În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului, Elena Ceausescu îi atrage atenţia lui Nicolae Ceausescu: “Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”… – V. Neculoiu
Articolul la care face referire generalul Aurel Rogojan este din revista oficiala a veteranilor SRI, “Vitralii – Lumini si Umbre“, si este semnat simplu V. Neculoiu. Orice profesionist, sau chiar si un amator ca mine, recunoaste stilul unui comandant celebru al unei unitati speciale, unice in spatiul est european dominat de tentaculele KGB. Dar dincolo de autorul materialului amplu si extrem de riguros structurat, din care prezentam azi doar o parte, ramane informatia cu caracter profesional oficial care ne confirma afirmatiile noastre privind penetrarea de catre Budapesta a Executivului de la Bucuresti inclusiv prin cetateni romani (Art 155 Cod Penal – fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).
In episodul urmator vom prezenta si un sef al SRI (Serviciul Roman de Informatii) care a intretinut relatii asemanatoare cu un cadru al serviciului de spionaj al Ungariei, cele 20 de puncte de pe lista neagra a relatiilor romano-maghiare asa cum au fost documentate de un fost prim-adjunct al directorului SRI, cateva dintre misiunile agentului maghiar cu nume de cod “Sociologul” pe langa seful Guvernului Romaniei precum si o miza principala transmisa succesorului/rilor lui.
Ii dam cuvantul lui V. Niculoiu:
CONOTAŢII LA DRAMA NAŢIONALĂ
– RELATĂRI PENTRU ISTORIE –
A. ASPECTE ALE COMPLOTULUI STRĂINĂTĂŢII ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Publicam in continuare a doua parte a interviului realizat cu Ioan Rusan, colonel (r) al SRI si fost sef al compartimentului Anti-STASI al Unitatii speciale a DSS 0110, supranumita “Anti-KGB”. Prima parte, titrata Secretele UM 0110 (I). Tokes, agent patentat al serviciilor maghiare, Oisteanu de la GDS a lucrat cu KGB », a aparut in 2009 si in ziarul ZIUA (a carei arhiva electronica este astazi extirpata de pe fata internetului). Era vorba de o varianta cenzurata a interviului integral. Ce urmeaza si este azi publicat in premiera de portalul Ziaristi Onlineare, ca parcurs publicistic, o istorie interesanta, pe alocuri hilara daca nu ar fi de fapt foarte serioasa. Voi reveni cu amanunte in cadrul unei analize aprofundate asupra ei si asupra protagonistilor acesteia.
Pana atunci, in doar cateva cuvinte, iata situatia: dupa prezentarea materialului, care a zacut o buna perioada de timp in ciuda caracterului lui exclusiv si de senzatie, redactorul sef al ziarului de la acea vreme, un coordonator de stiri pe numele lui Roland Catalin Pena, zis “Fefe”, s-a opus publicarii dezvaluirilor legate de Adrian Nastase si seful cancelariei sale, Alin Teodorescu, fondator al GDS si presedinte al Fundatiei Soros, acuzati implicit de tradare in favoarea Ungariei. Il mai deranja si ca se vorbea de GDS ca promotor prin Mihnea Berindei al “autonomiei Transilvaniei” si ca se mai faceau aluzii si la “intelectuali celebri ai patriei” (dar ai cele sovietice), ca Mircea Dinescu si Andrei Plesu. Desi era vorba de un interviu, in care intervievatul isi asuma propriile declaratii, cum se intampla in aceasta specie a jurnalismului, redactorul sef a sustinut ca afirmatiile omului “trebuie verificate”. Deontologic, nimic de spus! Oricine stie ca o acuzatie de spionaj si influentarea politicii unei tari in favoarea unei puteri straine venita la adresa unui demnitar al statului din partea unui ofiter de contrainformatii roman poate fi verificata de un ziarist din trei surse: CIA, KGB si MOSSAD. Drept urmare, am scris SRI-ului, l-am sunat pe Adrian Nastase si apoi pe Alin Teodorescu. SRI-ul s-a eschivat, Nastase s-a crispat si Teodorescu a negat. Totul inregistrat. Dar nici asa n-a fost bine.
La vremea respectiva nu stiam ca Sorin Ovidiu Vintu, patronul din umbra al ziarului ZIUA, pusese ochii pe IMAS-ul lui Alin Teodorescu, cu care se pregatea de zor pentru alegerile prezidentiale. IMAS care isi extinsese tentaculele si la Chisinau, pe mana retelei care il detinea pe Sorin Ovidiu Vintu. Imi scapase si amanuntul ca “odiosul mogul” care milita impotriva lui Traian Basescu ii intretinea pe colegii lui Alin Teodorescu din GDS, Vladimir Tismaneanu si Horia Roman Patapievici, la revista “Idei in dialog“, cel din urma circuland in calitatea sa de presedinte al ICR, conform ANI, cu un Volvo ultimul tip pus la dispozitie de trustul lui Sorin Ovidiu Vintu. Sa spunem ca nu fusesem atent ca in ultima perioada a existentei sale ZIUA ducea o politica pro-ruseasca si uitasem intr-o pierdere momentana a memoriei de luptele de gherila interna duse pentru a fi publicat orice articol care reflecta cat de cat vreun adevar, ceea ce, normal, deranja. Subiectul “unguri” si “anti-KGB” frigea, asadar. Pe unii la dosar, pe altii la buricele degetelor sau la buzunar, daca nu toate la un loc. Drept urmare, intamplator, la scurt timp, a incetat prin demitere abuziva si fara explicatii si colaborarea mea de peste 10 ani cu ziarul care fusese un port-drapel al romanismului si apararii drepturilor romanilor “de la Nistru pan’ la Tisa”.
