu eu, nu există documente care să confirme colaborarea doamnei Pleşu cu DIE. Că puteau să fie sustrase documente, la CNSAS, e o porcărie. Dar, ce, despre mine nu s-a scris că am cărat cu geamantanul documente în Germania? O porcărie fără margini. Este imposibil să lipsească ceva la CNSAS, pentru că orice intră în instituţie, orice document care este luat de un membru al CNSAS şi returnat are şi număr de ordine, de primire şi predare. Chestiile acestea se pot verifica, nu se fac după ureche. Este adevărat însă că la CNSAS au venit şi dosarele unora care conţineau doar coperta. E clar pentru mine că la SRI s-a făcut un matrapazlâc, o pot spune cu mâna pe inimă. Cred că au fost unii atunci care şi-au cumpărat dosarele, dar asta s-a întâmplat înainte să ajungă la noi. În plus, cred că cei de la CNSAS au formulat puţin cam neclar, cam incorect, adică a fost colaborator, dar de fapt nu a fost pentru că nu există note informative”, a precizat Mircea Dinescu, fost membru în Colegiul CNSAS.
Dileme morale… pe bani publici
Catrinel Pleşu este chiar director al Centrului Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român, condus de Horia Roman Patapievici, ICR funcţionând sub înaltul patronaj al Preşedinţiei Române. Aşadar, un funcţionar al statului aflat într-un post înalt, patronat de o instituţie care şi-a făcut imagine din condamnarea comunismului.
Racolată şi abandonată de DIE, fără documente informative
Conform adeverinţei NR. 748/ 22.02.2011, eliberată la solicitarea „Evenimentului zilei”, document care poate fi accesat prin simpla căutare a numelui Catrinel Lăcrămioara Pleşu (Petrulian) pe motorul de căutare al CNSAS, se menţiona că „În baza Notei de Constatare nr S/DI/I/1433 din data de 03.06.2010, întocmită de către direcţia de Specialitate din cadrul CNSAS, în care se regăsesc următoarele elemente: doamna Pleşu (Petrulian) Lăcrămioara Maria Catrinel este cotitulară a dosarului nr. SIE 89 (cotă CNSAS). Domnia sa a fost recrutată de către Direcţia Generală de Informaţii Externe, în perioada în care urma să-şi continue studiile de limbă şi literatură engleză în Anglia. A avut numele conspirativ «Maria». A fost abandonată din reţea la data de 16.03.1974. Direcţia de Specialitate nu a identificat documente transmise Securităţii de către domnia sa. Dosarul nr. SIE 89 (cotă CNSAS), al cărei cotitulară este doamna Pleşu (Petrulian) Lăcrămioara Maria Catrinel conţine şi documente privind urmărirea domniei sale de către organele de Securitate, în perioada 1985-1986. Doamna Pleşu (Petrulian) Lăcrămioara Maria Catrinel, figurează în calitate de urmărită şi în dosarele de grup fond informativ nr. I 198678 (cotă CNSAS) şi nr. I 5813 (cotă CNSAS)”. Conform procesului verbal al şedinţei colegiului CNSAS din data de 22.02.2011, Mariei Catrinel Pleşu „nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborat al Securităţii”.
Documentul CNSAS publicat astazi pe Roncea.Ro este o premiera. Nici un alt membru sau fost membru al Colegiului CNSAS – si tocmai unul din cei de vaza, ca Plesu sau Patapievici – nu a aflat, pana acum, ca insusi cel mai apropiat tovaras de viata al sau a fost un turnator al odioasei Securitati si poate l-a avut chiar pe el “in lucru”, ca “obiectiv”. Si mai releva si o tragedie a ce putea sa faca regimul comunist din om: el, membru PCR de la 19 ani, ea, informatoare de la 19 ani. Iata istoria acestei veritabile povesti de telenovela damboviteana cu staif intelectual:
Cine spune ca comunismul era rau mananca cacat, ca sa il citez, literalmente pe dl Andrei Plesu (vezi interviu in EvZ: Nota lui Băsescu către Securitate, văzută de Andrei Pleșu). In interviul cu pricina, dl Andrei Plesu se revolta, printre altele, pe urmatoarea categorie de oameni: “Foştii care au adoptat strategia inversă, care au devenit nişte mari, feroci luptători anticomunişti. Pe mine ăştia mă enervează la fel de mult. Adică, după ce ai mâncat căcat până în 1989, brusc, când s-a dat voie la revoltă, tu îţi faci un portret de mare combatant, care nu-i suportă pe primii”. Limbaj de filosof sadea.
Chestiune e ca, exact acum un an, in februarie 2011, de pe scena Ateneului Roman, disidentul Adam Michnik il cam baga la apa pe prietenul dlui Plesu, Gabriel Liiceanu, tocmai pe acest motiv, fara a-i uita si pe intelectualii care in timpul comunismului au luptat cu regimul ca membri ai miscarii de “rezistenta prin mancare”: “Filosoful trebuie să fie precaut când îşi pune haina procurorului…. Enunţul tău a fost un ecou al gândirii bolşevice, doar acela refuza dreptul unor oameni de-a exista în spaţiul public… Pardon, nu esti bolşevic, ci menşevic!” (vezi Bookiseala.ro).
Adevarul e ca, daca urmarim, chiar din avion, traseele celor doi, Plesu si Liiceanu, cei care sustin ca in comunism s-a trait rau chiar mananca cacat – in lipsa de altceva -, ca sa-l plagiez, din nou, pe dl Plesu. Dupa cum se stie, dl Plesu a fost intre 1975-1977 bursier al Fundatiei „Alexander von Humboldt” la Bonn, in Germania Federala, conferentiind despre “arta si filosofia culturii românesti” la Bonn, Dortmund, Düsseldorf si Freiburg, conform CV-ului sau oficial. Intr-o a doua bursa a aceleiasi Fundatii, in anii 1983-1984, dl Plesu s-a insotit la Heidelberg cu prietenul sau, Gabriel Liiceanu, dand ture de week-end si pe la Paris, unde se intretineau sau erau intretinuti, cum vreti sa spuneti, cu/de familia Lovinescu-Ierunca. Dl Liiceanu are o povestire simpatica despre ultimul an al domniilor lor la Heidelberg si “rezistenta prin mancare” care a urmat la revenirea lor la Bucuresti, lasata cu o orgie culinara la Bran. Desigur, in timpul oprimantului regim comunist.
