Un comunicat de presa produce frisoane in lumea domnisoarelor amatoare de miez actoricesc. Renumitul artist Dan Puric, un veritabil Charlie Chaplin de Dambovita, care ne-a inveselit si intristat de atatea ori cu darul sau de a mima, transpus de pe scena si micul ecran pana in viata de toate zilele, manastiri si chiar si la curtea viitorului Rege Duda de Romania, este acuzat de fals, uz de fals, tentativa de inselaciune si… plagiat dupa autentici marturisitori ortodocsi. Mai mult, pe numele Maestrului Puric si al Neofitului Linte s-au inregistrat deja plangeri penale, fiind urmariti in Justitie. Cei doi sunt considerati un fel de Petrache si Lupu pentru ca ar fi avut o revelatie mai ceva ca la Maglavit: au ghicit seria si numarul viitorului buletin (posibil cu cip) al calugarului Neofit, alias Linte Marius, pe care l-au inscris apoi intr-un act ce poarta o data anterioara emiterii cartii de identitate. Minunea se afla spre cercetarea Patriarhiei dar mai ales a organelor in drept. Toata daravera a pornit de la cartea “Cine suntem”, pe care actorul vroia sa o asocieze cu imaginea Parintelui Justin Parvu pentru o vanzare cat mai buna, in cadrul campaniei de la Ateneul Roman “Omul frumos – omul banos”. Chiar si asa, doar cu el pe coperta, beneficiind de serviciile de publicitate si marketing ale colegului sau de la Institutul afiliat Clubului de la Roma, Calin Georgescu, cartea lui Dan Puric a cunoscut un succes de casa rival cu cel al marelui filosof si fizician al ICR, Horia Roman Patapievici, un alt reprezentant al dreptei rectangulare si al Romaniei cat se poate de profunde. Conform unui sondaj din piata, sloganul cu care s-a vandut cartea la tarabe a fost adaptat dupa popularul “Nici o masa fara peste” fiind tradus in “Nici o casa fara Purice”. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, Maestrul Puric e acuzat in noul Catavencu pe langa frauda si de… plagiat. Acum artistul si neofitul sau vor trebui sa raspunda in instanta la intrebarea “Cine suntem” cu adevarat. Speram ca Instanta va tine cont de mimica acuzatului.
COMUNICAT DE PRESĂ
Dan Puric este acuzat de fals, uz de fals şi tentativă de înşelăciune
Actorul Dan Puric, Editura “Compania Dan Puric” şi Linte Marius (alias Părintele Neofit) – acuzaţie de fals, uz de fals şi tentativă de înşelăciune din partea directorului Editurii Themis Cart, dl. dr. Florin Ciutacu – reprezentat de av. dr. Artin Sarchizian
În anul 2008 actorul Dan Puric a publicat cartea “Cine suntem” la Editura Platytera, condusă de dl. Florin Caragiu, prieten cu părintele Neofit (pe nume Linte Marius).
Deoarece nu aveau pusă la punct o reţea de distribuţie în librăriile din ţară, autorul carţii şi directorul Platytera cedează dreptul de distribuţie exclusivă Editurii Themis Cart.
După o scurtă perioadă, autorul carţii înfiinţează Editura “Compania Dan Puric”.
Între timp însă, contractul Platytera cu Themis Cart încetează, ca urmare a încercarii lui Dan Puric şi a reprezentanţilor acestuia de a vinde cartea “Cine suntem” fără forme legale.
“Compania Dan Puric” emite o factură către Themis Cart în septembrie 2008, nerecunoscută ca fiind valabilă de reprezentanţii acesteia.
Din decembrie 2008 pana în iunie 2009 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 din Bucuresti se află dosarul prin care “Compania Dan Puric” încearcă să demonstreze existenţa unui raport contractual cu Themis Cart. Instanţa, constatând inexistenţa unui asemenea raport juridic, pronunţă o hotarare favorabila Themis Cart.
Descoperindu-se la dosarul cauzei o serie de împuterniciri antedatate, încheiate între Linte Marius (Părintele Neofit), în calitate de “împuternicit”, şi “Compania Dan Puric”, respectiv Dan Puric, în calitate de “mandanţi”, Themis Cart, prin dl. dr. Florin Ciutacu, depune plângeri penale împotriva celor trei subiecţi de drept – Dan Puric, “Compania Dan Puric” şi Linte Marius (Părintele Neofit).
Au trecut mai bine de doi ani de la depunerea plângerilor, însă Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti se pare că nu a întreprins nimic în legătura cu respectivele plângeri penale.
Interesante sunt “împuternicirile”: Linte Marius (Părintele Neofit) apare identificat cu CI, seria…, nr……. emis în august 2008, dar ele, împuternicirile, erau “datate” cu câteva luni înaintea emiterii actului de identitate!
Oare Părintele Neofit şi dl. Dan Puric au avut o revelaţie privitoare la seria şi nr. pe care urma să le aibă cartea de identitate a lui Linte Marius?!
Editura Themis Cart, reprezentată prin Dr. Florin Ciutacu, Director general
Exploatând un fapt profesional banal, o investigaţie a „cazului Soare”, supradimensionată ulterior, Virgil Magureanu, atunci sef SRI, a creat din Patapievici un fals persecutat, pentru atitudinea sa, de acum consacrată. Chiar dacă, pe fond, opozantul avea ce avea cu România, nu cu Ion Iliescu în special…
Domnule Ambasador, Inainte să ne dați sfaturi legate de justiție, confiscarea averilor, nu ar fi bine să vă învățați subalternii să respecte legile țării în care ați fost acreditat?
Astazi prezentam asocierea “si” in afaceri – vorba presedintelui Traian Basescu – a lui Calin Popescu Tariceanu, primul premier din istoria Romaniei casatorit la Budapesta, cu Rudas Erno, fost consul al Ungariei inainte de 1989, expulzat pentru spionaj, si ulterior ambasador la Bucuresti, considerat de profesionistii serviciilor secrete romanesti seful rezidentei de spionaj maghiar in “bazinul carpatic”, cum ii place agentului Laszlo Tokes sa spuna.
