“Gheorghe Buzatu va rămâne în memoria generaţiilor de cercetători şi de studenţi prin forţa colosală de a descătuşa istoria din captivitatea dogmatică în care a fost menţinută în deceniile comuniste şi postcomuniste.”
“Vladimir Tismaneanu a declarat in repetate rinduri ca intreaga sa activitate in comisiile prezidentiale a fost „pro bono” (fara nici un fel de plata, in beneficiul public). Ultima declaratie de acest fel a lui Vladimir Tismaneanu dateaza din 24 septembrie 2010 si a fost publicata pe blogul acestuia: „Cit priveste insinuarile ca presedintele Traian Basescu m-ar fi platit pentru efortul de a conduce Comisia Prezidentiala de Analiza a Dictaturii Comuniste, o spun din nou, cit se poate de limpede, am lucrat, ca si toti membrii Comisiei, pro bono”.”, amintea George Damian intr-un articol din decembrie 2010.
Cu toate acestea, documentele contabile ale Presedintiei Romaniei au demonstrat – via Grupul de Investigatii Politice – ca Tismaneanu a decontat sume de aproape 1 miliard si jumatate lei (32.000 EURO, la valoarea de azi, conform cursului BNR, 145.712 RON).
In iulie 2012, Tismaneanu repeta povestea, intr-o emisiune Tv cu un personaj hidos – in care il mai si denunta pe Basescu pentru trafic de influenta – , “subliniind” din nou, cu aplomb, “pentru a lamuri lucrurile”, ca functia sa “a fostneremunerata“. Sa fie foarte clar, spunea Tismaneanu emfatic, “Eu am facut un serviciu statului roman, nu statul roman mie”.
In aceeasi perioada insa, noul Presedinte al ICCMER, Dinu Zamfirescu, scoatea Nota de platalasata de Tismaneanu in urma lui: 55.154,16 RON, adica alta jumatate de miliard de lei vechi. Pana acum, 2 miliarde. O data cu aceasta descoperire au aparut si altele, ce tin de ordinul patologicului si care, totodata, maresc considerabil decontul lui Vladimir Tismaneanu stors din pensiile atat ale comunistilor cat si ale fostilor detinuti politic, respectiv ale legionarilor de romani pe care ii incrimineaza regulat. Respectiv: dl Tismaneanu avea ambâtz sa se cazeze la cea mai mare vila de protocol din Cartierul Rosu, asa numita Vila Lac 3, invecinata cu resedinta prezidentiala, o vila care are o suprafata construita de 1.045 m2 si care a fost cuibusorul de nebunii al Licai Gheorghiu, fiica lui Ghe. Gheorghiu-Dej, dupa cum arata si BadPolitics.Ro. Numai serviciul de protectie si paza a acestei vile, pe perioada decontata de IICCMER, a triplat costurile cazarii – cifrata oficial la circa 200 de euro pe zi -, potrivit estimarilor conforme cu standardele SPP si SRI.
Povestea se ingroasa in aceeasi directie, a patologicului, dupa ce, in martie anul acesta, s-a dezvaluit prin gura actualului sefut al IICCMER si faptul ca acelasi Tismaneanu, profitand de relatia sa cu Basescu, a dispus ceea ce de la Ceausescu incoace si-a mai permis doar Silviu Brucan cand l-a asteptat pe George Soros, in zilele post-revolutionare ale anului ’90. Si anume sa ocupe el, cu persoana lui, fiul si sotia, intreg aeroportul prezidential al Romaniei si salonul VIP aferent, de protocol gradul 0, folosit doar pentru vizite ale sefilor de state straini si delegatii oficiale. Costurile vi le puteti doar imagina. Concret: “In urma anchetei Corpului de Control al Prim- Ministrului s-a redactat un raport care constată multe deficienţe din punct de vedere managerial, dar şi fapte de natură posibil penală: deconturi ilegale, deturnare de fonduri publice…”.
Dar Afacerea Tismaneanu nu s-a incheiat aici. “Pro bono”-ul fostului presedinte “onorific” al IICCMER si actualului membru de varf al “Consiliului Academic” al Institutului de Studii Populare (ISP) al PDL si al Consiliului Consultativ al ciudatului Centru acoperit de Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI), nu s-a rezumat la a extrage fonduri de la Administratia Prezidentiala a lui Basescu si Guvernul lui Boc. Tismaneanu a fost recompensat pentru falsificarea Istoriei Romaniei prin asa-zisul Raport Final care duhneste pestilential din subsolurile Palatului Cotroceni si de catre capul antenei agentilor culturnici anti-Romania, instalat de acelasi Basescu, sub “inaltul sau patronaj”, la ICR, recte Patapievici.
La inceputul anului, noua conducere a ICR se pronunta raspicat asupra calitatii amorale a “condamnatorului” de serviciu V. Tismaneanu: “Se pronunță inși care au afectat negativ sau au folosit copios, în trecut, banii instituției, dincolo de limitele normalului. Bunăoară, ce acoperire morală să evalueze instituția are Vladimir Tismăneanu (care a încasat sume incredibile doar de la ICR în ultimii ani, inclusiv pentru a susține conferințe în țara în care trăiește și în universitatea în care lucrează)?”
La cererea redactiilor Cotidianul si Ziaristi Online, Institutul Cultural Roman a raspuns unui chestionar detailat si la obiect privind Jaful de la ICR (atasat mai jos), la care au fost adaugate alte date si documente oficiale. In baza raspunsului emis in luna aprilie, s-au publicat primele cinci episoade ale anchetei (altele vor urma), moment in care am ajuns, in sfarsit, si la Tismaneanu, respectiv:
Si asa la cele peste 2 miliarde de mai sus s-a mai adaugat inca un miliard si ceva. Total (temporar): Peste 3 miliarde lei. Un “pro bono” cu adevarat “neremunerat”…
La intrebarea noastra privind raspunderile fata de acest Jaf institutionalizat si ce masuri legale se vor intreprinde pentru recuperarea prejudiciului adus statului roman, ICR ne informa la momentul respectiv ca “aceasta chestiune este in studiu” organele specializate urmand sa se pronunte. Intre timp, se pare ca a intrat “in lucru”…
Ancheta Curtii de Conturi a Romaniei, care a dezvaluit noi fraude ale clanului Tismaneanu-Patapievici, coroborata cu ancheta Corpului de Control al Guvernului de la IICCMER, a condus la alcatuirea unui Dosar conex al procurorilor Departamentului National Anticoruptie (DNA). Recent, DNA a remis autoritatilor responsabile ale SUA, tara in care s-a inflitrat Tismaneanu cu concursul aripii kominterniste a Securitatii – potrivit istoricului Mihai Pelin si a documentului din ASRI emis de UM 0617, indicativ 271/S.I. (”Opisul emigraţiei politice”, Editura Compania, 2002, p. 325) -, o solicitare oficiala in vederea audierii profesorului de la Universitatea din Maryland.
