Diavolul (dar nu numai) citeste Roncea.Ro, ne spune Prof. Mihai Retegan, in postura de “avocat al diavolului”, la lansarea cartii lui Larry Watts din aula Bibliotecii Centrale Universitare: “Ieri, miercuri, 24 aprilie, a avut loc lansarea volumului Cei dintai vor fi cei din urma. Ma uit, caut, eu sunt un VIP si atunci am acces la orice, inclusiv la site-ul domnului Roncea unde domnul Roncea posteaza ceea ce s-a intamplat cu o zi inainte. Si ce vad?…” Iata ce:
“… Violenta cu care a fost intampinata cartea [lui Larry Watts despre Romania] demonstreaza in modul cel mai clar ca o anumita politica continua in ceea ce ne priveste”.
Editura RAO are plãcerea sã vã invite la lansarea volumului CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMÃ ROMÂNIA SI SFÂRSITUL RÃZBOIULUI RECE de LARRY L. WATTS Evenimentul va avea loc miercuri, 24 aprilie 2013, la ora 17.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“. Lansarea va avea loc în prezenta autorului. Vorbitori: Acad. prof. dr. DINU GIURESCU Prof. univ. dr. MIHAI RETEGAN Gen. dr. IOAN TALPES Gen. lt. prof. univ. TEODOR FRUNZETI
continuarea volumului
Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România
Larry L. Watts încearcă să restabilească adevărul istoric si să corecteze percepţiile comunităţii occidentale în privinţa rolului jucat de România în plan internaţional în perioada Războiului Rece.
În primul volum al autorului, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România au fost examinate atent interesele strategice aflate în spatele relaţiilor antagoniste ale României cu „aliaţii“ din Răsărit, motivaţiile incredibilei sfidări a ţării noastre la adresa Moscovei, metodele de „eliberare“ militară şi de securitate de sub jugul sovietic, scopurile opoziţiei faţă de politicile de la Kremlin şi, mai ales, reacţia sovieticilor şi a loialiştilor din rândul membrilor Pactului de la Varşovia în cele mai înalte consilii ale acestora, aşa cum au fost acestea consemnate de lideri ai Partidului Comunist, de comandanţi militari şi de organe ale securităţii statului.
Volumul al doilea ajunge până în prima săptămână din decembrie 1989, oprindu-se chiar înainte de revoluţie. Într-un studiu bazat pe analiza celor întâmplate între anii 1950 şi 1978, primul capitol încearcă să răspundă la întrebările: cum şi de ce SUA nu au înţeles România.
În primul rând, avem de a face cu prejudecata colectivă privind faptul că România a fost statul cel mai puţin capabil să sfideze URSS, o prejudecată apărută în anii 1940, foarte greu de îndepărtat, chiar şi în perioada anilor 1962–1963, când opoziţia României a fost foarte puternică, această prejudecată dispărând totuşi pentru un timp, din 1964 până în 1968. Dar, după aceea, a revenit. Una dintre cele mai puternice lovituri date României prin dezinformarea sovietică şi ungară a avut loc în 1989.
Bazându-se pe documentele descoperite după 1989 în arhivele fostelor ţări socialiste, volumul tratează modul eronat în care au fost percepute în Occident România şi atitudinea ei faţă de URSS şi de ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia, precum şi cauzele acestor percepţii eronate: tendinţe cognitive care se manifestă în mod obişnuit în comunităţile analitice, dar şi campanii de dezinformare concepute şi puse în practică de „aliaţii“ României din Blocul sovietic. Astfel, deşi prima – şi de multe ori singura – care s-a opus intervenţiilor militare străine pe teritoriile altor state (vezi Ungaria, Cehoslovacia, Afganistan), desfăşurării de trupe şi armamente şi cursei înarmărilor în general, şi care a insistat pentru deschiderea lumii socialiste către Occident, România a fost portretizată exact invers, ca aderând necondiţionat la politicile Uniunii Sovietice în domeniu, susţinându-le şi militând activ pentru aplicarea lor în practică.
Descoperirile din arhivele Pactului de la Varşovia după 1989 şi investigaţiile conduse de organisme de monitorizare americane şi internaţionale (…) au relevat faptul că Bucureştiul a continuat să sfideze Moscova pe „aproape toate punctele de pe agendă“, în interiorul Pactului de la Varşovia.
În vreme ce toate aspectele politicii externe şi de securitate a României erau sistematic reatribuite regimurilor loiale sovieticilor, cu ajutorul aparatului de măsuri active al URSS şi al Pactului de la Varşovia, ţara şi conducerea ei erau cu minuţiozitate înfăţişate ca susţinând exact opusul măsurilor promovate în ultimul sfert de secol. De la statutul de unic membru al Pactului care refuzase să blameze şi să condamne SUA, RFG şi NATO, România devenise ţara care detesta cel mai profund autorităţile de la Washington, Bonn şi Bruxelles. De la ţara cu activitate de pionierat în domeniul relaţiilor cu Europa de Vest şi mai ales cu CEE, devenise cea mai antieuropeană dintre toate. De la singurul membru al alianţei care condamnase invaziile militare conduse de sovietici şi respinsese doctrina Brejnev, devenise susţinătoare a invaziilor militare în Europa şi împotriva propriilor aliaţi. Desigur însă, România nu devenise în realitate aşa, dar acestea erau imaginile proiectate în Occident de aparatul sovietic de dezinformare, cu un remarcabil succes.
Ioan Talpeș consideră că volumul Cei dintâi vor fi cei din urmă. România și sfârșitul Războiului Rece „se constituie într-un demers strategic absolut necesar pentru a ne apropia de înțelegerea dependențelor evoluției istorice foarte recente a poporului român. Aș spune chiar un parcurs obligatoriu pentru toți acei care vor cu adevărat să depășească condiția perceperilor de circumstanță vehiculate în proporție de masă de foști ideologi aflați într-o continuă și acută nevoie de a-și proclama reconvertirile.“
Consultant al Corporaţiei RAND la momentul revoluţiei, Larry Watts a călătorit deseori în Europa de Est şi în URSS înainte de 1989. Ulterior a asistat oficiali din România la înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare şi a conlucrat cu mai mulţi miniştri români ai Apărării şi şefi de stat-major privind reforma în domeniul armatei, cooperarea cu Parteneriatul pentru Pace şi integrarea în NATO. În 1990 şi 1991 a fost şeful Biroului IREX din Bucureşti, iar până în 1997 a fost senior consultant al Project on Ethnic Relation (PER) şi director al Biroului PER din România. Între 2001–2004 a activat drept consultant pentru reforma sectorului de securitate pe lângă consilierul prezidenţial pentru securitate naţională din România.
Chestiunea arzătoare este aceasta: cum şi de ce au înţeles atât de greşit analiştii americani evoluţia situaţiei din România şi dinamica relaţiilor din interiorul Pactului?
Date tehnice: Nonficțiune / Istorie/Politică / RAO CLASS / ISBN: 978-606-609-428-3 / 15,3 x 23,2 cm / 704 pp.
