Vă invităm miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 19.00 de Sfantul Pavel Marturisitorul să ne amintim de Părintele Justin Marturisitorul, împreună cu: prof. Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, membru AFIAP actorul Vasile Muraru, d-na Aspazia Oţel Petrescu, fost deţinut politic (video) monahul Filotheu Bălan, mănăstirea Petru Vodă şi Cristina Nichituş Roncea – ochiul din spatele obiectivului.
Albumul de fotografii prezentat în această seară conţine imagini inedite cu părintele Justin Pârvu surprinse de d-na Cristina Nichituş Roncea si presarate cu vorbe de duh ale Duhovnicului Neamului
Gânduri de admirare la albumul Cristinei Nichituș Roncea
Prof. Ilie Badescu
„Dar acesta este ceasul vostru și stăpânirea întunericului” (Luca, 22 : 53)
Nu există alt limbaj mai potrivit decât limbajul imaginii pentru a surprinde momentul cel mai tulburător din istoria spirituală a unui popor, momentul în care sfințitorii acelui neam se retrag insesizabil în icoane. Chipul lor ni se arată în rama icoanei mult mai târziu. Arta înfiorată de harul „inimii încălzite” străvede, însă, minunea miraculoasei „în-cununări” prearătând-o. Este adeverită astfel funcția profetică a artei. Pr Iustin Pârvu a fost unul dintre sfințitorii „vremurilor smintite”, i-a mângâiat pe mulți, le-a poruncit cu proorocirea vederii tuturor acelora pe care vremurile smintite i-au orbit, dar pe care i-a scos din valea de amar a întunericului acestui veac porunca cea către orbul din Ierihon (”Vezi! Credința ta te-a mântuit”. Luca 18: 42). A coborât cu profeție duhovnicească împreună cu atâția dintre cei ce călătoreau pe un altfel de Drum spre Emaus, a tâlcuit întâmplări și a vindecat de sminteli, a povățuit, a dăruit învățătura care „încălzește inimile” împietrite de gerul veacului. Cristina Nichituș Roncea a reușit în chip minunat, cu arta fotografiilor ei fără seamăn, să ni-l descopere pe marele duhovnic în toate felurile acestor arătări ale sale. Fotografiile sale fixează într-un umbrar tainic chipul din luminie al acestui mare și preablând duhovnic. Cristina fixează clipa în care chipul duhovnicesc se preschimbă în lumină, clipa cea repede și plină de mister în care se odihnește lumina cea neînserată și fără de hotar, așa cum în grăuntele de muștar ni se tâlcuiește taina Împărăției lui Dumnezeu. Chipurile din luminie ale Părintelui Iustin se văd în imaginile pe care le-a surprins talentul harismatic al acestei extraordinare artiste a fotografiei. Această artă divină surprinde chipul Părintelui în lumina liturghiei de la Petru Vodă ori în acele instantanee care-au surprins clipa când lumina chipului se îngemănează minunat și lămuritor cu memoria cuvântului ca în această mărturie a Părintelui despre smintitele vremuri: „În 1954, mărturisește Părintele, noi am sărbătorit Învierea lui Hristos la 800 de metri sub pământ într-o mină de sare. (…) Noi preoții, am cântat tot ceea ce știam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată. Când am intra în ascensor am intrat cântând Hristos a Înviat! Apoi am auzit pe cei ce coborau de la suprafață în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină”. Ce imagine cutremurătoare! Oare nu repetau ei coborârea spre iad a lui Hristos și urcarea către lumina Învierii Sale?!
În minele acelea în care a răsunat liturghia Învierii a fost lumină și lumina aceea se luptă și azi cu un altfel de întuneric, cu întunericul celor ce se fac purtătorii contraînvățăturii aceluiași veac al minților răvășite. Astăzi când suferința Părintelui Iustin își caută odihna în memoria noastră alți smintiți se vor gardieni de memorie. Unii care nu vor să ne amintim de Părintele Iustin Pârvu. Care ne ceartă și ne amenință cu un fel de a doua arestare. După ce l-au aruncat pe Părinte la 800 de metri sub pământ ar dori să-i îngroape astăzi și memoria. Unora ca aceștia, albumul Cristinei Nichituș Roncea le spune: puteți să arestați trupurile noastre, dar sufletele nu puteți, căci nu vă aparțin. Sufletele ne-au fost dăruite de Dumnezeu și se întorc la Dumnezeu. Ne spune profetic, de 2000 de ani, memoria noastră cea după Duh. Despre chipul sufletului acestui Părinte de la Petru Vodă dau mărturie fotografiile Cristinei Nichituș Roncea. Fotografiile ei se fac armă inefabilă și fără de glonț în lupta cu omorâtorii de memorie. Fotografiile ei tocmai fixează o profeție: grație lor putem privi în zarea altui veac chipul Părintelui Iustin trecând ușor din umbrarul trupului în lumina cea neînserată a icoanei. De ce să ne fie frică, de cine să ne temem?!
Vă invităm
miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 19.00
de Sfantul Pavel Marturisitorul
să ne amintim de Părintele Justin Marturisitorul, împreună cu:
prof. Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, membru AFIAP
actorul Vasile Muraru,
d-na Aspazia Oţel Petrescu, fost deţinut politic (video)
monahul Filotheu Bălan, mănăstirea Petru Vodă
şi
Cristina Nichituş Roncea – ochiul din spatele obiectivului.
Albumul de fotografii prezentat în această seară conţine imagini inedite cu părintele Justin Pârvu surprinse de d-na Cristina Nichituş Roncea si presarate cu vorbe de duh ale Duhovnicului Neamului
Teologul si bioeticianul Virgiliu Gheorghe, cunoscut prin numeroasele sale lucrari despre pericolele televiziunii si ale internetului (disponibile AICI), sustine astazi, la Sibiu, doua conferinte. La invitatia Organizaţiei tinerilor din Sibiu, de la ora 18.30, Virgiliu Gheorghe va avea în Aula “Avram Iancu” a Facultăţii de Litere şi Arte, B-dul Victoriei, nr. 5-7, o prelegere cu tema “Revoluţia sexuală, feministă şi mediatică şi familia secolului XXI”, informeaza Familia Ortodoxa.
