“Luptând pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, doi tineri Români, doi băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roşii.
Când, în zilele din urmă, îndepărtam ştirile de o monotonie desăvârsită, în ciuda măcelului zilnic, cu privire la ce se petrece, în miez de iarnă, acolo în nenorocita Spanie, nu ne gândeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptând pentru cauza cea bună erau şi aceşti doi fii ai ţării noastre.
Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit, pentru că altfel rămâne celălat entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şi mai ales singur, încălziţi de o ideie căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decât să facă în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce totdeauna bine, să meargă acolo unde nu sunt discursuri şi demonstraţii de stradă, ci omul stă în fiecare clipă în faţa morţii pentru ce crede el că e sfânt şi mare. Şi -au căzut.
Cine ştie ce va ieşi din cumplita furtună care s’a abătut asupra depărtatului pământ latin unde se varsă sânge din toate rănile unui nobil neam. Dar, dacă vreodată vom vedea Spania cum a fost, cum trebuie să fie, se va putea spune la noi, cu înduioşată mândrie, că pentru aceasta au curs câteva picături din sângele scump al tineretului nostru.”
Nicolae Iorga – articol publicat în revista “Lumea nouă”, nr. 1, 1937
In vederea acestei victorii a normalitatii, sute de personalitati din tara si din lume, academicieni (intre care reputatii istorici Dinu C Giurescu si Ioan Aurel Pop), scriitori, profesori universitari, cercetatori, jurnalisti, preoti ortodocsi, alaturi de sindicatul national al arhivistilor romani si alte organizatii civice romanesti, s-au adresat celor doua foruri supreme – Presedintelui Romaniei si Curtii Constitutionale.
Iata ca, in ciuda acestei vointe nationale si a deciziei juste a Curtii Constitutionale, episcopii catolici si greco-catolici din Romania i s-au adresat printr-o Scrisoare Deschisa presedintelui Traian Basescu, intr-un tip de lobby de-a dreptul neortodox, pentru modificarea actului de dreptate legiferat. Astfel, alaturi de UDMR, bisericile catolice si greco-catolice din intrega tara cer sa intre in posesia unor documente care tin deja de patrimoniul national prin arhivarea lor in cadrul Arhivelor Nationale ale Romaniei. Practic, sub semnaturile lui Lucian MUREŞAN, Arhiepiscop Major, Arhiepiscopia Română Unită, Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş (Blaj), preşedinte al Conferintei Episcopilor din Romania, a dr. Ioan ROBU, Arhiepiscop şi mitropolit Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, vicepreşedinte al Conferintei si a lui Martin ROOS, Episcop de Timişoara, responsabilul Comisiei pentru bunurile Culturale Ecleziastice în cadrul Conferinţei Episcopilor din România, se cere nici mai mult nici mai putin decat desfiintarea Arhivelor Nationale ale Romaniei. In loc sa solicite, cum ar fi normal, copii dupa toate inscrisurile de care au nevoie, episcopii catolici si greco-catolici cer restituirea “in integrum”, ceea ce contravine tuturor preceptelor si normelor legale nationale si internationale in domeniu.
La cererea noastra, profesorul universitar dr Ioan Scurtu, care a fost primul director general al Arhivelor Nationale dupa 1989, a apreciat: “In spiritul celor prezentate in respectiva Scrisoare Deschisa, ar trebui ca in Romania sa nu mai existe institutia Arhivelor Nationale, deoarece fiecare creator de arhiva poate sa revendice retrocedarea documentelor proprii. Solicitarea in sine nu este, asa cum se afirma, un “act de dreptate si de democratie”, deorece se scot din patrimoniul arhivistic national fonduri importante, fara de care nu se poate scrie o istorie stiintifica, intemeiata pe documente. Mentionez ca institutia Arhivelor Nationale a fost creata in epoca moderna, nu numai in Romania, dar si in Statele Unite ale Americii, Franta etc. Cred ca solutia nu este dezmembrarea Arhivelor Nationale, ci incheierea unor acorduri cu fiecare episcopie in parte, prin care aceasta institutie sa restituie sub forma de microfilne sau fotocopii (xeroxuri) documentele solicitate. Bisericile (episcopatele) pot obtine oricand copii de pe documente, astfel ca solicitarea lor ramane fara obiect.”