Pentru mai multe detalii, persoana de contact este Laura Rizu: [email protected]
Cuprins
PREFAȚA AUTORULUI / 9
ABREVIERI ȘI ACRONIME / 12
I. PERCEPEREA GREŞITĂ A ROMÂNIEI / 19
Capitolul 1: Perceperea greşită a României / 21
România ca problemă analitică: moştenirea unei înţelegeri eronate / 28
Prejudecata cognitivă de bază: România, „cea mai puţin capabilă“ să înfrunte Moscova / 35
Erori acumulate: nu pune niciodată sub semnul întrebării apartenenţa la Pactul de la Varşovia / 46
Erori auxiliare: opoziţia ascunsă a altor membri ai Pactului / 53
Patologiile organizaţionale, criza rachetelor din Cuba şi imaginea duşmanului / 63
Secretizare, compartimentare şi războiul din Vietnam / 68
Inducere în eroare şi dezinformare: intoleranţa şi genocidul cultural / 82
Inducere în eroare şi dezinformare: România, cal troian sovietic / 92
Operaţiunile sovietice de disuadare şi blocare / 103
Tendinţa alarmantă a relaţiilor româno-americane / 110
II. CONFLICTUL DIN 1978 / 119
Capitolul 2: Fuga lui Pacepa, iulie 1978 / 121
România distribuită în rolul de „prinţ al hoţilor“ / 121
Pretinde că este oficină sovietică, discreditează-i prietenii! / 132
DSS în degringoladă / 136
Dezmembrarea spionajului militar românesc / 143
Mitul Pacepa / 148
Capitolul 3: Conflictul clandestin devine public / 153
Dezacordul pe tema terorismului internaţional / 154
Percepţia asupra axei Beijing-Bucureşti / 159
Axa Beijing-Bucureşti sub asediu / 166
Confruntare decisivă pe tema Statutului Forţelor Armate Unite (FAU) pe timp de război la summitul din 1978 al Pactului de la Varşovia / 172
Lupta cu „isteria războiului“ lansată de Kremlin / 178
Pregătirea pentru contramăsurile sovietice / 181
Recurgerea la transparenţă / 184
Dezvăluirea direcţiilor de subordonare în cadrul Pactului / 192
III MĂSURILE ACTIVE SOVIETICE LA SFÂRŞITUL ANILOR 1970 / 199
Capitolul 4: Tiparul operaţiunilor ostile ale blocului / 201
Bătălia cu conspiraţia în Occident / 204
Contracararea României pe direcţii ascunse de influenţă Est-Vest / 207
România abordată dintr-un alt unghi / 210
Reinterpretarea Coşului III ca o armă anti-românească / 216
Izolarea RSS Moldoveneşti de activitatea subversivă a României / 219
Conspiraţia sovieto-cehoslovacă din 1978–1979 / 223
Misivele lui Király şi „politica secretă de asimilare“ urmată de România / 226
Mistificarea privind abuzul asupra minorităţilor / 231
Provocarea românească la adresa unităţii Blocului / 233
Scenarii privind o intervenţie sovietică: conflict etnic, secesiune şi destabilizare / 241
Pretinsul abuz ca justificare pentru rectificarea graniţelor / 247
Capitolul 5: Invazia societică în Afganistan / 251
Furtul Afganistanului/ 252
Disimularea unui protest extraordinar / 257
Destrămarea „alianţei“ între Belgrad şi Bucureşti / 261
Mobilizarea loialiştilor în favoarea invaziei în Afganistan / 264
Campania împotriva Pakistanului / 266
IV. ŢINTA: DENIGRAREA INSTITUŢIILOR ŞI A POLITICII DE APĂRARE A ROMÂNIEI / 273
Capitolul 6: Rescrierea rolurilor în criza poloneză, 1980–1981 / 275
Exploatarea contradicţiilor dintre Polonia şi România / 276
Antagonismul polono-român pe tema integrării Pactului de la Varşovia / 281
Măsurile active sovietice şi principiul românesc al neintervenţiei / 287
Opoziţia României faţă de intervenţia în Polonia, în 1980 / 294
Întrunirea miniştrilor Apărării din Pactul de la Varşovia, în decembrie 1981 / 299
Fabricarea unei Ungarii „sfidătoare“ / 303
Îngroparea sfidării româneşti / 306
Capitolul 7: Discreditarea armatei române / 309
Relaţia specială româno-americană înainte de 1980 / 311
Disecarea autonomiei militare a României: Studiile Alexiev-RAND / 318
Istorie versus ideologie / 322
Demonizarea şi denigrarea armatei române: studiul Volgyes / 325
Imaginea privind inamicul a forţelor armate române / 331
Impactul studiului Volgyes / 335
Deosebirea dintre realitate şi aparenţe / 340
Capitolul 8: Ţinta: „Grupul consultativ“ al armatei / 344
Bătălia pe tema istoriei militare / 349
Eforturile de a închide Centrul de Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie Militară / 355
Influenţa sovietică asupra accesului la informaţii al regimului / 360
Percepţia privind disponibilitatea României pentru operaţii sovietice ofensive / 362
Obstacole în calea evaluării americane la începutul anilor 1980 / 367
V. DETURNAREA POLITICII EXTERNE A ROMÂNIEI / 373
Capitolul 9: Politica blocului sovietic faţă de România în mandatul lui Andropov / 375
Manipulările sovietice ale liderilor supuşi din cadrul Pactului de la Varşovia / 377
Trage România înapoi, împinge Ungaria înainte / 379
Distorsionarea politicii româneşti în Balcani / 386
Personalităţi şi instituţii maghiare / 392
Precedenţa maghiară în organizaţiile „de faţadă“ sovietice / 395
Distorsionarea intenţiilor şi a comportamentului României / 401
România în derivă / 406
Ambalarea motoarelor operaţionale asupra României / 408
Capitolul 10: Eurorachetele şi „independenţa“ Ungariei / 412
Negarea RYAN / 413
România, Ungaria şi politica de „diferenţiere“ / 419
Consolidarea Ungariei, distrugerea României / 424
Ofensiva serviciilor de informaţii în 1983 / 426
Politică externă extinsă, paranoia şi declinul capacităţilor administrative / 430
Realitatea şi percepţia asupra „disidenţei“ Ungariei / 432
În culisele „disputei“ eurorachetelor / 437
Iniţiativele Szürös şi disputa mediatică în privinţa eurorachetelor / 444
Originile româneşti ale „noii“ politici externe a Ungariei / 450
Opoziţie făţişă şi complicitate mascată / 453
VI. SCHIMBAREA ARHITECTURII DE SECURITATE ÎN RĂZBOIUL RECE /459
Capitolul 11: Transformarea securităţii ca mijloc de supravieţuire / 461
Strategiile româneşti de combatere a controlului militar sovietic / 462
Creionarea imaginii de inamic a SUA şi NATO / 465
Influenţarea strategiei sovietice prin intermediul Pactului de la Varşovia / 470
Moştenirea Cubei în politica românească de control al armamentelor / 472
România susţine MSI şi verificările obligatorii / 476
Opiniile sovieticilor şi ale Pactului asupra poziţiei române referitoare la MSI / 480
Instituţionalizarea CSCE / 484
Protejarea procesului CSCE la Madrid / 489
Capitolul 12: Impunerea prin şantaj a încheierii Războiului Rece / 493
Ameninţare iminentă şi disciplină în alianţă versus dezarmare / 493
„Isteria războiului“ versus raţiune, la întrunirea CPC din 1983 / 496
Trecerea la dezarmare, reformarea Pactului şi Comisia Specială / 499
O „atitudine distructivă, dictatorială, care ignoră raţiunile de clasă“ / 502
Crearea discuţiilor virtuale pe tema FNRm / 505
O aniversare nedemnă de celebrare / 511
În căutarea unui profit: reînnoirea Tratatului de la Varşovia, ianuarie 1985 / 517
Iniţiativa pentru trecerea la dezarmare „reîncărcată“, martie 1985 / 523
Transformarea sfidării româneşti în opoziţie maghiară / 526
Condiţiile militare impuse de România pentru semnarea unui nou Tratat de la Varşovia / 529