Ceva mai devreme, in cadrul Targului de Carte Religioasa, de la Biblioteca Astra din Sibiu, Str. George Baritiu, nr. 5-7, incepand cu ora 17.00, Virgiliu Gheorghe va sustine si conferinta “Familia ortodoxa in fata lumii mass media” si va lansa Albumul de fotografie si vorbe de duh “Parintele Justin Marturisitorul” aparut la Editura Mica Valahie si realizat de fotografa Cristina Nichitus Roncea in memoria marelui duhovnic al Ortodoxiei romanesti, Parintele Justin Parvu.
Evenimentul oficial de lansare va avea loc in prezenta autoarei, la Libraria Sophia din Bucuresti, Str. Bibescu Voda nr. 19, miercuri, 6 noiembrie, de Sfantul Pavel Marturisitorul, la orele 19.00, cu participarea profesorului Radu Ciuceanu, directorul INST, fost detinut politic, membru AFIAP, a actorului Vasile Muraru si a parintelui Filotheu Balan de la Manastirea Petru Voda. Se va prezenta si cuvantul doamnei Aspazia Otel Petrescu despre autoare si lucrarea “Parintele Justin Marturisitorul“.
Totodata, astazi, la Bucuresti, va avea loc urmatorul eveniment, semnalat de Basarabia-Bucovina.Info:
Fundația Europeană Titulescu organizează joi, 31 octombrie a.c., orele 16:00, la Casa Titulescu, Şos. Kiseleff nr. 47, masa rotundă cu tema Istorie și actualitate în destinul românilor de dincolo de Prut. Cu acest prilej va fi lansat volumulProblema Basarabiei în lumina principiilor actelor juridice internaţionale, al autorului Dumitru Th. Pârvu, editat de prof. dr. Ion Constantin.
Moderator: prof. univ. dr. Adrian Năstase, președintele Fundației Europene Titulescu. Vor participa: prof. univ. dr. Mircea Druc; prof. univ. dr. Tudor Panțîru: Ion Constantin, editor; George G. Potra, istoric; Ion Negrei, cercetător, Asociația Istoricilor din Republica Moldova; Petre Otu, director, Ministerul Apărării Naționale; Gheorghe Cojocaru, cercetător, Academia de Științe a Moldovei.
In incheierea materialului distinsului profesor Ion Constantin, Basarabia-Bucovina.Info, un portal care functioneaza sine die cat si sine ira et studio, ofera drept cadou cititorilor sai intreaga lucrare de referinta a maiorului Dumitru Th. Pârvu, un ofiter cum nu prea se mai gasesc astazi in slujba Romaniei, fie ei in uniforma sau in civil.
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, aflat în subordinea Academiei Române, a împlinit 20 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, în Aula Academiei Române a avut loc Simpozionul internaţional “Fenomenul totalitar: între realităţi istorice şi abordări istoriografice”, informeaza Basilica.ro.
În deschidere, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat Suferinţe adânci şi multe puse în lumină, informează Trinitas TV.
Preasfinţia Sa a oferit din partea Patriarhului României Ordinul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena domnului profesor dr. Radu Ciuceanu, directorul Institutului, iar pentru Institut Diploma de onoare Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi medalia omagială cu chipul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii, dupa cum puteti viziona si in reportajul Trinitas de mai sus. In preambulul materialului nostru oferim o selectie ampla de fotografii de la manifestarea de exceptie iar in baza acestuia filmarile cu discursurile profesorilor Radu Ciuceanu si Octavian Roske din plenul Aulei Mari a Academiei Romane.
La eveniment a participat şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan. Înaltpreasfinţia Sa a susţinut prelegerea Închisoarea libertăţii şi libertatea închisorilor, publica ziarul Lumina, in editia de azi, impreuna cu fotografia de alaturi.
Căutarea adevărului istoric a stat la baza întemeierii Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului.
La aniversarea stiintifica au luat parte numeroase oficialităţi şi membri ai Academiei Române, sedinta omagiala fiind prezidata de presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc. În cei 20 de ani de activitate a INST au fost publicate zeci de volume care pun în lumină aspecte puţin cunoscute ale perioadei comuniste.
Şi Biserica Catolică a transmis un mesaj de felicitare din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti.
La final, din partea Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului au fost oferite diplome de onoare dar şi medalii omagiale participanţilor, intre cei onorati de INST si Academia Romana numarandu-se inaltii ierarhi aflati de fata, oficialitati trecute si prezente, fosti detinuti politic, profesorii Ioan Scurtu, Dan Berindei, Ilie Badescu, Dinu Zamfirescu, Corneliu Turianu, George Potra, Cristian Paunescu, Mircea Suciu, s.a., cat si, In Memoriam, regretatii profesori Florin Constantiniu si Mihai Ungheanu (foto mai jos).
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST), aflat în subordinea Academiei Române, aniversează în 26-27 septembrie a.c. două decenii de activitate. Fondat în aprilie 1993, INST şi-a consacrat activitatea cercetării trecutului recent al României.
Academia Romana a anuntat, ieri, pe surse, ca, in urma celor mai recente descoperiri in materie, hungarita acuta ar putea fi, in sfarsit, tratata clinic, dupa 23 de ani de la cronicizarea ei si dupa ce epidemia de hungarita s-a raspandit mai ales in mediul institutional, parlamentar si chiar prezidential.