Interviul exclusiv cu fostul sef de compartiment Anti-STASI al Unitatii speciale “Anti-KGB”, ramas nepublicat pana azi, isi gaseste iata, peste ani, reconfirmarea prin doua lucrari de specialitate ale unora dintre cei mai in tema experti in domeniu, care ating aceeasi problematica, si pe care le vom publica in editia de maine a portalului Ziaristi Online, in continuarea serialului Secretele UM 0110. In plus, veti mai afla amanunte si despre cum si un al doilea prim ministru al Romaniei a lucrat pentru interesele Ungariei si s-a aflat in relatii directe, personale si profesionale, sa le spunem “neprincipiale”, cu un sef al spionajului maghiar pe spatiul balcanic, la fel ca si un fost sef al SRI (Serviciul Roman de Informatii). Faptele tuturor acestor personaje se pot incadra la Articolul 155 Cod Penal privind Tradarea, care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Securitatea nu a participat la represiunea din decembrie 1989
Domnule colonel Ioan Rusan, ne-am lamurit ca istoria Securitatii se imparte in cel putin doua mari etape, cea NKVD-ista, in care alogenii veniti pe tancurile Armatei Rosii au derulat macabrul “Experiment Pitesti” si au ras Romania si cea de dupa eliberarea detinutilor politici. Dvs ati devenit ofiter dupa facultate, in 1964, v-ati specializat in filaj, ati ajuns apoi la unitatea de elita “anti-KGB” ca sef al compartimentului anti-STASI si v-ati continuat activitatea si dupa 1989, in SRI. Totusi, dupa 1964 ati sustinut practic regimul dictatorial sub care s-au inregistrat destule cazuri de abuzuri si condamnari…
S-a incheiat Procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu vs Ziarul Ziua, Victor Roncea si Libertatea presei. Ce pacat, doar prin suspendare! Plagiatorul si impostorul “anticomunist” care facea naveta Bucuresti-Heidelberg-Paris (si retur) cu acordul si sprijinul “organelor de stat” a ramas dovedit ca atare doar la Curtea de Apel a Tribunalului Bucuresti, unde am castigat procesul dupa ce “maestrul” Valerica Stoica se laudase pe toate gardurile ca a castigat Liiceanu, dar doar la… Judecatorie. Halal castig!
UPDATE: Ulterior Stoica & Liiceanu au revenit in Justitie. Porcesul continua.
Filmul este urmatorul: dupa ce mirandolina “societatii civile”, marcellina si siegfriedina “intelectualitatii angajate” (bine zis “angajate”), ne-a dat in judecata, in 2007, o judecatoare promovata prin transfer taman de la Buftea a decis peste noapte, fara a fi audiati toti martorii si fara a fi administrate probele noastre, ca suntem buni de plata cu un miliard si jumatate de lei – despagubire “morala” care s-ar fi inscris in istoria presei drept cea mai mare gaura in buzunarul unui ziarist, facuta, mai ales, de catre un “intelectual” rasat – nu-‘asa?, vorba lui Brucan – , intamplator milionar in euro.
Cu concursul lui Valerica Stoica si a madamei Indira Crasnea – acum didamai mostenitoare a Cetepeului la Cerepeu – pe atunci o biata reporterita Mediafak putin grabita, care a “uitat” sa mai solicite si pozitia partii “incriminate”, stirea-“bomba” ca Liiceanu a castigat procesul cu Ziua a aparut in aprilie 2008 pe toate tembeliziunile si, mai ales, in presa “multi-lateral-culturala”. Aiurea! Procesul a continuat bine-mersi, conform principiilor de drept, si, dupa un an, prin Sentinţa nr. 735/19.05.2009 a Tribunalului Bucuresti, am castigat procesul, Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu devenind plagiator si impostor cu acte in regula.
Urmarea a fost ca Valerica Stoica ne-a mai plimbat doi ani prin instante invocand fel si fel de matrapazlacuri pana cand, intr-o noapte, Ziua a fost sinucisa. Chiar daca avocatul ALRO (de ce nu ALRU?), “maestrul” GDS si al “dreptei” kominterniste a incercat sa ma scoata individual “vinovat” – ceea ce mi-ar fi convenit de minune, ca sa pot ajunge la Strasbourg cu acest caz revoltator – completul de judecata al Tribunalului Bucuresti n-a fost de acord si iata ca Liiceanu a scapat de CEDO prin suspendare. Pacat, cum spuneam!
Iata sentinta, urmata de editorialul pentru care, desi n-am fost condamnat, am ramas “executat”! Vorba tovarasului Patapievici Dionisie: “Traiasca Lupta pentru Pace pana nu va ma ramane piatra pe piatra din Romania!”
UN PS IN ATENTIA EX-PCR: Am inteles ca Nicky Manolesco, alias “Marin”, alias Nicolae Manolescu Apolzan, fost propagandist comunist si aghiotant al ilegalistilor bolsevici, de la George Ivascu la Ghe “Gogu” Radulescu, pe care Marin Mincu il caracteriza drept “Extracţia mafiotică Nicolae Manolescu”, in prezent sef al USR si pensionar de lux “pe langa” UNESCO, imi ameninta neinsemnata persoana in (doar) doua editoriale “de forta”, unul din Adevarul lui Patriciu altul din Romania (fosta) literara. E suparat ca, la cererea mea si a unui scriitor, Agentia Nationala de Integritate ii verifica averea si “compatibilitatile” (de ce nu da ANI in judecata?). Si aud ca s-ar plange ca nu poate sa ma dea pe mine in judecata pentru ca nu ar stii la ce adresa sa-mi trimita Citatia. Iat-o, mai jos:
Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Posesorul “frumosului nume” Liiceanu (dupa cum se auto-gratuleaza domnia sa in “Romania libera” de ieri) se simte “executat in piata publica”. Pentru ca doi confrati de ai sai din grupul celor care-l inconjurasera pe Constantin Noica – din diferite motive – ii contesta, in primul rand, dupa cum consider eu, dreptul de a se auto-personifica in moralistul (narcisist) al societatii romanesti. Vanatorii de suflete din celula adulatorilor intelectualilor rosii ii tin isonul. Pe langa un handicapat sufleteste de la “Cotidianul”, si la EvZ, organul Partidului Idolilor de Mucava, Ioana Lupea crede ca de pe frontispiciul ZIUA lipseste sloganul “moarte intelectualilor”, “pentru a fi din nou in 15 iunie 1990″. Si domnul Liiceanu se auto-victimizeaza (pentru a cata oara?) afirmand in “Comunicatul” sau ca in 1990 s-ar fi aflat “in fruntea unei liste de intelectuali care trebuiau impuscati pe stadioane”. Pentru “memoria incetosata” a acestora si din respect pentru adevar, trebuie sa-i spunem aparatoarei de serviciu a mafiotilor culturnici ca pe 15 iunie se rezolvase treaba: studentii creatori ai fenomenului anticomunist Piata Universitatii – printre care si subsemnatul – fusesera deja executati “in piata publica” sau maltratati si apoi incarcerati. In timp ce domnul Liiceanu era la Paris, bine-mersi. Inca din data de 14 iunie acesta a fost protejat – ca si membrii si sediul Grupului pentru Dialog Social din care provine – de catre autoritatile paramilitare ale Frontului Salvarii Nationale (FSN). In dimineata acelei zile, Gabriel Liiceanu, care avea bilet pentru Paris, s-a deplasat de la sediul Editurii Humanitas la aeroportul Otopeni, cu o masina guvernamentala, oferita de prietenul sau Andrei Plesu, ministru in Guvernul Mineriadei (inainte, in timpul si dupa masacrarea studentilor din Piata Universitatii).