La randul sau, cunoscutul istoric Vasile Lechintan, ne-a remis urmatoarea opinie ferma, pe care o redam integral si la care subscriem in totalitate:
Demersul înalţilor prelaţi catolici în problema Arhivelor confesionale contravine realităţilor istorice româneşti
– Neţinând cont de noile realităţi istorice de după anul 1948, când comunităţi întregi româneşti au părăsit catolicismul şi generaţiile care au urmat nu şi-au mai pus problema întoarcerii la catolicism nici chiar în libertatea de după 1989,
Maria Petraşcu a fost condusă pe ultimul drum cu onoruri militare
Câteva sute de persoane, de la apropiaţi, până la oameni politici, autorităţi locale sau revoluţionari au condus-o, în această după-amiază, pe ultimul drum pe jurnalista braşoveană.
Jurnalista Maria Petraşcu, care în luna septembrie ar fi împlinit 59 de ani, a murit marţi dimineaţă. Aceasta a fost înmormântată la cimitirul din Livada Poştei cu onoruri militare, în urma distincţiei post-mortem primite din partea preşedintelui României, Traian Băsescu.
Ea va rămâne în memoria braşovenilor şi nu numai ca una dintre persoanele care a luptat pentru a scoate la lumină adevărul despre Revoluţia din 1989, dar şi cea care a vrut să cureţe această categorie socială a revoluţionarilor de impostori, noteaza Ionuţ Dincă in Adevarul de Brasov.
In cuvantul sau miscator de la inmormantarea colegei noastre – sufletul portalului Ziaristi Online – parintele protopop Danut Gheorghe a subliniat esenta apostolatului si, intr-un final, a martiriului Mariei: “Adevarul trebuie marturisit chiar cu pretul vietii”.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler jurnalistei Maria Petraşcu, care a murit marţi in urma unui infarct, distincţia fiind acordată pentru obiectivitate şi profesionalism, informeaza Mediafax.
Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, şeful statului i-a acordat această distincţie jurnalistei făgărăşene, care a fost si vicepreşedintă a Asociaţiei 21 Decembrie 1989 – Braşov, “în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru obiectivitatea şi profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul unei cariere de excepţie în presă, reprezentând un exemplu pentru tinerele generaţii de jurnalişti”.
Prietenii si admiratorii jurnalistei, care au comentat si pe Hotnews, apreciaza ca decorarea ei este si un fel de recompensa morala pentru sotul ei, jurnalistul militant Marius Petrascu, mort in circumstante suspecte, alaturi de care va fi inmormantat azi. Inmormantarea regretatei noastre colege are loc la ora 13.00, la cimitirul din Livada Postei, din Brasov.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace!
In Memoriam – unul din documentarele sale despre evenimentele din decembrie 1989: “Voi ati tras in noi!”
“Am vazut ca pe Ziaristi Online sunt postate filme despre Dec. 89. Eu am facut un film, in 2005, despre mortii de la Brasov, care se cheama “Voi ati tras in noi!”. Este de fapt o sinteza care contine extrasele cele mai importante din cele 120 de emisiuni pe care le-am realizat despre Revolutia de la Brasov pe cand lucram la TVS, un post de tv. local. Filmul a fost premiat de Memorialul Revolutiei, de la Timisoara, unde a si fost difuzat. Dar la Brasov nu a putut fi mediatizat din cauza lui Dorin Lazar Maior. Sa-l puneti pe Z.O. daca apreciati ca merita. Doamne ajuta!”
“Despre toti acesti impostori, copartasi la crima, copartasi la mita, copartasi la fals, copartasi la cascaval, mass-media a tot scris si a tot vorbit, din 90 incoace. Zadarnic! “Agentul 000“, l-am numit aici pe Ion Iliescu, a patronat, cu buna stiinta, impreuna cu clica sa, marea fabrica clandestina de falsi revolutionari-copartasi. O armata de falsi revolutionari, criminali, tortionari, turnatori, detractori, oportunisti si fripturisti cu care si-a acoperit si urmele de sange din Decembrie 89, si tradarile ulterioare de tara, si cu care vrea sa intre si in istorie. Daca e lasat!”