“Din cauza politicii ungare actuale faţă de minorităţile maghiare, maghiarimea este ca o armata împrăştiată. Dacă se va strânge însă laolaltă şi va şti să-şi unească forţele, atunci ea se va transforma într-o armată capabilă să lovească”
GAZETA DE MARAMURES si Pagina ParinteleJustininformeaza: Propunerea GAZETEI de acordarea titlurilor de cetăţean de onoare pentru Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan la Sighetu Marmaţiei, JustinPârvu la Baia Sprie şi Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş a adunat numeroşi adepţi şi susţinători.
Sătui de ignorarea adevăratelor valori şi de schimbarea scării principiilor, am demarat un RECURS LA DEMNITATE. Am propus acordarea titlului de cetăţean de onoare pentru şase personalităţi care au trăit şi au murit pentru valorile care dau identitate Maramureşului şi Ţării: Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hossu şi Aurel Vişovan la Sighetu Marmaţiei, Justin Pârvu la Baia Sprie şi Nicolae Steinhardt la Târgu Lăpuş.
Sase oameni care reprezintă fiecare un prototip, un model şi o virtute demnă de urmat. Propunerile şi referatele vor fi depuse săptămâna viitoare la fiecare dintre cele trei primării. Până atunci însă, am deschis o listă de susţinători: ONG-uri, instituţii şi oameni care doresc să se alăture demersului nostru.
Până acum am adunat deja importante mesaje de susţinere. Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Maramureş, subfiliala Sighetu Marmaţiei, cat si institutia nationala, prin vocea presedintelui AFDPR, dl. Octav Bjoza, susţin din toata inima demersul nostru. De asemenea, directorul Institutului National pentru Studiul Totalitarismului (INST), istoricul si fostul detinut politic timp de 16 ani dr. Radu Ciuceanu, cat si alte numeroase personalitati, printre care se numara si dl. Constantin Dobre, fostul lider al minerilor de la 1977, si istoricii de pe ambele maluri ale Prutului Ioan Scurtu, Vasile Lechintan, Cristian Troncota si Alexandru Moraru cat si profesorii Ilie Badescu, Adrian Boeru, Radu Baltasiu, Viorica Balteanu, s.a.. Totodata, reprezentantii administratiei publice locale si deputati de Maramures s-au alatura demersului, cum ar fi Gheorghe Simon, Gabriel Zetea si Emil Marinescu, vicepresedinti ai Consiliului Judetean sau Zamfir Ciceu, presedintele Consiliului Judetean Maramures, care, pornind de la propunerea Gazeteim vrea sa instituie distinctia “Maramuresean deonoare”.
Cum între cei şase se numără şi un cardinal greco-catolic şi un mare duhovnic şi monah ortodox am primit personal sustinerea distinsului Arhiepiscop IPS Justinian Chira (foto) si a PS Justin Hodea Sigheteanu, şi, evident, sprijinul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului şi a Episcopiei greco-catolice de Maramureş, dar şi a Asociaţiei Filantropice Sf. Ierarh Iosif Mărturisitorul, condusă de inimosul părinte Vasile Fodoruţ, care s-a arătat de asemenea încântat de iniţiativă şi va pune o listă la dispoziţia credincioşilor din parohia sa, care doresc s-o semneze, mai transmit jurnalistii Ioana Lucacel si Mircea Crisan de la Gazeta de Maramures.
Iata doar o parte din sustinatorii demersului Gazeta de Maramures si mesajele acestora, asa cum vor fi prezentate in viitorul numar al publicatiei maramuresene:
“În perioada comunista, multor generatii le-a fost îngradit accesul la adevarata istorie. Personalitati de calibru, oameni de aleasa cultura, au fost prezentati adesea drept “dusmani ai poporului”, în timp ce generatiilor tinere le era prezentat modelul „omului nou”, a activistului de partid, semidoct, obedient si periculos. De ce? Pentru ca un asemenea om este foarte usor de manipulat. Adesea, privind în jur, la ceea ce ne ofera scena politica, la falsele modele care ni se ofera azi, simt ca exista pericolul repetarii istoriei pe anumite segmente ale politicii, ale vietii publice în general. De aceea, demersurile prin care adevaratele valori ale judetului, si implicit ale tarii, sunt promovate, sunt nu doar bine-venite, ci obligatorii. Sunt gesturi firesti de reparatie morala pentru oamenii care chiar au suferit pentru un principiu, pentru o idee, care dincolo de gratii si de zeghe, au fost oameni liberi, pentru ca au avut cultura si demnitatea care le-a permis sa aiba constiinta si spiritul libere.
Initiativa “Gazetei de Maramures” vine oarecum în sprijinul unei idei pe care si noi – ca administratie judeteana – dorim sa o promovam: aceea de a institui titlul de „Maramuresean de onoare” pentru oamenii care au marcat istoria, cultura, viata judetului nostru. Dorim ca prin acest titlu sa eviden&iem si sa promovam adevaratele modele si valori ale Maramuresului.”
Zamfir Ciceu,
Presedintele Consiliului Judetean Maramures
“Subscriu cu toata inima! Ce pot spune, decat ca este o initiativa laudabila care ii onoreaza pe cei care se mai gandesc inca la marile personalitati ale Romaniei trecute prin iadul temnitelor bolsevice, infrant in vesnicie, cu ajutorul Mantuitorului, cu moartea pre moarte calcand. Pentru ca sunt si fost detinut politic si istoric, recunosc ca pentru marele nostru confrate martir Gheorghe I. Bratianu puteau fi facute mai multe. Pot sa va mai spun insa ca Academia Romana are in vedere un proiect de cinstire a membrilor sai arestati, intemnitati sau chiar ucisi in inchisorile comuniste. Cat despre regretatul Parinte Justin, care a participat la slujba aceea de Pasti din adancurile minei de la Baia Sprie despre care ati scris si Dvs, pot sa va spun ca m-am bucurat sa fiu alaturi de dansul atat la hramul Manastirii Poarta Alba – Galesul, ridicata in memoria colegilor nostri morti la Canal si sfintita de Arhiepiscopului Tomisului, cat si pe lista de sustinatori ai lui Valeriu Gafencu, “Sfantul Inchisorilor”. Mai adaug un singur lucru: demersul Dvs minunat are, totusi, o mica si unica hiba: ca vine atat de tarziu…. Dar mai bine acum decat nicicand! Ii felicit anticipat pe edilii si membrii consiliilor locale din orasele maramuresene care se vor onora cu aceste distinctii. Dumnezeu sa va binecuvanteze!”