Nu este prima oara cand Liigheanu, vorba disidentului Dan Petrescu, isi cosmetizeaza biografia. Nici pana azi, de exemplu, “Lulu”, dupa cum era alintat de Securitate, nu a dat o explicatie privind modalitatea prin care a reusit sa se strecoare in 1982 prin sanul aparatului Departamentului Securitatii Statului, pana la Heidelberg, pentru a beneficia de o bursa Humboldt sub ochii BND si STASI, servanta KGB, si cum facea si “salturi” la Paris, pentru a-i “capcana” si pe Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, dupa Noica. Sau, cum a obtinut – daca era “persecutat”, dupa cum se pretinde – acordul aceleiasi Securitati si, recte, al cenzurii comuniste, “nomina odiosa”, pentru a publica in zeci de mii de exemplare “Jurnalul de la Paltinis”, – totodata bine remunerat.
Disidenta sa este tot atat de falsa pe cat este anticomunismul mimat de el si gruparea sa anti-romaneasca. Mai ieri, la alegerile din 2000, ii facea propaganda “batranului edecar”, Ion Iliescu, acelasi de la care a primit, cu o vorba buna de la Petre Roman – prim ministrul Mineriadei – o halca din averea statului roman: Editura Politica a PCR transformata peste noapte in privata Editura Humanitas. Folosita, printre altele, pentru a forfeca manuscrise originale – Emil Cioran, Mircea Eliade, Monica Lovinescu – sau chiar a topi carti (!) – Paul Goma, “Culoarea Curcubeului” sau, mai recent, Petru Cimpoesu, care, in “Christina Domestica si Vanatorii de suflete” il pune pe “Filosoful L.” in posturile jalnice care-i intruchipeaza adevaratul sau caracter “filosofic”. Acelasi, redat si de Mircea Zaciu, in “Jurnalul” sau: de servitor al mai marilor zilei, de la patronul KGB al intelectualimii multilateral-dezvoltate, membrul CPEx al CC al PCR Gogu Radulescu, la Ion Iliescu si la Traian Basescu, caruia nu-i putea aduce un mai mare deserviciu prin acordarea “girului” sau (dupa cum se lauda in “Rl”).
Domnul Liiceanu nu are dreptul moral de a se pretinde in nici un fel vreo victima a mineriadei sau vreun opozant al regimului comunist si neocomunist post-decembrist. A fost intotdeauna un profitor; al tuturor regimurilor.
Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, cod poştal: 010661, sector 1, Bucureşti – România
Dlui Alexandru Catalin Macovei
Dlui Horia Georgescu
Re: Sesizare Dinescu Mircea, membru al Colegiului CNSAS cu rang de secretar de stat, talk-show-ist Realitatea TV, “presedintele” unei reviste pe la Adevarul-Holding
Stimati Domni,
Numitul DINESCU MIRCEA, cetăţean român, posesor al BI seria BZ nr. 397006, eliberat de Secţia 8 Poliţie Bucureşti, CNP 1501111400419, cu domiciliul cunoscut în Bucureşti, Bd. Aviatorilor nr. 69 A, Sector 1, într-o vilă a RAAPPS de 14 camere, cu o suprafaţă de 346 de metri pătraţi, fost presedintele al Uniunii Scriitorilor din Romania si fost “savant de renume mondial” premiat chiar si la Moscova pentru inventiile sale, realizate în calitate de (fost?) acţionar şi director general al firmei S.C. M.D.-Agricola S.R.L. Potelu (vezi Curentul din 14.02.2010), motiv pentru care ANI i-a constata deja incompatibilitatea cu functia de membru al Colegiului CNSAS, se pare ca recidiveaza.
Concret, conform ultimei sale Declaratii de Avere postate pe site-ul CNSAS, la data de 19.04.2011, numitul DINESCU MIRCEA sustine ca are drept venituri anuale numai indemnizatia de la CNSAS, in valoare de 57.871 lei. Cu toate acestea, cu mult inainte de aceasta data, DINESCU MIRCEA s-a preumblat prin tara intr-o asa-numita “Caravana cu cântecele, versurile şi vinul lui Dinescu”, cele trei produse din urma achizitionandu-se contra cost in fiecare oras din cadrul turneului. Mizilic, desigur.
Stirea pe care ne bazam insa aceasta sesizare a aparut in Evenimentul Zilei de joi, 30 iunie, unde se afirma ca numitul DINESCU MIRCEA a incasat pana acum de la Realitatea TV, unde presteaza ca “show-man”, suma de 33.835 de lei net lunar, fiind cea mai bine platita vedeta din panoplia de “entertaineri” a postului tranzactionat recent de inculpatul penal SORIN OVIDIU VINTU. Informatia a fost obtinuta in exclusivitate de Tiberiu Lovin de la portalul Reporter Virtual si indica faptul ca DINESCU MIRCEA poate fi considerat suspect de evaziune fiscala.
Pe deasupra, incepand cu luna iunie a.c., dupa cum a anuntat chiar PETER “L.” IMRE, director general Adevărul Holding, DINESCU MIRCEA ocupa oficial si functia de “presedinte” al unei reviste cu marca subtilizata, ceea ce, banuim, nu o face de florile marului lui DAN “DINU” COSTACHE PATRICIU, patronul trustului de presa in cauza, angajatul concernului CNSAS-VINTU-PATRICIU fiind obligat sa-si actualizeze si Declaratia de Avere odata cu veniturile.
Avand in vedere toate aceste aspecte va rugam sa comunicati public daca DINESCU MIRCEA va “raspunde potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor mentionate” in Declaratia de Avere de la CNSAS.
Iata mai jos cum a fost exclus, pe vorbe, scriitorul Adrian Suciu(foto stangasus). Cititi apoi si articolul de pe blogul sau care a declansat isteria ţaţei dictatoare Elena Manolescu:
am luat la cunostinta cu stupefactie de atacul dvs., pe blogul personal, la adresa USR, a domnului presedinte Nicolae Manolescu si a conducerii Uniunii. Va anunt oficial, deocamdata pe acest mail, ca Filiala Sibiu, prin Comitetul sau, dezavueaza cu toata taria afirmatiile dvs. la adresa celor de mai sus, considerindu-le minciuni si jigniri cum rar se poate vedea in lumea noastra de azi. Ati fost premiat de curind de Filiala Sibiu pentru o carte de poeme. E cea mai buna dovada ca vi s-a acordat atentia cuvenita. Raspunsul dvs. la acesta atentie este de neimaginat pentru un scriitor si un om pe care, pina azi, l-am apreciat si l-am invitat in urma cu cinci ani de a face parte din Filiala Sibiu a USR. Va anunt ca, in perioada urmatoare, Comitetul Filialei Sibiu a USR va propune Consiliului USR excluderea dvs. din USR, pentru incalcarea grava a Statului organizatiei noastre. In orice caz, din acest moment, va rog sa nu va mai considerati coleg cu noi in Filiala Sibiu a USR si, eventual, sa va dati demisia de onoare din Filiala noastra. Ramas bun,
Ioan Radu Vacarescu, presedinte Filiala Sibiu a USR (foto stanga)
Dle. Ioan Radu Văcărescu,
Nu am motive să-mi demisia din Uniunea Scriitorilor din România, nu ştiam că Statutul Uniunii interzice dreptul la liberă exprimare! Desigur, ca să vă uşurez sarcina, nu o să fac uz de dreptul la apărare, prevăzut de Statutul Uniunii Scriitorilor din România. Aşa încît vă invit să-mi comunicaţi pe cale oficială Decizia de excludere a mea din Uniunea Scriitorilor din România, urmînd să o păstrez în cutiuţa cu amintiri personale, laolaltă cu belciugele boilor de la bicicletă!