Dar despre dl Andrei Plesu, angajatul distinsului capitalist kazahstanez Dinu Patriciu, se pot spune multe. Pentru discutia de azi ne vom restrange la doar cateva aspecte… geografice. Dl Plesu traia si in anii odiosului regim comunist exact unde locuieste si astazi: intr-o vila din str Paris nr 14 A, la umbra Palatului Victoria. In decembrie 1989, venit val-vartej de la Tescani, posibil in acelasi tren cu dl Magureanu, “exilat” si el prin zona, sfarsitul regimului Ceausescu il prinde la o sueta revolutionara cu Iliescu si Brucan, in casa la vecinul si cumnatul sau, Ascanio Damian. Asa s-a fondat GDS-ul, la scurt timp dupa intrarea in legalitate a FSN-ului. Despre arhitectul Ascanio Damian, istoricul dlui Vladimir Tismaneanu, Gabriel Catalan, ne informeaza ca era un activist de Partid si membru al nomenklaturii de origine evreieasca (vezi Anuarul Institutului de Istorie “A.D. Xenopol” – Iaşi, Issue no.47 /2010). Asta apropo de “fostii” pe care era enervat dl Plesu ca “mananca cacat”. Dl Plesu era si el, se intelege, membru al familiei si se intelegea bine si cu cartierul. Mama sa vitrega lucrase in afacerile Externe ale RSR si tatal, venit de la Tulcea, unde avusese o aventura mai aprinsa cu o tanara nomada, lucra la Policlinica membrilor CC al PCR si a “organelor speciale”, aflata dupa colt, pe strada Washington. Familia era intarita acum si prin casatoria surorii sotiei sale Catrinel Lacramioara, fiica academicianului Nicolae Petrulian, cu mai varstnicul nomenclaturist Ascanio Damian.
Pe Catrinel, in prezent director al CNC al ICR (Centrul National al Cartii) si pensionara Humanitas, a intalnit-o, conform confesiunilor doamnei, in octombrie 1972. Zvonurile despre inselarea ei de catre filosof, dupa o casnicie de 40 de ani, chiar in noaptea Craciunului, au fost confirmate cu lux de amanunte printr-un foto-reportaj publicat de o revista axata pe… “minima moralia”.
Mai rapida decat el, apropo de comunism si “mancatorii de cacat”, Catrinel Lacramioara Petrulian beneficiase deja, la data amorezarii lor, de o bursa “la o universitatea foarte buna din sudul Angliei”. Intr-un interviu pe care i l-a luat actuala directoare a ICR Viena, Carmen Bendosvchi, doamnei Catrinel Plesu, pentru o carte omagiala scoasa de Academia Catavencu cu neveste de demnitari, directoarea CNC al ICR ne informeaza ca acest eveniment s-ar fi petrecut prin 1968: „Marturisesc ca am plecat trista, aici aveam prieteni, era acea lume paralela din anii ’60. Am facut bachelor trei ani”. Deci pana prin 1971, luna iulie, cand se incheie scoala. Avea 23 de ani si, la revenirea in tara, este angajata imediat la Institutul „G. Calinescu“, sectia de literatura comparata. In noiembrie se casatoreste cu Andrei Plesu, si el, desi abia absolvise facultatea, deja “cercetător” la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române. Oare stia atunci Andrei secretul cel mare al Lacramioarei?
Carmen Bendovschi, fara sa stie ce va lasa istoriei, o intreaba pe dna Catrinel Plesu, in interviul citat deja: “– Ti-ai citit dosarul?”. Catrinel: “– Am gasit un dosar din anul plecarii in Anglia, din ’68… Iti dai seama ce minciuna a fost asta cu „anii de deschidere“?! Ma urmareau in troleibuz, cind ma duceam la prietene de-ale mamei si le lasam bilete in usa: „draga tanti Gina, imi pare rau ca nu te-am gasit, te mai caut poimiine…“! M-a apucat o furie teribila, o liota de oameni platiti pentru ce?! Am mai vazut ceva care m-a indispus teribil si de-aia iti spun ca este utila, utila istoria dosarelor, nu pentru a plati polite sau pentru a umili oameni, dar iti explica cum functioneaza un sistem. Poate ca copiii nostri sau copiii lor vor dori sa stie cum functiona acest sistem… Din dosar lipsesc anii ’82-’83, dar „Panait“ (numele meu de cod) reincepe a fi urmarit in 1986…”.
“– Oroare?”, revine actuala directoare ICR – Viena. “– Da, o mizerie de viata! Lucrurile astea trebuie sa apara, ca document.”, subliniaza directoarea CNC al ICR, sotia “filozofului socratic” rector la Colegiul Noua Europa. Un filosof care, nu se stie prea bine de ce, desi fusese membru al PCR, inca de la 19 ani (!), a acceptat sa incalce Legea CNSAS si, in loc sa se ocupe de opera sa neinceputa, si-a sacrificat timpul pentru a-si baga mainile, pana la coate, in Arhivele Securitatii. Oare de ce?
Carmen Bendovschi are un moment de clarviziune privind pozitia ocupata de Plesu la CNSAS impreuna cu Patapievici si Dinescu: ” – Sa fim sincere, ramine pentru moment o functie jegoasa… iertaciune!”. Doamna Catrinel Plesu nu se lasa mai prejos: “– E adevarat, umbli in intestinele jalnice ale unui aparat de represiune. Mi se pare important. Si cred ca trebuie sa o faca oameni corecti si cu compasiune, pot sa fie „radicali“, dar fara vehementa si fara brutalitate; si el are aceste calitati, absolut! Nu fiindca e sotul meu, dar sint in genomul lui! Pe de alta parte, daca nu se pun la dispozitie toate arhivele, mi se pare o munca inutila. Repet, e important pentru generatiile care vin, se demitizeaza un monstru care parea atotputernic, poate asa nu se va mai putea naste altul… In rest, exista oameni mai slabi si oameni mai puternici. In Germania au fost drame reale, neveste spionate de soti, frate de frate, unii s-au sinucis… In Romania nimic nu e prea dramatic, dar recuperarea acestei istorii este totusi necesara, desi e dureroasa. De cite dezamagiri si de cite suferinte nu am avut cu totii parte in acesti ani?… „Normalitatea“ se cucereste greu, e o lupta zilnica. In ’89 ni s-a schimbat viata, am pierdut prieteni, am cistigat prieteni, asta e. Trebuie acceptat asta, daca nu – vom muri incremeniti in proiect, cum spune Gabriel Liiceanu.”