REF: Decorare post-mortem a jurnalistei Maria Petraşcu
Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat miercuri, 11 ianuarie a.c., Decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, jurnalistei Maria Petraşcu, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru obiectivitatea şi profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul unei cariere de excepţie în presă, reprezentând un exemplu pentru tinerele generaţii de jurnalişti.
Departamentul de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale
Maria. Maria Petrascu a fost, dupa parerea mea, una dintre ultimele, daca nu chiar ultima jurnalista luptatoare din fosta presa romana. Nu, nu mai stiu o alta jurnalista care sa se fi confruntat cu agentii kominternului inainte de 1989, respectiv chiar si in 15 noiembrie 1987, la Brasov, apoi, in 1989, sa fi infruntat sfidator frica generala cuibarita in sanul acestui popor, pe 21 decembrie, in redactia unui ziar brasovean, si, incepand cu 22 decembrie, gloantele generate de operatiunea KGB de reocupare a Romaniei. Pentru ca apoi lupta ei pentru Adevar sa continuie, zi si noapte, pana in ultima sa clipa.
Cu o zi inainte, la ultima comemorare a revolutiei la care avea sa participe, jurnalista, vicepresedinta a Asociatiei 21 Decembrie 1989 – Brasov, fusese lovita peste fata de gorilele interlopului PSD Dorin Lazar Maior(foto dreapta jos). Nici colegul sau, Ioan Demi, presedintele asociatiei, nu a scapat de pumnii atacatorilor “revolutionari” (foto stanga). Autorul agresiunii, la instigarea “pretorianului”-sef al PSD Brasov, un anume conlocuitor – Bella Demeter – inca liber si, mai mult, angajat al Consiliului Judetean Brasov! La ultima discutie telefonica pe care am avut-o imi spunea ca Parchetul din Brasov, la doua saptamani de la evenimente, inca “proceseaza” Plangerea Penala facuta, in ciuda faptului ca intreaga altercatie a fost filmata de zeci de camere si s-a desfasurat chiar sub ochii Jandarmilor. Cuvantul ca taisul unei sabii, caracterul sau de stanca si forta sa interioara erau mult mai puternice insa decat fragilitatea trupului.
Maria Petrascu a fost intreaga sa viata in prima linie a apararii Romaniei. Scuturandu-si dezinvolt praful ori de cate ori era lovita de cate un glont, intotdeauna s-a ridicat din transee zambind. S-a luptat, chiar si singura, asa cum ne invata prin exemplul lor martirii, si a cazut, ca o lacrima de sange. Credea cu o putere de nezdruncinat in mantuirea si invierea Romaniei. Maria Petrascu a trait si a murit la datorie, pentru tara sa, pentru Dumnezeu si neamul sau.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace si sa-i pedepseasca pe masura pe dusmanii ei si ai Romaniei!
Ultima Scrisoare Deschisa a Mariei Petrascu, adresata presedintelui PSD Brasov:
Domnule Constantin Nita,
Va adresez aceasta Scrisoare Deschisa pentru ca, solicitandu-va, pe blogul Dvs., https://constantinnita.wordpress.com/2011/12/24/sarbatori-fericite/ , o pozitie oficiala privind incidentele violente petrecute in ziua de 22 Decembrie, 2011, la comemorarea publica ce a avut loc in Brasov, la Cimitirul Eroilor Martir (incidente materializate prin proferarea de injurii si lovirea nemotivata si brutala atat a presedintelui Asociatiei “21 Decembrie 1989” Brasov, Ioan Demi, cat si a mea, precum si prin bruscarea vicepresedintelui asociatiei, Sorin Boaca, de catre mai multi revolutionari, identificati ca facand parte din ALRUE Brasov), incidente ce au fost consecinta directa si imediata a incitarilor repetate la violenta ale presedintelui ALRUE Brasov, domnul Dorin Lazar Maior, membru marcant al PSD Brasov, mi-ati raspuns, citez : “ (…) PSD a fost si este alături de revoluționari, dar nu poate raspunde pentru acțiunile personale ale fiecărui membru.”