Dr. Radu Ciuceanu, fost detinut politic Director – Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (INST) Membru de Onoare al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania
“Consider ca este o initiativa buna, pe care o sustin. Ca urmare, numele meu poate fi inscris pe lista cu adeziuni pentru conferirea Cetateniei de Onoare post-mortem lui Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Iuliu Hosu, Aurel Vişovan, Nicolae Steinhardt şi Justin Pârvu.”
Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu Președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania
“Da, din tot sufletul si cu cea mai inalta putere omeneasca, aceea a lacrimii!” – Prof. Univ. Dr. Ilie Badescu
“Închegarea unei societăți, capacitatea ei nu doar de a se integra în modernitate, dar mai ales aceea de a propune lumii propria modernitate, depinde de trezia fiecăruia dintre noi. Trezia înseamnă înainte de toate discernământ, iar acesta, la rândul lui, se reazemă pe neuitare. Stâlpii neuitării sunt sfinții, martirii și eroii noștri, modelele. Părintele Justin, Nicolae Steinhardt, Gheorghe Brătianu, care exprimă esența omenească numită credință și iubire de aproapele, sunt turnurile de veghe ale societății românești. Cu condiția să nu-i uităm. Iată de ce inițiativa de a le conferi titlul de Cetățean de Onoare este nu numai remarcabilă, dar face parte din necesarul urcuș al treziei noastre.”
Dr. Radu Baltasiu Director – Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române
“DA! Un astfel de demers, acordarea titlului de cetatean de onoare, are o semnificatie, dar nu o implinire, daca nu vom interioriza nazuinta lor formativa, curmata in moarte, la unii: Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, marele istoric Gheorghe I. Bratianu, sau implinita si disemnata, ca in cazul lui Nicolae Steinhardt si a Parintelui Justin. Macar de-am invata cate ceva din martiriul lor, din cuvantul lor, din lucrarea lor. Mi-e teama ca acesta “acordare” sa nu fie o uitare, cand ea ar trebui sa insemne aproape o inviere. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace, iar noi sa-i “inviem”, sa traiasca in noi! Pentru ca nu stiu ce sa spun mai mult, ramane sa ma inchin!”
Prof. Univ. Dr. Adrian Boeru, filosof – Universitatea Nationala de Arte
Anul acesta, în ianuarie am fost la Sighetul Marmauiei, cu probleme de învatamat. Primul drum l-am facut însa la Memorial si apoi la Cimitirul martirilor de la marginea orasului, desi le mai vizitasem de doua ori. Ca istoric mi-e imposibil sa ma împac cu marea nedreptate facuta de fostul regim comunist acestor mari personalitati ale natiei romane. Odihneasca-se în pace, iar memoria lor sa fie vesnic în amintirea poporului nostru. Va felicit pentru aceasta ini&iativa si va asigur ca aveti în mine un asiduu sustinator!” – Prof. Cristian Troncota
“DA, din toata inima!” – Dorin Suciu, jurnalist, fost corespondent TVR la Budapesta, fost director adjunct Agerpres, membru al conducerii Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș
“Mult stimate Victor Roncea, Basarabia Literara din toata inima si cu toata dragostea Va trimite acest mesaj de adeziune pentru sustinerea la Cetatenia de Onoare acordata Parintelui Justin, istoricul-martir Gheorghe Bratianu si altor fosti detinuti politic, mari personalitati ale Romaniei. Va dorim mult succes si tarie de caracter.” – Mihai Ciubotaru, Redactor-sef BASARABIA LITERARA
“Semnez si sustin, din toata inima!” – Constantin Dobre, UK, fost organizator si conducator al revoltelor mineresti din Valea Jiului, Lupeni, august 1977
“Sustin! Doamne, ajută!” – Prof. Univ. Dr. Viorica Bălteanu, Universitatea POLITEHNICA Timișoara
“Este o datorie a noastra sfanta sa ne cinstim trecutul, mai ales acum, cand prezentul ne este atat de tulbure, iar viitorul deja incert!
Timpul exista prin oameni, istoria prin oameni se cladeste.” – Marian Ilie, Diplomat militar in rezerva, poet
“Domnule Roncea, Susţin iniţiativa! Mă alătur celor care condamnă practicile torţionare care au pustiit România vremii de elitele intelectuale, transferîndu-le cu brutalitate în temniţe şi colonii de muncă a cărui urmare a fost, în destule cazuri, exterminarea. Numele şi memoria lor merită această cinstire.” – col (r) Benone Neagoe, jurnalist
“Va rog, domnule Victor Roncea, sa ma treceti si pe mine printre semnatari. Sunt de acord cu propunerea de a li se acorda titlul de Cetatean de onoare post-mortem. Toti sunt oameni valorosi pentru ca au influentat puternic in bine destinul nostru national.” – Vasile Lechintan, istoric, Cluj Napoca
“Sustin initiativa si vreau acest lucru sa se intample cat de curand posibil!” – Alexandru Moraru, istoric, Chisinau
“Foarte frumos demersul Gazetei de Maramures! Nu pot decat sa va doresc sa va luptati pana castigati batalia. Nu mai exista un asemenea demers din partea presei, iar în felul acesta ne pretuim valorile. Ma bucur pentru ideile voastre.” – Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene „Petre Dulfu”
Scriitori, jurnalisti, profesori, artisti, romani din tara si strainatate: Magda Ursache, Mariana Gurza, Victor Roncea, Florin Palas, Catalin Dumitrescu, Tudor Borcea, Valeriu Gardin, Mihai Vlad, Roland Marcu, Dan Tanasa, Dan Tomozei, Tudose Nicusor, Salaru Ioan Alexandru, Andrei Valentin Munteanu, Magda Ciobanu, George Roca, Cristina Poponete, Stefan Doru Dancus, Elena Andronache, Vladimir Iliescu, Maria Iliescu, Dorin Voican, Justina Bacosca, Dumitru Albu, Gina Munteanu, Leontina Florean, Daniel Marius Icovoiu, Laura Toma, Mihai Robea, Catalina Badea Chatellier, Herman Vlad, Bogdan Ganea, Elena Alina Radescu, Liviu Constantineanu, Erland Secrieru, s.a., cat si de monahi si monahii in nume personal.