Oare dna Catrinel Plesu, functionar public al unei institutii culturale de stat, si-a inchipuit, cand a trantit aceste minciuni istorice, ca sotul ei, dl Andrei Plesu, a curatat toata arhiva CNSAS?
Pentru a nu ramane incremeniti in proiectul “Noii Europe”, Humanitas si CNC al ICR, dupa cum se speriase dna Catrinel Plesu ca s-ar putea intampla, consider necesar sa prezint Documentul CNSAS de mai jos, emis la 11 ani de la infiintarea CNSAS, in urma cu un an, dar ramas “netranspirat” in presa, in ciuda faptului ca dna Plesu ocupa o functie publica iar Adeverinta a fost transmisa si solicitantului, respectiv ziarului Evenimentul Zilei, inca din martie 2011. E drept, este o Adeverinta de necolaborare cu Securitatea, asa cum a primit, de altfel, si Sorin Rosca Stanescu, auto-deconspiratul agent “Deleanu”. Dar este o Adeverinta in care, chiar daca intregul adevar este escamotat, cel putin apare faptul ca Catrinel Lacramioara Plesu (Petrulian) a mai avut un nume de cod pe langa “Panait”, respectiv “Maria”, dar pentru activitatea sa, nelamurita, de agent sau informator al Directiei de Informatii Externe, DIE, mama lui SIE.
Ce observam, din prima: desi Nota de Constatare a fost emisa pe data de 3.06.2010 ea a fost discutata tocmai in sedinta Colegiul CNSAS din 2.02.2011. Dupa 8 (opt) luni. Fiind transmisa apoi catre taciturnul EvZ pe 23.03.2011. Acum 11 luni.
Alte date interesante: contrar obligatiilor investigatorilor CNSAS si chiar si ale Colegiului, Adeverinta este redactata in termeni vagi pentru “a se eluda meandrele concretului”. Astfel, se afirma ca doamna Plesu “este cotitulara a Dosarului nr SIE 89 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutata de Directia de Generala de Informatii Externe, in perioada in care urma sa-si continue studiile de limba si literatura engleza in Anglia. A avut numele conspirativ “Maria”. A fost abandonata din retea la data de 16.03.1974.“ Adica la un an si jumatate dupa ce s-a casatorit cu Andrei Plesu. Bineinteles, conform Adeverintei CNSAS, Directia de Specialitate, condusa de fosta subalterna a dlui Plesu, pe numele ei Germina Nagâţ, “nu a identificat documente transmise Securitatii de catre domnia sa”. Domnie, nu gluma. Dupa cum observati, lipseste elementul cel mai important, care este o data fixa, ce, de multe ori, are inscrisa pe Angajament pana si ora: momentul recrutarii. Daca vorbim de “perioada in care urma sa-si continue studiile” (alta formulare voit ambigua), conform marturiilor dnei Plesu, ne intoarcem in anul 1968 sau chiar 1967. Asadar vorbim de o colaborare documentata de cel putin 5 (cinci) ani, cu organele speciale ale DIE. De la 19 ani! “– Oroare?”
A semnat sau n-a semnat? – aceasta va fi (oare?) dilema lui Plesu. Si ce a turnat? – ca doar nu a tinut-o Securitatea in brate degeaba cinci ani, pe banii poporului, cu teschereaua plina de informatii culese din spatele liniilor inamicului imperialist.
Ce mai observam: “domnia sa”, dna Plesu, afirma in interviul cu dna Bendovschi ca “am gasit un dosar din anul plecarii in Anglia, din ’68” – Dosarul de informatoare, asadar – si ca din el lipseste aparent doar perioada ’82-’83 (perioada cu Meditatia Transcedentala, lasata cu scrisorile lui Plesu catre Ceausescu, adaug eu). CNSAS afirma insa ca din 1973, data abandonarii “Mariei/Panait” din Retea, si pana in 1985, cand a inceput sa fie urmarita pentru un an, nu mai exista alte date la Dosar. Se pune o intrebare logica: Ce Dosar are de fapt in posesie domnia sa, dna Plesu? Si de ce a tacut, pana la urma, de 21-plus de ani?
Si ar mai fi una, mai de “DilemaVeche”: cata nesimtire poti sa ai sa vorbesti de “lichele” si chiar tu sa fii una dintre ele si sa te revolti pe turnatori si “mancatori de cacat” ai regimului comunist si chiar biata ta nevasta inselata si cu tine sa te numeri printre ei?
“– Da, o mizerie de viata! Lucrurile astea trebuie sa apara, ca document.”
Vartan Arachelian: Felicitări pentru premiul obţinut din partea Fundaţiei ,,Nişte ţărani”, un premiu binemeritat pentru un volum pentru care cred că orice istoric poate să vă invidieze. Am scrisîn Clipadespre carteaFereşte-mă, Doamne, de prietenişi trebuie să repet câteva dintre calităţile remarcabile ale ei. În primul rând aş remarca faptul că v-aţi propus să încadreze istoria politică a României din perioada comunistă în istoria secolului trecut; cele patru decenii n-au fost o paranteză, n-au avut parte decât într-o câtime de ocupaţie militară, iar în rest de ocupaţie ideologică. De ce îi e greu unui român să facă un astfel de demers integrator? Din varii motive, dar, bănuiesc că, în primul rând, pentru că politica externă, în deosebire de cea internă – insuportabil de ideologizată -, a devenit repede pragmatică, ghidându-se după principii de tip liberal, ca să folosesc caracterizarea dumneavoastră. E încă riscant pentru un istoric să definească profilul real al acestei politici, fără a fi catalogat drept un nostalgic? Probabil. Aş vrea, de asemenea, să mai evidenţiez o altă calitate şi anume bogăţia surselor din care cea mai mare parte dintre documentele citate sunt acum la prima lectură publică, documente care erau menite să fie distruse de autorii lor, graţie salvării acestora în ultimul ceas însă, cercetătorul laborios şi îndrăzneţ care sunteţi, ne-a oferit o operă atât de cuprinzătoare încât ne sunt clare şi premizele unui volum doi pe care, probabil, l-aţi şi scris şi el va explica, sunt sigur, de ce Revoluţia română din 1989 a avut un cu totul alt profil şi un cu totul alt preţ decât schimbările de regim din celelalte ţări comunizate.