Lasand la o parte faptul ca prin acest raspuns recunoasteti, implicit, ca domnul Dorin Lazar Maior, a facut ca prin, citez, “actiunile personale”, sa se produca acele deplorabile incidente, as vrea sa clarificam lucrurile astfel incat opinia publica din Brasov si din tara sa fie, pe deplin, in cunostinta de cauza:
– Domnul Dorin Lazar Maior a participat la comemorarea oficiala de la Brasov, din 22 decembrie, 2011, nu ca persoana particulara ci in calitate de presedinte al ALRUE Brasov, asociatie de revolutionari care, conform declaratiei publice a domnului Dorin Lazar Maior, este o asociatie politica, subordonata PSD si USL. Si, din acesta calitate, a incitat la violenta impotriva noastra.
– Totodata, domnul Dorin Lazar Maior a participat la comemorare, subliniez, nu ca persoana particulara ci si in calitatea sa, tot oficiala, de sef al Departamentului pentru Relatia cu Asociatiile de Revolutionari din cadrul PSD Brasov, functie pe care o detine, asa cum rezulta si din organigrama PSD Brasov. Si, si din aceasta calitate a incitat la violenta impotriva noastra.
Ca atare, consider ca, din motive care imi scapa, evitati sa abordati problema frontal si sa va pronuntati public asupra comportamentului josnic si degradant al domnului Dorin Lazar Maior, fapt care ma face sa cred, pana la proba contrarie, ca pozitia Dvs., in calitate de presedinte al PSD Brasov, este una de fatisa tolerare si de incurajare a unor astfel de atitudini si gesturi care instiga la violenta publica.
De altfel, dupa cum foarte multi stiu, numai Dvs. se pare ca nu, domnul Dorin Lazar Maior, membru marcant al PSD Brasov se lauda public ca raspunde doar la “butoanele” presedintelui de onoare al PSD, domnul Ion Iliescu, de la care primeste si indeplineste ordine directe. Poate, si din acesta cauza, pozitia Dvs. este una de “ non combat” permanent.
Prin foarte multele sale fapte cu iz penal, recente si anterioare, despre care mass-media vorbeste de ani si ani de zile, domnul Dorin Lazar Maior a prejudiciat si prejudiciaza grav si constant imaginea PSD Brasov a PSD in ansamblul sau. Imagine la care Dvs. tineti foarte mult pentru ca, asa cum ati afirmat nu odata, ati muncit din greu sa o construiti. Si, cu toate acestea, cu riscul de a ma repeta, tot Dvs. tolerati ca un membru al PSD Brasov sa va distruga munca.
De aceea imi permit sa consider ca, daca nici de acesta data nu va veti delimita public de toate actiunile cu iz penal ale domnului Dorin Lazar Maior si nu veti apela la masurile care se impun pe linie politica, nu imi va ramane decat sa inteleg, domnule presedinte al PSD Brasov, Constantin Nita, alaturi de toti ceilalti, nu putini, care au avut mult de suferit fizic si psihic din cauza sa, ca nu aveti nici vointa, nici putinta sa actionati pentru a apara, cu adevarat, imaginea partidului si a filialei PSD pe care o conduceti de foarte multa vreme.
Maria Petrascu, vicepresedinte al Asociatiei “21 Decembrie 1989 “ Brasov
Jurnalista Maria Petraşcu s-a petrecut din această viaţă pământească în cursul acestei dimineţi, în jurul orei 4. S-a născut în 18 septembrie 1953 la Ileni, în Ţara Făgăraşului, dintr-o familie care a avut mult de pătimit din cauza regimului comunist. Mama ei a fost un sprijinitor activ al rezistenţei din Munţii Făgăraşului, primul ei soţ (Metea) fiind executat de bolşevici.