Capitolul 13: Artiştii mărunţi împrumută, marii artişti fură / 533
Experienţa României în domeniul controlului armamentelor şi agenda de
securitate a lui Gorbaciov / 535
Trecerea la „Noua Gândire“ / 537
Problema militară a lui Gorbaciov / 539
Recuperarea agendei de securitate sovietice / 541
Coliziunea frontală dintre România şi armata sovietică / 542
Moscova sub continuă presiune: summitul de la Sofia, în 1985 / 545
Întâlnirea miniştrilor de Externe şi summitul de la Reykjavik din 1986 / 550
La summitul din mai 1987 / 554
Politica de apărare a cui? / 557
Ascunderea rolului deţinut de România în chestiunea FNRm / 561
VII. CU ASEMENEA PRIETENI, CINE MAI ARE NEVOIE DE DUŞMANI?
1988–1989 / 567
Capitolul 14: Reformarea pactului de la Varşovia / 569
Transformarea alianţei: „integrare“ versus democratizare / 569
Propunerea de reformă din 1988: dizolvarea Pactului de la Varşovia / 574
Răstălmăcirea unei ameninţări militare româneşti / 577
Temeri sovietice privind retragerea României / 584
România „antireformistă“: eliberare sau liberalizare / 590
Temerile stârnite de fascism şi Pactul Ribbentrop-Molotov / 593
Distragere, doctrina Brejnev şi drepturile minorităţilor / 599
Cele trei niveluri ale confruntării sovieto-române / 603
Capitolul 15: De la partener la paria / 609
Pregătirea terenului pentru violenţe / 609
Ungaria şi „agresiva ameninţare militară românească“ / 617
Ameninţarea nucleară românească / 623
„Bomba“ lui Ceauşescu / 628
Cine face pregătiri militare împotriva cui? / 639
Comunicatul emis la consfătuirea Pactului de la Varşovia de la Bucureşti, în iulie 1989 / 647
Polonia şi „ameninţarea militară agresivă românească“: august-decembrie 1989 / 651
Condamnarea intervenţiei şi solicitarea de retragere a trupelor: decembrie 1989 / 659
TRECUTUL CA PROLOG: ROMÂNIA ÎNŢELEASĂ GREŞIT ÎN AJUNUL REVOLUŢIEI / 665
Editura RAO are plãcerea sã vã invite la lansarea volumului CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMÃ ROMÂNIA SI SFÂRSITUL RÃZBOIULUI RECE de LARRY L. WATTS Evenimentul va avea loc miercuri, 24 aprilie 2013, la ora 17.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“. Lansarea va avea loc în prezenåa autorului. Vorbitori: Acad. prof. dr. DINU GIURESCU Prof. univ. dr. MIHAI RETEGAN Gen. dr. IOAN TALPES Gen. lt. prof. univ. TEODOR FRUNZETI
“Cei dintâi vor fi cei din urmă, continuarea volumului “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni“, se constituie într-un demers absolut necesar a istoriei recente a României ca actor pe scena internaţională. Şi de această dată, Larry Watts ne oferă un studiu chintesenţial, vital pentru a ne apropia de adevărul aflat în spatele uimitoarei apoteoze a regimului Ceauşescu în 1978, şi transformărilor survenite până în ajunul prăbuşirii acestuia, incapabil de acomodare la o nouă conjunctură internaţională, în 1989. Aşa cum demonstrează uriaşa documentaţie ştiinţifică prezentată aici, chiar dacă şoriceii pot constitui o provocare pentru elefanţi, şansele lor de a se salva printre pachidermele intrate în perioada rutului sunt infime.”
General dr. Ioan Talpeş
Director al Serviciul de Informaţii Externe (1992-1997)
Consilier Prezidenţial pe probleme de securitate naţională (1991-1992, 2000-2004)
Ministru de Stat (Vice Prim Ministru) al Integrării Europene, Justiţiei şi Securitatii Naţionale (2004)
“Istoricul Larry Watts a deschis un capitol cu totul nou în istoriografia românească. Cele doua volume ale Dr. Watts, schimbă radical perspectivele solid statornicite privind raporturile dintre Blocul răsăritean şi Republica Socialistă România. Autorul demonstrează convingător nevoia de a le reconsidera şi a le regândi în ansamblul lor.
Analiza, care îndeamnă la citit, dezvăluie capcanele multiple ale istoriei contemporane. În aceste vremi de repetate apasări asupra lumii cărţilor şi societăţii româneşti, Editura RAO ne oferă o operă de substanţă, o lucrare-reper a istoriografiei noastre.”
Prof. Acad. Dinu Giurescu
Universitatea Bucureşti
Senator, Parlamentul României (din 2012)
“Cei dintai vor fi cei din urmă. Romania si sfarsitul Razboiului Rece – cartea istoricului si analistului american Larry Watts, o carte care va constitui precis, si curand, valuri.”
Evenimentul Zilei anunta cu surle, trambite si multa majuscule ca “ANDREI PLEȘU este printre dascălii primului MASTERAT de Studii RELIGIOASE din România”. Urmeaza, desigur, si inlocuirea orelor de Religie cu ore de “Istoria religiilor”, un proiect subversiv marca Plesu si ai lui, la care se lucreaza de cativa ani, nu tocmai buni. Redau stirea EvZ, dupa care vin cu detalii:
“Programul, o premieră pentru mediul universitar de la noi, va aborda istoria religiilor dintr-o perspectiva științifică, dincolo de disputele dogmatice şi polemice, iar profesorii vor fi experți în domeniu, precum celebrul scriitor Andrei Pleșu.
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti va participa la Târgul Educaţiei, care se va desfăşura în zilele de 4-5 aprilie în incinta Facultăţii de Drept, cu un masterat inedit, primul din România care studiază istoria religiilor şi fenomenul religios într-o manieră ştiinţifică, readucând în discuţie relaţia dintre ştiinţă şi religie.
În cadrul masteratului vor fi studiate atât religiile monoteiste (iudaism, creştinism, islam), cât şi religiile orientale (taoism, budism, hinduism, şamanism). Studenții vor avea acces la limbile-sursă ale marilor religii, element esenţial pentru o bună cunoaştere a fiecărei tradiţii religioase.
„Cunoaşterea fenomenului religios presupune întoarcerea către structurile noastre de cunoaştere. Studiul aplicat al religiei oferă, în dialog cu metodele de investigare cele mai recente din ştiinţă, pârghiile pentru schiţarea a ceea ce Mircea Eliade numea o „fenomenologie a minţii”, crede Madeea Axinciuc, directorul de program.
Printre profesorii care predau în cadrul masteratului se află Andrei Pleşu, Francisca Băltăceanu, Florin Ţurcanu, Monica Broşteanu, Madeea Axinciuc, Lucian Dîncă, Ştefan Colceriu. Programul are ca instituţii partenere Institutul de Studii Religioase din cadrul Universităţii Leiden (Olanda), Colegiul Noua Europă şi Centrul de Studii Bizantine „Sfinţii Petru şi Andrei”.”