Larry L. Watts: Da, vreau să precizez că proiectul acestui volum nu arăta aşa de la început. Vroind să scriu iniţial despre serviciile secrete din România mi-am dat seama că, exceptând primii ani de ocupaţie sovietică şi de instalare la putere a comuniştilor, în deceniile care au urmat, însă evoluţia acestora a fost cu totul alta, chiar în contra sens cu instituţiile similare din celelalte ţări din Pactul de la Varşovia. Interesant e că am observat, făcând documentarea necesară pentru o astfel de carte, că această traiectorie diferită, cale diferită, urmată chiar pe contra sens, cum spuneam, a continuat un timp – doi, trei ani – şi după Revoluţie. Într-adevăr, deşi politica acestor servicii era emanaţia unor puteri comuniste ele se deosebeau fundamental. De ce? Cercetarea cauzelor m-a condus departe în timp până la opiniile pe care Marx şi Engels le-au exprimat despre români, opinii preluate de partidele comuniste aşa-zise frăţeşti. Analiza lui Engels din ianuarie 1949, de exemplu, despre anul revoluţionar 1848 din centrul Europei trăgea concluzia că românii sunt „suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea lor sau pierderea caracterului lor naţional…” Şi mai departe: „Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.” Această evaluare incredibil de şovină a lui Engels despre revoluţia din 1848, era prilejuită de opoziţia românilor, ca şi a slavilor din sud, la acţiunea lui Lajos Kossuth. De ce erau împotrivă? Se vorbeşte puţin, chiar în surdină despre motivul acelui refuz, nimic altceva decât concepţia retrogradă a revoluţionarului maghiar, despre viziunea sa despre democraţie, depăşită chiar pentru acele timpuri. Ea era similară cu a anticilor greci care vedeau democraţia excluzându-i pe sclavi de la beneficiile ei, chiar în dauna sclavilor. Aşa şi Kossuth, era democrat dar nu şi prin includerea românilor şi a slavilor printre beneficiarii libertăţilor pentru care se făcea revoluţie, ci excluzându-i. Kossuth, îmi pare rău că aşa stau lucrurile, îi considera pe slavi şi pe români ca fiind popoare înapoiate. Opiniile lui Marx şi Engels au fost preluate ca precepte sfinte de Lenin şi Stalin, care, tot aşa, au considerat, la rândul lor, aceste popoare ca fiind barbare, sălbatece, nişte gunoaie care trebuiesc înlăturate de pe scena istoriei. Aceste concepţii şovine explică faptul că în perioada interbelică a existat o colaborare extraordinară între Stalin şi Horthy, inclusiv în probleme care interesau România.
Karadeniz Press, o tanara agentie de stiri si analize specializata pe problematicile geopolitice ale zonei Marii Negre si istmului ponto-baltic, a publicat ieri, in exclusivitate, un foarte incitant dialog dintre Larry Watts si Irina Airinei, extras din cea mai recenta carte a autoarei, “Anamnesis”, tocmai lansata in Israel impreuna cu lucrarea “Tezaurul BNR la Moscova”. Interviul este fascinant prin aspectele complexe pe care le ridica specialistul american privind continuitatea atacurilor (corect, cred, este atacului, fiind de fapt unul si acelasi intins pe o perioada de aproape 100 de ani) la adresa Romaniei venite din partea “marelui frate” de la Rasarit. Cum va suna asta: primul razboi al URSS a fost cu Romania. Asa se explica si anticomunismul autentic romanesc care a dus si la eliberarea Budapestei pentru despaducherea ei de acest parazit al sufletului uman. Si asa se explica, probabil, si ura unor unguri la adresa romanilor, pe care Larry Watts o observa punctual si o subliniaza transant: “Dar şovinismul antiromânesc e evident – poporul român rămânând un popor-paria multi ani după căderea lui Ceauşescu”. Larry Watts arata de unde vine acest sovinism ungro-rus. De la ocupantii Transilvaniei la Engels, care cerea explicit uciderea in masa a romanilor si eliminarea “popoarelor-gunoaie”, si de la Lenin, care a declansat primul razboi al URSS cu Romania pana la, adaug eu, Gorbaciov si ultimul razboi al URSS, dus tot cu Romania, in 1989, politica agresiva sovieto-ruseasca se prelinge ca o dara de sange in istoria Romaniei.
Larry Watts este unul dintre acei istorici care nu se ascunde dupa cuvinte. Spune adevarurile verde-n fata. Despre Romania lui 1989 si cea de dupa, ce ne doare cel mai tare acum, afirma:
“În România de după ‘89 a existat linia gorbaciovistă care nu a vrut intervente militară, a fost linia GRU care a fost pregătită pentru interventia militară şi paramilitară şi a fost linia KGB-istă, de asemenea, pregătită pentru interventia militară sau paramilitară. Puterea a fost acaparată de vechii agenti sovietici înlăturati de Ceauşescu. Şi a apărut, Nicolae Militaru, de unde? Un tânăr ofiter (Mihai Lupoi – nota mea) a anuntat, pur şi simplu, la Televiziune, numirea lui Militaru drept comandant al armatei. De către cine?! Şi Militaru a reactivat o multime de oameni care au fost pregătiti în Uniunea Sovietică. De zece ani de zile nu mai fusese nimeni la vârful armatei pregătit în Uniunea Sovietică. Fuseseră înlăturati. Si acum ei au apărut din nou, şeful de stat major, la informatii militare, la Interne şi multi altii, toti pregătiti de sovietici. Şi tot atunci au fost aduşi şi Doicaru şi Caraman”. Doicaru fusese seful lui Pacepa, un personaj malefic, care uraste visceral Romania, asemenea epigonilor lui, si despre care Larry Watts sustine avizat si fara menajamente ca a fost agent sovietic pe deplin conspirat.
Ca o veste proasta pentru dusmanii Romaniei si ai lui Larry Watts, istoricul american, deja intrat in colimatorul conservelor si cartitelor post-sovietice pretutindenare, anunta ca “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” este doar un preambul al intrarii in problema:
“După ‘89, vălul „legendei negre” a continuat să se îndesească, scopul fiind însă altul, rivalitatea lor cu România în relatia cu occidentul. Foştii „prieteni” din Pactul de la Varşovia au scos România din joc. Ei sunt, astăzi, “bunii europeni”… Şi în Orientul apropiat, România e lipsită azi, de orice şanse din cauză că ei au reuşit să o izoleze. Am conceput cartea aceasta ca o introducere pentru o nouă carte despre perioada de după ‘89, dar am ajuns numai la nivelul anului 1978 din cauza faptului că, dacă aproape 800 pagini sunt cam mult, aceste 1.500 pagini care au fost deja scrise atunci ar fi fost mult prea voluminoase. Astfel, am publicat o primă jumătate. Continutul celei de‐a doua cărti, care sper că va aduce noi lămuriri, va ajunge până în decembrie 1989.”