La 19 ani Maria a decis să se înscrie la facultatea de jurnalistică, animată de gândul că, din această postură, va putea ajuta oamenii. A rămas fidelă acestei convingeri, chiar şi în perioada comunistă, când a fost redactor la ziarul “Drum nou”. În ciuda celor susţinute de detractorii ei, nu există niciun articol elogios la adresa PCR sau a lui Nicolae Ceauşescu purtând semnătura sa.
În 21 decembrie, dimineaţa, Maria Petraşcu, îmbrăcată în negru, anunţă în redacţia ziarului “Drum nou” că este în doliu după copiii de la Timişoara. Maria şi soţul ei, regretatul jurnalist Marius Petraşcu, împreună cu alţi colegi de la “Astra”, decid, în jurul orei 11.00, să iasă în faţa judeţenei de partid din centrul Braşovului, unde se instalaseră deja forţele de intervenţie. Acolo se aflau când a sosit coloana de muncitori protestatari de la ICA Ghimbav, condusă de Ioan Demi, căreia i s-au alăturat, când armata a tras primele salve de focuri în aer şi când trupele de securitate au pus tunurile de apă pe manifestanţi.
Dimineaţa zilei de 22 decembrie i-a găsit pe soţii Petraşcu tot printre demonstranţi, în faţa sediului Judeţenei PCR. Imediat după fuga cuplului Ceauşescu, Maria şi Marius Petraşcu, împreună cu mai mulţi colegi şi colaboratori ai revistei “Astra” (Mihai Arsene, Vasile Şelaru, I. Al. Brumaru, Vasile Gogea şi Sergiu Vâlcu) şi cu ajutorul mai multor tipografi au ocupat Tipografia din Braşov şi au decis să scoată primul ziar liber din Braşov şi din ţară, “LIBERTATEA”, care a şi apărut în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989.
Toată activitatea ulterioară a Mariei va fi centrată pe aflarea adevărului despre cele petrecute în decembrie 1989. Această preocupare constantă este vădită de numeroasele articole publicate în Gazeta de Transilvania, Mesager, Observator, Alternativa, Ziua, Braşovul tău, sau în emisiunile realizate la postul de televiziune TVS Holding. De asemenea, a realizat un ciclu de emisiuni despre luptătorii anticomunişti români (Dr. Teofil Mija, Nicolae Purcărea, Octav Bjoza, Gheorghe Urdea şi mulţi alţii) şi despre revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987.
În dimineaţa zilei de 10 ianuarie inima mare a Mariei a cedat. Supărările din ultima perioadă i-au fost fatale. Era dezamăgită de modul în care impostorii pozează în revoluţionari, de acţiunile violente din timpul comemorării victimelor revoluţiei (ea însăşi fiind lovită de o brută cu chip de om), dar şi de indiferenţa unor colegi de presă faţă de cazul unui grevist al foamei. Lipsa de reacţie a autorităţilor publice a măcinat-o cel mai mult. Firea ei aprigă de făgărăşeancă, cum îi plăcea să-şi spună, nu se putea împaca cu nedreptatea. Luna decembrie a anului trecut a marcat-o într-un mod dramatic. A participat la manifestaţii, a scris, s-a implicat civic. Lupta ei nu a găsit ecou. A ales să ardă până la capăt. Prea puţini au înţeles-o.
Fie ca Dumnezeu s-o răsplătească după marea ei bunătate, după fervoarea cu care încerca să trăiască viaţa prietenilor ei, dar, mai ales după dragostea şi setea ei de dreptate.
Priveghiul va avea loc miercuri, la ora 16.50, la capela cimitirului din Livada Poştei, iar înmormântarea va fi joi, de la ora 13,00.