Cu mult respect şi cu siguranţa că, în ciuda tonul d-voastră oficial, Nicolae Manolescu nu e veşnic în fruntea Uniunii Scriitorilor din România,
am luat la cunostinta, de pe blogul dvs., ca nu aveti intentia de a va da demisia din USR, in urma atacului dvs. mizerabil la adresa conducerii organizatiei si in urma reactiei Filialei Sibiu. Nici nu ma asteptam sa va dati demisia. Se pare ca la noi, in astfel de cazuri, de mult a disparut onoarea si responsabilitatea. Comitetul Filialei Sibiu a formulat un Comunicat oficial in acest caz, care va fi publicat pe siturile Uniunii si in mass-media, de unde vati afla exact ce anume se va intimpla in continuare in cazul dvs. Adica, e vorba de a inainta, din partea Filialei Sibiu, catre Comitetul Director al Uniunii, catre Consiliul acesteia si catre Comisia de Onoare si Demnitati a organizatiei, propunerea de excludere a dvs. din USR. Intre timp, luati Statutul Uniunii si studiati-l cu atentie, ceea ce n-ati facut pina acum. Pe de alta parte, nu mai deturnati cazul, previzibil si plictisitor, de altfel, spre o asa zisa ‘incalcare a dreptului la exprimare”, cum va exprimati pe acelasi blog personal. Cine v-a incalcat acest drept? Uniunea in nici un caz, astfel ca puteti scrie orice si oriunde ceea ce credeti. Aici e vorba despre altceva: in momentul in care esti membru al unei organizatii profesionale cum e USR este obligatoriu sa-i respecti Statutul si pe cei alesi sa-i conduca destinele. Chiar daca, asa cum scrieti pe acelasi blog personal, Nicolae Manolescu nu e vesnic in fruntea Uniunii. Aveti dreptate, domnule Suciu, nimeni nu e vesnic, nici presedintele Manolescu, nici cei din conducerea Uniunii, nici eu, aici la Sibiu.
Se pare ca la noi vesnica este numai mizeria morala si lipsa de rsponsabilitate. Ar fi bine sa publicati si acest mail pe blogul dvs., considerindu-l un modest drept la replica la cele afirmate de dvs. cu privire la o asa zisa “incalcare a dreptului la exprimare”.
Ioan Radu Vacarescu
Dle. Preşedinte, după cum vedeţi, dau curs sugestiei dvs. şi public şi această scrisoare din partea dvs. pe blogul meu personal. Mă voi abţine să comentez, considerînd că scrisoarea dvs. este suficient de elocventă pentru amîndouă părţile.
Nimic durabil nu se construieşte pe minciună. Literatura română de azi, în latura ei oficială, aceea de care ţin pîrghiile administrative ale fondurilor publice şi puterile iluzorii ale unor instituţii inutile e jalnică. Ca unul care a trăit cît să fie conştient în regimul comunist şi a văzut în amîndouă regimurile scriitori români lingînd dosurile puternicilor zilei pentru trei arginţi, onoruri inutile şi tinichele zornăitoare, am dreptul să spun că, pentru mine, diferenţa între o conştiinţă vie şi o jigodie e limpede. Ca unul care nu doreşte în literatură nimic, care nu datorează nimic nimănui şi dispreţuieşte profund elasticitatea coloanelor vertebrale ale majorităţii colegilor de breaslă, voi deschide gura şi voi vorbi liber. Ca unul care este neinteresat de bunăvoinţa mai marilor literaturii române, de burse şi sinecuri, de cabale literare şi de dispute de dugheană, voi spune că împăratul e gol!
Literatura română contemporană, în latura ei oficială, e o minciună. Prima minciună e în chiar vîrful ei: de ani de zile, un întreg complex financiar, organizaţional şi mediatic este pus în mişcare în chip absolut inutil pentru a-l transforma pe Mircea Cărtărescu într-un scriitor nobelizabil. Mircea Cărtărescu este un mare scriitor şi o spun ca unul fascinat de literatura lui. Dar nu va lua niciodată premiul Nobel pentru literatură, iar orbirea celor care nu pricep acest lucru este sublimă dacă n-ar fi vinovată, cîtă vreme fonduri publice imense raportate la sărăcia din literatura română, de pildă prin Institutul Cultural Român, sînt folosite pentru a promova în exterior literatura acestuia. Mircea Cărtărescu e un mare scriitor dar un individ atît de profund ratat ca şi conştiinţă publică încît simţul ridicolului ar trebui să-l împiedice a se mai manifesta ca atare. Asta, încă, n-ar fi un păcat aşa de mare. În spatele naivităţii sale funciare, însă, o întreagă armată de profitori, lichele, impostori, panglicari, curve obosite şi geambaşi literari constituie o curte de tip bizantin atît de intens preocupată să conserve privilegii, sinecuri şi relaţii în dauna oricărei evoluţii a literaturii române încît Mircea Cărtărescu, care nu va lua premiul Nobel, este şi principalul obstacol în calea unui Nobel românesc pentru literatură cîtă vreme curtea sa, în frunte cu nevasta, va fi buricul literaturii române oficiale.
O feroce cabală a mediocrilor de funcţionarea căreia Cărtărescu se face vinovat doar prin naivitate, aneantizează orice competiţie reală la adresa acestuia şi permite o carieră literară internaţională cu voie de la oficialităţile literaturii române doar unor mediocrităţi care au făcut pactul cu „sistemul ticăloşit” şi au acceptat să-i reprezinte interesele. Institutul Cultural Român este, în acest moment, o instituţie la fel de utilă pentru prestigiul internaţional al literaturii române ca şi o frecţie la papionul lui Horia-Roman Patapievici.