Am incheiat stirea. Acum: masteratul in cauza nu este nici o noutate, asa cum o prezinta ziarul lui Andronic si Silberstein, ci dateaza deja de cativa ani. Singura noutate poate fi ca intre timp eseistul teosof cu inclinatii scien?tologice Andrei Plesu, absolvent dilematic de Istoria Artei, a devenit si “expert in domeniu” si, poate ce conteza cel mai mult, “celebru scriitor” (parca ar fi prezentat “tata-omida” si nu un profesor la universitate).
“Programul interdisciplinar de Studii Religioase – Texte şi Tradiţii, organizat în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, este primul program de masterat din ţară care propune studierea științifică, neconfesională și în afara oricărei dispute polemice a fenomenului religios” se spune pe pagina de net dedicata acestui master. De pe aceeasi pagina aflam si ca parteneriatele numite dateaza din 11 aprilie 2011:
Dupa cum observam, studierea este “stiintifica si neconfesionala”, dar se face cu o Universitate olandeza cu valente protestante acute, un colegiu infiintat si sponsorizat sub steag german care a produs cadre de referinta in istoria cascadorilor rasului din politica – Ungureanu, Baconschi, Paleologu, Papahagi, Nemtu, eiusdem farinae -, cat si cu un Centru de studii greco-catolic, inaugurat la Bucuresti in ianuarie 2011 de insusi seful de atunci al M.A.E., Baconschi Anatol Teodor. Profesorii, la fel. Sa-i luam la rand:
A. Plesu si Florin Turcanu sunt GDS-isti (deci au o religie aparte, de grup). Dl Turcanu lucreaza la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Studii Iudaice – Universitatea din București. In acest video puteti constata singuri de ce sufera Florin Turcanu…
Apoi, poate cea care ar fi trebuit sa fie considerata “cea mai celebra” din sirul de profesori enumerati de EvZ este, dupa parerea mea, doamna dr. Maria Francisca Băltăceanu, care are licenta in teologie de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti (1996) si care a facut parte atat din colectivul de editare a operelor lui Platon condus de C. Noica şi Petru Creţia (1975-1976) cat si din cel al proiectului Septuaginta, iniţiat mai nou de Colegiul “Noua Europă” si tiparit la Polirom.
Arabista Monica Brosteanu, si ea autoare Polirom, a absolvit si cursurile Facultatii de Teologie la Institutul Catolic (1196), institut la la care a predat, mai apoi, printre altele, si Stiinte biblice.
Tanara Madeea Larisa Axinciuc (nascuta in 1976 – fotoJurnalul National), autoare Humanitas, are masterat in domeniul Studii Iudaice, de la Centrul de Studii Ebraice Goldstein- Goren. Intre 2005 si 2008 a fost director al Institutul Cultural Român, Tel Aviv.
Ştefan Colceriu este un tanar studios (nascut in 1979), angajat intre 2002 si 2006 la “New Europe College – NEC”, adicalea Colegiul “Noua Europa” al dlui Plesu si beneficar de atatea burse (ultima la Leiden) si granturi NEC incat mai bine le cititi aici. Din cate inteleg e un fel de Badilita (care se exprima pe greco-catolica.org asupra colegelor sale catolice Francisca Baltaceanu si Monica Brosteanu.
Alti profesori si lectori, nenumiti de EvZ (nu sunt inca “celebri”), cum ar fi Szilárd Szilágyi si confucianista Diana Yüksel, pot fi gasiti aici. Profesori invitati sunt: prof. dr. Moshe Idel, Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti si prof. dr. Jürgen K. Zangenberg, Universitatea Leiden, Olanda.
Pe langa Targul Educatiei, tinerii sunt invitati si la Zilele Porţilor Deschise:8-12 aprilie 2013. Programul cursurilor deschise este: Miercuri, 16-18 – Iudaism, 18-20 – Religie şi magie, iar miercuri si joi Religii orientale si Religie comparata.
Miza este, insa alta, mult mai grava decat smintirea “elitelor”: miza este schimbarea orelor de religie ale elevilor cu ore de “istoria religiilor”. Masterul serveste drept model! Planurile au fost elaborate inca de dinainte de infiintarea de catre fostul (?) agent sovietic Andrei Oisteanu – prin trafic de influenta la Boc si Basescu – a Institutului de Istoria Religiilor , drept cadou pentru prietenul sau teosof, A. Plesu, si ca pilon principal al elaborarii operatiunii anti-ortodoxe sub o umbrela academica.
Ideea – sustinuta si de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) (vedeti DOC – Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli – Asur) – se ventileaza de ceva vreme. O prima tentativa de modificarea ilegala, pe sub mana, a statutului orelor de religie, a avut loc in 2010, prin introducerea unui punct la un capitol din Legea Educatiei, dupa ce proiectul de Lege fusese deja dezbatut, mai precis pe drumul dintre Ministerul Educatiei si Palatul Parlamentului. Autorul actului ilegal: dupa toate indiciile, idiotul funest Daniel Funeriu, fost ministru al Educatiei (ce oroare!), in prezent consilier al presedintelui (alta oroare) Traian Basescu si, in timpul programului de lucru, pe cand este platit de prostii de romani – in miezul zilei -, conferentiar despre “valori” la… Muzeul Taranului Roman. Iata relatarea din Adevarul, de la data respectiva:
“Religia nu va mai fi înlocuită cu ore de istorie a religiilor sau a artelor (placerile dlui Plesu! – subl. mea) aşa cum se propunea într-un proiect. Profesorii şi părinţii condamnă atitudinea unor reprezentanţi ai ministerului care încearcă de ani buni să elimine această materie.
Deputaţii din Comisia de educaţie au decis eliminarea din proiectul Legii educaţiei a prevederii care dădea posibilitatea elevilor ca, la cerere, să poată urma alte cursuri în locul celui de religie. Concret este vorba despre al treilea punct al capitolului 17 din Legea educaţiei, care stipula că, “la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar” (poate si cursuri utile de “sexologie”, dar pe invers, cum sunt cele promovat de Mircea Toma – nota mea). Nimeni nu ştie însă cum a ajuns această reglementare în lege, deoarece, toată perioada cât proiectul a fost postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, acest punct nu a existat.
“În opinia mea, acest punct a fost introdus de cineva care nu are nicio treabă cu şcoala. De fapt, de mult se încearcă eleiminarea acestei materii din programa şcolară, chipurile pentru aerisirea planului cadru, dar eu sunt convinsă că nu vor reuşi acest lucru”, afirmă directorul Şcolii Constantin Brâncoveanu din Galaţi, Monalissa Nica.
După toate probabalilităţile, reglementarea a ajuns direct de la Ministerul Educaţiei întrucât ministrul Daniel Funeriu se declară un aprig susţinător al acestei idei. (…)
Ministrul Daniel Funeriu speră însă că până urmă se va reveni la varianta iniţială propusă de minister.“
In 2010 am avut noroc cu Patriarhia, care a intervenit prompt sesizand frauda ordinara:
“În ziua de 28 aprilie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat doamnei Roberta Alma Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor următoarea scrisoare în legătură cu proiectul Legii Educaţiei Naţionale:
Stimată Doamnă Preşedinte,
Am luat act cu surprindere şi îngrijorare de unele prevederi ale proiectului Legii Educaţiei Naţionale în forma transmisă de Guvernul României către Parlamentul României, în data de 14 aprilie 2010, formă care, pe de o parte, diferă în câteva aspecte importante pentru Biserica Ortodoxă Română de textul care s-a aflat în dezbatere publică, iar pe de altă parte nu ţine cont de o serie de observaţii ale Patriarhiei Române, care vizau concordanţa noului act normativ cu prevederi ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.”, se afirma, printre altele, in scrisoarea Patriarhului catre Camera Deputatilor.