Profesorul Radu Ciuceanu la 20 de ani, in 1948, intr-o fotografie de la arestare, si la 85 de ani, la Academia Romana
Profesorul Radu Ciuceanu implineste azi 85 de ani. Ii dorim La Multi Ani! din toata inima, sanatate de la Dumnezeu, putere de munca si la cat mai multe lucrari despre teroarea bolsevica asmutita asupra bietei Romanii. Prezentam mai jos, in fotografii si imagini video, lansarea celui de-al patrulea volum de memorii al fostului detinut politic si deputat, doctor in istorie, fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania, membru al Academiei Oamenilor de Stiinta si presedinte al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului – Academia Romana, insotita de un tulburator episod din cartea sa, intitulata “Prea mult intuneric, Doamne!”, despre Craciunul in cumplita inchisoare de la Pitesti. Un intuneric infrant prin Credinta, din care izvoreste acum lumina marturisitoare pentru generatiile viitoare.
La un an de la trecerea la Domnul a blandului si atat de modestului Profesor Florin Constantiniu (8 aprilie 1933 – 14 aprilie 2012), prezint, mai jos, o suita de filmari si articole In Memoriam, realizate de Ziaristi Online intr-o editie speciala comemorativa, cat si un editorial fulminant al marelui istoric, scris la momentul declansarii de catre Parintele Justin Parvu a dezbaterii asupra pasapoartelor biometrice cu cipuri electronice. Intre timp problematica s-a largit, privind acum si libertatea furata prin noile carduri de identitate si sanatate, impuse ilegal romanilor, cat si prin viitoarelor permise de conducere unice europene, precursoare ale pasaportului/buletinului de “cetatean european” lipsit de identitate, acte imaginate ca o lesa de gatul oamenilor, de catre o noua dictatura globalista babilonica, dictatura biometrica, in fata careia autoritatile vandute ale Romaniei stau deja intr-o pozitie devenita clasica pentru ele, in ultimii 23 de ani: in patru labe. Daca Parintele Mihai Valica explica teologic de ce cipurile biometrice rapesc libertatea oferita omului de Dumnezeu, regretatul Profesor Florin Constantiniu ne lasa mostenire un indemn puternic de care trebuie sa tinem cont: Voi refuza sa primesc acte biometrice!
Dumnezeu sa-l pomeneasca in Imparatia dreptilor, impreuna cu marturisitorii romani, de la primii sfinti daco-romani dobrogeni si pana azi!
Academician Florin Constantiniu: De ce nu-mi voi scoate pasaport biometric?
Sa va spun din capul locului: nudin cauza mult discutatului numar 666, care incifreaza numele celei de-a doua Fiare din Apocalipsa (13, 18). Nu in niste cifre de pe pasaport se ascunde Fiara. Ea este in lumea ce ne inconjoara, mai exact in lumea neocapitalista, cu marile ei pacate. Cu aceasta Fiara avem de luptat, nu cu niste biete acte. Atunci de ce refuzul meu de a primi un pasaport biometric ? Pentru a raspunde voi urca pe firul cauzal. Atentatele de la 11 sept. 2001 au inspaimantat si isterizat America. De la Razboiul de Secesiune (1861 – 1865) teritoriul SUA nu a mai cunoscut ororile unui conflict armat (doar in cursul razboiului din Pacific, japonezii au trimis niste baloane explozive, care au avut efecte neinsemnate pe teritoriu american). Prabusirea “Gemenilor” si avarierea Pentagonului au fost un adevarat soc pentru publicul american. El s-a lasat supravegheat, ampretat, interceptat, descaltat, intr-o maniera care aminteste pana la un punct de 1984 a lui Orwell si care intra in conflict cu principiile democratice. Mai mult, in atmosfera de panica, americanii au inghitit “soparla”, pusa in circulatie de “banda celor 4”: Bush – Cheney – Rumsfeld – Rice) despre armele de distrugere in masa ale lui Saddam Hussein, minciuna folosita pentru a justifica razboiul din Irak.
Pentru orice observator impartial al arenei internationale, conflictul dintre SUA si lumea islamica este consecinta pozitionarii SUA in criza din Orientul Mijlociu. Pot SUA si NATO sa trimita mii de militari in Irak, Afghanistan sau oriunde cred ca se poate purta “razboiul impotriva terorismului”, violenta islamica nu va fi stinsa decat in ziua in care se va gasi o solutionare satisfacatoare a conflictului din Orientul Mijlociu. Sub impactul atentatelor de la 11.sept., masurile americane de urmarire, ascultare, ampretare, rapiri, torturi etc … au atins paranoia. Dupa ce Al-Qaeda a lovit Marea Britanie si Spania – in ipostaza de aliati ai SUA – frica a curpins si Uniunea Europeana, ai carei membri s-au grabit sa intensifice controlul propriilor cetateni.