Pai ati auzitera fratilor mai mare rusine nationala, decat ca armata ungara sa nu aiba voie sa poarte arme?! Si acum sa spuneti voi ca noi romanii nu suntem cei mai ghinionisti membrii ai NATO! Suntem la doi pasi de Rusia, principalul inamic si avem cei mai prosti doi aliati din NATO pe capul nostru, basca Ucraina… Ghinionul este foarte clar…
Efemeridele de presă ale clipei provoacă mai degrabă mâhnire. Unei realităţi prea puţin confortabilă şi agreabilă, mass-media îi răspunde nu prea adecvat, dacă nu chiar penibil. Aflăm cu lux de amănunte despre isprăvile unui derbedeu de fiu de primar, dar peste jaful şi iminenta catastrofă de la Roşia Montana se trece cu lejeritate. Preiau unii, ca puiul de cuc cu ciocul căscat, în care poţi depune orice, ticăloşiile unor „nemţi” cu nume unguresc de la Deutsche Welle despre Catedrala Neamului, dar despre datoriile uitate ale Germaniei, din vremea celui de-al treilea Reich nu suflă nimeni o vorbuliţă (18,8 miliarde de euro – cu care s-ar putea ridica 626 de spitale cam intre cel mai mare spital oftalmologic din sud-estul Europei (20 milioane euro) si cel mai mare spital privat din Bucuresti (40 milioane euro), 12.530 de scoli de cel mai inalt nivel gen scoala privata Little London (1.500.000 euro), 37.600 de gradinte de top (500.000 de euro), 4700 de Universitati gen cea mai mare universitate maghiara privata din Romania – Sapienta, sponsorizata si de statul roman!, 94 de Catedrale ale Mantuirii Neamului si 18,8 cladiri de teapa Reichstag-ului – numai renovarea a costat 600 de milioane de euro – trei Catedrale! – iar constructia 30 de milioane marci aur 🙂 – nota red). Vorba idioată a unui „analist”: despre ce vorbim?
Obedienţa în faţa sacului cu bani, a puterii politice sau oculte, a feluriţilor hrăpăreţi aborigeni ori de afară funcţionează fără greş, iar dezinformarea se lăţeşte. Şi când te gândeşti ce-ar putea face presa, ce posibilităţi tehnologice are comunicarea în masă de câteva decenii!
Mi-am construit templul în jurul unui Punct Fix – Familia. Fericirea mi-am imaginat-o într-un cămin şi Dumnezeu mi-a dat-o. Am cunoscut taina casatoriei şi miracolul creaţiei. În pântecul meu a început să crească încet, ca o floricică dintr-un bob, un prunc. Viitoarele mămici cultivă un soi de comunicare telepatică cu pruncii pe cale să se nască. O mângâiere a pântecului înseamnă „Puiul meu, ce mult te iubesc!”, „Ce mult te aştept!”, „Tu eşti iubirea mea!”. Am simţit mereu că „Te iubesc!” spus copilului meu e prea puţin faţă de ceea ce simt. Iubirea mea nu se poate limita prin cuvinte. E absoluta, deci nelimitată.
Copilaşul meu a intrat în viaţa mea fără să-mi aducă durere. Nu pot uita şi, iar, nu pot exprima ce emoţie, oarecum religioasă, am avut când l-am ţinut prima oară în braţe. Era îngeraşul mult aşteptat în sanctuarul nostru. Am cunoscut atunci adevărata bucurie a împlinirii. Totul s-a schimbat, valorile şi-au schimbat ierarhia. Templul fericirii noastre se proiecta optimist, fericirea noastră se condiţiona de fericirea fiului nostru. În cinstea Măicuţei Domnului l-am botezat Marian, dar şi Iulian ca pe tăticul lui.
În viaţa asta trebuie să învăţăm să-L iubim mai mult decât orice pe Dumnezeu. Sunt o persoană credincioasă, dar cred că am greşit… Dumnezeul sanctuarului meu este Marian. L-am supărat pe Dumnezeu şi, când Marian avea 3 ani, tăticul lui a plecat la îngeri. Am căzut, dar copilul meu m-a ajutat să mă ridic. Aveam o misiune – trebuia să am grijă ca Marian să fie fericit, să ajungă un om mare, doctor (dorinţa mea) sau preot (dorinţa lui). Copilaşul meu mi-a închis rănile pierderii soţului, eram iar puternică şi optimistă.
Peste alţi 3 ani a început un alt calvar, mult mai dur. Doctorii de la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iaşi îmi spun că Marian are cancer limfatic … Cuvântul acesta „CANCER”, în capul meu sună asemeni zgomotului cuielor bătute în sicriul soţului meu în acea zi deprimantă de noiembrie. De ce copilul meu? De ce eu? De ce CANCER? Sunt întrebări cu care mi-am prins mintea în cuie. Ultimul gând seara era primul gând dimineaţa: „Marian are CANCER!” Apoi venea marele adevăr: „Nu pot trăi fără Marian!”
Am căutat atunci fericirea în lucruri mărunte. M-am străduit să memorez ochişorii, guriţa, râsul, mângâierile, cu alte cuvinte, totul. Şi tot nu mă puteam consola. Îi privesc ochii limpezi şi mă rog să nu se închidă pe veci. Mi se face dor de el când doarme şi mă gândesc că poate trebuia să îl sărut şi să il alint mult mai mult, ca pentru ultima oară. Îl strâng în braţe şi îmi impun să îmi amintesc căldura şi mă rog la Dumnezeu să nu apuc ziua în care trupul să-i fie rece. Îl văd şi mă gândesc că n-aş putea să mă întorc într-o casă goală. Cine îmi mai sare în braţe şi cine îmi mai strigă „Mami!” ?
Din 2008 luptăm împreună. În ciuda restricţiilor şi a suferinţelor inerente tratamentelor, Marian a colaborat căci este un luptător adevărat. Au fost şi momente dure. „Mami, nu mai pot!”, ţipetele de durere, suferinţa înfundată, îngrămădită de el forţat în sufleţel, ca nişte cerşafuri într-un cufăr mult prea plin, sunt momente din coşmarul lui şi al meu.