Punct final (speram) la… Raportul… final si penal.
Iata Documentul cu principalele raspunsuri ale ICR la intrebarile portalului Ziaristi Online pentru ancheta comuna cu redactia Cotidianul:
“I. De ce lipseste Paul Goma – propus de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova la premiul Nobel pentru literatura – din randul scriitorilor invitati la Salon de la Carte de la Paris, tinand cond si de faptul ca pentru Domnia Sa nu era necesara nici o cheltuiala din partea contribuabilului roman?
Domnul Paul Goma a fost invitat, iar cărțile domniei sale au fost disponibile la standul României. În luna ianuarie, ICR și-a exprimat dorința ca la acțiunile organizate cu prilejul Salonului de Carte de la Paris să participe și scriitori români din Franța, în funcție de specificul fiecărei manifestări și de genul în care autorii s-au manifestat cu predilecție. Privitor la absența domnului Goma trebuie sa luăm în considerare faptul că domnia sa și-a exprimat public, de-a lungul timpului, reticența față de prezența la manifestări de acest gen, precum și probleme de sanatate invocate.
II. In al doilea rand, suntem interesati in lamurirea unor probleme financiare si juridice. Respectiv: In mai multe luari de pozitie ale Domniei Voastre fata de atacurile si intoxicarile care au inundat piata media dupa alegerea Dvs, ati facut mai multe referiri la neregulile si ilegalitatile constatate la ICR dupa preluarea mandatului de la fosta conducere, reprezentata de Horia Roman Patapievici.
Pentru o cat mai corecta informare a opiniei publice, va rugam sa ne oferiti date exacte despre urmatoarele aspecte:
1. Cate volume au fost gasite in depozitele ICR, caror autori apartin si caror edituri si care este valoarea totala a prejudiciului adus statului si contribuabilului roman?
Este vorba de depozite cu cantități mari de volume plătite, ce nu au putut fi vândute, de editarea de publicații ce nu se vând, cu autori remunerați, dar fără redacții care să se preocupe și de difuzarea acestora. La 31.12.2012, valoarea totală a stocului era de 2.066.674 RON. În anul 2010 au rămas în stoc cărți și reviste de peste 2,3 miloane RON, care nu au fost valorificate, deși s-a plătit pentru ele.
Cea mai mare parte a stocurilor de cărți și reviste provine din tirajele editate de ICR între anii 2007 și 2010. Curtea de Conturi a constatat că nu au fost luate măsuri pentru diminuarea acestora.
Cateva exemple menționate de Curtea de Conturi:
La memoire des murs (autor: Iulian Capsali, Ioana Popescu; Editura ICR): 2011: 89.250 RON; 2012: 71.250 RON
Porți si grădini (autor: Mariana Macri; Editura ICR): 2011: 11.583 RON; 2012: 11.016 RON
Days and nights (autor: Uniunea Scriitorilor; Editura ICR): 2011: 1725 RON; 2012: 1.350 RON
Anuario dell instituto (autor: Ioan Aurel Pop; Cristian Luca; Editura ICR): 2011: 3.612 RON; 2012: 3.612 RON
De asemenea, dintre cărțile și albumele rămase în prezent în magaziile ICR, menționăm si:
Adnotări – Lectii de pictură (Constantin Flondor) – 40.800 RON; Album – Andrei Șerban (Andrei Șerban) – 65.365 RON; Album (Aurel Bulacu) – 54.900 RON; Cel ce se pedepseste singur (Stefan Bertalan, Florin Mitroi, Ion Grigorescu) – 26.106 RON.
2. Prezentati va rog, in functie si impreuna cu valoarea totala a contractelor, primele zece edituri cu care ICR a derulat activitati publicistice pe parcursul mandatului Patapievici.
Frank & Timme (Germania) 178.422,33 RON
El Nadir (Spania) 144.111,19 RON
Pre-Textos (Spania) 133.174,93 RON
Denoel (Franța) 131.086,22 RON
Uitgeverij De Bezige Bij (Olanda) 107.910,31 RON
Dalkey Archive Press (SUA) 104.425,92 RON
Dioti I. Melpomeni (Grecia) 95.736,62 RON
Du Seuil (Franța) 92.981,82 RON
Paradox Publishing Group (Bulgaria) 70.053,74 RON
Keller Editore (Italia) 69.743,25 RON
3. Prezentati va rog, in functie si impreuna cu valoarea totala a finantarilor, primii zece autori romani care au beneficiat de fonduri ICR pe parcursul mandatului Patapievici.
Intre 2009 – 2012, persoanele care au primit cele mai mari finantari sunt: Lucian Ban – 993,880 RON, Mihai Chirilov – 142,543 RON, Norman Manea – 112,347 RON, Vladimir Tismaneanu – 102,539 RON, Ion Horia Leonida Caramitru – 76,675 RON, Mircea Cartarescu – 48,048 RON, Dan Lungu – 37,817 RON, Matei Vișniec – 33,039 RON, Dan Sorin Perjoschi – 30,485 RON, Amalia Perjoschi – 25,616 RON.
Conform documentelor financiar-bancare, in perioada 2009 – 2012, fondurile alocate de ICR pentru participarea domnului Vladimir Tismăneanu la diverse acțiuni însumează 105.589,71 RON, dintre care 102.539 RON pentru plata onorariilor și 3.048, 82 RON pentru cea a cheltuielilor pe deplasări.
Câteva exemple din documentele financiar-bancare:
În 2009, pentru participarea la simpozionul “A fost sau n-a fost?”, la ICR Viena, au fost alocati 17.850 RON pentru onorariu; “drepturi autor Washington”, 14.463,50 RON. Pe întreg anul 2009, ICR a cheltuit pentru onorariile dlui Tismaneanu 38.116,07 RON. In 2010, “onorariu simpozion, 26-27 februarie” ICR New York, 1.811,18 RON, “onorariu” ICR Londra, 10.220,47 RON, “drepturi de autor prelegere “Rememorare: istorie si justitie”, 15.604 RON. Total: 29.562, 72 RON. 2011: “plata drept autor aprilie”, 1.019,59 RON, “ICR Londra”, 5.148,83 RON, “ICR Londra”, 5.112,06 RON, “Conferinta in cadrul evenimentului “Lansarea cartii La Roumanie face a son passe communiste”, 1.174,20 RON, “ICR New York”, 3.770,26 RON, “drept autor Directia Relatii Internationale”, 16.459,09 RON. Total: 32.900,78 RON. 2012: “drept autor ICR New York”, 1.961,32 RON. Total: 1.961,32 RON.