Mi se va spune ca noile elemente introduse in pasaport vor ajuta la descoperirea raufacatorilor, care s-au inmultit atat de mult. Haideti sa ne intrebam: de unde atatea crime, atatia traficanti de droguri, de carne vie etc … ? Raspunsul este simplu: sistemul neocapitalist genereaza si stimuleaza impulsul de inavutzire prin orice mijloc, inclusiv prin cele mai josnice. Cati oameni nu sucomba unor astfel de ispite ? Atata timp cat exista capitalismul, cat totul este o marfa, infractionalitatea se va intensifica. O dovada o constituie Afganistanul. In timpul cand, chipurile, se desfasoara operatiunea “Enduring Freedom” (Libertate durabila !!!) , Afganistanul a devenit unul din cei mai mari producatori – daca nu cel mai mare producator – de opiu. Mesagerii “libertatii” au falimentat in misiunea de a face din amintita tara un stat … onorabil.
In ceea ce ma priveste ma simt umilit sa fiu tratat ca un infractor – cu amprente de la ambele maini si expresia faciala (in afara de fotografie ) trecute pe pasaportul biometric. Ce vina am eu ca americanilor si aliatior lor le este frica de Al-Qaeda ? Ce vina am eu ca neocapitalismul naste si incurajeaza crima, traficul de droguri, prostitutia ? Sa fie ampretati si masurati adevaratii culpabili de aceste delicte.
Sunt sigur ca daca Al-Qaeda mai da o bomba in SUA, in afara de pasapoarte biometrice, ni se va tatua si un numar ca la detinutii din lagarele hitleriste. In fond, fascismul este un produs al capitalismului.
Trist. Trist, trist, trist era Parintele Justin Parvu la aniversarea a 94 de ani de sfanta tinerete si batranete, de lupta si jertfa, pe 10 februarie, anul acesta, la Manastirea sa, Petru Voda, din Muntii Neamtului. Din cei 94 de ani, 16 i-a trait in temnitele bolsevice, anchetat la Suceava si Aiud, apoi trimis la munci brute, silnice, in intuneric, la minele de plumb de la Baia Sprie, la Gherla, din nou in inchisoarea exterminatoare de la Aiud, apoi Jilava si colonia Culmea din Dobrogea, iar final in lagarul de la Periprava, la stuf, unde a stat doi ani impreuna cu Parintele Ilie Lacatusu facatorul de minuni. Dupa ce a mers ca preot militar pana la Odessa, sustinandu-i, binecuvantandu-i sau dandu-le ultima impartasanie ostastilor romani de pe incercatul Front de Rasarit, la inceputul prigoanei directe si organizate impotriva crestinismului, declansata de ocupantul sovietic in 1948, este arestat si condamnat la 12 ani de inchisoare. La expirarea termenului, pentru ca nu a vrut sa abjure de la idealurile sale nationale si sa-l renege pe Bunul Dumnezeu, a mai primit inca patru ani de temnita grea.
“A fost greu la inceput, pana cand ne-am aflat noi rostul pentru care suntem in puscarie”, spune Parintele evocand inchisorile-manastiri si celulele-chilii, intr-un documentar laudabil despre Sfintii Inchisorilor, realizat de echipa emisiunii In Premiera. Acest subiect grav, al Sfintilor Inchisorilor, era si cauza tristetii Parintelui, dupa cum am inteles eu. La sfarsitul unei zile aniversare, in care fusese felicitat de mii de pelerini, dar si de Mitropolitul Teodosie, cu care a si slujit cu o seara inainte, si, apoi, de inaltii emisari ai Mitropolitului Teofan, Parintele s-a intors la problema care il framanta: canonizarea sfintilor marturisitori, mucenici ai lui Hristos si martiri ai temnitelor comuniste, carora si-a si inchinat toate ctitoriile sale monastice, de la Petru Voda la Aiud si, de anul trecut, la Canal.
“As putea zice acum linistit, odata cu batrânul Simeon: „Acum slobozeste pe robul Tau Stapâne, dupa cuvântul Tau în pace”, dar mai am o neliniste: sa îi vad pe acesti martiri canonizati. Sfintele lor moaste izvorasc pretutindeni mireasma si vindecari, osemintele lor au ajuns la închinare pâna si în Tara Sfânta, la Sfântul Munte Athos si în multe locuri ale pamântului, de unde ma suna parinti si maici ca sfintii izvorasc mir si mireasma nemaiîntâlnita. Vreau sa vad ziua când nu ne vom mai teme ca avem în bisericile noastre la închinare moastele acestor sfinti mucenici, ca au ajuns sa fie slaviti peste hotare mai degraba decât în tara lor”, marturiseste Parintele, intr-un interviu publicat in revista maicilor-ziariste, Atitudini, dupa sfintirea lucrarilor la Manastirea de la Poarta Alba
Dupa plecarea credinciosilor pe la chilii, ramasi singuri cu Parintele, de a carui prezenta sfintitoare ne bucuram ca niste copii inca de la primele ore ale diminetii, am pornit discutia de la cazul Valeriu Gafencu evocand anii de razboi si apoi cei de temnita ai Parintelui, cu toata istoria tulburatoare a Romaniei din ultimii 70 de ani. Timpul a trecut prea repede. O ora, apoi alta ora. Se facuse aproape miezul noptii si, la capatul aniversarii zilei sale de nastere, Parintele inca nu mancase nimic. Desi Parintele ar fi vrut sa continuie, am fost nevoiti sa ne intrerupem repede, cu doar 10 minute inainte de ora 12, pentru ca urma o zi de post si masa era deja pregatita. Iar apoi venea slujba de noapte. A doua zi, dupa o noapte in care am fost zgaltait la propriu de vreo doi aghiuti – ispitele nu dispar la manastire, dimpotriva! – , ne-am intors la chilia binecuvantata. Parintele ne-a spus multe. Incarcatura duhovniceasca, coborarea impreuna cu Parintele in negurile minelor de plumb si subteranele in care poate ajunge omul, chinuit animalic, dar si iesirea lui la lumina cea adevarata, ca si marturiile directe asupra unor momente teribile din istoria tarii, te covarsesc, adeseori. Dar te si inalta. Ascultati-l pe Parinte, in aceasta prima parte a filmarii, si veti intelege.