Am vrut să fie doctor. Ce ironie? Coordonate de interes în universul lui sunt: „hemoglobina”, „perfuzie”, „aparate”, „iar analize”, „Nu vreau venula la picior!”, ,,Când plecăm acasă?”, „Cum e TGP-ul tău?” etc. Mă simt neputincioasă în faţa realităţii. În coşmarurile nocturne eu înving. În cel diurn nu am nicio putere.
Ducem o lupte sisifică. Purtăm, asemeni lui Sisif, o greutate pe umeri şi când credem că putem să ne uşurăm umerii, ne prăbuşim la loc. Deşi şansele de vindecare erau iniţial de 95%, după fiecare protocol (ABVD, radioterapie, EPOH şi acum ICE) procentul se diminua către ceilalţi 5% care…
Duşmanul nostru e puternic şi viclean. Pare invincibil, spun „pare” căci, Doamne, Marian mai are o şansă! Medicina evoluează de la an la an. Dacă în 2008 cineva lua Premiul Nobel pentru descoperirea celulelor STEM şi a importanţei lor, azi deja se fac transplanturi. Vestea cea bună e urmată de vestea cea rea. Operaţia costă enorm, zeci de mii de euro în România şi peste o sută de mii de euro în unele spitale din Europa. Este o sumă pe care nu o pot acoperi din salariul meu de profesor, din pensia de orfan sau de handicap a lui Marian, ori din economiile mele. Altă veste proastă este că transplantul trebuie să se facă foarte curând. Altă veste proastă este că o posibilă decontare a costurilor operaţiei de către guvern poate veni prea târziu sau niciodată.
Ce îmi rămâne de făcut? Nu pot decât să ies în stradă şi să strig: „AJUTOR!”
Am realizat atunci că Dumnezeu, în chip nevăzut, se ascunde în oamenii buni. Oameni care l-au cunoscut şi oameni care nu l-au cunoscut pe Marian mi-au sărit în ajutor. Oameni buni care, din puţinul lor, au donat o părticică fără să ceară nimic în schimb, însă toţi cu aceeaşi dorinţă – „Marian trebuie să trăiască!”
Om bun, care ai citit până la sfârşit, te rog: „Salvează-mi copilul!”
Mami
Ciobanu Carmen Mihaela
Cine poate ajuta:
Contul bancar in EURO – Cod IBAN: RO09RNCB0533107388160002
deschis la Banca Comercială Română S. A.
Bld. Regina Elisabeta nr. 5, sector 3, loc. Bucureşti
SWIFT: RNCB RO BU
Contul bancar in RON- Cod IBAN: RO36RNCB0533107388160001
deschis la Banca Comercială Română S. A.
Bld. Regina Elisabeta nr. 5, sector 3, loc. Bucureşti
SWIFT: RNCB RO BU
Contul bancar in USD – Cod IBAN: RO96RNCB0686107388160001
deschis la Banca Comercială Română S. A.
Bld. Regina Elisabeta nr. 5, sector 3, loc. Bucureşti
Puţine însemnări adunate de FLORIN STUPARU
despre părintele nostru întru Hristos, JUSTIN PÎRVU, din zicerile sale şi ale părinţilor şi fraţilor noştri întru Hristos,
CĂRORA TUTUROR LE MULŢUMESC ŞI LE ROG MÎNTUIRE, prin rugăciunile şi lacrimile Stareţului nostru Justin,
care vrea să ne nască întru Hristos pe noi, toţi cei care i-am călcat cîndva pragul
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, si binecuvanteaza lucrarea aceasta savarsita intru sfant numele Tau!
CUVÎNT DE ÎNCEPUT
Cîndva, prin 1991-92, am aflat că un oarecare bătrîn Justin Parvu, la 72 de ani, ridică mănăstire undeva în munte, pe un drum forestier ce se pierde în pădure. Că slujeşte sub cerul liber sau într-o magazie de scînduri. Nu ştiam ce e aceea mănăstire, fiind cu totul străin de Ortodoxie. Şi nici măcar nu am cerut să văd vreo fotografie de la Petru Vodă; cu toate acestea, auzind de lucrarea acelui bătrîn, am simţit o căldură în inimă, fără să ştiu de ce, şi mai ales fără să ştiu că încălzirea inimii (nu a minţii) este semn al unui gînd bun, venit de la Dumnezeu, iar nu de la înşelătorul diavol. Mai tîrziu, cînd am ajuns să fiu cîţiva ani vecin de aproape cu părintele Iustin şi apoi să-mi fac casă în preajma mănăstirii, am înţeles ce însemna acel simţămînt.