In tot cazul, interviul exceptional realizat de Irina Airinei si lansat pe piata, in premiera, la Ierusalim si Tel Aviv, in volumul “Anamnesis”, trebuie citit integral, la Karadeniz Press, un portal care vad ca ma urmareste si pe mine si care promite o dezvoltare spectaculoasa:
Pentru ca sunt marinimos, iata si un BONUS pentru Hoţnews: “filosoful” Gaby Siegfried Marcello Liiceanu pe acelasi rand cu generalul Iulian Vlad la lansarea de la BNR a cartii lui Larry Watts:
Si iata si caricatura lui Devis Grebu, cu Tismaneanu pe post de stegar al KGB (bravo, Maestre! 🙂 ):
“Daca UDMR a fost nasit de Ion Iliescu pentru a acapara plaja minoritatii maghiare tot astfel si un alt grup, Grupul pentru Dialog Social, creat de Silviu Brucan in jurul revistei <<22>>, a avut drept menire faramitarea din interior a oricarei forme de agregare ideologica venita dinspre mostenitorii partidelor istorice, a luptatorilor din rezistenta armata din munti, fostilor detinuti politici si schimbul lor, tineretul insurectional anticomunist.
Gruparea GDS-ului este un model clasic de formare a unor “structuri alternative” – create pentru a captura centrul puterii in Romania. Cadrele venite din zone periferiale recrutate in retele ale “colegiilor invizibile” au fost plasate in toate partidele, toate publicatiile, in toate guvernele, reusind sa-si adjudece in permanenta accesul sau chiar controlul in institutii cheie ale Romaniei, de la MAE la Presedintie de la Guvern la Parlament oferind si “dialogul” cu “societatea civila”.
Multi, naivi, s-au intrebat ce are Roncea cu intelectualii. Intelectualii nu sunt insa o specie aflata pe cale de disparitie pentru a fi protejata, iar tradatori gasim din nefericire in toate categoriile sociale. Din istoria recenta aflam ca tocmai din randurile intelectualilor s-au distins cei care au dat cele mai josnice lovituri propriilor lor tari si natiuni. Timp de peste 50 de ani, intelectuali de “prestigiu” ai Occidentului s-au aflat pe statul de plata al URSS, respectiv al KGB. De la Chaplin, Picasso sau Malraux, ca sa dam nume mai cunoscute, la cei aflati pe Lista lui Orwell. Creatoare de scandal, ca si lista “Voci curate”, lista criptocomunistilor inventariati si demascati de George Orwell s-a dovedit cat se poate de veridica. Peste ani, serviciile de informatii britanice au admis ca personajele demascate de Orwell aveau legaturi cu spionajul sovietic. Rolul tuturor acestor formatori de opinie era bine definit in cadrul unei operatiuni de anvergura care avea drept scopuri de la manipularea factorilor de decizie la subminarea valorilor crestine autentice ale Europei sau transformarea tineretului occidental in masa de manevra “pacifista” impotriva apararii nord-atlantice. (…)
“Davai ceas, Davai Traian” este titlul ales de Victor Roncea pentru cartea sa privind situatia politica actuala, considerata de ziaristul autosuspendat de la ZIUA drept un puci la adresa presedintelui ales, Traian Basescu. Lucrarea cuprinde editorialele lui Roncea din ZIUA incepand de la alegerea lui Basescu in functia de presedinte, analizele Asociatiei Civic Media privind avansul rusesc in spatiul politico-economic romanesc si miza Marii Negre, precum si o sinteza despre Proiectul lichidarii lui Traian Basescu.”
“Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”. – Monica Lovinescu
De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român
Despre Horia-Roman Patapievici s-a afirmat, mai mult sau mai puţin explicit, că ar avea niscaiva legături cu afacerile secrete ale unor servicii străine, ca activ şi totodată nociv agent de influenţă. Avem, din păcate, şi o tradiţie a trădării, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este şi cazul familiei Dionis şi Odarca Patapievici, un cuplu informativ creat de N.K.V.D. la începutul anilor ’40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, s-a petrecut marşrutizarea în România.
O captura de imagine trimisa de un cititor fidel ma zguduie putin in veghea placuta de la miezul noptii: dintre decolteurile vulgare ale unor “Sanzi” si “Tonciu”, amorurile Annei Lesko cu “Iri”, nespalaturile pe dinti ale Ioanei Tufar si “fetele de la pagina 3” se iteste si figura din ce in ce mai negricioasa (merge pe urmele ficatilor lui Patriciu?) a bulibasei Plesu cu un titlu care, asociat cu mutra, pare sa spuna, de fapt: “Am dovada existentei extraterestrilor”. Sau: “Si tiganii – pardon, romii – cred in Dumnezeu”. “Interviul-eveniment” din Click-ul educativ al lui Patriciu – care va fi urma de alte doua “dialoguri-fluviu”, “intamplator” tocmai acum, cand instanta va hotari, din nou, dupa 10 ani, cum a colaborat cu Securitatea – este dat in tandem in Adevarul si poarta data de 4 noiembrie si ora 21.30. Dupa ora si continut, s-a vrut a fi un cadou pentru Basescu de ziua lui. Si nu numai.
Iata:
“Ce spuneţi despre toate săgeţile acestea pe care preşedintele Băsescu le trimite către Rege?
Deprimante! M-am exprimat public despre asta. Nu se poate să te vizitezi cu Regele Cioabă, să dănţuieşti cu Bercea Mondial, să frecventezi emisiunile lui Dan Diaconescu şi să-l năşeşti pe bietul Paul de Hohenzollern şi, în acelaşi timp, să te răfuieşti, ignar, cu Regele Mihai. E de neînţeles. Preşedintele e liber, fireşte, să aibă ce păreri vrea. Dar funcţia lui nu-i permite să facă din idiosincrasiile proprii o politică de stat. Ca să nu mai spun că tot felul de caraghioşi din PDL s-au simţit obligaţi să danseze, servil şi mediocru, pe muzica lui.