Pana acum, teosoful nostru preocupat de “arte” si “istoria religiilor”, a fost lansat in spatiul ortodox de catre doi ierarhi. Am incercat si eu sa-i ascult parascoveniile proferate de pe scenele Clujului, cu ierarhi si informatori in sutana la picioare, si Iasiului, cu Inaltul ceva mai sus, la loja (nici un apropo, a facut destule, si de alta natura, tovarasul lui Plesu, Dinescu). Mi-a fost imposibil. Asemenea banalitati pedante insiruite scrupulos de batranul faun aferat, pe lat, ca niste margele de sticla pentru bastinasi, nu am mai ascultat de la orele de economie politica. Fostul conferentiar de estetica pentru activul Securitatii a reusit sa sminteasca un intreg auditoriu “select” – cam toti snobii Iasului, pe langa cei veniti din obligatie de serviciu – aranjandu-si vocea la nivelul leganatului mintal si cu un limbaj de budha pretios asezonat picant cu cel de baiat de dupa blocuri (vorbind despre Evanghelie cu referiri “umoristice” la telenovele si competenta sa “de beton” sau trimitand oamenii la “duhovnic sau psihoterapeut”, asezandu-l astfel pe Dumnezeu pe acelasi plan cu Freud). Mai concret, A Plesu, a reusit, prin “opera” sa de prelucrare, aschiere si preschimbare a pildelor Mantuitorului cu povesti de adormit adultii, sa inlocuiasca aproape la perfectie maniera de abordare a poporului cuprinsa de tezele din iulie (Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii) cu “Parabolele lui Iisus de la Humanitas”.
Toate acestea se intampla in Postul Mare si sub obladuirea unor Inalti ierarhi, aflati intr-o stare de orbire temporara (sper). Sa speram ca in lupta sa frenetica de a-i fura “nisa” si “target”-ul dlui Puric, A. Plesu nu va ajunge sa fie lansat si de Patriarhul Daniel, in chiar seara Invierii, de pe colina Patriarhiei, in timp ce Oisteanu ii va sparge ouale rosii. Sigur, sunt baiat rau si vorbesc urat in post. Pacatele mele! Dar iata ce scrie un apologet cu sutana al dlui Plesu, pe care, personal, sunt foarte intristat sa-l vad in stare de hipnoza pe site-ul de media al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei:
“După conferinţa pe care a susţinut-o şi cu prilejul lansării volumului „Parabolele lui Iisus“, de joia trecută, am avut o reacţie care m-a pus pe gânduri, din partea unui om de televiziune din Bucureşti. Acesta, urmărind imaginile cu mulţimea de oameni care îşi doreau foarte mult să pătrundă într-o sală ce-şi atinsese limitele (deşi au fost peste 700 de locuri), a comentat, oarecum hâtru: „La voi, la Iaşi, ultima îmbulzeală am văzut-o când s-a deschis un supermarket şi s-au dat tigăi la preţ de nimic. Nu credeam să văd acelaşi lucru la o conferinţă cu Pleşu“. Concluziile le puteţi trage şi dumneavoastră…”
Daca putem trage concluziile si singuri, atunci nu se va supara, cred, nimeni, daca voi spune ca “omul de televiziune din Bucuresti” se exprima ca atare intr-o operatiune de tampire (DEX – TÂMPÍ,tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti). Pentru ca tot televiziunile din Bucuresti prezentau in acelasi ton, ca de la stratosfera la subpamanteni, “imbulzeala” de la Sfanta Cuvioasa Parascheva, cand veneau doar de vreo 100.000 de ori mai multi oameni, si nu se dadeau nici tigai, nici margele pe lat, ca la conferinta dlui Plesu.
Dar unde este Parintele Constantin Sturzu cel de altadata, cel care scria cu atata intelepciune ca Visul umanist secular naşte “derbedei” (unii cu staif), daca nu a inteles pana acum ce naste Grupul pentru Dialog Social – cel mai anticrestin grup organizat din societatea post-romaneasca -, atunci cand Biserica si slujitorii ei intra in stare transcedentala de somnolenta hipnotica…
Cu parere de rau,
Victor Roncea
PS: Dupa cum mi-a spus un batran monah, in cartea parabolica a lui Plesu “nu e pagină fără hule şi erezii!”. Astept, cu incredere, parintele, calugarul si teologul care se le si prezinte!
Cu ocazia unui eveniment cultural recent am avut onoarea sa-l intervievez pe istoricul Cristian Troncota asupra unor aspecte prezente si in lucrarea Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu (Editori: Prof. Gh. Buzatu, V. Roncea, Editura TipoMoldova, Iasi, 2012). Relatarea profesorului univ. dr. Cristian Troncota (video sus, foto jos) este extrem de folositoare celor interesati de adevarul istoric. Expertul in informatii atesta prcatic faptul c asasinarea odioasa a lui Corneliu Zelea Codreanu, conducatorul Miscarii Legionare, si a camarazilor sai, a fost realizata la comanda cercurilor masonice din Franta in care se invartise Carol al II-lea de mana cu amanta sa, Elena Lupescu.
Va semnalez totodata si o pretioasa recuperarea imagistica si istoriografica a unui eveniment funebru:
Evenimentul la care am facut referire, si in cadrul caruia s-au mai facut si alte precizari fata de terorismul de stat declansat de Carol al II-lea si Elena Lupescu sub influenta masoneriei, la adresa Miscarii Legionare si a membrilor sai, este prezentat pe larg de Ziaristi Online:
VIDEO: Istoricul Cristian Troncota, recunoscut specialist al secretelor serviciilor secrete, a sustinut luni, 25 martie, de Buna Vestire – Ziua Politiei Romane, la sale de conferinte a Bibliotecii Academiei Romane, un expozeu despre Politie si terorismul de stat din perioada dictaturii carliste – referindu-se la asasinatele in masa ale legionarilor -, cu ocazia lansarii cărţii comisarului Florin Sinca ,,Generalul Gabriel Marinescu, poliţistul regelui Carol al II-lea’’, Editura RCR Editorial, Bucureşti.
“Prostia omeneasca” despre care vorbeste – cu adresa la Parintele Justin Parvu inclusiv, dupa ce l-a impachetat in vorbe goale si pe Parintele Arsenie Papacioc -, un oarecare DJ Eugen Tanasescu de la Radio Dobrogea (foto sus), “consilier media” la Arhiepiscopiei Tomisului, comentator clonat pe Doxologia, Facebook-ist convins – unde-l aduleaza si-i face reclama lui Andrei Plesu – , blogger Adevarul, si, in timpul liber, purtator de sutana, poate fi si popeasca? De prostie vorbesc! Haideti sa vedem cum suna: “Prostia popeasca”. Suna bine, suna incitant, suna “mediatic”. Poate fi si un titlu de rubrica la Doxologia, platforma online de media a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care se innevredniceste sa gadile la orgolii personaje ca Mungii (deocamdata doar doi dintre ei; desigur astept oricand sa fie laudata si autoarea piesei “Evanghelistii“) si, mai nou, in plin Post, ca eseistul si binecunoscutul filosof de bucatarie Andrei Plesu, si el – ce coincidenta! – tot “blogger Adevarul”.