Cartea de faţă – pe care puteam să o scriu, poate mai bine, demult – este urmarea acestei înţelegeri, după putinţa mea de acum. Ce încerc să arăt în paginile care ne stau înainte, prin mărturiile părintelui şi ale celor apropiaţi lui? Că un om lipsit de orice putere lumească, dar insuflat de Hristos-Dumnezeu prin Sfîntul Său Duh, ajunge să adune în jurul lui şi să povăţuiască o mulţime de credincioşi, întemeind o obşte creştină – alcătuită din monahi şi din mireni uniţi între ei, dar nu amestecaţi – care se lărgeşte mult dincolo de hotarele aşezămîntului propriu-zis. Şi aceasta într-o vreme cînd obştea creştină, acea adunare a doi-trei în numele lui Hristos (Matei 18:20), nu mai poate fi găsită în „lume”. Căci Creştinii umblă la biserică, dar nu mai sînt Biserică; împlinesc un obicei de Duminică, dar nu mai vieţuiesc împreună creştineşte, adică osebiţi de aceia mulţi care trăiesc în chip păgînesc ori de-a dreptul diavolesc. La fel stau lucrurile şi în viaţa monahală, a cărei tradiţie a fost curmată în anii ’50 de către stăpînirea comunistă. Căci – dacă judecăm drept, fără a ne lăsa înşelaţi – vedem bine că am ajuns aproape de acele vremuri cînd „monahii vor vieţui ca mirenii şi mirenii ca dracii”, după zicerea înainte-văzătorilor cu duhul. Acum este începutul vremii aceleia cea mai de pe urmă, cînd necredinţa pustieşte aproape cu desăvîrşire sufletele celor botezaţi. Pentru aceasta zicea Mîntuitorul: „Dar Fiul Omului, cînd va veni, va găsi oare credinţă pe pămînt?” (Luca 18:8). Zicere pe care Sfinţitul Teofilact al Bulgariei, în urma Sfîntului Ioan Gură de Aur, o tîlcuieşte astfel: „Prin chipul întrebării, Mîntuitorul însemnează rărirea credincioşilor ce se vor afla atunci [la a doua venire a Sa]. Căci atîta va stăpîni atunci «fiul fărădelegii» [Antihristul, vezi la Pavel], încît «să-i amăgească şi pe cei aleşi, de va fi cu putinţă» [vezi la Evanghelie]. Deci, venind Domnul pe nori, nu va afla credinţă pe pămînt, fără numai întru puţini.” Şi aceasta de ce? Pentru că, „din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci” (Matei 24:12), după cuvîntul cel nemincinos al Mîntuitorului Hristos. E vorba de dragostea credincioşilor pentru Hristos şi de aceea a unora pentru alţii întru Hristos.
Aceasta a încercat şi încearcă să facă părintele Iustin, în marea sa dragoste pentru Hristos şi pentru aproapele: să adune oameni care – cu toate păcatele şi neputinţele lor – au măcar o oarecare dorinţă de a trăi după Hristos, urmînd porunca dragostei, într-o lume care luptă împotriva Acestuia mai mult ca niciodată în trecut şi îi goneşte pe următorii Lui într-un chip încă mai sălbatic şi mai viclean decît în vremea vechii stăpîniri păgîne. Cu aceştia se împlineşte, încă o dată, cuvîntul Dumnezeu-Cuvîntului întrupat: „Acestea vă poruncesc vouă, ca să vă iubiţi unul pe altul! Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decît pe voi M-a urît. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar – pentru că nu sînteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume – de aceea lumea vă urăşte” (Ioan 15:17-19).
Urmarea a fost că, în cîţiva ani, obştea de la Petru Vodă – alcătuită la început din „doi-trei fraţi şi un dulău mare ciobănesc”, cum povesteşte părintele – a ajuns să cuprindă cîteva zeci de monahi şi monahii, la care se adaugă bătrînele de la azil, copiii de la aşa-zisa „şcoală” (de fapt, un cămin-internat) şi cîteva familii care şi-au făcut casă în preajma mănăstirii. Pe lîngă aceştia, trebuie să-i socotim şi pe monahii şi monahiile trimişi de la Petru Vodă să întemeieze alte schituri şi mănăstiri, care au rămas însă legaţi de stareţul lor în ciuda depărtării geografice. Încă mai sînt acei nenumăraţi mireni din toată ţara care socotesc mănăstirea ca pe a doua lor casă, iar pe bătrînul Iustin ca pe adevăratul lor părinte. Şi toată această lucrare, pornită cu adevărat de la nimic, se datorează – o zic încă o dată – jertfelniciei dintotdeauna a părintelui. Căci el a trăit întreaga viaţă împresurat de oameni, pe care nu numai că i-a îngăduit, dar a căutat să-i ajute cu tot ce a putut: cu fapta, cu sfatul şi cu povăţuirea. Mare nevoinţă şi mare dragoste este aceasta: a te lipsi de liniştea singurătăţii, mai ales ca monah, cuvînt care tocmai asta însemnează: om care trăieşte singur. În copilărie, părintele Iustin era înconjurat de tovarăşii din sat, al căror povăţuitor se alesese. În închisorile comuniste, a trăit ani de zile între sute de camarazi, acesta fiind unul din chinurile gîndite de temniceri (alături de chinul izolării, la fel de greu de răbdat). În mănăstirile pe unde a petrecut începînd cu anul 1964, a fost căutat de tot mai mulţi oameni, mai întîi din Neamţ, iar apoi din întreaga Moldovă. Iar acum, de cînd e stareţ, din toată ţara. De cînd are mănăstirea lui, părintele a ajuns să petreacă singur în chilia sa de nici 9 metri pătraţi – plină de cărţi (pe care nu apucă să le citească) şi de tot felul de lucruri primite de la credincioşi, pe care el le împarte nevoiaşilor – a ajuns aşadar să petreacă singur nu mai mult de 5-6 ceasuri pe zi: 1-2 înainte de slujba de la miezul nopţii şi 3-4 după slujbă. Sau mai puţin, sau deloc, de multe ori. „Aceasta – mi-a spus – e datoria noastră: să stăm înaintea oamenilor.”
O carte subţire, precum este aceasta, nu poate cuprinde nici pe departe ceea ce a izbutit să facă părintele pentru Biserica zilelor noastre. De aceea, mărturiile scrise sînt însoţite de numeroase fotografii, ajungîndu-se la forma unei cărţi ilustrate în care cuvintele şi imaginile se întregesc unele pe altele, în dorinţa de a face cît de cît cunoscută această pildă de lucrare creştină a călugărului şi preotului lui Dumnezeu Iustin Pîrvu.
La sfîrşitul acestui mic cuvînt, trebuie neapărat să fac o adăugire: cartea este închinată întîi de toate părintelui nostru stareţ, precum e de la sine înţeles, dar şi tuturor fraţilor cu care am petrecut la Petru Vodă şi a acelora cu care voi mai petrece. Dintre ei, numai foarte puţini au cuvîntul în cuprinsul lucrării, lucru pentru care îi rog să mă ierte. În gîndul meu au fost toţi, şi nădăjduiesc că într-o viitoare ediţie voi putea să adaug şi zicerile lor, pe cît e cu putinţă.