Numai evocarea modului in care strangeau de pe jos bucatele de ziar de pe la pachetelele de mancare ale minerilor, pe care le lipeau apoi ca sa afle, si ei, ce se mai intampla afara, si-ti da fiori in suflet. “Eram in mina acolo, la subteran – spune Parintele. Eram foarte ahtiati dupa o noutate. Va dati seama: daca 12 ani n-am vazut creion, nu am avut o coala de hartie, de ziar. Si unde vedeam, peste tot, strangeam bucatele de ziar ca sa le lipim”. Hartia, creionul, informatia, gandul scris; Cuvantul – iata dusmanul de moarte al comunistilor, atunci ca si acum.
Pe langa acestea, Parintele face si afirmatii care, fara indoiala, vor deranja la fel cum s-a intamplat in urma cu doi ani, cand maicutele i-au facut drept cadou, de ziua sa si in chilia sa, in spatiul sau privat, practic pe un pat de spital, un cantecel din tineretea sa, pe versurile marelui poet martir Radu Gyr. Ce scandal s-a declansat atunci… Si cine a fost atunci acuzatorul public principal: un evasionist de milioane de euro al Guvernarii Nastase, care ca sa se protejeze de DIICOT si-a “tras” un ONG de “monitorizare a antisemitismului”. Ridicol si sinistru, in acelasi timp.
Ce spune Parintele azi, din propria sa experienta de voluntar pe Frontul de Est: ca “in Romania nu a existat holocaust”. “Ca a declarat un presedinte, care n-are habar de evenimentele care s-au petrecut si spune ca a existat holocaust… Nu-i adevarat. N-a existat. Nici un document nu arata. Asta este inventia lor, pentru umilirea romanilor. De aceea adevarul a devenit minciuna si mincina adevar. Pentru ca noi am fost totdeauna prea buni cu strainii acestia. Si ei au abuzat de bunatatea noastra si ne-au redus la tacere…”
Intr-adevar, daca studiem componenta Comisiei comunistului Iliescu care a elaborat un Raport pe aceasta tema, vom vedea cu nu se regaseste nici un academician printre autorii studiului realizat la comanda politica. Din acest punct de vedere, Raportul pare a fi la fel de stiintific ca si cel al lui Tismaneanu, redactat sub post-comunistul Basescu, dupa acelasi model. Apoi, cand reprezentanti de seama ai comunitatii evreiesti si insusi presedintele Israelului afirma chiar la Cotroceni ca Romania a salvat 400.000 de evrei, e cam greu, totusi, sa declami existenta unui holocaust in Romania. Mai mult, daca ar fi “sa se numere scheletele”, dupa cum s-a exprimat un fost detinut politic din Miscarea Nationala de Rezistenta, balanta nefasta a crimei s-ar inclina inspre martiriul poporului roman, deposedat de sute si sute de mii de suflete, pe cuprinsul tarii sau in Gulagurile sovietice, intreaga elita, decapitata, a Romaniei, formata din intelectuali, oameni politici si ofiteri ai Armatei Romane pana la tarani, preoti, calugari si… legionari!
Caci aceasta pare sa fie problema cea mai arzatoare a zilei, evidentiata si prin atacul la Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu: faptul ca majoritatea martirilor inchisorilor bolsevice, ca si a luptatorilor din rezistenta armata anticomunista, au fost legionari. Maica Ecaterina Fermo, ea insasi de etnie evreiasca, isi permite sa-i reproseze lui Alexandru Florian, evreu si urmas al unui comisar ideologic comunist, azi director al institutului guvernamental “Elie Wiesel“, ca, prin atacarea memoriei lui Valeriu Gafencu, face un deserviciu urias chiar evreilor, cinstiti, din aceasta lume. Practic, Alexandru Florian tine sa faca demonstratia periculoasa ca aceasta este modalitatea de multumire a evreilor pentru ca un tanar nationalist roman a salvat viata unui alt evreu, respectiv a lui Richard Wurmbrand. Intr-un mod pervers, Alexandru Florian da de inteles, prin actiunile sale, ca ar fi fost de preferat ca Valeriu Gafencu sa nu-l salveze pe Richard Wurmbrand, si sa-l lase sa moara asasinat de odiosii temniceri bolsevici, ceea ce in termeni legali se numeste apologia crimei.
“Aceste invinuiri si injurii la adresa lui Valeriu Gafencu – denumit de monahul evreu Nicolae Steinhardt “Sfantul Inchisorilor” -, nu-i fac lui Alexandru Florian cinste nici macar numelui lui de evreu”, afirma Maica Ecaterina Fermo in interviul video de mai jos. Ceea ce isi doreste Maica Ecaterina este ceea ce am sustinut si eu, in urma cu doi ani, cand a fost atacat salbatic Parintele Justin prin instrumente similare lui Alexandru Florin: O dezbatere publica asupra Miscarii Legionare. Motiv pentru care republic intregul text mai jos.