Exista oameni, cu sutana sau/si sortulete, care au o placere deosebita in a evolua pe scena, in a schimba, dupa caz, Sfantul Altar si lumanarile care palpaie cu dor de Sfantul Duh cu reflectoare incinse, camere video si luminozitatea rece a ecranelor calculatoarelor, vrajiti de faptul ca in loc sa se adreseze unei maini de credinciosi, tineri si bunicute din parohia lor, pot sa o faca spre mii de oameni nevazuti. Ispita e mare: dintr-un preot de cartier poti deveni o adevarata vedeta online (il vedeti pe Parintele Staniloae bifand comentarii si “like”-uri pe Facebook?). Sigur, intentiile lor pot fi bune. Dar la fel este pavat si drumul spre iad. Asta am constatat citind pe Doxologia – un portal pe care il urmaresc zilnic – o serie titirambica de… sa le spunem laude (cuvantul corect tot cu “l” incepe), la adresa “intelectualului ortodox” care “aduce primavara” in curtea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Aproape la fel de tare ca nea Nelu Kaghebellu care, dupa cum stim, cand aparea el si soarele rasarea. Nu o sa le comentez acum. Ma duc sa spun o rugaciune pentru sufletele autorilor.
Insa o sa le semnalez, pentru a intelege despre ce este vorba si ca sa stiti la ce ma voi referi in viitor:
Citez: “As vrea sa va spun sau sa va marturisesc ce am observat in ultima perioada. In general, cei care au (re)venit in sanul Bisericii prin suferinte, probleme de tot felul, plans, foame, umilinte, etc. (cunosc multe persoane de genul asta) au capatat o asa mare dragoste fata de Ortodoxie, incat urechile lor au devenit cam sensibile la discursuri de tipul celui de mai sus. Ma refer in special la A. Plesu. Sunt nascut in anii ’70, am prins Revolutia in adolescenta, iar pe Plesu (si cartile de la Humanitas) le citeam cu mare pasiune. Asta era atunci cand eu nu cunosteam pe Sf. Parinti, Biblia, Patericul, Vietile Sfintilor, Omiliile Sf. Ioan Gura de Aur, etc. Dupa ce am trecut prin ce am trecut si am mai gustat si din comorile invataturii Bisericii, toate aceste idei “frumoase”, toata aceasta filozofie despre Dumnezeu la o ceasca de cafea, imi produce o asa mare repulsie, nu ptr faptul ca exista oamenii care o creaza (Doamne fereste!), ci ptr ca este promovata, servita pe tava tocmai de cei care ar trebui sa apere turma de invataturi false, edulcorate…”
Totodata, pentru a reveni la “Prostia omeneasca” – si popii sunt oameni, nu-i asa? – trimit si la un Drept la replica scris de un adevarat carturar si parinte al Ortodoxiei romanesti, Pr. Prof. Univ. Dr. Mihai Valica, pe adresa costumatului in sutana de la Mamaia, Eugen Tanasescu:
Parintele Valica: “Ambele intervenții (ale preotului Tanasescu – nota mea) mi-au lăsat un gust amar și mi-au strârnit o oarecare milă față de superficialitatea unor preoți, care își dau cu părerea fără să cunoască problema pusă la nivel global, precum și substraturile politice ale acestei acțiuni numită tehnologia RFID.
Este trist să vezi cum un preot, teologul de serviciu și de de-servicii, ironizează o problemă de bioetică actuală, de foarte mare importanță, pentru care Germania a preferat să plătească penalități în valoare de 45.000 de euro pe zi și chiar de 300.000 euro pe zi, în cazul legii Big Brother, în urma infringimentului impus de Comisia Europeană (https://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=35863), decât să experimenteze cip-urile și legea Big Brother pe proprii ei cetățeni.
În universitățile din Germania se studiază temeinic impactul tehnologiei RFID și se arată efectele ei grave asupra libertății omului. Ca unul care am studiat tematica și la Freiburg și la Göttingen două semestre, îmi permit să supun atenției părintelui Tănăsescu doar cîteva aspecte. (…)
În acest context, întrebarea mea este: sinodul local de la Cluj, atâția oameni de știință, atâtea Biserici naționale locale, șefi de stat și de guverne din lume, etc. care s-au opus sau se opun tehnologiei RFID, fac parte din categoria, generic numită de părintele Eugen Tănăsescu, cip-ciripul teologic, sau din categoria Prostia omenească? O fi și Sf. Ioan Evanghelistul din această categorie, care scrie Apocalipsa inspirat de Duhul Sfânt, tocmai ca partea Antihristului să nu se împlinească, și nicidecum să se împlinească în mod fatalist, de aceea atenționează profetic despre viclenia lui, care face mână bună, de multe ori, cu stăpânirea (vezi Leviatanul din Iov 40 și 41). Nu credeți că ignoranța, prostia omenească și cip-ciripul teologic trebuie căutate pe la Constanța?”
“Ca istoric, sunt absolut sigur ca, mai devreme sau mai tarziu, legitimitatea istorica a Romaniei Mari, in frontierele ei de la sfarsitul lui 1918, va triumfa”, acestea au fost cuvintele cu care s-a incheiat ceremonia de premiere a echipei portalului Basarabia-Bucovina.Info la Gala Premiilor Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania, desfasurata sambata, 23 martie, la Cercul Militar National din Bucuresti. Premiul I, oferit de UZP, a fost dedicat de fotografa Cristina Nichitus Roncea si jurnalistul Victor Roncea romanilor din Basarabia, la aniversarea a 95 de ani de la Unirea provinciei romanesti, “pentru totdeauna” cu “Mama sa, Romania”, cat si apropiatilor care s-au jertfit pentru Moldova de Rasarit.
Premiul I la Sectiunea Presa Scrisa si Online a Premiilor UZP pe 2012, acordat portalului Basarabia-Bucovina.Info, la un an de la lansare, a reprezentant pentru noi o confirmare a faptului ca, desi nu am incarcat inca decat o mica parte din materialul documentar urias rezultat in urma deplasarilor noastre in Rasaritul romanesc, valoarea documentelor inserate, a fotografiilor si imaginilor video este recunoscuta pe merit in corpul profesionistilor mass-media. Am fost si suntem fericiti pentru aceasta confirmare care ne dovedeste necesitatea existentei unor proiecte educative despre spatiul istoric si cultural romanesc in zona multimedia online, de unde se revendica si se formeaza cultura tinerilor de azi. Aceasta in conditiile in care, din pacate, presa scrisa sau tv este, in cea mai mare parte, adepta ignorarii realitatilor istorice si faptice, de zi cu zi, ale romanilor din jurul Romaniei.
Uniunea Ziaristilor Profesionisti, pe langa recunoasterea valorilor si a sentimentelor nationale, a tinut, probabil, sau, daca nu si-a propus acest lucru, a reusit oricum sa amelioreze acest dezechilibru existent in media atunci cand s-a decis sa premieze “reportajul, ancheta publicistică şi articolul de atitudine în slujba promovării/apărării identităţii culturale a comunităţilor româneşti, din afara fruntariilor României”. Gratie Uniunii profesionistilor din mass-media, care are membri la nivel mondial, romanii din toate colturile lumii pot fi acum mai aproape de Basarabia. Ii multumim!
Cum acest premiu este un adevarat “Premiu Oscar al Presei Romane”, se cuvine sa multumim, in egala masura, tuturor celor care ne-au calauzit. Am multumim si multumim in primul rand indrumatorilor nostri de specialitate in acest proiect, profesorului Florin Constantiniu – cu al carui material despre Saptamana Patimilor Basarabiei, o prefata la lucrarea altui regretat istoric si jurnalist, Mihai Pelin, am si lansat acest site: Florin Constantiniu despre Săptămâna patimilor -, apoi academicianului Dinu C Giurescu, de a carui sustinere suntem asigurati in continuare, si profesorului Gheorghe Buzatu, care ne-a facilitat accesul in secretele Arhivelor secrete, atat de la Washington cat si de la Moscova.