Florin Stuparu, octombrie 2007
* * *
Florin Stuparu a fost membru fondator al Miscarii pentru Romania (1991) si al gruparii Scara (1996).
Dintre lucrarile sale, unele editate alaturi de monahul Filotheu de la Manastirea Petru Voda:
1. “Anul 1848 la romani”, 2001, nepublicata – editor si autor 2. Rugaciunile Postului Mare, Egumenita, 2003 3. Ceaslov, dupa editia Neamt 1874, nepublicat 4. Fericitul Theodorit al Kyrului – Tilcuirea celor 150 de Psalmi ai Prorocului David, Manastirea Petru Voda, 2003 5. doua numere din Oglinda vremii 6. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tilcuirea Epistolei catre Romani, Sophia, 2005 7. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Talcuirea Epistolei intai catre Corinteni si a Epistolei a doua catre Corinteni, Sophia, 2005 8. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tilcuirea Epistolei catre Romani, Sophia, 2005 9. Rugaciunile Sfintului Efrem Sirul, Scara, 2006 10. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Talcuirea Epistolelor catre Galateni, Efeseni, Filipeni si Coloseni, Sophia, 2006 11. Cuvinte ale Sfintilor Parinti la Nasterea si Intruparea Cuvantului, Sophia 2007 12. Sf. Theofylact al Bulgariei – Tilcuire la Faptele Apostolilor, ed. Sophia, 2007 13. “Justin”, Scara, 2007 14. Educarea curviei, Fundatia Sfintii Martiri Brincoveni, Constanta, 2006 15. Sfintul Andrei, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei – Tilcuire la Apocalipsa, ed. Sophia, 2007 16. Cuvinte ale Sfintilor Parinti la Moartea si Invierea Domnului, Sophia, 2008 17. Margaritare – Cuvinte ale Sfantului Ioan Gura de Aur si ale multor sfinti si dascali, ed. Sophia, 2009 18. Vietile, Acatistele si Paraclisele Sfintilor Grabnic Ajutatori Nicolae, Mina si Haralambie, ed. Sophia, 2009 19. Sf. Efrem Sirul, Plinsurile Sfintului Efrem Sirul, ed. Sophia, 2010 20. Cartea omului sau Un barbat si o femeie de la facerea si pina la innoirea acestei lumi, ed. Scara, 2010 21. Cuvinte impotriva betiei si pentru buna folosire a vinului, ed. Scara, 2010 22. Vladimir Guette – Papalitatea eretica, ed. Scara, 2010 23. Fericitul Theodorit al Kyrului – Zece cuvinte pentru Dumnezeiasca Pronie, Fundatia Iustin Pirvu, 2010 24. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tilcuirea Epistolei catre Evrei, Sophia, 2011 25. Cartea ascultarii, Sophia, 2011
26. Arhiep. Nichifor Theotokis – Kyriacodromion la Apostolii si Evangheliile Duminicilor de peste an, Sophia, in curs de aparitie
27. Arhiep. Evghenie Vulgaris – Tilcuire la Pentateuh, in curs de aparitie la Ed. Sophia
28. Dogmatica Sf. Ioan Damaschin, traducere si note de Cuv. Gherontie Dascalul si Sf. Grigorie Dascalul, in curs de aparitie la ed. Sophia
Aşadar, preşedintele României, Traian Băsescu, n-a mai fost, în acest an 2011, prezent la cea de-a XXII-a ediţie a Universităţii de Vară de la Băile-Tuşnad (Tusvanyos, după botezul autonomist de azi). Cum, oare, ar putea fi interpretată această absenţă prezidenţială? Să nu fi fost el invitat de vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo, pe care şeful statului l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie – „Steaua României în grad de Cavaler”, pentru „meritele” acestui fost episcop de Piatra Craiului (acum rămas şi fără soţie, care a divorţat, sătulă de aventurile lui amoroase şi de comportamentul lui tiranic) de a arunca, de fiecare dată, din belşug, cu noroi pe ţara în care s-a născut, a cărei pâine a mâncat-o, mocicolind un întreg popor blând şi tolerant? Pentru că asta o face el, cel înainte de 1989 cu servicii făcute şi fostei Securităţi, din 1990 încoace. N-am crede, oricum am lua lucrurile, mai ales că UDMR se află la guvernare, cu pâinea şi cuţitul Puterii ameţitoare, să nu i se fi trimis invitaţia de care se bucura Traian Băsescu în ultimii ani. Se vorbeşte că „marele absent” „se păstrează pentru vizita oficială de la Budapesta”. Deci, chestiune de agendă!
Totuşi… Nu cumva Traian Băsescu şi-a dat seama de gafa aceea, enormă, cu consecinţe umilitoare, de anul trecut, când, aşezat precum Hristos între tâlhari, avându-i, în stânga, pe Tokes Laszlo şi, în dreapta, pe Viktor Orban – actualul premier ungar, asculta umilit, cu căştile la urechi, traducerea din limba maghiară a elucubraţiilor unui cetăţean român de etnie maghiară care refuza, pur şi simplu, să vorbească limba oficială a statului – româna? Un adevărat român, darămite un şef de stat, şi-ar fi dezbrăcat, urgent, laibărul ăla secuiesc, i l-ar fi aruncat în cap insului nesimţit şi ar fi plecat. Aşa trebuia să facă. El n-a făcut- o. Păcat! Absenţa domniei sale s-ar putea să aibă şi altă explicaţie: n-a dorit să-i mai supere pe autonomişti. În 2009, la ediţia a XX-a a Universităţii de Vară de la Tuşnad, le-a aruncat în capul demolatorilor, care mereu dau cu târnăcopul la temelia statului naţional, unitar român, articolul 1 din Constituţie, Legea fundamentală a ţării: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. O Românie „a cărei suveranitate nu poate fi afectată” – a completat el. A fost huiduit şi fluierat copios. Atunci, arătându-le obrazul, printre fluierăturile celor fără cei şapte ani de acasă, atacatorilor la statalitatea României, le spunea: „Aceeaşi autonomie la Odorheiu-Secuiesc, precum şi la Tulcea!”. Să-şi fi uitat, oare, şeful Statului Român, replicile? N-am crede!