În ceea ce privește cheltuielile pe deplasări, în anul 2009, acestea au însumat 3.048,82 RON. Spre exemplu: cazare și masă Simpozionul “A fost sau n-a fost” de la ICR Viena, martie 2009, 1.411,90 RON. În octombrie 2009, cazare și masă deplasare Boston, 1.500,37 RON.
5. Ce “ziare și persoane din diferite țări au avut sumă garantată la câte un institut cultural român”. Va rugam sa le precizati numele si sa specificati sumele.
Persoanele care au primit cele mai mari finantari intre 2009 si 2012 sunt cele mentionate la punctul 3.
Spre exemplu:
Domnul Lucian Ban. ICR New York, ICR Londra, ICR Viena au finantat in 2009 cu o suma totala de 68.897,85 RON onorariile pentru participarea dlui Lucian Ban la proiectul “EU Jazz Orchestra” (3.560,00 RON), la concertul “Enescu re-imagined” (17.966,25 RON) sau la editia a III-a a “Hot Romania” (29.237,22).
In 2012, a fost platita suma de 427.699,34 RON – actiunile au avut loc la ICR Lisabona (Festivalul Guimaraes Jazz – 46.407,74 RON), ICR Bruxelles (Enescu Re-imagined – 37.241,93 RON), Koln (Enescu Re-imagined – 57.823,00 RON), Strasbourg (Enescu Re-imagined – 115.647,63 RON)
Domnul Mihai Chrilov. In 2009, ICR a platit, conform documentelor financiar-bancare, o suma totala de 51.032,00 RON pentru participarea dlui Chirilov la actiuni organizate la: ICR New York (Moartea domnului Lazarescu – 5.146,00 RON), Balcan Film Festival, International Film Festival – 1.715,00 RON, Panorama Showcase-ului Cinematografului Romanesc – 5.150,00, Scenaristii noului val in filmul romanesc – 2.640,00 RON, Disappearing Act European Cinema – 3.862,00 RON, South-Est European Film Festival, text introductiv si descrieri filme din cadrul Festivalului de Film Romanesc – 9.000,00 RON), ICR Madrid (Festivalul de Film Independent “L’Alternativa” – 1.909,00 RON).
In 2011, suma totala a fost de 43.336,00 RON. ICR New York (onorariu 4.844,00 RON, onorariu 3.611,00 RON, drepturi de autor – 1.067,00 RON, 4.444,00 RON), ICR Berlin (text in revista Aperitiff, PR Festivalul International de Film de la Berlin – 6.457,00 RON).
Domnul Norman Manea. In 2009, pentru conferinta “City in time”, din cadrul Festivalului de literatura “Tanpinar”, ICR Istanbul a achitat 5.144,93 RON. ICR Tel Aviv a platit 6.970,75 RON pentru prelegerile din cadrul proiectului “Norman Manea. A fi scriitor” – 6.970 RON. Total 2009: 17.088,68 RON.
In 2011, totalul este de 33.780,18 RON. Exemple: onorariu ICR Viena – 15.223,89 RON; onorariu ICR Londra – 4.652,30 RON.
In ceea ce priveste publicatiile:
ICR Lisabona a publicat anunturi in Publico – Ipsilon si Expresso – Actual in valoare de 8.425 euro in 2011 si de aceeasi valoare si in 2010.
ICR Londra. Time Out London – 9.555 Euro in 2011, respectiv 3.078 in 2010.
ICR Madrid. Guia del Ocio, El Mundo (suplimentul El Cultural) si El Pais (suplimentul Babelia). 10.440 Euro in 2011, respectiv 11.490 Euro in 2010.
ICR New York. Cotidianul New York Times si revistele Time Out New York, Variety si New York Review of Books. 17.320 $ in 2011, respectiv 23.590 $ in 2010.
ICR Praga. Revista Co, kdy v Praze. 703 Euro in 2011, respectiv 642 Euro in 2010.
ICR Stockholm. Cotidianele Svenska Daglabet si Dagens Nyheter. 26.518 Euro in 2011, respectiv 21.200 Euro in 2010.
Pe 2011, valoarea totala a contractelor de publicitate si tiparire materiale publicitare pentru ICR-urile din strainatate a fost de 44.365 dolari si de 231.845 Euro.
In 2010, valoarea a fost de 62.203 $ si de 270.800 Euro.
In 2012 au fost incheiate trei contracte de servicii de publicitate si materiale publicitare pentru: ICR Varsovia (25.917 Euro), ICR Madrid (31.859 Euro) si ICR New York (50.373 USD). Nici unul din aceste contracte nu a fost urmat de vreo comanda, date fiind schimbarile care au avut loc in vara anului trecut la ICR, neefectuandu-se, in consecinta, nicio plata.
6. Care este statutul doamnei Catrinel Plesu in cadrul ICR tinand cont ca, potrivit Legii, a depasit deja pragul de pensionare si, pe deasupra, colaborarea sa cunoscuta cu organele de Securitate ale statului comunist aduce o pata nemeritata asupra activitatilor prezente ale ICR?
Ziua Profesorului Gh. Buzatu (6 iunie 1939 – 20 mai 2013)
Astazi au avut loc manifestari omagiale la Iasi (Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana – Academia Romana), Constanta (Universitatea “Ovidius”) si Craiova (Biblioteca Judeteana “Alexandru si Aristia Aman”)
Faptul că Gheorghe Buzatu s-a ocupat de câteva figuri mari, tragice şi controversate ale istoriei noastre contemporane, precum mareşalul Antonescu sau Corneliu Codreanu, îi face cinste. A murit în picioare şi cu sabia cuvântului în mână. Şi cum a sluji adevărului înseamna a îi sluji lui Dumnezeu, şi bunul şi dreptul profesor este un învingător, împlinind cuvintele psalmistului : « Peste aspidă şi vasilisc vei călca, şi vei păşi peste leu şi peste balaur ».