Care este, asadar, adevarul asupra Miscarii Legionare? Cel debitat de sovietici si comunisti timp de 50 de ani si continuat de “post-comunisti” alti peste 20 de ani? Cum ar putea fi o istorie prezentata de un regim “ilegal, ilegitim si criminal”, o istorie falsificata in urma teoriilor rolleriste din anii ’50, valabila si azi? Nu vi se pare ciudat? Este Alexandru Florian (ce nume frumos!) continuatorul misiunii tovarasului tatalui sau, Mihai Roller? Daca da, asa cum spune si Monahul Filotheu, secretarul Parintelui Justin, intr-o alta filmare prezentata mai jos, atunci vorbim de fapt de un atac al ateilor si anticrestinilor impotriva Bisericii si a oamenilor ei, mascat sub acoperirea unui institut guvernamental, impanat cu elemente evreiesti. Explorand aceasta teza, ne putem intreba, cu temei, daca nu este vorba, oare, de un razboi religios sau poate de un razboi etnic? Si atunci, mai afirma Monahul Filotheu, de ce plateste un Guvern al unui stat format eminamente din crestini un institut in care se desfasoara operatiuni discriminatorii la adresa contribuabililor romani crestini si a sfintilor lor?
In mod cert, dupa cum spune Monahul Filotheu despre cazul Valeriu Gafencu, “Sfintii nu pot fi prigoniti de la Guvern! Sunt sfintii nostri si dati-ne voie si cinstim asa cum se intampla in toata lumea, unde numerosi sfinti sunt cetateni de onoare ai oraselor in care au trait sau se afla sfintele lor moaste. Nu putem acuza de extremism un om al lui Dumnezeu. Este ca si cum L-am acuza de extremism pe Dumnezeu!”
PS: Inainte de a da curs filmarilor sunt obligat sa fac si o precizare personala: pe 18 ianuarie 2012, colegul meu de internet, Gabriel Teodor Gioacas, a publicat pe blogul Apologeticum o postare cu Parintele Justin intitulata Parintele Justin se dezice de “ziaristul” Victor Roncea. Ascultandu-l pe Parinte e clar ca, in primul moment, face o confuzie intre mine si fratele meu, George, afirmand ca pozele care apar cu el pot sa fie vechi de cativa ani, de cand nu l-a mai vazut iar el a plecat “in acea universitate a lumii, intelegeti voi”. Cel care a mai ramas “asa, sa baraie”, sunt eu, care tocmai petrecusem noaptea de anul nou 2012 si slujba de Sfantul Vasile chiar alaturi de Parintele. Ulterior, Apologeticum a revenit cu o intrebare si solicitare de dezicere mai explicita a Parintelui de mine. Erau vremuri de zavera. Dar cand n-au fost? Trebuie sa-i multumesc sincer interlocutorului Parintelui, pentru ca, intr-adevar, a reusit sa ma trezeasca. Pe vremea aceea inca mai credeam ca as putea sa-l ajut pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, sa revina pe calea cea dreapta. Am gresit. Era peste puterile mele si, dupa cum se vede, nici slujbele in care este pomenit zilnic nu par sa-l ajute prea tare. Mi-am spus, oricum, punctul de vedere, destul de clar, la momentul Referendumului. Iar de atunci, de la “dezicere”, am fost in continuare la Parintele, fara a face caz. Cum altfel am fi putut lua binecuvantre pentru ce am facut si avem de gand sa facem de-acum incolo? Si cum as fi putut sa nu mai merg? Este coltul nostru de Rai! Atata Iubire, de la maicutele muncitoare cu doua-trei facultati si vrednici monahi studiosi pana la atotcuprinzatorul si atoatetamaduitorul Parintele nostru, nicaieri nu vom mai gasi, vreodata. E drept, si aghiutii se arunca peste ei, zilnic, dupa cum am simtit si pe propria-mi piele. Pentru cei care s-au bucurat, trebuie sa le spun ca toiagul Parintelui mi-a fost mangaiere si cuvantul sau numai alinare. Dumnezeu sa ni-l tina spre binecuvantarea tuturor romanilor si binefacatoarea canonizare a sfintilor inchisorilor!
1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. 2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. 3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui. 4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti…
Scandalul creat din prostia si ura unor exemplare afaceristice ale retelei kominterniste din Romania, care se folosesc de paravanul “semitismului” (ce ne vom face cu mafiotii rusi cand vor incepe si ei sa strige ca sunt discriminati de “legionarii” din SRI, SIE si DNA?) creaza un binevenit prilej pentru o dezbatere nationala necesara si amanata aberant timp de peste 20 de ani: patriotismul curat al membrilor Miscarii Legionare si bolsevismul celor care aplica culpabilizarea in masa.
Pentru acesti extremisti antiromani care se pretind reprezentanti ai poporului evreu, Parintele Justin Parvu, un mare duhovnic al Ortodoxiei Romane, se face vinovat ca la a 92-a aniversarea a nasterii sale, in chilia sa de la spitalul Manastirii Petru Voda, asculta un cantec din timpul tineretii, altfel petrecuta pe frontul anti-sovietic, si pentru care deja a ispasit, “vinovat”, 16 ani de temnita grea, la ordinele “justitiei staliniste”. Sa-i mai faca odata? Tare mi-e teama pentru “monitorizatorii” nostri ca Dumnezeu va prefera in acest caz ca Parintele sa iasa bine-sanatos la 108 ani, din noua inchisoare, “democratica”, moment pe care ei s-ar putea insa, foarte probabil, sa nu-l mai prinda. Atunci poate ar trebui sa-l impuscam pe Parinte si pe toti legionarii ramasi in viata, daca bolsevicii au ratat asta, dupa cum cere si un sustinator infocat al “monitorizatorilor” lui Katz si al catelusilor de presa ai lui Tismaneanu (procedura legala de depistare a lui este in curs):
N-am inteles niciodata de ce comunistii nu i-au omorat de nenorocitii astia de legionari??? Vazandu-l pe batranul borfas Justin Pârvu am inteles ca probabil comunistii si-au dat seama ca sunt niste retardati mintali. Gunoiul asta spunea cu ceva timp in urma ca etichetele si bonurile de casa contin semnele diavolului!!! Cand auzi tampeniile astea nu poti decat sa razi.