I-aţi fost consilier în primul mandat. De la început nu-l plăcea pe Rege?
Da, de la început. Prin ianuarie 2005 a primit, din partea Regelui, o invitaţie la masă. Mi-a fost imposibil să îl conving să se ducă! E, în alcătuirea lui, o componentă plebee, care îl avantajează în planul sincerităţii, dar îl face, totodată, să fie un campion al bâtei în baltă. În plus, lui Băsescu nu îi place deloc să i se spună că a greşit. Dimpotrivă. Preferă să îngroaşe greşeala până la grotesc. Dar v-am spus deja prea multe. Vă rog să mă lăsaţi să mă opresc aici. Altfel, îmi sabotaţi memoriile… ”
Dar povestea nu se termina la Basescu atata timp cat Plesu si-a propus sa termine Romania. Pe langa amintirile despre cum l-a instalat pe el Petre Roman la Externe si cum a acceptat ca ii era rusine sa-l refuze si cum nu si-a dat demisia nici dupa ce PD-ul s-a retras de la Guvernare, pentru ca… tocmai refuzase o bursa la Georgetown, etc, etc, etc, ceea ce m-a scarbit cel mai tare este modul nonsalant in care “isi aduce aminte” – in premiera dupa 12 ani! – ca el, de fapt, s-ar fi impotrivit bombardamentului NATO asupra Iugoslaviei chiar de Pasti. Poate chiar a stat pe unul dintre podurile peste Dunare cu un mare semn de “Target” pictat pe burdihan si noi nu ne-am dat seama, cine mai stie!?
Cum in vremea aceea, cu un frate aflat chiar sub bombardamente la Belgrad tocmai ma intorsesem la Bucuresti de la granita cu Iugoslavia dupa ce, de nervi si dezgust fata de noi, sarbii nu mai primeau nici un roman, si ma ocupam exact de Externe, cu surse chiar alaturi de marele ministru cu omleta rece, stiu mai mult decat sigur ca MAE si Plesu personal nu au schitat nici cel mai mic gest crestinesc pentru fratii sarbi. Ba dimpotriva. Iata si extrasele din presa vremii care dovedesc acest lucru.
Deci, la capitolul ticalosie, Plesu sta cam asa (tam-nesam se gandeste ca acum e momentul sa se dea “ortodox”, dupa 12 ani):
“În legătură cu involuţia contemporană a clasei politice, daţi-mi voie să mai spun ceva despre episodul Kosovo, care nu ne priveşte direct pe noi.
Vă rugăm.
Ştiţi că Belgradul a fost bombardat de Paşte. Mi s-a părut potrivit să telefonez doamnei Albright şi să o previn că nu e o idee bună să bombardezi o ţară ortodoxă de Paşte! Aşa cum nu bombardezi o ţară musulmană de Ramadan. „Va fi – spuneam – o reacţie negativă şi în România.” Şi atunci, dânsa mi-a pus o întrebare care m-a năucit: „Dar câţi catolici aveţi în România?”. „Vreo 4%” – zic eu, perplex. „Păi, atunci nu e nicio problemă!” Şi am înţeles că doamna ministru nu era informată asupra creştinismului răsăritean (Dar nici el nu s-a obosit sa o informeze, considerand prin absurd ca aceasta conversatie ar fi existat in afara suprarealismului lui Plesu! – nota mea, VR). Ne credea musulmani. Ea fiind născută, totuşi, prin preajmă, în Cehoslovacia! (Nu ştiu dacă ştiţi că tatăl ei a fost ambasadorul Cehoslovaciei la Belgrad în aceeaşi perioadă în care Tudor Vianu a fost ambasadorul nostru tot la Belgrad, încât Ionel Vianu, fiul lui, se va fi jucat cu doamna Albright în curtea ambasadei…) De altfel, cu acelaşi prilej, am fost contrariat şi de Javier Solana, care e spaniol, catolic şi profesor universitar. L-am sunat şi pe el, cu acelaşi mesaj: „Domnule, bombardamentul de Paşte nu e o idee bună” (Cat de tare era dl Plesu! Auzi, i-a zis lui Solana: “nu e o idee buna”. Dar inainte si dupa Paste este “o idee buna” uciderea de civili nevinovati din marile orase ale Serbiei pentru o vina inventata in Kosovo, nu-i asa, domnule rect or al “Noii Europe”? – Nota mea, VR) Şi el zice: „Între ce ore e Paştele la voi?”. Ca şi cum Paştele e de la 3 la 5! Cam aici suntem… ”
Dar credeti ca s-a oprit vreo clipa bombardamentul de Paste? Ce gluma! Cam aici suntem, asadar: la un individ care a franat institutii cheie ale statului in toate Guvernele Romaniei si isi permite sa minta cu atata “naturalete” despre prestatia sa lamentabila din toate functiile pe care le-a ocupat. Si iat-o si pe tovarasa Zoe, adevarata “presedinta” a Romaniei, cam ce zicea, in ajun de Pasti:
In sfarsit, iata, probabil, si singurul adevar din interviu. Incercand, de fapt, sa-si laude produsul, pe prepusul din Jacuzzi, si sa “infunde” Biserica, face o prezentare reala a pozitiei Patriarhului Teoctist la venirea Papei, care a fost fortat sa accepte vizita chiar de gasca “neo-europenilor” lui Plesu, “stramba-dreptacii” de azi. Macar atat:
“„BOR a încercat blocarea vizitei Papei”
Cu vizita Papei cum a fost?