Am citit la Raoul Sorban, in capitala sa lucrare “Invazia de stafii” (Editura Meridiane, 2003), pe care mi-a inmanat-o la conacul sau din Stoiana, Cluj, am citit precum ca: “Ungaria a participat la razboiul anti-sovietic cu o armata – a II-a – compusa din 256.000 de combatanti, dintre care cca 150.000 erau romani, iar ceilalti proveneau din randurile altor “nationalitati” (slovaci, svabi, ruteni, etc) Daca la Cotul Donului armata ungara a suferit cea mai dezastruoasa infrangere din intreaga sa istorie moderna, pe planul intern al politicii de maghiarizare, infrangerea militara, cu pieirea a 100.000 de romani, morti si disparuti, a reprezentat un succes in conformitate cu ansamblul doctrinelor ungare de maghiarizare a tarii”.
La 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, o sală din Parlamentul României va purta numele cărturarului şi filantropului basarabean Vasile Stroescu, primul preşedinte al Camerei României reîntregite, român născut în Basarabia, luptător pentru apărarea drepturilor românilor şi un promotor al culturii şi educaţiei în limba română în Basarabia, dar şi în Transilvania. Tot azi a avut loc la Parlament si lansarea volumului “Documentele anexării Basarabiei. Corespondenţa diplomatică Paris-Sankt Petersburg 1807-1812″ coordonat de jurnalistul și istoricul George Damian,
Sfânta Scriptură şi toţi Sfinţii îndeamnă la meditaţia, cu rugăciune, asupra cuvintelor ei. E limpede, aşadar, că de discursul de tip protestant presărat cu valenţe păgâne publicat de editura Humanitas în 2012 nu era deloc nevoie pentru ca intelectualii ortodocşi ai acestei ţări să-şi aducă aminte de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos.
Sesizând absenţa mărturisirii intelectualilor ortodocşi, foarte vii şi prezenţi prin scrierile lor (nepromovate nici de editura Humanitas, nici de editurile B.O.R.), autori de mare rafinament, în majoritate ucişi de comunişti şi îngropaţi în uitare de postcomunişti, d-l Pleşu s-a simţit dator să-şi plătească o datorie veche de 30 de ani, de când filosoful Constantin Noica îi dăduse de făcut un eseu pe marginea Evangheliei.
Andrei Pleşu, acest nou Dan Brown al României, este exponentul unui curent de exegeză cu meticulozitate emasculat de orice comuniune şi asemănare cu Duhul, fără de Care nimic nu poate hrăni sufletele care cunosc din trăire şi din lucrare atât puterile şi limitele raţiunii, cât şi nevoia, puterea şi gustul Duhului.
Deschizător de drumuri gata bătătorite, lipsit de trăirea creştină şi de smerita cugetare, cunoscutul ne-teolog n-ar fi obiectul acestei scrieri dacă nu s-ar tot afişa sub tutela ierarhilor ortodocşi. E interesant cum cel ce se voieşte original cere girul Tradiţiei, iar cei ce reprezintă Tradiţia se voiesc aggiornatori. Respectăm libertatea fiecăruia de a crede, a alege, a exprima, însă este o datorie culturală, de credinţă şi de conştiinţă a amenda îngrijorătoarea frăţietate dintre două puternice şi opuse formatoare de opinie. Atât pentru el, care o viaţă întreagă a fost gnostic şi care nici până azi nu s-a dezis, cât şi pentru clerici, care nu promovează nici măcar Sfânta Scriptură sau pe Sfinţii care au tâlcuit-o. Ne întrebăm deci, fireşte, care e publicul ţintit de această manevră paradoxală şi ridicolă. Pentru că nici un creştin n-ar prefera să citească tâlcuiri la Evanghelie scrise de editorialistul de la Plai cu boi, şi nici un ateu consumator de creaţii în haine elitiste n-ar consimţi să mediteze, fie şi de la distanţă, la vreun cuvânt al lui Hristos citat de nevoie în carte, rămâne varianta căldiceilor bombastici, cei care se rătăcesc tocmai ca să se arate că de la-nceput n-au fost ai lui Hristos, precum este scris: «vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu».
Ortodoxul nu este interesat de ruminaţie ca ateii, nici de elucubraţie ca gnosticii, nici de speculaţie ca protestanţii, nici de scolastică precum romano-catolicii, ci numai de revelaţie – «De ce le vorbeşti lor în pilde? Ca auzind, să nu priceapă şi văzând, să nu înţeleagă». Cartea d-lui Pleşu este mărturie vie a adevărului acestui verset.
Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, şi ar fi trebuit să pătrundă, să zguduie şi să transforme pe creştini înainte de a le fi reamintit, spre ruşinea lor, de altcineva. Însă e al plebei să idolatrizeze şi al regescului să cerceteze esenţa. Egida reală a acestui eveniment e moneda vremii – lipsa de discernământ, mlădiţă a necunoaşterii credinţei, a cărei primă faţă e relativismul postmodernist, în care în delir horesc autoproclamaţii liber cugetători şi opacizaţii pseudo-tradiţionalişti, spre năucirea oricărui temei al conceptului de libertate duhovnicească dăruită de Hristos prin poruncile Sale; cealaltă faţă este, iată, promovarea, de către purtătorii darului apostolic, a cărţii unui gânditor heterodox. Este ca şi cum Sfântul Apostol Petru nu şi-ar da seama că are de-a face cu Simon Magul, ci cu supuşenie i-ar duce trena şi l-ar invita să-şi exprime în faţa credincioşilor părerile sale despre Evanghelia lui Hristos. Pardon, Iisus. Căci d-l Pleşu nu-L numeşte Hristos, pentru că nici nu poate, precum scris este: «nimeni nu poate spune că Iisus este Domnul decât întru Duhul Sfânt».
Pentru cei ce însetează după Adevăr, cartea d-lui Pleşu este, fără Duhul Sfânt, doar un exerciţiu de sterilitate. Ca măiestrie a introspecţiei de tip esoterist, are eleganţă, ton relaxat, doct, spumos, dichisit cu toate celelalte trăsături de care nu era lipsit nici Voltaire. Un „exerciţiu de admiraţie” care-şi ascunde tristeţea nemântuirii sub voalurile unei bonomii studiate, ca un lied wagnerian ce nu poate însoţi către cer un suflet cuvios. Din punct de vedere literar, lui i se potriveşte cel mai bine celebra frază: „Domnule, eşti refuzat de spirit!”
Autentici gânditori creştini precum părintele Nicolae Steinhardtsau filosoful Petre Ţuţea, deşi aveau supleţea duhului ca rod al suferinţei pentru Evanghelie şi pentru luminarea neamului, dincolo de vivacitatea, pătrunzimea şi nesfârşirea vederii minţii lor, au taxat nemilos heterodoxia d-lui Pleşu.
Nu numai în ultimii cinci ani (răstimp pe care şi l-a luat ca să lucreze la acest volum) autorul a calomniat gândirea ortodoxă afirmând în mod public şi repetat că intelectualul ortodox nu trebuie să vădească prudenţă şi pază a minţii, nici evlavie şi cuvioşie în cercetarea raţională, căci acestea ar fi o redundanţă şi un anacronism; mai mult, mărinimosul tâlcuitor ne acuză că am fi o ţară de laşi în gândire, fiindcă preferăm mai degrabă să ascultăm de Sfinţii Bisericii decât de părerile noastre, sau, mai ales, de ale domniei sale.