Aproape toate ierarhiile oficiale ale literaturii române contemporane sînt profund viciate de corupţie,majoritatea premiilor cu relevanţă naţională se dau în urma unor negocieri de talcioc între critici, editori, scriitori şi organizatori. Uneori, preşedinţii juriilor respective împart sumele de bani aferente premiilor respective cu scriitorii premiaţi. Alteori, criteriul după care se fac nominalizările şi premierile e să nu se „supere” vreo editură importantă că n-a fost la masa bogaţilor iar Uniunea Scriitorilor a devenit o simplă bursă a trocurilor literare. O literatură în care una dintre cele mai bune cărţi de poezie ale ultimului deceniu, „Aerostate plîngînd” a lui Traian T. Coşovei e complet ignorată de mai-marii literaturii pentru că personajul le e neplăcut e un fals în acte publice. O literatură în care cei mai puternici debutanţi ai ultimilor ani, Marius Ştefan Aldea, Dan Herciu sau George Asztalos sînt trecuţi cu vederea pentru că sînt excentrici complexului editorial şi mediatic specializat în crearea de mituri umflate cu pompa pe care să le vîndă pulimii e o impostură. O literatură în care scriitori de talia Danei Banu, a Ancăi Mizumschi, a lui Eugen Suciu, a lui Viorel Mureşan ori a lui Ion Chichere, ca să dau doar cîteva nume din generaţii diferite, sînt nebăgaţi în seamă de establishment e o literatură de lăbari. Aş putea să dau exemple în continuare, dar prefer să rămîn la acestea, în scop didactic. Oricum, o dezbatere reală şi onestă asupra funcţionării mecanismelor succesului şi promovării în literatura română contemporană nu va avea loc în curînd, cîtă vreme lichelele conduc, se autoreplică şi-şi conservă privilegiile meschine – e acelaşi lucru cu „reforma clasei politice”. La altă scară, dar identic.
Astfel, literatura română, în latura ei oficială, seamănă ca două picături de apă cu viaţa publică românească şi nici n-ar fi putut fi altfel. Mizele luptei literare, însă, sînt rizibile. Dacă politicienii se luptă pentru acces la resurse, femele şi putere, scriitorii se luptă pentru mize ridicole şi glorii de carton. Aş putea glosa în continuare pe marginea acestui subiect dar prefer să tac mai departe.
Pentru că mai departe găsim Uniunea Scriitorilor din România. Uniune de breaslă cum ar veni. Vorbesc din calitatea de membru al USR şi premiat de două ori cu premii ale acesteia, deci n-am altă frustrare decît aceea că instituţia asta e prost condusă. În fruntea USR îl găsim pe Nicolae Manolescu, un individ care este cea mai limpede ilustrare a adevărului că niciun om nu trăieşte pînă la moarte. În cazul lui Manolescu, acesta a încetat să mai trăiască, în sensul adagiului sus-menţionat, prin anii 90, de cînd s-a transformat într-o pernuţă de înfipt acele decoraţiilor, insignelor şi tinichelelor. De fapt, pe Manolescu îl doare undeva de scriitorimea română: plantat la Paris, într-un funcţiune decorativă, domnia-sa a delegat, practic, conducerea Uniunii unor nenea şi unor tanti. Trecînd peste pierderea sediului USR, Casa Monteoru (în nişte procese în care e limpede că cineva, nu ştiu cine, a încasat şpăgi babane pentru non-combat) Manolescu a patronat o dramatică pierdere de statut a scriitorului român. Maestru al dezinformării şi manipulării, pe care le practică atît de abil încît eu unul îl bănuiesc de participarea la stagii periodice de perfecţionare, dintr-o poziţie activă şi acoperită, Nicolae Manolescu este cel mai prost administrator pe care l-a avut Uniunea Scriitorilor în ultimii douăzeci de ani. Fariseu şi impostor, contestat virulent şi pe bună dreptate, Nicolae Manolescu se ţine cu dinţii de o funcţie de care îşi bate joc deşi n-ar avea motive să fie atît de încrîncenat în a reprezenta prost scriitorimea română: rămîne în istoria literaturii române ca cel mai bun produs al regimului comunist în materie de critică literară, nu cred că are probleme financiare şi nici pupincuriştii din jurul domniei-sale nu merită un sacrificiu atît de dramatic! Mai ales că, lipsit de legitimitatea pe care o dă competenţa, dl. Manolescu începe a se transforma, din dorinţa de a-şi salva gaşca, într-un simplu instrument de propagandă politică. Urît final pentru cineva cu pretenţiile d-voastră, dle. Preşedinte!
Unul alt personaj detestabil ale literaturii române contemporane e geambaşul literar. Atotştiutor şi trend-setter, de obicei scriitor ratat şi interesat nu de literatură ci de propria lui statuie, geambaşul literar român presează asupra oricui, mituieşte în dreapta şi în stînga, pupă mîni şi cururi dacă e cazul, spală pahare la chefurile celor puternici, are prieteni în lumea bună şi practică machiaverlîcul de baltă. E prieten cu politicieni, ia bani de la Minister, de la Consiliul Judeţean, de la Fundaţii şi Asociaţii. În sine, n-ar fi nimic rău în asta, lumea e plină de personaje detestabile. Din nefericire, însă, geambaşul literar român e persoană cu influenţă; orice scriitor care nu-i face temenele şi nu-i ridică osanale va fi marginalizat şi considerat ciumat. La vîrful literaturii române, aşa cum e ea acuma, nu rezistă decît cei dispuşi să-şi miroasă reciproc pîrţurile şi şosetele nespălate prefăcîndu-se că reprezintă o elită valorică. Din pricina geambaşilor literaturii române, mari scriitori sînt trecuţi cu vederea şi aruncaţi în uitare! Cum ierarhiile oficiale sînt, în bună măsură, rezultatul activităţii acestor personaje sinistre, literatura română e o glumă. Sigur, în tot acest complex mizerabil, chiar şi statistic vorbind, aterizează şi scriitori de calitate, doar atunci cînd aceştia, din diverse pricini, nu mai pot fi ignoraţi. Simptomatic e cazul lui Ion Mureşan, care, dintr-un „marginal” al generaţiei 80 a ajuns să ameninţe poziţia de lider a lui Mircea Cărtărescu. Dar nu ne interesează soarta lui Ion Mureşan ci soarta literaturii române.
Care, atîta vreme cît va rămîne doar o anexă a intereselor actualilor diriguitori ai destinelor sale, va rămîne o activitate de seră, menită să satisfacă orgoliile şi interesele meschine ale unei întregi categorii de trepăduşi. Literatura română oficială este atît de departe de public şi atît de ruptă de realitate încît numai naivii se pot mira că, de cele mai multe ori, evenimentele literare oficiale sînt atît de plicticoase încît se scorojeşte varul pe pereţii sălilor care le găzduiesc. Ruptă de public, literatura română oficială e un fel de snobăreală fără miză, în care diverşi sfertoautori se află în situaţia de a pretinde că fac revoluţie cu voie de la Guvern şi avangardă cu bani de la stat.
Vasile Sarca, directorul adjunct al Serviciului de Informatii Externe, expune in Galeria Galateca din Biblioteca Centrala Universitara “Carol I”. Vernisajul a avut loc vineri, 29 iunie, informeaza ArtLine.ro.