Lumea contemporană nu crede în miracole, deşi acestea, din când în când, totuşi survin… Precum, de exemplu, acordul formal existent actualmente, deşi fragil, între istorici sau comentatorii de presă, de pe o parte, şi politicieni, pe de altă parte, în privinţa faptului de netăgăduit că veacul care s-a încheiat recent a fost, înainte de orice, unul al monştrilor. Şi în cursul căruia, se ştie prea bine, pe scena politică s-au putut întâlni, confrunta ori chiar colabora în unele moment, Lenin, Stalin şi Hitler, Himmler şi Beria, Molotov şi von Ribbentrop, Goebbels şi Jdanov ş.a., ş.a.
”Una dintre primele măsuri adoptate la debutul Revoluției române din decembrie 1989 de către președintele ungar ad-interim Mátyás Szűrős a fost abrogarea unilaterală a Tratatului de Prietenie și Cooperare semnat în 1948 de către România și Ungaria, cel care consfințea în mod oficial frontiera dintre cele două state…” (Larry Watts despre măsurile luate în mod unilateral de către Ungaria la momentul de debut al Revoluției din decembrie 1989 din România – pagina 621, „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România la sfârșitul războiului rece”, Editura Rao)
”Următorii pe lista celor mai numeroși în cadrul comunității de analiști din serviciile de informații specializați pe problemele Europei de Est și ale Balcanilor după americanii de origine poloneză erau americanii de origine maghiară (…) Este demn de notat faptul că șeful de operațiuni al Diviziei pentru Europa de Est / URSS a CIA din perioada Revoluției din România era un imigrant ungur, la fel ca analistul CIA însărcinat cu problemele României. Merită observată experiența primului șef al Serviciului de Informații Externe al României când a încercat să stabilească o legătură cu serviciile de informații din SUA (…) i-au fost înmânate 21 de cărți de vizită ale interlocutorilor dintre care 11 erau analiști cu nume maghiare…”. (Larry Watts despre prezența maghiară în cadrul serviciilor de informații americane la momentul 1989 și imediat după acest moment – p. 82, 91)
Asadar, Senatul Romaniei, nu Parlamentul de la Budapesta, a votat varianta UDMR, trecuta prin… aprobare tacita, presedintele de sedinta, domnul Melescanu, invocand ca “nu era indeplinit cvorumul de vot”, “fara sa fi avut loc niciun fel de dezbatere, fara niciun fel de discutie in public”, fiind, totusi, vorba “despre o chestiune de interes national, despre reimpartirea, pe regiuni, a Romaniei”! Or, in 1968, propunerea de revenire la judete a fost publicata in presa, spre dezbatere publica, nu pe tacute, nu pe furis, nu departe de parerile romanilor.
Forum de analiză și discuții a oportunității regionalizării, Conferinţa „Regionalizarea României – între tradiţie şi model european”, organizată de Centrul de Cercetare pentru Drept şi Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Facultății de Ştiinţe Economice Juridice şi Administrative și Facultatea de Științe și Litere, Departamentul Istorie și Relații Internaționale, sub egida Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureş îşi propune, în mod lăudabil, căutarea criteriilor și modalităților care să faciliteze conturarea alternativelor viabile de regionalizare în plan legislativ și administrativ.
Motto de la Profesorul Gh. Buzatu: Contrar celor mai sinistre opinii sau celor mai pesimiste preziceri, Mareşalul şi-a câştigat un rol de primă mărime în istoria naţională, ceea ce opinia publică de ieri ori de azi a surprins cu exactitate, numeroase sondaje trecându-l pe Antonescu, nu fără temei sau câtuşi de puţin exagerat, în rândul marilor români, de oricând şi de oriunde. Antonescu şi-a propus, a urmărit şi a reuşit să fie întotdeauna egal cu el însuşi… A ştiut – în fapt, i s-a prezis! – că avea să ajungă… Vodă în Ţara Românească, dar că va sfârşi… pe eşafod. La 1 iunie 1946, cu puţine minute înaintea execuţiei, chiar în preziua împlinirii vârstei de 64 de ani, Mareşalul şi-a reafirmat convingerea că sfârşitul îi fusese pecetluit de bătălia pentru Basarabia şi Bucovina, pe care era dispus s-o reia, cu acelaşi deznodământ. În clipa supremă şi-a comandat plutonul de execuţie, fiind în măsură, în clipa supremă, a mai rosti „Trăiască România!” Iar Poetul, fac trimitere la Adrian Păunescu, l-a surprins exact pe acest Antonescu, aşa cum a fost şi cum ne rămâne:
La praznic de Sfantul Gheorghe, Profesorul m-a intampinat, ca intotdeauna, cu zambetul pe buze, cu bratele larg deschise si cu o surpriza placuta: “Domnule director, suntem co-autori: v-am preluat in ultima mea lucrare. Iat-o: Istoria sa Judece!, gata de tipar la TipoMoldova.” Profesorul era un sustinator de minune al refugiatilor online. De altfel, din cate mi-a marturisit chiar cu acea ocazie, pe langa un nou “Antonescu, altfel“, lucra si la un volum intitulat “Adevarul s-a nascut pe Internet“. Avea atatea proiecte in lucru si istorii extraordinare de povestit inca de fiecare data cand aveam privilegiul sa-l intalnesc in laboratoarele sale de la CICE-Iasi, discutiile continuand la un pranz intotdeauna excelent, urmat de plimbarea aferenta pe langa teii lui Eminescu si la Biserica lui Iorga din Copou, il ascultam cu sufletul la gura, incercand sa retin fiecare cuvant. Din cand in cand imi oferea cate o insula primitoare pe care sa-mi trag rasuflarea din oceanul inghetat in care ma scald, respectiv o bucata de hartie tiparita, asternuta frumos cu randurile publicate pe Ziaristi Online si care altfel zburau aiurea prin spatiul virtual. Voia sa fie si era dragut, cu o camaraderie tinereasca rar intalnita si o candoare de copil (chiar in urma cu trei zile mi-a trimis o poezie care continea si versurile “Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil, Aș da orice pe lume să redevin copil!…). Asa si acum. Co-autorii Istoriei erau, de fapt, Profesorul, Serban Alexianu, fiul guvernatorului Transnistriei ucis de Brucan si ai lui in “lotul Antonescu”, si Doamna Stela Cheptea, colega si buna sa prietena de-o viata. Articolele de pe “Ziaristi”, pentru a caror publicare sunt extrem de onorat si, acum, la aflarea tragicii vesti despre plecarea Profesorului, coplesit si bulversat, veneau ca o mica si modesta completare. Cine avea sa-si imagineze ca acest (ultim) volum, cu un titlu atat de grav, avea sa-i devina un adevarat Testament?!… Iata aici textul-semnal pe care mi l-a oferit regretatul nostru Profesor atunci, spre publicare pe Ziaristi Online.