Trebuie spus că a contat foarte mult că era ambasador la Vatican Teodor Baconschi (n.r. – actualul ministru de Externe al României). A făcut, cu formaţia sa de teolog, o bună priză cu locul. Vedeau pentru prima dată venind din Est un tip cu care se putea purta un dialog de substanţă. Rolul lui în pregătirea vizitei a fost important. Preşedintele Constantinescu a susţinut de asemenea, insistent, întregul demers. A contat, cred, şi solidaritatea tactică şi logistică a Ministerului de Externe. Din păcate, BOR n-a fost, într-o primă etapă, cooperantă. Am primit chiar vizita unui reprezentant al Patriarhiei, care avea mandat să descurajeze organizarea vizitei papale. Îmi amintesc că avea obiecţii pe două fronturi. Mai întâi, îmi comunica dezacordul BOR cu privire la şefia corpului diplomatic din Bucureşti. Să vă explic: Adrian Severin, cât a fost ministru de Externe, a avut buna idee de a reintroduce şi la noi o regulă, curentă în lume, potrivit căreia şeful corpului diplomatic străin este Nunţiul Apostolic, adică trimisul Vaticanului. În România ateismului comunist, această regulă fusese abandonată în 1951. S-a hotărât ca, în locul Nunţiului Apostolic, să fie numit în funcţia respectivă cel mai bătrân dintre ambasadori. Cel mai bătrân era, mai întotdeauna, câte un african, uitat pe aici de statul său, în iureşul schimbărilor politice. Or, reprezentantul Patriarhiei vine şi îmi spune: „Suntem împotriva ideii ca Nunţiul Papal să fie şeful corpului diplomatic!” „Păi, dacă e vreun musulman, vă convine mai mult?” „Da, preferăm turbanul musulman mitrei papale!” A doua obiecţie, foarte apăsată, era legată de vizita Papei. Cu ce argumente? „Va pleda cauza greco-catolicilor.” Ulterior, s-a încercat blocarea vizitei printr-o sumedenie de condiţii, de natură să-l determine pe Suveranul Pontif să renunţe. Ei bine, Papa a acceptat toate condiţiile care i s-au pus!
Ce fel de condiţii?
Să nu iasă din Bucureşti, să nu pună în vedetă Biserica greco-catolică etc. Dar dorinţa lui Ioan Paul al II-lea de a veni a trecut peste toate piedicile. ”
A, stati putin! Ca sa stiti cum sta cu dovada “credintei” lui Plesu, abil speculata in titlul aruncat printre tatele si cururile din Click-ul lui Patriciu:
“Cine v-a impresionat dintre liderii pe care i-aţi întâlnit?
Am mai spus-o: având de a face, de-a lungul a doi ani, cu mai toţi liderii importanţi ai lumii, am ajuns la concluzia că mi se oferă dovada existenţei lui Dumnezeu. Fiindcă arareori anvergura reală a acestor lideri era pe măsura sarcinilor lor. Astfel încât am ajuns să cred că, de vreme ce, cu „administratorii” ei de-acum, lumea pare, totuşi, să funcţioneze, meritul e al Providenţei…”
Asa l-a descoperit Plesu pe Dumnezeu… Alaturi de “liderii importanti ai lumii” care distrugeau si ucideau cu bombardamentele lor o capitala si o tara europeana, pentru prima oara de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial… Si cate coarne avea “dumnezeul” lui Plesu: doua sau trei, ca cel al lui Patapievici?
“Catarii de la Paltinis”… “işi petrec găunoasa lor existenţă întru superficialitate, eseistică, literatură şi alte diverse forme de amăgire”. – Parintele Nicolae Steinhardt
“Apelez, tovarăşe Secretar General, la dreapta dvs judecată şi la înţelegerea dvs omenească” – A. Plesu
Marele ex-om de stat, seful suprem al Colegiului Noua Europa, diriguitorul Dilemei lui Patriciu, fondatorul GDS alaturi de S. Brucan si conjuratul de la Tescani cu Iliescu si Magureanu, un marunt colaborator al Securitatii?
Cunoscutul activist pentru drepturile omului, Gabriel Andreescu, cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să anuleze hotărârea prin care acesta a fost condamnat în 2001 în procesul în care Andrei Pleşu l-a acuzat pe acesta de calomnie şi defăimare. Pleşu a făcut atunci o plângere penală împotriva lui Andreescu, după ce acesta din urmă a declarat într-o conferinţă de presă că fostul ministru al Culturii nu şi-a clarificat relaţia cu fosta Securitate, scrie Romania libera. Mai concret, adaug eu, în 20 februarie 2001, Gabriel Andreescu a participat la o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a referit la relaţiile unui membru CNSAS, Andrei Pleşu, cu Securitatea şi instituţiile regimului comunist. El a precizat că Pleşu a colaborat cu Securitatea şi a acceptat unele funcţii înalte în primele guverne formate după 1989.
Plesu l-a dat in judecata si, foarte rapid, in doar cateva luni, respectiv in octombrie 2001, judecătorii români l-au condamnat pe Andreescu, la plata unei amenzi penale de cinci milioane de lei vechi şi la daune de 50 de milioane de lei vechi către Andrei Pleşu, in recurs, dupa ce Andreescu fusese achitat de prima instanta. Este posibil ca procesul sa fi fost chiar cel mai rapid in Romania, daca tinem cont cat de repede a trecut prind doua instante si vacanta judecatoreasca din timpul verii. De notat ca Andrei Plesu, ca si Mircea Dinescu, era membru al Colegiului CNSAS desi fusese membru al Partidului Comunist Roman, inca de la 19 ani! Legea CNSAS interzicea membrilor Colegiului sa fi facut parte din orice Partid.
Gabriel Andreescu a intentat apoi proces statului român la CEDO, în anul 2002. El a invocat încălcarea articolului 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la liberă exprimare şi a articolului 6, referitor la un proces echitabil. În 2010, CEDO a decis că lui Gabriel Andreescu i s-au încălcat dreptul la un proces corect şi libertatea de expresie.
Drept urmare, Guvernul, adica romanii, trebuie să-i plătească acum 10.000 de euro lui Andreescu din cauza lui Plesu, pentru ca i s-a încălcat dreptul la exprimare şi la un proces echitabil.
Nu în ultimul rând, CEDO a luat notă de faptul că daunele înscrise în soluţia finală a instanţei româneşti erau exorbitante: de 15 ori salariul mediu pe economie din România (in cazul proceselor mele cu gasca GDS – Liiceanu, Patapievici, Tismaneanu-Berindei -, pentru acuze similare, aceasta pretentie era de 200 de ori salariul mediu! – ati citit bine!).
Aceasta ar putea fi considerată o măsură care ar putea determina media şi liderii de opinie să se reţină de la îndeplinirea rolului lor de informare a publicului în chestiuni de interes general, mai arată CEDO (se aude “maestre” Stoica?).
Cererea de revizuire a hotărârii prin care Andreescu a fost condamnat a fost înregistrată în septembrie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii au fixat primul termen al procesului pentru 24 octombrie, dată la care procesul s-a amânat pentru 21 noiembrie.
De abia astept!