Generalul are de mult timp o mare pasiune pentru pictura, indeosebi pictura de sevalet. El este recunoscut in mediile artistice din tara, lucrarile sale fiind expuse in numeroase expozitii.
Vasile Sarca a fost numit de presedintele Traian Basescu in functia de director adjunct al SIE in noiembrie 2005.
Vasile Sarca a absolvit Facultatea de Transporturi, a urmat un curs postuniversitar de management la ASE, a lucrat ca si cercetator la Institutul de cercetari si proiectari tehnologice in transporturi din Bucuresti, apoi a optat pentru o cariera in contraspionaj. (I.P./ ArtLine)
Expozitia a fost deschisa pana pe 9 mai. Cei care au pierdut-o pot viziona imagini de la lansare si lucrarile artistului la https://www.bcub.ro/ sectiunea Expozitii. In imaginea de mai sus Mireille Radoi, absolventa INI si director al BCU (in ciuda militienilor societatii civile care au contestat-o brutal si tamp), Vasile Sarca si tanarul Mihai Razvan Ungureanu, actualul sef al SIE.
Dupa ce Agentia Nationala de Integritate a confirmat ca Nicolae Manolescu, ambasadorul Romaniei literare la UNESCO desi a depasit cu vreun deceniu varsta de pensionare, este cercetat in doua lucrari conexe, baietii sefului M.A.E. Baconsky s-au dat peste cap sa-i puna Declaratia de Avere acolo unde nu era inca din 2009. In graba lor de a-l acoperi pe pensionarul de lux de la Paris cu un cumul de vreo alte zece functii si retributii, de la Uniunea Scriitorilor la Academie, de la Adevarul lui Patriciu la Radioul National, ofiterii de serviciu de la MAE au dat tot site-ul peste cap. De unde pana mai ieri-alaltaieri Declaratiile de Avere erau aranjate elegant, pe ani, in ordine cronologica, astazi brambureala a ajuns ca Declaratii din 2007 sa apara dupa cele din 2011, intercalate cu cele din 2009 si 2008 la gramada (vezi foto jos). Baietii de la IT, desi s-au straduit cu chiu si vai sa-l introduca pe sub mana pe Manolescu in rubrica anului 2010, l-au bagat cu atata repezeala ca i-au gresit si pozitia: in loc sa fie sub sotia sa (fosta) – la randul ei amploaiata MAE pe la UNESCO – si care-i poarta numele, cum era firesc, Manolescu Apolzan sub Manolescu Apolzan, o domnisoara Mantulescu a ramas sandvis intre cei doi (fosti) consorti (foto sus). O fi pe principiul “mai rasfirati, baieti, mai rasfirati”? Harababura e asa de mare ca acum l-au facut pierdut pe Manolescu impreuna cu o droaie de alti ambasadori pentru anul 2009(click foto dreapta)!
Si toate acestea pentru un biet pensionar, “uitat” la post, expirat ca si mandatul sau, si care mai si minte cu seninatate pentru Mediafax (vezi stirea mai jos):
Nicolae Manolescu: ANI nu are ce avere să îmi verifice. Declaraţia mea de avere este pe site-ul MAE
Nicolae Manolescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) nu are ce avere să îi verifice, precizând că declaraţia lui de avere este postată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe şi calificând drept “prostii” solicitările adresate ANI de către Victor Roncea.
Nicolae Manolescu: ANI nu are ce avere să îmi verifice. Declaraţia mea de avere este pe site-ul MAE (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
“Nu au ce avere să îmi verifice. Eu iau leafa de ambasador ONU şi leafa de la Academie şi sunt plătit pentru ce mai scriu”, a spus Nicolae Manolescu.
El a precizat că de cinci ani “predă la universitate gratis”, iar pensia i-a fost suspendată – ambele aspecte fiind consecinţe ale funcţiei sale de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
“Nu cred că ANI are treabă cu mine”, a adăugat Nicolae Manolescu. În plus, Manolescu a spus că declaraţia lui de avere este postată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Potrivit declaraţiei de avere postată pe site-ul MAE şi completată în 25 octombrie 2010, Nicolae Manolescu a avut în ultimul an fiscal un venit de 37.547 de euro şi 19.064 de lei, ca ambasador al României la UNESCO, 36.144 de lei – ca membru corespondent al Academiei Române, 56.580 de lei – ca preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi 2.723 de lei – ca director general al Fundaţiei “România literară”.
Totodată, Manolescu a mai avut venituri din drepturi de autor de circa 126.000 de lei, din colaborări cu publicaţiile Evenimentul zilei şi Adevărul, contracte cu editurile Paralela 45 şi Litera şi din colaborarea cu Societatea Română de Radiodifuziune.
Averea criticului literar Nicolae Manolescu este verificată de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în urma unor posibile nereguli semnalate instituţiei de fostul lider al Asociaţiei Civic Media, Victor Roncea. Acesta a postat pe blogul său un răspuns primit de la ANI, în urma solicitărilor adresate instituţiei de a-i cerceta averea lui Manolescu.
Potrivit documentului transmis lui Roncea de ANI, ancheta inspectorilor de integritate a început în data de 2 martie, odată cu prima solicitare transmisă de acesta, în urma căreia a fost deschis dosarul.
Inspectorii de integritate vor evalua averea şi posibilele incompatibilităţi sau conflicte de interese în care s-ar afla Manolescu.
Roncea prezintă şi cererea sa de verificare a lui Manolescu. În aceasta, el susţine că Manolescu nu şi-a mai depus “nici declaraţia de avere şi nici pe cea de interese încă din 5 iunie 2009”.
În acelaşi document Roncea reclamă posibile alte incompatibilităţi între calitatea lui Manolescu de ambasador al României la ONU şi celelalte funcţii pe care le ocupă, între care cea de preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Ca răspuns, Manolescu a calificat aceste afirmaţii ca fiind “prostii”.
Manolescu este membru fondator al Alianţei Civice şi membru în Comitetul Director (1990). A devenit preşedinte al Partidului Alianţei Civice, în iulie 1991. A fost senator de Sibiu, desemnat în urma alegerilor de la 27 septembrie 1992, şi a candidat, din partea Alianţei Naţionale Liberale, la Preşedinţia României, în noiembrie 1996.
A fost membru al Biroului Permanent al PNL şi preşedinte al Consiliului Naţional al PNL, după fuziunea PAC cu PNL, în martie 1998. În iulie 2000 a demisionat din PNL.
El a fost numit, în vara lui 2006, în postul de ambasador al României la UNESCO. La 5 septembrie 2006, Comisiile de politică externă ale Parlamentului l-au validat pentru acest post, iar decretul prin care a fost numit a fost semnat, în 4 octombrie 2006, de preşedintele Traian Băsescu.