Dumnezeu sa-l odihneasca in rand cu dreptii Sai, martirii anticomunisti ai neamului romanesc, impacati si aparati timp de o viata, cu toate riscurile, de blandul si marele Profesor Gheorghe Buzatu!
Profesorul Gh. Buzatu ne face un cadou de ziua lui, a Sfantului Gheorghe: ISTORIA SA JUDECE. O pledoarie pentru rejudecarea “Lotului Antonescu” si anularea “Procesului Tribunalului Poporului”
Istoria, profesore, i-aşa cum spui,
Hotarul peste care nu se poate trece,
Cât timp noi n-am venit în ţara nimănui,
Mânaţi de raza nu ştiu cărui astru rece…
Istoria, profesore, i-aşa cum spui, Sau, mai curând, aşa ar trebui să fie, De n-ar apare, peste noapte, scribi destui, Mult prea dispuşi, din ea, să facă Geografie!
(Niculae Stoian)
FAPTA ŞI RĂSPLATA ISTORIEI
„Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi,
şi vinovaţi suntem cu toţii:
unii pentru că am tăcut;
alţii pentru că am greşit,
cu toţii – pentru că am suportat”
(Ion Antonescu,
Alba Iulia, 1 Decembrie 1940)
Biografiile Mareşalului Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Gh. Alexianu şi Constantin (Piki) Z. Vasiliu nu mai au oricum şi pentru ce decade în hagiografii. Având în seamă în prezent realităţi indiscutabile, verificabile şi susţinute pe temeiul unei bogate bibliografii şi al documentelor, unele cercetate de noi cu predilecţie în arhive şi biblioteci, române şi străine, apoi valorificate, numeroase în premieră. Nefiind neglijate, în context, nici mărturiile unora dintre participanţii la evenimente, unii interogaţi special de noi – Gh. Barbul, George I. Duca, Barbu Călinescu, Henriette şi Gh. Magherescu, Şerban Milcoveanu ş.a. Nu este lipsit de interes să precizăm că biografiile respective sunt populate cu zeci şi sute de personaje, fiecare ajungând să-şi ocupe natural locul în funcţie de rolul jucat în devenirea, declanşarea şi consecinţele faptelor desfăşurate cu predilecţie în cursul Războiului Mondial din 1939-1945 ori în conexiune nemijlocită cu acesta.
Sacrificiul Mareşalului Antonescu şi al colaboratorilor săi – Mihai Antonescu, Gh. Alexianu, Constantin (Piki) Z. Vasiliu – a fost posibil prin voinţa excesiv brutală şi anormală a Marilor Învingători din 1945 şi potrivit unor „principii juridice” dictate de ei şi în folosul lor, nicidecum al Învinşilor sau al popoarelor, cum au clamat un număr de ani. Asasinatul de la 1 iunie 1946, în mod sigur, nu a fost nici fără antecedente şi nici fără consecinţe dramatice, în unele privinţe la proporţii de cataclism pentru Români şi pentru România – Holocaustul Roşu. Nu în zadar s-a apelat la similitudini cu „practici barbare” de odinioară!
Ultimele zvonuri despre persoana pregatita sa-i ia locul profesorului Birsan, caruia ii va expira mandatul in data de 16 decembrie 2013, arata ca aceasta este judecatoarea Iulia Motoc, de la CCR (foto sus la GDS), insa inainte de aceasta, atunci cand s-a pornit dosarul abuziv la DNA impotriva sotilor Birsan, persoana agreata era fosta procuroare comunista Monica Macovei (membra de onoare si membra fondatoare a asociatiei homosexualilor din Romania – ACCEPT , sponsorizata in principal de miliardarul George Soros – nota red. – vezi si foto via Wikipedia). Cititi in continuare scrisoarea adresata Comisiei senatoriale de ancheta, demers care reprezinta o premiera europeana tragica, si anume un judecator al CEDO acuza statul care l-a propulsat in functie de terorizarea sa si a familiei sale, in scopul de a fi debarcat din functie cu ajutorul unor institutii aservite, pentru ca in locul sau sa fie adusa o persoana obedienta politic.
Sorin Roşca Stănescu ne va mai oferi surpriza unor poziţii interesante, eliberate de constrângerile “disciplinei de partid”. Senatorul se va prevala de faptul că îndatoririle sale de parlamentar sunt, mai întâi, faţă de alegători. Aşa să fie!
In volumul “Cei dintai vor fi cei din urma” autorul reia firul conflictului manifestat intre Romania si Pactul de la Varsovia, intrerupt in primul volum in anul 1978, si il continua pana in prima saptamana a lunii decembrie 1989.
Conform traditiei inaugurate in turneul de lansare a lucrarii “Fereste-ma, Doamne, de dusmani” si “Cei dintai vor fi cei din urma”, cel de-al doilea volum din trilogia dedicata Romaniei de istoricul american Larry Watts, va fi lansat, dupa Bucuresti, tot la Iasi, chiar azi.
Când România era pusă la zid ca la Târgoviște… România pusă la zid este de fapt laitmotivul tulburător al acestei istorii adevărate a României narată de istoricul american Larry Watts. România la zid – laitmotiv istoric, dar și realitate a momentului.
Este jenant când respectivul autor Ion MIhai Pacepa nu se mulţumeşte “doar” cu supralicitarea meritelelor cu care doreşte să intre în istorie, ci minte, falsifică grosolan realităţile, sperând că astfel cititorul va putea fi manipulat.
Pe dl. Iancu n-am avut ocazia să-l întâlnesc personal, dl. Tismăneanu m-a impresionat prin gestul de civilitate cu care m-a salutat discret, dar ca pe un vechi prieten, deşi nu ne văzuserăm până atunci, la lansarea cărţii sale – interviu cu preşedintele Ion Iliescu.