Supărat-foc pentru că, de data aceasta, n-a mai avut prilejul să-l întâmpine pe şeful statului cu pancarta: „Paşaportul, domnule preşedinte!”, considerându-l pe Traian Băsescu, preşedintele României, un străin în ţara pe care o conduce, neghiobul de Csibi Barna, care- i cerea paşaportul în aşa-zisul ţinut secuiesc, cel care-şi permitea, în martie, obrăznicia, de neiertat, să-l „spânzure” pe eroul naţional Avram Iancu, simbol al luptei pentru drepturile noastre la 1848-1849, a lansat, din nou, un răget autonomist, scriind pe o altă pancartă: „Ţinutul Secuiesc nu-i România!”.
Faptele sunt urmatoarele: Fostul sef al compartimentului “anti-STASI” al Unitatii speciale “anti-KGB” 0110, ulterior sef sectie SRI Sibiu si sef al Diviziunii Filaj a SRI, col (r) Ioan Rusan, afirma intr-un interviu acordat lui Victor Roncea in 2009 si interzis la ziarul ZIUA ca sociologul Alin Teodorescu, fost informator al Securitatii, primul presedinte al Fundatiei Soros Romania si, in acelasi timp, al Grupului pentru Dialog Social, manipulator de sondaje ca patron al IMAS, fost consilier personal al lui Adrian Nastase si Ion Iliescu, deputat PSD, strateg al campaniei electorale PSD si, cel mai grav, seful Cancelariei primului ministru al Romaniei Adrian Nastase, cu rang de ministru, a fost recrutat de spionajul Ungariei in 1988 si si-a continuat activitatea pe aceasta linie. Ca urmare a interventiilor de retea prin patronul din umbra al ZIUA, inculpatul penal Sorin Ovidiu Vintu, aflat impreuna cu Alin Teodorescu in campanie electorala anti-Basescu, prezentarea interviului catre redactorul sef al defunctului ziar, Roland Catalin Pena – intre timp pripasit la o alta oficina de-a lui Vintu, in galeata de rezervisti de la “Puterea” -, este urmata de demiterea abuziva a subsemnatului, aflat deja in colimatorul patronatului pro-rusesc.
In 2011, intr-o lucrare a generalului (r) SRI Aurel Rogojan, Fereastra Serviciilor Secrete, recent aparuta la Editura Compania, acesta reconfirma informatia si o completeaza cu urmarea: preluarea succesorului lui Adrian Nastase, prim ministrul Aliantei DA si ulterior al Guvernarii PNL-UDMR, Calin Popescu Tariceanu, chiar de catre seful rezidentei de spionaj maghiar, generalul Rudas Erno. Totodata, generalul de brigada in rezerva publica si informatia data chiar de catre comandantul Unitatii “anti-KGB”, generalul maior Victor Neculicioiu:
“Referitor la carierele politice realizate de agenţii serviciilor speciale ale Ungariei în guvernele României, este de remarcat mărturia generalului (r.) Victor Neculicioiu, care era în 1989 director al Departamentului Contraspionaj «Ţări Socialiste» (U.M. 0110) : «[…] era cel puţin pitorească prezenţa la vârf în guvernul român a unui agent maghiar, care lucra şi cu ruşii, iar fiii lui serveau separat informativ pe cei interesaţi.» Iar legătura cu un altul, acesta cetăţean român (criptonim «Sociologul»), recrutat în 1988 de serviciul de spionaj al Ungariei, menţionează : «[…] un prim-ministru român a insistat, după o vizită la Budapesta […], ca „Sociologul“ să fie numit într-o funcţie înaltă în executiv (2002)»1.”
Cazurile intra sub incidenta Art 155 Cod Penal (fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).
La sfarsitul anului 2002, Alin Teodorescu a fost numit coordonator al Grupului guvernamental de reforma a Administratiei Publice, in iulie 2003 a devenit consilier personal al Primului-ministru pentru reforma Administraţiei Publice pentru ca de la 1 martie sa ocupe functia de Ministru Cancelar, şeful Cancelariei Primului-ministru. Anuntul promovarii sale – in ciuda tuturor avertismentelor prezentate primului ministru de catre SRI privind agentul cu nume de cod “Sociologul” – a fost facut inca din februarie. Pe 13 februarie, Alin Teodorescu dadea “Primul interviu al sefului cancelariei primului-ministru” in “Jurnalul National“. Miza politica a numirii sale statea, in mare parte, in ce priveste partea ungara, in finalizarea Tratatului romano-maghiar, impotmolit ca urmare a opozitiei unor experti romani fata de pretentiile Ungariei, printre care se numara si trecerea uriasului patrimoniu al Fundatiei Gojdu in custodia Guvernului ungar, care planuia astfel stingerea misiunii de peste veacuri a Testamentului Gojdu – impartirea averii sale in aur, estimata la mai multe miliarde de euro de azi, catre tinerii romani ortodocsi saraci ai Transilvaniei -, cat si vanzarea Curtilor Gojdu din centrul Budapestei unui firme imobiliare israeliene. Desigur, in pozitia de “Nr 2″ in Guvernul Romaniei, cu acces la informatii clasificate si parghiile pentru a influenta decizii politice si economice, un spectru larg de actiune statea in fata “Sociologului” si a stapanilor lui de la Budapesta. De la aparitia OTP Bank pe piata romaneasca prin achizitia controversatei RoBank la Afacerea Rompetrol, care debuteaza, ce coincidenta, chiar in aprilie 2004. Plus, sa nu uitam: 1. Spionajul ungar este de cele mai multe ori, conform istoriei si expertilor in materie, doar un “front” pentru spionajul rusesc (seful serviciilor de informatii maghiare a absolvit “Scoala KGB”); 2. La data aceea se hotarase deja ca candidatul prezidential al PSD, cotat de altfel cu cele mai mari sanse de reusita, sa fie Adrian Nastase. Practic, in cazul victoriei acestuia in alegeri, agentul Ungariei Alin Teodorescu devenea automat “Seful Cancelariei Prezidentiale a Romaniei”. Tare, nu?!