Anterior, Mediafax a publicat urmatoarea stire, foarte corecta ca si cea de mai sus, dealtfel (nu-i vina ziaristilor ca un intelectual care n-a facut nimic pentru Romania la UNESCO, in cinci ani de sejur la Paris pe banii nostri, minte cu nerusinare):
Agenţia Naţională de Integritate îi verifică averea lui Nicolae Manolescu
Averea criticului literar Nicolae Manolescu este verificată de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în urma unor posibile nereguli semnalate instituţiei de fostul lider al Asociaţiei Civic Media, Victor Roncea.
Agenţia Naţională de Integritate îi verifică averea lui Nicolae Manolescu (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Acesta a postat pe blogul său un răspuns primit de la ANI, în urma solicitărilor adresate instituţiei de a-i cerceta averea lui Manolescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
Potrivit documentului transmis lui Roncea de ANI, ancheta inspectorilor de integritate a început în data de 2 martie, odată cu prima solicitare transmisă de acesta, în urma căreia a fost deschis dosarul.
Inspectorii de integritate vor evalua averea şi posibilele incompatibilităţi sau conflicte de interese în care s-ar afla Manolescu.
Roncea prezintă şi cererea sa de verificare a lui Manolescu. În aceasta, el susţine că Manolescu nu şi-a mai depus “nici declaraţia de avere şi nici pe cea de interese încă din 5 iunie 2009”.
În plus, Roncea reclamă posibile alte incompatibiităţi între calitatea lui Manolescu de ambasador al României la ONU şi celelalte funcţii pe care le ocupă, între care cea de preşedinte al Uniunii Scriitorilor.
Manolescu este membru fondator al Alianţei Civice şi membru în Comitetul Director (1990). A devenit preşedinte al Partidului Alianţei Civice, în iulie 1991. A fost senator de Sibiu, desemnat în urma alegerilor de la 27 septembrie 1992, şi a candidat, din partea Alianţei Naţionale Liberale, la Preşedinţia României, în noiembrie 1996.
A fost membru al Biroului Permanent al PNL şi preşedinte al Consiliului Naţional al PNL, după fuziunea PAC cu PNL, în martie 1998. În iulie 2000 a demisionat din PNL.
El a fost numit, în vara lui 2006, în postul de ambasador al României la UNESCO. La 5 septembrie 2006, Comisiile de politică externă ale Parlamentului l-au validat pentru acest post, iar decretul prin care a fost numit a fost semnat, în 4 octombrie 2006, de preşedintele Traian Băsescu.
Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, cod poştal: 010661, sector 1, Bucureşti – România
Dlui Alexandru Catalin Macovei
Dlui Horia Georgescu
Re: Sesizare Manolescu Apolzan Nicolae, Ambasadorul Romaniei la UNESCO
Stimati Domni,
Va scriu in calitate de simplu cetatean al Romaniei. In primul rand permiteti-mi sa va felicit pentru activitatea dvs recenta privind controlul averilor liderilor sindicali, conform noii Legi ANI, cerinta sustinuta de senatorul Iulian Urban inca de anul trecut si, la randul meu, de mine personal, pe vremea cand activam in presa centrala. Sa speram ca, intr-un viitor nu prea indepartat vor urma la rand si jurnalistii “de elita”, dupa magnatii sindicali, conform legii bunului simt si urmatoarei variante a Legii ANI.
Pana atunci, va propun astazi sa va aplecati asupra unei personalitati care considera ca se ridica deasupra Legii ANI. Este vorba de Manolescu Apolzan Nicolae, ambasador al Romaniei la UNESCO, care nu si-a mai depus nici Declaratia de Avere si nici pe cea de Interese inca din 05.06.2009.
La data repectiva, teoretic, Manolescu Apolzan Nicolae se afla la post, la Paris, impreuna cu sotia sa de la acea vreme, Manolescu Apolzan Ioana, angajata pe post de Secretar III si castiga 40.888 Euro, el si 25.129 Euro, ea. Fata de anul precedent, 2008, constatam ca li se marise salariul de la 32.304, el si de la 17.028, ea.
Cum de la acea data el a uitat sa mai depuna vreo Declaratie, conform Legii, am urmarit totusi evolutia lui prin deja fosta sa sotie, Manolescu Apolzan Ioana, acum promovata la rangul de Secretar II la aceeasi Legatie, care si-a depus ultima Declaratie la 25.10.2010. Conform acesteia, salariul celor doi era anul trecut de 37.547 Euro si 19.064 lei, el si de 22.995 Euro si 15.493 lei, ea.
De asemenea, domnul ambasador si-a pastrat si postul de profesor la Universitatea Bucuresti (conform portalului acesteia: https://www.unibuc.ro/ro/cd_nicomanolescu_ro), cat si cele de la urmatoarele institutii, la care, teoretic, activeaza in acelasi timp in care este si ambasador la Paris si de unde incaseaza remuneratii mai mult sau mai putin consistente, respectiv: Uniunea Scriitorilor din Romania, Presedinte – 56.580 lei; Academia Romana, (doar) Membru corespondent – 36.144 lei; Fundatia Romania Literara, Director General – 2723 lei; ziarul Adevarul, Colaborator – 31.166 lei; ziarul EvZ, Colaborator – 17.760 lei; Societatea Romana de Radiodifuziune, Colaborator – 2940 lei; CopiRo, Drepturi de Autor – 2072 lei; Editura Litera, Drepturi de Autor – 5649 lei; Editura Paralela 45, Drepturi de Autor – 66.693,3 lei. Aceasta era situatia pe 2009 – 2010, dupa cum transpare din Declaratia de Avere depusa la MAE de fosta sa sotie, Manolescu Apolzan Ioana (https://mae.ro/node/5132). De atunci, nu mai stim nimic…
Desigur, va rog sa studiati si in ce masura un astfel de om ocupat nu cumva atinge si sfere ale incompatibilitatii, conform aceleiasi Legi ANI.
Totodata, va rog sa luati in considerare si faptul ca domnul ambasador se afla deja la varsta senectutii si, la cei 72 de ani ai sai, a depasit cu vreo sapte anisori varsta de pensionare, conform vechii dar si noii Legi promulgate de presedintele Traian Basescu, totodata sef al diplomatiei Romaniei. Probabil sub-seful diplomatiei, dl Teodor Baconschi, a uitat prioritatile MAE enuntate de colegul sau Mihai Razvan Ungureanu si aprobate si de presedintele Traian Basescu, respectiv “lupta impotriva gerontocratiei” din aparatul Ministerului de Externe. Sa spunem ca varsta nu ar conta daca domnul ambasador ar arde zilnic ca o torta a culturii romane pe meridianele internationale, conform pozitiei sale de reprezentant al Romaniei la UNESCO inca din 2006. Insa, cu exceptia unor documente de atestare a unor situri UNESCO, ultima activitate a Romaniei, conform portalului oficial al organizatiei dateaza din… 2005 – https://whc.unesco.org/en/statesparties/ro/.