Ziaristul din Germania vorbeşte de “nemernicie”, “minciună”, “hidoasele metode”, “calomnii”, “seamănă cu a naziştilor”, “primitivul ton xenofob”, “faţa sinistră”, “ticăloşie”, “inflexiuni fasciste şi legionare”, “trivializarea şi relativizarea Holocaustului”, “utilizează toxic impulsurile naţionaliste româneşti”, “abominabile figuri”, “odioase exemplare”, “obsesii ultranaţionaliste”, “uneori imund” (blogul lui Victor Roncea –n.n.), “să declanşăm o revoluţie” (bolsevica? – n.n.) “împotriva lor”. Universitarul din America începe cu “Nimic nu este mai revoltător, mai şocant şi mai repugnant…”
Motto: “Rămîne una dintre marile necunoscute ale firii umane fenomenul acesta atît de incontrolabil şi atît de imprevizibil căruia i-a căzut pradă Noica: îndrăcireape care a suferit-o atunci cînd şi-a pus credinţa în slujba «binelui suprem».” – Sorin Lavric (*), “Noica şi Mişcarea Legionară“ (Ed. Humanitas, 2007)
“(…)
De fapt, influenţa culturală a celor care şi-au făcut un nume invocând excesiv de des numele lui Constantin Noica s-a făcut simţită abia când şcolarii de la Păltiniş s-au reciclat ca formatori de opinii schizofrenice despre aşa-zisa lipsă de valoare a filozofiei româneşti. Direcţia de influenţare exercitată de Liiceanu se constată în scrisul lui Sorin Lavric. Mai precis, în postfaţa la volumul alcătuit de Dora Mezdrea din file alese de ea din dosarele de Securitate (v. Sorin Lavric Postfaţa, în vol.: Noica şi Securitatea, Bucureşti: Ed. M.N.L.R., 2009, pp. 337-343).
După ce menţionează foarte în treacăt faptul că invitaţia la o discuţie cu securiştii nu putea fi refuzată de nimeni, Sorin Lavric nu se sfieşte să-l prezinte pe Constantin Noica drept colaborator al Securităţii. În schimb, Vladimir Tismăneanu ar fi “un spirit academic care încalcă regula aridităţii tagmei, reuşind să scrie neplicticos” (v. România literară, nr. 2/29 ian. 2010), un “diagnostician de idei politice, nu ademenitor în numele lor”.
Povestea cu “ademenirea” este, ca să spunem aşa, un comentariu la o parere a lui Pleşu, după care Noica ar fi fost un “ademenitor”, ceea ce Sorin Lavric punctează negativ, întrucât la el pozitivă este atitudinea opusă. La Andrei Pleşu ademenirea lui Noica spre tărâmul filozofiei nu a avut succes, astfel că, nefiind eficientă, nu se poate spune dacă a fost considerată de falsul drept atitudine pozitivă sau negativă.
Cantonarea lui Andrei Pleşu în lăutărismul pe care-l observă în exclusivitate la alţii, a fost perfect creionată de Constantin Noica prin situarea discipolului cu “prea mare respect pentru fratele porc” (Noica, ian. 1980, în Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p.117) la mijloc de drum, într-un interval în care nimic din ce a început nu a dus la bun sfârşit: “Mă gândesc iar la Andrei, cu câtă uşurinţă a renunţat la greacă… În istoria artelor nu se recunoaşte, în Germania nu a vrut să facă filozofie, Orientul, pe care-l iubeşte, fără sanscrită nu-l poate obţine. O să se afle mereu în metaxy, în interval” (ibid. p.100). Din portretul intelectual schiţat de Noica reiese indirect ridicolul desemnării lui Pleşu în mod laudativ drept “filozof” al intervalului post-comunist.
Iată ce scria Andrei Pleşu despre “ademenitorul” Noica într-o epistolă din 15 oct. 1984 publicată după zece ani pentru a spori paginile unuia din cele trei volume ale sale aşa-zis ştiinţifice: “Nu să-l împuţinez am vrut… ci să-i clarific statutul… Trebuie să treacă mult timp ca să realizezi că sapienţialul nu e, în cazul lui Noica, decât o foarte inteligentă captatio, o capcană retorică, destinată să convertească la filozofie toată suflarea din jur” (Limba păsărilor, 1994, p.218-219).
După Sorin Lavric, Tismăneanu jr. nu este un “ademenitor”. Fostul ideolog comunist este un “ogar” [cu un pedigree ilustrând relaţia cu comunismul a celor doi Tismăneni, tatăl şi fiul pe care Lavric se face că n-o ştie], ogar cu “ascuţime olfactivă” care “depistează repede miasmele de extremism” (Lavric), i.e. un diagnostician versat în şantajul cu anti-semitismul. Altfel spus, după episodul ideologic comunist când (iniţiat de propriul părinte) a hăituit “duşmanul de clasă”, ogarul cu nas fin s-ar fi reprofilat pe urmărirea “duşmanului de rasă”. Un fost deţinut politic exilat apoi în Franţa observa cu fineţe că în dictatura totalitară (de caracter ideologic) se foloseşte “represiunea preventivă”. După căderea comunismului, menţinerea la putere a oligarhiei comuniste “reciclate” s-ar fi făcut tot prin teroare preventivă, duşmanul fiind mereu reinventat “în funcţie de nevoile momentane” (Ion Varlam): fostul duşman de clasă devine după 1989 “duşman de rasă”.
In cazul relaţiei politice dintre Noica şi Securitatea pe care ar fi servit-o cu “orbirea unui idealist incurabil” (Sorin Lavric), discipolul lui Liiceanu trece peste lipsa comuniştilor Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu dintre cei chemaţi să converseze cu securiştii pe tema “teoreticianului legionar Noica”.
(*) Sorin Lavric este, de 16 ani, redactor la Editura Humanitas administrata de G. Liiceanu si, din 2008, comentator la “Romania literara” condusa de N. Manolescu, fiind considerat “din categoria fidelilor”
S. Lavric: Cînd e vorba de semnat o petiţie, de sărit în ajutor sau de adresat o recomandare, Tismăneanu este întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină: bate la toate uşile, trimite o mie de mailuri şi adună la un loc oameni care altfel nu s-ar fi întîlnit în veci. E un mijlocitor prin excelenţă, un liant uman cu virtuţi de verigă culturală, un ferment cu efect de coagulare omenească. Si un redutabil păstrător al memoriei noastre în privinţa trecutului comunist al Europei.
In ciuda carcotasilor cam grabiti, eu nu cred ca audienta de la BCU a fost constituita din “nostalgici”, dupa cum prevazuse de altfel profesorul Mihai Retegan ca se va spune. Cu ochiul meu de simplu ziarist am vazut in sala atat autentici profesionisti ai informatiei si cautatori independenti ai adevarului cat si o parte importanta din elita fostei, actualei si viitoare securimi, intre care se aflau in calitate oficiala doi consilieri speciali de-ai Premierului si doi de-ai Presedintiei, plus specialisti straini de marca prezenti la noi in tara. Interesul extraordinar pentru acest eveniment a fost reflectat de altfel de cei peste 11.000 de participanti indirecti la lansare, care au urmarit conferinta “Live”, prin intermediul platformei Privesc.eu. Tinand cont ca transmisia in direct a evenimentului s-a desfasurat pe internet (presa centrala, doar de limba romana, a lipsit aproape cu desavarsire, daramite sa se mai si difuzeze ceva pe televiziuni) ma indoiesc profund ca doar “nostalgicii” au fost calare pe calculatoare.