Sunt jurnalista. Imi fac meseria cu pasiune, aceeasi ca si atunci cand am scris primul articol de ziar. Nu am obosit, nu m-am plictisit si nu am abdicat de la principiile care guverneaza aceasta profesie. Nu m-am imbogatit financiar ci doar spiritual. Nu regret si nu voi regreta niciodata vila, masina, conturile consistente din banci pe care nu le am. Ma bucur ori de cate ori pot schimba, prin ceea ce fac, putin din multul si greul angrenaj ruginit ce tine in loc aceasta tara si acest popor. Fiecare milimetru cucerit este pentru mine echivalent cu o mare si muncita victorie! Din toate aceste motive si din multe altele cred ca si in breasla noastra, ce nu a putut scapa de cancerul generalizat al coruptiei in care jurnalistii adevarati sunt sufocati de cohortele de ziaristi “tastatura” – sau “tonomat”, dintre care unii au si exercitiul tristelor vremi trecute cand scriau orice la comanada partidului comunist totalitar, trebuie sa se produca o schimbare majora. Dar schimbarea aceasta, atat de necesara, trebuie sa vina din interiorul breslei si nu dinafara sa, si nu impusa ci asumata. Altfel ne paste pericolul unei rusinoase inregimentarii fortate, politica si economica, iar jurnalistii vor ajunge sa fie doar niste biete si jalnice prelungiri ale unor potentati ai zilei si sa ia pozitie de drepti inainte sa li se ordone acest lucru! Tinerii jurnalistii pot aduce schimbarea! Cu conditia sa accepte apostolatul impus de profesia lor!
Problema Moldovei se pune cu tot mai mare accent în arena internaţională, iar duşmanii noştri şi-au accentuat propaganda contra curentului prooccidental din Basarabia, în intenţia de a o păstră pe mai departe în orbita rusească, ca şi în cea mai mare parte a ultimilor două sute de ani.
“Pe Mircea Toma, cel cu monitorizarea presei, l-am cunoscut imediat după revoluție, prin anii ’90, când mi l-a adus de mână Volodea Tismăneanu. Ulterior, nu am fost prea surprins să aflu că, pe vremuri, făcea teste psihologice cu piloții lui Ceaușescu. Mai e nevoie de explicații?”
Seria documentarå „MOŞTENIREA CLANDESTINĂ” prezintă în premieră conţinutul unei lucrări ştiinţifice care face lumină asupra relaţiilor României cu SUA şi URSS în perioada Războiului Rece şi dezvăluie războiul clandestin dus de blocul sovietic împotriva României: Fereste-ma Doamne de prieteni! Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania, Larry L Watts, Editura Rao, 2011.
Dintre atâtea chipuri cernite din albumul Cristinei Nichituş Roncea, îmi pironeşte privirile în carte un profil cu faţa întoarsă de la lumină (fotografiat din spate) din braţele căruia ţâşneşte peste umăr un buchet imens de flori de câmp. Totul se estompează în jur: un zid de mănăstire se şterge alb în margaretele din braţul cu flori, acoperişul, probabil roşu, devine pată violetă în prelungirea liliacului şi brebeneilor sau puroinicelor, iarba verde de la picioare s-a dizolvat deja în frunzele din braţ dar şi în clopoţei, chiar negrul hainei călugăreşti şi al acoperământului capului a câştigat reflexe alburii, violacee, albăstrii. Nu este o simfonie a culorilor, nu. Mai degrabă o ceartă ostentativă a lor. Iar pentru ochiul celui care a parcurs, până la această pagină cu numărul 113, aceste imagini de sfinţi, călugări, peisaje ori construcţii religioase, pentru ochiul meu de pildă, este ca un semnal de alarmă. Stop cadru! Ce e cu atâta negru călugăresc şi cu această explozie florală strânsă în braţul lui? E ca un memento mori pentru natură, adică viaţa monahală ar fi ca o celebrare a morţii vegetale, adică această haină neagră ce a cosit culorile vii ale câmpului ne aduce aminte că repede-repede ele se vor ofili, fân vor deveni, negrul pământ le va învăli?!
Dacă priveşti din nou tabloul, după ce ai raţionat astfel, surprinzi o altă undă a realului: buchetul din braţele chipului întors se revarsă peste negrul hainei şi acoperământului ei, le îndulceşte acel negru călugăresc până la capacitatea de a oglindi în el culorile vii. Este, aşadar, dimpotrivă: viaţa îmbrăţişează moartea, o ţine în suspensie o clipă, o anulează pentru clipa acestei armonii de culori…
January 13th, 2012 
VR 
“Luptând pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, doi tineri Români, doi băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roşii.
Posted in 
Tags: 