Astazi vom prezenta, pentru aducere aminte, prima sa reusita in noua sa calitate de agent “Ministru Cancelar”, urmand sa revenim cu schema de actiune a Ungariei pentru finalizarea intereselor sale primordiale prin Reteaua lui Rudas Erno.
Asadar, pe 1 martie 2004 isi “intra in paine”, oficial, “Seful Cancelariei Primului-ministru”, membrul de frunte al GDS Alin Teodorescu, nume de cod “Sociologul”. Dupa numai alte trei zile, pe 4 martie, in urma unei sedinte a Guvernului PSD-UDMR, Adrian Nastase aproba reinstalarea la Arad a statuii celor 13 generali maghiari autori ai genocidului a peste 40.000 de tarani romani. Statuia criminalilor maghiari fusese dezansamblata in urma cu 80 de ani de Regele Ferdinand si Ionel I.C. Bratianu. Efectul simbolic al reamplasarii statuii este, la randul lui, ucigator. Prima incercare a ridicarii monumentului anti-romanesc pe locul crimei a avut loc chiar in 1990, prin Ministerul Culturii condus la acea vreme de un alt membru de vaza al GDS, Andrei Plesu, nume de cod “Tulceanul”. In ciuda reactiilor romanesti venite inclusiv din partea unor senatori PSD, Nastase, supranumit “Bombone”, care el insusi, in 1999, in timpul Guvernarii CDR-UDMR, milita impotriva ideii ridicarii acesteia, ramane pe pozitie in infaptuirea pana la capat a gestului antiromanesc. “E, pur şi simplu, de necrezut că un om care scria cele de mai jos acum doar 4 ani a putut săvîrşi azi oribila trădare a demnităţii naţionale prin instalarea în România a statuii unor ucigaşi de români. Textul care urmează şi, mai ales, pasajele evidenţiate, vădesc abisul de duplicitate, fariseism, inconsecvenţă la care duc politicianismul searbăd, mercantil şi lipsa de caracter”, scria regretatul George Pruteanu la vremea respectiva.
Dar iata un mic extras din Adrian Nastase: “Nu discut, aici şi acum, tertipurile la care s-a dedat actuala Putere[1999; n. GP] pentru a da satisfacţie cel puţin componentei sale UDMR-iste, pentru a putea da viaţă unui deziderat important a iredentismului maghiar. Condamn însă stilul antidemocratic în care această măsură a fost luată în secret, fără consultarea opiniei şi voinţei locuitorilor din Arad şi, de-a dreptul incredibil, fără consultarea şi înştiinţarea autorităţilor locale, care au aflat vestea prin „bunăvoinţa” unui membru al Guvernului maghiar. Indiferent dacă eu consider că ne confruntăm, în acest caz, cu o sfidare dispreţuitoare a actualilor guvernanţi adresată întregului popor român şi cu o provocare intolerabilă şi inconştientă din partea unor forţe revanşarde maghiare“.
Exact ceea ce a facut chiar el, peste alti cinci ani. Pe 25 aprilie 2004 a avut loc, în prezența oficialităților române și maghiare și a șefului delegației Comisiei Europene în România, noua dezvelire a monumentului. Un gest simbolic care, in timp, nu a facut decat sa atrofieze demnitatea nationala a oficialilor “statului roman” pana la nivelul dramatic de astazi.
Iata istoria acelui moment in doua materiale de presa, insotite de articolul lui Adrian Nastase (text si facsimil) anterior tradarii sale mana in mana cu agentul Ungariei Alin Teodorescu, publicat in ziarul “Dimineata” sub titlul “Un visul al iredentismului unguresc: Reamplasarea la Arad a “Monumentului Libertatii maghiare””, republicat de ziarul “Ziua” si preluat de la Pruteanu.ro pentru ca arhiva “Ziua” a fost stearsa de pe internet de angajatii lui Sorin Ovidiu Vintu, la randul lui un agent ratat al Rusiei.
In noaptea de 22 spre 23 decembrie 1943 Forţa 13340 a Special Operations Executive (SOE) al Royal Air Force (RAF) a trimis în România un avion militar care paraşuta trei ofiţeri de informatii în împrejurimile oraşului Alexandria, zona satului Plosca. Astfel debuta operaţiunea “Autonomous”. Locotenentul-colonel Gardyne de Chastelain (Alfred George Gardyne de Chastelain – indicativ secret DIH 1342) era şeful misiunii şi fusese timp de 13 ani (1927-1941) directorul societăţii petroliere “Unirea” şi şeful rezidenţei lntelligence Service pentru România. Un personaj de legenda al Intelligence-ului britanic, de Chastelain s-a casatorit la Bucuresti cu Marion Elizabeth (Walsh) de Chastelain, care lucra la acea vreme pentru Standard Oil of New Jersey. Ea insasi o agenta pentru viitorul serviciu MI6, i-a dat nastere la Bucuresti lui Alfred John Gardyne Drummond de Chastelain, ajuns la randul sau un general de renume, al Canadei.
Insotitorul britanic al lui de Chastelain in misiunea din ’43-’44 era căpitanul Ivor Porter. Capitanul fusese deja in Romania timp de un an, cu acoperirea de asistent la Universitatea din Bucureşti, unde a predat cursul de limba şi literatura engleză, pentru ca apoi, dupa 23 august, sa devina ataşatul Legaţiei Engleze până în februarie 1945. Cel de-al treilea membru al grupului, căpitanul roman Silviu Meţianu, participase la primul război mondial, apoi emigrase în Anglia. Pana la 23 august 1944 cei trei au fost “prizonieri de lux” in apartamentul de serviciu al sefului Jandarmeriei Romane, generalul Constantin Z. “Piki” Vasiliu, din sediul institutiei de pe Stefan cel Mare, si au intermediat negocierile Guvernului Roman cu Marea Britanie, pe una dintre liniile folosite.