Dacă un autor heterodox îşi poate exercita, nestingherit decât de conştiinţa sa, dreptul de liberă expresie garantat de Constituţie, ierarhilor şi preoţilor le este interzis de Sinoade Ecumenice să tâlcuiască Scriptura în afara înţelegerii Sfinţilor Părinţi. De aceea, elanul dat de ierarhi unei scrieri heterodoxe înseamnă cedarea puterii toiagului arhieresc cuiva care încă n-a urmat Pildelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi ale cărui eforturi par a viza epurarea de orice concept, atitudine sau virgulă cu care s-ar putea asemăna Sfinţilor. Care este scopul încurajării unui astfel de tip de meditaţie, dacă nu acela ca să se înrădăcineze în ramura exegezei biblice o metodologie speculativă care s-o înlocuiască pe cea bazată pe revelaţie şi pe sângele martirilor?
Dacă o viaţă s-a ocupat ba cu înjurarea cugetului ortodox, apostolic şi patristic, ba cu articolaşe dintre pozele deşucheate ale unor publicaţii pornografice, ba cu alte exerciţii mentale de acelaşi calibru, d-l Pleşu, urmaşul spiritual şi legatarul propagandistului bolşevic Silviu Brucan, se foloseşte de criza catehetică, de credulitatea unui popor intenţionat lăsat în derivă şi de orbia ierarhilor, ca să înlocuiască cugetarea întru Dumnezeu cu oglindirea de sine. Dar pentru că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, înlocuirea adevărului cu minciuna nu va amăgi pe cei ce deja urmează cu dragoste pe Hristos, Autorul Pildelor.
Die riesige exegetische Literatur, die sich auf die Gleichnisse des Evangeliums bezieht, neigt – mit einigen, wenigen Ausnahmen – dazu, eine kohärente Doktrin, ein System moralischer Regeln, prophetischer Ankündigungen und weiser Maximen aus diesen Texten zu ziehen, die zusammengenommen die Substanz einer christlichen “Philosophie” ausmachen würden, einer Philosophie, die oft in eine Ideologie mündet.
Was ich in meiner Forschung zu zeigen versuche ist, ganz im Gegenteil, die subtile und vielsagende “doktrinäre Inkohärenz” der Gleichnisse in ihrer Gesamtheit. Sie fördern eher die hermeneutische Flexibilität, die Freiheit der Lektüre, die Fähigkeit des Denkens, sich an die unendliche Vielfalt der einzelnen Fälle und Gegebenheiten anzupassen.
Es gibt Gleichnisse, die Wert auf die Tat legen und andere, die Kontemplativität empfehlen. Einige regen die Radikalität des Verhaltens an, andere die Diskretion, einige legen Umsicht nahe, andere Risikofreude, einige bevorzugen die kindliche Unschuld, andere die Reife des Urteilsvermögens. Die angedeuteten “Modelle” sind in der Regel außerhalb der geläufigen Kategorie des “Exemplarischen”
angesiedelt. In den Gleichnissen ist nichts vorhersehbar.
Ihre “Philosophie” ist, meiner Meinung nach, der erste große europäische Versuch, das Ideologische zu unterminieren, die oberflächlichen Konsequenzen und die vereinfachende Militanz zu demontieren. Ein Versuch, den die institutionalisierte Kirche anscheinend nicht gänzlich auf sich zu nehmen bereit ist.
Recommended Reading:
Plesu, Andrei. Reflexion und Leidenschaft: Elemente einer Ethik des Intervalls. Wien: Deuticke, 1992.
– Wer in der Sonne steht, wirft Schatten. Ostfildern vor Stuttgart: Ed. Tertium, 2000.
– Eliten – Ost und West. Berlin: de Gruyter, 2000.
Care a fost primul act de corupţie de după căderea lui Nicolae Ceauşescu, zisă revoluţie?
Andrei Pleşu l-a cadorisit pe Gabriel Liiceanu cu tot patrimoniul Editurii Politice
Primul act de corupţie de după Revoluţie pare să fi fost comis de Andrei Pleşu, care, în calitate de ministru al Culturii, prin Ordinul 82/20 februarie 1990, a desfiinţat Editura Politică şi a înfiinţat Editura Humanitas, căreia i-a transferat şi întreg patrimoniul Editurii Politice! Şi pentru că Gabriel Liiceanu a fost ”oropsit” de comunişti, i-a dictat acestuia şi un salariu de aproape 6.000 de lei.
Documentul de mai jos a fost ascuns pînă acum opiniei publice, el nefiind niciodată publicat în Monitorul Oficial, deşi toată lumea ştie că, practic, Gabriel Liiceanu a fost împroprietărit de statul român cu un patrimoniu foarte valoros la vremea aceea.
În acest fel, se poate spune că, prin grija fostului ministru al Culturii Andrei Pleşu, startul unei competiţii ce avea să înceapă curînd între edituri a fost „furat” de acţiunea celor doi prieteni.
Patrimoniul Editurii Politice era format din spaţiile situate la nivelul IA din Casa Scânteii, precum şi mijloacele fixe (inclusiv tipografie color) şi mobile existente la acea dată. Nimeni nu a spus niciodată cîţi bani erau în contul celei mai bogate edituri din România, ştiindu-se că Editura Politică era chiar editura PCR!
La foarte scurt timp, Gabriel Liiceanu a devenit chiar proprietarul Editurii Humanitas, implicit al patrimoniului preluat de la fosta Editură Politică.
Ordinul 82/20 februarie 1990, întrucît conţinea prevederi patrimoniale, trebuia să fie publicat în Monitorul Oficial, însă, pînă acum, el a rămas îndosariat la Ministerul Culturii.
Nu întîmplător, în aceşti 23 de ani de la emiterea acestui Ordin semnat de Andrei Pleşu, filosoful de la Tescani şi-a publicat toate cărţile la Editura Humanitas, înfiinţată chiar de către dumnealui prin Ordinul de mai sus.
Rămîne de lămurit un singur lucru. Un act al statului român (nepublicat în Monitorul Oficial) mai este lovit de nulitate după 23 de ani?
In imagine: Scriitorul Aurel Stefanachi, directorul Editurii TipoMoldova-Iasi, profesorul Gheorghe Buzatu, fondatorul Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana-Iasi, Lucian Dindirica, directorul Bibliotecii Judetene Dolj “Alexandru si Aristia Aman” din Craiova, profesorul Sorin Damean, seful catedrei de Istorie la Facultatea de Stiinte Sociale a Universitatii din Craiova, profesorul Constantin Barbu, directorul Institutul de Istorie si Studii Cantemiriene, Cristina si Victor Roncea
April 25th, 2013 
VR 
Diavolul (dar nu numai) citeste Roncea.Ro, ne spune Prof. Mihai Retegan, in postura de “avocat al diavolului”, la lansarea cartii lui Larry Watts din aula Bibliotecii Centrale Universitare: “Ieri, miercuri, 24 aprilie, a avut loc lansarea volumului Cei dintai vor fi cei din urma. Ma uit, caut, eu sunt un VIP si atunci am acces la orice, inclusiv la site-ul domnului Roncea unde domnul Roncea posteaza ceea ce s-a intamplat cu o zi inainte. Si ce vad?…” Iata ce:
Posted in 
Tags: 