Foto-document: Demonstratie la Iasi impotriva ministrului culturii FSN, A. PLesu
Daca tacea, filosof ramanea. Nu i se poate potrivi o vorba romaneasca mai buna “profesorului Liiceanu” – acum pensionar, conform legii, al Departamentului de Filosofie Teoretică (deci tot practica te omoara 🙂 ) -, in urma ultimului scandal provocat de “maestrul” Humanitas, o adevarata tiganologie universitara. Decat, poate: gura bate fundu’ :).
Despre ce este vorba: prepusul sau, un anume Cristian Ciocan, un fel de fenomenolog bun la toate al casei Liiceanu, de la periatul “maestrului” pana la spalatul rufelor la Humanitas, nu a reusit sa castige un post universitar pe specialitatea sa. Si-atunci ce a facut Ciocan: a dat examen pentru un alt post, unde si-a zis ca scaunul e mai moale si contracandidatul mai slab. Si nu a reusit nici aici, in ciuda CV-ului sau impresionant, poate mai lung chiar decat opera sa. De fapt, daca stau sa ma gandesc, cred ca CV-ul sau este aproape la fel de lung ca al piticului sovietic, care, se stie, este cel mai mare pitic din lume. Si-atunci ce-a facut Liigheanu (vorba lui Dan Petrescu, nu a mea – na’ ca sunt si eu plagiator, nu numai “maestrul” 🙂 ): i-a scris o “Scrisoare deschisa” lui Funeriu, cu un titlu de balta, transmisa prin media “Noii Republici”, republica borfasilor intelectuali. Adica, a urmat directivele lui Mihaita Neamtu, un baietel de sub pulpana lui Tismaneanu, cu un CV, din pacate pentru el, ceva mai scurt decat al lui Ciocan. In „Balta stătută a facultăţilor noastre” s-au aruncat, imediat, la balacit, cel mai mare filosof din Casa Scanteii, deja in curs de publicare la Humanitas, Alexander Baumgarten si, normal, matroana societatii civile bolsevice si patroana Romaniei murdare, insasi Tatiana Alina Mungiu Pipidi. Coruptoloaga a crezut ca e vorba de un apel din… Balti, orasul de bastina.
E, dar iata ca minunea s-a intamplat.Consiliul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti i-a raspuns pe puncte filosofului pensionar – cu referire si la liichenii din gartenul lui -, dintre care retin argumentele principale legate de tanarul aspirant (de 37 de ani!), ditamai “presedinte executiva al Societatii Romane de Fenomenologie” (uau!) si “editor al seriei Acta Phaenomenologica” a editurii Humanitas”:
“Unul dintre candidaţii „dinafară”, cel apreciat de prof. Liiceanu, după cum rezultă din scrisoarea sa, este unul şi acelaşi cu candidatul care nu a obţinut postul scos la concurs în domeniul său de specialitate, fenomenologia. Însă nici candidatul, nici prof. Liiceanu, nu au contestat şi nu contestă rezultatele de la postul de fenomenologie, cum am putea crede. Ei contestă rezultatele de la concursul pentru celălalt post, de istoria filosofiei, etică şi estetică, la care candidatul „dinauntru” a primit nota 9,50, candidatul „din afară”, lăudat de prof. Liiceanu pentru profilul său internaţional, nota 8,78, iar al treilea candidat, nota 8,44. (…)
Prof. Liiceanu omite faptul decisiv că unuia dintre candidaţi îi lipsesc nu doar competenţele didactice, ci chiar şi performanţele de cercetare în ariile de specializare corespunzătoare încărcăturii postului. Performanţele menţionate de prof. Liiceanu ţin de altă arie de specializare, de fenomenologie.Prin această manevră, se ascunde faptul că unul dintre candidaţi, oricât de bine pregătit şi de valoros ar fi, nu este de fapt specializat în sfera specifică postului scos la concurs.”
Si: “Titlul „Balta stătută a facultăţilor noastre”, precum şi metaforele din lumea fotbalului pe care le utilizează prof. Liiceanu, ne arată că şi limbajul proletcultist poate fi tabloidizat. Din păcate în acest limbaj a înţeles prof. Liiceanu să trateze instituţia în care a activat douăzeci de ani, gustând satisfacţiile, dar niciuna dintre servituţile instituţionale ale meseriei de profesor.”
Dar ce vroia, de fapt, Liiceanu de la Funeriu? Ca universitatile au autonomie universitara si nu mai traim in comunist. Sau poate bietul Liicheanu a mers in timp pe urmele CV-ului lui Ciocan, pana la radacini, si a crezut ca-i scrie tovarasei Suzana Gadea?!
February 14th, 2012 
VR 
Cazul Catrinel Plesu – colaboratoare (informatore/agenta) a Securitatii a scandalizat lumea mai mult sau mai putin bine informata din Romania. Dis de dimineata am fost trezit de telefonul unui important fost demnitar de rang inalt al statului roman (printre primii oameni in stat) care vroia sa stie daca sotia disidentului “prin mancare” Andrei Plesu, actuala directoare a Centrului National al Cartii lui Patapievici de la ICR, “a fost sau nu a fost?”. Daca e sa ne luam dupa cel mai bun tovaras al lui Andrei Plesu, atoateincompatibilul Mircea Dinescu, cica n-ar fi fost “deloc-deloc”. El stie. Desi recunoaste ca nu a participat la sedinta Colegiului CNSAS cand s-a constatat ca Catrinel Plesu “a fost recrutata de Directia Generala de Informatii Externe” si “a avut numele conspirativ “Maria””. Asadar, daca e sa ne luam dupa documentele CNSAS, puse la dispozitie in articolul Catrinel Plesu de la ICR, sotia lui Andrei Plesu de la GDS, a turnat pentru DIE, mama lui SIE. DOCUMENT CNSAS. El, membru PCR de la 19 ani. Ea, informatoare de la 19 ani, se pare ca e undeva intre nici “prea-prea” nici “foarte-foarte”. Totusi, ramane intrebarea: de ce a tacut 44 de ani (in fata prietenilor) si 22 de ani (in fata opiniei publice)?
Soţia lui Andrei Pleşu, Catrinel Pleşu, ar fi fost colaboratoare a Direcţiei de Informaţii Externe, conform unei adeverinţe furnizate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), care a fost făcută publică pe blogul lui Victor Roncea. Mircea Dinescu a precizat pentru Q Magazine că soţia lui Andrei Pleşu nu a fost o colaboratoare a DIE, întrucât nu există nicio notă informativă semnată de ea care să se regăsească în dosarul de la CNSAS.
Posted in 
Tags: 