Extrasele din Raportul Secret de mai jos demonstreaza din nou marea tradare a regelui Mihai din 23 august 1944, faptul ca Maresalul Ion Antonescu se afla in negocieri finale atat cu anglo-americanii cat si cu rusii dar si, mai ales, dovedesc din nou predarea Romaniei de catre Marea Britanie in mainile URSS, fara nici cea mai mica remuscare, alta decat cea a agentilor secreti de pe teren care simpatizau romanii si lupta lor antibolsevica. “Antonescu sustinea ca Romania nu putea sa aiba incredere in Uniunea Sovietica dar regele impartasea parerea ca ei au fost nevoiti sa aiba incredere in Soviete si ca el isi asuma intreaga responsabilitate procedand astfel.”, scrie de Chastelain despre noapte lui 23 august 1944. Totodata, se confirma si relatia stransa a Maresalului Antonescu cu seful comunitatii evreiesti, dr Filderman, revenit la Bucuresti din Transnistria, pe care il rugase sa intervina la randul sau pe langa Washington si Londra pentru a fi acceptate conditiile Bucurestilor. Mai aflati aici si cu ce dosar s-a dus Antonescu in ultima sa vizita la Hitler cat si solutia pe care o gasise Maresalul pentru ca aurul Romaniei sa nu intre in mainile rusilor: sa il imparta romanilor! (VR)
Operatiunea “Autonomous”
Rapoarte catre Royal Air Force
Lt. Col. A.G.G. de Chastelain
Sept 1944
TOP SECRET
I. Note cu caracter general si diferite informatii
Astazi, in partea a patra, extrasa din cea mai recenta carte a generalului (r) Aurel Rogojan, Fereastra Serviciilor Secrete, aparuta la Editura Compania, inregistram practic o reconfirmare profesionala a cazurile care intra sub incidenta Art 155 Cod Penal (fapta de tradare se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi).
Expertul serviciilor de informatii romanesti furnizeaza si o lista neagra in 20 de puncte a relatiilor romano-maghiare, pe care o publicam mai jos asa cum a fost ea prezentata de un fost prim-adjunct al directorului SRI. Mai mult, il acuza pe primul sef al SRI, Virgil Magureanu, de aceleasi fapte de care se fac vinovati alti trei cetateni romani, doi prim ministri ai Romaniei, Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu, si un agent al Ungariei, Alin Teodorescu, primul presedinte al Fundatiei Soros si al Grupului pentru Dialog Social, deputat si sef al campaniei electorale a PSD, consilier si sef al Cancelariei primului ministru al Romaniei: relatii cu o putere straina prin intermediul sefului rezidentei de spionaj maghiar, Rudas Erno. Personaj despre care presedintele Romaniei Traian Basescu afirma ca fostul premier Calin Popescu Tariceanu a dorit “sa se asocieze” cu el “si in afaceri”. Oare li s-au prescris faptele?
Dar care a fost miza acestor asocieri, afaceri, tradari si transferuri, de la agentul Alin Teodorescu si Adrian Nastase la spionul Rudas Erno si Calin Popescu Tariceanu? Ce au insemnat toate acestea pentru simplii romani si cum ne afecteaza viata economica, politica si, in fond, siguranta nationala a Romaniei de astazi? Despre toate acestea, in editiile noastre viitoare, incepand de luni, cand veti afla si care a fost prima actiune antiromaneasca a “Sociologului” SOROS-GDS la preluarea functiei de sef al Cancelariei primului ministru al Romaniei si cum apar exact cand trebuie marii investitori ai patriei, Verestoy Attila si Dinu Patriciu. Serialul continua.
Dam cuvantul expertilor in informatii, publicati de Ziaristi Online:
August 6th, 2011 
VR 
Un comunicat de presa produce frisoane in lumea domnisoarelor amatoare de miez actoricesc. Renumitul artist Dan Puric, un veritabil Charlie Chaplin de Dambovita, care ne-a inveselit si intristat de atatea ori cu darul sau de a mima, transpus de pe scena si micul ecran pana in viata de toate zilele, manastiri si chiar si la curtea viitorului Rege Duda de Romania, este acuzat de fals, uz de fals, tentativa de inselaciune si… plagiat dupa autentici marturisitori ortodocsi. Mai mult, pe numele Maestrului Puric si al Neofitului Linte s-au inregistrat deja plangeri penale, fiind urmariti in Justitie. Cei doi sunt considerati un fel de Petrache si Lupu pentru ca ar fi avut o revelatie mai ceva ca la Maglavit: au ghicit seria si numarul viitorului buletin (posibil cu cip) al calugarului Neofit, alias Linte Marius, pe care l-au inscris apoi intr-un act ce poarta o data anterioara emiterii cartii de identitate. Minunea se afla spre cercetarea Patriarhiei dar mai ales a organelor in drept. Toata daravera a pornit de la cartea “Cine suntem”, pe care actorul vroia sa o asocieze cu imaginea Parintelui Justin Parvu pentru o vanzare cat mai buna, in cadrul campaniei de la Ateneul Roman “Omul frumos – omul banos”. Chiar si asa, doar cu el pe coperta, beneficiind de serviciile de publicitate si marketing ale colegului sau de la Institutul afiliat Clubului de la Roma, Calin Georgescu, cartea lui Dan Puric a cunoscut un succes de casa rival cu cel al marelui filosof si fizician al ICR, Horia Roman Patapievici, un alt reprezentant al dreptei rectangulare si al Romaniei cat se poate de profunde. Conform unui sondaj din piata, sloganul cu care s-a vandut cartea la tarabe a fost adaptat dupa popularul “Nici o masa fara peste” fiind tradus in “Nici o casa fara Purice”. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, Maestrul Puric e acuzat in noul Catavencu pe langa frauda si de… plagiat. Acum artistul si neofitul sau vor trebui sa raspunda in instanta la intrebarea “Cine suntem” cu adevarat. Speram ca Instanta va tine cont de mimica acuzatului. 
Posted in 
Tags: 