Desigur, se poate pune intrebarea: cine au fost cei 11.000? O parte, semnificativa doar prin capacitatea lor de otravire prin mijloacele de propaganda la care au, inca, acces, a fost cea scoasa in evidenta de profesorul Mihai Retegan, in postura de “avocat al diavolului”: acele “VIP”-uri intelectualoide care au intampinat cu o violenta salbatica si primul volum, dand din coada si copite si inainte de lansarea celui de-al doilea, “ceea ce demonstreaza in modul cel mai clar ca o anumita politica continua in ceea ce ne priveste”, dupa cum afirma istoricul roman.
Daca luam la buchisit cartea lui Larry Watts de la coada, ca sa respectam si titlul – “Cei dintai vor fi cei din urma” – ne vom face o idee din ce zone provin si cine sunt aceste personaje cu apetente viscerale impotriva Romaniei si a adevarului istoric, reliefat de profesorul american in premiera internationala intr-o asemenea forma complexa si unitara. Asadar, studiind ochiometric Indicele de nume, vom constata ca daca trimiterile la URSS sunt cam egale cu cele la SUA, in schimb, volum de informatii cu privire la Ungaria si Budapesta este aproape triplu. In topul topurilor se afla Moscova, apoi CIA, KGB si, la rand, cateva personaje malefice ale istoriei Romaniei, venite cu pluta sau tancul in tara noastra, cum ar fi Leonte Rautu si Ion Mihai Pacepa.
Un Pacepa al carui mit este definitiv spulberat in cartea istoricului si expertului in informatii Larry Watts. Un Pacepa – agent sovietic dovedit -despre care aflam intr-o nota de subsol (p. 151 – aici am gasit si o greseala de cifra – generalul Serb a tradat in 1971 si nu, evident, in 1991; dar sunt sigur ca macar la corectura va fi de folos gasca lui Tismaneanu 🙂 ) ca a fost sustinut in opera sa de intoxicare si dezinformare ante si post-decembrista de niste personaje intre care se numara un fost politruc comunist ca V. I. Tismaneanu, un informator al Securitatii mansurtizat la Radio Europa Libera ca Nestor Ratesh, un fost disident pasaportat in SUA ca Dorin Tudoran, propagandistul de serviciu Dan Pavel si jurnalistul de servicii Sorin Rosca Stanescu (macar cel din urma ar avea datoria sa-si explice pozitia). Un Pacepa publicat cu surle la Humanitas si promovat cu trambite de reteaua antiromaneasca din care fac parte un Liiceanu, un Plesu, un Patapievici (sub umbrela cui?)…
Acestia si alti cativa au reprezentat probabil o parte dintre nostalgicii carcotasilor care or fi urmarit transmisia. Dar restul de 10.990? Restul pana la 11.000 sunt romani. Romani interesati sa afle adevarul despre tara lor. Adevar tinut la secret timp de aproape 70 de ani. Adevar pentru care a fost nevoie de un american ca sa-l aflam, la aproape 24 de ani de la schimbarea violenta de regim din 1989, intregit, dincolo de ceea ce am trait cu totii.
Larry Watts, un specialist al informatiilor de toate categoriile, cu o capacitate analitica remarcabila, reuseste sa completeze Istoria sincera a poporului roman scrisa de regretatul profesor Florin Constantiniu, cat si studiile colegilor sai de crez si generatie, cu o perspectiva ascunsa, pana acum, celor interesati de adevar. O perspectiva care vine ca un izvor de apa via intr-o mlastina de ura, pentru a schimba, categoric, viitorul romanilor, prin cunoasterea in totalitate a trecutului lor, ceea ce se poate constitui intr-o arma redutabila pentru preluarea controlului asupra prezentului nostru.
Capitolul care se inscrie ca un necrolog al lui Pacepa se incheie intr-un mod lamuritor: “In mod ironic, daca exista cu adevarat un “mit” privitor la independenta Romaniei, acesta rezida in faptul ca “independenta” era un termen mult prea palid pentru a descrie politici atat de vizibil si de constant ostile obiectivelor esentiale ale sovieticilor”.
Multumim, Larry Watts!
Si acum, Prefaţa autorului:
Ca sovietolog, m-am implicat în studiile privind România în perioada de vârf, post-destindere, a Războiului Rece. Pe vremea aceea, spre sfârşitul anilor 1970, subestimarea semnificaţiei declaraţiilor, politicilor şi acţiunilor României şi extrapolarea acestor atitudini şi comportamente la ceilalţi membri est-europeni ai Pactului de la Varşovia deveniseră o practică uzuală în rândul analiştilor americani specializaţi în politica regiunii. Sursele româneşti care afirmau contrariul erau tratate cu neîncredere. Cum România era pe atunci doar un subiect de interes periferic, am „clasat“ această informaţie într-un ungher îndepărtat al minţii. Mie nu-mi fierbea nicio oală acolo, dacă pot să spun aşa.
Vizitele repetate în România în anii 1980 şi expunerea mea directă la condiţiile de viaţă dure impuse populaţiei în cursul respectivului deceniu nu au făcut decât să mă predispună la aceeaşi lipsă de încredere. După 1989, când am revenit în România, am început să lucrez cu diverse oficialităţi în probleme de prevenire a conflictelor etnice, de reformare a armatei şi a serviciilor de informaţii şi de integrare în Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO).
Faptul că am putut remarca direct eforturile lor autentice de instaurare a democraţiei în ciuda aparatului administrativ cvasi-distrus şi a reacţiilor neconstructive din partea unui Occident lipsit de bunăvoinţă mi-a readus în minte atitudinile neîncrezătoare ale analiştilor americani faţă de sursele româneşti, atitudini pe care le observasem în anii Războiului Rece. Astfel, dorinţa de a descifra cauzele acestei continue percepţii greşite asupra intenţiilor şi comportamentelor României s-a transformat pentru mine într-o preocupare constantă.
Deja evidentă în volumul Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, această preocupare este ilustrată mai explicit în lucrarea de faţă. Cei dintâi vor fi cei din urmă reia firul conflictului manifestat între România şi Pactul de la Varşovia de acolo de unde fusese întrerupt în Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, în 1978, şi îl continuă până în prima săptămână a lunii decembrie 1989. Volumul începe prin a aborda dificultăţile pe care anomalia românească le ridicase în faţa analiştilor occidentali începând cu sfârşitul anilor 1970 şi până în ajunul Revoluţiei care a dus la căderea regimului comunist.