Dupa cum ne informeaza colegii sai din Ministerul de Externe, chiria pe care o plateste Romania pentru resedinta ambasadorului Manolescu Apolzan Nicolae de la Paris este de 11.000 Euro lunar, plus cheltuieli curente. Ca atare, de cand este ambasador, numai pe chiria aparatamentului sau ultracentral, Romania a platit peste 550.000 Euro. Plus salariile sale si ale sotiei (acum fosta sotie), inca circa 250.000 euro. De-a lungul acestei perioade, Manolescu Apolzan Nicolae a facut practic naveta Bucuresti – Paris, pentru a-si putea acoperi o parte din celalalte multiple obligatii ale sale. Le-a facut pe banii MAE sau pe banii sai?, o alta intrebare de bun simt, care probabil ar trebui sa intre mai curand in atentia Curtii de Conturi a Romaniei si relatiei acesteia cu Minsterul de Externe.
In incheiere, va rog sa investigati in ce masura cei peste 800.000 de euro cheltuiti pana acum de cuplul Manolescu Apolzan sunt justificati, ce se intampla cu Declaratiile de Avere si Interese nedepuse de domnul ambasador in ultimii doi ani, daca se afla in stare de incompatibilitate si ce recomandari oficiale i-ati face dvs, acum, la batranete.
Cunoscutul analist politic Bogdan Chirieac, implicat in scandalul de santaj cu seful Agentiei Nationale de Integritate, Catalin Macovei, si cercetat in trecut si de CNSAS, la cererea Civic Media, este acuzat acum de analistul militar Ion Petrescu, colonel (r) si fost sef al Direcţiei Informare şi Relaţii Publice din M.Ap.N, ca apartine Mossad (în ebraică המוסד למודיעין ולתפקידים מיוחדים, transliterat ha-Mosad le-Modi’in u-le-Tafkidim Meiuhadim – „Institutul de informații și operațiuni speciale”), serviciul secret israelian cu activitate externa.
Colonelul Ion Petrescu este doctor in stiinte militare si vicepreşedinte al Asociaţiei “George C. Marshall – România”. A absolvit si Colegiul de Studii Internaţionale şi de Securitate din Bavaria si a urmat si cursul “Intelligence and Democracy”, organizat de Centrul pentru Relaţii între Militari şi Civili al Forţelor Navale Americane, din Monterey, California. A fost director al Trustului de presa al Armatei si a fost decorat cu Ordinul Naţional Pentru Merit, în grad de cavaler, cu însemne pentru militari. Intamplator, s-a aflat si in avionul care s-a deplasat in Irak pentru eliberarea jurnalistilor romani rapiti in cadrul Afacerii Hayssam. In prezent scrie comentarii pentru mai multe publicatii romanesti de pe ambele maluri ale Prutului. Recent, dupa ce i-a avertizat pe sefii SRI si DGIA, intr-una din postarile sale de pe blog, sa inceteze atacurile online la adresa sa, analistul militar s-a suparat si pe domnul George Maior si pe mai tinerii sai adjuncti si a anuntat ca vor urma dezvaluiri interesante pe tema “formatorilor de opinie” din presa “romaneasca” si a serviciilor de care apartin acestia. Primul s-a nimerit sa fie stimabilul Bogdan Chirieac, despre care domnul Ion Petrescu afirma:
“Am privit, cu stupoare, la televizor, un personaj cu ochelari, plimbat – ca Sfintele Moaşte, de la o televiziune de ştiri, cu patron chemat la D.N.A., la alta, cu iniţiator autopropulsat în lideranţa opoziţei -, ca analist, mai mult sau mai puţin (a)politic.
Nu i-aş fi acordat mai multă atenţie decât merită, dar am asistat la clipa sa de cinism.
Te dai jurnalist – după ce ani în şir ai semnat editoriale bazate pe filele primite, confidenţial, de la serviciile secrete -, ai contracte cu un serviciu specializat în ascultarea formatorilor de opinie, ai contribuit la “executarea publică”, cu microfoane postate ambiental, a unui ziarist incomod celui aflat în vârful piramidei politice, eşti suspectat că ai fi purtătorul unui grad de-’nstelat, în serviciul de intelligence al unei ţări ostile lumii arabe, şi, colac peste pupăză, minţi milioane de telespectatori români afirmând, cu neruşinare, că absenţa liderilor, în fruntea demonstranţilor din ţările arabe, demonstrează – ţineţi-vă bine! – că revoltele au fost organizate de… Al-Qaida!
Ne laşi?
Acest bulgăr cafeniu al jurnalismului de faţadă, din lumea plină de frişcă, dar deloc cu idei bine fundamentate, a televiziunilor menite a prosti minţile slabe, nu este decât măsura reală a manipulării conaţionalilor săi, de cei interesaţi să domine prin zvonuri abil formulate, pe canale care atrag românii nemulţumiţi, total anesteziaţi în privinţa dinamicii reale, pe scena geopolitică mondială.
Mă întreb dacă Mihai Gâdea, ca dirijor la Antena ce i s-a încredinţat, ştie sau măcar este amical sesizat, de vreun amic, ce dezinformări se produc, cu profesionalism, în ograda domniei sale? Care sunt viguros aplaudate la sediul C.I.A. şi la acela al Mossad.”
Mda, mi-e destul de greu să accept acest lucru! E ca şi cum ai ieşi la pensie şi nimeni nu mai are nevoie de serviciile tale! Mi-e şi mai greu să accept atunci cînd vine vorba de un sistem, care s-a dovedit OK! Probabil, sunt frustrat!
Manipularea făcută prin documentarul lui Peter Swain a pregătit calea războiului de imagine împotriva României și lansarea de către Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei, episcopul Laszlo Tokes și Geza Entz, ministru al Oficiului pentru maghiarii de peste granițe, a dezinformării cunoscute ca „Pogromul de la Târgu Mureș”. Așa a început despuierea României de simpatia de care se bucura după Revoluția din Decembrie 1989, izolarea și marginalizarea ei.
Atacul din ziua de duminica a afectat cel putin patru dintre cele mai importante surse de informaţie din Ungaria, printre care amintim tv2.hu (#1, #2, #3), budapesttimes.hu, magyarhirlap.hu şi echotv.hu. Site-urile sunt si acum indisponibile.
July 28th, 2011 
VR 
În 25 decembrie 1989, la Târgovişte, în timpul procesului, Elena Ceausescu îi atrage atenţia lui Nicolae Ceausescu: “Vezi, totdeauna trădătorul este lângă tine”… – V. Neculoiu
Posted in 
Tags: 