Nu m-am bazat, în documentarea mea, pe multe surse româneşti. Motivul nu este nicidecum lipsa unor analize clare şi bine realizate, fiindcă acestea nu lipsesc. Ele nu au fost însă reprezentate aici deoarece practica de a pune sub semnul întrebării credibilitatea surselor româneşti era atât de extinsă, încât atunci când am început acest proiect am preferat să evit (aproape) în întregime acest risc, încercând să creionez imaginea în principal din perspectiva rapoartelor şi documentelor alcătuite de ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia.
Obstacolul „concepţiilor încetăţenite“ este unul greu de surmontat, iar pentru a-i convinge pe ceilalţi să-l abordeze sunt necesare dovezi nu doar limpezi şi convingătoare, ci incontestabile. Excepţiile pe care mi le-am permis sunt studii sau culegeri documentare cu anexe oficiale, pe motivul că acestea pot fi accesate mai uşor decât arhivele respective. Aceeaşi logică a stat la baza website-ului www.larrylwatts.com, pe care am postat circa 300 de link-uri şi documente originale din arhivele foştilor membri ai Pactului de la Varşovia, ale fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti, ale Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite, a Departamentului de Stat şi ale Casei Albe, la care se vor adăuga alte documente.
Cei dintâi vor fi cei din urmă se constituie în esenţă într-o serie de studii de caz. Unele examinează principalele ţinte ale operaţiunilor clandestine şi de dezinformare ale sovieticilor şi procesul de sistematică atribuire eronată din cadrul alianţei. Altele se concentrează asupra eforturilor româneşti de a bloca utilizarea Pactului de la Varşovia ca pe un instrument de proiecţie a puterii sovietice, de folosire a medierii ca o modalitate de blocare a extinderii influenţei sovietice în diverse regiuni ale lumii şi de a urma politici de securitate şi dezarmare capabile să limiteze exercitarea puterii militare sovietice.
Căldura cu care publicul român a primit volumul Fereşte-mă, Doamne, de prieteni a fost copleşitoare pentru o lucrare de anvergura şi dimensiunile ei, cu mai multe tiraje după cel dintâi, lansat în 2011. Deşi în cuprinsul său era reliefată discrepanţa uriaşă dintre politica internă restrictivă a României şi cea externă evident liberală, unii au criticat lucrarea ca fiind o abordare „unilaterală“, deoarece nu aborda şi situaţia grea a populaţiei în perioada regimului comunist.
Faptul că volumul în cauză nu s-a axat asupra acestei chestiuni este, în mod cert, real. Dar Fereşte-mă, Doamne, de prieteni a fost conceput, în parte, pentru a corecta o perspectivă. Înainte de publicarea sa, analizele post-1989 privind România în cursul Războiului Rece care nu se focalizau în mod covârşitor şi deseori exagerat asupra represiunii interne, ignorând complet comportamentul şi politica sa externă şi de securitate, erau extrem de rare. Atât de rare, încât extraordinarele sale parteneriate occidentale erau interpretate deseori ca o consecinţă a percepţiilor eronate ale Vestului, iar opiniile laudative exprimate de cinci preşedinţi americani şi de diverşi lideri europeni erau privite ca fiind nu evaluări corecte, ci rezultatul credulităţii occidentale. Chiar şi izolarea României în cadrul Pactului de la Varşovia a fost atribuită în mod greşit eşecurilor ei în domeniul liberalizării şi al reformelor.
Aşa cum am menţionat, obiectivul acestor studii este acela de a analiza rolul României în cursul Războiului Rece ca actor statal în cadrul unei alianţe şi în plan internaţional. Politica internă este importantă în acest context doar atunci când şi în cazurile în care influenţează politicile externe şi de securitate. Cei dintâi vor fi cei din urmă tratează problema politicii interne într-o măsură mai mare decât Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, deoarece în cursul anilor 1980 politica internă a României a devenit un factor important în relaţiile sale cu Occidentul în general şi cu Statele Unite ale Americii în particular. Dar focalizarea pe România ca actor statal este neschimbată şi, cred eu, justificată, din mai multe motive. În primul rând, deoarece dovezile că URSS a exercitat sau a intenţionat măcar să exercite presiuni asupra României în cadrul Pactului de la Varşovia pentru liberalizarea politicii sale interne în anii 1980 (sau în orice altă perioadă a Războiului Rece) sunt firave. În al doilea rând, fiindcă documentele sovieticilor şi cele ale altor membri ai Pactului de la Varşovia subliniază în mod repetat că problemele Moscovei în privinţa României erau determinate de politica externă şi de securitate independentă a acesteia din urmă – cursul său „separat“. Şi, în ultimul rând, pentru că, până cel puţin în ultimul trimestru al anului 1989, reformele implementate de Mihail Gorbaciov erau menite în principal să accentueze controlul central sovietic asupra politicilor externe şi de securitate ale celorlalţi membri ai Pactului de la Varşovia.
Focalizarea îngustă a unei mari părţi a literaturii post-1989 pe tema caracterului represiv al regimului politic din România i-a determinat pe numeroşi autori să conchidă că, spre desebire de alţi foşti membri est-europeni ai Pactului de la Varşovia, România nu beneficia de un „istoric utilizabil“ de pe urma trecutului său comunist. Dimpotrivă însă, analiza popularelor politici externe şi de securitate româneşti demonstrează că trecutul său în acest domeniu critic are o utilitate considerabil mai mare decât cel al oricăruia dintre foştii săi „tovarăşi de luptă“. Iar această utilitate are, după părerea mea, ecouri care reverberează până în ziua de astăzi.
Diavolul (dar nu numai) citeste Roncea.Ro, ne spune Prof. Mihai Retegan, in postura de “avocat al diavolului”, la lansarea cartii lui Larry Watts din aula Bibliotecii Centrale Universitare: “Ieri, miercuri, 24 aprilie, a avut loc lansarea volumului Cei dintai vor fi cei din urma. Ma uit, caut, eu sunt un VIP si atunci am acces la orice, inclusiv la site-ul domnului Roncea unde domnul Roncea posteaza ceea ce s-a intamplat cu o zi inainte. Si ce vad?…” Iata ce:
“… Violenta cu care a fost intampinata cartea [lui Larry Watts despre Romania] demonstreaza in modul cel mai clar ca o anumita politica continua in ceea ce ne priveste”.
June 29th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
